Grosu Valentina 18.05.

2020
Grupa 3
Test nr.01

1.1 Răspunderea juridică civilă este un raport juridic obligaţional în baza căreia o persoană este ţinută
să repare prejudiciul cauzat altei persoane, prin fapta sa ori în cazurile prevăzute de lege, pentru
prejudiciul pentru care este răspunzătoare.

Condiţiile răspunderii juridice,  necesare cumulativ, pentru declanşarea şi realizarea răspunderii juridice
sânt:

 Fapta ilicită  (acţiunea sau inacţiunea), prevăzută de normele dreptului pozitiv, săvârşită de către
făptuitor şi care implică răspunderea juridică.

Faptele ilicite, în dependenţă de tipul normelor juridice, sânt:

a)penale  (infracţiunile).

b)contravenţionale  (contravenţiile administrative).

c)disciplinare (abateri disciplinare).

1. d) civile (delictele civile).

e)internaţionale (crimele şi delictele internaţionale) .

2) Rezultatul prejudiciabil este prejudiciul material, moral, fizic, etc. înregistrat în urma săvârţirii faptei
ilicite. De ex. decesul omului, leziunea corporală, degradarea, diminuarea averii publice, dezonorarea
persoanei, etc.

3) Legătura cauzală dintre fapta ilicită şi  prejudiciul produs. Legătura respectivă trebuie să fie directă,
cauza este fapta ilicită, iar efectul este rezultatul prejudiciabil. Stabilirea legăturii cauzale este pusă în
sarcina organelor de urmărire penală, organelor judecătoreşti şi altor organe care efectuează cercetarea
cauzei.

4) Vinovăţia făptuitorului este starea psihică a făptuitorului faţă de fapta ilicită săvârşită şi rezultatul
prejudiciabil al faptei.

Formele vinovăţiei sânt:  intenţia şi imprudența(culpa).

Intenția  se exprimă în conștientizarea faptei ilicite în previziunea prejudiciului și dorința survenirii

prejudiciului.

În dependenţă de atitudinea făptuitorului faţă de rezultatul prejudiciabil, intenţia este directă (dacă

făptuitorul doreşte rezultatul prejudiciabil) sau indirectă (dacă făptuitorul admite rezultatul
prejudiciabil).

Imprudența  se exprimă în conștientizarea faptei ilice de către făptuitor dar fără previziunea
prejudiciului,cu toate că făptuitorul putea și trebuie să-l prevadă.

În dependenţă de atitudinea făptuitorului faţă de rezultatul prejudiciabil, culpa se divizează în culpă cu

previziune  dar cu speranța ușuratică de a-l evita  (imprudenţă), care atestă o lipsă de diligenţă, şi
culpă fără previziune (neglijenţă). De ex., conform art. 17 şi art 18 ale Codului penal al R. Moldova
formele vinovăţiei sânt: intenţia şi imprudenţa. Iar art.19 al Codului penal prevede două forme de
vinovăție.

5)Absența unor împrejurări care înlătură caracterul ilicit al faptei și răspunderea juridică.

-minoritatea (persoana nu și-a atins vîrsta de 16 ani și nu poate fi luată la răspundere).

-iresponabilitatea (alienația mentală constatată printr-un act de expertiză psihiatrică la momentul

săvîrșirii faptei ilicite.(art 23 Codul Penal).

-starea de legitimă apărare(art.36 Codul Penal).

-starea de extremă necesitate  (art. 38 Codul Penal).

-starea de ebrietate (stare agravată).

1.2.Asemănări:

Ambele sunt forme ale răspunderii civile, având la bază ideea reparării unui prejudiciu patrimonial, şi în
acelaşi rând şi pe cel nepatrimonial produs prin fapta ilicită şi cu vinovăţie a unei anumite persoane.

Din analiza comparată a celor două forme ale răspunderii civile se poate concluziona că între acestea
există o serie de asemănări şi deosebiri, astfel ambele au aceeaşi finalitate – repararea prejudiciului
cauzat unei persoane fizice sau juridice printr-o faptă ilicită extraordinară sau contractuală.

Pentru angajarea răspunderii civile în ambele forme (delictuală sau contractuală), este necesar a fi
întrunite cele patru condiţii sau elemente analizate anterior: fapta ilicită, prejudiciul, raportul de
cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, culpa sau vinovăţia autorului faptei ilicite.

Deosebiri:

Răspunderea delictuală este obligaţia unei persoane de a repara prejudiciul cauzat altuia printr-o faptă
ilicită extracontractuală, sau, după caz, prejudiciul pentru care este chemat prin lege să răspundă.

Răspunderea contractuală este îndatorirea ce revine debitorului unei obligaţii născute dintr-un contract
de a repara prejudiciul cauzat creditorului datorită neexecutării prestaţiilor la care s-a obligat.

Răspunderea civilă delictuală este răspunderea de drept comun şi se angajează în toate situaţiile când
un prejudiciu este cauzat altei persoane prin încălcarea unei obligaţii legale, cu caracter general, care
incumbă tuturor, pe când răspunderea civilă contractuală intervine numai atunci când creditorul
contractual suferă o pagubă ca urmare a executării lato sensu a obligaţiilor născute în sarcina debitorului
dintr-un contract valabil încheiat.

Răspunderea contractuală cunoaşte numai imprudenţa şi neglijenţa ca formă a vinovăţiei, iar

răspunderea delictuală cunoaşte toate formele culpei.

La răspunderea contractuală, debitorul nu răspunde pentru daunele imprevizibile, iar la răspunderea

delictuală, acesta răspunde pentru aceste daune.

În cazul răspunderii contractuale, prescripţia dreptului la acţiune, curge de la data cînd creditorul are
dreptul să ceară executarea obligaţiilor contractuale, iar în cazul răspunderii delictuale, curge de la data
la care victima a cunoscut sau trebuia să cunoască atît prejudiciul cauzat cît şi persoana răspunzătoare
de producerea acestuia.
1.3 Consider că instanța de judecată va dispune ca în condițiile în care X se prezumă a fi proprietarul
ciocanului, acesta să fie vinovat și să fie obligat să plătească prejudicial moral și material lui Z, ca urmare
a faptei ilicite săvârșite de acesta. Răspunderea solidară nu este posibilă în cazul dat, întrucât în cadrul
speței nu au fost identificate acțiuni ilicite sau sustragerea ilicită a bunului care a provocat prejudicial.

Sesizăm o răspundere civilă delictuală care survine pentru prejudiciile cauzate fără vinovăție,căci
reieșind din speța respective, este clar ca nici Y si nici X nu au acționat cu vinovăție, fapta ilicită si
prejudicial fiind săvârșite din impridență. În urma celor relatate sesizăm o răspundere pentru prejudicial
cauzat de un izvor de pericol sporit, intrucât X si Y se ocupau de constructia unui bloc de 12 etaje si
foloseau o serie de instrumente care in condițiile muncii lor reprezentau un pericol pentru lumea
înconjurătoare. X trebuie să raspundă pentru pericol, deoarece conform speței putem prezuma faptul că
al ar detine ciocanul aruncat lui Y si nu a fost nici un eveniment lipsit de control care sa fi influentat
fapta ilicită si producerea prejudiciului. Este posibilă si raspunderea solidara daca Y ar fi dobândit
ciocanul in mod ilicit.

2.1 Modificarea contractului. Art. 996 Cc consfinţeşte regula modificării amiabile:

- contractul poate fi modificat numai prin acordul părţilor.

Nici o parte nu poate modifica pe cale unilaterală conţinutul contractului.

O asemenea modificare se poate realiza numai în manieră simetrică formării contractului, printr-un
acord de voinţe.

Modalităţile de modificare:

- încheierea unui contract de modificare (numit şi acord adiţional) al contractului preexistent sau

- încheierea unui contract într-o formulare nouă (contract în redacţie nouă).

Principiului simetriei în modificarea contractului

- contractul se modifică tot aşa cum se încheie, cu respectarea:

1. condiţiilor de fond (inclusiv acordul comun al părţilor)

2. şi a celor de formă ale contractului preexistent.

Modificarea contractului poate avea loc:

-prin acordul părţilor;

-la cerera unei părţi, prin hotărîre judecătorescă, în cazurile prevăzute de lege (impreviziunea);

-prin notificare unilaterală a unei părţi:

-în cazurile prevăzute de lege (majorarea tarifelor);

-în cazurile prevăzute de contract (modificarea dobânzii).

1.contractul de modificare trebuie să respecte forma cerută de lege pentru contractul modificat.

2.pentru contractele consensuale:

Modificarea efectuată doar în formă verbală este valabilă chiar dacă contractul consensual fuseseră
încheiat în formă scrisă ori autentică. Vor există însă incertitudinile de probaţiune la care sunt supuse
contractele verbale.
Modificarea contractului prin comportamentul părţilor (acţiuni concludente).

2.2 Condițiile:

Partea îndreptăţită trebuie să acţioneze:

- cu bună-credinţă şi echitabil;

-să nu recurgă la o modificare nelimitată a condiţiei contractuale.

Contractul ar putea să prevadă anumite limite în care se va încadra modificarea.

a) Legea acordă dreptul unei părţi de a modifica prin act unilateral contractul, care este exercitat în
anumite limite.

b) Dreptul unei părţi de a cere de la cealaltă parte modificarea amiabilă a contractului.

Lipsa acordului:

– dreptul se realizează pe cale judiciară.

Hotărârea judecătorească definitivă va ţine loc de contract de modificare.

Exemplu:

art. 1083 Cc care conferă dreptul părţii contractante dezavantajate de a declanşa procedura de ajustare
a contractului.

Procedura de modificare:

 Instanţa de judecată ar trebui:

- să anuleze modificarea doar în partea în care contravine cerinţelor bunei-credinţe şi ale

echităţii;

- să permită o modificare mai puţin gravă.

Legea nu permite, de principiu, unei parti contractante să modifice , fără consimțământul altei părți, una
sau mai multe prevederi din contractual preexistent între ele. Sub anumite aspect, modificarea
unilaterală este mai gravă decât încetarea unilaterală a contractului. Codul Civil, recunoaște posibilitatea
modificării contractului, însă numai prin acord al părților care îl vor exprima prin încheierea unui
contract de modificare. Dreptul contractual de modificare unilaterală a contractului:

Este guvernat de principiul transparenţei:

- trebuie să fie prevăzut expres de contract;

- să fie exprimat clar pentru a evita interpretări duble privind natura sa.

Clauza de acordare a dreptului de modificare unilaterală poate fi:

- bilaterală, dar

- mai frecvent – unilaterală, când doar o parte va putea să majoreze prestaţia celeilalte părţi.

Conform Articolul 996. Forța obligatorie a contractului

Contractul poate fi modificat sau rezolvit numai în conformitate cu clauzele sale ori prin acordul părților,
dacă legea nu prevede altfel.
2.3 În cazul respectiv din cauza secetei survenite după încheierea contractului, care-i circumstanță
excepțională în cazul respectiv, pentru debitorul- pârât prestația asumată ar deveni neechitabilă dacă ar
urma să restituie o parte din cost. La momentul asumării obligației, debitorul nu a luat în cont și nici nu
se putea în mod rezonabil pretinde să ia în cont posibilitatea acelei schimbări a circumstanțelor ori
mărimea ei; SRL ”X” urma să realizeze, prin negociere o ajustare a prețului grâului, pentru a distribui în
mod echitabil între părți pierderile și beneficiile ce rezultă din schimbarea circumstanțelor . Negocierea
trebuie să fie inițiată înainte de stingerea tuturor obligațiilor care revin debitorului și creditorului. Este
irelevant dacă după inițierea negocierii una dintre părți și-a executat obligația. Art.1083 CC al RM. Prin
urmare instanța terbuie să ajuste prestațiile părților pentru a distribui în mod echitabil între părți
pierderile și beneficiile ce se rezultă din schimbarea circumstanțelor.