UNIVERSITATEA”ALEXANDRU IOAN CUZA” DIN IAȘI

EXTENSIUNEA DIN BĂLȚI

FACULTATEA DE DREPT

REFERAT
Disciplina: Dreptul European al
Mediului

TEMA :
Lect. univ.,
Poluare dr.:Ion Dănoi
a elaborat masteranda :
a Simionica Oxana

atmosfe
rică
Bălţi – 2020

Plan:

1
1. Atmosfera și importanța acesteia;
2. Sursele poluării atmosferice;
3. Realizări în combaterea poluării
atmosferice;
4. Instituții internaționale și europene cu
competențe în vederea protecției mediului ;
5. Vorbind despre calitatea aerului în
Republica Moldova;
6. Concluziii;
7. Bibliografie.

2
1. Atmosfera și importanța acesteia

Atmosfera constituie mediul de viaţă pe Terra, calitatea vieţii fiind direct dependentă de
calitatea aerului. Învelişului gazos alcătuit din aer, care înconjoară pământul, nu i se poate
stabili o limită superioară precisă, stratul de aer din jurul planetei noastre trecând treptat în
spaţiul interplanetar. Acţionând ca o pătură protectoare (care ecranează razele dăunătoare ale
soarelui), atmosfera menţine o temperatură propice vieţii pe pământ. Totodată, ea acţionează ca
un depozit pentru diverse gaze şi particule care – localizându-se în diferitele ei straturi –
influenţează clima.

Poluarea atmosferică dăunează sănătății noastre și mediului înconjurător, aceasta,

provine în principal din industrie, transport, producția de energie și agricultură. Astfel poluarea
atmosferică nu este aceeași peste tot. În atmosferă sunt eliberaţi poluanţi diferiţi, dintr-o mare
varietate de surse. Odată ajunși în atmosferă, aceștia se pot transforma în poluanţi noi și se pot
răspândi în toată lumea.

Consecinţele poluării atmosferei sunt uneori vizibile şi imediate, alteori ele se produc cu
întârziere (cum este cazul distrugerii treptate, în anumite zone, a stratului de ozon). Pe măsura
pătrunderii în atmosferă a unei cantităţi tot mai mari de raze ultraviolete, ca urmare a distrugerii
păturii de ozon, creşte numărul cazurilor de cancer al pielii şi incidenţa cazurilor de cataractă.
Aceeaşi cauză poate avea ca efect scăderea cantitativă şi calitativă a producţiilor agricole.

Deasemenea poluarea atmosferică are un impact negativ și asupra calității apei și solului
și dăunează ecosistemelor prin eutrofizare (excesul de poluare cu azot) și ploaie acidă. Așadar,
sunt afectate atât agricultura și pădurile, cât și materialele și clădirile. Deși poluarea atmosferică
a scăzut în general în Europa în ultimele decenii, nu este încă garantată atingerea obiectivului
Uniunii pe termen lung, și anume de „a se ajunge la un nivel al calității aerului care să nu aibă un
impact negativ semnificativ asupra sănătății umane și a mediului”. Standardele de calitate a
aerului sunt adesea încălcate, în special în zonele urbane („hotspots” de poluare atmosferică),
unde locuiesc majoritatea cetățenilor europeni. În prezent, cei mai problematici poluanți sunt
particulele fine, dioxidul de azot și ozonul troposferic.

Și totuși în ultimele decenii, calitatea aerului în Uniunea Europeană (UE) s-a îmbunătățit,
datorită eforturilor comune ale Uniunii și ale autorităților naționale, regionale și locale. Drept
urmare, începând cu anul 2000, PIB-ul UE a crescut cu 32 %, în timp ce emisiile principalilor
poluanți atmosferici au scăzut cu valori cuprinse între 10 % și 70 %, în funcție de poluant.

Cu toate acestea, în majoritatea statelor membre, calitatea vieții cetățenilor UE continuă

să fie afectată, deoarece nu sunt încă respectate standardele de calitate a aerului. Situația este
gravă în special în zonele urbane, unde locuiesc majoritatea europenilor. Poluarea aerului
reprezintă o cauză atât a bolilor cronice, cât și a altor boli grave, cum ar fi astmul, problemele
cardiovasculare și cancerul pulmonar. Potrivit celor mai recente date publicate de Organizația
Mondială a Sănătății, nivelurile poluării aerului rămân periculos de ridicate în multe părți ale
lumii, 9 din 10 persoane respirând aer cu niveluri ridicate de poluanți. Poluarea aerului reprezintă
în continuare cauza principală a deceselor premature determinate de factorii de mediu în UE,
3
estimându-se că aceștia provoacă peste 400 000 de decese premature pe an. Toate acestea au un
preț ridicat pentru societate, implicând costuri externe ridicate legate de sănătate. Gradul de
sensibilizare a publicului cu privire la poluarea aerului este ridicat, iar cetățenii se așteaptă la
măsuri din partea autorităților. În cadrul unui sondaj de opinie recent privind mediul în UE,
poluarea aerului a fost menționată drept problema care îi preocupă cel mai mult pe cetățeni,
după schimbările climatice. Cetățenii au așteptări legitime în privința unor măsuri eficace, care
vor fi adoptate la toate nivelurile pentru a reduce poluarea aerului și pentru a-i proteja de efectele
dăunătoare ale acesteia.1

2.Sursele poluării atmosferice

Aerul - este un amestec de azot şi oxigen necesar activităţii vitale a organismelor aerobe,
inclusiv a oamenilor. Acest amestec conţine şi o cantitate neînsemnată de alte gaze: neon, argon,
heliu, cripton, xenon, radon, bioxid de carbon, hidrogen, vapori de apă şi alte particule, care
practic nu au nici o influenţă asupra organismelor vii. Dar dezvoltarea societăţii umane, spre
regret, duce la crearea unui impact antropic şi tehnogen negativ asupra calităţii aerului.
Poluarea aerului este generată în special de folosirea energiei şi de activităţile de
transportare. Urbanizarea, dezvoltarea industriei şi a transportului provoacă emisii cu
concentraţii mari de substanţe poluante în atmosferă, emisii care duc la efecte nocive asupra
naturii şi a tuturor organismelor vii. Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, circa
70% din populaţia urbană a lumii respiră aer poluat şi doar circa 10% din populaţia lumii respiră
aer, calitatea căruia este în limitele acceptabilităţii.
Arderea combustibilului şi deşertizarea teritoriilor duc la creşterea nivelului emisiilor
bioxidului de carbon care este principalul gaz de seră şi care dă o creştere anuală a temperaturii
biosferei de circa + 0,3 o C. În aşa mod starea climei pe planeta noastră se înrăutăţeşte din an în
an. Activitatea prioritară în domeniul ecologiei constă în studierea relaţiilor organismelor vii cu
mediul ambiant (ISO 6107/3-85). Ecologiştii acordă o atenţiei deosebită protecţiei aerului
atmosferic deoarece poluarea atmosferei cauzează la consecinţe negative pe scară globală:
 distrugerea stratului de ozon;
 efectul de seră, legat de majorarea volumului emisiilor în atmosferă a bioxidului
de carbon, protoxidului de azot şi metanului;
 ridicarea temperaturii planetei;
 înrăutăţirea sănătăţii oamenilor, impactul nociv asupra plantelor şi animalelor.2
Un poluant din aer este “orice substanță din aer care, în cantități destul de ridicate, ar
putea să dăuneze oamenilor, animalelor, plantelor sau obiectelor”. Există mulți poluanți în aer,
iar diferitele elemente care constituie poluarea aerului variază de la o regiune la alta. Cu toate
acestea, unii poluanți sunt monitorizați mai atent decât alții pentru că se știe că pot dăuna
mediului sau sănănății. 3
Poluarea poate fi de natură:
 fizică - poluarea termică - deversare abur, apă caldă, apă fierbinte;
 poluare sonoră;
 chimică - deversare substanţe poluante (peste 20.000);
 biologică - agenţi patogeni din dejecţii animaliere și din reziduuri din industria
alimentară;

1 https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52018DC0330&from=CS- Accesat la
09.12.2020;
2 http://www.clima.md/files/CercetareSC/Publicatii/Mediul%20Ambiant%20nr%203%20Iunie
%202005%20Copacinschi%20et%20al.pdf- accesat la 09.12.2020;
3 https://www.europeanlung.org/assets/files/ro/publications/outdoor-air-pollution-ro.pdf - accesat la 09.12.2020;
4
  radioactivă - izotopi radioactivi - Cs-137, Cs-144, Sr-90, Ba-140, I-131, U-238,
Zr-95 etc.).
Dacă e să ne referim la componență, Poluarea poate fi :
• simplă, cauzată de un singur poluant ;
•complexă, întâlnită în zonele industriale și în cele urbane cu circulație intensă de
autovehicule.
Poluanții reprezintă acele substanțe (naturale sau artificiale) care, apărute în
concentrații suficiente în factorii de mediu, pot produce un efect măsurabil asupra omului,
animalelor, plantelor sau materialelor.

Poluanții se înpart în - Poluanţii primari:

 monoxidul de C – CO
 dioxidul de sulf;
 oxizii de N - NOx - compuşii organici volatili (volatile organic compounds –
VOC), în special hidrocarburi (HC) - particulele în suspensie;
Poluanţii secundari sunt compuşii ce apar prin reacţiile poluanţilor primari cu alţi
constituenţi ai atmosferei. Poluanţii secundari ai aerului sunt:
- acidul sulfuric şi sulfaţii;
- acidul azotic şi azotaţii;
- ozonul şi alţii oxidanţi;

Sursele de poluare a aerului pot fi clasificate în funcţie de origine în:

a) surse naturale;
b) surse artificiale ;

1) Sursele naturale de poluare - provoacă poluări importante ale atmosferei numai în

cazuri excepţionale.
a) Erupţiile vulcanice determină eliminarea în atmosferă a unor produşi toxici în
stare gazoasă, lichidă sau solidă cu efecte negative asupra mediului. Cenuşa
vulcanică, vaporii de apă şi gazele emanate, sub formă de compuşi cu S, oxizi de
5
 N şi de C, formează în atmosferă nori groşi care, purtați de curenții de aer se pot
deplasa la distanțe mari de locul în care a avut loc erupţia.
Remanenţa acestor suspensii în atmosferă este mare, influenţând dispersia energiei
radiate de Pământ şi contribuind la accentuarea fenomenului denumit „efect de seră”.
Efect de seră - procesul de încălzire al unei planete datorat reflectării spre suprafaţa
acesteia a radiaţiei emise, din cauza prezenţei în atmosferă a unor gaze cu efect de seră (vapori
de apă, dioxid de carbon, metan). În ultima jumătate de secol cantităţile mari de gaze cu efect de
seră emise în atmosferă au diminuat permeabilitatea atmosferei pentru radiaţiile calorice
reflectate de Pământ spre spaţiul interplanetar conducând la aşa-numitul fenomen de încălzire
globală.
b) Furtunile de praf şi de nisip - important factor în poluarea aerului. În perioade
lipsite de precipitaţii solul pierde partea aeriană a vegetaţiei rămânând expus
acţiunii vântului. De pe sol se ridică o parte din particulele componente care se
transformă în suspensii aeriene reţinute în atmosferă perioade lungi de timp.
Depunerea suspensiilor prin sedimentare sau ca urmare a efectului de spălare realizat de
ploi se poate produce la distanţe mari în raport cu locul în care au fost produse. Cercetările
efectuate în această privinţă au arătat că deşertul Sahara înaintează în fiecare an cu 1,5 - 10 Km.
La noi în ţară furtunile de praf sunt caracteristice lunii aprilie care este o lună vântoasă (23
aprilie 1960, 18 aprilie 1965 şi 24 aprilie 1973 când, primele două au purtat un praf galben din
loessuri asiatice iar ultima praf şi nisip de culoare roşie de origine nord-africană).
c) Incendiile naturale se produc, în general, în anii deosebit de secetoşi când
umiditatea scade natural sub pragul critic. Incendiile maselor vegetale prin
cantităţile mari de fum şi cenuşă pe care le eliberează, prin oxizii de S, N, C
rezultaţi şi prin distrugerea vegetaţiei determină: inhibarea dezvoltării plantelor;
reducerea vizibilităţii; apariţia de probleme ale aparatului respirator, apariţia de
alunecări de teren.
d) Alte sursele naturale de poluare:
• omul şi animalele - prin procesele fiziologice evacuează în mediu dioxid de
carbon, viruşi etc.;
• plantele - eliberează în mediu fungi, polen, substanţe organice şi anorganice;
• solul - eliberează în mediu viruşi, pulberi ca urmare a fenomenului de eroziune;
• apa - prin aerosoli încărcaţi cu săruri cum ar fi sulfaţi sau cloruri;
• descompunerea substanţelor organice - eliberează CH4, H2S, NH3 etc.;
• radioactivitatea terestră implicată prin radionuclizi emişi de roci, precum şi
radioactivitatea cosmică;
• descărcările electrice - produc ozon în troposferă.

2) Surse artificiale (antropice):

- arderea combustibililor fosili – eliminare compuşi organici volatili etc.;
- traficul - eliberarea în atmosferă a CO, NO2, N2O, pulberi, Pb, SO2;
- industria petrochimică - eliberează CO, NO2, SO2;
- metalurgia feroasă primară - eliberează pulberi cu conţinut de Fe, NO2, SO2
- metalurgia neferoasă – eliberează pulberi de metale grele cum ar fi Pb, Cd, As, Zn,
NO2, SO2;
- industria materialelor de construcţii - elimină în atmosferă pulberi, CO2, CO, SO2,
NO2, F2;
- agricultura este responsabilă de eliberarea de NH3, NO2, CH4, pesticide;
- industriile producătoare şi utilizatoare de substanţe care reduc stratul de ozon cum sunt
hidrocarburile fluoroclorurate şi/sau bromurate
- accidente tehnologice declanşate de om.

6
 3. Realizări în combaterea poluării atmosferice

În vederea soluționării problemei poluării atmosferice acționează de mai multe decenii,

scopul este de a reduce poluarea aerului la niveluri care să minimizeze efectele dăunătoare
asupra sănătății umane și asupra mediului pe întreg teritoriul UE. Poluarea aerului depășește
granițele naționale și, prin urmare, este importantă coordonarea la nivelul UE. Legislația UE
lasă la latitudinea statelor membre alegerea mijloacelor prin care să se conformeze valorilor
limită convenite la nivelul UE. Pentru sursele principale de poluare, sunt aplicate standarde la
nivelul UE în vederea asigurării unei funcționări eficiente a pieței interne.

În vederea îndeplinirii acestui obiectiv, politicile eficace privind calitatea aerului

necesită adoptarea de măsuri și cooperarea la nivel mondial, european, național și local.

Cu toate acestea calitatea aerului s-a îmbunătățit considerabil în Europa de când UE a

început să se ocupe pentru prima dată de această problemă în anii 1970. Concentrațiile de
substanțe cum ar fi dioxidul de sulf (SO2), monoxidul de carbon (CO), benzenul (C6H6) și
plumbul (Pb) au scăzut semnificativ de atunci.

UE dispune de trei mecanisme juridice diferite pentru a gestiona poluarea atmosferică:

definirea standardelor generale privind calitatea aerului pentru concentrațiile de

poluanți atmosferici în mediul înconjurător;
stabilirea unor limite naționale privind totalul emisiilor poluante;
precum și conceperea unor acte legislative specifice privind sursa poluării, de
exemplu controlul emisiilor industriale sau standarde privind emisiile care provin
de la autovehicule, eficiența energetică sau calitatea combustibililor.

Aceste acte legislative sunt completate de strategii și măsuri de promovare a protecției

mediului înconjurător și de integrare a acesteia în alte sectoare.

Programul „Aer curat pentru Europa”4 din 2013 a reconfirmat obiectivul de a atinge
conformitatea deplină cu standardele în vigoare de calitate a aerului pe întreg teritoriul UE în cel
mai scurt termen posibil și a stabilit obiective pentru anii 2020 și 2030. Astfel, eforturile în
materie de politică ale UE se bazează pe trei piloni principali.5:

Primul pilon include standardele de calitate a aerului înconjurător prevăzute în

Directivele privind calitatea aerului înconjurător6 pentru ozonul troposferic, particulele în
suspensie, oxizii de azot, metalele grele periculoase și alți poluanți. Aceste standarde privind
calitatea aerului trebuiau să fie atinse de toate statele membre pe teritoriile lor începând cu anul
2005 sau 2010, în funcție de poluant.

Al doilea pilon îl reprezintă obiectivele naționale de reducere a emisiilor stabilite în

Directiva privind plafoanele naționale de emisie pentru cei mai importanți poluanți atmosferici
transfrontalieri: oxizii de sulf, oxizii de azot, amoniacul, compușii organici volatili și particulele

4 COM(2013) 918.
5 https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52018DC0330&from=CS- accesat la
09.12.2020;
6 Directivele 2004/107/CE și 2008/50/CE;
7
în suspensie7 Obiectivele naționale de reducere a emisiilor au fost revizuite recent pentru a
include noi limite care trebuie atinse în 2020 și 2030, precum și încă un poluant - particulele fine
de materie (PM2,5). Până în 2019, statele membre trebuie să elaboreze Programe naționale de
control al poluării atmosferice, în vederea îndeplinirii angajamentelor de reducere a emisiilor.

Al treilea pilon include standardele de emisii pentru sursele principale de poluare, de la

emisiile vehiculelor și ale navelor la energie și industrie. Aceste standarde sunt prevăzute la
nivelul UE în cadrul legislației care vizează emisiile industriale 8, emisiile generate de centrale
electrice9, vehicule10 și combustibili pentru transport, precum și performanța energetică a
produselor11.

Astfel în dependență de sursa de poluare, pornind de la obiectivele propuse în Strategia

tematică privind poluarea atmosferică din 2005 (de a reduce particulele fine cu 75% și ozonul
troposferic cu 60%, precum și cu 55% amenințările la adresa mediului natural cauzate de
acidifiere și eutrofizare - toate până în 2020, având drept bază nivelurile din 2000), în iunie 2008,
a intrat în vigoare o Directivă revizuită privind calitatea aerului înconjurător, fuzionând
majoritatea actelor legislative existente în domeniu. Doar cea de a patra „directivă-fiicăˮ a
Directivei-cadru anterioare privind calitatea aerului a rămas încă vigoare în prezent, stabilind
valori-țintă (mai puțin stricte decât valorile-limită) pentru arsenic, cadmiu, mercur, nichel și
hidrocarburile aromatice policiclice.

Directiva  2008/50/CE privind calitatea aerului înconjurător vizează să reducă poluarea

atmosferică la niveluri care să minimizeze efectele nocive asupra sănătății umane și a mediului
înconjurător. În acest scop, Directiva precizează măsurile pentru definirea și stabilirea
obiectivelor privind calitatea aerului înconjurător (și anume limitele care nu trebuie depășite pe
teritoriul UE) în raport cu principalii poluanți atmosferici (dioxidul de sulf, oxidul de azot, oxizii
de azot, particulele (fine) de materie, plumbul, benzenul, monoxidul de carbon și ozonul). Statele
membre au obligația de a defini zone și aglomerări cu scopul de a evalua și gestiona calitatea
aerului înconjurător, de a monitoriza tendințele pe termen lung și de a pune informații la
dispoziția publicului. Atunci când calitatea aerului este bună, aceasta trebuie menținută; dacă
valorile-limită sunt depășite, trebuie luate măsuri.

Programul Aer curat pentru Europa lansat de către Comisia Europeană la sfârșitul
anului 2013, vizează două obiective principale: asigurarea respectării legislației actuale până
în 2020 și noi obiective privind calitatea aerului pentru perioada până în 2030.

Principalul instrument legislativ pentru îndeplinirea acestor obiective

este Directiva  privind plafoanele naționale de emisie, revizuită, care stabilește plafoane
naționale de emisii mai stricte pentru cinci principali poluanți - dioxidul de sulf, oxizii de azot,
compușii organici volatili nemetanici, amoniacul și particulele fine - pentru a reduce efectele
nocive ale acestora asupra mediului și a înjumătăți impactul lor asupra sănătății în comparație
cu 2005.

Directiva impune statelor membre să elaboreze programe naționale de control al poluării

aerului. De asemenea, transpune angajamentele privind reducerea poluării pentru 2020 asumate

7 Directiva 2001/81/CE, astfel cum a fost înlocuită de Directiva 2016/2284/UE;

8 Directiva 2010/75/UE privind emisiile industrial;

9 Directiva 2010/75/UE privind emisiile industriale și Directiva 2015/2193/UE privind instalațiile medii de ardere;
10 Directiva 97/70/CE privind calitatea carburanților;
11 Directiva 2009/125/CE privind proiectarea ecologică;
8
de UE și statele sale membre în cadrul Protocolului de la Göteborg, pentru a reduce gradul de
acidifiere și de eutrofizare și nivelul de ozon troposferic, la Convenția Comisiei Economice
pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (UNECE) privind poluarea atmosferică
transfrontalieră pe distanțe lungi. În cadrul programului, a fost adoptată, de asemenea, o nouă
directivă pentru reducerea poluării atmosferice provenind de la instalații medii de ardere, cum ar
fi cele utilizate pentru producerea de energie sau încălzirea locuințelor.

În vederea limitării poluării cauzate de transport au fost adoptate mai multe directive,
princare au fost stabilite norme de emisii pentru diferite categorii de vehicule, cum ar fi
autoturismele, vehiculele utilitare ușoare, autobuzele, camioanele și motocicletele, precum și
prin reglementarea calității combustibilului. Actualele standarde de emisie Euro 5 și Euro 6
pentru autoturisme și furgonete ușoare stabilesc limitele de emisii pentru o serie de poluanți
atmosferici, în special pentru oxizii de azot și particulele în suspensie. Statele membre sunt
obligate să refuze omologarea de tip, înmatricularea, vânzarea și introducerea vehiculelor (și a
dispozitivelor de schimb pentru controlul poluării) care nu respectă aceste limite. Din septembrie
2017, se utilizează un ciclu de testare mai realist: la modelele noi de autovehicule se testează
„emisiile generate în condiții reale de conducere” (RDE).

De asemenea, există norme privind conformitatea în funcționare (potrivit cărora

vehiculele trebuie să continue să respecte standardele cât timp sunt în circulație), durabilitatea
dispozitivelor pentru controlul poluării, sistemele de diagnosticare la bord (OBD), măsurarea
consumului de carburant, precum și accesul la informațiile referitoare la repararea și întreținerea
vehiculelor pentru operatorii independenți.

Există norme similare pentru vehiculele grele, cum ar fi autobuzele și camioanele.

Recent, a fost adoptat un nou Regulament privind omologarea de tip și supravegherea pieței
autovehiculelor, care a intrat în vigoare la 1 septembrie 2020, și are scopul de a mări calitatea și
independența serviciilor tehnice și să verifice dacă automobilele deja în circulație sunt în
conformitate cu cerințele.

Pentru a reduce poluarea cauzată de nave - despre care se susține că provoacă 50 000 de
decese premature în fiecare an - UE a stabilit limite pentru conținutul de sulf al combustibililor
folosiți în transportul maritim de navele care circulă pe mările europene. Limita generală pentru
sulf va scădea de la 3,5 % la 0,5 % până în 2020, în conformitate cu limitele stabilite de
Organizația Maritimă Internațională. Din 2015, se aplică însă o normă și mai strictă, de 0,1%, în
anumite zone desemnate ca „zone de control al emisiilor de sulf“, precum Marea Baltică,
Canalul Mânecii și Marea Nordului. Au fost stabilite norme de emisii suplimentare
pentru  echipamentele mobile fără destinație rutieră, cum ar fi excavatoarele, buldozerele și
ferăstraiele cu lanț, precum și pentru tractoarele agricole și forestiere și ambarcațiunile de
agrement, cum ar fi ambarcațiunile de sport.

În vederea reglementării activităților industriale foarte poluante care sunt responsabile de

o parte semnificativă a poluării în Europa, a fost adoptată Directiva  privind emisiile
industriale (DEI) - ce vizează consolidarea și fuzionarea tuturor Directivelor relevante (privind
incinerarea deșeurilor, compușii organici volatili, instalațiile mari de ardere și prevenirea și
controlul integrat al poluării etc.) într-un singur instrument legislativ coerent, pentru a facilita
aplicarea legislației și a reduce la minimum poluarea din diverse surse industriale.

DEI stabilește obligațiile care urmează a fi îndeplinite de către toate instalațiile

industriale, cuprinde o listă de măsuri pentru prevenirea poluării apei, aerului și solului și oferă o
bază pentru elaborarea autorizațiilor și permiselor de funcționare pentru instalațiile industriale.
Prin intermediul unei abordări integrate, ia în considerare performanța de mediu globală a unei
9
instalații, inclusiv utilizarea materiilor prime sau eficiența energetică. Conceptul de „cele mai
bune tehnici disponibile” (BAT) joacă un rol central, precum și flexibilitatea, inspecțiile de
mediu și participarea publicului.

De asemenea, UE a protejat sănătatea și securitatea lucrătorilor din întreaga Europă prin

legislația sa de stabilire a cerințelor minime privind calitatea aerului la locul de muncă 12, ce
include instituirea unor valori-limită de expunere profesională pentru o serie de substanțe
chimice periculoase. Comisia Europeană a fost în mod special activă, prezentând o serie de
propuneri de modificare a Directivei privind agenții cancerigeni și mutageni, prin stabilirea unor
valori-limită menite să îmbunătățească, pentru milioane de lucrători, protecția împotriva
cancerului profesional – cel mai important factor de deces la locul de muncă .

4. Instituții internaționale și europene cu atribuții în domeniul

protecției mediului;

Protejarea mediului este esenţială pentru calitatea vieţii generaţiilor prezente şi viitoare.
Provocarea actuală este reprezentată de combinarea protecţiei mediului cu creşterea economică
continuă într-o manieră care să fie sustenabilă.

În domeniul protecţiei mediului există un număr mare de organizaţii care asigură

conservarea, analiza şi monitorizarea mediului în diferite modalităţi. Aceste organizaţii de
mediu pot fi globale, regionale, naţionale sau locale.

Organismele internaţionale şi europene cu atribuţii în domeniul protecţiei mediului sunt

următoarele:

1) Organizaţia Naţiunilor Unite – ONU:

ONU a fost înfiinţată la 24 octombrie 1945 când un număr de 51 de ţări s-au angajat să
menţină pacea prin cooperare internaţională şi securitate colectivă. Astăzi, aproape toate
naţiunile lumii sunt membre ONU: în total 192 de state. ONU oferă mijloace pentru rezolvarea
conflictelor internaţionale şi pentru formularea de politici în chestiuni care ne afectează pe toţi.
În cadrul Organizaţiei toate statele membre – mari sau mici, bogate sau sărace, cu vederi politice
şi sisteme sociale diferite – au un cuvânt de spus şi drept de vot egal.

2) Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP)

Principalul organism al ONU, UNEP, creat în vederea protecţiei mediului, a fost înfiinţat
imediat după Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediul Uman, desfăşurată la Stockholm în anul
1972 şi are mandatul de a coordona la nivel mondial integrarea politicilor de protecţie a
mediului în celelalte sectoare în vederea asigurării unei dezvoltări durabile.

3) Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a Naţiunilor Unite (CSD)

12 Directiva-cadru 89/391/CEE (JO L 183, 29.6.1989, p. 1), completată în special prin Directiva 89/654/CEE
privind locurile de muncă (JO L 393, 30.12.1989, p. 1), Directiva 98/24/CE privind agenții chimici (JO L 131,
5.5.1998, p. 11) și Directiva 2004/37/CE privind agenții cancerigeni și mutageni la locul de muncă (JO L 158,
30.4.2004, p. 50)
10
 CSD creată în anul 1993, ca urmare a Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Mediu şi
Dezvoltare (UNCED) de la Rio de Janeiro din 1992. CSD este format din reprezentanţi ai 53 de
state aleşi odată la 3 ani. CSD are sesiuni anuale axate pe diverse tematici ale dezvoltării
durabile, pilonul cel mai important al dezvoltării durabile fiind protecţia mediului.

4) Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD)

Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare - este o reţea de dezvoltare globală a
ONU, care pledează pentru dezvoltare şi conectează statele prin accesul la cunoştinţe, experienţe
şi resurse menite să ofere oamenilor o viaţă mai bună.
Liderii lumii s-au angajat să îndeplinească Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului până
în 2015, inclusiv obiectivul fundamental de a reduce cu jumătate sărăcia extremă. Prin
intermediul reţelei sale internaţionale, PNUD coordonează eforturile globale şi naţionale pentru
realizarea acestui scop.

5) Comisia Economică a Naţiunilor Unite pentru Europa (UNECE)

Activităţile desfăşurate de UNECE în domeniu au ca obiectiv protecţia mediului şi a
sănătăţii umane şi promovarea dezvoltării durabile în ţările membre, conform principiilor
Agendei 21. Scopul este acela de a reduce poluarea pentru a minimiza impactul negativ asupra
mediului şi pentru a evita astfel compromiterea stării factorilor de mediu pentru generaţiile
viitoare.
Uniunea Europeană

Pentru a se asigura de faptul că fiecare persoană se bucură de un nivel minim al calității

aerului oriunde în UE, precum și pentru a răspunde preocupărilor legitime ale cetățenilor uniunii
cu privire la sănătatea lor, au fost aprobate atât de către statele membre în cadrul Consiliului, cât
și de către Parlamentul European standardele de calitate a aerului în UE. Standardele comune de
calitate a aerului și creează condiții de concurență echitabile pentru industria din întreaga UE. O
condiție prealabilă pentru punerea eficientă în aplicare a acestora o reprezintă instituirea unor
măsuri eficace la nivel național, regional și local în rândul autorităților publice, depășind
granițele administrative.

I. Comisia Europeană – Direcţia Generală Mediu

Direcţia Generală Mediu este una din cele 40 de direcţii generale şi servicii care formează
Comisia Europeană. Cunoscută ca DG Mediu, obiectivul general al Direcţiei este să protejeze, să
conserve şi să îmbunătăţească mediul pentru generaţiile actuale şi cele viitoare. Pentru a reuşi
acest lucru propune politici care să asigure un grad înalt de protecţie a mediului în Uniunea
Europeană şi care să asigure calitatea vieţii cetăţenilor UE.

Comisia Europeană încearcă să găsească sinergii cu politicile privind uniunea energetică

și schimbările climatice, inclusiv Pachetul privind mobilitatea curată, precum și cu inițiativele de
dialog, cum ar fi Platforma pentru regiunile carbonifere în tranziție, instituită în cadrul
pachetului „Energie curată pentru toți europenii”13 .

În plus, Comisia Europeană poartă în continuare discuții cu statele membre, inclusiv

printr-un turneu în capitalele acestora pentru desfășurarea „Dialogurilor privind aerul curat” cu
13 https://ec.europa.eu/info/news/no-region-left-behind-launch-platform-coal-regions-transition-2017-dec-08_ro –
accesat la 09.12.2020;

11
statele membre care se confruntă cu deficiențe semnificative în materie de punere în aplicare.
Obiectivul este de a facilita punerea deplină în aplicare a politicilor UE și a celor naționale
privind poluarea aerului în toate sectoarele economice, sporind în același timp gradul de
sensibilizare și permițând cetățenilor să se implice în mod direct în măsurile luate pentru
îmbunătățirea calității aerului. Comisia Europeană asigură o reprezentare politică la nivel înalt în
cadrul acestor dialoguri și invită statele membre să le folosească în vederea elaborării unei
abordări integrate pentru a face față provocării pe care o reprezintă calitatea aerului, la toate
nivelurile de guvernanță și în toate sectoarele economice. Acest lucru va completa cooperarea
existentă, care se desfășoară în contextul Evaluării punerii în aplicare a politicilor de mediu și al
instrumentului de evaluare inter pares care au fost lansate în 2017 pentru a îmbunătăți punerea în
aplicare a legislației în domeniul mediului în UE. În același scop și pentru a încuraja adoptarea
de măsuri la nivelul statelor membre în vederea soluționării situațiilor de depășire a valorilor-
limită în materie de calitate a aerului, Comisia Europeană va utiliza nou-înființatul Forum
privind conformarea cu legislația de mediu și guvernanța de mediu .14

II. Consiliul de Mediu al Uniunii Europene

Consiliul de Mediu al Uniunii Europene este compus din miniştrii mediului care se
întâlnesc de patru ori pe an. Deciziile sunt luate prin votul majorităţii calificate în codecizie cu
Parlamentul European. În acest domeniu, Comunitatea Europeană are sarcina de a promova
creşterea armonioasă, echilibrată şi dezvoltarea durabilă a activităţilor economice care să
respecte în special cerinţa de a asigura un grad înalt de calitate a mediului.

III. Parlamentul European – Comitetul pentru Mediu, Sănătate Publică şi

Siguranţa Alimentaţiei

Parlamentul a jucat un rol decisiv în formularea unei politici de mediu progresive în

vederea combaterii poluării atmosferice.

De exemplu, deputații în PE au votat reducerea drastică a conținutului nociv de sulf din

combustibilii marini de la 3,5% la 0,5% până în 2020 și au combătut cu succes tentativele de
amânare cu cinci ani a acestui termen. În conformitate cu recomandările Organizației Mondiale a
Sănătății, Parlamentul a solicitat, de asemenea, norme mai stricte privind calitatea aerului, în
special privind particulele fine. În urma descoperirii în SUA a faptului că grupul Volkswagen a
utilizat un program de falsificare a rezultatelor testării emisiilor de NOX, Parlamentul a creat o
comisie de anchetă privind măsurarea emisiilor în sectorul autovehiculelor (EMIS) pentru a
investiga această chestiune. În raportul său final, solicită ca statele membre și producătorii de
autoturisme să fie trași la răspundere și le cere acestora să modernizeze sau să retragă de pe piață
automobilele extrem de poluante.

Înfiinţat în 1973, Comitetul pentru Mediu a fost al 12-lea comitet specializat. Ulterior el
a crescut în mărime (de la 36 la 63 de membri) şi influenţa datorită extinderii responsabilităţilor
şi creşterii interesului publicului. Comitetul este responsabil cu politica de mediu şi măsurile
pentru protecţia mediului, în special vizând: 

a) poluarea aerului, a solului şi a apei, managementul şi reciclarea deşeurilor, substanţele şi

preparatele, nivelul de zgomot, schimbările climatice şi protecţia biodiversităţii,

14 https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:52018DC0330&from=CS – accesat la
09.12.2020;
12
 b) dezvoltarea durabilă,
c) măsurile regionale şi internaţionale şi acordurile privind protecţia mediului,

d) refacerea mediului afectat,

e) protecţia civilă;

IV. Agenţia Europeană de Mediu

Sarcina Agenţiei Europene pentru Mediu (AEM) este de a furniza informaţii actuale,
relevante şi corecte despre mediu. AEM sprijină organismele responsabile cu elaborarea şi
implementarea strategiei de mediu la nivel european şi naţional, precum şi publicul.
Informaţiile AEM permit UE şi statelor membre ale Agenţiei să adopte decizii realiste în vederea
îmbunătăţirii mediului, integrării aspectelor de mediu în strategiile economice şi asigurării
dezvoltării durabile. Agenţia pune accent pe susţinerea factorilor decizionali principali la nivel
european.

Calitatea de membru al Agenţiei Europene de Mediu poate fi obţinută şi de către ţări care
nu fac parte din UE, dar împărtăşesc obiectivele Agenţiei. În prezent EEA numară 32 de membri:
toate cele 27 de state membre UE, precum şi Islanda, Liechtenstien, Norvegia, Elveţia şi Turcia.

Urmare a multiplelor probleme mondiale de mediu, instituţiile internaţionale de

specialitate au semnat o serie de convenţii referitoare la probleme precum: biodiversitate,
schimbările climatice şi gazele cu efect de seră, deşertificarea, protejarea râurilor majore, mărilor
şi pădurilor tropicale. În acest sens instituţiile internaţionale şi europene de protecţia mediului
sunt vitale pentru implementarea tuturor programelor şi proiectelor, dar şi a convenţiilor
internaţionale în acest domeniu. Sprijinul pe care îl acordă statelor în dezvoltarea unor politici
naţionale durabile şi performante este foarte important. În acelaşi timp, aceste organizaţii pot
întăriri cooperarea dintre statele participante şi pot încuraja schimbul de experienţă, în scopul
dezvoltării de către state a unor politici naţionale cât mai performante. Lupta împotriva factorilor
cu impact negativ asupra mediului este mai eficientă şi mai bine organizată atâta timp cât este
menţinută la nivelul acestor organizaţii. Totodată, prin intermediul lor se pot desfăşura acţiuni cu
scopul de a informa şi a conştientiza opinia publică despre provocările de mediu actuale, dar şi
asupra soluţiilor necesare a fi implementate pentru un mediu mai curat şi mai sănătos,
dezideratul întregii lumi.15

5. Vorbind despre calitatea aerului în Republica Moldova

Moldova a participat activ la eforturile internaţionale de protecţie a mediului. Ţara a

semnat Declaraţia Naţiunilor Unite cu privire la mediu şi dezvoltare de la Rio în 1992, iar
ulterior, în 2002, a participat la Summit-ul Internaţional privind Dezvoltarea Durabilă de la
Johannesburg şi a semnat documentul final adoptat. Moldova a participat la Conferinţă V
Ministerială „Un mediu pentru Europa” organizată la Kiev în 2003. După 1991 Moldova a
elaborat un cadru cuprinzător de legi, concepţii, strategiii, programe şi planuri care cuprind toate
domeniile principale ce ţin de mediul ambiant.

15 http://www.mmediu.ro/beta/wp-content/uploads/2012/06/2012-06
05_Institutii_internationale_protectia_mediului.pdf- accesat la 09.12.2020;
13
 Cu toate acestea, conform constatărilor celui mai recent audit al mediului, efectuat în
comun de 14 instituții supreme de audit (ISA) europene, inclusiv Curtea de Conturi a Republicii
Moldova din 2019 au fost evidențiate un șir de probleme cu privire la calitatea aerului precum:
În Republica Moldova numărul mijloacelor de transport și a întreprinderilor generatoare
de poluanți care influențează calitatea aerului este într-o continua creștere, ceea ce poate duce la
depășirea pragului de alertă privind emisiile de poluanți, care la moment se menține la nivel
admisibil.
Republica Moldova nu dispune de informații reale privind volumul de emisii a
poluanților în aer, iar la realizarea politicilor de stat, domeniul protecția aerului nu prezintă
interes prioritar.
Sistemul de protecție a aerului existent nu este unul integrat, fiind caracterizat prin
cooperarea proastă între autoritățile și instituțiile publice cu competențe în domeniul de
gestionare a calității aerului, și nu asigură soluționarea în mod organizat și unitar a problemelor
din domeniu.
Mecanismele actuale legale de gestionare a domeniului aerului atmosferic în Republica
Moldova sunt învechite, iar armonizare acestora cu cadrul comunitar se tergiversează.
Astfel, în lipsa unei noi legi privind protecția și calitatea aerului care ar reglementa
evaluarea calității aerului în relație cu poluanții atmosferici, îmbunătățirea supravegherii
depunerii de poluanți și furnizării informațiilor publicului, stabilirea plafoanelor de emisie pentru
anumiți poluanți și reducerea emisiilor de poluanți și a gazelor cu efect de seră, nu se poate
asigura reducerea efectelor nefaste ale poluării asupra omului și mediului.
Nu există o politică națională unică pentru combaterea poluării aerului. În lipsa unor
obiective strategice bine definite, susținute de un cadru legal și instituțional adecvat, nu este
posibil de creat un sistem de management integrat al calității aerului. Politicile strategice
existente în domeniul mediului, al transporturilor și al sănătății nu definesc factorul ecologic în
contextul impactului negativ al poluanților asupra sănătății omenești și asigurării echilibrului
între dezvoltarea economică și protecția mediului.
Nu există o analiză cost-beneficiu în cadrul sistemului de protecție a aerului. Nu există
date complete (pentru întreaga țară) cu privire la valoarea cheltuielilor publice pentru protecția
aerului. Mai mult ca atât, deși plata pentru poluarea aerului precum și plățile pentru emisiile de
poluanți ale surselor mobile și pentru importul de mărfuri au constituit sursele de venit ale
Fondului Ecologice Național (39,0 mii euro), în perioada auditată pentru protecția aerului nu au
fost depuse eforturi financiare din partea bugetului de stat.
Sistemul de monitorizare a calității aerului din Republica Moldova nu este performant și
nu furnizează date fiabile, care ar permite evaluarea tuturor poluanților, inclusiv de tip PM.
Totodată, nu există o rețea de automonitorizare și înregistrare automată a emisiilor de poluanți în
aerul atmosferic, care să asigure culegerea și prelucrarea datelor în mod unitar și transmiterea
acestora către instituțiile de mediu.
În urma auditului efectuat, comisia a venit cu următoarele recomandări de audit pentru
Republicii Moldova:
• Aprobarea unui plan național de acțiuni, în scopul asigurării calității aerului atmosferic,
cu transpunerea indicatorilor de rezultat și progres, a responsabililor și termenelor de realizare,
precum și a surselor de finanțare;
• Operarea modificărilor în legislația națională și normele interne ale autorităților
implicate în gestionarea domeniului aerului atmosferic, în scopul îmbunătățirii cooperării între
acestea.
• Elaborarea planurilor de acțiuni, metodologiilor comune, pentru soluționarea în mod
unitar a deficiențelor constatate

14
 • Identificarea surselor de finanțare pentru crearea unui sistem automatizat de
monitorizare a calității aerului atmosferic.16

6. Concluziii

Respirăm din momentul în care ne naștem și până când murim. Este o nevoie constantă și
vitală, nu doar pentru noi, ci pentru toate formele de viaţă de pe Pământ. Calitatea precară a
aerului ne afectează pe toţi: este nocivă pentru sănătatea noastră și pentru sănătatea mediului, iar
acest lucru duce la pierderi economice. Deci există o nevoie urgentă de îmbunătățire a calității
aerului în Europa prin punerea deplină în aplicare a standardelor de calitate a aerului aprobate de
statele membre și de Parlamentul European cu peste un deceniu în urmă. Acest lucru impune
măsuri la toate nivelurile (național, regional, local), iar Comisia Europeană ar urma să sprijine
astfel de acțiuni prin toate instrumentele de care dispune. Îmbunătățirea calității aerului rămâne o
provocare pentru Europa și pe termen lung. Aceasta necesită o abordare cuprinzătoare între
diferite sectoare, de la transporturi, energie, la planificarea locală, prin eforturile comune ale
diferiților actori vizați. La rândul său, Comisia Europeană trebuie să sprijine în continuare statele
membre, de exemplu prin intermediul dialogurilor privind aerul curat. Calitatea scăzută a aerului
reduce calitatea vieții și generează costuri ridicate pentru economie. Nu e timp de pierdut. Există
soluții eficiente din punctul de vedere al costurilor pentru îmbunătățirea calității aerului și
acestea sunt disponibile pe scară largă. Este necesar să acționăm acum pentru a extinde aceste
soluții și pentru a le pune în aplicare fără întârziere pe întreg teritoriul UE, în beneficiul
cetățenilor europeni.

BIBLIOGRAFIE :

1. „ Duţu M., „Dreptul mediului”, Editura C.H.Beck, Bucureşti

2007 ;
2. „ Făiniși F., „Dreptul mediului”, Editura PINGUIN BOOK,
București, 2005 ;
3. http://www.ccrm.md/multe-tari-europene-nu-respecta-
standardele-de-calitate-a-aerului-1-4252- accesat la 09.12.2020;
4. http://www.mmediu.ro/beta/wp-
content/uploads/2012/06/2012-06 05_Institutii_internationale_protectia_mediului.pdf-
accesat la 09.12.2020;
5. https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?
uri=CELEX:52018DC0330&from=CS – accesat la 09.12.2020;
6. https://ec.europa.eu/info/news/no-region-left-behind-launch-
platform-coal-regions-transition-2017-dec-08_ro – accesat la 09.12.2020;
16 http://www.ccrm.md/multe-tari-europene-nu-respecta-standardele-de-calitate-a-aerului-1-4252- accesat la
09.12.2020;
15
7. Directiva-cadru 89/391/CEE (JO L 183, 29.6.1989, p. 1),
completată în special prin Directiva 89/654/CEE privind locurile de muncă (JO L 393,
30.12.1989, p. 1), Directiva 98/24/CE privind agenții chimici (JO L 131, 5.5.1998, p. 11) și
Directiva 2004/37/CE privind agenții cancerigeni și mutageni la locul de muncă (JO L 158,
30.4.2004), p. 50;
8. Directiva 2010/75/UE privind emisiile industrial;
9. Directiva 2010/75/UE privind emisiile industriale și
Directiva 2015/2193/UE privind instalațiile medii de ardere;
10. Directiva 97/70/CE privind calitatea carburanților;
11. Directiva 2009/125/CE privind proiectarea ecologică;
12. https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?
uri=CELEX:52018DC0330&from=CS- accesat la 09.12.2020;
13. Directivele 2004/107/CE și 2008/50/CE;
14. Directiva 2001/81/CE, astfel cum a fost înlocuită de
Directiva 2016/2284/UE;
15. https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?
uri=CELEX:52018DC0330&from=CS- Accesat la 09.12.2020;
16. http://www.clima.md/files/CercetareSC/Publicatii/Mediul
%20Ambiant%20nr%203%20Iunie%202005%20Copacinschi%20et%20al.pdf- accesat la
09.12.2020;
17. https://www.europeanlung.org/assets/files/ro/publications/ou
tdoor-air-pollution-ro.pdf - accesat la 09.12.2020;

16