MODIFICĂRILE INSTITUŢIONALE REALIZATE

PRIN TRATATUL DE LA NISA

Drd. Vlad Ion Făgărăşanu

Procuror Parchetul de pe
lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Extinderea Uniunii Europene implică necesitatea unei structuri

instituţionale eficiente care să permită afirmarea organizaţiei pe plan
mondial. Structura urmează să fie adaptată pentru o Uniune cu 27 de state.
Conferinţa interguvernamentală şi-a încheiat lucrările pe 11 septembrie
2000 la Nisa printr-un acord asupra chestiunilor instituţionale care nu
fuseseră reglate la Amsterdam în perspectiva proiectatei extinderi a Uniunii
Europene. După semnare a urmat lungul proces de ratificare de către statele
membre, încheiat cu acceptul Irlandei în decembrie 2002 şi intrarea în
vigoare a tratatului la 1 februarie 2003.

1. Evoluţia instituţiilor în cursul procesului de extindere

Tratatul de la Nisa cuprinde doar principiile şi metodele de repartizare a locurilor

în Parlament, Consiliu şi Comisie, pe măsură ce ţările noi vor adera, repartiţia exactă a
locurilor urmând a fi determinate în tratatele de adeziune. Principiul respectat în împărţirea
locurilor este egalitatea de tratament pentru ţări cu talie comparabilă.

Parlamentul european

Potrivit noului articol 189 al.2 din tratat numărul maxim al deputaţilor europeni
va ajunge la 732, cu toate că Tratatul de la Amsterdam a stabilit acest număr la 700. 1 O nouă
repartiţie a locurilor în Parlament a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2004, cu diminuarea
numărului de locuri ai membrilor actuali de la 626 la 535, astfel încât numărul total al
deputaţilor europeni să nu depăşească 732 de membri. Problema va fi reluată când vor avea
loc conferinţele de aderare.2
Astfel cu excepţia Luxemburgului, Germania este singurul stat care-şi va
menţine numărul de deputaţi, Franţa , Regatul Unit şi Italia vor pierde fiecare câte 15 deputaţi.
Belgia şi Portugalia vor primi câte 22 de locuri iar Ungaria şi Republica Cehă vor fi
reprezentate doar de 20 de deputaţi.
Repartizarea numărului de deputaţi s-a făcut după ce fiecărui stat a fost acordat
câte un procent şi apoi s+a stabilit un anumit procent confirmând astfel ipoteza doctrinarilor şi
a cercetătorilor potrivit căreia repartizarea locurilor a servit ca mijloc de schimb pentru a
echilibra noua configuraţie a Consiliului, fără ca ponderea demografică să fie un factor
determinant.3

Consiliul Uniunii Europene

Din 1 ianuarie 2005, s-a adoptat sistemul de luare a deciziei cu majoritatea

calificată dacă sunt reunite două condiţii: decizia reuneşte un număr de voturi minime (pragul
majorităţii calificate care acum, reprezintă cel puţin 62% din populaţia totală a Uniunii, dar
care pentru 27 de state va fi de 73,91%) şi totodată, trebuie să fie reprezentată majoritatea
statelor membre. În cadrul Consiliului vor exista un număr total de 345 de voturi, deliberările

1
A. Fuerea Drept Comunitar european.Partea Generală ed. All Beck 2003 p.93
2
idem p 94
3
ibidem p 94
42
fiind valabile dacă vor fi obţinute cel puţin 169 de voturi favorabile. În celelalte cazuri,
deliberările sunt valabile numai dacă întrunesc cel puţin 169 de voturi care să exprime voturi
favorabil a cel puţin 2/3 din numărul membrilor.4
Conform Tratatului, în legătură cu 30 de articole din Tratat se vor lua decizii
cu majoritate calificată5pentru a nu exista pericolul blocării deciziilor prin regula unanimităţii.
Ca urmare a negocierile de aderare pragul majorităţii calificate într-o Uniune
cu 27 de membrii va fi de 258 de voturi din 345. Totodată pragul majorităţii calificate şi
numărul voturilor minorităţii de blocaj va creşte de la 88 la 91 de voturi.
Pe scurt, într-o Uniune cu 27 de membrii situaţia va fi următoarea:
 Va fi menţinută egalitatea între statele mari la 29 de voturi, Spania împreună
cu Polonia vor deţine statutul intermediar de 27 de voturi ;
 3 state mari nu vor mai putea bloca procesul decizional ;
 dubla majoritate poate fi completată, la cererea unui stat membru, cu o
majoritate consolidată (62%) din populaţia totală a Uniunii.6
Astfel un acord nu poate fi încheiat fără acceptul a 14 state din cele 27 preconizate
a fi membre ale Uniunii, iar o decizie va putea fi luată doar dacă 14 state au votat în favoarea
ei sau reprezintă cel puţin 62% din populaţia Uniunii7.

Comisia europeană

Prin tratat au fost aduse modificări importante atât sub aspectul desemnării şi
componenţa Comisiei cât şi sub aspectul funcţionării sale.
Astfel, noile aderări implică o sporire a numărului comisarilor pe deoparte iar
pe de altă parte buna funcţionare a acesteia presupune menţinerea unui număr redus de
comisari. Prin Tratatul de la Nisa numărul comisarilor a fost limitat la 27, iar cetăţenia
acestora va fi determinată potrivit principiului rotaţiei.
Procedura de numire s-a modificat astfel: după aprobarea Parlamentului,
Consiliu desemnează, cu majoritate calificată, Preşedintele şi, de comun acord cu acesta, pe
ceilalţi membri propuşi de fiecare stat membru. Se remarcă astfel o creştere a puterilor
preşedintelui, care distribuie portofoliile şi poate remania responsabilităţile în timpul
mandatului. Deasemenea, Preşedintele numeşte, după aprobarea colegiului, pe vicepreşedinţii
Comisiei şi, tot cu aprobarea colegiului, va putea cere demisia unui membru.

Sistemul jurisdicţional al Uniunii

Reforma adusă Curţii de Justiţie a UE (CJUE) este esenţială.Conferinţa

interguvernamentală a introdus schimbări importante care au adus o mai mare supleţe în
adaptarea sistemului jurisdicţional în repartizarea competenţelor între Curtea de Justiţie şi
Tribunalul de primă instanţă (TPI).S-au stabilit :
 înfiinţarea Camerelor Jurisdicţionale ajutătoare pe lăngă TPI.
 repartizarea competenţelor între Curte şi TPI
 componenţa şi funcţionarea celor două instanţe.
Înfiinţarea Camerelor Jurisdicţionale ajutătoare pe lăngă TPI.
Potrivit noului articol 220 al 2 dinTratat, rolul acestor camere este de a exercita
competenţele jurisdicţionale prevăzute de Tratat cu scopul de a degreva TPI de anumite cauze
fapt ce va contribui la celeritatea procedurilor judiciare. Deciziile camerelor pot fi atacate în
faţa TPI fie cu appel care vizează probleme de fapt şi de drept fie cu recurs limitat la
problemele de drept. Potrivit art 225 par.2 în mod excepţional deciziile TPI pot face obiectul
4
A.Fuerea Drept Comunitar european.Partea Generală ed. All Beck 2003 p. 95
5
A.Fuerea Instituţiile Uniunii Europene ed. Universul Juridic 2002 p199
6
A.Fuerea Drept Comunitar european.Partea Generală ed. All Beck 2003 p 96
7
A.Fuerea Instituţiile Uniunii Europene ed. Universul Juridic 2002 p 200
43
 unei reexaminări din partea CJUE în cazul în care există un risc serios de a se aduce atingerii
unităţii sau coerenţei dreptului comunitar. Articolul 62 din noul statut al CJUE prevede că
avocatul general propune Curţii reexaminarea deciziei TPI. CJUE va decide în termen de o
lună asupra reexaminării deciziei.
Repartizarea competenţelor între Curte şi TPI.
Tribunalul are competenţă ordinară pentru recursurile directe [în anulare (art.230
CE), în carenţă (art.232 CE), în răspundere] şi alte categorii desemnate de statut. CJCE
rămâne să asigure respectarea chestiunilor esenţiale pentru ordinea comunitară şi
uniformitatea jurisprudenţei prin răspunsuri la întrebări prejudiciale din partea jurisdicţiilor
naţionale.
Recursul în anulare reprezintă posibilitatea oferită statelor, instituţiilor
comunitare, persoanelor fizice şi juridice de a ataca în faţa CJCE un act obligatoriu emis de
Consiliu şi Comisie şi a obţine anularea acestuia.
Recursul în carenţă constituie tot o posibilitate oferită statelor, instituţiilor
comunitare, persoanelor fizice sau juridice de a ataca în anumite condiţii, refuzul Comisiei sau
Consiliului de a decide în materii în care aceste instituţii comunitare au, prin tratate, obligaţia
de a lua o anumită măsură.
În sfârşit, recursul în răspundere este deschis persoanelor interesate în
repararea pagubelor intervenite dintr-o culpă delictuală sau contractuală a comunităţilor.
Consiliul, statuând în unanimitate, va putea atribui CJCE competenţa de a crea
camere jurisdicţionale pentru a judeca recursuri în materie specifică (art.229 bis CE -
proprietate intelectuală, în privinţa noului brevet comunitar sau există un proiect pentru litigii
în materie de personal art. 236 CE). Deciziile date vor putea fi sancţionate prin recursuri ”în
casaţie” în faţa Tribunalului de Primă Instanţă.
Componenţa şi funcţionarea celor două instanţe
Pentru a se garanta reprezentativitatea tuturor statelor membre s-a stabilit ca
oricare ar fi numărul statelor membre, Cutrea să fie formată dintr-un judecător din fiecare
statiar numărul avocaţilor generali să rămână neschimbat.
Tribunalul va număra tot cel puţin un judecător din fiecare stat membru.
Articolul 48 din Statut menţine numărul la 15.8

Curtea de conturi

Se prevede explicit prezenţa unui naţional din fiecare stat membru care va
îndeplini un mandat de 6 ani. Membrii sunt numiţi de către Consiliu care va decide cu
majoritate calificată. Există posibilitatea de a crea alte camere pentru a da avize, rapoarte.
Deasemenea Tratatul prevede îmbunătăţirea colaborării cu instituţiile naţionale similare prin
constituirea de către preşedintele Curţii de conturi a unui comitet de legătură cu cei care sunt
conducători ai instituţiilor naţionale corespunzătoare.9

Banca centrală europeană (BCE) şi Banca europeană de Investiţii (BEI)

Tratatul de la Nisa nu modifică compunerea Consiliului de guvernatori a BCE

(compus din membrii Directoratului şi guvernatorii băncilor centrale naţionale), dar creează
posibilitatea de a modifica reguli relative la luarea deciziilor, printr-o decizie cu unanimitate a
Consiliului, în timp ce pentru BEI, Tratatul de la Nisa prevede şi posibilitatea de a modifica
compunerea consiliului de administraţie. Se prevede trecerea la majoritate calificată în cadrul
procedurii de codecizie pentru reprezentarea Comunităţii europene la nivel internaţional în
domeniul UEMi (art. 111, paragraf 4 CE) şi pentru adoptarea măsurilor necesare pentru
introducerea Euro (art. 123, paragraf 4 CE).
8
A.Fuerea Drept Comunitar european.Partea Generală ed. All Beck 2003 p 98
9
A. Fuerea Instituţiile Uniunii Europene ed. Universul Juridic 2002 p 202
44
 Comitetul Economic şi Social

Consacrat prin noul art.144TUE, a fost creat de Consiliu în aplicarea

concluziilor Consiliului European de la Lisabona pentru a servi ca for de cercetare a
intereselor partenerilor economici şi sociali la nivelul Uniunii. Numărul membrilor acestui for
este de 344.

Comitetul Regiunilor

Numărul membrilor Comitetului Regiunilor este tot de 344. Membrii acestui

comitet trebuie fie să aibă un mandat electoral de la autorităţiile reprezentate fie să
îndeplinească condiţia responsabilităţii din punct de vedere politic.

2. Procesul decizional.
Extinderea la votul cu majoritate calificată

În domeniile de acţiune exclusiv comunitare ale pilonului I, în speţă politica

comercială comună, Comunitatea va putea încheia după Nisa, acorduri internaţionale în
domeniul serviciilor şi aspectelor comerciale ale proprietăţii intelectuale (art.133CE) ce părea
că pune capăt dezbaterilor jurisprudenţiale asupra repartizării de competenţe cu statele
membre. Dar, excepţiile reduc mult aria de acţiune a Comunităţii, majoritare fiind acordurile
mixte-ratificate şi de statele membre- atunci când dispoziţiile necesită unanimitate pentru
adoptarea regulilor interne sau când în acel domeniu Comunitatea nu şi-a exercitat până atunci
competenţele, alături de „excepţiile” clasice culturale din domeniul audiovizualului, educaţiei,
servicii sociale şi sănătate umană.
Se introduce un nou titlu XXI, în domeniul cooperării pentru dezvoltare a
ţărilor terţe – art. 181 bis CE, cu consultarea Parlamentului cooperarea economică, financiară
şi tehnică care menţionează şi ţările candidate, preluând dispoziţiile fondate până acum pe art.
388CE.
Nominalizările membrilor anumitor instituţii sau organe se vor face cu
majoritate calificată (Comisia, Curtea de Conturi - ca şi regulamentul interior, Comitetul
economic şi social şi Comitetul Regiunilor, Secretarul general al Consiliului).
– politica socială (art.42 şi 137 TUE): domeniu sensibil, în care fiecare stat
membru vrea să-şi păstreze un cuvânt de spus în luarea deciziilor. Se instituie posibilitatea de
a se trece de la unanimitate, la votul cu majoritate calificată în domenii ce nu ţin de securitate
socială
– politica de coeziune (art. 161 TUE) : se trece la majoritatea calificată în
domeniul fondurilor de coeziune şi structurale, urmată de avizul conform al Parlamentului,
după adoptarea perspectivelor financiare ce vor fi aplicabile din 1 ianuarie 2007
-drepturile fundamentale: conform art. 7 TUE, Consiliul european poate
constata existenţa unei violări grave şi persistente a drepturilor fundamentale, prin care se pot
suspenda anumite drepturi ale unui stat membru. In continuare, CJCE nu poate sancţiona
oportunitatea unei decizii. Tratatul de la Nisa a completat această procedură printr-un
dispozitiv preventiv prin care la propunerea a o treime din statele membre, Parlamentului,
Consiliului sau Comisiei, Consiliul statuând cu majoritatea de 4/5 din membri şi după avizul
conform al Parlamentului, poate constata că există un risc clar de violare gravă a drepturilor
fundamentale de către un stat membru şi i se pot adresa recomandări potrivite.
Tratatul de la Nisa a lărgit totodată câmpul de aplicare a codeciziei pentru care
se prevede trecerea la majoritate calificată în cadrul a 7 dispoziţii ale tratatului (art. 13, 62,
63, 65, 157,159 et 191 CE), cât şi pentru măsurile de natură legislativă ale Consiliului, care
nu erau deja în domeniul majorităţii calificate (ca politica agricolă sau comercială).

45
 Acorduri interinstituţionale

Conferinţa interguvernamentală a adoptat o declaraţie anexată tratatului în care

reia principiul cooperării loiale, imposibilitatea de a modifica, completa dispoziţiile tratatului
şi necesitatea acordului unanim al celor trei instituţii: Parlament, Comisie, Consiliu.

3. Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC) şi Justiţia şi Afacerile Interne (JAI)

Creaţi şi introduşi prin titlul V TUE în 1993, PESC a înlocuit „Cooperarea

Politică Europeană”, cu un „pilon” distinct al Uniunii Europene de cooperare
interguvernamentală, iar JAI, prin titlul VI, a cunoscut , după modelul PESC, o evoluţie
interesantă din punctul de vedere al luării deciziilor de la metoda de cooperare
interguvernamentală spre cea comunitară. Multe domenii reglementate de JAI se regăsesc în
„pilonul” comunitar, deoarece începând cu tratatul de la Amsterdam se trece în pilonul întâi,
suferind aşa-numitul proces de „comunitarizare” următoarele: controlul extern al frontierelor,
azilul, imigraţia şi cooperarea judiciară în materie civilă, statele beneficiind de o perioadă de
tranziţie de cinci ani începând cu 1997. In cadrul pilonului JAI, rămân deci cooperările
poliţieneşti şi judiciare în materie penală, la care se adaugă prin tratatul de la Amsterdam
prevenirea şi lupta contra rasismului şi xenofobiei.

4. Modificări instituţionale

Rolul Comisiei este redus la propunerea de legislaţie şi de executare a

bugetului. Comisia Europeană partajează un drept de iniţiativă limitat cu statele membre, prin
tratatul Amsterdam lărgit la toate chestiunile ce intră în domeniul JAI, ce conferă un plus de
legitimitate iniţiativelor, ţinând cont de faptul că dintre instituţiile comunitare, Comisia
reprezintă interesul Comunităţii.
Consiliul ia decizii cu unanimitate, ceea ce îngreunează considerabil procesul
decizional, fiind mult mai dificilă întrunirea unui consens.
De asemenea, din punctul de vedere al legitimităţii luării deciziilor, se impune
acordarea unui plus de putere Parlamentului european, care datorită modului specific de
delegare a reprezentanţilor săi prin votul direct al cetăţenilor europeni s-a considerat
îndreptăţit a-şi afirma un rol crescând în procesul decizional şi în cadrul Comunităţii europene
(în domeniul JAI, nu dispune decât de o competenţă consultativă). Parlamentul European ţine
o dezbatere anuală asupra punerii în operă a obiectivelor Politicii Externe şi de Securitate
Comună (PESC).
In schimb, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene n-are competenţă
(cazul PESC) sau are o arie de acţiune limitată (cazul JAI) în ceea ce priveşte sancţionarea
respectării actelor la chestiuni prejudiciale puse de instanţe naţionale de ultim resort şi asupra
cărora statele i-au conferit competenţă.
Unul din succesele incontestabile ale tratatului de la Nisa este o mai bună
asociere a instituţiilor comunitare în luarea deciziilor, ceea ce reprezintă un pas clar a trecerii
acestui „pilon” de cooperare interguvernamentală spre integrarea tipic comunitară. Dincolo de
întărirea legitimităţii luării deciziilor de către statele membre, din punctul de vedere al
exprimării opiniei intereselor întregii Uniuni Europene prin instituţiile sale, reculul din punct
de vedere practic îl reprezintă faptul că acestea au doar un rol de consultare şi informare.

5. Modificări ale tipurilor de instrumente utilizate

46
 Avantajele incontestabile ale metodei comunitare rezidă în folosirea de
instrumente juridice ”clasice”, cu forţă juridică incontestabilă: regulamentul, directiva,
decizia, recomandarea şi avizul.
Una din problemele nerezolvate de Tratatul de la Nisa priveşte instrumentele
juridice utilizate, pe care multe state membre nu le consideră dotate cu o forţă juridică
constrângătoare datorită neprevederii lor în tratate: recomandările, rezoluţiile şi declaraţiile,
folosite în detrimentul celor trei instrumente clasice ale JAI:
- poziţia comună care defineşte concepţia Uniunii asupra anumitor chestiuni
(termenul de „refugiat”, de exemplu);
- acţiunea comună a statelor membre tradusă prin programe comune adoptate
pentru a favoriza cooperarea între serviciile de poliţie, justiţie şi vamă, care prin tratatul de la
Amsterdam este înlocuită cu decizia-cadru şi decizia, care este un instrument juridic apropiat
din punct de vedere al măsurilor de aplicare de directivă.
Instrument clasic al cooperării statelor în cadrul organizaţiilor internaţionale,
convenţia nu a fost scoasă din uz, deşi şi-a dovedit de multe ori ineficienţa prin termenele
lungi necesare pentru adoptarea şi punerea în operă de către ordinile juridice naţionale
(exemplul negativ al dorinţei creării Oficiului European de Poliţie încă de la Consiliul
European de la Luxemburg din iunie 1991, dar a cărui convenţie fondatoare a fost semnată
de-abia în iulie 1995, a intrat în vigoare la 1 octombrie 1998 şi a fost aplicată de la 1 iulie
1999, deci după 8 ani). Totuşi, tratatul de la Amsterdam permite intrarea în vigoare a
convenţiei după ratificarea de către o jumătate din statele membre semnatare (art.34 TUE),
ceea ce accelerează procesul.
Tratatul de la Amsterdam introduce alături de instrumentele clasice ale politicii
externe:
- poziţie comună, care implică poziţii naţionale ale statelor membre în acord cu
poziţia definită de Uniune asupra unei chestiuni comune;
- acţiune comună, care presupune acţiuni operaţionale ale statelor membre
sub titlul PESC;
- şi strategia comună a obiectivelor mijloacelor şi durata Uniunii şi statelor
membre în domenii foarte importante, definită prin consensus şi care permite Consiliului de a
defini cadrul general de a pune în aplicare prin instrumentele specifice fiecărui pilon, întreaga
politică externă a Uniunii.

6. Modificări ale procesului decizional

Tratatul de la Nisa aduce trecerea de la votul cu unanimitate la majoritate

calificată concomitent cu procedura codeciziei (art.251 TCE), în domeniul JAI (art. 65 CE :
cooperarea judiciară civilă (fără dreptul familiei), în timp ce în domeniul PESC se încearcă
începând cu Tratatul Amsterdam, trecerea de la unanimitate la majoritate calificată în anumite
domenii: adoptarea de decizii de aplicare a unei strategii comune definită de Consiliul
european sau de punere în operă a unei acţiuni comune sau unei poziţii comune adoptate în
prealabil de Consiliu, la care Tratatul de la Nisa adaugă domeniul alegerii unui reprezentant
special (art.23 par.2). Prin tratatul de la Amsterdam, recursul la majoritatea calificată a fost
instituit sub dubla rezervă a abţinerii constructive (ceea ce înseamnă că abţinerea unui stat
membru nu împiedică adoptarea unei decizii, valabil doar în cazul în care numărul statelor
care se abţin nu depăşeşte 1/3) şi a invocării unei clauze de protecţie din motive de politică
naţională, care împiedică luarea deciziei cu majoritate calificată. Consiliul statuând cu
majoritate calificată poate să admită recursul la Consiliul European, care va lua decizia cu
unanimitate în cazul opunerii unui stat membru („emergency brake”). Art.24 al Tratatului de
la Nisa aduce o modificare formulării din tratatul Amsterdam din punctul de vedere al
opozabilităţii acordului adoptat de statele membre faţă de statul care, nu numai că se abţine

47
dar şi invocă rezerva constituţională: acesta acceptă să se abţină la orice acţiune care intră în
conflict cu acţiunea Uniunii.
Tratatul de la Amsterdam prevede posibilitatea de a crea în cadrul titlului VI
cooperări „întărite”, ceea ce trebuie apreciat ca un progres pe drumul integrării în aceste
domenii a statelor membre. Tratatul de la Nisa, prin noul articol 43, a clarificat condiţiile de
punere în operă a acestui tip de cooperare a cărui reglementare era scindată între articolele 11
TCE şi 43 TUE şi a eficientizat procedura cooperării întărite în ceea ce priveşte numărul
minimal (opt) de state membre care pot participa, înainte fiind necesară majoritatea, a
suprimat dreptul de „veto” al fiecărui stat membru în domeniul cooperării poliţieneşti şi
judiciare în materie penală. Cooperarea „întărită” va fi posibilă după Tratatul de la Nisa şi în
domeniul Politicii Externe şi de Securitate Comună, permiţând în lipsa unui consens şi deci, a
afirmării oricărui rol al UE pe scena internaţională, de a se pune în operă acţiunea sau poziţia
comună, conjugată a statelor care au afinităţi şi viziuni comune. Există insuficienţe în aceşti
primi paşi spre afirmarea unei coerenţe efective între state, deoarece subzistă anumite condiţii:
existenţa unui număr minim de opt state, posibilitatea unui stat de a cere un vot cu
unanimitate în Consiliul european, excluderea de la cooperare întărită a domeniilor militar şi
de apărare.
7. Modificări ale câmpului material de acţiune

Rămâne de analizat eficienţa din punctul de vedere al coerenţei acţiunilor UE a

creării Spaţiului de Libertate, Securitate şi Justiţie (SLSJ). In materia politicii de vize, azil şi
de imigrare(titlul IV CE), Tratatul de la Nisa prevede trecerea la majoritatea calificată, urmată
de procedura codeciziei, deşi aceasta fie a fost diferenţiată în timp, până la 1 mai 2004, fie s-
au impus anumite condiţii cum ar fi: adoptarea unei legislaţii comunitare, definind reguli şi
principii comune, sau nu va privi elemente esenţiale, cum sunt acelea referitoare la condiţiile
de intrare şi sejur a cetăţenilor ţărilor terţe (art. 63 (3) pct a), măsurile facilitând libera
circulaţie a cetăţenilor Uniunii (art. 18 CE); a 63, paragraf 1 CE : (politica de azil) art. 62,
para 2, pct. a CE : (controlul la frontierele externe) art. 63, paragraf 3, pct.b CE : (imigrarea
clandestină).
Numai în cazul cooperării administrative în domeniile titlului IV (art.66 CE),
aplicabile de plin drept din 2004, se prevede doar consultarea Parlamentului.
Acordurile Schengen sunt încadrate fie în titlul IV al tratatului CE (viza, azilul,
imigraţia şi alte politici legate de libera circulaţie a persoanelor), fie în titlul VI al tratatului
CE, după o decizie a Consiliului. Un pas înainte este aprobarea prin decizia Consiliului din
2000 şi 2001 a cererii Angliei şi Irlandei de a participa la anumite dispoziţii ale acordului
Schengen (Danemarca îşi conservă dreptul de opting-out).
În ceea ce priveşte regimul de vize aplicat cetăţenilor români în spaţiul
comunitar, România a primit cu deosebită satisfacţie adoptarea, de către Consiliul Justiţiei şi
Afacerilor Interne a unui nou Regulament 539/2001 din 15 martie 2001 privind politica
comună a UE în materie de vize, în prelungirea protocolului acordului de la Schengen (în
această privinţă neparticipând nici Anglia, nici Irlanda) în care, între altele, se prevede
eliminarea obligativităţii vizelor pentru cetăţenii români care doresc să călătorească pe o
perioadă de până la 3 luni in statele membre ale Uniunii Europene, în unele condiţii pe care
partea româna va trebui să le îndeplinească. Conform art. 8 paragraf 2, România deşi se
află pe lista II a ţărilor exonerate de obligaţia de a prezenta viză la frontierele UE, decizia
finală a Consiliului va fi ulterioară prezentării până cel târziu 30 iunie 2001 a raportului şi
recomandărilor Comisiei. Se prezintă o serie de criterii de evaluat legate de rata imigrărilor
clandestine, ordinii publice şi securităţii, cât şi de relaţiile externe ale Uniunii cu ţările terţe
în contextul coerenţei regionale şi respectarea reciprocităţii. In acest domeniu funcţionează
un mecanism comunitar eficient- cooperarea „întărită”.
Contrar propunerii Comisiei, nu a fost introdusă nici o referinţă în Tratatul de
la Nisa, la instituţia procurorului european.

48
 In schimb, acţiunea comună 96/277/JAI, din 22 aprilie 1996, adoptată de
Consiliu pe baza art. K.3 TUE stabileşte un cadru pentru trimiterea sau schimbul de magistraţi
sau funcţionari experţi în proceduri de cooperare judiciară, numiţi „magistraţi de legătură”
între statele membre, pe baza de convenţii multilaterale sau bilaterale, care vizează tocmai
favorizarea şi accelerarea prin stabilirea de contacte directe, a tuturor formelor de cooperare în
materie penală.
În 27 septembrie 1996, Consiliul a hotărât adoptarea convenţiei asupra
extrădării simplificate, ca o aplicare şi dezvoltare a acordului Schengen din 19 iunie 1990
(încorporat în 1999 în UE şi la care au fost asociate Norvegia şi Islanda). Aria de aplicare
rămâne totuşi, restrânsă. Statul membru căruia i se solicită extrădarea pentru o infracţiune
pedepsită cu închisoarea sau cu o măsură de siguranţă de un maxim ce constituie cel puţin 6
luni şi un an în ţara care formulează cererea, nu poate invoca faptul că în sistemul său penal
nu constituie infracţiune, dacă asocierea sau conspiraţia au drept scop comiterea uneia din
infracţiunile vizate în convenţia europeană pentru reprimarea terorismului, trafic de
stupefiante sau este vorba despre o infracţiune gravă, act de criminalitate îndreptate împotriva
drepturilor unei persoane sau cauzatoare de pericol colectiv. Nici una dintre acestea nu poate
fi considerată infracţiune politică (fundamentul îl constituie respectarea aceloraşi drepturi
fundamentale în statele membre) .
In ceea ce priveşte propunerea Comisiei în continuarea deciziei-cadru a
Consiliului relativ la lupta contra rasismului şi xenofobiei, orice consideraţie legată de rasă,
culoare, ascendenţă, religie, convingeri, origine naţională sau etnică care va fi considerată
factor determinant al aversiunii unui cetăţean membru al UE faţă de alţi indivizi va fi
considerată infracţiune, ce va trebui sancţionată chiar şi tentativa şi incitarea cu pedepse
efective, proporţionale şi disuasive, în ideea apropierii şi armonizării legislaţiei naţionale cu
închisoare de un maximum de 2 ani pentru incitare publică la ură rasistă şi pentru direcţia
unui grup rasială şi xenofob (orice organizaţie de cel puţin 2 persoane), pentru celelalte forme
alternative cu amenzi, muncă în interesul comunităţii, participarea la cursuri de formaţie. Sunt
pasibile de pedeapsă şi persoanele morale. In definiţia infracţiunii intră acţiuni diverse, de la
insulte şi ameninţări publice, apologia crimelor de genocid sau contra umanităţii aşa cum au
fost definite de Curte Penală Internaţională, până la difuzarea prin orice mijloace de orice
suporturi de informare cu un asemenea conţinut, ce vor fi confiscate.
Ca urmare a evenimentelor de la 11 septembrie 2001, în cadrul cooperării cu
Curtea Penală Internaţională, al cărei protocol l-au ratificat toate statele membre al UE, se
înscrie iniţiativa Danemarcei privind anchetele si urmăririle penale contra crimelor de război
şi contra umanităţii, ţinând cont de faptul că jurisdicţia internaţională este complementară
celei naţionale. Aceasta vine în continuarea deciziei din iunie 2002, adoptată de către Consiliu
a unui reţele europene din 1998 de puncte de contact vizând facilitarea urmăririi acestor tipuri
de infracţiuni, prin colaborarea eficientă a autorităţilor represive şi celor de imigrare în
materia luptei contra tuturor formelor grave de criminalitate organizată, trafic de droguri,
terorism. Prin aceste mijloace se pun în comun unităţi specializate, resurse umane şi
infrastructuri necesare, coordonatori necesari în urmărirea anchetelor crimelor de război ce se
vor reuni regulat la iniţiativa Preşedinţiei Consiliului pentru schimb de informaţii şi practici
alături de reprezentanţii tribunalelor penale internaţionale pentru ex-Iugoslavia şi Rwanda şi
Curtea Penală Internaţională.
Consiliul european de la Nisa a adoptat raportul Preşedinţiei asupra Politicii
Europene de Securitate Comună, care prevede dezvoltarea capacităţilor militare ale Uniunii,
crearea de structuri politice şi militare permanente, încorporarea definitivă în Uniune a
funcţiilor de gestiune de criză a UEO, prin suprimarea art.17 TUE, care definea relaţiile între
Uniune şi UEO, inclusiv organele sale auxiliare – centrul de sateliţi şi institutul de studii de
securitate care sunt operaţionale după ianuarie 2002 şi capacitatea PESC de a integra eficient
după 1999, o structură operaţională PESA (Politică externă şi de securitate şi de apărare).
PESA va reuni 30 de state europene, va căpăta astfel o dimensiune europeanã. Noua politicã

49
trebuie să devină credibilă, vizibilă şi eficientă, deci este necesar ca UE să dezvolte legături
bune cu aceste ţãri, dar şi o interacţiune cu organizaţiile internaţionale care au responsabilităţi
în domeniul gestiunii conflictelor, mai ales în contextul în care Uniunea ar putea folosi
oportunitatea prezenţei statelor nemembre UE, dar care fac parte din NATO, troika OSCE,
Consiliul de Securitate al ONU.
Acesta are trei componente: componenta militară şi cea civilă pentru
gestionarea crizelor militare şi civile, ce presupun integrarea misiunilor Petersberg (care
implică misiuni umanitare şi de evacuare a civililor, menţinerea păcii, prezenţa forţelor de
combatere a gestionării crizelor, inclusiv operaţiuni de restabilirea păcii) şi prevenirea
conflictelor. In acest context, se repune problema cooperării cu NATO şi ONU în cadrul unui
parteneriat strategic, menit să evite suprapunerile şi lacunele. La Consiliul European de la
Göteborg din iunie 2001, UE şi-a afirmat în materia apărării rolul de organizaţie regională
capabilă să rezolve crize civile prin forţe de poliţie.
COPS care a înlocuit Comitetul politic, este plasat într-un loc central în
arhitectura Consiliului, colaborează cu experţi PESC, Secretariatul General şi la nivel de
funcţionari superiori, ambasadori, ministerial. Tratatul de la Nisa i-a conferit competenţe
crescute, putând fi autorizat de Consiliu, pe timpul unei operaţii de gestiune a crizei să adopte
el însuşi deciziile pe care le consideră potrivite pentru a asigura controlul politic şi direcţia
strategică a operaţiunii de gestiune a crizei. Prin Tratatul de la Nisa are un rol crescut în luarea
deciziilor pentru a asigura controlul politic şi direcţia strategică a unei operaţiuni de gestiune a
crizei. Inaltul Reprezentent PESC, precum şi trimişii speciali ai acestuia vor fi aleşi, după
Nisa, cu majoritate calificată.
Eficienţa PESC se analizează în capacitatea de a face faţă crizelor
internaţionale. Principiile dialogului în format "15+15" propuse de România în cadrul
Convenţiei pentru viitorul Europei: continuitate, coerenţă, concentrare, conjugarea acţiunilor.
Toate ţările candidate au sprijinit de la început preluarea acquis-ului UEO în dezvoltarea
acestui gen de dialog, ce trebuie să completeze vechiul dialog politic şi sã interfereze cu
activităţile comune pe linia PESC. În acest sens, dialogul acestor ţãri cu UE la reuniunile unor
grupuri specializate precum COSCE sau CONUN s-ar putea orienta câtre aspecte strategice
sau conceptuale, iar chestiunile practice şi operative ar putea fi preluate de dialogul în format
"15+15". La nivel de experţi, ar trebui găsită o formulă prin care săptămânal sã se organizeze
consultări în formatul "15+15". Pentru început, discuţiile sã se limiteze la un grup de teme de
interes comun, printre care România propune în viitor să se abordeze următoarele teme: rolul
UE în raport cu alte organizaţii internaţionale, cum ar fi NATO, OSCE, ONU; Doctrinele
naţionale în materie de menţinere a păcii; implementarea FERR (Forţa de Reacţie Rapidă),
aspecte militare şi civile şi legături operaţionale cu NATO (CJTF, DSACEUR, etc.),
continuarea fostelor misiuni UEO (Albania şi Croaţia) şi discuţii asupra situaţiilor post-
conflictuale relevante pentru UE (Albania, Kosovo, Sudul Serbiei, etc.); discuţii privind
situaţiile relevante pentru preocupările PESA (regiuni instabile, apariţia unei crize, etc.).
Tratatul de la Nisa, departe de tranşa dezbaterile privind viitorul Uniunii,
porneşte pe un drum ambiţios de construire şi consolidare nu numai a unei Europe economice,
dar şi politice şi judiciare. Progresele sale vor trebui aprofundate de Convenţia asupra
viitorului Europei şi proiectata Constituţie europeană.

50
i
BIBLIOGRAFIE
● A. Fuerea Drept Comunitar european. Partea Generală Ed. All Beck 2003
● A. Fuerea Instituţiile Uniunii Europene Ed. Universul Juridic 2002
● Roxana Mariana Popescu, Mihaela Augustina Dumitraşcu, Coordonator
● Augustin Fuerea Drept Comunitar european Caiet de seminar Ed. Pro Universalis 2005
● Tratatul asupra Uniunii Europene