Aparatul respirator

Aparatul respirator (Apparatus respiratorius) sau sistemul respirator (Sistema respiratorium) constituie
totalitatea organelor care servesc la schimbul gazos între organism și mediu, asigurând organismul cu
oxigen, indispensabil vieții celulelor, și eliminând din organism dioxidul de carbon rezultat din oxidări.

La mamifere și la om aparatul respirator este format din două categorii de organe: căile respiratorii și
organele respiratorii – plămânii. Căile respiratorii (cavitatea nazală, faringe, laringe, trahee și bronhii de
calibru diferit, inclusiv și bronhiolele) nu iau parte la schimbul de gaze; ele au rolul de a conduce aerul la
plămâni și de a-l purifica, a încălzi și a umezi aerul inspirat. Se deosebesc: căile respiratorii superioare
(cavitatea nazală și faringele) și căile respiratorii inferioare (laringele, traheea și bronhiile). Plămânii au
rolul cel mai important în respirație, la nivelul lor are loc respirația pulmonară, schimbul gazos între
organism și mediu realizându-se la nivelul alveolelor pulmonare.

Structura aparatului respirator este adaptată modului de viață al animalului și tipului de respirație.
Ființele unicelulare nu au un aparat respirator, ele fiind ușor pătrunse de gaze și de lichidele care le
înconjură. Nu același lucru se petrece la ființele pluricelulare, unde absorbția oxigenului de către lichidul
circulant (sângele) și eliminarea bioxidului de carbon are loc la nivelul unor organe special diferențiate,
care constituie aparatul respirator. Multe nevertebrate inferioare (spongieri, celenterate, oligochete,
hirudinee, platelminte, crustacei inferiori) nu au un aparat respirator diferențiat și schimburile gazoase
au loc prin toată suprafața corpului (respirație cutanată), dar și la animalele care îl au, există o respirație
cutanată, mai mult sau mai puțin importantă. Organele respiratorii diferențiate există la multe
nevertebrate și la toate vertebratele. La animalele acvatice, ele sunt branhiile (la echinoderme, crustaceii
superiori, polichete, majoritatea moluștelor, ciclostomi, pești); la cele terestre, ele sunt traheele (la
insecte) și plămânii (la araneide, gasteropodele pulmonate, majoritatea vertebratelor). Se pot distinge
astfel trei feluri de respirații: respirația branhială, în care schimburile gazoase au loc cu ajutorul unor
expansiuni membranoase mai mult sau mai puțin cutate și puternic vascularizate, care atârnă în apă,
numite branhii (la pești); respirația traheală, în care distribuția aerului în tot corpul animalului are loc
prin tuburi ramificate, numite trahee (la insecte); respirația pulmonară, în care aerul este introdus printr-
un mecanism special în saci membranoși, puternic vascularizați, care sunt plămânii (la vertebratele
tetrapode). În raport cu mediul se deosebesc 2 tipuri de respirație: respirația acvatică unde aparatul
respirator este reprezentat prin branhii și respirația aeriană unde aparatul respirator este alcătuit dintr-
un sistem de trahee ramificate și anastomozate (la insecte) sau din plămâni și din căile respiratorii (la
vertebratele tetrapode). Respirația privită în totalitatea ei cuprinde două etape fundamentale: respirația
externă (respirația pulmonară, branhială sau traheală), asigurată de aparatul respirator, și respirația
internă (respirația tisulară) care se realizează la nivelul celulelor din organism.