Subiectul 1: Introducere în analiza financiară

Obiectivele didactice:
●cunoașterea obiectului și sarcinilor analizei financiare;
●prezentarea argumentelor privind rolul analizei financiare în gestiunea entității economice;
●identificarea surselor de informație, necesare pentru analiza financiară;
Suport informațional:
1.1. Conceptul, obiectul și obiectivele analizei financiare.
1.2. Rolul analizei financiare în procesul decizional în cadrul întreprinderii
1.3. Subiecții (utilizatorii) analizei financiare.
1.4. Baza informațională a analizei financiare.

1.1. Conceptul, obiectul și obiectivele analizei financiare

Analiza financiară este un domeniu al activității umane orientat spre cercetarea, explicarea și
previziunea proceselor care se petrec cu resursele financiare și fluxurile acestora, prin aplicarea
unor metode și procedee specifice asupra situațiilor financiare și asupra altor date relevante, cu
scopul de a obține informații utile pentru fundamentarea deciziilor manageriale și gestiunea
eficientă a entității economice.
Obiectul ​analizei financiare poate fi privit în sens larg și în sens restrâns. ​În sens larg​
,
obiectul analizei financiare îl reprezintă diferite sisteme social-economice și elementele acestora
(entitățile din producție și comerț, organizațiile bugetare, burse, companiile financiare). ​În sens
, obiectul analizei financiare vizează performanțele entității și situația financiară.
restrâns​
Performanțele financiare sunt prezentate de profit sau pierdere și rentabilitate. Acești
indicatori sunt specifici activității economico-financiare a întreprinderii.
Situația financiară a întreprinderii caracterizează capacitatea acesteia de a-și finanța
activitatea și este privită sub următoarele 2 aspecte:
a) gradul de asigurare cu resurse financiare necesare funcționării normale;
b) raționalitatea alocării resurselor și eficiența utilizării capitalului.
Situația financiară este rezultatul final întregii activități economice și caracteristica-cheie în
acest sens este solvabilitatea.
Obiectivul principal ​al analizei financiare a entității economice constă în acumularea
informației veridice privind situația financiară a întreprinderii. Informația aceasta va include date
privind patrimoniul, sursele de finanțare, relațiile cu debitorii și creditorii, structura profitului.

1
 Acest obiectiv presupune:
● prezentarea situației financiare la o anumită dată;
● identificarea modificărilor în situații financiare în dinamică și în spațiu;
● stabilirea factorilor de influență asupra situațiilor financiare;
● pronosticarea (previziunea) principalelor tendințelor a situațiilor financiare.
Pentru realizarea acestor obiectiv analiza financiară a întreprinderii stabilește un rând de
sarcini:
● analiza preventivă a datelor contabile;
● caracteristica patrimonială a întreprinderii (activele);
● caracteristica surselor de finanțare (pasivele);
● caracteristica echilibrului (stabilității) financiare;
● analiza eficienței activității economico-financiare;
● elaborarea recomandărilor cu privire la ameliorarea situației economico-financiare a
întreprinderii.
Analiza financiară a întreprinderii are un rând de particularități:
● prezintă o caracteristică generală a situației financiare a întreprinderii;
● are în prioritate examinarea solvabilității, echilibrului financiar și rentabilității;
● asigură cu informație procesul decizional;
● face ca rezultatele analizei să fie accesibile pentru toți utilizatorii;
● predomină măsurarea valorică a indicatorilor;
● gradul înalt de exactitate a rezultatelor analitice, precum și posibilitatea de verificare.

1.2. Rolul analizei financiare în procesul decizional în cadrul întreprinderii

Analiza financiară fiind o funcție importantă în sistemul gestiunii financiare a întreprinderii
presupune numeroase reflecții în funcție de conținutul procesului gestionar.
Gestiunea financiară în cadrul întreprinderii se realizează în cele 4 direcții:
A. Asigurarea activității întreprinderii în baza planurilor și întreprinderilor.
Prima direcție presupune elaborarea planurilor de activitate în baza analizei performanțelor și
eventualii creșteri a întreprinderii. În special, se face o fundamentare analitică a:
- planului financiar a întreprinderii, a strategiei de dezvoltare, precum și a business-planurilor
pe direcții separate de activitate;
- activelor și a surselor de finanțare;

2
 - valorii și componenței resurselor necesare pentru menținerea potențialului economic atins și
lărgirea activității;
- sistemului de control financiar și gestionar asupra eficienței utilizării resurselor financiare.
B. Fundamentarea deciziilor de investire.
A doua direcție prevede analiza și evaluarea deciziilor investiționale pe termen scurt și pe termen
lung, și anume raționalitatea transformării resurselor financiare în alte resurse (materiale, umane,
nemateriale); oportunitatea, eficiența investițiilor în mijloace fixe; optimalitatea mijloacelor
circulante; eficiența investițiilor financiare.
C. identificarea și fundamentarea analitică atragerii surselor de finanțare (pentru a
organiza activitatea).
La a treia direcție se referă următoarele activități analitice:
- determinarea volumului necesar de resurse financiare;
- gradul de accesibilitate și timpul de acordare a resurselor financiare;
- formele de acordare a resurselor, ce lipsesc în cadrul entității (credite pe termen scurt și
termen lung, credite de consum, credit comercial);
- riscul asociat cu sursa de finanțare;
- metodele de mobilizare a resurselor financiare;
- cheltuielile legate de atragerea resurselor.
D. gestiunea activității financiare curente.
La a patra direcție se referă:
- politica relațiilor cu creditorii;
- posibilitatea de a beneficia de reduceri;
- cantitatea optimă a comenzii;
- politica relațiilor cu debitorii;
- determinarea valorii rezervelor de active circulante;
- eficiența relațiilor reciproce cu sistemul bancar, privind creditarea activității curente.
Adoptarea deciziilor în cadrul acestor 4 direcții are loc în urma și în baza analizei deciziilor
alternative ce iau în seamă un echilibru dintre lichiditate, stabilitate financiară și rentabilitate.

1.3. Subiecții (utilizatorii) analizei financiare

Subiecții analizei financiare sunt persoanele și organele de conducere ce manifestă interes
față de activitatea entității economice.
În funcție de tipul analizei financiare (internă și externă), subiecții se divizează în 2 categorii:

3
 I. Subiecții interni
Scopul analizei interne constă în examinarea situației financiare a entităților și identificarea
rezervelor financiare de perfecționare a acelei entități.
Subiecții interni includ 2 grupe:
a) proprietarii - manifestă un interes deosebit față de utilizarea eficientă a capitalurilor
investite, capacitatea acestor capitaluri de a genera venituri și profituri;
b) personalul managerial - are sarcina de a organiza activitatea întreprinderi, gestiunea eficientă
a resurselor financiare puse la dispoziție de către proprietari și investitori. Ei răspund în fața
proprietarilor pentru realizarea acestor sarcini. În afară de acesta managerii sunt interesați în
remunerare, asigurare socială, dezvoltarea carierei.
II. Subiecții externi
Analiza financiară externă mai mult se axează pe aprecierea întreprinderii în special sub
aspectul echilibrului financiar, solvabilității și riscului din relațiile entității cu alți participanți al
mediului exterior.
Subiecții externi se divizează în 2 grupe:
a) cu interes financiar direct - creditorii, furnizorii de resurse (materiale, energetice)
b) cu interes financiar indirect - statul care este reprezentat de organe fiscale, organe de control
fiscal, organe de administrare locală și organe statistice; partenerii de afaceri, și anumite
cumpărătorii; consultanții financiari; bursele de valori și alte persoane ce examinează
situația entităților.

1.4. Baza informațională a analizei financiare

Pentru efectuarea unei analize financiare, corecte și complexe se pune în aplicare informația,
care provine din surse interne și externe.
Informația din surse interne este preponderent formată în contabilitatea financiară.
Această informație visează un rând de date ce reflectă utilizarea factorilor de producție.
Informația din sursele interne poate fi cu caracter: de report, de plan, de gestiune.
Informația ​cu caracter de raport se găsește în Situația Financiară care conform SNC includ
următoarele anexe:
● Anexa 1 „Bilanțul”;
● Anexa 2 „Situația de profit și pierdere”;
● Anexa 3 „Situația modificărilor capitalului propriu”;
● Anexa 4 „Situația fluxurilor de numerar”;

4
 ● rapoarte statistice;
● alte documente cu caracter de raport elaborate pentru uz intern în entitate.
Informația ​cu caracter de plan​este prezentată în:
● business planuri ale diferitor afaceri;
● analizele eficienței proiectelor investiționale;
● planurile de activitate a subdiviziunilor în cadrul entităților economice;
● planul general de dezvoltare a întreprinderii pe anul current;
● planul de dezvoltare strategică a entității pe o perioadă de medie și lungă durată.
Informația ​cu caracter de gestiune este reprezentată de contractele încheiate între entitate și
partenerii de afaceri, procesele verbale a ședințelor, adunărilor generale, ordinele conducătorilor.
Datele din sursele externe pot fi cu caracter legislativ-normativ; normativ-instructiv și
analitico-informativ. Informația cu caracter legislativ și normativ-instructiv se obține din legi,
coduri (Fiscal, Civil, Funciar, etc.), Hotărârile Guvernului, Decretele Președintelui Țării, documente
emise de ministere de resort, Banca Națională a Moldovei, Comisia Națională pe Piața Financiară.
Informația analitico-informativi este furnizată de statistica oficială.
Informația utilizată în analiza financiară trebuie să corespundă următoarele cerințe.
- exactă;
- profundă;
- eficientă;
- vechimea informației.

Întrebări recapitulative:
1. Ce reprezintă analiza financiară?
2. Caracterizați obiectul analizei financiare.
3. Prezentați obiectivul principal al analizei financiare a întreprinderii și conținutul acestui
obiectiv.
4. Argumentați importanța analizei financiare în asigurarea entității cu planuri.
5. Argumentați rolul analizei financiare în fundamentarea deciziilor de investire.
6. Prezentați tipologia subiecților (utilizatorilor) analizei financiare a întreprinderii și
argumentați interesul fiecărei grupe de utilizatori.
7. Numiți sursele interne de informație cu caracter de raport.
8. Care sunt sursele interne de informație cu caracter de plan?
9. Prezentați sursele interne de informație cu caracter de gestiune.

5
 10. Caracterizați succint sursele externe de informație pentru analiza financiară.

Subiectul 2: Metodologia analizei financiare

Obiectivele didactice:
●cunoașterea și aplicarea metodelor principale ale analizei financiare;
●cunoașterea tipologiei sistemului de indicatori analitici;
●însușirea importanței ratelor financiare prin funcțiile ce le îndeplinesc;
Suport informațional:
2.1. Metodele principale ale analizei financiare.
2.2. Sistemul de indicatori analitici.
2.3. Esența și funcțiile ratelor (coeficienților) financiari.

2.1. Metodele analizei financiare

Obiectul principal al analizei financiare este acumularea parametrilor informaționali în
volum suficient ce vor caracteriza situația financiară a entității economice, performanțele acesteia,
modificările în patrimoniul entității, în structura financiară, în relații cu debitorii și creditorii.
Analiza financiară a întreprinderii poate fi, privind situația actuală, poate fi retrospectivă, se
de perspectivă (previziuni, planificare).
Obiectivele analizei financiare se realizează prin soluționarea anumitor probleme analitice ce
au o corelație reciprocă. Problemele acestea pot fi soluționate în baza posibilităților organizaționale,
tehnice și metodice ale entității.
În practica analizei financiare, pe larg se aplică diferite metode, dintre care 6 se consideră
metode universale:
I. Metoda de comparație
II. Analiza orizontală (analiza în timp, în dinamică) - înseamnă comparația indicatorilor pe
perioada de gestiune cu perioadele precedente sau cu indicatorii planificați.
III. Analiza pe verticală (analiza structurală) - reprezintă determinarea structurii indicatorilor
financiari sumari.
IV. Analiza trendului
V. Analiza ratelor sau a coeficienților - reprezintă calcularea proporțiilor dintre datele
rapoartelor și stabilirea corelațiilor dintre indicatori.
Indicatorii absoluți care permit calcularea coeficienților nu întotdeauna caracterizează

6
 suficient fenomenul, deoarece nu există o bază de comparație, de aceea se calculează
indicatorii relativi care pot fi prezentați ca rată (coeficient) sau procent.
VI. Analiza factorială - stabilește influența factorilor, cauzelor asupra indicatorului rezultativ sau
integral. Poate fi directă și indirectă.
În cazul analizei directe are loc descompunerea fenomenului.
În cazul analizei indirecte are loc sinteza factorilor și determinarea rezultatelor.
Metodele prezentate contribuie la efectuarea analizei datelor reflectate în situații financiare și
alte documente relevante. În afară de aceste metode pot fi utilizate metode statistice, metode
econometrice.

2.2. Sistemul de indicatori analitici

Rezultatele analizei financiare într-o mare măsură depind de selectarea și fundamentarea
indicatorilor speciali care formează o întreagă sistemă.
Indicatorul ​pe de o parte este o caracteristică cantitativă a unei proprietăți sau a unui semnal a
procesului economic cercetat. ​Pe de o altă parte indicatorii caracterizează și partea calitativă a
fenomenului procesului.
O premisă necesară pentru elaborarea sistemului de indicatori și aprecierea corectă este
clasificarea indicatorilor după o serie de criterii:
A. După modul de calculare:
- indicatori absoluți - de regulă se regăsesc în informațiile inițiale și de regulă caracterizează
volumul activității (de ex.: profit net, profit brut, venituri din vânzări, rezultatul activității,
pierderea, volumul producției fabricate);
- indicatori relativi - sunt proporții dintre 2 valori absolute și se obțin din procesul prelucrării
datelor informaționale (de ex.: rentabilitatea, productivitatea muncii, indicatorii lichidității).
B. După caracteristicile obținute:
- indicatori cantitativi - de regulă sunt valori absolute;
- indicatori calitativi - de regulă sunt valori relative.
C. După gradul de generalizare:
- indicatori generali - se folosesc pentru o caracteristică integrală a obiectului cercetat;
- indicatori specifici - reflectă părțile separate a fenomenului.
De exemplu: venituri din vânzări - este un indicator general, pe când venituri din vânzarea
produselor și mărfurilor, venitul din prestarea serviciilor, venituri din executarea lucrărilor de
construcție sunt indicatori specifici.

7
 D. După componență:
- indicatori unici - caracterizează părțile separate a activității întreprinderii;
- integrali integrali - formează o evaluare complexă a activității întreprinderii.
E. După gradul de răspândire în economie:
- indicatori economici generali (profit, venituri, costuri);
- indicatori specifici sectorului ramurii (de ex.:recolta la 1 ha în fitotehnie).
F. După cauzele modificărilor:
- indicatori rezultativi;
- indicatori factoriali.
G. După criteriul funcțional:
- indicatori normativi - stabiliți de organe abilitate, specialiști în domeniu;
- indicatori planificați - determinați în diferite planuri de activitate;
- indicatori efectivi - din contabilitate, din rapoarte, din statistică;
- indicatori analitici - calculați în procesul de analiză, pentru evaluare, previziunea eficienței.

2.3. Esența și funcțiile ratelor (coeficienților)​​financiari

Rata (coeficientul) financiară este o valoare relativă ce se determină prin împărțirea unui
indicator la altul. Coeficientul descrie proporția celor 2 valori, dar nu informează despre conținutul
acestei proporții. De aceea este nevoia de a avea o bază de comparație.
În practică se aplică 3 modalități generale pentru stabilirea bazei comparative de care va
depinde caracterul analizei.
I. Se utilizează rata (coeficienții) normativă care sunt niște standarde de comparație. Analiza
efectuată cu aplicarea coeficienților normativi se numește ​analiza imperativă​.
II. Se utilizează rata (coeficienții) medie pe sector, ramură a economiei naționale. Analiza
efectuată în baza acestor coeficienți se numește ​analiză indicativă​.
III. Baza comparativă poate fi creată din indicatorii activității economice a întreprinderilor
similare sau a concurenților.
Ratele (coeficienții) financiare au următoarele funcții:
a) Informează despre situația financiară și semnalează despre problemele identificate.
b) Interpretează în mod obiectiv documentele financiare ale întreprinderii.

Întrebări recapitulative:
1. Numiți și expuneți succint esența celor 6 metode universale ale analizei financiare.

8
 2. Prezentați exemple de indicatori (nu mai puțin de 4 de fiecare tip) după criteriul:
a) modul de calculare;
b) gradul de generalizare;
c) componență;
d) gradul de răspândire în economie.
3. Ce reprezintă rata financiară?
4. Ce înseamnă analiza imperativă?
5. Ce stă la baza analizei indicative?
6. Caracterizați funcțiile ratelor financiare.

Subiectul 3: Analiza poziției financiare a entității economice în baza datelor din

bilanț
Obiectivele didactice:
●însușirea importanței și conținutului bilanțului întreprinderii;
●cunoașterea tipologiei bilanțurilor entităților economice;
●aplicarea indicatorilor specifici pentru analiza situației patrimoniale, echilibrului financiar,
solvabilității și rotației activelor;
●cunoașterea modelului Du Pont în vederea caracterizării solvabilității întreprinderii.
Suport informațional:
3.1. Aplicarea bilanțului contabil în analiza financiară.
3.2. Analiza situației patrimoniale a întreprinderii.
3.3. Analiza echilibrului financiar al întreprinderii.
3.4. Analiza solvabilității întreprinderii.
3.5. Analiza rotației activelor.

3.1. Aplicarea bilanțului contabil în analiza financiară

O sursă importantă de informație pentru efectuarea analizei financiare sunt “Situațiile
financiare” în care documentul principal este bilanțul.
Conform SNC (“Prezentarea rapoartelor financiare”) bilanțul prezintă date cu privire la
situația financiară a subiectului și include informații despre solduri la data de raportare pe:
●active - resurse economice identificate și controlate de către subiect ca rezultatul faptelor
economice din trecut, de la utilizarea cărora se așteaptă obținerea beneficiilor economice;

9
 ●capitalul propriu​- valoarea reziduală a activelor după scăderea obligațiilor;
●obligații - reprezintă îndatorarea reală a subiectului, ce a apărut în urma faptelor economice
din trecut, rambursarea cărora va provoca ieșirea resurselor, ce conțin beneficii economice.
Activele sunt prezentate în bilanț în ordinea de creștere a lichidității, iar datoriilor în ordinea
creșterii rambursării.
În funcție de gradul de lichiditate activele se divizează în:
a) active circulante - se presupune că se vor cheltui pe parcursul ciclului normal de activitate,
sau vor fi vândute, sau vor fi primite în timp de 12 luni sau reprezintă numerarul;
b) active pe termen lung - includ restul patrimoniului;
Datoriile în funcție de termenul de rambursare se divizează în:
a) datorii curente - care se așteaptă să fie achitate în timp de 12 luni după data de raportare;
b) datorii pe termen lung - restul datoriilor.
În analiza financiară pot fi utilizate diferite tipuri de bilanț.
A. În funcție de etapa dezvoltării întreprinderii se întocmește bilanț:
- de intrare;
- curent;
- de lichidare;
- de divizare;
- de comasare.
B. După sursa de întocmire avem bilanț:
- de inventariere - se întocmește în baza înregistrării și reviziei a bunurilor;
- de tip carte - se întocmește în baza datelor din contabilitate;
- general - include rezultatele, identificate în procesul inventarierii și în baza datelor
înregistrate în contabilitate.
C. După forma de proprietate, bilanțurile pot fi:
- a întreprinderilor de stat;
- a organizațiilor municipale, cooperative;
- a entităților economice private și mixte;
- a organizațiilor obștești (sindicate).
D. După tipul de informații avem bilanț:
- cu caracter de raport;
- cu caracter de prognosticare.
E. După modul de reflectare bilanțul poate fi:

10
 - sinestătător (pentru entitățile economice, persoanele juridice);
- separat (se întocmește de către subdiviziunile, filialele entității dacă aceasta este prevăzut de
politica contabilă a întreprinderii).

3.2. Analiza situației patrimoniale a întreprinderii

Pentru realizarea activității economico-financiare a întreprinderii se formează un careva
patrimoniu, care reprezintă o combinație de resurse economice. Eficiența utilizării acestor resurse în
mare parte va determina performanțele întreprinderii.
În procesul analizei patrimoniului se examinează activele, indiferent de sursa acoperirilor.
Situația patrimonială se examinează prin următoarele aspecte:
- structura și componența activului;
- durata perioadei de utilizare;
- destinația utilizării;
- apartenența activelor întreprinderii (deoarece careva active pot fi luate în arendă);
- aflarea patrimoniului în gaj;
Analiza situației patrimoniale prevede calcularea unor indicatori (coeficienți, rate):
active circulante
1) active imobilizate ​- nivelul acestei rate în special în dinamică vorbește despre tendințele
accelerării rotației;
mijloace f ixe+stocuri
2) rata patrimoniului cu destinație de producție = total activ ​- situația se
consideră una potrivită dacă rata nu e mai mică de 0,5;
mijloace f ixe
3) rata compoziției tehnice a activelor = active circulante ​- în condiții de criză sau inflație
rata aceasta poate să scadă în urma scumpirii materialelor, mărfurilor, creșterii volumului de
producție nerealizată;
val mijl f ixe intrate în perioad gest
4) rata de reînnoire a mijloacelor f ixe = val mijl f ixe la sf ârșit perioad ​- ​reflectă

posibilitatea entității de a corespunde progresului tehnico-științific.

val amortiz acumul
5) rata medie de acumulare a uzurii a mijloacelor f ixe = val mijl f ixe la sf ârșit perioad -
​

indicatorul dat va scădea atunci când rata de reînnoire a mijloacelor fixe va crește;
6) rata activelor corporale ce temporar nu f uncționează ;
numeralul
7) rata activelor perf ect lichide în total active = total active ;
activele necorporale+terenuri în arendă f inanciară+mijloace f ixe în arendă
8) rata activelor arendate = total activ ;
9) rata activelor puse în gaj în total activ ;
mijl f ixe+stoc+alte active ce au adus venituri (invest f inanc)
10) rata activelor ce au adus venituri = total activ .

11
 În analiza situației patrimoniale se determină
v aloarea activelor nete (patrimoniul net) = total active − total datorii.

3.3. Analiza echilibrului financiar al întreprinderii

Echilibrul financiar se determină prin corelații dintre capitalul împrumutat și capitalul propriu
și caracterizează dependența entității de surse împrumutate de finanțare.
Rezultatele analizei echilibrului financiar demonstrează gradul riscului insolvabilității asociat
cu activitatea economică a întreprinderii. Analiza echilibrului financiar pornește de la examinarea
componenței și structurii pasivului bilanțului contabil.
Analiza echilibrului financiar prevede calcularea unui rând de indicatori (coeficienți, rate):
cap propriu cap propriu
1) rata autonomiei f inanciare = total pasiv ≥0, 5 sau cap propriu+datorii termen lung ≥0, 7 ;
capital împrumutat
2) rata de atragere a capitalului împrumutat = total pasiv ≤0, 5 ;
total datorii
3) rata de capitalizare = cap permanent - caracterizează riscul antreprenorial, cu creșterea

acestei rate, crește dependența de capitalul împrumutat și respectiv scade sau se micșorează
stabilitatea financiară;
f ond rulment active circulante − datorii curente
4) rata de asigurare cu stocuri = val stoc = stoc ≥0, 7 ;
f ond rulment
5) rata de autof inanțare a activelor circulante = total active circulante
≥0, 5 ;
cap propriu
6) rata de autof inanțare a activelor = total activ
≥0, 5 ;
(T A−IN C) − (T DC−CBÎT S)
7) rata de acoperire cu active reale = TD , unde:
TA - total activ; INC - imobilizări necorporale; TDC - total datorii curente; CBÎTS - credite bancare
și împrumuturi pe termen scurt; TD - total datorii; ​– normativul pentru întreprinderi industriale este
≥2 , pentru sfera de prestare a serviciului ≥1, 5 ;
cap permanent
8) rata de acoperire a investițiilor = total activ - dacă această cotă se apropie sau
depășește valoarea 1, aceasta vorbește despre o acoperire completă a investițiilor pe termen lung de
surse de finanțare pe termen lung.
datorii pe termen lung
9) rata levierului f inanciar = cap propriu ≤1 ;
cap propr−activ imobil
10) rata mobilității capitalului propriu = cap propr , normativul = 0,3 - 0,5.

12
3.4. Analiza solvabilității întreprinderii
Solvabilitatea - una din cele mai importante caracteristici a poziției financiare a întreprinderii
și înseamnă capacitatea entității economice de a-și onora obligațiile la timp în corespundere cu
condițiile stabilite.
Datoriile acestea apar din relațiile entității cu angajații, cu furnizorii de resurse, cu creditorii,
cu bugetul, cu proprietarii, cu alte structuri financiare.
Solvabilitatea are 3 dimensiuni:
1. Lichiditatea bilanțului contabil - capacitatea de acoperire a datoriilor curente și se
caracterizează prin indicatori absoluți și relativi.
Indicatorii absoluți - vizează anumite relații dintre active și pasive, în acest sens are loc o
grupare a capitolelor din activ și pasiv.
Activele se împart în 4 grupe (în funcție de gradul de lichiditate):
A​
1 - active perfect lichide (numerarul; alte elemente de numerar; echivalentele numerarului;

bilete de odihnă; investiții financiare curente).

A​
2​- active ușor realizabile (mărfuri, produse finite, creanțe pe termen scurt).

A​
3​- active lent realizabile (materiale, OMVSD, creanțe financiare pe termen lung).

A​
4 - active greu realizabile (active imobilizate, în afară de investiții financiare pe termen

lung).
Concomitent se grupează și pasivele în funcție de termenul de rambursare:
P​
1​- datorii urgente, cele cu termenul de plată expirat;

P​
2​- datorii curente, cu termenul de plată neexpirat;

P​
3​- datorii pe termen lung;

P​
4​- capitalul propriu.

Bilanțul contabil se consideră absolut lichid sau pefect lichid dacă se respectă următoarele
relații:
1. A​1 ≥ P​1​;
2. A​2 ≥ P​2​;
3. A​3 ≥ P​3​;
4. A​4 ≥ P​4​;
Fondul de rulment este indicator absolut ce caracterizează lichiditatea bilanțului.
Indicatorii relativi​- ce caracterizează lichiditatea bilanțului sunt reprezentați de 3 rate:
numer+investiții f inanciare curente
1. rata lichidității absolute = total datorii curente , normativ =0,2 - 0,25;

13
 numerar+invest f inanc curent+creanțe term scurt
2. rata lichidității intermediare = total datorii curente , normativ =
0,7 - 1,0;
active circulante
3. rata lichidității curente (totale, generale) = total datorii curente , normativ = 2,0 - 2,5;​
.
2. Lichiditatea activelor - capacitatea patrimoniului de a se transforma în mijloace bănești,
din acest punct de vedere această dimensiune se corelează cu lichiditatea bilanțului.
3. Solvabilitatea generală - se examinează cu ajutorul următoarelor rate, care au fost deja
examinate în subiectul 3.3:
1. rata autonomiei financiare;
2. rata de atragere a capitalului împrumutat;
3. levierul financiar;
4. rata lichidității generale;
5. rata de acoperire a capitalului propriu.
Pentru evaluarea complexă a solvabilității entității economice se aplică modelul Du Pont care
se bazează pe analiza următorilor 3 indicatori:
1. rentabilitatea economică (a activelor);
2. rata lichidității generale;
3. rata autonomiei financiare.
Potrivit acestui model, entitățile (potențialii debitori ale băncilor comerciale) se divizează în 5
clase:
I. entitățile cu grad înalt de solvabilitate, la care lipsește riscul de faliment;
II. entitățile cu un grad mic de instabilitate;
III. entitățile cu probleme financiare;
IV. entitățile cu risc încet de insolvabilitate;
V. entitățile practic insolvabile.
Clasificarea entităților pe nivele de solvabilitate (modelul Du Pont)
Clasele entităților
Indicatorii finaciari
I II III IV V
1. Rentabilitatea > 30% 20 – 29,9% 10 – 19,9% 1 – 9,9% ˂ 1%
economică 50 p 35 – 49,9 20 – 34,9 5 – 19,9 0
2. Rata lichidității > 2% 1,7 – 1,99% 1,4 – 1,69% 1,1 – 1,39% ˂ 1%
generale 30 p 20 – 29,9 10 – 19,9 1 – 9,9 0
3. Rata autonomiei > 0,7 0,45 – 0,69% 0,3 – 0,44% 0,2 – 0,29% ˂ 0,2%
financiare 20 p 10 – 19,9 5 – 9,9 1 – 4,9 0
Total puncte 100 65 – 99 35 – 64 6 – 34 0

14
3.5. Analiza rotației activelor
Rotația este o categorie ce caracterizează intensitatea utilizării a resurselor financiare a
întreprinderii.
Indicatorii de rotație demonstrează viteza de transformare a activelor în lichidități pentru o
perioadă de gestiune. Viteza de rotație depinde de factori interni și de factori externi.
La factorii externi se referă:
●politica de formare a prețurilor;
●structura patrimoniului (divizarea activelor în active imobilizate și active circulante);
●metoda de evaluare a stocurilor.
La factori externi se referă:
●sfera de activitate (producția, comerț și intermediere);
●ramura sau sectorul;
●proporțiile entității;
●situația macroeconomică (mai ales inflația).
Rotația activelor se caracterizează de indicatori ce pot fi divizați în 3 grupe:
1. Indicatori generali:
venitul din vânzări
● numărul de rotații a activelor = total activ ;
total avtiv
● rata înzestrării veniturilor din vânzări cu active = venitul din vânzări – demonstrează câte
active revine la 1 leu din vânzări;
numărul de zile în perioada examinată
● durata de rotație a activelor (zile) = numărul de rotații .
2. Rata de rotație a părților componente ale activelor:
venitul din vânzări
● numărul de rotații ale mijloacelor f ixe = mijloace f ixe ;
venitul din vânzări
● numărul de rotație a activelor circulante = active circulante ;
numărul de zile în perioada de rotație
● durata de rotație a activelor circulante = numărul de rotație a activelor circulante
.

3. Indicatorii particulari ai rotației:

valoarea medie a stocurilor*360
● durata de rotație a stocurilor = costul vânzărilor ;
val medie a creanțe curente af erente f actur comerciale*360
● durata de rotație a creanțelor curente = venit vânzări în credit ;
val medie a stoc de produse*360
● durata de rotație a produselor = costul producției vândute .

Întrebări recapitulative:
1. Caracterizați conținutul bilanțului sub aspectul capitolelor principale.
2. Clasificați bilanțurile după criteriile cunoscute.
3. Ce aspecte pot fi prezentate în analiza situației patrimoniale?

15
4. Prezentați sistemul de indicatori ce caracterizează situația patrimonială a întreprinderii.
5. Definiți echilibrul financiar al întreprinderii.
6. Prezentați sistemul de rate, ce caracterizează echilibrul financiar.
7. Definiți solvabilitatea întreprinderii și prezentați dimensiunile acesteia.
8. Cum se examinează solvabilitatea bilanțului și normativele acestor rate?
9. Cum se examinează rotația activelor întreprinderii?

16