Cadrul institutional al relatiilor financiar-monetare globale

In cel mai dinamic domeniu al economiei globalizate, cel financiar, s-a creat in timp un cadru
institutional menit sa reglementeze, sa organizeze si sa sustina functionarea sistemului monetar-
financiar international. Acest cadru institutional este astazi unul dintre vectorii importanti ai
globalizarii.
Funcţionarea sistemului instituţionalizat al activităţii financiar-monetare a fost concepută în
cadrul unor organizaţii internaţionale guvernamentale, care, în funcţie de numărul ţărilor
participante şi de misiunile ce le-au fost atribuite, pot fi grupate în agenţii specializate ale O.N.U.
şi organisme financiare regionale.
1. Agenţiile specializate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite
A. Fondul Monetar Internaţional
B. Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi
Dezvoltare (Grupul Băncii Mondiale)
2. Instituţii financiar-valutare (monetare) regionale
A. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
B. Banca Europeană de Investiţii
C. Banca Reglementelor Internaţionale
D. Banca Africană pentru Dezvoltare
E. Banca Americii Centrale pentru Integrare Economică
F. Banca Arabă pentru Dezvoltare Economică în Africa
G. Banca Interamericană de Dezvoltare
H. Fondul Monetar Arab şi
I. Sistemul Monetar European

1. Fondul Monetar Internaţional

Fondul Monetar Internaţional (FMI ) a fost creat prin acordurile de la Bretton Woods din 1944.
În mod formal, FMI şi-a început existenţa în decembrie 1945, când primele 29 ţări membre au
ratificat aceste acorduri. Operaţiunile Fondului au început efectiv la 1 martie 1947.
Prin crearea FMI, semnatarii acordurilor de la Bretoon Woods au încercat să restabilească un
sistem de cursuri de schimb fixe, similare cu cele care au existat în sistemul etalon aur monede.
Ulterior, rolul Fondului a evoluat, acesta devenind tot mai mult un organism de gestionare a
sistemului monetar internaţional.
În prezent, obiectivul fundamental al FMI este asigurarea stabilităţii sistemului monetar
internaţional. Acest sistem este esenţial pentru promovarea unei creşteri economice durabile,
creşterea nivelului de trai şi reducerea sărăciei.
Responsabilităţile FMI decurg din obiectivul fundamental amintit. Ele sunt enunţate în art. I din
statut după cum urmează:
- promovarea cooperării monetare internaţionale;
- facilitarea creşterii armonioase a comerţului internaţional, contribuind, astfel, la crearea şi
menţinerea unor noi locuri de muncă şi a unor noi venituri reale, precum şi la dezvoltarea
resurselor productive ale ţărilor membre;
- promovarea stabilităţii cursurilor de schimb, menţinerea unor unor regimuri de cursuri de
schimb ordonate şi evitarea deprecierilor concurenţiale ale monedelor statelor membre;
- stabilirea unui sistem multilateral de decontare a tranzacţiilor curente dintre statele membre şi
eliminarea restricţiilor valutare, care împiedică dezvoltarea comerţului mondial;
- susţinerea statelor membre în eforturile lor de corectare a dezechilibrelor balanţelor de plăţi,
fără a recurge la măsuri care prejudiciază prosperitatea naţională sau internaţională, prin punerea
temporară la dispoziţia lor a unor resurse adecvate;
- asigurarea stabilităţii financiare.
FMI ocupă un loc singular printre organizaţiile guvernamentale, în sensul că îmbină funcţiile
reglementative, consultative şi financiare, care decurg din obiectivele sale. Aceste funcţii sunt:
1) Funcţia reglementativă constă în dreptul FMI de a superviza măsurile susceptibile a da naştere
la obstacole în calea plăţilor şi transferurilor aferente tranzacţiilor curente internaţionale. Ţările
membre sunt obligate să comunice FMI informaţiile şi datele statistice necesare pentru
desfăşurarea activităţii sale.
2) Funcţia consultativă decurge, în principal, din răspunderea care revine Fondului în materie de
supraveghere a sistemul monetar internaţional şi în materie de exercitare a unei supravegheri
ferme asupra politicilor valutare ale statelor membre.
3) Funcţia financiară constă în acordarea unui ajutor temporar pentru rezolvarea problemelor
balanţei de plăţi, acordarea de credite concesionale şi reeşalonarea datoriei externe a ţărilor
membre cu venit naţional redus.
4) Funcţia de acordare de asistenţă tehnică cuprinde un mare număr de activităţi, dintre care cele
mai importante sunt următoarele: analiza situaţiei şi a politicilor economice ale statelor membre;
formarea personalului; colectarea şi difuzarea datelor statistice; etc.
 Organizarea Fondului
FMI a reunit în 1944 învingătorii din cel de-al doilea război mondial. URSS nu a ratificat
acordurile de la Bretton Woods, iar, ca urmare, a fost exclusă de la Fond. În schimb, ţările
neutre, iar apoi şi cele învinse - dintre care cazurile cele mai notabile sunt RFG şi Japonia -,
precum şi toate ţările apărute în urma procesului de decolonizare au devenit membre ale FMI.
Până la terminarea războiului rece, cu excepţia Yugoslaviei şi a României, ţările din Europa
Centrală şi de Est şi Republica Populară Chineză nu au participat la Fond.1 În prezent, FMI
cuprinde 187 ţări membre.
Organizarea Fondului se bazează pe cotele-părţi de capital subscrise şi vărsate de statele
membre. Aceste cote reprezintă volumul resurselor pe care statele member le pun la dispoziţia
Fondului. De asemenea, cotele determină drepturile de vot ale reprezentanţilor statelor membre
în organismele de conducere, precum şi natura şi importanţa împrumuturilor pe care acestea le
pot obţine de la Fond.
Exprimate iniţial în dolari americani, iar în prezent în DST, cotele sunt stabilite în funcţie de
puterea economică a fiecărei ţări. Principalii indicatori avuţi în vedere la dimensionarea cotelor
sunt: PIB, volumul comerţului exterior şi mărimea rezervelor valutare. Aceste cote au fost
revizuite în repetate rânduri. Cu titlu de exemplu, menţionăm că cele mai mari cote-părţi de
capital sunt cele ale SUA (37,149 mil. DST), Marii Britanii (10,738 mil. DST), Germaniei
(13,008 mil. DST), Franţei (10,738 mil. DST) şi Japoniei (13,312 mil. DST). Cota-parte a
României este 1,030 mil. DST.
Organele de conducere ale FMI sunt: "Consiliul guvernatorilor", "Comitetul monetar şi financiar
internaţional", "Consiliul de Administraţie" şi "Directorul general".
Fiecare stat membru numeşte un reprezentant (şi un supleant), care, de obicei, sunt miniştrii de
finanţe, guvernatori de bănci centrale sau înalţi funcţionari de rang comparabil. Acest
reprezentant ("guvernator") are un drept de vot care variază în funcţie de cota-parte de capital a
ţării respective. Regula este că fiecare ţară are 250 de voturi, la care se adaugă câte un vot pentru
fiecare 100.000 DST capital subscris.
În prezent, ţările cu cea mai mare putere de vot sunt: SUA (16,74%), Japonia (6,01%), Germania
(5,87%), Marea Britanie (4,85%) şi Franţa (4,85%). România are unnumăr de voturi echivalent
cu 0,48% din total. Deoarece deciziile importante trebuie luate cu o majoritate calificată, care
este 85% din numărul total de voturi, SUA, care au singure 16,74% din voturi, dispun practic de
un drept de veto.
Creditele acordate de Fond
Una din principalele funcţiuni ale FMI este acordarea de credite ţărilor care se confruntă cu
dificultăţi reale sau potenţiale în ceea ce priveşte balanţa lor de plăţi. Sprijinul financiar acordat
de FMI permite ţărilor membre să-şi reconstituie rezervele valutare, să stabilizeze cursul de
schimb al monedei lor, să continue să-şi achite importurile şi să relanseze o creştere economică
puternică şi durabilă, luând totodată măsurile necesare pentru remedierea problemelor de fond cu
care se confruntă. Spre deosebire de băncile de dezvoltare, FMI nu acordă credite pentru proiecte
specifice. O ţară membră poate solicita ajutor financiar din partea FMI în cazul în care constată
că are o problemă în ceea ce priveşte de balanţa de plăţi - adică se află în situaţia în care nu poate
obţine finanţări suficiente pentru a-şi efectua plăţile externe şi a menţine un volum adecvat de
rezerve valutare. Creditul acordat de FMI permite ţării respective să aplice politicile de ajustare
şi reformele adecvate pentru a corecta dezechilibrele între încasările şi plăţile externe şi a
restabili condiţiile unei creşteri economicedurabile.
Volumul creditelor acordate de FMI a fluctuat considerabil în cursul timpului. Şocul petrolier din
anii '70, criza datoriei externe din anii '80, procesul de tranziţie al ţărilor din Europa Centrală şi
de Est şi crizele care au afectat ţările cu economie de piaţă emergentă în anii '90 au determinat
toate o creştere puternică a creditelor acordate de FMI. Cererea faţă de resursele Fondului s-a
menţinut ridicată şi în deceniul următor, ca urmare a crizelor suferite de ţările din America
Latină, însă, după restabilirea situaţiei, creditele respective au fost în mare parte rambursate.
Ajutoarele acordate de FMI au crescut din nou spre sfârşitul anului 2008, deoarece perioada de
fluxuri de capitaluri abudente şi de credite uşor de obţinut a fost urmată de fuga capitalurilor -
din cauza crizei financiare care a lovit ţările dezvoltate.
În general, FMI acordă credite în cadrul unui "acord", care poate, eventual, stipula măsurile
specifice pe care ţara beneficiară convine să le aplice pentru a-şi rezolva problemele cu care se
confruntă în domeniul balanţei de plăţi. Programul economic aferent acordului este elaborat de
ţara respectivă în consultare cu Fondul, iar apoi este supus aprobării "Consiliului de
administraţie" al FMI, sub forma unei"scrisori de intenţie". După aprobarea acordului de către
"Consiliul de administraţie", creditul este acordat, de obicei, în tranşe succesive, pe măsura
executării programului.
FMI a creat în cursul timpului diverse mecanisme ("facilităţi") de creditare, care sunt adaptate
condiţiilor specifice ale diverselor ţări membre. Ţările cu venit scăzut pot obţine împrumuturi cu
dobânzi concesionale (preferenţiale). Creditele neconcesionale (normale) sunt acordate, în
principiu, tuturor ţărilor membre, însă, în practică, recurg la acestea ţările în curs de dezvoltare
cu venit naţional mediu.
Comisionul perceput de FMI pentru operaţiunile de gestionare a acestor credite se bazează pe
rata dobânzii la deţinerile de DST, care este recalculate săptămânal pentru a ţine seama de
fluctuaţiile pe termen scurt ale dobânzilor de principalele pieţe monetare internaţionale.
Volumul creditelor care pot fi acordate unei ţări - "limita de acces" - variază în funcţie de tipul
creditului, însă, în general, aceste volum reprezintă un multiplu al cotei-părţi de capital subscris.
Aceste limite pot fi depăşite în cazuri excepţionale.

Resursele Fondului
FMI nu este o bancă comercială: el nu poate crea monedă (scripturală). Resursele sale sunt
constituite în principal din cotele-părţi de capitale subscrise şi vărsate de ţările membre şi
împrumuturile pe care FMI însuşi le contractează de laacestea.
1) Cotele-părţi de capital sunt exprimate în DST şi dimensionate în funcţie de puterea economică
a fiecărei ţări.1 Ele sunt vărsate în proporţie de 25% în monede străine larg acceptate pe plan
internaţional (dolarul SUA, euro, yenul şi lira sterlină) sau în DST. Restul de 75% se varsă în
moneda naţională a ţării respective.
2) Împrumuturile pe care FMI le contractează în nume propriu de la unele state membre sunt
menite să completeze resursele deţinute de Fond în diverse monede şi, în modul acesta, să-i
permită acestuia să facă faţă cererilor adresate de alte ţări membre.
FMI are la dispoziţie în mod permanent două mecanisme multilaterale de împrumut - "Acordul
general de împrumut" (General Arrangements to Borrow, GAB) şi "Noile acorduri de împrumut"
(New Arrangements to Borrow, NAB) -, a căror capacitate totală este de 34 mild. DST (cca. 52
mild. dolari). FMI recurge la aceste mecanisme în cazul în care estimează că resursele sale sunt
insuficiente pentru a răspunde nevoilor statelor membre, de exemplu, în caz de criză financiară
gravă.

3) Aurul deţinut de FMI provine din cotele-părţi de capital subscrise de statele membre, care,
iniţial, au fost vărsate în proporţie de 25% în aur. În ianuarie 1975, această obligaţie a fost
abolită, însă Fondul a continuat să deţină mari cantităţi de aur. FMI poate vinde aur sau poate
accepta ca un stat membru să-şi plătească datoriile faţă de FMI în aur, însă nu poate cumpăra aur
de pe piaţă şi nici nu poate face alte tranzacţii cu aur.

2. Banca Mondială

Banca Mondială (BM) a fost creată tot prin acordurile de la Bretton Woods din 1944. Iniţial,
activitatea acestei instituţii a fost orientată în direcţia sprijinirii eforturilor de reconstrucţie a
Europei Occidentale distruse de război. Reconstrucţia constituie şi în prezent un obiectiv
important al BM, date fiind nevoile financiare creeate de catastrofele naturale, urgenţele
umanitare şi conflictele din unele ţări în curs de dezvoltare şi economii în tranziţie.
În prezent, BM pune toate activităţile sale în cadrul global al luptei împotriva sărăciei. Personalul
băncii, format în trecut în principal din ingineri şi analiştifinanciari şi recrutat din rândul
cetăţenilor americani, se caracterizează în present prin multitudinea ţărilor de origine şi a
specializărilor membrilor săi (economie, politici publice, politici şi probleme sectoriale, ştiinţe
sociale etc.). La ora actuală, 40% din cei 10.000 de angajaţi ai băncii lucrează în birourilor
reprezentanţelor deschise de instituţie în unele ţări membre.
Banca însăşi este în prezent mult mai importantă şi acoperă domenii mai numeroase şi sarcini
mai complexe decât în trecut. Ea constituie actualmente un grup format din cinci instituţii de
finanţare a dezvoltării strâns legate: Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
(BIRD), Asociaţia Internaţională de Dezvoltare (AID), Societatea Financiară Internaţională
(SFI), Agenţia Multilaterală de Garantare a Investiţiilor (AMGI) şi Centrul de Rezolvare a
Diferendelor Internaţionale (CRDI).
 Rolul Băncii Mondiale

Banca Mondială este o sursă esenţială de ajutor financiar şi tehnic pentru ţările în curs de
dezvoltare din întreaga lume. Misiunea sa este combaterea sărăciei şi ajutarea populaţiei să-şi
îmbunătăţească mediul natural prin furnizarea de resurse, transmiterea de cunoştinţe, formarea şi
dezvoltarea de competenţe şi realizarea de parteneriate între sectorul public şi privat.
Banca Mondială nu este o bancă în sensul obişnuit al cuvântului: ea este formată din cele două
instituţii de finanţare a dezvoltării (BIRD, AID), al căror capital este deţinut de cele 187 state
membre. Aceste instituţii au fiecare rolul lor, însă colaborează între ele pentru a promova
viziunea unei globalizări solidare şi durabile.
BIRD are ca obiectiv reducerea sărăciei în ţările cu venit intermediar şi în ţările cele mai sărace
însă solvabile, în timp ce AID îşi orientează eforturile înspre ţările cele mai sărace ale lumii.
Activitatea acestor instituţii este completată de celelalte organisme amintite: SFI, AMGI şi
CRDI.
Aceste instituţii acordă credite cu dobânzi reduse, credite fără dobânzi şi ajutoare nerambursabile
ţărilor în curs de dezvoltare, în scopuri foarte diverse, în principal pentru investiţii în educaţie,
sănătate, administraţie publică, infrastructură, dezvoltarea sectorului financiar şi a sectorului
privat, agricultură, gestionarea mediului şi a resurselor naturale etc.
Banca Mondială consideră că principala provocare cu care se confruntă este cea cu care se
confruntă întreaga lume: reducerea sărăciei. Acţiunea sa este centrată pe realizarea obiectivelor
de dezvoltare prevăzute de ONU în "Declaraţia mileniului" (eliminarea sărăciei şi realizarea unei
dezvoltări durabile). Aceste obiective servesc atât ca ţinte, cât şi ca etaloane de judecare a
rezultatelor obţinute.
Acţiunea băncii pentru a face faţă provocărilor mondiale îmbracă forme de natură să promoveze
o globalizare solidară şi durabilă: lupta contra sărăciei, încurajarea unei creşteri economice care
respectă mediul, crearea de oportunităţi individuale etc. Eforturile sale se articulează în jurul a
şase direcţii strategice:
1) atragerea de investiţii şi crearea de locuri de muncă;
2) întărirea capacităţilor administrative prin consolidarea instituţiilor şi pregătirea profesională a
personalului;
3) crearea infrastructurii;
4) implementarea unui cadru juridic şi judiciar de natură să încurajeze afacerile, să protejeze
drepturile individuale şi de proprietate şi să asigure respectarea contractelor;
5) dezvoltarea sistemelor financiare şi crearea capacităţilor necesare pentru a putea susţine
activităţile economice - de la microcredite la finanţarea marilor proiecte ale întreprinderilor;
6) combaterea corupţiei, fără de care puţine iniţiative pot fi duse la bun sfârşit.
Pentru realizarea acestor axe strategice, BM oferă diverse forme de ajutor - tehnic, financiar şi de
altă natură - ţărilor membre care au cea mai mare nevoie şi în domeniile în care ajutorul poate
avea cel mai mare impact şi cea mai mare contribuţie la susţinerea creşterii economice: ţările
cele mai sărace; statele fragile şi cele din lumea arabă; ţările cu venit intermediar; în vederea
fructificării bunurilor publice mondiale; într-un mod care să pună cunoştinţele şi pregătirea
profesională în slujba dezvoltării;

Organizarea Băncii Mondiale

BM se aseamănă cu o cooperativă în care acţionari sunt cele 187 ţări membre. Conform
statutului, pentru a fi membră a Băncii Mondiale, o ţară trebuie să fie membră FMI.
La fel ca FMI, organizarea băncii se bazează pe cotele-părţi de capital subscrise şi vărsate de
statele membre. Aceste cote reprezintă volumul resurselor pe care statele membre le pun la
dispoziţia BM. De asemenea, cotele determină drepturile de vot ale reprezentanţilor statelor
membre în organismele de conducere. Cotele sunt stabilite în funcţie de puterea economică a
fiecărei ţări. Principalii indicatori avuţi în vedere la dimensionarea cotelor sunt similari cu cei
folosiţi în cazul FMI: PIB, volumul comerţului exterior şi mărimea rezervelor valutare. Aceste
cote au fost revizuite în repetate rânduri. Cu titlu de exemplu, menţionăm că cele mai mari cote-
părţi de capital sunt cele ale SUA (26.496,9 mil. dolari), Marii Britanii (6.939,7 mil. dolari),
Germaniei (7.239,9 mil. dolari), Franţei (6.939,7 mil. dolari) şi Japoniei (12.700,0 mil. dolari).
Capitalul subscris de România este de 401,1 mil. dolari.
Organele de conducere ale FMI sunt: "Consiliul guvernatorilor", Consiliul de Administraţie" şi
"Preşedintele".

Creditele acordate de Banca Mondială

BIRD şi AID acordă credite cu dobândă redusă sau fără dobândă ţărilor membre care nu au acces
la pieţele financiare internaţionale sau care au acces doar în condiţii nefavorabile. Spre deosebire
de alte instituţii financiare, BM nu este un organism lucrativ care urmăreşte obţinerea de profit.
Datorită poziţiei sale pe piaţă, banca îşi foloseşte resursele pe care le obţine prin emisiunea de
obligaţiuni pentru a le pune la dispoziţia ţărilor în curs de dezvoltare, cu dobânzi reduse, care
acoperă doar dobânzile relativ mici pe care banca însăşi le plăteşte investitorilor. De altfel, banca
îşi acoperă singură costurile de funcţionare, fără a recurge la surse de finanţare externe pentru
acoperirea cheltuielilor sale generale.
BM acordă două tipuri de credite: pentru operaţiuni de investiţii şi pentru operaţiuni ale politicii
de dezvoltare.
 1) Creditele pentru operaţiuni de investiţii pot fi folosite de ţările beneficiare pentru
finanţarea aprovizionării cu materiale, a achiziţionării de echipamente, plata salariilor,
achitarea serviciilor etc., aferente proiectele de investiţii din diverse sectoare economice
şi sociale.

2) Creditele pentru operaţiuni ale politicii de dezvoltare (numite în trecut "credite de

ajustare") servesc pentru finanţarea unor noi politici economice implementate de ţările
membre şi pentru realizarea de reforme instituţionale.
Proiectele propuse de ţările membre sunt evaluate astfel încât să li se stabilească validitatea din
punct de vedere economic, financiar, social şi ambiental. În timpul negocierii creditului, BM şi
ţara beneficiară se pun de acord cu privire la obiectivele de dezvoltare urmărite prin proiectul
respectiv, rezultatele scontate, indicatorii de preformanţă şi planul de execuţie, precum şi cu
privire la eşalonarea virării tranşelor de credit. Deşi banca aprobă acordarea fiecărei tranşe de
credit şi evaluează rezultatele obţinute, execuţia proiectului sau programului revine statului
debitor, în condiţiile prevăzute în acordul de împrumut.
Creditele pe termen lung acordate de AID nu sunt purtătoare de dobânzi, însă sunt însoţite de un
mic comision de administrare, fixat la 0,75% din suma vărsată. De asemenea, AID percepe un
comision de angajare, care variază între 0 şi 0,5% din soldul nevărsat al creditului aprobat şi
neutilizat.
În prezent, BM este angajată în peste 1800 proiecte, acoperind practic toate sectoarele de
activitate şi toate ţările în curs de dezvoltare. Aceste proiecte sunt foarte diverse, de la acordarea
de microcredite (Bosnia-Herţegovina) la sensibilizarea populaţiei faţă de pericolul SIDA
(Guinea), şcolarizarea fetelor (Bangladesh), reformarea sistemului de sănătate (Mexic,
România), reconstrucţia localităţilor distruse de cutremur (India) etc.

Resursele Băncii Mondiale

Resursele Băncii Mondiale sunt constituite în principal din cotele-părţi de capitale subscrise şi
vărsate de ţările membre, împrumuturile pe care BM le contractează pe piaţa financiară şi
beneficiile nerepartizate.
1) Cotele-părţi de capital sunt dimensionate în funcţie de puterea economică a fiecărei ţări şi de
cota de participare la FMI. Statele membre au vărsat însă doar 11 mild. dolari, ceea ce înseamnă
că sarcina financiară respectivă nu apasă asupra contibuabililor din ţările membre. Restul cotelor
de capital subscrise şi nevărsate pot fi oricând cerute de BM, ceea ce face ca aceasta să se bucure
de un imens credit guvernamental neutilizat, care-i permite să acceseze cu uşurinţă sursele de
capital privat de pieţele financiare internaţionale.
2) Împrumuturile contractate pe piaţa financiară constituie principala cale prin care BM îşi obţine
resursele. Aceste împrumuturi se realizează prin emisiunea de obligaţiuni, libelate în dolari sau
în alte monede internaţionale şi plasate pe piaţa financiară americană sau pe alte pieţe. Dobânzile
aferente acestor obligaţiuni sunt relativ mici, deoarece titlurile respective sunt considerate
plasament foarte sigure (AAA). BM beneficiază de acest excelent calificativ, datorită capitalului
subscris de cele 187 ţări membre, dar şi a situaţiei sale bilanţiere solide, politicii sale financiare
prudente şi statutului de creditor privilegiat pe care îl poate invoca în cazul în care o ţară
debitoare are dificultăţi de rambursare.
3) Beneficiile nerepartizate sunt transferate în fiecare an pentru a majora resursele AID şi pentru
a amâna rambursarea datoriei externe a ţărilor în curs de dezvoltare puternic îndatorate.