CUPRINS

TEMATICA EXAMENULUI DE BIOFIZICA MEDICALA (2015) ............................................................................................ 3

1. TERMODINAMICA BIOLOGICĂ SAU BIOENERGETICA .......................................................................................... 5

CONSERVAREA ENERGIEI ................................................................................................................................................. 5

PRIMUL PRINCIPIU AL TERMODINAMICII ......................................................................................................................... 9
ENTALPIA ......................................................................................................................................................................... 9
LEGEA LUI HESS .............................................................................................................................................................. 10
BILANTUL ENERGETIC AL UNUI ORGANISM VIU SI DETERMINAREA LUI ........................................................................ 10
ASPECTE PRACTICE; FLUIDE BIOLOGICE ......................................................................................................................... 13
APA- PROPRIETĂŢI GENERALE........................................................................................................................................ 14

2. BIOFIZICA CONTRACTIEI MUSCULARE ...............................................................................................................16

GENERALITATI ................................................................................................................................................................ 16
TIPURI DE MUSCHI ......................................................................................................................................................... 17
DINAMICA ACTIVITATII MUSCULARE ............................................................................................................................. 22
TETANIA ......................................................................................................................................................................... 26
EFECTUL FENN ............................................................................................................................................................... 26
DIVERSITATEA SISTEMULUI ACTO-MIOZINIC ................................................................................................................. 26
MANIFESTARI ELECTRICE MUSCULARE .......................................................................................................................... 27
ELECTROMIOGRAFIA (EMG)........................................................................................................................................... 28

3. MEMBRANE BIOLOGICE. FENOMENE DE TRANSPORT ........................................................................................31

PROPRIETATI FIZICO-CHIMICE ALE MEMBRANELOR ...................................................................................................... 31

COMPOZITIE CHIMICA ................................................................................................................................................... 32
CLASIFICAREA PROTEINELOR MEMBRANARE ................................................................................................................ 32
PROPRIETATI STRUCTURALE ALE MEMBRANELOR ........................................................................................................ 33
LIPOSOME ...................................................................................................................................................................... 34
MODELUL MOZAICULUI FLUID ....................................................................................................................................... 35
MECANISME DE TRANSPORT PASIV ............................................................................................................................... 35
LEGEA I A LUI FICK .............................................................................................................................................................. 37
LEGEA A II-A A LUI FICK ........................................................................................................................................................ 37
PATRUNDEREA SUBSTANTELOR IN INTERIORUL CELULEI .FAGOCITOZA ....................................................................... 40

4. MECANISME DE TRANSPORT PASIV SI ACTIV .....................................................................................................48

OSMOZA - MECANISM DE TRANSPORT PASIV ................................................................................................................ 48

TRANSPORT ACTIV ......................................................................................................................................................... 58

5. PROPRIETATI ELECTRICE ALE MEMBRANELOR. POTENTIALUL DE REPAOS SI DE ACTIUNE..................................61

PROPRIETATILE ELECTRICE ALE MEMBRANEI................................................................................................................. 61

ELEMENTE DE NEUROBIOFIZICA .................................................................................................................................... 65

6. BIOFIZICA PERCEPTIEI VIZUALE ..........................................................................................................................81

OCHIUL –STRUCTURA, FUNCTIE ..................................................................................................................................... 81

DEFECTE DE VEDERE. MIOPIA. ....................................................................................................................................... 87
HIPERMETROPIA ............................................................................................................................................................ 88
ASTIGMATISM................................................................................................................................................................ 90
FORMAREA IMAGINILOR IN LENTILE .............................................................................................................................. 91
IMAGINI REALE SI IMAGINI VIRTUALE ............................................................................................................................ 92

1
7. MECANISME BIOFIZICE ALE PERCEPTIEI AUDITIVE .............................................................................................94

URECHEA EXTERNA ........................................................................................................................................................ 94

URECHEA MEDIE ............................................................................................................................................................ 95
URECHEA INTERNA ........................................................................................................................................................ 96
SEMNALE SONORE ......................................................................................................................................................... 97
RASPUNSUL ORGANULUI AUDITIV ............................................................................................................................... 100
DEFECTE ALE AUZULUI ................................................................................................................................................. 102
TEHNICI MEDICALE DE INVESTIGARE CARE UTILIZEAZA ULTRASUNETE ....................................................................... 103
METODE DOPPLER ....................................................................................................................................................... 107

8. INTERACTIUNEA RADIATIILOR IONIZANTE SI NEIONIZANTE CU MATERIA VIE ..................................................109

RAZE X .......................................................................................................................................................................... 111

PROPRIETATILE RAZELOR X .......................................................................................................................................... 114
RADIATII CORPUSCULARE ............................................................................................................................................ 115

9. NOTIUNI DE DOZIMETRIA RADIATIILOR. RADIOIZOTOPI UTILIZATI IN MEDICINA............................................118

EFECTELE RADIATIILOR ................................................................................................................................................ 121

IZOTOPI NATURALI SI ARTIFICIALI ............................................................................................................................... 122
UTILIZARI ALE IZOTOPILOR RADIOACTIVI ..................................................................................................................... 124

10. DOZE DE RADIATII - DEFINITIE SI UNITATI DE MASURA. RADIATII NEIONIZANTE- UV, IR..................................129

RADIATIA NEIONIZANTA .............................................................................................................................................. 130

FAZELE REACTIILOR FOTOCHIMICE .............................................................................................................................. 132

2
 TEMATICA EXAMENULUI DE BIOFIZICA MEDICALA (2015)

TERMODINAMICA BIOLOGICA
• Cicluri majore in biosfera: ciclul biogeochimic, ciclul hidrologic, ciclul carbonului,
ciclul azotului.
• Primul principiu al termodinamicii.
• Legea lui HESS.Bilantul energetic al organismului.
• Coeficienti izocalorici.
• Calculul cheltuielilor energetice a unui organism.
BIOFIZICA CONTRACTIEI MUSCULARE
• Bazele fizice si energetice ale contractiei musculare.
• Structura muschiului striat.
• Mecanismul molecular al contractiei musculare.
• Dinamica activitatii musculare.Efectul Fenn.
• Diversitatea sistemului acto-miozinic.
• Aplicatie: puterea dezvoltata in timpul mersului, puterea mecanica a inimii.
• Electromiografia.
MEMBRANE BIOLOGICE, FENOMENE DE TRANSPORT
• Membrane biologice- definitie, proprietati fizico-chimice.
• Compozitia membranelor biologice.
• Proprietati structurale ale membranelor.
• Modelul mozaicului fluid.
• Mecanisme de transport pasiv: difuziunea libera.
• Legile lui Fick.
• Difuziunea prin membrane. Difuziunea facilitata.
• Transportul glucozei.
MECANISME DE TRANSPORT PASIV SI ACTIV.
• Osmoza.Presiunea osmotica.
• Presiunea osmotica a plasmei sanguine.
• Rolul osmozei in transportul prin capilare.
• Rolul osmozei in elaborarea urinei.
• Deosebiri intre transportul pasiv si cel activ.
• Potentialul electro-chimic. Relatia lui Nernst.
• Pompa de NaK.
• Potentialul de membrana.
PROPRIETATI ELECTRICE ALE MEMBRANELOR BIOLOGICE.
• Rezistenta, capacitatea, circuitul echivalent.
• Calculul potentialului de membrana pentru Na si K.
• Potentialul de repaos. Depolarizarea membranei.
• Potentialul de actiune.
• Stimuli electrici. Propagarea potentialului de actiune.
• Elemente de neurobiofizica.Refluxul rotulian.
• Tennici de investigare.

3
BIOFIZICA PERCEPTIEI VIZUALE
• Ochiul-sistem optic complex.
• Structura retinei. Chimia fotopigmentilor.
• Acomodarea.
• Defecte de vedere. Aplicatii, calcule.
MECANISME BIOFIZICE ALE PERCEPTIEI AUDITIVE
• Analizatorul acustic.
• Semnale sonore, propagare.
• Presiunea sonora, intensitatea sonora, nivel sonor.
• Curbe de tarie.
• Raspunsul organului auditiv in functie de frecvente.
• Audiograma, defecte ale auzului.
INTERACTIUNEA RADIATIILOR IONIZANTE SI NEIONIZANTE CU MATERIA VIE
• Clasificarea radiatiilor.
• Raze X- producere, proprietati.
• Radiatii corpusculare: alfa, beta, gamma.
• Legea dezintegrarii radioactive, timp de injumatatire (Ghid practic).
• Interactiunea primara a radiatiilor ionizante cu materia vie (Ghid practic).
• Surse naturale de radiatie, fondul cosmic.
NOTIUNI DE DOZIMETRIA RADIATIILOR.
• Activitatea unei surse, unitate de masura.
• Detectorul Geiger-Muller, detectori cu scintilatie.
• Efecte generale ale radiatiilor.
• Efecte radiochimice, radioliza apei (Ghid practic).
• Izotopi naturali si artificiali. Utilizari.
• Sterilizarea prin iradiere.
• Doze de radiatii, unitati de masura.
RADIATII NEIONIZANTE
• Generalitati.
• Cromofori, absorbtia UV-VIS .
• Absorbtia IR.
• Reactii fotochimice.
• Efectele UV asupra proteinelor, acizilor nucleici, tesuturilor.
NOTIUNI PRACTICE (lucrari practice)
• Tensiunea superficiala a lichidelor.
• Vascozitatea lichidelor.
• Notiuni de conductometrie a lichidelor biologice.
• Indicele de refractie al unor solutii.
• Spectrofometria UV-VIS.
• Polarimetrie.
• Utilizarea contorului Geiger Muller.

4
 1. TERMODINAMICA BIOLOGICĂ SAU
BIOENERGETICA
CONSERVAREA ENERGIEI
• “ Living things succeed if they reproduce new generations”- Charles Darwin
Pentru a reusi sa supravietuiasca, un organism viu trebuie sa fie dotat cu :
- Un mecanism de conservare si transmitere a informatiei genetice
- Abilitatea indivizilor de a trai suficient de mult pentru a se putea reproduce.

CONSERVAREA ENERGIEI: MECANISME

• Bazele moleculare ale transformarii si conservarii energiei: structura complexelor
proteice care catalizeaza majoritatea proceselor energetice.
• Reactiile fotochimice si procese de transfer de electroni in lantul respirator.
Mitocondria si rolul ei in supravietuirea celulara.
• Fotosinteza, ecologie si incalzire globala. Cicluri majore in biosfera.

Cicluri majore in biosfera; All matter cycles...it is neither created nor destroyed...
• CICLUL BIO-GEO-CHIMIC → Miscarea materiei intre componentele sistemului
terestru
Sistemul terestru se divide in:
• atmosfera
• hidrosfera
• litosfera
• biosfera
• Macronutrienti: carbon, hidrogen,oxygen,nitrogen, fosfor, sulf, potasiu, calciu, fier,
magneziu.
• Micronutrienti: bor (plante verzi, cupru (enzime), molibden (bacterii care fixeaza
azotul).

5
• Ciclul Biogeochimic generalizat

• Ciclul hidrologic

Rezervoare - km3, %

Atmosfera 12 700, 0.001%

Oceane 1 230 000 000 97.2%
Lacuri 123 000 0.009 %
Rauri, fluvii 1 200 0.0001 %
Apa subterana 4 000 000
0.31%

Ghetari 28 600 000 2.15%

Populatia utilizeaza 12% din

apa de suprafata!!!!

6
 • Ciclul global al carbonului

Cresterea CO2 in atmosfera:

• Fluxul inspre atmosfera:
Respiratia plantelor + respiratia solului + arderea combustibililor fosili + despaduriri
+ degajare din oceane + efecte climatice...
60+60+6+2+103+0.6 = 231.6 mld tone/an

• Fluxul dinspre atmosfera:

Fotosinteza plantelor + dizolvat in oceane...
120 + 107 = 227 mld tone/an

• Diferenta de 4 mld tone/an este degajata in atmosfera.

7
 • Ciclul azotului

Azotul este necesar ca nutrient pentru plante

• Exista un procent foarte mare de azot in atmosfera (N2 = 80%), dar in aceasta forma
nu poate fi utilizat de catre plante. E nevoie de fixarea lui.
• Fixarea azotului = Conversia chimica a N2 in forme mai reactive cum sunt NH 3
(amoniac) or NO3 (nitrati) .
Denitrificare = Converia chimica a nitratilor inapoi la forma N 2
• Poluarea cu oxizi de azot (SMOG)= N02produs de automobile si alte surse de
combustie ( o culoare maro carcteristica).

• NO 2 conduce la producerea de ozon in troposphere.

Ozonul este necesar in stratosfera pentru a proteja suprafata terestra de radiatia UV,
dar in troposfera este poluant.

8
Ploaia acida
• Producerea acidului nitric in atmosfera
• NO 2 + OH ---> HNO 3
• Producerea dioxidului de sulf in atmosfera SO 2 ( din arderea carbunilor) care duce la
formarea acidului sulfidric.
Acesti acizi sunt solubili in apa si produc ploaia acida.

PRIMUL PRINCIPIU AL TERMODINAMICII

• Contine principiul general de conservare si transformare a energiei.
• Energia interna a unui sistem contine energiile cinetice(de vibratie, translatie,
rotatie) a microparticulelor (molecule, atomi, particule subatomice) care compun
sistemul si energiile potentiale de interactiune reciproca dintre microparticule.
• Energia interna (U) este o functie de stare.
• ΔU= Q - L
• In decursul proceselor dintr-un sistem, variatia energiei lui interne este egala cu
caldura primita minus lucrul mecanic efectuat.
• Q>0 (caldura primita de sistem) proces endoterm.
• Q<0 (caldura cedata de sistem) proces exoterm.
• Transformare infinitezimala dU =dQ- dL
• U- marime fizica de stare
• Q, L - marimi fizice de proces (de transformare).
• Sisteme inchise simple dU = dQ – pdV

ENTALPIA
• functie de stare care caracterizeaza fenomenele termice si chimice care se produc in
conditii de presiune constanta.
• H = U + pV
• dH = dU+pdV+Vdp
• Izobar dp=0, deci dH = dU+pdV
• Sau ΔH = Qp adica variatia entalpiei intr-un proces desfasurat in conditii izobare este
egala cantitativ cu caldura schimbata in decursul procesului.
• ΔH>0 endoterme
• ΔH<0 exoterme

9
LEGEA LUI HESS
• Este o consecinta a principiului I al termodinamicii.
• Enunt: Daca din anumite substante initiale se obtin, pe cai diferite, anumiti produsi
finali, atunci, indiferent de calea urmata, efectul termic total va fi unul si acelasi.
• Efectul termic total
ETT = QV= ΔU in procese izocore
ETT= QP= ΔH in procese izobare

BILANTUL ENERGETIC AL UNUI ORGANISM VIU SI DETERMINAREA LUI

• Organismele vii pot fi asimilate unor masini termice care functioneaza in conditii
izoterm –izobare.
• Bilantul energetic BE= AE – CE ( aport de energie – cheltuiala de energie).
• Bilant echilibrat AE = CE , BE=0 caracteristic starii stationare.
• BE>0, AE >CE , organisme tinere in crestere. Caz patologic –obezitate.
• BE <0, AE <CE , , boli digestive, stari patologice cancer, tuberculoza, hipertiroidism.

Coeficientii izocalorici
• Marimi termo- chimice introduse pentru a se putea calcula aportul energetic al unui
organism viu prin principii alimentare.
• Principii alimentare= principalele trei clase de substante nutritive furnizoare de
energie: glucide, lipide , proteine.
• Reactiile de oxido-reducere sunt furnizoare de energie primara (reactii de
combustie).
• Reprezinta cantitatea de caldura care se pune in libertate prin combustia (oxidarea)
unitatii de masa dintr-un principiu alimentar, in conditii determinate.
• Ci = ΔH/m [Kcal/g]
• Coeficienti izocalorici
o fizici
o fiziologici
o practici
• Caloria- unitate de masura tolerata
• 1 cal = 4.1855 J
• Caloria reprezinta caldura nesara unui gram de apa pura pentru a-si ridica
temperatura cu 1 grad Celsius printr-o incalzire izobara la presiunea de 1 atmosfera.

10
Coeficienti izocalorici fizici
• Reprezinta cantitatea de caldura pusa in libertate prin combustia unitatii de masa
dintr-un principiu alimentar, in conditii de laborator. Ei pot fi determinati prin
metode calorimetrice.
• Produsi finali de ardere:
► CO2, H2O- pentru glucide si lipide
► CO2, H2O si N2 pentru proteine

Coeficienti izocalorici fiziologici

• Reprezinta cantitatea de caldura eliberata prin oxidarea unitatii de masa dintr-un
principiu alimentar, pana la produsi finali de metabolism.
• In conditii fiziologice, pentru proteine, produsii finali de metabolism sunt CO 2,H2O si
substante organice complexe:ureea, acidul uric, creatina, creatinina.Deci combustia
proteinelor este incompleta.
• In cazul proteinelor, coeficientul fiziologic este mai mai mic decat cel fizic.

Coeficienti izocalorici practici

• Reprezinta cantitatea de caldura eliberata prin oxidarea unitatii de masa dintr-un
principiu alimentar, pana la produsi finali de metabolism, tinandu-se cont de gradul
de digestibilitate si de absorbtie al alimentelor.
• Grad de digestibilitate
η(%) = (mabs/ ming)x 100
cp= η. Cfiz
• Valoarea lui η depinde de factori individuali, natura alimentelor(animala, vegetala) si
gradul lor de preparare.

Valorile coeficientilor izocalorici

►Calculul aportului energetic zilnic (AEZ):

AEZ = Δ HZ= mgluccp,gluc +mlipidcp,lipid + mpcp prot,
► Regula septimilor pentru un regim alimentar echilibrat:
4/7 glucide, 2/7 lipide si 1/7 proteine.

11
Calculul cheltuielilor energetice
• Deoarece oxigenul nu se stocheaza, intensitatea reactiilor de combustie la un
moment dat este proportionala cu consumul de oxigen in unitatea de timp.
• Echivalentul caloric al litrului de oxigen EQO2 reprezinta cantitatea de energie
eliberata prin consumarea in reactiile de combustie a unui volum de 1 litru de oxigen,
masurat in conditii standard.
• Valoarea lui este intre 4,7 Kcal/litru si 5,05 Kcal/litru

Reactia generala pentru combustia metabolica a unui amestec de alimente:

Principii alimentare + n1O2  n2CO2 + n3H2O + alti metaboliti,
unde n1, n2 si n3 sunt numarul de moli respectivi.

Coeficient respirator= raportul dintre volumul de CO2 expirat si volumul de oxigen

consumat, in acelasi interval de timp.
QR= VCO2 / VO2 = n2/ n1
Valoarea maxima a coeficientului respirator este 1 si corespunde metabolizarii exclusive a
glucidelor. Valoarea minima este 0.7 ceea ce corespunde metabolizarii exclusive a lipidelor.
Cheltuiala energetica a organismului pentru o zi :
CEZ = EQO2 x VO2
Repartitia cheltuielilor energetice.

MB = metabolism bazal= minimul de energie necesar intretinerii functiilor vitale (respiratie,

circulatie, activitate nervoasa etc) 60%
ADS = actiune dinamica specifica a alimentelor= efortul biochimic de prelucrare a
alimentelor dupa absorbtie 5%
TR = termoreglare = cheltuiala energetica pentru stabilirea confortului termic, 10%
EM = efort muscular= activitate cu un necesar energetic variabil depinzand de munca fizica
prestata , 25%

12
Cheltuieli energetice zilnice
• Munca de birou 2800 - 3000 Kcal/zi
• Munca fizica grea 4500 - 5000 Kcal/zi

ASPECTE PRACTICE; FLUIDE BIOLOGICE

Fluide biologice
• Fluidele biologice sunt lichidele care provin din organismele vii .
• Acestea includ fluide excretate (sau secretate) de organism, dar si apa care este
integrata in tesuturi.
• Aproximativ 60-65% din apa organismului viu este continuta in interiorul celulelor (
fluid intracelular) .
• Restul de 35-40% este distribuit inafara celulelor ( fluid extracelular). Acesta include
fluidul dintre celule (interstitial), limfa si sangele.
• In organismul viu se afla intre 6 si 10 L de limfa , dar numai 3.5 - 5 L de sange.

Clasificarea fluidelor biologice:

Dupa tipul lor:
• Fluid intracelular -cytosol sau matricea citoplasmatica= lichidul din interiorul
celulelor.
• Fluid extracelular
– Fluid intravascular (plasma)
– Fluid interstitial (continut in tesuturi)
– Fluid Lymphatic – circula in sistemul limfatic
– Fluid transcelular- portiunea din continutul total de apa al organismului care
se gaseste in tesutul epitelial.

Proprietatile mecanice ale fluidelor biologice

• Densitatea
• Viscositatea
• Tensiunea superficiala

13
APA- PROPRIETĂŢI GENERALE
Proprietati generale
• Molecula polara
• Coeziune si adeziune
• Caldura specifica mare
• Densitate maxima la 4oC
• Solvent universal

Polaritatea moleculei de apa

• In molecula de apa doi atomi de hidrogen formeaza o legatura polara covalenta cu

atomul de oxigen.
• Apa este mai “structurata” decat alte lichide :
– Regiunea din jurul oxigenului este incarcata negativ.
– Regiunea in jurul celor doi atomi de H este incarcata pozitiv.
• Molecula de apa este un dipol avand capetele opuse incarcate cu sarcini electrice de
semn contrar.
• Apa are unele proprietati speciale datorita atractiei dintre aceste molecule polare.
– Regiunea incarcata negativ ale unei molecule este atrasa de regiunea pozitiva
ale unei molecule vecine, formand legaturi de hidrogen.
– Fiecare molecula de apa poate forma legaturi de hidrogen cu patru molecule
vecine.

14
Legaturile de hidrogen
• Pastreaza moleculele de apa legate impreuna
• Taria acestor legaturi este este slaba comparativ cu legaturile covalente
• ( aprox. 1/20 din taria unei legaturi covalente)
• Aceste legaturi se formeaza, se distrug si se refac cu o frecventa mare.
• Proprietati speciale conferite de aceste legaturi:
– Coeziune
– Rezistenta se modifica cu temperatura
– Caldura mare de vaporizare
– Se dilata la inghet
– Versatilitate ca si solvent

15
 2. BIOFIZICA CONTRACTIEI MUSCULARE
GENERALITATI
• Una din caracteristicile esentiale ale materiei vii este capacitatea de a-si schimba
localizarea in spatiu (motilitate) si capacitatea de a genera forte (contractilitatea).
• In sistemele biologice exista structuri specializate care asigura producerea de lucru
mecanic ca rezultat direct al unor reactii chimice. Are loc o conversie a energiei
chimice direct in lucru mecanic (fara caldura intermediara).
• Suportul energetic al contractiei musculare este reactia de hidroloza a ATP:
ATP + H2O  ADP +PA
• Cantitatea de energie stocata intr-un mol de ATP este 7,3 Kcal/mol.
• Principiul conversiei chemo-mecanice se bazeaza pe modificarile conformationale ale
macromoleculelor proteice implicate in structura fibrei musculare:
o Sistemul actina- miozina la vertebrate.
o Sistemul tubulina dienina la cili si flageli
o Flagelina la bacterii
o Spasmina = proteina contractila specializata in legarea calciului

16
 • Muschiul poate fi asimilat unui motor care converteste energia chimica in lucru
mecanic.
• Principiul I si II al termodinamicii se aplica in acest caz la fel ca si pentru orice alt
sistem / masina termica.
• Conform principiului I, energia totala ramane constanta, dar se transforma dintr-o
forma in alta.
• Muschi reprezinta 45% din greutatea totala a corpului
• Corpul uman contine peste 650 de muschi
• Din punct de vedere structural, exista urmatoarele tipuri de muschi: scheletici sau
striati, muschi netezi sau viscerali si muschiul cardiac.

TIPURI DE MUSCHI

Muschiul scheletic
• Muschiul scheletic (sau “voluntar’’) este ancorat de oase prin intermediul
tendoanelor si este capabil sa efectueze miscari de locomotie sau pentru
mentinerea unei posturi (pozitii).
• Pentru a mentine controlul unei pozitii, acesta actioneaza in general ca un reflex
constient.
• In general un organism adult masculin contine 42% muschi scheletici, iar unul
feminin 36% (in concordanta cu greutatea corporala totala) .

Muschiul neted
• Muschiul neted (sau involuntar) se gaseste intre peretii unor organe sau structuri
interne cum sunt esofagul, stomacul, intestinele, uterul, vase de sange, etc. Acesti
muschi nu sunt controlati in mod constient.

Muschiul cardiac
• Este tot un muschi involuntar dar e mai inrudit ca si structura cu muschiul scheletic si
este specific miocardului.

17
• Contractiile coordonate ale muschiului cardiac propulseaza sangele din atria si
ventricole prin vasele de sange in sistemul circulator. Aceste actiuni formeaza sistola.
• Muschii scheletici si cel cardiac sunt striati, adica contin sarcomere care sunt aranjate
ordonate in forma de manunchiuri.
• Miofibrilele muschiului neted nu sunt organizate in sarcomere, deci nu sunt striati.
• Spre deosebire de sarcomerele din muschii scheletici care sunt organizate in fibre
paralele, sarcomerele muschiului cardiac sunt conectate in ramuri formand unghiuri
neregulate.
• Muschii striati se contracta si se relaxeaza in reprize intense si scurte in timp ce
muschiul neted permite contractii lungi sau chiar permanente.

18
Structura muschilor striati

Structura muschilor striati

• Fibrele musculare au o grosime de ordimul zecilor de micrometri (10-6m) si lungimea
de 1-100 mm.
• Sarcolema este membrana celulara a fibrei musculare.
• Elementele contractile sunt miofibrilele cu un diametru de aprox.1μm, o fibra
musculara fiind alcatuita din aprox. 1000 de miofibrile aranjate paralel cu axa celulei.
• Privite la microscop, miofibrilele prezinta o imagine striata alcatuita din benzi
luminoase si intunecate.
• Unitatea morfofunctionala a miofibrilei este sarcomerul cu o lungime de aprox. 2,2
μm.

19
 • In zona intunecata sunt filamentele groase de miozina (diametru 100Å si lungime 1,5
μm) care au o terminatie globulara orientata spre exterior, cu activitate ATP-azica.
• Fiecare filament gros este inconjurat de 6 filamente subtiri (diametru50Å, lungime 1
μm) alcatuite din molecule de actina, tropomiozina si troponina.

Mecanismul molecular al contractiei musculare

• Contractia fibrelor musculare se produce prin glisarea filamentelor subtiri de actina
printre filamentele de miozina.

20
Mecanismul molecular al contractiei musculare

21
Mecanismul molecular al contractiei musculare. ETAPE
1. Capetele de miozina (crose) au tendinta de a lega ATP-ul celular.Complexul ATP-
miozina format are afinitate pentru moleculele de actina cu care se cupleaza.
2. Complexul actomiozinic bogat in ATP, catalizeaza hidroliza ATP in ADP si fosfat cu
eliberare de energie.
3. 3.Energia eliberata este utilizata pentru modificarea conformationala a
moleculelor de miozina care se inclina cu 45º. Prin aceasta filamentul de actina se
deplaseaza printre cele de miozina pe o distanta de aprox. 100 Å.
4. In prezenta unei noi molecule de ATP capetele de miozina se detaseaza de pe
molecula de actina trecand in pozitia initiala, iar apoi se reia ciclul printr-o noua
legatura cu o alta molecula de actina.
5. Un rol important il joaca Ca2+. In repaos, concentratia Ca2+ din sarcoplasma este
foarte redusa (10-7M). In urma depolarizarii membranei, se descarca vezicule cu
calciu care se leaga de troponina producand modificari conformationale ale
acesteia. Aceasta duce la activarea functiei ATPazice a complexului actomiozinic.
Cand depolarizarea inceteaza, concentratia calciului revine la valorile initiale.
Tipuri de contractie
• Muschiul dezvolta o forta de contractie egala si de sens contrar fortei careia i se
opune.
• În functie de marimea acestei forte muschiul se poate scurta, alungi sau poate pastra
aceeasi lungime.

DINAMICA ACTIVITATII MUSCULARE

Tipuri de contractie:
- Izotona = muschiul se contracta sub actiunea unei forte musculare constante
(ridicarea unei greutati).
- Contractie neizotonica - forta variaza ca marime ( întinderea unui resort)
- Izometrica =contractie în care lungimea muschiului nu se modifica, dar tensiunea în
el creste. Forta dezvoltata este egala cu cea care trebuie învinsa (contractia posturala
sau pentru sustinerea unui obiect). Muschiul nu efectueaza lucru mecanic.
Tipuri de contractie:
• Contractia tetanica - Prin stimulare cu un impuls unic muschiul se contracta sub
forma unei secuse unice (intervalul între stimuli trebuie sa fie mai lung decât timpul
necesar contractiei si relaxarii); la stimulare repetitiva cu o anumita frecventa, peste
o limita data, contractiile individuale fuzioneaza într-o contractie unica - contractie
tetanica .
• Frecventa depinde de tipul de muschi (mai mare la muschii rapizi)(musculatura
oculara 350 stimuli/secunda, muschi solear 30).
22
 • Alungirea muschiului - daca forta exterioara este mai mare decât valoarea maxima a
fortei pe care o poate dezvolta muschiul, acesta se alungeste cu toate ca se contracta
• Contractia izometrica – muschiul este activat dar isi pastreaza lungimea, de exemplu
ridicarea unei greutati (gantere) cu o mana. Muschiul este activat si efectueaza un
lucru mecanic impotriva gravitatiei dar nbu isi modifica lungimea.

Relatia forta-lungime.
• Forta generata într-o contractie musculara depinde de distanta dintre extremitatile
sale - deci de lungimea sarcomerelor sale.
• Ea are valoarea maxima pentru o lungime initiala a fibrei (în repaus). Daca este
întinsa peste aceasta lungime si determinata sa se contracte, sau contractia porneste
de la o lungime mai mica, forta de contractie descreste

Relatia forta-viteza de scurtare (A.V.Hill)

• Viteza de scurtare a unui muschi depinde de forta exterioara ce trebuie învinsa (deci
de forta de contractie la un moment dat). Astfel, un obiect usor este ridicat mai
rapid, unul mai greu, mai lent. Ecuatia care reprezinta acest proces, ecuatia Hill:
(F +a)(v+b)=(Fmax +a)b = const
• Este ecuatia unei hiperbole .
• F- forta de contractie, v-viteza, a,b, -constante (a-dimensiune de forta, b de viteza).
Fmax - forta maxima dezvoltata de muschi pentru o anumita lungime initiala la care se
declanseaza contractia (izometrica).

23
Intensitatea producerii de lucru mecanic (puterea mecanica) in functie de incarcare

Pentru un muschi in contractie izotona exista un maxim corespunzator unei forte de

incarcare de 30% din forta maxima (adica incarcarea care nu mai poate produce
contractie).Deci pentru aceasta incarcare, randamentul mecanic al muschiului este maxim.

Viteza de contractie vmax= (F0 x b) / a

Viteza de contractie maxima = contractia libera (F=0).

Exemplu. Relatia dintre greutatea aplicata si viteza de scurtare pentru un muschi de 8 cm
lungime. Dependenta hiperbolica.
La forte mari muschiul se lungeste si nu mai respecta relatia Hill.

24
Muscle length affects force development in whole muscle
The tension developed in a whole muscle is the sum of active force due to muscle
contraction and passive force due the passive stiffness of tendon and muscle.
• The passive force is negligible for engths less that the normal resting length (l0)
• The active force follows the tension-length behaviour of the sarcomere, and scales
with muscle activation

Puterea dezvoltata de muschi:

P = F v = F(Fmax -F)b/(F+a)
Puterea este 0 pentru F = 0 si F = Fmax (izometrica).
Ecuatia Hill corespunde unei curgeri vâscoase (frecarea la nivelul puntilor în glisare).
Aplicarea principiului I în cazul contractiei musculare
La scurtarea unui muschi cu x, împotriva unei forte F, se efectueaza un lucru
mecanic L = Fx.
Atât în repaus, cât si în contractie, muschiul degaja caldura. Caldura disipata de
muschi este :
 caldura de repaus;
 caldura de contractie, care la rândul ei este caldura de mentinere a fortei de
contractie si caldura de scurtare (proportionala cu gradul scurtarii);
 caldura de relaxare, care se produce imediat dupa încetarea stimularii;
 caldura de restabilire, care se produce în urma reactiilor chimice de regenerare a
ATP ( este necesar un timp mult mai lung).

25
TETANIA

• Daca un muschi este stimulat cu frecvente de marimi progresive, in final se poate

atinge o frecventa la care contractiile succesive fuzioneaza si nu se mai pot distinge
una de alta. Aceasta stare se numeste tetanie, iar frecventa cea mai mica la care
apare se numeste frecventa critica.

EFECTUL FENN
• In 1924 Fenn a demonstrat ca toata energia produsa de un muschi izolat (deci Q+L) in
timpul unei stimulari tetanice este mai mare atunci cand muschiul se scurteaza,
decat atunci cand muschiul functioneaza izometric.
• Aceasta reprezinta de fapt dependenta conversiei de energie si a cantitatii de ATP
folosita, de conditiile mecanice impuse.

DIVERSITATEA SISTEMULUI ACTO-MIOZINIC

Muschii scheletici pot fi albi sau rosii.
• Muschii albi contin cantitati mari de glicogen. Ei se pot scurta rapid, se mai numesc
muschi fazici sau de tractiune. Glicogenul stocat poate fi rapid transformat in ATP
fara aport de oxigen.
• Muschii rosii sau tonici sunt destinati contractiilor continue sau pentru perioade
lungi de timp.Culoarea rosie se datoreaza mioglobinei care participa la fosforilarea
oxidativa pentru a forma o rezerva continua de ATP.
• Viteza maxima de scurtare a muschilor tonici este de trei ori mai mica decat a
muschilor de tractiune. Aceasta are legatura cu rata de hidroliza a ATP-ului.
• Raporul actina/miozina difera in functie de tipul de muschi astfel:
• 4:1 pentru muschiul scheletic tipic.

26
 • 20:1 pentru muschiul neted tipic
• 100:1 pentru celule eucariote cu proprietati de motilitate.

Puterea mecanica a inimii este 2,5 W

• 80% din aceasta valoare este furnizata de ventricolul stang care pompeaza sangele
oxigenat spre artere.
• Puterea ventricolului drept este mai redusa, el pompeaza sange doar in artera
pulmonara.
• Debitul cardiac pentru un om sanatos este 5 l/minut, dar se poate dubla in cazul unui
effort sustinut.
• In decursul vietii medii, volumul total al sangelui pompat este de aprox. 5 milioane de
litrii.

Puterea dezvoltata in timpul mersului

• In timpul deplasarii pe orizontala se consuma un lucru mecanic semnificativ pentru a
invinge gravitatia, frecarea cu aerul si alte forte externe.Centrul de greutate nu se
deplaseaza pe orizontala, ci descrie arce de cerc in urcare si coborare.
• Energia consumata la un pas facut:
E = greutatea x inaltimea pasului
E = mgh = 70Kg x 10N/Kg x 0,08m
E= 56 J, sau E= 56KJ pentru 1 Km parcurs.
• Daca viteza de mers este in medie 5Km/h,
• Puterea consumata este
• P= 5Km/h x 56000 J/ 36000
• P= 78 W

MANIFESTARI ELECTRICE MUSCULARE

• Sunt rezulatul depolarizarii sarcolemei fibrelor musculare de la nivelul unitatilor
motorii, fenomen declansat de mesajul colinergic codificat în frecventa.
• Potentialele de actiune generate reprezinta conditia primara a desfasurarii activitatii
contractile musculare în conditiile întregului organism, fie izometrica (de postura) fie
izotonica (locomotorie).
• Captate de la nivelul unitatii motorii prin electrozi coaxiali sau de la nivelul unor zone
musculare mai întinse cu ajutorul electrozilor de suprafata, biopotentialele sunt
înregistrate sub denumirea de electromiograma (EMG), respectiv elementara sau
globara.

27
Neuronii motori si contractia musculara
• Mecanism de stimulare:
o Potentialul de actiune elibereaza acetylcholina in junctiunea neuromusculara
o Acetylcholina depolarizeaza canalele celulei musculare, se elibereaza Ca din
reticulul endoplasmatic
• Mechanism de relaxare
o Neuronul motor isi inceteaza actiunea
o Ca este pompat inapoi in reticul

ELECTROMIOGRAFIA (EMG)
• Defineste o tehnica prin care se masoara activitatea electrica a muschilor.
Inregistrarea obtinuta prin aceasta metoda se numeste electromiograma (EMG).
• In timp ce neuronul motor stimuleaza fibrele musculare la nivelul placii motorii,
impulsuri electrice sunt conduse de-a lungul fiecarei fibre pe masura ce aceasta se
depolarizeaza. Acest semnal poate fi detectat de electozi plasati pe piele si
apmlificat. Electrozii se ataseaza de-a lungul unui muschi, la capetele acestuia sau in
muschi (in cazul electrozilor ac).
• Electromiografia este o metoda de investigatie clinica care completeaza examinarea
medicala fizica si ofera informatii suplimentare (de exemplu poate ajuta la stabilirea
cauzelor unei boli: neurogenice sau miopatice). Deasemenea, este un instrument util
in cercetare, in studiul fiziologiei si fiziopatologiei musculare.

28
Tipuri de unde EMG
Fibrilatiile
• Reprezinta descarcari anormale spontane care apar datorita hipersensibilitatii
fibrelor musculare. Apar in cazul deinerverii fibrelor musculare (eg. leziuni ale
nervilor). Datorita faptului ca fibra musculara nu mai este inervata, aceasta devine
extrem de sensibila si in lipsa unor stimuli corespunzatori incepe sa se contracte
spontan, undele de depolarizare astfel generate fiind inregistrate pe EMG sub forma
de fibrilatii .

Neuromiotonia
• Apare datorita hiperexcitabilitatii axonilor motori periferici. Se inregistreaza unde
provocate de descarcari cu frecventa mare, simple, duble, tripe sau multiple .

Fasciculatiile
• Aceste unde apar in urma descarcarii electrice a unei unitatii motorii. Se aseamana
cu fibrilatiile dar spre deosebire de acestea sunt mai mari si mai complexe (figura 6).
Fasciculatiile apar la intervale neregulate.

29
Descarcari miotonice
Sunt caracteristice afectiunilor ce implica canalele ionice din membrana fibrei musculare:
distrofia miotonica, miotonii congenitale, etc. Pot sa apar si datorita miscarii electrozilor,
lovirea muschiului in timpul inregistrarii electromiogramei.

30
 3. MEMBRANE BIOLOGICE. FENOMENE
DE TRANSPORT
Conceptii si teorii actuale asupra structurii membranelor biologice
 Compozitia chimica a membranelor.
 Proprietati fizico-chimice ale membranelor.
 Modelul mozaicului fluid.
 Transport activ si transport pasiv.

Membrane biologice: definitie

 Sunt structuri flexibile care reprezinta limite de separatie intre compartimente
distincte care functioneaza ca elemente active, fiind dotate cu echipamente
moleculare necesare utilizarii specifice a energiei metabolice.
 Membranele excitabile, in afara rolului general de a regla schimburi de substanta cu
exteriorul, au proprietatea ca , sub influenta unor stimuli externi, sa sufere variatii
tranzitorii si propagabile de permeabilitate, care constituie baza activitatii electrice a
celulelor excitabile.
 Membranele nu sunt doar bariere pasive.Ele controleaza structura si mediul adiacent
al compartimentelor pe care le dfinesc.
 Membranele sunt structuri dinamice, componentele ei sunt sintetizate si degradate
in mod continuu.
 Evenimentele esentiale implicate in moartea celulara sunt efecte ale deteriorarii
membranei celulare ( de exemplu infarctul miocardic) .

PROPRIETATI FIZICO-CHIMICE ALE MEMBRANELOR

 Grosime determinata la microscopul electronic:60-100Å.
 Rezistenta electrica:102-105 Ω/cm.
 Capacitate electrica: 0,5-1,3 μF/cm2.
 Diferenta de potential de repaos 10-88 mV.
 Indice de refractie 1,55
 Tensiune interfaciala 0,03 – 3,0 erg/cm2.
 Permeabilitate la apa 25 -28.10-4 cm/s
Caracteristici (proprietati) comune ale tuturor tipurilor de membrane:
- semipermeabilitate
- selectivitate
- sediul unor enzime

31
COMPOZITIE CHIMICA
-dispuse sub forma de bistrat lipidic.
 Lipide
-asigura stabilitatea mecanica a membranei
o fosfolipide
-confera un caracter hidrofobic general (partile hidrofobe
o colesterol.
spre interior se cele hidrofile la exterior.

 Proteine
o clasificate in functie de pozitia lor in structura membranei sau rolul lor.
o au greutate moleculara mare 10.000-240.000 Da.
 Carbohydrate – sub forma de glicoproteine sau glicolipide , contin glucosa,
galactosa, manosa, fructosa, etc .

Componentele si proprietatile membranelor biologice

CLASIFICAREA PROTEINELOR MEMBRANARE

 Extrinseci (periferice), au suprafete hidrofile, sunt solubile in apa.
 Intrinseci (interne), pot traversa membrana partial sau total, capetele hidrofobice
sunt dispuse in asa fel incat realizeaza un contact maxim cu lipidele din membrana.
 Rol structural, cu afinitate mare pentru lipide.
 Rol enzimatic (cataliza enzimelor, receptori de semnale hormonale sau antigenice,
etc).
 Rol de transportul activ.

32
Interactiunea lipide –proteine determina organizarea moleculelor in membrana
 Forte electrostatice de atractie si de repulsie ce actioneaza intre gruparile ionizate.
 Forte de dispersie Van de Waals-London care in prezenta care pot deveni interactiuni
hidrofobe.
 Legaturi de hidrogen care asigura interactiunile hidrofile.

PROPRIETATI STRUCTURALE ALE MEMBRANELOR

1. Capetele hidrofile ale fosfoglicolipidelor poseda sarcina electrica. Lipidele sunt fie
negative, fie neutre electric , deci in ansamblu membranele sunt incarcate negativ.
Lanturile hidrocarbonate ale gruparilor acilice sunt hidrofobe, deci tind sa excluda apa.
2. In solutie apoasa, fosfolipidele se autoasambleaza in structuri ordonate, conform
principiului energiei minime:
 Micele:
- capetele hidrofile orientate in exterior.
- au rol in digestia lipidelor.
 Bistraturi lipidice cu structura lamelara .
 Lipozomi- similar cu micelele, dar in strat dublu, cu un compartiment intern in care
pot fi inglobate diverse substante nutritive sau medicamente.

33
LIPOSOME
 A liposome is a spherical vesicle having at least one lipid bilayer. The liposome can be
used as a vehicle for administration of nutrients and pharmaceutical drugs.
Liposomes can be prepared by disrupting biological membranes (such as by
sonication).

Therefore the natural encapsulation of lypophilic and hydrophilic nutrients within

liposomes has made for a very effective method of bypassing the destructive elements of
the gastric system and aiding the encapsulated nutrient to be delivered to the cells and
tissues.

34
MODELUL MOZAICULUI FLUID
(SINGER –NICOLSON 1972)

 Presupune o matrice lipidica in care sunt incastrate proteinele intrinseci/extrinseci.

 La temperatura de 20º C sunt fluide si permit flotarea componentelor prin miscari de
 Rotatie
 Difuzie laterala
 Flexarea lanturilor.
 Asimetrie: glicolipidele si glicoproteinele sunt orientate la exterior.
 Asimetria membranelor

MECANISME DE TRANSPORT PASIV

 Difuziunea libera= patrunderea moleculelor unei substante printre moleculele alteia,
datorita agitatiei termice a fluidelor care tind sa ocupe tot volumul care le sta la
dispozitie.
 Difuziunea sta la baza egalizarii spontane a diferentelor de presiune, concentratie sau
temperatura.

35
Difuziunea libera
 Flux de difuziune (sau viteza de difuzie)= cantitatea de substanta care difuzeaza in
unitatea de timp printr-o suprafata S.

36
Legea I a lui Fick


Variatia fluxului de substanta printr-o suprafata S este proportional cu gradientul de
concentratie pe directia x.


Ф= fluxul de substanta, m= masa de substanta care difuzeaza in timpul t pe directia x.
D = coeficientul de difuzie, T= temperatura in grade Kelvin, M= masa moleculara a
substantei care difuzeaza.
 Semnul minus indica faptul ca fluxul este dirijat de la concentratie mare la
concentratie mica.

Coeficientul de difiziune (D)

 Este numeric egal cu cu cantitatea de substanta difuzata in unitatea de timp printr-o
suprafata unitara sub actiunea unui gradient de concentratie egal cu unitatea. [D]=
m2/sec.
 Depinde direct proportional de temperatura si invers proportional de volumul si
masa particolelor care difuzeaza.
 Depine de forma si marimea particolelor, dar si de natura solventului.
o Formula lui Einstein:
kT
o K = constanta lui Boltzman. D
o T = temperatura in grade Kelvin. 6 r
o η = coeficientul de vascozitate.
o r = raza particulei care difuzeaza considerata sferica.

Legea a II-a a lui Fick

 Variatia in timp a concentratiei , in orice punct al solutiei, este proportionala cu
variatia in spatiu a gradientului de concentratie.

dc d 2c
 D 2
dt dx

37
Difuziunea prin membrane

Legea I a lui Fick:

m c m
 D S sau   P S c
t x t
Unde P= coeficient de permeabilitate al membranei, P = D/x, x = grosimea membranei.

Coeficientul de permeabilitate al membranelor (P)

 No energy needed
• Small molecules take advantage of the selective permeability of the membrane.
• O2, CO2, H2O
• Lipid-soluble molecules

38
Difuziunea facilitata
 Moleculele sunt dirijate in directia dictata de gradientul de concentrati, dar rata de
transport este determinata de catre molecule transportoare sau proteine specifice
din structura membranei.
 Proteinele pot crea pori (sau canale) prin care substanta respectiva poate sa difuzeze,
sau pot servi drept carausi pentru a transporta substanta dintr-o parte in alta a
membranei.

CANAL TRANSPORTATOR

Difuzia facilitata cu ajutorul ionoforilor

Ionofori= transportori de ioni, din categoria antibioticelor.
1. Valinomicina formeaza cu ionul K+ un complex 1:1. Este solubil in lipide si faciliteaza
transportul ionului K+ prin membrana. Functioneaza pe baza unor potentiale de membrana
care iau nastere datorita diferentei de concentratie a ionului de K + de o parte si de alta a
membranei.

39
Alti ionofori
2. Nigericina= acid carboxilic solubil in lipide.
 Mecanism de echilibrare a unui gradient chimic fara a anula potentialul electrochimic
de membrana. Transportor de K+, H+, Pb2+.
3. Gramicidina- formeaza in membrana pori care permit un transfer de ioni monovalenti
cum sunt H+, Na+, K+. Este blocata de Ca2+.

PATRUNDEREA SUBSTANTELOR IN INTERIORUL CELULEI .FAGOCITOZA

40
  Inglobarea unor particule solide de dimensiuni relativ mari.
 Se realizeaza prin emiterea unor prelungiri protoplasmatice (pseudopode) care
inconjoara particula.

Pinocitoza
 Inglobarea de picaturi microscopice de lichid extracelular continand in suspensie
particule coloidale si macromolecule.

Transportul glucozei
 Este un transport pasiv, se produce numai in prezenta unui gradient de concentratie.
 Fluxul glucozei este functie de concentratia externa a glucozei.
 Selectivitate exista doua grupe de zaharuri:
- Grupa A (glucoza D, galactoza D, riboza D) sunt transportate foarte rapid.
- Grupa B (glucoza L, galactoza L) sunt transportate foarte lent.
- Prezenta unui zahar oarecare din grupa A in concentratii egale de 0 parte si de
alta a membranei poate reduce transportul unui alt zahar din aceeasi grupa-
inhibitie competitiva.
- Pezenta unui zahar din grupa B nu prezinta acest fenomen.

41
Glucose transporter

42
43
44
45
Valorile presiunilor parţiale ale gazelor respiratorii

46
47
 4. MECANISME DE TRANSPORT PASIV SI
ACTIV
OSMOZA - MECANISM DE TRANSPORT PASIV
Definitie: Fenomenul de difuzie pasiva a
moleculelor solventului printr-o membrana
semipermeabila.
Fluxul de difuzie este indreptat de la
compartimentul mai diluat spre cel mai
concentrat, pana la egalizarea concentratiilor
solvitului in cele doua compartimente.
Membrana semipermeabila = permeabila
numai pentru solvent dar nu pentru solvit

Osmometrul

 Presiunea osmotica = acea presiune care trebuie exercitata asupra solutiei pentru a
o mentine in echilibru cu solventul separat de ea printr-o membrana
semipermeabila.Fluxul osmotic este evidentiat prin cresterea nivelului din tub.
 Presiunea hidrostatica din tub este o masura a presiunii osmotice.

Presiunea osmotica π
π = ρ g h, unde ρ = densitatea lichidului, g= 9,8 m/s2,
h = inaltimea coloanei din tub.

48
Legile presiunii osmotice:
1) La temperatura constanta, presiunea osmotica a unei solutii diluate este direct
proportionala cu concentratia molara.

C= concentratia procentuala masica. K = constanta de proportionalitate. M = masa

moleculara a substantei care difuzeaza.
2) La temperaturi mai mici de 40º C presiunea osmotica variaza direct proportional cu
temperatura.
π = K’ C T

V= volumul solutiei, n = nr. de moli subst dizolvata, R= constanta universala.

π V = nRT
 Presiunea osmotica a unei substante diluate este egala cu presiunea pe care ar
dezvolta-o moleculele substantei dizolvate daca in stare gazoasa ar ocupa un volum
egal cu volumul solutiei.
 La o temperatura data, presiunea osmotica nu depinde de natura substantei
dizolvate, ci numai de concentratia molara.
 Solutii osmolare = solutii care contin un numar de particule osmotic active egal cu
numarul lui Avogadro. NA = 6,023 x 1023 mol-1.

Van’t Hoff formula

49
Osmotic Pressure
Laws of Osmotic Pressure :
1. The Osmotic Pressure is directly proportional to the concentration of the solute.
2. The Osmotic Pressure is directly proportional to the absolute temperature.
Solutii izotonice, hipertonice, hipotonice
 Solutii izotonice= solutii de concentratii molare si temperaturi egale, care au acelasi
solvent deci si presiune osmotica egala. In cazul celulelor, solutia care are aceeasi
presiune osmotica cu interiorul celulei se numeste izotonica.
 Solutie hipertonica – are presiune osmotica mai mare decat interiorul celulei (csol
>310mM). Celula se ratatineaza (se zbarceste).
 Solutie hipotonica- are presiune osmotica mai mica decat interiorul celulei (csol <
310mM). Membrana se poate rupe- citoliza (sau hemoliza in cazul hematiilor).

Presiunea osmotica a celulelor rosii

Reverse osmosis
 Reverse osmosis is a separation process that uses pressure to force a solvent
through a membrane that retains the solute on one side and allows the pure solvent
to pass to the other side.
 More formally, it is the process of forcing a solvent from a region of high solute
concentration through a membrane to a region of low solute concentration by
applying a pressure in excess of the osmotic pressure.

Application: Drinking water purification

Around the world, household drinking water purification systems, including a reverse
osmosis step, are commonly used for improving water for drinking and cooking.
Such systems typically include a number of steps:
 a sediment filter to trap particles including rust and calcium carbonate
50
  optionally a second sediment filter with smaller pores
 an activated carbon filter to trap organic chemicals and chlorine, which will attack
and degrade TFC reverse osmosis membranes
 a reverse osmosis (RO) filter which is a thin film composite membrane (TFM or TFC)
 optionally a second carbon filter to capture those chemicals not removed by the RO
membrane
 optionally an ultra-violet lamp for disinfecting any microbes that may escape filtering
by the reverse osmosis membrane

Dialysis
 Reverse osmosis is similar to the technique used in dialysis, which is used by people
with kidney failure.
 The kidneys filter the blood, removing waste products (e.g. urea) and water, which is
then excreted as urine.
 A dialysis machine mimics the function of the kidneys. The blood passes from the
body via a catheter to the dialysis machine, across a filter.

51
Principle of dialysis
 Dialysis works on the principles of the diffusion of solutes and ultrafiltration of fluid
across a semi-permeable membrane.
 Blood flows by one side of a semi-permeable membrane, and a dialysate fluid flows
by the opposite side. Smaller solutes and fluid pass through the membrane.
 The blood flows in one direction and the dialysate flows in the opposite. The
counter-current flow of the blood and dialysate maximizes the concentration
gradient of solutes between the blood and dialysate, which helps to remove more
urea and creatinine from the blood.
 The concentrations of solutes (for example potassium, phosphorus, and urea) are
undesirably high in the blood, but low or absent in the dialysis solution and constant
replacement of the dialysate ensures that the concentration of undesired solutes is
kept low on this side of the membrane.
 The dialysis solution has levels of minerals like potassium and calcium that are similar
to their natural concentration in healthy blood. For another solute, bicarbonate,
dialysis solution level is set at a slightly higher level than in normal blood, to
encourage diffusion of bicarbonate into the blood, to act as a pH buffer to neutralise
the metabolic acidosis that is often present in these patients.
 The levels of the components of dialysate are typically prescribed by a nephrologist
according to the needs of the individual patient.

Presiunea osmotica a plasmei sanguine

 Plasma sanguina este o solutie apoasa de ioni (Na+, K+, Ca2+…), molecule mici
nedisociate (glucoza,aminoacizi) si macromolecule proteice (albumina, globuline).
Fiecare contribuie cu propria presiune osmotica, iar suma lor reprezinta presiunea
coloid-osmotica (sau oncotica)
 π = ∑ πmolec.nedisoc + ∑ πioni+ ∑ πplcol

unde ∑ πplcol = ∑ πmacromol = ∑ πalbumine + ∑ πglobuline

65% 35%
 Presiunea coloid osmotica a plasmei sanguine la 37ºC este de 22 Torr
 (1 Torr = 1mmHg)
 Ea reprezinta presiunea pe care ar dezvolta-o plasma sanguina in contact cu apa pura
prin intermediul unei membrane semipermeabile (permeabila numai pentru apa).

52
Rolul osmozei in procesele de transport prin capilare (filtrarea)
 In organism, plasma se gaseste intr-un teritoriu vascular separat de spatiile
interstitiale printr-o membrana semipermeabila monocelulara (permeabila pentru
apa si pentru molecule mici si ioni).
 Presiunea hidrostatica a sangelui determina un transport de lichid intre lumenul
capilarului si spatiul interstitial (sau invers).
 Sensul transportului este dat de sensul rezultantei tuturor presiunilor.

Ultrafiltrare si reabsorbtie

53
  Here, filtration refers to leaving the capillary and entering the interstitial fluid.
Absorption, on the other hand, is the uptake of fluid or nutrients from the interstitial
fluid into the capillary
 It’s also important to remember that different pressures exist at the arterial end vs.
the venous end

 The lateral pressure that the blood exerts against the walls of the blood vessels is
called blood pressure.
 It is caused by
a) contraction of the ventricles
b) resistance to the passage of blood through arterioles and capillaries. The pressure
existing in the arteries is called arterial blood pressure. The blood pressure is high during
systole and is called systolic blood pressure. It is low during diastole and it is called diastolic
blood pressure. The difference between these two pressures is called pulse pressure

54
  The blood pressure is high in the aorta situated near the heart. It gradually decreases
as it goes away from the heart. It is low in the capillairies.
 The blood pressure is minimum in the veins. For clinical purpose, the blood pressure
is measured from the large arteries of the arm. The instrument used is called a
sphygmomanometer.
 The systolic blood pressure in an ideal man is 120 mm of Hg and the diastolic blood
pressure is 80 mm of Hg. Blood pressure is measured in millimeters of mercury (mm.
Hg)

Ultrafiltrare si reabsorbtie
 Presiunea rezultanta:
P = ps- πplcol – plichid + πlichid
 unde ps= presiunea hidrostatica a sangelui
 plich= presiunea hidrostatica a lichidului interstitial (mai mica)
 πplcol=presiunea coloid osmotica a plasmei
 πlichid=presiunea coloid osmotica a lichidului interstitial
 P>0, transport dinspre lumen spre spatiul interstitial, predomina presiunea
hidrostatica, ultrafiltrare (in artere).
 P<0, transport dinspre spatiul interstitial spre lumenul capilarului, predomina
presiunea coloidala, reabsorbtie (in vene).

Mecanismul edemelor
 Scade concentratia proteinelor sanguine si lichidul intravascular trece in spatiul
interstitial sub influenta presiunii coloid-osmotice a proteinelor din lichidul
interstitial.

Rolul osmozei in elaborarea urinei

 Rinichiul este organul care indeparteaza excesul de apa si impuritati ca: uree,
creatinina, sulfati si acid uric din organism, mentinand in acelasi timp alcalinitatea
plasmei sanguine prin pastrarea constituentilor esentiali ai sangelui ca : celule,
proteine, glucoza, saruri anorganice.
 Unitatea functionala a procesului renal este nefronul care contine capsula lui
Bowman (sac endotelial) in care se gaseste glomerul vascular (retea de capilare).
 Fluidul din capsula are aceeasi compozitie cu plasma sanguina cu exceptia
proteinelor.

55
 ETAPA I: Procesul de ultrafiltrare are loc sub influenta presiunii:
 P= ps- (πplcol + pCB) unde
 ps= presiunea hidrostatica a sangelui din capilare ≈ 75 Torr
 πplcol= presiunea coloid-osmotica a plasmei ≈28Torr
 pCB = presiunea hidrostatica a fluidului din capsula Bowman ≈ 5Torr
 Deci P ≈ 42 Torr
ETAPA II: Concentrarea urinei prin absorbtia transcapilara a apei in circulatia
peritubulara.
 Capacitatea functionala a rinichiului poate fi evaluata prin masurarea clearance-ului.
 Clearance-ul unei substante pentru un organ reprezinta volumul de plasma sanguina
depurata complet de aceasta substanta prin functia organului respectiv, in unitatea
de timp.

 U= concentratia substantei in urina (mg/ml).

 V = debitul urinar.
 m = cantitatea de substanta eliminata intr-un interval de timp (mg/min)

Clearace- valori normale si anomalii

 Valoarea normala pentru clearance-ul standard este 54 ml/min, valoarea maxima
este 74 ml/min.
 Valori mai mici indica anomalii ale functiei renale.Sub 15 ml/min indica insuficienta
renala grava.
 Dializa- epurarea sangelui prin intermediul reinichiului artificial: sangele se pune in
contact cu o solutie salina de osmolaritate egala cu cea a plasmei sanguine , printr-o
membrana semipermeaabila artificiala.
Exemplu:
 persoana are concentratia plasmatica de creatinina de 0.01 mg/ml si in 1 ora produce
60ml de urina cu o concentratie de creatinina de 1.25 mg/mL.

56
Transport pasiv si activ
 Transportul pasiv este mecanismul prin care are loc deplasarea moleculelor sau
ionilor prin simpla agitatie termica sau cu ajutorul unor transportori, fara a necesita
energie metabolica din partea celulei.
 Intre doua compartimente separate de o membrana pot exista diferente de:
- Concentratie (gradient de concentratie) care genereaza un potential chimic.
- Sarcini electrice (gradient electric) care genereaza un potential electric.

Potential chimic, potential electric

μ = μint – μext = RT ln Cint – RT lnCext
Potentialul chimic :

Unde R= constanta universala a gazelor, T= temperatura in grade Kelvin, C= concentratiile

substantei in interiorul respectiv exteriorul celulei.

 Energia electrica datorata diferentei de potential electic:

 W = z F E, unde z= valenta ionului transportat, F= nr. Faraday, E= diferenta de
potential electric intre cele doua fete ale membranei celulare.

57
 Potentialul electro-chimic :
Velc = μ + W = RT ln Cint/ Cext + zFE.
 V>0, eflux, ionul iese din celula.
 V<0, influx, ionul intra in celula.
 V=0,

Relatia lui Nernst

 Permite aflarea variatiei potentialului de membrana daca se cunosc concentratiile

ionilor in interiorul si exteriorul celulei.

Compozitia chimica a fluidului intra si extracelular

TRANSPORT ACTIV
 Transportul activ necesita un consum de energie furnizata de metabolismul
celularcare executa o pompare a moleculelor dintr-o parte in alta a membranei.
 Acest tip de transport se efectueaza impotriva unui gradient de energie, adica de la o
stare cu concentratie mica spre una cu concentratie mare.

58
Pompa de Na+K+
 Este mecanismul tipic de transport activ care permite trecerea ionilor de Na in
exterior si a celor de K in interiorul membranei, in acelasi timp.
 Este responsabila pentru mentinerea diferenteide concentratie a ionilor de Na si K
precum si de stabilirea unui potential electric negativ in interiorul celulei.
 Energia necesara este furnizata de catre hidroliza ATP care elibereaza o energie de
7,3 Kcal/mol in conditii standard.


Mecanismul pompei Na K
 Pompa este de fapt o enzima care scindeaza ATP numai in prezenta ionilor Na + si K+,
aceasta are o orientare bine precizata in structura membranei.
 Pentru o molecula de apa hidrolizata , pompa transporta 3 ioni de Na + si 2 ioni de K+
 Ambele mecanisme de pompare (atat Na cat si K) sunt inhibate de inhibitori
metabolici (cianurile) si glicolizi cardiaci (uabaina). Acestia opresc producerea de ATP
in mitocondrie si compromit astfel starea stationara.
 Scaderea temperaturii duce la scaderea efluxului activ de Na si a influxului activ de K.
Transporturile pasive nu sunt influentate de temperatura.
Strea stationara la nivelul membranei celulare
 Distributia ionilor este inegala pe cele doua fete ale membranei.
 Mediul intracelular este bogat in proteine si K+, dar sarac in Na+ si Cl-. Mediul
extracelular este lipsit de proteine , contine Na+ si Cl- in concentratie mare, iar K+ in
concentratie mica.
Potentialul de membrana
 Potentialul de echilibru al membranei este dat de diferenta de potential electric
transmembranar pentru care curentul total datorat tuturor tipurilor de ioni se
anuleaza.
 In repaos, membrana se considera polarizata negativ la interior si pozitiv la exterior.
 Valorile potentialului de membrana sunt diferite in functie de tipul celulei si starea ei
functionala.

59
Potentialul de repaos. Formula Goldmann-Hodgkin-Katz

 S-a notat cu P coeficientul de permeabilitate al ionilor in raport cu membrana, iar C

este concentratia.
 Ionul de Cl- este in echilibru pe cele doua fete ale membranei, deci termenii care
contin valorile pentru Cl se pot neglija atat la numitor cat si la numarator.
 Ionii Na si K contribuie diferit la stabilirea valorii potentialului, deoarece in repaos, PK
>PNa de aproximativ 50 de ori.

60
 5. PROPRIETATI ELECTRICE ALE
MEMBRANELOR. POTENTIALUL DE
REPAOS SI DE ACTIUNE.
PROPRIETATILE ELECTRICE ALE MEMBRANEI
Trei proprietati importante:
1. Rezistenta membranara
2. Capacitatea membranara
3. Rezistena interna, axiala, a proceselor celulare lungi (axoni, dendrite).

Rezistenta membranara
 În termeni electrici, un canal ionic se comporta ca un conductor sau ca un rezistor
(deoarece conductanta= 1/rezistenta);
 Fiecare canal poate fi modelat ca un
 rezistor sau ca un conductor avand o
 Conductanta data (când canalul este
 deschis);
 În circuit, canalul se afla în serie cu o baterie E K, cu voltajul egal cu
 potenialul de echilibru al ionului, reprezentând partea chimica a
 gradientului de concentratie;
 Mai multe canale se pot reprezenta
 ca si conductori dispusi în paralel, iar
 conductantele se însumeaza.
g = g k + gNa + gCl.
R= 1/ g
[g] = Ω-1 cm-2
 Curentul prin canalul ionic se supune
 legii lui Ohm:
V = I x R sau I = V/R = g x V;
 În cazul unui canal ionic (ex. de K+)
 ecuatia devine: IK = (Vm-EK);

61
Capacitatea membranara

 Bistratul lipidic se comporta ca un izolator electric care permite acumularea si

separarea sarcinilor electrice pe suprafetele sale, comportându-se ca un condensator
cu o capacitate Cm; Capacitatea este cu atat mai mica cu cat membrana este mai
groasa.
 Sarcina electrica separata de membrana este direct proporionala cu potenialul de
membrana:
 q = Cm x Vm; unitatea de masura pentru Cm este faradul (F)

Rezistenta axiala a proceselor celulare

 Circuitul echivalent al unui axon. Sagetile reprezinta curentul prin axon în timpul
aplicarii unui curent constant în punctul x=0. Pe masura ce curentul aplicat se
deplaseaza de-a lungul axonului (ri), o parte din curent “se scurge” prin rm. Procesul
se repeta, astfel încât pe masura ce distanta creste curentul scade.
 r0 = rezistena fluidului extracelular, ri = rezistenta axoplasmei,
 rm = rezistena membranei, cm = capacitatea membranei.

Formula NERNST

 Se poate determina potentialul de membrana daca se cunoaste concentratia ionica

de o parte si de cealalta a membranei.
 Sub actiunea acestei forte electrochimice, diferite substante/ ioni, pot traversa
membrana prin transport pasiv sau activ.

62
Aplicatie: calculul potentialului de membrana pentru ionul de Na + si K+

Compozitia chimica a fluidului intra si extra celular

63
Potentiale electrice ale membranei
Potentialele electrice pot lua nastere datorita:
1. Difuziei ionilor prin membrana ca rezultat al diferentei de concentratie pe cele doua
fete ale membranei.
2. Transportul activ al ionilor prin membrana
Aceste fenomene creaza o distributie inegala a sarcinilor electrice la exterior fata de
interior.
Daca membrana este permeabila pentru diferiti ioni, potentialul de difuziune depinde de:
1. Sarcina electrica a ionilor.
2. Permeabilitatea membranei pentru fiecare ion in parte ( coeficient de permeabilitate P).
3. Concentratia fiecarui ion in cele doua compartimente separate de membrana.
Potentialul electric al membranei poate fi calculat conform relatiei Goldman-Hodgkin-Katz .

Goldmann-Hodgkin-Katz

• Cl- este in echilibru pe celedoua fete ale membranei (CintCl ~ CextCl ) deci acesti
termeni pot fi neglijati.
• Na+ and K+ au contributii diferite deoarece coeficientul de permeabilitate al
membranei (in repaos) prezinta valori diferite pentru cei doi ioni P K > PNa (PK ~ 50
PNa )

64
ELEMENTE DE NEUROBIOFIZICA
Potential de repaos
 Toate celulele (nu doar cele excitabile) au un potential de repaos datorat sarcinii
electrice a membranei celulare, interiorul celulei fiind negativ in raport cu exteriorul.
 Valoarea lui depinde de tipul celulei, dar pentru majoritatea celulelor excitabile este
de ~ -70 Mv.
 Potentialul de repaos apare ca urmare a:
 Actiunii pompei de Na K, care pompeaza doi ioni de K+ si trei de Na+ in interiorul
celulei.
 Difuziei facilitate a ionilor .

Distributia ionilor
 Pompa de NaK produce o concentratie de Na de 10 ori mai mare in exteriorul celulei
fata de interiorul ei si in acelasi timp, o concentratie de K de 30 de ori mai mare la
interior decat la exterior.
 Concentratiile de Cl- si Ca2+ sunt mentinute si ele la valori ridicate la exteriorul celulei
(cu exceptia unor compartimente intracelulare separate de membrane interne care
pot pastra concentratii ridicate de Ca).

Depolarizarea membranei
Exista stimuli care pot reduce valoarea sarcinii electrice acumulata pe fetele membranei:
a) stimuli mecanici, sonori, electrici care activeaza portile de Na,
b) neurotransmitatori (acetilcolina).
In fiecarea caz , difuzia facilitata a sodiului in celula reduce valoarea potentialului de repaos
pana la un prag (aproximativ -50 mV la neuroni) , la care este generat potentialul de
actiune.

65
Exemplificare in cazul celulei nervoase. In stare de repaos, interiorul membranei axonului
este negativ fata de exterior (A). Pe masura ce potentialul de actiune se instaleaza, (B),
polaritatea se schimba. Dar difuzia rapida a K la exterior repolarizeaza imediat membrana ca
si in starea de repaos (C). Spotul inregistrat pe osciloscop descrie figura corespunzatoare
celor trei evenimente.

Potentialul de actiune
 Daca un agent exterior, numit stimul, produce intr-o zona a membranei excitabile o
depolarizare a acesteia, potentialul de membrana sufera modificari caracteristice, iar
succesiunea lor se numeste potential de membrana.
 Ca si stimuli se folosesc impulsuri de curent aplicati prin intermediul unor
microelectrozi.
Faze

0. Starea de repaos. 1.Depolarizarea pana la valoarea de prag sau mai jos. 2. Faza
ascendenta. 3. Spike (varf) in care membrana este polarizata invers. 4. Faza
descendenta, repolarizarea. 5. Hiperpolarizarea.

66
Caracteristici ale potentialului de actiune
 Daca depolarizarea initiala nu ajunge la valoarea de prag (stimuli subliminali) , nu se
va putea produce potential de actiune. Exista astfel un prag de excitatie.
 Legea totul sau nimic: Daca depolarizarea este suficienta, o crestere in intensitate a
stimulilor nu va produce o crestere a valorii potentialului de actiune. Toti stimulii
supraliminali vor produce potentiale de actiune identice, indiferent de intensitatea
lor.

Modificari ale permeabilitatii pentru Na+ si K+

Perioada refractara absoluta si relativa

 PRA – dupa initierea potentialului de actiune, intr-un interval de timp foarte scurt,
este imposibil sa se initieze un al doilea potential de actiune, oricat de intens ar fi
stimulul. Coincide cu faza ascendenta si inceputul fazei descendente. Dupa expirarea

67
 acestui interval se poate produce un alt potential de actiune dar cu stimuli care
depasesc mult valoarea pragului. PRR – are o durata variabila, este perioada pana la
revenirea completa a excitabilitatii. La neuronii umani PRR este de 0,001-0,002 s,
adica neuronul poate transmite 500-1000 impulsuri /sec.
Mecanisme- rezumat

Masuratori directe si indirecte

Prin masuratori directe se pot determina:
- Curentul total de membrana
- Curentii de Na si K
- Potentialul de actiune, pragul de depolarizare, amplitudinea, faza ascendenta si
descendenta.
Prin masuratori indirecte se pot determina:
- PRA si PRR.
- Permeabilitatea maxima pentru Na.

Caracteristicile stimulilor electrici

Reobaza- intensitatea maxima a unui stimul care

avand durata infinit de mare, poate determina un
raspuns electric al membranei.
Cronaxia- durata minima a unui stimul care avand
intensitate egala cu dublul reobazei, poate
determina un raspuns electric al membranei.

68
Propagarea potentialului de actiune
 In fibrele musculare si cele nervoase amielinice, transmiterea potentialului se face
din aproape in aproape. Stimularea intr-o zona produce generarea in acel loc a unui
potential de actiune.
 Schimbarea polaritatii membranei in zona excitata , in cursul potentialului de varf
(spike) determina curenti ionici (HERMANN) care depolarizeaza membrana in zonele
invecinate celei excitate, pana la valoarea de prag.Acestea vor genera la randul lor
alte potentiale de actiune, care vor fi transmise prin curenti Hermann zonelor vecine,
etc…

Propagarea potentialului de actiune. Curenti Hermann

Viteza de propagare este constanta, proportionala cu diametrul fibrei nervoase. Propagarea

se face in ambele sensuri.

Propagarea in fibre nervoase mielinice

 Fibrele mielinice conduc rapid potentialul de actiune chiar si la diametre mici. Teaca
de mielina fiind groasa, confera membranei o capacitate electrica mica si
impermeabilitate absoluta pentru ioni.
 Strangulatiile Ranvier sunt unicele locuri unde membrana fibrei mielinice are
proprietatile unei membrane excitabile. Astfel, potentialul de actiune nu se transmite
la fel de-a lungul fibrei, ci saltator, de la un nod la altul.

69
Transmiterea saltatorie in fibra nervoasa

1. Propagarea intra-neuronala a informației – potențiale de acțiune (impulsuri nervoase).

2. Propagarea inter-neuronala – transmiterea sinaptica (eliberare de neuromediatori)

Regiunile funcționale ale neuronului

70
1. Arborizația dendritica – culegerea de informații
2. Soma, sau corpul neuronal – procesarea informației
3. Conul axonal – declanșarea excitației
4. Axonul – propagarea informației
5. Terminațiile neuronale – transferul de informație catre alta celula

Sinapsa – structura care permite schimbul de informație între doi neuroni (inter-neuronala)

Termination - Chemical synapses

 Action potentials that reach the synaptic knobs generally cause a neurotransmitter to
be released into the synaptic cleft.
 Neurotransmitters are small molecules that may open ion channels in the
postsynaptic cell; most axons have the same neurotransmitter at all of their termini.
 The arrival of the action potential opens voltage-sensitive calcium channels in the
presynaptic membrane; the influx of calcium causes vesicles filled with
neurotransmitter to migrate to the cell's surface and release their contents into the
synaptic cleft.This complex process is inhibited by the neurotoxins tetanospasmin
and botulinum toxin, which are responsible for tetanus and botulism, respectively.

Electrical synapses
 Some synapses dispense with the "middleman" of the neurotransmitter, and connect
the presynaptic and postsynaptic cells together.
 When an action potential reaches such a synapse, the ionic currents flowing into the
presynaptic cell can cross the barrier of the two cell membranes and enter the
postsynaptic cell through pores known as connexins.
 Thus, the ionic currents of the presynaptic action potential can directly stimulate the
postsynaptic cell. Electrical synapses allow for faster transmission because they do

71
 not require the slow diffusion of neurotransmitters across the synaptic cleft. Hence,
electrical synapses are used whenever fast response and coordination of timing are
crucial, as in escape reflexes, the retina of vertebrates, and the heart.

Electrical synapses between excitable cells allow ions to pass directly from one cell to
another, and are much faster than chemical synapses.

O rețea neuronala simpla – reflexul rotulian

72
  La reflexul rotulian participa 2 neuroni:
a) Neuronul senzitiv – un receptor al fusului muscular, detecteaza alungirea
mușchiului în urma lovirii tendonului – terminația senzitiva genereaza potențiale
de acțiune care se propaga de-a lungul axonului periferic și apoi a axonului motor
pâna în maduva spinarii.
b) Neuronul motor – localizat în cornul ventral al maduvei – în urma excitarii sale
de catre neuronul senzitiv genereaza potențiale de acțiune care se propaga de-a
lungul axonului pâna la placa motorie dintre terminația axonala și fibrele
mușchiului quadriceps.

Complexitatea sistemului nervos

 -1011 neuroni
 -1 neuron – conexiuni cu alți 104 neuroni
 doar 10% dintre celulele din creier sunt neuroni.
 90% sunt celule gliale (oligodendrocite, astrocite și celule microgliale)

Tehnici electrofiziologice

 Tehnicile electrofiziologice realizeaza masurarea modificarilor de voltaj extracelular

sau intracelular la nivelul unui singur neuron, sau chiar masurarea directa a
curentului ionic prin membrana neuronala.

73
Tehnica de patch-clamp
Masurarea curenților ionici prin membranele celulare
a) În configurația “whole-cell” se masoara curentul macroscopic prin întreaga membrana.
b) În configurația “excised-patch” se masoara curentul microscopic printr-un numar redus
de canale sau chiar printr-un singur canal.

Imagistica de calciu
 Imagistica de calciu (sau microfluorimetria de calciu) consta în încarcarea celulelor cu
un indicator fluorescent pentru calciu – un compus care își modifica spectrul de
emisie fluorescenta la creșterea concentrației intracelulare a ionilor de calciu. Cu
ajutorul acestei tehnici se masoara modificarile survenite în concentrația
intracelulara de calciu în urma stimularii neuronilor.

Imagistica de rezonanța magnetica (MRI – magnetic resonance imaging)

 Tehnica de RMN funcțional se folosește la punerea în evidența a regiunilor din creier
care participa la un anumit proces (de exemplu privirea unor fotografii, sau
perceperea unui stimul dureros, etc…)

74
BIOPOTENTIALS
 Biopotential: An electric potential that is measured between points in living cells,
tissues, and organisms, and which accompanies all biochemical processes.
 Also describes the transfer of information between and within cells.

Electrocardiography (ECG)

75
  ECG Measures galvanically the electric activity of the heart
 Well known and traditional, first measurements by Augustus Waller using capillary
electrometer (year 1887)
 Very widely used method in clinical environment
 Very high diagnostic value

ECG basics

 Amplitude: 1-5 mV
 Bandwidth: 0.05-100 Hz
 Largest measurement error sources:
o Motion artifacts
o 50/60 Hz powerline interference
 Typical applications:
o Diagnosis of ischemia
o Arrhythmia
o Conduction defects

76
Signal is measured non-invasively with 9 electrodes

Electroencephalography (EEG)
 Measures the brain’s electric activity from
the scalp
 Measured signal results from the activity
of billions of neurons
 Amplitude 0.001-0.01 mV
 Bandwidth: 0.5-40 Hz
 Errors:
o Thermal RF noise
o 50/60 Hz power lines
o Blink artifacts and similar
 Typical applications:
o Sleep studies
o Seizure detection
o Cortical mapping

EEG measurement setup

 10-20 Lead system is most widely clinically accepted
 Certain physiological features are used as reference points
 Allow localization of diagnostic features in the vicinity of the electrode
 Often a readily available wire or rubber mesh is used
 Brain research utilizes even 256 or 512 channel EEG hats

77
Electromyography (EMG)
 Measures the electric activity of active muscle fibers
 Electrodes are always connected very close to the muscle
group being measured
 Rectified and integrated EMG signal gives rough indication
of the muscle activity
 Needle electrodes can be used to measure individual muscle fibers
 Amplitude:1-10 mV
 Bandwidth: 20-2000 Hz
 Main sources of errors are 50/60 Hz and RF interference
 Applications: muscle function, neuromuscular disease, prosthesis

78
Electrooculography (EOG)
 Electric potentials are created as a result of the movement of the eyeballs
 Potential varies in proportion to the amplitude of the movement
 In many ways a challenging measurement with some clinical value
Amplitude: 0.01-0.1 mV
 Bandwidth: DC-10 Hz
 Primary sources of error include skin potential and motion
 Applications: eye position, sleep state, vestibulo-ocular reflex

79
Electroencefalografia (EEG)

 Electroencefalografia pune în evidența activitatea electrica a neuronilor corticali

 undele de frecvența mica și amplitudine mare (delta, theta) indica o activitate
sincronizata a unui numar mare de neuroni – apar în general în starea de somn
 desincronizarea undelor (creșterea frecvenței și scaderea amplitudinii) este
caracteristica starii de veghe activa.

80
 6. BIOFIZICA PERCEPTIEI VIZUALE
ELEMENTE DE OPTICA MEDICALA

OCHIUL –STRUCTURA, FUNCTIE

 Ochiul omenesc este singurul organ capabil sa perceapa (si sa raspunda specific la )
spectrul vizibil al radiatiei electromagnetice.
 Spectrul vizibil al luminii 380-760 nm.

Ochiul -structura
 Ochiul este compus din sclerotică si coroidă, ţesuturi subţiri , rezistente, în care se
găsesc următoarele ’’piese optice”:
 Cornee
 Umoare apoasă
 Cristalinul
 Irisul
 Umoare sticloasă (vitroasă)
 Retina
 Nervul optic.

81
  SCLEROTICA – ligament subtire, protejeaza corneea.
 CORNEA –mediu transparaenr, cea mai importanta suprafata refractiva, fara vase de
sange dar cu multe terminatii nervoase.
 In spatele corneei, este CAMERA ANTERIOARA, care contine un lichid clar, apos,
numit UMOARE apoasa.

 Chorioida se gaseste intre sclerotica si retina. Ea contine multe vase cu functie

nutritiva. In pozitie anterioara coroidei sunt doua corpuri ciliare.
 Membrana exterioară a ochiului – sclerotica, este opacă peste tot cu excepţia
porţiunii din faţă, care este un ţesut transparent de forma unei calote sferice,
numită cornee. Ea protejează cristalinul de corpurile străine : praf, fum, ceaţă, etc.

Medii transparante
 Lumina pătrunde în ochi prin cornee şi străbate cele trei medii transparente:
 umoarea apoasă – lichid situat în spatele corneei ,cu indice de refracţie n=1,33;
 cristalinul - ţesut transparent situat la 4 mm în spatele corneei, cu n=1,405 are formă
lenticulară şi îndeplineşte aceleaşi funcţii ca şi o lentilă convergentă , deosebindu-se
de cele de sticlă prin aceea că are distanţa focală variabilă.
 Muşchii ciliari ai cristalinului prin contracţie sau extensie pot modifica raza de
curbură şi deci distanţa focală. Cristalinul este elementul esenţial din punct de
vedere optic.
 umoarea sticloasă(vitroasă) – mediu optic cu n=1,33 ce conduce lumina pe retină.

Retina si irisul
 Retina este o membrană subţire formată din celule senzoriale (terminaţii ale nervului
optic), care percep lumina , numite conuri şi bastonaşe. Conurile sunt specializate în
perceperea luminii din timpul zilei, capabile să dea senzaţii diferite pentru diferite
culori. Bastonaşele sunt specializate în perceperea luminii de intensitate slabă practic
incapabile să distingă culorile.

82
  Cristalinul are forma unei lentile nesimetrice biconvexe, ce poate fi bombată mai
mult sau mai puţin, modificându-şi astfel convergenţa încât imaginea să cadă pe
retină.
 Irisul este o membrană (ai cărei pigmenţi dau culoarea ochilor) care în centru are o
deschidere circulară de diametru variabil numită pupilă. La lumină mai intensă irisul
îşî micşorează pupila pentru a proteja retina. Irisul, reglând dimensiunile pupilei
(între 2 şi 8 mm în diametru), reglează fluxul de lumină care intră în ochi.

Retina
 Retina este o membrană subţire (500 μm) alcătuită din prelungirea nervului optic şi
care conţine un număr mare de celule senzoriale, care percep lumina.
 Retina realizează traducerea semnalelor luminoase într-o multitudine de semnale
bioelectrice (potenţiale de acţiune), care se propagă spre lobii occipitali ai sistemului
nervos central.
 Ea este formată din trei straturi de celule nervoase , celulele ganglionare, celulele
bipolare şi celulele fotoreceptoare. Axonii primului strat, al celulelor ganglionare
formează nervul optic. Lumina traversează două straturi de celule înainte de a ajunge
pe celulele fotoreceptoare. Straturile verticale sunt interconectate prin celule de
distribuţie orizontale al căror scop este de a analiza imaginea din punct de vedere
dinamic (de exemplu pentru a determina direcţia unai miscari.
 Structura retinei

83
Conuri si bastonase
 Bastonaşe  Conuri
 Număr 130x106  7x106
 Vedere nocturnă  Diurnă
 Sensibilitate mare,  Slabă
exceptând roşul
 Acuitate spaţială slabă  Puternică
 Variaţie spectrală vedere necolorată  vedere colorată
 Adaptare importantă şi lentă  slabă şi rapidă
 Pigment unul singur  trei pigmenţi

Rhodopsine (11 cis-retinal-opsine)

The chromophor: 11-cis retinal

84
 Dupa reactia fotochimica: all-trans retinal

Chimia fotopigmentilor
• Bastonasele contin pigmentul rhodopsina (11 cis-retinal-opsine) care sufera o reactie
fotochimica, transformandu-se in Opsina (all-trans - retinal opsine) + 1 electron.
Electronul rezultat induce producerea potentialului de actiune.
• Pe timpul noptii OPSINA (all- trans-form) ise transforma in pigmentul original,
RHODOPSINA (11-cis form) sub efectul catalitic al vitaminei A. Deci vitamina A este
importanta in sintreza fotopigmentilor. O deficienta de vitamina A produce
HEMERALOPIE ( imposibilitatea de a vedea pe timpul noptii).
• Cele trei tipuri de conuri contin fotopigmenti : Erytrolab, Chlorolab, Cyanolab,
(sensibili la rosu, galben, albastru) .

Acomodare
 Vedem obiecte aflate la distanţe diferite faţă de ochi datorită capacităţii de
acomodare a cristalinului.
 La ochiul normal, imaginea unui obiect situat la infinit se formează pe retină, la 15
mm de cristalin, distanţă egală cu distanţa focală a acestuia:
 f=0,015 m
 C = 1/0,015= 66,66 δ (convergenţa minimă a cristalinului).
 Când privim un obiect mai apropiat, cristalinul îşi micşorează distanţa focală.
Modificarea distanţei focale (deci şi a convergenţei) în scopul aducerii pe retină a
imaginii se numeşte acomodare.
 Un ochi normal, aflat în repaus, are focarul situat pe retină, astfel încât toate
obiectele situate la infinit (practic la distanţe mai mari ca 15 m) formează imaginile
pe retină fără nici un efort de modificare a convergenţei cristalinului.

85
  Apropiind obiectul, cristalinul îşi modifică convergenţa, adică se acomodează, astfel
ca imaginea să rămână tot pe retină.
 Acomodarea se face prin două mecanisme:
- modificarea mecanică a razei de curbură a cristalinului;
- modificarea indicelui de refracţie a cristalinului. Acest lucru este posibil prin
modificarea structurii lamelare a cristalinului.
• Acomodarea ochiului este posibilă între un punct la distanţa maximă (punct
remotum, d > 15 m) şi un punct la distanţa minimă (punct proximum , d ≈ 15 cm).
Ochiul vede cel mai bine la o distanţă de aproximativ 25 cm, numită distanţa vederii
optime.

Sensibilitatea spectrala a conurilor si bastonaselor.

 Conurile si bastonasele sunt sensibile la lungimi de unda diferite ale spectrului vizibil.

 Deci retina contine patru foto-receptori : bastonasele si trei tipuri de conuri, fiecare
dintre ele specializate pentru absorbtia unei alte portiuni a spectrului vizibil :
- Conuri care absorb lungimi de unda mari (rosu)
- Conuri care absorb lungimi de unda medii (verde)
- Conuri care absorb lungimi de unda mici (albastru) .


Microscopie electronica a conurilor si bastonaselor.

86
Teoria HELMHOLTZ –YUANG. Vedera colorata.
 Datorita existentei celor trei pigmenti speciali in cele trei tipuri de conuri, oamenii
pot percepe 3 culori de baza- rosu, verde, albastru-dar si o varitate de culori mixte .
Vederea normala in culori se numeste TRICROMATA.
 Daca lipseste un tip de conuri (sau nu este functional) , vederea este DICROMATA, si
pot aparea afectiuni precum deuteroanopie, protanopie or tritanopie .
 Daca toate cele trei tipuri de conuri sunt nefuctionale, vederea este
MONOCROMATA, boala este ereditara.

DEFECTE DE VEDERE. MIOPIA.

 ochiul miop se caracterizează prin aceea că imaginile nu se formează pe retină, ci în
faţa ei. El nu poate vedea obiecte mai depărtate decât punctul său remotum care
este la o distanţă mică (de câţiva metri, în funcţie de gradul de miopie). Defectul se
corectează cu ochelari alcătuiţi din lentile divergente, astfel ca imaginea finală să se
formeze pe retină.
 Miopia, corectare cu lentile divergente

87
  Aplicatie
 Aplicăm formula lentilelor cristalinului, cu distanţa focală fc, aflat la distanţa X2 de
retină:

 Sistemul de lentile format din cristalin cu distanţa focală fc şi ochelari cu distanţa

focală f0, trebuie să fixeze pe retină un obiect situat la infinit:

 Scazand relatiile (2) - (1) , fo < 0  lentilă divergentă.

 Calcul
 O persoana are punctul remotum la 0,5 m. Se considera distanta cristalin-retina ca
fiind ~20 mm. Ce ochelari trebuie sa poarte?
 Formula lentilelor, puterea (convergenta) ochiului in stare relaxata
 P= 1/f .


 Lentilele pe care le va purta vor duce punctul remotum la infinit:


 Diferenta dintre puterea (convergenta) ochiului cu lentile de corectie si convergenta
ochiului relaxat este
 P= Pi – Pf = 50-52= -2 dioptrii . Deci trebuie sa foloseasca lentile divergente
(convergenta negativa).

HIPERMETROPIA
 Hipermetropia şi prezbitismul sunt defecţiuni ale cristalinului, care nu poate pune la
punct pe retină imaginea obiectelor apropiate. Imaginea se formează în spatele
retinei. Trebuie corectat punctul proximum.
 La defectul de prezbitism puterea de acomodare slăbeşte cu vârsta sau din cauza
bolilor, cristalinul păstrând , datorită obişnuinţei de a privi în depărtare , o distanţă
focală mare (slăbeşte capacitatea de bombare a cristalinului).

88
 Hipermetropia, corectare cu lentile convergente.

 Aplicatie
 Aplicăm formula lentilelor cristalinului cu distanţa focală fc, aflat la distanţa X2 de
retină:

 Sistemul de lentile cristalin (fc) şi ochelari (fo) trebuie să pună la punct pe retină
imaginea unui obiect situat la distanţa minimă de vedere distinctă = -25 cm
(conform convenţiei geometrice de semne).


 Scadem (1)-(2)

 Calcul
 O persoana are punctul proximum la 2m de ochi. Se considera distanta cristalin-
retina ca fiind ~20 mm. Ce ochelari trebuie sa poarte?
89
  Puterea (convergenta) a ochiului relaxat este


 Pentru a putea forma imaginea la distanta de vedere optima adica la 0,25 m, va avea
nevoie de o putere egala cu :


 Deci corectia trebuie facuta cu lentile de putere
 P= 54 - 50= 4 dioptrii.

ASTIGMATISM

 Se datoreaza curburii nesferice a corneei, astfel incat pe diferite directii sunt si

curburi diferite. In fata retinei sunt astfel mai multe focare, fiecare corespunzator
unei alte curburi a corneei. Corectia se face cu lentile cilindrice orientata pe o axa
care sa compenseze curbura corneei.

IMPORTANT
 Acomodarea ochiului este deci posibilă între:
 Un punct situat la o distanţă maximă-punctul remotum XR care, pentru ochiul normal,
este la infinit (practic, peste 15 m ochiul priveşte fără acomodare).
 Un punct situat la o distanţă minimă-punctul proximum XP este de 10-15 cm la tineri
şi aproximativ 25 cm la adulţi ( ochiul priveşte cu acomodare maximă).
 Un ochi normal distinge cele mai multe detalii ale unui obiect dacă acesta se află la o
distanţă de aproximativ 25 cm, numită distanţa vederii optime δ.
 Pentru intreg ochiul, puterea optica este de aprox. 59 dioptrii , corneea - 43
Dioptrii, iar lentilele din jur ei 16 Dioptrii.

90
Ce sunt lentilele?
 Sunt piese din material optic transparent delimitate de două suprafeţe.
 In functie de geometrie, lentilele pot avea ambele suprafete sferice sau cu o
suprafata sferica si una plana
 Transmisia luminii printr-o lentila

 Proprietatile lentilei rezulta din modul in care lumina este refractata la interfetele
sale

FORMAREA IMAGINILOR IN LENTILE

 In lentile convergente, imaginea poate fi:
Reala – cand obiectul este situat la o distanta mai mare decat distanta focala
Virtuala – cand obiectul este situat intre focar si lentila

 Intr-o lentila divergenta imaginea finala este intotdeauna virtuala

91
IMAGINI REALE SI IMAGINI VIRTUALE
O imagine reala:
 Se formeaza prin intersectia razelor de lumina emise de obiect, dupa ce traverseaza
lentila
 Poate fi vizualizata pe un ecran
O imagine virtuala:
 Razele de lumina provenite de la obiect nu se intersecteaza dupa ce traverseaza
lentila
 Imaginea se formeaza la intersectia prelungirii in sens invers drumului optic a razelor
de lumina
 O imagine virtuala nu poate fi vizualizata pe un ecran

Imagini reale: proiectoare

 Sursa de lumina diapozitiv → (obiect) → lentila (convergenta) → imagine (pe un
ecran
Imagini virtuale: microscopie, lupe
 Sursa de lumina → obiect → lentila (convergenta) → imagine (virtuala)

Convergenta lentilelor
 Convergenta = 1/f (distanta focala, exprimata in metri)
 Convergenta se masoara in dioptrii
 Lentile convergente – numar pozitiv de dioptrii
 Lentile divergente – numar negativ de dioptrii
 Exemplu:
➔ O lentila convergenta cu distanta focala de 25 cm va avea convergenta de
1/0.25 = +4 dioptrii
➔O lentila divergenta cu distanta focala de 25 cm va avea convergenta de
1/(-0.25) = -4 dioptrii

Masurarea convergentei lentilelor cu un banc optic

 Se pozitioneaza o sursa de lumina, un obiect, o lentila si un ecran in asa fel incat
imaginea obiectului sa fie vizibila clar pe ecran
 Se masoara distantele dintre obiect si lentila, si dintre lentila si imaginea (pe ecran)
 Convergenta lentilei se calculeaza dupa formula:
1/f = 1/S2 - 1/S1
 Exemplu:
 50 cm intre obiect si lentila → S1 = -0.5 m
 20 cm lentila si ecran → S2 = 0.2 m
92
 Convergenta lentilei este 1/0.2 - 1/(-0.5) = 5 + 2 = 7
 Distanta focala a lentilei este 1/7 = 0.143 m = 14.3 cm

 Exista doua situatii in care imaginea obiectului printr-o lentila cu convergenta

necunoscuta nu poate fi obtinuta pe ecran, deoarece imaginea este virtuala:
➔ Lentila este divergenta
➔ Lentila este convergenta, dar cu o distanta focala foarte mare (mai mare
decat lungimea bancului optic)
 In acest caz, formam o lentila compusa prin adaugarea unei alte lentile cu
convergenta cunsocuta, mare
 Se calculeaza convergenta lentilei compuse si apoi a lentilei necunoscute, prin
scaderea din valoarea rezultata a convergentei lentilei adaugate de noi
 Exemplu:
 Folosim o lentila de +10 dioptrii pentru a forma o lentila compusa
 Convergenta lentilei compuse se determina experimental; aflam valoarea +8
 Asadar, convergenta lentilei necunoscute este 8-10 = - 2 → lentila divergenta cu -2
dioptrii si distanta focala de 1/(-2) = - 0.5 m = - 50 cm

Materiale suplimentare
 http://micro.magnet.fsu.edu/optics/tutorials/index.html
 http://college.usc.edu/labs/physicsdemolab/home/multimedia/lens.swf
 http://phet.colorado.edu/simulations/index.php?cat=Light_and_Radiation

93
 7. MECANISME BIOFIZICE ALE
PERCEPTIEI AUDITIVE
Analizatorul acustic
Receptioneaza, prelucreaza si transmite vibratii de origine mecanica ale mediului
ambiant care sunt cuprinse in banda de frecvente intre 16 si 20 000 Hz.
Cele cu frcventa mai mica se numesc infrasunete, iar cele cu frcventa mai mare
ultrasunete.
Analizatorul acustic: urechea externa, medie, interna

URECHEA EXTERNA
Partea vizibilă a urechii, numită pavilion sau concă auriculară, captează undele
sonore din aer şi le transmite prin canalul auditiv spre urechea interioară. Multe
mamifere pot să-şi mişte pavilionul pentru a-şi concentra auzul într-o anumită
direcţie, la fel cum fac cu ochii. Oamenii şi-au pierdut această abilitate. Trecând prin
canalul auditiv, undele sonore pun în mişcare membrana timpanică aflată pe intrarea
urechii medii.

94
 Inverse Square Law; Sound

The sound intensity from a point source of sound will obey the inverse square law if there
are no reflections or reverberation. A plot of this intensity drop shows that it drops off
rapidly

URECHEA MEDIE
Urechea medie este delimitată spre exterior de membrana timpanică. În cavitatea
acesteia se află trei oscioare, fiecare dintre ele cu o formă caracteristică (ciocănaş,
nicovală, scăriţă).
Mamiferele sunt unicele fiinţe care au trei oase în ureche. Nicovala (incus) şi scăriţa
(stapes) provin din oasele maxilarului, şi permit o detecţie mai delicată a sunetului.
Vibraţiile membranei timpanice se transmit mai întâi la ciocănaş, apoi la nicovală şi
scăriţă, iar de acolo la fereastra ovală, situată la limita dintre urechea medie şi cea
internă.
Oscioarele transmit virbaţiile prin membrana ferestrei ovale în fluidul din urechea
interioară.
Urechea medie este cavernoasă. Dacă animalul ajunge într-un mediu cu altitudine
ridicată, sau sare în apă, se va stabili o diferenţă de presiune între urechea medie şi
mediul înconjurător. Această presiune expune timpanul la riscul de a se sparge dacă
nu este depresurizat. Acesta este unul dintre rolurile trompei lui Eustachio, prin
intermediul căreia urechea medie comunică cu cavitatea nazală (faringe).
Transmiterea vibratiilor in urechea medie

95
URECHEA INTERNA
Cuprinde atât organul de auz (cochlea sau melcul), cât şi aparatul vestibular, un
organ de echilibru format din trei canale semicirculare şi vestibul.
Cochlea este o cavitate umplută cu endolimfă, un lichid fluid care primeşte undele
sonore transmise din aer prin urechea externă şi medie.
Cochlea are o formă spiralată şi conţine membrana bazilară, a cărei rezonanţă este
diferită pe lungimea sa, depinzând de frecvenţa undelor sonore. La suprafaţa
membranei bazilare se află un strat celular cunoscut sub numele de organul lui Corti,
care este format din celule senzoriale (cili). Vibraţiile care trec prin canalul cochlear
pun în mişcare membrana bazală şi cea tectorială, care vor aclţiona asupra cililor
(celule senzoriale). Din aceste celule vor porni semnalele către creier, unde acestea
din urmă vor fi transformate în senzaţii auditivee.

Urechea interna- cohleea- are forma de cochilie de melc, care contine trei
compartimente umplute cu fluid. Doua din ele sunt canale de transmitere a presiunii,
iar al treilea contine organul lui Corti, care detecteaza impulsurile de presiune si
raspunde cu impulsuri electrice care sunt transmise de-a lungul nervului auditiv
catre creier.

Organul lui Corti

Este elementul senzitiv al urechii interne si are rolul de microfon.

Situat pe membrana basilara in unul dintre cele trei compartimente ale cohleei.
Structura este asemanatoare cu o retea de corzi (fibre) unite intre ele, dimensiunea
lor creste de la 65 μm la baza melcului , la 500 μm spre varf. Deasupra lor se gaseste
96
 membrana tectorala, care raspunde variatiilor de presiune din canalele timpanice si
vestibulare.
Exista aprox. 16,000 -20,000 de celule distribuite de-a lungul membranei basilare ,
care urmeaza traseul spiralat al cohleei.

SEMNALE SONORE
1. Zgomote – semnale acustice cu spectru continuu. Pot fi de banda larga( contin
mai multe octave) sau de banda ingusta, (contin putine octave). Octava = interval de
semnale acustice in care frecventa se dubleaza.
2. Sunete muzicale- semnale acustice cu spectru discontinuu.Contine spectru de linii,
sunetul muzical este format din armonice, adica unde acustice in care frecventele
cresc sau descresc prin rapoarte de numere intregi.
3. Vorbirea articulata. – combinatie de consoane care sunt zgomote de frecventa
mare si intensitate mica, si vocale, care sunt sunete intense, de frecventa joasa.

Semnalul sonor se propaga sub forma de unde

Presiunea sonora
Reprezinta amplitudinea maxima a variatiei presiunii atmosferei generata de
propagarea unui semnal sonor .
Presiunea sonora maxima a unui semnal acustic nenociv (f=1000 Hz) este de 30
N/m2, nesemnificativ fata de presiunea atmosferica (100 000 N/m2), iar presiunea
minima este 10-5 N/m2.
Intensitatea sonora
Reprezinta energia transportata de unda sonora printr-o suprafata de 1 m2 situata
perpendicular pe diractia de propagare.
Intensitatea scade cu patratul distantei fata de sursa.
97
 Intensitatea maxima a unui semnal acustic tolerabil pentru urechea umana este de
10 W/m2, iar cea minima este de 1 W/m2, pentru o frecventa de 1000 Hz.

Nivelul sonor se exprima in decibeli

I0 = intensitatea prag = intensitatea minima a semnalului acustic inca plauzibil,

pentru frecventa f=1000 Hz.
I = intensitatea acustica a unui senal oarecare.

Exemplu
Nivelul sonor al unei conversatii normale (vorbitorul se afla la distanta de 1 m),
intensitatea sunetului fiind in acest caz
I= 10-6 W/m2
Deci nivelul sonor va fi: 10 log10-6/10-12 = 10 log 1/10-6 =
= 10 log 106 = 60 dB (decibeli).
Taria sonora
Este echivalenta cu intensitatea semnalului acustic (auzit, perceput).
Se defineste ca fiind de zece ori logaritmul zecimal al raportului dintre intensitatea
acustica a semnalului care provoaca senzatie auditiva (I) si intensitatea acustica
minima a unui semnal acustic de aceeasi frecventa care poate fi auzit de o ureche
normala (Imin). Pentru f= 1000Hz, Imin = 10-12 W/m2

Taria sonora nu reprezinta numai intensitatea sunetului! !

Este un termen subiectiv, care descrie capacitatea urechii de a percepe sunetele.
Astfel, intensitatea sunetului trebuie inmultita cu un factor numit sensibilitatea
urechii la diferitele frecvente particulare continute in sunet. Astfel de informatii se
regasesc in curbele de tarie egala ale urechii.
Raspunsul urechii la sunete de intensitati crescatoare este o relatie logaritmica
(putere de zece). De aceea se utilizeaza scara decibelica pentru masurarea
intensitatii sunetului.

98
Curbe de tarie egala (raspunsul urechii)

99
RASPUNSUL ORGANULUI AUDITIV
In termeni fizici, raspunsul urechi la semnalele sonore este legat de rezonanta:
vibratiile sunetului rezoneaza cu frecventele naturale ale vibratiilor partilor
componente ale urechii.
Frecventa naturala a partilor componente ale urechii, pentru λ=0,1 m este

Urechea medie prezinta o banda larga de rezonanta intre 700 si 1500 Hz.

Raspunsul urechii legat de frecventa.

In urechea interna, variatia presiunii se transmite ca o unda prin fluid.
Amplitudinea undei scade cu distanta si depinde de frecventa ei. Frecventele mari
sunt absorbite pe distante mici, iar cele mari, pe o distanta mai lunga. Din aceasta
cauuza, diferitele parti ale membranei bazilare sunt afectate de frecvente diferite.
Astfel, fibrele scurte din organul lui Corti raspund la frecvente inalte, iar cele lungi,
raspund la frecvente joase. Sub 20Hz ele nu sunt stimulate.
Auditory Area of Brain

This schematic view of some of the auditory areas of the brain shows that
information from both ears goes to both sides of the brain - in fact, binaural
information is present in all of the major relay stations illustrated here. That is, when
the auditory nerve from one ear takes information to the brain, that information is
directly sent to both the processing areas on both sides of the brain.
Discriminarea frecventelor
Creierul discrimineaza frecventele datorita locurilor distincte de unde provine
impulsul. Raspunsul urechii este dependent de frecventa, fiind mai puternic pentru
frecvente joase. In intervalul 60-1000 Hz poate fi sesizata o diferenta de frcventa de 3
Hz.

100
 Relatia dintre intensitatea sunetului si raspunsul urechii

\Zgomote- nivel de intensitate

Pulsul uman- 20 dB
Conversatie – 40 dB
Zgomotul strazii- 70 dB
Discoteca -120 dB
Decolare avion la 25 m- 140dB (prag dureros)
Arma langa ureche- 160 dB (ruptura de timpan).

Audiograma

 Ofera o imagine sintetica despre auzul urechii investigate, bazata pe inregistrarea

separata a 6-7 frecvente ale spectrului auditiv uman, cuprinse intre 125Hz si 8000Hz.

101
 Acest test este efectuat cu ajutorul unui aparat denumit audiometru, capabil sa
sintetizeze tonuri auditive pure (asemanatoare notelor muzicale) de o intensitate
precisa. Sunetele sintetizate sunt oferite pacientului fie prin intemediul unor casti
auditive (cand se studiaza performata auditiva a urechii externe si medii), fie prin
intermediul unor vibratoare plasate direct pe craniu (in spatele urechii) care au rolul
de a transmite sunetele direct la urechea interna, pentru a obtine informatii precise
despre nivelul de auz al acesteia. Intregul test este efectuat intr-o camera insonora
(antifonata).
Sunetele au o intensitate succesiv crescatoare, iar pacientul trebuie sa semnalizeze
cea mai mica intensitate la care aude sunetul. Rezultatul obtinut pentru fiecare
frecventa (atat pentru cele acute, cat si pentru cele grave) este denumit prag auditiv
si se noteazat pe un grafic (audiograma). Aceasta reprezinta o adevarata
“radiografie” calitativa a pierderilor auditive pe fiecare frecventa.

DEFECTE ALE AUZULUI

Defectele pot avea doua cauze:
-conductia- vibratiile sonore nu ajung la urechea interna.
-nervul- cohleea nu transporta impulsul catre creier.
Cauzele pot fi legate de traume sau de varsta, care pot reduce capacitatea
oscioarelor din ureche medie sau a fereastrei ovale de a raspunde la variatiile de
presiune.
Defectele conductive pot fi corectate chirurgical prin inlocuirea oscioarelor cu unele
artificiale din plastic. Alternativa sunt protezele auditive.
Defectele nervoase nu sunt remediabile.

Audiograma pentru persoane cu varsta 40

respectiv 65 ani, defectul fiind datorat doar varstei.
Pragul auzului normal este considerat 0 Db.

Audiograma pentru persoane care au fost

expuse la zgomot. Se observa ca sunt afectate mai
ales frecventele inalte.

102
Avionul militar american F/A-18 in momentul in care sparge pragul sonic. Haloul de culoare
alba se datoreaza picaturilor de apa condensate prin cresterea presiunii aerului din jurul
navei.

Protezele auditive sunt dispozitive electroacustice care au rolul de amplificare si modulare

a semnalelor sonore.

TEHNICI MEDICALE DE INVESTIGARE CARE UTILIZEAZA ULTRASUNETE

Ultrasunetele
Limita de detectie a urechii umane este frecventa de 20000 de vibratii/secunda sau
20KHz.
Exista animale care percep sunete cu frecvente mult mai mari- de exemplu liliecii si
delfinii emit pulsuri de sunete in domeniul de frcventa 30-100 KHz si navigheaza in
prin ecolocatie.
Aceste sunete se numesc ultasunete incepand cu perioada celui de-al doilea razboi
mondial cand au fost utilizate pentru localizarea submarinelor.
Generarea ultrasunetelor
Transductorul este un dispozitiv care poate produce dar si detecta ultrasunete, prin
efect piezoelectric.

103
 Efectul piezoelectric se manifesta la anumite materiale: atunci cand sunt supuse
unui camp electric ele isi modifica dimensiunile datorita interactiunii dintre sarcinile
electrice din structura cristalina a materialului si campul electric aplicat.
Reciproc, daca se aplica o deformare exterioara asupra materialului, se produce o
diferenta de potential electric intre capetele materialului.

Efect piezoelectric
Daca tensiunea aplicata materialului este alternativa, se va produce o vibratie a
cristalului. Transferul maxim de energie se va face la frecventa naturala de vibratie a
cristalului, deci la rezonanta.
Prima demonstratie a efectului piezoelectric direct a fost facuta in 1880 de catre
fratii Pierre Curie si Jacques Curie.

Materiale piezoelectrice
Efectul piezoelectri se produce in diferite materiale cristaline: cuart, sulfat de litiu,
titanat de bariu, dar cel mai des utilizat este o ceramica artificiala-
plumb/zirconat/titanat (PZT) care este disponibil in diferite forme.
In cristalul piezoelectric sarcinile electrice pozitive si negative sunt separate dar
distribuite simetric, astfel incat cristalul in ansamblu este neutru.
Fiecare din aceste zone formeaza un dipol, iar dipolii se aliniaza unul langa celalalt
formand domenii ( Weiss domains).
Domeniile sunt orientate haotic, dar pot fi aliniate prin polarizare, cand un camp
electri intens este aplicat la capetele materialului, la o temperatura ridicata.
Daca se aplica un stres mecanic,aceasta simetrie este distrusa si asimetria va genera
o diferenta de potential la capetele materialului. De exemplu 1 cm3 de quartz caruia
i se aplica o forta de 2 kN poate produce o tensiune de 12 500 V.

104
Transductor piezoelectric
Cele doua fete ale cristalului sunt acoperite cu un strat de argint pentru a functiona
ca si electrozi. Unul din ei este conectat la pamant pentru protectie, iar celalalt este
conectat printr-un cablu coaxial la sursa de tensiune (daca functioneaza ca si
transmitator) sau la un amplificator daca actioneaza ca si receiver. Deci un
transductor piezoelectric transforma modificari de presiune mecanica in semnal
electric.
Traductoare

Ultrasunete in corpul uman

Informatii despre structura interna a corpului uman pot fi obtinute prin ecolocatie
utilizand sunete cu frecvente de ordinul cativa MHz.
Ultrasunetele sunt transmise in corp si apoi reflectate de suprafelele de separare
dintre diferite tesuturi, dar sunt si absorbite de tesuturi.
Deci prin masurarea timpului de ecou si intensitatea sunetului ecoului pot fi
determinate natura si pozitia organelor interne.

105
Proprietati ale ultrasunetelor in organism
Viteza sunetelor in tesuturi este de aproximativ 1500 m/s.
Reflexia : diferitele tesuturi prezinta o impedanta acustica Z=ρ x c, unde ρ=
densitatea tesutului, c= viteza ultrasunetului conform tabelului.
Coeficientul de reflexie- raportul dintre intensitatea luminii reflectate / intensitatea
incidenta.
Daca impedantele celor doua medii sunt egale nu se produce reflectia (ecoul)
I R Z 2  Z1 
2
 
I I Z 2  Z1 2

Rezolutia si atenuarea
Rezolutia este este o masura a detaliilor dare pot fi detectate prin ecolocatie.
Este limitata de efectele de difractie deci depinde de lungimea de unda a
ultrasunetelor. Cu cat e mai mica lungimea de unda (deci frecventa e mai mare) se
pot obtine mai multe detalii.
Atenuarea se datoreaza faptului ca ultrasunetele se imprastie la iesirea din tesut si
sunt absorbite de alte molecule. Atenuarea este cu atat mai mare cu cat creste
frecventa. De exemplu frecventa optima pentru examinarea abdomenului este 1- 3
MHz.

106
METODE DOPPLER
Monitorizarea unei miscari continue in tesuturi (de exemplu circulatia sanguina) se
face utilizand efectul Doppler- cu reflector in miscare.
In acest caz se utilizeaza separat emitatorul si receptorul (fata de ecografia clasica in
care emitatorul si receptorul fac parte din acelasi sistem).
Semnalele provenite atat de la receptor cat si de la emitator sunt mixate electronic si
filtrate astfel incat numai frecventele Doppler vor fi ulterior amplificate.

Efectul Doppler
Efectul Doppler constă în variaţia frecvenţei unei unde emise de o sursă de oscilaţii,
dacă aceasta se află în mişcare faţă de receptor. Efectul Doppler poate fi constatat
atât în cazul undelor electromagnetice (inclusiv lumina), cât şi în cazul undelor
elastice (inclusiv sunetul).
Frecvenţa măsurată creşte atunci când sursa se apropie de receptor şi scade când
susrsa se depărtează de receptor.
Ecograful clasic

Ecografie-Doppler

107
Prin aceasta investigatie se determina miscarea singelui in raport cu sonda ( viteza
relativa). Prin calcularea deplasarii de frecventa a unui volum de sange selectat se
poate retermina viteza si directia de deplasare a acestuia. Este foarte util in
investigatii cardiovasculare.
Transductorul ultrasonografului emite unda sonoră, a cărei direcţie face un unghi £
cu direcţia coloanei de sânge.
Viteza sângelui din vas (V) va avea şi o componentă tangenţială, egală cu Vxcos£ şi
care deci va fi maximă când unghiul £ tinde la zero.
Unda Doppler loveşte coloana de sange apoi se întoarce la transductor, care
analizează diferenţa de frecvenţă. Luând în considerare diferenţa de frecvenţă dintre
unda trimisă şi cea reflectată, particularităţile lichidului de propagare a undei şi
unghiul descris £, procesorul ultrasonografului poate calcula instantaneu viteza
coloanei de sânge din vas.
Acest fenomen este deosebit de util în cardiologie (pentru evaluarea gradului de
stenoza vasculara sau valvulara sau a regurgitatelor valvulare), în obstetrică (pentru
studiul malformaţiilor vasculare, studiul fluxului sangvin transombilical, etc).

108
 8. Interactiunea radiatiilor ionizante si
neionizante cu materia vie
Definitie
 Numim radiaţie fenomenul fizic de transmitere la distanţă a energiei fără a fi nevoie
de un mediu purtător. Studiul complet al unui fenomen radiativ presupune
investigarea mecanismelor şi a legilor care guvernează:
a) producerea lor;
b) propagarea (care, conform definiţiei, poate avea loc în vid)
c) absorbţia energiei pe care o transportă
Clasificare
 După natura lor, radiaţiile pot fi corpusculare şi electromagnetice.
Radiaţiile corpusculare sunt compuse din particule de substanţă având o anumită energie
cinetică. Ele pot fi subdivizate în funcţie de sarcina şi masa particulelor transportoare ale
energiei, conform schemei urmatoare:
4
Particule  ( 2  )
Ele sunt nuclee de heliu, rezultã din
dezintegrarea radiaoctivã de tip alfa, poartã
douã sarcini elementare pozitive iar masa lor
este egalã cu patru unitãţi atomice de masã.

0
Particule  ( 1  )
Acestea sunt electroni, rezultã din
dezintegrarea radiaoctivã de tip beta minus,
Incãrcate poartã o sarcinã elementarã negative, numãr
electric de masã zero, masa lor fiind egalã cu 1/1840
unitãþi atomice de masã.
 0
Particule  ( 1  )
Sunt compuse din pozitroni
(antiparticula electronilor) rezultã din
Radiaţii dezintegrarea radiaoctivã de tip beta plus sau
corpusculare prin generarea de perechi.
1
Protoni, 1 p , care sunt nuclee de hidrogen.
1
Neutre Neutroni, 0 n .
Particule elementare nucleare,
neutre, cu numãr de masã 1.

109
 Radiaţiile electromagnetice sunt emise şi absorbite în natură sub formă de cuante
(fotoni). Fotonii sunt particule fără masă de repaus, ce transportă, fiecare, o cantitate
de energie ce poate fi calculată cu expresia E = hν unde h = constanta lui Planck
(6,625.10–34 Js), iar ν = frecvenţa radiaţiilor. Masa lor de mişcare, m, se leagă de
energie prin formula lui Einstein: E = mc2, c fiind viteza luminii în vid. Energia lor se
exprimă în electron-Volţi: 1eV = 1,6.10–19 J .
 Spectrul radiaţiilor electromagnetice este extrem de extins. În funcţie de lungimile lor
de undă în vid
(λ= c/ ν), acesta se poate reprezenta schemei
urmatoare:
 (m)
3
10 lungi

2 medii
10
RADIO
scurte
10

1 ultrascurte TV

–1 TEL. MOBILA
10
SATELIT
–2
CUPTOARE
10 microunde

–3
10
IR îndepãrtat
–4
10
IR mediu INFRAROSU (IR)
–5
10
IR apropiat
–6
10 –6
0,7.10 VIZIBIL (VIS)
–6
–7 0,4.10
10
ULTRAVIOLET (UV)
–8
10

–9
10

–10 RÖNTGEN (X)

10

–11
10

10
–12
GAMMA ()

110
 Clasificare in functie de energia transportata
 În funcţie de energia transportată, radiaţiile se clasifică în radiaţii neionizante şi
radiaţii ionizante. Distincţia dintre aceste este convenţională, şi este legată de
efectele asupra materiei. Dacă se iau în considerare energiile de ionizare ale
principalilor atomi ce compun materia vie (H, C, N şi O), pot fi considerate ionizante
radiaţiile ce transportă energie mai mare de 13,6 eV / particulă, ceea ce corespunde,
în cazul radiaţiilor electromagnetice, la o lungime de undă λ < 100 nm. Pe de altă
parte, anumite macromolecule biologice pot fi ionizate la energii ce depăşesc 5 eV,
lungimea de undă corespunzătoare fiind λ < 200 nm.
 Pentru simplificare, când este vorba de radiaţiile electromagnetice, se consideră
ionizante radiaţiile din domeniile X şi Gamma, şi neionizante cele din domeniile radio,
microunde, IR, VIS şi UV.
 Radiaţiile corpusculare au importanţă biologică numai prin efectele lor ionizante.

RAZE X
Producere, proprietati, importanta medicala
 Radiatiile X - generalitati
 Sunt radiatii electromagnetice penetrante, cu lungime de unda mai scurta decat a
luminii si rezulta prin bombardarea unei tinte de tungsten cu electroni de mare
viteza .
 Au fost descoperite intamplator in anul 1895 de fizicianul german Wilhem Conrad
Roentgen, in timp ce facea experimente de descarcari electrice in tuburi vidate,
respectiv el a observat ca din locul unde razele catodice cadeau pe sticla tubului
razbeau in exterior raze cu insusiri deosebite; aceste raze strabateau corpurile,
impresionau placutele fotografice, etc. El le-a numit raze X deoarece natura lor era
necunoscuta. Ulterior au fost numite raze (radiatii) Roentgen, in cinstea fizicianului
care le-a descoperit.
Natura radiatiilor X
 Radiatiile X sunt radiatii electromagnetice cu o putere de penetrare indirect
proportionala cu lungimea de unda. Cu cat lungimea de unda este mai mica, cu atat
puterea de penetrare este mai mare. Razele mai lungi, apropiate de banda razelor
ultraviolete sunt cunoscute sub denumirea de radiatii moi. Razele mai scurte ,
apropiate de radiatiile gama, se numesc raze x dure.
 Radiatiile X se produc atunci cand electronii cu viteza mare lovesc o tinta metalica . O
mare parte din energia electronilor se transforma in caldura iar restul se transforma
in raze x, producand modificari in atomii tintei, ca rezultat al impactului. Radiatia
emisa nu este monocromatica ci este compusa dintr-o gama larga de lungimi de
unda.
111
  Tubul de raze X

 Filament incalzit pana la incandescenta.

 Electronii emisi de filament sunt accelerati de campul electric dintre
catod (filamentul insusi) si anod (anticatod).
 Energia cinetica a electronilor accelerati este E= e U
 In urma ciocnirii electronilor cu anticatodul iau nastere radiatiile X.
Exista doua mecanisme diferite de interactiune : unul duce la producerea radiatiei de
franare, celalalt la emisia radiatiei caracteristice.

Radiatia X de franare
 Electronii cu viteza mare pot trece usor prin invelisul electronic ei sunt franati in
campul electric al nucleului, emitand fotoni. Acest fenomen este caracterizat de o
distributie continua a radiatiei care este mai intensa si deplasata spre frecvente mai
mari cu cat energia electronilor este mai mare. Datele din grafic corespund unei tinte

112
 de tunngsten bombardata cu electroni de diferite energii. Energia maxima a radiatiei
corespunde cu lungimea de unda minima:

 Pe masura ce creste tensiunea de accelerare, limita spectrului continuu se

deplaseaza spre lungimi de unda mai mici.
 Limita spectrului continuu si forma lui nu depind de natura elementului
anticatodului ci numai de tensiunea de accelerare.

Radiatia X caractristica

113
  Radiatia X caracteristica este emisa atunci cand electronii cu energie cinetica mare
pot ioniza atomii anticatodului scotand un electron de pe un nivel interior [K, n=1].
Electronii ramasi tind sa se rearanjeze pentru a aduce atomul in stare de eneregie
minima.
 Exemplu- radiatia emisa in urma tranzitiei de pe nivelul n=2 pe n=1 se numesc raze K
alfa, iar cele de pe n=3 se numesc K beta, s.am.d.
 Fotonii emisi au astfel o energie bine determinata.
 Legea lui Moseley:

R= constanta lui Rydberg, Z=nr.atomic al elementului emitator, σ= constanta de

ecranare, n si k numere cuantice principale.
 Spectru de linii, frecventa depinde de elementul emitator (prin numarul atomic Z).
 Fata de spectrul radiatiilor X de franare, radiatia X caracteristica are frecvente mai
mari si spectrul este mai simplu, avand mai putine linii.
 Aceasta proprietate este utilizata ca o metoda de analiza chimica, pentru
identificarea unor elemente.

PROPRIETATILE RAZELOR X
 Radiatiille X impresioneaza suportul fotografic, ca si lumina. Absorbtia radiatiilor
depinde de densitatea si de greutatea atomica. Cu cat greutatea atomica este mai
mica, materialul este mai usor patruns de razele X. Cand corpul uman este expus la
radiatiii X, oasele, cu greutate atomica mai mare decat carnea, absorb in mai mare
masura radiatiile si apar umbre mai pronuntate pe film. Radiatiile cu neutroni se
folosesc in anumite tipuri de radioagrafii, cu rezultate total opuse: partile intunecate
de pe film sunt cele mai usoare.
 Radiatiile X provoaca fluorescenta anumitor materiale, cum ar fi platinocianidul de
bariu si sulfura de zinc. Daca filmul fotografic este inlocuit cu un ecran tratat cu un
asemenea material, structura obiectelor opace poate fi observata direct. Aceasta
tehnica se numeste fluoroscopie.
 Alta caracteristica importanta este puterea de ionizare, care depinde de lungimea de
unda. Capacitatea razelor X monocromatice de a ioniza, este direct proportionala cu
energia lor. Aceasta proprietate ne ofera o metoda de masurare a energiei razelor X.
Cand razele X trec printr-o camera de ionizare, se produce un curent electric
proportional cu energia fasciculului incidental. De asemenea, datorita capacitatii de
ionizare, razele X pot fi vazute intr-un nor atmosferic. Alte proprietati: difractia,
efectul fotoelectric, efectul Compton si altele.
114
RADIATII CORPUSCULARE

 Radiatia ionizanta corpusculara este emisa de nuclee radioactive.

 Pentru a o putea intelege, este util sa cunoastem structura atomului. Un atom se
compune dintr-un nucleu (incarcat pozitiv) in jurul caruia orbiteaza electroni
(incarcati negativ).
 In mod normal, numarul sarcinilor pozitive din nucleu (protoni) este egal cu numarul
electronilor din jurul nucleului si atomul este neutru din punct de vedere electric.
 Daca un electron este expulzat de pe orbita atomului, rezulta un electron negativ
liber si un ion incarcat pozitiv. Radiatia ionizanta este radiatia care are suficienta
energie pentru ca in urma interactiei sale cu un atom sa poata expulza un electron de
pe orbita atomului, formand ioni; de aici si numele sau.
 In nucleul atomului se gasesc neutroni si protoni. Toti atomii aceluiasi element au
acelasi numar de protoni ; numarul de neutroni poate insa diferi.
 Atomii aceluiasi element care au un numar diferit de neutroni se numesc izotopi. In
unii atomi, nucleul este instabil ; asta inseamna ca el are un exces de energie. Acestia
sunt atomii radioactivi. Ei elibereaza surplusul de energie prin dezintegrare.
 Dupa eliberarea intregului surplus de energie, atomii devin stabili si nu mai sunt
radioactivi. Timpul necesar pentru dezintegrarea unei jumatati dintr-o proba de
substanta radioactiva se numeste timp de injumatatire.
 Timpul de injumatatire difera semnificativ de la un izotop la altul, variind de la o
fractiune de secunda pina la miliarde de ani.

115
Tipuri de radiatie ionizanta corpusculara
 Exista trei tipuri importante de radiatie ionizanta:
 Radiatia Alfa.
Particulele Alfa se compun din doi neutroni (fara sarcina electrica) si doi protoni (incarcati
pozitiv). Cand particulele alfa traverseaza un material solid, ele interactioneaza cu multi
atomi pe o distanta foarte mica. Dau nastere la ioni si isi consuma toata energia pe acea
distanta scurta. Cele mai multe particule alfa isi vor consuma intreaga energie la traversarea
unei simple foi de hartie. Principalul efect asupra sanatatii corelat cu particulele alfa apare
cand materialele alfa-emitatoare sunt ingerate sau inhalate iar energia particulelor alfa
afecteaza tesuturile interne, cum ar fi plamanii.
 Radiatia beta
Particula Beta este un electron liber. El penetreaza materialul solid pe o distanta mai mare
decat particula alfa. Efectele asupra sanatatii asociate particulelor beta se manifesta in
principal atunci cand materialele beta-emitatoare sunt ingerate sau inhalate.
 Radiatia gama
Radiatia gama (raze gama) se prezinta sub forma de unde electromagnetice sau fotoni
emisi din nucleul unui atom. Ei pot traversa complet corpul uman, putand fi oprite doar de
un perete de beton sau de o placa de plumb groasa de 15 cm. Radiatia gama este oprita de:
apa, beton si, in special, de materiale dense, cum ar fi uraniul si plumbul, care sunt folosite
ca protectie impotriva expunerii la acest tip de radiatie.
 Puterea penetranta a radiatiilor

De unde provine radiatia ionizanta?

 Suntem permanent expusi la un nivel scazut de radiatie ionizanta din surse naturale:
 radiatie cosmica - particulele de energie inalta si razele gamma bombardeaza
Pamantul. Atmosfera planetei actioneaza ca un scut, absorbind o mare parte din
energia radiatiei cosmice. Din acest motiv, cei care locuiesc aproape de nivelul marii
sunt expusi la o daza de radiatii cosmice mai mica decat cei care locuiesc la munte.
 radiatie terestra – se datoreaza materialelor radioactive care exista in roci si sol:
izotopul radioactiv ai potasiului si produsii de dezintegrare ai uraniului si toriului;

116
 radon – constituie cea mai raspandita de radiatie deoarece radonul gazos a existat
dintotdeauna in mediul ambiant. Calea primara prin care el ajunge la noi din pamant
este penetrarea prin fundatia locuintelor.
 radiatia naturala din interiorul organismelor noastre – purtam inlauntrul nostru a
sursa de radiatie ionizanta imposibil de evitat : radioizotopii potasiu-40 si carbon-14.
Acesti izotopi patrund in organism prin lantul alimentar si prin respiratie.
 Radiatia ionizanta provenind din aceste surse constituie ceea ce numim radiatie de
fond.
 In plus, suntem expusi si la o radiatie artificiala, provenind din:
 expunerea medicala (din radiografiile medicale si dentare cu raze X, si din
tratamentele prin iradiere cu cobalt sau injectii cu iod radioactiv);
 diverse alte surse (producerea de energie electrica atat in instalatiile clasice sat si in
cele nucleare, transportul si depozitarea materialelor nucleare, programele de
testare a armamentului nuclear, cat si din alte activitati umane, cum ar fi fumatul,
arderea gazului pentru incalzire si gatit, utilizarea fosfatilor ca fertilizatori si privitul la
televizorul color).
 Trebuie mentionat ca mai mult de 80% din expunerea la radiatie ionizanta se
datoreaza radiatiei de fond.

117
 9. NOTIUNI DE DOZIMETRIA
RADIATIILOR. RADIOIZOTOPI
UTILIZATI IN MEDICINA
Cum putem masura radioactivitatea?
 Radiatia ionizanta nu poate fi vazuta, auzita sau simtita. Ea poate fi insa masurata,
folosind diferite tipuri de instrumente. Masurand cantitatea de radiatie, oamenii pot
detecta sursele de radiatie si pot lua masurile necesare pentru evitarea efectelor
acestora.
 Cantitatea de radiatie emisa de un material radioactiv se masoara in unitati de
« activitate » : Bequerel (Bq). 1 Bq inseamna o dezintegrare pe secunda. De exemplu,
corpul uman are o radioactivitate medie de aprox. 120 Bq per kilogram.
1 Bq = 1 dezintegrare/ secunda
 Pe masura ce radiatia trece prin material, inclusiv prin tesuturi vii, ea interactioneaza
cu atomii, transferand o parte din energia sa. Energia pierduta de radiatia ionizanta
este absorbita de materialul sau tesutul viu pe care il traverseaza. Energia cedata
unei anumite cantitati de tesut se numeste doza absorbita si se exprima in Gray (Gy).
1 Gy este echivalentul a 1 Joule/kilogram.
1Gy = 1J/Kg
 Radiatiile au capacitati diferite de a produce defecte tesuturilor. Pentru a lua in
considerare acest lucru, doza absorbita se multiplica cu un factor f, obtinandu-se
astfel doza echivalenta. Doza echivalenta se exprima in Sievert (Sv). (Alta unitate de
masura pentru doza echivalenta este rem-ul ; 1 Sv=100 rem). Prin urmare :
1 Sv = f x Gy
• f = 1 pentru radiatii beta si gama
• f = 20 pentru radiatii alfa
 Unele organe sunt mai sensibile la radiatii decat altele. Acest « fapt » este luat in
considerare printr-un factor de risc specific, obtinandu-se doza efectiva ; doza
echivalenta este ponderata cu factorul de risc specific pentru a se obtine doza
efectiva, exprimata in Sievert (Sv) sau miliSievert (mSv).
Instrumente de masura a radiatiilor
 Un instrument tipic pentru detectarea radiatiilor este tubul Geiger-Muller. Acesta
este un tub de sticla sau metal care contine un gaz la presiune joasa si doi electrozi.
La trecerea prin tub a radiatiei ionizante, gazul din acesta se ionizeaza, provocand o
descarcare intre cei doi electrozi - un puls electric.

118
 Detectorul Geiger-Müller este constituit din doi electrozi: catodul cilindric, construit
din metal, sticlă metalizată sau grafitată, si anodul , un fir metalic subţire (de obicei
din wolfram, cu diametrul de 0,1-0,2 mm), situat pe axa cilindrului.
 Prin caracteristica unui detector Geiger-Müller se înţelege graficul care exprimă
dependenţa vitezei de numărare n a detectorului de tensiunea aplicată acestuia, în
condiţiile unui flux constant de particule ajunse la detector (viteza de numărare se
notează cu n şi se dă în impulsuri pe minut).
 Există mai multe tipuri de detectoare Geiger-Müller:
- cu gaze inerte şi vapori organici
- sau gaze inerte şi halogeni
 Între electrozii detectorului Geiger-Müller se aplică tensiune electrică continuă.
 Pătrunzând în volumul sensibil al detectorului, radiaţia nucleară interacţionează cu
atomii gazului, pe care îi ionizează, creând astfel un anumit număr de perechi de ioni
pozitivi şi electroni.
 Ionii pozitivi sunt atraşi de catod.
 Ca rezultat în circuitul detectorului ia naştere un impuls electric de scurtă durată
care se anulează atunci când toţi electronii ajung la anod.

119
 • Un alt tip de detector, “detectorul cu scintilatie” , foloseste un material care, atunci
cand este lovit de radiatia ionizanta, devine fluorescent sau emite instantaneu un
puls luminos; un detector sensibil la lumina inregistreaza intensitatea radiatiei prin
cantitatea de lumina emisa de materialul fluorescent. Substante fluorescente
folosite: fosfuri, iodura de sodiu,naftalen, antracen. Detectarea si amplificarea
scintilatiilor este apoi preluata de un fotomultiplicator.

Pentru a masura cantitatea de radiatie primita, personalul medical si cel din domeniul
nuclear poarta adesea ecusoane cu film. Aceste ecusoane folosesc un film care prin
expunere la radiatii produce o imagine. Developarea filmului arata expunerea cumulata la
radiatii.
 Dozimetrele electronice digitale cu citire directă şi praguri de alarmare, modelele
DOSIMAN şi DOSICARD, dotate cu un detector tip diodă cu siliciu compensată în
energie, sunt destinate măsurării echivalentului de doză individual Hp(10) şi a
debitului acestuia, H'p(10), în cazul iradierii externe cu fotoni (radiaţii X şi γ) având
energia cuprinsă între 50 KeV şi 2 MeV.

120
EFECTELE RADIATIILOR
 Radiatia ionizanta poate determina modificari chimice la nivelul celulelor vii. Daca
doza de radiatie este mica sau persoana o primeste de-a lungul unei perioade
indelungate de timp, organismul poate in general sa repare sau sa inlocuiasca
celulele afectate, fara a se inregistra efecte negative asupra sanatatii.
Expunerea la nivele ridicate de radiatii poate provoca :
 Efecte deterministe, care sunt efecte biologice pe termen scurt, ce apar de obicei in
urma unui incident specific (inrosiri si/sau arsuri ale pielii, boala de iradiere). Aceste
efecte apar doar daca se atinge un nivel de prag al dozei incasate. Simptomele apar
cu atat mai repede si sunt cu atat mai severe cu cat doza de radiatie a fost mai mare.
 Efecte stocastice, care sunt efecte biologice intarziate, a caror probabilitate de
aparitie depinde de doza totala incasata si de obicei apar dupa un timp (mai multi ani
sau chiar zeci de ani) dupa un incident sau o expunere cumulativa. Acestea se
manifesta prin cresterea riscului de cancer si boli ereditare.

121
Contaminarea radioactiva si expunerea la radiatii
 Este necesar a se face distinctia intre contaminare radioactiva si expunere la
radiatii.
Contaminarea radioactiva apare atunci cand materialul radioactiv se depune pe sau
intr-un obiect sau persoana. Materialele radioactive eliberate in mediu pot produce
contaminarea aerului, suprafetelor, solului, plantelor, oamenilor sau a animalelor. O
persoana este contaminata daca are material radioactiv pe ea (contaminare externa) sau in
interiorul corpului (contaminare interna).
– Expunerea la radiatii- Materialele radioactive elibereaza o forma de energie
care se deplaseaza sub forma de unde sau particule. Aceasta energie poarta
numele de radiatie. Cand o persoana este expusa la radiatii, energia ii
penetreaza corpul. De exemplu, cand o persoana face o radiografie cu raze X,
ea este expusa la radiatii (dar nu este contaminata).

Izotopi stabili: in natura exista 275 de izotopi stabili.

Durata lor de Injumatatire este foarte mare, in cazul H fiind de 1066 ani.

IZOTOPI NATURALI SI ARTIFICIALI

 Dintre izotopii naturali, 50 sunt radioactivi, dezintegrându-se in timp. In urma acestui
proces, izotopul radioactiv trece intr-un izotop stabil. De exemplu, tritiul (3H), trece,
in urma emisiei unui electron, in 3He.
 Elementele ce prezinta radioactivitate naturala sunt cele de la poloniu (Z=84) la
uraniu (Z=92). Elementele transuranice cu numere atomice cuprinse intre 92 si 109
sunt obtinute artificial si sunt de asemeni radioactive. Pe lânga elementele grele,
exista si elemente usoare (cu numar atomic mai mic de 83) care prezinta izotopi
radioactivi. Este vorba de 40K, 50Va, s.a.

122
  Izotopi artificiali
 Izotopii radioactivi se pot obtine si pe cale artificiala, prin iradierea unor elemente cu
particule . Frecvent izotopii astfel obtinuti se noteaza cu un asterisc, pentru a
evidentia provenienta lor artificial:
28
 Exemplu 13 Al * Acest izotop se obtine prin iradierea izotopului 25Mg. Numarul
izotopilor artificiali – radioizotopi – este mult mai mare decât al izotopilor radioactivi
naturali

Variatia in timp a activitatii

 Pentru orice sursa radioactiva, viteza cu care se emit radiatiile descreste continuu,
definindu-se durata de injumatatire ca perioada de timp in care viteza emisiilor
radioactive se reduce la jumatate.Variatia in timp a activitatii unui element radioactiv
este prezentata in figura alaturata.

123
UTILIZARI ALE IZOTOPILOR RADIOACTIVI
In medicina:
 diagnosticare si chirurgie;
 radioterapie a cancerului;
 reducerea durerilor in cancerul osos;
 sterilizarea instrumentelor medicale;
 aplicatii medicale si dentare ale razelor X;
 diagnosticare prin rezonanta magnetica;
 depistare radioscopica a tumorilor;
In biologie si protectia mediului:
 investigarea cailor de raspândire a agentilor poluanti;
 urmarire a animalelor in habitatul natural;
 cercetari in cresterea plantelor.
In procesele industriale:
 polimerizarea materialelor plastice;
 masuratori ale proceselor de curgere;
 testari nedistructive ale calitatii componentelor metalice;
 testarea densitatii in producerea de uleiuri.
In procese de asigurare a securitatii:
 detectoare de fum;
 sterilizarea alimentelor;
 eradicarea daunatorilor;
 semnalizare in cladiri.

UTILIZARI ALE IZOTOPILOR STABILI

 Utilizarea de molecule marcate cu radioizotopi permite observarea transformarilor

lor in reactii chimice sau biologice. In acest scop se pot folosi si izotopi care nu sunt
radioactivi. Un exemplu il constituie mecanismul reactiei de hidroliza a esterilor, care
18
a putut fi stabilit doar prin folosirea in locul apei obisnuite a apei marcate H 2. O

124
  S-a constatat ca la sfârsitul reactiei izotopul 18O se regaseste integral in molecula de
acid, ceea ce indica faptul ca reactia are loc dupa mecanismul I, si nu dupa
mecanismul II cum se credea initial.

Radioizotopi in tratarea cancerului.

 Implantarea de surse radioactive se practica in cazul tumorilor usor accesibile sau de
mici dimensiuni. Se utilizeaza radiumul sau radonul, sau izotopi radioactivi ai cesiului,
cobaltului, aurului, iridiumului si tantalului. Aceste elemente, ce emit radiatii , sunt
inglobate etans in tuburi de sticla sau metal pentru a usura inserarea in organism.
Implanturile pot fi temporare sau permanente. Doza de radiatie este redusa continuu
ceea ce ofera celulelor sanatoase timpul de a se reface in urma afectarii lor de catre
radiatii in timpul distrugerii celulelor bolnave. Avantajul acestei metode il constituie
stricta localizare a actiunii la zona bolnava, fara a afecta zone sanatoase.
 Radiatiile externe trebuie sa penetreze tesuturile pentru a ajunge la tumori, ceea ce
face ca tesuturi normale sa fie afectate, dar cresterile rapide de celule bolnave sunt
mai usor stopate. Tratamentul presupune 10 - 20 sedinte de iradiere, pe durata a
câteva luni. Acest gen de terapie este frecvent utilizat in asociere cu indepartarea
chirurgicala a tumorilor. Avantajul fata de metoda implantului de substante
radioactive este ca pot fi tratate tumori greu accesibile.

Medicina de diagnostic: PET

 PET (positron emission tomography), ce utilizeaza radioizotopi ce emit pozitroni. O
imagine tomografica a creierului este prezentat si un tomograf.

RADIOFARMACEUTICE PET
18F- Fluorodeoxiglucoza
 Utilizarea 18F FDG (Fig. 2) pentru vizualizarea ţesuturilor mari consumatoare de
glucoză a transformat oncologia nucleară în cea mai inportantă metodă pentru
depistarea şi evaluarea evolutivă a ţesutului tumoral.

125
 (FDG) este un analog al glucozei, şi, deci, pătrunde în celulă în acelaşi mod ca şi
glucoza. Odată ajunsă în celulă, FDG este fosforilată şi se acumulează intracelular,
nefiind catabolizată. Absenţa gruparii OH in poziţia 2 determina o blocare enzimatică
cu acumulare de 18F FDG intracelular (sub forma de FDG-6-PO4), în platou
(proporţional cu intensitatea glicolizei) - fenomen cunoscut sub numele de trapping .
Regiunile în care există o captare crescută a radiofarmaceuticului corespund, deci,
zonelor cu metabolism glucidic ridicat (fig.3).
 Fluorodeoxiglucoza

Imagini CT, PET (18FFDG), şi PET-CT normale (secţiuni coronale)

126
 Neoplasm pulmonar drept cu metastază ganglionară (săgeţile roşii)
• Rezultă că PET şi CT prezintă avantaje complementare, iar combinarea acestora
creşte potenţialul de localizare a leziunilor şi reduce dificultăţile de interpretare a
imaginilor obţinute prin PET.

 In medicina de diagnostic, a carei aparitie dateaza din mijlocul deceniului al saptelea

al acestui secol, radioizotopii se administreaza pentru localizarea organului intern
care trebuie studiat. Un detector extern produce imagini a distributiei interne a
radioactivitatii, care depinde de comportarea biologica a izotopului administrat si de
modul in care functioneaza organul sub investigatie.
 Pentru aceasta radiatiile  emise sunt transformate in impulsuri electrice care sunt
modulate, amplificate si procesate de un computer care produce o imagine spatiala a
organului. Echipamente de data recenta pot produce sectiuni transversale ale
organului studiat. Se obtin in acest mod harti ale distributiei functiilor in organism
sau intr-un anumit organ intern. Tipic in acest sens este utilizarea iodului radioactiv
(131I) pentru studiul functiilor glandei tiroide.
Sterilizarea prin iradiere
 Sterilizarea cu radiatii ionizante consta in expunerea produsului ce se doreste a fi
sterilizat intr-un camp de radiatii ionizante (radiatii gamma sau electroni accelerati),
pentru o perioada de timp bine determinata.
 Efectele radiatiei ionizante (in particular efectul biocid) pot fi caracterizate prin
marimea fizica denumita doza absorbita (D), care exprima cantitatea de energie
absorbita in unitatea de volum a materialului iradiat.
 D=dE/dm .

127
 Unitatea de masura a dozei absorbite in Sistemul International se numeste Grey -
simbol Gy; se utilizeaza inca si unitatea tolerata rad, 1Gy=100 rad.
Doza de sterilizare este doza necesara pentru a asigura sterilitatea unui produs la un
coeficient de securitate (SAL) dat.
 Pentru fiecare tip de microorganism se poate stabili o doza care reduce numarul de
germeni de 10 ori: D10. Acest parametru caracterizeaza "radiosensibilitatea" unui
microorganism. Cu cat D10 este mai mic, cu atat microorganismul este mai
radiosensibil.
 In figura 1 sunt prezentate curbele de biocidare pentru cateva microorganisme.

 Cerintele pentru aplicarea sterilizarii cu radiatii ionizante a furniturilor medicale sunt

specificate in standardul european EN 552. Acesta accepta doua moduri de abordare
in stabilirea dozei de sterilizare bazate pe:
 cunoasterea numarului si radiosensibilitatii populatiei microbiene prezente pe sau in
dispozitivul medical
 utilizarea unei doze minime de 25 kGy

128
 10. DOZE DE RADIATII - Definitie si
unitati de masura. Radiatii
neionizante- UV, IR
Doza de ioni
• Reprezinta raportul dintre sarcina electrica totala de un anumit semn produsa direct
sau indirect de radiatia ionizanta in aer uscat, la 0°C presiunea de 1,013 barr, si masa
aerului iradiat.

• Alta unitate de masura = Roentgen.

• 1R= 258 x 10-6 C/Kg.
• 1 R reprezinta cantitatea de radiatie ionizanta care produce intr-un cm3 de aer aflat
in conditii normale de presiune si temperatura, o sarcina de 1/3 x10 -9 C de fiecare
semn.

Doza de energie absorbita

• Reprezinta raportul dintre energia transferata de catre radiatie si masa substantei
iradiate.

• Legatura dintre doza de ioni si doza de energie absorbita poate fi stabilita astfel:

Eficacitatea biologica (f)

• S-a constatat ca diferitele tipuri de radiatie ionizanta avand aceeasi doza de enegie,
au asupra tesuturilor efecte de intensitati diferite. Astfel, pentru a putea face
comparatii, s-a introdus notiunea de eficacitate biologica (relativa). Ea arata de cate
ori efectul biologic al unei radiatii oarecare este mai puternic decat efectul unei
radiatii standard (de referinta) care este considerata radiatia X produsa la 200 KV.
129
Doza biologica
• B= f. De [ Sv]. f=eficacitatea biologica
• Unitatea de masura- 1 Sievert reprezinta doza de energie din radiatia incidnta care
produce aceleasi efecte biologice ca si doza de 1 Gray provenita de la radiatia X
standard.
Alta unitate de masura = 1 Rem (roentgen equivalent man).
1Sv=100 Rem
Debitul dozei biologice
• S-a constatat ca aceleasi doze absorbite intr-un timp scurt au consecinte mult mai
exprimate decat in cazul cand sunt administrate in timp indelugat.
• d=B/t [Sv/sec]

Doza maxima admisa

• Suma tuturor dozelor de radiatie primite de un individ, care nu provoaca efecte
daunatoare .
• Se calculeaza dupa formula
• D=5(N-18), unde N>18 este varsta individului.
• Pentru personalul expus profesional
Dmax=5 rem/an pe intreg corpul si 75 rem/an pe brate, antebrate, gambe.
Pentru restul populatiei Dmax=0,5 rem/an pe intreg corpul si 7,5 rem/an pe brate,
antebrate.
Experimental s-a constatat ca tesuturile cele mai radiosensibile sunt cele ale caror celule se
inmultesc cel mai repede: sangele, plamanii, gonadele.

RADIATIA NEIONIZANTA

130
 • Radiatia neionizanta
• E<5 eV. Aceasta energie nu este suficienta pentu a produce ionizarea mediului prin
care trece, dar se produce excitatrea atomilor (moleculelor) mediului in urma
absorbtiei de energie. Dezexcitarea moleculelor se poate face prin emisie radiativa (
fluorescenta sau fosforescenta).
Cromofori
• Radiatia neionizanta nu este absorbita de catre intreaga molecula, ci numai de
anumite grupari chimice numite cromofori.
• Exemple: -N=N-, =C=O, C=C
-N=O
Chromofor= purtator de culoare, culoarea unei solutii se datoreaza absorbtiei selective a
radiatiilor vizibile.
• Exemplu: cromoforul hemoglobinei si al clorofilei

• Absorbtia radiatiilor UV-VIS de catre unele legaturi chimice

1. Legatura simpla C-C absoarbe λ< 160 nm.
2. Legatura dubla C=C absoarbe intre 160 nm si 300 nm.
3. Dublele legaturi conjugate ale ciclurilor aromatice sau heterociclurile bazelor
azotate absorb intre 230 nm si 300 nm.
4. Legaturile peptidice au doua maxime de absorbtie la 200 nm si 225 nm. In acest
domeniu absorb si aminoacizii Glu, Asp, Arg, His.

131
Absorbtia radiatiei IR
• Apa absoarbe puternic radiatia IR evidentiind doua benzi intense la 3100 nm si 6000
nm.
• Din aceasta cauza legaturile de H nu pot fi studiate in apa ci numai in solventi
organici.
• Astfel, caracterul selectiv al absorbtiei radiatiei neionizante este un fapt
fundamental, el constituie difrenta esentiala fata de cele ionizante, pentru care
absorbtia nu variaza decat foarte putin cu frecventa.

Efecte ale radiatiilor neionizante

• Energia absorbita de catre gruparile cromofore ale moleculelor poate antrena reactii
fotochimice ale acestora.
• Fotochimia= studiul reactiilor chimice provocate de radiatiile neionizante.
• Legile fotochimiei:
1. Un foton interactioneaza cu o singura moecula.
2. In urma interactiunii energia fotonului este absorbita integral.

FAZELE REACTIILOR FOTOCHIMICE

• Faza primara- fenomene care dureaza cat absorbtia in sine, adica 10-9 sec.

• M M* in urma absorbtiei rezulta o molecula excitata, care primeste o

energie comparabila celei corespunzatoare legaturii chimice. Este insotita de o
reactie fotolitica (ruptura legaturii):

•M* R*+R’*, rezulta radicali liberi exrem de reactivi.

•In aceasta faza viteza de reactie nu depinde de temperatura.
•Faza secundara: energia absorbita de o molecula nu este neaparat utilizata pentru
reactii fotochimice, ea se poate regasi in caldura sau poate fi emisa sub forma de
fotoni. Molecula se poate dezactiva prin fluorescenta, adica revenirea in starea
initiala prin emisia unui foton. Fluorescenta dureaza 10-3-10-5 sec.
OZONUL
• O reactie fotochimica importanta este cea care asigura persistenta vietii pe Pamant.
In atmosfera inalta, oxigenul absoarbe razele UV scurte (190 nm) suferind reactia:
• O2  O*+O*
• O* + O2  O3 (ozon) absorbant puternic pentru λ<300 nm care sunt periculoase
pentru organism.
• O3  O2+ O*. Astfel se stabileste un echilibru dinamic intre fotoliza si fotosinteza
ozonului.
132
Actiuni asupra legaturilor chimice
• Refacerea legaturilor in alta pozitie (migrarea).
• Izomerizare cis-trans.
• Aditia unui substituent, in general –OH sau –H.
• Dimerizarea.
• Ciclizarea interna.
Efecte asupra proteinelor
• Gruparile cromofore ale proteinelor sunt triptofanul si tirozina pentru λ>250 nm si
legatura peptidica –CONH- pentru λ<250 .
• Au loc modificari ale structurii primare (covalente) si consecutiv a celei secundare,
tertiare si cuaternare.
• Ca urmare apar compusi denaturati lipsiti de functie biologica.
Efecte asupra acizilor nucleici
• Dublele legaturi ale bazelor azotate absorb puternic UV.
• Rezulta modificarea geometriei helixurilor si imposibilitatea de recunoastere a
acestora de catre enzimele implicate in citirea, utilizarea si transmiterea informatiei
genetice.
Influenta UV asupra tesuturilor
• Efectele UV patrund in profunzime pana la 2-3 mm in tesut. La doze mici, protectia
organismului se realizeaza prin bronzarea pielii, care de fapt inseamna transformarea
tirozinei in melanina- un pigment care absoarbe UV.
• Doze repetate de UV pot avea in timp efecte cancerigene. Tumorile maligne ale
tesuturilor epiteliale se numesc carcinoame.

Acest capitol se va studia si din cartea de lucrari practice, titlul:

INTERACTIUNEA RADIATIILOR CU MATERIA VIE.

133