UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE DREPT ŞI ȘTIINŢE ADMINISTRATIVE

PR OGRAMUL DE STUDII: ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

Proiect la disciplina Arhivistică și

Documentaristică

Arhivele Naționale ale României

PROFESOR COORDONATOR: Lector univ. dr. Nedelea Oana Marilena

STUDENT: Nistor Sebastian Mihai
Anul III, Grupa II, ZI
 Arhivele Naționale ale României

Arhivele Naționale ale României, denumite până în 1996  "Arhivele Statului", reprezintă
principala instituție de profil din  România, având sediul în București. În prezent, director al
Arhivelor Naționale este Ioan Drăgan, începând cu iunie 2012. Instituția se află în subordinea
Ministerului de Interne  și cuprinde 42 de filiale județene (servicii/birouri), câte una pentru
fiecare județ  al României și una a Municipiului București.

Arhivele sunt afiliate la Consiliul Internațional al Arhivelor din 1954; au acorduri

bilaterale cu instituțiile de profil din Franța, Germania, Ungaria, Bulgaria, Republica Cehă,
Republica Populară Chinezează, etc. 

Legea definește Fondul Arhivistic Național ca "acte oficiale și particulare, diplomatice și

consulare, memorii, manuscrise, proclamații, chemări, afișe, planuri, schițe, hărți, pelicule
cinematografice și alte asemenea mărturii, matrice sigilare, precum și înregistrări foto, video,
audio și informatice, cu valoare istorică, realizate în țară sau de către creatori români din
străinătate."

Sediul din București  are două săli de studiu, precum și o sală de consultat microfilme,
toate deschise în zilele de lucru cercetătorilor. Documentele bisericești și cele familiale sunt
adesea solicitate, ca și documentele referitoare la istoria comunismului și la colectivizare și
naționalizare. Documentele pot fi de asemenea consultate la cele 42 de direcții județene ale
Arhivelor. De asemenea, la sediul central se află o bibliotecă ce conține circa 70.000 de cărți și
50.000 de periodice, multe dintre ele rare și de patrimoniu; la rândul său, fiecare filială județeană
beneficiază de câte o bibliotecă proprie.

Ziua Arhivelor se sărbătorește pe data de 31 octombrie, în fiecare an fiind organizate diferite

activități.
Istoric
Până la începutul secolului al XVIII-lea, arhivele din Țările Române  erau păstrate de
către Cancelaria domnească, autoritățile ecleziastice și de către demnitarii de diferite ranguri în
cadrul ierarhiei boierești. Cele mai vechi locuri de conservare a documentelor erau mănăstirile,
care, fiind locuri considerate ca sigure, păstrau și documente laice. Spre exemplu, se știe că în
1775 Mitropolia Bucureștilor  avea în păstrare o arhivă generală ce cuprindea documente private
de tipul  hotărniciilor.
Arhivele din Țara Românească au luat naștere la 1 mai 1831, iar cele din Moldova la 1
ianuarie 1832, în condițiile în care primele legi administrative moderne, Regulamentul Organic,
au intrat în vigoare. După Unirea Principatelor, în 1859, cele două instituții de arhivă s-au unit în
octombrie 1862, conducerea lor fiind asigurată de Direcția Generală a Arhivelor Statului cu
sediul în București.
În ce privește teritoriul Transilvaniei, autoritățile ungare și-au păstrat arhivele până în
momentul în care Regatul Maghiar a fost desființat ca urmare a bătăliei de la Mohacs din 1526.
După ce Transilvania a intrat în componența Imperiului habsburgic la 1688, metodele de
conservare a documentelor s-au îmbunătățit. Atunci când Arhivele de Stat Maghiare au luat ființă
în 1875, multe dintre vechile arhive transilvănene au fost mutate la Budapesta. Astfel, la finele
secolului al XIX-lea, documentele referitoare la Transilvania, ca și cele din Banat și Bucovina,
erau deja concentrate la arhivele statale de la Budapesta și Viena.
După  primul război mondial, statul român și-a extins substanțial teritoriul și Arhive ale
Statului au luat ființă în 3 dintre provinciile noi ale României: la Cluj în 1920 pentru
Transilvania, la Cernăuți în 1924 pentru Bucovina și la Chișinău  în 1925 pentru Basarabia.  În
1925, o nouă lege referitoare la Arhivele Statului a intrat în vigoare; instituția intra în
subordinea Ministerului Educației Publice. Constantin Moisil a fost director al instituției
între 1923 și 1938, fiind urmat de Aurelian Sacerdoțeanu  între 1938 și 1953.
În 1951, în timpul perioadei comuniste, Direcția Arhivelor Statului a trecut sub controlul
Ministerului Afacerilor Interne   și modelul sovietic de organizare a fost adoptat. O nouă lege a
Arhivelor a intrat în vigoare în 1996, ca urmare a căderii regimului comunist din România
la 1989. Un nou proiect de lege a Arhivelor, care se dorește să racordeze instituția Arhivelor
Naționale la realitățile europene, a fost înaintat spre aprobare și aflat în dezbaterea Parlamentului
încă din 2008,însă adoptarea sa întârzie.
În 19 Octombrie 2009, Arhivele Naționale ale României au pus la dispoziția publicului
inventarul Secției Organizatorice – „Dosare-Anexe” (1950-1989) din cadrul Fondului C.C. al
Partidului Comunist Român. 
Începând din august 2014, pe site-ul www.arhivelenationale.ro au început să fie introduse
inventare ale fondurilor și colecțiilor administrate de către Arhivele Naționale. Procesul este în
derulare, până în prezent fiind postate aproape 500 de inventare.

Arhivele Naţionale ale României se află în plin proces de transformare instituţională. Este
în curs de elaborare o nouă Lege a Arhivelor, se urmăreşte modernizarea în timp cât mai scurt
posibil a infrastructurii, inclusiv informatizarea. Cu alte cuvinte, ne dorim aducerea în termeni
reali a Arhivelor în secolul al XXI-lea atât din punct de vedere al ethos-ului instituţional, cât şi
sub aspectul practicilor arhivistice şi al dotărilor. Toate acestea pentru a fi o instituţie publică în
adevăratul sens al cuvântului.

Atribuții
În conformitate cu Legea 16/1996 (preconizată a fi modificată, din considerentul
îmbunătățirii legii existente și al racordării sale la legislația Uniunii Europene), Arhivele:
 stabilesc norme ale activității arhivistice;
 implementează măsuri pentru gestionarea arhivelor;
 preiau documente pentru Fondul Arhivistic Național al României;
 inventariază, selecționează și conservă documentele deținute;
 conservă documentele pe microfilm sau pe alte suporturi;
 administrează baza de date arhivistică;
 editează periodicul Revista Arhivelor și alte publicații de specialitate;
 asigură pregătirea și calificarea arhiviștilor și arhivarilor prin Școala Națională de
Pregătire Arhivistică;
 stabilește dacă un anumit document aparține Fondului Arhivistic Național al României;
 autorizează mutarea temporară a anumitor documente pentru scopuri științifice și
culturale;
 ține legătura cu instituțiile de profil, pune în aplicare convențiile internaționale în
domeniu și participă la congresele și conferințele internaționale ale arhiviștilor;
 de asemenea, asigură protecția documentelor din depozite.

În concluzie, putem spune că arhivele sunt păstrătoare de vestigii, antichități și

păstrătoare a conștiinței de sine a popoarelor. Indiferent de forma pe care o au astăzi materialele
arhivistice, toate arhivele din lume conțin izvoare istorice care lămuresc aspecte economice,
sociale, politice, culturale ale unui popor.