UNIVERSITATEA SPIRU HARET BUCURESTI

FACULTATEA DE DREPT SI ADMINISTRATIE PUBLICA CRAIOVA

MASTERAT – MODULUL DE DREPT COMUNITAR
SEMESTRUL III
DISCIPLINA - DREPT COMUNITAR GENERAL

IZVOARELE PRIMARE ALE DREPTULUI COMUNITAR

SCURTA PREZENTARE

1. PREVEDRILE TRATATELOR COMUNITARE SI ALE ALTOR

ACTE FUNDAMENTALE

LEGISLATIA PRIMARA

In regula generala, se disting doua categorii esentiale de izvoare ale

dreptului comunitar: izvoare primare si izvoare secundare . O alta distinctie
care a mai fost facuta s-a referit la izvoare interne ( tratatele constitutive,
principiile generale ale dreptului, legislatia secundara ) si la izvoare externe (
acorduri internationale ).
In prima categorie – izvoare primare – sunt incluse actele juridice
fundamentale ale dreptului comunitar constituite de :
- Tratate de instituire a Comunitatilor Europene;
- Cele doua tratate bugetare ;
- Deciziile privind resursele proprii ale Comunitatilor;
- Actul Unic European si Tratatul de Fuziune din 1967;
- Decizia si Actul privind alegerile directe in Parlamentul European
1976;
- Deciziile si tratatele de aderare;
- Tratatul de modificare a tratatelor de instituire a Comunitatilor
Europene privind Groelanda ( 17martie 1984 );
- Tratatul de la Maastricht;
- Tratatul de la Amsterdam;

1
 - Tratatul de la Nisa.
Unele din aceste acte comunitare cuprind si protocoale anexe. Ele fac
parte integranta din aceste acte, asa cum se precizeaza in chiar cuprinsul lor (
art.311 CE, art.207 Euratom ).
Pe de alta parte, faptul ca, de regula, in partea de inceput a tratatelor
comunitare sunt prevazute dispozitii generale introductive care sunt
dezvoltate ulterior, nu justifica interpretarea ca el ear fi lipsite de efecte
juridice, asa cum s-a incercat sa se argumenteze in legetura , de exemplu, cu
prevederile art.3 lit.f CE, care precizeaza ca urmarirea obiectivelor pe care
acest Tratat le stabileste este indispensabila pentru realizarea sarcinilor
comunitare;instituind un system asigurand nedistorsionarea concurentei,
art.3 lit.f,g pretinde a fortiori ca nu trebuie sa fie eliminata concurenta.
Toate actele comunitare mentionate pot fi socotite ca un adevarat ,,
corpus “constitutional sau ca o ,, carta constitutionala de baza “, ele avand
prioritate asupra altor acte comunitare de nivel inferior si beneficiind de o
prezumtie absoluta de legalitate.
Astfel, o Directiva a Congresului ( nr.75/117 ) prin care guvernele italian si
francez au fost obligate sa puna capat discriminarii intre resortisanti
aceluiasi stat membrupana la o alta data decat eca stabilita prin Tratae, nu
afecteaza efectul direct al art.119 si termenul stability in Tratatul CE ori in
Tratatul de aderare.
In literatura juridica s-a aratat ca scopurile integratoare ale Tratatului
originar CEE au fost facilitate de caracterul; de self- executing al Tratatului,
aceasta insemnand ca, in baza ratificarii, el a devenit lege in cadrul statelor
membre si trebuie sa fie aplicat in mod direct de catre tribunalele nationale,
neimpunandu-se vreo conditie, ca in cazul unui tratat non-self-executing
( care numai creeaza obligatii de natura contractual ace se impugn
semnatarilor din dreptul international), pentru ca Tratatul sa fie incorporate
in dreptul national al statelor membre prin legislatia de implementare spre a
avea effect la nivel intern, daca se are in vedere doctrina monista
preponderenta (cu situatia speciala a Marii Britanii unde este acceptat
sistemul dualist, al existentei sistemului de drept international separate de
dreptul national, fiind necesara transformarea normelor internationale in
norme printr-o lege speciala – ca in cazul Tratatelor Comunitare . S-a mai
precizat ca Tratatul, dobandind caracterul de self-executing din forma sa
legislative si din conturarea sa constitutionala, punerea sa in aplicare a fost
incredintata in primul rand institutiilor comunitare, iar drepturile si
obligatiile ope care el le stabileste nu exista pur si simplu intre statele
membre pe o baza internationala reciproca, ci pe baza unui set complex de
relatii intre statele membre, cetatenii lor si institutiile comunitare.

2
 Intrucat prin Tratatele incheiate nu s-a prevazut si posibilitatea
elaborarii de noi dispozitii legislative prin creearea unei structuri cu
functiuni legislative bine determinate in acest scop, totusi, statele membre au
capacitatea de a incheia conventii intre ele. Astfel,conform art.293 CE,
statele membre, in masura in care este necesar, se pot angaja in negocieri in
scopul de a asigura in beneficiul resortisantilor lor:
- protectia persoanelor si satisfacerea si protectia drepturilor in aceleasi
conditii ca in cazul drepturilor acordate de fiecare stat propriilor sai
resortisanti;
- eliminarea dublei impuneri in cadrul Comunitatii;
- recunoasterea reciproca a societatilor comerciale si a firmelor ,
pastrarea responsabilitatii juridice in cazul transferului sediului lor
dintr-o tara in alta si posibilitatea fuziunii intre societati si firme
carmuite de legile diferitelor tari;
- simplificarea formalitatilor reglementand cunoasterea reciproca si
executarea hotararilor curtilor ori tribunalelor si a sentintelor arbitrale.

2.ACTELE JURIDICE ADOPTATE DE INSTITUTIILE COMUNITARE

LEGISLATIA SECUNDARA

Cea de-a doua categorie – izvoarele secundare – cuprinde, in mod

obisnuit, actele adoptate de institutiile comunitare in scopul aplicarii
prevederilor Tratatului; regulamente, directive, decizii.
Ele au un caracter juridic obligatoriu, nu sunt simple rezolutii sau
recomandari care sunt folosite de regula in dreptul international. Termenul ,,
act comunitar “ inseamna orice instrument legislativsau administrative
adoptat de autoritatile administrative, astfel ca actul denumit comfort letter –
scrisoare administrative informala, care putea fi adoptat de Comisie potrivit
dreptului comunitar al concurentei a fost socotit la fel de valid precum un
regulament de baza. Avand character derivat, dreptul secundar nu poate
contraveni dreptului primar, ale carui izvoare le-am mentionat.
In caz contrar, el va fi lipsit de efecte juridice. In acelasi timp, dreptul
secundar trebuie sa fie conform obiectivelor fundamentale, generale, ale
comunitatilor si obiectivelor cu character mai specific, care sunt infaptuite
prin intermediul diverselor politici comunitare si, chiar daca Tratatul nu
enunta expres obiective specifice ale unei anumite activitati, aceste obiective
pot fi normal deduse prin interpretare.

3
 O categorie aparte de izvoare ale dreptului comunitar care pot fi
considerate ca izvoare tertiare poate include ca acele regulamente, directive
si decizii care dobandesc forta juridical din regulile de drept comunitar
secundar. Este cazul, de exemplu, al regimului juridic al acestor acte atunci
cand reguli fundamentale de drept comunitar sunt anulate sau retrase.

2. PRINCIPIILE GENERALE ALE DREPTULUI

a) Consideratii generale

Recurgerea la principiile generale ale dreptului ca izvoare juridice se

impune in mod deosebit datorita caracterului de noutate a dreptului
comunitar care se afla inca in etapa consolidarii sale, spre deosebire de
ordinea interna a fiecarui stat care cunoaste o lunga perioada in care s-a
sedimentat.
S-ar putea distinge trei categorii de principii:
- principii juridice obligatorii care sunt o mostenire juridica ce este
comuna vestului Europei ca o forma a dreptului natural; ele sunt mai greu de
definit, dar daca sunt incorporate in reglementarile comunitare, caracterul lor
obligatoriu este de netagaduit;
- reguli de reglementare comune legislatiei statelor membre, cu sau fara
elemente de echitate si impartialitate; ele isi au originea in aproprierea
sistemelor lor juridice, produsa de-a lungul anilor si in nivelul lor de
dezvoltare economica, sociala si culturala sensibil egal;
- reguli generale inerente ordinii juridice comunitare care sunt promovate
independent de ordinea juridica nationala; ele sunt o creatie a institutiilor
comunitare ( inclusive a Curtii de Justitie ) ca urmare a interpretarilor si
motivarilor legale, care sunt repetabile, pot lua conturul unor principii
generale.
In aprecirea importantei si eficientei acestor principii, trebuie observat ca
prima categorie de principii este prioritara, daca tratatele comunitare nu
cuprind prevederi exprese in sensul dorit.
Daca un asemenea principiu se regaseste in reguli de reglementare
comune, distinctia fata de acestea nu mai poate fi deosebit de clara.
Aplicarea principiilor se poate face prin referire expresa in tratatele
comunitare.
Principiile general obligatorii trebuie sa fie general acceptate in ordinea
juridica nationala a statelor membre in scopul de a constitui principii
generale de drept comunitar. Nu este necesar, insa, ca ele sa fie expres
enuntate, ci numai sa fie acceptate chiar in diverse forme, precum in cazul

4
incorporarii in legea fundamentala nationala, in legi ordinare, in practica
jurisdictionala etc.
Desigur, un principiu care este propriu unui sistem national de drept si,
deci, nu are extensiunea necesara, astfel incat sa se regaseasca sub o forma
sau alta in sistemele din alte state membre, nu va putea fi invocat in fata
Curtii de Justitie ca fiind un principiu de drept comunitar.
Daca un principiu de drept obligatoriu trebuie sa indeplineasca o conditie
de generalitate prin raportare la statele membre, o regula de reglementare
comuna nu trebuie ca, in mod necesar, sa priveasca toate statele, fiind
suficient ca ea sa fie intalnita doar in cateva dintre ele, unde exista un interes
deosebit in rezolvarea unor situatii bine definite.Per a contrario, daca
solutiile oferite, spre exemplu, de doua sisteme sunt vadit diferite, fara vreo
posibilitate de apropiere, nu mai intra in discutie o reglementare comuna.
Principiile generale de drept pot fi invovcate atunci cand organele
comunitare de jurisdictie vor face un control de legalitate a actelor emise de
institutiile comunitare.

b) Protectia drepturilor fundamentale ale omului

In fata curtii de Justitie au fost puse in discutie probleme privind protectia

drepturilor fundamentale ale omului in legatura cu care nici unul dintre
tratatele comunitare de baza adoptate nu a cuprins prevederi exprese sau cu
caracter general. Numai TMs. Prevede in art.6 ca Uniunea Europeana se
intemeiaza pe principiile libertatii, democratiei, respectarii drepturilor
omului si libertatilor fundamentale, precum si al statului de drept, principii
care sunt comune statelor membre, si respecta drepturile fundamentale asa
cum sunt ele garantate prin Conventia europeana pentru protectia drepturilor
omului si libertatilor fundamentale, semnata la Roma, la 4 noiembrie 1950,
si asa cum ele rezulta din traditiile constitutionale comune statelor membre.
Prin TA au fost introduce in MTs. noi dispozitii in aceasta materie – art.F1,
devenit art.7 si modificat prin Tratatul de la Nisa, in urmatorul sens: ,, Pe
baza unei propuneri motivate din partea unei treimi dintre statele menbre, a
Parlamentului European sau a Comisiei, Consiliul, actionand cu o majoritate
de patru cincimi dintre membrii sai dupa obtinerea avizului conform
Parlamentului European, poate sa constate existenta unei incalcari grave si
persistente de catre un stat membru a principiilor mentionate in art.6, dupa
ce se va fi invitat guvernul statului in cauza sa-si prezinte observatiile sale.

5
 Atunci cand este facuta o asemenea constatare , Consiliul, statuand cu
majoritate calificata, poate sa decida suspendarea unora dintre drepturile ce
decurg din aplicarea acestui Tratat statului membru in cauza, inclusiv
drepturile de vot ale reprezentantilor acestui stat membru in Consiliu.
Procedand in acest mod, Consiliul urmeaza sa ia in considerare
consecintele posibile ale unei asemenea suspendari asupra drepturilor si
obligatiilor persoanelor fizice si juridice. Obligatiile statului membru
respectiv, asumate in virtutea acestui Tratat, continua in orice caz sa ii
incube acestui stat.
Aceasta problema a fost amplificata in lumina regulilor mai stricte
prevazute in legislatia Germaniei privind protectia drepturilor omului, ca
principii generale ale dreptului comunitar. Astfel, in unele cazuri aflate atat
in fata Curtii de Justitie, cat si in fata tribunalelor nationale germane s-a
pretins ca unele acte comunitare erau nule avind in vedere prevederile lor
fundamentale care incalcau Legea fundamentala germana.
Curtea de Justitite a precizat, insa, ca validitatea masurilor adoptate
de institutiile comunitare poate fi apreciata numai in lumina dreptului
comunitar si ea nu poate fi pusa in discutie prin afirmatiile ca masurile
contravin, fie drepturilor fundamentale asa cum sunt formulate de constitutia
acelui stat, fie principiilor sale constitutinale.
Respectarea acestor drepturi formeaza o parte integranta a principiilor
generale de drept protejate de Curtea de Justitie.
La Consiliul European de la Nisa din 7 – 11 decembrie 2000,
Parlamentul, Consiliul Uniunii Europene si Comisia au proclamat solemn
Carta drepturilor fundamentale ale omului care a fost elaborata de o
conventie compusa din 30 de reprezentanti ai parlamentelor nationale, 16
reprezentanti ai Parlamentului European, 15 reprezentanti personali ai sefilor
de stat sau de guvern si un comisar reprezentand Comisia.
S-a relevat ca , prin aceasta proclamare, protectia drepturilor
fundamentale la nivelul Uniunii va fi mai vizibila si mai transparenta pentru
cetatean si , in viitor, Curtea de Justitie va putea, de asemenea, sa se refere la
Carta cand se va examina compatibilitatea unui act specific cu drepturile
fundamentale, astfel atribuind Cartei rangul unei interpretari autentice a
principiilor juridice mentionate in art.6 din Tratatul privind Uniunea
Europeana, cu atat mai mult cu cat ea a fost aprobata de toate guvernele si
parlamentele.
Nu s-a putut stabili o democratie neta intre drepturile fundamentale
ale omului si alte principii de drept. Ele pot fi aplicate pana la confuziune. O
serie de astfel de principii au fost recunoscute de Curtea de Justitie , dar ele
pot intra si in categoria drepturilor omului.

6
 Astfel, s-a acceptat dreptul fundamental la inviolabilitatea
domiciliului ca un principiu comun tuturor sistemelor juridice ale statelor
membre, dar protectia activitatilor private ale oricarei persoane, fizice sau
juridice, trebuie sa fie recunoscuta si ca un principiu general de drept
comunitar, deoarece in toate aceste sisteme orice interventie din partea
autoritatilor publice trebuie sa aiba o baza legala si sa fie justificata pe
motivele stabilite prin lege si, in consecinta, sistemele in cauza prevad, desi
in forme diferite, protectia contra interventiei arbitrare si disproportionate.
De asemenea, a fost afirmat dreptul de a forma sindicate, nici un fel
de restrictii in interesul securitatii si sigurantei publice, altele decat cele care
sunt necesare pentru protejarea acelor interese intr-o societate democratica,
neputand sa afecteze drepturile asigurate prin Conventia Europeana a
Drepturilor Omului din 1950, de la Roma si prin Protocoalele sale.
Principiul democratiei a fost luat in considerare atunci cand s-a decis
ca trebuie sa fie satisfacuta cerinta consultarii Parlamentului, impusa de
art.43 alin 2CE, ca un mijloc prin care acesta ia parte la procesul legislativ
comunitar si ca un factor essential in echilibrul institutional urmarit de
Tratat, fiind astfel reflectata necesitatea participarii cetatenilor la exercitarea
puterii prin intermediul adunarii reprezentative.
In legatura cu dreptul la exercitarea vietii private, care este cuprins in
art.8 al Conventiei Europene asupra Drepturilor Omului si care deriva din
traditiile constitutionale comune ale statelor membre, Curtea a precizat ca
acesta este unul dintre drepturile fundamentale protejate de ordinea juridica
comunitara, el incluzand in special, dreptul persoanei de a se pastra secreta
starea sa de sanatate.. Asupra acestor drepturi astfel protejate pot fi impuse
restrictii cu conditia ca ele in fapt sa corespunda obiectivelor de interes
public general si sa nu constituie cu privire la scopul urmarit, o interferenta
disproportionata si intolerabila prin care se incalca insasi esenta dreptului
protejat.
Dreptul la respectarea vietii private impune respectarea in totalitate a
refuzului celui interesat de a se supune unui test de depistare ( SIDA), dar
acest refuz poate sa justifice un refuz de angajare daca testul este realmente
necesar pentru a se evalua aptitudinea angajatului.
In aceeasi privinta, s-a retinut ca, in timp ce simpla inregistrare de
catre un angajator a datelor normative privind remuneratia platita angajatilor
sai nu poate sa constituie o interferenta cu viata privata, comunicarea acestor
date tertilor, incalca dreptul persoanelor respective la respectarea vietii
private, indiferent de folosirea ulterioara a datelor astfel communicate si
constituie o interferenta in intelesul aceluiasi art.8; pentru stabilirea unei
asemenea interferente nu are importanta daca informatiile comunicate au

7
caracter sensibil sau daca persoanele in cauza au fost supuse unor
inconveniente in orice mod, fiind suficient ca datele privind remunerarea
primita de un angajat sau pensionar sa fi fost communicate de angajator unui
tert.
In ceea ce priveste dreptul tuturor persoanelor, in proceduri
contradictorii, la un proces corect, s-a aratat ca in art.6 din Conventia
Europeana a Drepturilor Omului nu se opune faptului Curtii de Justitie de a
refuza o cerere pentru permisiunea de a se prezenta observatii scrise ca
raspuns la opinia avocatului general.
Drepturile fundamentale care sunt o parte a principiilor generale ale
dreptului comunitar nu sunt absolute, ci trebuie avute in vedere in relatie cu
functia lor sociala si, in consecinta, exercitarea dreptului de proprietate al
libertatii de a desfasura un comert sau o profesie poate fi restransa, in special
in contextul unei organizari comune a pietei, cu conditia ca aceste
restrangeri in fapt sa corespunda obiectivelor de interes general urmarite de
Comunitate si sa nu constituie in relatie cu scopul urmarit o interferenta
disproportionata si intolerabila, care sa afecteze substanta drepturilor astfel
garantate.

c) Principiul respectarii dreptului la aparare

Un alt principiu care trebuie sa fie observat in procesul aplicarii dreptului

comunitar este principiul dreptului la aparare sub multiplele sale aspecte.
Astfel, sub aspectul dreptului de a fi audiat, trebuie subliniat ca respectarea
principiului se impune atat in privinta audierii in procedurile in care pot fi
impuse sanctiuni, chiar in procedurile administrative, cat si in problema
audierii martorilor asupra unor probleme determinate, cand aceasta a fost
ceruta.
In prima situatie masura impusa cu ignorarea principiului, poate fi
anulata sau atenuata precum in cauzele privind personalul Comunitatii si
concurenta – art.85- 86 CE – in acest din urma caz observarea principiului
cerand ca intreprinderilor in cauza sa li se permita posibilitatea de a-si face
cunoscute punctele lor de vedere asupra adevarului si relevantei faptelor si
imprejurarilor invocate si asupra documentelor folosite de Comisie in
sprijinul afirmatiei , ca exista o incalcare a legii.
In a doua situatie nu trebuie refuzata cererea de audiere a martorilor care
au fost solicitati sau sa fie impiedicata asistarea la audierea lor. Totusi,
dreptul de a fi audiat intr-o procedura administrativa impotriva unei

8
persoane determinate care trebuie sa fie respectat, chiar in absenta oricaror
reguli care carmuiesc procedura, nu poate fi transpus la procedura legislativa
care duce la adoptarea unei masuri de aplicare generala, iar faptul ca un
operator economic este privit direct si individual de regulamentul contestat
nu modifica aceasta constatare.
S-a mai decis ca trebuie sa fie anulata, pentru incalcarea principiului audi
alteram parte, o decizie a Comisiei bazata pe rezultatul unei anchete
rezumata intr-un raport al unei vizite de inspectie prin care se refuza
definitiv punerea in sarcina FEOGA a unor cheltuieli facute de un stat
membru, cand raportul in cauza a ajuns la autoritatile statului membru
respectiv ( care nu a avut cunostinta de raport inainte de a fi distribuit )
numai dupa ce decizia contestata a fost adoptata, astfel incat statul membru
nu a avut posibilitatea de a discuta rezultatul investigarii inainte de decizia
finala.
Principiul dreptului la audiere trebuie sa se aplice in orice procedura care
poate sa aiba ca rezultat o decizie a unei institutii comunitare afectand
apreciabil interesele unei persoane, in acest sens retinandu-se ca, desi
adoptarea si publicarea rapoartelor Curtii de Conturi nu sunt decizii care sa
afecteze direct drepturile persoanelor mentionate in cuprinsul lor, ele sunt
susceptibile de a avea consecinte asupra acestor persoane astfel incat celor in
cauza trebuie sa le fie data posibilitatea de a face observatii asupra acelor
probleme din rapoarte care se refera la ei nominal , inainte ca aceste rapoarte
sa fie redactate.
In conexiune cu dreptul de a fi audiat se afla si dreptul de a obtine
informatii, de ex. despre documente care determina Comisia sa hotarasca
asupra faptului daca un accord a incalcat art.85, cu respectarea
confidentialitatii in cazul secretului professional, fata de tertii interesati.
Sub un alt aspect, dreptul la aparare trebuie sa fie asigurat si in privinta
dreptului de asistenta din partea autoritatilor nationale si a dreptului de
asistenta si reprezentare legala in legatura cu care exista privilegiul
profesional legal. Acest privilegiu se intemeiaza pe eliminarea riscului ca
scrisorile ce emana de la persoanele care au nevoie de un sprijin juridic de la
un jurist sa nu fie urmarite si folosite impotriva lor cat timp se afla in
mainile acestuia, iar daca se afla si in mainile acelor persoane, numai daca
sunt indeplinite conditiile in sensul ca privilegiul nu se extinde dincolo de
corespondenta privind dreptul de aparare asupra clientului si ca sa se
limiteze la corespondenta cu juristi independenti.
Nu mai putin, principiul dreptului la aparare trebuie sa calauzeasca
procedura in fata organelor comunitare de justitie.

9
 d) PRINCIPIUL AUTORITATII DE LUCRU JUDECAT

Principiul autoritatii de lucru judecat – un principiu larg acceptat –

inseamna ca o actiune nu poate fi judecata decat o singura data – non bis in
idem. In practica, insa, daca o sanctiune este aplicata de doua ori pentru
acelasi act, intr-o procedura diferita, dar potrivit unor reguli avand in
intregime scopuri diferite, se considera ca principiul este respectat.
Intrebarea care s-a formulat pentru darea unei hotarari preliminare in
sensul daca pot fi acceptate doua proceduri paralele, una a Comunitatii si
alta nationala, astfel ca sa se impuna o dubla sanctiune in materie de
carteluri, a primit raspuns pozitiv.
Astfel, s-a aratat ca posibilitatea sanctiunilor concurente nu inseamna in
mod necesar ca posibilitatea a doua proceduri paralele urmarind scopuri
diferite este inacceptabila.
Acceptibilitatea unei proceduri duale de acest fel reiese din sistemul
special de impartire a jurisdictiei intre Comunitate si statele cu privire la
carteluri.
Daca, totusi, posibilitatea a doua proceduri care sa fie urmate separat ar
duce la impunerea de sanctiuni consecutive, o cerinta generala de justitie
naturala, precum aceea care era prevazuta la sfarsitul parag.2 al art.90
CEDO, reclama ca orice decizie anterioara sanctionatoare sa fie luata in
calcul in determinarea oricarei sanctiuni care urmeaza sa fie impusa. In orice
caz, in masura in care nu a fost elaborat vreun regulament potrivit art.87
alin.2, lit.e CE, nici un mijloc de evitare a unei astfel de posibilitati nu
urmeaza a fi aflat in principiile generale de drept comunitar.
Rezulta din acest caz ca este necesar ca faptele incriminate sa se fi produs
pe teritoriul comunitar si procedurile respective sa fie introduse in fata
instantelor aflate in cadrul acestuia.

e)Principiul certitudinii juridice

Principiul certitudinii juridice, care este un principiu fundamental al

oricarui sistem juridic, are un rol important in dreptul comunitar. Potrivit lui,
aplicarea legii la o situatie specifica trebuie sa fie previzibila.
Principiul poate fi descris ca obligatia ce revine autoritatilor publice
de a asigura ca legea sa fie usor de stabilit de catre aceia carora li se aplica si

10
ca acestia sa poata, nu fara temei, sa prevada existenta ei, ca si modul in care
ea va fi aplicata si interpretata.
In multe situatii organele comunitare de justitie au facut referire la
acest principiu, modelul de inspiratie fiind cel german.
In concret, s-a considerat ca, de exemplu, in materie de concurenta
faptul ca un acord, o decizie sau o practica concertata poate intra in sfera
art.85 alin.1, nu este suficient pentru o imediata apreciere in sensul
interzicerii ei si al nulitatii ei automate, potrivit art.85 alin.2,, o astfel de
concluzie ar fi contrara principiului certitudinii juridice, care, cum a mai
considerat Curtea in hotararea sa in 6 aprilie 1962, este o regula de drept
care trebuie sa fie sustinuta in aplicarea Tratatului, deoarece ea ar avea
efectul de a interzice si a face imediat nule unele acorduri, chiar inainte sa se
constate daca art.85, ca un intreg, este aplicabil acestor acorduri”.
In aceeasi materie, in legatura cu aplicarea Regulamentului nr.17 din 6
februarie 1962 – primul regulament de aplicare a art.85 si 86 ale Tratatului -
s-a decis ca ,, ar fi contrar principiului general al certitudinii juridice de a
deduce ca, deoarece acordurile notificate nu sunt in ultima instanta valabile
in masura in care Comisia nu a luat nici o decizie asupra lor conform art. 85
alin.3, ele nu ar fi complet eficace.
Desi faptul ca astfel de acorduri sunt pe deplin valabile poate sa dea
nastere unor dezavantaje practice, dificultatile care s-ar putea ivi din
incetitudinea in relatia juridica bazata pe acordul notificat ar fi inca mai
daunatoare.
Dar s-a considerat ca nu se incalca acest principiu atunci cand
Comisia adopta o decizie in domeniul concurentei dand aceeasi interpretare
unui regulament privind exceptarile de grup precum aceea stabilita intr-o
comunicare care a fost publicata in acelasi moment ca al regulamnetului si al
carei inteles si domeniu de aplicare ea le-a explicat intr-o scrisoare trimisa
intreprinderilor in cauza anterior acelei decizii.
Principiul ca o masura nu poate fi modificata o data ce ea a fost
adoptata de autoritatile competente constituie - a aratat Curtea – un factor
esential care contribuie la certitudinea juridica si la stabilirea situatiilor
juridice in ordinea juridica comunitara, atat pentru institutiile comunitare, cat
si pentru persoanele a caror situatie juridica si de fapt este afectata printr-o
decizie adoptata de aceste institutii.
Numai respectarea riguroasa si absoluta a acestui principiu poate sa
garanteze ca, ulterior adoptarii sale, o masura poate fi modificata numai in
conformitate cu regulile privind competenta si procedura si, in consecinta, ca
masura notificata si publicata constituie o copie exacta a masurii adoptate,
reflectand astfel cu fidelitate intentia autoritatii competente.

11
 In domeniul aplicarii art.119 CE, Curtea s-a pronuntat in sensul ca
importante consideratii de certitudine juridica afectand toate interesele
implicate, atat publice, cat si private, fac, in principiu, imposibila
redeschiderea problemei platii pentru trecut, efectul direct al art.119,
neputand sa fie invocat in scopul sustinerii reclamatiilor privind perioadele
de plata anterioare datei hotararii Curtii, cu exceptia acelor lucrari care au
introdus deja actiuni ori au facut o cerere echivalenta.
Caracterul obigatoriu al acestui principiu a fost, insa, atenuat in
conceptia Curtii, care il priveste mai curand ca un scop dezirabil, potrivit
precizarilor sale in sensul ca atat timp cat Comisia nu a luat o decizie asupra
noilor acorduri notificate, acestea pot fi puse in aplicare pe riscul partilor, de
unde rezulta ca notificarea facuta conform art.4 alin.1, din Regulamentul
nr.17 mentionat nu avea efect suspensiv, iar protectia certitudinii juridice nu
ar fi fost aplicabila acestor acorduri incheiate dupa intrarea in vigoare a
Regulamentului.
Se mai impune evocarea si a altei atenuari in aplicarea principiului,
atunci cand s-a admis ca, desi ca regula generala, acesta impiedica un act
comunitar sa aiba efect de la o data anterioara publicarii lui, situatia poate sa
fie in mod exceptional diferita cand scopul care urmeaza a fi atins reclama
acest lucru si asteptarile legitime ale persoanelor in cauza sunt in mod
corespunzator respectate.
Prin urmare, aplicarea retroactiva a actelor institutiilor este admisibila
daca ea este susceptibila de a situa persoana respectiva intr-o situatie mai
favorabila si cu conditia ca asteptarile ei legitime sa fie respectate.
In scopul asigurarii respectarii principiilor certitudinii juridice si
asteptarilor legitime, regulile materiale de drept comunitar trebuie sa fie
interpretate ca aplicandu-se situatiilor existente anterior intrarii lor in vigoare
numai in masura in care rezulta in mod clar in termenii, obiectivele si
schema lor generala ca trebuie sa le fie dat un asemenea efect.
Domeniile in care este necesar ca principiul certitudinii juridice sa se
impuna cu deosebire, privesc termenele si durata prescriptiei, protectia
drepturilor dobandite, neretroactivitatea si imediata aplicare a legii, legitima
asteptare ( incredere legitima ) fata de masurile legislative, folosirea unei
limbi inteligibile, ca si aplicarea principiului patere legem quam ipse fecisti,
care inseamna ca fiecare autoritate trebuie sa se supuna propriilor sale
reguli .

12
 e) PRINCIPIUL EGALITATII

Acest principiu considerat ca derivand din natura dreptului comunitar

presupune, in primul rand, excluderea discriminarii, adica un tratament egal
al partilor in situatii identice si comparabile. El este prevazut, prin aplicatii,
in chiar textele tratatelor comunitare.
Astfel, art.141 CE interzice discriminarea intre sexe prin aplicarea
principiului ca femeile si barbatii au drepturi egale , iar in art.12 CE interzice
expres discriminarea pe motive de nationalitate,Consiliul putand sa adopte
conform procedurii prevazute de art.251 CE reguli in scopul interzicerii unei
astfel de discriminari si, conform art.13 CE, sub rezerva dispozitiilor
Tratatului si, in limitele competentelor conferite de acesta Comunitatii, sa ia
masuri corespunzatoare, in unanimitate pe baza unei propuneri din partea
Comisiei si dupa consultarea Parlamentului, pentru combaterea discriminarii
bazate pe sex, origine etnica ori rasiala, religie ori credinta, handicap, varsta
sau orientarea sexuala. Articolul 40 alin.3, fraza a doua CE exclude orice
discriminare intre producatori si consumatori in cadrul Comunitatii in
organizarea comuna a pietelor agricole. Alte dispozitii interzic discriminarea
in materia liberei circulatii a marfurilor, persoanelor si capitalului. In
practica s-a statuat ca posibilele divergente intre legislatiile nationale, pot
crea obstacole la libera circulatie a produselor, dar acestea trebuie acceptate
numai in masura in care sunt recunoscute a fi necesare in scopul satisfacerii
cerintelor obligatorii privind, in special, eficacitatea supravegherii fiscale,
protectia sanatatii publice, corectitudinea tranzactiilor comerciale si apararea
consumatorului, adica trebuie sa existe un interes general. Discriminarea
trebuie sa fie justificata suficient si obiectiv, si nu arbitrar. Pe de alta parte,
diferentele in situatie, care sunt datorate fenomenelor naturale nu pot sa fie
descrise ca fiind discriminare in intelesul Tratatului. ,, Aceasta din urma
priveste doar diferentele de tratament care apar in activitatea umana si , in
special, din masurile luate de autoritatile publice, ca discriminare.
Comunitatea nu are nici o obligatie de a lua masuri de inlaturare a
diferentelor care sunt consecinta inegalitatilor naturale.

g) PRINCIPIUL PROPORTIONALITATII

Inainte a fi incorporate in alin.3 din art.3B CE, acest principiu a fost deja
recunoscut in jurisprudenta. El este afirmat in diverse sisteme juridice, cu

13
deosebire in cel german. El presupune ca legalitatea regulilor comunitare sa
fie supusa conditiei ca mijloacele folosite sa fie corespunzatoare obiectivului
legitim urmarit de aceste regului sin u trebuie sa depaseasca, sa mearga mai
departe decat daca este necesar s ail atingasi, cand exista posibilitate de
alegere intre masuri corespunzatoare, in principiu, trebuie trebuie sa fie
aleasa cea mai putin oneroasa.
S-a observat, in aceasta privinta, ca odata ce un scop sau un obiectiv al
unei masuri este identificat, o tripla examinare trebuie sa fie efectuata: daca
masura este un mijloc corespunzator sau folositor pentru realizarea
obiectivului si daca exista o legatura rezonabila intre masura si obiectiv.
Totusi, s-a accentuat ca, intr-un domeniu in care organele legislative
comunitare au o larga libertate de actiune care corespunde responsabilitatilor
politice ce le revin prin Tratat, numai daca o masura este manifest
necorespunzatoare avand in vedere obiectivul care ii este cerut institutiei
competente sa il urmareasca, legalitatea ei este afectata.

h) PRINCIPIUL LOIALITATII

Acest principiu, consacrat de Tratat si promovat, de asemena, de

Curtea de Justitie, denumit si principiul solidaritatii, este prevazut la
art.10 CE, care dispune ca statele membre vor lua toate masurile
necesare, indiferent ca sunt generale sau speciale, de a asigura
indeplinirea obligatiilor ce rezulta din Tratat ori din actiunea intreprinsa
de institutiile Comunitatii si ca ele faciliteaza acesteia indeplinirea
misiunilor ei. Ele se vor abtine de la orice masura care ar periclita
realizarea obiectivelor Tratatului.
Principiul in cauza a fost cel mai clar exprimat intr-o cauza in care
Curtea a considerat ca, prin ruperea legaturii dintre avantaje si obligatiile
ce rezulta din calitatea de membru CE, un stat membru a primejduit
egalitatea intre statele membre si cetatenii lor si nu a respectat
solidaritatea care era ceruta statelor membre.
In analiza acestui principiu, considerat si el ca derivand din natura
dreptului comunitar, se poate constata ca sunt dispuse trei obligatii in
sarcina statelor membre, doua pozitive si una negativa. Obligatiile
pozitive nu au o forma concreta, ci mai curand una generala. O forma
concreta a lor va putea fi dobandita, cu toate acestea in conjunctie cu

14
 obligatiile si obiectivele specificate oriunde in Tratat ori care se
intemeiaza pe acesta.
Prima obligatie pozitiva este precizata in partea I -a art.10 alin.1, in
sarcina statelor membre, in sensul de a lua toate masurile
corespunzatoare, indiferenta ca sunt generale sau speciale, spre a asigura
indeplinirea obligatiilor ce rezulta din Tratat ori din actiunea intreprinsa
de institutiile Comunitatii.
In aceasta privinta o obligatie importanta a statelor membre este
aceea de a adapta prevederile si practicile lor nationale la cerintele
dreptului comunitar impuse prin tratatele comunitare sau prin actele
derivate.
In mod concret, o astfel de obligatie a fost dedusa din art.10 alin.1, spre
exemplu, de Curtea de Justitie atunci cand a decis ca, in absenta unor
reguli comunitare care sa carmuiasca o anumita materie, sistemul juridic
al unui stat membru trebuie sa asigure protectia juridica pe care
persoanele o obtin din efectul direct al dreptului comunitar. Ca atare,
revine acestui sistem juridic rolul de a desemna tribunalele care sunt
competente si de a determina conditiile procedurale care carmuiesc
actiunile juridice destinate sa salvgardeze drepturile pe care subiectii le
dobandesc din efectul direct al dreptului comunitar, fiind inteles ca astfel
de conditii nu pot sa fie mai putin favorabile decat cele pentru actiuni
similare de natura nationala, interna, si ca sub nici o imprejurare ele nu
pot sa fie astfel adaptate incat sa se faca imposibila, in practica,
exercitarea drepturilor pe care tribunalele sunt obligate sa le protejeze.

JURISPRUDENTA CURTILOR COMUNITARE DE JUSTITIE

In general jurisprudenta nu este acceptata ca izvor de drept in sistemul

juridic continental. Hotararile judecatoresti nu sunt obligatorii pentru
cazurile ce ar surveni in viitor. In principiu, ele nu au efecte erga omnes.
Cu toate acestea, se considera ca fiecare aplicare a dreptului necesita
interpretare, care inseamna ca, intr-un fel sau altul, regulile sunt
perfectioniste si suplimentare, astfel ca sunt impuse noi reguli, care, desi
teoretic ele obliga numai partile in litigiu, in practica au o valabilitate
generala de lege, intrucat justitia nu se va guverna ea insasi daca nu sunt
prezente motive rationale. Interpretarea dreptului ar urma sa fie ca atat mai
necesara cu cat legea este mai generala si lacunele mai prezente. In acelasi

15
sens, se considera ca jurisprudenta Curtii este un izvor esential de drept
intrucat in numeroase probleme Curtea de Justitie completeaza si precizeaza
dispozitiile Tratatului , concomitent cu asigurarea respectarii lor.
S-a mai aratat ca Tratatul de la Roma are in fapt caracteristicile unui
tratat – cadru in sensul ca el stabileste in mod foarte general un anumit
numar de obiective si precizeaza un cadru in care politicile destinate sa
realizeze aceste obiective urmeaza sa fie puse in aplicare, astfel ca frecvent
el recurge la concepte cu un contur neclar, cum ar fi art.28 care nu
precizeaza exact ce inseamna ,, masuri cu efect echivalent “ restrictiilor
cantitative sau art. 39 care nu specifica domeniul de aplicare al exceptiilor de
,, ordine publica “ la libera circulatie a lucratorilor.

CUTUMA

Pana in prezent cutuma nu a fost luata in considerare ca un posibil izvor

de drept comunitar. Spre exemplu, nu a fost acceptat ca fiind o cutuma faptul
ca un stat nu si-a indeplinit obligatia impusa, de a realiza un rezultat
determinat in cadrul unei perioade scurte de timp, iar institutiile comune nu
au reactionat suficient de energic contra acestei inactiuni. Cu alte cuvinte,
conduita neglijenta nu poate sa fie insusita ca o practica obisnuita, iar faptul
contrar, ca s-a aplicat o linie de conduita anume intr-o perioada de timp data,
nu indrituieste la pastrarea ei. Este necesar, deci, sa fie indeplinita, pe langa
conditia unei practici indelungate, relative continua si repetata, si conditia
unei convingeri ca este exprimata o regula de conduita cu putere juridica
obligatorie – opinion juris sive necesitatis.
Astfel, s-a considerat ca practica Parlamentului, fara aprobarea statelor
membre de a tine pana la jumatate din sesiunile sale la Luxemburg, nu poate
fi privita ca a fi creat o cutuma care sa adauge la decizia statelor in materie si
sa impuna Parlamentului ca unele dintre sedintele sale sa aiba loc la
Luxemburg.

DREPTUL INTERNATIONAL

16
 Deoarece o mare parte din regulile de drept international nu au o natura
obligatorie, ele sunt aplicate ca reguli de drept comunitar sau ca principii
generale de drept.
Curtea de Justitie a aplicat dreptul international ca izvor al dreptului
comunitar, in materie vamala, desi nu era obligata, intrucat nu este stricto
sensu parte a ordinii juridice comunitare.
In acest sens, interpretarea regulilor de clasificare aplicabile Tarifului
Vamal Comun poate sa fie bazata pe principiile ce fundamenteaza acordurile
incheiate de Comunitate in cadrul GATT. Ca atare, aceste principii
concureaza la interpretarea dreptului comunitar.
In mod asemanator, au fost avute in vedere activitatile din cadrul unor
organisme internationale, precum Codex Alimentarius Committee din carul
FAO si Organizatia Mondiala a Sanatatii, atunci cand Curtea de Justitie a
hotarat cu privire la impunerea de catre un stat membru a unor restrictii
cantitative pentru ca marfurile in cauza ar constitui un risc pentru sanatatea
publica.
Alteori, Curtea a facut numai trimitere la principiile dreptului
international ori s-a decis in sensul ca legislatia comunitara trebuie sa fie
interpretata, in masura posibilului, in asa fel incat sa fie compatibila cu
dreptul international, in special cand prevederile ei sunt destinate in mod
specific sa dea urmare unui acord international incheiat de Comunitate.

DREPTUL NATIONAL

Uneori, dreptul national poate constitui izvor al dreptului comunitar prin

referiri fie exprese, fie implicite.
Referirile exprese sunt, evident, prevazute in chiar actele comunitare.
Mentionam cu titlu de exemplu, art 48 CE, care priveste constituirea
societatilor si firmelor in conformitate cu legea statului membru, art.256 CE,
privind executarea unei decizii, a Consiliului sau a Comisiei, impunand
obligatii pecuniare, executare care trebuie sa fie carmuita de regulile de
procedura civila in vigoare in statul pe teritoriul caruia ea este realizata ori
art.288 alin.1 CE, privind raspunderea contractuala a Comunitatii care
urmeaza a fi carmuita de legea aplicabila contractului in cauza, fiind,
evident, implicate legi nationale diferite, in functie de statele in discutie.
In principiu ordinea juridica comunitara nu tinde a defini conceptele pe
baza unuia sau mai multor sisteme juridice, daca nu exista prevedere expresa
in acest sens.

17
 Referirile implicite sunt facute special de curtile comunitare de justitie in
cazurile ce le sunt deduse. Ele au aplicat notiuni juridice din dreptul
national. In acest sens s-a sustinut ca sistemul juridic national din fiecare stat
membru, urmeaza, in absenta unor reguli comunitare, sa desemneze
tribunalele avand competenta si sa determine conditiile procedurale care sa
carmuiasca actiunile in procesele destinate sa asigure protectia drepturilor pe
care cetatenii le au ca rezultat al efectului direct al dreptului comunitar, fiind
inteles ca astfel de conditii nu pot sa fie mai putin favorabile decat cele
privitoare la actiuni similare de natura interna ( principiul echivalentei ) si sa
nu faca virtual imposibila ori excesiv de dificila exercitarea drepturilor
conferite de dreptul comunitar ( principiul eficacitatii ). Fiind stabilite, de
exemplu, termene de prescriptie rezonabile, este posibil, in practica, sa se
exercite drepturile pe care tribunalele nationale sunt obligate sa le protejeze.
Principiul echivalentei poate fi interpretat ca obligand un stat membru sa
extinda regulile sale de prescriptie cele mai favorabile la toate actiunile
pentru restituirea taxelor si impozitelor incasate cu incalcarea dreptului
comunitar; astfel ca dreptul comunitar nu impiedica in principiu ca legislatia
unui stat membru sa stabileasca, pe langa un termen de prescriptie aplicabil
conform dreptului comun actiunilor intre persoane pentru recuperarea
sumelor platite dar nedatorate, reguli detaliate specifice ( care sunt mai putin
favorabile ) carmuind reclamatiile si procedurile legale privind contestarea
impunerii de taxe si de alte obligatii financiare; situatia ar fi diferita numai
daca aceste reguli detaliate s-ar aplica doar actiunilor intemeiate pe dreptul
comunitar pentru restituirea unor asemenea taxe si impozite.
Principiul eficacitatii este aplicabil si in cazul in care, in absenta regulilor
comunitare, ii incumba sistemului juridic intern al statului membru sa
stabileasca reguli procedurale detaliate care sa carmuiasca actiunile pentru
restituirea taxelor incasate in incalcarea dreptului comunitar, inclusiv
problemele subsidiare precum plata de dobanzi, astfel ca actiunile introduce
de persoane la tribunalele unui stat membru in aceste materii sunt supuse
regulilor nationale de procedura care pot, in special, sa pretinda
reclamantilor sa actioneze cu diligenta rezonabila in scopul de a evita
pierderea sau dauna ori sa-i limiteze intinderea.
Cu referire la cele doua principii mentionate – al echivalentei si al
eficacitatii, s-a retinut ca, in plus, desi dreptul national este acela care
determina pozitia si interesul legal al persoanelor de a introduce actiuni,
dreptul comunitar impune toutsi ca legislatia nationala san u submineze
dreptul la protectie juridical efectiva. Principiul protectiei juridice effective a
drepturilor pe care ordinea juridical comunitara le confera persoanelor
trebuie sa fie interpretat in sensul ca nu se opune legislatiei nationale potrivit

18
careia un importator nu are posibilitatea de a introduce actiuni judecatoresti
pentru a contesta o masura adoptata de autoritatile publice in virtutea careia
marfurile vandute unui detailist sunt sechestrate, daca exista la dispozitia
acestui importator, avand in vedere ca autoritatile respective l-au amendat de
asemenea, un remediu legal care asigura respectarea drepturilor ce ii sunt
conferite de dreptul comunitar.
S-a mai evidentiat ca un stat membru are obligatia de a repara daunele
cauzate unei persoane prin refuzul de a emite o licenta de export in
incalcarea art.34 CE cand regula de drept comunitarincalcata este destinata
sa confere drepturi persoanelor, incalcarea este destul de serioasa si exista o
legatura cauzala directa intre incalcare si dauna suferita de persoane. Sub
aceasta rezerva, statul trebuie sa repare consecintele pierderii sau daunei
cauzate4 prin incalcarea dreptului comunitar ce ii poate fi atribuita, in
conformitate cu dreptul intern privind raspunderea, dar conditiile stabilite
prin legile interne aplicabile nu trebuie sa fie mai putin favorabile decat cele
privind reclamatiuni interne similare ori sa fie redactate in asa fel incat in
practica sa faca imposibila sau excesiv de dificila obtinerea reparatiunii.
Tot astfel, nimic nu impiedica tribunalele nationale, din punct de vedere
al dreptului comunitar, de a tine seama, potrivit dreptului lor national, de
faptul ca, spre exemplu, era posibil pentru taxele necuvenit percepute sa fie
incorporate in preturile intreprinderii raspunzatoare pentru taxa sis a fie
trecute asupra cumparatorilor.
Cu toate acestea, legea nationala nu se aplica discretionar. Astfel,
procedurile nationale care sunt mai putin favorabile, nu pot fi aplicate.

MASTERAND
VLAD MIHAELA

19