Sunteți pe pagina 1din 4

TENSIUNEA ARTERIALĂ

Măsurarea valorii tensiunii arteriale se realizează în scopul descoperirii modificărilor


morfofuncţionale ale inimii şi vaselor.
Asistenta medicală pregăteşte materialele necesare:
Ø tensiometru cu mercur sau manometru şi stetoscopul biauricular.
În acelaşi timp verifica starea de funcţionare a instrumentelor şi aparatelor.
Informează bolnavul asupra scopului investigaţiei şi caracterului inofensiv al acesteia.
Îi explică măsurile necesare pentru o măsurare corectă: 15 minute repaus înainte de măsurare
şi 3 ore cel puţin repaus de la ultima masă.
Asistenta medical măsoară T.A. notând valoarea maximă şi minimă arătată de
manometru. Se notează valoarea tensiunii arteriale în foaia de temperatură. Valorile tensiunii
arteriale variază în raport cu sexul, vârstă, precum şi cu orarul activităţii fiziologice în cursul
zilei şi afecţiune.

Valorile fiziologice ale tensiunii arteriale în cursul zilei nu depăşesc 20, maxim 30
mmHg, dar şi aceste modificări relativ mici pot avea o semnificaţie patologică, ceea ce
implică înregistrarea sistematică şi conştiincioasa a tensiunii arteriale. Rezultatele obţinute nu
vor fi interpretate cu bolnavul.

PULSUL ARTERIAL
În bolile infecţioase acute, pulsul oglindeşte gravitatea infecţiei. Prognosticul depinde
în aceste cazuri în mare măsură de calităţile pulsului.
Modificările caracterului pulsului determina şi conduita terapeutică în cele mai multe
cazuri. Din acest motiv, examinarea, urmărirea şi notarea pulsului are o deosebită importanţă.
La apariţia pulsului intervin, atât inima, cât şi vasele, el va reflecta, atât starea
funcţională a inimii, cât şi pe cea a arterelor, dând în acelaşi timp indicii asupra stării
anatomice a arborelui arterial.
În condiţii fiziologice, frecventa pulsului variază după sex, vârstă, înălţimea corpului,
efort, emoţii, poziţia corpului, stării fiziologice, etc.
Pulsul femeilor este cu 7 – 8 bătăi mai frecvent decât al bărbaţilor, apropiindu-
se mai mult de cifră 80, pe când pulsul bărbaţilor se apropie mai mult de cifră 70.

În funcţie de vârsta frecventa pulsului variază în modul următor:


Ø la nou-născut = 130 – 140/minut,
Ø la copilul mic = 100 – 120/minut,
Ø la 10 ani = 90 – 100/minut,
Ø la 20 ani = 60 – 80/minut,
Ø de la 60 de ani în sus = 90 – 95/minut
La persoane înalte, pulsul este ceva mai rar decât la cele scunde.
În poziţia culcat, pulsul este mai rar decât în poziţia şezând. În picioare este mai
frecvent.
Pulsul se accelerează în caz de efort fizic sau psihic, în caz de emoţii, în caz de
tensiune nervoasă, precum şi în cursul digestiei. În timpul somnului, dimpotrivă, datorită
reducerii necesităţilor energetice ale organismului, frecventa pulsului scade faţă de aceea din
starea de veghe. Din acest motiv, pulsul se va lua dimineaţa pe nemâncate după deşteptare,
dar înainte de ridicarea din pat şi după masă, după orele de odihnă, înainte de cină.
RESPIRAŢIA
Măsurarea respiraţiei constituie un indiciu pentru stabilirea diagnosticului,
aprecierea evoluţiei bolii, recunoaşterea complicaţiilor, prognosticul bolii.
Se număra frecventa mişcărilor de respiraţie, prin inspecţie când bolnavul este treaz,
conştient sau când doarme.
Tehnica se poate realiza şi prin aşezarea fetei palmare a mâinii asistenţei medicale pe
suprafaţa toracelui bolnavului.
Se număra inspiraţiile (mişcările de ridicare a peretelui toracic), timp de 1 minut.
Asistenta medicală notează valoarea în foaia de temperatură.
Interpretarea rezultatelor ţin seama de faptul că frecventa mişcărilor respiratorii
variază în funcţie de: sex, vârstă, poziţie, temperatura mediului ambiant, starea de veghe său
somn.
În stare fiziologică, curba respiratorie merge paralel cu cea a temperaturii şi a pulsului.
Frecvenţa normală a respiraţiei, în funcţie de vârsta:
Ø nou născuţi = 40 – 30 respiraţii/minut,
Ø copii mici = 20 respiraţii/minut,
Ø bărbaţi = 16 respiraţii/minut,
Ø femei = 18 respiraţii/minut.

MĂSURAREA ÎNĂLŢIMII CORPORALE


Măsurarea înălţimii corporale a bolnavului este necesară pentru determinarea
raportului cu greutatea corporală.

MĂSURAREA GREUTĂŢII CORPORALE


Cunoaşterea greutăţii corporale este importantă pentru aprecierea stării de nutriţie a
bolnavului, pentru stabilirea dozei terapeutice de medicamente, pentru stabilirea necesităţii
calorice a organismului cât şi pentru urmărirea evoluţiei bolii.
Cântărirea bolnavului se face totdeauna pe nemâncate, după ce acesta a avut scaun şi a
urinat. Cântărirea se va face totdeauna în aceeaşi haină de spital şi dacă este posibil cu acelaşi
cântar.
Valoarea obţinută se notează în foaia de observaţie.
Examenul clinic este o însumare de metode: inspecţie, auscultaţie, palpare, percuţie şi
este realizat de medic cu ajutorul asistentei medicale.