Politici publice privind piata

În cursurile anterioare s-au prezentat conceptele fundamentale ale studiului unei piețe, respectiv
cererea și oferta. Modelul construit utilizând aceste două concepte fundamentale, modelul cererii
și ofertei, explică modificările prețului și ale cantității de echilibru, ca efecte ale schimbării
opțiunilor vânzătorilor și cumpărătorilor. Exercițiile de statică comparativă recomandate permit
înțelegerea modului în care reacționează piața la factorii de influență ai cererii și ofertei.
În cursul trecut s-a prezentat conceptul de elasticitate, care reflectă cât de mult reacționează
cumpărătorii și vânzătorii la modificarea prețului sau a venitului. Cunoașterea elasticității cererii
permite efectuarea unor previziuni cu privire la efectele modificării prețului asupra cheltuielilor
cumpărătorilor și respectiv, asupra încasărilor vânzătorilor.
În acest curs se introduc primele elemente cu privire la politicile publice care privesc piața,
respectiv controlul cantităților, controlul prețurilor și sistemul de taxe. Elementele prezentate în
acest curs reprezintă o introducere în studiul politicilor publice la nivel microeconomic. Într-un
curs viitor, se va dezvolta această analiză, prezentându-se aspecte ale modului în care politicile
publice înfluențează concurența, raporturile dintre firme și raporturile dintre firme și cumpărători.
Studiul începe cu politicile de control ale cantității realizate și oferite de producătorii unui bun,
prin intermediul instituirii unor cote. Se va continua cu politicile care țintesc controlul prețurilor
iar în final se vor analiza implicațiile taxelor asupra deciziilor cumpărătorilor și vânzătorilor.

Controlul cantitatilor
Un mare număr de decizii pot fi analizate cu ajutorului modelului cererii și ofertei. În acest
paragraf modelul cererii și ofertei este utilizat pentru a explica necesitatea și efectele instituirii
unei cote pentru producătorii unui bun. O cotă este o fracție a cantității totale care revine unui
producător, în urma stabilirii nivelului total al producției și împărțirii acestuia între producătorii
acelui bun. Cota din producția totală care o deține un producător nu crează o obligație pentru acesta
de a realiza nivelul stabilit, ci impune o limită pe care producătorul respectiv nu trebuie să o
depășească. Depășirea cotei repartizate, de regulă, se sancționează.
Sistemul de cote se utilizează îndeosebi în agricultură și are ca scop evitarea supraproducției și
asigurarea unui profit normal pentru fermieri. O creștere a ofertei pentru un bun agricol, de exemplu
pepeni, în condițiile menținerii cererii pentru bunul respectiv, duce la reducerea prețului.
Încercările de administrare a prețului, menținându-l la un nivel ridicat, duc la apariția unui surplus
important de marfă, care fiind perisabilă, se degradează. Reducerea prețului și degradarea unei
cantități de marfă determină reducerea încasărilor fermierilor, deseori sub nivelul costului. Unii
dintre fermieri nu vor putea evita falimentul.

1
Pepenii de Dăbuleni

Profiturile mari obținute într-un an de cultivatorii de pepeni sunt motivul pentru care, în anul
următor, aceștia decid creșterea suprafețelor cultivate cu acest produs. Dar creșterea ofertei datorată
creșterii suprafețelor cultivate determină reducerea prețului. În anii în care suprafețele cultivate
sunt mari, profitul este mic. Mulți fermieri înregistrează pierderi. În anul următor se înregistrează
din nou o scădere a suprafețelor cultivate. Oferta scade, prețul crește iar profitul obținut este mare.
Această secvență se repetă, dar nu neapărat cu aceeși intensitate.
Fluctuații ale suprafețelor cultivate cu pepeni au avut loc și în România. Tabelul 1 prezintă
datele din anii 2008-2011.
Se poate observa cum, în funcție de profitul obținut în anul anterior din cultura pepenilor,
fermierii au crescut sau au micșorat suprafețele cultivate. Evident, pot fi și alte cauze care determină
astfel de fluctuații, dar între profitul din anul anterior și suprafața cultivată în anul prezent este o
strânsă corelație. Anul 2011 a fost un an agricol foarte bun. Recolta de pepeni a fost cu circa 5%
mai mare decât cea din anul anterior. Creșterea suprafețelor cultivate cu pepeni a fost principalul
factor al creșterii producției. În plus, condițiile climaterice ale anului 2011 au fost favorabile acestei
culturi. Privind câmpurile cultivate cu pepeni, fermierii își frecau palmele de bucurie și plănuiau
ce vor face cu banii.
Curând după începerea culesului, starea lor de spirit s-a schimbat fundamental. Recolta era așa
de mare încât nu-și găsea cumpărători. La Dăbuleni, celebra localitate doljeană profilată pe
producerea pepenilor, recolta ajunsese să se strice pe marginea drumului. Coloana de maşini şi
căruţe cu pepeni se întindea pe mai bine de 2 km. O declarație a unui fermier este relevantă cu
privire la situația creată: "Pepenii sunt la zece bani kilogramul. La preţul ăsta nu poţi să-ţi scoţi
investiţia. Nici măcar ce-ai cheltuit".
Agricultorii au cerut intervenția Guvernului, pentru a impune un preț decent pentru pepeni, preț
care să asigure acoperirea cheltuielilor fermierilor și să le aducă acestora un profit normal. Dar
acest lucru nu s-a întâmplat. Chiar și la un preț de zece bani kilogramul, cantitatea oferită depășea
cantitatea cerută. Dacă Guvernul ar fi impus un preț mai mare, cantitatea de pepeni care nu și-ar fi
găsit cumpărători ar fi fost și mai mare.

Anul Suprafața cultivată Cantitatea

(mii ha (mii tone)
2008 29,7 626
2009 33,5 653
2010 31,0 630
2011 34,5 660
Sursa: INSSE, Conturile Naționale, Agricultura

Tabelul 1. Suprafețele cultivate cu pepeni și producțiile obținute

2
 Preț
C O2010 O2011

p2010 E2010
Surplus

p = 10 bani

p2011 E2011

Q2010 Q2011 Cantitate

Figura 1. Creșterea ofertei de pepeni în anul 2011

Era necesară creșterea cererii, pentru a putea fi consumate cantitățile imense produse, dar
aceasta depindea de disponibilitatea cumpărătorilor de a consuma acest bun. Posibilitățile
Guvernului de a influența cumpărătorii, determinându-i să cumpere mai mulți pepeni sunt, evident,
foarte limitate. Pe de altă parte, depozitarea pepenilor și vânzarea lor treptată nu este posibilă,
pepenii finnd o marfă perisabilă.
Figura 1 prezintă curbele cererii și ofertei de pepeni, și efectele creșterii ofertei din anul 2011.
Condițiile climaterice favorabile și suprafața mare cultivată, au determinat creșterea ofertei de
pepeni în anul 2011 față de anul 2010. Ca urmare, curba ofertei de pepeni s-a deplasat spre dreapta,
din poziția O2010 în poziția O2011. În condițiile menținerii neschimbate a cererii, creșterea ofertei a
determinat scăderea prețului de echilibru de la p2010, la p2011 , un preț mai mic de 10 bani. Chiar și
la prețul de 10 bani, în anul 2011, pe piața pepenilor exista un surplus. Cantitatea de echilibru a
crescut de la Q2010 la Q2011.
Una dintre măsurile de politică economică care se poate aplica în acest caz, pentru limitarea
producției cu scopul de a evita scăderea prețului, o reprezintă instituirea unor cote. Cotele sunt
folosite pe larg în politică agricolă comună, aplicându-se la producția de lapte, ouă, carne etc.

 O cotă este în mod esențial o licență acordată unei firme pentru a produce o anumită
cantitate dintr-un bun.

Figura 2 prezintă efectele instituirii unei cote la producția de pepeni. Cota este reprezentată sub
forma unei drepte verticale, care stabilește limita maximă a producției totale.

3
 C Cota O

Preț
pct A

B E
pe

Qct Qe
Cantitate

Figura 2. Instituirea unei cote pe piața unui bun

Înainte de introducerea cotei, prețul pieței este pe. La acest preț, fiecare producător individual
are un profit economic egal cu zero. Nu există stimulentul de a părăsi piața sau de a intra pe piața
respectivă. La prețul pe, cantitatea totală oferită este Qe, iar cantitatea medie care revinea fiecărui
producător, presupunând că aceasta este împărțită în mod egal, este de Qe/n, unde n arată numărul
de producători.
Când cota este introdusă, numai acele ferme care au alocată o cotă vor putea face o ofertă pe
piață. Scopul unei cote este acela de a limita cantitatea oferită astfel încât prețul să se mențină
ridicat. Cantitatea totală ce poate fi produsă în condițiile cotei este Qct, ceea ce înseamnă o cantitate
medie pe producător de Qct/n. La această cantitate ofertă, prețul este egal cu pct.

 Instituirea unei de cote determină reducerea cantiății oferite și creșterea prețului pe care
trebuie să-l plătească cumpărătorii.

Deoarece cumpărătorii plătesc mai mult pentru a cumpăra bunul, în mod clar ei înregistrează o
pierdere. Înainte de întroducerea cotei, pentru a obține cantitatea Qct, cheltuiau o sumă egală cu
pe·Qct, pe grafic aceasta corespunzând ariei peBQc0. După întroducerea cotei, cheltuiala lor pentru
a obține aceeași cantitate de produs este egală cu pct·Qct, egală cu aria pcAQc0. Aria hașurată
reprezintă sporul de cheltuieli făcut de cumpărători prin introducerea cotei. Acest spor de cheltuieli
se regăsește ca spor de încasări ale vânzătorilor, reprezentând un transfer din beneficiul
cumpărătorilor în beneficiul vânzătorilor.
Totuși, prin reducerea producției de la Qe la Qct, încasările vânzătorilor înregistrează o scădere
egală cu aria BEQeQc. Din punctul de vedere al vânzătorilor, instituirea cotei este justificată dacă

4
sporul de încasări rezultat din creșterea prețului este mai mare decât diminuarea încasărilor
rezultată din diminuarea producției.

 Scopul instituirii sistemului de cote îl constutuie creșterea veniturilor vânzătorilor.

Cotele ridică un număr de probleme legate de împărțirea producției între producători. Prețul
ridicat reprezintă stimulentul pentru noi producători de a intra pe piața bunului supus unei politici
de cote. Trebuie găsit un sistem de împiedicare a intrării pe piață a unor noi producători. Acest
sistem poate fi de genul următor: Guvernul anunță cantitatea totală care poate fi produsă. Firmele
solicită licențe de producție. Acordarea licențelor încetează atunci când suma licențelor anterioare
acordate devine egală cu cantitatea totală ce poate fi produsă. Orice producător care nu deține o
licență este sancționat.
O problemă o ridică importurile. Pentru a controla cantitatea totală, trebuie instituit un sistem
de control a importurilor sau de împiedicare a lor. Acest lucru este foarte dificil, dat fiind acordurile
comerciale și mai ales principiul liberei circulații a mărfurilor în Uniunea Europeană.
O altă problemă este legată de modul în care firmele respectă licențele obținute. Pentru
prodicătorii individuali există stimulentul de a produce mai mult decăt cota individuală. Un
producător individual obține un câștig suplimentar dacă produce mai mult decât i-ar permite licența
deținută, în timp ce ceilalți deținători de llicențe respectă cotele stabilite
Ce se întâmplă cu producătorii care nu obțin o licență pe măsura capacității lor de producție?
Scăderea cantității produse poate însemna creșterea costurilor și este posibil ca, avantajul care
decurge din instituirea cotei să fie anulat de pierderea datorată reducerii producției. O problemă
suplimentară este cea în legătură cu producătorii care dețin o licență, dar se hotărăsc să părăsească
piața bunului respectiv? În acest caz, cantitatea totală conform licențelor devine mai mică decât
cantitatea stabilită la instituirea cotei. Cui se repartizează cota celui care părăsește piața și pe baza
căror criterii? Numai producătorii cu cel mai mic cost vor rămâne pe piață. Modelul nu indică cum
vor fi rezolvate aceste probleme de distribuție, dar o soluție cuprinzătoare este costisitoare.
Beneficiul net al cotei este redus.
Ca metodă de creștere a veniturilor fermierilor, cotele au un dezavantaj suplimentar.
Presupunem că cota este introdusă ca o surpriză totală pentru fermieri. Peste noapte ei se supun
cotei, reduc producția și cresc prețul. Venitul lor crește. Pentru acești fermieri, cota este ca un cadou
venit din cer. Cota le permite să obțină, an de an, o rentă economică, adică un rezultat superior
costului de oportunitate. Dacă fermierii doresc să vândă cota, care va fi prețul pe care-l vor care?
Vor cere prețul corespunzător valorii curente a fluxului de venituri . cota crește costul intrării pe
piață. Cota devine necesară pentru evitatea pierderilor. Dacă o cotă este vândută unui alt fermier,
valoarea cotei este transferată complet primului proprietar. Această problemă este denumită
capcana câștigurilor de tranziție, și marchează ideea că este dificil de a îmbunătăți venitul actual al
fermierilor prin intermediul cotelor.

5
 Întrebări
1. Care este scopul instituirii unei cote pe piața unui bun?
2. Ce efecte are instituirea unei cote?
3. Ce probleme legate de împărțirea producției ridică instituirea unei cote?

Controlul preturilor
Nu în toate cazurile prețul este rezultatul raportului dintre cerere și ofertă. Un preț care nu este
rezultatul jocului forțelor pieței se numește preț administrat. Pot administra prețuri acei agenți
economici care au o putere de piață ridicată.
Prin politicile sale economice, guvernul poate controla prețurile unor bunuri, adică poate stabili
valori maxime sau minime pentru acestea. Se încearcă în acest fel încadrarea acestor prețuri în
limite considerate dezirabile din punct de vedere social. În acest paragraf, modelul cererii și ofertei
este utilizat pentru a explica necesitatea și efectele instituirii unor nivele maxime sau minime ale
prețului unui bun.
Se va analiza mai întâi stabilirea unui plafon de preț. Plafonul de preț reprezintă prețul maxim
care poate fi practicat pe piața unui bun. Pentru a observa felul în care instituirea unui plafon de
preț afectează piața, se vor urmări graficele din figurile 3 și 4. Pe o piață liberă, prețul se ajustează
în funcție de cerere și ofertă.
Preț

C O

pplafon

E
pe

Qe
Cantitate

Figura 3. Un plafon de preț deasupra prețului de echilibru

6
 La echilibru, cantitatea pe care doresc să o cumpere cumpărătorii este egală cu cantitatea pe
care doresc să o vândă vânzătorii. Prețul de echilibru corespunde punctului de intersecție dintre
curba cererii și curba ofertei.
Autoritățile publice au posibilitatea de a stabili un plafon de preț care să fie mai mare sau mai
mic decât prețul de echilibru. Cazul în care autoritățile publice stabilesc un plafon de preț mai mare
decât prețul de echilibru este prezentat în Figura 3. Se observă că impunerea unui astfel de preț nu
impiedică atingerea echilibrului. Prețul bunului poate oscila într-un interval care cuprinde și prețul
de echilibru. Impunerea unui astfel de plafon de preț nu are efect asupra pieței. Dacă, de exemplu,
în mod obișnuit un litru de lapte se vinde cu 3 lei, iar autoritățile publice stabiles că prețul unui litru
de lapte nu poate depăși 5 lei, acest lucru nu impiedică cu nimic tranzacțiile curente, care au loc la
prețul de 3 lei.

 Stabilirea unui plafon de preț deasupra prețului de echilibru nu are efect asupra pieței, iar
piața poate atinge echilibrul dintre cerere și ofertă.

Cazul care prezintă cu adevărat importanță este acela în care guvernul stabilește un plafon de
preț mai mic decât prețul de echilibru. Acest caz este prezentat în Figura 4. Plafonul de preț
reprezintă în acest o constrângere pentru vânzători, cărora nu li se permite să depășească plafonul
stabilit. Forțele cererii și ofertei tind să împingă prețul către prețul de echilibru, dar când plafonul
de preț este atins, creșterea prețului nu mai este posibilă. Echilibru pieței nu mai poate fi atins,
cantitatea cerută rămânând mereu mai mare decât cantitatea oferită. Prețul pieței devine astfel egal
cu plafonul de preț stabilit.
Preț

C O

E
pe

A B
pplafon

Deficit

Qo Qc
Cantitate

Figura 4. Un plafon de preț mai mic decât prețul de echilibru

7
 Pe piață apare un deficit, egal cu diferența dintre cantitatea cerută la prețul plafon și cantitatea
oferită la acest preț. Cu cât plafonul de preț este mai scăzut, cu atât deficitul este mai mare. Prețul
mic determină, pe de o parte, creșterea cantității cerute, iar pe de altă parte, scăderea cantității
oferite. Producătorii vor începe să vândă în pierdere și treptat, vor ieși de pe piață. Ieșirea de pe
piață a unor firme va avea ca efect menținerea deficitului de ofertă pe termen lung, chiar și după ce
plafonarea prețului a fost eliminată.

 Când autoritățile publice impun un plafon de preț mai mic decât prețul de echilibru, pe
piață apare un deficit.

Apariția deficitului generează punerea un funcțiune a unor mecanisme de raționalizare. Printre

mecanismele de raționalizare se numără apariția cozilor, limitarea cantității care poate fi cumpărată
de un cumpărător, apariția pieței negre, vânzarea preferențială și altele.
Mecanismele de raționalizare sunt rareori dezirabile. Cozile lungi sunt ineficiente deoarece ele
consumă mult din timpul cumpărătorilor. Vânzarea preferențială, discriminatorie, în concordanță
cu prejudecata vânzătorului, este de asemenea ineficientă deoarece bunurile nu ajung la
cumpărătorii pentru care valorează cel mai mult. Vânzarea preferențială este neechitabilă, fiind o
sursă a discriminării și corupției. Prin contrast, mecanismul de raționalizare liber al pieței este
eficient și impersonal. Când piața atinge echilibrul, oricine care dorește să plătească prețul pieței
obține bunul. Piața liberă raționalizează bunul prin intermediul prețului.

C O
Preț

E
pe

pplanșeu

Qe
Cantitate

Figura 5. Un plașeu de preț mai mic decât prețul de echilibru

8
 Autoritățile publice pot stabili, în anumite cazuri, un planșeu de preț. Un planșeu de preț
reprezintă prețul minim care poate fi practicat pe piața unui bun. Stabilirea unui planșeu de preț are
ca obiectiv asigurarea unui venit pentru vânzători care să le permită acoperirea costurilor și
obținerea unui profit normal. Prețuri planșeu sunt practicate pe piața muncii, unde este stabilit un
salariu minim pe economie, pe piețele produselor agricole esențiale sau pe piețele unor resurse
productive.
Instituirea unui planșeu de preț mai mic decât prețul de echilibru este prezentată în Figura 5.
Prețul planșeu este notat Pplanșeu iar prețul de echilibru este pe. Se observă că impunerea unui astfel
de preț nu impiedică atingerea echilibrului. Planșeul fiind mai mic decât prețul de echilibru, prețul
bunului poate oscila într-un interval care cuprinde și prețul de echilibru. Impunerea unui astfel de
preț planșeu nu are efect asupra pieței. Dacă, de exemplu, în mod obișnuit, tranzacțiile cu grâu au
loc la prețul de 1 leu/kg, un planseu de 0,5 lei care înseamnă că prețul poate fi oricât de mare, dar
nu mai mic decât 0,5 lei/kg, nu afectează cu nimic tranzacțiile cu acest produs.

 Stabilirea unui plașeu de preț sub prețul de echilibru nu are efect asupra pieței, iar piața
poate atinge echilibrul dintre cerere și ofertă.

Figura 6 arată ce se întâmplă când prețul planșeu este stabilit deasupra prețului de echilibru.
În acest caz, prețul planșeu reprezintă o constrângere pentru piață, blocând accesul prețului către
prețul de echilibru.
Forțele cererii și ofertei tind să împingă prețul către prețul de echilibru, dar planșeul impus
face ca prețul să se mențină permanent deasupra prețului de echilibru.
Preț

C O

Excedent

pplanșeu B
A
E
pe

Qo Qc
Cantitate

Figura 6. Un plașeu de preț mai mare decât prețul de echilibru

9
 Echilibru pieței nu mai poate fi atins, cantitatea oferită rămânând mereu mai mare decât
cantitatea cerută. Prețul pieței devine astfel egal cu prețul planșeu stabilit. Pe piață apare un
excedent, egal cu diferența dintre cantitatea oferită la prețul plafon și cantitatea cerută la acest preț.
Cu cât planșeul de preț este mai ridicat, cu atât excedentul este mai mare. Prețul mare determină,
pe de o parte, creșterea cantității oferite, iar pe de altă parte, scăderea cantității cerute. Producătorii
vor dori să vândă cu prețul planșeu stabilt, dar cumpărătorii vor dori să cumpere o cantitate mai
mică la acest preț. Excedentul va exista atât timp cât planșeul de preț se menține.

 Când autoritățile publice impun un plașeu de preț mai mare decât prețul de echilibru, pe
piață apare un excedent.

Existența excedentului înseamnă că, la prețul pieței, anumiți vânzători nu vor reuși să vândă tot
ceea ce vor dori. Nu se poate spune care anume dintre acești vânzători va rămâne cu marfa
nevândută. Se pot evidenția însă anumite practici comerciale care vor prolifera. Vânzătorii vor
începe să folosească relațiile personale, cunoștințele „sus puse”, traficul de influență sau chiar mita
pentru a reuși să-și vândă marfa. Poate cel mai important aspect în acest caz îl constituie influența
politică. Puterea politică are tendința de a favoriza afacerile întreprinzătorilor care susțin partidul
sau partidele aflate la guvernare. Consumul public va fi direcționat spre acești vânzători, care vor
face bune afaceri, în timp ce întreprinzătorii care au altă concepție politică vor fi dezavantajați și
vor rămâne cu marfa nevândută. Prin contrast, pe o piață liberă, prețul este pârghia care
raționalizează funcționarea pieței, la echilibru orice vânzător putând să vândă toată cantitatea pe
care dorește să o vândă la acel preț.

Întrebări
1. Care este scopul instituirii unui plafon sau al unui plașeu de preț?
2. Ce efecte are instituirea unui plafon de preț? Dar instituirea unui planșeu de preț?
3. Ce probleme creează deficitul apărut în cazul instituirii unui plafon de preț?

Impunerea unor taxe

Toate guvernele utilizează taxele pentru a constitui resursele bugetare cu care sunt finanțate
lucrări publice precum construirea de străzi și autostrăzi, construirea de săli sau stadioane pentru
desfășurarea diferitelor competiții sportive, construirea și întreținerea școlilor, spitalelor etc.
Deoarece taxele sunt un important instrument politic, și deoarece ele ne afectează viața într-o
mulțime de forme, studiul taxelor este o temă pe care o vom relua de câteva ori pe parcursul acestei
cărți.

10
 Analiza prezentată în acest paragraf este concepută ca o ilustrare a efectelor taxelor asupra
pieței şi nu ca o evaluare definitivă a implicațiilor sociale și politice ale sistemului de taxe.
Obiectivul urmărit acela de a pune în evidență consecințele impunerii unei taxe, utilizând modelul
cererii și ofertei. De aceea, exemplele alese şi ipotezele formulate sunt simple. O analiză mai
aprofundată necesită ipoteze mai precise şi luarea în considerare a detaliilor şi a efectelor
secundare.
Presupunem, la început, că autoritățile publice decid impunerea unei taxe pe unitatea de produs
care trebuie plătită de cumpărător, adică pentru orice unitate de produs cumpărată, cumpărătorul
trebuie să plătească, pe lângă prețul produsului, o sumă egală cu mărimea taxei, care revine statului.
Astfel de taxe se utilizează, de exemplu, pe piața carburanților, piața alcoolului, piața țigaretelor
etc. Taxa este virată statului de către vânzător, costurile colectării taxei fiind aceleaşi dacă ar fi
virată de către cumpărător. Dar cine suportă povara unei astfel de taxe? O suportă cumpărătorul?
O suportă vânzătorul? Dacă povara taxei este suportată atât de cumpărător cât și de vânzător, în ce
fel este împărțită între aceștia? Pot autoritățile publice să împartă taxa între vânzător și cumpărător
conform unei anumite strategii sau împărțirea este determinată de forțele pieței? Economiștii
utilizează termenul de incidența taxelor pentru a descrie felul în care instituirea unei taxe afectează
vânzătorii, cumpărătorii și activitatea economică în ansamblul său.
În termenii modelului cererii și ofertei, întrebările de mai sus se traduc în întrebări cu privire la
felul în care impunerea unei taxe pe unitatea de produs înfluențează curba cererii și curba ofertei
iar aceste schimbări afectează echilibrul pieței.
Preț

C1 C0 O
Partea din taxă
suportată de G
cumpărători pc

E0
pe

pv Mărimea taxei
Partea din taxă E1
suportată de
p1
vânzători F

Qt Qe
Cantitate

Figura 7. Taxa pe unitatea de produs, plătită de cumpărător

11
 Când taxa tebuie plătită de către cumpărător, oferta nu se modifică. Curba ofertei nu este
afectată deoarece, pentru orice preț, vânzătorii au același stimulent de a furniza produsul întrucât
încasează aceeași sumă de bani. Prin contrast, cumpărătorii trebuie să plătească, pe lângă prețul
bunului, și taxa, ceea ce le diminuează dorința de a cumpăra. Astfel, curba cererii se deplasează
spre stânga, așa cum se arată în Figura 7.
Deoarece cumpărătorii au în vedere cât trebuie să plătească în total pentru a achiziționa bunul,
adică prețul produsului plus taxa, pentru a cere aceeași cantitate ca înainte de introducerea taxei,
prețul ar trebui să fie mai mic decât cel anterior cu o mărime egală cu valoarea taxei. În Figura 7,
prețul ar trebui să scadă până la valoarea p1, pentru a se menține cantitatea cerută inițial. Astfel,
curba cererii se va deplasa spre stânga până când distanța E0F devine egală cu mărimea taxei.
Deplasarea curbei cererii din poziția C0 în poziția C1 schimbă prețul de echilibru al pieței. În
Figura 7, noul preț de echilibru este notat pv. Treptat, piața va atinge echilibrul E1. În condițiile
noului echilibru, vânzătorul va încasa prețul pv, care este mai mic decât prețul de echilibru pe care
îl încasa anterior introducerii taxei. Acesta este prețul pe care-l va primi vânzătorul în schimbul
bunului. Cumpărătorul va plăti pv la care se adaugă mărimea taxei. Astfel, cumpărătorul va plăti
prețul pc, care este mai mare decât prețul de echilibru pe care îl plătea anterior introducerii taxei.

C0
Preț

C1 O

Excedent
E0
pe

E1
pv Mărimea taxei

p1

Q1 Qt Qe
Cantitate

Figura 8. Excedentul determină diminuarea prețurilor

12
 Diferența dintre pc și pv, egală cu mărimea taxei, va trebui virată statului de către cumpărător.
Cantitatea totală de echilibru scade de la Qe la Qt. Când noul echilibru este atins, situația
cumpărătorilor și a vânzătorilor, comparativ cu situația inițială de echilibru, este următoarea:
- înainte de introducerea taxei, cumpărătorii plăteau prețul pe iar după introducerea taxei
cumpărătorii plătesc prețul pc, mai mare decât pe. Diferența dintre prețul pc și prețul pe este
mai mică decât mărimea taxei. Aceasta este partea din taxă pe care o suportă cumpărătorii.
- înainte de introducerea taxei, vânzătorii primeau în schimbul bunului prețul pe, iar după
introducerea taxei primesc o sumă mai mică, respectiv prețul pv. Diferența dintre prețul pe și
prețul pv este partea din taxă pe care o suportă vânzătorii.

Figura 7 permite evidențierea faptului că, atunci când taxa trebuie plătită de cumpărători, se
ajunge în final la următoarea situație:
- cumpărătorii și vânzătorii împart povara taxei: în timp ce cumpărătorii plătesc un preț mai
mare, vânzătorii obțin un preț mai mic decât înainte de impunerea taxei. Menținerea prețului
de vânzare la nivelul prețului de echilibru existent înainte de impunerea taxei determină
scăderea cantității cerute și apariția pe piață a unui excedent (Figura 8). Când pe piață apare
un excedent, prețul tinde să scadă. Pe măsură ce prețul scade, cantitatea cerută crește iar
cantitatea oferită scade. Piața atinge un nou echilibru pentru prețul pv. Cu alte cuvinte,
vânzătorii acceptă reducerea prețului pentru a nu rămâne cu marfa nevândută. Acesta este
motivul pentru care, deși taxa trebuie plătită de cumpărător, o suportă atât cumpărătorul cât și
vânzătorul.
- taxa reduce volumul schimburilor, diminuând cantitatea care se vinde în cadrul pieței. Prin
aceasta, taxa descurajează activitatea economică, contribuind la încetinirea ritmului de
creștere economică. Totuși, într-o anumită măsură, taxele sunt folosite de stat tot pentru
asigurarea creșterii și dezvoltării economice. Dacă eficiența cu care sunt folosiți banii colectați
de stat prin intermediul taxelor este corespunzătoare, restrângerea activității economice a celor
care plătesc taxe poate fi compensată de creșterea activității economice generată de stat. Statul
asigură condițiile generale de desfășurare a afacerilor, respectiv funcționarea instituțiilor cu un
rol important în activitatea economică, creează și dezvoltă infrastructura, gestionează anumite
resurse naturale, redistribuie o parte din venituri etc.

Uneori, taxa pe unitatea de produs este concepută astfel încât să fi plătită de către vânzător,
adică pentru orice unitate de produs vândută, vânzătorul trebuie să vireze statului o sumă egală cu
mărimea taxei. Astfel de taxe se impun pentru vânzătorii unor resurse productive precum țițeiul,
minereurile aurifere, cuprifere etc., sau la importurile unor produse. În acest caz, impactul inițial
al taxei se răsfrânge asupra ofertei. Deoarece pentru vânzători o astfel de taxă echivalează cu o
creștere a costului, oferta va scădea, curba ofertei se va deplasa spre stânga. Figura 9 ilustrează
această scădere a ofertei datorată impunerii taxei. Cererea rămâne neschimbată deoarece, la orice
preț, cumpărătorii au același stimulent de a cumpăra bunul.

13
 O1

Preț
C
O0
F
Partea din taxă p1
suportată de
cumpărători
pc E1 Mărimea taxei

pe E0

pv G

Partea din taxă

suportată de
vânzători Qt Qe Cantitate

Figura 9. Taxa pe unitatea de produs, plătită de vânzător

Deplasarea ofertei spre stânga poate fi stabilită cu precizie, atât timp cât se cunoaște mărimea
taxei. Deoarece ofertanții au în vedere suma de bani care le rămâne după plata taxei către stat,
adică suma încasată de la cumpărător pentru unitatea de produs minus taxa, pentru a oferi aceeași
cantitate ca înainte de introducerea taxei, prețul ar trebui să fie mai mare decât cel anterior cu o
mărime egală cu valoarea taxei. Astfel, curba ofertei se va deplasa spre stânga până când distanța
E0F devine egală cu mărimea taxei.
Deplasarea spre stânga a curbei ofertei, din poziția O0 în poziția O1, schimbă prețul de echilibru
al pieței. În Figura 9, noul preț de echilibru este notat pc. Noul preț de echilibru este mai mare decât
cel anterior introducerii taxei. Cumpărătorul va plăti prețul pc, vânzătorul va plăti taxa către stat iar
suma de bani care-i va reveni este pv, egală cu diferență dintre pc și mărimea taxei. Cantitatea totală
vândută scade de la Qe la Qt.
Se constată că efectele finale ale instituirii taxei ce trebuie plătiță de către vânzător, sunt
identice cu cele ale instituirii taxei ce trebuie plătită de către cumpărător. Decalajul între prețul
plătit de către cumpărător și prețul recepționat de către vânzător este același, egal cu mărimea taxei.
Scăderea volumului total al schimburilor este, de esemenea, identică.

 Povara unei taxe se împarte între vânzători și cumpărători, indiferent cine este vizat de
plata taxei. Indiferent cine o plătește, cumpărătoruii sau vânzătorii, taxa determină
reducerea volumului total al schimburilor.

14
 Împărțirea poverii unei taxe între vânzători și cumpărători este determinată de forțele cererii și
ofertei. Chiar dacă statul încearcă uneori să stabilească cât vor suporta cumpărătorii dintr-o taxă și
cât vor suporta vânzătorii, în esență, piața determină împărțirea poverii taxei între acestia.
Un factor esențial al modului de împărțire îl constituie elasticitatea cererii și ofertei. În Figura
10, este prezentată o piață cu o cerere inelastică și o ofertă elastică. Curba cererii are o înclinație
mai mare, este mai apropiată de poziția verticală, în timp ce curba ofertei are o înclinație mai mică,
este mai apropiată de poziția orizontală.
Se observă că o parte mai mare din taxă revine în sarcina cumpărătorului și o parte mai mică
cade în sarcina vânzătorului. Cu cât cererea este mai inelastică și oferta mai elastică, cu atât o
povara taxei este mai mare pentru cumpărător și mai mică pentru vânzător. Cu alte cuvinte, când
un bun este de strictă necesitate, impunerea unei taxe va afecta mai puțin vânzătorii acelui bun,
cumpărătorii fiind dispuși să suporte cea mai mare parte a taxei respective. Dacă curba ofertei ar
fi perfect elastică, orizontală, întreaga taxă ar fi suportată de cumpărători. Chiar dacă întreaga taxă
ar fi suportată de cumpărători, volumul total al schimburilor va înregistra o scădere odată cu
impunerea taxei.
În Figura 10 se observă că prețul recepționat de vânzători, pv, este cu puțin mai mic decât prețul
de echilibru care exista înainte de instituirea taxei. Vânzătorii obțin un preț unitar mai mic pentru
marfa vândută, dar scădereaprețului nu este semnificativă.

Partea din taxă C

Preț

suportată de
cumpărători E1 O0
pc

Taxa
E0
pe
pv
F

Mărimea taxei
Partea din taxă
suportată de
vânzători Qt Qe Cantitate

Figura 10. Împărțirea poverii taxei între cumpărători și vânzători,

în cazul unei cereri inelastice și al unei oferte elastice

15
 Cumpărătorii plătesc însă prețul pc, care este cu mult mai mare decât prețul de echilibru inițial,
incluzând cea mai mare parte din mărimea taxei. Cea mai mare parte din taxă este suportată de
cumpărători.
Prin impunerea taxei, cantitatea de echilibru scade de la Qe la Qt. Activitatea economică se
restrânge, reflectând influența negativă asupra pieței pe care o au taxele.
Ținând cont că statul urmărește ca prin instituirea unei taxe să afecteze cât mai puțin activitatea
economică, aceasta este situația cea mai favorabilă de aplicare a unei taxe. Nu întâmplător, cele
mai mari taxe le găsim la produsele cu cererea cea mai inelastică: combustibili pentru autoturisme,
țigări, cafea, alcool etc.
În Figura 11 este prezentată o piață cu o cerere elastică și o ofertă inelastică. Curba cererii are
o înclinație mai mică, este mai apropiată de poziția orizontală, în timp ce curba ofertei are o
înclinație mai mare, este mai apropiată de poziția verticală. De data aceasta, cea mai mare parte a
taxei cade în sarcina vânzătorilor. Dacă curba cererii ar fi orizontală, adică cererea ar fi perfect
elastică, vânzătorii ar suporta întreaga povară a taxei. Și în acest caz, indiferent de cât de elastice
sau inelastice sunt cererea și oferta, instituirea taxei determină diminuarea volumului total al
activității economice.
În Figura 11, prețul recepționat de vânzători, pv, este cu mult mai mic decât prețul de echilibru
care exista înainte de instituirea taxei, pe. Cea mai mare parte din taxă este suportată de către
vânzători.

Partea din taxă

Preț

suportată de C O0
cumpărători
E1
pc

pe E0

Taxa

pv F
Partea din taxă
suportată de
vânzători
Qt Qe Cantitate

Figura 11. Împărțirea poverii taxei între cumpărători și vânzători,

în cazul unei cereri elastice și al unei oferte inelastice

16
 Cumpărătorii plătesc prețul pc, care este cu puțin mai mare decât prețul de echilibru ințial, pe.
Prin impunerea taxei, cantitatea de echilibru scade de la Qe la Qt. Aceasta dovedețte că o taxă care
trebuie plătită de vânzători, are un efect negativ asupra activității economice, determinând
diminuarea volumului acesteia.
Analizând cazurile prezentate în figurile 7.10 și 7.11 se poate constata că cea mai mare parte a
taxei cade în sarcina parții cu elasticitatea cea mai mică: când cererea este inelastică, cea mai mare
parte din taxă este suportată de cumpărători, iar când oferta este este inelastică, cea mai mare parte
din taxă este suportată de către vânzători.

 Povara fiscală cade mai mult în sarcina părții care este mai puțin elastică.

Analiza de mai sus arată că povara fiscală este împărțită între vânzători și cumpărători, fără ca
statul să poată stabili cât vor suporta cumpărătorii și cât vor suporta vânzătorii. Împărțirea poverii
fiscale este determinătă de caracteristicile pieței, îndeosebi de elasticitatea cererii, respectiv
elasticitatea ofertei.

Întrebări
1. Care este scopul taxelor?
2. Ce efecte are instituirea unei taxe?
3. Ce determină împărțirea poverii unei taxe între cumpărători și vânzători?

Aplicatii
Aplicația 1

Potrivit Legii 295/2011 a Bugetului de stat pe anul 2012 și Legii 571/2003 privind Codul fiscal,
cotele de contribuții sociale obligatorii pentru anul 2012 sunt cele din tabelul de mai jos:

Datorate de angajat Datorate de angajator

pensii CAS (condiții normale de muncă) 10,5% 20,80%

sănătate CASS 5,5% 5,20%
concedii/indemnizații - 0,85%
ajutorul de șomaj 0,5% 0,50%
accidente de muncă/boli profesionale - 0,15%-0,85%
fond garantare - 0,25%

17
 Un calcul simplu arată că, la un salariu net de 1000 lei, statul percepe sub formă de taxe circa
820 lei. Indiferent dacă plata unei părți din taxe cade în sarcina angajatorului sau a angajatului,
costul lunar suportat de angajator cu un salariat căruia îi asigură un salariu net de 1000 lei este de
circa 1820 lei. Din acest punct de vedere, România se situează pe unul din primele locuri din
Uniunea Europeană.
Pe de altă parte, conform Institutului National de Statistică, rata șomajului a atins la sfârșitul
lunii martie 2012 un nivel de 5,5%, în evidența agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă
fiind înregistrate ca șomeri peste 454 de mii de persoane Poate contribui reducerea taxelor de mai
sus la reducerea șomajului?

Răspuns

Taxele diminuează volumul activității economice. Numai în măsura în care banii din taxe sunt
folosiți eficient de către stat, diminuarea volumului activității economice determinată de instituirea
diverselor taxe poate fi, într-o oarecare măsură, compensată. Cum s-a putut de multe ori observa,
folosirea eficientă de către stat a fondurilor colectate din taxe rămâne un deziderat încă neatins. De
aceea, orice reducere de taxe poate fi considerată ca fiind favorabilă pentru activitatea economică.
Acest lucru se impune cu necesitate pentru taxele pe muncă, care afectează direct incitația spre
investiții a angajatorilor. Reducerea taxelor pe muncă poate determina creșterea volumului
activității economice prin creșterea investițiilor și reducerea numărului de șomeri.

Aplicația 2

O subvenție are un efect opus față de cel al unei taxe. Analizați efectele unei subvenții pe
unitatea de produs, primită de un vânzător, asupra cererii, ofertei și echilibrului pieței produsului
respectiv.

Răspuns

În Figura 12 se prezintă efectul unei subvenții pe unitatea de produs, primită de vânzători.

Cererea nu este influențată deoarece stimulentele cumpărătorilor de a cumpăra bunul nu se
modifică. Oferta crește deoarece subvenția pe unitatea de produs primită de vânzător este
interpretată de către acesta ca o reducere a costurilor. Curba ofertei se deplasează spre dreapta până
când distanța FE0 este egală cu mărimea subvenției. Se atinge un nou echilibru, E1. După acordarea
subvenșiei, cumpărătorii vor plăti pc pentru fiecare unitate de produs, mai puțin decât plăteau
înainte de acordarea subvenției, pe. Cumpărătorii vor beneficia de o parte din subvenție egală cu pe
– pc. Vânzătorii vor primi prețul pv, adică prețul încasat de la cumpărători, pc, la care se adaugă
subvenția de la stat. Cum pv este mai mare decât prețul inițial de echilibru, pe, vânzătorii vor
beneficia de o parte din subvenție egală cu pv - pe.

18
 Partea din
O0
subvenție ce

Preț
C
revine O1
vânzătorilor
pv G

pe E0

Mărimea E1
pc
subvenției
Partea din
subvenție ce p1
revine F
cumpărătorilor

Qe Qs
Cantitate

Figura 12. Efectul unei subvenții

19