Delimitarea conceptului de consiliere educaţională

Delimitarea conceptului de consiliere educaţională

I. Delimitări în aria conceptuală a asistenţei psihopedagogice şi consilierii

educaționale

Conceptul de asistenţă, provenit din latinescul assisto-ere şi adsisto-ere care

înseamnă a veni lângă, a sta lângă, a fi lângă, semnifică activităţile organizate social în
scopul asigurării condiţiilor optime de dezvoltare şi viaţă pentru individ sau prevenirii şi
înlăturării situaţiilor de suferinţă prezente temporar în viaţa persoanei (Tomşa, 1999).
Asistenţa psihopedagogică este o activitate cu caracter interdisciplinar desfăşurată
de către consilierul şcolar în sprijinul elevilor, profesorilor şi părinţilor pentru a facilita
ameliorarea eficienţei activităţii instructiv educative (Tomşa, 1999). În asistenţa
psihopedagogică sunt incluse activităţi de cunoaştere a personalităţii elevilor, tratare
diferenţiată a elevilor în funcţie de particularităţile individuale, recuperare a lacunelor în
procesul de dezvoltare a personalităţii, orientare şcolară şi profesională. Consilierea
şcolară este definită ca utilizarea informată a unei relaţii pentru a facilita autocunoaşterea,
acceptarea emoţională şi dezvoltarea optimă a resurselor personale (Hall şi Hall, 2003).
Scopul general al consilierii școlare este de a oferi elevilor oportunităţi pentru o viaţă mai
satisfăcătoare şi mai plină de resurse (British Association of Counseling, 1991, p. 1).
Consilierea poate fi privită ca proces de asistare (Băban, 2001, p. 15), ca „o relaţie
interumană de asistenţă şi suport dintre persoana specializată în psihologia şi consilierea
educaţională (profesor) şi grupul de elevi în scopul dezvoltării personale şi prevenţiei
situaţiilor problematice şi de criză” (Băban, 2001, p. 19), ca un mijloc de realizare a
asistenţei psihopedagogice (Dumitru, 2008, p. 12) alături de activităţile instructiv
educative curente conduse de cadrele didactice.
Între activităţile instructiv educative şi activităţile de consiliere există unele
asemănări (ambele au drept obiectiv formarea personalităţii umane, presupun acordare de
sprijin, îndrumare a participanţilor la instruire), dar şi diferenţe (în activităţile instructiv
educative, profesorul instruieşte, „propune elevilor un mod de prezentare şi înţelegere a
ştiinţei”, pe când „consilierul educaţional facilitează realizarea învăţării eficiente şi
durabile în fiecare persoană”, oferă instrumente şi tehnici prin care persoana „să
asimileze în manieră proprie ştiinţa”, se focalizează şi pe aspecte de ordin psihologic
pentru a asigura dezvoltarea personală prin educaţie, îi abilitează pe elevi să rezolve
eficient şi performant problemele de orice natură ar fi acestea) (Dumitru, 2008, p. 14-15).
Principala sarcină a consilierului (cf. Băban, 2001, p. 19) constă în ajutarea elevilor să
parcurgă paşii unui demers de conştientizare, clarificare, evaluare şi actualizare a
sistemului personal de valori. Băban (2001) subliniază că profesorul consilier nu se
substituie consilierului psiholog, între aceştia fiind necesar un raport de colaborare.
Profesorul consilier contribuie la reducerea riscului apariţiei şi dezvoltării de probleme
care necesită în mod obligatoriu expertiza psihologului specialist. Psihologul şcolar
favorizează procesul educativ prin structurarea unor strategii de intervenţie cognitivă,
motivaţională, emoţională şi comportamentală la nivel individual şi de grup.
Literatura în domeniul consilierii educaţionale utilizează uneori interşanjabil
termeni precum consiliere psihopedagogică, educaţională, şcolară, sau profesor-consilier,
consilier educaţional, consilier şcolar, profesor psihopedagog fapt generator de anumite

1 Consiliere educaţională - conf. dr. Simona Butnaru

 Delimitarea conceptului de consiliere educaţională

ambiguităţi la nivelul delimitării rolurilor profesioniştilor sau serviciilor oferite. Băban

(2001, p. 15-16) inventariază şi descrie mai multe tipuri de consiliere (informaţională,
educaţională, de dezvoltare personală, suportivă, vocaţională, de criză, pastorală)
precizând că acestea nu se exclud cu necesitate: consilierea educaţională presupune
elemente de consiliere vocaţională, suportivă, de dezvoltare personală, sau
informaţională.
Consilierea psihopedagogică sau educaţională se distinge de consilierea
psihologică și de psihoterapie prin câteva caracteristici (Dumitru, 2008. p. 15-16): se
adresează unor persoane aflate într-un proces de formare şi dezvoltare a propriei
personalităţi – unor elevi, are la bază un model psihoeducaţional al formării şi dezvoltării
personalităţii, având scopul de a determina evoluţia dezirabilă a persoanei; îşi asumă cu
precădere un rol preventiv, de dezvoltare; este un demers educaţional, formativ care
urmăreşte să-l sprijine pe client să se ajute singur; este un demers participativ care-l
situează pe client într-un rol activ de găsire a soluţiilor problemelor; integrează şi
valorifică perspectiva psihologiei umaniste cu focalizare pe autodezvoltare, autonomie,
autoîmplinire.
Acelaşi autor (Dumitru, 2008, p. 53), delimitează dimensiunile consilierii
psihopedagogice:
a. Dimensiunea psihologică – sprijinul acordat pentru realizarea unei congruenţe
între cogniţii, emoţii, atitudini, comportamente.
b. Dimensiunea pedagogică / educaţională vizează provocarea de schimbări
voluntare în cogniţiile atitudinile şi comportamentele oamenilor prin antrenarea în
activităţi educaţional formative.
Un aspect important precizat de Dumitru (2008, p. 54) este interdependenţa
dimensiunilor psihologice şi educaţionale în orice tip de consiliere şi importanţa
caracterului psihopedagogic în determinarea eficienţei oricărui demers de consiliere.
Dumitru (2008) distinge între mai multe tipuri de consiliere psihopedagogică –
consilierea pentru dezvoltare, consilierea preventivă, consilierea în situaţii de criză şi
consilierea remedială care se diferenţiază sub aspectul obiectivelor urmărite, al
conținuturilor tratate și metodelor utilizate.
După numărul de persoane care beneficiază simultan de asistenţă din partea
consilierului distingem consilierea individuală şi consilierea în grup (Ehly, Dustin, 1989).
Consilierea individuală urmăreşte facilitarea schimbării comportamentale, dezvoltarea
responsabilităţii pentru propriile comportamente, ameliorarea deprinderilor de rezolvare a
problemelor şi luare a deciziilor, ameliorarea relaţiilor şi dezvoltarea potenţialului
personal, pentru elevii cu cerinţe educative speciale (CES) – normalizarea relaţiilor cu
colegii fără CES şi adaptarea la realităţile clasei obişnuite.
Consilierea în grup oferită în şcoală poate urmări – ameliorarea relaţiilor elevilor
cu profesorii, dezvoltarea unor deprinderi sociale, dezvoltarea unor deprinderi de învăţare
eficientă etc. Oricare ar fi obiectivele propriu-zise, consilierea în grup se focalizează şi pe
învăţarea de către participanţi a unor deprinderi necesare activităţii în grup: adresarea de
întrebări directe privind sentimentele, formularea de comentarii asupra procesului,
ascultarea activă - parafrazarea, rezumarea, reflectarea sentimentelor, autodeschiderea.
Este important ca participanţii să fie ajutaţi să înţeleagă de ce fac parte din grup şi ce
anume au de făcut.

2 Consiliere educaţională - conf. dr. Simona Butnaru

 Delimitarea conceptului de consiliere educaţională

Analiza procesului asistenţei psihopedagogice desfăşurat în şcoală va avea ca

obiect principiile, sau regulile generale de, obiectivele, conţinuturile sau temele abordate
şi metodele prin care se realizează activităţile de asistenţă psihopedagogică.

II. Principii ale asistenţei psihopedagogice

Activitatea de asistenţă psihopedagogică se desfăşoară întotdeauna în cadrul unei

relaţii profesionale între un asistat (individ sau grup) şi un consilier care oferă asistenţă.
Pentru ca activitatea să fie eficientă, relaţia stabilită între cei doi poli trebuie să se
caracterizeze (cf. Geldard şi Geldard, ap. Dumitru, 2008, p. 77) prin: exclusivitate,
nepermiţând intruziunea unei alte persoane fără acordul celor doi, securitate – clientul să
se simtă în siguranţă, respectând anumite reguli stabilite de comun acord cu consilierul,
autenticitate – relaţie sinceră, directă, bazată pe bună credinţă, cooperare în rezolvarea
problemelor, confidenţialitate, confort psihic – să evite disconfortul, anxietatea, sens –
clientul să ştie de ce şi pentru ce vine la consilier. În cazul copiilor, confidenţialitatea
trebuie limitată atunci când părinţii sau autorităţile trebuie informate despre gânduri,
sentimente sau fapte dezvăluite de către copii şi care pot constitui situaţii de pericol sau
risc pentru ei sau pentru alte persoane.
În orice proces de consiliere este importantă relaţia stabilită între consilier şi
client. Carl Rogers, iniţiatorul terapiei nondirective şi centrate pe client (ap. Sommers-
Flanagan, 2004), preciza caracteristicile acestei relaţii:
 Congruenţă sau autenticitate - înţeleasă uneori ca transparenţă. Consilierul
congruent este real, deschis şi onest, oferind astfel clientului o bază cu care să
poată intra în interacţiune. Autenticitatea consilierului antrenează autenticitate din
partea clientului. Sentimentele exprimate nu trebuie să fie neapărat pozitive
întotdeauna, ci trebuie să fie autentice.
 Atitudinea pozitivă necondiţionată se referă la acceptare, preţuire, respect. Implică
valorizarea clientului ca persoană separată ale cărei gânduri, sentimente, credinţe,
trebuie acceptate deschis, fără condiţionări. Dacă consilierul îl acceptă deschis pe
client, atunci acesta poate începe să exploreze cine este cu adevărat, ceea ce vrea
cu adevărat şi îl ajută astfel pe client să se accepte pe sine.
 Empatia corectă sau înţelegerea empatică - îndeplineşte o serie de funcţii în
consiliere: formează o limită între consilier şi client, dizolvă frica şi negarea
clientului, oferă clienţilor siguranţă. Empatia este considerată drept un concept
multidimensional descris cel mai adesea prin trei componente (cf. Sommers-
Flanagan, 2004): empatia intelectuală – a privi lumea din perspectiva clientului,
într-un mod intelectual sau distant; empatia emoţională – a simţi o emoţie ca
reacţie la cuvintele şi starea emoţională a clientului; empatia imaginativă –
autointerogarea: „cum m-aş simţi dacă aş fi în situaţia clientului meu?” Pentru
Rogers, a fi empatic înseamnă „a percepe cadrul de referinţă al altuia cu
acurateţe, cu toate componentele sale emoţionale şi semnificaţiile care-i aparţin ca
şi cum eşti cealaltă persoană, dar fără a pierde din vedere condiţia de ca şi cum.“
Lucrările teoretice (Ehly, Dustin, 1989, Sommers-Flanagan, 2004, Thompson,
2003, Dafinoiu, 2000, Dumitru, 2008 etc.) descriu factorii comuni care asigură eficienţa
procesului de consiliere individuală (insight, catharsis, testarea realităţii, deschiderea,
identificarea) şi a procesului de consiliere de grup (învăţarea vicariantă, flexibilitatea

3 Consiliere educaţională - conf. dr. Simona Butnaru

 Delimitarea conceptului de consiliere educaţională

rolului, universalitatea, altruismul, reactivarea modelului familiei, învăţarea

interpersonală). Dafinoiu (2000) grupează factorii comuni în trei categorii:
 Factori de susţinere – catharsis, identificarea cu consilierul, confidenţialitatea, relaţia
pozitivă, securizarea, alianţa terapeutică, coparticipare a clientului şi consilierului,
căldura, empatia, respectul, autenticitatea consilierului, încredere;
 Factori de învăţare – sfaturi, trăire afectivă, asimilarea experienţelor problematice,
modificarea aşteptărilor privind eficienţa personală, explorarea cadrului de referinţă
intern, feedback, priza de conştiinţă, justificarea;
 Factori de acţiune – reglarea comportamentului, controlul cognitiv, încurajarea
clientului să-şi înfrunte temerile, să-şi asume riscul, să controleze eforturile,
modelare, antrenament, confruntarea cu realitatea, trăirea succesului.
Principiile consilierii sunt prezentate în unele lucrări sub forma unor sfaturi şi
sugestii acţionale (Meier, 1989, ap. Dumitru, 2008, p. 140-156) - spre exemplu: Stabileşte
un contact personal cu clientul! Cooperează cu clientul! Explică-i clientului demersul
consilierii! Îndrumă clientul, imprimând un anumit ritm convorbirii! Vorbeşte puţin şi fii
concis! Când nu ştii ce să spui nu spune nimic! Ai dreptul să contrazici clientul în
măsura în care îl susţii! Individualizează consilierea! Observă rezistenţa clienţilor! Când
eşti nesigur, bazează-te pe sentimente! Planifică de la început finalul procesului de
consiliere! Evită să dai sfaturi! Evită rezolvarea prematură a problemelor clientului! Nu
te baza numai pe întrebări! Ascultă cu atenţie ce spune clientul! Fii atent la limbajul
nonverbal al clientului! Menţine clientul în centrul discuţiei! Fii concret şi cere clientului
să fie la fel! Fii atent la metafore! Sintetizează şi rezumă rezultatele procesului de
consiliere! etc.
Sfaturile şi sugestiile enunţate vizează construirea relaţiei dintre consilier şi client,
invită la focalizarea pe indicii comportamentale pe care clientul le oferă în interacţiunea
cu consilierul şi conturează căi de acţiune în procesul de consiliere.
Respectarea principiilor consilierii dobândeşte sens prin raportarea la finalităţile
procesului. Îndeplinirea obiectivelor depinde de alinierea practicilor consilierului la
principiile anterioare.

Temă de reflecţie
Argumentaţi caracterul sistemic al principiilor consilierii.

III. Obiectivele consilierii şi asistenţei psihopedagogice

Obiectivele asistenţei psihopedagogice funt formulări referitoare la achiziţiile sau

schimbările psihocomportamentale dezirabile ale clienţilor. Nivelul de generalitate al
formulării obiectivelor variază. Obiectivele fundamentale urmărite de activitatea de
asistenţă psihopedagogică includ (Tomşa, 1999, p. 9):
 Consolidarea stării de sănătate fizică şi psihică a fiecărui elev în parte;
 Facilitarea procesului de adaptare şcolară şi socială şi implicit ameliorarea
relaţiilor copilului cu familia, şcoala şi societatea;
 Ameliorarea accesului către acţiuni formative desfăşurate la nivel general;
 Sprijinirea elevului în procesul orientării sale şcolare şi profesionale.
Pornind de la scopul fundamental al consilierii – funcţionarea psihosocială optimă
a persoanei şi grupului, Băban (2001, p. 17-18) împarte obiectivele în trei categorii:

4 Consiliere educaţională - conf. dr. Simona Butnaru

 Delimitarea conceptului de consiliere educaţională

promovarea sănătăţii şi stării de bine (cu componentele: acceptare de sine, relaţii

pozitive cu ceilalţi, autonomie, control, sens şi scop în viaţă, dezvoltare personală),
dezvoltarea personală – cunoaştere de sine, imagine de sine, capacitate de decizie
responsabilă, relaţionare interpersonală armonioasă, controlul stresului, tehnici de
învăţare eficiente, atitudini creative, opţiuni vocaţionale realiste, prevenţie – a dispoziţiei
afective negative, neîncrederii în sine, comportamentelor de risc, conflictelor
interpersonale, dificultăţilor de învăţare, dezadaptării sociale, disfuncţiilor psihosomatice,
situaţiilor de criză.
Dumitru (2008, p. 57) preia o clasificare a scopurilor consilierii grupate patru
categorii principale, după Geldard şi Geldard (1997): scopuri fundamentale, scopuri
formulate de consilier, scopurile clientului şi scopurile părinţilor, în cazul în care clienţii
sunt copii. Scopurile fundamentale sunt urmărite în cvasitotalitatea activităţilor de
consiliere psihopedagogică şi cu referire la majoritatea clienţilor. În cadrul activităţilor de
consiliere psihopedagogică, clienţii trebuie ajutaţi: Să atingă un nivel optim de
congruenţă între gândurile, emoţiile şi comportamentele proprii; Să se accepte,
conştientizându-şi capacităţile, potenţialităţile, dar şi limitele, incapacităţile, inabilităţile;
Să se simtă bine, confortabil cu ei înşişi, să fie încrezători în forţele proprii, să fie
optimişti, să gândească pozitiv; Să creadă în posibilitatea schimbării lor evolutive, prin
implicare în programe educaţionale; Să abordeze cu luciditate problemele emoţionale, să
fie capabili să depăşească stările de disconfort şi sau de criză; Să-şi modifice atitudinile şi
comportamentele dezadaptative, ineficiente şi /sau indezirabile social; Să-şi maximizeze
disponibilităţile proprii de autodezvoltare şi autorealizare personală optimă; Să ia decizii
şi să-şi asume responsabilitatea pentru propriile acţiuni, comportamente şi moduri de a
gândi; Să ia decizii în carieră în concordanţă cu propriile capacităţi, cu nivelul de aspiraţii
şi cu oferta societăţii; Să adopte un stil de viaţă sănătos, care să-i asigure confort
psihologic şi funcţionalitate optimă.

IV. Fazele procesului de consiliere psihopedagogică

Procesul de consiliere apare prezentat în literatura de specialitate (Ehly şi Dustin, 1989,

Hall şi Hall, 2003, Thompson, 2003, Sommers-Flanagan, 2004, Dumitru, 2008, Corey,
2008 ş.a.) în forma secvenţiată a unor etape distincte, având fiecare finalităţi necesar a fi
atinse pentru înregistrarea progresului în sensul dezvoltării stării de sănătate mentală şi
emoţională a clienţilor.
Perspectivele asupra etapelor consilierii psihopedagogice se diferenţiază în funcţie de
fundamentele teoretice alese.
Ehly şi Dustin (1989, p. 39-45) se raportează la modelul psihoeducaţional şi
descriu cinci paşi ai procesului de consiliere, accentuând importanţa monitorizării
implementării soluţiei adoptate şi evaluarea rezultatelor: 1. identificarea problemei –
prezentarea problemei şi evaluarea nevoilor clientului; 2. analiza problemei – luarea în
considerare a indiciilor comportamentale relevante pentru problemă, dezvoltarea unui
plan de acţiune (strategie sau tactică); 3. intervenţia educaţională sau formativă –
implementarea activităţilor pentru schimbarea clientului; 4. evaluarea programului de
schimbare – monitorizarea implementării şi evaluarea rezultatelor; 5. asistarea clientului
pentru a generaliza comportamentele – formarea clientului pentru a recunoaşte utilizarea

5 Consiliere educaţională - conf. dr. Simona Butnaru

 Delimitarea conceptului de consiliere educaţională

adecvată a deprinderilor, monitorizarea generalizării şi urmărirea aplicării viitoare a

deprinderilor formate.
În încercarea de a propune un model bazat pe principiile umaniste, adecvat unui
cadru psihoeducaţional, Hornby (în Hall, 2003) evidenţiază trei mari etape ale consilierii,
valorificând astfel unele contribuţii anterioare (Egan (1982) şi Hornby (1990)):
1. Explorare 2. Intervenţie 3. Abilitare (empowering)
 stabilirea relaţiei  rezolvarea de probleme  programe de acţiuni de
terapeutice  terapie cognitivă sprijin
 aspecte explorative  terapie prin joc  consolidarea soluţiilor
 evaluarea situaţiei  terapie focalizată pe  facilitarea
soluţii autoactualizării
 terapie prin scris

În completarea etapelor mari ale procesului de consiliere, fiecare activitate se

secvenţiază la rândul său. Un exemplu de astfel de secvenţiere ne este oferit de
Thompson (2003, p. 285) pentru formarea deprinderilor cognitive, emoţionale, sociale de
viaţă:
 prezentarea succintă a deprinderii cognitive, emoţionale sau sociale de format;
 modelarea comportamentului nou;
 suscitarea de discuţii despre deprinderea modelată;
 organizarea unui joc de rol între membrii grupului;
 obţinerea feedback-ului de la membrii grupului şi procesarea sa după ce exerciţiul
este încheiat;
 încurajarea transferului celor învăţate în alte contexte sociale, emoţionale, cognitive.
Abordarea psiho-educaţională acordă importanţă instruirii clienţilor,
demonstraţiei, exersării noilor deprinderi, dezbaterii, transferului. Natura demersului este
apropiată de cea a activităţii instructiv-educative desfăşurată în mod obişnuit în şcoală,
iar acest fapt poate favoriza aplicarea sa facilă de către profesorii-consilieri.

În consilierea individuală, o activitate premergătoare consilierii propriu-zise este

identificarea sau selecţia clienţilor. Aceasta are loc în baza unor criterii (Ehly şi Dustin,
1989, p. 46) precum: contactul cu programe de prevenţie primară; urgenţa problemelor,
natura problemelor – dacă problema este legată de şcoală sau de familie; cine
contactează consilierul – dacă sunt părinţii, elevul sau colegii. Raportarea la criteriile de
selecţie amintite este benefică întrucât oferă consilierului indicii utile despre nivelul
deprinderilor pe care clientul le are deja, despre tipul de consiliere adecvat situaţiei,
despre nivelul motivaţiei de schimbare a clientului, despre necesitatea implicării altor
profesionişti în consiliere.
Teoria behavioristă descrie şase stadii ale schimbării comportamentale
(Thompson, 2003, p. 221):
- Precontemplarea: ceilalţi observă frecvent problema, dar nu şi persoana în cauză;
prin urmare, ea nu conştientizează nevoia de schimbare şi va intra în activitatea de
consiliere la presiunile celorlalţi.
- Contemplarea: problema a fost recunoscută de către persoană şi aceasta începe să se
gândească la depăşirea comportamentului dezadaptativ sau autoanulant. Începe

6 Consiliere educaţională - conf. dr. Simona Butnaru

 Delimitarea conceptului de consiliere educaţională

compararea argumentelor pro şi contra comportamentului autoanulant. Acest stadiu

poate dura şi ani.
- Pregătirea: sunt definite obiectivele generale şi sunt scrise obiectivele schimbării.
Scopurile sunt împărtăşite cuiva semnificativ din viaţa clientului.
- Acţiunea: clientul se angajează în urmarea unor instrucţiuni specifice, persoana
devine optimistă cu privire la producerea schimbării pozitive. În acest stadiu este
frecventă revenirea la comportamentul anterior indezirabil. Acest stadiu poate dura şi
şase luni pentru a integra noul comportament în stilul de viaţă şi repertoriul
comportamental propriu.
- Menţinerea: clientul este capabil să menţină comportamentul pentru mai mult de cinci
ani şi încearcă să prevină revenirea comportamentului anterior indezirabil.
- Încheierea: o dată ce clientul a menţinut comportamentul mai mult de cinci ani, poate
ieşi din ciclul schimbării fără teama de a reveni comportamentul anterior.

După Ion Dumitru (2008, p. 80-86), fazele procesului de consiliere psihopedagogică sunt:
1. Stabilirea unei legături cu clientul şi cu lumea sa – consilierul trebuie să încerce să
analizeze problemele împreună cu clientul şi nu în locul clientului.
2. Invitaţia adresată clientului de a vorbi şi încurajarea acestuia să-şi spună povestea
– pentru a stimula autodezvăluirea este necesară adresarea de întrebări deschise;
3. Ascultarea activă a clientului şi observarea manifestărilor acestuia – este un
indiciu al atenţiei acordate clientului, îl încurajează pe client să vorbească; se
exprimă prin contact vizual, urmărirea limbajului nonverbal şi paraverbal al
clientului şi utilizarea încurajărilor minime;
4. Clarificarea (identificarea, definirea) problemelor clientului – se realizează prin
reformulare, resemnificare, interpretare şi constă într-o schimbare a viziunii
clientului asupra problemei, contextului acesteia şi implicit asupra posibilităţilor
sale de a ieşi din impas;
5. Creşterea gradului de conştientizare de către client a problemelor sale şi
identificarea modalităţilor de rezolvare a acestora – prin interviu, clientul devine
conştient de propriile resurse şi limite, începe să se accepte aşa cum este, începe
să gândească pozitiv şi să se angajeze într-un proces de schimbare evolutivă;
6. Confruntarea clientului cu propriile credinţe şi convingeri care reprezintă surse de
rezistenţă la schimbare – credinţele clientului sunt uneori obstacole în calea
rezolvării problemei sale; rezistenţa la schimbare se manifestă prin refuzul de a
vorbi despre anumite lucruri care îi provoacă anxietate şi disconfort, sau vorbeşte
exprimând nelinişte.
7. Analiza soluţiilor alternative posibile şi adoptarea unei decizii – clientul aflat în
impas fie nu identifică soluţii la problemă, fie nu identifică soluţii satisfăcătoare.
În acest caz sarcina consilierului este de a multiplica perspectivele de abordare a
problemelor, de a genera mai multe soluţii, de a realiza o analiză comparativă şi
apoi de a alege o soluţie;
8. Facilitarea activă a schimbării evolutive – alegerea unei soluţii trebuie urmată de
aplicarea ei, adică de schimbarea modului de a gândi şi acţiona al clientului, fapt
care necesită sprijin, îndrumare, din partea consilierului;

7 Consiliere educaţională - conf. dr. Simona Butnaru

 Delimitarea conceptului de consiliere educaţională

9. Experimentarea şi exersarea noilor comportamente – pe măsură ce aplică

schimbările modului de a gândi şi acţiona, clientul are nevoie de feedback şi
sprijin până va ajunge să stăpânească bine noile proceduri.
10. Funcţionarea adaptativă optimă – clientul trebuie să transfere cele învăţate în viaţa
cotidiană, fără a fi asistat şi îndrumat permanent de cineva. Astfel va avea
sentimentul că poate face faţă eficient solicitărilor diverse ale vieţii.

8 Consiliere educaţională - conf. dr. Simona Butnaru