UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA: DREPT, ANUL I, I.D.

DISCIPLINA:  Drept civil (partea generală)

TITLUL REFERATULUI: Efectele actului juridic

COORDONATOR: Conferențiar univ. dr. MUNTEAN CORNELIA

STUDENT: Văleanu Liliana-Marina

ANUL: 2020

CUPRINS
1. Actul juridic civil

2. Principiul forţei obligatorii

3. Principiul irevocabilităţii actului juridic

4. Principiul relativităţii efectelor actului juridic

5. Excepţii de la principiul relativităţii actului juridic civil:

EFECTELE ACTULUI JURIDIC

 1.Actul juridic civil este manifestarea de voinţă făcută cu intenţia
de a produce efecte juridice. Efectele actului juridic civil constau în
naşterea, modificarea sau stingerea, după caz, a unor drepturi şi obligaţii
civile corelative. Codul civil conţine o reglementare cu caracter general
a efectelor convenţiilor (art. 969-985), dar şi dispoziţii speciale
referitoare la efectele diferitelor acte juridice, cum ar fi cele consacrate
contractelor de vânzare-cumpărare (art. 1294-1404); locaţiune (art.
1410-1490); mandat (art. 1532-1559); comodat (art. 1560-1575) etc. În
ce priveşte Noul Cod Civil, acesta consacră la nivel general efectele
convenţiilor prin dispoziţiile art. 1270-1294.
Principiile efectelor actului juridic civil sunt regulile de drept civil
care arată cum şi faţă de cine se produc aceste efecte.
Acestea sunt în număr de trei:
- principiul forţei obligatorii a actelor juridice civile (pacta sunt
servanda);
- principiul irevocabilităţii actului juridic civil;
- principiul relativităţii efectelor actului juridic civil (res inter alios
acta aliis neque nocere, neque prodesse potest).
Fiecare dintre aceste principii cunoaște unele excepţii.
2. Principiul forţei obligatorii
Principiul forţei obligatorii este regula de drept conform căreia
actul juridic civil încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale se impune
autorului sau autorilor săi cu aceeaşi putere ca şi legea. Altfel spus,
dispoziţiile actului juridic civil sunt obligatorii, iar nu facultative. Acest
principiu este o consecinţă a teoriei autonomiei de voinţă, care animă
Codul nostru civil şi îşi are temeiul în prevederile art. 969 Cod civil
conform cărora "Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile
contractante", respectiv în art. 1270 Noul Cod Civ., unde se dispune:
„Contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante.
Contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părţilor ori din
cauze autorizate de lege. Contractul trebuie executat cu bună-credinţă.”
O expresie a forţei obligatorii a actului juridic o reprezintă şi
posibilitatea ca acesta să fie modificat numai prin acordul părţilor.
Forţa obligatorie a actului juridic civil depăşeşte însă cadrul strict
al raporturilor dintre părţi şi se impune atât legiuitorului, căruia nu-i este
permis decât în cazuri excepţionale să intervină asupra conţinutului
acestuia, cât şi judecătorului care, chemat fiind să soluţioneze un litigiu
între părţi, este obligat să-i respecte clauzele şi să impună respectarea lor
prin hotărârea pe care o va da.
Excepţii:
Excepţiile de la principiul forţei obligatorii reprezintă acele cazuri
în care efectele actului juridic se produc în alt mod decât cel convenit de
părţi în cuprinsul clauzelor sale. Aceste modificări involuntare ale
efectelor actului juridic civil pot viza atât restrângerea forţei obligatorii,
cât şi extinderea acesteia.
a) Restrângerea forţei obligatorii
Restrângerea forţei obligatorii a actului juridic civil are loc în
cazurile expres prevăzute de lege şi se materializează prin încetarea
acestuia înainte de termen, datorită dispariţiei unui element al său. În
literatura juridică s-a arătat că se includ în această categorie: - moartea,
interdicţia, insolvabilitatea sau falimentul mandantului ori a
mandatarului atrag încetarea contractului de mandat [art. 1552 pct. 3
C.civ.; art. 2030, alin. 1, lit. c Noul C. civ.]; - pieirea totală sau
considerabilă a lucrului conduce la încetarea contractului de locaţiune
[art. 1439 alin. (1) C.civ.; art. 1818 alin. 1 Noul C. civ.]; -împrumutul de
folosinţă încetează la moartea comodatarului, dacă încheierea
contractului s-a făcut în considerarea persoanei acestuia [art. 1563 alin.
(2) C.civ.,] - moartea sau punerea sub interdicţie a debitorului duce la
încetarea oricărui contract intuitu personae - încetarea contractului de
concesiune datorită dispariţiei, dintr-o cauză de forţă majoră, a bunului
concesionat sau ca urmare a renunţării concesionarului la contract,
datorată imposibilităţii obiective de a exploata bunul concesionat (art. 57
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2006). Tot astfel,
posibilitatea recunoscută de lege judecătorului de a interveni în unele
contracte legal încheiate diminuează forţa lor obligatorie. Cu titlu de
exemplu, avem în vedere situaţii precum: - interpretarea contractului de
către judecător poate conduce uneori la rezultate neprevăzute în realitate
de ambele părţi, mai ales atunci când judecătorul recurge la noţiunile de
echitate, bună-credinţă, bune moravuri; - judecătorul este abilitat,
îndeosebi în materia protecţiei consumatorilor să înlăture din contracte
clauzele abuzive (Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din
contractele încheiate între comercianţi şi consumatori) - puterea
obligatorie a contractului cu executare succesivă va fi suspendată
datorită intervenirii unui caz de forţă majoră, care-l împiedică temporar
pe debitor să-şi execute obligaţiile, în caz de litigiu asupra caracterizării
evenimentului respectiv drept caz de forţă majoră judecătorul fiind cel
chemat să decidă ş.a.
b) Extinderea forţei obligatorii
Extinderea forţei obligatorii a actului juridic are loc în următoarele
cazuri: - prelungirea prin lege a efectelor actului juridic civil, dincolo de
cele convenite de părţi. Astfel au fost prelungite (prorogate) cu câte 5 ani
contractele de închiriere a locuinţelor prin art. 1 din Legea nr. 17/1994,
art. 7 alin. (1) din Legea nr. 112/1995, art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 40/1999; - revizuirea efectelor actului juridic datorită
ruperii echilibrului contractual ca urmare a schimbării împrejurărilor
avute în vedere de părţi la încheierea sa. Acest caz se încadrează în aşa
numita teorie a impreviziunii (rebus sic stantibus) şi este controversat.
Teoria impreviziunii:
a) Noţiune şi domeniu
Problema se pune mai ales în acele contracte în care una din părţi are
obligaţia de a plăti o sumă de bani, iar din cauze independente de voinţa
părţilor, cum ar fi inflaţia, apare un dezechilibru între prestaţii, imposibil
de prevăzut la momentul încheierii actului. Dacă se admite că
judecătorul este abilitat în astfel de cazuri să intervină, la cererea părţii
prejudiciate, pentru a restabili echilibrul contractual, prin mărirea sau
micşorarea valorii prestaţiei uneia din părţi sau prin încetarea
contractului, ne vom găsi în prezenţa unei excepţii de la principiul forţei
obligatorii a contractului, deoarece acesta va produce efecte sau va
înceta din cauze neprevăzute de părţi în cuprinsul clauzelor sale. Se
impune să evidenţiem diferenţa esenţială existentă între leziune şi
impreviziune. Deşi în ambele cazuri este vorba despre un preţ
insuficient, leziunea se caracterizează prin aceea că încă de la încheierea
contractului preţul nu corespunde valorii bunului, pe când impreviziunea
este rodul unui dezechilibru care survine ulterior. Prin urmare, prin
impreviziune se înţelege dezechilibrul care se produce între prestaţiile
contractuale ca urmare a unei creşteri considerabile şi neprevăzute a
preţurilor. Impreviziunea poate fi întâlnită numai în cazul actelor
juridice, nu şi în cazul faptelor juridice în sens restrâns ale căror efecte
se situează prin excelenţă în domeniul imprevizibilului. Nu vom fi în
prezenţa impreviziunii nici atunci când părţile au inserat în contractul lor
clauze de indexare, care vor face să varieze preţul în funcţie de evoluţia
unui indice ales de ele sau au convenit ca în anumite situaţii să
revizuiască contractul de comun acord sau recurgând la un judecător.
b) Fundament:
Autorii care susţin teoria impreviziunii aduc în sprijinul opiniei lor
următoarele argumente: Teoria rebus sic stantibus: Unii doctrinari
apreciază, în virtutea art. 977 Cod civil, că este subînţeleasă clauza rebus
sic stantibus în contractele civile cu executare în timp. În orice contract
trebuie să fie presupusă existenţa unei clauze conform căreia obligaţiile
părţilor rămân nemodificate numai atâta timp cât şi condiţiile avute în
vedere de părţi la
încheierea acestuia rămân nemodificate. Dacă aceste condiţii se schimbă
radical, obligaţiile părţilor nu pot rămâne nemodificate. Buna-credinţă şi
echitatea: Articolul 970 Cod civil alin. 2 stabileşte: “Convenţiile obligă
nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar şi la toate urmările ce
echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei după natura sa.” Nu se situează
pe tărâmul bunei-credinţe acela care-i pretinde contractantului său o
prestaţie devenită disproporţionat de mare datorită unor cauze
imprevizibile, străine de voinţa părţilor. Teoria îmbogăţirii fără justă
cauză: obligarea uneia dintre părţi la executarea unei prestaţii care a
devenit peste măsură de oneroasă ar avea drept consecinţă îmbogăţirea
fără justă cauză a celeilalte părţi contractante. Teoria cauzei: dacă după
încheierea contractului, echilibrul prestaţiilor a fost rupt, una dintre
prestaţii nu va mai avea cauză, deoarece prestaţia nu mai este
echivalentă. Teoria abuzului de drept: deşi partea are dreptul să ceară
executarea contractului în condiţiile stipulate, ea îşi exercită abuziv
respectivul drept dacă astfel îşi ruinează economic contractantul. Teoria
forţei majore: împrejurările care determină dezechilibrul grav între
prestaţii sunt obiective, imprevizibile, inevitabile şi se situează în afara
voinţei părţilor, astfel că pot fi considerate cazuri de forţă majoră. Cauza
de forţă majoră poate conduce la încetarea contractului pentru
imposibilitatea executării obligaţiilor uneia dintre părţi. Acestor
argumente li s-au adus însă obiecţii în literatura de specialitate.
Impreviziunea în dreptul comparat:
O privire asupra dreptului comparat ne permite să constatăm că
legislaţiile unor state admit expres revizuirea contractelor pentru
impreviziune. Este, spre exemplu, cazul Italiei, Greciei, Olandei,
Algeriei. În alte ţări, deşi legislaţia nu cuprinde reglementări în această
privinţă, jurisprudenţa admite revizuirea contractului pentru
impreviziune (Elveţia, Germania, Marea Britanie). În spaţiul juridic
francez, unde teoria impreviziunii a fost frecvent invocată, mai ales în
condiţiile crizei economice generată de primul război mondial, Curtea de
Casaţie a considerat că nu este admis ca judecătorul să anuleze sau să
revizuiască contractele pentru impreviziune, oricare ar fi consecinţele
pentru debitor. Se neagă existenţa unei clauze rebus sic stantibus
fluctuaţiile de preţuri fiind de esenţa vieţii economice.
Impreviziunea în dreptul românesc:
Legislaţia românească recentă conţine numeroase acte normative care
permit reevaluarea unor creanţe în funcţie de deprecierea suferită de
moneda naţională. Este vorba despre legile care au ca obiect acordarea
de măsuri reparatorii pentru imobilele proprietate privată preluate de stat
sau de unele persoane juridice în perioada regimului comunist şi se
referă la diferite ipoteze în care se impune reevaluarea despăgubiri lor
acordate sau care trebuie înapoiate de către unele din persoanele cărora
imobilele li se restituie în natură; prevederile art. 1 alin. (2) din
Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 care-l abilitează pe judecător ca, în
cadrul procedurii somaţiei de plată, să actualizeze în raport cu rata
inflaţiei atât creanţele, cât şi dobânzile, majorările şi penalităţile datorate
potrivit legii; dispoziţiile art. 3712 alin. (3) C.proc.civ., care-i permit
executorului judecătoresc să actualizeze valoarea obligaţiilor stabilite în
bani, indiferent dacă titlul executoriu conţine sau nu criterii în acest sens.
Aceste prevederi legale nu au însă nimic comun cu impreviziunea de
vreme ce nu se referă la revizuirea prevederilor unor contracte în curs de
executare, motivată de apariţia unui dezechilibru între prestaţiile părţilor,
datorată unor împrejurări imprevizibile la data încheierii lor. Până la
elaborarea Noului Cod Civil, un singur act normativ îl autoriza pe
judecător să procedeze la revizuirea contractelor şi aceasta numai în
materia drepturilor de autor. Astfel, Legea nr. 8/1996 privind dreptul de
autor şi drepturile conexe, prin art. 43 alin. (3), dispune că "în cazul unei
disproporţii evidente între remuneraţia autorului operei şi beneficiile
celui care a obţinut cesiunea drepturilor patrimoniale, autorul poate
solicita organelor jurisdicţionale competente revizuirea contractului sau
mărirea convenabilă a remuneraţiei”. Codul civil în vigoare şi nici alt act
normativ nu reglementează însă, cu caracter de generală aplicare,
posibilitatea revizuirii contractelor pentru impreviziune. Opinia noastră
În ce ne priveşte considerăm că revizuirea pentru impreviziune poate fi
realizată doar în acele cazuri în care lege sau părţile însele, printr-o
clauză inserată în convenţia lor prevăd expres posibilitatea revizuirii şi
condiţiile în care ea poate fi realizată. Noul Cod Civil consacră cu
caracter general impreviziunea prin dispoziţiile art. 1271: “ Părţile sunt
ţinute să-şi execute obligaţiile chiar dacă executarea lor a devenit mai
oneroasă. (alin. 1)” “ Cu toate acestea părţile sunt obligate să
negocieze în vederea adaptării contractului sau încetării acestuia, dacă
executarea devine excesiv de oneroasă pentru una dintre părţi din cauza
unei schimbări a împrejurărilor: - care a survenit după încheierea
contractului - care nu putea fi avută în vedere în mod rezonabil în
momentul încheierii contractului şi - cu privire la care partea lezată nu
trebuie să suporte riscul producerii. Dacă într-un termen rezonabil părţile
nu ajung la un accord, instanţa poate să dispună: - adaptarea contractului
pentru a distribui în mod echitabil între părţi pierderile şi beneficiile ce
rezultă din schimbarea împrejurilor; - încetarea contractului în momentul
şi condiţiile pe care le stabileşte”

3. Principiul irevocabilităţii actului juridic

Conform art. 969 alin. (2) C.civ., respectiv 1270 alin. 2 convenţiile "se
pot revoca prin consimţământul mutual sau din cauze autorizate de
lege." În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile Noului Cod Civ. ( art. 1270 alin.
2): “ contractul se modifică sau înceteză numai prin acordul părţilor sau
din cauze autorizate de lege”. Principiul irevocabilităţii este regula de
drept civil conform căreia actul juridic bilateral nu poate înceta prin
voinţa unei singure părţi, iar actul juridic unilateral nu poate înceta ca
urmare a manifestării de voinţă în acest sens a autorului său.
Excepţii

Constituie excepţii de la principiul irevocabilităţii acele situaţii în care

actul juridic poate fi făcut să înceteze prin voinţa unei singure părţi, iar
autorului actului juridic unilateral îi este permis să-i pună capăt prin
propria voinţă. a. În materia actelor juridice bilaterale (şi multilaterale)
sunt evocate, de obicei următoarele excepţii de la principiul
irevocabilităţii: - revocarea donaţiei între soţi (art. 937 C.civ.); -
revocarea contractului de mandat de către mandant (art. 1553-1555
C.civ.); - denunţarea contractului de locaţiune încheiat pe durată
nedeterminată (art. 1436 C.civ.) - încetarea depozitului din iniţiativa
deponentului (art. 1616 C.civ.); - denunţarea de către chiriaş a
contractului de închiriere a locuinţei înainte de împlinirea termenului
pentru care a fost încheiat [art. 241it. a) din Legea nr. 114/1996]; ş.a. b.
Actele juridice unilaterale pot fi revocate în următoarele cazuri: -
revocarea testamentelor, testamentul fiind un act esenţialmente revocabil
- actul unilateral de voinţă prin care un succesibil renunţă la moştenire
poate fi revocat, dar numai în interiorul termenului de acceptare de 6
luni, prevăzut de art. 700 C.civ. şi cu condiţia ca moştenirea să nu fi fost
între timp acceptată de un alt erede (art. 701 C.civ.); - revocarea
acceptării exprese sau tacite a moştenirii, în cazul în care succesiunea ar
fi absorbită sau micşorată cu mai mult de jumătate, printr-un testament
descoperit ulterior acceptării (art. 694 C.civ.); - consimţământul
părinţilor sau, după caz, al părintelui exprimat în vederea adopţiei
copilului poate fi revocat în termen de 30 de zile de la exprimării [art. 16
alin. (2) din Legea nr. 237/2004 privind regimul juridic al adopţiei]. ş.a.

4. Principiul relativităţii efectelor actului juridic civil

Principiul relativităţii este regula de drept potrivit căreia actul

juridic civil produce efecte numai în raport cu autorul sau autorii săi,
fără ca acestea să profite sau să dăuneze altor persoane. Principiul
relativităţii efectelor actului juridic civil nu poate fi însă interpretat în
sensul că terţii pot să ignore pur şi simplu existenţa drepturilor şi a
obligaţiilor cărora actul le dă naştere. Pentru analiza acestui principiu
este necesar să ne referim la categoriile de persoane care pot avea
legătură cu un act juridic civil şi modul în care efectele acestuia se pot
răsfrânge asupra lor.
a. Părţile sunt persoanele care au participat la încheierea actului
juridic, fie personal, fie prin reprezentant.
b. Avânzii-cauza îşi trag numele din latinescul habentes causam (în
franceză - ayant cause). Aceştia sunt persoanele care nu au participat la
încheierea actului juridic, dar faţă de care se produc anumite efecte ale
sale, datorită legăturilor juridice în care se află cu una din părţile actului.
Există trei categorii de avânzi-cauza: succesorii universali şi cu titlu
universal; succesorii cu titlu particular; creditorii chirografari.
- succesorul universal este persoana care dobândeşte de la o altă
persoană (autorul) un patrimoniu, adică o universalitate de bunuri.
(moştenitorii legali, legatarul sau legatarii cu titlu universal, persoana
juridică dobânditoare a unei părţi din patrimoniul alteia). Ei sunt
consideraţi continuatori ai personalităţii autorului aşa că se vor substitui,
în principiu, în toate drepturile şi obligaţiile acestuia. Ca urmare, efectele
actelor juridice încheiate de autor se vor produce şi în privinţa lor, deşi
nu au participat la încheierea acestora. - succesorii cu titlu particular sunt
persoanele care dobândesc de la una din părţile actului juridic un drept
asupra unui anumit bun, privit individual. Sunt, spre exemplu, succesori
cu titlu particular cumpărătorul, legatarul cu titlu particular, donatarul. -
creditorii chirografari sunt aceia care nu au o garanţie reală (gaj, garanţie
reală mobiliară, ipotecă). Ei nu se bucură decât de "dreptul de gaj
general". Creditorii chirografari sunt avânzi-cauza faţă de actele juridice
pe care debitorul lor le încheie cu privire la bunurile din patrimoniul lor,
în sensul că trebuie să le respecte, chiar dacă prin ele se micşorează
patrimoniul acestuia şi, pe cale de consecinţă, se reduce gajul lor
general. Pe de altă parte, actele juridice prin care debitorul lor îşi
măreşte patrimoniul le profită, în sensul că sporeşte obiectul gaj ului lor
general şi şansele ca la scadenţă să-şi poată executa creanţa.
c. Terţii (penitus extraneii) sunt persoanele absolut străine de actul
juridic civil. Ei nu participă, personal sau prin reprezentant, la încheierea
actului juridic şi nici nu sunt avânzi-cauza. Ca urmare, actul juridic nu
va produce efecte faţă de ei.
5. Excepţii de la principiul relativităţii actului juridic civil:
Excepţiile de la principiu relativităţii sunt cazurile în care actul
juridic civil produce efecte şi faţă de alte persoane decât părţile, ca
urmare a voinţei părţilor. Excepţiile aparente Sunt excepţii aparente
acele cazuri în care numai la o examinare sumară se pare că actul juridic
civil ar produce efecte şi faţă de alte persoane decât părţile, în realitate
fiind pe deplin aplicabil principiul relativităţii. Majoritatea autorilor
consideră că se încadrează în categoria excepţiilor aparente de la
principiul relativităţii efectelor actului juridic civil: - situaţia avânzilor-
cauza - promisiunea faptei altuia care este un contract prin care o
persoană - debitorul- se obligă faţă de creditor să determine pe o terţă
persoană să-şi asume un anume angajament juridic în folosul
creditorului din contract. - reprezentarea care este procedeul juridic prin
care o persoană, numită reprezentant, încheie un act juridic în numele şi
pe seama altei persoane, numită reprezentat. - acţiunile directe.
Excepţiile veritabile Stipulaţia pentru altul este considerată singura
excepţie veritabilă de la principiul relativităţii efectelor actului juridic.
Stipulaţia pentru altul, numită şi contractul în folosul unei terţe persoane,
este acel contract prin care o parte, denumită stipulant, dispune ca
cealaltă, denumită promitent, să dea, să facă, sau să nu facă ceva în
folosul unei terţe persoane, străină de contract, denumită terţ beneficiar.
Suntem în prezenţa unei veritabile excepţii de la principiul relativităţii
actului juridic civil deoarece, prin voinţa părţilor contractante, se naşte
un drept direct în patrimoniul altei persoane, străină de contract.
BIBLOGRAFIE:

1. Codul Civil

2. http://www.wikipedia.com/

3. Legea nr. 237/2004 privind regimul juridic al adopţiei

4. Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe