Tema nr.

Caracterizați din punct de vedere al dezvoltării cognitive și socio-

relaționale elevii cu deficieță mentală, autism și sindrom Down .

Este bine cunoscut faptul că în ultimele decenii mulți autori au abordat

psihopedagogia specială, în special preoblematica deficienței mintale, mai ales
în contextu prezenței în mediul școlar. Astfel, deficiența mintală este definită
de Ioan Druțu (1995) ca fiind o „insuficiență și un funcționament intelectual
semnificativ inferior mediei, care se manifestă print-o stagnare, încetinire sau o
lipsă de achiziție în dezvoltare, determinate de factori etiologici-biologici sau
de mediu, care acționează din momentul concepției până la înceierea
maturizării și care au consecințe asupra comportamentului adaptiv” ( I. Druțu,
1995, citat în Gh. Radu, 2000, p.13).

De asemenea, Gh. Radu definește deficiența mintală ca fiind „fenomenul lezării

organice sau al afectării funcționale a sistemului nervos central, cu consecințe
negative asupra procesului maturizării mintale, al dezvoltării sub diferite
aspecte la individul în cauză”(Gh. Radu, 2000, p.13).

Este de la sine înțeles faptul că elevii cu deficiență mintală prezintă un

comportament și o dezvoltare diferite față de ceilalți elevi, ei necesitând
abordări și atenție specială atât din partea părinților cât și a colegilor și a
dascălilor, cei din urmă fiind nevoiți să depună eforturi pentru a reuși să îi ajute
să se integreze în societate cat mai ușor.

În ceea ce privește dezvoltarea cognitivă a elevilor cu deficiență mintală,

aceasta este profund afectată, întrucât procesele cognitive sunt încetinite.
Astfel, deficienții mintal au o capacitate redusă de memorare față de elevii cu
intelec normal și nu sunt capabili să redea cu fidelitate cele memorate, lucru
strâns legat de instabilitatea atenției lor, ei prezentând și dificultăți în
menținerea atenției. De asemenea, Gh. Radu susține faptul că „…memoria
mecanică reprezintă o capacitate mai bine păstrată de deficientul mintal, deci
că volumul materialului susținut prin acest tip de memorie este mai mare,
comparativ cu eficiența memoriei logice” (Gh. Radu, 2000, p.182).
Totodată, ca și gândirea, și imaginația este profund afectată la deficienții
mintal din pricina sărăciei și caracterului lacunar al bagajului de reprezentări,
dar și din pricina capacității mnezice limitare. Reprezentările sunt de
asemenea, inaccesibile copiilor cu deficiență mintală, întrucât necesită
imaginație, aceasta fiind și ea profund afectată. Afectat este de asemenea și
limbajul, acesta fiind unul sărac, lacunar și este diminuat puternic în activitatea
de învățare.

În ceea ce privește, dezvoltarea socio-relațională, copiii cu deficiență mintală

prezintă de cele mai multe ori negativism, este impulsiv, nu acceptă și nu
respectă regulile, este agresiv, prezintă interes doar pentru activitățile ludice.
În aceeași măsură se adaptează greu la societatea pentru că aceasta impune
respectarea unor reguli.

În categoria copiilor cu deficiență mintală se încadrează și copiii cu sindromul

Down, însă aceștia prezintă o deficiență profundă până la severă. În ceea ce
privește dezvoltarea lor socio-relațională, până la un an ei se simt confortabil
în brațele persoanelor străine, însă după această vârstă când încep sa distingă
peroanele străine de familie își modifică acest comportament, abordând chiar
un comportament exagerat față de străini.

După vârsta de doi ani, încep să mânuiască obiectele singuri. Puțin mai târziu,
copiii cu sindrom Down încep să adopte negarea și să spună „nu” la orice, prin
acest fapt fiind dezvoltată imaginea de sine. Spre vârsta de cinci ani, încep să
se bucure de compania altor copii, însă dialogul este mai mult un monolog. În
primii ani de școală, își dezvoltă simțul propriei competențe, iar realizarea de
sarcini școlare duce la creșterea încrederii în sine și la dezvoltarea relațiilor
sociale.( https://www.scribd.com/document/56695694/Imaginatia-La-Copiii-Cu-Sindrom-Down-
Super)

În ceea ce privește dezvoltarea cognitivă a elevilor cu sindrom Down , după

cum afirmă C. Păunescu și I. Musu (1997) „imaginația la toate formele de
dezvoltare cognitive este săracă, reproductivă, intensitatea ei fiind invers
proporțională cu gradul de gravitate, uneori până la absență totală cu
frecvente tulburări la formele de deficiență mintală)”. (C. Păunescu, I. Musu,
1997).
Spre deosebire de elevii cu deficiență mintală și cei cu sindrom Down, elevii cu
autism, demonstrează anumite performanțe cognitive în diferite domenii. În
privința dezvoltării cognitive, copiii cu autism prezintă o „disociere între
procesarea de informații simple și complexe în domeniile limbajului, memoriei,
funcției executive, cititului, matematicii, abordării unei noi perspective și unor
abilități motorii”. De asemenea, învățarea este caracterizată de„dificultăți în
observarea relațiilor dintre itemi, identificarea temei de bază, distincției dintre
relevant și nerelevant și găsirea unei semnificații”.(Ozonoff, 2001)

În relațiile socio-relaționale, copiii cu autism prezintă de cele mai multe ori

dezinteres total față de cei din jur, dar poate manifesta interes față de
vestimentația cuiva sau de anumite obiecte. De asemenea, preferă activitățile
cu caracter repetitiv

Bibliografie

- Radu, Gh., (2000). Psihopedagogia școlarilor cu handicap mintal,

București: Ed. proHumanitas
- https://www.scribd.com/document/56695694/Imaginatia-La-Copiii-Cu-Sindrom-Down-
Super)
- Păunescu C., Mușu I., (1997). Psihopedagogie specială integrată.
Handicapul mintal, Ed. ProHumanitate