UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE MECANICĂ
Specializare: Construcții civile, industriale și agricole

Elemente de arhitectură și
sistematizare

Student: Ozon Grigore

Craiova 2019-2020

1
 Cula din Măldărești

„Pentru a înțelege cine suntem, avem nevoie de cunoașterea trecutului. Într-o lume aflată în
permanenta mișcare și transformare, avidă după noutate, un popas devine necesar. Studenții-
arhitecți și cadrele didactice ale UAUIM, partener al proiectului, își propun sa creeze un
echilibru între entuziasmul specific modului implicat prin care se raportează la fenomenul
arhitectural contemporan, precum și prin necesitatea conștientizată a raportării la valorile
istorice construite, prin studiu atent și aprofundat. Astfel, prin dialog, analiză aprofundată și
prin capacitatea de a disemina concluzii viabile, se poate pune în lumina potențialul
inestimabil al patrimoniului construit și cultural tradițional. Culele oltenești sunt un subiect de
analiză încă din primii ani de studiu arhitectural. Ocazia de a fi implicați într-un proiect ce
conferă perspectiva unei reabilitări necesare și firești, trezește în atelierele UAUIM un
entuziasm efervescent. Laboratorul de idei din cadrul Universității de Arhitectură “Ion
Mincu” va naște piste creative de analiză și posibile intervenții, având ca țintă multiple
scenarii de reabilitare și de integrare spațială și funcțională adecvate timpului prezent,
adresate viitorului, în respectul valorilor trecutului.”*

*Vlad Eftenie, Lector dr. arh. în cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”

Cula (tr. kule = turn) este o locuință-turn fortificată, parte a unui program arhitectural de
apărare răspândit în sud-estul Europei, în Balcani, în perioada cuprinsă între secolele al XVII-
lea și al XIX-lea. Cule se găsesc încă în Bulgaria, Albania, Grecia, Serbia, Bosnia și
Herțegovina, Macedonia de Nord, Muntenegru, Regiunea Kosovo și, la nord de Dunăre, în
sudul României, cu precădere în Oltenia.

Culele răspândite pe teritoriul României reprezintă un anumit tip de locuință fortificată, cu

volumetrie simplă și compactă, cu plan pătrat sau dreptunghiular, având două sau trei niveluri,

2
cu rol de apărare și de veghe, dar și de locuire permanentă. Amplasate în zona de deal, izolate,
pe locuri care conferă o bună vizibilitate asupra teritoriului înconjurător, ele au fost construite

începând cu sfârșitul secolului al XVII-lea de mica boierime din mediul rural, pe fondul stării
de nesiguranță, determinată de expedițiile de jaf ale pașalelor turcești rebele de la sud de
Dunăre, în contextul incapacității domniilor fanariote de a asigura protecția teritoriilor aflate
la depărtare de capitală. Toate culele au numeroase caracteristici de apărare și elemente de
fortificație: ziduri foarte groase, scări interioare care fac legătura dintre niveluri, uși întărite,
guri de tragere, ascunzători.

Câteva dintre cule au îmbrăcat o formă de expresie arhitecturală și artistică de un farmec

aparte, reprezentată de foișorul de inspirație brâncovenească, prezent la ultimul etaj, loc de
bună petrecere și de belvedere. La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX,
aceste cule, unice în tot teritoriul de răspândire al culelor,  au devenit o sursă majoră de
inspirație pentru stilul neoromânesc.

3
 Referitor la cule, Grigore Ionescu scria, cu atâta obiectivitate : “…împământenindu-se
ca locuinţa de moşneni şi boiernaşi, casa tip cula pierde cu totul aspectul de construcţie
fortificată şi capătă, sub mâna abilă a meşterilor locali o înfăţişare de caracter naţional.” 2
Valoroase din punct de vedere istoric, social, arhitectural, regional, național, est-
european, culele din Roamania sunt unul din numeroasele exemple în care specificul național
se împletește cu influențe caracteristice construcțiilor la popoarele vecine.
“Ele sunt dovadă despre ceea ce ne deosebeşte dar şi despre ceea ce ne uneşte în lunga
istorie parcursă cu plusurile şi minusurile ei în mileniile de viaţă trăită alături, în stânga şi în
dreapta Dunării ce taie în două continentul.Culele reprezintă emblema unei familii, aşa cum o
face oricare castel medieval”.³

ARHITECTURA CIVILA TRADITIONAL ROMANEASCA

Definire :

“Cula este un tip de construcţie semifortificata, răspândit în întregul spaţiu balcanic,

cu precădere în Serbia şi în Albania. Unii cercetători cred că originea culelor este în
Afganistan şi Iran. Fapt cert, culele sunt prezente şi în câmpiile unor ţări occidentale, cum ar
fi Italia, Franţa şi Spania.” 4
“Termenul cula deriva de la cuvântul turcesc “kule” care înseamnă turn. După cum
bine se ştie turnurile au jucat un rol important în arhitectura medievală din întreaga lume ca
elemente fortificate, de apărare şi de veghe. În limba veche “cula” înseamnă turn, apoi a ajuns
să desemneze orice fel de clădire întărâtă, inclusiv unele fortificaţii militare, precum şi unle
case ţărăneşti mai înalte. Astăzi înţelesul s-a restrâns la clădirile care în afară de celelalte
însuşiri ale turnurilor, au ca scop principal de a servii ca locuinţa şi anume de locuinţa
permanentă şi de sine stătătoare. Prin urmare cula este o locuinţă întărită în formă de turn, o
“locuinta-cetate”.

Caracteristicile principale a acestui tip de locuinţa sunt, existenţa unui parter înalt,
masiv, luminat numai prin deschideri foarte înguste, dar şi a unei scări interioare de circulaţie
între diferitele niveluri.”5

_____________________________________________________

4
1.R.Creteanu, S.Creteanu, “Culele din România”, Bucureşti 1969, p.5-6
2.Gr. Ionescu, “Arhitectura populară în România”, Bucureşti 1971, p.64
3.http://www.scribd.com/doc/16621425/Culele din România

În ţara noastră, culele se mai întâlnesc doar în regiunile de dealuri a Olteniei şi a

Judeţului Argeş. Altădată aria de răspândire a culelor se întindea şi asupra zonelor de câmpie
până către Bucureşti, însă culele din regiunea de şes, mai puţin numeroase de la început, au
dispărut mai repede decât celelalte.
“Cula, ca o locuinţă fortificată de ţară, se constituie ca un program arhitectural bine
definit, începând cu mijlocul secolului al XVIII-lea, cu trăsături proprii pe o arie ce se întinde
din regiunile nordice ale Albaniei, sud-estul Iugoslaviei, cuprinzând Oltenia şi unele zone ale
Argesului, Prahovei şi Buzăului. Aşadar în romana, serbo-croata, turcă, albaneza şi greacă
termenul cula are acelaşi înţeles. Deşi este considerat a fi de origine turcă, aceasta nu
presupune că şi tipul constructiv respectiv este de origine turcă.” 6

4.http://ro.wikipedia.org
5.R.Creteanu, S.Creteanu, “Culele din Romania”, Bucuresti 1969
6.Ioan Godea, “Culele din Romania, tezaur de arhitectura europeana, Timisoara, 2006, p.17

5
6
 Sursa: R.Creteanu, S.Creteanu, “Culele din Romania”, Bucuresti 1969, p.22

Sursa: R.Creteanu, S.Creteanu, “Culele din Romania”, Bucuresti 1969, p.30

Sursa: R.Creteanu, S.Creteanu, “Culele din Romania”, Bucuresti 1969, p.32

CULELE DIN OLTENIA

7
Tipologii

“Aşa cum le-au descris toţi cei care au cercetat această pitorească formă de locuire şi
aşa cum putem încă vedea pe teren, culele sunt substanţial diferite de locuinţele, denumite cu
acelaşi termen, din teritoriile balcanice. Mult invocatul turn, care ar fi stat la originile culei,
era o formă de apărare pasivă sau activă, în funcţie de teritoriul în care se găseau şi de
contextul social şi politic al vremii. Fiind la origini mesopotamian, turnul a fost preluat în
întregul Orient şi Grecia, ca punct de veghe, iar târziu, după căderea Bizanţului, când multe
din aceste turnuri nu se aflau în plin teritoriu locuit, acesta a primit în plus şi funcţia de
locuinţă. Sub această formă, care suferă modificări şi adaptări în fiecare regiune,În Ţara
Romanesca, unde nevoia de apărare era mai mult socială, metodele de apărare erau mai
degrabă scenografice, elementele de fortificaţie cedând locul celor decorative. Doar volumul
aminteşte de construcţiile fortificate, deoarece raportul dintre plin şi gol era în favoarea
golului ferestre mai mari, spaţii din lemn, deschideri de tip cerdac la nivelul superior.” 7
“După sistemul lor constructiv, al pieselor din care se compun şi după amplasarea lor
în teren, culele au îndeplinit funcţii diferite, cu caracter mai restrains sau mai complex,
deosebindu-se trei categorii :
- culele de refugiu, de apărare sau locuinţa temporară
- culele de veghe, semnalizare şi alarmă
- culele-locuinta permanentă
Când pericolul otoman a dispărut, culele nu-şi mai aveau rostul şi au început să se
deterioreze, apoi să fie părăsite, distruse. Cei bogaţi se instalează treptat în târguri şi oraşe,
uneori foarte departe de moşiile pe care le aveau. Multe cule au fost părăsite sau li s-a
schimbat destinaţia.” 8
Cula Duca din Maldarasti.

Localizare

Comuna Maldaresti la aprox. 3 km de Horezu, jud. Vâlcea – ROMÂNIA

Aşezată la câteva sute de metrii mai sus de prima, cula Duca a fost construită în anul 1812 de
Gheorghiţă Maldarascu, iar anul 1827 a fost dată la care au fost executate stocaturile. În 1907,
cula a fost vândută lui I.G. Ducă iar în 1962 această a fost donate statului.

8
 Cula Duca. Sursa: www.calatorsauturist.ro

_____________________________________________________
7 Luiza ZAMORA si Serban BONCIOCAT “Cule. Case boiereşti fortificate din România”, editura Igloo, Bucuresti, 2006
8 http://www.scribd.com/doc/16621425/Culele din Romania, pag 8-12

Construcţia de plan dreptunghiular este alcătuită din parter şi două etaje. Parterul
constituie un soclu masiv cu o singură intrare comună beciului şi pârtii locuite a culei, precum
şi de şase metereze din care una oblica ce permite apărarea intrării. “Etajul întâi cuprinde o
odaie mare, un iatac şi o sală, iar etajul al doilea două odăi, camera şi un vast cerdac dezvoltat
pe întreaga lungime a faţadei, astăzi închis cu geam la amândouă capetele”. Ornamentele în
stucatura al tavanelor şi în jurul ferestrelor constituie un element decorative de mare
originalitate. De amintit frumoasele sobe bătrâneşti cu gura de încărcare într-o cameră şi
oarbe în cealaltă.

Aici se vad stalpii enormi din lemn, care sustin grinzile masive. Remarcata pentru
decorul deosebit de autentic, aceasta incapere a fost folosita foarte des in productiile
cinematografice, aici turnandu-se filme de referinta ca: “Neinfricatii”, “Drumul Oaselor”,
“Iancu Jianu – Haiducul”.

9
 Etajul I al culei Maldaresti cuprinde o incapere mare, iatac si o sala, iar la etajul al II-
lea doua odai, o incapere mai mica si un vast cerdac, al carui tavan este impartit in trei
registre, avand fiecare la mijloc cate un motiv decorativ.

Se poate observa varietatea si frumusetea sobelor cu gura de incarcare intr-o camera si soba in
alta, cu modele diferite de la o incapere la alta si care sunt marturii vii ale artei unui mestesug
de mult apus.

Cula nu a fost importata la noi ca model de construcţie ci doar ca denumire, căci din
punct de vedere architectonic cula românească a luat ca model casa boiereasca existenţă care
trebuia întărită pentru a răspunde nevoilor de apărare imediată.

Valoroase din punct de vedere istoric, social, arhitectural, regional, naţional, est-
european, culele romanilor sunt unul din numeroasele exemple în care specificul naţional se
împleteşte cu influenţe caracteristice construcţiilor la poparele vecine (sârbi, albanezi, bulgari,
etc). Prezentarea acstui tip arhitectural îşi propune păstrarea memoriei acestui program de
arhitectură pe cale de dispariţie şi care a apărut, în funcţie de teritoriul în care se găseşte şi de
contextual social-politic al vremii, din căuşe de nesiguranţă, având un caracter defensive, ca
punct de veghe, semnalizare şi chiar locuinţa.

I. G. Duca

In 1910 I. G. Duca, indragostit de pitorescul locului, inca de pe vremea cand fusese numit
judecator la ocolul Horezu, afland ca cele doua constructii sunt nelocuite, cumpara si
hotaraste sa-si construiasca in apropiere o modesta casa de vacanta.

Tot el este si cel care, prin pasiunea lui pentru traditie si autentic, incearca sa amenajeze
interiorul culei Maldarescu, intr-un mod cat mai original. Astfel, aflam ca la 1912 “pe
tavanuri sunt spanzurate tot felul de candele de argint si caldarusi de arama din care atarna
flori; pe pereti sunt insirate farfurii lucrate de tarani, icoane vechi adunate de pe la batranii
satelor, prosoape, cruci, sfesnice cumparate de prin balciuri indepartate; pe jos si pe scaune
sunt intinse intr-o neregula placuta tot felul de scoarte, laicere si covoare vechi.”

Astazi, intrucat majoritatea acestor obiecte au disparut, se incearca organizarea unei expozitii
permanente care sa pastreze in linii mari aceeasi tendinta de la inceputul secolului.

Casa memoriala I. G. Duca

10
Construita in 1912 de omul politic liberal I.G. Duca pentru a fi folosita drept casa de vacanta,
actuala constructie reflecta prin dimensiuni si amenajare bunul gust si modestia unui om care,
desi ajuns prim ministru, a reusit sa pastreze in tot ce a facut simtul masurii.

I.G. Duca, om politic de o remarcabila valoare, teoretician al liberalismului si sustinator al

ideii de progres, avea sa cunoasca una dintre cele mai spectaculoase si meritate cariere
politice: deputat in parlament la 26 de ani, ministru la 38 de ani si prim ministru la 54 de ani.

Nascut la 20 decembrie 1879, la Bucuresti a urmat clasele primare si primele doua clase de
liceu in particular, dupa care a urmat Colegiul Clasic “Cantemir Voda”. Cursul superior il
continua la Liceul “Sfantul Sava”, mentinandu-se intre fruntasi, asa cum avea sa-si
aminteasca un vechi coleg si prieten Gala Galaction: “In toamna anului 1894, promotia mea
de la Liceul “Sfantul Sava” intrase in clasa a V-a. De obicei aceasta clasa era un nod de cale
ferata. Multi scolari de prin alte scoli debarcau la liceul nostru si luau trenul clasei a V-a. Intre
noii sositi era si un baietandru mai mic si mai firav decat media colegilor, dar cu o infatisare
mai deosebita. Era miop, purta ochelari, avea obraz fin si trandafiriu si sub ochelarii lui de
miop niste scaparari de nestinsa curiozitate si de vie inteligenta. Nu ne-am imprietenit prea
curand.

Studii I. G. Duca

El era un elev de o sarguinta si de o exactitate exemplara. S-a afirmat in 2-3 luni, fruntas
printre fruntasi si a devenit stima colegilor si a profesorilor. Eu eram un fel de inger
apostat…”

In iunie 1897 isi ia bacalaureatul, iar in toamna aceluiasi an pleaca la Paris pentru studii
universitare, inscriindu-se la Facultatea de Drept.

Teza de doctorat, pe care studentul I.G. Duca a prezentat-o la Paris comisiei, “Societatile
Cooperatiste din Romania”, a impus prin noutate, cat si prin maniera de abordare.

Intors in tara, la recomandarea lui Ion I.C. Bratianu este numit ajutor de judecator la Ocolul
Valcea, Plasa Horezu, la 20 decembrie 1902, exact in ziua in care implinea 23 de ani. Au
urmat patru ani de activitate la Casa Centrala a Cooperatiei din Bucuresti in calitate de
subdirector.

I. G. Duca si activitatea politica

Anul 1907 coincide cu momentul intrarii sale in viata politica in randul Partidului National
Liberal, pe listele caruia candideaza pentru prima oara si este si ales ca deputat in Parlamentul
Romaniei.

Izbucnirea primului razboi mondial a marcat punctul de cotitura pentru activitatea politica a
lui I.G. Duca, care devine Ministru al Instructiunii Publice si Culte, calitate care i-a permis sa
ia parte la negocierile privind Tratatul de Alianta ce avea sa fie semnat cu Antanta.

Dupa ce, la sfarsitul razboiului, timp de un an a fost Ministru al Agriculturii, in 1922 Partidul
National Liberal i-a incredintat Ministerul Afacerilor Externe. In acelasi an a fost convocata,

11
la Lausanne, la 20 noiembrie, o conferinta de pace cu Turcia, unde se punea din nou problema
Stramtorilor.

Cea mai importanta prevedere a acestui tratat, la care I.G. Duca si-a adus o contributie
remarcabila, a fost recunoasterea frontierelor consacrata prin tratatele din 1919-1920.

Dupa Instructiunile Publice si Culte, Agricultura – Domenii, Externe, a devenit in 1927

titularul Ministerului de Interne, insa pentru scurt timp. Moartea lui Ionel Bratianu, la putin
timp dupa regele Ferdinand, a facut ca Partidul National Liberal sa-i incredinteze presedintia
lui Vintila Bratianu intr-un moment dificil, cand liberalii isi incepeau o lunga si grea perioada
de opozitie.

Revenirea lui Carol al II-lea parea sa distruga tot capitalul politic al liberalilor, cu atat mai
mult cu cat presedintele partidului luase atitudine ferma, iar I.G.Duca se solidarizeaza cu
acesta, rostind celebra fraza “sa mi se usuce dreapta de i-o voi intinde aventurierului.”

Figura proeminenta a vietii noastre publice, de o cinste exemplara, cu o inalta constiinta a

raspunderii, o respingere organica a tot ceea ce insemna trafic al intereselor statului, I.G. Duca
este numit, dupa moartea lui Vintila Bratianu, la 14 noiembrie 1933, de catre rege, sef al
guvernului, care sub o aparenta impaciuitoare ascundea ideea razbunarii.

Prilejul nu a intarziat sa apara. La 7 decembrie 1933, in sedinta de Cabinet, majoritatea

guvernantilor, chemati sa-si dea votul pentru dizolvarea Miscarii Legionare, s-a opus.
Procedura fireasca ar fi fost ca regele sa semneze un decret regal de dizolvare, insa el a
refuzat trecand aceasta sarcina in competenta lui I.G. Duca, in calitate de prim ministru. Prin
acest raspuns negativ, regele a deviat furia Legiunii asupra lui Duca, care-l facea raspunzator
pentru toate hotararile guvernului.

Consecintele nu au intarziat sa apara. In seara zilei de 29 decembrie 1933, pe cand se intorcea

de la Peles, dupa o audienta la rege, la iesirea din gara Sinaia, I.G.Duca a fost asasinat de trei
legionari. Respectandu-i-se dorinta testamentara si, asa cum reiese din registrul de la Cimitirul
Belu, la 6 mai 1934, ramasitele pamantesti au fost aduse in judetul Valcea, aproape de
Maldaresti, la biserica de la Ursani, unde se odihnesc si azi.

Valcenii au incercat sa-i perpetueze amintirea ridicandu-i, un an mai tarziu, o statuie chiar in
centrul orasului, pe locul unde se afla azi statuia lui Mircea cel Batran din parcul cu acelasi
nume, iar bulevardul Calea lui Traian s-a numit intr-o vreme chiar bulevardul I.G. Duca. Se
pare insa ca timpul a fost necrutator: in perioada venirii legionarilor la putere statuia a fost
demolata, iar bulevardul si-a recapatat vechea denumire.

Doar maldarestenii mai pastreaza, plini de nostalgie, amintirea celui pe care un mare istoric
spaniol Francisco Veiga avea sa-l caracterizeze ca fiind “ultimul zoon politikon al românilor”

12
13