Cursul nr.

5 16-11-2020
Monahismul

Inceputurile monahismului la Roma

După 451, dialogul cu monofiziții au căpătat o altă turnură.

Ortodoxia trebuia să treacă foarte subtil printre cele două riscuri presupuse de hristologi
nestoriană și cea monfizită. În aceste dispute, s-au implicat și împărații.
Au existat încercări de împăcare, în care s-a ajuns la Enotikon al împăratului Zenon, în
care se propunea o formulă aproape monofizită
488 = patriarhul monofizit Petru Gneafevs a introdus formula „...Cel care Te-ai răstignit
pentru noi...” în Trisaghion. Este prezentă și azi în cultul necalcedoneean.
Generalul Vitalian s-a pus în slujba apărării formulei călugărilor sciți („Unul din Treime a
pătimit cu trupul”), una antinestoriană.

Monahismul în Noricum

O parte a provinciei Noricum se găsea, parțial, în teritoriul Daciei lui Burebista și se

întindea până în zona Austria.
Împăratul Aurelius întemeiază Noricum, ca provincie imperială, nu senatorială.
Frontiera nordică era Dunărea. În est, era Pannonia, iar la Vest, Elveția.
Populația era general pașnică. Nu se cunosc date despre creștinarea regiunii mai devreme
de sec. IV. Primele informații se găsesc în lucrarea Pătimirea Preafericitului Martir Florian, cât și
în martirologiul lui Augustin. Nu se menționează anul morții lui Florian.
În apropierea malurilor Dunării, au avut loc o mulțime de morți martirice.
După 313, situația de aici s-a schimbat și prin misiunile de la Aquillea, Sirmium,
Pannonia (unde exista o reședință imperială)
În a II-a jum. a sec. IV, s-a pornit o acțiunea împortiva păgânismului, în special în părțile
de nord ale imperiului, unde acesta era încă puternic. Misiunile creștine, aici, vor fi foarte
puternice lucru atestat de vestigiile care dovedesc existența, încă din sec. IV, au existat Biserici
în fiecare localitate, în centru acestora, satele fiind circulare.

1
 Din nefericire, au existat dese atacuri barbare care afectează foarte serios viața creștină,
lucru care a împiedicat existența unor Biserici de piatră.
Sf. Severin, foarte venerat în Austria, nu a fost Apostolul provinciei, dar a avut un rol
important în păstrarea specificității creștinismului local. De el se leagă apariția primelor
mănăstiri de aici.
Nu se știu date despre Severin. Se face mențiunea că venea „de la Est”, lăsând să se
înțeleagă că nu este exclusă posibilitatea originii din zona Daciei Romane. Totuși, problema
rămâne deschisă.
343 = la sinodul de la Sardica, este menționat primul nume al unui episcop de aici. Sf.
Atanasie cel Mare menționează că „Noricum era reprezentată”, implicând existența unui
episcopat, aici. Abia în a II-a jum. a sec. V, vom avea informații despre Bisericile de aici.
Viața Sf. Severin, scrisă de Aeudip, face referire la două centre ecleziale: în Lauriacum
(Noricum riveranum) și Tiburnia (Noricum mediteranaeum). Tribunia era metropolă.
Aeudip se naște în 440. Se crede că s-a stabilit la mănăstirea Fabianae care era, în fapt,
centrul unei comunități sihăstrești. El spune că a participat la mutarea osemintelor Sf. Severin, pe
fondul atacurilor barbare. Prima dată, se vor stabili la Mons Peleter, apoi la Castellum
Nucullanum, în apropiere de Neapole (492-496). Aeugip va deveni conducătorul unei comunități
monahale de aici. În 511, va redacta viața Sf. Severin.
Dintr-o scrisoare a diaconului Ferand din Cartagina (533), aflăm că Aeugip era încă în
viață. Casiodor a vorbit despre el la trecut, fapt ce atestă decesul lui Aeugip în jurul lui 542.
Aeugip era în bune relații cu personalități bisericești, printre care Vincențiu de Ruscvae.
Casiodor a vorbit despre cultura sa. Aeugip este cel care cere Sf. Dionisie cel Smerit să traducă
lucrarea „Despre constituirea omului” a Sf. Grigorie de Nyssa. Un nobil got îi cere lui Aeugip să
redacteze un material despre diferențele dintre ortodocși și semiarieni, lucru pus de acesta din
urmă pe seama unui diacon.
Importanța lui Aeugip constă în faptul că menționează despre Sf. Severin, întemeietorul
sau organizatorul mnahismul
După ce Attila s-a retras din zona Parisului, s-a constituit o coaliție a lui Aetius care-l va
învinge zdrobitor. Imperiul se va destrăma extrem de rapid. Severin a venit din Orient, după
moartea lui Attila, stabilindu-se între Noricum Riveranum și Pannonia, în orașul Asturae. Era
plin de evlavie și demnitate. Era ortodox și avea o conduită ireproșabilă. Aeugip monționează că
era deja preot, în momentul în care se stabilește aici. Se pare că avea darul înainte-vederii.
Se va retrage în Comagenae, datorită primejdiei unui atac barbar nemilos care va distruge
Asturae. El va determina ca populația de aici să se pocăiască, rezultatul fiind evitarea atacului
barbar. Reutația acestui avva va face ca printre ucenici să se numere chiar dintre germanici. Avea
relații bune cu regii Bugii. În teritoriul Noricum, va face misiune și va întemeia mănăstiri, astăzi,
totalmente necunoscute, ca nume sau loc. Va înființa mănăstirea de la Favianae. Aceasta avea
mai multe „filiale”. Una dintre aceastea era cea din Biotro, aproape de Passchau. Nu se știe un
număr al viețuitorilor.

2
 Este de menționat că nu Sf. Severin nu este primul întemeietor de mănăstiri din Noricum.
Aeugip spune că, într-o călătorie misionară, în zona Slazburgului de azi, a întâlnit trei monahi și
o monahie. Astfel, munții Austriei aveau prezențe monahale. În plus, existau și alte mănăstiri,
deoarece Aeugip atestă existența unor congregații.
Pentru Sf. Severin, comunitatea nu este o turmă de indivizi izolați sau una de asceți
adunați în juru unui duhovnic, ci o societate adunată în jurul întemeietorului.
Dacă nu avem date despre rânduiala existentă în aceste comunități. Nu știm dacă Sf.
Severin folosea una dintre rânduielile deja existente, dar știm că învăța ucenicii prin propriul
exemplu. Aeugip spune că Sf. Severin invita urmarea Sf. Părinți. Esența rânduielii sale era
instruirea ucenicilor prin cuvânt.
Doctrina ascetică se concentra pe cultul divin, pe renunțare la lume și asceză. Trebuie
remarcat rolul important oferit cultului divin. Aeugip spune că, la baza proiectului ascetic, se afla
smerenia, manifestată prin ascultare de duhovnic, slujirea confraților și atenția pe care monahii o
acordau celor care veneau la mănăstire, cât și celor pe care aceștia îi vizitau.
De asemenea, trebuie remarcat că Sf. Severin nu a construit mănăstirile în zone izolate, ci
în localități. Astfel, între ascultările monahale, se includea și intervenția călugărului în nevoile
oamenilor. De altfel, în Occident, azi, există mănăstiri în inima marilor orașe.
Deși se cunosc numele a doar 4 mănăstiri, se consideră că Sf. Severin a întemeiat mai
multe, în Noricum și Raetia.
Cu siguranță, monahii jucau un rol important în viața culturală a comunităților.
În ceea ce privește intrarea în comunitățile monahale, nu se punea problema asumării
formale a voturilor; asta nu înseamnă excuderea unui noviciat. Sf. Severin urmărea o convertire
interioară reală a novicelui. Acesta primea veșmântul monahal. Nu știm dacă era vorba de un
monahism valabil doar pentru o anumită perioadă de timp a vieții omului, lucru prezent, azi, în
Apus.
488 = din cauza creșterii pericolului barbar, comunitatea de la Favianae se va muta în
Italia. Cu timpul, ea se va pierde sau va căpăta alte forme.

- Informații despre oameni cu viață consacrată la Roma avem mai devreme decât în Egipt.

- Sf. Nikondin Neapole a fost soldat roman. Mama lui l-a sfătuit să meargă în Orient unde, prin
munți și prin insule, să cunoască oameni cu viață consacrată.

- În insula Pyros, la poalele muntelui Ganos, întâlnește o comunitate monahală de peste 100 de
monahi, condusă de starețul Teodosie.

- După moartea lui Teodosie, se va muta în insula Mytilene, apoi hotărăște să se întoarcă iarăși în
Italia, de unde plecase devreme.

3
- Se întoarce îm 251, în vremea lui Decius, fiind executat în Sicilia, pe vremea lui Quintilianus.

- Sf. Anastasia Romana–fiica unor patricieni care au murit de tineri. La vârsta de 3 ani, fetița a
fost preluată de Sofia, stareța unei mănăstiri din Roma.

- În timpul persecuției lui Decius (251-253) sau a lui Valentinian (253-260), această fecioară a
murit, după chinuri, fiind decapitată.

- Sf. Agripina–a fost executată pe vremea lui Valentinian, fiind asfixiată prin strângerea unei
frânghii în jurul toracelui. Trei dintre surorile ei i-au luat trupul și l-au îngropat la Roma.

- La începutul secolului IV:Sf. Aglaia –văduvă bogată care, aflând depersecuțiile pe care le
suportau creștinii în Orientulapropiat, în 307 (în vremea persecuției lui Galeriu), l-a trimis în
Siria pe intendentul ei, Bonifaciu, să aducă la Roma osemintele unor martiri, de care ea să se
îngrijească, pentru ca respectivii martiri să mijlocească la Dumnezeu pentru iertarea păcatelor ei.

- Acesta a mers în Cilicia, la Tars, fiind martor al chinurilor creștinilor de acolo. El mărturisește
că este creștin, este arestat, chinuit și executat la ordinele lui Sipliciu. Aglaia aduce trupul lui
(Sf.) Bonifaciula Roma, el fiind depus pe ViaLatina. Pe mormântul luji, construiește o mănăstire,
în care ea și servitoarele sale au trăit 15 ani.

4
- Aglaia a murit între timp și se pare că, atunci când Sf. Atanasie a venit la Roma, , comunitatea
ei nu mai exista. *Eloghin nu a menționat nimic referitor la comunitatea înființată de Sf. Aglaia.

- La Roma a mai fost înființată mănăstirea Sf. Agnes, construită lângă basilica construită de e ape
Via Nomentana, chiar în vremea când Sf. Atanasie se găsea la Roma (prin 340).

- Mănăstirea Sf, Agnes a fost construită de Constantina (+354), fiica cea mică a Sf. Împ.
Constantin cel Mare.

- În Roma, un rol foarte important în constituirea monahismului de tip feminin, l-au avut:

- Sf. Marcela(n. în 325) –provenea dintr-o familie de senatori, numele mamei sale fiind Albina.

- Marcela s-a căsătorit cu Cerealis, dar în 358 Cerealis moare (la 7 luni după căsătorie).

- Marcela hotărăște să ducă o viață castă, potrivit Tradiției Bisericii. Ea a moștenit o avere cu
multe case, unele dintre ele fiind folosite, ulterior, pentru constituirea unei comunități monahale.

- În anul 382, când Ieronim a venit la Roma, ca secretar al papei Damasus, a luat act de existența
acestei comunități cvasi-monahale. Marcela, femeie foarte cultivată, cunoștea limbile greacă și
ebraică, fiind gata să citească Sf. Scriptură în limbile în care a fost scrisă.

- Fer. Ieronims-a născut în 347, în Aquileea, a fost funcționar, dar a renunțat și s-a călugărit, a
stat o perioadă în pustiul Halchis, luând legătura cu mari personalități din Imperiul Roman de
Răsărit.

- Există o serie de scrisori între Marcela și Ieronim, pentru ca el să-i clarifice niște înțelesuri din
limba ebraică. Marcela era o femeie foarte cultă. Ea și-a transformat casa în mănăstire. Aici au
trăit Paula și fiicele ei, Melania Romana, etc.

- Marcela a avut o soră mai tânără, Azela care, deși locuia în același complex, ea trăia izolată.
Aceasta a murit de tânără.

- Casa Marcelei se găsea pe colina Aventin.

- Timp de 3 ani, Marcela a fost atâr eleva, cât și interlocutorul lui Ieronim.

- În anul 398, Marcela s-aamestecat în cearta anti-origeniștilor și a primit o condamnare de la

papa Damatius, pentru 8 propoziții considerate de el eretice.

- În anul 410, vizigoții au atacat Roma, supunând orașul unei prădări nemaiîntâlnite, deși erau
considerați creștini (semi-arieni).

5
- În 24 August 410, orașul a cedat, mulți locuitori s-au retras în biserici (care aveau și rol de azil
politic), dar vizigoții, deși au respectat legea azilului cu privire la biserici, au atacat casele
particulare.

- Sf. Marcela (avea 85 de ani) i-a întâmpinat în pragul casei, împreună cu fiica ei duhovnicească,
Principia. Acestea au fost maltratate și ucise. Eforturile Sfintei Marcela se năruiseră acum, în
urma barbarilor.

- Dintre ucenicele Sfintei Marcela, amintim:

- Marcelina, Felicita și Feliciena (nepoatele Marcelei), Sofronia, Lea, Azela (soraMarcelei, +406,
la 72 de ani), Paula și fiicele ei, Fabiola, etc.

- Lea(+384) –provenea dintr-o familie bogată, fiind interesată de viața consacrată încă de la
vârsta de 10 ani. La 12 ani intră într-o comunitate din zona de influență a Marcelei. Ajunge ea
însăși superioară a unei mănăstiri. Sf. Ieronim o numește: „Principe al mănăstirii de fecioare.”

- Paula și familia ei:

- Paula s-a născut în 347. S-a căsătorit cu Toxotius (tânăr din înalta societate), căsătoriedin care
au rezultat 5 copii (patru fete și un băiat).

- Cei doi soți și-au vândut averea, împărțind-o săracilor => autoritățile au considerat gestul
nesăbuit, aceștia riscând să-și lase copiii fără moștenire.

- În 378 (la 32 de ani) Paula rămâne văduvă. Începe să frecventeze casa Marcelei mai mult.
Fiicele Paulei au adoptat și ele viața consacrată, ex: Eustochium/ Eustochia.

- Contemporană cu Sf. Marcela a fost și Fabiola(care venea din familia Fabiilor, care au avut un
rol important în Istoria Romei).

- Având o viață grea (trecând prin două căsătorii și două divorțuri), Fabiola a ocolit o perioadă
anume comunitatea creștină din Roma, apoi s-a împăcat cu ea. Și-a pus imensa avere în slujba
săracilor, și cu ajutorul lui Pamachius, avea să înființeze un spital unde ea însăși îngrijea
bolnavii.

- Între timp, Paula și Eustochium erau în Palestina. Fabiola merge la ele, în Betleem, nu rămâne
acolo, dar va trăi restul vieții în austeritate. Studiază Sf. Scriptură. Cerând lămuriri Paulei. Se
întoarce la Roma, înființează un azil pentru săraci, consacrându-se în slujirea bolnavilor și a
nevoiașilor. Trece la Domnul în 399.

- Revenind la Paula (Martia Paryria), cunoaștem că ea aparția unei familii din aristocrația
romană. Înaintașii ei au fost încreștinați deja.

6
- Soțul ei, Toxitius, a fost inițial păgân, dar, prin căsătorie, a devenit creștin, datorită Paulei.
După cum s-a menționat, ei aveau 5 copii, patru fete (Blesiblla, Paulina, Eustochium, Rufina) și
un băiat (Toxotius). Copiii lor au primit o educație creștină. După moartea soțului ei, Paula
transformă și casa ei într-o adevărată mănăstire. O parte din imensa ei avere a fost pusă în slujba
actelor de caritate.

- Ieronim se va lega de această familie, pentru că Paula era eleva sa, fiind foarte interesată de
studiul Sfintei Scripturi, iar între ai a avut loc multă vreme un schimb de scrisori pe diferite teme
teologice.

- Fiicele Paulei cunoșteau, de asemenea, destul de bine Sfânta Scriptură.

- Blesiblla se căsătorește la 19 ani, dar după 7 luni rămâne văduvă. Se îmbolnăvește, intră în
comunitatea Marcelei, dar moare repede (după 4 luni).

- Paulina se căsătorește cu Pamachius, dar și aceasta moare tânără, la naștere.

- Eustochia a intrat de tânără în mănăstirea Marcelei, după ce a murit papa Damatius.

- Ieronim se intoarce la Pelagius, în Antiohia. La scurtă vreme după plecarea lui Ieronim (385),
Paula, împreună cu Eustochium, vor părăsi Roma, plecând mai întâi în Cipru și lăsând la Roma
pe Rufina (proaspăt logodită) și pe Toxotius (fiul ei).

- Din Cipru, cele două merg în Antiohia, ȚaraSfântă, Egipt (unde îi vizitează pe pustnici), apoi se
intorc în Țara Sfântă, stabilindu-se la Betleem. Aici Paula începe contruirea unei mănăstiri de
femei, o termină și locuiește în ea. Alături, construiește și o mănăstire de bărbați, care va fi
condusăde Ieronim, apoi încă o mănăstire de femei.

- Paula trece la Domnul în 26 Ianuarie anul 404, conducerea mănăstirii fiind preluată de fiica ei,
Eustochium (+420).

- * Paula cea tânără este nepoata Paulei și fiica lui Toxotius.

- Sf. Melania Romana (cea bătrână) –s-a născut în anul 341, fiind cetățeană romană, de origine
spaniolă. Era fiica consulului Marcellius. Ea s-a căsătorit la vârsta de 14 ani cu un tânăr din
familia Balerius, rămânând văduvă șa 22 de ani (364), cu trei copii, dintrecare doi au murit de
tineri.

- * Și Melania a frecventat casa (mănăstirea) Marcelei.

- În 372, după ce l-a pus pe fiul său, Ubicula, sub tutela Romei (pentru a fi educat), Melania
părăsește Roma și pleacă în Egipt, unde stă timp de 6 luni. Acolo vizitează părinții din pustiu,
dupăcare merge în Palestina, unde era tot persecuție, ca și in Egipt. Este arestată, dar eliberată la
scurt timp.

7
- Ea i-a ajutat foarte mult pe monahi, deținând 3 sferturi din teritoriile Romei.

- Râvna pentru viața consacrată va fi continuată în familia Melaniei. Nepoata ei, Melania cea
Tânără, va veni la bunica ei, apoi ea și soțul ei vor forma comunități separate în Palestina.

- * ValeriuUbicula (fiul Melaniei celei bătrâne) s-a căsătorit cu Albina (alta decât cea menționată
mai sus; aceasta era sora prefectului Romei, rudă cu Sf. Ambrozie). Aceștia sunt părinții
Melaniei celei tinere.

- O comunitate în care a intrat Marcelina, sora Sfântului Ambrozie al Mediolanului –prima

mănăstire organizată la Roma a fost construită de Papa Sixtus al III-lea (432-440 = păstorirea
lui), construită în apropierea catacombelor sau în ele, în apropiere de basilica Sf. Sebastian.