Doctrine Economice

UNIVERSITATEA TITU
MAIORESCU
FACULTATEA DE ȘTIINȚE
ECONOMICE
DOCTRINE
ECONOMICE
SUPORT DE CURS
ID
TITULAR DE CURS
CONF. DR. SILVIA POPESCU

Cuprins
1.Introducere în studiul doctrinelor economice
2.Gândirea economică premodernă
3.Gândirea economică modernă
4.Gândirea economică a fiziocraților
5.Școala clasică engleză
6.Sistemul economic Marxist
7.Liberalismul neoclasic sau marginalismul
8.Keynesismul
9.Evolutia postbelica a keynesismului –neokeynesismul si

postkeynesismul
10.Neoclasicismul si neoliberalismul contemporan
11.Gândirea economică românească perioada antebelică
12.Gândirea economică românească în perioada interbelică

Unitatea de învățare nr. 1
Introducere în studiul doctrinelor economice
Listă subiecte ce vor fi tratate

1.Clarificări metodologice
2.Obiectul doctrinelor economice
3.Criteriile de evaluare a doctrinelor de gândire economică
4.Scoli si curente de gandire economica/prezentare succintă
Cerinţe privind cunoştinţele anterioare

 elemente fundamentale de micro și macroeconomie
 un minim limbaj de specialitate specific științelor economice:
cunoașterea aparatului conceptual și categorial cu care s-a
operat în unitatea de învățare nr.1
 competențe de analiză, sinteză, interpretare de text economic
 rezolvare de probleme
 realizarea și interpretarea datelor statistice și a graficelor cu
conținut economic
 cel puțin 70 p obținute la testul autoevaluativ anterior
Obiectivele unităţii de învățare

- introducere în problematica disciplinei
- clarificări conceptuale și metodologice
- stabilirea criteriilor de formare, denumire și verificare a
doctrinelor economice
Lista echipamentelor necesare
Suportul de curs în format electronic și printat

Calculator
Cd
Videoproiector
Bibliografie recomandată pentru unitatea de învățare
Creţoiu Gh., Cornescu V., Bucur I. – Economie, Editura ALL BECK,
Bucureşti, 2003
Dobrotă N.- ABC-ul economiei de piaţă modernă, Casa de editură şi
presă"Viaţa Românească", Bucureşti,1991.
Popescu Silvia, Micro şi macroeconomie-Sinteze şi aplicaţii, Editura
Renaissance, Bucureşti, 2010
Popescu Silvia, Doctrine economice, Editura Renaissance, Bucureşti,
2010
Cuvinte cheie :doctrină economică, teorie economică, paradigma
Texte explicative
Obiectul doctrinelor economice
Ideile, teoriile, doctrinele şi concepţiile economice se grupează în

curente de gândire economică, de regulă, în funcţie de poziţiile
sociale pe care se situează creatorii şi promotorii lor. De studiul
acestora în lumea actuală se ocupă o disciplină specială numită
Doctrine economice
Doctrinele economice au ca obiect studierea ideilor, teoriilor şi

doctrinelor principalelor curente, orientări şi şcoli de gândire
economică, din punctul de vedere al conţinutului economic, social şi
naţional, al funcţiilor îndeplinite de acestea în cadrul dezvoltării şi
al confruntărilor de idei pe frontul problemelor economice ale epocii
contemporane şi al modului de rezolvare al acestora.
Obiectivele disciplinei :
- relevarea progresului ştiinţei economice şi aprecierea
stadiului dezvoltării ei;
 detaşarea valorilor de nonvalori;
 punerea în evidenţă a teoriilor ştiinţifice şi critica celor
apologetice;
 sesizarea noilor tendinţe şi orientări în gîndire economică
actuală;
 surprinderea modului în careteoriile economice influenţează
viaţa economică, îndeosebi prin politicile promovate.
Definiția disciplinei
Doctrinele economice sunt ansambluri coerente de idei, principii,

teorii care se axează pe concepţii determinate despre economie în
ansamblul ei, despre componente majore ale acesteia şi care conţin
modalităţi, măsuri practice vizând modul de punere în mişcare a
mecanismului vieţii economiceşi de influenţare amersului ei
învederea atingerii scopurilor urmărite determinate de interese de
clasă sau naţionale.
Pentru a studia şi a înţelege domeniul istoriei gândirii economice,

este necesară clarificarea noţiunilor de bază care permit abordarea
acestor probleme.
Gândirea economică
reprezinta un proces de reflectare activă a vieţii economice a
societăţii, fiind un produs al interactiunii dintre caracteristicile
obiective ale mediului economico-social si calitatile subiective ale
autorilor.
Teoria economica
reprezinta ansamblul ideilor structurate rezultate prin prelucrarea
sistematica a informatiilor privind activitatea economica sau
componentele ei, ca urmare a activitatii de cercetare intreprinse de
oamenii de stiinta din domeniul economic. Acestia urmaresc
dezvaluirea cauzelor, a esentelor si a legilor care guverneaza
evolutia fenomenelor economico- sociale.
Doctrina economica
consta dintr-un complex de teorii care exprima aprecieri, realizeaza
judecati de valoare, recomanda proiecte de reforma, sustin,
promoveaza sau, se afla efectiv la baza diferitelor tipuri de politici
economice, prin care sunt influentate mecanismele de functionare,
sau, chiar cursul dezvoltarii economice.
Asadar, teoria ne serveste ca instrument de analiza pentru ceea ce
exista, in timp ce doctrina ne arata ce trebuie facut sau nu trebuie
facut, venind sa experimenteze prin intermediul politicii economice.
Metodele
de care uzeaza teoria economica sunt cele descriptive si empirice, in
timp ce doctrina, este in esenta normativa, prin aceea ca indica
calea ce trebuie urmata pentru atingerea binelui economic si social.
Doctrinele economice studiaza etapele maturizarii acestei stiinte,
urmarind
trei aspecte:
obiectul de studiu,
mijloacele de investigare a proceselor economice si
rezultatele obtinute in procesul cercetarii.
Esenta ecestor etape, o reprezinta ansamblul elementelor

fundamentale de structura, principiile si metodele de operare si
investigare ale unei generatii de economisti, ale unei scoli sau curent
de gandire economica.
Modelul de operare “cadrul general asupra lumii”
este un concept relativ nou, introdus pentru prima data de Th. Kuhn,
in lucrarea sa “Structura revolutiilor stiintifice” (1962) si este
denumit paradigmă
Sarcina de lucru nr. 1.
Prezintă conținutul modelului
Modelul conține
................................................................................................................
................................................................................................................
.................................................................................. (caută în cursul
Doctrine Economice -Silvia Popescu , pagina 15 și completează)
Th. Kuhn a elaborat

cinci insusiri
pe care trebuie sa le prezinte o
teorie stiintifica
, spre a fi considerata valabila
 precisa – sa corespunda datelor experimentale;
 coerenta – cu ea insasi, dar si cu celelalte teorii;
 simpla – sa organizeze si sa sistematizeze in mod logic si
inteligibil faptele;
 bogata – sa evidentieze fapte si relatii noi;
 aplicabila dincolo de faptele particulare pe care urma initial
sa le explice, respectiv sa aiba o mare deschidere.
Criteriile de evaluare a doctrinelor de gândire economică

Criteriile de evaluare a doctrinelor de gândire economică
Criteriul suprem de verificare - Practica
Criterii fundamentale
 criteriul epocii: problematica economică a unei
epoci,procesele şi fenomenele ei principale;
 criteriul social, de clasă: poziţia claselor, grupărilor şi
categoriilor sociale;
 criteriul raportului naţional-internaţional;
 criteriul raportării teoriei la interesul general al progresului.
Criterii complementare
 criteriul independenţei relative a teoriei faţă de realităţile

economice;
 criteriul “datelor empirice”: ex. influenţa islamului asupra
teoriilor economice din unele ţări islamice;
 criteriul naturii şi a gradului de profunzime a reflectării realităţii
de către teorie;
 criteriul raportului dintre concepţia generală şi componentele
particulare ale doctrinei economice;
 criteriul finalităţii practice.
Criterii de formare a școlilor și curentelor de gândire economică
Principalele criterii pe baza carora se formeaza scolile si curentele

de gandire economica pot fi considerate urmatoarele:
comunitatea de interese economice, sociale si politice ale

apartenentilor acestora,
comunitatea de metoda (paradigma),
afinitatile in privinta ascendentei culturale, de politica
economica sau chiar
adversitatile politico-ideologice fata de adversarii lor.
Denumirile date scolilor si curentelor de gandire economica

Contributia substantiala a unor autori la dezvoltarea stiintei
economice, fiind denumiti economisti clasici (F. Quesnay, A. Smith,
D.Ricardo etc.)
Elementele innoitoare prezente la generatiile succesive de
economisti, fiind denumiti, ca urmare, neoclasici (C.Menger,
W.St.Jevons, A.Marshall, etc.).
Metodologia aplicata de catre diverse grupuri de economisti, ca de
exemplu: scoala marginalista (C. Menger, W.St.Jevons, A. Marshall,
V. Pareto) si scoala istorica germana (W.Roscher, K,Kniess, etc.).
Numele orasului in care acestea s-au manifestat (Scoala de la
Viena, Scoala de la Lausanne, Scoala de la Chicago, Scoala de la
Freiburg, etc.),
Numele tarii respective (Scoala austriaca, Scoala franceza, Scoala
germana, etc.).
Optiunea de politica economica a reprezentantilor lor,
manifestandu-se astfel:
 curentul liberal (A.Smith, D.Ricardo, J.St. Mill);
 curentul socialist (Ch.Fourier, R.Owen, etc.);
 curentul marxist (K.Marx, Fr. Engels, V.I.Lenin, etc.);
 curentul dirijist (J.M.Keynes, J.Robinson, R.F.Harrod).
Numele fondatorului lor (marxism, keynesism, etc.) si pot fi
combinate cu diferite prefixe care semnifica succesiunea unor
generatii ale curentului respectiv (neomarxisti, postkeynesisti etc.).
Conceptia reprezentantilor lor fata de modul in care doresc sa
realizeze transformarea societatii (conservatori, liberali, reformisti,
radicali, revolutionari, etc.).
Rezumatul unității de învățare
Doctrinele economice au ca obiect studierea ideilor, teoriilor şi

doctrinelor principalelor curente, orientări şi şcoli de gândire
economică, din punctul de vedere al conţinutului economic, social şi
naţional, al funcţiilor îndeplinite de acestea în cadrul dezvoltării şi
al confruntărilor de idei pe frontul problemelor economice ale epocii
contemporane şi al modului de rezolvare al acestora.
Obiectivele disciplinei
- relevarea progresului ştiinţei economice şi aprecierea
stadiului dezvoltării ei;
 detaşarea valorilor de nonvalori;
 punerea în evidenţă a teoriilor ştiinţifice şi critica celor
apologetice;
 sesizarea noilor tendinţe şi orientări în gîndire economică
actuală;
 surprinderea modului în careteoriile economice influenţează
viaţa economică, îndeosebi prin politicile promovate.
Criterii de formare a școlilor și curentelor de gândire economică
Principalele criterii pe baza carora se formeaza scolile si curentele

de gandire economica pot fi considerate urmatoarele:
comunitatea de interese economice, sociale si politice ale

comunitatea de metoda (paradigma),
afinitatile in privinta ascendentei culturale, de politica
economica sau chiar
adversitatile politico-ideologice fata de adversarii lor.
Criterii de verificare ale curentelor de gândire economice

Criteriul suprem de verificare - Practica
Criterii fundamentale
 criteriul epocii:
 criteriul social, de clasă
 criteriul raportului naţional-internaţional;
 criteriul raportării teoriei la interesul general al progresului.
Criterii complementare
 criteriul independenţei relative a teoriei faţă de realităţile

economice;
 criteriul “datelor empirice
 criteriul naturii şi a gradului de profunzime a reflectării realităţii
de către teorie;
 criteriul raportului dintre concepţia generală şi componentele
particulare ale doctrinei economice;
 criteriul finalităţii practice.
Aplicaţie rezolvată
Precizați trei criterii de formare a curentelor de gândire economică.

Sunt considerate criterii de formare a curentelor de gânditre
economică
1.comunitatea de interese economice, sociale si politice ale

2.comunitatea de metoda
3.afinitatile in privinta politicii economice
Teste de autoevaluare
Alegeţi prin încercuire varianta (ele) corectă(e) ......................... 10p
1.Doctrinele economice au ca obiect:

a) studierea ideilor, teoriilor principalelor curente, orientări şi şcoli de
gândire economică,
b) analizarea funcţiilor îndeplinite de acestea în cadrul dezvoltării şi
al confruntărilor de idei
c) modul de rezolvare al problemelor economice la nivel
macroeconomic
2. Doctrinele economice ca disciplină de studiu au ca scop :

a)relevarea progresului ştiinţei politice şi aprecierea stadiului
dezvoltării ei;
b)punerea în evidenţă a teoriilor ştiinţifice
c)critica teoriilor apologetice
II.Definiți conceptele economice : teorie economică și gândire

economicăși precizați/vă punctul de vedere referitor la semnificația și
complexitate fiecăreia......................................................................40p
III.Cum considerați că explică doctrinele economice maturizarea

științei economice ?..........................................................................40p
IV. Ce semnifică teoria economică dar doctrina economică pentru
economia reală, faptică ?..................................................................10p
Răspunsuri la testele de autoevaluare
I.1a, 2a
Definire gândirea economică..........................................................10p

Reprezinta un proces de reflectare activă a vieţii economice a
societăţii, fiind un produs al interactiunii dintre caracteristicile
obiective ale mediului economico-social si calitatile subiective ale
autorilor.
Precizarea opiniei personale .......................................................10p
Definire teoria economică............................................................10p

Reprezinta ansamblul ideilor structurate rezultate prin prelucrarea
sistematica a informatiilor privind activitatea economica sau
componentele ei, ca urmare a activitatii de cercetare intreprinse de
oamenii de stiinta din domeniul economic.
Precizarea opiniei personale .......................................................10p
III.
Doctrinele economice studiaza etapele maturizarii științei economice
urmarind trei aspecte: obiectul de studiu, mijloacele de investigare a
proceselor economice si rezultatele obtinute in procesul cercetarii.
Esenta ecestor etape, o reprezinta ansamblul elementelor
fundamentale de structura, principiile si metodele de operare si
investigare ale unei generatii de economisti, ale unei scoli sau curent
de gandire economica.
IV.Teoria serveste ca instrument de analiza pentru ceea ce exista, in

timp ce doctrina arata ce trebuie facut sau nu trebuie facut pentru
realitatea economică.
Dacă ai întrunit 70 p din cele 100 p afectate răspusurilor corecte

treci la tema următoare ; în caz contrar , repetă secvențele unde ai
greșit!
Unitatea de studiu ce urmează abordează gândirea economică

premodernă dar toate clarificările noționale și conținuturile
informaționale ce au făcut conținutul primei unități de studiu sunt
necesare înțelegerii acesteia.
Dacă ai întrunit 70 p din cele 100 p afectate răspunsurilor corecte treci

la tema următoare ; în caz contrar , repetă secvențele de lecție unde ai
greșit!
Adresează aici întrebări referitoare la anumite probleme , dificultăți

întâmpinate în această lecție
..........................................................................................................................
..........................................................................................................................
Propune aici alte modalități de a aborda subiectele

propuse.............................................................................................................
..........................................................................................................................
.
Propune aici alte forme de

evaluare ...........................................................................................................
..........................................................................................................................
...............
Ce elemente de noutate consideri că a prezentat această unitate de studiu
din perspectivă :
Metodologică
..............................................................................................
..............................................................................................
..
A conținutului informațional
..............................................................................................
..............................................................................................
..
Gândirea economică premodernă

1.Gandirea economica in antichitate
2.Gandirea economica a evului mediu
Cerinţe privind cunoştinţe anterioare
Elemente de Istorie antică și medievală

Delimitările conceptuale din prima unitate de studiu
Obiectivele unității de învățare
a)Delimitarea elementelor politice ,sociale, culturale și religioase de

cele economice specifice perioadei premoderne : antichității și evului
mediu.
b)Explicarea contextelor istorice ce au generat și susținut gândirea
economică în epocile istorice analizate
c) cunoașterea ideilor și teoriilor economice fundamentale din
creația și activitatea filosofilor antici : Aristotel, Platon și Xenofon
d) identificarea, recunoașterea unor elemente de gândire economică
valabile și astăzi,
e)interpretarea și analiza comparativă a sistemelor de gândire la cei
mai reprezentativi gânditori din antichitate
f)cunoașterea ideilor și teoriilor economice fundamentale din creația
și activitatea celui mai reprezentativ gânditor pentru Evul Mediu:
Sf.Toma D’Aquino (1225-1274).
g) înțelegerea fenomemelor economice în contextul religios și
cultural al Evului Mediu
h)Realizarea de comparații critice între diversele teorii economice
specifice perioadelor istorice abordate
i) identificarea elementelor de progres în gândirea economică
specifică perioadelor istorice analizate
Lista echipamentelor necesare studiului

Calculator
Cd

Bucureşti, 2003
2010
Ştefan Victor – Doctrine economice, Editura Sitech, Craiova, 2002
Timpul necesar studiului : 1 săptămână
Cuvinte cheie : confucianism,sofism, socratism, economie naturală,

economie de schimb,comerț, credit,diviziunea muncii, valoare de
schimb, valoare de întrebuințare,renta funciară, bogăție naturală,
bogăție artificială,banii și funcțiile lor, productivitatea muncii,
comerțul.
Texte explicative
Elemente de gândire economică în China Antică
Confucianismul
-Sunt de reținut ideile economice chineze (sec.VI–III î.e.n.)
cuprinse în gândirirea filosofică cunoscută sub denumirea de
“confucianism ”.
- Susţinătorii lui Confucius cereau conducătorilor statului şi
stăpânilor de sclavi moderaţie în cheltuirea veniturilor, să iubească şi
să asigure protecţie poporului.
-Ideea acumulării bogăţiei, dar cu condiţia ca acest lucru să nu
dăuneze nivelului de trai al oamenilor.
- Se considera necesară satisfacerea nevoilor umane, dar
printr-un consum moderat.
- “Virtutea” ar fi izvorul bogăţiei, iar “statul ideal”, cel în care
trebuie să se muncească mult şi să se consume puţin pentru asigurarea
stabilităţii în societate.
- Dezideratul confucianist viza reunificarea provinciilor
chineze într-o “Mare Unitate”, teză evident utopică deoarece: “ atunci
când se va realiza Marea Unitate, lumea va aparţine tuturor.
- Vor fi aleşi cei mai inteligenţi şi vor fi promovaţi cei mai
talentaţi oameni. Toţi vor avea existenţa asigurată.
Ideile reflectă caracterul irealizabil al unei lumi idilice – fără
factori şi stimuli economici reali.
Elemente de gândire economică în Grecia Antică
Contribuția lui Platon (427-348 i.H.) la gândirea economică
- In lucrarile sale “Republica” si “Legile” Platon abordeaza

problemele ce decurg din rolul economiei in cetate.
- Se acordă magistratilor si razboinicilor dreptul comun asupra
bunurilor si serviciilor, pentru a se putea dedica sarcinilor ce le
revin.
- Viata sociala trebuie supusa regulilor justitiei, aceasta avand o
valoare absoluta.
- Legile umane nu sunt decat imitarea celor ce apartin justitiei
ideale, supranaturale.
- Statul este descris ca un stat ideal, perfect just, care grupeaza
indivizi cu meserii diferite.
- Cetatea ideala cuprinde trei clase sociale:
- cea a agricultorilor, mestesugarilor si comerciantilor, care se
ingrijesc de procurarea bunurilor,
- cea a razboinicilor si a paznicilor care asigura apararea si
ordinea interioara si
- cea a filosofilor sau a conducatorilor, care dirijeaza ansamblul
social. Cei din urma, filosofii, sunt singurii care detin cunoasterea
veritabila – episteme – si, ca posesori ai intelepciunii, pot
guverna cetatea.
- Cetatea perfecta se bazeaza pe patru mari virturi: intelepciunea,
curajul, cumpatarea si dreptatea, ultima conferind fiecaruia locul
pe care il merita in ierarhia sociala.
- Oamenii nu sunt egali, ei primesc aceeasi educatie pana la un
moment dat, cand aptitudinile proprii ii vor selectiona.
- De asemenea, indivizii nu au nici un drept asupra avutiei sociale.
- Prima clasa sociala este cea care munceste, produce si asigura
schimbul, celelalte doua fiind degrevate de orice alte obligatii
pentru a se putea dedica in intregime apararii si conducerii cetatii.
- In “Politica”, Platon incearca sa explice modul real de
functionare al cetatii si sa identifice cauzele indepartarii fata de
modelul ideal, pentru ca apoi
- in “Legile” propune mijloacele si masuri necesare reinstalarii
idealului.
- In realitate, sustine Platon, se intalnesc patru forme degenerate
ale modelului ideal bazat pe cultul aristocratiei elitelor, care se
succed istoric:
- guvernarea militara,
- oligarhia (guvernarea celor bogati),
- democratia (al carei viciu esential consta in acordarea unor
drepturi egale tuturor membrilor cetatii, care sunt insa fatalmente
in mod inegal inzestrati) si tirania.
- Cetatea ideala a existat in Atena preistorica, sustine Platon.
- Aceasta a decazut datorita inegalitatilor economice,
- Platon propune in “Legile” o organizare economica bazata pe
comunitatea bunurilor, pe propietati egale si drepturi egale
acordate tuturor cetatenilor.
- Sunt interzise instrainarea terenurilor si practicarea
imprumuturilor cu dobanda ridicata
- Aurul si argintul sunt rezervate doar activitatii de comert exterior,
- Cheltuielile sunt limitate pentru a preveni excesele,
- impozitele trebuie sa conduca la restabilirea egalitatii,
- iar activitatile comerciale sunt considerate imorale.
- Prin opera sa, Platon este considerat un moralist,
- Lucrarile sale constituie punctul de plecare al filosofiei
economice si sociale.
Contribuția lui Aristotel (384-322 i.H.)la Gândirea economică
- Prin opera lui Aristotel, gandirea economica a Greciei antice

atinge apogeul.
- Lucrarile sale principale, care fac referire la fenomenul
economic, sunt: Politica, Etica nicomahica, Constitutia
ateniana, Etica eudemica.
- Cautand sa afle care este scopul economiei, Aristotel face
deosebirea intre economia naturala, care se refera la satisfacerea
necesitatilor omului si chrematistica (acumularea bogatiilor).
- Prin economie, el intelege o modalitate de a acumula o avere
moderata, care confera stabilitate statului,
- Chrematistica este considerata imorala, deoarece are la baza
camataria, ce apreciaza banii ca obiect al proprietatii.
- Economia este deci arta producerii avutiei sub forma de bunuri,
ca mijloace de crestere a patrimoniului individual si social,
- Chrematistica reprezinta arta realizarii bogatiei sub forma de
bani.
- Economia este considerate o stiinta al carei obiect de studiu este
avutia, dar si comportamentul omului in vederea cresterii
acesteia. Izvoarele sporirii bogatiei sunt considerate atat cresterea
resurselor cetatii, cat si diminuarea cheltuielilor. Sursa initiala a
avutiei este pamantul, cu toate resursele sale, care pot fi
transformate prin munca omului. Rolul factorului uman in
cresterea avutiei sociale este determinant si ca urmare aspectele
ce tin de educatie, sanatate, stiinta etc. sunt considerate foarte
importante.
- Ca metoda in economie, sunt utilizate analiza si sinteze, logica,
inductia si deductia.
- Aristotel analizeaza si aspectele sociale ale cetatii, respectiv
modalitatea de repartizare a bogatiei, exprimandu-se impotriva
concentrarii acesteia de catre o oligarhie.
- El considera ca atat bogatia excesiva cat si saracia excesiva,
duc la tiranie.
- Solutia pentru reinstaurarea economiei naturale consta in
interventia cetatii, care trebuie sa supravegheze productia, in
cadrul familiei si al proprietatii private, astfel incat sa
restabileasca un raport adecvat intre resurse si nevoi.
- La Aristotel intalnim o prima analiza a valorii, facand distinctia
intre cele doua intrebuintari diferite ale unui bun, respectiv
intrebuintarea acestuia ca atare (valoarea in sine), pe de o parte
si capacitatea sa de a fi
- Pentru prima data, se pot extrage conceptele de valoare de
schimb si valoare de intrebuintare a bunurilor.
- Aristotel surprinde originea si rolul banilor in comensurarea
bunurilor, ca unitate de masura a valorii si ca mijloc de circulatie.
- Acestia au caracter istoric, cunoscand o evolutie si ajungand la
forma de schimb bani-marfa-bani.
- Masa de bani aflata in circulatie trebuie sa aiba acoperire in
marfuri, iar dobanda este definită ca o emanatie a banului.
- In ceea ce priveste statul, Aristotel considera ca acesta exista in
mod natural si este alcatuit din fiinte egale care cauta cel mai bun
mod de viata (sclavii sunt exclusi din aceasta asociatie).
- El considera ca modalitatea de guvernare ideala este “politeia”,
sau republica, in cadrul careia priceperea aristocratica de a
conduce, se adauga exprimarii democratice.
- Cei mai buni sunt liberi sa ocupe functiile publice, cu conditia sa
fie alesi.
- Aristotel insista asupra necesitatii existentei unei clase de
mijloc, ca o contrapondere atat pentru cei saraci, cat si pentru cei
bogati.
- Aristotel subliniaza rolul comertului, in special al comertului
exterior, considerat a fi un fenomen necesar ce face parte din
domeniul economiei.
- Pe de alta parte, comertul pe scara larga este apreciat ca fiind
injust.
Contribuția lui Xenofon (430-355 i.H.)la Gândirea economică
-Xenofon a scris primele lucrari consacrate in mod direct

analizei fenomenelor economice.
- Este adeptul economiei naturale,
-Analizeaza avutia sociala și cauta sa gaseasca modalitatile de
crestere a acesteia.
-In lucrarea sa “Veniturile Aticei”, el elaboreaza un adevarat
program de politica economica
pentru sporirea avutiei cetatii, aceasta lucrare putind fi
considerata un prim tratat de finante
publice.
- Printr-o alta opera a sa importanta, “Oeconomicus”, Xenofon
sustine ca economia trebuie sa tina cont de regulile etice. Aceasta
nu poate fi utila in sine, ci existenta ei este justificata de rolul
moral pe care il detine.
- Actul economic, in sine, nu are o valoare proprie, ratiunea sa de a
fi infaptuit constand in scopul sau, care trebuie sa fie binele.
- Pentru Xenofon, scopul productiei este omul, iar economia
cetatii este considerata atat stiinta cat si arta.
- “Oeconomicus” contine deopotriva si principii practice
referitoare la organizarea si conducerea agriculturii.
- Aceasta ramura este considerate principala sursa de sporire a
avutiei, autorul fiind preocupat de metodele cresterii
productivitatii si a randamentului muncii.
- Xenofon evidentiaza rolul muncii si importanta diviziunii muncii
in cresterea bogatiei.
- El considera ca nivelul diviziunii muncii depinde de gradul de
dezvoltare a pietei.
- Xenofon acorda o importanta deosebita analizei sferei
schimbului.
- Dezvolta notiunea de bani si identifica functiile acestora de
mijloc de plata si de tezaurizare.
- Evidentiaza calitatea de echivalent general si mijloc de
circulatie e argintului, care considera ca nu-si va pierde
niciodata valoarea.
- Xenofon sustine chiar, tezaurizarea de catre stat, in vederea
constituirii unui fond de rezerva, pentru a fi folosit in scopul
efectuarii platilor internationale sau al interventiilor in cazul
recoltelor proaste.
- Comertul nu este considerat ca o activitate sterila, ci ca
aducatoare de venituri pentru stat, astfel incat dezvoltarea sa este
sustinuta fara rezerve,
- Sunt încurajate si meseriile, ca activitati utile.
- Considera ca principiile de conducere a economiei apartin
“stiintei celei mai inalte a timpului”, el proclamandu-se ca un
inversunat adversar al razboaielor care distrug fondurile statului
B. Elemente de gândire economică în Evul Mediu
- Evul Mediu este o epoca de efervescenţă a scolasticii şi

dogmaticii.
- Lupta carese dă în societate, este aceea dintre biserica creştină şi
instituţiile laice.
- Biserica va căuta să-şi afirme şi să-şi răspândească dominaţia
religioasă, în vreme ce pătura laică va cauta să lupte pentru
propria sa independenţă.
- In perioada feudala, gandirea economica nu a cunoscut un
progres important, ideile economice fiind raspandite, mai ales,
in cartile religioase si filosofice.
- Se promoveaza principiul dreptatii comutative, conform caruia,
orice drept al unei persoane, implica in compensatie si o datorie,
o obligatie fata de societate.
- Teologii vremii, admiteau proprietatea privata, dar in acelasi
timp considerau ca aceasta implica si obligatii pentru detinatorul
ei, printre care mila crestineasca fata de semenii sai saraci.
- Biserica condamna marele comert, creditul si a camataria,
sprijinindu-se pe adevarul ca “banii nu nasc bani”.
- Mai tarziu insa, camata (dobanda) a ajuns sa fie acceptata,
argumentul principal constand in riscul pierderii capitalului
imprumutat.
- Reprezentantul cel mai ilustru care, prin opera sa reprezinta cel
mai bine perioada evului mediu, este Sf.Toma D’Aquino (1225-
1274).
- Prin lucrarea sa principala “Summa theologica”, el intemeiaza o
doctrina filosofico-teologica care se bazeaza pr urmatoarele
principii:ordine providentiala, demnitatea omului, munca si
posesiunea bunurilor.
- Propietatea feudala privata, este considerata a fi de origine
divina, corespunzand legilor naturale. Ea este justificata prin
faptul ca stimuleaza munca si asigura garantia libertatilor
individuale, fiind prin aceasta o binefacere pentru societate.
- Ideea de propietate comuna (intalnita la Platon) este respinsa, sub
motivul ca ar provoca discordie intre oameni.
- Proprietarul are datoria de a ajuta pe cei saraci, de a face daruri
bisericii si deci de a participa la nevoile societatii.
- Sf. Toma incearca sa impace saracia cu proprietatea prin doua
argumente:
- din punct de vedere al functiei sale administrative, respectiv
prin preocuparea pentru un bun si folosirea acestuia, proprietatea
este intrutotul posibila;
- Proprietarul care a gestionat un bun nu trebuie sa depaseasca
functia practica a acestuia.
- O data ce nevoile au fost implinite, inclusiv cele aferente
rangului, bunurile ramase disponibile nu trebuiesc acumulate, ci
redistribuite.
- Asigurarea nevoilor familiei sau ale unui grup este normala,
- obtinerea de profit si acumularea de bogatii prin utilizarea unui
bun sunt contrare idealului crestin.
- O teorie cu puternic impact asupra gandirii economice din
perioada evului mediu, a fost teoria pretului just. Acesta este
conceput ca o notiune morala mai degraba, decat una economica,
si depinde de doua elemente: cantitatea de munca cheltuita
pentru producerea marfii si situatia producatorului. Pretul just
trebuie sa asigure fiecaruia o existenta corespunzatoare situatiei
sale si rangului ocupat in societate.
- In consecinta, marfurile ar trebui vandute cu preturi diferite,
conform situatiei vanzatorului, incalcandu-se astfel teoria valorii,
legea cererii si a ofertei, precum si principiul schimbului
echivalent.
- Toma D’Aquino a avut o atitudine toleranta fata de comert si de
profitul comercial.
- Banii sunt considerati instrumente de circulatie a marfurilor,
iar valoarea lor nu depinde de substanta metalelor incorporate, ci
este stabilita de catre guvernatorii statelor.
- El considera ca principii nu au dreptul sa schimbe arbitrar titlul
sau valoarea unei monede decat cu moderatie, aceasta fiind o
problema de morala, moneda fiind “masura lucrurilor”.
- Toma D’Aquino face deosebire intre munca intelectuala, cu
caracter nobil si inalt, si cea fizica, acceptand departajarea
societatii in clase sau stari.
- doctrina economica tomista, cat sialți autori medievali (Nicolas
Oresme) au analizat diverse concepte si categorii economice,
fapt care a pus bazele stiintei economice, ai carei germeni au
inceput sa apara in perioada evului mediu si au anticipat
dezvoltarea ulterioara a acestor idei in secolele care vor urma.
- Autorul s-a străduit să-şi servească, prin doctrina sa politică,
morală, şi religioasă, clasa socială din care făcea parte.
- În încercarea sa de a justifica dogmele bisericii şi ale orânduirii
feudale, el preia şi exacerbează anumite teze din doctrina lui
Aristotel.
- Astfel, Toma dÀquino abordează societatea ca pe un sistem
organic, în cadrul căruia, fiecare individ îşiexercită în mod
natural şi firesc “ funcţia ”.
- Deosebirile de stări sunt cauzate de deosebirile de funcţii. Există
o anumită “ justiţie distributivă ” conform căreia, fiecărei stări şi
clase sociale i se cuvin anumite drepturi şi obligaţii, îmuabile,
care vor trebui să rămână totdeauna aşa.
- Toma dÀquino a fost preocupat şi de analiza rentei funciare.
- El consideră renta funciară ca fiind absolut necesară pentru ca
posesorii de pământ să fie lipsiţi de grija traiului zilnic şi să-şi
poată ocupa timpul, potrivit “ funcţiei “ lor fireşti, cu cultivarea
orizontului lor spiritual.
- Cu toate că este un susţinător al economiei naturale, Toma
dÀquino nu exclude schimbul de mărfuri, ci îl consideră ca
fiind ceva necesar justificat.
- Vânzarea şi cumpărarea, au fost introduse pentru folosul comun
al societăţii, “ căci unul are nevoie de lucrul altuia şi invers ”.
- Pentru el, bogăţia este de două feluri, în funcţie de forma pe care
o îmbracă:
- “ bogăţia naturală ”, adică hrana, bunuri de uz personal,
animale, pământ şi
- “ bogăţia artificială ” formată din aur şi argint şi care nu trebuie
“ să domine ” pe om.
- Toma dÀquino încearcă şi o definire a aşa numitului“ preţ just
” al mărfurilor.
- Acest “preţ just” cuprinde totalitatea cheltuielilor efectuate
pentru producerea mărfurilor ce vor face obiectul schimbului, căt
şi venitul corespunzător stării sociale a participantului la schimb,
venit care să le asigure acoperirea nevoilor de consum
corespunzătoare rangului şi stării lor sociale. Deoarece, “preţul
just” nu se putea realiza pe piaţă, el trebuia asigurat de către stat
prin aşa numitele: “commurus aestimatio”, adică o serie de
reguli menite să conserve rangul, privilegiile şi beneficiile
participanţilor la schimb.
- În concepţia lui dÀquino, statul nu poate asigura fericirea
cetăţenilor săi, decât în măsura în care el se subordonează
acestora, împreună cu întregul său ansamblu de instituţii politice
statale de cerinţe, de norme juridice de care el se serveşte în
înfăptuirea politicilor sale.
- Sunt evidenţiate, potrivit lui dÀquino, cinci forme de
guvernământ care ar exista în societate: monarhia, oligarhia,
aristrocraţia, democraţia şi o formă mixtă rezultată din
îmbinarea aristrocraţiei cu democraţia
- Acestor forme de guvernământ le-ar corespunde o serie de legi, şi
anume : o lege eternă, o lege naturală, o lege umană şi o lege
divină.
- Împotriva acestei concepţii dezvoltate de Toma dÀquino şi, se
vor manifesta masele oprimate sub formă protestatară, prin aşa-
numitele “erezii”.
A.Gândirea economică în antichitate
În China antică curentul de gândire economică reprezentativ a fost

confucianismul care promova
“virtutea” ca izvor bogăţiei,
- se caracteriza prin nerealismul unei lumi idilice – fără factori şi
stimuli economici reali.
În Grecia Antică
Gânditori reprezentativi:
a) Platon
Lucrările fundamentale :“Republica” si “Legile”
Contribuții la dezvoltarea gândirii economice
- modul de organizarea cetății (societății) ,
- rolul statului și legilor,
- locul și claselor sociale și al cetățeanului
- locul proprietății și comerțului
- surse de venituri și de mod de repartiție
- etica în viața socială și economică
b) Aristotel
Lucrari fundamentale : Politica, Etica nicomahica, Constitutia
ateniana, Etica eudemica.
Contribuțiile sale la dezvoltarea gândirii economice sunt :

- Deosebește economia naturala și chrematistica (acumularea
bogatiilor).
- Consideră Economia ca o stiinta al carei obiect de studiu este
avutia, dar si comportamentul omului in vederea cresterii
acesteia.
- Recomandă ca metode de studiu în economie: analiza ,sinteza,
logica, inductia si deductia.
- Apreciază semnificația raportului între resurse si nevoi
- Face o prima analiza a valorii,
- Delimitează conceptele de valoare de schimb si valoare de
intrebuintare a bunurilor
- Surprinde : originea , rolul banilor și a dobânzii
c) Xenofon
Lucrări fundamentale : “Oeconomicus” și “Veniturile Aticei”
Contribuții la gândirea economică:
- scopul productiei este omul,
- economia este considerata atat stiinta cat si arta.
- Agricultura este principala sursa de sporire a avutiei,
- Metode de crestere productivitatii si a randamentului muncii.
- Dezvolta notiunea de bani si identifica functiile acestora de
mijloc de plata si de tezaurizare.
Elemente de gândire economică în Evul Mediu
Gânditori reprezentativi :Sf.Toma D’Aquino

Lucrare principala “Summa theologica”
Contribuții
- Întemeiaza o doctrina filosofico-teologica
- Teoria pretului just conceput ca o notiune morala mai degraba,
decat una economica, si depinde de doua elemente: cantitatea de
munca cheltuita pentru producerea marfii si situatia
producatorului.
- Atitudine toleranta fata de comert si de profitul comercial.
- Banii sunt considerati instrumente de circulatie a marfurilor
- Deosebește intre munca intelectuala, cu caracter nobil si inalt, si
cea fizica, acceptand departajarea societatii in clase sau stari.
- Analizează renta funciară.
Aplicație rezolvată:
1.Realizați un studiu comparativ între elementele de gândire

economică a celor trei reprezentanți ai Greciei Antice conform
următoarelor criterii :
- Nominalizarea corectă a celor trei reprezentanți și a două lucrări
reprezentative pentru fiecare................. ............ ........ ......10p
- Identificarea a cel puțin cinci elemente comune ......... .........10p
- Identificarea corectă a cel puțin cinci diferențe.....................10p.
Total...............................................................................................30p
Puteți realiza studiul comparativ și prin folosirea următorului

tabel
Numele Lucrări Elemente Elemente

gânditorului reprezentative comune / divergente /
asemănări deosebiri
2. Completați spațiile lacunare din următoarele texte:
a)“Virtutea” ar fi
..........................................................................iar .................................
......................................................cel în care trebuie să se muncească
mult şi să se consume puţin pentru asigurarea stabilităţii în
societate................................................................ (15p)
b) Caracterul irealizabil al unei ”lumi idilice ,promovate de
confucianism se datora............................................................... (10p)
c) ............................................................reprezinta arta realizarii
bogatiei sub forma de bani. ...........................................................(5p)
d) Cetatea ideala în concepția lui Platon cuprinde trei clase
sociale:....................................................................................................
........................... .................................................................... 15p
3. Definți conceptele :
a) “ bogăţia naturală ”și “ bogăţia artificială ” la Sf.Toma
D’Aquino.................................................................................. (10p).
b) economie la Aristotel ..............................................................(10p)
4. Precizați metodele recomandate în economie de către Platon. (5p)

greșit!

..........................................................................................................................
..........................................................................................................................

propuse.............................................................................................................
..........................................................................................................................

evaluare ...........................................................................................................
..........................................................................................................................
...............
din perspectivă :
Metodologică
..............................................................................................
..............................................................................................
..
..............................................................................................
..............................................................................................
..
Unitatea de învățare ce urmează ,abordează gândirea economică

modernă, dar toate clarificările noționale și conținuturile informaționale ce
au făcut conținutul unități lor de învățare anterioare sunt necesare înțelegerii
acesteia, în sensul că va trebui să realizezi comparații cu concepțiile ,
curentele de gândire anterior învățate.
Unitatea de învățare nr. 3.
Gândirea economică modernă
Mercantilismul – primul curent de gândire economică modernă

(sec. XVI-XVII)
Lista de subiecte ce vor fi tratate :
1.Contextualizarea curentului de gândire

2. Definire și caracterizare
3.Principiile esenţiale ale mercantilismului
4.Etapele în gândirea economică mercantilistă
Cerințe privind cunoștințe anterioare
Elemente fundamentale de micro și macroeconomie

Elemente esențiale de istorie modernă
Un minim limbaj de specialitate specific științelor economice
Cel puțin 70 p obținute la testul autoevaluativ anterior

- Folosirea corectă în contexte diferite a conceptelor și categoriilor
economice: mercantilism,avuție, profit, pragmatism
economic,comerț;
Înțelegerea fenomenelor economice de:
- originare, motivare, obținere și folosire a profitului,
- formare a prețului bunurilor pe piață
- rolul și funcțiile banilor
- eficiența comerțului internațional
- randament și profitabilitate economică în afaceri
- Realizarea de studii comparative cu alte curente de gândire anterior
învățate
- Realizarea de judecăți științifice și de valoare referitoare la
contribuția curentului mercantilist la dezvoltarea gândirii economice

a) Suport de curs printat și în format electronic
b) Calculator
c) CD

Bucureşti, 2003
2010
Virgil Madgearu – Curs de economie politica
Encyclopedie alphabetiques Larousse , Omnis, Librairie Larousse –
pag. 1202).
Texte explicative
Contextualizarea curentului de gândire
Începuturile ştiinţei economice pot fi identificate cu apariţia şi

evoluţia curentului de gândire mercantilist. Curentul de gândire
mercantilist este specific secolelor XVI-XVII şi a dominat viaţa
economică, sub aspect teoretico-practic, până la mijlocul sec. al-
XVIII-lea. El a apărut şi s-a dezvoltat sub impulsul economiei de
schimb în cadrul căreia, capitalul comercial a jucat cu rol esenţial.
Evolutia mercantilismului este influentata de cateva evenimente
importante ale istoriei universale:
1. Marile descoperiri geografice ce au dat Europei imense

resurse de materii prime si chiar forta de munca.
2. S-a produs o mare acumulare de capital, fie prin cresterea

veniturilor agricole, fie prin cresterea veniturilor
comerciantilor, bani care au fost investiti nu in lux ci la
crearea si dezvoltarea manufacturilor, sau a altor activitati
comerciale.
3. Reforma religioasa care a modificat modul de gandire a

oamenilor;
4. Aparitia primelor statelor moderne Anglia, Franta, Spania.

Politica lor nu mai urmarea supravietuirea individului ci
extinderea proprietatii statului.
Definire și caracterizare
În accepţiune lingvistică, termenul de mercantilism îşi are originea în:

- limba italiană unde, substantivul “mercante” înseamnă comerciant
sau negustor,
- aşa cum în limba franceză, adjectivul “mercantile” se identifică cu
noţiunea de negustoresc.
Termenul a fost folosit cu precadere de criticii ganditorilor
din secolele XV – XVII care s-au ocupat de caile sporirii avutiei
statelor nationale ce se constituiau pe atunci, deci la mult timp dupa
geneza acestei literaturi atat de diverse in forma, dar subordonata
castigului din afaceri, mai ales din comert si convingerii ca sporirea
acestuia depinde foarte mult de sprijinul dat de stat oamenilor de
afaceri.
Termenul de mercantilism are o dubla semnificatie. Pe de o
parte, el indica un ansamblu coerent de idei privind natura avutiei
individuale si sociale (nationale) si caile sporirii ei, adica reprezinta
gandire economica, mai ales o doctrina economica. Pe de alta parte,
termenul respectiv arata un ansamblu de masuri practice care
trebuie adoptate pentru atingerea scopului economic urmarit, adica o
politica economica interna si externa adaptata acelei doctrine. Insa
pentru M. A. Dupois el este „ Teoria imbogatirii natiunilor prin
acumularea metalelor pretioase ” dupa Ingram el este de conceptia
dupa care „ bogatia se identifica cu banii”, iar dupa Rene Gonnard
este „ sistemul de gandire economica si politica al reprezentantilor
Renasterii, ci un ansamblu de teorii si practici care pune accent pe
metalele pretioase”. ( Virgil Madgearu – Curs de economie politica,
pag. 48-49).
Astfel prin mercantilism intelegem „acea doctrina economica,
elaborata astfel in sec. XVI-XVII, indeosebi in urma descoperirii, in
America a minelor de aur si argint, care considera ca pentru un stat,
bogatia consista in posedarea metalelor pretioase si indica masurile
(companiile de comert, protectionistul, interventionismul de stat) de a
le procura ti de a le face sa fructifice”. (Encyclopedie alphabetiques
Larousse , Omnis, Librairie Larousse – pag. 1202).
Cu toate că, prin excelenţă, acest curent de gândire economică
manifestă un empirism accentuat, totuşi, ideile şi preceptele emise au
vizat găsirea unor soluţii de politică economică menite să ducă la
sporirea veniturilor statului şi la consolidarea poziţiilor burgheziei (la
început cea comercială) aflată în plină ascensiune în peisajul
economic general, caracterizat iniţial de cooperaţia capitalistă simplă
şi ulterior, de către manufacturi. Spre deosebire de spiritul moderator
ce a caracterizat gândirea economică a scolasticilor medievali,
mercantilismul gravitează în jurul ideii de acumulare, prin orice
mijloace, a unui stoc cât mai mare de metal preţios şi bani, pentru
sporirea veniturilor statului şi ale naţiunii, şi implicit, a puterii
acestora.
Principiile esenţiale ale mercantilismului

- principiul chrysohedonic este dorinţa de a deţine cât mai mult
aur, putere şi implicit bogăţie, pentru că, potrivit spuselor lui
William Petty: “aurul,argintul, bijuteriile nu pier; ele sunt bogăţii
în toate timpurile şi locurile”;
- principiul antagonismului de interese dintre naţiuni, bazat pe
stocul monetar, unde banul constituie “nervul războiului”.
Esenta doctrinei economice mercantiliste
Constă în trei caracteristici reprezentative ale acesteia:
a) Conceptia despre bogatie sau avutie (individuala sau
nationala)
b)Conceptia despre originalitatea si rolul profitului
c)Conceptia despre bani si relatiile lor cu produsele aduse pe
piata spre vanzare
Forma ideala a bogatiei consta, in viziunea mercantilistilor, in
bani, respectiv in metale pretioase din care erau confectionati acestia.
Sporirea bogatiei sub aceasta forma a fost considerata de ei
preocuparea centrala atat pentru indivizi cat si pentru stat, prezentat
ca exponent al binelui public. Fascinatia acestui deziderat a fost asa
de mare incat orice mijloc era considerat acceptabil pentru atingerea
lui, mergand pana la jefuirea unor tezaure apartinand altor popoare.
Preocupati de imbogatirea imediata, mercantilistii nu si-au pus
intrebarea care ar putea sa fie consecintele pe termen lung ale acestei
avutii.
Izvorul profitului si deci al cumularii de bogatie, de capital, era,
dupa aceeasi apreciere, comertul, circulatia marfurilor, mijlocite de
bani si in mod deosebit, comertul exterior. Mercantilistii au considerat
ca sporul de bani pe care-l incasa negustorul, comparativ cu
cheltuielile facute pentru a aduce produsele respective pe piata,
rezulta din diferenta de pret , din faptul ca acestea erau vandute la un
preț mai mare decat pretul la care au fost achizitionate. In aceste
conditii, mercantilistii au cercetat atat natura pretului marfurilor, cat
mai ales relatia cantitativa dintre volumul marfurilor aduse pe piata si
volumul banilor care mijloceau tranzactiile de pe piata. In acest
context gasim una dintre cele mai vechi formulari a teoriei cantitative
asupra banilor ,respectiv ideea ca puterea de cumpararea a fiecarei
unitati monetare depinde, la un moment dat, de cantitatea de moneda
care circula pe piata in momentul respectiv.
Mercantilistii au fost ganditori pragmatici. In centrul atentiei lor au
stat problemele economice practice, cu precadere masurile de
politica economica pe care trebuia sa le ia statul pentru desfasurarea
eficienta a afacerilor, cresterea profitului oamenilor de afaceri si
sporirea avutiei nationale. Temelia politicii economice mercantiliste
este ideea prezentei si interventiei active a statului in economie, atat
ca agent economic de sine statator, cat si, mai ales, pe plan extern,
printr-o minutioasa si severa politica protectionista in favoarea
intreprinzatorilor nationali, limitand concurenta intreprinzatorilor
straini.Natiunea „mercantilista” se administreaza ca si afacerile
negustoresti. Ea este formata dintr-o suma de indivizi pe care, mai
mult ca orice, il leaga solidaritatea economica. Daca Machiavelli era
de parere ca bogatia statului se intemeia pe saracia cetatenilor,
mercantilistii socoteau, dimpotriva, ca un stat nu se poate fortifica
decat prin inavutirea cetatenilor; sigur, nu a tuturor si nu in mod
egal. Cei vizati erau, in principal, negustorii, camatarii, industriasii.
Intreaga reteta de masuri va viza acest obiectiv.
Etape in gandirea economica mercantilista
Mercantilismul timpuriu
Este caracteristic sec. al XVI-lea şi unor decenii din prima jumătate a
sec. al XVII-lea. Acestei perioade îi este caracteristică preocuparea
pentru realizarea unor balanţe comerciale active, a unui excedent al
intrării de monedă faţă de ieşiri. Mercantilismul timpuriu îşi găseşte
expresia cea mai elocventă în modul de conducere şi administrare a
oraşelor-cetate italiene: Veneţia, Genova, Florenţa. Sub impulsul său,
se înregistrează o creştere a libertăţilor economice şi politice,
opresiunea feudală este atenuată în favoarea dezvoltării agriculturii, a
comerţului şi a activităţilor bancare, meşteşugăreşti şi manufacturiere
din oraşe. Corporaţiile constituite i-au parte la conducerea vieţii
publice. Mercantilismul timpuriu sau sistemul monetar urmarea
sporirea rezervei de bani a tarii respective pe orice cale, recurgand la
masuri foarte drastice, incepand cu restrictii severe impotriva
negustorilor din alte tari pe care ii obligau sa lase o parte din banii
incasati din vanzarea marfurilor lor in tara gazda (sub forma de taxe
sau obligandu-i sa achizitioneze unele marfuri autohtone ) si
terminand cu jaful direct al unor tezaure din tarile celor doua Americi
cotropite de conchistadorii spanioli si portughezi, mai ales in secolul
XVI. Specificul mercantilismului timpuriu este atragerea si retragerea
unei cantitati cat mai mari de bani, respectiv de metale pretioase in
tara respectiva.
Mercantilismul dezvoltat sau sistemul balantei comerciale (mijlocul

sec. al XVII-lea, începutul sec. al XVIII-lea) a exprimat o concepţie
mult evoluată cu privire la modul de conducere şi dezvoltare a
societăţii din acea perioadă. Mercantilismul dezvoltat sau sistemul
balantei comerciale a fost o forma mai evoluata a politicii
mercantiliste in sensul ca a relaxat considerabil comertul
international, a renuntat la masurile rigide de atragere unilaterala a
metalelor pretioase intr-o anumita tara, admitand fluxuri
multidirectionale ale acestora acestora pentru a stimula dezvoltarea
tranzactiilor comerciale intre tarile lumii, cu conditia ca soldul
operatiunilor de import si export ale unei tari sa fie activ, adica, in
favoarea tarii respective (valoarea exportului sa fia mai mare decat
valoarea importului). Principalul instrument analitic si de politica
economica preconizat si folosit de catre mercantilismul dezvoltat a
fost balanta comerciala care arata raportul dintre importul si exportul
unei tari, inclusiv daca soldul operatiunilor de comert international era
in favoarea (activ) sau in detrimentul (pasiv) tarii respective. In
aceasta situatie nu se mai punea problema retinerii cu orice pret a
metalelor pretioase intrate in tara respectiva, ci problema mai
complexa a impulsionarii comertului exterior al acestuia, astfel incat
soldul balantei comerciale sa fie activ, adica exportul tarii date sp fie
mult mai mare decat importul ei, ceea ce asigura in final, sporirea in
continuare a rezervei de bani, de metale pretioase a tarii date.
Alte clasificari ale mercantilismului
Mercantilismul metalist - o doctrina laicizata care trata fenomenele

economice, nu numai din punct de vedere strict economic, ci politic,
prin prisma aducerii in granitele statului respectiv de cat mai mult aur
si argint; aceasta forma de mercantilism a existat in toate tarile, sub
diferite forme. (...).Mercantilismul metalist descurajează exportul de
materii prime pentru manufactură şi al uneltelor de muncă, pentru a
acorda muncitorilor noştri un avantaj şi a-i face capabili să vândă pe
pieţe străine mai ieftin decât muncitorii altor naţii (...). El încurajează
importul de materii prime pentru manufacturi, pentru ca să poată fi
prelucrate de muncitorii noştri mai ieftin şi să înlăture astfel un import
mai mare şi de o valoare mai mare de bunuri manufacturate”. Prin
urmare, este evident că, mercantilismul de factură metalistă conţinea
în sine, germenii trecerii spre cel industrialist.
Mercantilismul industrialist, fondat în Franţa de Jean Bodin,
Montchretien şi Colbert, a avut drept obiectiv esenţial, achiziţia de
metale preţioase prin practicarea unei politici de dezvoltare
industrială, pe baza reglementărilor şi interdicţiilor statului. Ideea de
bază a mercantilismul industrialist constă în faptul că, puterea politică
nu poate fi legată decât de expansiunea comercială. Dezvoltarea
industrială este privită în cadrul acestui proces, ca un instrument, rolul
decisiv revenind statului prin aplicarea unor subvenţii pentru
dezvoltarea manufacturilor, paralel cu aplicarea unor politici
protecţioniste riguroase.
Mercantilismul industrialist îşi va găsi expresia cea mai
elocventă în concepţia economică a lui Jean Baptiste Colbert (1619-
1683). “Colbertismul va fi expresia cea mai franceză a
mercantilismului industrialist.
Mercantilismul comercialist a fost practicat îndeosebi în Marea
Britanie, deoarece sursele cele mai mari de bogăţie le constituiau
comerţul şi navigaţia, efectuate sub reglementări stricte îndreptate
spre protecţia şi favorizarea expansiunii acestora. Mercantilismul
comercialist englez a fost practicat şi teoretizat cu precădere de:
Thomas Mun (1571-1641), Josias Child (1639-1690), William Petty
(1623-1687), acest din urmă gânditor englez făcând deschiderea spre
doctrina economică a liberalismului clasic.
Thomas Mun şi-a formulat concepţia mercantilistă prin
intermediul a două lucrări mai cunoscute: “Consideraţiuni asupra
comerţului Angliei cu Indiile Orientale” (1609) şi “Tezaurul Angliei
în comerţul exterior” (1664-post mortem).
El face distincţia netă între bani, bogăţie şi metale preţioase,
considerând banii drept mijloc de îmbogăţire şi nu de bogăţie ca atare
deoarece, afirma Mun, “cu cât sunt mai intens şi mai raţional folosiţi,
cu atât bogăţia poate spori mai repede, iar tezaurul ţării se umple mai
mult”.Thomas Mun recomanda statului englez intensificarea
importurilor de mărfuri deoarece, ieşirea banilor peste graniţă poate
aduce o bogăţie mult mai mare Angliei concretizată într-un stoc
monetar şi de metale preţioase mai ridicat, la care se pot adăuga şi noi
pământuri care prin rodul lor îi vor spori avuţia. Prin urmare, avem
de-a face cu o viziune dinamică de abordare a operaţiunilor
economice, la care se adaugă o analiză, chiar dacă simplificată, a
riscului economic, a necesităţii realizării unor cheltuieli privite ca
moment în strategia economică de obţinere a unui profit ridicat .
A rămas celebră în acest sens comparaţia pe care Mun o face
între rolul banilor şi rolul seminţelor : “Dacă noi l-am judeca pe
agricultor numai prin prisma momentului semănatului am putea să-l
considerăm nebun. Dar dacă ne amintim în acel moment şi de
secerat, care este scopul activităţii sale, atunci am putea judeca cum
se cuvine munca lui şi belşugul care decurge din ea”.
Sarcina de lucru nr. 1
Comenteaza textul lui Mun

................................................................................................................
....................................................................................................
Josias Child, continuator al ideilor lui Thomas Mun, aduce
însă unele modificări în modul de realizare a balanţei comerciale
active propunând în acest sens, dezvoltarea comerţului maritim cu
Anglia în vederea asigurării supremaţiei în acest domeniu, a creşterii
capitalului comercial, care concomitent cu încurajarea acelor ramuri
ce vând produsele ţării şi asigură materiile prime atât de necesare
pentru propriile industrii. Child este de părere că prosperitatea Angliei
nu se poate realiza decât prin simplificarea şi liberalizarea
operaţiunilor comerciale şi scăderea ratei dobânzii la banii
împrumutaţi pentru desfăşurarea activităţilor comerciale. De altfel,
Child, considera nivelul scăzut al ratei dobânzilor, semnul
prosperităţii şi nu al decăderii economiei. “Ca să ştii dacă o ţară este
bogată sau săracă, menţiona el, nu trebuie să faci altceva decât să
vezi care este preţul (dobânda) banilor”.
Sarcina de lucru nr. 2

Comenteaza textul lui Child :
…………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………
Constatăm că mercantilismul comercialist specific acestei perioade se
deosebeşte fundamental de forma precedentă, mercantilismul
industrialist, prin faptul că, sporirea stocului de metal preţios şi de
bani se realizează prin aportul comerţului, şi nu al industriei.
Activitatea comercială trebuie şi ea susţinută de către stat printr-o
serie de căi economice şi extraeconomice şi anume prin crearea de
monopoluri în comerţ şi transporturi; prin activităţi coloniale şi printr-
o serie de reglementări cu caracter special în raporturile cu alte state
exportatoare sau importatoare de bunuri şi servicii.
Mercantilismul fiduciar, răspândit în Europa primei jumătăţi a sec.
Al XVIII-lea, a fost conceput de renumitul bancher de origine
scoţiană John Law. El a fost experimentat în Franţa. Ideea lui de bază
este următoarea: pentru ca o naţiune să prospere este necesar ca
numerarul să fie abundent, iar atunci producţia creşte, populaţia se
dezvoltă, însă moneda trebuie să circule în mod activ şi cât mai rapid.
Ori, numerarul nu-i necesar să fie reprezentat de metalul preţios. El
(metalul) poate fi substituit cu o monedă de hârtie al cărui volum va fi
proporţionat nevoilor comerţului. Banca centrală este cea care emite
bancnote înlocuitoare de metal preţios. Ele (bancnotele) vor servi la
plata impozitelor în avans, vor fi considerate că alimentează producţia
şi schimbul, că reprezintă adevărată cheie a dezvoltării.
Indiferent de forma pe care o îmbracă, de soluţiile propuse şi de
spaţiul geografic în care se manifestă, mercantilismul prezintă câteva
trăsături esenţiale:
a) este primul curent de gândire economică care încearcă să analizeze,
sub aspect teoretico-practic, modul de producţie bazat pe schimbul de
mărfuri şi relaţii salariale, în condiţiile în care, intensificarea
schimburilor comerciale externe se desfăşoară în proporţii
considerabile şi sunt cele care stau la baza creării de bogăţie, a
plusprodusului.
b) promovează intervenţia statului în economie deoarece, schimbul de
mărfuri şi acumularea primitivă de capital aveau nevoie de cadrul
normativ propice desfăşurării lor;
c) mercantilismul se leagă strâns de politica economică (comercială) a
timpului, ceea ce va justifica şi sub aspect teoretic, nu numai practic,
formarea marilor imperii coloniale adunătoare de metale preţioase,
materii prime şi bani;
d) nevoia crescândă de stoc monetar este alimentată şi de necesitatea
satisfacerii unor cerinţe cât mai variate şi numeroase din partea puterii
regale şi a acoliţilor ei: de la războaie la o viaţă bazată pe lux şi
consum rafinat;
e) banii sunt consideraţi drept: “un factor de producţie cu acelaşi titlu
ca şi pământul”, idee sesizată şi interpretată ulterior de economistul
suedez Eli Heckscher astfel: “banii erau priviţi uneori ca avuţie
“artificială”, distinctă de avuţia “naturală”, unde dobânda de capital
era considerată drept plată pentru închirierea banilor, analogă cu renta
funciară. Fondul comun al ideilor mercantiliste s-au particularizat însă
pe zone geografice şi ţări în funcţie de politicile economice elaborate
şi de soluţiile propuse la un moment dat pentru creşterea avuţiei.
În Spania şi Portugalia, economiştii s-au preocupat de
conservarea metalelor preţioase provenite din noile continente
cucerite şi de interzicerea scoaterii din ţară a acestora. Prin excelenţă,
avem de-a face cu un mercantilism metalist, în cadrul căruia se
întreprind o serie de măsuri prohibitive în domeniul importului de
mărfuri străine, măsuri care au condus la ruinarea economiei
Context istoric, conditii premergatoare si cauze:

Marile descoperiri geografice
Renasterea
Reforma
Apusul feudalismului si stabilitatea politica
Consecinte:
- extinderea orizontului comercial
- apariţia unui aflux de produse exotice
- deplasarea centrului de gravitaţie economică a lumii
- bulversare completă a averilor şi a ierarhiilor sociale
- stimulare a spiritului de aventură şi de câştig
- lumea rurală şi artizanală este înlocuită de lumea comercianţilor
şi manufacturierilor
Caracteristicile generale ale mercantilismului
- Credinţa în superioritatea bogăţiei monetare Achiziţionarea
aurului şi argintului, prin edict regal, constituia, în acelaşi
timp, calea de îmbogăţire a statului şi scopul esenţial al
activităţii economice;
- Mijoacele de acţiune erau adecvate celor două situaţii posibile:
- conservarea, atunci când ţara are metale preţioase,
- achiziţionarea, atunci când ţara nu dispune de metalepreţioase.
- o balanţă comercială excedentară.
- Reglementarea comerţului trebuia să restrângă importurile şi să
favorizeze exporturile
- Deşi au existat unele diferenţe între ţări totuşi politicile
economice inspirate de mercantilism s-au caracterizat prin:
- chrysohedonism,
- etatism,
- reglementarea balanţei comerciale,
- organizarea industriei şi a comerţului,
- protecţionism,
- exclusivism maritim şi colonial,
- invidii internaţionale,
- naţionalism,
- intervenţionism.
Tipuri de politici mercantiliste
- Mercantilismul metalist (spaniol şi italian),

- Mercantilismul industrialist (francez),
- Mercantilismul comercial (britanic şi olandez).
Considerăm mercantilismul ca un pas important în dezvoltarea
economico-socială a epocii. El a fost o primă încercare de descifrare a
scopului mişcării capitalului, de analiză a circulaţiei mărfurilor şi a
economiei de schimb, pregătind în bună măsură terenul pentru
afirmarea fiziocratismului şi ulterior, a doctrinei liberalismului clasic.
Mercantilismul n-a insemnat, in primul rand, un efort stiintific, de
cunoastere propriu-zisa, ci un efort de rezolvare a unor probleme
practice. Si, daca practica ramane un criteriu esential de validare a
unei doctrine, atunci mercantilismul a adus mult tarilor care l-au
practicat. Pe parcursul celor tei secole de existenta mercantilismul a
evoluat teoretic si practic; din ambele puncte de vedere, sensul a fost
spre liberalism. Mercantilistii au meritul de a fi abordat pentru prima
oara categoria economica de profit, insa o priveau ca un surplus de
bani care aparea in procesul circulatiei, adica numai ca profit
normal.
I.Răspunde la următoarele întrebări:

a) Ce este principiul chrysohedonic ? .....................................10p
b) Care sunt cele două semnificații ale conceptului
mercantilism ..............................................................................
...............10p
c) În ce constă esența doctrinei economice
mercantiliste ? .....................................................................
.........................10p
d) De ce mercantilistii au fost considerați ganditori pragmatici ?

.............................................................................................10p
II.Interpretează următoarea apreciere a mercantiliștilor ”un stat nu
se poate fortifica decat prin inavutirea cetatenilor”.
....................................................................................................20p
III.Prezintă deosebirea între mercantilismul comercial și

mercantilismul industrial............................................ .........10p
IV.Alege varianta corectă : .......................................................10p
Sunt tipuri de politici mercantiliste :
a Mercantilismul metalist (spaniol şi francez)

b Mercantilismul industrialist (italian),
c Mercantilismul comercial (britanic şi olandez).
V.Completează spațiile libere
a)Scrierile mercantiliste pot fi încadrate în ceea ce astăzi
numim ......................................şi se leagă mai puţin
de ............................ .10p
b) Ideea de bază a mercantilismului industrialist constă în faptul

că, ................................nu poate fi legată decât
de.....................................................................................................10p

greșit!

..........................................................................................................................
..........................................................................................................................

propuse.............................................................................................................
..........................................................................................................................

evaluare ...........................................................................................................
..........................................................................................................................
...............

din perspectivă
Metodologică
..............................................................................................
..............................................................................................
..
Unitatea de învățare nr. 4.
Gândirea economică a fiziocraților- sec. Al XVIII/lea

Lista de subiecte ce vor fi tratate :
1.Contextualizarea curentului de gândire

2. Definire și caracterizare
3.Principiile esenţiale ale fiziocratismului
4.Fiziocratii au in vedere trei clase sociale
5.Teoria ordinii naturale
6.Proprietatea, in conceptia fiziocrata
7.Conceptia fiziocratilor despre bogatie
8.Teoria produsului net
Cerințe privind cunoștințe anterioare

operat în unitățile de studiu anterioare (de la 1-3)
conținut economic

economice: fiziocratism ,clasa productiva sau fermierii –
„produsul net” , proprietarilor funciari, clasa sterila, sau
stipendiata
- Înțelegerea fenomenelor: filosofie umanista si
liberala,liberschimbismul,conceptia mondoeconomică statică,
libertatea schimbului si in general, libera circulatie a bogatiei,
funcțiile statului minimalist,
învățate
contribuția curentului fizipocrat la dezvoltarea gândirii economice

b) Calculator
c) CD
d) videoproiector

Bucureşti, 2003
2010
Encyclopedie alphabetiques Larousse , Omnis, Librairie Larousse –
pag. 1202)
Cuvinte cheie : fiziocratism, ordine naturală, proprietari

funciari,produs net,politica liberului schimb, libera concurență,
proprietatea, drepturile de proprietate,capitalul, reproducția simplă
Texte explicative
Etimologie și caracterizare generală
Etapa importanta a liberalismului economic clasic Cuvantul

„fiziocratie” provine din doua cuvinte grecesti: physio care inseamna
natura si chratos care inseamna autoritate, putere, adica puterea
naturii.„Fiziocratismul este o doctrina economica burgheza din
secolul al XVIII-lea, avand o aparenta feudala care admite existenta
unei ordini naturale in societate si a unor legi economice
independente de vointa oamenilor.” (John Nou – Studies in the
Development of Agricultural Economics in Europe, pag. 317). El
pune bazele analizei stiintifice a economiei capitaliste si a politicii
economice liberschimbiste. Se spune - si pe buna dreptate – ca
fiziocratismul a fost o doctrina burgheza in invelis feudal. Acest lucru
se datora faptului ca, atat terminologia folosita („avansuri” in loc de
„capital” si „venituri ” in loc de „valori”, „renta” in loc de „profit” ,
cit si situatia lui Fr. Quesnay de slujitor al celui mai mare feudal
francez au facut ca acest ganditor genial sa-si depaseasca pozitia
sociala si intocmai cum „monsieur Jourdaine facea proza fara sa stie”
tot astfel Quesnay a abordat problemele reproductiei din perimetrul
burghez.Reactiile la unele consecinte ale politicii economice
.Ordinea economica gandita exclusiv prin vointa suveranului,
atotputernicia statului cu inabusirea liberei initiative, imoralismul
economic ridicat la rangul de principiu, exacerbarea rolului
comertului si sacrificarea agriculturii nu puteau ramane fara
contrareactii.
O noua filosofie sociala, cu valori fundamentale in ordinea naturala,
liberalism si dreptul de proprietatea, se instaleaza si se impune la
finele secolului XVII si inceputul secolului XVIII. „Fiziocratii dau
forma cea mai slefuita noii paradigme
Ei fauresc o noua doctrina, in esenta liberala.
Punerea ei in practica are nevoie de o noua conceptie despre
mecanismul economic de ansamblu.
Statul fiziocratilor avea urmatoarele functii:
- sa apere ordinea naturala si, in principal, atributul sau
fundamental: proprietatea
- ordinea naturala este „evidenta”. Accentul este pus pe
proprietatea in forma personala privita ca „dreptul de posesiune
asigurat si garantat de forta unei autoritati titulare” (Dupont de
Nemours – Phzsiocratie, pag. 22).
- A fi proprietar, personal, desemna calitatea de a dispune, dupa
propria vointa, de propriile posibilitati si „facultati”, de a
urmari propriul interes si de a uza de roadele muncii;
Fiziocratii au criticat si respins voluntarismul mercantilistilor
manifestat in ideea interventiilor statului in economie, inclusiv
protectionismul vamal, deoarece erau convinsi ca mai presus de
dorintele si vointa oamenilor exista in societate , deci si in economie,
o ordine fireasca sau naturala care se impunea cu forta lucrurilor
implacabile si care , daca era cunoscuta si respectata, asigura buna
functionare a economiei si armonia dintre toate componentele
societatii.
Reacția la apariția noului curent.
Ostilitatea fiziocratilor fata de mercantilisti i-a determinat sa
respinga conceptia despre bogatie si sursa ei.
Spre deosebire de mercantilisti, care au pus accentul pe comert, bani,
preturi fiziocratii, preocupati de productie, pun accentul pe fluxurile
economice, incepand cu repartitia produsului social, continuand cu
circulatia premiselor pentru reluarea procesului de productie la
aceeasi scara, adica reproductia simpla.
Clasele sociale in perspectiva fiziocraților
 clasa proprietarilor – care incaseaza renta funciara, respectiv
„produsul net”(surplus de produse si implicit de valoare
peste cheltuielile de productie), clasa in care intra si
guvernantii si clerul,;
 clasa productiva sau fermierii – care organizeaza productia,
obtin „produsul net” pe care sunt obligati sa-l cedeze
proprietarilor funciari pentru permisiunea de a folosi
pamantul;
 clasa sterila sau stipendiata in care intra toate celelalte
categorii de oameni, inclusiv cei care lucreaza in industrie,
despre care fiziocratii cred ca nu produc „produsul net”.
Ideea de baza a fiziocratilor in legatura cu repartitia produsului
social consta in faptul ca procesul este declansat de plat arendei de
catre fermierii proprietarilor de pamant, astfel incat intregul „produs
net” ajunge in proprietatea acestora din urma.
In Tabloul economic a lui Francois Quesnay ne este prezentata o
schita a modului cum functioneaza economia moderna de piata in
vederea reluarii continue a reproductiei capitalului social la aceiasi
scara.
„Tabloul economic” este o simpla foaie de hartie in care se
arta, cu ajutorul unor linii punctate in zig-zag, cum circula diferite
componente ale produsului social intre cele trei clase sociale si cum
se restabilesc conditiile pentru reinceperea productiei (reproductia).
Tabloul marcheaza fluxurile economice din momentul in care
fermierii a platit deja arenda proprietarilor (2 miliarde livre),
aratand cum cheltuiesc ei banii primiti (ce cumpara) si apoi cum sunt
folositi acesti bani de catre fermieri si industriasii pentru a-si
procura avansurile anuale necesare (industriasii) si mijloacele
pentru inlocuirea anuala a uneltelor uzate (fermierii).
Doctrina economica fiziocrata are la baza urmatoarele trei aspecte
majore:
 conceptia despre ordinea naturala si politica economica
optima,
 conceptia despre bogatie si rolul primordial al agriculturii in
crearea ei si
 teoria “produsului net”, inclusiv conceptia despre crearea si
repartitia produsului intre clasele sociale, respectiv
reproductia simpla la scara macroeconomica analizata prin “
Tabloul economic”.
a) Teoria ordinii naturale

Fiziocratii promoveaza libertatea de miscare a agentilor economici si
a individului, in general, condamnand restrictiile de ordin feudal, si
pe cele mercantiliste. Ei considera ca libertatea individului este
compatibila cu ordinea in societate, deoarece aceasta functioneaza
dupa anumite legi “naturale”, decurgand din vointa divina. In
temeiul acestor principii, celebrul dicton “laissez faire, laissez
passer, le monde va de lui meme” (in traducere: lasati lucrurile sa-si
urmeze cursul lor firesc), atribuit lui J.V. de Gournay, nu este un
indemnn la pasivitate sau fatalitate, ci catre initiativa si munca.
Fiziocratii resping interventia statutlui in economie si sustin politica
economica a liberului schimb sau a liberei concurente. Statul este
redus la functii minime, cum ar fi: apararea proprietatii private, ca
sursa a libertatii individuale si fundament al ordinii naturale;
asigurarea instruirii cetatenilor pentru a putea recunoaste si
reapecta ordinea naturala; efectuarea lucrarilor publice. Acesta este
insa un stat autoritar, condus de un despot, considerat a fi
reprezentantul Divinitatii si garantul ordinii publice.
Proprietatea este considerate ca facand parte din natura umana,
dreptul de proprietate fiind insa o institutie divina.
Formele pe care le imbraca proprietatea, in conceptia fiziocrata
sunt:
 proprietatea personala, sau dreptul fiecarei persoane de a
dispune de sine.
 proprietatea mobiliara, considerate o prelungire a
proprietatii personale, care consta in dreptul fiecaruia de a
poseda si utiliza produsele muncii sale.
 proprietatea funciara, ca rezultat al utilizarii celorlalte doua
forme, in vederea atragerii si mentinerii in cultura a unor
terenuri agricole.
Concurenta este integrata ordinii naturale, indeplinind functia de
asigurare a echilibrului intre cerere si oferta, intre productie si
consum.
Ordinea naturala poate fi privita si ca ordine sociala. Fr. Quesnay
imparte indivizii in trei clase sociale:
clasa proprietarilor funciari, cuprinzand regele, proprietarii funciari,
functionarii de stat si biserica,
clasa productiva sau clasa fermierilor, alcatuita din arendasi si
muncitori agricoli,
clasa sterila, cuprinzand persoanele ocupate in comert, industrie, etc.
b) Conceptia fiziocratilor despre bogatie

Aceasta conceptie este opusa celei mercantiliste in dublu sens: pe de
o parte, fiziocratii sustin ca bogatia consta in bunuri utile pentru
satisfacerea necesitatilor oamenilor, si nu din bani sau metale
pretioase si pe de alta parte, sustin ca aceasta este creata in
productie, in primul rand in agricultura, si nu in comert dupa cum
arata conceptia mercantilista.
Una dintre cele mai reprezentative personalitati ale scolii fiziocrate,
A.R.J.Turgot considera ca agricultura este ramura economica cu
productivitatea cea mai inalta, desi extinde sfera muncii productive si
la activitatea industriala, mestesuguri si comert. El intelege capitalul
ca o acumulare de economii, care poate creste pe masura ce
veniturile depasesc cheltuielile. Tezaurizarea nu mai este considerat
ca “un dusman al productiei”, ci ca sursa a unor investitii necesare
nu numai in agricultura, dar si in toate ramurile economice.
A.R.J.Turgot, prin analizele pe care le-a intreprins, da expresie unui
spirit larg, deschis si neconventional, care depaseste canoanele scolii
fiziocrate, careia ii este asociat.
c) Teoria produsului net

Aceasta teorie a marcat gandirea stiintifica, reprezentand un real
progres in domeniul economiei, referindu-se in principal la mobilul
activitatii economice. Fiziocratii recunosc ca profitul poate lua
nastere si in comert, dar considerau ca numai in agricultura (in
principal) si in industriile extractive se poate produce o cantitate mai
mare de bunuri decat cea care se consuma in procesul productiei.
Izvorul bogatiei il reprezinta numai pamantul, deoarece numai
natura poate crea si “inmulti” prin gratie divina. Din punct de
vedere cantitativ, asadar, produsul net reprezinta diferenta dintre
bogatia creata si cea consumata in agricultura.
Pentru fiziocrati, singura forma de existenta a plusvalorii este renta
funciara. Munca ce nu are ca obiect pamantul este considerate
sterile, deoarece omul nu poate fi creator, ci numai Natura sau
Dumnezeu creaza valoare prin intermediul pamantului.
Facand analiza produsului net, fiziocratii delimiteaza munca,
activitatile si clasele sociale productive de cele neproductive.
Astfel, munca productiva este numai cea creatoare de produs net,
deci munca din agricultura si cei ce lucreaza pamantul. Toate
celelalte categorii de munci sunt considerate neproductive.
Un alt concept important introdus de catre fiziocrati, este capitalul,
pentru prima data in gandirea economica fiind definite si analizate
originea si structura acestuia.
Capitalul reprezinta o serie de avansuri mobilizate in scopul
productiei viitoare, avansuri care sunt de trei categorii:
 Avansurile funciare, reprezinta cheltuieli pentru amenajarea
si introducerea in cultura a pamantului.
Acestea se realizeaza o singura data, la inceputul lucrarilor si deci
nu presupun amortizarea.
 Avansurile initiale sau capitalul fix, reprezinta cheltuieli
suportate de proprietar pentru achizitionarea de utilaje,
echipamente, animale de munca, etc. Avand in vedere uzura
acestora, se prevad “dobanzi”, care sunt de fapt cote de
amortizare, al caror mecanism este descries si inteles corect
pantru prima data de fiziocrati.
 Avansurile anuale sau capitalul circulant, reprezinta
cheltuieli facute de fermieri (producatorii agricoli) pentru:
seminte, ingrasaminte, lucrari agricole etc., care se
recupereaza integral din productia anului respective.
Astfel, Fr. Quenay a elaborat in anul 1758 “Tabloul economic”, care
reprezinta sinteza teoriei fiziocrate a reproductiei simple a
produsului national si in acelasi timp apogeul gandirii economice a
scolii fiziocrate.
“Tabloul” lui Fr. Quesnay prezinta intr-o forma simpla realitatea
economico-sociala si formalizeaza principalele interdependente
dintre participantii la viata economica, anticipand prin aceasta
modelul echilibrului general al lui Leon Walras si schemele
reproductiei largite elaborate de Karl Marx.
Cuvantul „fiziocratie” provine din doua cuvinte grecesti: physio care

inseamna natura si chratos care inseamna autoritate, putere, adica
puterea naturii.Se spune -ca fiziocratismul a fost o doctrina burgheza
in invelis feudal. Spre deosebire de mercantilisti, care au pus accentul
pe comert, bani, preturi fiziocratii, preocupati de productie, pun
accentul pe fluxurile economice, incepand cu repartitia produsului
social, continuand cu circulatia premiselor pentru reluarea procesului
de productie la aceeasi scara, adica reproductia simpla.
Clasele sociale in perspectiva fiziocraților erau
- clasa proprietarilor
- clasa productiva sau fermierii
- clasa sterila sau stipendiata
Ideea de baza a fiziocratilor in legatura cu repartitia produsului social
consta in faptul ca procesul este declansat de plat arendei de catre
fermierii proprietarilor de pamant, astfel incat intregul „produs net”
ajunge in proprietatea acestora din urma.
Formele pe care le imbraca proprietatea, in conceptia fiziocrata

sunt:
 proprietatea personala,
 proprietatea mobiliara,
 proprietatea funciara, ca rezultat al utilizarii celorlalte doua
forme, in vederea atragerii si mentinerii in cultura a unor
terenuri agricole.
Fr. Quenay a elaborat in anul 1758 “Tabloul economic”, care
reprezinta sinteza teoriei fiziocrate a reproductiei simple a
produsului national si in acelasi timp apogeul gandirii economice a
scolii fiziocrate.
I.Enumerați principalele trăsături ale paradigmei liberalismului clasic

.......................................................................................................10p
II.Încadrați din perspectivă istorică și științifică gândirea economica

a fiziocratilor în teoria general economică a liberalismului clasic
........................................................................................................ 30p
Prezentați succint conceptia fiziocratilor despre ordinea naturala,

bogatie si produsul net................................................................ ...
30p
Realizați un studiu comparativ între fiziocratism și mercantilism

referitor la concepția despre bogăție.............................................. 30p

greșit!
întâmpinate în această unitate de studiu
..........................................................................................................................
..........................................................................................................................

propuse.............................................................................................................
..........................................................................................................................

evaluare ...........................................................................................................
..........................................................................................................................
...............

din perspectivă
Metodologică
..............................................................................................
..............................................................................................
..
..............................................................................................
..............................................................................................
..
Unitatea de studiu ce urmează abordează ȘCOALA CLASICĂ

ENGLEZĂ dar toate clarificările noționale și conținuturile
informaționale ce au făcut conținutul unităților de învățare anterioare
sunt necesare înțelegerii acesteia, în sensul că va trebui să realizezi
comparații cu concepțiile , curentele de gândire anterior învățate.
Unitatea de învățare nr.5
Școala clasică engleză

A.Contribuția lui Adam Smith la gândirea economică
- Avuția Națiunilor / opera fundamentală a lui Adam Smith
- Explicarea valorii și a prețului
- Teoria repartiției venitului național
B.Contribuția lui David Ricardo la gândirea economică

-. Teoria obiectivă a valorii
- Teoria despre renta funciară
-Teoria costurilor comparative în comerțul internațional

operat în unitățile de studiu anterioare (de la 1-4)
conținut economic

economice:
revoluția industrială,capitalismul manufacturier,concurența,
avuția națiunilor, veniturileproducătorilor de bunuri, ”mâna
invizibilă a pieței”, diviziunea muncii, productivitatea muncii,
capital fix si capital circulant, “consumatorul rege”,marfa,
valoare, valoare de întrebuințare, salariul, profitul si renta,
cererea și oferta, teoria costurilor comparative,comerțul
internațional, proprietarii funciari
- Înțelegerea și explicarea fenomenelor economice:: ce, cum, cât
și pentru cine se produce, formarea liberă a prețurilor, legea
concurenței, legea cererii și ofertei, formarea prețului de
echilibru, distribuirea veniturilor funcție de titularii factorilor de
producție, eficientizarea comerțului internațional, sintagma
”consumatorul rege”
- Realizarea de studii comparative cu alte curente de gândire
anterior învățate: fiziocratismul, mercantilismul, concepția
economică a lui Platon și cea a lui Aristotel,
- Interpretarea de texte economice din operele clasicilor A. Smith
și D. Ricardo
valorificarea contribuției celor doi clasici la gândirea economică
contemporană.

b) Calculator
c) CD
d) videoproiector,
Bibliografie recomandată unității de învățare

Bucureşti, 2003
Didier Michel – Economia:regulile jocului, Editura Humanitas,
Bucureşti, 1994
2010
Smith Adam - Avuţia Naţiunilor,Editura Academiei Române, 1962,
1965
Cuvinte cheie: concurența,”mâna invizibilă a pieței”, diviziunea

muncii, productivitatea muncii, capital fix si capital circulant,
“consumatorul rege”,marfa, valoare, valoare de întrebuințare,
salariul, profitul si renta,renta funciară, cererea și oferta , comerțul
internațional
Texte explicative
Introducere
In secolul al XVIII-lea Marea Britanie cunostea o perioada de
inflorire accentuata a capitalismului manufacturier, fapt ce a dus,
catre sfarsitul secolului, la declansarea revolutiei industriale.
Aceasta s-a caracterizat prin raspandirea masinismului in industrie
si transporturi, impulsionarea cresterii productiei si a productivitatii
muncii, amplificarea circulatiei monetare si a relatiilor financiar-
bancare, precum si prin extinderea relatiilor internationale.
In acest context, gandirea economica liberala progreseaza rapid,
facandu-se remarcate doua mari personalitati: Adam Smith, in a
doua jumatate a sec.al XVIII-lea si David Ricardo, in prima jumatate
a sec. al XIX-lea. Alaturi de acestia mai pot fi mentionati, ca făcând
parte din acelasi current al gandirii clasice engleze: Th. Malthus,
J,St. Mill, James Mill, etc.
Avuția națiunilor -opera fundamentală a lui Adam Smith
Adam Smith a fost un ganditor scotian, profesor, care a predat

literatura, morala si economia politica la Universitatile din Edinburg
si Glasgow.
Lucrarea sa esentiala este “Avutia natiunilor. Cercetare asupra
naturii si cauzelor ei”, aparuta in anul 1776. Aceasta este impartita
in cinci carti, dintre care primele doua pun accentul pe teoria
economica, iar ultimele trei pe aspectele normative implicate de
aceasta, inclusiv comparatii de istorie economica.
Ideea principala a “Avutiei natiunilor” reiese din titlul ei. Aceasta se
refera la definirea notiunii de bogatie a natiunilor si la analiza
factorilor care permit sporirea ei.Legile pietei dau nastere
concurentei care, asigura bunurile de care societatea are nevoie, in
cantitatile dorite si la preturi acceptabile. In acelasi mod, piata
reglementeaza veniturile producatorilor de bunuri.Astfel, piata apare
ca fiind cel mai inteligent planificator, ceea ce reprezinta o culme a
libertatilor economice individuale. Mecanismul economic imaginat
de autor reprezinta un sistem de lagaturi de tipul cauza-efect,
desfasurat pe termen lung, care dispune de capacitatea de
autoreglare, asigurand in acest mod progresul. Pentru Adam Smith,
punctul de plecare il constituie, la fel ca si la fiziocrati, ordinea
naturala.In conceptia sa, aceasta reprezinta mai mult decat o ordine
sociala si se realizeaza in mod firesc si continuu, atunci cand oamenii
actioneaza in conformitate cu natura lor, care este de ordine
divina.O “mana invizibila”, celebra expresie ii apartine lui A.Smith,
vegheaza si dirijeaza destinele individuale, integrandu-le, cu
actiunile si comportamentele lor, intr-o ordine sociala, ca reflex al
armoniei cosmice. Aceasta “mana” nevazuta pune fiecare element la
locul potrivit, astfel incat economia poate functiona fara intrerupere,
iar interesele generale sunt sincronizate cu cele individuale.
Fiind de acord cu fiziocratii si criticandu-i pe mercantilisti, Adam
Smith considera ca avutia natiunii consta in totalitatea bunurilor de
care dispune aceasta pentru satisfacerea nevoilor si in munca anuala
a fiecarei natiuni. El generalizeaza obtinerea si sporirea avutiei la
toate ramurile productiei, nu numai la agricultura dupa cum se
rezumau fiziocratii.
Analizand rolul hotarator al muncii omenesti in crearea avutiei
nationale Adam Smith evidentiaza doua asoecte esentiale, si anume:
importanta diviziunii muncii pentru cresterea indemanarii
lucratorilor, deci implicit a productivitatii muncii siimportanta
cresterii numarului de lucratori productivi, comparativ cu muncitorii
neproductivi.
Adam Smith analizeaza de asemenea, rolul capitalului ca factor de
productie si importanta acumularii de capital, prin transformarea
unei parti din profit in capital suplimentar. Din aceasta perspectiva,
el face distinctia intre rolurile diferite indeplinite de componentele
capitalului (capital fix si capital circulant) in procesul crearii si
sporirii avutiei natiunilor.
Pe langa problemele economice de care s-a ocupat pe larg, respectiv
diviziunea muncii, originea si intrebuintarea banilor, valoarea si
pretul marfurilor, capitalul si utilizarea acestuia, crearea si
repartitia venitului national, mecanismul de ansamblu al functionarii
economiei de piata, Adam Smith face si unele referiri tangentiale la
multe alte probleme, printre care: comertul international, venitul
national brut si net, politica economica a statului etc.
Intreaga filosofie economica a lui Adam Smith izvoraste din credinta
sa in miraculoasa capacitate a pietei de a conduce sistemul
economiei de piata la randamentul sau maxim. Daca a partinit totusi
pe cineva, acesta este consumatorul, care devine “consumatorul
rege” si ale carui interese sunt intotdeauna plasate deasupra celor
ale producatorului.
Explicarea valorii și a prețului

Adam Smith consacra analizei valorii trei capitole din lucrarea sa
“Avutia natiunilor”, avansand o conceptie bine conturata privitor la
delimitarea notiunilor legate de marfa, izvorul valorii, marimea si
masura ei.
In ceea ce priveste conceptul de valoare, el se refera uneori la
utilitatea bunurilor, care este astfel echivalata termenului de
“valoare de intrebuintare”, iar alteori la puterea de cumparare a
altor bunuri prin bunul respectiv (puterea de schimb), pe care o
asimileaza notiunii de “valoare de schimb”.
Valoarea este deci, punctul de gravitatie determinat de conditiile de
productie, in timp ce pretul reprezinta expresia oscilanta a acestor
conditii, fiind influentat de factori conjuncturali, in special de
raportul dintre cerere si oferta. Adam Smith confirma ca orice marfa
poate avea un pret natural sau pret real exprimat in munca, termen
pentru care el prefera sinonimul de valoare si un pret curent, denumit
si pret nominal sau pret al pietei, exprimat in bani.
Referindu-se la relatia dintre productie si schimb, Adam Smith ofera
un raspuns clar privind problemele relatiei dintre pret si valoarea
marfurilor, respectiv, izvorul, marimea si masura marimii acestora.
Conform traditiei primilor liberali clasici, Adam Smith sustine ca
izvorul valorii marfurilor este munca omeneasca, marimea valorii
este data de cantitatea de munca incorporata in marfa respectiva, iar
masura marimii acesteia este timpul de munca obisnuit, sau cheltuit
de majoritatea producatorilor specializati in productia respectiva.
Generalizand, el apreciaza ca banii constituie pretul nominal al
marfurilor, iar munca este pretul real al acestora. Citand, Adam
Smith sustine ca numai munca “este singurul etalon adevarat si
definitiv, dupa care valoarea tuturor marfurilor poate fi, intotdeauna
si oriunde, apreciata si cumparata”.
Prin constructia sa, Adam Smith realizeaza una dintre cele mai
coerente formulari ale teoriei obiective a valorii si a preturilor,
numita si teoria valorii bazata pe munca, din istoria gandirii
economice.
Teoria repartiției venitului național
In elaborarea teoriei repartitiei venitului national, Adam Smith

porneste de la structura de clasa a societatii capitaliste: muncitori,
capitalisti si proprietari funciari, carora le revin trei categorii de
venituri primare, respective salariul, profitul si renta.
Fata de predecesorii sai liberali, care au abordat fragmentar
problema repartitiei, Adam Smith prezinta o viziune de ansamblu,
incercand sa identifice specificul fiecarei categorii de venit.
Pe ansamblu, venitul national este definit ca fiind partea cu care
sporeste anual avutia unei tari, iar acesta este creat in toate
sectoarele productiei sociale de catre muncitorii salariati.
Natura si marimea celor trei venituri sunt guvernate de factori
diferiti, dar toate au ca unica sursa valoarea nou creata (de munca
prestata de muncitori in toate ramurile productiei sociale). Drept
urmare, salariul este singurul venit care izvoraste din munca proprie,
in timp ce profitul si renta au ca sursa munca straina.
Adam Smith considera ca toate categoriile de venituri sunt justificate.
Profitul si renta, desi reprezinta scazaminte din valoarea nou creata
de muncitori, se cuvin totusi in mod firesc capitalistilor si
proprietarilor funciari pentru eforturile facute si riscurile asumate
pentru capitalul si respective terenul utilizat.
Salariul este considerat a fi rasplata cuvenita producatorilor pentru

marfa numita munca.
Adam Smith face distinctie intre salariul nominal si salariul real, si
arata ca acesta nu are o marime constanta ci este variabil, depinzand
de nivelul productivitatii muncii, de nivelul dezvoltarii economice a
tarii respective, de dinamica preturilor, etc.
Marimea efectiva a salariului se stabileste in functie de cererea si
oferta de munca si raportul de forte dintre muncitori si capitalisti. Pe
termen lung, Adam Smith considera ca salariul are tendinta de a se
reduce pana la minimul vital pentru muncitori, avand in vedere si
tendinta de reducere a ratei profitului, deci a cresterii economice. De
asemenea, sunt luate in consideratie o serie de criterii de diferentiere
a salariilor, printre care: dificultatea muncii, gradul de instruire,
increderea, caracterul permanent al activitatii, etc.
Profitul este pentru prima data analizat ca o categorie independenta,

fiind considerat principala expresie a plusprodusului si ca fiind
principalul mobil al productiei capitaliste. Originea sa se regaseste
in productie, fiin creat de muncitori, dar el rasplateste pe capitalist
pentru riscul asumat prin investirea capitalului. Marimea sa depinde
de cantitatea capitalului utilizat.
Notiunea de profit existenta in toate sferele muncii sociale, are la
Adam Smith o dubla semnificatie: uneori ea indica intregul surplus
de valoare nou creata peste salariile muncitorilor, identificandu-se
cu plusvaloarea, iar alteori cuprinde numai partea ce revine
capitalistului.
Renta funciara reprezinta o categorie economica distincta, parte

constitutiva a plusprodusului creat, ce se plateste pentru folosirea
pamantului aflat in proprietatea privata. Desi renta este inteleasa tot
ca un scazamant din valoarea nou creata de muncitori, ea este
considerata ca un venit firesc al proprietarilor. Marimea acestui
venit este considerata ca rezultat al raportului de forte dintre
proprietar si arendas, raport in care hotaratoare sunt posibilitatile
celui de-al doilea de a-si desface produsele, fapt care reflecta
conditiile productiei agricole.
Adam Smith considera, deci, ca spre deosebire de salariu sau profit,
a caror marime determina pretul, cu renta se intampla invers: desi se
include in pret, marimea sa este determinata de nivelul acestuia.
Adam Smith a fost un mare reformator pe taram economic, politic si

social, care despartindu-se de marcantilisti si fiziocrati, a creat prin
opera sa vasta o sinteza a gandirii economice liberale, ce reflecta
evolutia epocii sale, si constituie pana in prezent un reper de mare
actualitate care a influentat pe parcursul timpului multe generatii de
economisti.
Teoria obiectivă a valorii în opera lui David Ricardo
David Ricardo a fost considerat cel mai stralucit reprezentant al
scolii liberalismului clasic englez.
Provenind dintr-o familie de emigranti evrei de origine olandeza
stabilita in Londra secolului al XVIII-lea, inca de la 14 ani intra ca
agent de bursa la biroul tatalui sau. La varsta de 20 de ani, se rupe
definitiv de familie si de propria religie, intrand in afaceri, si ajunge,
ca la 25 de ani sa devina un cunoscut multimilionar.
David Ricardo isi expune ideile referitoare la circulatia monetara,
bani si agricultura intr-o serie de studii, dar lucrarea sa de referinta
apare in anul 1817 si se intituleaza “Despre principiile economiei
politice si impunerii”.
scolii liberalismului clasic englez.
Provenind dintr-o familie de emigranti evrei de origine olandeza
stabilita in Londra secolului al XVIII-lea, inca de la 14 ani intra ca
agent de bursa la biroul tatalui sau. La varsta de 20 de ani, se rupe
definitiv de familie si de propria religie, intrand in afaceri, si ajunge,
ca la 25 de ani sa devina un cunoscut multimilionar.
David Ricardo isi expune ideile referitoare la circulatia monetara,
bani si agricultura intr-o serie de studii, dar lucrarea sa de referinta
apare in anul 1817 si se intituleaza “Despre principiile economiei
politice si impunerii”.
Trebuind sa faca fata dificultatilor intampinate de economia engleza
de la inceputul sec. al XVIII-lea. printre care: fluctuatia puternica a
preturilor, existenta “legii cerealelor”care ingreunau relatiile
externe ale tarii, marea datorie publica, politica fiscala dura,
cresterea preturilor produselor agricole, efectele masinismului
asupra muncitorilor, David Ricardo incearca prin opera sa, sa
gaseasca explicatii si solutii acestor probleme. Utilizand ca metoda
de studiu a fenomenelor economice, abstractia si deductia, si
concentrandu-se asupra proceselor cu adevarat importante, el
reuseste sa construiasca o teorie mai coerenta si mai profunda,
realizand un progres evident in maturizarea stiintei economice.
David Ricardo adera la teoria obiectiva a valorii si preturilor, dar
inlatura inconsecventele predecesorilor sai, considerand ca valoarea
poate fi impartita intre cele trei venituri primare, dar aceasta nu
indreptateste considerarea lor drept izvoare ale valorii. Valoarea
marfurilor este determinata, sustine David Ricardo, nu numai de
munca prestata la un moment dat pentru producerea lor, ci si de
munca trecuta, materializata in mijloacele de productie.
Deasemenea, D.Ricardo face distinctie intre doua categorii de
bunuri: bunuri rare si bunuri reproductibile (al caror volum poate fi
crescut pe baza legilor pietei de catre agentii economici). Bunurile
rare sunt considerate o exceptie si ca atare nu este cercetat pretul
acestor produse, fiind analizate pe larg natura, marimea si dinamica
bunurilor reproductibile. Astfel, datorita oscilatiilor in raportul
dintre cererea si oferta de bunuri reproductibile, preturile oscileaza
in jurul unui punct de gravitatie, care este valoarea. Pentru ca
bunurile sa aiba prêt si deci valoare, ele trebuie sa fie utile. Utilitatea
este o conditie necesara a valorii, dar ea nu este izvor de valoare,
sustine D. Ricardo.
El considera ca izvorul valorii marfurilor este munca incorporata in
ele, marimea valorii depinde de cantitatea totala de munca cheltuita
in diverse faze ale procesului de productie si de aducuere a acestora
pe piata. In structura muncii, se face diferentierea intre munca
trecuta (inmagazinata in cladiri, utilaje, unelte, materii prime etc.) si
munca prezenta prestata de lucratorii salariati. De asemenea,
valoarea si valoarea de schimb sunt exprimate sub forma preturilor
absolute si a preturilor relative si se gasesc in raport direct
proportional cu cantitatea totala de munca cheltuita pentru
producerea lor si in raport invers proportional cu productivitatea
muncii.
Masura marimii valorii si a preturilor este data, dupa parerea lui D.
Ricardo, de timpul de munca necesar, considerat de el a fi timpul de
munca cel mai indelungat necesar pentru producerea unei marfii.
D. Ricardo a recunoscut ca nu exista o masura perfecta, absoluta si
invariabila pentru valoarea marfurilor, ca aceasta poate fi masurata
numai indirect, prin intermediul banilor. Din motive practice, cum ar
fi nevoia unui sistem de referinta si stabilitate a monedei, autorul
indica considerarea aurului ca etalon pentru valoare.
Desi a cautat in plan teoretic un etalon ideal, D. Ricardo nu l-a
gasit, pentru simplul motiv ca o asemenea unitate de masura ideala a
valorii absolute nu exista.
Pe baza teoriei valorii bazate pe munca, D. Ricardo a eleborat trei
alte teorii de importanta exceptionala pentru stiinta economica:
teoria cantitativa a banilor, teoria rentei funciare si a repartitiei
venitului national si teoria costurilor comparative in comertul
international.
Teoria lui David Ricardo despre renta funciară
David Ricardo porneste de la fenomenul cresterii pretului produselor
agricole, datorita atat volumului sporit de munca necesitat de cultura
loturilor mai putin fertile, cat si taxelor vamale impuse la importul de
cereale in Anglia, prevazute prin “legea cerealelor” adoptata in
1815.
El defineste textual renta ca fiind “acea parte din produsul
pamantului care se plateste landlordului pentru folosirea fortelor
originare si indestructibile ale solului”. Ea nu se confunda nici cu
dobanda, nici cu profitul capitalului si nici nu reprezinta un dar al
naturii, ci reprezinta un transfer de valoare nominala in avantajul
proprietarilor funciari. Renta funciara reprezinta deci o parte din
produsul pamantului ce se plateste proprietarului funciar (de catre
arendas) pentru folosirea solului.
Renta funciara se explica pornind de la urmatoarele premise:
pamantul este limitat si se afla in proprietate privata, terenurile sunt
inegale ca fertilitate si ca pozitie fata de caile de acces, comunicatie
si fata de pietele de desfacere.
Pe masura ce populatia creste, se trece la cultivarea unor terenuri
mai putin fertile si tot mai dezavantajos situate. In aceasta situatie
randamentele vor fi descrescande, lucru valabil si in cazul unor
investitii suplimentare si intensive realizate pe aceeasi suprafata de
teren.
Rezulta deci, ca valoarea produselor obtinute pe terenuri diferite va
fi si ea diferita. Dar produsele se vand pe piata la o valoare sociala
determinate de cantitatea de munca depusa in conditiile de productie
cele mai grele (aferente exploatarii terenurilor celor mai putin
fertile). In consecinta, intre valoarea sociala si cea individuala a
produselor respective apare o diferenta, care este incasata de
proprietari sub forma de renta. D.Ricardo sustine ca tendinta
acesteia este de crestere, ca urmare a cresterii pretului produselor
agricole.
Din punct de vedere matematic, renta funciara este diferenta dintre
pretul produselor agricole pe piata (determinat de timpul de munca
cel mai indelungat necesar cultivarii terenurilor ) si valoarea
individuala (mai mica) a produselor obtinute pe terenurile cu o
fertilitate superioara.
In cadrul teoriei repartitiei venitului national , David Ricardo s-a
ocupat de categoriile de salariu si profit, aprofundand linia de
gandire a lui Adam Smith.
Salariile reprezinta pretul muncii, facand distinctie intre rata
naturala a salariului, care reprezinta nivelul necesar muncitorilor de
a se intretine si rata de piata curenta, care oscileaza in jurul ratei
naturale.
Rata naturala depinde, de pretul alimentelor si al produselor de
prima necesitate, iar pe termen lung are o tendinta de crestere. Rata
de piata depinde, la randul ei de pretul produselor de prima
necesitate, dar si de raportul dintre cererea si oferta de munca
(oferta va fi intotdeauna superioara).
Autorul pledeaza pentru libertate deplina in stabilirea salariilor, pe
baza concurentei de pe piata muncii, fara control legislativ si se
pronunta categoric impotriva legilor de ocrotire a saracilor, care
intra in contradictie cu legile naturale ce stabilesc o corelatie optima
intre numarul populatiei si mijloacele de subzistenta disponibile.
Profitul este considerat a fi partea care ramane dupa
scaderea salariului din valoarea nou creata. D.Ricardo apreciaza ca
din punct de vedere cantitativ, profitul creste, dar rata acestuia
inregistreaza o tendinta permanenta de scadere, datorita cresterii
continue a preturilor produselor agricole si, respective a salariilor.
Concluziile lui David Ricardo privind teoria rentei si a
repartitiei se refera la influenta negativa a cresterii rentei funciare
asupra salariului si profitului, ducand la accentuarea contradictiilor
de interese dintre cele trei clase sociale existente in acea epoca
(proprietarii funciari, patronii capitalisti si muncitorii salariati).
Teoria costurilor comparative în comerțul internațional în

concepția lui David Ricardo
David Ricardo este adeptul libertatii depline a comertului
international bazat pe diviziunea naturala a muncii. “Intr-un sistem de
perfecta libertate a comertului - spune el – fiecare tara isi consacra in
mod natural capitalul si munca acelor genuri de activitati care ii sunt
cele mai avantajoase”. D.Ricardo sustine ca pe piata mondiala, deci in
relatiile comerciale internationale, schimbul de marfuri este guvernat
de o alta lege si anume de principiul costurilor comparative de
productie si al avantajelor relative. Continutul teoriei ricardiene
despre comertul international consta in urmatoarele:D.Ricardo
considera ca nu este posibil si nici necesar ca fiecare tara sa produca
toate categoriile de marfuri de care are nevoie;este mai rational ca
fiecare tara sa se specializeze in producerea anumitor marfuri pentru
care dispune de anumite avantaje dobandite sau naturale; criteriul
acestei specializari trebuie sa fie ajantajul relativ, exprimat in unitati
de timp de munca; din exemplul lui D.Ricardo rezulta ca avantajul
relativ consta in posibilitatea de a produce o marfa cu o cheltuiala de
timp de munca mai mica in comparatie cu alta marfa din aceeasi tara,
chiar daca pentru aceasta marfa s-a cheltuit mai mult timp de munca
dacat in alte tari.
Pentru a intelege modelul ricardian de comert exterior, vom reda in
continuare exemplul pe care l-a utilizat insusi autorul: Sunt alese
doua tari, Portugalia si Anglia, care produc atat vin cat si stofa,
fiecare. In continuare, se demonstreaza pe baza a doua tabele, care
prezinta situatia celor doua tari inainte, si apoi dupa specializare pe
baza costurilor comparative, ca rezultatul specializarii duce
inevitabil la o economie de timp de munca pe ansamblu. Conditia si
consecintele avantajului relativ in comertul international constau,
dupa parerea lui David Ricardo, in practicarea unei politici externe
a liberului schimb. In aceasta situatie, avantajul relativ ar fi asigurat
in mod spontan, automat, nu numai alocarea rationala a resurselor
in productie, deci o diviziune internationala optima a muncii, ci si
avantajul reciproc al tuturor partenerilor, realizand armonia
universala a intereselor acestora.

Introducere
În gandirea economica liberala remarca doua mari personalitati:
Adam Smith, in a doua jumatate a sec.al XVIII-lea si David Ricardo,
in prima jumatate a sec. al XIX-lea.
Contribuția la gândirea economică liberală alui A. Smith constă
în:
- Definirea notiunii de bogatie a natiunilor si analiza factorilor
care permit sporirea ei în lucrarea sa fundamentală ”Avuția
Națiunilor ”
- O “mana invizibila”, vegheaza si dirijeaza destinele individuale,
integrandu-le, cu actiunile si comportamentele lor, intr-o ordine
sociala, ca reflex al armoniei cosmice.
- El face distinctia intre rolurile diferite indeplinite de
componentele capitalului (capital fix si capital circulant) in
procesul crearii si sporirii avutiei natiunilor
- In elaborarea teoriei repartitiei venitului national, Adam Smith
porneste de la structura de clasa a societatii capitaliste: muncitori,
capitalisti si proprietari funciari, carora le revin trei categorii de
venituri primare, respective salariul, profitul si renta.
Salariul este considerat a fi rasplata cuvenita producatorilor pentru
marfa numita munca.Adam Smith face distinctie intre salariul
nominal si salariul real.
Profitul este pentru prima data analizat ca o categorie independenta,
fiind considerat principala expresie a plusprodusului si ca fiind
principalul mobil al productiei capitaliste.
Renta funciara reprezinta o categorie economica distincta, parte
constitutiva a plusprodusului creat, ce se plateste pentru folosirea
pamantului aflat in proprietatea privata.
scolii liberalismului clasic englez. David Ricardo adera la teoria
obiectiva a valorii si preturilor, dar inlatura inconsecventele
predecesorilor sai, considerand ca valoarea poate fi impartita intre
cele trei venituri primare, dar aceasta nu indreptateste considerarea
lor drept izvoare ale valorii. Pe baza teoriei valorii bazate pe munca,
D. Ricardo a eleborat trei alte teorii de importanta exceptionala
pentru stiinta economica: teoria cantitativa a banilor, teoria rentei
funciare si a repartitiei venitului national si teoria costurilor
comparative in comertul international. In cadrul teoriei repartitiei
venitului national , David Ricardo s-a ocupat de categoriile de
salariu si profit, aprofundand linia de gandire a lui Adam
Smith.Profitul este considerat a fi partea care ramane dupa scaderea
salariului din valoarea nou creata. Concluziile lui David Ricardo
privind teoria rentei si a repartitiei se refera la influenta negativa a
cresterii rentei funciare asupra salariului si profitului, ducand la
accentuarea contradictiilor de interese dintre cele trei clase sociale
existente in acea epoca (proprietarii funciari, patronii capitalisti si
muncitorii salariati).
I. Definiți următoarele concepte economice :

a)Concurența..............................................................................
.......................................................................................................... 5p
b)Salariul,...................................................................................
................................................................................................................
............................................................................................................5p
c)Profitul.....................................................................................
.......................................................................................................... 5p
d)Rentafunciară..........................................................................
................................................................................................................
............................................................................................................5p
II..Explicați sintagma lui Adam Smith cunoscută sub denumirea
”mâna invizibilă a pieței ”:...........................................................15p
III.Prezentați (folosind argumentele teoretice lui Adam Smith)

teoria valorii bazata pe munca și susțineți-le cu exemple din realitatea
economică specifică economiei concurențiale.
..........................................................................................................20p
IV.Explicați mecanismul formării prețurilor și al salariului nominal

comparativ cu cel real conform accepțiunii prezentate de către
clasicii reprezentativi din gândirea economică engleză.
................................................................................................................
........................................................................................................ 25p
V.Exprimați judecăți de valoare argumentate referitoare la modelul
ricardian privind teoria costurilor comparative si a avantajelor
relative in comertul international.
................................................................................................................
........................................................................................................ 20p
Dacă ai întrunit 70 p din cele 100 p afectate răspunsurilor corecte

treci la tema următoare ; în caz contrar , repetă secvențele de lecție
unde ai greșit!

................................................................................................................
................................................................................................................
Propune aici alte modalități de a aborda
subiectele................................................................................................
................................................................................................................
................................................................................................................
evaluare ..................................................................................................
................................................................................................................
................................................................................................................
..............
Ce elemente de noutate consideri că a prezentat această unitate de
studiu din perspectivă
Metodologică
.......................................................................................
......................................................................................
.......................................................................................
.......................................................................................
Unitatea de învățare ce urmează abordează Sistemul economic
Marxist dar toate clarificările noționale și conținuturile
informaționale ce au făcut conținutul unităților de învățare anterioare
sunt necesare înțelegerii acesteia, în sensul că va trebui să realizezi
comparații cu concepțiile , curentele de gândire anterior învățate
Sistemul economic Marxist

1.Paradigma economica marxista

2.Sistemul de categorii economice
3.Teoria lui K.Marx privind inevitabilitatea inlocuirii
capitalismului cu socialismul
4.Analiza pietei mondiale si a relatiilor internationale in opera lui
K.Marx
Cerinţe privind cunoştinţele și competențele anterioare
- cunoștințe de bază privitoare la micro și macroeconomie

- un minim limbaj de specialitate specific științelor economice:
cunoașterea aparatului conceptual și categorial cu care s-a operat
în unitățile de studiu anterioare (de la 1-5)
- competențe de analiză, sinteză, interpretare de text economic
- realizarea și interpretarea datelor statistice și a graficelor cu
conținut economic
- cel puțin 70 p obținute la testul autoevaluativ anterior

economice: revoluția burghezo democratică, socialismul
utopic ,proletariatul industrial, dialectica materialista ,fortele de
productie ,legile economice, economia naturala, economia de
schimb, proprietatea colectivă, acumulare capitalistă
proprietatea socialista, concurența de monopol, țări
industrializate,etc.
- Înțelegerea și explicarea fenomenelor economice:dialectica
materialistă,raportul dintre forțele de producție și relațiile de
producție,relația economic, politic ,social și juridic,esența și
logica sistemului capitalist,mecanismul economiei naturale
comparativ cu mecanismul economiei de schimb,proprietatea
colectivă și satisfacerea nevoilor societății,contradicțiile
mecanismului economiei de piață, criya economică de
supraproducție,analiza comparativă dintre cele două tipuri de
politică externă:liberul schimb și protecționismul,
- Explicarea legilor :
- legea valorii bazate pe munca, considerata temelia
schimbului de marfuri,
- legea generala, absoluta a plusvalorii si caile sporirii
acesteia,
- legea acumularii de capital (prin concentrarea si centralizarea
capitalului),
- legea transformarii plusvalorii in profit, profitului in profit
mediu si tendinta istorica de scadere a ratei medii a profitului,
etc.
- Analiza limitelor marxismului
- Argumentarea teoriei lui Marx privitoare la inevitabilitatea
înlocuirii capitalismului cu socialismul
- Realizarea de studii comparative cu alte curente de gândire
anterior învățate: fiziocratismul, mercantilismul
- Interpretarea de texte economice din operele lui Karl Marx și Fr.
Engels
valorificarea contribuției marxismului la gândirea economică
contemporană.

Calculator
Cd
Videoproiector

Bucureşti, 2003
Dobrotă N. - Economie politică, Editată de Agenţia de Consulting
Universitar,Bucureşti, 1992
Dobrotă N. - Economie politică, Editura Economică, Bucureşti, 1997
2010
Cuvinte cheie : dialectica materialista , factorii de producție,

fortele de productie ,relațiile de producție, economia naturala,
economia de schimb, proprietatea colectivă, proprietatea socialista,
concurența de monopol, țări industrializate,etc.
Texte explicative
SISTEMUL ECONOMIC MARXIST
PARADIGMA ECONOMICA MARXISTA
Doctrina economica a lui Karl Marx s-a format la granita dintre

liberalismul clasic si socialismul utopic, provocand reactii puternice
intre economistii din timpul sau, dar si in randul generatiilor
urmatoare, fiind puternic contestat de unii si ovationat de altii. Opera
sa fundamentala, “Capitalul” cu subtitlul “Critica economiei
politice”, impartita in patru volume, a fost elaborata intre anii 1855
– 1865, volumul I fiind publicat in 1867, iar celelalte ulterior, intre
1885 si 1910. In procesul dublei critici pe care o propune, atat
capitalismului, cat si gandirii economice a predecesorilor sai
(liberalismul economic), K. Marx a eleborat o noua paradigma
pentru investigarea realitatilor economice, denumita dialectica
materialista sau materialismul istoric. In esenta, paradigma marxista
consta in ideea ca,in productia de marfuri, oamenii intra in relatii
determinate unii cu altii, independente de vointa lor, dar a caror
natura depinde de nivelul de dezvoltare al fortelor de productie.
Aceste relatii constituie baza economica a societatii, pe temelia
careia se ridica o suprastructura politica si juridica (statul si
institutiile sale), careia ii corespunde o constiinta sociala (incluzand
si ideologiile). Toate acestea se afla in interdependenta, rolul
primordial revenind economicului.
Pentru K. Marx legile economice nu mai sunt, in concluzie,
asimilabile legilor naturii. Nu mai exista “ordine naturala”, ci legile
economice sunt in mod critic desacralizate, ele exprimand in viziunea
sa , esenta si logica sistemului capitalist, caracterizand contradictiile
interne inerente ale acestuia si preconizandu-i sfarsitul.
SISTEMUL MARXIST DE CATEGORII ECONOMICE
K.Marx face distinctie intre economia naturala, care urmareste

autoconsumul si economia de schimb, care urmareste, in principal,
vanzarea bunurilor pe piata in vederea obtinerii unui castig banesc.
La randul ei, economia de schimb cunoaste mai multe forme de
dezvoltare in functie de: mediul in care functioneaza (la granita
dintre comunitatile primitive, in sclavagism, in feudalism, in epoca
moderna); de amploarea ei (productia simpla de marfuri si
capitalismul) si de complexitatea structurilor ei (libera concurenta
sau prezenta unor factor perturbatori ai acesteia).
Expresia teoretica a relatiilor istoriceste determinate dintre
producatorii de marfuri si consumatorii lor o constituie , in viziunea
lui K. Marx, categoriile economice.
Punctul de plecare il constituie marfa, ca celula de baza a economiei
de piata, precum si alte categorii legate de aceasta, cum ar fi banii,
valoarea, pretul si contradictiile care le insotesc, in trecerea lor prin
cele patru sfere ale economiei – productia, repartitia, schimbul sau
circulatia si consumul.
Aderand la teoria obiectiva a valorii si preturilor, K. Marx
semnaleaza o serie de aspecte noi.
Astfel, marfa este considerata ca unitate contradictorie intre
valoarea de intrebuintare si valoarea marfurilor, valoarea fiind
considerata ca un raport social istoriceste determinat intre
producatorii de marfuri.
Pe baza acestor aprecieri teoretice, K. Marx face distinctie intre
munca (activitatea creatoare de valoare) si forta de munca
(potentialul creator al muncitorilor), aprofundeaza analiza
capitalului (definitia, geneza si rolul hotarator al acestuia in
functionarea economiei moderne de piata), analizeaza plusvaloarea
ca parte din valoarea creata de muncitorii salariati pe care si-o
insusesc alte grupuri sociale (patronii sub forma de profit, bancherii
sub forma de dobanda si proprietarii sub forma de renta funciara)
explica salariul ca pret al fortei de munca si nu ca pret al muncii ,etc.
Cele mai importante legi economice formulate de K. Marx au fost
legea valorii bazate pe munca, considerata temelia schimbului de
marfuri, legea generala, absoluta a plusvalorii si caile sporirii
acesteia, legea acumularii de capital (prin concentrarea si
centralizarea capitalului), legea transformarii plusvalorii in profit,
profitului in profit mediu si tendinta istorica de scadere a ratei medii
a profitului,
Concluziile teoretice sintetizate de K. Marx se refera la faptul ca
scopul si stimulentul dezvoltarii productiei capitaliste il constituie
obtinerea de cat mai multa plusvaloare de catre proprietarii de
capital, ca singurii producatori erau muncitorii salariati, exploatati
de proprietarii capitalisti, ca salariul muncitorilor reprezenta numai
o parte din valoarea creata de ei. Partea cea mai mare din
plusvaloare era insusita de clasele sociale care nu munceau, sub
forma de profit, dobanda si renta funciara, ajungandu-se la puternice
contradictii de interese, sursa a luptei de clasa pe plan social si
politic intre muncitori si proprietarii mijloacelor de productie,
precum si la justificarea idealului socialist.
TEORIA LUI KARL MARX PRIVIND INEVITABILITATEA INLOCUIRII
CAPITALISMULUI CU SOCIALISMUL
Pe baza conceptiei sale istorice, K. Marx a considerat ca

economia moderna de piata sau capitalismul nu va putea exista la
nesfarsit, urmand sa fie inlocuit cu o societate organizata in interesul
majoritatii membrilor ei (oamenii muncii), pe baza proprietatii
colective (socialiste si apoi comuniste) asupra mijloacelor de
productie si avand ca obiect nemijlocit, satisfacerea nevoilor tuturor
membrilor societatii.Argumentele invocate erau atat de natura
obiectiva cat si subiectiva.In prima categorie se incadra tendinta
istorica a acumularii capitaliste (concentrarea si centralizarea
capitalului) pana in punctul in care proprietatea privata ar fi devenit
un monopol si ar fi blocat functionarea economiei. De asemenea, K.
Marx face referire si la contradictiile care insoteau mecanismul
economiei de piata (dintre caracterul tot mai social al productiei si
caracterul privat al insusirii produselor, dintre caracterul organizat
al intreprinderilor si anarhia la scara macroeconiomica, dintre
interesele patronilor capitalisti si cele ale muncitorilor salariati, etc.)
si manifestarea lor sub forma crizelor economice de supraproductie.
In cea de a doua categorie de argumente, se incadreaza
convingerea lui K. Marx ca proletariatul era interesat si capabil sa
organizeze economia la scara sociala mult mai bine decat
intreprinzatorii capitalisti.
In formularea idealului socialist, K. Marx se delimiteaza de
socialistii utopici, deoarece, sustine el, punctul sau de vedere este cel
al “socialismului stiintific” , calea pe care o propune este cea a
“revolutiei proletare”, iar metoda cea a dictaturii proletariatului.
K. Marx spera ca prin preluarea puterii politice de catre
clasa muncitoare, aceasta sa poata inlatura structurile exploatatoare
si sa creeze structuri sociale noi, incepand cu proprietatea socialista,
care sa conduca economia nationala pe baza unui plan la scara
macroeconomica si sa realizeze egalitatea intre membrii societatii,
coreland veniturile cu prestatia conform principiului “de la fiecare
dupa capacitati, fiecaruia dupa munca”.
Experienta istorica a secolului al XX-lea a arata ca tarile denumite
socialiste sau comuniste, s-au situat intr-o zona foarte indepartata de
sperantele lui K. Marx, ceea ce a ridicat numeroase semne de
intrebare cu privire la validitatea acestei teorii, respectiv cauzele
care au dus la esecul “experimentului socialist”.
ANALIZA PIETEI MONDIALE SI A RELATIILOR INTERNATIONALE IN

OPERA LUI KARL MARX
Printre contributiile lui K.Marx la elucidarea unor probleme

ale gandirii economice, trebuie sa mentionam si analiza rolului
comertului exterior in geneza si dezvoltarea capitalismului (prin
profiturile mari obtinute in acest domeniu), explicarea tendintei
tarilor dezvoltate spre expansiune externa, particularitatile actiunii
unor legi economice pe piata externa, indeosebi a legii valorii bazate
pe munca, teoria schimbului neechivalent dintre tarile dezvoltate si
tarile agrare pe piata externa, precum si rezultatele celor doua tipuri
de politica externa: liberul schimb si protectionismul.
Teoria marxista a schimbului neechivalent porneste de la faptul ca
tarile industrializate aveau o pozitie privilegiata (de monopol) pe
piata mondiala, comparativ cu tarile agricole, nedezvoltate. Datorita
productivitatii ridicate a muncii din tarile dezvoltate, acestea puteau
vinde produsele industriale la preturi mai mari dacat valoarea lor,
obtinand un profit suplimentar, si castigand de doua ori: odata cand
vindeau produsele lor industriale si a doua oara cand cumparau
produsele agricole din tarile slab dezvoltate.
K. Marx arata ca ca este vorba de fat de o scurgere de venit national
dinspre tarile agrare catre cele industriale, denumind acest proces
exploatarea tarilor agrare de catre burghezia din tarile
industrializate, proces pe care se baza colonialismul de cateva
secole, stimuland dezvoltarea tarilor bogate si impiedicand-o pe cea
a tarilor sarace.
Doctrina economica marxista a fost una dintre cele mai
controversate teorii din epoca moderna si contemporana, suscitind
reactii intense atat in randul militantilor miscarilor muncitoresti, cat
si intre economistii care aparau capitalismul si proprietatea privata
capitalista.
SISTEMUL ECONOMIC MARXIST
K. Marx a elaborat o noua paradigma pentru investigarea realitatilor

economice, denumita dialectica materialista sau materialismul
istoric. In esenta, paradigma marxista consta in ideea ca,in productia
de marfuri, oamenii intra in relatii determinate unii cu altii,
independente de vointa lor, dar a caror natura depinde de nivelul de
dezvoltare al fortelor de productie. Aceste relatii constituie baza
economica a societatii, pe temelia careia se ridica o suprastructura
politica si juridica (statul si institutiile sale), careia ii corespunde o
constiinta sociala (incluzand si ideologiile). Toate acestea se afla in
interdependenta, rolul primordial revenind economicului.
SISTEMUL MARXIST DE CATEGORII ECONOMICE
Expresia teoretica a relatiilor istoriceste determinate dintre

producatorii de marfuri si consumatorii lor o constituie , in viziunea
lui K. Marx, categoriile economice. Punctul de plecare il constituie
marfa, ca celula de baza a economiei de piata, precum si alte
categorii legate de aceasta, cum ar fi banii, valoarea, pretul si
contradictiile care le insotesc, in trecerea lor prin cele patru sfere ale
economiei – productia, repartitia, schimbul sau circulatia si
consumul.
Marfa este considerata ca unitate contradictorie intre valoarea de
intrebuintare si valoarea marfurilor, valoarea fiind considerata ca un
raport social istoriceste determinat intre producatorii de marfuri.
Cele mai importante legi economice formulate de K. Marx au fost:
- legea valorii bazate pe munca, considerata temelia
schimbului de marfuri,.
Argumentele invocate erau atat de natura obiectiva cat si
subiectiva.
In prima categorie se incadra tendinta istorica a acumularii
capitaliste (concentrarea si centralizarea capitalului) pana in punctul
in care proprietatea privata ar fi devenit un monopol si ar fi blocat
functionarea economiei. De asemenea, K. Marx face referire si la
contradictiile care insoteau mecanismul economiei de piata (dintre
caracterul tot mai social al productiei si caracterul privat al insusirii
produselor, dintre caracterul organizat al intreprinderilor si anarhia
la scara macroeconiomica, dintre interesele patronilor capitalisti si
cele ale muncitorilor salariati, etc.) si manifestarea lor sub forma
crizelor economice de supraproductie.
In cea de a doua categorie de argumente, se incadreaza
convingerea lui K. Marx ca proletariatul era interesat si capabil sa
organizeze economia la scara sociala mult mai bine decat
intreprinzatorii capitalisti.
Printre contributiile lui K.Marx la elucidarea unor probleme
ale gandirii economice, trebuie sa mentionam si analiza rolului
comertului exterior in geneza si dezvoltarea capitalismului (prin
profiturile mari obtinute in acest domeniu), explicarea tendintei
tarilor dezvoltate spre expansiune externa, particularitatile actiunii
unor legi economice pe piata externa, indeosebi a legii valorii bazate
pe munca, teoria schimbului neechivalent dintre tarile dezvoltate si
tarile agrare pe piata externa, precum si rezultatele celor doua tipuri
de politica externa: liberul schimb si protectionismul.
Argumentarea teoretica facuta de K. Marx in opera sa este in
parte justa, in parte nesatisfacatoare.
In masura in care K. Marx a denuntat carentele reale ale
capitalismului din secolul al XIX-lea, el continua efortul de asanare a
societatii inceput de stralucite personalitati ale culturii umaniste si
democratice inaintea sa. Pe de alta parte insa, K. Marx a cazut in
capcana de a subaprecia metamorfozele posibile ale economiei de
piata, compatibile cu proprietatea privata, pronosticand in mod mult
prea grabit sfarsitul acestui tip de organizare economica.
Doctrina economica marxista a fost una dintre cele mai
controversate teorii din epoca moderna si contemporana, suscitând
reactii intense atat in randul militantilor miscarilor muncitoresti, cat
si intre economistii care aparau capitalismul si proprietatea privata
capitalista.
I.Folosiți următorul text pentrua prezenta semnificația și

limitele gândirii economice marxiste într-un minieseu :
Perenitatea operei marxiste se datorează poate tocmai

preocupării pentru acurateţe, pentru logică şi pentru veridicitate
care au diferenţiat clar lucrările marxiste de cele ale utopicilor care
l-au precedat. Marx se ocupă nu atât de programe utopice, de
scenarii alternative pentru societatea contemporană lui, cât de
argumentarea ştiinţificităţii unor astfel de scenarii pe baza analizei
mecanismelor de funcţionare ale capitalismului şi descoperirii legilor
sale fundamentale. Urmărind cu atenţie mişcările economice ale
timpului său, Marx a pus accentul pe contradicţiile interne ale
acestuia, pe problemele care existau în societate, și prevedea
distrugerea sistemului capitalist.
................................................................................................................
.........................................................................................................40 p
II..Definiți următoarele concepte economice :
a) dialectica materialista ..........................................................6p
b) factorii de producție..............................................................6p
c) fortele de productie .............................................................. 6p
d) relațiile de producție .............................................................6p
e) proprietatea socialista..............................................................6p
III. Alegeți varianta corectă:
1.Sunt legi economice formulate de K. Marx:

a) legea acumularii de capital
b) legea transformarii profitului în plusvaloare
c) legea relativă a plusvalorii
R :a. ……………………………………………………………5p
2. Stimulentul dezvoltarii productiei capitaliste il constituie:

a)obtinerea de cat mai multa plusvaloare de catre proprietarii de
capital,
b) singurii producatori erau muncitorii salariati,
c) salariul muncitorilor reprezenta toată valoarea creata de ei
R : .ab………………………………………………………5p
IV. Completați spațiile lacunare :

K. Marx face distinctie intre munca.......................................... si
forta de munca..................................... aprofundeaza analiza
capitalului ,analizeaza plusvaloarea
ca.................................................................................................... pe
care si-o insusesc alte grupuri sociale , explica salariul
ca..................................................................si nu ca pret al muncii
Răspunsuri corecte :
1.activitatea creatoare de valoare......................................................5p

2.potentialul creator al muncitorilor...................................................5p
3. parte din valoarea creata de muncitorii salariati ...................... .....5p
4.ca pret al fortei de munca..........................................................5p

greșit!

..........................................................................................................................
..........................................................................................................................

propuse.............................................................................................................
..........................................................................................................................

evaluare ...........................................................................................................
..........................................................................................................................
...............

din perspectivă
Metodologică
..............................................................................................
..............................................................................................
..
..............................................................................................
..............................................................................................
..
Unitatea de învățare ce urmează abordează Liberalismul neoclasic
dar toate clarificările noționale și conținuturile informaționale ce au
făcut conținutul unităților de învățare anterioare sunt necesare
înțelegerii acesteia, în sensul că va trebui să realizezi comparații cu
concepțiile , curentele de gândire anterior învățate
Unitatea de Învățare nr. 7
Liberalismul neoclasic ( marginalismul)
1. Paradigma liberalismului economic neoclasic

2.Scoala economica de la Viena si teoria utilitatii marginale
3.Scoala de la Lausanne si teoria echilibrului general
4.A. Marshall si scoala de la Cambridge

cunoașterea aparatului conceptual și categorial cu care s-a operat în
unitățile de studiu anterioare (de la 1-6)
 realizarea și interpretarea datelor statistice și a graficelor cu conținut
economic

economice: utilitate economică, “revolutie marginalista”,
individualismul, hedonismul, metoda deductiva , libera concurență,
liberul schimb, mecanismul preturilor,imputație, dobândă,
productivitatea marginala, individualism, raritate, calcul marginal,
utilitate totală, utilitate marginală, utilitate individuală, bunuri finale,
echilibru general,externalități
- Înțelegerea și explicarea comportamentului consumatorului în condiții
de raționalitate, a teoriei utilității marginale, a modelului echilibrului
general elaborat de L. Walras
- Rezolvarea de probleme și exerciții privitoare la consumul rațional al
resurselor limitate
- Explicarea legii lui Gossen
- Analiza limitelor teoriilor economice prezentate
învățate: fiziocratismul, mercantilismul, marxismul
- Interpretarea de texte economice cu conținut specific tematicii abordate
- Realizarea de judecăți științifice și de valoare referitoare la valorificarea
contribuției liberalismului neoclasic la gândirea economică contemporană.

Calculator
Cd
Videoproiector

Bucureşti, 2003
Dobrotă N.- ABC-ul economiei de piaţă modernă, Casa de editură şi presă
"Viaţa Românească", Bucureşti,1991.
Dobrotă N. - Economie politică, Editura Economică, Bucureşti, 1997
Popescu Silvia, Doctrine economice, Editura Renaissance, Bucureşti, 2010
Cuvinte cheie : utilitate economică, utilitate marginală, calculul

marginal, echilibru general, legea lui Gossen, productivitatea marginală a
factorilor de producție,externalități
Texte explicative
LIBERALISMUL NEOCLASIC SAU MARGINALISMUL
PARADIGMA LIBERALISMULUI ECONOMIC NEOCLASIC
In anii ’70 al secolului al XIX apare in gandirea economica, asa numita

“revolutie marginalista”, ca o reactie intelectuala fata de liberalismul
clasic, avand ca scop principal consolidarea si justificarea economiei
moderne de piata.Trei autori, considerati ulterior ca fondatori al economiei
neoclasice, care nu se cunosteau intre ei, descopera aproape simultan noile
instrumente de analiza. Este vorba de englezul Stanley Jevons (1835-1882)
prin lucrarea sa “Teoria economiei politice” (1871), austriacul Carl
Menger (1840-1912) prin lucrarea sa “Bazele economiei politice”(1871) si
francezul Leon Walras (1834-1910) prin lucrarea sa “Elemente de
economie politica pura” (1874).
Obiectivul esential al preocuparii si analizelor reprezentantilor noului
curent era foarte diferit de cel al economistilor clasici. Acestia aveau o
viziune pe termen lung, o perspectiva dinamica, accentual punandu-se pe
problemele acumularii de capital, pe cresterea economica si pe dezvoltarea
generala a sistemului economic. Ganditorii neoclasici au inversat
perspectiva traditionala a liberalismului, pornind de la sfera consumului
spre sfera schimbului si au divizat demersul teoretic in doua ramuri:
“teoria pura” care analiza principiile universale ce guvernau schimbul de
marfuri si “teoria monetara” care studia implicatiile banilor si ale
circulatiei monetare in sfera schimbului si in functionarea economiei de
piata. Gandirea economica a marginalistilor a fost denumita neoclasica,
pentru a sugera, pe de o parte, conexiunea cu liberalii clasici, prin
apararea economiei de piata si a proprietatii private si, pe de alta parte,
pentru a evidentia desprinderea de acestia, prin repingerea teoriei valorii
bazate pe munca si inlocuirea ei cu teoria utilitatii marginale, ca baza a
formarii preturilor.Comparand paradigma celor doua curente ale
liberalismului, rezulta ca a avut loc o ruptura partiala.Neoclasicii au
preluat o serie de elemente ale paradigmei liberalismului clasic, printre
care: individualismul, apararea economiei de piata si a proprietatii private,
hedonismul, metoda deductiva in explicarea fenomenelor economice,
sustinerea politicii liberei concurente sau a liberului schimb, respingerea
interventiei statului in economie, sustinerea teoriei autoreglarii spontane a
economiei de piata prin mecanismul preturilor.In acelasi timp, fata de
liberalismul clasic, marginalistii au respins teoria obiectiva a valorii si a
pretului bazate pe munca incorporata in bunurile economice si implicatiile
ei in sfera repartitiei.
Liberalii neoclasici muta analiza repartitiei veniturilor pe un alt plan. Dupa
parerea lor, productia si repartitia sunt doua laturi ale aceluiasi proces,
guvernate de principii asemanatoare ce deriva din aprecierea subiectiva a
bunurilor de catre agenti economici(consumatori si producatori, iar
veniturile care rezulta din acest proces au o natura asemanatoare si o
justificare egala. Ei considera ca orice “exploatare” este exclusa,
repartitia veniturilor fiind compatibila cu eficienta economica si cu
armonia de interese a agentilor concurenti pe piata.Argumentele acestei
viziuni optimiste sunt urmatoarele: bunurile economice sunt create in
productie, ca rezultat al serviciilor factorilor de productie, munca, natura,
capital. Pretul incasat pe piata, cu ocazia vanzarii acestor bunuri, este
folosit pentru a plati serviciile productive ale muncii, capitalului si
pamantului.
Pentru rezolvarea acestei probleme este necesara determinarea partii care
revine fiecarui factor de productie pentru serviciile aduse. Operatiunea de
atribuire a unei parti din pretul obtinut prin vanzarea bunurilor fiecarui
factor de productie, sub denumiri distincte (salariu, profit, dobanda, renta),
poarta denumirea de imputatie.
Criteriul economic pentru determinarea volumului fiecarei categorii de
venit, este, in opinia liberalilor neoclasici, productivitatea marginala a
fiecarui factor de productie, prin care se intelege sporul de produse obtinut
prin cresterea cu o unitate a factorului de productie analizat.
Specificul liberalismului neoclasic este legat de elementele de noutate
aduse de reprezentantii sai in paradigma folosita, si anume:
- raritatea, ca trasatura definitorie a bunurilor economice, rolul cheie al
psihologiei si comportamentului individului consumator, in explicarea
mecanismului de ansamblu al economiei de piata,
- combinarea analizei psihologice a fenomenelor economice cu
utilizarea unor procedee matematice, cum ar fi calculul marginal. Din
aceasta deriva denumirea de marginalisti, data neoclasicilor, respectiv
economisti preocupati de consecintele unor modificari cantitative mici
din economie.
Esenta paradigmei liberalismului neoclasic se poate rezuma la sase
elemente: individualism, raritate, psihologie, calcul marginal, hedonism si
liberul schimb.Obiectul principal de studiu al liberalilor neoclasici l-a
constituit microanaliza statica, respectiv preturile bunurilor economice si
veniturile agentilor economici. Unii dintre liberalii neoclasici au abordat si
probleme de macroanaliza, spre exemplu teoria echilibrului economic
general a lui L. Walras, precum si probleme legate de comertul
international, cum ar fi reprezentantul Scolii de la Cambridge, Alfred
Marshall.
In cadrul curentului liberalismului neoclasic, se pot distinge trei “scoli”
distincte: scoala psihologica sau scoala de la Viena, scoala matematica sau
scoala de la Lausanne si scoala de la Cambridge. Toate acestea reprezinta
trei mari curente de gandire, care dincolo de unitatea de vederi conferita de
perspectiva liberalismului neoclasic, se disting prin diferente specifice ale
abordarii problematicii economice analizate.
SCOALA DE LA VIENA SI TEORIA UTILITATII MARGINALE

Particularitatile scolii de la Viena sau scolii psihologice de gandire
economica, dupa cum se mai numeste, constau in faptul ca reprezentatii ei,
in frunte cu fondatorul acesteia, Carl Menger, sunt preocupati in principal,
de relatiile de cauzalitate din economie, atribuind psihologiei indivizilor
consumatori rolul esential in explicarea comportamentului acestora, si al
mecanismului al economiei de piata.Spre deosebire de liberalii clasici,
care, in explixarea formarii preturilor, pornesc de la un factor obiectiv,
respectiv cantitatea de munca cheltuita pentru a produce bunurile
economice, liberalii neoclasici pornesc de la un factor subiectiv, respectiv
aprecierea indivizilor consumatori privind satisfactia consumului diferitelor
cantitati din bunurile de referinta (bunuri finale).De asemenea, daca
liberalii clasici considerau ca orice marfa are doua proprietati, utilitate
(denumita si valoare de intrebuintare) si valoare (prima fiind o conditie,
dar nu o cauza a celei de-a doua), liberalii neoclasici isi concentreaza
atentia numai asupra utilitatii bunurilor economice, ignorand
valoarea.Astfel, ei sustin ca pretul bunurilor economice este expresia
baneasca a utilitatii aferente acestor bunuri.Izvorul preturilor este
considerat de neoclasici a fi utilitatea bunurilor economice finale, respectiv
aprecierea subiectiva a consumatorilor cu privire la satisfactia obtinuta din
consumul a diferite cantitati din bunul respectiv.Neoclasicii analizeaza
utilitatea pe portiuni mici si sustin ca, pe masura ce numarul de unitati
consumate dintr-un anumit bun economic creste, utilitatea individuala a
fiecarei unitati succesiv consummate scade.Aceasta este prima lege a lui H.
Gossen (1811-1858), referitoare la circulatia si consumul bunurilor, sau
legea utilitatii marginale descrescande pe masura satisfacerii necesitatii de
consum dintr-un anumit bun. De asemenea, marginalistii utilizeaza
notiunea de “utilitate totala”, ca fiind suma utilitatilor marginale ale
tuturor unitatilor dintr-un bun economic. Marimea preturilor este insa
determinata numai de utilitatea marginala, adica utilitatea ultimei unitati
consumate dintr-un bun oarecare, respectiv utilitatea cea mai mica, dintr-o
serie descrescanda de utilitati, aferente unei cantitati crescatoare de unitati
consumate din bunul respective. In viziunea neoclasicilor, consumatorul
beneficia in procesul schimbului de bunuri economice, de asa numitul
“surplus al consumatorului”. Acesta consta in diferenta dintre utilitatea
totala a unui bun si pretul sau, care era intotdeauna mai mic, deoarece era
determinat de utilitatea ultimei unitati consumate, deci de utilitatea
marginala.Prin introducerea teoriei utilitatii marginale, economistii
neoclasici si-au adus un aport substantial la dezvoltarea gandirii
economice, prin aceea ca au contribuit la analiza rolului cererii de bunuri
pe piata, au aprofundat studierea comportamentului consumatorilor si a
implicatiilor acestuia (spre exemplu: analiza elasticitatii cererii in luarea
deciziilor economice), au introdus calculul marginal in economie, etc.Prin
meritele sale, teoria utilitatii marginale a largit orizontul investigatiilor
privind economia moderna de piata, devenind punctul de vedere dominant
in mediul academic, pana in epoca noastra.
SCOALA DE LA LAUSANNE SI TEORIA ECHILIBRULUI GENERAL

Scoala de la Lausanne, al carei reprezentant principal a fost Leon Walras
(1834-1910) nu ignora, desigur, teoria utilitatii marginale, pe care a
preluat-o si a sustinut-o, dar isi caracterizeaza activitatea, in principal,
prin faptul ca si-a orientat efortul de aprofundare asupra teoriei
echilibrului general. Promotorii acestei scoli, analizeaza, in special, modul
in care poate exista o determinare simultana a variabilelor economice, a
preturilor si a cantitatilor, intr-un sistem economic complex, care sa ia in
consideratie ansamblul agentilor economici, al factorilor de productie si al
pietelor diferitelor bunuri economice. Adept al autoreglarii spontane a
economiei de piata prin intermediul preturilor, L. Walras elaboreaza un
model economic mai complicat decat al predecesorilor sai, incercand sa
demonstreze posibilitatea echilibrului pe baza transmiterii in lant a
schimbarilor care intervin in oricare segment de piata. Este vorba deci de o
schema de interdependenta generala in care rolul intreprinzatorului este
fundamental in transmiterea mesajelor consumatorilor catre producatori si
invers. Aceasta, deoarece, intreprinzatorul este cel ce asigura legatura intre
pietele de produse si pietele factorilor de productie. Pentru a-si duce la bun
sfarsit activitatea sa de productie, intreprinzatorul trebuie sa cumpere
factorii de productie, platind serviciile lor productive la preturi (venituri)
determinate de productivitatea lor marginala. El intervine, deci in calitate
de cumparator pe piata factorilor de productie (pamant, capitaluri, munca),
si in calitate de vanzator al bunurilor si serviciilor pe care le produce,
comercializate la preturi determinate de utilitatea lor marginala, pe pietele
de desfacere.Intrucat, pretul serviciilor productive, coincide cu veniturile
proprietarilor factorilor de productie, Walras considera ca totalul
productiei de bunuri oferite pe piata, poate fi cumparat cu veniturile
respective, si deci crsterea ofertei de bunuri atrage dupa sine, cresterea
corespunzatoare a cererii, facand imposibila manifestarea crizelor
economice. Sub influenta lui L. Walras, si-a desfasurat activitatea si
Vilfredo Pareto (1848-1923), care propune inlocuirea utilitatii cardinale cu
utilitatea ordinala (clase de utilitati, apreciate in ordinea importantei),
inlocuirea notiunii de utilitate cu cea de ofelimitate (placere) si care
incearca sa descopere, cu ajutorul curbelor de indiferenta, combinatiile
posibile, la fel de avantajoase, de a consuma doua bunuri complementare.
In viziunea lui V. Pareto, optimul economic inseamna formula cea mai buna
de alocare a resurselor limitate (rare) care asigura nivelul relativ cel mai
inalt de bunastare a intregii societati.
ALFRED MARSHALL (1842 – 1924) SI SCOALA DE LA CAMBRIDGE

In primele doua decenii ale secolului al XX-lea, liberalismul neoclasic
devine preponderent in toate tarile occidentale dezvoltate. Inovatiile
metodologice si teoretice ale marginalistilor, tehnicile de calcul si de
reprezentare grafica ale scolii matematice, au fost adoptate de un numar tot
mai mare de economisti liberali, care si-au concentrat atentia, in principal,
asupra microanalizei statice. Aceasta orientare a liberalilor neoclasici a
avut doua consecinte diametral opuse: pe de o parte, preocuparea de
sistematizare si consolidare a liberalismului neoclasic, manifestata prin
activitatea scolii de la Cambridge si oglindita in opera lui Alfred Marshall,
si pe de alta parte, manifestarea unor tendinte de depasire a
neoclasicismului. Alfred Marshall este considerat cel mai reprezentativ
ganditor neoclasic din perioada de granita dintre secolele XIX si XX, iar
scoala de la Cambridge, drept principalul factor de raspindire al
liberalismului neoclasic.Alfred Marshall a sintetizat realizarile esentiale ale
marginalismului in opera sa, extinzand aplicarea lui si la domeniul
comertului international. In acest context se inscrie procuparea sa de a
atenua deosebirile dintre teoriile subiective si cele obiective despre pretul
bunurilor economice, de a aborda unele probleme de dinamica economica,
si de a explica unele avantaje sau venituri fara contraprestatie. El sustine,
ca in determinarea preturilor trebuie luate in consideratie atat cererea
(respectiv aprecierile subiective), cat si oferta (respectiv costurile de
productie, determinate in mod obiectiv). In functie de orizontul de timp,
uneori preponderent este elementul subiectiv, alteori cel obiectiv, dar
intotdeauna ele actioneaza impreuna. Pe termen scurt, factorul determinant
al preturilor este, cererea, deci implicit aprecierile subiective, iar pe termen
lung, oferta , respectiv costurile de productie, care constituie factorul
obiectiv. A.Marshall a introdus pentru prima data, in stiinta economica,
termenul de “externalitati” , pentru a indica prezenta unor castiguri si a
unor pierderi fara contraprestatie. In jurul personalitatii lui A. Marshall s-a
format o adevarata scoala neoclasica, denumita scoala de la Cambridge,
care a extins considerabil aria de investigatie a economiei de piata,
influentand prin activitatea sa curentele si generatiile urmatoare care si-au
desfasurat activitatea in cadrul stiintei economice.

PARADIGMA LIBERALISMULUI ECONOMIC NEOCLASIC
Gandirea economica a marginalistilor a fost denumita neoclasica, pentru a

sugera, pe de o parte, conexiunea cu liberalii clasici, prin apararea
economiei de piata si a proprietatii private si, pe de alta parte, pentru a
evidentia desprinderea de acestia, prin repingerea teoriei valorii bazate pe
munca si inlocuirea ei cu teoria utilitatii marginale, ca baza a formarii
preturilor.Specificul liberalismului neoclasic este legat de elementele de
noutate aduse de reprezentantii sai in paradigma folosita, si anume:
- raritatea, ca trasatura definitorie a bunurilor economice, rolul cheie al
psihologiei si comportamentului individului consumator, in explicarea
mecanismului de ansamblu al economiei de piata,
- combinarea analizei psihologice a fenomenelor economice cu
utilizarea unor procedee matematice, cum ar fi calculul marginal. Din
aceasta deriva denumirea de marginalisti, data neoclasicilor, respectiv
economisti preocupati de consecintele unor modificari cantitative mici
din economie.
Esenta paradigmei liberalismului neoclasic se poate rezuma la sase
elemente: individualism, raritate, psihologie, calcul marginal, hedonism si
liberul schimb.Obiectul principal de studiu al liberalilor neoclasici l-a
constituit microanaliza statica, respectiv preturile bunurilor economice si
veniturile agentilor economici. In cadrul curentului liberalismului
neoclasic, se pot distinge trei “scoli” distincte: scoala psihologica sau
scoala de la Viena, scoala matematica sau scoala de la Lausanne si scoala
de la Cambridge..
SCOALA DE LA VIENA SI TEORIA UTILITATII MARGINALE

Particularitatile scolii de la Viena sau scolii psihologice de gandire
economica, dupa cum se mai numeste, constau in faptul ca reprezentatii ei,
in frunte cu fondatorul acesteia, Carl Menger, sunt preocupati in principal,
de relatiile de cauzalitate din economie, atribuind psihologiei indivizilor
consumatori rolul esential in explicarea comportamentului acestora, si al
mecanismului al economiei de piata.Prin introducerea teoriei utilitatii
marginale, economistii neoclasici si-au adus un aport substantial la
dezvoltarea gandirii economice, prin aceea ca au contribuit la analiza
rolului cererii de bunuri pe piata, au aprofundat studierea
comportamentului consumatorilor si a implicatiilor acestuia (spre exemplu:
analiza elasticitatii cererii in luarea deciziilor economice), au introdus
calculul marginal in economie, etc.Prin meritele sale, teoria utilitatii
marginale a largit orizontul investigatiilor privind economia moderna de
piata, devenind punctul de vedere dominant in mediul academic, pana in
epoca noastra.
SCOALA DE LA LAUSANNE SI TEORIA ECHILIBRULUI GENERAL
Promotorii acestei scoli, analizeaza, in special, modul in care poate exista o

determinare simultana a variabilelor economice, a preturilor si a
cantitatilor, intr-un sistem economic complex, care sa ia in consideratie
ansamblul agentilor economici, al factorilor de productie si al pietelor
diferitelor bunuri economice.Sub influenta lui L. Walras, si-a desfasurat
activitatea si Vilfredo Pareto (1848-1923), care propune inlocuirea utilitatii
cardinale cu utilitatea ordinala (clase de utilitati, apreciate in ordinea
importantei), inlocuirea notiunii de utilitate cu cea de ofelimitate (placere)
si care incearca sa descopere, cu ajutorul curbelor de indiferenta,
combinatiile posibile, la fel de avantajoase, de a consuma doua bunuri
complementare. In viziunea lui V. Pareto, optimul economic inseamna
formula cea mai buna de alocare a resurselor limitate (rare) care asigura
nivelul relativ cel mai inalt de bunastare a intregii societati.
ALFRED MARSHALL SI SCOALA DE LA CAMBRIDGE

Alfred Marshall a sintetizat realizarile esentiale ale marginalismului in
opera sa, extinzand aplicarea lui si la domeniul comertului international. In
acest context se inscrie procuparea sa de a atenua deosebirile dintre
teoriile subiective si cele obiective despre pretul bunurilor economice, de a
aborda unele probleme de dinamica economica, si de a explica unele
avantaje sau venituri fara contraprestatie.A.Marshall a introdus pentru
prima data, in stiinta economica, termenul de “externalitati” , pentru a
indica prezenta unor castiguri si a unor pierderi fara contraprestatie. In
jurul personalitatii lui A. Marshall s-a format o adevarata scoala
neoclasica, denumita scoala de la Cambridge, care a extins considerabil
aria de investigatie a economiei de piata, influentand prin activitatea sa
curentele si generatiile urmatoare care si-au desfasurat activitatea in
cadrul stiintei economice.
Completează spațiile libere:
In cadrul curentului liberalismului neoclasic, se pot distinge trei “scoli”

distincte: .......................sau scoala de la Viena, scoala matematica
sau ............................................si scoala de la Cambridge inițiată
de ................
Răspuns corect:
1. școala psihologica
2. școala de la Lausanne
3. Alfred Marshall
I. Alegeți prin încercuire varianta (ele ) corectă (e)

1.Gossen a formulat legea :
a)utilităţii marginale descrescătoare

b) utilităţii economice
c)utilităţii marginale crescătoare
d) utilităţii
marginale......................................................................................................
2.Când creşte cantitatea consumată dintr-un bun, atunci
a) utilitatea totală scade

b) utilitatea marginală creşte
c) utilitatea marginală scade şi tinde spre 0
d) utilitatea totală scade şi tinde spre 0
3.Utilitatea totală este maximă atunci când:
a) utilitatea marginală este zero

b)utilitatea marginală crşte
c) utilitatea marginală este negativă
d) veniturile scad
4. Are caracter pur subiectiv:
a) clasificarea nevoilor în primare şi derivate

b) clasificarea resurselor în primare şi derivate
c) aprecierea utilităţii economice
d) aprecierea costurilor de producţie
5.Când preţul unui bun creşte, atunci nu este adevărat că:
a) venitul real scade

b)raportul dintre utilitatea marginală şi preţ scade
c)bunul respectiv devine mai atractiv pentru consumatori
d) bunul respectiv devine mai atractiv pentru producători
6.Utilitatea marginală a unui bun este:

a) egală cu suma utilităţilor individuale
b ) mereu pozitivă
constantă
o funcţie descrescătoare a cantităţii consumate
7.Aprecierea utilităţii economice are:

a)caracter subiectiv şi o determinare cantitativă
b)caracter universal şi o determinare calitattivă
c)caracter obiectiv
d) determinare calitativă
8.În funcţie de modalitatea în care se determină, există utilitate:
a) individuală, totală şi marginală

b) ordinală şi cardinală
c)ordinală şi totală
e) ordinală, cardinală şi totală
9.Odată cu creşterea numărului de doze consumate dintr-un bun economic,

atunci utilitatea individuală:
a)şi totală sunt constante

b) creşte şi utilitatea totală scade
c) scade şi urtilitatea totală creşte
d) şi totală scad
10.Un consumator realizează o utilitate totală maximă, prin consumarea

unui bun, atunci când utilitatea marginală este:
a) zero
b)maximă
c) creşte
d) negativă
11. Să se stabilească nr. de doze achiziţionate din bunul X şi din bunul Y ,

cunoscând următoarele : Umgx= 4x-6; Umg y=y-11; px= 10 ; py= 4, venitul
disponibil = 100 um
a) 4x+21y
b)3x+6y
c) 15x+ 4y
d) 4x + 15y
12.Un consumator utilizează diferite doze din bunurile A şi B şi resimte

următoarea utilitate marginală
cantitatea UmgA UmgB

1 60 55
2 55 50
3 50 40
4 40 30
5 30 20
Preţul bunului A = 4um
Preţul bunului B=3 um
Venitul consumatorului =29 um
Să se determine situaţia de echilibru a consumatorului şi utilitatea totală
obţinută
a)5A şi 3B; 350
b) 4A şi 4B ; 350
c) 4A şi 4B ; 380
d)5Aşi 4B ; 340
13. Raportul dintre utilitatea marginală şi preţ pentru bunul B este 0,5.
Preţul unitar al bunului A este 1500um. La echilibru utilitatea marginală
abunului A este :
a) 850:
b) 1000
c) 750
d) 12.000
14.Un consumator utilizează diferite doze din bunurile A şi B şi resimte

următoarea utilitatea totală
Cantitatea UT obţinută consumând UT obţinută consumând

bunul A bunul B
1 60 50
2 80 70
3 90 90
4 100 100
5 100 100
Pretul bunului A = 15 um
Preţul bunului B= 10um
Venitul disponibil =100um
Ce program de achiziţii îi asigură consumatorului starea de echilibru
a) A+2B
b)4A +4B
c)3A +3 B
d) 4A +2B
15. Un consumator are un buget de 340u.m pentru a cumpăra bunurile A şi

B ale căror utilităţi marginale sunt definite prin funcţiile :UmgA=20-x /10 şi
UmgB= 30-y/10 (x şi y reprezentând cantităţile achiziţionate şi consumate
din bunurile respective Preţul unitar este de 10 um pentru fiecare doză.
Cantităţile cumpărate din bunurile A şi B pentru asigurarea echilibrului sunt:
a) x=22 şi y = 20
b)x=22 şi y=12
c)x=20 şi y=10
d) x = 12 şi y =22
16.Utilitatea marginala se determina prin
a) diferenta dintre utilitatea totala conferita de masa totala de bunuri dupa

suplimentarea consumului si utilitatea totala data de cantitatea de marfuri
existenta inaintea suplimentarii consumului.
b) suma dintre utilitatea totala conferita de masa totala de bunuri dupa
existenta inaintea suplimentarii consumului
c) produsul dintre utilitatea totala conferita de masa totala de bunuri dupa
existenta inaintea suplimentarii consumului.
17. Utilitatea ordinala se bazează peprincipiile consumatorului rational si

anume:
a)principiul comparatiei
b)principiul tranzitivitatii
c)principiul abundentei
A(ab), B(ac) C (abc)
18.Utilitatatea ordinala arata
a) numai ordinea preferintelor consumatorului

b) atat ordinea cat si principiile consumatorului
c) numai principiile consumatorului
19. Utilitatea marginala exprima
a)utilitatea aditionala obtinuta prin consumul unei unitati suplimentare de

marfa
b) utilitatea complementară obtinuta prin consumul unei unitati suplimentare
de marfa
c)utilitatea adăugată obtinuta prin consumul unei unitati suplimentare de
marfa
A(abc) B(ab) C(ac)
La tipul de aplicații – test grilă pot fi acumulate maxim 50 puncte

acumulate astfel:
Câte 2p pentru itemii cu conținut teoretic și câte 4 p pentru itemii care

necesită rezolvare de probleme.
II. Formulați și explicați Legea lui Gossen construind graficul

corespunzător (20p)
III. Realizați un succint studiu comparativ între teoria utilității marginale și

și teoria echilibrului economic general.(15p)
..........................................................................................................................
..........................................................................................................................
..........................................................................................................................
IV.Prezentați sintetic elementele de noutate aduse în gândirea economică de

către reprezentanții liberalismului neoclasic.(15p )
..........................................................................................................................
..........................................................................................................................
Dacă ai întrunit 70 p din cele 100 p afectate răspunsurilor corecte treci la

tema următoare ; în caz contrar , repetă secvențele de lecție unde ai greșit!

..........................................................................................................................
..........................................................................................................................
propuse..............................................................................................................
..........................................................................................................................
evaluare ............................................................................................................
..........................................................................................................................
..............
Ce elemente de noutate consideri că a prezentat această unitate de învățare
din perspectiva metodologică
.................................................................................................
.................................................................................................
Ce elemente de noutate consideri că a prezentat această unitate deînvățare
din perspectiva conținutului informațional
.................................................................................................
.................................................................................................
Unitatea de studiu ce urmează abordează…Keynesismul

dar toate clarificările noționale și conținuturile informaționale ce au făcut
conținutul primei unități de studiu sunt necesare înțelegerii acesteia, în
sensul că va trebui să realizezi comparații cu concepțiile , curentele de
gândire anterior învățate.
Unitatea de învățare nr.8

Keynesismul
Listă cu subiecte ce vor fi tratate
1.NOUA PARADIGMA ECONOMICA A LUI J. M. KEYNES
2.MODELUL ECONOMIC AL LUI J.M. KEYNES SI LEGILE PSIHOLOGICE
3.POLITICA ECONOMICA DIRIJISTA PRECONIZATA DE J.M.KEYNES

 competențe de rezolvare de probleme
economic

economice: criza economică, lege psihologică, echilibru economic,
rata consumului, rata economiilor, sporul consumului,al venitului, al
economiilor și investițiilor, încnația marginală spre economii și spre
consum, multiplivatorul investițiilor,concurență neloială, scăderea
puterii de cumpărare a banilor, șomajul, inflația,politică economică
dirijistă, dezechilibre economice
- Înțelegerea și explicarea legilor psihologice ale lui Keynes
- Rezolvarea de probleme și exerciții privitoare la distribuirea sporului
de venit în spor de consum, de investiții și economii
- Explicarea mecanismului de multiplicare a venitului pe baza
multiplicatoriului de investiții.
- Explicarea legii lui Gossen
- Analiza limitelor teoriilor economice prezentate
învățate: fiziocratismul, mercantilismul, marxismul, marginalismul și
keynesismul
valorificarea contribuției
keynesismuluila gândirea economică contemporană.

Calculator
Cd
Videoproiector

Bucureşti, 2003
Cuvinte cheie : lege psihologică, echilibru economic, rata consumului,
rata economiilor, sporul consumului,al venitului, al economiilor și
investițiilor, înclnația marginală spre economii și spre consum,
multiplicatorul investițiilor,politică economică dirijistă, dezechilibre
economice
Texte explicative
Keynesismul
NOUA PARADIGMA ECONOMICA A LUI J. M. KEYNES
Transformarile care au avut loc dupa primul razboi mondial au dus la

amplificarea si complicarea mecanismului de functionare a economiei de
piata, precum si la cresterea instabilitatii mediului economic.
Apar astfel probleme economice si politice noi, schimbari de mare
anvergura care au culminat cu izbucnirea puternicei crize economice din
anii 1929 – 19333, care a zguduit din temelii intregul edificiu atat el
economiei mondiale, cat si economiile nationale, atat tarile dezvoltate
industrializate, cat si tarile agrare.
Socul provocat de marea criza economica din anii ’30, a evidentiat ruptura
grava existenta, dintre teoria economica dominanta, liberalismul neoclasic
si masurile de politica economica pe care acestea le promova pentru a
rezolva problemele grave ale economiilor. S-a prabusit astfel, dogma
liberala a autoreglarii spontane a economiei de piata prin mecanismul
preturilor, teoria “mainii invizibile” a lui Adam Smith, teoria pietelor a lui
J.B. Say si teoria echilibrului economic general a lui L. Walras, s-au
dovedit ineficiente in fata avalansei de probleme economice dramatice
propulsate de criza, cum ar fi:
lupta acerba de concurenta intre producatori,
rivalitatile existente intre state,
inmultirea fenomenelor de concurenta neloiala,
modificarea dramatica a cursurilor de schimb,
Din aceasta perspectiva, au devenit evidente lacunele paradigmei
liberalismului neoclasic, respectiv:
atentia excesiva acordata microeconomiei si staticii economice in dauna
macroeconomiei si dinamicii economice, excesul de subi-ectivism in
abordarea unor categorii microeconomice, abordarea unilaterala a
fenomenelor legate de consum, cerere si piata, fata de influenta exercitata
de productie, oferta si costuri etc.
In acest context, in data de 4 februarie 1936, apare “Teoria generala a
folosirii mainii de lucru, a dobanzii si a banilor”, autorul sau, John
Maynard Keynes fiind la vremea respectiv, deja de mult timp cel mai
celebru si influent dintre economistii britanici. Aceasta lucrare il va
propulsa printre economistii de prim rang ai secolului al XX-lea si il va
pozitiona alaturi de Adam Smith, David Ricardo, Karl Marx si altii, printre
cei mai renumiti economisti din istoria gandirii economice.
Fiind nemultumit de deosebirile flagrante dintre modelul neoclasic de
explicare a economiei de piata, bazat pe teoria echilibrului general si
functionarea efectiva a acesteia, insotita de dezechilibre, J.M. Keynes a
facut un examen critic al teoriei economice dominante si a incercat sa
elaboreze o teorie economica mai cuprinzatoare, care sa raspunda
problemelor economice dificle si presante din perioada respectiva.
Pozitia lui J.M. Keynes fata de teoria economica neoclasica a fost
diferentiata: el si-a insusit microanaliza statica a neoclasicilor, pe baza
utilitatii marginale, dar a considerat ca aceasta este insuficienta pentru
rezolvarea problemei dezechilibrelor economice, orientandu-si
preocuparile in acest sens catre macroanaliza.
In acealasi timp, Keynes a respins iluzia autoreglarii spontane a economiei
de piata si politica liberului schimb, ca fiind partial nerealiste, sustinand in
schimb, interventia statului in economie, in sprijinul agentilor economici
particulari.
Asadar, ruptura dintre keynesism si neoliberalism, se poate spune ca a fost
numai partiala, existand cel putin doua puncte comune care le unesc:
apararea proprietatii private si a initiativei particulare in economie si
explicarea psihologica a fenomenelor economice la scara microeconomica,
pornind de la utilitatea marginala a bunurilor.
In concluzie, trasaturile definitorii ale paradigmei economice a lui J.M.
Keynes, sunt urmatoarele:
el considera teoria economica liberala clasica si neoclasica drept un caz
particular al teoriei economice generale si accepta teoria marginalista
numai in domeniul microanalizei,
isi propune sa elaboreze o teorie generala a economiei de piata, valabila in
orice conditii, si capabila sa explice fenomenele economice atat in
conditiile echilibrului partial cat si total, precum si in conditii de
dezechilibru.
respinge ideea unei “ordini naturale” si a unor legi naturale obiective,
capabile sa realizeze echilibrul economic spontan.
considera nesatisfacatoare “teoria economica pura”, care urmarea
procesele economice numai in expresie materiala sau naturala si insista
asupra studierii rolului banilor in economia de piata, respectiv in
analizarea proceselor economice in dubla expresie, naturala si baneasca.
deplaseaza centrul de greutate al cercetarii economice in domeniul
macroanalizei si opereaza cu indicatori macroeconomici,
sustine inevitabilitatea somajului involuntar in cadrul economiei de piata,
admitand ca acesta poate fi limitat printr-o politica economica adecvata,
dar nu poate fi definitiv eradicat,
este preocupat in principal de dezechilibrele economiei de piata, care se
manifestasera cu deosebita amploare pe parcursul crizei economice din
anii ’30: somajul involuntar, dificultatile in desfacerea marfurilor (crizele
economice) si dezechilibrele balantelor de plati externe.
J.M.Keynes realizeaza cu predilectie o analiza economica pe termen scurt,
deci o analiza statica, desi este constient ca fenomenele economice suporta
o analiza diferentiata pe diferite orizonturi de timp,
considera ca pentru a functiona eficient, economia de piata trebuie
sprijinita de stat, preconizand politica economica de interventie limitata a
statului in economie, denumita ulterior dirijism.
Modelul economic si solutiile oferite de J.M. Keynes prin teoria sa,

multiplelor fenomene negative cu care s-a confruntat economia de piata, au
dovedit capacitatea sa de a sintetiza si discerne problemele economice
grave si urgente, urmarind rezolvarea dintr-o noua perspectiva a acestora,
precum si necesitatea realizarii unei rupturi fata de gandirea economica
care se indeparta de la datele realitatilor economice.
MODELUL ECONOMIC AL LUI J.M. KEYNES SI LEGILE PSIHOLOGICE

Fiind un bun cunoscator atat al stiintei economice, cat si al matematicii,
Keynes a folosit in cercetarea economiei de piata contemporane un model
economico-matematic, in scopul de a usura intelegerea activitatii
economice si a relatiilor dintre diferite variabile.
Modelul elaborat de Keynes, se compune, in principal, din trei categorii de
elemente:
Variabilele, care constau fie dintr-o serie de indicatori macroeconomici, fie
din ratele lor,
Relatiile dintre variabile, redate cu ajutorul ecuatiilor, inegalitatilor sau
functiilor,
Parametrul multiplicatorului investitional (k).
A. In categoria variabilelor, J.M. Keynes are in vedere doua tipuri de
variabile: variabilele endogene sau determinate si variabulele exogene sau
determinante.
a) Variabilele endogene sau determinate sunt indicatori globali sau
agregati (macrocategorii), care caracterizeaza nivelul activitatii economice
la scara nationala si anume:
cererea efectiva de marfuri (D) sau volumul total al incasarilor obtinute de
intreprinzatori din vanzari,
la randul ei, cererea efectiva (D) se compune din doua parti: cererea de
bunuri de consum final sau individual (D1) si cererea de bunuri destinate
investitiilor (D2),
venitul global (Y),
consumul final global (C ),
economiile globale (S) sau partea din venitul global care ramane dupa
scaderea consumului final global, deci S = Y – C,
investitiile globale (I)
volumul utilizarii mainii de lucru sau nivelul ocuparii (N sau E).
Cea mai importanta dintre variabilele endogene, pentru functionarea
economiei de piata este, conform opiniei lui Keynes, cererea efectiva de
marfuri (D), deoarece de nivelul si modificarea ei depinde modificarea
celorlalte variabile.
b) Variabilele exogene sau determinante, constau dintr-o serie de rate, cu
privire la comportamentul agentilor economici atat in calitate de
consumatori, cat si in calitate de intreprinzatori. J.M. Keynes are in vedere
trei variabile exogene:
inclinatia spre consum, ca raport intre consum si venit (in expresie medie, c
= C/V), sau inclinatia marginala spre consum, ca raport dintre sporul de
consum si sporul de venit (c’ = /\C//\Y), cu reversul ei inclinatia spre
economie, in expresie medie( s = S/Y) si in expresie marginala (s’ = /\S//\Y),
eficienta marginala a capitalului sau sporul de profit obtinut la ultima
investitie (/\V//\Y),
rata dobanzii sau procentul de dobanda platit pentru capitalul imprumutat
(d’ = D/K x 100).
B. Relatiile dintre variabilele mentionate sunt redate cu ajutorul unui
complex de ecuatii si inegalitati.
Tinand seama de structura cererii de marfuri, Keynes ajunge la concluzia,
ca daca suma consumului final global (C ) si a investitiilor globale (I) este
egala cu venitul global (Y), atunci economia este in echilibru, situatie
exprimata de ecuatia fundamentala a modelului sau: Y = C + I
Dar, in realitate incasarile sunt mai mici decat productia oferita spre
vanzare, datorita dificultatilor in desfacerea marfurilor si existentei
dezechilibrelor economice, deci: C + I < Y. Aceasta inseamna ca o parte
din productie nu se poate vinde si implicit o parte din muncitori sunt nevoiti
sa se afle in somaj involuntar.
Astfel, daca consumul final global (C ) se scade din venitul global (Y),
ramane o parte neconsumata a venitului, parte care constituie economiile
globale (S). Ajungem deci, la ecuatia de definitie Y – C = S.
Daca, insa, economiile globale (S) ar fi egale cu investitiile globale (I), s-ar
putea ajunge la echilibrul economic, iar ocuparea mainii de lucru ar putea
creste, diminuandu-se atfel somajul. Noua ecuatie S = I, este ecuatia de
echilibru a modelului economic al lui J.M.Keynes.
In realitate insa, S > I sau S < I, ceea ce exprima persistenta
dezechilibrelor din economia contemporana, dificultatile in vanzarea
marfurilor si mentinerea sau cresterea somajului involuntar.
Ca o concluzie a celor prezentate mai sus, rezulta ca una din cauzele
esentiale ale dezechilibrelor economice, o constituie ponderea mare a
economisirii (acumularii, tezaurizarii) in venitul global si nivelul scazul al
cheltuielilor de achizitionare a bunurilor finale si investitionale.
Alte cauze rezida din rolul banilor in economie, in special din consecintele
modificarii cantitatii acestora asupra altor variabile si combinarea acestor
influente cu inclinatiile psihologice ale indivizilor.
C. Parametrul multiplicatorului investitional (k), a fost utilizat de Keynes
pentru a exprima interdependenta dintre fluctuatiile investitiilor, ocuparii si
veniturilor.
Definind acest parametru, Keynes arata ca “el ne spune ca, atunci cand are
loc un spor al investitiilor globale, venitul va creste cu o marime de “k” ori
mai mare decat sporul investitional”, deci /\Y = k/\I.
Formula multiplicatorului investitional este urmatoarea:
k = 1 / 1 - /\C//\Y = 1 / 1 – c’ = 1 / s’ unde c’ + s’ = 1
Marimea multiplicatorului (k) este, potrivit conceptiei lui Keynes, direct
proportionala cu inclinatia spre consum, ceea ce inseamna ca tarile bogate,
in care inclinatia spre consum este mai mica, si multiplicatorul va fi mai
mic, in timp ce in tarile sarace, in care oamenii consuma o parte mai mare
din venit, multiplicatorul va fi mai mare.
Multiplicatorul va fi cu atat mai mare, cu cat inclinatia spre consum este
mai apropiata de “1” si va fi cu atat mai mic cu cat aceasta va fi mai
apropiata de “0”.
Legile psihologice
In ciuda deosebirilor pe care teoria keynesista le manifesta fata de
gandirea liberala neoclasica, exista totusi si apropieri intre cele doua
curente, care se refera printre altele, la explicarea mecanismului economiei
de piata, dand prioritate sferei consumului si inclinatiilor psihologice lae
oamenilor.
J.M.Keynes se refera in principal, la trei legi psihologice si anume:
legea inclinatiei marginale spre consum pe care o denumeste legea
psihologica fundamentala, cu reversul ei inclinatia marginala spre
economii,
legea imboldului spre investitii,
legea preferintei pentru lichiditati.
Definind legea psihologica fundamentala sau inclinatia marginala spre
consum, Keynes arata ca “psihologia colectivitatii este de asa natura incat,
atunci cand se mareste venitul global, consumul global creste, dar nu cu
aceeasi marime ca venitul”. Matematic, aceasta lege este exprimata printr-
o fractie pozitiva, subunitara (c’ = /\C/ /\Y < 1), care indica inclinatia
marginala spre consum. Se poate deasemenea exprima si sub forma
inclinatiei medii spre consum, calaculata pe mai multi ani (c = C/Y < 1).
Reversul acestei legi este inclinatia marginala spre economii (s’ = /\S / /\Y).
Cele doua marimi sunt complementare, iar suma lor este egala cu 1 (c’ + s’
= 1). In conformitate cu actiunea acestei legi, sunt explicate, in opinia lui
Keynes, o serie de disfunctionalitati ale economiilor contemporane, printre
care: insuficienta cererii efective, existenta somajului cronic, persistenta
fenomenelor de saracie in mijlocul abundentei.
Cea de a doua lege psihologica, arata ca nu toate economiile se transforma
in investii, desi prin definitie acestea ar trebui sa fie egale pentru a atinge
starea de echilibru (S = I). Deciziile investitorilor de a transforma
economiile in investitii, se adopta dupa criteriul maximizarii profitului,
tinand cont de raportul dintre eficienta marginala a capitalului si rata
dobanzii. Pentru ca economiile sa fie investite este necesar, ca eficienta
marginala a capitalului sa fie mai mare decat rata dobanzii. In caz contrar,
oamenii vor prefera sa depuna banii la banca, aceasta presupunand insa
subutilizarea capacitatilor de productie existente si cresterea somajului,
deci agravarea dezechilibrelor economice.
Cea de a treia lege psihologica, preferinta pentru lichiditati, se refera la
dorinta indivizilor de a-si pastra disponibilitatile banesti, cu predilectie in
forma lichida, usor de transformat in bunuri. Cand individul cedeaza
temporar acest drept asupra banilor, respective asupra consumului sau, el
pretinde o recompensa, care se numeste dobanda. Keynes considera ca
“rata dobanzii este recompensa pentru renuntarea la lichiditate pe o
anumita perioada de timp”. Prin urmare, dobanda este folosita ca reper in
luarea deciziilor de investitii ale intreprinzatorilor, precum si in politica
monetara: cand preferinta pentru lichiditate este mare, iar cantitatea de
bani aflati in circulatie este mica, atunci rata dobanzii este mai ridicata, iar
cand preferinta pentru lichiditate este scazuta si cantitatea de bani
sporeste, atunci rata dobanzii este mai scazuta, favorizand investitiile.
In rezumatul pe care-l face teoriei sale generale, Keynes considera ca in
economia de piata, cazul cel mai frecvent intalnit este dezechilibrul si nu
echilibrul economic, acest fapt datorandu-se actiunii necontrolate a legilor
psihologice.
POLITICA ECONOMICA DIRIJISTA PRECONIZATA DE J.M.KEYNES
Esenta politicii economice dirijiste preconizata de J.M. Keynes, consta in

luarea “unor masuri de control pentru a determina o concordanta intre
inclinatia spre consum si imboldul la investitii”, “pentru a statornici un
volum global al productiei cat mai apropiat cu putinta de volumul
corespunzator al ocuparii depline”.
Keynes se refera la doua grupe de masuri, respectiv politica veniturilor si
politica creditelor ieftine, precum si la folosirea a doua parghii economico-
financiare mai importante, respectiv politica monetara si politica fiscala.
Pentru stimularea inclinatiei spre consum si descurajarea tezaurizarii
sterile, Keynes are in vedere reducerea salariilor reale si cresterea
consumului de stat, recurgand in acest sens la sporirea cantitatii de bani pe
piata si la ajustarea suplimentara a veniturilor prin politica fiscala
(impozite, taxe, etc.).
Pentru stimularea imboldului la investitii, el propune o politica a creditului
ieftin (reducerea ratei dobanzii), facilitati pentru investitii particulare
(aprovizionare, transport, desfacere, etc.), precum si investitii de stat.
Lasand in continuare agentii economici sa ia decizii in mod individual, pe
consumatori in functie de marimea veniturilor obtinute si inclinatia lor spre
consum, iar pe investitori in functie de maximizarea eficientei marginale a
capitalului, statul are sarcina de a folosi parghiile economice aflate la
dispozitia sa (politica veniturilor, a impozitelor, politica monetara, fiscala,
bugetara, etc.), astfel incat sa dirijeze comportamentul agentilor economici
in sensul corelarii si coordonarii inclinatiilor psihologice pentru a
determina echilibrarea ofertei de marfuri cu cererea efectiva de marfuri. In
acelasi timp, aceasta presupune echilibrarea investitiilor cu economiile,
extinderea investitiilor productive si implicit cresterea numarului de locuri
de munca, in vederea functionarii echilibrate a economiei.
Accentul deosebit pus de J.M. Keynes pe transformarea economiilor in
investitii se bazeaza pe convingerea sa ca un act individual de economisire
are un efect depresiv asupra activitatii economice, intrucat presupune
reducerea neta a cererii de consum.
Pe termen scurt, politica dirijista preconizata de Keynes a dat rezultate
optime, contribuind la reducerea somajului si atenuarea dezechilibrelor,
respectiv a crizelor economice. Dupa cel de-al II-lea razboi mondial,
politica dirijista a fost reluata din nou de statele lumii, oferind tarilor
occidentale rezultate bune, contribuind la cresterea economica economica
intr-un ritm inalt, neatins pana atunci.
Pe termen lung, politica economica dirijista a avut efecte mai complexe.
Desi cresterea economica a continuat timp de mai bine de doua decenii, cu
timpul au inceput sa se manifeste o serie de efecte indirecte, cum ar fi, spre
exemplu inflatia.
Cauzele care au contribuit la subminarea echilibrului economiei de piata
contemporane au fost reprezentate, pe de o parte cresterea considerabila a
ponderii cheltuielilor publice, insotite de cresterea deficitelor bugetare ale
tarilor dezvoltate, si pe de alta parte de modificarea destinatiei investitiilor
de stat si orientarea lor spre sectorul militar, reducand efectul creator de
venit si de locuri de munca.
Odata cu manifestarea acestor consecinte negative, critica curentului
dirijist si a keynesismului pe ansamblu s-a accentuat, relansand teoriile si
politicile economice de orientare liberala.
Keynesismul s-a impus la vremea sa rapid, indeosebi prin trei trasaturi,
care au reprezentat in acelasi timp un aport important adus stiintei
economice in perioada respectiva:
 recunoasterea faptului ca incertitudinea, respectiv instabilitatea si
dezechilibrele constituie forme normale de manifestare ale
economiei contemporane de piata,
 accentuarea faptului ca intelegerea si ameliorarea acestor
fenomene presupune examinarea mecanismului de functionare a
economiei nu numai la scara microeconomica, ci mai ales la scara
macroeconomica,
 denuntarea unor iluzii ale liberalismului si limite ale pietei, precum
si sustinerea interventiei statului in economie, respective dirijismul.
Keynesismul se numara printre cele mai prestigioase si raspandite
teorii si doctrine economice ale secolului XX. Keynes insusi a fost
caracterizat de profesorul A.C.Pigou drept “cel mai interesant, cel mai
influent si cel mai important economist al timpului sau”. P.A. Samuelson si
W.A. Nordhaus il considera drept unul dintre gigantii stiintei economice,
“un geniu multilateral care a dobandit autoritate in domenii ca
matematica, filosofia si literatura”, iar in ceea ce priveste gandirea lui
economica, in spectial lucrarea “Teoria generala a folosirii mainii de
lucru, a dobanzii si a banilor”, apreciaza ca aceasta a constituit ”o
provocare pentru gandirea macroeconomica existenta si a oferit temelia
pentru curentul dominant din macroeconomie” (“mainstream economics”).
Lacunele paradigmei liberalismului neoclassic au creat condițiile apariției

noului current, keynesismul: respectiv:atentia excesiva acordata
microeconomiei si staticii economice in dauna macroeconomiei si dinamicii
economice, excesul de subi-ectivism in abordarea unor categorii
microeconomice, abordarea unilaterala a fenomenelor legate de consum,
cerere si piata, fata de influenta exercitata de productie, oferta si costuri
etc.Trasaturile definitorii ale paradigmei economice a lui J.M. Keynes, sunt
urmatoarele: el considera teoria economica liberala clasica si neoclasica
drept un caz particular al teoriei economice generale si accepta teoria
marginalista numai in domeniul microanalizei,isi propune sa elaboreze o
teorie generala a economiei de piata, valabila in orice conditii, si capabila sa
explice fenomenele economice atat in conditiile echilibrului partial cat si
total, precum si in conditii de dezechilibru.
MODELUL ECONOMIC AL LUI J.M. KEYNES SI LEGILE PSIHOLOGICE
Modelul elaborat de Keynes, se compune, in principal, din trei categorii de

elemente.Variabilele, care constau fie dintr-o serie de indicatori
macroeconomici, fie din ratele lor,Relatiile dintre variabile, redate cu
ajutorul ecuatiilor, inegalitatilor sau functiilor, Parametrul multiplicatorului
investitional (k).
A. In categoria variabilelor, J.M. Keynes are in vedere doua tipuri de
variabile: variabilele endogene sau determinate si variabulele exogene sau
determinante.
B. Relatiile dintre variabilele mentionate sunt redate cu ajutorul unui
complex de ecuatii si inegalitati.
Rezulta ca una din cauzele esentiale ale dezechilibrelor economice, o
constituie ponderea mare a economisirii (acumularii, tezaurizarii) in venitul
global si nivelul scazul al cheltuielilor de achizitionare a bunurilor finale si
investitionale.
C. Parametrul multiplicatorului investitional (k), a fost utilizat de Keynes
pentru a exprima interdependenta dintre fluctuatiile investitiilor, ocuparii si
veniturilor.
Legile psihologice
J.M.Keynes se refera in principal, la trei legi psihologice si anume:
legea inclinatiei marginale spre consum pe care o denumeste legea
psihologica fundamentala, cu reversul ei inclinatia marginala spre
economii,
legea imboldului spre investitii,
legea preferintei pentru lichiditati.
POLITICA ECONOMICA DIRIJISTA PRECONIZATA DE J.M.KEYNES
Esenta politicii economice dirijiste preconizata de J.M. Keynes, consta in

luarea “unor masuri de control pentru a determina o concordanta intre
inclinatia spre consum si imboldul la investitii”, “pentru a statornici un
volum global al productiei cat mai apropiat cu putinta de volumul
corespunzator al ocuparii depline”.
Keynesismul s-a impus la vremea sa rapid, indeosebi prin trei trasaturi,
care au reprezentat in acelasi timp un aport important adus stiintei
economice in perioada respectiva:
 recunoasterea faptului ca incertitudinea, respectiv instabilitatea si
dezechilibrele constituie forme normale de manifestare ale
economiei contemporane de piata,
 accentuarea faptului ca intelegerea si ameliorarea acestor
fenomene presupune examinarea mecanismului de functionare a
economiei nu numai la scara microeconomica, ci mai ales la scara
macroeconomica,
 denuntarea unor iluzii ale liberalismului si limite ale pietei, precum
si sustinerea interventiei statului in economie, respective dirijismul.
1. Se dau :
PIB..............................................................................................1.000
mil.u.m.
export net.....................................................................................100 mil.u.m.
amortizări.....................................................................................200mil.u.m
resurse necesare creşterii capitalului tehnic..................................300
mil.u.m.
rata conumului...............................................................................0,6
În aceste condiţii :
a) economia se caracterizează prin echilibru
b) pe piaţa bunurilor se manifeestă absorbţia
c) este stimulată pe termen scurt creşterea volumului producţiei
d) pe piaţa monetară se manifestă dezechilibre , dacă nu se restrânge masa
monetară
e) resursele sunt neutilizate parţial
A(abc) B ( cde) C(bc)
Rezolvare
La echilibru:
D=Y Y=PIB= 1.000+H
E=H=100 deci E=100+H şi IB= IN+A = 500
D=E+IB+C = 100+ H + 500 +0,6
Y=1000+H D mai mare Y deci Răspuns : bcd =A
I.Alegeți varianta (ele) corectă(e)
1.Cheltuielile pentru consum înregistrate la nivelul unei economii naţionale

au fost de 420.000 mild.u.m. s-au realizat importuri în valoare de 80.000
mild.u.m., exporturi de 60.000 mild.u.m. şi economii de 50.0000 mild.u.m. .
În aceste condiţii, eforturile investiţionale au fost de :
a)30.000mild.u.m.
b) 40.000mild.u.m.
c)
60.000mild.u.m.................................................................................................
.....................5p
2.Oferta agregată la nivelul unei economii naţionale a fost de 500.000

mild.u.m., consumul public reprezentând 20%, consumul privat 60% ,
investiţiile 10%. dacă exporturile realizate au fost de 30.000 mild.u.m.,
importurile au reprezentat:
a) 50.000mild.u.m.
b) 80.000mild.u.m.
c) 30.000
mild.u.m............................................................................................................
....5p
3.Starea de absorbţie se caracterizează prin:

a) stimularea risipei şi economiilor
b) realizarea selecţiei de către cumpărători
c) realizarea selecţiei de către vânzători
d) reducerea costurilor de producţie
A(abcd) , B(cd)
C(ac)..........................................................................................................4p
4.Starea de presiune se caracterizează prin:

a)realizarea selecţiei de către vânzător
b) dezvoltarea economică de tip extensiv
c)concurenţă puternică între ofertanţi
d) oferta mai mare decât cererea
A(ad), B(cd)
C(acd)........................................................................................................4p
5.Eliminarea din oferta agregată a consumului şi a importurilor permite

punerea în evidenţă a :
a) exporturilor
b)economiilor
c) datoriri publice
d) cererii agregate.......................................................................3p
6.Eliminarea din cererea agregată a investiţiilor şi a exporturilor permite
punerea în evidenţă a :
a) cheltuielilor pentru consum
b) economiilor
c)importurilor
d)ofertei
agregate.............................................................................................3p
7. Piaţa care funcţionează bine :

a) lucrează numai în avantajul producătorilor
b) este întotdeauna plină de mărfuri
c) permite realizarea întotdeauna a unor excedente
bugetare.................................................................................................3p
8.Cererea agregată este egală cu însumarea :

a) cheltuielilor pentru consum privat, cheltuielilor pentru consum public,
investiţii şi export net
b) cheltuielilor pentru consum privat, cheltuielilor pentru consum public,
economii şi import net
c) cheltuielilor pentru consum privat, cheltuielilor pentru consum public,
economii şi
investiţii...................................................................................................3p
9.Situaţia în care venitul naţional real este mai mic decât cheltuielile totale
estimate reprezintă o stare de :
a) absorbţie,
b)presiune
c) inflaţie
d) echilibru………………………………………………………………3p
Răspunsurile și rezolvările
1b, 2c, 3C, 4 B, 5b, 6a, 7b, 8a , 9a
1.C+S+H =C+I+E rezultă: S+H= I+E rezultă I= 40.000 mild.u.m.
2.C=80%Y=400.000mild.u.m.
I= 10% Y = 50.0000 mild.u.m.
E= 30.000 mild.u.m. rezultă S=I rezultă E= H
II:Explicati legile psihologice formulate de Keynes si importanta
lor.............................................................................................................20p
III În cadrul masurilor de politica economica preconizate de Keynes se

constată efectele dirijismului pe termen scurt si lung. Realizați în
aproximativ o pagină un minieseu pe tema ”Efecte ale dirijismului pe
termen scurt și
lung”..........................................................................................................30p
IV.Precizați variabilele exogene din teoriile lui Keynes și scrieți/le

formulele de calcul....................................................................................17p

..........................................................................................................................
..........................................................................................................................
evaluare ............................................................................................................
..........................................................................................................................
..............
din perspectivă
Metodologică
.................................................................................................
.................................................................................................
.................................................................................................
.................................................................................................
Unitatea deînvățare ce urmează abordează Evolutia postbelica a

keynesismului dar toate clarificările noționale și conținuturile
informaționale ce au făcut conținutul unităților de învățare anterioare sunt
necesare înțelegerii acesteia, în sensul că va trebui să realizezi comparații cu
concepțiile , curentele de gândire anterior învățate.
Evolutia postbelica a keynesismului –neokeynesismul si

postkeynesismul
Subiecte ce vor fi tratate
1.Preocupari de dinamizare a macroanalizei keynesiste- neokeynesismul

2.Gandirea economica conventionala din tarile occidentale(“mainstream
economics”) – “sinteza neoclasica”
3.Criza neokeynesismului si dirijismului in ultima treime a secolului XX.
4.Postkeynesismul.

 interpretare de text economic
economic

economice: neokeynesismul, teoria cresterii sau dezvoltarii economice,
relansarea economica internationala, tranziția la economia de piață,
acceleratorul investitional, valoare si repartitie, moneda, fiscalitate,
capital, dezvoltare, progres tehnic, economia bunastarii, comert
international. politica economica de interventie a statului in economie,
sintagma “stop and go”, expansiune economică, recesiune economică,
“sinteza neoclasica”, ganditorii eterodocsi,“controversa monetaristă”,
știinta economica formalizata, postkeynesism
- Înțelegerea și explicarea teoriei creșterii economice în concepția
neokeynesiștilor:Joan Robinson, Nicholas Kaldor,Roy Harrod
- Explicarea politicii economice ”stop and go”și arolului ei;
- Explicarea modelului de creștere economică HARROD – DOMAR”
- Explicarea curentului de gandire economica din tarile occidentale
“mainstream economics”
- Realizarea distincției dintre keynesism, neokeynesism și
postkeynesism;
- Explicarea mecanismului de multiplicare a venitului pe baza
multiplicatoriului de investiții.
- Analiza limitelor teoriilor economice prezentate anterior
keynesismul, neokeynesismul și postkeynesismul
valorificarea contribuției
neo keynesismului și postkeynesismului la gândirea economică
contemporană

Calculator
Cd
Videoproiector

Bucureşti, 2003
Samuelson Paul – Economie politică, Editura Teora, Bucureşti, 2000
Cuvinte cheie : neokeynesismul, teoria cresterii sau dezvoltarii

economice, sintagma “stop and go”, expansiune economică, recesiune
economică, “sinteza neoclasica”, ganditorii eterodocsi,“postkeynesism,
“mainstream economics”
Texte explicative
EVOLUTIA POSTBELICA A KEYNESISMULUI –

NEOKEYNESISMUL SI POSTKEYNESISMUL
PREOCUPARI DE DINAMIZARE A MACROANALIZEI KEYNESISTE –
NEOKEYNESISMUL
Deceniile de la mijlocul secolului al XX-lea, au fost marcate de cresterea

importantei si audientei keynesismului in gandirea economica din tarile
dezvoltate si de practica interventiei statului in economie.Sfarsitul celui de-
al doi-lea razboi mondial si prabusirea fostelor colonii au adus schimbari
substantiale in raportul de forte, la scara internationala si nationala, ceea ce a
determinat modificari importante in gandirea economica.Cresterea continua
a interdependentelor dintre statele lumii, accentuate de revolutia tehnico-
stiintifica din perioada postbelica, pe fondul complicarii mecanismului de
functionare a economiei mondiale, au adus in atentia specialistilor, o serie
de probleme generale, cum ar fi: sporirea avutiei nationale, cresterea
nivelului de trai si a competitivitatii, blocaje si crize economice, coexistenta
sistemelor economiei de piata cu cele comuniste,etc.De asemenea, tarile
lumii s-au confruntat in aceasta perioada cu probleme specifice, care tineau
de nivelul de dezvoltare si de sistemul social-politic adoptat. In tarile
dezvoltate, se remarcau astfel, preocupari privind cresterea economica si
adoptarea unei politici interventioniste optime din partea statului pentru a
asigura o asemenea orientare, tarile socialiste erau preocupate de
reorganizarea structurii economice pe baza proprietatii colective, de stat si
cooperatiste, iar tarile lumii a treia, erau interesate de lichidarea
subdezvoltarii.In perioada postbelica, se pot distinge trei etape ale
dezvoltarii gandirii economice:Etapa 1945 – 1971: accentul a fost pus pe
reconstructia si relansarea economica, fapt care a dus la aparitia teoriilor
cresterii sau dezvoltarii economice, coexistand cu teoria keynesista adoptata
de tarile occidentale dezvoltate si teoria marxista a reproductiei largite, din
tarile est-europene.Etapa 1971 – 1989: s-a acordat o importanta deosebita
practicii economice, in vederea rezolvarii disfunctionalitatilor sistemelor
economice, respectiv crizele ciclice si de sistem din tarile occidentale,
culminand cu criza din anii 1974/1975. Pe de alta parte, in aceasta etapa,
economia mondiala se confrunta si cu slaba eficienta a economiilor
planificate, fapt care a determinat accentuarea controverselor teoretice si
ideologice dintre “est” si “vest”.
Etapa ulterioara anului 1989: la nivelul economiei mon-diale se urmareste
relansarea economica internationala, in conditiile tranzitiei fostelor tari
comuniste la economia de piata, ceea ce a dus la aparitia unor noi teorii ale
tranzitiei de la socialism la capitalism.In acest context, continuarea si
amplificarea dezbaterilor privind locul si rolul keynesismului in gandirea
economica a secolului XX, a consacrat acest curent de gandire, in ciuda
interpretarilor foarte diferite si a contestarilor care s-au
manifestat.Majoritatea economistilor si factorilor de decizie din tarile
occidentale au considerat doctrina keynesista, ca fiind fundamentul teoretic
esential in explicarea procesului de relansare economica, printre acestia
numarandu-se: Joan Robinson, Nicholas Kaldor, Roy Harrod, Edward
Domar, Robert Klein, James Tobin, si altii.Semnaland inconsecventele
teoriei keynesiste, sustinatorii sai au contribuit la perfectionarea acesteia,
prin preocuparile pe care le-au manifestat, printr-o abordare dinamica a
proceselor economice pe termen lung, precum si prin analiza mai
aprofundata a sferei productiei, pornind de la relatia dintre consum si
economii, de la rolul investitiilor de capital in sporirea cheltuielilor si
cresterea gradului de ocupare a fortei de munca. Datorita propunerilor de
perfectionare si dezvoltare a teoriei si politicii economice pe care le-au
facut, adeptii teoriei keynesiste s-au facut cunoscuti in lumea stiintifica sub
denumirea de neokeynesisti.
JOAN ROBINSON (1903 – 1983)

Lucrari principale: “Acumulare si capital”(1956), “Eseuri in teoria cresterii
economice” (1962), “Reflectii privind teoria comertului
international”(1974), ”Contributii la economia moderna” (1978) etc.
Joan Robinson a fost sefa catedrei de economie de la Cambridge in perioada
1965-1971, si a devenit discipol al lui J.M.Keynes inca din 1931. Pe
parcursul timpului, prin studiile pe care le-a facut si prin lucrarile publicate,
ea si-a adus o contributie remarcabila la stiinta economica de orientare
keynesista.Astfel, ea face distinctie intre timpul istoric si cel logic,
remarcand deosebiri intre modul in care economistii percep si utilizeaza
factorul timp. Modelul economic elaborat pe baza teoriei neoclasice si a
echilibrului economic general, are in vedere timpul logic, respectiv
succesiunea uniforma a timpului, nefacand deosebire intre trecut si viitor.
Modelele keynesiste, care recunosc incertitudinea, iau in consideratie timpul
istoric si tin cont de invatamintele trecutului si de anticipatiile viitorului.J.
Robinson apreciaza modelele bazate pe timpul istoric ca fiind mai relevante
pe plan teoretic si mai aproape de realitate.Ea se preocupa, in acelasi timp,
indeaproape, de teoria cresterii, dezvoltand un model in care rata investitiei
constituie variabila fundamentala. J. Robinson demonstreaza modul in care
se poate determina, pe aceasta baza, nivelul consumului, cel al economisirii
si in special nivelul profitului, care la randul sau influenteaza deciziile
investitionale viitoare.De asemenea, face o sinteza a tipologiei modelelor de
crestere economica si realizeaza o analiza critica a acestora, respectiv:
modelului clasic, modelului neoclasic si modelului keynesist.Joan Robinson
a intervenit si in alte domenii de cercetare: dezvoltare, comert international,
istoria gandirii economice, filosofia economica, iar spre sfarsitul vietii a
devenit tot mai ostila fata de noua directie conservatoare si formalista
adoptata de teoria economica.
NICHOLAS KALDOR (1908 – 1983) Lucrari principale: “Acumularea de
capital si cresterea economica”(1961), “Factorii strategici ai dezvoltarii
economice” (1967), “Limitele teoriei generale” (1983), “Economie fara
echilibru” (1984) etc
Nicholas Kaldor, s-a nascut la Budapesta, in Ungaria si a studiat la Berlin
si la Londra, fiind licentiat al London School of Economics, unde , de altfel
a si predat.
Aparitia “Teoriei generale” a reprezentat un punct de referinta al carierei
sale, deoarece N.Kaldor se dedica atunci, construirii pe aceasta baza a unei
teorii a ciclurilor, in scopul de a izola factorii determinanti, tinand cont de
instabilitatea investitiei.
Prin studiile sale, el face un pas inainte in modelarea si analiza cresterii
economice pe baze keynesiste, prin includerea in model a problemei
repartitiei venitului national si analizei functiei progresului tehnic autonom
(fara investitii), precum si a celui dependent de cresterea investitiilor.
Lucrari principale: “Acumularea de capital si cresterea economica”(1961),
“Factorii strategici ai dezvoltarii economice” (1967), “Limitele teoriei
generale” (1983), “Economie fara echilibru” (1984) etc.
Prin opera sa vasta, Kaldor a adus contributii importante intr-o serie
intreaga de domenii ale stiintei economice, ca de exemplu: valoare si
repartitie, moneda, fiscalitate, capital, dezvoltare, progres tehnic, economia
bunastarii, comert international. Reformator, adversar inversunat al
monetarismului, discipol critic al lui Keynes, N.Kaldor si-a manifestat
interesul atat fata de latura teoretica, cat si de cea practica, a politicii
economice.
ROY HARROD (1901 - 1978)

MODELUL DE CRESTERE ECONOMICA “HARROD – DOMAR”
Lucrari principale: “Spre o teorie a dinamicii economice” (1948),

“Fundamentele logicii inductive”(1956), “Politica si inflatie”(1958), “Spre
o noua politica economica”(1967), “Dinamica economica”(1973) etc.
Roy Harrod studiaza la Oxford literatura clasica, istoria veche si filosofia,

pentru ca apoi sa mearga la Cambridge, unde sub indrumarea lui Keynes,
caruia ii devine prieten si colaborator, sa studieze economia.
Harrod este cunoscut, in primul rand , ca fiind creatorul teoriei moderne a
cresterii economice, pe care, in esenta, e elaborat-o inainte de razboi. Inca
de la primul sau articol publicat in 1930, Harrod introduce o inovatie
teoretica importanta in cadrul dezvoltarii teoriei concurentei monopoliste,
si anume curba venitului marginal, pentru ca apoi sa dezvolte conceptul de
multiplicator al comertului exterior.
Harrod incearca sa dinamizeze analiza continuta in “Teoria generala”,
careia ii reproseaza caracterul static, elaborand impreuna cu economistul
nord-american Evsey Domar, celebrul model al cresterii economice
“Harrod-Domar”.
Pornind de la modelul lui Keynes, ei extind aria investigatiei la o serie de
variabile economice independente, de care depinde dinamica economica, si
anume: cresterea populatiei, progresul tehnic si cresterea productivitatii
muncii. Cei doi urmareau sa explice, pe de o parte, relatiile functionale
dintre variabilele modelului cresterii economice si volumul acumularii de
capital, si tipurile de crestere economica, pe de alta parte.
Pe langa multiplicatorul lui Keynes, Harrod si Domar mai folosesc alti doi
indicatori:
coeficientul capitalului (C ), introdus de Harrod, si care arata de cat
capital este nevoie (investitia suplimentara, respectiv acumularea de
capital) pentru a spori venitul cu o unitate. Coeficientul mediu de capital
este C = K / Y, iar coeficientul marginal al capitalului este C = I / /\Y.
eficienta investitiilor , care arata cu cat poate spori venitul pe fiecare
unitate din ultima investitie de capital facuta (i = /\Y / I).
In final, modelul “Harrod-Domar”se bazeaza pe relatia dintre rata
cresterii productiei nationale
(G = /\Y / Y), inclinatia spre economisire a comunitatii (s), pe care Harrod
o considera relativ stabila si ceoficientul marginal al capitalullui (C =
I / /\Y).
Derivata din egalitatea keynesista intre investitii si economii, relatia is
forma GC = s.
Pentru a corecta dezechilibrele din economie, neokeynesistii propun o
politica economica de interventie a statului in economie, mai flexibila decat
cea propusa de Keynes, tinand cont de caracterul mai deschis la
economiilor de piata contemporane si de relatiile economice internationale.
R.Harrod denumeste aceasta politica prin sintagma “stop and go”. ceea ce
semnifica “franare si stimulare” a initiativelor particulare cu ajutorul
parghiilor de care dispune statul la scara macroeconomica.
Aceste parghii sunt utilizate diferentiat, in functie de conjunctura
economica, respectiv impozite si dobanzi mari in perioada de expansiune
economica si invers, impozite si dobanzi mici in perioada de recesiune
economica.
GANDIREA ECONOMICA CONVENTIONALA DIN TARILE OCCIDENTALE

(“MAINSTREAM ECONOMICS”) – SINTEZA NEOCLASICA
Prezentarea keynesismului si implicit a dirijismului, ca o revolutie in

gandirea economica, a impus anumite reserve in mediul occidental,
dominat de economia liberala neoclasica.
Absolutizarea deosebirilor dintre keynesism si neoclasicism risca sa
provoace o ruptura iremediabila in gandirea economica, in conditiile in
care majoritatea teoreticienilor si profesorilor din economie continuau sa
aiba o formatie neoclasica, in timp ce majoritatea oamenilor politici au
aderat la keynesism si dirijism.
Urmarind sa evite aceasta scindare si sa refaca unitatea de
principiu a majoritatii specialistilor, o serie de economisti, cu predilectie
nordamericani, deschisi dialogului, au descoperit unele de puncte de
contact intre cele doua curente de gandire principale.
Un rol esential in acest demers metodologic si teoretic, l-a avut economistul
nordamerican P.A.Samuelson, laureat al premiului Nobel in 1970, iar
rezultatul este cunoscut sub denumirea de “sinteza neoclasica”. Ideea de
baza a “sintezei neoclasice” o constituie concluzia ca, intrucat
functionarea reala a economiei contemporane presupune atat actiuni
individuale la scara microeconomica, cat si masuri la scara
macroeconomica, aceasta necesita in egala masura microanaliza
neoclasica, precum si macroanaliza keynesista. Autorii “sintezei
neoclasice” concluzioneaza ca cele doua curente de gandire,
neoclasicismul si keynesismul, nu sunt opuse, ci complementare: fiecare
abordeaza si rezolva probleme ce tin de un anumit domeniu sau sector,
ambele fiind insa necesare functionarii economiei mixte in ansamblu.
In virtutea acestor argumente, majoritatea economistilor occidentali
au adoptat “sinteza neoclasica”, ca reprezentand principalul curent de
gandire economica din tarile occidentale (“mainstream economics”).
Exceptie de la aceasta regula, o constituie ganditorii ultraliberali
(monetaristii, in frunte cu Milton Friedman), o parte din ganditorii
eterodocsi (institutionalistii nordamericani, printre care si J. Galbraith),
dar si postkeynesistii, care nu asimileaza gandirea neoclasica.
PAUL SAMUELSON (n. 1915)

Lucrari principale: “O sinteza a principiului acceleratorului si al
multiplicatorului”(1939), “Fundamentele analizei economice” (1947),
“Economics: O analiza introductive”(1948), “Teoria economica si
matematica”(1952), “Programarea lineara si analiza matematica”(1958),
“Aspecte analitice ale politicii antiinfla-tioniste” (1960) etc.
Kenneth Arrow il caracterizeaza pe P. Samuelson ca fiind “unul dintre cei
mai mari economisti teoreticieni ai tuturor timpurilor”.
Printre primele sale contributii marcante in gandirea economica, trebuiesc
remarcate elementele de innoire pe care le introduce in teoria
consumatorului, prin teoria expunerii preferintelor, sistematizarea
combinarii multiplicatorului si a acceleratorului, pentru a oferi un nou
instrument de analiza fluctuatiilor pe termen scurt. De asemenea,
realizeaza analiza avantajului pe care-l reprezinta comertul liber intre
doua state si clarifica conditiile in care comertul international asigura
egalizarea pretului factorilor de productie intre tari.
P.Samuelson introduce formalizarea matematica in teoria economica si
recurgand la o metodologie unificata, releva eficacitatea acesteia in analiza
unor domenii diferite, cum ar fi microeconomia (productia, comportamentul
consumatorului), macroeconomia, comertul international, finantele publice,
etc.
Publicarea in 1948 a lucrarii sale “Economics” ii ofera ocazia de a
combina elemente ale teoriei clasice, marginaliste si keynesiste, de
microeconomie si de macroeconomie, realizand o analiza a factorilor
determinanti ai venitului national, ai teoriei productiei si preturilor, precum
si ai repartitiei.
Lucrarile teoretice ale lui P.Samuelson continua in domenii noi, cum ar fi:
teoria bunastarii, echilibrului general, binelui colectiv, cresterii echilibrate,
interpretarii curbei lui Phillips, analizei capitalului (participand la
controversele provocate cu Scoala de la Cambridge). Opera sa a
reprezentat o urmarire a principalelor mari probleme economice ale
timpului nostru, si chiar daca nu a dat numele sau unei scoli, el a fost
principalul reprezentant al “sintezei neoclasice”, acest larg curent al anilor
’50 si ’60, urmat de marea majoritate a economistilor din perioada
respective. P.Samuelson personifica o dubla oscilatie, intre vechea
economie politica teoretica si noua stiinta economica formalizata, intre
suprematia britanica din primele doua decenii ale secolului XX si noua
suprematie americana din gandirea economica.
CRIZA NEOKEYNESISMULUI SI DIRIJISMULUI IN ULTIMA TREIME A

SECOLULUI XX. POSTKEYNESISMUL
Consecintele neprevazute ale dirijismului pe termen lung, cu predilectie
inflatia (“taratoare” si apoi “galopanta”) si somajul, care au inceput sa se
manifeste odata cu stagnarea economica (stagflatia) au alimentat criticile
neoliberale impotriva neokeynesismului, declansand o adevarata criza a
acestuia la sfarsitul deceniului 7 si inceputul deceniului 8 ale secolului XX,
agravata de criza mondiala de la inceputul anilor ’80. Contestarea
keynesismului si dirijismului au atins cota cea mai inalta intre anii 1965-
1975, sub forma “controversei monetariste”.
Multitudinea disfunctionalitatilor din economiile nationale si din economia
mondiala, precum si greselile de politica economica facute de unele tari,
demonstrau ca intreaga gandire economica se afla in criza, nefiind
capabila sa ofere solutii eficiente si rapide acestor probleme.
Generatiile mai tinere de adepti ai gandirii economice keynesiste, au
recunoscut valabilitatea unor critici adresate doctrinei lui Keynes, dar si
fisurile teoretice ale adversarilor lor. Astfel, pentru a se delimita de ceilalti
protagonisti ai contro-verselor ideologice din stiinta economica, ei s-au
autointitulat postkeynesisti.
Semnificatia termenului de postkeynesism este dubla: pe de o parte, din
punct de vedere cronologic, se refera la toti economistii occidentali de
orientare conventionala, adepti ai sintezei neoclasice de dupa Keynes, pe de
alta parte, din punct de vedere metodologic, se refera la acei economisti
occidentali care se considera adepti ai lui Keynes, dar si-au extins aria de
cercetare dincolo de problemele de macroanaliza si au apelat la surse de
informare mai complexe.
Postkeynesistii recunosc ca paradigma lor economica este insuficient
precizata, aflandu-se in proces de formare. Ei sunt mai realisti si sustin ca
aria de investigare economica trebuie extinsa atat la domeniul
macroeconomic, dar si la cel micro- si mondoeconomic. La nivel
macroeconomic sunt preocupati de probleme noi, cum ar fi studierea
rolului institutiilor bancare si al marilor corporatii, studierea structurilor
sociale, a problemelor repartitiei venitului national, ale inflatiei si
cheltuielilor militare. Postkeynesistii considera ca scopul lor este acela de a
explica lumea reala, si nu de a face modele abstracte, reafirmandu-si
optiunea pentru dirijism. In privinta calitatii informatiei, considera ca
numai trecutul poate fi cunoscut, pe cand viitorul este grevat de
incertitudine. Ei sustin ca repartitia venitului este determinata de factorii
institutionali si politici, distingand doua tipuri de venituri: reziduale
(profitul) si contractuale (salariile si renta). Raporturile dintre acestea
influenteaza intregul mecanism economic. Dinamica economica, in viziunea
postkeynesista, are un caracter ciclic, procesul cresterii economice fiind
insotit de dezechilibre.
Alti reprezentanti importanti ai postkeynesismului, au fost J.Kregel,
A.S.Eichner, A.Barrere, S.Weintraub, A.Angelopoulos, etc. Cu totii si-au
adus aportul lor critic si constructiv la dezvoltarea gandirii economice, prin
teorii demne de luat in seama, dar a caror valorificare a devenit mai
dificila, datorita schimbarilor de directie ale gandirii economice
contemporane, ca urmare a puternicei afirmari a neoclasicismului si
neoliberalismului in preioada care a urmat prabusirii sistemelor totalitare
din fostele tari socialiste.
EVOLUTIA POSTBELICA A KEYNESISMULUI –

NEOKEYNESISMUL SI POSTKEYNESISMUL
NEOKEYNESISMUL
Datorita propunerilor de perfectionare si dezvoltare a teoriei si politicii

economice pe care le-au facut, adeptii teoriei keynesiste s-au facut cunoscuti
in lumea stiintifica sub denumirea de neokeynesisti.
JOAN ROBINSON (1903 – 1983)

Lucrari principale: “Acumulare si capital”(1956), “Eseuri in teoria cresterii
economice” (1962), “Reflectii privind teoria comertului
international”(1974), ”Contributii la economia moderna” (1978) etc.
J. Robinson apreciaza modelele bazate pe timpul istoric ca fiind mai
relevante pe plan teoretic si mai aproape de realitate.Ea se preocupa, in
acelasi timp, indeaproape, de teoria cresterii, dezvoltand un model in care
rata investitiei constituie variabila fundamentala. J. Robinson demonstreaza
modul in care se poate determina, pe aceasta baza, nivelul consumului, cel
al economisirii si in special nivelul profitului, care la randul sau influenteaza
deciziile investitionale viitoare.De asemenea, face o sinteza a tipologiei
modelelor de crestere economica si realizeaza o analiza critica a acestora,
respectiv: modelului clasic, modelului neoclasic si modelului keynesist.
NICHOLAS KALDOR (1908 – 1983)
Lucrari principale: “Acumularea de capital si cresterea economica”(1961),
“Factorii strategici ai dezvoltarii economice” (1967), “Limitele teoriei
generale” (1983), “Economie fara echilibru” (1984) etc. Prin studiile sale, el
face un pas inainte in modelarea si analiza cresterii economice pe baze
keynesiste, prin includerea in model a problemei repartitiei venitului
national si analizei functiei progresului tehnic autonom (fara investitii),
precum si a celui dependent de cresterea investitiilor Reformator, adversar
inversunat al monetarismului, discipol critic al lui Keynes, N.Kaldor si-a
manifestat interesul atat fata de latura teoretica, cat si de cea practica, a
politicii economice.
MODELUL DE CRESTERE ECONOMICA “HARROD – DOMAR”

Harrod incearca sa dinamizeze analiza continuta in “Teoria generala”,
careia ii reproseaza caracterul static, elaborand impreuna cu economistul
nord-american Evsey Domar, celebrul model al cresterii economice
“Harrod-Domar”.Pentru a corecta dezechilibrele din economie,
neokeynesistii propun o politica economica de interventie a statului in
economie, mai flexibila decat cea propusa de Keynes, tinand cont de
caracterul mai deschis la economiilor de piata contemporane si de relatiile
economice internationale.R.Harrod denumeste aceasta politica prin sintagma
“stop and go”. ceea ce semnifica “franare si stimulare” a initiativelor
particulare cu ajutorul parghiilor de care dispune statul la scara
macroeconomica.
GANDIREA ECONOMICA CONVENTIONALA DIN TARILE OCCIDENTALE
(“MAINSTREAM ECONOMICS”) – SINTEZA NEOCLASICA
Prezentarea keynesismului si implicit a dirijismului, ca o revolutie in

gandirea economica, a impus anumite reserve in mediul occidental,
dominat de economia liberala neoclasica.Absolutizarea deosebirilor dintre
keynesism si neoclasicism risca sa provoace o ruptura iremediabila in
gandirea economica, in conditiile in care majoritatea teoreticienilor si
profesorilor din economie continuau sa aiba o formatie neoclasica, in timp
ce majoritatea oamenilor politici au aderat la keynesism si
dirijism.Urmarind sa evite aceasta scindare si sa refaca unitatea de
principiu a majoritatii specialistilor, o serie de economisti, cu predilectie
nordamericani, deschisi dialogului, au descoperit unele de puncte de
contact intre cele doua curente de gandire principale.Un rol esential in
acest demers metodologic si teoretic, l-a avut economistul nordamerican
P.A.Samuelson, laureat al premiului Nobel in 1970, iar rezultatul este
cunoscut sub denumirea de “sinteza neoclasica”.
PAUL SAMUELSON (n. 1915)
Lucrari principale: “O sinteza a principiului acceleratorului si al

multiplicatorului”(1939), “Fundamentele analizei economice” (1947),
“Economics: O analiza introductive”(1948), “Teoria economica si
matematica”(1952), “Programarea lineara si analiza matematica”(1958),
“Aspecte analitice ale politicii antiinfla-tioniste” (1960) etc.
P.Samuelson introduce formalizarea matematica in teoria economica si
recurgand la o metodologie unificata, releva eficacitatea acesteia in analiza
unor domenii diferite, cum ar fi microeconomia (productia, comportamentul
consumatorului), macroeconomia, comertul international, finantele publice,
etc.
POSTKEYNESISMUL
Semnificatia termenului de postkeynesism este dubla: pe de o parte, din
punct de vedere cronologic, se refera la toti economistii occidentali de
orientare conventionala, adepti ai sintezei neoclasice de dupa Keynes, pe de
alta parte, din punct de vedere metodologic, se refera la acei economisti
occidentali care se considera adepti ai lui Keynes, dar si-au extins aria de
cercetare dincolo de problemele de macroanaliza si au apelat la surse de
informare mai complexe. Postkeynesistii recunosc ca paradigma lor
economica este insuficient precizata, aflandu-se in proces de formare. Ei
sunt mai realisti si sustin ca aria de investigare economica trebuie extinsa
atat la domeniul macroeconomic, dar si la cel micro- si mondoeconomic.
Expuneti si analizati în ce consta contributia “sintezei neoclasice”

infaptuita de P. Samuelson.
Ideea de baza a “sintezei neoclasice” o constituie concluzia ca, intrucat

functionarea reala a economiei contemporane presupune atat actiuni
individuale la scara microeconomica, cat si masuri la scara
macroeconomica, aceasta necesita in egala masura microanaliza
neoclasica, precum si macroanaliza keynesista. Autorii “sintezei
neoclasice” concluzioneaza ca cele doua curente de gandire,
neoclasicismul si keynesismul, nu sunt opuse, ci complementare: fiecare
abordeaza si rezolva probleme ce tin de un anumit domeniu sau sector,
ambele fiind insa necesare functionarii economiei mixte in ansamblu.
I.Definiți conceptele și sintagmele :

- neokeynesismul ........................................................................................
...................5p
- sintagma “stop and
go”,.....................................................................................................5p
- ”ganditorii
eterodocsi“........................................................................................5p
- postkeynesism....................................................................................5p
- “mainstream economics”...................................................................5p
II. Numiți trei reprezentanți de marcă ai neokeynesismului și pentru fiecare

dintre ei cel puțin 2 lucrări reprezentative.............................................. 15p
III. Prezentați patru inovatii metodologice, teoretice si de politica
economica ale urmasilor lui
Keynes...........................................................................20 p
IV.Interpretați următorul text economic” :
“De ce să ne vorbiţi de raritate? Sau de eficacitate? Sau de creştere? Sau

de echitate? Aruncaţi, deci la rebut legile voastre ale ofertei şi cererii,
teoriile voastre savante cu privire la formarea preţurilor şi piaţă. Distrugeţi
culegerile voastre de precepte tradiţionale. Noi am intrat într-o eră nouă în
care toate adevărurile de ieri au devenit erorile de astăzi; în care
încercările de economisire ruinează investiţiile; în care un uragan sau un
război sunt binefaceri ale cerului, în măsura în care asemenea dezastre
creează locuri de muncă şi umplu pântecele şomerilor”.(Samuelson P.A.
L’Économique, septiéme edition, tome I, Paris, Librairie Armond Colin,
1968, p.18, 382-383, 427)………………………………………………40p

întâmpinate în această unitate de învățare
..........................................................................................................................
..........................................................................................................................
subiectele .........................................................................................................
..........................................................................................................................
.................
Ce elemente de noutate consideri că a prezentat această unitate de învățare
din perspectivă
Metodologică
.................................................................................................
.................................................................................................
.................................................................................................
.................................................................................................
.................................................................................................
Unitatea de învățare ce urmează abordează Neoclasicismul si
neoliberalismul contemporan dar toate clarificările noționale și
conținuturile informaționale ce au făcut conținutul unităților de învățare
anterioare sunt necesare înțelegerii acesteia, în sensul că va trebui să
realizezi comparații cu concepțiile , curentele de gândire anterior învățate.
Neoclasicismul si neoliberalismul contemporan
Listă cu subiecte ce vor fi tratate
1.Transformarile suferite de liberalismul neoclasic in perioada interbelica

si inceputul perioadei postbelice
2. Colocviul W.Lippman si particularitatile neolibera-lismului
3.Conceptia economica a lui Fr. Hayek
4.Contributia lui Milton Friedman la dezvoltarea gandirii economice
neoliberale

economic

Folosirea corectă în contexte diferite a conceptelor și categoriilor
economice: “econometria”, economiile planificate, ,monopolul,
liberalismul clasic de tipul “laissez-faire”,“denationalizarea banilor”,
“stat al bunastarii”, suveranitatea consumatorului , “monetarism”, politica
monetară, inflația, rata inflației, șomajul, rata șomajului “econometria”,
economiile planificate, libertate(Hayek) statul de drept (Hayek) economia
de piata , (Hayek) ordinea liberala, (Hayek) politica economica.
(Hayek) ,monopolul, liberalismului clasic de tipul “laissez-
faire”,“denationalizarea banilor”, optimizarea productiei) “stat al
bunastarii”, suveranitatea consumatorului , libertatea de a alege.
“monetarism”, politica monetară, inflația, rata inflației, șomajul, rata
șomajului
- Înțelegerea și explicarea transformărilor suferite de liberalismul
economic în perioada interbelică
- Prezentarea limitelor liberalismului tradițional
- Explicarea nevoii de idei neoliberale pentru gândirea economică
postbelică
- Explicarea conceptilor despre : libertate si statul de drept, despre
economia de piata si ordinea liberala, despre politica economica.în
viziunea lui Fr. Hayek
keynesismul, neokeynesismul și postkeynesismul, neoclasicismul,
liberalismul tradițional
contribuției neoclasicismului și neoliberalismului la gândirea
economică contemporană.

Calculator
Cd
Videoproiector
Ciucur, Dumitru ; Gavrila, Ilie; Popescu, Constantin.- Economie: Teoria
generală a economiei, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2004
Bucureşti, 2003
Dobrotă N.- ABC-ul economiei de piaţă modernă, Casa de editură şi presă
"Viaţa Românească", Bucureşti,1991.
Popescu Constantin, Farmecul economiei, vol, Editura Renaissance,
Bucureşti 2004
Cuvinte cheie : “econometria”, economiile planificate, liberalismului

clasic de tipul “laissez-faire”,“denationalizarea banilor”, optimizarea
productiei) suveranitatea consumatorului , “monetarism”, inflația, rata
inflației, șomajul, rata șomajului
Texte explicative
NEOCLASICISMUL SI NEOLIBERALISMUL CONTEMPORAN
TRANSFORMARILE SUFERITE DE LIBERALISMUL NEOCLASIC IN PERIOADA

INTERBELICA SI INCEPUTUL PERIOADEI POSTBELICE
Adaptarea liberalismului neoclasic la noua situatie din perioada interbelica

si inceputul perioadei postbelice, dominate de keynesism, a reprezentat un
imperativ impus atat de criticile care le-au fost adresate de catre proprii lor
oponenti (keynesisti si marxisti), cat si de evidenta unor fenomene
economice pe care nu le puteau explica sau controla.Prima lor reactie in
acest sens, a constat in incercarea de examinare autocritica a propriei lor
paradigme, ajungand astfel la concluzia, ca au acceptat cu prea multa
usurinta ideea neinterventiei statului in economie.In al doilea rand, ei au
recunoscut excesul lor de subiectivism in analizele economice, importanta
exagerata acordata psiho-logiei si comportamentului individual al agentilor
economici, precum si neincrederea fata de informatiile concrete, respectiv
fata de studiul istoric al economiei.Ca o reactie venita din partea
controverselor doctrinare ale perioadei respective, din curentul de ansamblu
al gandirii economice neoclasice, s-au manifestat mai multe miscari de
adaptare la noile cerinte ale realitatii:preocuparea pentru perfectionarea
calculului economic rational, care a dus la aparitia unei discipline de granita,
“econometria”, spre sfarsitul deceniului trei al secolului XX, reprezentantii
principali ai acestui curent fiind norvegianul Ragnar Frish (1895-1973),
laureat al premiului Nobel in 1969, Irving Fisher (1867-1947). Combaterea
ideii de pasivitate a statului liberal, in cadrul Colocviului Walter Lippmann,
care s-a tinut la Paris, in anul 1938. Cu aceasta ocazie, s-a propus interventia
limitata a statutui contemporan in economie, in directia asigurarii unei
concurente loiale, fara a interveni insa, in procesul formarii libere a
preturilor pe baza mecanismelor pietei.
COLOCVIUL WALTER LIPPMANN SI PARTICULARITATILE
NEOLIBERALISMULUI
In decursul deceniului patru al secolului XX, credibilitatea liberalismului

traditional a suferit o diminuare importanta, atat sub impactul influentei
exercitate de raspandirea dirijismului si a economiilor planificate, cat si
sub aspectul dereglarilor structurale si functionale suferite de economiile
de piata. In acest context, reprezentantii de marca ai gandirii economice
liberale, au luat decizia reexaminarii profunde a mesajului liberal, spre a-l
putea adapta realitatilor economice. Astfel, din initiativa ziaristului
american Walter Lippmann (n.1899), a fost convocat la Paris, in anul 1938,
colocviul care-i poarta numele, scopul declarat fiind revigorarea
liberalismului. Printre reprezentantii marcanti, au participat Ludwig von
Mises, Fr. Hayek si altii.
La baza dezbaterilor colocviului, s-a aflat lucrarea de baza a lui
W.Lippmann, “O cercetare a principiilor unei societati bune”(1937),
tradusa in limba franceza sub denumirea de “Cetatea libera”.
Obiectivele colocviului au constat in:
a) precizarea pozitiei liberale fata de starea reala a economiei de piata,
precum si fata de curentele de gandire antiliberale. Conform viziunii lui
W.Lippmann, principalul neajuns al vechiului liberalism consta in
accentuarea unei false probleme, respectiv libertatea totala a agentilor
economici si neinterventia statului pe piata, fapt care a dus la aparitia unor
forme de organizare economica rigide (monopolurile), care au provocat
blocaje in mecanismul pietei. El face distinctie intre concurenta, ca o stare
normala a economiei si politica liberalismului clasic de tipul “laissez-
faire”, care considera ca este periculoasa.
b) recunoasterea faptului ca economia de piata nu functioneaza armonios,
dupa cum pretinde liberalismul traditional, si ca atare trebuiesc
reexaminate critic particularitatile acestuia. Fata de liberalismul
traditional, care era catalogat ca fiind excesiv de individualist si haotic,
participantii la colocviu preconizau un liberalism “renovat”, sub
denumirea de “neoliberalism”, care insa se manifesta impotriva
concentrarii firmelor si a formarii monopolurilor. Respingand formele
excesive ale interventiei statului in econmie (dirijismul si planificarea), ei
au recunoscut necesitatea unei imixtiuni limitate, reglementate juridic, cu
scopul de a asigura desfasurarea concurentei dintre agentii economici in
conditii cat mai bune.
In concluzie:
colocviul a schitat directiile principiale si masurile mai importante, in
vederea solutionarii problemelor economice dificile si a renovarii
liberalismului, respectiv restabilirea liberei concurente in economie.
Statul trebuie sa creeze cadrul juridic adecvat, pentru desfasurarea
nestingherita a concurentei, adica, sa ia masuri coercitive fata de cei ce
incalca regulile concurentei loiale sau masuri de corectare a unor
fenomene care submineaza stabilitatea monetara si deformeaza semnalele
de piata prin fluctuatiile preturilor.
CONCEPTIA ECONOMICA A LUI FRIEDRICH HAYEK (1899 – 1992)
Laureat al premilui Nobel pentru economie in 1974, Fr. Hayek s-a format
ca cercetator si professor universitar in spiritul scolii psihologice de la
Viena, predand apoi cursuri de stiinte economice si politice in Austria,
Germania, Anglia si SUA. Pe plan politic, el a fost un ultraliberal.
Rezultatele cercetarilor sale s-au concretizat intr-o opera vasta, acoperind
mai multe domenii ale stiintelor sociale, de la economie politica si
sociologie, la politica si filosofie. Lucrarea sa cea mai cunoscuta este
“Calea spre servitute” (1944). Sinteza conceptiei neoliberale a lui
Fr.Hayek despre societate si economia acesteia, in conditii de libertate si
legalitate, este cuprinsa intr-o suita de trei lucrari aparute sub titlul “Lege,
legislatie si libertate”, in perioada 1973-1979. Viziunea lui Fr.Hayek
despre economie, se deosebeste atat de liberalismul clasic, care credea in
existenta ordinii naturale, dar si de ganditorii contemporani, care utilizeaza
in studierea fenomenelor economice metode imprumutate din alte stiinte. In
centrul preocuparilor sale au stat principiile si logica unei civilizatii a
libertatii, bazate pe indivizi activi, care isi urmaresc interesele si scopurile,
fiind capabili sa aleaga metodele si caile cele mai eficiente pentru
atingerea acestora. Din aceasta perspectiva, obiectul stiintei economice il
constituie studiul comportamentului uman, in mod deosebit “urmarile
neintentionate ale actiunilor individuale”. Dupa aprecierile sale, elementul
central al stiintelor sociale este cel subiectiv, in acest domeniu nefiind
posibil sa se stabileasca legi obiective. Ca atare, stiintele sociale sunt
reglementate de psihologia si comporta-mentul indivizilor, si din aceasta
cauza predictiile pe care le poate face stiinta economica au un caracter
foarte general, fiind teoretice si nu istorice.
Contributiile lui Fr.Hayek in domeniul stiintei economice s-au evidentiat in
mod deosebit prin urmatoarele teorii: conceptia sa despre libertate si statul
de drept, conceptia despre economia de piata si ordinea liberala, si
conceptia despre politica economica.
a) Conceptia despre libertate si statul de drept.
Fr. Hayek considera ca valoarea suprema in societatea moderna prospera
este libertatea, aceasta insemnand absenta oricarei constrangeri, respectiv
posibilitatea indivizilor de a-si urmari scopurile, inclusiv de a face
tranzactii cu alti parteneri. Asigurarea libertatii presupune existenta unei
ordini legale, asigurate prin lege, care prevede reglementari obligatorii
valabile pentru toti cetatenii. Fr. Hayek a explicat legatura stransa
existenta intre libertate, ordinea in societate si domnia legii, respectiv intre
ordinea spontana si ordinea de drept. El arata ca oamenii sunt liberi sa-si
urmeze scopurile si ca urmare, in mod treptat se contureaza regulile de
comportament, care apoi sunt intarite prin normele de drept. De asemenea,
el este adeptul unui stat activ, interventia acestuia fiind acceptabila in
anumite limite si rezumata la anumite domenii, strict determinate prin lege.
Rolul statului de drept este sa asigure o serie de servicii publice, domeniile
in care se impune interventia statului fiind: cadrul legal al concurentei,
ordinea publica, apararea nationala. Garantia functionnarii eficiente a
statului de drept este, in opinia lui Hayek, separatia dintre puterea
judecatoreasca, cea executiva si cea legislativa. Exista astfel, in conditiile
in care legile sunt nediscrimina-torii, o compatibilitate deplinaintre
libertate si statul de drept.
b) Conceptia despre economia de piata si ordinea liberala.

Fr. Hayek considera ca economia de piata este forma normala de existenta
a unei societati civilizate. Aceasta are capacitatea de a se autoregla, si nu
poate fi organizata in mod rational, pe baza unui plan elaborat in prealabil,
datorita complexitatii ei si a volumului imens de cunostinte si informatii
dispersate la scara intregii societati. Ordinea si organizarea economica se
realizeaza prin libera concurenta si reprezinta adaptarea reciproca a
numeroaselor actiuni individuale pe o piata. Economia de piata este, in
viziunea lui Fr. Hayek, un “joc creator de bogatie”, care rezulta din rolul
informativ al preturilor ca relee de transmitere a informatiilor, alocarea
optima a resurselor (optimizarea productiei) si satisfacerea nevoilor
(optimizarea consumului).
c) Conceptia despre politica economica.

Dupa cum am mentionat anterior, Fr. Hayek, recunoaste rolul activ, dar
limitat al statului in economie, inclusiv dreptul sau de a mobiliza o parte
din resursele de care dispun agentii economici prin sistemul de taxe si
impozite, atunci cand interesele generale o cer. El critica politica monetara
a statelor moderne, sugerand “denationalizarea banilor”,adica inlaturarea
monopolului statului in emisiunea monetara si extinderea dreptului de
emisiune la bancile particulare. In acest sens, Hayek considera ca,
ciclicitatea si crizele economice se datoreaza excesului de bani din
economie, ca urmare a unei emisiuni monetare excesive si a practicii
deficitelor bugetare sau a sporirii nejustificate a banilor scripturali de catre
bancile comerciale. In cadrul politicii fiscale, el considera ca fiind
justificate numai doua categorii de impozite si anume: pentru acoperirea
cheltuielilor de administratie si pentru bunurile colective (invatamant,
sanatate, cultura), respingand categoric impozitele percepute, pentru ceea
ce dirijistii numesc “dreptate sociala” si “stat al bunastarii”.
Adept al teoriei “mainii invizibile” a lui Adam Smith si al teoriei pietelor a
lui J.B. Say, considerat drept “ultraliberal” pe plan politic, Fr.Hayek a
dezaprobat si criticat orice forma de control si de conducere centralizata a
economiei de catre stat. Importiva unei puternice interventii a statului in
economie, el adduce sdoua categorii de argumente: politice si economice.
CONTRIBUTIA LUI MILTON FRIEDMAN LA DEZVOLTAREA GANDIRII

ECONOMICE NEOLIBERALE
Milton Friedman, laureat al premiului Nobel pentru stiinte economice in

anul 1976, s-a impus inca de la sfarsitul anilor ’50, ca “sef” al Scolii de la
Chicago si in acelasi timp, ca lider al opozitiei fata de interventionismul
keynesist, ca cel mai activ sustinator al unui liberalism intransigent si
principal inspirator al noilor politici economice aplicate incepand cu anii
’70.In enuntul filosofiei sale politice (“Capitalism si libertate” – 1962), el
afirma ca mecanismul de piata este suficient pentru a regla cea mai mare
parte a problemelor economice, puterea statului trebuind sa fie
descentralizata si redusa la minimum, baza libertatii politice fiind libertatea
agentilor economici. Diversele contributii ale lui M. Friedman exprima
credinta sa ferma, ca mecanismul preturilor de piata poate rezolva
problemele productiei si alocarii de resurse.Domeniile în care si-a adus
contributiile cele mai importante au fost: teoria consumatorului, critica
dirijismului, domeniul metodologiei si teoria monetara.
a) Conceptia privind suveranitatea consumatorului sau libertatea de a

alege.
M. Friedman apara economia de piata bazata pe proprietatea privata si
activitatea marilor corporatii, fiind un adept al individualismului si
liberalismului, precum si al teoriei economice neoclasice. De asemena, M.
Friedman apreciaza ca impulsul activitatii economice porneste de la
consumatori, care prin capacitatea lor de a alege marfurile oferite de
producatori, le orienteaza acestora activitatea. In concluzie, cheia unei
bune functionari a economiei de piata este libertatea de alegere a
oamenilor sau suveranitatea consumatorului. Aceasta se manifesta direct
pe piata, iar resursele sunt alocate astfel incat dorintele consumatorului sa
fie satisfacute. Elementul esential al acestui mecanism il reprezinta
preturile, care, conform parerii lui M. Friedman, indeplinesc trei functii, si
anume:
- transmit informatii,
- stimuleaza adoptarea celor mai ieftine metode de productie si folosirea
cat mai eficienta a resurselor disponibile,
- determina repartitia veniturilor.
De asemenea, el considera ca, economia libera de piata are patru
caracteristici definitorii: proprietatea particulara, consacrarea juridica a
acesteia in legislatia tarii, neinterventia statului si un sistem monetar stabil.
b) Critica adusa de M. Friedman dirijismului.

Milton Friedman, ca de altfel toti neoliberalii, critica interventia statului in
economie, intrucat aceasta duce la acordarea de privilegii, favorizeaza
coruptia si contine pericolul dictaturii. El se pronunta impotriva imixtiunii
statului in fixarea preturilor, a subventiilor bugetare acordate industriei si
agri-culturii, a practicii deficitelor bugetare, precum si impotriva “statului
bunastarii generale”, respectiv a asigurarilor sociale pentru cei
dezavantajati.
c) Contributiile in domeniul metodologiei.
M.Friedman abordeaza criteriile de validare a teoriilor economice,
sustinand ca, criteriul de valabilitate al acestora trebuie sa fie capacitatea
lor previzionala si nicidecum coerenta logica.
De asemenea, se refera si la rolul modelelor economico-matematice,
indoindu-se de utilitatea lor, si propune folosirea modelelor empirice, care
ofera previziuni mai realiste.
d) Teoria si politica monetara.

Intrucat in centrul preocuparilor teoretice si practice ale lui Milton
Friedman s-au aflat banii, rolul lor in functionarea economiei de piata si
politica monetara, insusi numele sau este legat de expresia “monetarism”.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial, monetaristii, in frunte cu Scoala de
la Chicago condusa de M. Friedman, au dezvoltat teoria cantitativa a
banilor, sustinand ideea primordialitatii banilor in economie.Punctul de
plecare il constituie formula fundamentala a teoriei cantitative a banilor
MV = PY (unde M = masa monetara; V = viteza de rotatie a banilor; P =
indicele preturilor; Y = volumul marfurilor). M.Friedman, observa ca V si
Y au un caracter constant, astfel incat le izoleaza sub forma unei constante
(k), ajungand la concluzia ca, in aceste conditii, formula masei monetare
necesare la un moment dat (Md) este: Md = kP. Cantitatea de bani
influenteaza, in mare masura, variabilele macroeconomice, somajul si
preturile. Inflatia, de altfel, este considerata ca un fenomen monetar, fiind
principalul pericol pentru stabilitatea economica.
Continutul politicii monetare preconizate de M.Friedman, consta in
combaterea inflatiei si asigurarea stabilitatii preturilor, considerand
somajul nu numai justificat, dar si util. El a introdus notiunea de “rata
naturala a somajului”, considerat a fi acel nivel de somaj, care este o
urmare fireasca a mecanismului de piata si care are consecinte positive
asupra acesteia.
NEOCLASICISMUL SI NEOLIBERALISMUL CONTEMPORAN
TRANSFORMARILE SUFERITE DE LIBERALISMUL NEOCLASIC IN PERIOADA

INTERBELICA SI INCEPUTUL PERIOADEI POSTBELICE
Ca o reactie venita din partea controverselor doctrinare din curentul de

ansamblu al gandirii economice neoclasice, s-au manifestat mai multe
miscari de adaptare la noile cerinte ale realitatii:
-preocuparea pentru perfectionarea calculului economic rational,
- efortul neoliberalilor germani, indeosebi Walter Eucken (1851-
1950), cunoscuti sub denumirea de “ordoliberali”, de a depasi controversele
sterile legate de metoda de cercetare (inductie sau deductie, istorie sau
teorie,
- combaterea vehementa a proprietatii colective si a interventiei
excesive a statului in economie
COLOCVIUL WALTER LIPPMANN SI PARTICULARITATILE
NEOLIBERALISMULUI
Obiectivele colocviului au constat in:

a) precizarea pozitiei liberale fata de starea reala a economiei de
piata, precum si fata de curentele de gandire antiliberale..
b) recunoasterea faptului ca economia de piata nu functioneaza
armonios
In concluzie:colocviul a schitat directiile principiale si masurile mai
importante, in vederea solutionarii problemelor economice dificile si a
renovarii liberalismului, respectiv restabilirea liberei concurente in
economie.
CONCEPTIA ECONOMICA A LUI FRIEDRICH HAYEK

Viziunea lui Fr.Hayek despre economie, se deosebeste atat de liberalismul
clasic, dar si de ganditorii contemporani,. In centrul preocuparilor sale au
stat principiile si logica unei civilizatii a libertatii, bazate pe indivizi activi,
care isi urmaresc interesele si scopurile, fiind capabili sa aleaga metodele
si caile cele mai eficiente pentru atingerea acestora. Contributiile lui
Fr.Hayek in domeniul stiintei economice s-au evidentiat in mod deosebit
prin urmatoarele teorii: conceptia sa despre libertate si statul de drept,
conceptia despre economia de piata si ordinea liberala, si conceptia despre
politica economica.
a) Conceptia despre libertate si statul de drept.
b) Conceptia despre economia de piata si ordinea liberala.
c) Conceptia despre politica economica.
CONTRIBUTIA LUI MILTON FRIEDMAN (n.1912) LA DEZVOLTAREA GANDIRII

ECONOMICE NEOLIBERALE
Domeniile in care si-a adus contributiile cele mai importante au fost: teoria
consumatorului, critica dirijismului, domeniul metodologiei si teoria
monetara.
a) Conceptia privind suveranitatea consumatorului sau libertatea de a

alege.
Preturile, conform parerii lui M. Friedman, indeplinesc trei functii, si

anume:
- transmit informatii,
- stimuleaza adoptarea celor mai ieftine metode de productie si folosirea
cat mai eficienta a resurselor disponibile,
- determina repartitia veniturilor.
De asemenea, el considera ca, economia libera de piata are patru
caracteristici definitorii: proprietatea particulara, consacrarea juridica a
acesteia in legislatia tarii, neinterventia statului si un sistem monetar stabil.
b) Critica adusa de M. Friedman dirijismului.

Milton Friedman, ca de altfel toti neoliberalii, critica interventia statului in
economie, intrucat aceasta duce la acordarea de privilegii, favorizeaza
coruptia si contine pericolul dictaturii. El se pronunta impotriva imixtiunii
statului in fixarea preturilor, a subventiilor bugetare acordate industriei si
agri-culturii, a practicii deficitelor bugetare, precum si impotriva “statului
bunastarii generale”, respectiv a asigurarilor sociale pentru cei
dezavantajati.
c) Contributiile in domeniul metodologiei.
M.Friedman abordeaza criteriile de validare a teoriilor economice,
sustinand ca, criteriul de valabilitate al acestora trebuie sa fie capacitatea
lor previzionala si nicidecum coerenta logica.
De asemenea, se refera si la rolul modelelor economico-matematice,
indoindu-se de utilitatea lor, si propune folosirea modelelor empirice, care
ofera previziuni mai realiste.
d) Teoria si politica monetara.

Intrucat in centrul preocuparilor teoretice si practice ale lui Milton
Friedman s-au aflat banii, rolul lor in functionarea economiei de piata si
politica monetara, insusi numele sau este legat de expresia “monetarism”.
APLICAȚIE REZOLVATĂ
Realizați un minieseu pe tema: Viziunea lui Fr.Hayek despre economie
Obiectul stiintei economice il constituie studiul comportamentului uman, in

mod deosebit “urmarile neintentionate ale actiunilor individuale”. Dupa
aprecierile sale, elementul central al stiintelor sociale este cel subiectiv, in
acest domeniu nefiind posibil sa se stabileasca legi obiective. Ca atare,
stiintele sociale sunt reglementate de psihologia si comporta-mentul
indivizilor, si din aceasta cauza predictiile pe care le poate face stiinta
economica au un caracter foarte general, fiind teoretice si nu
istorice.Contributiile lui Fr.Hayek in domeniul stiintei economice s-au
evidentiat in mod deosebit prin urmatoarele teorii: conceptia sa despre
libertate si statul de drept, conceptia despre economia de piata si ordinea
liberala, si conceptia despre politica economica.
I.Definiți următoarele concepte și categorii economice :

- monetarism........................................................................... 5p
-denaționalizarea banilor......................................................... 5p
- econometria............................................................................ 5p
- suveranitatea consumatorului..................................................5p
II. Prezentați contribuțiile lui Friedman în domeniul metodologiei........10p

III. Interpretați următorul text economic : “obiectul reformelor liberale
consta in mentinerea si facilitarea diviziunii muncii in economia de schimb,
fapt care presupune egalitatea de sanse si stabilirea si mentinerea jocului
liber al fortelor economice printr-o actiune convenabila a statului”.
(Milton Friedman).....................................................................................20p
IV.Argumentați folosind obiectivele COLOCVIULUI WALTER LIPPMANN

rolul fundamental al acestui eveniment în evoluția gândirii liberale.....20p
V.Realizați un minieseu de prezentare pe tema Contribuția lui lui M.

Friedman la dezvoltarea gândirii economice valorificând:concepția despre
despre “suveranitatea consumatorului” in cadrul economiei contemporane
de piata, precum si concepția sa despre rolul banilor si al politicii
monetare.
....................................................................................................................30p


..........................................................................................................................
..........................................................................................................................
propuse..............................................................................................................
..........................................................................................................................
evaluare ............................................................................................................
..........................................................................................................................
..............
din perspectivă Metodologică
.................................................................................................
.................................................................................................
.................................................................................................
.................................................................................................
Unitatea de învățare ce urmează abordează Gândirea economică
românească perioada antebelică dar toate clarificările noționale și
anterioare sunt necesare înțelegerii acestaia.
Gândirea economică românească perioada antebelică
1.Idei economice în operele cronicarilor

2.Consideraţii economice în opera lui Dimitrie Cantemir
3.Şcoala transilvană de gândire economică
4.Idei economice în cadrul socialismului utopic

unitățile de învățare anterioare (de la 1-10)
economic

economice: socialismul utopic,“daniile domneşti” mercantilismul,
domnia ereditară a iobăgiei, proprietatea particulară modernă, libera
iniţiativă, trebuinţe ale vieţii, economie naţional-statală, asociaţii de
producţie şi muncă în comun, modernizarea activităţilor economice.
- Cunoașterea și descrierea, caracterizarea vieții social economice și
politice în perioadele anterioare modernismului în România;
- Prezentarea selectivă a ideilor economice în operele cronicarilor,ale
lui Dimitrie Cantemir, ale Școlii transilvane,
- Demonstrarea înțelegerii statutului economiei ca știință dar și ale
economiei reale în evoluția socială;
- Demonstrarea tipului de gândire economică specific mercantilismului
în opera lui Dimitrie Cantemir
contribuției cronicarilo, Școlii transilvane, a reprezentanților
socialismului utopic la gândirea economică modernă și contemporană
românească

Calculator
Cd
Videoproiector
Cantemir D.-Descrierea Moldovei, Bucureşti, 1956

Sută Selegean – Doctrine şi curente în gândirea economică modernă şi
contemporană, Editura ALL, Bucureşti, 1992,1994
* * * Antologia gândirii românesti. Secolele XV-XIX, Editura
Politică, Bucureşti, 1967
* * * Texte din literatura economică din România. Secolul XIX, Editura
Academiei, Bucureşti, 1960
Cuvinte cheie : socialismul utopic,mercantilismul, domnia ereditară,

iobăgia, libera iniţiativă, economie naţional-statală, modernizarea
activităţilor economice.
Texte explicative
Teoria economică era privită de economiştii români ca expresie a unor

realităţi istoriceşte determinate şi a unor interese economice ori de altă
natură, de asemenea, istoriceşte determinate. D. P Marţian sublinia că
“economia politică nu este un teren încheiat, ci o ştiinţă ce creşte în toate
dimensiunile, fiindcă trebuinţele poporului, prefăcându-se pe zi ce trece, dau
scrutătorului noi implicări şi rezultate”. Ea este deci o ştiinţă deschisă, cu
posibilităţi nelimitate de înnoire, dezvoltare.În mod firesc, gândirea
economică românească s-a dezvoltat în contact cu cea din alte ţări,
exponenţii ei manifestând o largă deschidere, receptivitate faţă de aceasta.
Ei au preluat idei şi teorii din curente şi şcoli de gândire economică – ale
mercantilismului, liberalismului economic clasic, protecţionismului,
socialismului utopic ş.a. din diverse ţări, pe care, de regulă, le-au interpretat
în dependenţă de realităţile economiei româneşti şi le-au pus în slujba
accelerării progresului acesteia, ceea ce le-a asigurat autenticitate,
formularea unor idei şi teorii originale,care reprezintă contribuţii la
dezvoltarea ştiinţei economice.
Idei economice în operele cronicarilor
În scrierile cronicarilor, alături de ideile privind originea şi comunitatea de

viaţă a românilor din cele trei Ţări Române locuite de ei, întâlnimşi
consideraţii economice. Susţinând rânduielile feudale, cronicarii au criticat
abuzuri ale boierilor şi domnitorilor, tendinţa acestora de a se îmbogăţi cu
orice preţ şi de a risipi, precum şi starea grea a ţăranilor. M. Costin
condamna pe acei care “caută desfrânaţi numai în avuţie să strângă, care
apoi totuşi se risipeşte”, acea “nesăţioasă hire a domnilor spre lăţire şi avuţie
oarbă”. I. Neculce aprecia că abuzurile şi samavolniciile boierilor şi
domnitorilor duc la ruinarea ţării şi la starea deosebit de grea a ţăranilor.
Cronicarii au dezvăluit consecinţele cotropirilor străine, distrugerile şi
jafurile care le însoţeau pe acestea şi pericolul care-l prezentau pentru
desfăşurarea firească a vieţii economico-sociale şi politice a românilor. I.
Neculce arăta că tătarii au intrat în ţară “ca lupii într-o turmă de oi…
Mâncau tot, şi pâne şi dobitoc, s-au jecmănit tot până la un cap de aţă”. Iar
Gr. Ureche, referindu-se la turci şi la împărăţia lor, scria că “supt mâna lor şi
supt jugul lor suntem şerbi”
Consideraţii economice în opera lui Dimitrie Cantemir
Dimitrie Cantemir (1673-1723), domnitor şi cărturar de talie europeană, cu

preocupări filosofice, istorice şi literare, a formulat numeroase consideraţii
economice, cu deosebire în celebra lucrare Descrierea Moldovei (1716).
Astfel, în analiza genezei marii proprietăţi funciare boiereşti şi a relaţiilor de
dependenţă a ţăranilor faţă de boieri, el pune un accent deosebit pe “daniile
domneşti” şi pe aducerea unor ţărani şerbi din ţările învecinate. În acelaşi
timp, el relevă împrejurări care au dus la extinderea marilor proprietăţi
funciare boiereşti şi la transformarea ţăranilor liberi în şerbi, când scrie
despre “răzeşii care şi-au înstrăinat moşia lor strămoşească din pricina
sărăciei şi care asemenea au fost siliţi cu strâmbătate să-şi pună grumazul în
jugul şerbiei”. D. Cantemir consideră că dominaţia otomană constituie o
mare piedică în calea dezvoltării economice a ţării, a punerii în valoare a
resurselor acesteia în folosul locuitorilor săi. Tributul şi alte obligaţii către
Poarta Otomană şi diferiţi demnitari ai acesteia, precum şi desele schimbări
de domnie, însoţite de creşterea tributului perceput la fiecare schimbare, îi
afectează în mod deosebit pe ţărani, întrucât toate obligaţiile acestora “nu
sunt hotărâte după puterile supuşilor, ci după măsura lăcomiei turcilor” şi
“ambiţia celui ce năzuieşte la domnie”. Iar scurgerea peste hotarele ţării a
unor imense sume de bani, pe care “trebuie să-i dea ţara, nu domnul din
punga sa”, limitează posibilităţile de acumulări băneşti şi, deci,dezvoltarea
activităţilor economice, cu toate că ţara dispune de numeroase
bogăţii.Consideraţiile lui D. Cantemir despre unirea românilor, necesitatea
întăririi statului feudal centralizat, în care să fie instituită domnia ereditară
spre a evita luptele pentru domnie, înlăturarea dominaţiei otomane, pentru a
opri scurgerea peste hotarele ţării a unor mari avuţii, sub formă bănească în
primul rând, dar şi sub alte forme, creşterea bogăţiei ţării, prin dezvoltarea
agriculturii, meşteşugurilor, comerţului exterior ş.a., consideraţii care se
sprijină pe idei raţionaliste şi umaniste, alcătuiesc o doctrină mercantilistă,
care, desigur, faţă de mercantilismul occidental sau din alte părţi ale lumii,
are anumite particularităţi legate de problemele economice şi politice ale
Ţărilor Române.
Şcoala transilvană de gândire economică
Dezvoltarea economiei românilor din Transilvania, unde ei erau populaţie

majoritară, alături de care s-au aşezat şi alte populaţii, a fost multă vreme
puternic afectată de faptul că Transilvania era inclusă în economia unui stat
eterogen, precum şi de sistemul feudal devenit anacronic. Românii
transilvăneni au fost nevoiţi să lupte timp îndelungat împotriva asupritorilor
străini. S. Bărnuţiu condamnă societatea feudală şi legislaţia acesteia care
conferă stăpânitorilor toate drepturile, iar poporului numai îndatoriri, pe care
“l-a legat de glie”, şi “nimiceşte industria şi comerţul, stinge artele şi
ştiinţele” Aceste împrejurări au determinat constituirea şi afirmarea şcolii
transilvane de gândire economică, cu contribuţii ale autorilor
memorandumurilor din anii 1791 şi 1804, ale lui Simion Bărnuţiu, George
Bariţiu, Avram Iancu, Ion Roman.În cadrul acestei şcoli se întâlnesc
deosebiri de opinii, dar coordonatele ei fundamentale sunt înfăptuirea
tranziţiei în modernitate şi realizarea dezideratului: “Noi vrem să ne unim cu
ţara!”, exprimat la întrunirea din anul 1848 pe Câmpia Blajului.Promotorii
acestei şcoli au pornit de la rolul factorului economic în emanciparea
oricărui popor şi în accelerarea evoluţiei sale spre modernitate. I. Roman
arăta că “nici o ţară nu e în stare a face paşi serioşi spre o civilizaţie, fără a fi
pus mai întâi fundamentul la un progres economic”. În acelaşi timp,
exponenţii şcolii transilvane considerau că economia modernă este
economie naţional-statală. G. Bariţiu sublinia că puterea unui popor,
“prezentul şi viitorul său zac în unirea Naţională,Iar I. Roman arăta că
sistemul economic este “piatra fundamentală pe care se aşează şi se zideşte
edificiul politic naţional al oricărui popor cu aspiraţiuni de progres în
cultură”. Cu ajutorul acestor idei şi pornind, desigur, de la comunitatea vieţii
economice a românilor de pe întreg teritoriul pe care ei s-au format ca popor
şi naţiune, exponenţii şcolii transilvane au susţinut imperativul constituirii
statului naţional unitar român. Din perspectiva evoluţiei în modernitate, ei
au investigat toate problemele dezvoltării economiei transilvănene. Întrucât
dezvoltarea agriculturii era puternic grevată de raporturile feudale,
revoluţionarii de la 1848 subliniau că naţiunea română “cere fără întârziere
desfiinţarea iobăgiei, fără nici o despăgubire din partea iobagilor”. După
abolirea iobăgiei, atenţia a fost concentrată asupra lichidării rămăşiţelor
raporturilor feudale şi a modernizării agriculturii sub aspect tehnic,
agrotehnic, economic etc. Atenţia deosebită acordată agriculturii se explică
prin înţelegerea locului şi rolului ei în cadrul economiei moderne, dar şi prin
aceea că ea era ocupaţia de bază a românilor transilvăneni. Nu erau omise,
desigur, celelalte ramuri ale economiei. Astfel, G. Bariţiu sublinia
necesitatea luării măsurilor “pentru înflorirea agriculturii, meseriilor şi
comerţului”, iar I. Roman menţiona că fără industrie “pe lângă care trebuie
să se învârtă toată activitatea economică a unui popor, cum se învârt
planetele pe lângă au utilizat idei ale liberalismului economic şi ale
protecţionismului, preluate de la diferite şcoli de gândire economică, având
în vedere, desigur, împrejurările din Transilvania. Astfel, ideile despre
“slobozenia fiecărei meserii şi îndeletniciri omeneşti” erau utilizate pentru a
susţine desfiinţarea iobăgiei şi accesul românilor la toate activităţile
economice, libertatea individuală, proprietatea particulară modernă şi libera
iniţiativă. Iar idei ale protecţionismului au fost utilizate pentru a apăra
economia transilvăneană de concurenţa produselor din provincii mai
dezvoltate ale imperiului şi din ţări dezvoltate industrial şi a impulsiona
dezvoltarea ei. Şcoala transilvană de gândire economică a contribuit
substanţial la pregătirea pe plan teoretic a desăvârşirii formării statului
naţional unitar român şi la stimularea iniţiativelor în vederea înscrierii ţării
în modernitate.
Idei economice în cadrul socialismului utopic
Idei ale socialismului utopic european au fost receptate şi utilizate pentru a

formula soluţii la probleme ale dezvoltării economico-sociale a ţării noastre.
Unul dintre promotorii acestor idei a fost T. Diamant, care a propovăduit
doctrina societară a lui Ch. Fourier şi a iniţiat aplicarea ei în ţara noastră,
prin organizarea, împreună cu boierul Manolache Bălăceanu, a Societăţii
agricole-manufacturiere la Scăieni-Prahova (1835). În demersul pentru
reorganizarea societăţii, el a pornit de la constatarea luptei dintre bogaţi şi
săraci, dintre “cei ce au şi cei ce nu au” şi a formulat soluţia potrivit căreia
numai prin sporirea substanţială a producţiei de bunuri materiale este “cu
putinţă de a da celor ce n-au, fără a lua de la cei ce au”. Oricare societate,
sublinia T. Diamant, este datoare “să asigure fiecăruia dintre membrii ei cele
dintâi trebuinţe ale vieţii .El vedea realizabil acest deziderat prin asociere
voluntară, înfiinţarea unor asociaţii agricole-manufacturiere ca “centre
pentru diferite lucrări agricole, industriale şi comerciale”. Organizarea, cu
concursul claselor avute, a unor asemenea asociaţii , de producţie şi muncă
în comun, şi generalizarea lor va duce la îmbunătăţirea situaţiei materiale şi
morale a claselor de jos şi la reorganizarea întregii societăţi.
Dincolo de utopismul lui T. Diamant, reţin atenţia ideile avansate de el cu
privire la necesitatea diversificării şi modernizării activităţilor economice, la
utilizarea eficientă a resurselor, la educaţie, inclusiv cea economică ş.a.
Adept al doctrinei societare a lui Ch. Fourier, T. Diamant a avut în
permanenţă în vedere problemele concrete din Ţările Române legate de
trecerea de la sistemul feudal la forme de viaţă modernă, dând ideii de
dezvoltare şi modernizare un pronunţat sens social.
Cronicarii au dezvăluit consecinţele cotropirilor străine, distrugerile şi

jafurile care le însoţeau pe acestea şi pericolul care-l prezentau pentru
desfăşurarea firească a vieţii economico-sociale şi politice a românilor.
Dimitrie Cantemir domnitor şi cărturar de talie europeană, cu preocupări
filosofice, istorice şi literare, a formulat numeroase consideraţii economice,
cu deosebire în celebra lucrare Descrierea Moldovei (1716).
D. Cantemir consideră că dominaţia otomană constituie o mare piedică în
calea dezvoltării economice a ţării, a punerii în valoare a resurselor acesteia
în folosul locuitorilor săi.
Consideraţiile lui D. Cantemir despre unirea românilor, necesitatea întăririi
statului feudal centralizat, în care să fie instituită domnia ereditară spre a
evita luptele pentru domnie, înlăturarea dominaţiei otomane, pentru a opri
scurgerea peste hotarele ţării a unor mari avuţii, sub formă bănească în
sprijină pe idei raţionaliste şi umaniste, alcătuiesc o doctrină mercantilistă,
care, desigur, faţă de mercantilismul occidental sau din alte părţi ale lumii,
are anumite particularităţi legate de problemele economice şi politice ale
Ţărilor Române.
Exponenţii şcolii transilvane considerau că economia modernă este
economie naţional-statală.Din perspectiva evoluţiei în modernitate, ei au
investigat toate problemele dezvoltării economiei transilvănene. Atenţia
deosebită acordată agriculturii se explică prin înţelegerea locului şi rolului ei
în cadrul economiei moderne, dar şi prin aceea că ea era ocupaţia de bază a
românilor transilvăneni. Nu erau omise, desigur, celelalte ramuri ale
economiei. Idei ale protecţionismului au fost utilizate pentru a apăra
economia transilvăneană de concurenţa produselor din provincii mai
dezvoltate ale imperiului şi din ţări dezvoltate industrial şi a impulsiona
dezvoltarea ei. Idei ale socialismului utopic european au fost receptate şi
utilizate pentru a formula soluţii la probleme ale dezvoltării economico-
sociale a ţării noastre. Unul dintre promotorii acestor idei a fost T. Diamant
Dincolo de utopismul lui ,reţin atenţia ideile avansate de el cu privire la
necesitatea diversificării şi modernizării activităţilor economice, la utilizarea
eficientă a resurselor, la educaţie, inclusiv cea economică ş.a. T. Diamant a
avut în permanenţă în vedere problemele concrete din Ţările Române legate
de trecerea de la sistemul feudal la forme de viaţă modernă, dând ideii de
dezvoltare şi modernizare un pronunţat sens social.
Argumentați încadrarea ideilor economice ale lui Dimitrie Cantemir în

curentul mercantilism.
Consideraţiile lui D. Cantemir despre unirea românilor, necesitatea întăririi

statului feudal centralizat, în care să fie instituită domnia ereditară spre a
evita luptele pentru domnie, înlăturarea dominaţiei otomane, pentru a opri
scurgerea peste hotarele ţării a unor mari avuţii, sub formă bănească în
sprijină pe idei raţionaliste şi umaniste, alcătuiesc o doctrină mercantilistă
I.Precizați ce caracteristică de ordin metodologic se desprinde din

următorul text :
“economia politică nu este un teren încheiat, ci o ştiinţă ce creşte în toate
dimensiunile, fiindcă trebuinţele poporului, prefăcându-se pe zi ce trece,
dau scrutătorului noi implicări şi rezultate”.(D.P.Marțian).................... 20p
II.Interpretați următoarele idei din opera lui Dimitrie Cantemir :
”Iar scurgerea peste hotarele ţării a unor imense sume de bani, pe care
“trebuie să-i dea ţara, nu domnul din punga sa”, limitează posibilităţile de
acumulări băneşti şi, deci,dezvoltarea activităţilor economice, cu toate că
ţara dispune de numeroase bogăţii”..........................................................30p
III. Argumentați conținutul utopic al ideilor lui T.Diamant folosind

exemple din cadrul textelor explicative.....................................................30p
IV.Enumerați câteva idei ale protecționismului identificate în cadrul scolii

transilvane .................................................................................................20p


..........................................................................................................................
..........................................................................................................................
.
subiectele..........................................................................................................
..........................................................................................................................
Propune aici alte forme de evaluare
..........................................................................................................................
..........................................................................................................................
din perspectivă
Metodologică
.................................................................................................
.................................................................................................
.................................................................................................
.................................................................................................
Unitatea de învățare ce urmează abordează… Gândirea economică
românească perioada interbelică dar toate clarificările noționale și
anterioare sunt necesare înțelegerii acestaia

GÂNDIREA ECONOMICĂ ROMÂNEASCA ÎN PERIOADA
INTERBELICĂ
Partidele politice și principalele curente de gândire economică

Gândirea economică a lui Mihail Manoilescu
Gândirea economică a lui Virgil Madgearu

economic

economice: burghezie industrială , burghezie financiară , sintagma
“prin noi insine”, șomaj, inegalitati in venituri, “politica
interventionista”, colectivismul, ”industria de seră”,“politica a
portilor deschise” “constanta Manoilescu”, protectionismul,.
productia bruta productia, neta , pluricultura, protectionismul vamal.
- Înțelegerea și explicarea specificului curentelor liberalism și țărănism
în gândirea economică românească în perioada interbelică;
- Cunoașterea și explicarea prin comparație a sintagmelor ”prin noi
înșine” cu politica ”porților deschise”;
- Identificarea elementelor progresiste specifice gândirii economice lui
Mihail Manoilescu pe planul teoriei economice și pe plan metodologic;
- Înțelegerea și explicarea ”constanței economice ” a lui Mihail
Manoilescu
keynesismul, neokeynesismul și postkeynesismul, neoclasicismul,
liberalismul tradițional
contribuției curentelor economice în perioada interbelică la gândirea
economică contemporană.

Calculator
Cd
Videoproiector
Madgearu Virgil, Evoluţia economiei româneşti după războiul mondial,

Bucureşti, 1995,
Manoilescu Mihail, Forţele naţionale productive şi comerţul exterior.
Teoria protecţionismului şi a schimbului internaţional, Bucureşti, 1986,
Popescu Constantin, Farmecul economiei, vol, Editura Renaissance,
Bucureşti 2004
Popescu Silvia, Micro şi macroeconomie - Sinteze şi aplicaţii, Editura
Cuvinte cheie : sintagma “prin noi insine”, “politica interventionista”,

”industria de seră”,“politica a portilor deschise” “constanta Manoilescu”,
protectionismul.
Texte explicative
GÂNDIREA ECONOMICĂ ROMÂNEASCA ÎN PERIOADA

INTERBELICĂ
PARTIDELE POLITICE SI PRINCIPALELE CURENTE DE GANDIRE
ECONOMICA
Viata economica si social-politica a Romaniei interbelice a reprezentat o

continuare a dezvoltarii pe baze moderne a tarii nostre, inceputa inca din
secolul XIX, in special dupa evenimentele petrecute in 1821, 1848, 1859,
1864 si 1877. Ca urmare a reformei agrare legiferate in 1921, puterea
economica a clasei mosieresti s-a restrans, iar partidul conservator a fost
impins pe un plan secundar in viata politica romaneasca. In aceste conditii
s-a extins numeric clasa de mijloc (burghezia), consolidandu-se asfel
puterea principalului ei partid, partidul national-liberal. Alaturi de acesta,
pe scena politica romaneasca, se confruntau si alte formatiuni politice de
vocatie democratica, si anume: partidul national din Transilvania (creat in
1869 de Iuliu Maniu), partidul taranist (creat de Ion Mihalache in anul
1918), care vor forma ulterior impreuna partidul national-taranesc (1926),
partidul poporului (infiintat in 1918 de generalul Alexandru Averescu) si
partidul national (creat in 1910 sub denumirea de partid nationalist-
democratic si condus de cunoscutul istoric Nicolae Iorga).
a) Curentul liberal in gandirea economica romaneasca

Gandirea economica liberala din perioada interbelica exprima, in esenta,
interesele marii burghezii industriale si financiare autohtone, preocupata
sa-si asigure suprematia economica si politica impotriva concurentei clasei
capitaliste mai puternice din alte tari. Ea continua traditia gruparii
democratice si radicale a liberalismului din secolul al XIX, fiind
preocupata de realizarea unui complex economic national modern si
eficient. Principalii reprezentanti ai curentului de gandire economica
liberal, in Romania interbelica, au fost: Vintila I.C.Bratianu, C-tin.
Bratianu, I.G.Duca, G.Tasca, M. Manoilescu, St.Zeletin, V. Slavescu, Mitita
Constantinescu, etc.Liberalismul din perioada interbelica a preluat de la
liberalismul romanesc anterior, urmatoarele trei elemente definitorii: ideea
proprietatii private moderne, ca temelie a liberei initiative si a deplinei
libertati de miscare a agentilor economici; ideea industrializarii Romaniei
si a protejarii ei de concurenta straina; ideea prioritatii intereselor
intreprinzatorilor autohtoni si a intereselor nationale, fata de interesele
intreprinzatorilor si tarilor straine, sintetizata prin sintagma “prin noi
insine”, propusa de Vintila I.C.Bratianu inca din 1905 si adoptata ca
principiu de politica economica de catre partidul national-liberal.
Generatiile mai tinere de liberali, din perioada interbelica, au ajuns la
concluzia ca doctrina liberala trebuie sa fie in acord cu noile evenimente,
astfel incat au propus unele modificari ale acelor principii care dovedisera
prea rigide (absolutizarea proprietatii private) sau care erau deja depasite
(spre exemplu pasivitatea statului modern in economie).
Principalele inovatii propuse de acesti ganditori, in scopul revigorarii
doctrinei economice liberale, se refera la accentuarea rolului statului in
sprijinirea procesului de industrializare a tarii si de dezvoltare a
intreprinderilor private autohtone, precum si luarea in considerare a unor
probleme sociale care au aparut ca urmare a efectelor negative ale
economiei de piata (somaj, inegalitati in venituri, etc.).
Inzestrata cu aceste noi contributii, doctrina economica liberala a fost
denumita neoliberalism, curent reprezentat de ganditori importanti ai
culturii romanesti, cum ar fi M.Manoilescu si St. Zeletin.
In acest sens, M. Manoilescu considera ca accentul intereselor economice
trebuie deplasat dinspre proprietatea privata, care nu trebuie absolutizata,
catre stimularea initiativelor agentilor economici particulari, in timp ce St.
Zeletin sustine ca esenta neoliberalismului consta in “politica
interventionista”, respectiv in implicarea mai activa a statului in economie.
b) Curentul taranist in gandirea economica romaneasca

Doctrina taranista exprima optiunile de politica economica ale unor
ganditori de formatie democratica, preocupati de soarta agriculturii si
clasei taranimii la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX, care
respingeau ca directii de dezvoltare atat liberalismul, cat si socialismul.
In perioada interbelica, gandirea taranista a devenit doctrina partidului
taranesc infiintat de invatatorul argesean Ion Mihalache in 1918, devenit
apoi partid national-taranesc in 1926, prin unirea cu partidul national din
Transilvania, condus de Iuliu Maniu (1873-1955).
Principalul ideolog al P.N.T. a fost Virgil Madgearu (1887-1940), alaturi
de care si-au mai desfasurat activitatea si alti ganditori, cum ar fi: Ion
Raducanu, C. Stere, M. Ralea etc.
Elementul definitoriu al doctrinei taraniste, l-a reprezentat importanta
preponderenta acordata clasei taranimii, considerate ca o clasa sociala
omogena, precum si apararea proprietatii private mici si mijlocii.
In viziunea acestor ganditori, taranimea avea interese specifice, diferite
atat de interesele marii burghezii industriale si financiare, reprezentate de
liberali, cat si de interesele muncitorimii.
Fiind ostili liberalismului, neoliberalismului si colectivismului, taranistii
acorda prioritate agriculturii, in cadrul economiei nationale, lasand
industria pe plan secundar si subordonand-o agriculturii. In consecinta, ei
dezaproba politica de protejare a industriei nationale, pe care o considera
“artificiala” (“industria de sera”) si se pronunta pentru libera patrundere
a marfurilor si capitalurilor straine pe piata romaneasca, apaland la
sintagma de “politica a portilor deschise”, sinonima cu liberul schimb sau
libera concurenta. Ganditorii taranisti au contestat caracterul capitalist al
economiei romanesti din perioada interbelica, neacordand socialismului
nici o sansa in tara noastra, contrapunandu-le dezideratul statului taranesc
si rolul cooperatiei ca instrument de organizare si emancipare a taranimii.
GANDIREA ECONOMICA A LUI MIHAIL MANOILESCU
M. Manoilescu a fost un ganditor original si nonconformist, reprezentant al

neoliberalismului interbelic, opera sa fiind considerata de C. Murgescu, ca
fiind “prima strapungere romaneasca in gandirea economica universala”.
Printre lucrarile sale cele mai reprezentative, amintim: “Politica productiei
nationale”(1923) si “Teoria protectionnismului si a schimbului
international”(1929).In viziunea sa, cheia succesului in orice activitate
economica, o reprezinta initiativa creatoare individuala, statul trebuind sa
devina un factor de sprijin al acesteia, intervenind in activitatea economica
in mod rational.Contributiile fundamentale ale lui M. Manoilescu la
imbogatirea gandirii economice se situeaza in domeniul metodologic,
teoretic, al politicii economice si al relatiilor internationale.
a) Pe plan metodologic, M. Manoilescu considera ca stiinta economica este

“o stiinta de masa”, nu se poate limita la studiul agentilor economici,
obiectul ei esential fiind “economia nationala”. Aceasta cunoaste
particularitati de la o tara la alta, si de aceea el se indoieste de
universalitatea principiilor formulate de gandirea economica liberala
occidentala. Ca urmare, ii indeamna pe economistii romani sa ia in
consideratie realitatile din propria tara, contribuind astfel la imbogatirea
stiintei economice prin rezolvarea eficienta a problemelor specifice de
ordin national.M. Manoilescu considera, ca pentru a formula concluzii
valabile este necesar a fi cercetat un volum mare de fenomene economice,
stiinta economica avand sarcina sa descopere “regularitati” sau
“constante”, care guverneaza procesele studiate.
b) In planul teoriei economice, M.Manoilescu a formulat concluzii
esentiale privind determinarea eficientei fortelor productive (munca,
pamant, capital). Referindu-se mai ales la productivitatea factorilor de
productie, insistand asupra productivitatii muncii, el a evidentiat
superioritatea intrinseca a industriei fata de agricultura, a tarilor
industrializate fata de cele agrare, si pe aceasta baza a formulat “constanta
Manoilescu”.Conform acesteia, este evidentiata tendinta de adancire a
discrepantei dintre cele doua grupuri de tari, in ceea ce priveste nivelul
productivitatii muncii. Pe baza minutioaselor comparatii pe care le-a facut,
M.Manoilescu demonstreaza ca productivitatea muncii este mai ridicata, de
regula, in industrie dacat in agricultura, respectiv ca productivitatea medie
(nationala) din tarile industrializate este mai ridicata decat in tarile cu
profil economic agrar, si pe masura trecerii timpului, distanta sau decalajul
dintre productivitatea muncii din cele doua categorii de tari, tinde sa se
adanceasca. Aceasta concluzie este denumita “constanta Manoilescu”.
c) Pe planul preocuparilor normative de politica economica,

M.Manoilescu a formulat cateva concluzii de importanta deosebita pentru
dezvoltarea economiei nationale, printre care: industrializarea in vederea
concentrarii eforturilor in ramurile economice cu o productivitate a muncii
inalta, descentralizarea industriei la scara mondiala, protejarea ramurilor
economiei nationale care se caracterizeaza printr-o productivitate a muncii
ridicata (atat in industrie, cat si in agricultura), etc. M. Manoilescu a
incercat sa elaboreze o teorie generala a protectionismului. El a pornit de
la ideea ca, pentru a determina calitatea activitatii economice a unei
intreprinderi, ramuri sau economie nationala, nu sunt suficienti si elocventi
indicatorii economicici care se refera la productia bruta, ci cei ce se refera
la productia neta, respectiv productia cu care respectiva intreprindere sau
economie nationala a contribuit la sporirea bogatiei sociale.
c) Teoria lui M. Manoilescu referitoare la comertul international, se
afla in opozitie cu teoria liberala (ricardiana si neoclasica), care
sustinea schimbul liber pe piata internationala, pe baza avantajului
relativ, reciproc avantajos pentru toti partenerii. M. Manoilescu
demonstreaza ca acest lucru nu este valabil, in sensul ca in realitate
castiga numai tarile puternic industrializate, cu o productivitate
nationala medie ridicata, in timp ce tarile preponderent agrare,
avand productivitatea nationala medie mai scazuta, pierd in
tranzactiile internationale, sub doua aspecte: atunci cand vand
produse primare si atunci cand cumpara produse
industriale.Ecuatia schimburilor economice internationale consta,
conform opiniei lui M. Manoilescu, in exploatarea tarilor agrare de
catre cele industrializate, in sensul ca, diferenta mare care exista
intre productivitatea medie a muncii nationale din cele doua grupuri
de tari, obliga tarile agricole sa dea mai multa munca in forma
fizica sau naturala, decat cea pe care o primesc in schimbul
produselor lor. Astfel, pentru produsul muncii unui lucrator dintr-o
tara industriala, tara agrara trebuie sa dea produsul muncii mai
multor lucratori.Principiul care trebuia pus la baza strategiei
dezvoltarii Romaniei pe termen lung era, in opinia lui M.
Manoilescu, specializarea in productie pe baza “legii concentrarii
activitatii economice in ramurile de mare productivitate a muncii”,
care satisfac nevoile interne ale populatiei si pot crea surplusuri
pentru export. Pe un plan mai general, aceasta insemna
“descentralizarea industriei la scara mondiala”. Prin teoria sa, M.
Manoilescu ofera un criteriu rational de practicare a unei politici
economice protectioniste. El considera ca pot fi protejate prin taxe
vamale orice ramuri ale economiei nationale, cu conditia ca
productivitatea muncii sa fie mai ridicata decat media
nationala.M.Manoilescu a reusit sa formuleze o teorie generala a
protectionismului, drept corolar al necesitatii descentralizarii
industriei la scara mondiala, in timp ce St. Zeletin a completat
aceasta teorie, preconizand o nuantare a politicii externe
protectioniste, in functie de particularitatile istorice ale tarii noastre
GANDIREA ECONOMICA A LUI VIRGIL MADGEARU
Lucrarile de referinta ale lui Virgil Madgearu se refera, desigur, la situatia
populatiei taranesti si a agriculturii, printre titlurile cele mai
reprezentative, amintind: “Doctrina taranista” (1923),
“Taranismul”(1922), “Noua politica economica a Romaniei” (1931),
“Agrarianism, capitalism, imperialism”(1936) si “Evolutia economiei
romanesti dupa razboiul mondial”(1940).Studiile economice publicate de
V. Madgearu au semnalat numeroase deficiente in economia romaneasca
din perioada interbelica, decurgand din prezenta unor ramasite de ordin
feudal in agricultura, existenta unei suprapopulatii satesti in raport cu
structura proprietatii funciare, persistenta unor tehnici rudimentare de
exploatare agricola, de care dispunea populatia taraneasca, datoriile
banesti mari ale acesteia si sprijinul insuficient acordat de stat agriculturii
si taranimii. Esenta doctrinei taraniste elaborata de V.Madgearu se refera
la faptul ca, prin originea, continutul si perspectivele sale, economia
Romaniei din perioada interbelica se deosebea fundamental de economia
tarilor dezvoltate ale Europei occidentale, politica liberala, ca si cea
socialista fiind complet nepotrivite unui sistem de guvernamant. In viziunea
lui V. Madgearu, ”ordinea economica romaneasca” din perioada
interbelica, nu putea fi incadrata in sistemul capitalist, considerand ca
“Romania a ramas un stat semicapitalist, cu o ordine economica social-
agrara-taraneasca”. Prin lucrarile sale, V. Madgearu a propus o serie de
obiective realiste ale dezvoltarii economice, printre care: dezvoltarea si
modernizarea agriculturii romanesti prin pluricultura (diversificarea
culturilor), trecerea la agricultura intensiva pe baza sprijinului acordat de
stat, dezvoltarea stiintelor agricole si constituirea diferitelor tipuri de
cooperatie, incepand cu cea de consum si credit, si terminand cu cea de
productie. Ideile lui V. Madgearu privind sporirea rolului politic al
taranimii, dezvoltarea intensiva a agriculturii si cresterea nivelului de viata
al intregii populatii a tarii, cuprindeau o puternica incarcatura
democratica. In probleme de politica economica interna, el acorda
prioritate agriculturii si intrevede posibilitatea dezvoltarii industriei numai
dupa ce se va dezvolta agricultura intensiva, capabila sa permita
acumularea de capital. In probleme de politica economica externa, V.
Madgearu a fost adeptul politicii “portilor deschise”, a liberei circulatii a
marfurilor si a capitalurilor intre tari.In ceea ce priveste viitoarea forma de
organizare a economiei romanesti, el considera ca trebuia ales intre doua
alternative: fie drumul economiei liberale pure (care i se pare totusi, a fi
utopic), fie drumul economiei organizate, controlate de catre stat (care i se
pare a fi mai realist). Trebuie mentionat ca viziunea lui V.Madgearu despre
trecutul, prezentul si viitorul economiei romanesti cunoaste o anumita
evolutie, legata de succesiunea rapida a unor evenimente economice si
politice. Rezumatul unității de învățare
GÂNDIREA ECONOMICĂ ROMÂNEASCA ÎN PERIOADA INTERBELICĂ
PARTIDELE POLITICE SI PRINCIPALELE CURENTE DE GANDIRE ECONOMICA
a) Curentul liberal in gandirea economica romaneasca.Principalii

reprezentanti ai curentului de gandire economica liberal, in Romania
interbelica, au fost: Vintila I.C.Bratianu, C-tin. Bratianu, I.G.Duca,
G.Tasca, M. Manoilescu, St.Zeletin, V. Slavescu, Mitita Constantinescu,
etc. Liberalismul din perioada interbelica a preluat de la liberalismul
romanesc anterior, urmatoarele trei elemente definitorii: ideea proprietatii
private moderne, ca temelie a liberei initiative si a deplinei libertati de
miscare a agentilor economici; ideea industrializarii Romaniei si a
protejarii ei de concurenta straina; ideea prioritatii intereselor
intreprinzatorilor autohtoni si a intereselor nationale, fata de interesele
intreprinzatorilor si tarilor straine, sintetizata prin sintagma “prin noi
insine.
b) Curentul taranist in gandirea economica romaneasca
Elementul definitoriu al doctrinei taraniste, l-a reprezentat importanta
preponderenta acordata clasei taranimii, considerate ca o clasa sociala
omogena, precum si apararea proprietatii private mici si mijlocii.
In viziunea acestor ganditori, taranimea avea interese specifice, diferite
atat de interesele marii burghezii industriale si financiare, reprezentate de
liberali, cat si de interesele muncitorimii.Țaranistii acorda prioritate
agriculturii, in cadrul economiei nationale, lasand industria pe plan
secundar si subordonand-o agriculturii.
GANDIREA ECONOMICA A LUI MIHAIL MANOILESCU

Printre lucrarile sale cele mai reprezentative, amintim: “Politica productiei
nationale”(1923) si “Teoria protectionnismului si a schimbului
international”(1929). Contributiile fundamentale ale lui M. Manoilescu la
imbogatirea gandirii economice se situeaza in domeniul metodologic,
teoretic, al politicii economice si al relatiilor internationale.
a) Pe plan metodologic, M. Manoilescu considera ca stiinta economica este

“o stiinta de masa”, nu se poate limita la studiul agentilor economici,
obiectul ei esential fiind “economia nationala”, și că pentru a formula
concluzii valabile este necesar a fi cercetat un volum mare de fenomene
economice, stiinta economica avand sarcina sa descopere “regularitati”
sau “constante”, care guverneaza procesele studiate.
b) In planul teoriei economice, M.Manoilescu a formulat concluzii

esentiale privind determinarea eficientei fortelor productive (munca,
pamant, capital). Referindu-se mai ales la productivitatea factorilor de
productie, insistand asupra productivitatii muncii, el a evidentiat
superioritatea intrinseca a industriei fata de agricultura, a tarilor
industrializate fata de cele agrare, si pe aceasta baza a formulat “constanta
Manoilescu”.
c) Pe planul preocuparilor normative de politica economica,
M.Manoilescu a formulat cateva concluzii de importanta deosebita pentru
dezvoltarea economiei nationale, printre care: industrializarea in vederea
concentrarii eforturilor in ramurile economice cu o productivitate a muncii
inalta, descentralizarea industriei la scara mondiala, protejarea ramurilor
economiei nationale care se caracterizeaza printr-o productivitate a muncii
ridicata (atat in industrie, cat si in agricultura), etc.
d) Teoria lui M. Manoilescu referitoare la comertul international, se afla
in opozitie cu teoria liberala (ricardiana si neoclasica), care sustinea
schimbul liber pe piata internationala, pe baza avantajului relativ, reciproc
avantajos pentru toti partenerii.
GANDIREA ECONOMICA A LUI VIRGIL MADGEARU
Esenta doctrinei taraniste elaborata de V.Madgearu se refera la faptul ca,

prin originea, continutul si perspectivele sale, economia Romaniei din
perioada interbelica se deosebea fundamental de economia tarilor
dezvoltate ale Europei occidentale, politica liberala, ca si cea socialista
fiind complet nepotrivite unui sistem de guvernamant. In viziunea lui V.
Madgearu, ”ordinea economica romaneasca” din perioada interbelica, nu
putea fi incadrata in sistemul capitalist, considerand ca “Romania a ramas
un stat semicapitalist, cu o ordine economica social-agrara-taraneasca”. In
probleme de politica economica externa, V. Madgearu a fost adeptul
politicii “portilor deschise”, a liberei circulatii a marfurilor si a
capitalurilor intre tari.
Alegeți prin încercuire varianta (ele) corectă(e)
Curentul liberal în gândirea economică românească se caracterizează prin:
a)ideea proprietăţii private moderne

b) ideea priorităţii intereselor producătorilor autohtoni
c) ideea industrializării României
Răspuns corect: a,b,c
I.Definiți și caracterizați succint următoarele concepte:

- sintagma “prin noi insine”............................................................5p
- ”industria de seră”........................................................................5p
- “politica a portilor deschise”.........................................................5p
- protectionismul..............................................................................5p
II. Enumerați probleme economice majore din Romania in perioada
interbelica................................................................................................15 p
III. Explicati “constanta Manoilescu”.....................................................15 p
IV.Realizați un minieseu pe tema:”Controverse teoretice si doctrinare din

Romanaia interbelica privind natura, trasaturile si perspectivele economiei
romanesti”..............................................................................................30 p
V.Prezentați conceptia lui V. Madgearu despre caracterul “specific

taranesc” al economiei tarii
noastre.......................................................................20p


Doctrine Economice

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Doctrine Economice

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA TITU

CONF. DR. SILVIA POPESCU

1.Introducere în studiul doctrinelor economice

2.Gândirea economică premodernă

3.Gândirea economică modernă

4.Gândirea economică a fiziocraților

5.Școala clasică engleză

6.Sistemul economic Marxist

7.Liberalismul neoclasic sau marginalismul

9.Evolutia postbelica a keynesismului –neokeynesismul si

10.Neoclasicismul si neoliberalismul contemporan

11.Gândirea economică românească perioada antebelică

12.Gândirea economică românească în perioada interbelică

Introducere în studiul doctrinelor economice

Listă subiecte ce vor fi tratate

Cerinţe privind cunoştinţele anterioare

Obiectivele unităţii de învățare

Lista echipamentelor necesare

Suportul de curs în format electronic și printat

Obiectul doctrinelor economice

Ideile, teoriile, doctrinele şi concepţiile economice se grupează în

Doctrinele economice au ca obiect studierea ideilor, teoriilor şi

Doctrinele economice sunt ansambluri coerente de idei, principii,

Pentru a studia şi a înţelege domeniul istoriei gândirii economice,

Esenta ecestor etape, o reprezinta ansamblul elementelor

Th. Kuhn a elaborat

Criteriile de evaluare a doctrinelor de gândire economică

Criteriul suprem de verificare - Practica

 criteriul independenţei relative a teoriei faţă de realităţile

Criterii de formare a școlilor și curentelor de gândire economică

Principalele criterii pe baza carora se formeaza scolile si curentele

comunitatea de interese economice, sociale si politice ale

Denumirile date scolilor si curentelor de gandire economica

Rezumatul unității de învățare

Doctrinele economice au ca obiect studierea ideilor, teoriilor şi

Criterii de formare a școlilor și curentelor de gândire economică

Principalele criterii pe baza carora se formeaza scolile si curentele

comunitatea de interese economice, sociale si politice ale

Criterii de verificare ale curentelor de gândire economice

 criteriul independenţei relative a teoriei faţă de realităţile

Precizați trei criterii de formare a curentelor de gândire economică.

1.comunitatea de interese economice, sociale si politice ale

Alegeţi prin încercuire varianta (ele) corectă(e) ......................... 10p

1.Doctrinele economice au ca obiect:

2. Doctrinele economice ca disciplină de studiu au ca scop :

II.Definiți conceptele economice : teorie economică și gândire

III.Cum considerați că explică doctrinele economice maturizarea

Răspunsuri la testele de autoevaluare

Definire gândirea economică..........................................................10p

Definire teoria economică............................................................10p

IV.Teoria serveste ca instrument de analiza pentru ceea ce exista, in

Dacă ai întrunit 70 p din cele 100 p afectate răspusurilor corecte

Unitatea de studiu ce urmează abordează gândirea economică

Dacă ai întrunit 70 p din cele 100 p afectate răspunsurilor corecte treci

Adresează aici întrebări referitoare la anumite probleme , dificultăți

Propune aici alte modalități de a aborda subiectele

Propune aici alte forme de

Unitatea de învățare nr. 2

Gândirea economică premodernă

Listă subiecte ce vor fi tratate

Cerinţe privind cunoştinţe anterioare

Elemente de Istorie antică și medievală

Obiectivele unității de învățare