Sunteți pe pagina 1din 1

Harșani Ariana

Opinie personală – La vita e bella

Un film emoționant care m-a făcut să mă simt „prinsă” în poeveste de la început până la final.
Actorul principal, Roberto Benigni, în rolul său de tată evreu – Guido Orefice – m-a surprins
extraordinar de mult cu prestația sa și își merită premiul pe deplin. Toți actorii m-au impresionat
și mi-au plăcut, dar în special cel menționat mai sus și copilul cuplului, Giosue Orefice (Giorgio
Cantarini).
Deși povestea în sine nu o consider neapărat realistă din punct de vedere istoric, reușește să arate
părțile nu tocmai plăcute ale celui de al doilea război mondial, în ceea ce privește traiul evreilor.
Tatăl copilului dă dovadă de un simț al umorului foarte delicat și îi prezintă lui Giosue lagărul
nazist ca pe un joc în care trebuie să te comporți adecvat pentru a putea primi puncte și ulterior
chiar să „câștigi jocul”. Finalul poveștii, pe de-o parte de așteptat, pe de altă parte te face puțin să
speri că, touși, va urma un final fericit, m-a copleșit puternic. Însă, sacrificul tatălui de a nu-l lăsa
pe copil cu traume este extraordinar și în final este tot ce contează cel mai mult.
În concluzie, filmul, La vita e bella, este un clasic, din punctul meu de vedere, și trebuie vizionat
măcar o dată în viață.

Arrivederci, principessa!

S-ar putea să vă placă și