Specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală

Rolul credintei în îngrijirile paliative

Lucrare

Pr.Asis.Univ.Dr. STUDENT

Marius Sabou Beniamin Misaroș

Baia Mare

2020
 Rolul Credintei in îngrijirile paliative

Moartea interzisă.
În practica medicală se instalează deseori în relatia medic-pacient o
falsă sperană de vindecare şi de viaŃă, în special datorită tratamentelor
inutile. Etica profesională nu permite medicilor să le ofere bolnavilor falsa
impresie că un tratament inutil ar putea constitui o variantă terapeutică
acceptabilă. Dar o viaŃă merită să fie păstrată dacă permite îndeplinirea unor
scopuri minime, altele decât preocuparea faŃă de boală. Este vorba de scopuri
în viaŃă (apreciere personală), de sensuri ( ex.: a fi în viaŃă pentru a
îndeplini voinŃa lui Dumnezeu), de faptul că viaŃa merită menŃinută
indiferent de costuri sau sacrificii sau de ideea că o viaŃă care merită
trăită constă din plăcere şi experiențe plăcute.
Deşi publicul, venerând tehnologia medicală, îşi creează de multe ori
false convingeri asupra puterii medicinii, totuşi medicul ca şi profesionist ar
trebui să-l convingă de limitele artei sale.
Unii se întreabă dacă tratamentele inutile pot fi interzise? Noi credem
că mai utilă ar fi întelegerea noŃiunii de incurabil, pentru că nu există
standarde profesionale clare, care să stea la baza deciziei medicale. În plus,
principiul autonomiei pacientului nu este unul absolut, pentru că medicul nu
acordă tratamente celor care nu intră în scopurile legitime ale profesiei sale
(ex.:steroizi-atletilor), iar în domeniul tratamentelor medicale, pacientul nu
poate fi exclus de la decizie.
Excepție de la refuzarea tratamentelor inutile pot fi făcute de către
medic din compasiune, atunci când acesta continuă tratamentul pentru a
permite ca muribundul să-şi revadă de pildă o rudă. În această situaŃie,
pacientul are un scop în viață. Trebuie înțeles însă că în această situaŃie
medicul nu are o astfel de obligație, ci doar o opțiune.
DorinŃa de prelungire a unui tratament curativ despre care se ştie că va
fi ineficace, se constituie în respingerea unei morți pe care nu o acceptăm. În
cazul medicului, aceasta poate fi considerată ca un eşec al unei misiuni
profesionale.
Menirea medicinii este lupta cu boala şi moartea. Vindecarea însă cu
orice preț a unei boli, fără a se Ńine seamă de unitatea ființei în corpul şi
sufletului său, înseamnă necunoaşterea naturii vindecării şi prelungirea
inutilă a suferințelor şi angoasei.
Înverşunarea terapeutică intră în rezonanŃă cu strigătul de disperare al
celui căruia moartea îi provoacă frică şi pe care o respinge pentru că ea nu-i
exprimă nicio speranță, ca şi cum Dumnezeu nu ar exista. Cu alte cuvinte cel
în cauză nu este de acord cu credința în înviere şi în viața eternă.
Trecerea de la tratamente curative la tratamente paliative.
Atunci când din punct de vedere terapeutic nu se mai poate interveni
eficient pentru stoparea sau ameliorarea bolii, medicina posedă încă resurse
care pot fi folosite, nu atât cu scopul de a vindeca sau de a prelungi viaŃa, ci
din respect pentru pacient şi calitatea vieŃii sale. Aceste resurse sunt
reprezentate de tratamentele paliative.
În medicină, îngrijirile paliative sunt complementare tratamentelor
curative. Este vorba de igienă, curățarea escarelor, aspirarea secrețiilor din
căile respiratorii, alimentația şi hidratarea.
Apărută în urmă cu câțiva ani în SUA, şi iată acum şi în România,
controversa terapiilor cu caracter extraordinar, încă neînțeleasă deplin,
divizează lumea medicală. Este vorba de a nu mai fi necesară îngrijirea
bolnavilor muribunzi, în secțiile de terapie intensivă, singurele pregătite
deocamdată pentru acest gen de activitate. Mai mult, partizanii acestei idei
tind să considere hidratarea şi alimentația artificială drept intervenții
terapeutice, ba mai mult, ca având caracter extraordinar şi în consecință
aplicarea lor pacienŃilor nu constituie o datorie.
Prin tratamente paliative înțelegem în general acele îngrijiri
oferite pacienŃilor cu boli incurabile, care-şi propun controlul simptomelor,
prin aplicarea unor proceduri care să-i permită pacientului o calitate bună a
vieŃii.
Tratamentele paliative prevăd, de exemplu: oncoterapia paliativă
(chirurgie, radioterapie, chimioterapie) aplicate la pacienŃi la care se
urmăreşte tratarea simptomelor, dar şi tratamente de sprijin precum: terapii
antalgice non cazuale care urmăresc reducerea sau eliminarea percepŃiei
durerii; evaluarea nutriŃională şi reglarea hidro-electrolitică; tratamentul
infecŃiilor oportuniste; procedurile fizioterapeutice de reabilitare;
susŃinerea psihologică a pacientului şi familiei; supravegherea
psihologică a echipei de îngrijire ale cărei performanțe emoționale stau la
baza optimizării terapeutice.
Această strategie a dus la apariŃia unor concepte experimentale,
de tip
„Hospices” şi/sau tratamente la domiciliu.
Rolul analgezicelor în îngrijirea bolnavilor muribunzi.
În practica îngrijirilor paleative ne confruntăm cu anumite situaŃii în
care bolnavii îşi caută durerea în scop de mântuire, ca o imitare sau o
participare la suferinŃele lui Hristos. Aceasta pune problema refuzului de
medicaŃie anti alergică şi o gestionare îngreunată a durerii ca simptom.
Totuşi trebuie avut în vedere că persoana care-şi consideră durerea drept
răscumpărare prin ea însăşi şi o acceptă ca atare, este aceea care o suportă cu
stoicism şi care se plânge rar.
Identificăm în această situaŃia un fenomen, pe care avem
tendinŃa să-l calificăm ca psiho-somatic, şi este esenŃial pe linia
experienŃei ascetice. Există în asceză o capacitate de a domina pasiunile, de a
domina corpul, nevoile fiziologice precum foamea, setea, oboseala, somnul şi
care are un răsunet spiritual extraordinar, martor al unităŃii şi al sinergiei
sufletului cu trupul. Lupta împotriva durerii poate fi inclusă aici, iar creştinii
au ca exemplul pe toŃi acei martiri care au suportat torturi, mutilări, arsuri,
şi care şi-au manifestat bucuria ca un dar total a fiinŃei lor lui
Dumnezeu. Aceasta ne aduce aminte de exclamaŃiile martirilor: „în acest
moment, altcineva va fi în mine, Care va suferi pentru mine”.
Utilizarea analgezicelor în îngrijirea bolnavilor muribunzi se integrează
în sfera tratamentelor paliative. Aceste practici de acompaniere şi folosire a
analgezicelor şi opiaceelor pot merge până la adormirea artificială atunci când
suferinŃa morală şi fizică sunt prea mari sau dacă bolnavul o cere. Nu este
vorba aici de a provoca moartea, ci de a o aştepta în condiŃii mai puŃin
dureroase.
Rolul comunității creştine în asistarea omului suferind.
Comunitatea creştină trebuie să fie conştientă de unitatea corpului lui
Hristos în care „dacă un mădular suferă, toate mădularele suferă cu el, şi dacă
un mădular este slăvit, toate mădularele se bucură cu el”, (1Co 12,26).
Comuniunea se împlineşte în dragostea persoanelor una pentru alta şi în
dragostea tuturor pentru Dumnezeu. De aici decurge şi cunoaşterea, pentru că
prin dragoste cunoaştem şi, prin cunoaştere ajungem la dragoste. În
comuniune are loc împlinirea persoanei, prin dezvoltarea sinelui şi întărirea
duhovnicească. Aceasta duce la creşterea comuniunii însăşi, căci dacă
Biserica realizează actul de comuniune între membrii ei, ea o face şi între
aceştia şi Dumnezeu.
Persoana se dezvoltă prin practicarea comuniunii, care solicită
exercițiul dăruirii, susținut de dragoste, al cărui act suprem îl reprezintă jertfa,
care este gestul maxim de manifestare a iubirii şi de renunŃare la stăpânirea
lumescului asupra sa.
Responsabilitatea față de aproapele.
A face bine pentru un semen este un fapt important, ce defineşte
bunătatea plină de responsabilitate a unei persoane, care nu se poate descoperi
decât în faŃa unei alte persoane.
Atr
 acția interioară către a face ceea ce este bine şi a ne feri de rău, vine din
bunătatea infinită a lui Dumnezeu. Oferind binele omenirii, Dumnezeu a dorit
ca omul iubind şi făcând bine aproapelui său să dispară diferenŃele
dintre semeni, pentru că doar atunci îl putem înŃelege pe fiecare ca
persoană unică, creat după chipul, dar la fel de important înaintea lui
Dumnezeu ca oricare altul.

Bibliografie

Buta M.G., Buta Liliana, Bioetica în Pediatrie, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2008.

Buta M.G., Buta Iulia Alexandra, Bioetica între mărturisire şi secularizare, Ed.

Renaşterea, Cluj-Napoca, 2008.

Buta M.G., Responsabilitatea faŃă de aproapele, în «Renaşterea», Cluj-Napoca,

2009. Pr. Iloaie Ştefan,. Responsabilitatea morală personală şi comunitară, Ed.
Renaşterea,

Cluj-Napoca, 2009.

Larchet J.C., Creştinul în faŃa Bolii, SuferinŃei şi MorŃii, Ed. Sophia,

Bucureşti, 2004. Marie de Hennezel, La mort intime, Ed. Robert Laffont, 1,
Paris 995.