Calitatea stilului de viaţă

Conţinuturile propuse de programa şcolară în cadrul temei calitatea stilului de viață,

subordonată competenței referitoare la adoptarea unui stil de viață sănătos, se referă la: starea de
sănătate și prevenirea îmbolnăvirilor, surse de stres și strategii de prevenire, igiena personală/igiena în
colectivitate, alimentație sănătoasă, ritm biologic de activitate și odihnă; mediul ambiant care susține
învățarea și starea de bine; echilibrul dintre activitate şi odihnă; situații de stres/dificile de viață:
plecarea părinților la muncă în străinătate, ruperea unor relații de prietenie, dificultăți materiale,
anxietate în situații de testare/examene; resurse pentru sănătatea persoanei și a mediului. stereotipuri,
discriminare; comportamente responsabile. agresivitate, violență, bullying: cauze, forme, soluții.
internetul, rețelele sociale și viața zilnică; atitudini față de resurse și reciclare; luarea deciziilor.
siguranță și alegeri sănătoase; reziliență; sănătatea vieții de familie; situații cu potențial de risc;
prevenirea comportamentelor de risc pentru sănătate.
În clasele liceale sunt abordate din cadrul acestui modul teme precum: calitatea relaţiilor
sociale: factori care influențează pozitiv sau negativ calitatea relaţiilor sociale (de ex., violenţa
domestică); calitatea opţiunilor privind cariera: alegerea carierei din perspectiva stilului de viaţă
intenţionat; stilul de viaţă de calitate ca resursă a performanţei în activitatea şcolară / profesională;
implicarea comunitară ca modalitate de promovare a dezvoltării carierei şi calităţii vieţii; calitatea
relaţiilor sociale şi a mediului de muncă: exploatarea prin muncă, exploatarea sexuală; consecinţele
negative asupra vieţii tinerilor; voluntariatul, acţiuni comunitare în situaţii criză: catastrofe naturale
(inundaţii, cutremur); accidente rutiere, feroviare, aviatice, nucleare; răpiri, acte teroriste etc.; impactul
carierei şi al profesiei asupra calităţii vieţii, calitatea vieţii în situaţii de criză: cum influenţează o
situaţie de criză calitatea vieţii unei persoane; modalităţi de intervenţie în situaţie de criză; calitatea
relaţiilor sociale şi a mediului de muncă; pregătirea pentru examene şi managementul stresului;
egalitatea de şanse în dezvoltarea carierei - dimensiunea de gen în dezvoltarea şi planificarea carierei;
stereotipurile de gen ca bariere în opţiunile de carieră.
Calitatea vieţii personale este un concept integrator care influenţează starea de sănătate fizică
şi psihică şi starea de bine a persoanei. Prin această temă, activităţile de consiliere urmăresc
dezvoltarea unor deprinderi cu ajutorul cărora tinerii să poată trăi o viaţă de calitate, rezolvând cu
succes problemele ce ţin atât de aspectele biologice şi fiziologice ale existenţei umane (siguranţă
fizică, hrană, odihnă, mişcare), cât şi de aspectele de natură relaţională, profesională, socială
(integrarea şi relaţionarea în grupuri, asumarea rolurilor profesionale) şi asumându-şi responsabilitatea
pentru faptele şi deciziile personale. Dezvoltarea unui stil de viaţă de calitate este manifestată de
individ (cf. R. Nelson-Jones ap. Dumitru, 2008) prin dovedirea realismului în gândire, asumarea
responsabilităţii pentru faptele şi deciziile proprii, relaţionarea neproblematică cu ceilalţi, cooperare
în rezolvarea problemelor, desfăşurarea unor activităţi profesionale prin care îşi asigură existenţa şi îşi
satisface interese şi aspiraţii, prin acordarea de recompense pentru rezultatele obţinute, în vederea

1
menţinerii stării de sănătate biologică şi psihică, diferenţierea între bine şi rău şi acţionarea în direcţia
binelui individual şi colectiv.
În funcţie de efectele benefice sau negative pe care deprinderile de viaţă pe care le practicăm
le au asupra stării noastre de sănătate, Băban (2001) identifică două tipuri de stil de viaţă – sanogen
(promovează şi menţine sănătatea, previne riscul de îmbolnăviri) şi patogen (include comportamente
de risc pentru sănătate). Comportamentele protectoare ale sănătăţii sunt (Sarafino, 1994, ap Băban,
2001) sunt: a dormi între 7 şi 9 ore pe zi, a lua micul dejun regulat, a nu consuma alimente între mese,
a menţine greutatea în limite normale, a nu fuma pasiv sau activ, a nu consuma alcool decât ocazional,
a face exerciţii fizice regulat. De cealaltă parte, factorii comportamentali de risc sunt: fumatul,
consumul de alcool, de droguri, expunerea la soare, sedentarismul, alimentaţia necorespunzătoare,
stresul. În diferite combinaţii, aceste comportamente predispun la afecţiuni cardiovasculare, accidente
vasculare cerebrale, cancer, accidente de muncă, rutiere etc.
Dumitru (2008), descrie un model de consiliere în cinci stadii pentru dezvoltarea
deprinderilor necesare vieţii:
 Stabilirea relației cu clientul pentru clarificarea problemelor sau dificultăţilor cu care acesta se
confruntă;
 Evaluarea abilităţilor deţinute de client şi reformularea problemelor în termeni de deprinderi
necesare soluţionării lor. În acest stadiu se încearcă o diferenţiere în cadrul deprinderilor
necesare pentru a face faţă problemelor a celor pe care le are deja de cele pe care trebuie să şi
le dezvolte în continuare.
 Stabilirea obiectivelor şi a programului de consiliere în vederea formării deprinderilor de
viaţă (în principal a deprinderilor necesare soluţionării problemelor curente pe care clientul le
întâmpină). Deprinderile ce trebuie formate vor constitui conţinutul programului de consiliere.
 Realizarea efectivă a programului de consiliere – constă în sprijinul, ajutorul, îndrumarea
clientului prin modalităţi şi tehnici specifice pentru a învăţa cum să procedeze în situaţii de
viaţă diverse.
 Încheierea procesului de consiliere şi asigurarea clientului că la nevoie poate veni şi solicita
sprijin, ajutor, îndrumare, din partea consilierului. Clientul trebuie pregătit pentru momentul
încheierii programului de consiliere pentru a diminua disconfortul, tema sau neîncrederea în
forţele proprii ce pot apărea la finalul programului. Menţinerea legăturii cu acesta îl pot face
pe client să nu se simtă abandonat.
Programarea neurolingvistică (John Grinder, Richard Bandler) este o teorie care oferă un
suport teoretic care poate fi luat în considerare în sensul dezvoltării deprinderilor necesare unui stil de
viaţă de calitate. Asumpţiile de la care porneşte programarea neurolingvistică sunt următoarele: orice
fapt psihic are la bază mecanisme neurologice, limbajul are un rol esenţial în structurarea gândurilor,
putem alege modalitatea de organizare a gândurilor şi emoţiilor şi astfel putem programa acţiunile
pentru a obţine rezultatele dorite. Programarea neurolingvistică a fost considerată şi ca artă a eficienţei

2
personale sau ceva ce face diferenţa dintre excelent şi mediocru (Dumitru, 2008). Principiile după care
se conduce programarea neurolingvistică sunt:
 Orice problemă trebuie definită în termeni de rezultate dorite sau aşteptate; acest principiu
invită la formularea clară a obiectivelor în termeni pozitivi.
 Modul în care persoana percepe, înţelege, evaluează realitatea influenţează definirea
problemei cu care se confruntă. Experienţa personală filtrează relaţia persoanei cu lumea.
 Omul trebuie să aibă încredere în propriile posibilităţi.
 În rezolvarea cu succes a problemelor, omul trebuie să ţină seama mai curând de posibilităţi,
decât de necesităţi – este mai eficient să ne propunem obiective realiste, decât şi ne dorim
imposibilul.
 În rezolvarea problemelor, omul îşi foloseşte şi mintea şi trupul ca părţi ale aceluiaşi sistem;
unitatea dintre minte şi corp contribuie la realizarea unor comportamente adaptative eficiente.
 În spatele oricărui comportament uman stă o intenţie inconştientă pozitivă – spre
autoperfecţionare, autodezvoltare. Consilierea trebuie să-l ajute pe om să-şi conştientizeze
intenţiile pozitive şi să le materializeze în comportamente adecvate, optime, eficiente.
 Pentru obţinerea eficienţei într-o activitate, sunt mai utile întrebările de tipul „cum” (orientate
spre modalităţi de rezolvare) decât întrebările de tipul „de ce” (orientate spre cauze,
justificări, motive).
 În rezolvarea unei probleme, curiozitatea susţinută mobilizează persoana să acţioneze - se
asociază cu autoangajarea în rezolvarea problemelor.
 În comunicare, înţelesul unui mesaj depinde de filtrele subiective ale destinatarului, active în
acel moment; el răspunde imaginii sale despre mesaj, nu mesajului în sine; răspunsul
destinatarului este înţeles de către emiţător în funcţie de filtrele sale subiective.
 Nu există eşecuri, ci doar feedbackuri – omul învaţă în şi din orice situaţie – atât din cele care
i-au adus succese, cât şi din greşeli, eşecuri. Din eşec se învaţă cum nu trebuie procedat; orice
eşec este un feedback.
Abordarea centrată pe optimizare personală prin dezvoltarea unor deprinderi de rezolvare
eficientă a problemelor cu care oamenii se confruntă cotidian, trebuie considerată în
complementaritate cu programele focalizate pe prevenţie a comportamentelor de risc. În funcţie de
problematica abordată şi de gradul de deteriorare a sănătăţii beneficiarilor, programele de prevenţie
sunt clasificate în trei categorii: prevenţie primară – se realizează cu persoanele care nu au adoptat
comportamentele de risc, urmărind dezvoltarea atitudinilor de respingere a acestor comportamente;
prevenţie secundară – se aplică persoanelor care au adoptat comportamente de risc dar încă nu au
dezvoltat deteriorări ale stării de sănătate şi urmăreşte determinarea lor de a renunţa la
comportamentele de risc; prevenţia terţiară are ca obiectiv creşterea calităţii vieţii şi reducerea duratei
îmbolnăvirii la persoane care au adoptat comportamente de risc şi suferă de diferite boli.

3
 Adoptarea unor comportamente de risc (fumat, consum de alcool, de medicamente sau de
droguri) poate duce la dependenţă – substanţa controlează comportamentul prin nevoia de
autoadministrare repetată; substanţa afectează sistemul nervos prin modificarea funcţionării normale a
creierului; substanţa acţionează ca o întărire ce susţine dorinţa persoanei de a continua să o consume.
Etapele consumului de substanţe este consumul experimental (din curiozitate), consum regulat (la
diverse întâlniri), consum devenit preocupare (caută situaţiile în care poate consuma, consumul devine
o preocupare, un scop în sine), dependenţa (întregul comportament este controlat de nevoia
organismului de a fuma sau de a consuma alcool sau droguri; persoana îşi pierde libertatea).
Consumul de substanţe se bazează pe diverse credinţe eronate sau mituri – consumul de tutun,
alcool te face să pari mai atractiv, sau te face mai independent sau mai matur, te face să te simţi mai
bine, să fii mai dezinhibat, mai liber, poţi să te opreşti când doreşti.
Prevenţia comportamentelor de risc ce pot conduce la dependenţă se bazează pe acţiuni de
informare cu privire asupra efectelor consumului în plan fiziologic, psihologic şi social, formarea unor
valori şi atitudini pozitive faţă de un stil de viaţă sănătos, analizarea influenţei grupul în consumul de
substanţe, dezvoltarea deprinderilor de management al situaţiilor de criză, învăţarea unor strategii de
coping adaptative, dezvoltarea deprinderilor de management al conflictelor, discutarea modului în care
diversele substanţe ajung să îţi controleze modul în care gândeşti, te simţi, te comporţi, desfăşurarea de
activităţi recreative sănătoase, participarea la acţiuni de voluntariat.
În aplicarea strategiilor de prevenţie a comportamentelor de risc este importantă
conştientizarea faptului că rezultatele pozitive ale comportamentelor sănătoase apar după intervale de
timp mari, comportamentele de risc sunt greu de schimbat, necesită timp îndelungat şi multe dintre
comportamentele de risc au mai multe consecinţe pozitive imediate decât comportamentele sănătoase
(există tentaţia de a prefera comportamentul care oferă recompensa imediată).
Stresul şi controlul stresului
Stresul este un fenomen psihosocial complex care decurge din confruntarea persoanei cu
sarcini pe care le percepe ca fiind dificile, dureroase sau cu o miză mare. Potenţialele surse de stres
sunt starea de boală fizică sau psihică, abuzul fizic, emoţional sau sexual, situaţie financiară precară,
pierderea locului de muncă, probleme de relaţionare în şcoală, la locul de muncă, în grupul de prieteni
sau în familie, dezastre naturale şi propria persoană – neîncredere în sine, nemulţumirea faţă de
aspectul fizic. Resursele pe care persoana le poate activa pentru a face faţă factorilor de stres sunt şi de
natură internă (inteligenţă, optimism, o bună sănătate fizică), dar şi externă (suport de la prieteni,
colegi, familie). Strategiile de coping includ căutarea suportului social (de la familie, prieteni,
specialişti), rezolvarea de probleme, căutarea de informaţii, tehnici de relaxare, umor, religie,
reevaluare pozitivă.
Persoana răspunde la situaţiile de stres (cf. Băban 2001) prin reacţii fiziologice (palpitaţii
cardiace, modificări ale apetitului, indigestii, insomnii, crampe sau spasme musculare, dureri de cap,
transpiraţii excesive, ameţeli, stare generală de rău, tulburări de tranzit intestinal, oboseală cronică,

4
iritaţii ale tegumentelor, alergii, viroze frecvente, recurenţa bolilor anterioare, modificarea partenului
menstrual la femei); reacţii cognitive (blocaje ale gândirii, deficit de atenţie, scăderea capacităţii de
concentrare, dificultăţi de reactualizare, flexibilitate ideativă scăzută, diminuarea creativităţii,
dificultăţi în luarea deciziilor, gânduri negative despre sine, lume, viitor, cogniţii pesimiste, ideaţie
suicidară); reacţii emoţionale (iritabilitate crescută, scăderea interesului pentru pasiuni şi hobby-uri,
pierderea interesului pentru prieteni, instabilitate emoţională, anxietate, depresie, sentimentul de a fi
neglijat, reprimarea (neexprimarea) emoţiilor, dificultăţi de a te distra sau relaxa, sentimentul că eşti
luat în râs de ceilalţi, sentimentul că eşti un ratat în profesie sau în familie, sentimentul că nu poţi avea
încredere în nimeni, inabilitatea de a finaliza la timp o sarcină începută, teama de a fi singur, teama de
a nu te îmbolnăvi, neîncrederea în viitor); reacţii comportamentale (performanţe scăzute la locul de
muncă sau şcoală, fumat excesiv, consum exagerat de alcool, tulburări de somn, dificultăţi de
adormire, management ineficient al timpului, izolarea de prieteni, preocupare excesivă pentru anumite
activităţi, comportamente agresive).
Modalităţile de gestionare eficientă a stresulului includ (cf. Băban, 2001): informarea privind
sursele de stres (identificarea surselor – persoane, situaţii, anticiparea perioadelor de stres şi realizarea
unui plan de acţiune, informarea privind strategiile de adaptare eficientă la stres); conştientizarea
reacţiilor la stres (identificarea şi exprimarea emoţiilor faţă de anticiparea evenimentului stresor,
identificarea reacţiilor emoţionale imediate şi de lungă durată faţă de eveniment, identificarea
reacţiilor comportamentale, fiziologice, a reacţiilor cognitive), dezvoltarea unor abilităţi şi
comportamente de management al stresului (dezvoltarea asertivităţii, a comunicării pozitive cu
ceilalţi, rezolvarea conflictelor, rezolvarea problemelor şi luarea deciziilor, metode de relaxare),
stabilirea şi menţinerea unui suport social adecvat (solicitarea ajutorului direct şi receptivitate faţă de
acesta, dezvoltarea şi menţinerea relaţiilor de prietenie), dezvoltarea unui stil de viaţă sănătos
(menţinerea unei greutăţi normale, practicarea regulată a exerciţiilor fizice, practicarea tehnicilor de
relaxare, renunţarea la consumul de alcool şi la fumat, practicarea unor comportamente alimentare
sănătoase), dezvoltarea stimei de sine (stabilirea priorităţilor şi limitelor personale, participarea la
activităţi care dezvoltă stima de sine, stabilirea de scopuri realiste), managementul timpului (revizuirea
scopurilor, realizarea unei liste de priorităţi, analizarea consecinţelor amânării unor activităţi, stabilirea
ordinii activităţilor, preocuparea doar pentru o singură activitate la un moment dat, acordarea de pauze,
revizuirea standardelor, oferirea de recompense personale).
Ameliorarea stării de bine prin reducerea stresului impune să ne recunoaştem sentimentele, să
le identificăm şi să ne permitem să le trăim. Activităţi precum cele de mai jos (cf. Thompson, 2003)
pot fi indicate în managementul stresului:
 Lucrează în aer liber – efortul fizic în activităţi precum alergatul, tenisul, grădinăritul sunt un
bun remediu împotriva stresului.

5
  Vorbeşte despre situaţia stresantă – împărtăşeşte-ţi sentimentele cu cineva în care ai încredere
astfel încât să nu ajungă să te copleşească. Uneori o altă persoană te poate ajuta să dobândeşti
o altă perspectivă asupra situaţiei stresante.
 Învaţă să accepţi ceea ce nu poţi schimba – a-ţi pune beţe în roate nu te conduce la nimic bun.
Nu te implica prea tare. Păstrează timp pentru tine. Recunoaşte că nu eşti perfect şi că nici nu
se aşteaptă de la tine să fii.
 Evită automedicaţia sau consumul de alcool – abilitatea de a face faţă stresului vine din
interior nu dintr-o sticlă.
 Odihneşte-te suficient – acordă-ţi pauze ocazionale. Programează-ţi activităţi recreative, care-
ţi relaxează mintea, chiar dacă sunt scurte.
 Fă ceva pentru ceilalţi – este un mod de a-ţi abate mintea de la situaţia generatoare de stres.
 Fă un singur lucru la un moment dat – nu te pune intenţionat în situaţie de eşec pentru că nu
poţi duce la bun sfârşit ce ţi-ai propus să faci.
 Nu insista să faci lucrurile corect tot timpul. Este relaxant să admiţi că greşeşti din când în
când.
 Fii disponibil pentru ceilalţi – să nu-ţi pară rău pentru tine.
Pentru evitarea situaţiei de a te lăsa copleşit de probleme şi a menţine frustrarea la nivele
acceptabile, precum şi stresul şi anxietatea asociate cu acest sentiment (Thompson, 2003) recomandă
următoarele măsuri:
 Fă o pauză când apar primele semne ale anxietăţii.
 Menţine-ţi focalizarea pe prezent – pe ceea ce trebuie să faci acum.
 Evaluează-ţi frica de la 0 la 10 şi monitorizează felul cum evoluează.
 Ar trebui să te aştepţi ca frica să apară.
 Nu încerca să elimini frica total, încearcă doar să o menţii la nivele acceptabile.
 Te poţi convinge să faci ceea ce-ți provoacă frica. Poţi vedea frica îndepărtându-se. Aceasta se
va întâmpla peste puţin timp.
 Frica nu este lucrul cel mai rău care poate să se întâmple.
 Gândeşte-te la altceva.
 Fă ceva care te face să nu te mai gândeşti la frică.