Sunteți pe pagina 1din 14

Viata de codependent

Intr-unul din materialele despre codependenta, am gasit urmatoarele explicatii:


“Codependenta poate fi definita ca un set de comportamente maladaptative, compulsive,
invatate de membrii familiei pentru a supravietui intr-un mediu in care exista multa
durere emotionala si stres. In familiile în care un membru abuzeaza de alcool este absolut
normal ca ei sa se ingrijoreze, sa fie afectati de acest consum. Este un proces reactionar,
adica membrii familiei actioneaza ca rezultat al consumului de alcool si al problemelor
cauzate de acesta.
Un codependent este o persoana preocupata de controlul propriilor comportamente si a
celorlalti si care isi ignora propriile nevoi, ca urmare a contactului direct sau indirect cu
un alcoolic (alcoolicul originar poate fi chiar un bunic sau chiar stra-bunic).
Cateva dintre tulburarile codependentei sunt: perfectionismul, dependenta de munca,
vorbirea compulsiva, mancatul compulsiv, minciuna compulsiva, relatii dependente. Alte
tulburari pot fi legate de achizitia de status, prestigiu, achizitii materiale, putere si control,
astfel incat comportamentele lor dauneaza interactiunilor sociale cu membrii familiei,
colegii de munca, prietenii.
Caracteristicile codependentilor sunt:
• Stima de sine scazuta, autocritica cruda, nevoia de aprobare din exterior –
codependentii pot fi dependenti de relatii. Ei simt ca nu au valoare proprie, si ca
sunt valorosi doar în relatie cu altii.
• Dificultati in dezvoltarea unei relatii sanatoase,in special pentru partenerii care
gasesc siguranta doar în acest tip de relatie.
• Lipsa limitelor – codependentii nu se pot vedea ca persoane diferite, cu idei si
emotii separate. Sunt atat de extremi încat preiau emotiile altor oameni, cum ar fi
furia, casi cum ar fi a lor, fara sa isi dea seama ce se intampla. Nu stiu unde este
limita intre ei si altii.
• Manevrarea impresiilor – codependentii cred ca pot controla impresiile altora fata
de ei. Incearca sa se prezinte tot timpul ca persoane bune, si sunt preocupati de ce
zic altii despre ei.
• Neincredere in perceptiile lor – ei nu cred ca au o impresie adecvata despre o
situatie decat daca acestea au fost validate de cineva din exterior. Chiar daca ei
insisi au idei si perceptii bune, au incredere in cei din jur mai degraba decat in ale
lor personale.
• Preocupati de ceilalti – datorita faptului ca codependentii sunt orientati spre
exterior, ajung sa fie ingrijorati pentru altii (alcoolic sau nu), neglijandu-se pe
sine.
Adictii – de multe ori, codependentii pot dezvolta o dependenta chimica, sau sa devina
dependenti de munca, putere, mancare. Aceste dependente sunt foarte periculoase si
trebuie recunoscute si tratate cat de repede posibil.”Ne mai raman totusi atat de multe
lucruri de facut, chiar daca am renuntat la a le mai face pe cele vechi.
De exemplu, putem incepe sa discutam despre problema noastra si cu alte persoane, din
afara familiei. Familia este la fel de afectata de consumul alcoolicului, si nu poate
intelege si nu poate vedea intodeauna situatia la modul corect. Putem incerca sa discutam
cu alte sotii de alcoolici, cu oameni care inteleg boala si care ne-ar putea ajuta sa
intelegem si noi ce se intampla de fapt in casa noastra. Daca avem un grup de suport in
orasul in care traim, sa ne alaturam grupului este cel mai bun lucru pe care il putem face
pentru noi si pentru alcoolic. Vom avea nevoie de mult curaj. Va trebui sa invatam sa fim
sincere, sa renuntam la mandrie si egoism si vanitate dar … va merita. Putem folosi ceea
ce ni se intampla ca pe o sansa de a schimba ceva in personalitatea noastra. Putem creste.
Ne putem maturiza. Putem trai altfel … stiind ca viata este pretioasa si ca merita traita.
Putem cere ajutorul unui grup de sprijin AA. Vom gasi acolo oameni si situatii foarte
interesante, care ne vor ajuta sa intelegem si sa apelam la ajutorul corect.
Daca am inteles despre ce este vorba, putem incepe sa dezvoltam o atitudine pozitiva fata
de partenerul nostru alcoolic. Am putea inceta sa il mai transformam in ceea ce credem
noi ca ar fi sotul perfect, lasandu-l sa isi scoata iveala adevarata sa personalitate. STIU, ca
putem gasi lucruri uimitoare in el. De cand nu-l mai “modelez” pe sotul meu, sunt uimita
sa descopar cum este el de fapt. Si, desi nu este nici pe departe ceea ce eu am visat, este
cu siguranta sotul care mi se potriveste. Putem sa incetam sa-l tratam ca pe un copil, chair
daca se poarta uneori ca unul. Putem incepe sa avem incredere in el, sa-idam voie sa-si
asume responsabilitati si sa fie responsabil pentru ele. Putem incepe sa credem in el si sa-
l incurajam sa se priveasca pe sine altfel.

Tratamentele “la domiciliu” nu au nici un efect. Tincturile, picaturile, pastilele nu au nici
un efect pe termen lung. Boala alcoolicului nostru drag nu dispare cu o pastila, oricat de
mare ar fi reclama facuta acelei pastile.
Cicaleala, reprosurile, argumentarile – mai ales cand este deja baut – nu au nici un efect,
dupa cum bine am observat cu totii acest lucru. Toate astea el si le-a administrat deja
singur, pentru ca sentimentele de vinovatie si constienta starii in care se afla nu au fost
dizolvate de alcool. Stie toate esecurile, tradarile, responsabilitatile neglijate, iar faptul ca
i le reprosam mereu, este ceva ce greu mai poate sa suporte. El aude atat cat poate sa
indure, iar pentru restul isi inchide urechile. Fie treaz, fie beat, gandirea alcoolicului este
amestecata. Orice provocare la discutie pe tema consumului de alcool, il va pune in
ipostaza de a minti. Si, nu are rost sa-l obligam sa promita lucruri pe care nu le va putea
indeplini.
Ar trebui sa renuntam si la aerul de martir pe care il avem adesea. Sensibilitatea
alcoolicului este crescuta, iar el deja judeca atitudinile celor din jur fata de el. El poate
recunoaste orice detaliu din gesturile noastre, din expresia fetei, din tonul vocii. Daca una
spunem, dar gandim diferit, el intodeauna va sti care este adevarul din mintea noastra. Si
va reactiona la dispretul din mintea noastra, la scepticismul rusinea si neincrederea pe
care le simtim. Dar, daca bunatatea si afectiunea sunt reale, daca acestea le va simti in tot
ceea ce spunem si in tot ceea ce facem … abia atunci s-ar putea sa ne creada, sa ne
asculte si poate sa ne si raspunda pe masura.
Mai trebuie sa lasam in pasul 1 si santajele emotionale. Dependenta este mai puternica
decat vointa, si nu va putea raspunde asa cum ne asteptam la noi la un apel de genul:
“daca m-ai iubi, nu ai mai pune gura pe bautura…”
Daca nu putem duce pana la capat o conditionare, este mai bine sa nu o facem. Este un
dezastru emotional pentru ambele parti. Daca am spus ca-mi fac bagajul si plec, dar nu o
fac … eu ma simt infranta, iar el nu va lua in serios cuvintele mele. Daca ne este
amenintata siguranta, promisiunea plecarii trebuie dusa la indeplinire.
Am aruncat si eu sticlele de bautura gasite prin casa. Le-am izbit de pereti, le-am varsat
in chiuveta, mi-am aruncat frustrarile asupra lor deformandu-le cu acea furie cu care l-as
fi strans de gat pe sotul meu … Nu s-a intamplat nimic bun. Am aruncat banii la chiuveta,
iar furia si deznadejdea l-au impins pe sotul meu sa bea si mai mult.
Tot ceea ce facem, atunci cand facem, are rolul de a furniza alcoolicului motive sa bea.
Desi intentiile noastre sunt bune, dorinta noastra de a-l sti vindecat este reala, ceea ce
facem are efectul opus a ceea ce ne-am dori sa se intample. ” Las’ ca-l face mama bine” –
asa cum obisnuiam adesea sa-mi spun – nu functioneaza. Eu nu l-am putut face bine.
Singurul lucru pe care l-am obtinut a fost eliberarea mea de tensiuni. Pentru o perioada
scurta de timp.
Toate aceste “terapii la domiciliu” au ca rezultat indepartarea partenerilor si incurajarea
alcoolicului in consumul sau, deoarece nu gaseste nici un motiv pentru care sa se
confrunte cu boala lui.
Haideti sa le lasam aici, in pasul 1, o data ce am acceptat dureroasa realitate ca nu putem
face nimic … nu asa.
Am sa mai insist o vreme asupra pasului unu, pentru ca este foarte important. As spune ca
este poate cel mai important dintre toti si cel mai greu de pus in practica.
Este dificil sa renuntam la a mai controla ce se afla in jurul nostru. Mai mult decat atat,
apare in mintea noastra nedumerirea: daca eu nu mai fac nimic, ce se va alege de
alcoolicul meu de-acasa?
Paul 1 nu inseamna sa renuntam la a ne mai pasa. Inseamna sa renuntam sa facem
lucrurile asa cum le-am facut pana acum.
Bun. Si atunci, ce anume ne mai ramane de facut? Sunt lucruri importante pe care trebuie
sa le facem, altele decat cele vechi, pentru ca ceva diferit sa se intample.
Primul dintre ele, este sa aflam tot ceea ce putem afla despre alcoolism. Si mai mult
decat, sa acceptam ca lucrurile stau asa cum ne sunt descrise, nu asa cum ele s-au aflat in
mintea noastra. Alcoolicii Anonimi, Crucea Albastra din Romania, medici, psihologi,
sotiile alcoolicilor si chiar alcoolici reabilitati … Trebuie sa cautam adevarul despre
alcoolism si trebuie sa-l acceptam.
Am incercat ani la rand, am facut tot ceea ce am putut si am stiut si … nimic nu a
functionat. Inseamna ca ceva este gresit. Poate ca daca vom aborda problema dintr-un alt
unghi, ceva se va schimba … si poate ca in bine.
Dupa ce le-am invatat si le-am acceptat mental, trebuie sa le dam voie sa coboare in
inima noastra. Pana cand aceste informatii nu vor atinge emotiile noastre, nu se vor
intampla mari schimbari. Doar atunci cand inima ne va fi atinsa, ne vom stradui sa nu-l
mai condamnam pentru lucrurile pe care le face, rezultate din boala sa. Dispretul,
dezgustul si alte asemenea sentimente negative indreptate asupra lui, nu vor face decat sa-
l trimita inapoi, la pahar, pentru a incerca sa scape.
Lucrul pe care l-am cerut cel mai des in rugaciunile mele, atunci cand sotul meu era inca
in consum, a fost ca Domnul sa ma ajute sa-l vad pe sotul meu asa cum El il vedea.
Atunci aveam cunostinta faptului ca omul din fata mea era, de fapt, un om frant … Duhul
lui, inima lui, personalitatea lui … toate erau facute bucati. Si, in loc de dispret, dezgust,
ura … simteam o mare caldura in inima mea, facandu-ma sa-l pot privi ca pe un om care
poarta cu sine o adanca suferinta … poate chiar mai mare decat a mea.Pe acolo, pe
undeva, printre durere, respingere, umilinta, esecuri, minciuna, indiferenta, ironie … se
ascunde omul de care ma indragostisem. Si, la care nu doream sub nici o forma sa renunt.
Este momentul bilanturilor si al planurilor de viitor … o parte din savoarea pe care o are
schimbul dintre ani. In general, aceste zile au ceva optimist in ele. Spunem: “de la anul
…”, “incepand cu 1 ianuarie … “, “anul acesta …” Si, intodeauna urmeaza un enunt
pozitiv a ceva ce vom face mai bine, vom schimba in bine, vom face diferit … Ne dorim
ca toate lucrurile neplacute, dificile, dureroase,triste sa ramana in anul in care tocmai s-a
terminat iar cel care tocmai a inceput sa poarte in cele 365 de zile ale sale lucrurile bune
pe care le-am dorit si care ne-au ocolit pana acum …
Este bine sa ne facem planuri. Este mult mai putin bine daca ele vor ramane doar niste
planuri.
Ceea ce ne propunem, in general, in aceste momente ale anului, tine de lucrurile pe care
ar trebui sa la schimbam. Iar ele sunt dificil de schimbat pentru ca sunt, in general,
alimentate si hranite de slabiciunile noastre. De exemplu, stiu ca ciocolata pe care o
savurez – prea des – ma impiedica sa ating greutatea pe care mi-o doresc . Dar, in ciuda a
ceea ce stiu, imi este dificil sa renunt la ea, pentru ca am o mare slabiciune pentru
ciocolata. Si acest exemplu se poate extinde in multe alte zone.
Putem primi un imbold sanatos daca facem o analiza a ceea ce s-a intamplat BUN in anul
care tocmai s-a terminat. Daca ne uitam unde am ajuns, plecand de la punctul in care ne
aflam la inceputul anului trecut, putem gasi resursele de a merge mai departe. De aceea
este bine, chiar recomandat, sa facem un bilant al anului care s-a scurs.
Pentru mine bilantul este pe plus. A fost un an in care am invatat foarte multe si s-au
petrecut schimbari spectaculoase in viata mea. Pentru prima oara am inteles ca am foarte
mult de munca cu mine, daca vreau ca viata mea sa fie mai buna. Am renuntat la ideea de
a-l schimba pe sotul meu si de a-l transforma in ceea ce eu credeam ca inseamna sotul
perfect. Ca rasplata, sotul meu ma surprinde de fiecare data cand descopar cine este el cu
adevarat. Si, nu as schimba nimic din ceea ce stiu acum ca este el.
Am invatat ca daca vreau sa schimb lumea trebuie sa incep obligatoriu cu mine. Si nu
este ceva confortabil. Realitatea minelui meu mi-a produs adanca tulburare, dar ceea ce
se cladeste acum in mine a meritat fiecare rictus de durere.

Cea mai mare realizare pe care am avut-o dupa ce am acceptat aceasta realitate, a faptului
ca nu pot schimba pe nimeni, ca nu pot schimba comportamentul nimanui si ca nu sunt
raspunzatoare de comportamentul nimanui, nici al sotului meu, a fost faptul ca am scapat
de frustrari si de confuzie si am inceput sa devin un om echilibrat.
De aici inainte am inceput sa cresc. Renuntarea la ideea ca toate lucrurile trebuiesc facute
numai asa cum vreau eu, a fost primul pas intelept pe care l-am facut.
Faptul ca nu am mai dat vina pe sotul meu pentru conditia in care ne aflam, m-a ajutat sa
ma desprind treptat de imaginea de victima pe care mi-o formasem despre mine. Si, cu
cat ma victimizez mai putin, cu atat ma simt mai putin mizerabil …
S-a facut liniste si in emotiile mele. Nu ma mai simt vinovata pentru ca nu am reusit sa
schimb ceva, nu imi mai plang de mila, nu imi mai este frica pentru ziua de maine si nu
mai am nici un fel de resentimente. Sunt libera. Este o traire de care ma bucur cu toata
fiinta mea.
Libera fiind de obsesia de a-l schimba pe sotul meu, am gasit timpul si energia de a ma
ocupa de mine. Si … tare mult de lucru mai este in “minele” meu …
Treptat, ordinea ia locul haosului din viata mea.
Nu este usoara renuntarea, mai ales cand o viata intreaga am incercat sa-mi rezolv
singura problemele. Totusi, singura cale de a creste incepe prin renuntarea la a-i controla
pe cei din jurul meu. Incercarea de a schimba modul de gandire al unei alte persoane este
zadarnica. Daca nu ma mai concentrez asupra celor din jurul meu, ci imi mut atentia
asupra mea, pot vedea in mine acele lucruri care au creat dezechilibrele din viata mea.
Imbunatatirea ei are legatura numai cu ceea ce pot face eu pentru mine.
Bun … dar atunci cum ramane cu sotul meu? Daca nu ma mai comport cu el asa cum o
faceam inainte, ce pot pune in loc?
Noua mea atitudine in relatia mea cu sotul meu suna asa: “Nu te pot controla, dar… te pot
iubi !”.
Am trait toata viata simtindu-ma responsabila pentru tot ceea ce se intampla in jurul meu.
Vorbeam astazi la telefon cu o persoana foarte draga – mergem amandoua la grupul de
sprijin – si ii povesteam cat de obosita ma simteam in unele zile, cand simteam ca trebuie
sa duc in spate povara intregii lumi. M-am simtit responsabila pentru comportamentul
sotului meu, in relatia lui cu prietenii lui si cu familia lui. Simteam mereu nevoia de a
interveni, sau de a reveni, de fiecare data cand el “nu se descurca prea bine”. Ma interesa
pe mine ceea ce gandesc ceilalti despre el, mult mai mult decat il interesa pe el acest
aspect. Si, trebuia sa vin din urma si sa fac micile sau mai marile retusuri pe care eu
consideram ca trebuiesc facute.
La fel a fost cu fiecare relatie. De fiecare data cand cineva din jurul meu se afla intr-o
problema, eu consideram ca este datoria mea de a gasi o rezolvare la aceea problema,
chiar si atunci cand protagonistul sau protagonista nu erau in situatia in care sa doreasca
sa schimbe ceva.
Trebuia sa tin sub control calitatea relatiilor mele, calitatea relatiilor sotului meu, calitatea
relatiilor fiecaruia care se afla in preajma mea. De ce? Pentru ca asa crescusem. Pentru ca
asa ma formasem. Pentru ca asa ma “strambasem”.
Intodeauna am plecat sa salvez lumea fiind plina de bune intentii. Nu am dorit niciodata
raul nimanui. Si totusi … atat de multe relatii s-au terminat urat. Pentru ca mi-am depasit
granitele si atributele.
Sigur, mi-a fost foarte greu sa inteleg cum tocmai eu, cea manata de cele mai bune
intentii, am reusit sa intru in astfel de situatii … Un lucru este limpede: oricat de bune au
fost intentiile mele, nu era treaba mea.
Intr-un anumit fel, nici consumul sotului meu nu ar fi fost treaba mea. Stiu, suna crud. Si,
apoi apare intrebarea: Cum adica nu este treaba ta? Cum adica sa nu-ti pese ce se
intampla cu el? Cu voi? Cu famila voastra?
Desigur ca-mi pasa. Nimic din ce se intampla in casa si in viata mea nu-mi este
indiferent. Doar ca nu pot lua decizii in locul sotului meu. Nu pot lua decizii in locul
nimanui. Uneori, imi este greu sa iau decizii chiar si pentru mine insami.
In perioada in care sotul meu a consumat, mi-a fost atat de greu pentru ca am crezut ca
pot lua decizii pentru el. Si … am facut-o. A functionat? Nu. Decizia de a renunta la
consum a fost numai decizia lui, a fost strict treaba lui. Cand a luat-o? Cand eu am
hotarat ca nu mai este treaba mea sa iau decizii in locul lui.
Stiu… este foarte greu. Avem impresia ca daca noi nu mai facem anumite lucruri, lumea
se va darama. Traim convinsi ca noi suntem cei care punem lucrurile in miscare, si ca
daca noi nu le-am urni, lumea ar sta pe loc. Lucrul cumplit de adevarat este acesta: facem
TOT ce ne sta in putinta pentru a misca lumea din afara noastra, pentru ca sa nu
trebuiasca sa ne ocupam de lumea din interiorul nostru. Pentru ca nu ne place ceea ce se
afla acolo: durere, respingere, rani, umilinte, abuzuri … Nu vrem sa le scoatem afara,
pentru ca amintirea lor doare, si atunci ne aruncam cu toata forta asupra lucrurilor din
exteriorul nostru. Si, desi vrem cu disperare ca lucrurile din viata noastra sa se schimbe in
bine, ele se inrautatesc.
Pasul 1 – lumea din exteriorul meu NU este treaba mea. Lumea din interiorul meu –
DA, este treaba mea. Nu pot controla ceea ce se afla in afara mea. Pot controla doar
ceea ce se afla in interiorul meu.
Share and Enjoy:

• ” In vreme ce abuzatorul de alcool alege sa se imbete,


alcoolicul bea fara sa vrea. Puterea vointei lui se afla in slujba dependentei care il
stapaneste si nu poate rezista dorului dupa alcool. A-i spune unui dependent de
alcool sa se mobilizeze si sa nu mai bea este ca si cum i-ai spune unei persoane
care sare de pe o cladire cu noua etaje sa cada numai trei etaje. Cuvintele nu vor
modifica rezultatul inevitabil.
• Din cauza neajutorarii alcoolicului si din cauza faptului ca dependenta in general
urmeaza un tipar previzibil si are un coeficient pronuntat de transmitere ereditara,
nu este nepotrivit sa numim alcoolismul o “boala”. Dependenta de orice substanta
nu este niciodata o simpla boala fizica; ci, mai de graba, dependenta este tipul de
boala generalizata a unui om. In vreme ce un individ cu diabet sau cancer poate
avea mintea si emotiile sanatoase, precum si prietenii profunde si legaturi de
familie stranse, alcoolicul risca sa piarda totul. El este bolnav in trupul sau, in
mintea lui, in emotii , in spirit si in relatii. Daca dependentul de bautura nu
primeste ajutor in toate aceste compartimente, sansele lui de reabilitare sunt intr-
adevar foarte slabe.
• <Mai intai , persoana ia un pahar, apoi paharul mai inca unul, apoi paharul ia in
stapanire persoana>. Acest vechi proverb sintetizeaza bine fenomenul. Orice
eticheta i-am pune alcoolismului, dependenta are o viata a ei. Bautorul inrait a
declansat niste forte puternice asupra carora nu are nici un control, iar ele incepe
sa manifeste simptomele previzibile, dar deseori necunoscute de dependenta.”
• din: “Murind pentru o inghititura” de Anderson Spickard Jr., Md & Barbara R.
Thompson
• Bineinteles ca strigam la el si il acuzam ca nu face parte din familia asta. Il
acuzam de lipsa de vointa. Ii reprosam ca a ales sa traiasca o viata a lui din care
eu rareori faceam parte. Orice efort ar fi facut pentru a-si indeplini datoria de sot,
mi se parea insuficient, fiind convinsa ca daca nu ar mai fi baut, ar fi putut face
inmiit mai mult. Nu intelegeam ca dependenta are o viata a ei, in care tot ceea ce
eu numeam reguli de bun simt, nu-si gaseau locul. Mecanismele ei de functionare
nu au nimic de a face cu vointa, cu deciziile sau cu ultimatumurile pe care aveam
grija sa le lansez din cand in cand.
• “Alcoolicul nu poate preconiza cand sau cat va bea si, astfel, continua sa bea
chiar dupa ce alcoolul ii cauzeaza probleme intr-unul sau doua domenii ale vietii
– familie, prieteni, sanatate, cariera, finante sau chestiuni legale. Spre deosebire
de abuzatorul de alcool, dependentul de alcool nu se mai afla in controlul propriei
sale vointe. Centrul intern de luare a deciziilor si al alegerilor libere a fost capturat
de alcool, iar persoana este incapabila sa aleaga sa nu bea.
• Pierderea controlului de sine este extrem de dificila de inteles pentru cei care beau
numai in socitate sau pentru abstinenti. Suntem ispititi sa respingem ideea de
alcoolism, considerand-o o problema unica, numai a acelora care au o minte
slaba, insa hotararea puternica nu reprezinta o aparare impotriva dependentei. Am
urmarit mai mult decat o singura persoana incapatanata, cu vointa puternica, care
in mod involuntar a baut – fie barbat sau femeie – pana a murit; singura diferenta
semnificativa pe care am observat-o vreodata intre personalitati aparent puternice
si cele slabe consta in faptul ca alcoolicii cu vointa puternica isi urmeaza patima
de a bea din ce in ce mai agresiv. “
• “Euforia care il cuprinde pe un bautor inrait si care il face sa riste rusinea sau il
expune unor accidente grave reprezinta doar o amintire vaga pentru un alcoolic.
El inca depinde de alcool pentru a-si schimba starea, insa aum bea in pricipal
pentru a-si amorti durerea, nu pentru a se simti bine. Agitatia fizica permanenta a
dorului dupa bautura de care deja a devenit dependent se combina cu vina
paralizanta si cu ura fata de propria persoana, care il prind pe alcoolic in capcana
unei stari cronice de chin mintal. Chiar si cel mai viteaz individ nu poate trai in
aceasta stare pe termen nelimitat. Crezand ca usurarea vine odata cu consumarea
celei mai apropiate sticle de bautura, alcoolicul, fie ca in mod constient alege sau
nu sa bea, se gaseste in mod inevitabil intoxicat.”
• din:”Murind pentru o inghititura” de Anderson Spickard Jr.,Md & Barbara R.
Thompson
• “Este greu pentru o persoana care nu este dependenta de droguri sau de alcool sa
inteleaga puterea dorului. Insa imagineaza-ti ca te afli la 6 m sub apa, si simti ca
nu mai poti respira. Vei face tot ce poti pentru a ajunge la suprafata. Orice. Iata ce
simt cand am nevoie de bautura.”
• Este teribil ceea ce simte un alcoolic atunci cand vine acest dor… Am inceput sa
inteleg ca sotul meu este bolnav si nu vicios… Daca avem pe cineva drag bolnav
de o boala grea, alergam pe la toti specialistii cautand leacuri care sa alunge boala
si sa redea sanatatea persoanei pe care o iubim. Alcoolicul are nevoie de acelasi
tratament din partea familiei: ajutorul neconditionat. Boala lui este una grava. Si
fatala.
• “De ce creeaza alcoolul dependenta? Cercetari noi sugereaza ca, atunci cand este
consumat in cantitati mari, alcoolul produce schimbari pe termen lung in sistemul
de percepere al rasplatirii si relaxarii in creier. Aceste schimbari complexe si
probabil ireversibile miscoreaza placerea pe care un alcoolic o are atunci cand
bea, desi, in acelasi timp, creste si dorul lui dupa bautura. … Dependentii de
bautura sfarsesc prin a avea tot mai mult si mai multa nevoie de alcool, nu pentru
a se simti mai bine, ci pentru a nu simti, macar cateva momente in fiecare zi,
dorul urgent si disperat dupa alcool.
• Dependenta reprezinta o influenta reciproca a unor factori fizici,
emotionali,sociali si spirituali, insa tocmai aceasta dependenta fizica de alcool ne
face capabili, cel putin teoretic, intre oamenii care pur si simplu beau prea mult –
abuzatorii de alcool – si oamenii care nu pot mentine sub control cantitatea de
alcool consumata – dependentii de alcool.”
• din: “Murind pentru o inghititura” de Anderson Spickard Jr., Md & Barbara R.
Thompson
• Cand am descoperit problema sotului meu, reactia mea a fost una comuna, reactia
pe care orice sotie o are in astfel de situatii: am explodat. Toate frustrarile adunate
urmare a faptului ca nu reusisem sa-l conving sa mergem la un doctor, care sa
puna un diagnostic starilor sale de rau, sentimentele de neajutorare care ma
incercau atunci cand il priveam zacand, au iesit la iveala. A durat o vreme pana
cand am inteles ca problema alcoolului era mult mai profunda decat simpla
placere de a bea. Mi-a fost cu atat mai greu sa-l inteleg, cu cat si eu fusesem o
mare consumatoare de alcool, pentru o indelungata perioada de timp, si reusisem
fara prea mult efort sa renunt complet la bautura. De ce eu am putut sa ma las iar
el nu reusea?
• Atunci am inceput sa caut sa inteleg cu ce anume ne confruntam. In cautarile
mele, iata ce am gasit:
• “Sute de ani, alcoolul a fost “drogul” traditional din multe tari si culturi. Folosirea
si acceptarea sa pe scara larga, precum si legalitatea de care s-a bucurat, au slujit
pentru a masca un fapt important: alcoolul este un drog care creeaza dependenta.
• In termeni medicali, alcoolul este un sedativ care reduce in mod neregulat
depresiile sistemului nervos central. In termeni simpli, acesta afecteaza , in
etapele progresive si usor de intuit, functiile normale ale creierului.
• Consumat in cantitati mici, un pahar sau chiar mai putin, alcoolul actioneaza pe
partea creierului care controleaza inhibitiile,relaxand sau restrictionand
comportamentul de baza si oferindu-i consumatorului de alcool un sentiment de
euforie si de bine. Aceasta eliberare de emotii de sub controlul lor normal, sau
efectul de alterare a dispozitiei , face deseori ca alcoolul sa fie numit, in mod
gresit, drept stimulant. De fapt, este un sedativ care incetineste intelectul si alte
functii ale corpului.
• In cantitati mari, alcoolul sedeaza cerebelul si actioneaza asupra mecanismului de
echilibru al corpului. Consumatorul de alcool incepe sa se clatine, iar vorbirea
devine incurcata. Deoarece judecata lui este serios afectata, el este de obicei
inconstient de faptul ca nu mai poate merge cum trebuie – nici de faptul ca nu mai
poate conduce.”
• “In cantitati mari, alcoolul anesteziaza tulpina creierului, centrul de control al
trupului pentru respiratie si batai ale inimii. O cincime dintr-o sticla de whisky,
consumata intr-o ora, este suficienta pentru a paraliza complet tulpina creierului
celor mai multi consumatori de alcool care intra astfel in coma alcoolica. In ciuda
unei publicitati recente mari, acest efect letal al alcoolului ramane relativ
cunoscut…”
• din “Murind pentru o inghititura” – de Anderson Spickard Jr., Md & Barbara R.
Thompson
• Aceste randuri m-au ajutat sa privesc alcoolul cu alti ochi… Toata furia mea
fusese indreptata impotriva sotului meu, acuzandu-l ca placerea lui de a bea este
mai importanta decat mine sau casnicia noastra (stii cum gandim noi, femeile) ,
dar acum intelegeam ca alcoolul poate avea un efect devastator si ca era capabil sa
controleze viata sotului meu si implicit si pe a mea.
• Stiu ca nu ai cui spune … Te apasa rusinea … Te copleseste frica … Traim intr-o
lume careia ii place mai mult sa judece decat sa ajute. Nimeni nu intelege cu
adevarat ce simti si , de fapt, nimanui nu-i pasa cu adevarat. Primesti o multime
de sfaturi “pertinente” : “Lasa-l!” , “Las-o!”… Dar tu nu vrei sa faci asta … Il
iubesti… O iubesti … Si mai sunt si copiii… Si atunci … ce faci?
• Iti propun, pentru inceput, sa stam de vorba. Eu am fost acolo unde esti tu acum.
Nu am nici o pregatire in acest domeniu si nu-ti teoretizez din carti. Iti vorbesc
din propria mea viata. Si vreau sa-ti spun ca EXISTA speranta!
• L-am cunsocut pe sotul meu in martie 2006, iar in decembrie ne-am casatorit. Nu
stiam ca este alcoolic. Este un barbat inteligent si pana si problema si-a ascuns-o
cu multa inteligenta. O vreme … La vreo trei luni de la cununie am descoperit
sursa problemelor lui de sanatate. Avea perioade cand nu manca, se simtea rau si
gasea tot soiul de motive ca sa nu mergem la doctori. Din ziua in care am inteles
sursa starilor sale de rau, a inceput calvarul. A fost o lupta care a durat pana in
octombrie 2008, cand sotul meu a venit la mine si a spus ca doreste sa plece la
Sura Mica, langa Sibiu, ca sa-si rezolve problema cu alcoolul. In clipa aceea, mi-a
venit sa-i sarut picioarele!
• A fot greu? DA! A fost frustrant? DA! Am avut gandul sa plec? DA! De multe
ori! M-am simtit folosita? DA! Dar a meritat? DA! DA! DA!
• Acum, cand il privesc pe sotul meu, simt o pace deplina si traiesc sentimentul ca
viata mea este completa. El ma ajuta, din punct de vedere tehnic, sa construiesc si
sa administrez blogul. Il privesc si stiu ca se mai intampla miracole! Urmatorul
miracol ar putea avea loc la tine acasa!
• Hai sa vorbim!Si eu am simtit la fel, la un moment dat. Desi dezvoltasem o relatie
puternica cu Dumnezeu de-alungul celor 12 pasi, simteam in sinea mea, ca felul
in care ma raportez la Dumnezeu, poate chiar si Dumnezeul la care ma raportam,
era mult mai mult decat puteam gasi in biserica. La urma urmei, aveam
spiritualitatea, nu doar religia.
• Dedesubtul mastii mele de superioritate a ramas suspiciunea ca oamenii religiosi
ar putea avea ceva ce eu nu as fi putut gasi pentru mine. Ei trebuie sa aiba niste
urme interioare, un nivel al intelegerii si o credinta de nezdruncinat, dincolo de
ceea ce am gasit eu. Si probabil ca ei dintodeauna au mers la biserica, si daca eu
as aparea probabil ca as fi singura care nu are nici o idee despre eticheta din
biserica, sau semnificatia cuvintelor bisericesti. Cu siguranta nu m-am gandit ca
printre cei care pareau religiosi, erau unii care se luptau cu intrebari asupra
credintei. Si apoi, nimeni din biserica nu continua sa-si cladeasca credinta sau sa
invete cine este Dumnezeu.
• De fapt, atitudinea mea se baza pe faptul ca, fusesem atata vreme departe de
credinta, incat nimic nu ar mai putea acoperi golul. Este mult mai simplu sa faci
pe indiferentul, atunci cand nu stii cum si de unde sa incepi. Este mult mai simplu
sa-ti iei o atitudine aroganta si sa anulezi toate credintele celorlalti, decat sa admiti
o nevoie sau un interes de aventurare in teritoriul lor si sa incerci experiente noi
pe pielea ta.
• In felul acesta am gandit si simtit. Acum, cand ii aud pe altii exprimand aceleasi
sentimente in intalnirile de recuperare, imi dau seama ca sunt cu atat mai flamanzi
spiritual, cu cat declama mai puternic ca nu au nevoie de biserica. Simt in ei ecoul
aceluiasi gol pe care l-am simtit si eu odata, o senzatie vaga ce manca din mine si
pe care, in final, am recunoscut-o ca fiind o foame de Dumnezeu dincolo de ceea
ce am gasit de una singura in cei 12 pasi.
• Povestirile care urmeaza ilustreaza aceasta realitate spirituala – ca Dumnezeu ni
se reveleaza in mod progresiv, pe masura ce crestem si ne maturizam in credinta.
Poate ca uneori ne purtam ca si cum credinta ar fi un scop, un punct in care
trebuie sa ajungem, dupa care nu mai este nevoie de nimic. Dar, sa crezi in
Dumnezeu, fie ca este o decizie pe care ai luat-o mental, fie ca vine dintr-o inima
credincioasa, este doar inceputul si nu este linia de sosire.
• Dupa cum pastorul bisericii mele spunea, credinta este o alegere intelectuala care
trebuie urmata de actiune, daca dorim ca ea sa aiba rezultate profunde in viata
noastra. Iar asta, cu siguranta, cere efort. Ei, noi suntem doritori sa credem, dar nu
vrem sa devenim prea radicali, nu-i asa? Am putea fi categorisiti drept fanatici
religiosi. Si sa actionam ar putea presupune sa facem ceva ce noi nu vrem sa
facem sau sa renuntam la ceva ce noi nu vrem sa renuntam.
• Un verset miscator din Noul Testament ne vorbeste despre un baiat posedat de un
duh rau, probabil un duh de epilepsie, adus de tatal sau inaintea lui Isus. Cautand
ca fiul sau sa fie vindecat, tatal pledeaza:
• “Si de multe ori duhul l-a aruncat cand in foc, cand in apa, ca sa-l omoare.
Daca poti face ceva, fie-Ti mila de noi si ajuta-ne.
• Isus a raspuns: Tu zici: Daca poti! … Toate lucrurile sunt cu putinta celui ce
crede!
• Indata tatal copilului a strigat cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajuta necredintei
mele!” (Marcu 9:22-24)
• Suntem asigurati prin aceste versete ca Dumnezeu cunoaste indoielile noastre. Pe
masura ce ne agatam de intrebari in credinta si trecem prin incercari , putem primi
si noi inspiratie de la cei care fac aceeasi calatorie cu noi.
• Urmatoarele povestiri ne reamintesc ca nu exista limite ale cresterii spirituale –
numai limite pe care noi insine ni le impunem sau le permitem celor din jur sa ni
le impuna. Indiferent de cat de putin am vedea astazi, mult mai mult ni se va
revela daca vom veni cu punctele noastre de rezistenta si cu indoielile noastre
inaintea lui Dumnezeu.
• Cu adevarat, ajuta necredintei noastre!
• Astazi sunt de acord din toata inima, cu prietenul meu Jack, un cleric protestant si
coordonator al programului in 12 pasi, care spune ca “Dumnezeu asa cum il vede
fiecare” poate fi un punct de inceput foarte util pentru cei care intra in recuperare.
Fara nici o indoiala, un Dumnezeu al iubirii, care nu ne judeca, exceleaza in
vindecarea sufletelor ranite. Dar, umblarea timp prea indelungat cu un Dumnezeu
avand o imagine generica, presupune riscuri. Un Dumnezeu pe care ni L-am ales
noi, aluneca cu usurinta mult prea departe, in opozitie cu Dumnezeul care judeca
totul, cel pe care l-am stiut in trecut. Un astfel de mult-prea-tolerant Dumnezeu,
poate presupune o necugetata permisibilitate spirituala, cu foarte putine pretentii
de disciplina si progres. O Putere Superioara, personal definita, poate suferi si de
o lipsa de ancorare in apele adanci ale credintei care s-a perpetuat inca din
vremuri foarte vechi.
• Si cum ramane cu Dumnezeul universului?
• “Numai atunci cand cel care parcurge programul celor 12 pasi renunta la gardul
impatimit al rezistentei impotriva credintei, putem incepe sa invatam din
intelepciunea secolelor” , spune Jack. “Atunci incepe sa devina evident ca, putin
probabil ca o persoana sa poate crea, doar prin prisma dorintelor sale, un
Dumnezeu omnipotent si omniscient, suficient pentru a fi divinitatea noastra, a
tuturor.”
• Provocarea, spune el, sta in a invata cine este cu adevarat Dumnezeu, in loc de
cum ne place sa fie Dumnezeu. ” Nu este suficient doar sa crezi. Pe masura ce
credinta se maturizeaza, si conceptia despre Dumnezeu trebuie sa ajunga la
maturitate. Conceptia noastra limitata despre Dumnezeu, are nevoie sa fie
corectata si extinsa. Dumnezeu trebuie sa fie o revelatie, mai degraba, decat o
proiectie a imaginatiei noastre. “

Reguli pentru interventiile de grup


1. Apeleaza la ajutor profesional. Desi am aflat de interventii in grup care au avut
succes si care au fost conduse cu putin ajutor din afara, , familiile beneficiaza din plin in
urma conlucrarii cu un profesionist experimentat in domeniul abuzului de substanta.
Membrii familiei si prietenii sunt adesea atat de prinsi in mrejele alcoolului incat le este
greu sa asigure pe deplin calmul, respectul si dragostea care sunt necesare pentru o
asemenea intalnire. Tertele persoane, care sunt profesionistii, pot evalua factorii de risc,
pot ramane detasati daca situatia devine extrem de volatila si pot ajuta familia sa
inteleaga optiunile de tratament …
2. Alege echipa de interventie. Participantii intr-un grup de interventie sunt selectati pe
baza relatiei lor cu alcoolicul si pe baza disponibilitatii lor de a ajuta. Nu toti prietenii sau
membrii familiei vor fi de acord cu o interventie de grup (unii ar putea chiar sa o
saboteze), insa, cu educatie, un numar surprinzator de oameni vor fi dispusi sa ajute.
Cei mai strategici participanti sunt, de obicei, rudele de sange ale alcoolicului (partener
de viata, parinte sau copil), un prieten apropiat, un patron plin de compasiune si doctorul
alcoolicului, daca el sau ea sunt in cunostinta de dependenta celui in cauza. Desi putini
doctori doresc sa participe la o interventie, ei pot fi prezenti prin intermediul unei scrisori
scrisa de ei si citita de liderul grupului. Un alcoolic in curs de recuperare poate fi un
membru de echipa eficient.
Alti participanti potentiali pot fi copiii, rudele si liderii din comunitatea religioasa. Nu
exista limite de varsta, iar copiii nu ar trebui exclusi pe criterii de varsta. Chiar copiii mici
sunt adesea dureros de constienti de problema bauturii cu care se confrunta familia si,
asemenea fiicei lui Paul, ei pot aduce o contributie care ii poate schimba alcoolicului
viata.
Indivizii care ar trebui exclusi din echipa de interventie sunt urmatorii:
• cei ale caror stari psihologice sunt prea fragile pentru a rezista impactului
emotional al interventiei;
• orice persoana care poate sa ia alcoolicul la rost sau sa ii tina predici cu un ton
moralizator;
• aceia a caror manie si ostilitate ii impiedica sa ii vorbeasca betivului dependent cu
dragoste si cu respect.
din: “Murind pentru o inghititura” de Anderson Spickard Jr., MD & Barbara R.
Thompson
3. Scrie o scrisoare. Fiecare participant ii scrie alcoolicului o scrisoare scurta, care
include unul sau mai multe exemple de atitudini nepotrivite ale alcoolicului, survenite pe
fondul influentei alcoolului. Aceste exemple trebuie sa fie detaliate, actuale si colorate,
cu accent mai mult pe faptele concrete decat pe sentimente si judecati negative. De
exemplu, o afirmatie de genul: “Tu intodeauna ma faci de ras in public si sunt satul de asa
ceva!” poate fi exprimat mai bine :” Luna trecuta,la petrecerea familiei Jackson, ai
vomitat pe tot covorul lor nou si uite nota de plata trimisa de ei, pentru curatarea
covorului.”
Scopul acestor date nu este de a umili alcoolicul, ci de-al ajuta sa vada seriozitatea
comportamentului sau dependent. Remarcile manioase, ostile, vor activa mecanismele
naturale si formidabile de aparare ale alcoolicului, insa dovezile oferite cu o preocupare
plina de dragoste il aduc in stare sa ia in considerare, cel putin pentru un moment,
adevarul informatiei pe care o primeste.
Avertisment: Daca exista un potential de violenta sau de suicid, sau daca alcoolicul
foloseste o medicatie aleasa de el pentru o boala mintala, o interventie de grup nu poate fi
lipsita de roade, dar poate fi primejdioasa. Daca este posibil, alcoolicul ar trebui sa fie
indrumat sa caute ajutor din partea unui reputat psihiatru sau din partea unei instituti de
boli mintale.
4. Alege timpul si locul. O interventie in grup ar trebui realizata intr-o perioada a zilei in
care alcoolicul este treaz, sau cat de treaz este posibil. Daca participantii descopera ca
alcoolicul este beat la ora stabilita, interventia ar trebui amanata. De exemplu, duminica
dimineata, dupa un sfarsit de saptamana in care a baut din greu este, de obicei, un timp
ineficient. Intanirile de seara, pe de alta parte, au tendinta de a fi primejdioase si ar trebui,
pe cat posibil, evitate.
De mare ajutor ar fi organizarea unei interventii de grup departe de casa alcoolicului, de
preferinta in casa unui prieten sau al unui membru al familiei, sau chiar intr-un cabinet
medical.
5. Organizeaza o repetitie a interventiei. Membrii echipei de interventie trebuie sa se
intalneasca cel putin o data, si preferabil de doua ori, pentru a repeta interventia. In
timpul acestor intalniri, consilierul profesionist joaca rolul alcoolicului, iar membrii
echipei repeta aducerea dovezilor intr-un mod detasat, lipsit de condamnare. Participantii
pot experimenta emotii neasteptate si puternice, si se pot folosi de aceasta oportunitate
pentru a-si exprima oscilatiile si ezitarile.
Sub supravegherea consilierului, membrii echipei exerseaza raspunsul, sau hotararea de a
nu raspunde, la o varietate de pozitii pe care alcoolicul le poate lua. Daca este femeie,
aceasta poate exprima sentimente puternice de tradare, poate fi in mod deschis ostila sau
agresiva, sau poate incerca sa denatureze seriozitatea situatiei cu umor sau cu o
bunavointa falsa: “Aveti dreptate, sunt o alcoolica fara speranta” sau “Poate ca am intr-
adevar o problema cu bautura. Ma voi lasa astazi!” Cand membrii echipei se pregatesc
dinainte pentru o diversitate de raspunsuri, este mai putin posibil sa fie prinsi cu garda jos
sau sa-i cedeze alcoolicului puterea pe care o au.
Membrii familiei sunt aceia care beneficiaza cel mai mult dintr-o sesiune de repetitii. In
mod normal ei sunt ingroziti de interventia pe care o vor desfasura si cred ca in mod sigur
va da gres, insa pe masura ce repetitia progreseaza, ei castiga in mod vizibil incredere si
hotarare. Poate ca au trecut ani de cand au vorbit deschis despre comportamentul
alcoolicului si poate ca au ascuns unul de altul multe experiente dificile si dureroase.
Acum, printr-o conversatie sincera, legaturile familiale se adancesc. Si, pe masura ce pun
laolalta dovezile lor, chiar si cei mai nehotarati participanti devin convinsi ca alcoolicul
este grav bolnav si are nevoie imediata de ajutor.

Interventia de grup: dragostea si


sinceritatea
Era duminica dimineata cand Paul a sosit acasa la prietenul lui pentru o ceasca de cafea.
Ii era rau la stomac, il durea capul si isi dorea sa nu fi baut atat de mult cu o seara inainte.
Spre surpinderea lui Paul, sotia si cei trei copii, impreuna cu mama lui, se aflau in
sufrageria prietenului sau. Paul a facut o gluma nervoasa, iar prietenul sau i-a spus: “Paul,
noi ne aflam aici pentru ca te iubim si te respectam si trebuie sa-ti spunem ceva urgent
si important.”
Urmatoarea persoana care a vorbit a fost sotia lui Paul, care a citi o scrisoare scrisa de ea.
Vocea ii tremura:” Paul, eu intodeauna te-am iubit si stiu ca te voi iubi pentru
totdeauna. Avem trei copii frumosi impreuna. Insa martea trecuta cand am iesit sa luam
cina in oras cu ocazia aniversarii noastre, ai varsat o sticla de sampanie pe tine si ai facut
o remarca obscena la adresa unei femei care a trecut pe langa masa noastra.”
Paul se uita fix la sotia sa, neincrezator, insa era prea consternat ca sa raspunda. Fiul sau a
citit urmatoarele:” Tata, eu te iubesc atat de mult si m-am uitat la tine ca la un model
cea mai mare parte a vietii mele. Insa cand mi-am adus acasa logodnica pentru a-mi
cunoaste familia, tu erai beat si i-ai spus o gluma obscena. Stiu ca tu nu esti asa cu
adevarat, tata, si sper sa primesti ajutor in privinta bauturii tale.”
Mama lui Paul si-a amintit ziua in care el a sosit beat la cea de a cincizecea aniversare a
parintilor sai si in clipa ingroparii tatalui sau. Prietenul lui Paul a citit, apoi, o scrisoare
din partea medicului sau. “Paul, tensiunea ta ridicata te face un candidat la un accident
cerebral. Functiile ficatului sunt grav afectate, iar daca tu continui sa bei, sansele tale de a
trai inca cinci ani nu sunt mari. Este pacat, pentru ca tu esti unul dintre cei mai
inzestrati oameni pe care-i cunosc. Stiu asta bine.“
Paul si-a ridicat bratele si a privit neajutorat spre grup. “OK, OK”, a spus el cu o enervare
controlata. “Nu stiu daca ati procedat cum trebuie, dar va promit ca am baut ultimul
pahar. Nu ma veti mai vedea beat niciodata.”
Prietenul lui i-a amintit de datele anterioare in care a promis ca se va lasa de bautura. A
urmat un moment lung si jenant de tacere. Atunci fiica cea mica a lui Paul, timida si in
varsta de doar cinci ani, s-a indreptat in mod spontan spre tatal ei. Si-a pus mana in mana
lui:” Tata, e acum ori niciodata.” Paul a izbucnit in lacrimi si in doua ore el se afla
internat intr-un centru de tratament. Douazeci si cinci de ani mai tarziu, el este tot
abstinent.
din “Murind pentru o inghititura” de Anderson Spickard Jr., MD & Barbara R. Thompson
Codependent No More” este cartea in care, cu mai putin de un an in urma, imi citeam o
descriere fidela intinsa pe 15 pagini, la capitolul “caracteristicile codependentului”.
• ii place sa dea, nu stie sa accepte
• se simt obligati sa acorde ajutor, sa dea sfaturi sau sa rezolve problemele celor din
jur si se infurie sau se simte dezamagit atunci cand ceilalti nu le urmeaza sfatul
• se tem sa nu faca greseli
• iau decizii foarte greu
• se gandesc si se ingrijoreaza foarte mult pentru altii
• cred minciuni, se mint pe ei insisi
• se intreaba deseori de ce li se pare ca innebunesc
in fine, un portret atat de detaliat al meu incat la sfarsitul capitolului am lasat cartea jos,
ingrozita, cu ochii in lacrimi si cu o stampila pe viata pe fruntea mea:
SUNT CODEPENDENTA
Pana atunci, nu mai citisem nici o carte de self-help si le respingeam cu superioritate si
intelectualism pe toate. Erau prostii. Expresii precum “gaseste fericirea in tine insati”,
“iubeste-te”, “lasa lucrurile sa se intample” mi se pareau cele mai mari gogosi din lume,
vandute de doamne trecute de varsta a doua si care nu au gasit altceva mai bun de facut la
varsta pensiei.
“Codependent No More” m-a socat, m-a dat peste cap, mi-a deschis ochii, m-a facut sa
ma privesc in oglinda cu cei mai speriati ochi posibili, apoi mi-a dat speranta. Melodie
Beatie, autoarea, care s-a invartit si ea suficient timp in cercul acesta inchis ca o catusa, al
grijei fata de persoanele alcoolice, explica aproape stiintific ceea ce ni se intampla,
explica pas-cu-pas toti pasii care trebuie facuti si ofera o descriere amanuntita a
Programului in 12 Pasi care ne ajuta sa ne gasim fericirea in noi insine.
Ca sa va faceti o idee, Melody Beatie vorbeste despre vindecarea noastra, a
codependentilor, explicandu-ne cum putem incepe sa avem grija de noi, cum sa ne
detasam, sa ne eliberam de puterea magnifica pe care o exercita asupra noastra alcoolicul,
despre cum sa nu ne mai consideram victime, cum sa acceptam, cum sa incepem sa ne
ascultam emotiile, cum sa ne eliberam furia s.a.m.d.
Am sa revin la carte de multe ori, o recomand cu caldura tuturor celor care vor sa
inteleaga codependenta si sa se inteleaga pe ei insisi, dar deocamdata sa va spun unul din
citatele mele preferate. Una dintre multele persoane codependente pe care le-a intalnit si
le-a ajutat a spus asa:
“Am spus, de atatea ori, ca nu pot trai fara EL. M-am inselat. Toti cei patru soti
ai mei s-au dus, iar eu traiesc in continuare bine-mersi”.