CAPITOUL I : Motivarea alegeri temei

Tema aleasă de mine se numește rolul balneofiziokinetoterapiei în prevenirea și

recuperarea cifozelor . Am ales această tema deoarece multe persoane, în special copiisufera de
această deformare cauzată de malformații congenitale , anumite boli degenerative , traumatisme
ale coloanei vertebrale dar mai ales cauzată de postura incorectă adoptată în copilărie . Deoarece
nu toată lumea este familiară cu aceste deformații, cum ar fii scolioză, cifoză, lordoza mulți
părinți nu dau inportanță copiilor cu aceste deviații, neștiind că în timp pot fii afectate și celalate
organe determinând durere și alte complicații medicale.

Coloana vertebrală reprezintă componentă cea mai importantă a aparatului locomotor cât
și a scheletului osos. Ea este punctul de ancorare pentru celalalte componente ale corpului uman,
reprezentând elemental essential de menținere, ce dispune de un mare grad de mobilitate ce
interesează articulațiile intervertebrale. Din această cauza trebuie să prevenim sis a tratăm orice
deformare a acestuia .

Deși nu pare a fii o boală foarte gravă ea afectează viață individului destul de mult,
alegându-mi această tema am încercat să găsesc cele mai bune metode de recuperarea a coloanei
vertebrale prin care să stopăm evoluția deficiențelor acestuia .

Pe perioada a celor trei ani de studiu am reușit să-mi acumulez cunoștințele necesare
despre această afecțiune astfel încât, pusă în situația de a acordă îngrijire unui pacient cu cifoză,
să nu întâlnesc piedici în scopul tratați acestei boli.

Statistici :
Conform statisticilor realizate la nivel mondial, cifoza, acea modificare a coloanei
vertebrale care dă aspectul de cocoaşă, afectează până la 8% din populaţia de toate vârstele.
Creşterea bruscă în înălţime, evitarea practicării regulate a sportului, care întăreşte musculatura
spatelui, rahitismul, maladia Scheuermann, atitudinile vicioase mult timp, toate pot contribui la
apariţia cifozei. Ca şi în cazul scoliozei, boala poate afecta viaţa socială a celui afectat,
determinând în timp scăderea stimei de sine şi chiar izolarea celui în cauză.

Cifoza este o deviaţie a coloanei vertebrale în plan sagital prin exagerarea curburilor
normale ale coloanei. Se manifestă prin curbarea excesivă a coloanei în regiunea toracică, în
forma literei „C”, cu deschiderea înspre partea din faţă, compensată printr-o hiperlordoză
cervicală şi lombară pentru echilibrarea coloanei.

Nediagnosticată şi netratată la timp, cifoza va duce la modificări ireversibile ale coloanei,

care pot fi soluţionate doar prin intervenţie chirurgicală.

1
Cuprins

2
CAPITOLUL II : NOTIUNI DE ANATOMIE SI BIOMECANICA
A COLOANEI VERTEBRALE

1.1 Notiuni de anatomie a coloanei vertebrale

COLOANA VERTEBRALA (RAHIS)
Reprezinta o coloana lunga, mediana si posterioara, formata prin suprapunerea unor
piese osoase numite vertebre.
Este cel mai important segment al aparatului locomotor de care sunt legate toate celelalte
segmente.
Conform criteriului topografic o impartim:
 coloana cervicala ( 7 vertebre )
 coloana toracala ( 12 vertebre )
 coloana lombara ( 5 vertebre )
 coloana sacrata ( 1 sacru si 1 coccige )
__________________________________
TOTAL 26 piese vertebrale
Conform criteriului osteologic distingem:
 coloana presacrata
 coloana sacrococcigiana sau pelvina.
CARACTERE GENERALE ALE VERTEBRELOR ADEVARATE
O vertebra adevarata prezinta doua parti, legate prin pediculii vertebrali. Intre cele doua parti se
delimiteaza foramenul vertebral.
Cele doua parti sunt:
 parte anterioara (corpul vertebral)
 parte posterioara (arcul vertebral)
Corpul vertebral prezinta doua fete (superioara sI inferioara) sI o circumferinta. Formeaza
peretele anterior al foramenului vertebral.
Arcul vertebral formeaza peretele posterior al foramenului vertebral. Este alcatuit din:
 lame vertebrale
 proces spinos (posterior)
 procese transversare (lateral)

3
  4 procese articulare (2 superioare si 2 inferioare).
Pediculii vertebrali marginile scobite; prin suprapunerea a doua vertebre intre aceste margini se
delimiteaza foramenul intervertebral. Prin suprapunerea tuturor foramenelor vertebrale ia
nastere canalul vertebral.
COLOANA CERVICALA - formeaza scheletul gatului.
O vom imparti in doua regiuni:
1. Coloana cervicala suboccipitala formata din primele doua vertebre cervicale: C1 – atlas si
C2 – axis , ce prezinta o forma si o functie particulara.
2. Coloana cervicala inferioara de la C 3 la C7 formata din vertebre cu aceleasi caractere.

CARACTERE REGIONALE ALE VERTEBREI CERVICALE

1. Corpul vertebrei cervicale este mic, alungit transversal. Este regiunea care permite atat o mare
stabilitate cat si o mare mobilitate cu limitarea usoara a inclinarilor laterale.
2. Procesele spinoase sunt scurte; au varful bifid, favorizeaza extensia, exceptie: C2 – C7 care
au procesul spinos lung, pentru C7 acesta poate fi palpat sub piele constituind un reper
important.
3. Procesele transverse au doua radacini, una pe corp iar alta pe pedicul. Cele doua radacini
delimiteaza un orificiu – gaura transversala- pe unde trece artera si vena vertebrala. Sunt bine
dezvoltate limitand inclinatiile laterale; au varful impartit intrun tubercul anterior si unul
posterior.
4. Procesele articulare sunt orientate in plan orizontal, cele superioare privesc in sus si posterior
cele inferioare privesc in jos si anterior. Ele sunt inclinate la 45° si datorita acestui fapt inclinarea
laterala se combina intotdeauna cu o usoara rotatie.

ATLASUL Este vertebra C1.

Nu are corp vertebral dar prezinta doua mase laterale unite printr-un arc anterior si un arc
posterior. Lateral de mase se gasesc procesele transversale, voluminoase, perforate de un orificiu
pe unde trece artera vertebrala.
Inelul osos este impartit in doua parti prin ligamentele transverale ale atlasului care se insera pe
fata interna a maselor laterale:
 partea anterioara inconjoara dintele axisului.
 partea posterioara formeaza foramenul vertebral.

4
 Pe fata posterioara si inferioara a maselor exista suprafete articulare prin care atlasul se
articuleaza superior cu osul occipital si inferior cu axisul.
Osul occipital este situat la baza craniului, posterior. El este strabatut de un orificiu aflat
in continuarea canalului rahidian prin care maduva spinarii patrunde in craniu. De o parte si de
alta a acestui orificiu se gaseste o suprafata ovalara convexa, acoperita de cartilaj corespunzator
maselor laterale ale atlasului – condilii occipitali.
Fata superioara a fiecarei mase laterale este in mod egal o suprafata ovalara, dar concava,
acoperita de cartilaj. Toate aceste suprafete sunt situate pe curbura aceluiasi arc al carui centru se
gaseste in craniu. Ansamblul este deci ca o portiune de sfera plina care se articuleaza cu o
portiune de sfera goala. Aceasta permite din punct de vedere mecanic miscari in toate sensurile.
Din punct de vedere practic suprafetele sunt insa limitate, semanand cu niste pante
orientate dinspre anterior spre posterior, astfel incat principalele miscari efectuate sunt
flexie/extensie ( »da, da»), celelalte fiind puternic franate de ligamente. Mijloacele de unire ale
acastei articulatii sunt reprezentate de o capsula destul de laxa si ligamentele de la cei patru poli:
unul anterior, unul posterior si doua laterale; in plus ligamentele mentin indirect atlasul intre
axis si occipital.
AXISUL Este vertebra C2.
Are forma tipica a unei vertebre cervicale cu exceptia unei formatiuni osoase numite
“dinte”, situata pe fata superioara a corpului. Acesta patrunde in partea anterioara a inelului
atlasului.
De fiecare parte a corpului se gaseste o suprafata ovalara convexa care corespunde fetei
inferioare a unei mase laterale a atlasului. Astfel nu exista disc intre atlas si axis ci numai doua
articulatii clasice. Ambele suprafete articulare sunt convexe atat la axis cat si la atlas – este o
legatura ce asigura o mobilitate permanenta. Exista doua articulatii intre atlas si dintele axisului:
 intre arcul anterior al atlasului si fata anterioara a dintelui.
 intre ligamentul transvers al atlasului si fata posterioara a dintelui. Astfel atlasul se roteste
in jurul dintelui axisului, ( miscarea “nu, nu” ) cu o amplitudine redusa, combinata cu o
alunecare laterala. Aceasta dubla miscare permite pastrarea integritatii canalului rahidian
posterior.
Miscarile pun in actiune patru articulatii: - doua articulatii atlanto-odontoidiene - doua
articulatii atlanto-axoidiene.
COLOANA DORSALA participa la formarea scheletului toracelui.
Caractere regionale ale vertebrei dorsale:
1. Corpul este cilindric cu sectiunea aproape circulara. Pe fetele laterale ale corpului, posterior
se gasesc fete articulare pentru capul coastelor (prin suprapunerea vertebrelor se formeaza un
unghi diedru in care patrunde capul coastei). Aceste fete articulare sunt: una superioara/ una

5
 inferioara pentru vertebrele D2 – D9 una la mijloc/ una inferioara pentru D1 una singura
pentru D11, D12.
2. Procesele articulare sunt verticale in plan frontal. Cele superioare privesc posterior cele
inferioare privesc anterior. Ele permit si ghideaza miscarile de flexie-extensie si inclinare
laterala. Toate suprafetele articulare sunt situate pe curba aceluiasi cerc cu centrul
corespunzator centrului vertebral, situatie ce favorizeaza rotatiile.
3. Lamele vertebrale sunt aplatizate, drepte, mai mult inalte decat late.
4. Procesele spinoase sunt alungite, de forma prismatic triunghiulara cu orientare oblica inapoi
si in jos, cu exceptia D11, D12. Aceste caracteristici limiteaza mult hiperextensia.
5. Procesele transverse sunt de lungime inegala, mai lungi pentru partea superioara a coloanei
toracale. Pe fata lor anterioara prezinta o suprafata articulara pentru tuberculul coastei
corespunzatoare ( exceptie D11, D12 ).
COLOANA LOMBARA
Caractere regionale ale vertebrei lombare
1. Corpul este voluminos, alungit transversal.
2. Procesele transverse sunt lungi, se numesc procese costiforme fiind resturi de coaste.
Adevaratele procese transverse sunt mici proeminente, pe fata posterioara a proceselor
costiforme si se numesc procese accesorii.
3. Procesele articulare superioare au forma unor segmente de cilindru gol si privesc medial,
cele inferioare au forma unui segment de cilindru plin si privesc lateral.
4. Procesele spinoase sunt scurte si masive, dreptunghiulare, orizontale; permit o buna
amplitudine a extensiei. Aceste caracteristici permit miscari de flexie/extensie cu o buna
amplitudine, inclinare laterala si rotatii limitate.
SACRUL este un os median si posterior, nepereche situat in continuarea coloanei lombare.
Aproximativ triunghiular reprezinta fuziunea a cinci vertebre sacrale ale caror elemente sunt
distincte.
Fata anterioara sau pelvina e concava; in centru se recunoaste forma corpurilor
vertebrale separate prin linii orizontale reprezentand discurile. Unghiul format de sacru cu
ultima vertebra lombara se numeste promotoriu si reprezinta limita anterioara intre micul si
marele bazin.
Lateral se observa gaurile sacrate pelviene prin care trec ramurile anterioare ale nervilor
spinali sacrati.
Pe coloanele osoase dintre gaurile sacrate pelviene se insera muschiul piriform. Fata
superioara sau baza prezinta central fata superioara a primei vertebre sacrate; posterior de aceasta
se gaseste orificiul superior al canalului sacrat, iar lateral aripioarele sacrului. Cele doua procese
articulare prezente se articuleaza cu procesele articulare inferioare ale ultimei vertebre lombare.
Fata posterioara este convexa de la linia mediana spre exterior gasim de fiecare parte:
 creasta sacrala mediana (prin unirea proceselor spinoase )

6
  creasta sacrala intermediara (prin unirea proceselor articulare )
 creasta sacrala laterala (prin unirea proceselor transverse )
COCCIGELE este un mic os triunghiular format prin fuzionarea a 4 – 5 vertebre care, insa nu
pot fi identificate. Se articuleaza cu sacrul printr-o suprafata de forma ovala si este mentinut
printr-o capsula si ligamente. Aceasta articulatie este frecvent sudata. Prezinta doua fete, doua
margini, o baza si un varf.
ARTICULATIILE COLOANEI VERTEBRALE includ urmatoarele tipuri articulare:

ARTICULATII INTRINSECI

A. ARTICULATIILE VERTEBRELOR ADEVARATE

1.Articulatiile corpurilor vertebrale ( simfize ) Componente:
 suprafete articulare reprezentate de fetele superioare si inferioare ale corpurilor
vertebrale.
 mijloace de unire reprezentate de discurile intervertebrale si ligamentele vertebrale
longitudinale anterior si posterior.
Discurile intervertebrale ( fibrocartilaje ) au forma unor lentile biconvexe, de inaltime
variabila ( C = 3 mm, T = 5 mm, l = 9 mm ), reprezentand ¼ din inaltimea corpului vertebrei.
Prezinta o portiune centrala plina cu lichid ( nucleu pulpos ) si un inel fibros periferic. In
regiunile cervicale si toracale sunt mai inalte anterior, iar in regunile lombare sunt mai inalte
posterior La batrani se reduc prin deshidratare, de aceea cu varsta se scade in inaltime.
Ligamentul vertebral longitudinal anterior reprezinta o panglica fibroconjunctiva care se
intinde de la baza occipitalului pana la S2; adera strans de corpurile vertebrale si mai slab de
discurile intervertebrale. Intre ligament, marginea vertebrei si disc exista un spatiu in care se
gaseste tesut conjunctiv lax, plexuri nervoase, terminatii nervoase senzitive. La acest nivel ca
urmare a unor procese de mineralizare se formeaza osteofite ciocuri- (discartroze).
2.Articulatiile proceselor articulare sunt:
-plane in regiunile cervicala si toracala;
-trohoide in regiunea lombara.
3.Articulatile lamelor vertebrale ( sindesmoze - sinelastoze) se realizeaza prin ligamente
galbene elastice.
Rol:
 prin elasticitate contribuie la readucerea coloanei in pozitie normala dupa ce a fost
flexata;

7
  impiedica flexia exagerata, brusca a coloanei vertebrale cu protejarea discurilor;
-contribuie la mentinerea colonei vertebrale in pozitie verticala.
4.Articulatiile proceselor spinoase se realizeaza prin ligamente interspinoase care unesc doua
procese spinoase succesive si ligamentul supraspinos care uneste toate procesele spinoase; in
regiunea cervicala acesta poarta numele de ligament nuchal.
5. Articulatiile proceselor transversale se realizeaza prin ligamente intertransversale.
ARTICULATII EXTRINSECI
A.Articulatiile capului cu coloana vertebrala:
1.Articulatia atlantooccipitala ( sinoviala, condiliana, uniaxiala) - permite miscari de flexie-
extensie.
2.Articulatia atlantoaxoidiana :
 mediana (sinoviala, trohoida, uniaxiala)
 permite miscari de rotatie;
 laterala ( sinoviala, plana) - permite miscari de alunecare
B.Articulatiile coastelor cu coloana vertebrala:
1.Articulatia costovertebrala.
2. Articulatia costotransversala.
COLOANA VERTEBRALA CA INTREG
Coloana vertebrala considerata in totalitatea ei prezinta:
1. Fata anterioara este reprezentata de o coloana cilindrica rezultata din suprapunerea
corpurilor vertebrelor.
2. Fata posterioara prezinta pe linia mediana procesele spinoase ce formeaza creasta spinoasa
(se pot explora in flexia trunchiului).
In continuare se exploreaza creasta sacrala mediana iar in plica interfesiera se pot palpa
coarnele sacrale, coarnele coccigiene si hiatul sacral.
De o parte si de alta a crestei spinale se gasesc santurile vertebrale ce adapostesc muschii ce
actioneaza asupra coloanei vertebrale.
3. Fetele laterale prezinta: procese transversale, pediculi vertebrali, foramene intervertebrale
(de conjugare), partile laterale ale corpurilor vertebrale.
4. Canalul vertebral se formeaza prin suprapunerea foramenelor vertebrale. Diametrele
canalului vertebral variaza; sunt mai mari in regiunea cervicala si lombara unde mobilitatea
este mai mare.
Coloana vertebrala nu este rectilinie, ea prezinta doua feluri de curburi: in plan sagital si in
plan frontal.

8
In plan sagital - curburile sunt orientate fie cu convexitatea inainte cand se numesc lordoze, fie
cu convexitatea inapoi cand se numesc cifoze.
Coloana vertebrala prezinta patru curburi:
curbura cervicala (lordoza),
curbura toracala (cifoza),
curbura lombara ( lordoza ),
curbura sacrococcigiana ( cifoza ).
In timpul vietii intrauterine coloana vertebrala prezinta o singura curbura cu convexitatea
inapoi (cifoza) . La nou nascut coloana vertebrala prezinta un unghi lombosacral, ce separa
cifoza cervico-toracala de cea sacrococcigiana. Lordoza cervicala apare in lunile 3-5, este
rezultatul ridicarii capului de catre sugar. Lordoza lombara apare in jurul varstei de doi ani si se
datoreaza statiunii verticale si locomotiei.
Coloana vertebrala poate prezenta si curburi patologice ca urmare a exagerarii curburilor
normale. Cifoza patologica se caracterizeaza prin accentuarea convexitatii posterioare, iar
lordoza patologica prin accentuarea convexitatii anterioare. Scolioza este exagerarea curburilor
in plan frontal.
Curburile patologice pot fi congenitale sau dobandite, pot influenta negativ dezvoltarea si
functionarea unor viscere.
Rolul biomecanic
Coloana vertebrala este antrenata in miscari numeroase si ample; datorita acestora corpul are o
mare mobilitate. Aceste miscari au fost discutate anterior.

1.2 Biomecanica coloanei cervicale

1.2.1 Coloana cervicală – bilanţ articular
Flexia capului şi gâtului
Definirea mişcării: mişcarea prin care bărbia se apropie de stern.
Valoarea normală: 35-450 (Chiriac), 80-900 (Magee), 30-450 (Sbenghe).
Poziţia iniţială: subiectul în şezând, cu privirea înainte. Poziţia finală: subiectul în
şezând, bărbia se apropie de stern, până la limita de mişcare. Determinarea planului în care se
execută mişcarea: sagital.
Poziţia goniometrului:
Centrul goniometrului se plasează la nivelul articulaţiei temporo-mandibulare, pe partea laterală.

9
Braţul fix urmăreşte linia ce uneşte conductul auditiv cu comisura buzelor.
Braţul mobil urmăreşte acelaşi reper în poziţia finală. Poziţia
kinetoterapeutului faţă de segmentul testat - lateral.

Extensia capului şi gâtului

Definirea mişcării: mişcare în plan posterior prin care occiputul se apropie de coloana
vertebrală.
Valoarea normală: 300 (Chiriac), 700 (Magee), 35-450 (Sbenghe).
Poziţia iniţială: subiectul în şezând, cu privirea înainte. Poziţia finală: subiectul în şezând,
occiputul se apropie de coloana vertebrală, până la limita de mişcare
Determinarea planului în care se execută mişcarea: sagital.
Poziţia goniometrului:
Centrul goniometrului se plasează la nivelul articulaţiei temporo-mandibulare, pe partea laterală.
Braţul fix urmăreşte linia ce uneşte conductul auditiv cu comisura buzelor.
Braţul mobil urmăreşte acelaşi reper în poziţia finală. Poziţia
kinetoterapeutului faţă de segmentul testat este în lateral.
Înclinarea capului şi gâtului
Poziţia iniţială: subiectul în şezând, cu privirea înainte.
Poziţia finală: subiectul în şezând, urechea se apropie de acromion, până la limita de mişcare.
Determinarea planului în care se execută mişcarea: frontal.
Poziţia goniometrului:
Centrul goniometrului se plasează la nivelul vertebrei C7, pe partea posterioară.
Braţul fix urmăreşte linia mediană a capului, respectiv vertexul.
Braţul mobil urmăreşte acelaşi reper în poziţia finală.
Poziţia kinetoterapeutului faţă de segmentul testat este în spate.
Rotaţia capului şi gâtului
Definirea mişcării: mişcarea de privire peste umăr (mişcarea în jurul unui ax ce trece
prin mijlocul vertebrelor cervicale).
Valoarea normală: 45-600 (Chiriac), 70-900 (Magee), 45-700 (Sbenghe).

10
Poziţia iniţială: subiectul în şezând, cu privirea înainte.
Poziţia finală: subiectul în şezând, roteşte capul înspre o parte, până la limita de mişcare.
Determinarea planului în care se execută mişcarea: transversal.

Poziţia goniometrului:
Centrul goniometrului se plasează la nivelul părţii superioare a capului, respectiv la nivelul
vertexului.
Braţul fix urmăreşte linia imaginară a vârfului nasului.
Braţul mobil urmăreşte acelaşi reper dar în poziţie finală. Poziţia
kinetoterapeutului faţă de segmentul testat este în spate.

1.2.1 Coloana cervicală – bilanţ muscular

Flexia capului şi gâtului
Muşchi principali: sternocleidomastoidian (contracţie bilaterală), scaleni (contracţie
bilaterală).
Muşchi accesori: lungul gâtului.
Poziţia fără gravitaţie: subiectul în decubit lateral cu capul şi gâtul susţinute de kinetoterapeut.
Stabilizarea: se realizează la nivelul umărului. Kinetoterapeutul este plasat în spatele
subiectului.
F1: muşchii sternocleidomastoidienii se palpează pe faţa antero-laterală a gâtului, de o parte şi
de alta a traheei.
F2: din poziţia fără gravitaţie, subiectul execută flexia gâtului.
subiectul în decubit dorsal.
F3: din poziţia antigravitaţională, subiectul execută flexia gâtului.
F4: respectând aceeaşi poziţie se opune o rezistenţă uşoară la nivelul frunţii.
F5: Rezistenţa aplicată în aceeaşi regiune este mai mare sau excentrică. Substituţii: flexia
trunchiului, înclinarea capului şi gâtului.
Extensia capului şi gâtului

11
 Muşchi principali: spleniusul gâtului (contracţie bilaterală), semispinalul gâtului
(contracţie bilaterală), trapezul (contracţie bilaterală), lungul capului şi al gâtului (contracţie
bilaterală).
Poziţia fără gravitaţie: subiectul în decubit lateral cu capul şi gâtul susţinute de
kinetoterapeut.
Stabilizarea: se realizează la nivelul umărului, pe partea posterioară. Kinetoterapeutul este
plasat în spatele subiectului.
F1: muşchii se palpează paravertebral coloanei cervicale.
F2: din poziţia fără gravitaţie, subiectul execută extensia gâtului. Poziţia antigravitaţională:
subiectul în decubit ventral.
F3: din poziţia antigravitaţională, subiectul execută extensia gâtului.
F4: respectând aceeaşi poziţie se opune o rezistenţă uşoară la nivelul occiputului şi o stabilizare
a regiunii dorsale.
F5: Rezistenţa aplicată în aceeaşi regiune este mai mare sau excentrică.
Înclinarea capului şi gâtului
Muşchi principali: sternocleidomastoidian (contracţie unilaterală, de aceaşi parte),
scaleni (contracţie unilaterală, de aceeaşi parte).
Muşchi accesori: ridicătorul scapulei (contracţie unilaterală, de aceaşi parte)
Poziţia fără gravitaţie: subiectul în decubit dorsal.
Stabilizarea: se realizează la nivelul ambilor umeri. Kinetoterapeutul este plasat lateral faţă de
subiect.
F1: se palpează muşchii de pe partea corespunzătoare înclinării capului şi gâtului. F2: din poziţia
fără gravitaţie subiectul execută înclinarea gâtului de o parte sau de alta.
Poziţia antigravitaţională: subiectul în decubit heterolateral, faţă de partea în care urmează a fi
executată mişcarea (Ex: pentru testarea musculaturii înclinătoare a gâtului de pe partea dreaptă,
subiectul va fi în decubit lateral pe partea stângă).
F3: din poziţia antigravitaţională, subiectul execută înclinarea gâtului într-o parte sau alta.
F4: respectând aceeaşi poziţie se opune o rezistenţă uşoară la nivelul temporalului.
F5: rezistenţa aplicată în aceeaşi regiune este mai mare sau excentrică.
Rotaţia capului şi gâtului
Muşchi principali: sternocleidomastoidian (contracţie unilaterală, de partea opusă), oblic
inferior al capului (contracţie unilaterală, de aceaşi parte), multifizi, scaleni (contracţie
unilaterală, de aceaşi parte). Poziţia fără gravitaţie: subiectul în şezând.

12
Stabilizarea: se realizează la nivelul ambilor umeri.
Kinetoterapeutul este plasat în spatele subiectului
F1: muşchiul sternocleidomastoidian se palpează pe partea opusă direcţiei de mişcare.
F2: din poziţia fără gravitaţie subiectul execută rotaţia gâtului de o parte sau de alta. Poziţia
antigravitaţională: subiectul în decubit homolateral, faţă de partea pe care se află musculatura de
testat (Ex: pentru testarea musculaturii rotatorii a gâtului de pe partea dreaptă, subiectul va fi în
decubit lateral pe partea dreaptă şi va executa rotaţie pe partea stânga).
F3: din poziţia antigravitaţională, subiectul execută rotaţia capului şi gâtului într-o parte sau alta.
F4: respectând aceeaşi poziţie se opune o rezistenţă uşoară la nivelul temporalului (lateral).
F5: rezistenţa aplicată în aceeaşi regiune este mai mare sau excentrică.

13
CAPITOLUL III : CIFOZA CERVICALA
3.1 Definitie:
Cifozele sunt deviatii ale coloanei vertebrale,in plan sagital (antero-posterior), prin
exagerarea curburilor normale ale acesteia, cu convexitatea curburii orientata posterior

3.2 Simptome

14
Simptomele cifozei pot include:
 postura aplecata inainte sau prezenta cocoasei
 dureri usoare de spate
 rigiditate a coloanei sau sensibilitate
 oboseala

In cazuile usoare, cifoza poate sa nu presupuna prezenta vreunor semne si simptome

Tipuri de cifoza la copii si adolescenti.

In cazul copiilor si adolescentilor cele mai frecvente tipuri de cifoza includ:

Cifoza posturala.
Acest tip apare mai ales la adolescenta. Evolutia cifozei posturale este in general treptata.
Apare mai frecvent la fete. Postura defectuoasa poate determina intinderea ligemantelor si o
dezvoltare anormala a vertebrelor. Cifoza posturala este deseori insotita de o curbare exagerata in
sens invers a coloanei lombare, care poarta numele de hiperlordoza. Hiperlordoza este modul de
compensare pentru curbura exagerata a coloanei superioare.

Cifoza Scheuermann.
Ca si in cazul cifozei posturale, cifoza Scheuermann apare de obicei la adolescenta, cel
mai frecvent intre 10 si 15 ani, o perioada in care vertebrele sunt inca in crestere. Boala
Scheuermann apare cu o frecventa putin mai mare la baieti. Aceasta afectiune poate deforma
vertebrele care au forma unei pene la radiografie si nu o forma rectangulara asa cum arata ele in
mod normal. De asemenea, se pot observa si nodulii Schmorl pe vertebrele afectate. Acesti
nodului sunt rezultatul presiunii exercitate de discul vertebral asupra acestora. Cauzele cifozei
Sceuermann nu sunt cunoscute, dar exista o tendinta de a apare la mai multi membrii ai aceleiasi
familii. Unele persoane cu acest tip de cifoza prezinta si scolioza, o deformatie spinala care
cauzeaza curburi laterale. Adultii care dezvolta cifoza Scheuermann in timpul copilariei pot
prezenta dureri pe masura ce inainteaza in varsta.

Cifoza congenitala.
O malfomatie a coloanei vertebrale in timpul dezvoltarii fetale poate determina cifoza la
unii sugari. Unele vertebre pot fuziona intre ele sau oasele pot sa nu se formeze corect. Acest tip
de cifoza poate sa se agraveze pe masura ce copilul creste. In unele cazuri, cifoza congenitala
poate determina paralizia partii inferioare a corpului (paraplegie)

15
3.3 Cauze
Aceasta deviatie apare din mai multe cauze: fie din cauza cresterii excesive a inaltimii si
cresterea insuficienta a masei musculare; ori din cauza miopiei; dar este si o boala profesionala, a
muncii de la birou ce presupune o atitdine cifotica.

Cauzele la adulti
Afectiunile care pot detemina deformarea coloanei vertebrale la adulti includ:
 Osteoporoza, o afectiune ce determina subtierea oaselor care se asociaza cu fracturi ale
vertebrelor, ducand la compresia coloanei si aparitia cifozei.
 Artrita degenerative a coloanei vertebrale, care poate determina deteriorarea oaselor si a
discurilor intervertebrale.
 Spondilita anchilopoetica, o artrita inflamatorie care afecteaza coloana vertebrala in
regiunile articulare.
 Afectiuni ale tesutului conjunctiv, cum este sindromul Marfan, care poate afecta
abilitatea tesutului conjunctiv de a mentine articulatiile in pozitie corecta.
 Tuberculoza si alte infectii ale coloanei vertebrale care pot determina o distructie a
articulatiilor.
 Cancerul sau tumorile benigne care pot determina o pozitionare anormala a vertebrelor
 Spina bifida, un defect de nastere in care o parte a coloanei nu se formeaza complet si
care determina defecte ale maduvei si ale vertebrelor.
 Afectiuni care pot determina paralizia, cum sunt encefalopatia infantila sau poliomielita
care determina o rigidizare a oaselor coloanei.

3.4 Factori de risc

Anumite grupe populationale au un risc mai mare de a dezvolta cifoza:
 fetele la adolescenta care au o postura precara au un risc mai mare pentru cifoza
posturala
 baietii cu varsta intre 10 si 15 ani au un risc mai mare pentru cifoza Scheuermann
 adultii in varsta cu osteoporoza au un risc mai mare de fracturi spinale care pot contribui
la aparitia cifozei
 persoanele care au afectiuni ale tesutului conjunctiv, cum ar fi sindromul Marfan.

3.5 Complicatii
Cifoza poate determina urmatoarele complicatii:

16
  Probleme de imagine corporala. Adolescentii in special, pot prezenta perturbari ale
imaginii de sine datorita prezentei cifozei sau a purtarii corsetului pentru corectarea
afectiunii.
 Deformarea. Rotunjirea spatelui poate deveni proeminenta in timp
 Durerile de spate. In unele cazuri, alinierea incorecta a vertebrelor poate determina
durere, care poate deveni severa sau debilitanta. Dificultati de respiratie. In cazurile
severe, curbura poate determina cutia toacica sa comprime plamanii, micsorand
capacintatea respiratorie.
 Semne si simptome neurologice. Desi rare, acestea pot include slabiciune sau paralizie,
ca rezultat al presiunii spinale.

3.6 Clasificare.
1. După localizare:                                         

* Cifoză dorsală –este o accentuare a curburii fiziologice a coloanei în regiunea toracala.Este

cea mai frecvența deviație a coloanei.

* Cifo-lordoză (cifoză dorsală compensată de lordoză lombară),este o accentuare a celor două

curburii vertebrale,echilibrate și compensandu-se reciproc.

* Cifoză lombară și inversiunea vertebrală este o cifoză lombară apărută prin retroversia

bazinului,compensată dorsal.

* Cifoză cervicală reprezintă inversarea curburii lordotice cervicale.

* Cifoză totală este continuarea cifozei dorsale și lombare și este însoțită de înfundarea

toracelui. Este o cifoză lungă, întâlnită la indivizii cu relaxare ligamentara și musculară.

2. După etiologie:

A. Funcționale (nestructurale).Ele sunt deviații tipice, ușoare, cu debut greu de precizat,cu

evoluție lungă și lentă,dar cu prognostic favorabil.În cazul lor nu se constată modificări
morfologice ale coloanei vertebrale.Cifozele funcționale sunt cele mai frecvente deviații ale
coloanei vertebrale din perioada de creștere. Ele se împart în:

 Habituale - de obișnuință                                                                                         
 De creștere - apărute în urmă disproporției dintre creșterea exagerată în înălțime și
dezvoltarea insuficientă a musculaturii;
 Profesionale - există profesii (ex:muncă la birou) care predispun la o atitudine cifotica;
 Compensatorii și cele datorate defectelor unor analizatori (cifoză miopilor).

17
 Toate acestea sunt ușor de corectat (prin exerciții funcționale de extensie),uneori prin
simplă îndepărtare a cauzelor care le-a produs. Dacă nu sunt tratate,ele pot determina modificări
anatomice în structura elementelor coloanei vertebrale și devin patologice.

B. Patologice. Sunt deviații mai accentuate și mai grave decât cele funcționale, ele fiind
însoțite întotdeauna de modificări (deseori ireductibile) ale structurii elementelor  coloanei
vertebrale.Tratamentul lor este complex (orthopedic, chirurgical, kinetoterapeutic),el putând avea
rezultate pozitive doar dacă se intervine precoce prin înlăturarea cauzei care le-a
produs.Tratamentul acestor cifoze este de lungă durata.

      Cifozele patologice sunt grupate astfel:

 Congenitale: platispondilia, agenezia disului intervertebral, microspondilia

 Post-traumatice: luxatia și fractură vicios consolidată,hernia de disc,cifoză
histerotraumatica,sdr. Kummel-Verneuil;
 Infecțioase: tuberculoză osoasă (morbul lui Pott),cifoză tetanica,osteomielitica;
 Distrofice: epifizita sau osteocondrita vertebrală (boală Scheuermann).Este cea mai des
întîlnită formă de cifoză patologică;
 Reumatice (inflamatorii): spondilită anchilozanta,spondilodiscartroze;
  Paralitice (neuromusculare): atunci când este compromisă musculatura regiunii, paralizia
cerebrală infantilă,sindroame extrapiramidale
   Endocrine și carentiale: osteoporoză,boală Cushing,rahitismul,osteomalacia;
  Cifoza senilă: prin involuția ososasa și insuficientă musculară
  Psihotice: în afecțiuni psihice depressive
   Cifoze medicamentoase: administrarea îndelungată de cortizon,insulină,curara,pot
determina apariția fracturilor de coloana și a cifozei consecutive.   

 Etiologie.

 Etiologia cifozelor este vastă, cuprinzând cauze multiple, unele predispozante:

 Congenitale : defect de formare a corpilor vertebrali, malformații vertebrale cu caracter
familial;
  Neuro-musculare : afecțiuni neurologice, tumori medulare, siringomielie;
   Post-traumatice (tasari vertebrale în urmă unor accidente, fracturi sau contracturile din
tetanos sau epilepsie);
 Tumori vertebrale;
  Boli genetice ale scheletului (osteocondrodistrofii);
  Postinflamatorii: morbul lui Pott (tuberculoză osoasă),precum și spondilita anchilozanta
care la adult, este una din cauzele cele mai frecvente ale cifozelor cervico-dorsale
progresive și ireductibile;
 ·Boli metabolice (rahitismul, osteomalacia, osteoporoză);
  Insuficientă musculară, în cazul adolescenților care au crescut repede în înălțime, fără a
avea un tonus muscular și ligamentar suficient; poziția greșită în banca sau la locul de
muncă; miopia;

18
  Vârstă- vârstnicii (peste 60-80 de ani), cu osteoporoză sau osteomalacie și tasare
anterioară a discurilor intervertebrale, prin hipotonia mușchilor paravertebrali, prezintă o
cifoză mai mult sau mai puțîn accentuată localizată de obicei cervico-dorsal la bărbați și
dorso-lombar la femei.

Mecanisme etiopatogenice.

 Factorii care pot determina apariția unei cifoze la nivelul coloanei vertebrale sunt
multipli.Uneori ei sunt cunoscuți (congenitali, traumatici, infecțioși, tumorali,etc),însă de
cele mai multe ori aceștia sunt necunoscuți.
  Cercetările științifice au condus la evidențierea acestor factori: 
  factorii genetici (predispoziție familială),
 factori metabolici, pot altera formarea țesutului care constituie scheletul de rezistență al
corpilor vertebrali în anumite boli (maladia Scheuermann)
   Factori de deficiență a sistemului de echilibru,

   3.7  Anatomie patologică.

          Din punct de vedere anatomo-patologic, cifozele pot fi:

a).Cifozele tipice sau comune atunci când se produc prin exagerarea curburilor cifotice
normale (dorsală sau sacro-coccigiana);

b).Cifozle  atipice, când se produc prin exagerarea altor curburi decât a celor normale
(lombară sau cervicală).

  Cifoza dorsală se compensează superior prin înclinarea înainte a gâtului și capului, iar
inferior prin accentuarea curburii lombare .Omoplații sunt îndepărtați de torace (omoplați « în
aripioare ») prin întinderea mușchiului trapez și a romboizilor și prin scurtarea marelui
pectoral.Toracele este înfundat și umerii aduși înainte.

Cifoza adolescenților (din cadrul maladiei Scheuermann).Prin pierderea

elasticității nucleului pulpos și inputinarea substanței discului intervertebral se
ajunge la o micșorare a spațiului intervertebral. Deaorece, în partea posterioară
micile articulații mențîn bine vertebrele, această apropiere se face mai mult în
partea anterioară. Sporirea presiunii în partea anterioară a unor corpuri vertebrale
în creștere duce la tulburări în dezvoltarea epifizelor și la formarea de vertebre ușor
cuneiforme.

19
CRITERII DE SUSȚINERE A DIAGNOSTICULUI.

         Diagnosticul unei cifoze va trebui să precizeze felul ei, etiologia (cauzele), gravitatea și
potențialul sau evolutiv.

         Diagnosticul pozitiv se stabilește pe baza examenului clinic și paraclinic.

         Tablou clinic:

Din punct de vedere clinic,în cazul cifozelor,nu putem vorbi despre o regulă generală în
ceea ce privește simptomatologia acestor deviații vertebrale.Așadar,fiecare tip în parte,prezintă
atât semne subiective cât și obiective diferite de ale celorlalte.

         Există totuși câteva simptome și semne obiective pe care le întâlnim în mai multe cazuri și
anume:

 durerea,care apare la nivelul curburii,pe apofizele spinoase ale  vertebrelor.Ea se resimte

la palpare,dar mai ales la percuție;
 durerea în coloana vertebrală este însoțită,întotdeauna,de contractură  mușchilor lungi ai
spatelui și de o oarecare rigiditate în mișcări;
 cifoza se asociază cu hipotonia musculaturii spatelui și abdomenului;
 frecvent ,se asociază și cu piciorul plat;
 pacienții vor avea umerii căzuți anterior și omoplați *în aripioare*;
 agravarea continuă a deviațiilor vertebrale antrenează tulburări respiratorii și cardiace.

Examen obiectiv:
Deviația cifotică imprimă întregului corp o atitudine cifotică globală, caracterizată printr-
o mare incurbare a coloanei vertebrale și o garbovire a întregului spate.Capul și gâtul se înclină
mult înainte, umerii sunt aduși mult în față, pieptul este turtit sau înfundat, abdomenul este
uneori supt, alteori balonat.Bazinul este puțin înclinat, iar membrele inferioare sunt drepte sau
ușor flectate din genunchi. Atitudinea se menține mai mult pe baza elementelor pasive, mușchii
planului posterior al trunchiului și gâtului fiind întinși, mușchii planului anterior fiind relaxați.

Deviațiile cifotice se pot accentua progresiv,trecând de la o cifoza cu un grad redus de

curbură,la una cu o curbură accentuată sau foarte accentuată.De asemenea,ele se pot limita doar
la elementele coloanei vertebrale,constituind cifoze propriu-zise,sau pot afecta și alte elemente
anatomice ale spatelui (coaste,omoplați,mușchi), constituind spatele cifotic.

Cele mai frecvente curburi cifotice au o lungime medie; există însă și curburi scurte,care
se limitează la câteva corpuri vertebrale; sau lungi care se întind la un număr mare de vertebre.

Atitudinea corectă a corpului reprezintă un semn al echilibrului fizic și psihic al

individului, rezultat al dezvoltării normale și armonioase a corpului.

20
EVOLUTIE SI PROGNOSTIC.

Evolutia si prognosticul cifozelor sunt foarte variate si depind foarte mult de anumiti factori,cum
ar fi:

 Etiologia bolii;
 Localizarea si intinderea ei;
 Momentul diagnosticarii :cand aceasta se face in stadiile initiale,cand nu apar modificari
organice (ci numai functionale),evolutia si prognosticul sunt favorabile
 Cu cat tratamentul este aplicat mai precoce,este mai complex si de lunga durata,cu atat
prognosticul este mai bun;
 Varsta pacientului : cifoza adolescentilor are prognostic bun (daca se iau masuri la timp
pentru a se impiedica formarea unei cifoze definitive).

O mare parte din deviatiile coloanei vertebrale indiferent de cauza care le-a generat, au
un potential evolutiv, mai ales daca au depasit un anumit grad de gravitate. Aceasta
evolutie,guvernata de legi biomecanice,independente uneori de cauza initiala,se mentine pe toata
perioada de crestere si nu arareori,in cazurile grave,pe tot parcursul vietii.

Agravarea continua a deviatiei vertebrale antreneaza tulburari ale functiei respiratorii

(insuficienta respiratorie de tip restrictiv) si, in final,a functiei cardiace.

3.8 TRATAMENT.

Act de o mare insemnatate,terapia unei deviatii vertebrale (cifoza) este rezultatul muncii
unei intregi echipe interdisciplinare din care fac parte medicul ortoped , kinetoterapeutul,medicul
de explorari functionale,radiologul,protezistul,medicul neurolog,etc.

Indicatiile terapeutice trebuie sa fie individualizate fiecarui caz in parte,sa tina cont nu
numai de particularitatile individului,dar si de mediul familial si posibilitatile de supraveghere a
efectuarii tratamentului in cadrul familiei.

Tratamentul cifozelor este unul complex care abordeaza mai multe ramuri,atat
medicale,socio-familiale,cat si educationale.

3.8.1.Tratament profilactic.

Dintre numeroasele cauze care contribuie la modificarea tinutei corecte a trunchiului si

aparitia deviatiilor vertebrale trebuie mentionata,in primul rand, pozitia copilului in banca,la
scoala sau la masa de lucru acasa,unde isi petrece o mare parte din timp,tocmai in perioada de
crestere,pozitie care va avea o insemnata influenta asupra coloanei vertebrale.Pentru eliminarea
acestei cauze favorizante de atitudine vicioasa,se indica folosirea bancilor individuale care pot fi
adaptate cu usurinta in functie de talia elevului.

21
 Pentru profilaxia atitudinilor vicioase se recomanda :

 Cunoasterea cauzelor si a inprejurarilor care determina atitudinea vicioasa si inlaturarea

lor la timp;
 Imbunatatirea stari de sanatate a organismului prin procedee de calire,exercitii fizice,etc.
 Inbunatatirea factorilor si a conditiilor activitatilor zilnice;
 Asigurarea obligatorie a odihnei zilnice.

3.8.2.Tratament igieno-dietetic.

Sunt indicate:

 igiena corporala,a imbracamintei si a locuintei

 alimentatie bogata in proteine si saruri minerale
 regim de odihna adecvat (pe pat tare)
 viata in aer liber,cu multa miscare,cura heliomarina,sport (innot,volei,gimnastica,etc.)
 mentinerea unei pozitii (posturi) corecte a trunchiului
 corectarea tulburarilor de statica, sustinerea corecta a platfusului.

3.8. 3.Tratament medicamentos:

 tratament tonifiant cu calciu,fosfor si vitamine.

3.8.4.Tratament ortopedico-chilurgical

In alcatuirea planului terapeutic sunt luate in considerare o serie de criterii.Stabilite pentru

cifozele din maladia Scheuermann,care sunt cele mai frecvente,ele insa sunt folosite pentru
alcatuirea programului terapeutic si in deviatiile de alte cauze.

Criterii de indicatie terapeutica:

a) Gradul curburii vertebrale este un criteriu important pentru indicatia terapeutica,

astfel :

 Cifozele toracale sub 40-50 de grade se trateaza de obicei prin mijloace kineto-
terapeutice. 
 Cifozele toracale intre 40-50 si 70-80 de grade se trateaza prin mijloace ortopedice
(redresari cu ajutorul aparatelor gipsate si mentinerea corectiei cu ajutorul corsetelor
ortopedice).
 Cifozele grave,peste 80 de grade, nu pot fi corectate si stabilizate decat printr-un
tratament chirurgical.

22
 b) Supletea coloanei vertebrale (posibilitatea de redresare a curburii) evaluata clinic si
radiografic,este un alt criteriu in alegerea tratamentului. O coloana supla, reductibila va necesita
numai kinetoterapie. Dinpotriva,o redresare partiala sau absenta,impune o corectare cu aparate
gipsate si corsete ortopedice.

c) Un criteriu major il reprezinta importanta leziunilor structurale vertebrale, astfel

leziunile grave,extinse la mai multe vertebre impun un tratament ortopedic,chiar daca gradul
cifozei este relativ mic. Dinpotriva,o cifoza relativ importanta (50 de grade) dar supla si cu
leziuni structurale vertebrale mici, va reactioma favorabil la kinetoterapie.

d) Localizarea leziunilor joaca si ea un rol important in stabilirea planului

terapeutic.Localizarile lombare si toraco-lombare abolesc mai intai lordoza si apoi conduc la
aparitia cifozei.Persistenta unei cifoze lombare in ortostatism provoaca proiectia trunchiului
inainte si antreneaza o jena progresiva.In acest caz tratamentul corectiv este cel ortopedic
(aparate gipsate,corsete),el fiind necesar chiar la o cifoza cu un grad mai mic al curburii.

In concluzie, exista trei importante mijloace terapeutice:

 Kinetoterapia,
 Tratamentul ortopedic,
 Tratamentul chirurgical.

* Kinetoterapia (terapia prin miscare) este deosebit de importanta in corectarea deviatiilor

vertebrale, ea fiind prezenta in toate programele terapeutice, fie singura, fie asociata cu
tratamentul ortopedic sau cu cel chirurgical.

* Tratamentul ortopedic isi propune corectarea sau mentinerea deviatiei vertebrale in scopul
neutralizarii riscului de agravare a acesteia,folosindu-se de mijloacele pe care le are la dispozitie
si anume:

--Aparate ortopedice pasive,care realizeaza corectia deviatiei folosind forta de presiune,la

nivelul partii convexe a curburii si forta de tractiune.Corectarea este in general realizata prin
aparate gipsate succesive.Cand se obtine corectia maxima,locul lor este luat de corsetele
ortopedice.In cifoza,aparatul gipsat se aplica in doi timpi: in prima faza este desfiintata lordoza
lombara,iar a doua faza,realizata dupa 24 de ore,corecteaza cifoza toracala.

23
 --Aparate ortopedice active, cu ajutorul lor corectia se obtine printr-o autoredresare activa
a coloanei.Acestea sunt corsetele ortopedice.Ele sunt purtate -permanent sau intermitent,in
functie de gravitatea curburii.

--Alte metode ortopedice (tractiunea continua in timpul noptii;electrostimularea

musculaturii cu ajutorul unor aparate special concepute).

* Tratament chirurgical –se aplica deviatiilor (cifozelor) grave,evolutive,care se agraveaza

lent,dar continuu si dupa incetarea cresterii.

In cazurile grave interventia este precedata de o pregatire prin elongatie progresiva a

coloanei,realizata prin aparate gipsate de elongatie,elongatii cu halou cranian si gips sau cerc
pelvin.

Interventia este urmata de imobilizare in aparat gipsat,apoi de purtarea unui corset

ortopedic timp de 18-24 luni.

Atat tratamentul ortopedic,cat si cel chirurgical sunt insotite de kinetoterapie,care

urmareste asuplizarea coloanei vertebrale,pentru a usura obtinerea redresarii,precum si
mentinerea unei troficitati si a unui tonus muscular corespunzator.

Tratamentul balneofizioterapeutic este practic cel mai important, avand cea mai mare
eficacitate.El incepe odata cu celelalte metode terapeutice,de preferat cat mai precoce,dupa
stabilirea diagnosticului clinico-functional.

Medicina fizicala si de recuperare a devenit,in ultimul sfert al secolului XX o specialitate

inovatoare,fundamentata stiintific,prin dezvoltarea unor metode de tratament activ,bazandu-se pe
exercitii fizice si pe educarea bolnavului.

24
CAPITOLUL IV : TRATAMENT SPECIFIC IN
BALNEOFIZIOKINETOTERAPIE

OBIECTIVELE TRATAMENTULUI BALNEOFIZIOKINETOTERAPIE

Tratamentul in cifoze, urmareste atingerea urmatoarele obiective:
 corectarea pozitiei vicioase,
 realiniamentul coloanei vertebrale,
 recastigarea mobilitatii vertebrale,
 tonifierea musculaturii paravertebrale,abdominale si a pectoralilor punandu-se accent pe
muschii extensori ai coloanei
 combaterea contracturilor,in cazul in care acestea sunt prezente,
 reducerea durerii (dupa caz),
 prevenirea reaparitiei cifozei.

4.1 ELECTROTERAPIA.
Dintre metodele mai importante de electroterapie amintim:galvanizările, ionizarile,
faradizarea, curenţii diadinamici, razele ultraviolete şi ultrasunetele.
Modalitati de aplicare a galvanizarilor
Galvanizarea poate fii aplicata in mai multe feluri :
 Cu ajutorul unor electrozi sub forma de placi de diferite dimensiuni
 Ca baie hidroelectrolictica ( galvanica ) – baie partiala (patru-celulara)
-baie completa sau generala (Stanger)
 Iontoforeza ( ionogalvanizarea) – metoda de introducere a unor substante
medicamentoase prin tegument, cu ajutorul curentului galvanic

25
Dintre metodele mai importante de electroterapie amintim:galvanizările,
ionizarile, faradizarea, curenţii diadinamici, razele ultraviolete şi ultrasunetele.
Galvanizarea transversală.
Reprezinta aplicarea curentului galvanic (continuu) pe regiunea indicata,iar electrozii
sunt amplasati transversal,de-o parte si de alta a zonei afectate,pe care o incadreaza astfel fata
in fata.
Tehnica de aplicare:
Pacientul trebuie informat inca de la prima sedinta de electroterapie asupra procedurii
care i se va aplica,precum si asupra senzatiilor cutanate pe care le va simti in timpul aplicatiei si,
bineinterles,despre scopul acestei terapii.
Pentru executarea in conditii optime a procedurii,fizioterapeutul trebuie sa se ghideze
dupa o prescriptie terapeutica corecta si completa,care va cuprinde: denumirea
procedurii,regiunea tratata, locul de fixare,dimensiunile si polaritatea electrozilor,intensitatea
curentului aplicat si durata sedintei.
Bolnavul va fi asezat pe pat,tinandu-se cont de posturile cele mai antalgice,cat si de
regiunile pe care dorim sa le tratam.Se va inspecta apoi tegumentul la locurile de aplicare ale
electrozilor pentru a se aprecia integritatea sa si a se decela eventualele leziuni sau afectiuni ale
acestuia-oricat de minime ar fi ele.
Se fixeaza electrozii (care trebuie sa fie complet netezi) cu ajutorul unor saculeti umpluti
cu nisip,care sa nu fie prea grei,pentru evitarea compresiunii circulatiei.Un element deosebit de
important in aplicatiile de galvanoterapie il constituie obligativitatea folosirii unui strat hidrofil
intermediar intre electrod si tegument,cu caracter izolant,in scopul prevenirii efectelor polare
produse sub electrozi si a arsurilor cutanate.Electrozii se acopera cu o panza cauciucata sau cu o
folie de plastic izolatoare,iar bolnavul se acopera cu un cearsaf.
Se fixeaza ceasul semnalizator dupa durata prescriptiei.Manevrarea comutatorului
potentiometrului de intensitate se va face lent-pentru introducerea progresiva a curentului-
pana la intensitatea necesara si prescrisa.In timpul sedintei de aplicatie,pacientul va fi
supravegheat si intrebat asupra senzatiilor percepute la nivelul electrozilor.
Intensitatea curentului galvanic aplicat se regleaza in functie de efectul pe care dorim sa
il obtinem,astfel

 pentru efecte analgezice dozam o intensitate „la prag”(0,1 mA/cm 2).

 pentru efecte antihiperestezice dozam o intensitate „sub prag”.
 pentru efecte vasodilatatoare dozam o intensitate „peste prag”(peste 0,1 mA/cm 2).
 in stadiile acute se prefera intensitati „sub prag”.
 in stadiile cronice aplicam intensitati „peste prag”.

26
 In ceea ce priveste durata procedurii,trebuie sa retinem ca,pentru a fi eficienta,o
aplicatie de curent galvanic trebuie sa dureze in jur de 30 de minute.
Numarul si ritmul sedintelor de galvanizare variaza in functie de diagnosticul afectiunii,
stadiul evolutiv si rezultatele obtinute.
Efecte:Galvanizarea este o procedura decontracturantă şi antalgică.

Ionizarile.

Reprezinta procedeele prin care se introduc in organism diferite substante

medicamentoase cu ajutorul curentului electric,care le transporta prin tegument si mucoase.

Tehnica de aplicare:

Inainte de aplicatie se prepara solutiile medicamentoase necesare,in concentratiile

corespunzatoare,
Tehnica propriu-zisa de aplicare a ionoforezei este aceeasi ca si in cazul
galvanizarii,bazandu-se pe aceleasi principii metodologice.Singura deosebire intre cele doua
proceduri consta in faptul ca materialul intermediar hidrofil (in cazul ionizarii) se va imbiba cu
solutia medicamentoasa.
Efecte:
-efectul antalgic-este potenţat de alegerea unor soluţii medicamentoase cu efect anestezic
de suprafaţă (xilină, novocaină).Esenţial este ca mărimea electrozilor să acopere integral zona de
tratat,intensitatea curentului să fie «la prag» şi durata tratamentului suficient de mare (peste 20
de minute).

Curentii diadinamici.
Curentii diadinamici fac parte din categoria de joasa frecventa
Principalele forme de aplicare ale curentului diadinamic sunt:
-monofazat fix (MF),
-difazat fix (DF),
-perioada scurta (PS),
-perioada lunga (PL),
-ritmul sincopat (RS).
Tehnica de aplicare :
Marimea si forma electrozilor se alege in functie de regiunea tratata,iar locurile de
amplasare ,modalitatea de pozitionare si polaritatea lor,in functie de scopurile terapeutice
urmarite.
27
 Pacientul este asezat pe un pat sau pe un scaun de lemn,in functie de regiunea
tratata.Electrozii se aplica prin intermediul invelisurilor de protectie hidrofile, confectionate din
diferite straturi textile sau material spongios elastic,bine umezite si fixati cu ajutorul benzilor
elastice sau a saculetilor cu nisip.
Forma de curent diadinamic aplicata se alege in functie de scopul terapeutic. Deseori,la
aplicatiile cu scop analgetic se recomanda inceperea sedintei cu difazat fix (DF).
Intensitatea curentilor se regleaza progresiv,ajungandu-se la senzatia de vibratii bine
tolerate nedureroase,deci pana la pragul dureros.In cursul sedintei,trebuie crescuta
intensitatea,pentru mentinerea senzatiilor de vibratie,nedureroase.
Dutata sedintelor de tratament este diferita,in raport cu scopul terapeutic urmarit.Daca
trebuie efectuate aplicatii pe mai multe zone in aceeasi sedinta,se scad duratele,succesiv,de la
zona la zona,cu cate un minut,astfel incat sa nu se depaseasca 10-12 min.In aplicatiile cu scop
hiperemiant,vasculotrop,se poate prelungi durata sedintei (20-30 min).
Ritmul sedintelor este determinat de stadiul afectiunii tratate,iar numarul sedintelor este
dictat de efectele obtinute.
Efecte:
Principalele efecte ale curentilor diadinamici sunt cele analgetice,hiperemiante
si dinamogene.Acestea sunt determinate de nivelul intensitatii,forma curentului diadinamic
aleasa si modalitatea de aplicare a electrozilor.
In functie de forma de aplicare,se obtin urmatoarele efecte:
*MF-are un efect excitator,crescand tonusul muscular;subiectiv,produce vibratii ce
actioneaza ca un masaj electric profund,totodata evidentiind zonele dureroase din cadrul neuro-
mialgiilor reflexe;tonifiaza peretii arteriali prin actiunea vasoconstrictoare pe care o are.
*DF-este considerat ca cel mai analgetic,ridicand pragul sensibilitatii dureroase.I se mai atribuie
si un efect de imbunatatire a circulatiei arteriale prin inhibarea simpaticului.Din aceste motive se
utilizeaza ca forma de introducere in aplicatiile cu scop primordial analgetic.
*PS-are un efect excitator,tonicizant,actionand ca un masaj profund mai intens;efect rezorbtiv,cu
actiune repida.Dupa mai multe minute,produce o analgezie secundara cu o durata destul de
lunga.
*PL-prezinta un efect analgetic si miorelaxant evident si persistent,de asemenea
anticongestiv.Este preferat in starile dureroase pronuntate si persistente.
*RS-are cel mai pronuntat efect excitator,realizand o adevarata gimnastica muscularasi fiind
astfel cel mai indicat in atoniile musculare (normoinervate) postoperatorii.
Corentul interferential.

28
 Acesta consta in incrucisarea a doi curenti de medie frecventa cu frecvente diferite (in
general,decalati cu 100 HZ).
Tehnica de aplicare:
Se deosebesc doua tehnici fundamentale de aplicare a curentilor interferentiali si anume:
A.Statica.In cadrul acestei tehnici,electrozii se mentin in timpul procedurii in acelasi loc
si saupra lor se exercita o presiune constanta.Electrozii «clasici» sunt cei de tip
placa,utilizandu-se cate doua perechi de dimensiuni diferite (50-400 cm ).
Electrozii sunt introdusi in invelisuri umede de textura sintetica,corespunzatoare ca marime si
atasati la cablurile cordonului cvadruplu conectat la aparat.Amplasarea lor se face in asa fel incat
curentii sa se incruciseze in mijlocul zonei tratate.Fixarea electrozilor se face,de preferinta,cu
benzi elastice sau cu saculeti de nisip.
B.Cinetica.In tehnica cinetica se utilizeaza doi electrozi «manusa» (palmari) care se
aplica pe mainile asistentului,fiind izolati electric de acestea.Fiecare electrod se leaga cu cate un
cablu.Celelalte doua cabluri se leaga de doi electrozi-placa fixi. Intensitatea curentului este
reglata in functie de senzatiile percepute de pacient. Regiunea de tratat (dorsala,cervicala sau
lombara) se afla in zona de interferenta a curentilor.Prin miscarea permanenta a electrozilor
manusa de catre asistent in timpul procedurii,se produce o variatie a directiilor de intensitate
maxima a curentului interferential,procedeul purtand numele de electrokineziterapie.

Efecte:
In functie de frecventa,curentii interferentiali au urmatoarele efecte:
-frecventele mici (sub 10 HZ) produc un efect excitomotor al muschilor striati
normoinervati;
-frecventele medii (12-35 HZ) si cu intensitate subliminara a curentilor, au un efect
decontracturant si vasculotrofic;
-frecventele rapide (80-100 HZ) au un efect analgetic.
Actiunea excitomotoare pe musculatura neteda este realizata de orice forma de curent
interferential (mai ales cu frecvente medii,de 12-35 HZ).
Curentii interferentiali,in aplicatie statica,dar mai ales dinamica,folosind frecvente
excitomotorii in forma SPECTRU,aduce o contributie substantiala in pregatirea musculaturii
pentru programele de kinetoterapie ulterioare.

Ultrasunetele.
Fac parte din categoria curentilor de inalta frecventa terapeutici.

29
 Tehnica de aplicare:
In incaperea in care se efectueaza tratamentul trebuie se existe o temperatura de comfort
termic.Patul sau scaunul pe care va fi asezat pacientul trebuie sa fie din lemn. Aparatul de
ultrasunete va avea obligatoriu impamantare.
Este necesar ca pacientul sa se afle intr-o stare de echilibru termic general; starile febrile
fiind conrtaindicate in tratamentul cu ultrasunete.In cazul unor extremitati cu circulatie
deficitara,acestea vor fi preincalzite prin scurte bai partiale, calde,pentru activarea circulatiei
generale.
Pacientul,inclusiv regiunea tratata,trebuie sa se afle in pozitii cat mai relaxate. Se
actioneaza comutatorul de pornire a aparatului,se fixeaza ceasul semnalizator la durata prescrisa
pentru sedinta.
Apoi se aplica traductorul pe zona ce urmeaza a fi tratata si prin actionarea
comutatorului de intensitate,se fixeaza la doza prescrisa.Se recomanda ca in timpul executarii
procedurii,sa nu se ridice capul traductorului de pe zona tratata.
Aparatele mai noi au adus unele perfectionari precum:
-cuplajul automat cu ceasul,
-ceasul indica timpul efectiv de aplicare a tratamentului.
Durata sedintelor de tratament variaza cu suprafata regiunii tratate,afectiunea tratata si
stadiul evolutiv al acesteia.In general,durata unei aplicatii pe o zona este de 2-5 min,in nici un
caz nu se va depasii timpul total de aplicatie peste 10-15 min. pe mai multe zone tratate in
aceeasi sedinta.
Ritmul sedintelor este-in functie de caz-zilnic sau la doua zile.Numarul sedintelor va fi,de
asemenea,adaptat in functie de caz-in general 6-15 sedinte.
Efecte:
Principalele efecte fiziologice sunt:analgetic,miorelaxant,hiperemiant.
Efectele analgetice se realizeaza prin intermediul SNC,printr-o serie de mecanisme care
se produc la nivelul acestuia.
Efectul miorelaxant se explica prin actiunea vibratorie a ultrasunetului asupra
proprioceptorilor musculari si tendinosi.
Actiunea hiperemianta,cu efect rezorbtiv si vasculotrofic se produce prin vasodilatatia
arteriolelor si capilarelor.Aceste actiuni se realizeaza prin influentarea si prin intermediul SNV.
Ultrasunetele se mai folosesc si pentru efectul mecanic,micromasajul celular, creşterea
temperaturii locale prin frecarea indusă de bombardamentul cu ultrasunete si efectul fibrolitic,ce
dezorganizează procesele incipiente de fibrozare.

30
TRATAMENTUL PRIN MASAJ.

Prin noţiunea de masaj se înţelege o serie de manipulări executate

manual, variate si aplicate sistematic la suprafaţa organismului,în scop
terapeutic si profilactic.
Acţiunea fiziologică a manevrelor de masaj constă în aceea că,în timpul executării lor,de
la terminatiile nervoase cutanate pornesc impulsuri spre sistemul nervos central,care măresc
excitabilitatea şi imbunatatesc starea funcţională a scoarţei cerebrale.

Efectele masajului

Efecte locale

1.Acţiune sedativă asupra:-durerilor de tip nevralgic;

-durerilor musculare şi articulare.
Acţiunea sedativă se obţine prin manevre uşoare,lente,care stimulează repetat exteroceptorii şi
proprioceptorii.
2.Acţiunea hiperemiantă locală.Se manifestă prin încălzirea şi înroşirea tegumentului
asupra căruia se exercită masajul.Această acţiime se obtine prin manevre mai energice,care
comprimă alternativ vasele sangvine.
3.Îndepărtarea lichidelor interstitiale,de stază,cu accelerarea proceselor de resorbţie în zona
masată.Acest efect este benefic la persoane cu insuficienţă venoasă periferică şi apare după
manevre profunde,care conduc lichidul de stază de la periferie spre centru.

Efecte generale:
-creşterea metabolismului bazal,
-stimulează funcţiile aparatului respirator şi circulator,
-influentează favorabil starea generală a organismului,
-îmbunătăţeşte somnul,
-îndepărtează oboseala musculară.

Toate aceste efecte generale se explică prin acţiunea masajului asupra pielii, care este un
organ bine vascularizat şi mai ales bogat inervat.

31
Mecanisme de acţiune:
Cea mai importantă acţiune fiziologică a masajului este reprezentată de mecanismul
reflex asupra organelor interne.Aceasta se explică prin stimulii care pleacă de la exteroceptori şi
proprioceptori (de diferite intensităţi),pe cale aferentă către SNC,iar de aici,pe cale
eferentă,ajung la organele interne în suferinţă.

O alta actiune a masajului este acţiunea mecanică,produsă de manevrele mai dure ca

frământarea,framantarea contratimp,mangăluirea,rulatul,ciupitul,tapotamentul (care se executa
transversal pe fibrele musculare) si care duc la tonifierea musculaturii,îmbunătăţirea funcţiei şi
forţei musculare.

Indicatiile si contraindicatiile masajului:

Indicaţii:spondilita anchilozantă,sechele post-traumatice ale regiunii
respective,deformări ale coloanei (cum ar fi cifoza sau scolioza),în contracturi musculare de
diferite cauze.
Contraindicaţii:boli dermatologice,boli hemoragice,inflamaţii acute ale organelor
abdominale,TBC,boli vasculare,boli infecţioase.

Descrierea anatomica a regiunii:

Coloana vertebrală este axul de sustinere a trunchiului in pozitie verticala si este un sistem
complex,în structura căruia intră 33 – 34 de vertebre,344 de suprafeţe articulare,24 de discuri
intervertebrale,365 de ligamente şi asupra căreia acţionează 750 de muşchi.
Ea este impartita in cinci segmente.Acestea sunt:segmantul cervical (alcatuit din 7
vertebre),regiunea dorsala (12 vertebre),segmentul lombar (5 vertebre),cel sacral (5 vertebre) şi
segmentul coccigian (4-5 vertebre sudate între ele).
Regiunea dorsală se delimitează în partea superioară prin linia imaginară ce trece prin C7,
spina omoplatului şi acromion.În partea inferioară se delimitează prin linia imaginară ce trece
prin T12 şi coastele flotante.
Musculatura acestei regiuni este foarte bine dezvoltată.Muşchii mai importanti sunt:marii
dorsali,trapezii inferiori,intercostalii,iliocostalii,muşchii proprii ai coloanei vertebrale
(paravertebralii dorsali,intervertebralii,interspinoşii şi transverso- spinoşii). În partea superioară a
regiunii dorsale se gasesc:muşchii romboizi, muşchii supra şi subspinoşi,care intră atat in
regiunea cefei cat şi in cea dorsala.

32
 Tehnica masajului.

Masajul regiunii dorsale se execută aşezând bolnavul în decubit ventral,cu mîinile pe

lîngă corp,iar in cazul cifozelor cu un grad ridicat de curbura i se aseaza pacientului o perna sub
abdomen sau torace,in functie de regiunea in care se gaseste cifoza.Bolnavul este acoperit cu un
cearceaf,lăsând descoperită numai regiunea de masat.
Se începe prin neteziri (efleuraj),cu ambele palme întinse,pornind de la partea inferioară
a trunchiului,pe muşchii paravertebrali şi cei dorsali,pe marginea superioară a
trapezilor,înconjurând umerii.
O alta formă de netezire se executa tot cu palmele întinse,pe părţile laterale ale
toracelui,in acelasi sens (de jos în sus),pe partea superioara a trapezilor si terminand la C7.
Urmeaza netezirea pe coloană,cu două degete depărtate,prinzand apofizele spinoase
vertebrale între degetele depărtate de la mâna stângă.Aceeasi manevra se executa si
intercostal,atât pe partea opusa,cât şi pe partea noastra.
Se continua cu netezirea pieptene.Ea se executa pe muşchii bine dezvoltaţi, marii dorsali,
derulând pumnul de la rădăcină către vârful degetelor, de 5-6 ori. Urmatoarea manevra de
masaj aplicata o constituie frământarea sau petrisajul, sub toate formele sale (frământarea cu o
mână, începând cu partea opusă nouă, pe 2-3 directii de muşchi, realizata prin compresiuni şi
relaxări ritmice intre police şi celelalte patru degete, ridicând muşchiul de pe planul osos. Pe
aceleaşi direcţii se execută şi frământarea cu două mâini şi cea contratimp.
După fiecare manevra de framantat in parte se executa neteziri de întrerupere, cu scopul
de a linisti organismul si,totodata,de a-l pregati pentru manevrele care vor urma.
Urmeaza geluirea,care este tot o frământare, ce se face pe coloană, cu 2 degete
depărtate,prinzand spina vertebrală între ele. 0 altă direcţie a geluirii, cu degetele apropiate, se
executa pe muşchii paravertebrali dorsali,iar cu degetele departate, intercostal.Toate formele de
geluire se fac de 2-3 ori pe fiecare direcţie.
Se aplica din nou neteziri de intrarupere.
După acestea urmează fricţiunile, care se executa pe coloana,cu două degete depărtate,
prin mişcări de sus în jos, stânga-dreapta, circular dreapta, circular stânga. 0 altă direcţie de
fricţiune – intercostal, cu degetele depărtate si cu mişcări circulare; precum şi pe muşchii
paravertebrali dorsali,cu degetele apropiate.Se insista pe contracturile musculare,frictiunea avand
un efect puternic decontracturant,mai ales in asociere cu vibratia.
Se executa din nou neteziri de intrerupere,după care urmează tapotamentul. Acesta se
aplica doar pe muşchii bine dezvoltaţi ca marii dorsali şi trapezii inferiori, evitand zona
rinichilor. Formele de tapotament folosite sunt: căuş, cu partea cubitală a mainii şi cu pumnii
usor deschisi.Manevrele de tapotament nu se executa totdeauna ci numai in cazurile cu relaxare
sau atrofie musculara.

33
 Urmează vibraţia, executata cu palma întreagă,intinsa,pe toată suprafaţa musculară, prin
trenuri vibratorii profunde şi rapide.
După toate acestea,se aplica netezirile de incheiere, a caror intensitate va fi
descrescatoare, in vederea relaxarii si linistirii organismului.
In functie de localizarea deviatiei cifotice si gradul curburii,se poate indica,pe langa
masajul dorsal,si un masaj decontracturant cervical si/sau lombar.

In incheierea sedintei de masaj,fizioterapeutul va efectua o serie de mobilizari kinetice in

articulatiile interesate (articulaţiile costo-vertebrale) deoarece ele trebuiesc mobilizate. Pentru
acest lucru,pe fondul mişcarilor de inspiratie-expiratie efectuate de pacient, maseurul, ţinând
palmele perpendicular pe coloana dorsală a acestuia,ii cere bolnavului să tragă puternic aer în
piept, după care,in timpul expirului, apasă ritmic, prin vibraţii, coloana dorsala (de 2-3 ori).

KINETOTERAPIE (gimnastica medicala).

Kinetoterapia (terapia prin miscare) ocupa cel mai important loc in tratamentul deviatiilor

cifotice ale coloanei vertebrale.Ea este indicata in toate cazurile,indiferent de gravitatea sau

localizarea lor,atat ca metoda unica de tratament (cifozele nestructurale),cat si in asociere cu alte

mijloace terapeutice (cazurile mai grave-cifoze patologice).

Exerciţiile pentru corectarea cifozei urmăresc:

I.Tonifierea musculaturii paravertebrale cervicale, în sensul scurtării musculaturii dorsale (prin
mişcări concentrice) şi alungirea musculaturii anterioare a gîtului şi toracelui (prin mişcări
excentrice).
II.Ştergerea deprinderii greşite şi formarea unei atitudini corecte a corpului.
III.Corectarea sau prevenirea deviaţiilor compensatorii ale coloanei vertebrale sau a celorlalte
regiuni ale corpului.

Mijloacele folosite in kinetoterapie sunt:

34
  Exerciţii statice:
-contractii izometrice,
-stînd în picioare corect,
-stînd în genunchi,
-stînd în decubit dorsal sau ventral,
-stînd atîrnat

 Exerciţii dinamice – extensia şi întinderea coloanei vertebrale, apoi exerciţii pentru cap,
gît, membre, care să amplifice extensia trunchiului.

Pentru îngreunări in efectuarea exercitiilor se folosesc bastoane (aşezate la spate, sub axile),
mingii medicinale (purtate pe cap sau aruncate cu ambele mîini deasupra capului).
Exerciţiile vor fi întrerupte de frecvente mişcări de respiraţie şi relaxare.
Deosebit de utile sunt exerciţiile de redresare pasivă şi pasivo-activă, efectuate la scara
fixă, la perete şi, mai ales, în faţa oglinzii.
În cazul atitudinii cifotice, trebuie să învăţăm pacientul să-şi formeze simţul poziţiei
corecte, prin autocontrol continuu, lucru posibil datorită supleţei coloanei vertebrale.

Se are în vedere poziţia defectuoasă a capului căzut înainte, care trebuie redresată prin
contracţia musculaturii cefei, cu corectarea curburii cervicale, menţinînd privirea înainte,
paralelă cu pămîntul.

Tonifierea şi reechilibrarea musculaturii paravertebrale este unul din obiectivele principale

urmarite prin programele de kinetoterapie.Aceasta se realizeaza prin:
1. din decubit ventral, se execută gradat ridicarea capului, umerilor si a membrelor
superioare (pentru tonifierea musculaturii dorsale bilaterale),
2. ridicarea ambelor membre inferioare (tonifică musculatura lombară),
3. ridicarea membrelor (superior si inferior) de aceeasi parte (tonifică musculatura
unilaterală paravertebrală respectivă).

Un alt obiectiv al tratamentului fizical-kinetic îl constituie asuplizarea coloanei

vertebrale. Pentru a se realiza acest lucru este necesar să se acţioneze în sensul:
- eliberării mişcării în articulaţiile interapofizare posterioare,
- contracararea tendinţei de cifozare,
- împiedicarea agravării unei eventuale scolioze preexistente,

35
 - îmbunătăţirea mobilităţii articulatiilor costo-vertebrale.

Tehnica de lucru indicată derivă în mare măsură din metoda Klapp. Cifoza dorsală se
corectează prin exerciţii de întindere a coloanei din cele trei poziţii de bază (decubit, şezând,
ortostatism), de fapt, conştientizarea poziţiei „de a sta înalt" sau „a sta drept". Postura se
controlează în oglindă, urmărind alungirea gâtului şi a trunchiului în ax. Exerciţiile devin mai
eficiente dacă se oferă bolnavului câţiva parametri care să-i permită să conştientizeze corecţia
posturală (o rezistenţă uşoară aplicată de palma terapeutului pe creştetul bolnavului, o carte
aşezată pe creştet etc.).
Din metoda Klapp se folosesc poziţiile lordozante plecând din poziţia de start „în genunchi".
Extensiile active, mersul în patru labe, tracţiunile prin propria greutate a corpului (atârnat
la spalier), unele sporturi (volei, baschet, înotul pe spate), toate pot fi exploatate pentru
îndeplinirea aceluiaşi obiectiv.
Pentru tonifîerea musculaturii paravertebrale se folosesc tehnici globale clasice, dar sunt
şi unele manevre particulare deosebit de utile deoarece, deşi se adresează în principal
musculaturii paravertebrale, antrenează în lucru şi musculatura centurii scapulo-humerale.

Exercitii pentru mobilizarea coloanei vertebrale:

 Din decubit dorsal, cu membrele inferioare flectate si bratele intinse lateral, se duc genunchi
la piept si se revine la pozitia de plecare.
 Din pozitia sezand, inclinari laterale si rotiri ale trunchiului;
 Din pozitie cvadrupeda, ridicarea in extensie maxima a membrelor inferioare (alternativ),
concomitent cu flectarea membrului superior din cot;
 Din pozitie cvadrupeda, bolnavul arunca bratele brusc inainte si lateral.
 Din decubit ventral, ridicarea capului si a trunchiului, poziţia membrelor superioare
schimbându-se pentru a grada efortul (pe lângă corp, sub bărbie, pe ceafa, pe umeri).
 În decubit ventral cu bazinul la marginea patului,cu membrele inferioare atâmând, se fac
extensii din şold cu genunchii întinşi.
 Din pozitia „în genunchi" cu un baston în mâini, redresarea completă a trunchiului, extensia
braţelor şi menţinerea pentru câteva secunde a poziţiei de maximă extensie.

Exerciţiile pot fi deosebit de variate, se pot realiza în condiţii de dotare minimă şi nu pierd din
valoare decât datorită lipsei de continuitate.

Putem vorbi de cure balneokinetoterapeutice, adică de proceduri de kinetoterapie

aplicate în bazine cu apă dulce sau carbogazoasă. Avantajele acestei metode constau în acţiunea
fizică a apei de a "descărca" mişcarile în mare parte, de acţiunea gravitaţiei.

36
 De asemenea, apa opune o rezistenţa la miscare, ceea ce face ca partea izometrică a
contractiei să reprezinte mai mult din mişcare, crescand astfel tonusul muscular.
La aceste acţiuni se mai adaugă efectele termalităţii apei asupra vasomotricităţii şi efectele
tonifiante asupra sistemului nervos central şi periferic. In cazul apelor carbogazoase este de
adaugat si efectul curativ al sărurilor şi bulelor de gaz degajate.
De asemenea, masajul subacvatic sau talasoterapia, pot da rezultate bune.
In tratamentul profilactic al deformarilor cifotice se au in vedere doua metode importante:
- înotul,
- gimnastica respiratorie.
Innotul trebuie să fie simetric şi făcut mulţi ani la rănd (bras, spate, fluture, delfin). Este
un excelent mijloc activ de autocontrol, de reechilibrare a curburilor coloanei vertebrale şi de
dirijare a dezvoltarii simetrice a toracelui.
Gimnastica respiratorie, în apă, se face sub forma de innot sau programe specializate.
Exerciţiile se execută timp de 10-15 minute, bolnavul fiind imersionat pînă la bărbie, membrele
inferioare întinse şi atingînd fundul bazinului cu vîrful degetelor.
Această gimnastică asuplizează curburile, nivelează centurile, stimulează autocontrolul şi
favorizează dezvoltarea simetrică a toracelui şi cresterea capacităţii vitale.

Prin programele de gimnastica medicala se mai urmareste:

Corectarea curburii dorsale se face prin tonificarea musculaturii paravertebrale în
scurtare, din poziţii care să fixeze regiunea lombară şi cervicală în poziţie corectă. Se lucrează, în
special, din şezînd sau şezînd pe genunchi, din culcat, in genunchi cu sprijin pe palme, atîrnat la
scară fixă, elongaţii cu ajutorul unui căpăstru, redresări active controlate, în faţa oglinzii,
transport de greutăţi pe cap.
Pentru apropierea omoplaţilor se fac exerciţii libere sau cu diferite aparate portabile
(greutăţi, bastoane), cu rotatia externă a braţelor, prin contracţia muşchilor mic rotund şi
subspinos, cu apropierea omoplaţilor de linia mediană (de coloană) prin contracţia trapezului şi
romboidului, cu inspiraţie, iar la revenire-expiraţie. Acelaşi rezultat îl obţinem lucrînd şi cu
braţele întinse la orizontală, duse spre înapoi pentru apropierea omoplaţilor de coloană şi torace.
Deblocarea toracelui, care se prezintă cu un stren înfundat, se obţine prin exerciţii de
respiraţie amplă. Coastele, care sunt fixate de coloana dorsală pot fi antrenate în momentul
inspirului şi să contribuie la redresarea coloanei dorsale, prin depărtarea între ele şi ridicarea
lor.Toracele şi respiraţia costală se reeducă prin mobilizări pasive, presiuni şi tracţiuni asupra
coastelor, ţinînd cont de momentul inspirului şi expirului, cu scopul de a mări elasticitatea
condro-costo-vertebrală, şi prin mişcări active de respiraţie. Presiunile şi tracţiunile se aplică
perpendicular pe axul de rotaţie a articulaţiei costo-vertebrală, la nivelul arcului posterior sau la
locul de deplasare in cazul coastelor mai mari.

37
 Mişcările pasive cu presiuni şi tracţiuni pe claviculă şi stern, vizează mobilizarea
toracelui în partea lui superioară, iar cand sunt aplicate pe regiunea laterală, vizează mobilizarea
toracelui în partea mijlocie şi inferioară.

Important: programele de kinetoterapie trebuie efectuate pe perioade lungi de timp (ideal ar fi

ce ele sa fie executate de catre pacient pe tot parcursul vietii) deoarece au un rol primordial atat
in corectarea deviatiilor cifotice existente si a complicatiilor lor,cat si in prevenirea reaparitiei
acestora.

TERAPIA OCUPAŢIONALĂ (ergoterapia).

Este o metodă de reeducare activă care completează kinetoterapia, folosind diverse

activităţi, adaptate la tipul de deficienţe motorii ale individului, cu scop recreativ şi terapeutic,
ajutând bolnavul să folosescă mai bine muşchii rămaşi indemni şi recuperând funcţia celor
afectaţi de boală, contribuind astfel la readaptarea funcţională la gestualitatile vieţii zilnice.
Prin această terapie se evită pasivitatea în care se fixează bolnavul spitalizat pe perioade
mai lungi, trezindu-i interesul pentru diverse mişcări utile şi contribuind astfel la readaptarea
funcţională la efort.
Principalele efecte pe care le urmărim prin aplicarea programelor de terapie ocupaţionala
sunt:
- mobilizarea unor articulaţii şi creşterea amplitudinii miscarilor in acestea;
- dezvoltarea forţei musculare;
- restabilirea echilibrului psihic;

Planul de tratament,in terapia ocupationala,se stabileste in urma unei evaluari bine

documentate (cuprinzand date personale despre pacient,despre mediul familial, socio-educational
si lucrativ al acestuia; precum si indicatii asupra afectiunii pe care o are si modalitatile de
tratament ale acesteia,prin mijloacele proprii ergoterapiei).

Evaluarea este realizata de catre o echipa interdisciplinara, alcatuita din medicul

specialist,kinetoterapeutul,maistrul instructor,etc.Dupa efectuarea evaluarii si stabilirea planului
terapeutic, se trece la aplicarea acestuia.
In acest sens,terapia ocupationala dispune de tehnici si metode specifice,grupate in trei
mari categorii: gestualitati (activitati) esentiale, semnificative

38
 activitati neesentiale, nesemnificative;
metode sau activitati ajutatoare.
Pe langa corectarea deficitului si readaptarea individului la noile conditii de viata, terapia
ocupationala are in vedere si satisfacerea hobby-urilor acestora si angrenarea pacientilor in
diverse activitati distractive, de agrement, precum si practicarea unor sporturi atat individuale,
cat si de echipa.

Bolnavul cu cifoză trebuie să evite activităţile care necesită flexia coloanei cum ar fi:
grădinăritul, împletitul răchitei, cusutul la maşină, olarit, etc..
Pentru obtinerea unor rezultate foarte bune se recomanda practicarea unor activităţi
sportive: înot, volei, baschet.

Rezultatele terapeutice depind de gradul de stabilizare a evoluţiei bolii şi de încadrarea

raţională a ergoterapiei în complexele de recuperare şi readaptare funcţională.

TRATAMENTUL BALNEOLOGIC (ape minerale, namoluri).

Bolnavul cu cifoză poate beneficia de tratament balneo-fizical în staţiuni profilate pe

tratamentul afecţiunilor aparatului locomotor (Felix, Eforie Nord, Mangalia, Techirghiol etc.),
unde asocierea factorilor naturali (apa minerală, nămol terapeutic, climatul) este benefică şi,
împreună cu programele de kinetoterapie adecvate, pot contribui la recuperarea funcţională a
acestuia.

Tratamentul balnear vizează următoarele obiective:

 Încetinirea procesului degenerativ;
 Îmbunătăţirea circulaţiei locale şi generale;
 Ameliorarea sau menţinerea mobilităţii articulare şi a forţei musculare.

Tipuri de ape recomandate:

 Ape termale algominerale (Felix, 1 Mai, Geoagiu)
 Ape sărate concentrate (Sovata, Amara, Techirghiol)
 Ape sărate iodurate (Bazna)
 Ape sulfuroase sărate (Călimăneşti, Govora)
 Ape sulfuroase termale (Herculane).

39
 Terapia cu nămol este benefica prin acţiunea celor trei factori cunoscuţi: termic, fizic
(mecanic) şi chimic.

Staţiunile indicate sunt:

 Techirghiol (şi tot litoralul), unde se gaseste nămol sapropelic;
 Amara, Sovata, Telega, Bazna, Slănic Prahova (nămoluri de lacuri sărate);
 Vatra Dornei, Borsec, Felix (turbă);
 Govora (nămol silicos şi iodat);
 Geoagiu (nămoluri feruginoase)

40