11Baltagul – Relația dintre Vitoria și Gheorghiță

Operă de maturitate, Baltagul reunește în structura sa marile teme sadoveniene viața

păstorilor, natura, iubirea, inițierea, miturile.
Îngrijorată de absența nejustificată a soțului ei, Nechifor, Vitoria Lipan se hotărăște să-l
caute, fiind apăsată de o presimțire sumbră. Plecarea este pregătită cu multă grijă, femeia
îngrijindu-se să lase totul în ordine în urma ei. Pe tot parcursul drumului, ea va fi însoțită de
fiul ei – Gheorghiță.
Vitoria intuiește importanța drumului în maturizarea lui Gheorghiță: Înțelege că jucăriile au
stat. De acu trebuie să te arăți bărbat. Maturizarea acestuia devine evidentă atunci când este
pus de către mama sa să privegheze rămășițele tatălui său în râpa de sub Crucea Talienilor,
iar inițierea sa se desăvârșește atunci când acesta răzbună moartea tatălui său. Priveghiul
are un dublu sens: primul constă în respectarea unor legi nescrise care-l vor ajuta pe
Nechifor să se integreze în noua stare, iar al doilea sens este legat de inițierea lui Gheorghiță
care se va familiariza cu un aspect fundamental al existenței umane – moartea.
Vitoria îl călăuzește cu răbdare, dar și asprime, obligându-l să-și stăpânească foamea,
oboseala, nesiguranța, frica și învățându-l să descifreze adevărul din spusele oamenilor și
semnele naturii și să fie ferm și hotărât în acțiunile sale. Contrastul dintre ei nu este între
două caractere – Gheorghiță are toate datele pentru a ajunge, cu vremea, un muntean
autentic – ci între două vârste. Îl văzu sfios și nesigur, pe când ea era plină de gânduri, de
patimă și durere.
Drumul Vitoriei și al lui Gheorghiță începe într-o zi sacră – Vineri 10 martie – odată cu
răsăritul, și se va încheia simbolic la apus, după înmormântarea osemintelor celui ce fusese
Nechifor Lipan.
Ajunși în satul Fărcașa, un viscol ivit din senin îi obligă să poposească în casa unui gospodar
unde află că Nechifor trecuse pe acolo în toamnă în drum spre Dorna.
În drumul lor, Vitoria și Gheorghiță asistă la câteva evenimente cu valoare simbolică –
naștere, nuntă, înmormântare – trecând prin toate momentele principale ale vieții. La Vatra
Dornei, Vitoria află de la un slujbaș din târgul de animale de vinderea unei turme de 300 de
oi în prima duminică din noiembrie. Acesta își amintea de Nechifor care, după ce a cumpărat
turma, cedă rugăminții a doi ciobani de a le vinde 100 de oi. Turmele însoțite de cei trei
stăpâni porniseră la vale.
Luând drumul turmelor lui Nechifor, Vitoria și Gheorghiță merg pe urmele celor trei ciobani,
ca într-un labirint, întrebând din sat în sat despre ei. Astfel află că unul dintre cei doi ciobani
care îl însoțea pe Nechifor avea buză de iepure – Calistrat Bogza.
Șirul semnelor se întrerupe între Sabasa și Suha, iar la Suha Vitoria află de doi localnici care
au ajuns în posesia unei turme mari de oi. Chemați la primărie de femeie, aceștia susțin că
oile le-au cumpărat de la Nechifor după care s-au despărțit.
Portretul lui Gheorghiță este realizat în mod direct de către autor, la fel ca și al Vitoriei,
scoțând în evidență asemănarea dintre mamă și fiu: Gheorghiță era un flăcău sprâncenat și
avea ochii ei. Nu era prea vorbăreț, dar știa să spuie destul de bine despre cele ce lăsase și ce
văzuse. (…) Întorcea un zâmbet frumos ca de fată și abia începuse să-i înfiereze mustața.
Însă asemănarea dintre cei doi nu se rezumă doar la aspectul fizic. Gheorghiță își dă seama
de starea interioară a mamei sale și observă schimbarea ei. Se uită numai cu supărare și i-au
crescut țepi de aricioaică.
Caracterizarea lui Gheorgiță se face și în mod indirect, prin numele său care are o dublă
valență, Gheorghiță este numele său dar și numele inițial al lui Nechifor, iar când Vitoria
descoperă în prăpastie rămășițele soțului, strigătul ei sfâșietor Gheorghiță, păstrează această
ambiguitate. Numele prefigurează și el maturizarea lui Gheorghiță și intrarea acestuia în
rândul bărbaților.
În finalul romanului, Gheorghiță este suficient de matur pentru a prelua rolul tatălui său și a
deveni un sprijin pentru mama sa.
Cuplul mamă-fiu, angrenat în căutarea adevărului pentru a restabili ordinea firească
tulburată de crimă prin aflarea adevărului, surprinde prin coeziunea sa. Cei doi acționează
împreună într-o coordonare aproape perfectă și par să se completeze unul pe celălalt.