Franta de la monarhia absolutista la monarhia constitutionala

Vechiul Regim (franceză l’Ancien Régime) este o expresie folosită pentru a desemnasistemul francez
de guvernare, legile şi instituţiile care au precedat revoluţia de la 1789.Acesta se sprijinea pe cele trei
ordine (stări): starea I – clerul; starea a II-a – nobilimea;starea III-a burghezia, ţărănimea şi păturile
orăşeneşti sărace. Primele două stări erau privilegiate, în timp ce starea III-a reprezenta 96% din
populaţia franceză.Monarhia franceză era o monarhie absolută nu una despotică, adică nu acţiona
în manierăarbitrară şi ilegală. Regele era împiedicat de legile şi cutumele regatului său şi existaumulte
organisme independente, cum era Adunarea Clerului, care aveau drepturi şi privilegii în care regele
nu putea interveni, întrucât erau garantate de lege. Regele emitealegi după consultarea consilierilor
săi, deşi nu era obligat să le accepte opinia.Parlamentele provinciale şi stările locale limitau,de
asemenea,puterea regală. În dimineaţa de 15 iulie, regele a realizat înfrângerea în faţa insurecţiei
cetăţenilor parizieni şi a dat ordin de retragere a trupelor fidele lui şi a revenit asupra schimbărilor
guvernamentale făcute în urmă cu câteva zile. În Paris, a fost stabilit un nou primar, într-o nouă
structură, numită "comună" şi s-a înfiinţat o armată populară, "Garda Naţională". Revoluţia s-a
răspândit în ţară după modelului parizian, populaţia organizându-se în municipalităţi cu scop de auto-
guvernare şi au înfiinţat corpuri ale Gărzii Naţionale, ignorând autoritatea regală. La 27 iulie, într-un
gest de aparentă reconciliere, regele a acceptat o cocardă tricoloră, intrând în Primăria Parisului. În
ciuda acestui gest simbolic, nobilii au început să părăsească ţara, începând să pregătească un război
civil şi agitând o coaliţie europeană împotriva Franţei. Abolirea Vechiului Regim La 4 august,
Adunarea Naţională a abolit feudalismul, ştergând privilegiile nobililor şi clerului, anulând ordinele,
precum si drepturile speciale ale oraşelor şi provinciilor. Din noua societate era exclus priveligiul,
forma veche de libertăţi, astfel că egalitatea juridică devenea regula şi cadrul pentru noua libertate.

Veritabila ruptură între popor şi familia regală s-a produs în timpul tentativei de a fugi în străinătate.
Membrii familiei regale au fost opriţi la Varennes, în 21 iunie 1791. Deja discreditat de vizibila sa
ostilitate faţă de Revoluţie, Ludovic XVI-lea este readus la Paris, în 25 iunie, şi este suspendat. În
septembrie, în faţa dezordinilor în creştere şi a ostilităţii vechilor monarhii europene, majoritatea
moderată din Adunarea Constituantă decide să-l reinstaleze pe Ludovic XVI pe tron, în speranţa de a
frâna radicalismul Revoluţiei şi de a împiedica o intervenţie străină. Regele a acceptat sa
contrasemneze noua constituţie, care transforma Franţa întro monarhie constituţională. El era nevoit
să partajeze puterea cu Adunarea Legislativă (ce succeda Adunarea Constituantă), păstrându-şi
dreptul de veto şi cel de alegere a miniştrilor. În Adunarea legislativă, s-au constituit facţiunile:
monarhişti; republicani liberali (girondini); republicani radicali (iacobini). În cartea ,,Spiritul legilor”
teoretizează principiul separării puterilor în stat. Considera monarhia constituţională forma de
guvernare cea mai eficientă, deoarece puterea executivă, legislativă şi judecătorească erau
independente una faţă de cealaltă. Jean-Jacques Rousseau era de orientare iluministă radicală.
Lucrările sale, ,,Discurs asupra inegalităţii de avere” şi ,,Contractul social”, exprimă aspiraţiile micii
burghezii din care făcea parte. Considera sursa inegalităţii şi a relelor în societate ca fiind
proprietatea privată, de aceea ea trebuia limitată. De asemenea, milita pentru participarea tuturor
cetăţenilor la viaţa politică, statul trebuia organizat pentru a asigura suveranitatea poporului.