Tratatul de la Maastricht

1. Contextul istoric

Pentru a înțelege natura Tratatului de la Maastricht ar trebui să facem mai

întâi referire la dreptul comunitar în ansamblul și la caracteristicile sale. Dreptul
comunitar este lacunar, incomplet și evolutiv. Tratatele fondatoare, tratatele cadru,
nu au inclus de la început toate procedurile și mijloacele necesare integrării
europene. A revenit statelor membre și instituțiilor europene misiunea de a
completa și dinamiza funcționarea Uniunii Europene.
Tratatul de la Maastricht reprezintă cronoligia Comunității Europene,
momentul în care guvernele statelor-membre au ales calea unei integrări politicie,
transferând anumite prerogative strict naționale la nivel comunitar.
Tratatul de la Maastricht este rezultatul a două conferințe interguvernamentale 1,
una în cadrul căreia s-a discutat despre Uniunea economică și monetară și alta în
care s-a dezbătut despre crearea unei Uniuni politice. Ambele conferințe
interguvernamentale și-au început lucrările în anul 1990 și s-au încheiat în
decembrie 1991 cu un Proiect de Tratat asupra Uniunii Europene, semnat pe 7
februarie 1992. Tratatul nu a intrat însă în vigoare decât în noiembrie 1993,
datorită dificultăților de ratificare pe care le-a ridicat statelor membre.

2. Prevederile Tratatului de la Maastricht

În Tratatul de la Maastricht se pot distinge două tipuri de dispoziții în vederea

integrării europene : dispoziții instituționale și dispoziții privind politicile publice.
Printre măsurile de natură instutuțională se numără : extinderea votului cu
majoritate calificată în Consiliul de Miniștri, desemnarea Consiliului European
drept organismul care “definește liniile politice generale ale Uniunii Europene”,
crearea de posibilități pentru Curtea de Justiție a Comunităților Europene de a
amenda statele-membre, atribuirea de noi puteri Parlamentului European prin noua
procedură de co-decizie și extinderea procedurii de cooperare, înființarea
Comitetului Regiunilor și introducerea principiului de subsidiaritate2.
Tratatul de la Maastricht instituționalizează Uniunea Europeană fără însă a
înlocui Comunitățile Europene. Uniunea Europeană este structurată pe trei piloni :

1
Vandersanden, Georges, Droit des communautes europeennes, Vol I, curs pentru anul academic 2001-2002,
Presses Universitaires de Bruxelles, p.9, apud Paul Michael Lutzeler, Europa după Maastricht- perspective
americane și europene, ed. Istitutul European, Iași, 2004, p. 7.
2
Nugent, Neil, The Government and Politics of the EU, Houndmills, Machmillan, 1994, apud apud Paul Michael
Lutzeler, Europa după Maastricht- perspective americane și europene, ed. Istitutul European, Iași, 2004, p. 9.
Comunitățile Europene(I), politica externă și de securitate comună (II) și
cooperarea în domeniul justiției și afacerilor externe(III).
Tratatul de la Maastricht introduce cetățenia europeană, care se adaugă
cetățeniei naționale, fără să o înlocuiască. Prin introducerea acestor noi dispoziții,
cetățenii Uniunii Europene au drepturi dar și obligații. Ei pot circula și rezida liber
pe teritoriul oricărei țări-membre, au dreptul de a vota și de a fi aleși la alegerile
municipale și europene într-un stat altul decât cel de origine, beneficiază de
protecția diplomatică și consulară oferită de oricare dintre statele- membre.
Cetățenii europeni au dreptul de petiție în fața Parlamentului European și se pot
adresa Mediatorului European.
Tratatul de la Maastricht introduce principiul de subsidiaritate, potrivit căruia
deciziile trebuie să fie luate la nivelul cel mai apropiat de cetățean. Principiul de
subsidiaritate, așa cum este el definit în Tratatul de la Maastricht, prevede
separarea competențelor și nu atribuirea lor. Este înscris și în Articolul A § 2 TUE,
deși sub o altă formulare:” Prezentul Tratat marchează o nouă etapă în procesul
care stă la baza creării unei Uniuni din ce în ce mai strânse între popoarele
europene, în care deciziile sunt adoptate la nivelul cel mai apropiat al cetățenilor”3.
Tratatul de la Maastricht creează Comitetul Regiunilor și introduce un nou
articol referitor la reprezentarea statelor-membre în Consiliu. Comitetul Regiunilor
se formează pe aceeași structură ca și Comitetul Economic și Social, având 222 de
membri și posibilitatea de a-și da avizul în domenii de interes pentru regiuni4.
Tratatul de la Maastricht prevede stabilirea unei Uniuni Economice și
Monetare (UEM). Obiectivul global este introducerea monedei unice și asigurarea
stabilității acestei monede prin stabilizarea prețurilor în respectul economiei de
piață.
Trei faze au stat la baza realizării Uniunii Monetare.
Prima fază începe la 1 iulie 1990, în care economiile statelor-membre trebuiau
să fie convergente5.
A doua fază începe în 1 ianuarie 1994 și durează până în 1 ianuarie 1999, dată
care marchează începutul celei de-a treia faze. Din acest moment este stabilită
paritatea monede naționale- Euro, politica monetară se face în Euro, Euro
scriptural este utilizat de către operatori privați, până la 1 ianuarie 2002 când este
introdus pe piață.

3
Paul Michael Lutzeler, Europa după Maastricht- perspective americane și europene, ed. Istitutul European, Iași,
2004, p. 11-14.
4
Art. 146, Tratatul de la Maastricht, încheiat la 7 februarie 1992.
5
Criteriile de convergență au fost stabilite în felul următor: (a) o mare stabilitate a prețurilor, adică o rată a inflației
mai mică decât 1,5% din rata a trei state-membre care înregistrează cele mai scăzute procente; (b) absența devaluării
; (c) caracterul durabil al convergenței ratelor de interes pe termen lung; (d) menținerea unei situații a finanțelor
publice sănătoase.
 Intrarea Euro pe piață a fost moment de bucurie pentru unii, de manifestare a
scepticismului pentru alții. Euro este primul simbol al Uniunii Europene tangibil
pentru cetățenii săi. În economie acesta facilitează tranzacțiile, iar pe plan
internațional se doreștea ca Euro să devină o deviză la fel de puternică precum
dolarul american sau yenul japonez. Momentan, Euro se pare că devine din ce în ce
mai puternic prin faptul că multe țări din Uniunea Europeană de astăzi l-au preluat
ca monedă unică națională.6

3. Dificultățile de ratificare în statele- membre

Tratatul de la Maastricht a ridicat dificultăți în statele-membre în momentul

ratificării, unele de natură constituțională, altele de natură politică, la care s-a
adăugat opoziția opiniei publice.
De exemplu, în urma referendumului din 1992, Danemarca se pronunță
împotriva ratificării Tratatului, și aceasta deoarece nu se dorea trecerea la cea de-a
treia fază a Uniunii Economice și Monetare. Prin Consiliul European de la
Edinburgh se decide ca Danemarca să nu participle la această fază, ceea ce permite
în mai 1993 ratificarea Tratatului de la Maastricht cu o majoritate de 56,8%.
O altă țară în care ratificarea Tratatului a ridicat probleme este Marea Britanie,
care, ca și Danemarca, nu a dorit să se angajeze în cea de-a treia fază a Uniunii
Economice și Monetare. Tratatul a fost ratificat în mai 1993, acceptându-se dorința
Marii Britanii de a nu participa la Protocolul Social.
Dificultăți în ratificarea Tratatului de la Maastricht au întâmpinat și Franța și
Germania, deoarece Tratatul conținea dispoziții contrare Constituției și, respectiv,
Legii fundamentale. Ratificarea a fost astfel precedată de un proces de revizuire a
acestora.
Faptul că Marea Britanie și Danemarca nu participă la cea de-a treia fază a
Uniunii Economice și Monetare și la Protocolul Social (cazul primeia dintre ele)
creează un precedent. Se naște procedura de “opt-out” care permite unor state să nu
participle la realizarea unor obiective comune.

4. Principiile integrării comunitare

Tratatul de la Maastricht este, in cea mai mare masura, rezultatul unui

compromis intre guvernele statelor-membre, cu o implicare destul de redusă a
instituțiilor supranaționale. Acest compromis de natură interguvernamentală,
consfințit prin Tratatul de la Maastricht, este revelator pentru înțelegerea
6
Momentan sunt 17 țări din Uniunea Europeană care au adoptat moneda EURO, iar alte 4 microstate au încheiat
acorduri monetare cu zona EURO. Acestea sunt Andorra, Monaco, San Marino și Vatican.
funcționării și evoluției Uniunii Europene. El pune în evidență aspectele principale
ale procesului de integrare europeană, ca, de exemplu, preponderența criteriului
economic asupra celui politic7.
Principiul fondator al Comunității europene a fost dezvoltarea unei cooperări
economice în anumite sectoare industriale și comerciale, ca mijloc de reconstrucție
a continentului european după cel de-al doilea război mondial. În acest context,
membrii fondatori ai Comunității Europene au promovat ideea potrivit căreia
cooperarea economică va conduce la o cooperare politică între statele membre.
Acest principiu se reflectă și în prevederile Tratatul de la Maastricht. De exemplu,
decizia de a organiza o conferință interguvernamentală asupra UEM a fost urmată
de decizia de a organiza o conferință interguvernamentală paralelă asupra Uniunii
Politice(UP).
O a doua caracteristică reflectată de Tratatul de la Maastricht este “politica
pașilor mărunți”, a compromisului în vederea atingerii parțiale a unor rezultate ce
vor da naștere, la rândul lor, altor negocieri și decizii de integrare economică și
politică. Foarte ilustrativ pentru această cultură a compromisului este exemplul
negocierilor din cadrul celor două conferințe interguvernamentale. Cancelarul
german, Helmut Kohl, a condiționat succesul discuțiilor asupra UEM de găsirea
unui accord asupra UP. Această atitudine se explică prin faptul că Germania a dorit
să-și compenseze pierderile economice, în urma adoptării unei politici economice
și a unei monede unice prin câștigarea unei influențe la nivel politic. Astfel, Kohl a
cerut și a obținut în cadrul negocierilor introducerea unor principii politice
specifice sistemului federal german, și anume consolidarea și extinderea puterilor
Parlamentului European8.
Un alt exemplu care se reflectă în Tratat este legat de definirea Uniunii
Europene. Majoritatea statelor-membre s-au pronunțat pentru folosirea
frazei :”acest tratat marchează o nouă etapă în procesul de construcție graduală a
unei Uniuni cu o finalitate federală”.Delegația britanică s-a opus vehement
folosirii oricărei referiri la federație sau federalism. Compromisul la care s-a ajuns
a fost înlocuirea ”finalității federale” cu ”o Uniune din ce în ce mai strânsă între
popoarele Europei”.
Un alt principiu specific culturii și funcționării Uniunii Europene care reiese
din analiza prevederilor Tratatului de la Maastricht este cel al socializării
permanente între actorii și instituțiile de la diferite niveluri: european, național sau
regional. Succesul unor aspecte și domenii cruciale ale integrării europene, cum ar
7
Nugent, Neil, The Government and Politics of the EU, Houndmills, Machmillan, 1994, apud apud Paul Michael
Lutzeler, Europa după Maastricht- perspective americane și europene, ed. Istitutul European, Iași, 2004, p. 13.
8
Dinant, Desmond, Reflections on the IGGs, Laurent, Pierre-Henry, Maresceau, Marc,The state of the European
Union, Londra, Lynne Rienner Publishers, 1998, vol.4, p.23-40 apud Paul Michael Lutzeler, Europa după
Maastricht- perspective americane și europene, ed. Istitutul European, Iași, 2004, p. 13.
fi Piața Unică Europeană, dimensiunea socială și UEM, se datorează interacțiunii
dintre instituțiile europene, în special dintre Comisia Europeană și reprezentanții
statelor-membre. Astfel, deși decizia asupra acestor aspecte a fost luată de actori
naționali din cadrul Consiliului de Miniștri și al Consiliului European, această
evoluție nu ar fi fost posibilă fără un proces prealabil de socializare și schimb de
idei și de proiecte promovate în principal de inițiatorul procesului decizional
comunitar, Comisia Europeană.
În final, analiza textului Tratatului de la Maastricht pune în evidență un alt
element hotărâtor al construcției europene : caracterul său elitist, fără implicarea
electoratelor în alegerea unui guvern european sau a unui Parlament European cu
puteri de decizie depline.

5. Efectele Tratatului asupra Uniunii Europene

Natura și efectele Tratatului de la Maastricht asupra Uniunii Europene trebuie

evidențiate prin prisma prevederilor art.1 care o consideră “o nouă etapă în
procesul de creare a unei uniuni mai strânse între popoarele Europei, în care
hotărârile sunt luate în cel mai înalt respect al principiului transparenței și cât
mai aproape posibil de cetățeni”. Tratatul nu face referire la vreo “vocație
federală” și nu transformă Comunitățile în Uniune9.
Guy Isaac:“Deocamdată, fără personalitate juridică are doar o existență
politică”.
Potrivit dispozițiilor pe care le conține tratatul,”Uniunea este fondată pe
Comunitățile Europene, completate de politicile și formele de cooperare instaurate
prin prezentul tratat. Ea are ca misiune să organizeze într-o manieră coerentă și
solidară relațiile între statele-membre și între popoarele lor”10. Ambiguitatea
formulării arată că statele semnatare ale tratatului nu au acceptat pe deplin o
structură federală( exemplul delegației britanice care s-a opus vehement folosirii
oricărei referiri la federație sau federalism), dar unele dispoziții prin care se
transferă competențe lărgite Uniunii marchează tendințe în această direcție :
moneda unică, politica comună privind circulația cetățenilor din terțe state pe
teritoriul Uniunii, consacrarea principiului subsidiarității, care reglează exercitarea
competențelor concurente de către Comunități și statele membre. Pe de altă parte,
caracterul limitat al competențelor în domeniul politicii externe și
neinstituționalizarea unui organ autonom care să reprezinte Uniunea, indică
limitele acestor tendințe federaliste.

9
Ami Barav, Christian Philip, Dictionaire Juridique des Communautes Europeennes, PUF, 1993,p.1087, citat după
Ovidiu Ținca, Drept comunitar general, ed. Luminalex, București, 2005, p26.
10
Art.1 din Tratatul de la Maastricht, încheiat la 7 februarie 1992.
 Deși utilizează principii și mecanisme specifice structurilor federale cum sunt
primordialitatea normelor comunitare și integrarea, totuși, identitatea națională a
țărilor componente este consacrată prin art. 6, paragraful 3 din tratat. Totodată, pe
lângă caracterul limitat al cooperării în domeniul politicii externe, nu se poate
vorbi nici de o politică de apărare proprie a Uniunii. Pe planul Uniunii, Parlamenul
European nu are importanța, competențele și semnificația parlamentelor statale.
Așadar, nu se poate vorbi de o federație în ceea ce privește Uniunea Europeană. Pe
de altă parte, Uniunea diferă mult și de o confederație, care în principal are ca
obiect politica externă și de apărare. Totuși, principiul potrivit căruia într-o
confederație hotărârile se iau prin acordul statelor membre își găsește aplicabilitate
în funcționarea Consiliului European.
S-a concluzionat că Uniunea Europeană constituie o construcție politico-
juridico europeană specifică unică, un sistem nou care intră în categoriile juridice
și politice cunoscute până în prezent. Originalitatea sistemului comunitar constă în
aceea că el constituie un cadru în care statele membre au acceptat să exercite în
comun unele atribuții ale suveranității lor11 .

Efectele esențiale ale Tratatului de la Maastricht sunt următoarele:

a) Crearea Uniunii Europene, care este formată din cele trei Comunități,
împreună cu mecanismele de cooperare între statele-membre;
b) Transformarea Comunității Economice Europene (C.E.E.) în
Comunitate Europeană (C.E.), cu competențe noi în domeniile
economic și monetar( Uniunea Economică și Monetară), precum și cu
alte competențe limitate în diferite domenii;
c) Reforma mecanismelor decizionale, întărindu-se importanța
Parlamentului European;
d) Includerea în competențele Uniunii a cooperării în domeniul politicii
externe;
e) Atribuirea de competențe Uniunii în privința cooperării în domeniul
justiției și al afacerilor interne;
f) Introducerea de mecanisme de integrare diferențiată, unele state
beneficiind de statute derogatorii ( în domeniul politicii sociale, a
realizării celei de-a treia faze a sistemului monetar comunitar unic).

11
Jean Boulouis,Droit institutionnel des Communautes europeenes, Domat-Montchrestein,1993,p.22, citat după
Ovidiu Ținca, Drept comunitar general, ed. Luminalex, București, 2005, p. 27.
 BIBLIOGRAFIE

1. Tratatul de la Maastricht;
2. Bărbulescu Iordan Gheorghe, Sistemul Instituțional, ed. Europa Mea, București,
2007;
3. Boulouis Jean, Droit institutionnel des Communautes europeenes, Domat-
Montchrestein,1993;
4. Desmond Dinant, Reflections on the IGGs, Laurent, Pierre-Henry, Maresceau,
Marc,The state of the European Union, Londra, Lynne Rienner Publishers,
1998, vol.4;
5. Gautron Jean-Claude, Droit europeen, Dalloz, 2002;
6. Goring G., Rusu I.E., Dreptul Uniunii Europene, ed. C.H. Beck, București,
2006;
7. Lutzeler Paul Michael, Europa după Maastricht- perspective americane și
europene, ed. Istitutul European, Iași, 2004;
8. Manin Philippe, Les communautes Europeennes, L’Union Europeene, Pedone,
1998;
9. Nugent Neil, The Government and Politics of the EU, Houndmills, Machmillan,
1994;
10. Philip Christian Barav Ami,, Dictionaire Juridique des Communautes
Europeennes, PUF, 1993;
11. Ținca Ovidiu, Drept comunitar general, ed. Luminalex, București, 2005;
12. Uniunea Europeană, Tratatul Uniunii Europene împreună cu textul complet al
Tratatului constitutiv al Comunității Europene, JOCE/DOCE,
C224/31.VIII.1992;
13. Vandersanden Georges, Droit des communautes europeennes, Vol I, curs pentru
anul academic 2001-2002, Presses Universitaires de Bruxelles.
 Universitatea „Dunărea de jos” Galați

FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE,SOCIALE ȘI POLITICE

Specializarea: Drept

Teoria construcției Uniunii Europene

Profesor Coordonator : Studentă:

Dr. Mihai Floroiu Bucătaru Raluca Oana
Asist. Dr. Liliana Niculescu

2018