LP 9. Creatinina sericǎ 13-17.04.

2020

Creatina se formeazǎ în ficat şi pancreas din aminoacizi (argininǎ, glicinǎ, metioninǎ); apoi ea este
transportatǎ în ţesuturi şi îndeosebi în muşchii scheletici. În muşchi, ea se fosforileazǎ, transformându-se în
creatinfosfat sau fosfocreatinǎ, un compus macroergic.
Creatinina este metabolitul creatinei şi fosfocreatinei şi este cel mai puţin variabil compus azotat
neproteic al sângelui, întrucât concentraţia ei sericǎ nu depinde de regim, de efort sau de alte
constante biologice şi nu variazǎ decât în funcţie de eliminarea sa renalǎ. Cantitatea de creatinǎ
convertitǎ în creatininǎ se pǎstreazǎ la un nivel constant care este în raport direct cu masa de ţesut
muscular a organismului.
Producerea creatininei are loc în ficat şi în rinichi. Creatinina se eliminǎ prin urinǎ prin filtrare
glomerularǎ. Ea nu este reabsorbitǎ decât parţial în tubuli şi, deci, condiţiile care scad filtrarea
glomerularǎ duc la o excreţie scǎzutǎ şi la creşterea concentraţiei ei în ser.Deoarece excreţia este
relativ constantǎ şi producerea creatininei nu este influenţatǎ de catabolismul proteic sau de alţi
factori externi, concentraţia creatininei serice este un bun indicator al filtrǎrii glomerulare.

Scopurile determinării creatininei serice:

 aproximarea ratei filtrării glomerulare (o perturbare a funcţiei renale reduce excreţia de
creatinină, determinând creşterea nivelului creatininei serice) care este un instrument util în
diagnosticul insuficienţei renale;
 diagnosticarea şi urmărirea evoluţiei afecţiunilor renale cronice – afecţiuni în care se
recomandă dozarea concomitentă atât a creatininei, cât şi a ureei serice;
 este un test de laborator util în cadrul primei examinări a bolnavilor cu afecţiuni renale –
simptomatice sau asimptomatice;
 pentru diagnosticarea pacienţilor cu manifestări urinare, hipertensiune arterială, boli renale
acute sau cronice, boli extrarenale cu diaree, vărsături sau post-operator;
 în cazul urmăririi evoluţiei pacienţilor ce necesită îngrijiri medicale intense după stări de şoc
sau politraumatisme; în cazul bolilor metabolice (gută, diabet zaharat sau boli cu metabolism
proteic intens), în sarcină şi în cazul administrării de medicamente nefrotoxice.

Dozarea creatininei serice prin metoda Jaffe

Principiul metodei: În mediu alcalin, creatinina formeazǎ cu acidul picric un complex de culoare roşie-
portocalie, numit picrat de creatininǎ. Intensitatea culorii complexului format este direct proporţionalǎ cu
concentraţia creatininei din proba analizatǎ.
Valori normale: bǎrbaţi: 0,7 – 1,2mg/dl ser;
femei: 0,5-1,0mg/dl ser
copii: 0,4-1,0mg/dl ser
Semnificaţie diagnosticǎ:
Creşteri ale creatininei serice de peste 1,5mg/dl ser indicǎ afectare renalǎ şi pot avea cauze:
a) prerenale – insuficienţǎ cardiacǎ congestivǎ, stǎri de şoc;
- depleţie hidrosalinǎ care apare în stǎri de vomǎ, diaree, în transpiraţiile abundente cu aport
insuficient de sǎruri sau în cazul administrǎrii excesive de diuretice;
- diabet zaharat, diabet insipid.
b) renale: - afectare glomerularǎ, tubularǎ, vascularǎ, interstiţialǎ; insuficienţǎ renalǎ acutǎ sau
cronicǎ.
c) postrenale: - obstrucţia tractului urinar prin adenom de prostatǎ, neoplasm compresiv pe
uretere, calculozǎ obstructivǎ, anomalii congenitale ce comprimǎ sau blocheazǎ tractul urinar.
 Creşteri cât de mici ale creatininei faţǎ de valorile normale în caz de transplant renal indicǎ
respingerea grefei.
1
 Concentraţia creatininei serice creşte nu numai în afectarea renalǎ gravǎ, ci şi în gutǎ, unele
afecţiuni hepatice sau boli caracterizate printr-o distrugere intensǎ a proteinelor precum şi în
miopatii.
 DZ + HTA = 2 factori majori in declansarea BCR si, de aceea, functia renala se testeaza
periodic la diabetici si hipertensivi.
 1/10 romani sufera de BCR; actualmente, exista in Romania 16 000 de persoane care fac dializa
de 3 ori pe saptamana.
 Raportul normal uree sanguinǎ/ creatininemie este între 20:1 pânǎ la 30:1 şi oferǎ indicaţii
diagnostice importante.
 creşterea lui apare la bolnavii cu insuficienţǎ renalǎ cronicǎ, în cazul aportului proteic excesiv, a
hemoragiilor gastro-intestinale, a stǎrilor hipercatabolice (arsuri, infecţii severe), a tratamentului cortizonic
sau în oliguria funcţionalǎ.
scǎderea raportului indicǎ un aport proteic scǎzut;
creşterea proporţionalǎ a ureei şi a creatininei – cu conservarea raportului dintre ele – sugereazǎ
diagnosticul de nefropatie parenchimatoasǎ organicǎ.
Limite şi interferenţe:
 concentraţii mai mari apar la bărbaţi şi la persoanele cu masă musculară mare;
 aceeaşi concentraţie a creatininei serice şi la tineri şi la vârstnici nu semnifică aceeaşi rată a filtrării
glomerulare (la vârstnici scad şi producerea şi clearance-ul creatininei).
 creatinina serică nu poate fi considerată un indicator sensibil în cazul unor leziuni renale uşoare spre
moderate;
 nivelul seric al creatininei poate fi utilizat pentru estimarea ratei filtrării glomerulare numai în condiţii de
echilibru, atunci când rata sintezei creatininei este egală cu cea a eliminării. Pentru verificarea acestei
stări, sunt necesare două determinări la interval de 24 de ore; diferenţe de peste 10% între valori pot
arăta că nu există o astfel de stare de echilibru;
 s-a constatat că o dietă cu un conţinut excesiv de carne poate determina creşteri ale creatininei serice,
deoarece între 15-30% din creatinina excretată zilnic provine din alimente;
 persoanele care suferă de malnutriţie, cele care slăbesc brusc şi foarte mult, cele care sunt afectate de boli
de lungă durată care slăbesc masa musculară au un nivel al creatininei serice mai scăzut faţă de cel
corespunzător vârstei biologice. O persoană cu un singur rinichi poate avea un nivel normal de
aproximativ 1,8 sau 1,9mg creatinină/dl ser;
 nivelurile de 2mg/dl ser la nou-născuţi şi 10mg/dl ser la adulţi pot indica insuficienţa renală cronică în
stadiu avansat şi necesitatea de a face dializă pentru eliminarea toxinelor şi reziduurilor din organism.

Clearance-ul creatininei
Clearance-ul creatininei reprezintă cantitatea de plasmă epurată de creatinină prin filtrare glomerulară
pe unitatea de timp. El este o probă funcţională renală cu cea mai largă utilizare în clinica medicală, fiind
folosită pentru estimarea ratei filtrării glomerulare.
Formula lui de calcul este: C = U x V / P
unde: C = clearance-ul creatininei
U = concentraţia substanţei în urină (mg/ml)
V = debitul urinar (ml/min)
P = concentraţia substanţei în plasmă (mg/dl)
Scopurile determinării clearance-ului creatininei:
 explorarea funcţiei renale;
 monitorizarea insuficienţei renale şi stabilirea momentului începerii dializei ( < 5ml/min / 1,73mp);
 ajustarea dozelor la pacienţii a tratamentelor cu medicamente nefrotoxice.
Valorile lui sunt independente de aportul exogen de proteine şi de diureză. El prezintă variaţii
circadiene, cele mai mici valori fiind în timpul nopţii. Efortul fizic şi sarcina pot creşte clerance-ul creatinine

2
 DICTIONAR

 Glomerulonefrite (glomerulopatii sau nefropatii glomerulare) = maladii renale care

afecteaza glomerulii (unitatile in care se realizeaza filtrarea la nivel renal) si care sunt caracterizate de
inflamatia acestora din diferite cauze.
Glomerulonefrita ramane una dintre principalele cauze de aparitie a insuficientei renale cronice (in
25% din cazuri).
Glomerulonefritele pot fi:
a) acute: in general, sunt de cauza infectioasa (streptococica); inflamatia si proliferarea locala de
tesut glomerular pot determina leziuni ale membranei bazale glomerulare, mezangiului si
endoteliului capilar renal. In cadrul glomerulonefritei acute pacientii acuza aparitia brusca a unor
semne si simptome precum hematurie, proteinurie, edeme (pe pleoape, in regiunea lombara
si la glezne), hipertensiune, diureza scazuta (oligurie) si urina mai inchisa la culoare.
In forma sa acuta, glomerulonefrita are o mortalitate (la copii) de pana la 7%, insa in majoritatea
cazurilor starea pacientului se amelioreaza ca raspuns la tratament.
b) cronice – acestea pot fi primare sau secundare unor alte tipuri de afectiuni, ca de ex DZ.
Ele se manifesta prin proteinurie (uneori, ea poate fi foarte abundenta si se ajunge la sindrom
nefrotic, caz in care poate apare si edemul generalizat), hematurie, edeme, HTA. In functie de
starea pacientilor si de cauze, majoritatea lor pot evolua catre insuficienta renala cronica (IRC).
In vederea stabilirii diagnosticului de certitudine se pot realiza o serie de investigatii
paraclinice precum:
1. Hemoleucograma completa: poate evidentia o reducere a hematocritului;
2. Electroliti (Na, K, Mg, fosfat anorganic, uree, creatinina, uree: apar modificate ca urmare a afectarii
functiei renale;
3. Analiza urinii: aspectul urinii este modificat, osmolaritatea este mai crescuta (exista mai multe elemente
figurate si proteine), sunt prezente proteine, eritrocite si un sediment urinar alcatuit din fragmente celulare;
4. Testul la antistreptolizina O: titrul este crescut la aproximativ 80% dintre pacienti;
5. Determinarea markerilor inflamatiei: adesea acestia sunt crescuti, in special viteza de sedimentare a
hematiilor;
6. Hemoculturi: sunt indicate a fi realizate in cazul pacientilor cu febra, stare imunodeprimata, istoric de
abuz de droguri intravenoase.
7. Investigatiile imagistice presupun realizarea: radiografiilor, ecocardiografiilor, ecografiilor renale (pot
evalua marimea rinichilor si pot evalua gradul fibrozei. Un rinichi cu dimensiuni mai mici de 9 cm este
sugestiv pentru o fibroza intraparenhimatoasa avansata. Adesea, o astfel de dimensiune semnifica
ireversibilitatea leziunilor), tomografiilor computerizate.
8. Una din cele mai utile proceduri in vederea stabilirii diagnosticului de certitudine este biopsia renala.
Candidatii potriviti pentru biopsie sunt pacientii cu istoric familial de afectiuni renale si pacientii cu
simptome atipice, inclusiv proteinurie masiva, sindrom nefrotic si o crestere foarte rapida a nivelurilor
creatininei.

 Insuficienta cardiaca congestiva (ICC) = incapacitatea inimii de a-si asuma rolul de pompa si de
a propulsa sangele. Ea este o complicatie a unei maladii cardiace sau pulmonare (HTA, afectiuni valvulare,
afectiuni cardiace congenitale, afectiuni pulmonare) si poate afecta inima stanga, inima drepta sau ambele.
Boala apare atunci cand ventriculele nu mai pot pompa suficient sange organelor. Astfel, sangele si
alte lichide se pot acumula in plamani, abdomen, ficat etc. Aceasta afectiune poate pune viata in pericol, si
este foarte important ca ea sa fie tratata corespunzator.

 Pielonefrita = infectie acuta, subacuta sau cronica a bazinetului si a tesutului interstitial ale
unui rinichi (mult mai rar ale ambilor rinichi).
3
 Cea mai frecventa este pielonefrita acuta care, in general, este provocata de o bacterie
Gram negativa (cum este E.coli, de exemplu). Poate apare si la rinichii sanatosi, dar si in cazul unor litiaze
renale sau malformatii congenitale renale.
Intr-o prima faza, pacientii prezinta tulburari de mictiune asemanatoare celor din cistita, usturimi
la mictiune, polakiurie, urina tulbure. Apoi, pielonefrita se poate complica si pot apare dureri lombare
unilaterale si de intensitate variabila, febra (39-400C), frisoane, oboseala.

Sindrom nefrotic = indicator al nefropatiilor glomerulare ce cuprinde :

 Proteinurie > 3,5g/24h;
 Hipoalbuminemie (<3g/dl) si hipoproteinemie (<6g/dl) aparute ca urmare a pierderilor proteice
urinare sau digestive sau a unui catabolism proteic intens;
 Hiperlipidemie – lipide totale serice↑, CT ↑, TG↑, ser lactescent, ↑ LDL+CT / ↑VLDL +TG
 Modificari urinare : cilindrii hialini, hematici, rar granulosi, lipidurie (cristale de colesterol),
leucociturie (in caz de infectie urinara), ionograma urinara cu Na urinar scazut, urocultura pozitiva,
in caz de infectie urinara.
 Examene paraclinice – analize de laborator:
 Dozarea compusilor azotati neproteici – creatinina, uree – cu valori crescute ale creatininei
serice,
 Hemoleucograma (HLG) – posibila anemie de cauza renala;
 Fosfataza alcalina – valorile ei pot indica osteopenie renala
 Ionograma serica : natremie (Na seric), kaliemie (K seric); calcemie, magnezemie; fosfat
anorganic seric;
 Markeri de inflamatie: VSH, fibrinogen, PCR.