3. Microprocesorul
Funcţionarea calculatorului constă în executarea, de către un echipament
numit procesor, a instrucţiunilor pe care acesta le extrage, una câte una, din
memorie. Acesta poate fi considerat nucleul calculatorului, fiind numit şi unitate
centrală de prelucrare (Central Processing Unit - CPU).
Începând cu anii şaptezeci s-a dezvoltat o tehnologie de integrare pe scară
foarte largă a acestor scheme, iar procesorul calculatorului a putut fi realizat sub
forma unui unic circuit electronic integrat, numit microprocesor. Toate calculatoarele
personale fabricate în prezent au ca unitate centrală de prelucrare un microprocesor.
Ultimele generaţii de microprocesoare au scheme înglobând milioane de tranzistori.
Performanţele unui tip de microprocesor pot fi apreciate, în mare, după
următorii doi parametri:
a) lungimea, în biţi, a codului de instrucţiune pe care acesta îl poate extrage
din memorie şi executa la un pas: cu cât acest cod este mai mare, exprimând o
operaţie mai complexă, cu atât microprocesorul este mai performant;
b) frecvenţa, în MHz, a semnalului de ceas pe care microprocesorul îl poate
primi: un semnal cu frecvenţă mai mare înseamnă o viteză de lucru mai ridicată.
Microprocesorul este componenta centrală a unui calculator, cea care
dirijează prin semnale de comandă funcţionarea întregii structuri hardware.
Împreună cu memoria operativă (RAM) el formează, din punct de vedere logic, partea
centrală a calculatorului.
4. Placa de bază
Placa de bază (engleză: motherboard) este placa principală a unui calculator,
o componentă hardware complexă pe care sunt montate toate componentele
hardware ale PC-urilor sau ale altor aparate electronice computerizate. Placa de
bază reprezintă elementul de legatură dintre toate componentele calculatorului.
Într-un laptop, placa de bază este de dimensiuni mai mici și dispune de câteva
diferențe majore. Aceasta poate să nu aibă sloturi de expansiune, și de asemenea
poate oferi majoritatea componentelor direct integrate. În mod similar, termenul de
placă de bază este aplicat dispozitivelor cu o singură placă și fără extinderi sau
capacități suplimentare, cum ar fi sistemele înglobate cu capacități limitate de
expansiune.
5. Echipamente de intrare
6. Echipamente de ieșire
Memoria RAM poate fi de mai multe feluri: FPM-RAM (fast page mode), EDO-
RAM (extended data output), SDRAM (syncronous dynamic), RD-RAM, DD-RAM si
altele.
ROM este prescurtarea de la Read Only Memory, adică memorie numai pentru
citire. Această denumire arată o caracteristică fundamentală a acestor module de
memorie: informaţiile conţinute în ROM pot fi consultate, folosite, dar în ROM nu se
pot face înscrieri în cursul utilizării curente a calculatorului. Conţinutul ROM este
înregistrat de către producător, prin mijloace specifice, "de fabrică". Înseamnă că
aceste module de memorie mai au o caracteristică fundamentală: conţinutul lor nu
se şterge în momentul întreruperii tensiunii de alimentare.
Rolul ROM în configuraţia hardware devine clar dacă mai revedem o dată
principiul lui von Neumann care spune că activitatea procesorului se reduce la a
extrage şi executa instrucţiuni din memorie. Dacă un calculator ar fi echipat doar cu
RAM, care se şterge la închiderea acestuia, atunci, la o nouă pornire nu ar exista
instrucţiuni care să fie executate de către procesor, iar calculatorul nu şi-ar putea
începe activitatea. De aceea, pe lângă alte informaţii, în ROM trebuie să existe,
obligatoriu, (micro)programe care să fie executate automat la pornirea calculatorului
şi care, la rândul lor, să asigure declanşarea altor procese mai complexe.
- tipul construcţiei.