Sunteți pe pagina 1din 27

Universitatea Tehnică a Moldovei

Catedra Tehnologia construcțiilor

Cazac Oleg, Isac Andrei.

Compendiu

TEHNOLOGIA ZIDĂRIILOR
Chișinău 2006
1. NOŢIUNI GENERALE
Zidăria este un element de construcţie alcătuit din pietre naturale de orice formă, sau din piese artificiale
de formă regulată, aşezate după anumite reguli, nelegate, sau solidarizate între ele cu un material sau cu
piese de legătură,'capabile să preia şi să transmită încărcări.
Principalele clasificări ale zidăriilor sunt:
a), după provenienţa materialelor:
- naturale;
- artificiale.
b), după funcţiunea pe care o îndeplinesc în construcţie :
- zidării portante (pereţi portanţi, stâlpi,arce, bolţi, etc.);
- zidării neportante (pereţi despărţitori, pereţi de protecţie, pereţi izolatori, pereţi de umplutură etc.):
c), după structura zidăriei:
- zidărie simplă, care se realizează dintr-un singur materia! de bază;
- zidărie combinată, care se obţine din două sau mai multe materiale de bază;
- zidărie armată, care pe lângă materialul de bază conţine şi armătură;
- zidărie mixtă, alcătuită din materiale de bază, materiale de legătură şi beton simplu; -zidărie complexă,
formată din materiale de bază, materiale de legătură şi elemente din beton armat (stâlpişori, centuri,
buiandrugi etc.).
Construcţiile de zidărie prezintă, în general, o serie de avantaje precum : durabilitate mare, rezistenţă
mare la foc, posibilităţi largi de tratare arhitecturală etc. Ca dezavantaje, subliniem greutatea proprie
mare, volumul mare de materiale, consumul important de manoperă calificată.
2.MATERIALE UTILIZATE
Din punct de vedere al rolului pe care îl poartă în cadrul zidăriei, materialele se pot împărţi în :
a) materiale de bază; b), materiale de legătura; c), materiale auxiliare .
MĂ TERIALE DE BAZĂ
a). Piatra naturala - provine din cariere sau balastiere.
După gradul de prelucrare, pietrele pot fi: naturale brute (neprelucrate) cioplite sau lucrate, având una sau
mai multe feţe prelucrate, parţial sau integral.
In funcţie de gradul de prelucrare şi de modul de aşezare a pietrelor, zidăria poate fi(fig.l):
- din moloane - care foloseşte blocuri cu faţa văzută de formă regulată dreptunghiulară, lucrată regulat,
iar cele patru feţe laterale lucrate regulat numai pe o adâncime de 30-70 mm.
- din piatră mozaic - asemănătoare zidăriei din moloane cu deosebirea că pietrele au faţa aparentă de
formă poligonală;
- din piatră de talie - care foloseşte blocuri, având una din laturi cu dimensiunea de minimum 0,70 m şi
forme geometrice regulate.

Fig. î. Zidării din piatră prelucrată: a. molon; b. zidărie de moloane; c. zidărie din piatră de talie; d. zidărie
din piatră mozaic.
b) Cărămizi şi blocuri de pământ nears(lampacii sau chirpicii) - realizate din pământ argilos amestecat
cu nisip şi paie sau rumeguş, eventual stabilizat cu adaos de var sau ciment.
c). Cărămizi $i blocuri artificiale arse (fig.2) - sunt produse ceramice realizate din argilă presată
arsă,având diferite forme şî mărimi, clasificate astfel:
- cărămizi pline ;
- cărămizi sau blocuri cu goluri verticale ;
- cărămizi sau blocuri cu goluri orizontale.

Fig.2. Elemente din piatră artificială arsă: a. cărămidă plină: b. cărămidă cu goluri verticale: c. cărămidă
cu lambă ş uluc: d. bloc ceramic cu goluri orizontale; e. cărămidă de placaj.
d) Produse din piatră artificială nearsâ:
bloc de beton cu goluri; cărămizi presate din beton; plăci din ipsos; plăci sau blocuri din beton celular
autoclavizat.
e) Produse din sticlă:

- placă tip Nevada ( a); - placă tip Rotalit ( b)


MĂ TER1ALE DE LEGĂTURĂ
Materialele şi piesele de legătură ce se aşează în spaţiile dintre materialele de bază (în rosturi). a) Piese
metalice
Se utilizează în cazul zidăriilor din piatră de talie, legăturile metalice fiind realizate din piese de oţel sub
forma de scoabe, dornuri sau plăcuţe în coadă de rândunică (fig.3.).

Fig.5. Legături metalice la zidăriile din piatră: a. scoabe; b. domuri; c. plăcuţe;


b) Mortare
Mortarele sunt amestecuri bine omogenizate de lianţi, agregate fine, apă şi în unele cazuri aditivi.
Compoziţia lor se stabileşte în funcţie de tipul materialului de bază, de condiţiile specifice zonei în care
este amplasată construcţiea (condiţii climaterice, grad de protecţie antiseismică, agresivităţi chimice etc.),
de destinaţia construcţiei, regimul de înălţime, grosimea zidăriei şî solicitările la care sunt supuse
elementele de zidărie, ş.a.
a). Lianţi.
Principalii lianţi utilizaţi la prepararea mortarelor sunt:
- argila - sub formă de pastă cu consistenţa 13-15 mm ;
- varul pastă;
Varul pastă se produce din var bulgări, care se introduce într-un recipient etanş (numit varniţă), aşezat
înclinat uşor cu panta spre una din laturi, prevăzută cu un orificiu, echipat cu o sită, având ochiurile de 3
mm şi se poate închide sau deschide cu o portiţă.
Peste varul bulgări se toarnă o cantitate de apă reprezentând de 2,5-3.0 ori volumul varului. Se preferă ca
îrt varniţă să se introducă iniţial circa un sfert din cantitatea de apă, apoi să se introducă cantitatea de var
şi după care să se adauge restul cantităţii de apă. In timpul procesului de stingere a varului, apa începe sa
fiarbă. După încetarea fierberii se ridică portiţa, iar laptele de var trece prin orificiul de evacuare într-o
groapă de colectare, amplasată în imediata apropiere a varniţei şi sub nivelul acesteia. Cu timpul laptele
de var pierde apa prin evaporare, prin pereţii si fundul gropii, transformându-se într-o pastă, care devine
din ce în ce mai consistentă. Pentru a nu se usca, pasta de var se acoperă cu un strat de nisip în grosime de
100-150 mm ; iarna pentru a nu îngheţa, se izolează termic. Se recomandă ca pasta de var să fie folosită
după minimum 14 zile de la stingere.
b). Agregate.
Ca agregat este utilizat nisipul natural de carieră sau de râu, care poate fi parţial înlocuit, până Ia
maximum 50%, cu nisip de mare în cazul preparării mortarelor cu marca de maximum 25, sau nisip
provenit din concasarea rocilor naturale. Dimensiunea maximă a granulei se limitează la 3 mm.
c). Aditivi.
Aditivii utilizaţi la prepararea mortarelor, după efectul pe care dorim să-1 obţinem, pot fi plastifianţi,
întârzietori sau acceleratori de priză şi întărire, sau coloranţi sau impermeabilizatori.
Prepararea mecanizata a mortarelor.
Prepararea mecanizarea a mortarelor se face cu malaxoare de mortar. Ordinea de introducere a
materialelor în malaxor depinde de tipul mortarului şi este următoarea:
- Mortare cu var hidratat - Se introduce apa, apoi materialele componente solide; se face amestecarea,
până la dispersarea uniformă a componentelor mortarului;
- Mortare cu var pasta, pasta de argilă. Se introduce apa, apoi pasta de var sau pasta de argilă. Acestea se
amesteca până se omogenizează bine, după care se introduc agregatele şi cimentul, continuându-se
amestecarea, până la dispersarea uniformă a componentelor mortarului;
- Mortare de var-ciment - La început se introduce o parte din cantitatea de apă, apoi materialele
componente solide. După malaxarea acestora, se introduce şi restul cantităţii de apă, continuându-se
amestecarea Dacă prepararea mortarului se realizează în staţii de mortare, de unde urmează să fie
transportat la şantier, se va prepara un mortar care conţine toţi componenţii în afară de ciment, urmând ca
acesta să se adauge la şantier; omogenizarea mortarului se realizează prin amestecarea manuală;
- Mortare de ipsos-var - cu întârzietor de priză - Se introduce apa, apoi întârzietorul de priză, se porneşte
malaxorul şi se amesteca până când întârzietorul se dizolvă complet (la suprafaţa apei nu mai plutesc
cocoloaşele de întârzietor de priză), după care se introduce nisipul şi ipsosul: se continuă malaxarea până
la obţinerea unui amestec omogen.
Prepararea manuala a mortarelor.
Pentru prepararea manuală a mortarelor se preferă utilizarea unei cuve metalice, sau se amenajează o ladă
din scânduri bine încheiată (etanşă), în care se introduc şi se amestecă componenţii până la obţinerea unei
bune omogenităţi a mortarului. Operaţiile de preparare se efectuează în următoarea succesiune :
- Mortarul de var. Peste cantitatea de var pastă se adaugă apa şi se amestecă bine cu sapa de mortar, apoi
se adaugă cantitatea de nisip şi se continuă amestecarea până când mortarul capătă un aspect omogen. Se
determină consistenţa cu ajutorul conului etalon; dacă este inferioară celei prevăzute, se adaugă apă,
amestecându-se continuu până la obţinerea valorii dorită a acesteia;
- Mortarul de ipsos - Peste cantitatea de apă necesară, se presară ipsosul şi se amestecă cu ajutorul unei
lopeţi din lemn cât mai repede până la obţinerea unei bune omogenităţi. Apoi, continuându-se
amestecarea, se introduce nisipul. Este de preferat ca toate operaţiile care ţin de amestecare să nu
depăşească timpul de 3 minute, iar cantitatea preparată se stabileşte astfel încât punerea ei în lucrare să nu
depăşească 10 minute; se va evita astfel rigidizarea mortarului înainte de a fi pus în lucrare. Pentru a
menţine lucrabilitatea necesară punerii în lucrare a mortarului pe un timp mai îndelungat, se va introduce
în amestec aditiv întârzietor de priză. In cazul în care se utilizează întârzietor de priză a ipsosului, în
cantitatea de apă se toarnă praful întârzietor de priză şi cu ajutorul unei lopeţi de lemn se amestecă bine
până când tot praful se dispersează în apă (nu mai rămân cocoloaşe de întârzietor de priză la suprafaţa
apei). Apoi se prepară amestecul de nisip şi ipsos, omogenizat bine cu lopata de lemn. se toarnă peste
amestecul de apă şi întârzietor de priză, omogenizându-se cu lopata de lemn până la obţinerea unui aspect
uniform. Se verifică consistenţa şi dacă este cazul aceasta se aduce la valoarea dorită prin adăugarea unei
cantităţi de apă suplimentare;
- Mortarul de ipsos-var . Se prepară iniţial un mortar din pastă de var, nisip şi apă, apoi se prepară o pastă
fluidă de ipsos care se adaugă mortarului, amestecându-se bine până la omogenizare. Mortarul astfel
preparat trebuie pus bine în lucrare în maximum 20 minute. Dacă este necesar un timp mai îndelungat, de
punere în lucrare, se va utiliza un întârzietor de priză care se adaugă în apa de preparare a pastei de ipsos,
înainte de introducerea ipsosului;
- Mortarul de ciment-var - Peste pasta de var se toarnă apa si se amestecă cu sapa de mortar. Separat se
amestecă cu lopata cantităţile de nisip şi ciment până la obţinerea unei bune omogenizări. Se introduc
apoi, peste laptele de var, cantităţi mici din amestecul de nisip-ciment şi se continuă omogenizarea Se
verifică consistenţa şi dacă este cazul se mai adaugă ană. continiiânHn-se amp-atpi-iin^a-
- Mortarul de argilă-ciment - Pasta de argilă se prepară separat în felul următor : argila se aşează în
grămezi şi s stropeşte abundent cu apă, menţinându-se saturată cu apă câteva zile. Apoi se pune într-un
recipient, se adaugă apă şi s amestecă cu o sapă de mortar până ce se obţine o pastă omogenă, cu o
Consistenţă între 130 şi 150 mm, după care se trec printr-o sită cu ochiuri de 3 mm. înainte de a fi-
întrebuinţată se amestecă cu o cantitate de apă, omogenizându-se cu i lopată de lemn. Separat se amestecă
bine nisipul şi cimentul, apoi acest amestec se toarnă treptat, peste pasta din recipienl amestecându-se
până la obţinerea unei bune omogenizări. Dacă este cazul se mai poate adăuga apă şi se amesteca până l,
obţinerea consistenţei dorite.
MĂ TERIALE A UXILIARE
Din categoria materialelor auxiliare menţionăm :
- ghermele (din lemn, lemn şi beton etc.) pentru prinderea tâmplăriei;
- ancore, agrafe sau praznuri metalice ;
- pene metalice său de lemn, cu care se împănează zidăriile la partea superioară;
- armăturile locale (de regulă din oţel beton având d = 6 mm) dispuse în rosturile orizontale ale zidăriei în
zon; adiacentă a unui stâlpişor din beton armat, sau la intersecţia a două diafragme ;
- armăturile continui (vergele din oţel beton cu d = 6... 10 mm) dispuse în rosturi în cazul zidăriei armate.
3 TRANSPORTUL ŞI DEPOZITAREA MATERIALELOR
Având în vedere că materialele de bază ale zidăriei sunt de dimensiuni mici şi că din niomentul producerii
până 1; punerea lor în lucrare suferă operaţii repetate de încărcare-transportare-descărcare şi depozitare,
este necesar ca toate acest) operaţii să se mecanizeze la maximum.
Manipularea bucată cu bucată conduce la un consum mare de forţă de muncă, productivitate scăzută,
deteriorare; materialelor şi în final la costuri ridicate.
Pentru mecanizarea operaţiilor de manipulare se folosesc unităţi de încărcătură, realizate prin metoda
pachetizării paletizării sau conteinerizării. Cea mai eficientă metodă este cea a paletizării şi pachetizării.

Fig.4 Utilaj pentru manipularea materialelor la distanţe mici: a) încărcător cu furcă, b)cărucior. 4.
SCULE, UNELTE, INSTRUMENTE, DISPOZITIVE ŞI ECHIPAMENTE FOLOSITE
L^ EXECUTAREA ZIDĂRIILOR
Principalele scule, unelte, instrumente, dispozitive şi echipamente folosite la executarea zidăriilor (fig.5.)
se po clasifica după destinaţia pe care o au, astfel
a - pentru măsurat lungimi: metrul articulat, ruleta de măsurat, lanţul;
b - pentru verificat verticalitatea, orizontalitatea si planeitatea,în timpul executării zidăriei: firul cu plumb,
nivela ci bulă de aer (bolobocul), furtunul de nivel, abştecul (un colţar gradat Ia distanţe egale cu
grosimea de reper a materialului îi bucăţi şi a mortarului din rostul orizontal, montat la colţurile sau în
câmpul zidăriei şi de care se leagă sfoara de trasare) sfoară, scoabă, dreptarul
c - pentru depozitarea mortarului la punctul de lucru : găleţi, tărgi, lăzi, lopeţi, sapă de mortar ;
d - pentru întinderea şi nivelarea mortarului : canciocul, făraşul, lopata-cancioc. mistria;
e - pentru executarea proprîu-zisă a zidăriei : ciocanul de zidar, mistria, canciocul, rostuitorul, şpaclul cu
lam; flexibilă din metal sau cauciuc, raşcheta (pentru plăcile de ipsos), pensule (pentru aplicarea
amorselor), pistolul manua pentru aplicat chit, fierăstrăul manual (pentru tăiat plăcile de ipsos, blocurile şi
plăcile de b.c.a.);
g - pentru determinarea consistenţei mortarului: conul etalon; este un con din tablă galvanizată, având
greutatea dt 300 g, gradat pe generatoare. Pentru determinarea consistenţei el se aşează în poziţie
verticală, cu vârful în jos, pe suprafaţj mortarului, lăsându-1 să se scufunde liber sub greutatea proprie.
Consistenţa se defineşte prin adâncimea de pătrunderi (scufundare) a conului de etalon în mortar,
măsurată în milimetri sau centimetri:
h - schele şi eşafodaje - sunt construcţii ajutătoare care trebuie să asigure la diferite înălţimi, după
necesităţi suprafeţe şi spaţii de lucru pentru muncitori, pentru transportul şi depozitarea materialelor,
precum şi pentru executare; zidăriei de către muncitori. Pentru a putea permite verificarea verticalităţii
zidăriei, ele se amplasează la o distanţă de ce; 40-50 mm de faţa zidăriei. Nivelul podinelor schelelor şi
eşafodajelor se stabileşte ţinând seama de următorii parametri : productivitatea optimă pentru realizarea
zidăriei st obţine pentru o înălţime a acesteia de cea 0,60 m faţă de nivelul podinei; pentru asigurarea
calităţii corespunzătoare ş pentru ca productivitatea să nu devină inacceptabil de mică. nivelul zidăriei
trebuie să se afle la minimum 0.15 m şi 1a maxmum 1,20 m deasupra nivelului podinei.
m i v i tYi 11 m 1 f ti TVI rliio c-11*11-1 n i \if* 1111« 11 r\*~*Hi-«iii

Fig.5. Scule, unelte şi dispozitive manuale folosite la executarea zidăriilor: a. metrii articulat; b. ruletă; c.
echer; d. fir cu plumb; e. nivelă cu bulă de aer; f. abştec; g. furtun de nivel; h. dreptar; i. targa; j. cancioc;
k. făraş; l. lopată cancioc; m. mistrie; n. ciocan de zidar; o. rostuitor. p. sapă de mortar; q. lopată de lemn;
r. con etalon pentru determinarea consistenţei.
Fig. 6. Schele şi eşafodaje: a. schelă reglabilă din capre metalice; b. schelă reglabilă S100: c. schelă
mobilă pliantă: d. eşafodaj; e. platformă rulantă; f. schelă mobilă pe ro{i; g. schelă cu platformă
autoridicătoare: h. schelă de faţadă.

5. TEHNOLOGIILE DE EXECUTARE A ZIDĂRIILOR


PRINCIPII GENERALE DE ALCĂTUIRE
Când materialele în bucăţi sunt legate între ele cu mortar, ele se aşează distanţat. Distanţa dintre
doua,blocuri alăturate sau suprapuse, umplute cu mortar, poartă denumirea de rost.
Materialele în bucăţi de forma regulată se aşează alăturat, formând rânduri pe orizontală. Un rând
împreună cu jumătate din grosimile celor două rosturi orizontale adiacente (cel superior şi cel inferior)
poartă denumirea de asiză.
Rosturile se pot clasifica astfel (fig. 6,12.) :
a - După poziţia pe care o ocupă în zidărie :
- rosturi orizontale - amplasate între două rânduri şi care rămân vizibile pe toată lungimea zidăriei;
- rosturi verticale transversale - amplasate între piesele unui rând pe înălţimea acestuia şi care
intersectează zidăria pe direcţia transversală;
- rosturi verticale longitudinale - amplasate între piesele unui rând pe înălţimea acestuia şi care
intersectează zidăria pe direcţia longitudinală;

Fig. 7. Categorii de rosturi: a- după poziţie: 1. rost orizontal; 2. rost vertical longitudinal;
3. rost vertical transversal: b- după modul cum sunt executate: 1. rost drept: 2. rost convex:
4. rost teşit intrând; 5. rost dublu teşit.
b - După modul în care sunt executate ;
- rosturi drepte (la faţă);
- rosturi convexe ;
- rosturi concave;
- rosturi teşite;
- rosturi teşite intrate ;
- rosturi teşite ieşite.
Zidăria se comportă bine la solicitările de compresiune, dar mult mai slab la cele de întindere, forfecare şi
încovoiere. Fiind un produs neomogen, realizat din bucăţi de diferite forme şi dimensiuni, în general,
legate între ele, cu un material de legătură, ea trebuie să fie realizată astfel, încât să lucreze ca un material
masiv monolit. Realizarea acestui deziderat conduce la obligativitatea respectării următoarelor reguli:
- rezemarea piesei de deasupra pe cea de dedesubt trebuie să se facă pe toată suprafaţa eî inferioară, astfel
încât sub acţiunea unei forţe normale P, ea să fie solicitată numai la compresiune. Rezemarea în puncte
(fig.8 a), conduce ia apariţia unor solicitări de încovoiere care poate să ducă la ruperea acesteia.
Rezemarea corectă se realizează prin crearea unui strat continuu de mortar pe toată suprafaţa (fîg.8 b.);
- în cazul în care forţa P nu este perpendiculară pe suprafaţa patului, se limitează unghiul pe care aceasta
îl face cu verticala la o valoare maximă de 17 (fig.8 c şi d);
- piesele care se zidesc, se vor aşeza astfel încât planurile în care se găsesc feţele lor laterale să fie
perpendiculare atât pe patul de aşezare (planul I) cât şi pe suprafeţele laterale ale acesteia (planul III) sau
pe suprafeţele frontale ale zidăriei (planul II). în felul acesta se evită efectul de pană, care conduce la
dislocarea a pieselor vecine (fig.8 e.);
- pentru a se da zidăriei un caracter monolit, este necesar ca rosturile verticale ale rândurilor, atât cele
transversale cât şi cele longitudinale, să fie amplasate în planuri diferite pentru două rânduri adiacente. In
acest fel, în dreptul fiecărei rost vertical dintr-un rând se va găsi un plin al rândului alăturat; deasupra şi
dedesubt (fig.8f). Modul de dispunere a rosturilor în acest fel poartă denumirea de legătură sau ţesere a
rosturilor. Dacă nu se respectă această regulă, prin amplasarea rosturilor verticale în acelaşi plan, se
obţine o împărţire a zidăriei în mai mulţi stâlpi alăturaţi, dar fără legături între ei ce duce Ia pierderea
stabilitatăţii.
Se menţionează că în unele cazuri (bolţi, arce, ziduri de sprijin, culee etc), se acceptă abateri de la regulile
arătate mai sus.
5.1. TEHNOLOGIA DE EXECUTARE A ZIDĂRIILOR DIN PIATRĂ NATURALĂ BRUTĂ CU
MORTAR
Zidăria din piatră naturală brută se întrebuinţează la fundaţii, pereţi, socluri, ziduri de sprijin,
împrejmuiri, drenuri etc. Ca material se foloseşte piatra de carieră sau bolovanii de râu. Acestea nu se
prelucrează, însă înainte de punerea lor în lucrare se curăţă de impurităţi (pământ, muşchi etc.) si se bat
uşor cu ciocanul pentru a se îndepărta părţile fisurate.
Grosimea zidăriei este minimum 0,60 m când se folosesc bolovanii de râu sau piatra spartă neregulată şi
de 0,50 m când se foloseşte piatra brută stratificată (care are două feţe plane şi paralele). Mortarul utilizat
este cu var şi ciment iar rosturile se realizează cu grosimea de 20...50 mm.
în cazul realizării zidăriei cu rosturi orizontale (fig.9a) se recomandă ca Ia cel mult 2,0 m înălţime să se
iittroducă unul sau două rânduri de cărămizi sau de pietre regulate pentru uniformizarea transmiterii
încărcărilor. Este necesar să se urmărească dispersarea uniformă a pietrelor mici şi a celor mari în toată
masa zidăriei în cazul realizării zidăriei din piatră brută poligonală (fig.9b.) pietrele se vor aşeza astfel
încât într-un punct să nu se întâlnească mai mult de trei rosturi, iar rosturile verticale sa nu fie în linie
continuă.
Succesiunea principalelor operaţii tehnologice pentru realizarea zidăriei este :
- trasarea poziţiei elementului;
- aşternerea stratului de bază orizontal de mortar (patul);
- udarea pietrelor, cu apă;
- aşezarea primului rând de pietre şi îndesarea lor uşoara prin baterea cu ciocanul sau cu maiul de lemn ;
- introducerea şi îndesarea cu mistria a mortarului în rosturile verticale ;
- repetarea operaţiilor enumerate pentru fiecare rând de pietre zidite ;
- orizontalizarea rostului, prin alegerea pietrelor potrivite ca dimensiuni, după realizarea fiecărui metru
de zid pe înălţime;
- introducerea (zidirea) unui rând sau a două rânduri de piatră având formă regulată, sau de cărămidă,
pentru uniformizarea presiunilor, Ia fiecare doi metri de zid. Ultimul rând zidit, se realizează în acelaşi
mod ;
- verificarea permanentă pe parcursul executarei zidăriei a verticalităţii şi planeităţii feţelor elementului.

5.2. TEHNOLOGIA DE EXECUTARE A ZIDĂRIEI DIN PIATRĂ NATURALĂ CIOPLITĂ CU


MORTAR
Piesele folosite sunt pietrele de carieră a căror faţă văzută este cioplită din gros, cu muchiile vii paralele,
iar feţele laterale cioplite Ia echer pe 30...70 mm (pentru facilitarea aşezării ?n zidărie). Greutatea
pietrelor nu trebuie să depăşească 30 kg. astfel încât ele să poată fi manipulate de către un singur
muncitor. Ca materiale de legătură se foloseşte mortarul cu var şi ciment, iar grosimea rosturilor se
realizează între 15 mm si 30 mm.
Zidăria se poate realiza cu o singură faţă văzută sau cu două feţe văzute. La feţele văzute se folosesc
pietrele cu faţa cioplită, iar la faţa nevăzută sau la zidurile groase, în spatele pietrelor cioplite, se folosesc
pietrele brute, în cazul zidăriei cu două feţe văzute este necesar ca pe acelaşi rând, unei pietre cu coadă
lungă aşezată pe o faţă, să-i corespundă o piatră cu coada scurtă aşezată pe faţa opusă (fig.9c.).
în scopul uniformizării transmiterii încărcărilor, Ia fiecare doi metri înălţime de zidărie este recomandat
să se introducă unul sau două rânduri de piatră cioplită.
Succesiunea principalelor operaţii tehnologice pentru realizarea zidăriei este :
- trasarea poziţiei elementului;
- alegerea pietrelor mai mari şi mai regulate şi aşezarea lor fără mortar, pe feţele văzute ale zidăriei;
avându-se grijă ca fiecărei pietre să i se găsească poziţia potrivită, astfel încât rezemarea ei să se facă cât
mai continuu şi mai îndesat; cu goluri cât mai mici şi mai puţine ;
- scoaterea pieselor aşezate provizoriu şi aşternerea stratului orizontal de mortar;
- udarea pietrelor şi aşezarea lor în poziţia provizorie stabilită anterior;
- îndesarea pietrelor prin baterea lor cu maiul de lemn :
- executarea umpluturii cu pietre brute Ia zidurile care au o singură faţă văzută sau două feţe văzute, dar
sunt de grosimi mari; se va urmări asigurarea, orizontalităţii şi ţeserii rosturilor, precum şi o bună îndesare
în mortar a pietrelor;
- introducerea şi îndesarea cu mistria a mortarului în rosturile verticale ;
- repetarea operaţiilor pentru fiecare rând ce se zideşte ;
- introducerea a unu sau două rânduri de piatră cioplită pentru uniformizarea presiunilor, la fiecare doi
metrii înălţime de zidărie; ultimul rând al zidăriei se realizează în acelaşi fel;
- verificarea pe parcursul executarei, a verticalităţii şi planeităţii feţelor elementului.
53 TEHNOLOGIA DE EXECUTARE A ZIDĂRIILOR DIN PIA TRĂ PREL UCRA TA CU
MORTAR
Piesele folosite sunt pietrele de carieră prelucrate în forme regulate (fig.l.).
Zidăria de moloane se execută cu rosturile regulate, având grosimea de 15...20 mm, executate cu
rostuitorul. Paramentulzidăriei se poate prelucra prin şpiţuire, buciardare, raşchetare sau frecare pe
întreaga suprafaţă aparentă sau numai parţial,în diferite modele.
Zidăria din piatră mozaic utilizează pietre lucrate cu feţe poligoanele, obţinute din roci dure ca granitul,
porfirul, calcareledure etc. Rosturile se execută de regulă cu grosimea de 15...30 mm.
Zidăria din piatră de talie se poate realiza cu piese având greutatea până la 30 kg sau cu piese cu greutăţi
mai mari, însă înacest caz manipularea lor facându-se mecanizat (pentru prinderea pieselor se folosesc
dispozitive speciale de agăţare detipul cârligelor, cleştilor etc.). Rosturile se realizează cu grosimea de
20...50 mm, iar în cazul pietrelor mari, se executăsuplimentar o legare între ele cu piese metalice de tipul
scoabelor, dornurilor, plăcutelor în formă HP maHs At> rSnHn«;n3
Fig.8. Reguli pentru executarea zidăriei: a. rezemarea incorectă în puncte a corpurilor (blocurilor) care se
zidesc; b., rezemarea corectă pe toata suprafaţa a corpurilor care se zidesc; c. transmiterea presiunii la
forţa înclinată; d. efectul de pană; e. amplasarea incorectă a rosturilor; f. legarea (ţesarea) rosturilor.
Fig.9. Zidărie din: a. piatră brută poligonală; b. piatră brută cu rosturi orizontale; c. piatră cioplită.
5.4. TEHNOLOGIA DE EXECUTAREA ZIDĂRIILOR DIN CĂRĂMIZI ŞI BLOCURI CERAMICE
ARSE
La acest tip de zidărie sunt folosite cărămizile pline şi cărămizile sau blocurile ceramice arse cu goluri,
realizate în mai multe tipo-dimensiuni.
După modul de aşezare a pieselor, zidăriile pot fi pline, la care piesele sunt aşezate fără spaţii goale între
ele şi cu goluri, la care piesele sunt aşezate astfel încât să se creeze în interiorul elementului goluri
(fig.10.). In raport cu funcţiunea pe care o îndeplineşte elementul de zidărie, grosimea acestuia (fig. 11),
poate fi de:
- l /4 cărămidă - zidăria are pe grosime un singur şir de cărămizi aşezate pe muchie ;
- 1/2 cărămidă - zidăria are pe grosime un singur şir de cărămizi aşezate în lung; -l cărămidă - zidăria de
cărămidă se poate realiza în două sisteme :
a) având pe grosime, alternativ, două şiruri de cărămizi în "lung şi respectiv un şir de cărămizi aşezate în
curmeziş;
b) având pe grosime numai un şir de cărămizi aşezate în curmeziş ;
- l 1/2-cărămizi - zidăria de cărămidă are pe grosime un şir de cărămizi aşezate în lung şi un şir de
cărămizi aşezate în curmeziş, care alternează la fiecare rând ;
- 2 cărămizi - zidăria de cărămidă are pe grosime, alternativ, două şiruri de cărămizi aşezate în lung şi un
şir de cărămizi aşezate în curmeziş şi respectiv două şiruri de cărămizi aşezate în curmeziş.
Grosimea rosturilor este de 12 mm pentru cele orizontale şi de l O mm pentru cele verticale.
Pentru obţinerea unei rezistenţe maxime, zidăria se realizează în rânduri continui pe toată suprafaţa
construcţiei, întreruperea temporară în executare, se face în acelaşi plan orizontal pentru toate elementele
care se zidesc. Se admite şi executarea separată a elementelor, în aceste cazuri întreruperile în executare
se vor face la o distanţă de minumum 1,0 m de la intersecţii, prevăzându-se la capete ştrepi vertical i sau
înclinaţi (fig. 12), pentru asigurarea legăturii zidăriei ulterioare cu cea executată anterior. Nu se admit
întreruperi deasupra sau în dreptul unuia din capetele buiandrugilor.

Fig. 10. Fig.ll Fig. 12


Zidărie cu goluri a. 1/4 cărămidă b.1/2 cărămida; c. l cărămidă: Ştrepi: a. verticali;
b.înclinaţi , d. l l/2cărămizi; e. 2'cărămizi.
În scopul asigurării legăturii (ţeserii) cărămizilor, piesele se aşează în rând. decalate faţă de cele din
rândul alăturat, atât în lungimea zidăriei cât şi în grosimea ei (fig. 11. şi fig. 13.). Există mai multe tipuri
de legături dintre care menţionăm legături în câmp - care se realizează prin aşezarea pieselor după
sistemul de legătură la fiecare rând (fig. 14); fiecărui rost vertical dintr-un rând îi corespunde un plin în
rândul de sus şi de jos.

Fig, 13. Aşezarea cărămizilor în rândurile zidăriei de diferite grosimi: a. 1/4 cărămidă; 1/2 cărămidă; c. l
cărămidă; d, l ½ cărămizi, e .2 cărămizi .
Fig. 14. Legătura zidăriei în câmp la fiecare rând: a. în lungime; b. în lăţime; c. în bloc; d. în cruce.
Atunci când zidăria se realizează cu goluri (fig.10). golurile care rămân înglobate în zidărie pot să rămână
ne umplute sau pot fi umplute cu diverse materiale fono sau termoizolatoare.
în cazul stâlpilor realizaţi din zidărie, legătura zidăriei se face mai complex, mergându-se. de regulă cu
aşezarea diferită a rosturilor (fig.15) pe patru rânduri consecutive.

Fig. 15. Legătura zidăriei din cărămizi la un stâlp.


Zidăria cărămizilor se poate face folosind mai multe tehnologii, dintre care menţionăm:
- zidire cu mistria (fig.16) - zidarul întinde cu mistria mortarul pe rândul executat anterior, apoi, tot cu
mistria adună cantitatea de mortar către fata verticală a cărămizii aşezate înainte, după care aşează
cărămida nouă pe mortar, împingând-o către cea zidită anterior şi lovind-o uşor cu mânerul mistriei,
realizându-se în acest fel umplerea rostului vertical şi poziţionarea corectă a cărămizii. După aşezarea a
două cărămizi pe lung sau a patru cărămizi pe lat, se curăţă (se taie) cu muchia mistriei excesul de mortar
ieşit din rosturi;
- zidire /ară mistrie, formând rostul vertical prin apăsarea cărămizii (fig.17) - zidarul întinde cu mistria
sau cu canciocul un strat de mortar, sub forma unei fâşii, având grosimea de 25...30 mm şi lăţimea de
70...80 mm în cazul zidirii în lung şi de 200. ..220 mm în cazul zidirii în curmeziş. Pentru formarea şi
umplerea rostului vertical, zidarul ţine cu o mână sau cu amândouă mâinile cărămida în poziţie înclinată
pe stratul de mortar întins anterior, iar cu partea de jos a cărămizii adună o cantitate de mortar pe care o
deplasează spre cărămida zidită anterior. Aşează apoi cărămida în poziţie orizontală şi o presează către
cea zidită anterior, până la obţinerea rostului vertical Ia grosimea dorită. Rosturile obţinute astfel nu sunt
pline cu mortar, ele fiind umplute numai până la cea. 10 mm de la faţa zidăriei;
zidirea cărămizilor fără mistrie, formând rostul vertical prin apăsarea cărămizii, curăţirea şi întinderea
mortarului ieşit din rosturi cu mistria (fig. 18) - metoda este asemănătoare cu cea anterioară cu diferenţa
că rosturile se execută pline. Zidarul ţine într-o mână mistria, pentru curăţirea mortarului care iese din
rosturi şi întinderea lui, iar cu cealaltă mână zideşte cărămida;
- zidirea cărămizilor, câte două deodată în şiruri de umplutură (fig. î9) -aceasta tehnologie se aplică
numai la zidirea cărămizilor între şirurile exterioare (marginale) ale zidăriei. După zidirea cărămizilor în
cele două şiruri marginale, se întinde mortarul uniform între ele şi apoi se zidesc câte două cărămizi, cu
ambele mâini, fie în lung. fie în curmeziş.
Principalele operaţii tehnologice pentru realizarea unui element se desfăşoară după cum urmează:
după pregătirea locului de muncă (curăţirea zonei, aducerea şi distribuirea materialelor, uneltelor, sculelor
şi dispozitivelor etc.) şi organizarea echipei de lucru, se trasează poziţia elementului;
- se udă cu apă suprafaţa trasată, pe care se va executa zidăria şi cu ajutorul mistriei, canciocului sau
lopeţii-cancioc se aşterne primul strat de mortar (patul);
- se începe zidirea folosind una din tehnologiile prezentate anterior, având grijă ca fiecare cărămidă să
fie udată bine cu ană înainte ca să fie zidită:

Fig. 16 Zidirea cărămizilor cu mistria.

Fig. 17 Zidirea cărămizilor fără mistrie, formând rostul vertical prin apăsarea cărămizii: a zidire în lung; b. zidire în
curmeziş.

Fig.18 Zidirea cărămizilor fără mistrie, formând rostul vertical prin apăsarea cărămiz.ii şi curăţirea mortarului icşit
din rosturi şi întinderea lui cu mistria.
Fig. 19 Zidirea cărâmizilor câte două deodată in şirurile de umplutură: a. în curmeziș
în lung.
- zidirea se începe prin realizarea unor repere de colţ şi eventual a unor repere intermediare dacă
lungimea elementului este mare. Aceste repere se obţin zidind câteva rânduri de cărămizi (fig.20);
- se întinde o sfoară aşezată la nivelul primului rând şi la faţa laterală a acestuia, fixată la capele cu câte
un cui înfipt în mortarul din rost şi menţinută în poziţia corectă cu câte o cărămidă aşezată pe muchie.
Sfoara se poate prinde la capete de abştecuri fixate de reperi;
- se trece la completarea primului rând, între repere, zidarul verificând
permanent orizontalitatea şi verticalitatea zidăriei (fig.2I) cu ajutorul dreptarului, a nivelei şi a firului cu
plumb :
- se scoate sfoara şi se fixează cu un rând mai sus şi toate operaţiile se repetă până la terminarea zidăriei;
- se prelucrează rosturile dacă este cazul.
Se menţionează că sensul de zidire (pozare) a cărămizii este opus sensului de înaintare a rândului ce se zideşte
(fig. 22).
în cazul zidăriilor care folosesc cărămizi sau blocuri cu goluri verticale sau orizontale se respectă aceleaşi
reguli ca şi în cazul zidăriilor realizate cu cărămizi pline.

Fig.20.Executarea reperelor de colţ şi fxare între


Repere.

Fig.21.Verificarea orizonalităţii şi verticalităţii zidăriei :1 .abştect ; 2. dreptar; 3.nivela; 4.fir cu plumb ;


5. sfoară.
Fig.22. Sensul de zidire a cărămizii: a. cărămidă aşezată in lung;
b.cărămidă aşezată m curmeziş.
5.5. TEHNOLOGIA DE EXECUTARE A ZIDĂRIILOR DINBLOCURI SAU PLĂCIARTIFICIALE
NEARSE
La executarea zidăriilor din blocuri de beton cu goluri se aplică aceleaşi reguli şi tehnologii ca în cazul
zidăriilor din cărămizi pline, cu menţiunea că în acest caz, golurile se dispun întodeauna în jos, iar
rândurile se realizează cu un singur şir longitudinal de piese. Pentru tăierea blocurilor se folosesc utilaje
speciale (circular electric cu disc abraziv etc.).
Zidăria din blocuri de beton celular autoclavizat se execută cu aplicarea aceloraşi reguli şi tehnologii ca în
cazul zidăriilor cu cărămizi pline, cu următoarele deosebiri:
- ţeserea rosturilor verticale ale unui rând se obţine prin decalarea lor cu 312 până la 1/4 din lungimea
blocului, în raport cu rosturile verticale ale rândurilor alăturate (fig.23).
- rândurile se realizează cu un singur şir longitudinal de blocuri ;
- tăierea blocurilor se face numai cu fierăstrăul;
- zidirea se va executa la temperaturi exterioare de minimum +5° C; umiditatea blocurilor trebuie să fie
mai mică de 20%;
- rosturile verticale şi orizontale se realizează cu grosimea de 10 mm, când se foloseşte mortar cu ciment
şi de 3 mm în cazul în care se foloseşte mortar cu adeziv. Pentru zidăriile cu rosturi subţiri se folosesc
numai blocuri tară ştirbituri pe feţe sau pe muchii;
- este interzisă realizarea de şanţuri în zidărie (pentru montarea instalaţiilor etc.).
In fig.23. se prezintă modul de ţesare a zidăriilor din blocuri de b.c.a. la colţ, la ramificaţie şi la
încrucişări.
în căzui zidăriilor din plăci de stabilit (talaş cu ciment), beton celular autoclavizat. ipsos sau fosfogips
este obligatorie legătura rosturilor verticale, realizată de obicei la o jumătate de placă. Legarea acestei
zidării de pereţii de rezistenţă, se realizează fie prevăzând în zidăria de rezistenţă şanţuri de 50.,.60 mm
adâncime iar lăţimea egală cu grosimea plăcilor, fie folosind bare din oţel-beton cu diametrul 4...6 mm,
înglobate în rosturile orizontale ale zidăriei din plăci pe o lungime de cea. 0,50 m şi încastrate în zidul de
rezistenţă. Vergelele pot fi introduse în (fig.24.)rosturile acestei zidăriile odată cu executarea ei, sau
prinse de bolţuri cu diametrul de 6mm, împuşcate în ea. în fig.24. este prezentat modul de ţesare a
zidăriilor din plăci Ia colţ, la ramificaţie şi la încrucişări.
Fig..23. Ţeserea zidăriilor din blocuriî: Fig.24. Ţeserea zidăriilor din plăci:
a. la colţ: b. la ramificaţie; c. la încrucişări.
5.6. TEHNOLOGIA DE EXECUTAREA ZIDĂRIILOR DIN PLĂCI DE STICLĂ
Zidăria din plăci de sticlă se realizează dintr-un singur strat sau din două straturi de plăci dispuse pe
muchie aşezate în rânduri orizontale, cu rosturile verticale în prelungire. Pentru consolidarea zidăriei, în
rosturile orizontale şi verticale se înglobează vergele continui de oţel-beton cu diametrul de 6... 12 mm
montate în spaţiile concave existente pe feţele laterale ale plăcilor. Plăcile se zidesc cu mortar de ciment,
având o deosebită atenţie la aplicarea stratului de mortar, pentru a se evita contactul între plăcile de sticlă
şi vergelele de oţel-beton, precum şi contactul direct între plăcile adiacente. Legarea acestei zidării de
elementele structurale de rezistenţă se face fie prin crearea în acestea a unor şanţuri cu adâncimea de 40
mm, fie cu un profil metalic încastrat în acestea (fig. 25).

Fig.25. Zidărie din plăci de sticlă: a - într-un singur strat; b - în două straturi: 1. plăci de sticlă; 2.
armături; 3. mortar; 4. material elastic: 5. carton asfaltat; 6. profil metalic; 7. tencuială; c - elevaţie zid.
5.7. TEHNOLOGIA DE EXECUTARE A ZIDĂRII LOR ARMA TE
Zidăriile armate sunt zidării în masa cărora sunt înglobate armături din oţel-beton dispuse în rosturi pe
toata lungimea elementului, sau local (fig. 26). Executarea zidăriei se face respectând aceleaşi reguli şi
tehnologii ca în căzu! zidăriilor nearmate, cu următoarele deosebiri :
- mortarul utilizat trebuie să aibă marca minimă M50 în cazul încăperilor cu umiditatea relativă a aerului
scăzută şi minimum M100 în cazul încăperilor cu umiditate relativă ridicată;
- la intersecţiile zidurilor, armătura se montează în rosturile orizontale după direcţiile pereţilor, alternativ,
la fiecare rând;
- grosimea rosturilor se stabileşte astfel încât să se asigure o acoperire a armăturii cu minimum 2 mm
spre cărămizi;
Fig.26. Zidării armate: a. armarea colturilor: b. armarea ramificaţiilor: c. armarea încrucişărilor; d.
armarea coşurilor de fum; e. armarea stâlpilor.
- dispunerea armăturilor se face în aşa fel încât să se realizeze o acoperire laterală spre exterior de
minimum 40 mm.
5.8. TEHNOLOGIA DE EXECUTARE A ZIDĂRIILOR COMPLEXE
Zidăria complexă este o zidărie întărită, la intervale (distanţe) determinate prin calculul, sau constructiv,
cu elemente din beton armat monolit verticale (stâlpişori. sau orizontale (centuri, buiandrugî), care-i
măreşte capacitatea portantă.
Stâlpişorii se dispun în funcţie de gradul de seismicitate al zonei, în puncte caracteristice ale clădirii cum
ar fi: coifurile tronsonului, capetele diafragmelor din zidărie, intrânduri la logii. colţurile, ramificaţiile şi
încrucişările de ziduri etc.
Dimensiunea minimă a stâlpişoriior şi a centurilor este de 200 mm. Excepţie fac clădirile cu maximum
două niveluri, proiectate pentru gradul de protecţie antiseismică 6 şi a celor cu un nivel, pentru gradul 7,
la care se admite înălţimea centurii egală cu grosimea plăcii, dar nu mai puţin de 100 mm. Betonul folosit
la zidăriile complexe va avea cel puţin clasa Bc 10.
Conlucrarea stâlpişoriior cu zidăria adiacentă se asigură prin dispunerea în rosturile orizontale ale zidăriei
a barelor de oţel-beton înglobate în aceştia şi prin executarea zidăriei adiacente acestora, cu ştrepi (fig.
27a).
Tehnologia de executare a stâlpişoriior (fig. 27) este următoarea :
- se trasează stâlpii o dată cu trasarea zidăriei;
- se execută zidăria , lăsându-se ne zidite spaţiile în care se va monta armătura şi se va turna betonul (în
spaţiul pe care-1 ocupă stâlpişorul);
- se montează vergele de oţel, în rosturile orizontale, pe măsură ce se clădeşte zidul;
- pe feţele comune stâlpişor-zidărie, rosturile nu se umplu cu mortar pe o adâncime de aproximativ 2 cm,
pentru realizarea unei bune legături între zidărie şi beton (stâlpişor);
- se montează barele verticale de armătură şi etrierii;
- se cofrează feţele nezidite (exterioare) ale stâlpişorului;
- se curăţă baza stâlpului şi se udă zidăria bine cu apa; evacuarea impurităţilor şi apei în exces se face
prin fereastra de curăţire, amplasată la baza stâlpului;
- se închide (zideşte) fereastra de Ia baza stâlpişorului, se toarnă betonul în straturi şi se compactează.
Compactarea se face manual cu şipci, lopăţele sau vergele, deoarece o compactare energică (vibrare,
baterea cu ciocanul în cofraje) ar fi dăunătoare aderenţei dintre cărămizi şi mortar.
Centurile se realizează din beton armat monolit şi sunt continue pe toţi pereţii portanţi. Din punct de
vedere tehnologic, centurile se pot realiza :
- o dată cu turnarea planşeelor. în cazul celor monolite ;
- ulterior montării planşeelor în cazul celor prefabricate. Succesiunea principalelor operaţii la
executarea centurilor planşeelor
prefabricate este :
- dispunerea armăturilor din centuri, după montarea planşeelor, asigurând petrecerea minimă a barelor în
câmp curent, la colţuri, ramificaţii etc., precum şi legarea acestora cu mustăţile (buclele) scoase din
planşeele prefabricate ; L

Fig. 27. Solidarizarea stâlpişorilor din beton amiat cu zidăria: a. detaliu elevaţie; b. secţiune curentă: c.
secţiune la colţ: secţiune la ramificaţie: e. secţiune la capăt: f. elevaţie zidărie complexă cu stâlpişori: 1.
fundaţie; 2. soclu: 3. centură: 4. zidărie; 5. armătură în soclu; 6. armătură în stâlpişor: 7. bară orizontală;
8. beton turnai în stălpişor; 9. etrier.
- curăţirea şi udarea elementelor adiacente centurii;
- turnarea şi compactarea betonului (clasa minimă Bc 20);
- protejarea betonului după punerea sa în lucrare.
5.9. TEHNOLOGIA DE EXECUTAREA ZIDĂRIILOR MIXTE
Zidăriile mixte sunt realizate din mai multe materiale în scopul îmbunătăţirii anumitor proprietăţi ale
ansamblului (rezistenţe mecanice, rezistenţă termică, comportarea la intemperii, estetică etc.). Dintre
principalele combinaţii se pot menţiona: piatră şi beton, cărămidă şi beton, piatră + cărămidă + beton,
b.c.a. şi beton, b.c.a. şi cărămidă etc. (fig.28)
Legătura între diferitele materiale se poate realiza fie cu agrafe metalice cu diametrul de 6...8 mm din oţel
zincat sau din oţel-beton protejat împotriva coroziunii cu diferite pelicule protectoare (se prevăd la flecare
piesă, în cazul placajelor, sau minimum 5 buc./m 2 în rest), fie prin scoaterea unor piese aşezate transversal
la interval de 4...6 asize pe verticală.
în condiţiile în care unul din materiale este betonul (de clasă minimă Bc 7.5), zidăria se execută în straturi
succesive de 400 mm înălţime, pentru a se evita prăbuşirea zidăriei datorită împingerii betonului proaspăt.
Betonul se va compacta numai manual prin îndesare cu şipci de lemn sau cu vergele metalice.
La executarea zidăriei se vor respecta regulile şi operaţiile tehnologice descrise anterior.

Fig.28Zidării mixte a. piatră şi beton: b. cărămida şi beton, c. pialră şi cărămidă; d cărămidă şi belon
celular autoclavizat.
6 ORGANIZAREA EXECUTĂRII LUCRĂRILOR DE ZIDĂRIE ÎN CADRUL OBIECTULUI
Executarea zidăriei este un proces complex care implică folosirea mai multor formaţii de lucru de diverse
specializări : zidari, dulgheri, fierari, betonişti, montori, mecanici etc. Ea consumă multă manoperă, drept
pentru care estş necesară o organizare foarte bună a lucrărilor, cu atât mai mult cu cât procesul de zidire
este întrerupt periodic pentru a se ridica schelele (când înălţimea zidăriei a atins aproximativ 1,20 m,
limita acceptată de productivitate, fig.29.

Fig. 29. Productivitatea zidarului în funcţie de înălţimea zidăriei.


Pentru ca formaţiile de zidari să înregistreze întreruperi de lucru minime, se folosesc în principal două
moduri de organizare pentru executarea zidăriei:
- Metoda de lucru în succesiune - constă în împărţirea obiectului în două sau mai multe sectoare de lucru
pe orizontală pe flecare nivel. Sectoarele se stabilesc astfel încât volumul de muncă necesar pentru
realizarea unui sector să fie asigurat de către formaţiile de zidari într-un schimb de lucru. Sectorul poate fi
realizat pe înălţimea întregului nivel sau
pe fracţiuni din înălţimea acestuia. După terminarea unui sector de lucru pe toată înălţimea nivelului,
formaţia de lucru se deplasează la alt sector pentru executarea zidăriei (fîg.30);
- Metoda în lanţ - constă în executarea zidăriei cu mai multe formaţii mari de lucru (5...6 muncitori), care
execută succesiv în fiecare sector zidăria pe o înălţime de 0.80...1.20 m. Astfel, unei formaţii care execută
zidăria într-un sector, îi succede altă formaţie care execută zidăria în sectorul anterior, dar cu un nivel mai
sus. Această metodă se aplică în special pentru realizarea zidăiilor cu grosimi mari. de cel puţin 2 1/2
cărămizi (fig.30)

Fig. 30. Organizarea executării zidăriei la un nivel: a. metoda de lucru în succesiune; b.rnetoda de lucru în
lanţ.
Un rol importanţii are organizarea locului de muncă al zidarului, care este alcătuit din trei zone distincte
fig.31:
- zona de lucru - este zona situată în imediata apropiere a zidului, având o lăţime de 0,70 m (funcţie de
grosimea zidăriei), fiind necesară pentru deplasarea zidarilor şi pentru manipularea uneltelor şi
materialelor ;
- zona de depozitare a materialelor - având o lăţime de 0,70 m, este necesară depozitării alternative a
stivelor de cărămizi şi lăzilor de mortar; între stive şi lăzi se lasă spaţii de trecere min 400 mm. Când se
zidesc plăci, lăţimea zonei se măreşte la 1,50 m deoarece în acest caz materialele se aşează în două
rânduri. Pentru a fi cât mai comodă întinderea mortarului pe zidărie, distanţa intre două lăzi de mortar nu
trebuie să depăşească 3,50 m, (frecvent este de 3,00 m). Cantitatea de material depozitat se stabileşte
astfel încât să asigure necesarul pentru 2...4 ore de lucru ;
- zona pentru transportul materialelor şi pentru circulaţie - este situată spre exterior, având o lăţime de 1,20
m.

Fig. 31 Organizarea locului de muncă a zidarului: 1. zidire; 2. pachete cu cărămizi; 3. Iadă cu mortar;
2. ZL. zonă de lucru; ZT. zonă de transport.
Stabilirea numărului formaţiilor de lucru precum şi alcătuirea acestora, variază în funcţie de sistemul
constructiv de volumul şi de grosimea zidăriei, de modul de legătură, de volumul şi de mărimea golurilor
etc.
La baza alcătuirii formaţiei de lucru stă principiul conform căruia, operaţiile importante ale procesului de
zidărie cum ar fi trasarea, întinderea sforii, zidirea şirurilor marginale, a arcelor şi bolţilor şi verificarea
calităţii lucrărilor să fie efectuate de către zidarii cu calificare mai înaltă, iar restul operaţiilor mai simple,
cum ar fi aducerea materialelor pe zidărie, amestecarea mortarului în ladă, cioplirea, curăţirea şi udarea
pieselor, aşezarea pieselor în şirurile interioare etc să fie efectuate de către muncitori cu calificarea mai
redusă (ajutori).
Alcătuirea unei formaţii de lucru se poate realiza în mai multe feluri, pornind de la principiul că un zidar
calificat lucrează cu unul sau doi ajutori. Principalele variante de alcătuire a unei formaţii de lucru sunt:
- Formaţia in doi (fig.32 a) - este indicată pentru zidăriile cu grosimi de 1... l 1/2 cărămizi cu un număr
mare de detalii arhitectonice sau cu un număr mare de goluri, pentru zidării complicate la care ponderea
ajutorului este mică.
Zidăria se executa astfel:
- se trasează zidurile ;
- zidarul execută trei rânduri de zidărie care servesc drept repere la colţuri, ramificaţii şi încrucişări;
- ambii muncitori fixează abştecurile în poziţie verticală la colţuri şi la intersecţii; dacă lungimea zidului
este mai mare de 12 m se fixează şi abştecuri intermediare ;
- se întinde sfoara între semnele de pe abştecuri ;
- zidarul începe zidirea şirului de cărămizi dinspre o faţă a zidăriei deplasându-se de la stânga la dreapta
şi apoi a şirului de cărămizi de pe cealaltă faţă a zidăriei deplasându-se de la dreapta spre stânga;
- în timp ce zidarul zideşte cărămizile, ajutorul aduce cărămizile şi le înşiră pe zid, ciopleşte, curăţă şi
uda cărămizile şi întinde mortarul pe zid pentru şirul în lucru;
- în cazul în care exista un şir interior de cărămizi, ajutorul întinde mortarul pentru acest şir aduce
cărămizile şi împreună cu zidarul execută acest şir ;
- după terminarea rândului, zidarul face verificarea calităţii şi apoi se reiau toate operaţiile tehnologice
arătate mai sus pentru realizarea rândului următor;
- Formaţia în trei (fig. 32 b) - este eficientă în special în cazul zidăriilor cu grosimi de 2 cărămizi, care au
puţine forme arhitectonice sau în cazul aplicării metodei în lanţ la zidăriile cu grosimi de minimum l... l
1/2 cărămizi. Executarea zidăriei se poate realiza în trei variante (tară a mai relua toate operaţiile
tehnologice prezentate anterior şi care sunt identice în toate cele trei variante):
- primul ajutor înşiră cărămizile, al doilea ajutor întinde mortarul, iar zidarul zideşte cărămizile, lucrând
cu amândouă mâinile fără mistrie ;
- primul ajutor înşiră cărămizile şi întinde mortarul pe toată grosimea zidului, zidarul zideşte cărămizile,
pe şirurile exterioare ale zidăriei, iar al doilea ajutor zideşte cărămizile pe şirul interior al zidăriei;
- primul ajutor înşiră cărămizile pe zid şi întinde mortarul, zidarul zideşte cărămizile pe unul din şirurile
exterioare ale zidăriei, apoi pe celălalt şir exterior, iar al doilea ajutor zideşte cărămizile pe şirul interior al
zidăriei;
- Formaţia în patru (fig. 32 c) - este alcătuită dintr-un zidar cu calificare înaltă, un zidar cu calificare
medie şi doi ajutori. Este folosită în cazul zidăriilor cu grosimi de minimum 2 cărămizi, cu sau fără
placarea concomitentă cu materiale termoizolatoare. Executarea zidăriei se face astfel:
- primul ajutor (Al) înşiră cărămizile şi întinde mortarul, pentru un şir exterior;
- zidarul cu calificare înaltă (ZI) zideşte cărămizile pe acest şir;
- al doilea ajutor (A2) amplasat la o distanţă de 2,0 m de zidarul ZI, înşiră cărămizile şi întinde mortarul
pentru celalalt şir exterior şi pentru şirul interior;
- zidarul cu calificare medie (Z2) zideşte cărămizile pe şirul exterior şi împreună cu ajutorul A2 zideşte
cărămizile pe şirul interior ;
- Formaţia în cinci (fig. 32 d) - este alcătuită dintr-un zidar cu calificare înaltă, un zidar cu calificare
medie şi trei ajutori. Este folosită în cazul zidăriilor cu grosimea de min 1/2 cărămizi, cu un număr redus
de goluri şi de detalii arhitectonice şi fără placări executate concomitent. Executarea zidăriei se face
astfel:
- ajutorul Al înşiră cărămizile şi întinde mortarul pe unul din şirurile exterioare;
- zidarul cu calificarea înaltă Z l zideşte cărămizile pe acest şir;
- ajutorul A2, amplasat la o distanţă de aproximativ 2,0 rn de zidarul Z l, înşiră cărămizile şi întinde
mortarul pentru celălalt şir exterior;
- zidarul 22 zideşte cărămizile pe acest şir ;
- ajutorul A3 aşterne mortarul pentru şirul interior, ia direct din stivă cărămizile (de regulă) şi le zideşte
pe acest şir;
- Formaţia în şase - se foloseşte, de regulă, pentru realizarea zidăriilor cu grosimea de minimum 2 1/2
cărămizi. Ea este alcătuită dintr-un zidar cu calificare înaltă, doi zidari cu calificare medie şi trei ajutori.
Executarea zidăriei se face la fel ca în cazul formaţiei în cinci, cu deosebirea că la realizarea şirului
interior, ajutorul înşiră cărămizile şi întinde mortarul peste acest şir, iar zidarul Z3 zideşte cărămizile pe
acest şir.
Fig. 32 Executarea zidăriei: a. cu formaţia de lucru în doi; b. cu formaţia de lucru în trei: c. cu formaţia de
lucru în patru; d. cu formaţia de îucru în cinci.
6.1. VERIFICAREA CALITĂŢII LUCRĂRILOR DE ZIDĂRIE
Verificarea calităţii lucrărilor de zidărie este necesară pentru respectarea (aplicarea) prevederilor din
proiectul de executare şi a prescripţiilor tehnice specifice, în limitele abaterilor admisibile şi în limitele
indicatorilor de calitate. Procedeele de verificare constau în :
- verificări vizuale asupra materialelor: omogenitatea, starea muchiilor şi a suprafeţelor, existenţa pieselor
înglobate etc. ;
- determinarea prin măsurători a corespondenţei elementelor verificate cu prevederile proiectului şi a
instrucţiunilor tehnice specifice (poziţie, dimensiuni, mod de rezemare. formă, planeitate, liniaritate,
verticalitate, orizontalitate etc.);
- verificarea existenţei şi conţinutului documentaţiei tehnice, a proceselor verbale, dispoziţiilor de şantier
şi a altor acte, aparţinând cărţii tehnice a construcţiei.
Verificarea calităţii se face în mai multe etape şi anume :
- permanent de către muncitori pe măsura executării lucrărilor, de către şefii formaţiilor de lucru şi de
către personalul tehnic însărcinat cu conducerea lucrărilor ;
- pe parcursul executării, pentru toate categoriile de lucrări înainte ca ele să devină ascunse prin acoperire
sau înglobare (elementele înainte de placarea lor, armăturile elementelor din beton armat etc.), de către
şeful de şantier şi reprezentantul beneficiarului;
la terminarea unei faze de lucru (după terminarea zidăriei, înainte de începerea finisajelor), de către şeful
dq echipă, şeful de şantier şi reprezentantul beneficiarului;
la recepţia preliminară a obiectului, de către şeful de şantier, reprezentantul proiectantului si
reprezentantul beneficiarului.
în toate cazurile în care vreun rezultat provenit dintr-o verificare efectuată, cu implicaţii asupra
rezistenţei, stabilităţii, durabilităţii sau funcţionalităţii construcţiei, depăşeşte abaterile admisibile, decizia
asupra continuării lucrărilor nu va putea fi luată decât pe baza acordului dat în scris de către beneficiar, cu
avizul proiectantului. Principalele verificări sunt următoarele :
a. Permanent în timpul executării'.
- examinarea stării suprafeţelor pieselor: este interzisă folosirea celor acoperite cu praf, impurităţi sau
gheaţă, în cazul cărămizilor refractare sau a zidăriilor aparente se interzice folosirea pieselor cu ştirbituri
sau colţuri rupte ;
- procentul admis de fracţiuni de piese, faţă de cele întregi se limitează la maximum 15%;
- verificarea consistenţei fiecărei şarje de mortar, prin măsurători cu conul etalon ;
- examinarea fiecărei piese înglobate (ghermele. agrafe, praznuri, scoabe etc.), verificându-se forma,
dimensiunile şi stratul de protecţie ;
- verificarea ţeserii rosturilor verticale la fiecare rând, astfel ca suprapunerea pieselor din două rânduri
succesive pe înălţime să se facă pe minimum l /4 cărămidă în lungul elementului şi minimum 1/2
cărămidă în grosimea acestuia;«<
b. La încheierea unei faze de lucru :
- verificări scriptice, constând în examinarea existenţei şi analizarea certificatelor de calitate, proceselor
verbale de lucrări ascunse, buletinelor de încercare, dispoziţiilor de şantier etc.;
- verificări directe efectuate prin sondaj, aceleaşi menţionate mai sus la punctul a, cu frecvenţa de
aproximativ un sfert din cea de Ia punctul a, dar cel puţin una la 100 m 2 perete.
c. La recepţia preliminară:
- verificări scriptice şi verificări prin sondaj ca cele menţionate la punctul b, în cazul în care o parte din
aceste verificări dau rezultate nesatisfăcătoare, se trece la efectuarea unui număr dublu de noi verificări.
Dacă şi în acest caz o parte din rezultate sunt nesatisfacătoare, este necesară executarea unei expertize
tehnice care să stabilească dacă construcţia corespunde scopului pentru care a fost proiectată şi executată
şi poate fi exploatată în condiţii normale.
Rezultatele tuturor verificărilor efectuate la punctele b,c şi parţial la punctul a (pentru lucrările ascunse şi
pentru încercări), se înscriu în procese verbale ataşate Ia cartea construcţiei.
6.2. EXECUTAREA LUCRĂRILOR DE ZIDĂRIE PE TIMP FRIGUROS
La temperaturi negative, faza lichidă din mortar îngheaţă (cu atât mai repede cu cât temperatura este mai
scăzută; la temperatura de -10° C mortarul îngheaţă după cea. 10 ore de la punerea lui în lucrare. Prin
îngheţarea timpurie, rezistenţele finale ale materialului scad cu până la 70 % şi se reduce foarte mult
aderenţa lui la piesele zidăriei (prin îngheţare apa îşi măreşte volumul cu cea. 9% şi astfel se rup legăturile
care s-au format între liant şi piesa zidită; întrucât reacţiile de hidratare ale liantului sunt ireversibile, cu
cât sunt rupte mai multe legături, cu atât scad rezistenţele finale ale mortarului). Când îngheţarea
mortarului se produce timpuriu, acesta nu mai are timp să se taseze complet, iar la dezgheţarea sa se
produc tasări care pot fi periculoase pentru construcţie; în special când ele nu sunt neuniforme.
Principalele măsuri care se iau pentru executarea zidăriei pe timp friguros sunt:
- amenajarea căilor de acces în vederea reducerii la minimum a timpului de transport pentru mortare;
- depozitarea cimentului în încăperi uscate, ferite de umezeală şi îngheţ; este necesar să se asigure o
temperatură de minimum + 3° C;
- stivele de piese este recomandat să fie protejate contra intemperiilor;
- mijloacele de transport ale mortarului trebuiesc termoizolate ;
- folosirea mortarului de marcă minimă M25Z (ciment-var), preparat cald cu restricţia că la ieşirea din
malaxor temperatura lui să nu depăşească +50° C;
- executarea zidăriei în spaţii mari încălzite în care să se asigure o temperatură minima de -t- 5° C.
6.3. MĂSURI DE TEHNICĂ A SECURITĂŢII MUNCII LA EXECUTAREA LUCRĂRILOR DE
ZIDĂRIE Pentru a fi ferit de accidente, muncitorul zidar trebuie sa cunoască şi să aplice atât normele
generale de protecţie a
muncii în construcţii, cât şi normele specifice lucrărilor de zidărie.
La transportul şi la manipularea materialelor trebuie să se respecte următoarele măsuri specifice :
- sarcina se agaţă în cârligul macaralei de către un muncitor instruit special, care are un fanion roşu
pentru semnalizarea şi care controlează personal agăţarea sarcinii;
- la începerea lucrului se controlează toate dispozitivele de manipulare, clemele şi cârligele;
- se interzice staţionarea în cabina mijlocului de transport pe timpul încărcării şi descărcării acestuia:
- în cazul pachetelor balotate, muncitorii care efectuează operaţia de balotare vor fi echipaţi cu mănuşi şi
ochelari de protecţie. Se va lucra cu atenţie la tăierea balotului întrucât acesta fiind sub stare de tensiune,
prin destindere, prezintă pericol de lovire.
în cazul lucrului pe schelă se respectă următoarele măsuri :
- se interzice urcarea sau coborârea prin agăţare de stâlpi şi diagonale, precum şi amenajarea de podine pe
suporturi improvizate;
- starea schelelor se verifică zilnic, iar podinele, scările şi rampele de acces se curăţă zilnic de moloz,
noroi, resturi de piese, gheaţa etc.;
- se va respecta cu stricteţe încărcarea podinelor astfel încât să nu se depăşească sarcina utilă maximă
admisibilă;
- schelele vor fi prevăzute cu scânduri (panouri) de gardă pentru a împiedica căderea materialelor de pe
ele. în cazul lucrărilor de zidărie se respectă următoarele măsuri :
- verificările efectuate asupra zidăriei se vor face fără ca muncitorul să se aplece în afară, pentru a se
preveni eventuala cădere a acestuia peste zidăria executată;
- toate schelele şi dispozitivele manuale se vor menţine curate şi în bună stare de funcţionare, ele trebuind
să corespundă modului şi condiţiilor de executare ale lucrărilor respective;
-zidăria se va executa până la o înălţime maximă de 1,20 m (măsurată de la nivelul podinei), având grijă
ca după ridicarea schelei să rămână cu minimum 150 mm deasupra podinei acesteia.