Tabelul 1 - Evoluția comparative a stiinței didacticii [9]

Etapa Etapa Etapa

Didacticii Didacticii moderne- didacticii postmoderne-
tradiţionale de tip de tip curricular
-de tip psihocentrist/sociocentrist (sec.XX-XXI)
magistrocentrist (sf. secolului XIX-înc.sec.
(sec. XVII – XIX) XX)

- accent pe - accent pe activitatea de - accent pe activitatea

activitatea de predare – învăţare; complexă de predare -
predare; - curentul psihocentrist învăţare - evaluare;
- percepţiaca sursă sau sociocentrist; -curentul tehnocentrist;
principală a - dirijarea psihologică sau - autodirijarea învăţării.
cunoaşterii; socială a învăţării.
- dirijarea autoritară
a învăţării.

Procesul de învăţământ are un caracter predominant formal, se

desfăşoară în mod special în şcoala de diferite tipuri şi niveluri.
Didactica are în centrul preocupărilor sale tehnologia procesului de
învăţământ (metodele, mijloacele şi formele de organizare şi evaluare
a procesului educational), incluzând [11, 12]:

o Analiza situaţiei de plecare, a intrărilor privind

procesul instructiv-educativ;
o Analiza procesului instructiv- educativ şi a
normativităţii acestuia;
o Teoria obiectivelor;
o Teoria conţinuturilor;
o Teoria strategiilor didactice şi a metodologiei;

3
 o Teoria evaluării;
o Teoria lecţiei: tipologie, proiectare, forme de
organizare, design instrucţional, managementul
clasei.

În esență, Didactica generală

❖ este o parte a teoriei pedagogice;

❖ are ca obiect de studiu procesul de învăţământ
analizând componentele acestuia: predare-învăţare-
evaluare;
❖ oferă Didacticilor speciale o teorie generală a
procesului de învăţământ;
❖ orientează didacticile speciale spre descoperirea şi
rezolvarea unor probleme specifice, legate de predarea-
învăţarea-evaluarea achiziţiilor specifice unui obiect de
învăţământ

1. INFORMȚII PRELIMINARE REZULTATE

DIN ANALIZA CURRICULUMULUI
NAȚIONAL
1.1.Conceptul de curriculum. Tipurile de curriculum
operant în sistemul din România
Conceptul de curriculum este un concept cheie pentru întreaga
activitate didactică în general,dar și pentru Didactică și pentru Teoria
și practica educației, în special. Etimologia cuvântului provine din
limba latină, din curriculum (sg.) curricula (pl.), care înseamnă
alergare, cursă, drum.

4
.
Sistemul de învățământ din România încorporeză următoarele
tipuri de curriculum operant:
- curriculum nucleu (CN) este trunchiul comun,
obligatoriu, adică numărul minim de ore, de la
fiecare disciplină obligatorie, prevăzută în planul de
învățământ. Actualele programe școlare pe
discipline de studiu cuprind: competențe generale,
competențe specifice, conținuturile învățării și
standardele curriculare de perfomanță, obligatorii
pentru toți elevii. Astfel, se asigură respectarea
dreptului, a egalității șanselor de acces a tuturor
indivizilor la învățământ public.
CURRICULUM NAŢIONAL = CURRRICULUM OFICIAL =
CURRICULUM FORMAL = CURRRICULUM INTENŢIONAT =
CURRICULUM APLICAT
Curriculum-ul național este unicul sistem de referință
pentru diferitele tipuri de evaluări și examinari externe
(naționale) din sistem și pentru elaborarea standardelor
curriculare de performanță.
- curriculum la decizia școlii (CDȘ) asigură
diferența de ore dintre curriculum-ul nucleu și numărul minim
sau maxim de ore pe săptămână, pentru fiecare disciplină
școlară prevăzută în planurile-cadru de învățământ, pe an de
studiu.
C.D.Ş.:
- curriculum aprofundat - de recuperare, cu notare pe disciplina sursă;
- curriculum extins din programa cu asterisc – cu notare pe disciplina
susrsă;

5
- opţionale – din lista oferită de minister

Opţionale
- disciplină nouă – un obiect de studiu nou
- integrat – în jurul ariei curriculare
În cadrul acestui tip de proiect pedagogic, competențele și
elementele de conținut științific cuprinse în programele școlare ale
disciplinelor obligatorii, sunt facultative, parcurgerea lor fiind decisă
la nivelul instituției școlare.
Conform art. 66 din Legea educației naționale 1/2011[17]:
”(1) Numărul de ore alocat disciplinelor din planurile-cadru de
învățământ este de maximum 20 de ore pe săptămană la învățământul
primar, 25 de ore pe săptămână la învățământul gimnazial și 30 de ore
pe săptămână la învățământul liceal. Aceste ore sunt alocate atât
pentru predare și evaluare, cât și pentru învățarea în clasă, asistată de
cadrul didactic, a conținuturilor predate, conform prezentei legi.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), numărul maxim de
ore poate fi depășit cu numărul de ore prevăzute pentru studierea
limbii materne, a istoriei și tradiției minorităților naționale și a
învățământului bilingv.
(3) În cadrul Curriculumului național, disciplinele obligatorii
au o pondere de 80% în planurile-cadru de la nivelul învățământului
obligatoriu și de 70% în cele de la nivelul liceului.
(4) În cadrul Curriculumului național, disciplinele opționale au
o pondere de 20% în planurile-cadru pentru învățământul obligatoriu
și de 30% în cele pentru liceu.

6
 (5) Pentru fiecare disciplinăși domeniu de studiu, programa
școlară acoperă 75% din orele de predare și evaluare, lăsând la
dispoziția cadrului didactic 25% din timpul alocat
disciplinei/domeniului de studiu respectiv. În funcție de
caracteristicile elevilor și de strategia școlii din care face parte,
profesorul decide dacă procentul de 25% din timpul alocat
disciplinei/domeniului de studiu este folosit pentru învățare remedială,
în cazul copiilor cu probleme speciale, pentru consolidarea
cunoștințelor sau pentru stimularea elevilor capabili de performanțe
superioare, conform unor planuri individuale de învațare elaborate
pentru fiecare elev.”

1.2. Arii curriculare. Cicluri curriculare

Aria curriculară reprezintă un grup de discipline care au în comun

obiective și metodologii și care oferă o viziune multidisciplinară și/sau
multidisciplinară asupra obiectelor de studiu[16].
Curriculum-ul Național din România cuprinde 7 arii curriculare,
desemnate pe baza unor principii psihopedagogice. Ariile curriculare
sunt în conformitate cu finalitățile învățământului. Ele țin seama de
importanța diferitelor domenii culturale care structurează
personalitatea umană și de conexiunile dintre acestea.
Cele șapte arii curriculare sunt [19]:
1. Limbă și comunicare;
2. Matematică și științe;
3. Om și societate;
4. Arte;
5. Educație fizică și sport;

7
 6. Tehnologii;
7. Consiliere și orientare.

1.3. Documente școlare

Planul - cadru de învățământ

Planul – cadru de învățământ reprezintă documentul reglator

esențial care jalonează resursele de timp ale procesului de predare-
învățare[16].
Planurile-cadru pentru învățământul obligatoriu oferă o soluție de
optimizare a bugetului de timp: pe de o parte sunt cuprinse activități
comune tuturor elevilor din țară în scopul asigurării egalității de șanse
a acestora; pe de altă parte, este prevăzută activitatea pe grupuri/clase
de elevi în scopul diferențierii parcursului școlar, în funcție de
interesele, nevoile și aptitudinile specifice ale elevilor [6].
Planurile cadru de învățământ au prevăzute atât ore pentru
disciplinele din trunchiul comun (TC) cât și ore pentru disciplinele la
alegerea școlii (CDȘ). Școlile au, în acest sens, libertatea de a-și
diversifica oferta educațională în funcție de oferta de pe piața muncii,
specificul local, dar și de preferințele elevilor.
Planul cadru de învățământ prevede numărul minim și maxim de
ore.Astfel [11]:
2. numărul minim și maxim de ore pe săptămână, pentru fiecare
clasă;
3. numărul minim și maxim de ore pe săptămână, pentru fiecare
arie curriculară;

8
 4. numărul minim și maxim de ore pe săptămână, pentru fiecare
disciplină.
Principiile de generare a planurilor cadru de învățământ sunt
[2,15]:

Programa școlară

Actualele programe școlare au fost elaborate din perspectiva

trecerii de la modelul de proiectare curriculară centrat pe obiective
(elaborat și implementat în sistemul românesc de învățământ la
mijlocul anilor ’90) la modelul centrat pe competențe.
Programa școlară este parte componentă a curriculumului
național și reprezintă documentul școlar de tip reglator, fiind
instrumentul de lucru al profesorului, care stabilește oferta
educațională care urmează a fi realizată în bugetul de timp alocat
pentru un parcurs determinat, pentru fiecare disciplină, în conformitate
cu statutul și locul disciplinei în planul-cadru de învîțământ [18].
a) Competențe generale
Competențele sunt definite ca anasambluri de cunoștințe,
deprinderi și atitudini care urmează să fie formate până la sfârșitul
școlarității obligatorii, necesare fiecărui îndivid pentru dezvoltare
personală, pentru incluziune socială și pentru angajare pe piața
muncii. Structura acestor competențe se realizează la intersecția mai
multor paradigme educaționale și vizează și aspecte inter și
transdiciplinare, metacognitive, realizabile prin contribuția mai multor
arii curriculare.
Competențele generale se definesc pentru fiecare disciplină de
studiu și se formează pe durata învățământului preuniversitar. Acestea
au un grad ridicat de generalitate și complexitate.
9
 b) Competențe specifice și conținuturi
Competențele specifice se formează pe parcursul unui an de
studiu, sunt deduse din competențele generale și sunt etape în
formarea acestora.

10