REFERAT

RISCURI ŞI AMENINŢĂRI LA ADRESA

SECURITĂŢII GLOBALE

TEMA: MIGRAŢIA ILEGALĂ ŞI IMPLICAŢIILE ÎN

DOMENIUL SECURITĂŢII UNIUNII EUROPENE

- SIBIU -
2020
 CUPRINS
INTRODUCERE......................................................................................3
CAPITOLUL 1 FENOMENUL MIGRAȚIEI – DELIMITĂRI
CONCEPTUALE.....................................................................................3
CAPITOLUL 2 MIGRAȚIA ÎN CONTEXTUL GLOBALIZĂRII.........4
CAPITOLUL 3 LEGISLAȚIA EUROPEANĂ ȘI DREPTURILE
OMULUI ÎN CONTEXTUL MIGRAȚIEI..............................................5
CAPITOLUL 4 MIGRAȚIA ILEGALĂ, UN PERICOL LA ADRESA
SECURITĂȚII UNIUNII EUROPENE...................................................7
CONCLUZII...........................................................................................10
BIBLIOGRAFIE.....................................................................................11
 INTRODUCERE
Migrația, ca și fenomen social, nu este ceva nou. Ea s-a manifestat de-a
lungul istoriei în diverse forme, fie că a fost vorba de transhumanță, de invazii ale
popoarelor stepei, de cruciade sau de acțiuni de colonizare voită, acest miraj al
unei vieți mai bune și mai îmbelșugate, a mobilizat masele, a aprins spiritele și i-a
favorizat mereu pe cei îndrăzneți. Din acest motiv, acest fenomen nu poate fi privit
decât ca un întreg cuprinzând atât decizii politice- uneori controversate-, cât și
conjuncturi economice sau presiuni exercitate de factorii demografici.
Migrația internațională a trecut prin mai multe faze, de-a lungul istoriei,
situându-se între normal și exces. Dacă în perioada care a urmat dupa cel de-al
Doilea Război Mondial, migrația a urmărit refacerea economică, treptat, aceasta s-
a transformat într-o modă, iar mai apoi chiar într-o isterie colectivă. Spre exemplu,
în cazul românilor, inițial migrația externă a reprezentat imboldul economic, dar
ținea cont de anumite limitări: distanță geografică, posibilități de finanțare, afinități
lingvistice și culturale. Treptat, a ajuns să reprezinte promisiunea unei vieți mai
bune, devenind răspunsul cel mai firesc la constrângerile economice și sociale din
propria țară.

CAPITOLUL 1 FENOMENUL MIGRAȚIEI – DELIMITĂRI

CONCEPTUALE

Conform Dicționarului de geografie umană, migrația este „un proces prin

care persoanele își schimbă locul de rezidență în mod definitiv sau temporar”.1 Tot
în acest dicționar, migrația internațională este definită ca având loc în afara
granițelor unui stat, fiind motivată de marile decalaje economice între state.
Așadar, migrația internațională presupune trecerea unei frontiere, unei limite
politice oficiale, indiferent de distanța parcursă.
Țările din care provin migranții poartă denumirea de țări-sursă sau țări de
origine ale migrației internaționale, iar țările în care aceștia migrează sunt
denumite țări-gazdă sau țări de destinație ale migrației internaționale. De
asemenea, literatura de specialitate prezintă și o a treia categorie de state – țări de
tranzit – prin care sunt definite acele state pe teritoriul cărora trec migranții în
drumul lor de la țările de origine, la cele gazdă. Din perspectiva țării de origine,
persoana în cauză este emigrant, iar din cea a țării de destinație, imigrant. Uniunea
Europeană face distincția dintre imigrație și emigrație. Astfel, imigrația face
referire la stabilirea rezidenței unei persoane pe teritoriul statului membru pentru o
perioadă de timp care poate fi de cel puțin un an și a fost anterior rezidentă în alt

1
G.Erdeli, M. Cândea, C. Braghină, S. Costăchie, D. Zamfir, Dicționar de geografie umană,
Editura Corint, București, 1999, p.194.
stat. Emigrația internațională se referă la acțiunea prin care o persoană care a fost
anterior rezidentă pe teritoriul unui stat membru încetează să mai fie rezident uzual
în acel stat pentru o perioadă de timp de cel puțin un an.2
Definiția migrației variază foarte mult în funcție de contextul în care este
tratată: politic, economic, social sau cultural. Totodată, abordările referitoare la
migrație evidențiază două variabile definitorii: timpul și spațiul. Spațiul face
referire la traversarea unor frontiere internaționale, iar timpul pe care o persoană
trebuie să-l petreacă în alt stat pentru a fi migrant diferă de la un caz la altul. În
funcție de toate aceste variabile, s-a creat o listă cu tipuri de migrație. După
aspectul teritorial, distingem două tipuri de migrație: internă și internațională.
După aspectul temporal, avem: migrație temporară și migrație permanentă. După
modul de luare a deciziei de a migra, distingem: migrația voluntară ( oameni de
știință, manageri,) și migrația involuntară ( refugiați de război, expluzați, persoane
dislocate ca urmare a unor catastrofe naturale). De asemenea, după gradul de
extensie a migrației, aceasta este: individuală, de grup și în masă. 3

CAPITOLUL 2 MIGRAȚIA ÎN CONTEXTUL GLOBALIZĂRII

Deși globalizarea a devenit ca o dictatoare a societăților moderne, aceasta
nu a reușit să echilibreze economiile la nivel mondial, ducând chiar la discrepanțe
și mai mari între state și între cetățeni. În locul interdependenţelor dintre naţiuni,
ce ar duce automat la prosperitate, a apărut o prăpastie între statele creditoare şi
cele debitoare, între prosperitatea capitalului american , a celui european şi restul
lumii. Pe acest fundal se detaşează migraţia internaţională, cauzată fie de motive
politice, religioase, războaie civile sau, în cel mai întâlnit grad, de sarăcie.
Relația dintre migrație și globalizare ajunge să fie de multe ori
contradictorie. Prin intermediul migrației asistăm la creșterea mobiliății capitalului
și a transferului de tehnologie peste granițele naționale, dar mobilitatea forței de
muncă a devenit subiectul mai multor restricții. Peter Stalker susține că
globalizarea are efecte socio-economice importante pentru migrația internațională.
Globalizarea a intensificat dezvoltarea inegală a economiei mondiale și a condus la
creșterea diferențelor dintre cei săraci și cei bogați, fapt ce a stimulat migrația
internațională; a condus la o separare a pieței muncii la nivelul statelor dezvoltate
și a avut ca efect atragerea forței de muncă imigrante pentru păstrarea unor
activități pe care nativii le refuzau; a condus la feminizarea migrației prin numărul
mare de femei în ponderea economiei globale.4

2
I. Stoica, Tentația migrației, Editura Militară, București, 2011, p.54.
3
G. Erdeli, op.cit., pp. 128-142.
4
Ionel Stoica, op.cit., pp. 106-107
 CAPITOLUL 3 LEGISLAȚIA EUROPEANĂ ȘI DREPTURILE
OMULUI ÎN CONTEXTUL MIGRAȚIEI
Spațiul Uniunii Europene în totalitatea lui constituie o zonă foarte atractivă
pentru imigranții din toată lumea datorită ofertei mari de locuri de muncă
disponibile în domenii care nu necesită o calificare anume. La această stare de fapt
au contribuit scăderea demografică și ridicarea nivelului de pregătire al populației
autohtone. Populația din vechile state membre UE, indiferent de nivelul de
pregătire pe care îl are, tinde să se implice în activități mai bine renumerate, în
special, în domenii care presupun executarea unei munci calificate. În aceste
condiții, noile locuri de muncă necalificate devin disponibile pentru cetățenii din
afara spațiului comunitar.
Uniunea Europeană a hotărât să elaboreze anual un raport despre migrație și
integrarea migranților. Prin acesta se urmărește să se execute o analiză atentă a
datelor despre migrație, imigrație, politici și practici de integrare pe tot cuprinsul
uniunii. Ca urmare a prevederilor stipulate în Tratatul de la Roma, privind libera
circulație a forței de muncă pe tot cuprinsul spațiului comunitar, s-a facilitat
sporirea migrației interne menită a reduce deficitul de forță de muncă în anumite
regiuni afectate.
Începând cu anul 1999, Comisia Europeană a stabilit câteva directive pentru
a armoniza legislația privind imigrația din statele membre. Au fost instituite reguli
privind reîntregirea familială, statutul rezidenților pe termen lung și reguli privind
acordarea de permise de muncă pentru victimele traficului de ființe umane. Au mai
fost înaintate propuneri pentru aprobarea unor alte directive privind admiterea
cetățenilor din afara spațiuluicomunitar cu o înaltă pregătire care să lucreze direct
în munca de cercetare, fără a mai fi restricționați de niciun fel de prevederi. Aceste
proiecte de armonizare a legislației privind migrația forței de muncă sunt sprijinite
financiar prin fonduri structurale, în special prin Fondul Social European. De
asemenea, prin promovarea principiilor pieței comune și libertății de mișcare a
cetățenilor ei, se urmărește formarea și promovarea unei cetățenii europene unice.
Aceasta ar garanta dreptul la muncă în condiții de egalitate, dreptul la o mai bună
integrare socială, economică și culturală a tuturor cetățenilor și familiilor acestora
pe teritoriul țărilor gazdă. 5
În anul 2004 a fost prezentat primul raport anual al Comisiei Europene ce
se referea la evoluția fenomenului migraționist și a efectelor sale asupra spațiului
comunitar. Au fost evidențiate progresele înregistrate de statele membre în ceea ce
privește acordarea unor drepturi civice imigranților, recunoașterii diplomelor de
studii și echivalării calificărilor acestora, combaterea formelor de discriminare.
Însă, mai sunt foarte multe de făcut în ceea ce privește integrarea pe piața muncii și
obținerea de către aceștia a dreptului la liberă practică pentru anumite meserii.6
O caracteristică importantă a populaţiei este deplasarea dintr-un loc în altul.
Dreptul de a se deplasa a fost recunoscut la nivel mondial de peste o jumătate de
secol, prin adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. Declaraţia
5
Ionel Stoica, op.cit., pp. 28-29.
6
Ibidem.
stipuleazã în Articolul 13: „Oricine are dreptul să se deplaseze liber şi să-şi
stabilească reşedinţa pe teritoriul oricărui stat” şi „Oricine are dreptul să
părăsească o ţară, inclusiv cea de origine, şi să se întoarcã în ţara sa”.
Pentru cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, libera circulaţie a
lucrătorilor a fost unul dintre primele drepturi recunoscute în cadrul comunitar.
Dacă reglementările iniţiale (Regulamentul nr. 1612/1968 privind libera circulaţie
a lucrătorilor şi Directiva nr. 360/1968 privind dreptul de rezidenţă al lucrătorilor
şi membrilor de familie ai acestora) se refereau doar la cei care desfăşurau o
activitate economică, Actul Unic European a extins dreptul de rezidenţă la toţi
cetăţenii statelor membre, independent de desfăşurarea unei activităţi economice
(Schulte, 1998). Totul a inceput de la Tratatul de la Roma din 1957, care a pus
bazele Comunitãții Economice Europene, care se fundamenta pe anumite principii
printre care asigurarea liberei circulaţii a persoanelor între cele şase state
fondatoare.
În prezent se pune problema dreptului de azil. Această chestiune face
obiectul multiplelor conferinţe şi documente naţionale şi internaţionale. Dreptul de
azil justifică acţiunile Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru refugiaţi
(HCR),o întreagă politică europeană şi mondială se preocupă de acest subiect.
Motivele pentru care o persoană se expatriază şi cere în alt stat protecţia care nu-i
este asigurată în statul său de origine sau reşedinţă sunt extrem de diverse. Poate fi
vorba de un dezastru natural, de o epidemie sau de o stare de sărăcie gravă a
maselor, de război civil, de persecuţii pe motive diverse, exercitate de autorităţile
publice sau alte forţe care încalcă drepturile omului.7 Cuvântul  „azil” vine din
grecescul „asulon” care desemnează un templu sau un loc sacru, cu caracter
religios, inviolabil. În timp, acest sens a evoluat pentru a desemna un loc unde o
persoană alungată (urmărită) pentru diverse motive putea să-şi găsească refugiu şi
să primească ajutor şi protecţie. Potrivit art. 23, alin. 1 din Legea nr. 122/2006
privind azilul în România, statutul de refugiat se recunoaşte, la cerere, cetăţeanului
străin care, în urma unei temeri bine întemeiate de a fi persecutat pe motive de
rasă, religie, naţionalitate, opinii politice sau apartenenţă la un anumit grup social,
se află în afara ţării de origine şi care nu poate sau, datorită acestei temeri, nu
doreşte protecţia acestei ţări, precum şi persoanei fără cetăţenie care, fiind în afara
ţării în care îşi avea reşedinţa obişnuită datorită aceloraşi motive menţionate mai
sus, nu poate sau, datorită respectivei temeri, nu doreşte să se reîntoarcă.
Exerciţiul drepturilor grupurilor etnoculturale încep desigur, cu egalitatea
în drepturi şi nediscriminarea. Imigranţii, ca persoane diferite identitar, se bucură
de toate drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, ca orice alte persoane.
Ceea ce diferenţiază aceste persoane de restul comunităţii, sau de majoritatea
comunităţii, sunt drepturile izvorâte din necesitatea protejării şi promovării
diversităţii, a societăţii multiculturale. Abordarea juridică a drepturilor
minorităţilor are la bază principiul conform căruia, protecţia acestora presupune un
ansamblu de măsuri şi aranjamente permanente menite să asigure menţinerea şi
dezvoltarea, în condiţii de toleranţă şi respect, a propriei limbi, culturi şi religii.
7
V. Cămărăşa, Înţelegerea migraţiei – un pas spre un management efectiv al diversităţii, Revista
Transilvană de Ştiinţe Administrative, Cluj-Napoca, pp. 35-36.
 În mod concret, conform Cartei, drepturile muncitorului imigrant şi al
familiei sale se referă la (Council of Europe, 2000, p. 20):
– servicii gratuite de ajutor şi de informare; măsuri împotriva propagandei înşelă-
toare privind emigraţia şi imigraţia;
– asistenţă pentru a facilita plecarea, călătoria şi primirea muncitorilor migranţi şi a
familiilor lor;
– colaborarea între serviciile sociale ale ţărilor de emigraţie şi de imigraţie;
– egalitatea de tratament a imigranţilor în ceea ce priveşte condiţiile de muncă,
afilierea la sindicate şi obţinerea de locuinţe;
–egalitatea de tratament a imigranţilor în privinţa impozitelor, taxelor şi a
contribuţiilor aferente la locul de muncă;
– reîntregirea familiei;
– egalitatea de tratament a imigranţilor pentru acţiuni în justiţie;
– garanţia împotriva expulzării;
– transferul câştigurilor şi al economiilor.8

CAPITOLUL 4 MIGRAȚIA ILEGALĂ, UN PERICOL LA

ADRESA SECURITĂȚII UNIUNII EUROPENE
Migrația neautorizată în statele membre ale UE, o mare parte din ea cauzată
de fuga oamanilor de circumstanțe disperate, a dominat titlurile din ultimii ani.
Deși fluxuri de refugiați fără precedent au furat lumina reflectoarelor în 2015,
migranții economici neautorizați continuă să reprezinte o parte considerabilă a
intrărilor. În unele cazuri, peste un milion de migranți din Africa, Asia și Orientul
Mijlociu au intrat în Europa în 2015, vitejind valurile Mării Mediterane în
încercarea de a ajunge pe țărmurile Greciei, Italiei sau Spaniei. În timp ce unele
națiuni ale UE au fost primitoare, altele, împreună cu vecinii lor, au intrat în
panică.9 La puțin timp după angajamentul Angelei Merkel de a lua 800.000 de
migranți, Germania a abandonat Regulamentul Dublin și a început procesarea
refugiaților sirieni. Dar, pe măsură ce numerele au devenit mai intense, Austria,
Ungaria și Olanda și-au închis granițele, iar Macedonia, Serbia, Croația și Slovenia
au permis intrarea limitată migranților care se dovedeau a fi din Siria, Irak sau
Afganistan. Suedia și-a întărit granițele, limitând fluxul la câțiva migranți cu acte
de identitate și a eliberat doar permise de ședere temporară către noii sosiți. UE a
început, de asemenea, să solicite națiunilor de tranzit precum Turcia să contribuie
mai mult la reducerea fluxului de migranți.10
Între timp, semnele creșterii populațiilor de migranți sunt peste tot. În urma
crizei imigranților din 2015, mii de migranți și-au instalat tabere lângă Calais, în
speranța de a traversa Canalul Englez. În Germania, se estima că 42.000 de
solicitanți de azil locuiau în corturi de când au ajuns la sfârșitul verii lui 2015.
Autoritățile suedeze au organizat, de asemenea, tabere de refugiați, primele astfel
8
Council of Europe, 2000, p. 20.
9
http://www.theguardian.com/world/2015/nov/24/sweden-asylum-seekers-refugees-policy-
reversal accesat la data de 26.05.2020.
10
F. Pastore, How to assess the first stage of the EU’s asylum policy, EPC Issue Papers 49, 2006,
p. 14
de măsuri extreme de la războiul bosniac din anii 1990.11 Între timp, țărmurile
insulei Lesbos erau pline cu bărci de cauciuc aruncate și vestele de salvare ale
migranților care au ajuns în Grecia. Numai unii dintre acești migranți s-au calificat
în cele din urmă pentru azil. Unii erau migranți economici care, fără viză, sunt
definiți ca imigranți neautorizați.12 Un imigrant neautorizat este, de obicei, cineva
care traversează ilegal o frontieră internațională – fie clandestin, fie cu documente
falsificate – sau care încalcă condițiile unei vize, cum ar fi: să nu plece când
aceasta expiră sau o cerere de azil este respinsă. Imigranții neautorizați sunt, de
asemenea, numiți imigranți neregulați, ilegali sau fără documente.13
Pentru mulți migranți, distincția dintre a fi un imigrant neautorizat și a fi
refugiat sau solicitant de azil nu este clară. Mulți migranți economici – în special
cei din țările în curs de dezvoltare – și refugiații pleacă din țara lor de origine din
cauza greutăților întâmpinate acolo. Convenția privind refugiații din 1951 definește
motivele pentru primirea statutului de refugiat sau azil ca o temere întemeiată de
persecuție în țara de origine, bazată pe rasă, religie, naționalitate, opinie politică
sau apartenență la un anumit grup social. O persoană care și-a părăsit țara de
origine din cauza conflictului armat se califică adesea pentru statutul de refugiat,
deși această condiție nu este specificată ca motiv de azil în Convenția privind
refugiații.14
Distincția neclară între imigranții ilegali și refugiați a devenit importantă în
UE, deoarece numărul de persoane care solicită azil a crescut dramatic în ultimii
ani. Marea majoritate a solicitanților de azil au intrat ilegal de-a lungul frontierei
externe sudice a regiunii.15 În conformitate cu Regulamentul Dublin, majoritatea
solicitanților de azil care trec frontiera într-un stat membru al UE ar trebui să
solicite azil în acel stat membru și să rămână acolo în timp ce cererea lor este
evaluată. Cei care se mută într-un alt stat membru înainte de evaluarea cererii lor
pot astfel să devină migranți neautorizați, chiar dacă au o cerere legitimă de azil.
Cei care nu pleacă în cazul în care cererea lor este refuzată devin și migranți
neautorizați. Cu toate acestea, este de remarcat faptul că Regulamentul Dublin a
fost în mare parte abandonat. Germania a încetat să aplice efectiv această regulă
pentru solicitanții de azil sirieni la sfârșitul lunii august 2015. În 2011, statele
membre ale UE au încetat să aplice Regulamentul Dublin pentru solicitanții de azil
care au intrat în Grecia și, mai târziu, în Italia.16

11
F. Pastore, Europe, Migration and Development. Critical Remarks on an Emerging Policy
Field, CeSPI, 2007, p. 21.
12
https://www.euractiv.com/section/justice-home-affairs/special_report/migration-and-security-
in-europe-is-immigration-a-threat-or-an-asset/ accesat la data de 26.05.2020.
13
A. Geddes, Immigration and European Integration. Towards Fortress Europe?, Manchester
University Press, 2000, p. 245.
14
https://www.clingendael.org/pub/2018/strategic-monitor-2018-2019/migration-and-security/
accesat la data de 26.05.2020.
15
F. Pastore, Europe, Migration and Development. Critical Remarks on an Emerging Policy
Field,op.cit., pp. 125-127.
16
https://ec.europa.eu/home-affairs/what-we-do/policies/irregular-migration-return-
policy/facilitation-irregular-migration_en accesat la data de 26.05.2020.
 Imigrația neautorizată prezintă atât avantaje, cât și dezavantaje pentru UE.
Imigranții neautorizați care pot accesa piața muncii sunt adesea o sursă de muncă
flexibilă și relativ ieftină, ceea ce aduce beneficii angajatorilor și consumatorilor,
dar poate prezenta anumite provocări. Aceștia pot crea concurență cu salarii mici
pentru unii lucrători și sunt combustibilul pentru extinderea economiei subterane,
ceea ce crește evaziunea fiscală.17 Imigranții neautorizați pot, de asemenea, să
impună costuri fiscale nete, plata acestora costând mai mult în serviciile furnizate
public, decât contribuie la impozite. Modul de abordare a imigrației neautorizate –
cât de strictă ar trebui să fie aplicarea, dacă se acordă acces la programele de
asistență socială și dacă se acordă statut juridic acestora sau copiilor lor – sunt
probleme constante pentru factorii de decizie, care trebuie să echilibreze interesele
concurente și să facă față consecințelor nedorite, cum ar fi încurajarea viitoarei
migrații neregulate.18
Mulți autori au explicat cum migrația a fost prezentată ca o amenințare de
securitate care prezintă un pericol pentru bunăstarea și identitatea oamenilor. Până
în prezent, migrația este considerată o problemă strategică pentru Europa, ceea ce
înseamnă că poate avea un impact asupra securității și stabilității. Concepută ca o
amenințare la adresa securității, fluxul nedorit de persoane din țări terțe ar trebui
controlat și limitat. Provocând capacitățile organizaționale și stabilitatea internă, se
credea că migrația pune în pericol securitatea statelor, astfel încât acestea din urmă
au devenit atât referenții, cât și factorii determinanți ai politicilor de securitate.
Chiar și atunci când migrația a fost introdusă în primul pilon al arhitecturii
europene, statele au păstrat inițiativa și prerogativele exclusive pentru luarea
deciziilor. În acest context, cooperarea cu terți actori a fost profund influențată de
aceste dinamici de securitate.19
Migrația neregulată, de exemplu, poate fi considerată în mod legitim
subminarea exercitării suveranității statului, întrucât orice stat are dreptul de a
controla cine îi trece frontierele și este rezident pe teritoriul său. Merită să
observăm că majoritatea migranților ilegali din întreaga lume nu au trecut granița
fără autorizație, ci rămân sau lucrează fără autorizație. Totuși, eșecul de a controla
și gestiona riscurile de migrație subminează încrederea publicului în integritatea
politicii guvernamentale. Industriile aflate în plină expansiune a traficului de
migranți și a traficului de persoane pot reprezenta o amenințare autentică pentru
lege și ordine, în special în cazul în care acestea sunt legate de criminalitatea
organizată și se intersectează cu circulația mărfurilor ilicite, inclusiv armele și
drogurile.20
Sosirea unui număr mare de migranți, în special din medii sociale sau
culturale foarte diferite decât comunitățile primitoare poate reprezenta, de
asemenea, provocări serioase pentru coeziunea socială. Aceasta poate avea

17
A. Geddes, Immigration and European Integration. Towards Fortress Europe?, Manchester
University Press, 2000, pp. 12-13.
18
Ibidem.
19
Council of the European Union, Global approach to migration: Priority actions focusing on
Africa and the Mediterranean, Brussels, 2005, p. 5.
20
Ibidem, p. 7.
implicații practice pentru state, de exemplu, cu privire la alocarea resurselor,
precum și mai multe implicații conceptuale cu privire la modelele de integrare și
identitate națională. În cazul în care un număr semnificativ de persoane sunt
așezate într-o zonă restrânsă pentru o perioadă lungă de timp, așa cum se întâmplă
în unele tabere de refugiați, acestea pot avea un efect dăunător asupra mediului
local.21

CONCLUZII
Migrația este în fruntea agendei politicii europene. Pe lângă importanța sa
intrinsecă, în ultimii ani a devenit o fațetă a relațiilor europene cu lumea exterioară.
Definită ca prioritate strategică care afectează stabilitatea generală, gestionarea
migrației este considerată o chestiune de securitate care are nevoie de procese de
coordonare și cooperare la mai multe niveluri și cu mai mulți actori. Datorită
conexiunii sale cu securitatea, gestionarea migrației a fost îmbunătățită la o
chestiune de cea mai mare importanță strategică, având un impact asupra relațiilor
externe ale UE.
Securitatea este legată de motivele migrației. Fie războaie civile, fie
dezastre naturale, migrația forțată se întâmplă deoarece condițiile de viață se
degradează și nu permit o viață sigură în regiunea de origine a unui migrant.
Refugiații există din cauza lipsei de securitate.
Din punct dе vеdеrе al sеcurității, fеnomеnul migrator poatе ducе la
еxploatarеa canalеlor dе migrațiе ilеgală și infiltrarеa pе tеritoriul еuropеan a unor
mеmbri ai grupărilor tеroristе și a adеpților unor idеologii еxtrеmist-tеroristе carе
promovеază idеi sau curеntе subvеrsivе, еxtrеmistе, instigând la încălcarеa
cadrului lеgal. Sе pot producе violеnțе la adrеsa autorităților (localе sau naționalе)
și întrе migranții aflați în cеntrеlе dе cazarе din statеlе dе tranzit și dе dеstinațiе;
еxеmplificativе sunt violеnțеlе înrеgistratе la granița grеco-macеdonеană, în
momеntul adoptării dеciziеi dе a închidе frontiеra macеdonеană, pеntru stoparеa
fluxului dе migrațiе pе ruta balcanică.

BIBLIOGRAFIE
A. Strategii, doctrine, manuale şi alte documente oficiale
1. Council of the European Union, Global approach to migration:
Priority actions focusing on Africa and the Mediterranean, Brussels,
2005

B. Autori români și străini

21
https://www.brookings.edu/opinions/when-is-migration-a-security-issue/ accesat la data de
26.05.2020.
 1. A. Geddes, Immigration and European Integration. Towards Fortress
Europe?, Manchester University Press, 2000.
2. F. Pastore, Europe, Migration and Development. Critical Remarks on
an Emerging Policy Field, CeSPI, 2007.
3. F. Pastore, How to assess the first stage of the EU’s asylum policy,
EPC Issue Papers 49, 2006.
4. G. Erdeli, M. Cândea, C. Braghină, S. Costăchie, D. Zamfir,
Dicționar de geografie umană, Editura Corint, București, 1999.
5. I. Stoica, Tentația migrației, Editura Militară, București, 2011.
6. V. Cămărăşa, Înţelegerea migraţiei – un pas spre un management
efectiv al diversităţii, Revista Transilvană de Ştiinţe Administrative,
Cluj-Napoca.

C. Infografie
1. https://www.brookings.edu/opinions/when-is-migration-a-security-
issue/.
2. https://ec.europa.eu/home-affairs/what-we-do/policies/irregular-
migration- return-policy/facilitation-irregular-migration_en.
3. https://www.euractiv.com/section/justice-home-
affairs/special_report/migration-and-security-in-europe-is-
immigration-a- threat-or-an-asset/.
4. http://www.theguardian.com/world/2015/nov/24/sweden-asylum-
seekers- refugees-policy-reversal.