Sunteți pe pagina 1din 15

XII.

VULCANISMUL NEOGEN
Ultima etapă a magmatismului alpin în Munţii Apuseni evoluează într-un stadiu subsecvent
tardiv printr-o activitate vulcanică desfăşurată în mai multe episoade în badenian, sarmaţian, pannonian
şi ponţian-pliocen superior.
1. CADRUL GEOLOGIC

Vulcanismul neogen din Munţii Apuseni, de vârstă badenian-pliocenă, reprezintă un ultim


stadiu de desfăşurare a magmatogenezei alpine desfățurându-se în trei etape (cicluri).

4. ZONA VULCANICĂ DIN CULOARUL VĂII MUREŞULUI

Examinarea principalelor elemente geologice şi metalogenetice prezentate în studiile efectuate


— între Lipova şi Alba Iulia — conduc la ideea că această zonă în ansamblu şi-a desăvîrşit structura în
relaţie cu evoluţia fracturii majore a văii Mureşului, constituită din mai multe segmente, care în
ansamblu se orientează pe o direcţie est-vest (fig. 127).
— În legătură cu aceasta , au fost explicate în primul rând aspectele morfostructurale ale regiunii,
compartimentarea fundamentului cristalin, efectele tectonicii rupturale, formarea bazinelor terţiare,
apariţia vulcanismului subsecvent tardiv şi, în ultimă instanţă, evoluţia magmatogenezei ofiolitice şi a
magmatismului subsecvent alpin, ca rezultat al unui proces de subducţie. Aşa cum rezultă şi din
observaţiile consemnate de C. Gheorghiu şi colab. (1959, 1963 b, 1965), structura majoră a acestei
regiuni se definitivase în linii generale până în cretacicul inferior, contururile principalelor unităţi
tectonice fiind foarte apropiate de cele actuale. Ne referim în special la fragmentarea bordurii nordice a
masivului cristalin Poiana Ruscă, la formarea masivului ofiolitic şi la crearea sistemului de fracturi
secundare cu rol determinant în evoluţia ulterioară a regiunii
— în intervalul badenian-cuaternar.
— Pe traseul fracturii majore a văii Mureşului se conturează astfel trei horsturi mai importante ,
alcătuite din formaţiuni cristalofiliene — Rapolt Brănişca (pinten-horst) şi Tisa — dintre care ultimul
este intens tectoni-zat, în constituţia căruia participă şi formaţiunile ofiolitice, şi câteva zone coborâte
(grabene) de mare mobilitate, în care s-a acumulat o formaţiune flişoidă, structurată în largi cute
sinclinale şi anticlinale. În badenian se generalizează un interval de sedimentare intensă cu caracter
lagunar, timp în care apar şi primele semne ale activităţii vulcanice. Sedimentarea continuă ritmic în
alternanţă cu derularea vulcanismului în sarmaţian şi pannonian. La est de Orăştie, C. Gheorghiu şi
colab. (1963) atrag atenţia asupra unei a doua linii de fractură principală (învecinată masivului cristalin
al Munţilor Sebeşului), paralelă cu fractura Mureşului.
PLANŞA 18-21
Fig. 127. — Schema tectono-vulcanică a zonei vulcanice din culoarul văii Mureşului.
1. Formaţiuni cristalofiliene; 2, ofiolite; 3. formaţiuni sedimentare mezozoice ± ofiolite; 4.
formaţiuni sedimentare cretacice şi paleogene; 5, formaţiuni sedimentare neogene; 6. vulcanlte
neogene; 7, fracturi majore—transversale; 8, fracturi — aliniamente tectono—vulcanice; 9,
limitele depresiunii şi bazinelor neogene; 10. arii cratertale — caldere; 11, centre de activitate
efuzivă; 12. corpuri subvulcanice; 13, structuri vulcanice mascate. Principalele centre de
activitate; 7, Calea Albă; 2, Măgura Sîrbi; 3. Deva; 4. Uroi; 5, Săcărâmb; 6, Barza; 7. Breaza.
În legătură cu aceasta s-ar putea dă eventual unele explicaţii asupra prezenţei produselor
andezitice identificate în împrejurimile localităţii Cioara şi de la est de Blaj — andezitele din dealul
Şona, descrise de V. Stanciu şi E. Stoicovici (1943). Este evident faptul că prelungirea celor două
fracturi majore în aria Bazinului Transilvaniei constituie o realitate (vezi harta tectonică a României sc.
1 : 1 000 000, I. Dumitrescu, M. Săndulescu, 1970), situaţie în care pot fi presupuse şi alte numeroase
centre vulcanice înecate în molasa terţiară, responsabile probabil şi de acumularea materialului cineritic
din formaţiunile Bazinului Transilvaniei, a cărui sursă şi apartenenţă au fost până în prezent căutate
doar în Munţii Metaliferi sau mai ales în centrele vulcanice din Carpaţii Orientali.

Privit în cadrul larg al acestei zone, se constată că vulcanismul se corelează, în toate situaţiile, cu
sistemul de fracturi generat de linia de minimă rezistenţă (cu caracter transcrustal) a văii Mureşului,
evidenţiindu-se totodată un anumit gen de manifestare, amploare, intensitate şi de evoluţie în timp a
proceselor.
Din acest punct de vedere, pot fi delimitate patru segmente (arii) distincte de activitate vulcanică:
Pojoga— Costeiu—Gurasada—Sârbi (1), Deva—Uroi—Simeria (2), Orăştie—Şipot (3) şi Cioara— ?
Blaj (4), dintre care ultimele două, în parte presupuse, au un traseu paralel.
Evoluţia cea mai complexă o prezintă segmentul vestic (1), studiat în detaliu şi sintetizat sub aspect
geologic şi metalogenetic de S. Peltz şi colab. (1970, 1972).
Segmentul median (2) poartă amprenta unei activităţi cu caracter predominant subvulcanic, aşa cum
rezultă din numeroasele studii efectuate până în prezent, generalizate şi în două lucrări, în parte cu
caracter monografic, întocmite de R. Ciocănelea (1973) şi de
S. Boştinescu şi colab. (1975 R). Dintre studiile executate anterior, cele mai importante sunt cele care
se referă la geologia de ansamblu a regiunii (T. P. Ghiţulescu, M. Socolescu, 1941; C. Gheorghiu,
1954) şi la aspectele geochimice şi metalogenetice ale zăcămîntului Deva (C. Superceanu, 1958; A.
Şerban, A. Popescu, 1969 ; N. Petrulian şi colab., 1963,1965).

Segmentele 3 şi 4, extrem estice, marcate tectonic şi reflectate în imaginea geofizică, sunt mai puţin
cunoscute. În totalitate, activitatea vulcanică din această zonă poate fi comparată cu aceea care s-a
desfăşurat la interiorul Munţilor Metaliferi.

ALINIAMENTUL TECTONO-VULCANIC BULZA - GURASADA – SÂRBI

Vulcanismul a debutat în badenianul inferior şi mediu, cu un caracter ignimbritic în regiunea


Pojoga şi cu un caracter mixt predominant efuziv în regiunea Groşi—Costeiu de Sus (S. Peltz şi colab.,
1967,1972).
În ciclul II badenian superior-sarmaţian-pannonian inferior, procesele au afectat teritoriul în
întregime, formându-se mai multe corpuri andezitice (domuri, stîlpi, apofize, dyke- uri) pe aliniamente
orientat E—V (Tisa—Pojoga — Ghiniş) şi ENE —VSV (Tisa—Fragale —Groşi).
Cele mai importante aparate vulcanice descrise sunt: strato-vulcanul Calea Alba (format în badenianul
inferior) şi strato-vulcanii din partea centrală şi estică a regiunii (de vârstă badenian superior-
sarmaţiană), reprezentaţi prin andezite—andezite cuarţifere cu biotit, cu hornblendă şi biotit sau cu
hornblendă şi piroxeni (fig. 128, 129).

Rămâne în continuare deschisă problema localizării centrelor de erupţie pentru vulcanitele din bazinul
văii Bulza—pârâul Ghiniş şi pârâul Ursului—Lăsau, între Pojoga şi Tisa se conturează strato-vulcanul
Dealul Corbului. Se consideră că vulcanismul care a determinat acumularea produselor ignimbritice a
evoluat pe un sistem de fracturi asociat aliniamentului tectono-vulcanic Tisa — Pojoga —Ghiniş. Cele
mai importante corpuri andezitice intruzive sunt: lacolitul Bulza—Costeiu, delimitat pe o suprafaţă de 6
km2, format din andezite cu hornblendă verde şi biotit, lacolitul loneasca, cu o suprafaţă de 5 km2,
reprezentat prin diorite şi microdiorite cu piroxeni şi biotit, micro-lacolitele de la Pojoga, Sălciua şi
domul de andezite piroxenice de la Fîntoiag.

Prezenţa corpului de andezite bazaltice în apropierea localităţii Tisapoatefi raportată evenimentelor


corespunzătoare ciclului III de erupţie. Situaţii asemănătoare se cunosc la Sârbi, Bretea Mureşeană şi la
vest de Leşnic, menţionate de T. P. Ghiţulescu, M. Socolescu (1941), C. Gheorghiu (1954), C.
Gheorghiu şi colab. (1963 6) şi Florentina Krautner (1968).
În cariera de la Sîrbi se poate observa poziţia suborizonală a coloanelor de andezite bazaltice la
marginea neck-ului.
Stâlpul andezitic din dealul Bretea Mureşeană este de asemenea deschis printr-o carieră ce pune în
evidenţă în zona centrală a corpului prezenţa unei brecii hidrotermalizate dezvoltate pe traseul a două
fisuri dispuse perpendicular, orientate ENE-VSV şi NNV-SSE.
Mineralizaţiile asociate vulcanismului din această regiune au fost încadrate în districtul Bulza
—Tisa, cu acumulări hidrotermale de sulfuri polimetalice aurifere.

În Pârâul Ţigănesc a fost pusă în evidenţă, încă cu mult timp în urmă (O. Kadic, 1904; V.
Corvin-Papiu, 1949 R), în complexul piroclastic andezitic hidrotermalizat, prezenţa unui filon deschis
pe o lungime de 60 m. Elementul constitutiv principal este stibina compactă, ce concreşte cu calcita,
împreună fiind înglobate într-o masă argiloasă. Analizele chimice atrag atenţia asupra prezenţei Ag şi
Hg. Mineralizaţiile sunt puse în relaţie cu faza erupţiilor de andezite cu hornblendă şi biotit (S. P eltz şi
colab., 1972).
Mineralizaţiile de sulfuri polimetalice aurifere se concentrează preferenţial în două sectoare, în
vecinătatea contactului nordic şi sudic al lacolitului Bulza—Costeiu şi în pîrîul Albinei—pîrîul Rompi
(Bulza). În primul caz, au fost urmărite două grupe de filoane orientate NE-SV, a căror grosime nu
depăşeşte 20 — 25 cm. În general, capacitatea de metalizare a fracturilor filoniene, discontinue şi cu
lungimi de ordinul zecilor de metri, este relativ scăzută. Cu totul excepţional au fost întâlnite
concentraţii mai importante de blendă, galena şi pirită. În ordinea succesiunii de formare apar : pirita,
blendă, calcopirită, galena cu gangă de cuarţ şi carbonaţi, recunoscându-se constant două generaţii de
sulfuri polimetalice (S. Peltz şi colab., 1972). În cel de-al doilea caz, mineralizaţiile, ce apar sub forma
unor filonaşe de mici dimensiuni sau ca impregnaţii, au un caracter auro-argentifer, fiind reprezentate
printr-o parageneză simplă: pirită, auriferă, calcopirită, blendă, galena. Ivirile cele mai importante se
asociază corpurilor andezitice învecinate structurii andezitice majore din valea loneasca (S. Peltz şi
colab., 1972).
În sectorul Tisa—Fântoiag, în bazinul pîraielor Scoruş (Tisa), Godineasa şi Burău (Fântoiag)
apar mai multe iviri cu mineralizaţii de marcasită. Ivirile din pârâul Scoruş se localizează în piroclastite
andezitice sarmaţiene argilizate şi silicificate, în legătură cu un sistem de fisuri orientate NE-SV,
generat de un corp andezitic mascat. Ivirile de la Fântoiag se dispun la contactul unui dom de andezite
piroxenice, în special pe marginea sudică a structurii. Minereul este format exclusiv din marcasită —
agregate sferoidale; analizele chimice au pus în evidenţă conţinuturi scăzute de Pb, Zn şi Ag.
Fig. 128.
Fig. 129.

ALINIAMENTUL TECTONO - VULCANIC DEVA - UROI

În aria de suprapunere a segmentelor vestic şi median ale fracturii văii Mureşului, la care se
asociază şi sistemul de fracturi propriu Masivului Poiana Ruscă, s-a creat o zonă de mare mobilitate
tectonică şi magmatică, care explică modul de formare întrucâtva deosebit al structurilor andezitice
subvulcanice de la Deva şi de concentrare a mineralizaţiei de tip “porphyry copper” (fig. 127). Zona
centrală a ansamblului structural de corpuri andezitice este marcată de corpurile andezitice din dealurile
Poliatca, Nocet; spre nord, se individualizează corpul Piatra Coziei — Steamu, cele din dealurile
Serhediu şi Cetăţii; în partea sudică se conturează neck-urile andezitice de la Colţasa, dealul Măgura şi
dealul Bejan (fig. 130, 131). Prin lucrări de foraj şi lucrări miniere s-au obţinut informaţii suplimentare
în ceea ce priveşte modul de dezvoltare a acestor corpuri în adâncime, conturul lor, evidenţiindu-se şi
prezenţa altor corpuri andezitice mascate. Din relaţiile stabilite între diversele tipuri de roci se poate
accepta cel puţin existenţa a două generaţii de corpuri subvulcanice. Aproape în toate situaţiile,
contactele sunt aproape de verticală, observîndu-se o puternică brecifiere a rocilor străbătute, de
asemenea şi o slabă tendinţă de evazare, bombare, spre suprafaţă. Anclavarea formaţiunilor din
fundament — fragmente de şisturi cristaline sau roci sedimentare — constituie un caz frecvent întâlnit.
Din punct de vedere petrografic, au fost diferenţiate câteva tipuri caracteristice: andezitele amfibolice
de Nocet (± biotit), andezitele amfibolice cu biotit din Dealul Cetăţii, dealul Măgura şi Pîrîul Băilor şi
andezitele amfibolice de Serhediu din vîrfurile Serhediu şi Poliatca. Acestea din urmă se deosebesc prin
dimensiunile mari ale fenocristalelor de feldspat (4 cm), prinse într-o masă de bază larg cristalizată. Ca
o trăsătură caracteristică se poate menţiona prezenţa breciilor de contact în toate cazurile examinate —
brecii de contact cu caracter poligen, brecii andezitice cu granulaţie variată, prinse adesea neregulat
între rocile-gazdă, brecii în care se remarcă lipsa andezitelor sau brecii de falie (S. Boştinescu şi colab.,
1975 R).
Fig. 130.
Fig. 131.
Caracterele petrochimice reflectă omogenitatea produselor, care se încadrează normal în
câmpul specific determinat al vulcanitelor (fig. 131) din ciclul II de erupţie. În corpul andezitic din
Pîrîul Băilor şi în rocile-gazdă s-a desfăşurat o activitate complexă de transformare hidrotermală şi de
concentrare a mineralizaţiei, aspecte deja descrise, avansându-se principalele idei asupra condiţiilor şi
mecanismului de formare şi evoluţie a proceselor. Metamorfismul hidrotermal s-a desfăşurat cu
maximă intensitate la interiorul corpului andezitic, determinînd astfel o dispoziţie zonară a produselor
(fig. 78). Mineralizaţia se asociază zonei interne cu biotit şi feldspat potasic, localizată într-o reţea
densă de fisuri sau de aspectul unei impregnaţii foarte fine. Studiul metalogenetic de detaliu al
zăcământului (S. Boştinescu şi colab., 1975 R) aduce date noi privind geochimia zăcămîntului în
intervalul accesibil pe înălţimea coloanei mineralizate. Se precizează astfel că în zona mediană, cu
trecere spre partea inferioară a zăcămîntului, mineralizaţia este reprezentată cantitativ prin cuarţ, bornit
şi calcopirită. Cu acestea se asociază calcozina., molibdenitul, magnetitul, calci tul, turmalina şi un
feldspat nedeterminabil. Partea superioară a zăcămîntului, exploatată, a avut o asociaţie de minerale
metalice mult mai bogată în pirită şi sulfuri polimetalice, cu care se asocia şi aurul. N. Petrulian şi
colab. (1965) identifică la nivelul orizonturilor — 1, — 2 şi — 3 bornitul, calcopirită, calcozina,
digenitul, covelina, pirita, molibdenitul, clausthalitul, tetraedritul, aurul, oxizii de fier, cuarţul şi
calcitul. Au mai fost citate de C. Superceanu (1958) galena, blendă, marcasita, baritină, fluorina şi
altele. Ocurenţele mineralelor metalice în zăcământul Deva sugerează faptul că, dacă cele depuse pe
fisuri sunt formate evident după consolidarea rocii, cel puţin o parte din magnetitul şi calcopirită de
impregnaţie s-au format într-un stadiu anterior — final ortomagmatic (M. Borcoş, S. Boştinescu, 1792
R). Caracterele generale structurale şi paragenetice ale metamorfismului hidrotermal şi ale
mineralizaţiei, considerate ca două aspecte ale aceluiaşi proces complex, care se suprapun în cea mai
mare parte şi care se dezvoltă în continuitate de la stadiul final magmatic la cel hidrotermal , definesc
trăsăturile comune, ale acestui zăcămînt, cu cele aparţinînd tipului “porphyry copper”. Din studiul
comportării elementelor minore (S. Boştinescu şi colab., 1975 R) rezultă o distribuţie în general
neuniformă; în partea median-centrală, valorile Ag, Fe, Şi, Co sunt mai mari, spre periferie
înregistrîndu-se creşteri ppm în Mo, V, Se. Se observă de asemenea o tendinţă constantă de concentrare
periferică şi în adâncime a Mo şi de comportare inversă a acestuia în raport cu aceea a cuprului , care în
adâncime descreşte.
Dealul Uroi corespunde unui aparat vulcanic central, cunoscut în literatura de specialitate
datorită compoziţiei sale particulare, în care participă pseudobrookitul şi tridymitul. înainte de a intra în
localitatea Simeria, venind dinspre Deva spre nord-est, apare imaginea generală a vulcanului; profilul
morfologic, în prim-plan destul de monoton, este întrerupt de forma pozitivă a structurii andezitice din
Măgura Uroiului. Clina sudică a aparatului a fost deschisă de mai multe cariere , instalate la diverse
nivele şi care au înaintat până în zona centrală a neck-ului. Partea superioară a aparatului se conservă la
nivelul zonei crateriale, cu o îngrămădire haotica a lavelor; doar în partea centrală şi mai adîncă a neck-
ului se defineşte un sistem de diaclaze orientat N 10 — 35 V/50 — 60°, cu tendinţă de separare a unor
coloane prismatice cu părţile bazale în general mai bine dezvoltate. În această parte, pe contactul sudic
al neck-ului, s-a manifestat mult mai intens şi acţiunea procesului de dega-zeificare a vetrei, extins
dealtfel asupra produselor din întreaga arie craterială şi care s-a soldat cu un efect pregnant de oxidare a
andezitelor, de creştere a porozităţii rocilor, crearea de mici goluri şi fisuri şi, în final, cu apariţia unor
minerale de neoformaţie. Andezitele au o culoare cenuşiu-roşcată, masa fundamentală fiind constituită
din microlite de feldspat, augit şi magnetit, iar fenocristalele reprezentate prin plagioclazi, hipersten şi
augit. Uneori, augitul creşte procentual, aglomerându-se în forme sferolitice şi radiare. Ca minerale de
neoformaţie apar oligistul, pseudobrookitul, tridymitul, cristobalitul, sulful, baritină şi zeoliţii, ultimele
produse sugerînd o slabă activitate hidrotermală. Aceste minerale se concentrează în porii rocii, în
fisurile şi golurile create, cu diametru de până la 2 cm. Activitatea vulcanică s-a desfăşurat
preponderent efuziv; în produsele eliberate au fost antrenate numeroase fragmente din rocile
fundamentului — gabbrouri, diorite, bazalte, şisturi cristaline epizonale şi roci metamorfice de contact,
ca skarne şi corneene, cu granat, epidot şi magnetit — cu dimensiuni de până la 10 — 15 cm diametru.
Un studiu detaliat al andezitelor de la Uroi a fost executat de I. Berbeleac (1962).
Între Deva şi dealul Uroi, pe segmentul fracturii văii Mureşului, orientat VNV-ESE, la nord de
Săuleşti, la sud de Cărpiniş şi la est de Uroi se circumscriu trei anomalii gravimetrice, care au fost
interpretate ca reprezentând structuri andezitice mascate (FI. Ionescu şi colab., 1963).
Aliniamentul estic Orăştie—Şipot, pe aceleaşi considerente, presupune existenţa unui corp
andezitic marcat între localităţile Turdaş şi Pricaz şi altul în raza localităţii Şipot.
Aliniamentul paralel Vinerea—Blaj ar fi marcat de prezenţa produselor andezitice remaniate
în depozitele badenianului inferior, la sud de Şibot şi în valea Cioara, şi de andezitele din dealul Şona
(Blaj). În primele două situaţii au fost identificate andezite cu hornblendă verde şi feldspaţi de mari
dimensiuni, andezite cu hornblendă şi biotit sau varietăţi de andezite cu hornblendă i piroxeni,
asemănătoare tipului de andezite de Faţa Băii, aşa cum dealtfel sugerase C. Gheorghiu (1965), dar în
egală măsură asemănatoare şi unor varietăţi petrografice cu hornblendă şi biotit, menţionate în
structurile andezitice din primul segment vestic (Bulza). Andezitele din dealul Şona (6 km est de Blaj),
reprezintă un neck format din andezite bazaltice, în jurul căruia s-au păstrat câteva petice, foarte
restrânse, de lave şi fragmeute alterate de zgură poroasă, sticloasă şi opacă. În baza studiului
mineralogic şi petrografic de detaliu al acestor produse (V. Stanciu, E. Stoicovici, 1943), au fost
separate trei tipuri mineralogice : andezite cu hornblendă bazaltică  hipersten, enstatit, diopsid şi
augit; andezite cu enstatit, bronzit, hipersten, augit şi diopsid şi andezite cu hipersten, hornblendă
bazaltică şi magnetit. În toate situaţiile, feldspatul este bazic ( > 45 An), el variind între 55 – 75 An, 72
– 100 An şi respectiv între 45 şi 72 An. Nu deţinem date privind compoziţia sa petrochimică, totuşi se
poate presupune un chimism intermediar bazic, corespunzător produselor din ciclul III de erupţie.
*
În contextul intensificării cercetării geologice, în ultimul deceniu s-au realizat progrese
importante în ceea ce priveşte abordarea problemelor fundamentării şi diversificării metodologiei de
investigaţie, orientate cu prioritate în valorificarea rezultatelor pentru evidenţierea de noi zone
mineralizate, pentru recuperarea integrală a produselor şi subproduselor, pentru stabilirea pe baze
ştiinţifice a prognozei. Toate aceste rezultate au condus la conturarea de noi acumulări, localizate în
extinderea zăcămintelor în exploatare, în regiuni cu vechi lucrări miniere abandonate sau în zone noi, şi
stau în continuare la baza unui program amplu de explorare. Cu totul remarcabilă este evidenţierea
tipului de mineralizaţie cupriferă de impregnaţie, care deschide noi perspective în Munţii Apuseni şi
care totodată solicită reconsiderarea întregului material faptic în coordonatele structural-geologice şi
metalogenetice expuse. O contribuţie însemnată în această direcţie o vor aduce desigur studiile
structurale petrologice, geochimice şi geofizice. Exceptînd acest tip de zăcăminte, pentru celelalte
unităţi metalogenetice există un material documentar suficient şi o concepţie geologică care
îndreptăţesc abordarea directă cu lucrări de explorare a principalelor zone mineralizate, care se menţin
în limitele celor marcate şi menţionate în lucrările existente. Se poate face menţiunea, demonstrată fiind
importanţa zonelor de largă impregnaţie cu conţinuturi sărace dar cu volume mari de minereu, că pe
viitor în studiile geologice, metalogenetice şi de preparare vor trebui luate în considerare toate situaţiile
care presupun exploatări de mare economicitate, practicate în carieră. Pe lângă mineralizaţiile cuprifere
reprezentative în acest sens, o atenţie mai mare va trebui acordată tipului de impregnaţie auriferă
dovedită şi plumbo-zinciferă mai puţin cunoscută. În această direcţie va fi necesar să se dezvolte în
continuare, în toate zonele susceptibile, într-o primă fază, un studiu geochimic aprofundat şi studii
geofizice de mare detaliu, care să întregească cunoştinţele actuale şi care să poată demonstra adevărata
semnificaţie a tuturor elementelor geologice şi m etalogenetice în contextul actualelor probleme
geoeconomice.
Prin prisma acestei ultime idei, se constată un dezacord care devine din ce în ce mai pregnant
între ritmul impus de necesităţile de extracţie şi posibilităţile pe care le oferă tipurile de acumulări
cunoscute până în prezent. În aceste condiţii apare evidentă importanţa cercetărilor geologice pentru
descoperirea de noi surse de substanţe minerale utile, de mare productivitate, de asemenea şi
importanţa cercetărilor tehnologice pentru descoperirea de tehnologii noi, în vederea valorificării
economice a zăcămintelor de substanţe minerale cu conţinuturi reduse de elemente utile (V. Ianovici,
1974). începutul fiind marcat în acest domeniu, sfera de investigaţie poate fi extinsă şi dirijată în cadrul
unui program prioritar de cercetare fundamentală, care să aibă în vedere cercetarea zonelor de
impregnaţie, cu mineralizaţii cuprifere, plumbo-zincifere şi aurifere, la limita de conţinut exploatabil,
cu volume mari de minereu localizate în apropierea suprafeţei şi în limitele celei de-a doua trepte de
adâncime, între 1 000 şi 2 000 m. În acest interval trebuie avut în vedere şi rolul important, din punct
de vedere metalogenetic, pe care-l poate avea în subasmentul ariilor vulcanice neogene şi prelungirea
aliniamentelor banatitice mai bine cunoscute la suprafaţă în ariile învecinate spre nord, vest şi sud-vest.
În egală măsură va trebui să rămână în atenţia cercetării şi ariile vulcanice din Munţii Apuseni de nord,
care prin caracterele lor geochimice-metalo-gene, de vârstă şi dispoziţia structural-geologică regională,
pot presupune, pe înălţimea corpurilor vulcanice îngropate în molasa terţiară, o activitate
metalogenetică, dovedită dealtfel în anumite zone, prin lucrările de prospecţiuni executate până în
prezent.
2. DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII ŞI SISTEMATIZAREA PRODUSELOR
VULCANICE

Modul general de dezvoltare a magmatismului subsecvent tardiv din Munţii Apuseni, care a
întreţinut o activitate vulcanică, cu o evoluţie specifică în anumite intervale de timp, caracterele
petrochimice ale produselor eliberate, cât şi fenomenele metalogenetice asociate constituie elementele
principale în baza cărora s-au delimitat în Munţii Metaliferi trei etape distincte de evoluţie, care
corespund la trei cicluri importante de erupţie.

ACTIVITATEA VULCANICĂ DIN CICLUL I DE ERUPŢIE

Vulcanismul debutează prin eliberarea unor produse acide, ce alternează cu secvenţe


andezitice care, prin toate caracterele, aşa cum reiese în zona Zlatna — Stănija, delimitează un interval
din timpul badenianului inferior

ACTIVITATEA VULCANICĂ DIN CICLUL II DE ERUPŢIE

În Munţii Metaliferi această activitate reprezintă cea mai importantă perioadă de manifestare a
vulcanismului (finele badenianului, sarmaţian şi pannonian, zonele A — D), care se desfăşoară în
condiţii geotectonice de ridicare a fundamentului.
Succesiunea fenomenelor este sensibil asemănătoare bazinelor Brad — Săcărâmb, Zlatna—
Stânija, Roşia Montană—Bucium—Baia de Arieş; aceasta diferă în parte în zona văii Mureşului şi
prezintă caractere particulare în ariile depresionare din Munţii Apuseni de nord.
Faza erupţiilor andezitice de Câinel şi a dacitelor de la Roşia Montană. Activitatea
paroxismală se situează la limita dintre orizontul pietrişurilor de Almaşu Mare şi orizontul superior
pelitic de vârstă badenian superioară. Produsele generate se limitează în arii restrânse în zona Brad —
Săcărâmb (la Câinel şi Draica) şi în sectoarele Roşia Montană şi Bucium. În primul caz , vulcanismul a
avut o activitate mixtă, semnalându-se câteva secvenţe puternic explozive. Andezitele şi andezitele
cuarţifere44 de tip Câinel şi Draica au o masă de bază microgranulară (40 — 70 %) , predominant
feldspatică cu fenocristale de plagioclaz (30 % An), cuarţ, adesea de dimensiuni mari (circa 6 %),
hornblendă (5 — 10 %) şi biotit, cantitativ inegal distribuit (2 — 6 %). Sporadic apare şi hiperstenul.în
sectorul Bucium — dealul Conţu produsele au acelaşi caracter andezitic pregnant, individualizîndu-se
într-o varietate amfibolică în general avansat hidrotermalizată. La Roşia Montană în dealurile Cetate şi
Cârnic caracterul primar al rocii este foarte greu de stabilit. Fenomene intense de metasomatoză
potasică au schimbat profund caracterele iniţiale petrochimice ale rocii. În orice caz, nu poate fi vorba
de riolite, determinare eronat dedusă din compoziţia chimică, observîndu-se cu destulă claritate
caracterul andezitoid al rocii sau chiar, în rocile relativ mai proaspete, compoziţia bazică a
plagioclazului (andezin-labrador). În ultima accepţiune păstrată (M. Borcoş, 1967) dacitul de la Roşia
Montană are o structură macroporfirică, imprimată de prezenţa cristalelor bipiramidate de cuarţ cu
muchii corodate (3 — 8 %). Masa de bază este microgranulară (cuarţo-feldspatică 41 — 64 %); în ea se
deosebesc cristale mari de feldspat cu conţinut de peste 30% An (20 — 40 %), hornblendă (3 — 10 %)
şi biotit (1 — 12 %). Procesele de transformare se reflectă prin adularizarea , argilizarea, sericitizarea,
carbonatarea şi silicifierea rocii — a masei de bază şi în special a fenocristalelor femice şi a
plagioclazului. Cu totul subordonat, produse piroclastice corespunzătoare apar şi în zona Zlatna —
Stănija, în versantul drept al văii Almaş din raza comunei Almaşu Mare.
Este probabil că erupţii la nivelul acestei faze au avut loc şi în zona vulcanică din valea
44
Menţionate ca dacite (T. P. Ghiţulescu, M. Socolescu, 1941) şi descrise În prezent ca andezite şi andezite cuarţifere (M. Borcoş
şi colab., 1972).
Mureşului (Costeiu — Bulza); nu există suficiente elemente pentru delimitarea temporală a produselor
corespunzătoare. Există totuşi anumite indicaţii care fac posibilă selectarea varietăţilor de andezite şi
andezite cuarţifere amfibolice cu biotit într-o asemenea alternativă.
În zona văii Mureşului, la fel ca şi în cele din Munţii Apuseni de nord, lipsa unor andezite cu
cuarţ şi biotit de tipul celor menţionate este evidentă.
Faza erupţiilor andezitice de Barza şi Săcărâmb. Această fază cuprinde aproape în
întregime teritoriul Munţilor Metaliferi, inclusiv zona văii Mureşului, interval de timp în care şi în zona
depresiunilor Zarandului şi Beiuşului vulcanismul înregistra maximum de intensitate. Deşi îşi face
debutul la finele badenianului, există acum suficiente date pentru a o atribui în cea mai mare parte
sarmaţianului, cu extindere posibilă în pannonianul inferior. Produsele vulcanice s-au acumulat într-un
facies predominant efuziv, local cu acumularea unei formaţiuni vulcano-sedimentare (zona Brad —
Săcărâmb şi zona Zlatna — Stânija), înregistrîndu-se mai ales în jumătatea nord-estică a zonei Brad şi
în zona văii Mureşului intervenţia unor secvenţe explozive sau de activitate mixtă. Dintre cele mai
importante structuri edificate se pot menţiona cele de la Caraci, Barza, Bucuresci —Rovina. Măgura
Curechiu, Vălişoara (fostă Porcurea), Trestia — Măgura şi Hondol, Săcărâmb în zona vulcanică Brad
— Săcărâmb şi cele cunoscute în bazinul văii Tisa de la Borzeşti, Stănija, Neagra, Frăsinata, Runcu,
Baba, Haneş, Trîmpoiele, Breaza, Măgura şi Jidovul din bazinul Zlatna — Stănija. În zona Roşia
Montană—Bucium—Baia de Arieş activitatea desfăşurată aproximativ în acelaşi interval de timp a
edificat structurile vulcanice de la Corabia—Arama (Bucium), Roşia— Poieni (Roşia Montană),
Afiniş, Ambra şi Mălai (Baia de Arieş). Elementul de corelare pentru manifestaţiile din această ultimă
zonă îl reprezintă în exclusivitate caracterul petrochimic al vulcanitelor şi aspectele metalo-genetice
care le însoţesc. Datele recente (M. Borcoş, S. Boştinescu, 1972 R) obţinute în studiul vulcanitelor din
împrejurimile oraşului Deva conduc la ideea că şi acestea aparţin aceleiaşi faze. În acest interval de
timp s-au format foarte multe structuri intruzive, în parte cu caracter subvulcanic, a căror semnificaţie
metalogenetică a fost de mult intuită. Totuşi, abia în ultimul timp a putut fi demonstrată, sub aspectele
sale calitative şi cantitative, importanţa unor secvenţe subvulcanice şi rolul pe care l-au avut în
concentrarea mineralizaţiilor de impregnaţie cupriferă. Compoziţia mineralogică a principalelor tipuri
de vulcanite corespunde varietăţilor de andezite şi andezite cuarţifere cu amfiboli, piroxeni şi biotit,
grupate comprehensiv în două serii de erupţii: andezite şi andezite cuarţifere de Barza — prima, şi de
Săcărâmb — a doua. Deosebirile dintre cele două serii constau în caracterele mineralogice specifice
rocilor, uneori şi în aspectele metalogenetice, cu tendinţe de localizare spaţială în structuri vulcanice
bine delimitate45. Fără a putea preciza stratigrafie raportul de succesiune între cele două secvenţe
andezitice, anumite relaţii stabilite între varietăţile mineralogice în structura vulcanică Barza indică ca
premergătoare seria erupţiilor de Barza.
Sub aspect mineralogic, în primele trei zone vulcanice se individualizează ca varietăţi
principale andezitele şi andezitele cuarţifere: amfibolice, piroxenice, amfibolice cu piroxeni; piroxenice
cu amfiboli, amfibolice cu biotit şi piroxeni şi amfibolice cu biotit. În toate situaţiile, feldspatul este în
andezin-labrador; hornblenda apare obişnuit în varietatea verde — mai rar şi brună — , de obicei
opacitizată; piroxenul — hipersten aproape în majoritatea cazurilor — este aproape integral
transformat; biotitul este de asemenea intens alterat; frecvent apare cuarţul corodat şi adesea granatul.
Mineralele consemnate apar atât ca fenocristale, cât şi ca micro-lite în masa de bază. Textura şi
structura rocilor reflectă o gamă largă a condiţiilor de petrogeneză; textura masivă, pseudostratificată şi
pseudo-aglomeratică sunt frecvente, la fel structurile porfirice, macroporfirice sau microgranulare.
Dintre structurile porfirice, în mod special atrag atenţia tipurile de andezite şi andezite cuarţifere
amfibolice de Serhediu şi Poliatca (corpuri subvulcanice din împrejurimile oraşului Deva), constituite
dintr-o masa de bază (feldspat + amfiboli), în care se individualizează două generaţii de fenocristale de
plagioclaz, mari şi foarte mari, care adesea se asociază în glomerule. În general, rocile poartă amprenta
unui proces de pro-pilitizare cu caracter regional, iar în câmpurile cu intensă activitate hidro-termală
acestea sunt profund transformate, de obicei în condiţiile unei metasomatoze potasice.
Examinînd distribuţia teritorială a tipurilor de andezite menţionate, se constată predominarea
andezitelor şi a andezitelor cuarţifere amfibolice cu sau fără hipersten în toate zonele de activitate
vulcanică din timpul acestei faze. În zona vulcanică Brad — Săcărâmb apar mai ales roci andezitice cu
amfiboli şi hipersten, în timp ce în zonele Zlatna şi Roşia Montană predomină tipurile amfibolice ±
hipersten şi biotit. Andezitele piroxenice apar caracteristic în zona vulcanică Brad, la f el ca şi
varietăţile cu amfiboli, biotit şi piroxeni, ultimele întîlnite aproape în exclusivitate în zona Brad.
Andezitele şi andezitele cuarţifere amfibolice cu biotit constituie în mare parte componentul principal
al corpurilor subvulcanice de la Deva.
În zona văii Mureşului, conform observaţiilor efectuate de S. Peltz şi colab. (1967) şi S. Peltz

45
Observaţie valabilă pentru zonele Brad, Zlatna şi Roşia.
şi colab. (1970), se poate considera că întreaga succesiune a erupţiilor de andezite şi andezite cuarţifere
amfibolice corespunde, prin toate caracterele sale petrochimice şi metalogene, acestei faze. Produsele
participă la constituţia unor curgeri de lave delimitate în partea centrală a acestei zone. În compoziţia
andezitelor participă plagioclazul (An 25 — 40), hornblenda verde şi biotitul; masa de bază prezintă
aceeaşi alcătuire şi o structură variabilă hialopilitică, pilotaxitică sau microlitică. Este foarte probabil ca
acestor andezite să li se asocieze şi unele varietăţi predominant amfibolice sau andezite cu piroxeni şi
hornblenda, care, în ansamblu, participă la edificarea unor strato-vulcani în partea centrală şi vestică a
regiunii Groşi — Bulza — Fântoiag. În legătură cu această activitate şi cu secvenţele explozive
ulterioare, s-au acumulat cantităţi considerabile de produse piroclastice, andezitice piroxenice dr
amfiboli.
În ariile depresionare Zarand, Beiuş, Borod este probabil că acestui interval de timp i se pot
raporta, dacă nu în întregime, cea mai mare parte din andezitele şi andezitele cuarţifere amfibolice ±
piroxeni (hipersten şi augit) de tipul celor de la Aciuţa, Talaci şi Budeşti (H. Savu, G h. Neacşu, 1962;
M. Borcoş şi colab., 1972). Andezitele conţin plagioclaz cu chimism intermediar (An 30 — 60),
hornblenda bazaltică verde-brună şi adesea piroxeni. Masa de bază microlitică, hialopilitică are aceeaşi
compoziţie, pigmentată însă şi cu oxizi de fier. Subordonat se individualizează andezite piroxenice în
care feldspatul plagioclaz (An 40 — 60) constituie elementul caracteristic, mai bine reprezentat la
Canina (H. Savu, Gh. Neacşu, 1962; D. Istocescu, 1971; M. Borcoş şi colab., 1972 R). În masa de bază
a acestor produse, cu structură adesea micro-grăunţoasă, se identifică microlite de feldspat, piroxeni şi
concentraţii de oxizi de fier. Fiind descrise ca plagio-bazalte, ele pot fi considerate, în baza caracterelor
petrochimice (M. Borcoş şi colab., 1972 R), ca făcând parte din grupa andezitelor—plagiandezitelor. În
contextul geologic amintit se constată că erupţiile andezitice fără variaţii sensibile în ceea ce priveşte
compoziţia mineralogică se desfăşoară în tot timpul sarmaţianului, probabil şi în pannonianul inferior,
depăşind astfel limita de timp echivalentă fazei de Barza — Săcărâmb.
Aria reprezentativă de apariţie a acestor produse se dezvoltă la est de Miniş, pe bordura
nordică a masivului cristalin Highiş, şi într-o arie largă cuprinsă între localităţile Dezna, Secaş,
Vîrfurile, Vata de Jos. Fără a dispune încă de suficiente elemente, mare parte din produsele andezitice
fiind acoperite de depozite sedimentare mai noi, se evidenţiează o tendinţă de deplasare a activităţii
vulcanice dinspre V şi VNV spre E' ESE spre interiorul masivului muntos.
În ansamblul Munţilor Apuseni, cea mai largă varietate sub aspect mineralogic se poate urmări
în edificiul vulcanic Barza, unde, într-un spaţiu relativ restrâns, se întâlnesc andezite piroxenice,
andezite cuarţifere cu amfiboli şi piroxeni şi andezite cuarţifere amfibolice cu biotit şi hipersten , lăsînd
să se întrevadă şi o anumită succesiune în evoluţia proceselor, în sensul ordinii petrotipurilor citate. O
diferenţiere la fel de bine exprimată se observă şi în edificiile vulcanice din sectorul Groşi—Bulza
(zona văii Mureşului), linia evolutivă fiind marcată de andezite cuarţifere, andezite cu hornblendă şi
biotit, andezite cu hornblendă, cu hornblendă şi piroxeni şi andezite cu piroxeni. Este bine să amintim
că păstrăm în continuare noţiunea de andezite şi andezite cuarţifere de Barza pentru varietăţile
amfibolitice cu sau fără hipersten, la care pot fi asociate şi varietăţile piroxenice care au o dezvoltare
locală, şi denumirea de andezite şi andezite cuarţifere de Săcărâmb doar pentru varietăţile cu biotit din
zona Brad — Săcărâmb şi din sectoarele din stricta vecinătate.
Caracterul metalogen al acestei faze de erupţii a fost clar demonstrat în zonele vulcanice Barza
—Săcărâmb, Zlatna —Stânija şi Roşia Montană—Bucium—Baia de Arieş şi valea Mureşului.
Faza erupţiilor de andezite şi andezite cuarţifere de Cetraş. Activitatea vulcanică s-a
desfăşurat probabil după o scurtă perioadă de calm în pannonian. Produsele emise ocupă spaţii
restrânse, ce apar într-o poziţie caracteristică doar în zona Brad—Săcărâmb. Aici acestea vin în relaţie
cu produsele andezitice formate în faza anterioară, pe care le străpung sau peste care se dispun, fără a fi
însă întîlnite până în prezent şi relaţii cu formaţiuni sedimentare. În orice caz, încadrarea acestei faze în
intervalul pannonian inferior-mediu pare justificată. Caracterele petrografice analoage produselor fazei
de Cetraş din zona Brad constituie un indiciu principal în baza căruia aceasta a fost semnalată şi în
sectorul Baia de Arieş ; oricum, făcând apel pe de altă parte la raţionamentul de datare dedus din linia
evolutivă, ajungem la aceeaşi concluzie.
Caracterul efuziv şi exploziv al acestei faze este deopotrivă evident, mai ales în situaţia
structurilor din zona Brad — Săcărâmb (Cetraş, Consta Mare, Hărţăgani şi Cetraş Coasta Mare, Duba)
şi din sectorul Baia de Arieş (Poeniţa, Colţii Lazărului, Colţii Cioranului).
Compoziţia mineralogică este sensibil asemănătoare cu aceea a produselor andezitice
aparţinînd erupţiilor de Săcărâmb, dar şi cu a celor de Barza. Rocile, care apar frecvent în stare
proaspătă, au structură porfirică imprimată de: cristale de cuarţ (5 — 12 %), fenocristale sau aglomerări
de plagioclazi – 40 – 60 % An (15 – 27 %), fenocristale de amfiboli (8 – 12 %) şi de biotit în cantităţi
variabile (2 — 12 %). La constituţia rocii participă constant, cu o prezenţă mai mult sau mai puţin
semnificativă sub aspect cantitativ, hiperstenul şi uneori augitul (până la 5 %). Masa de bază, în general
leucocrată, este predominant feldspatică, identificându-se şi microfite de minerale femice şi uneori
cuarţ. În zonele circulate prezintă aspecte caracteristice rocile propilitizate, sericitizate, argilizate şi alte
forme de transformare, în directă legătură cu proprietăţile geochimice ale soluţiilor şi condiţiile fizico-
chimice în care s-au desfăşurat procesele. Toate caracterele petrografice şi petrochimice ale acestor roci
— aşa cum se va vedea — corespund tipului andezitic, motiv pentru care am abandonat vechea
denumire de “dacite”, ca şi produselor fazei de Câinel (M. Borcoş şi colab., 1972). Acest caracter a fost
semnalat (M. Borcoş) cu mult înainte (fide D. Rădulescu, M. Borcoş, 1967) şi comentat în acest sens,
ulterior, în ultima lucrare de sinteză asupra Munţilor Metaliferi (V. Ianovici şi colab., 1969). Dealtfel,
încă din studiul privind dacitele de la Draica, rezultau asemenea concluzii (V.Ianovici, 1938).
Din observaţiile făcute rezultă că delimitarea celor trei faze este posibilă doar în zona
vulcanică Brad —Săcărâmb, unde dealtfel se desprinde cu suficientă claritate şi faptul că la fiecare
dintre acestea se asociază procese de transformare hidrotermală şi metalogenetică cu caractere uneori
distincte.
În acest interval de timp, în zona vulcanică a văii Mureşului continuau erupţiile de andezite
predominant piroxenice, din ce în ce mai puţin intense ; ultimele manifestaţii de acest fel au avut loc în
pannonianul superior.
Andezitele cu hornblendă şi piroxeni, andezitele cu piroxeni (cu caracter bazaltoid) sunt
caracteristice zonei văii Mureşului, unde apar sub formă de intercalaţii piroclastice în depozitele
sedimentare pannoniene. Plagioclazul în aceste situaţii este relativ bazic (An 40 — 65), Cu el se
asociază hornblendă, în general brună, augitul şi hiperstenul.
Acelaşi mod de prezentare se observă şi în cazul erupţiilor de andezite din ariile depresionare
din Munţii Apuseni de nord. Unele produse ale acestei activităţi explozive sunt ejectate până în spaţiul
Bazinului Brad — Săcărâmb (partea sa vestică); ele apar ca intercalaţii de grosimi reduse în depozitele
pannoniene din versantul drept al văii Bradului.

ACTIVITATEA VULCANICĂ DIN CICLUL III DE ERUPŢIE

În comparaţie cu etapele anterioare, acest ciclu este cel mai slab dezvoltat, de scurtă durată şi
reprezintă ultimul act de manifestare a niagmatogenezei subsecvente. Vulcanismul, în acest interval de
timp, s-a localizat spre periferia ariei eugeosinclinale, atât spre sud, cât şi spre nord de şanţul
Metaliferilor, cu preferinţă de instalare pe un fundament rigid constituit din şisturi cristaline. Procesele
au decurs spre finele perioadei de ridicare a teritoriului sau imediat după aceasta, când foarte probabil
regiunea Munţilor Metaliferi era în întregime exondată. Deşi lipsesc elemente de ordin stratigrafie sau
alte relaţii care să permită o încadrare în timp, chiar aproximativă, se poate presupune că erupţiile din
acest ciclu au avut loc în ponţianul terminal, dacă nu chiar mai recent, în pliocenul superior.
Produsele acestui ciclu apar bine reprezentate în zona vulcanică Roşia Montană—Bucium—
Baia de Arieş, unde se constată şi o activitate explozivă mai bine marcată (în aceste produse sunt
enclavate vulca-nite mai vechi, dacitice în special); în zona văii Mureşului acestea apar cu totul local, la
Bretia, Măgura Sîrbi şi în regiunea Groşi—Bulza— Fântoiag.
Compoziţia mineralogica a acestor produse corespunde andezitelor şi andezitelor cuarţifere cu
amfiboli şi piroxeni şi andezitelor bazaltice. Andezitele de Rotunda (Roşia Montană) prezintă o masă
de bază criptocristalină-vitroasă, în care apar fenocristale de: plagioclaz (An 62), adesea
glomeroporfiric, hornblendă bazaltică brună, augit, uneori şi pigeonit, care marginal trece spre un
diopsid-augit. În sectorul Baia de Arieş se întâlnesc produse corespunzătoare, mai bogate însă în SiO2.
În unele andezite şi andezite cuarţifere cu amfiboli şi piroxeni se identifică şi biotitul. Cu totul
excepţional apar andezitele în care singurul element femic este amfibolul (tip Şurligata). În masa de
bază se deosebesc cristale mari de plagioclaz (An 35) de până la 4 cm (35 %) şi de hornblendă brună
(10 — 12 %). Prezenţa piroxenilor este cu totul sporadică.
Andezitele bazaltice reprezintă ultimul termen, în acelaşi timp şi cel mai bazic, al activităţii,
exprimat deopotrivă în compoziţia mineralogică şi petrochimică. În masa de bază microlitică cu
cantităţi variabile de sticlă sunt prinse fenocristale de plagioclaz bazic (labrador), augit şi olivina; ca
minerale accesorii apar magnetitul, ilmenitul şi apatitul. Uneori, cum ar fi la Detunata, se poate observa
şi prezenţa unor depuneri secundare, sferulitice, de dorit şi carbonaţi.
Cu excepţia andezitelor bazaltice din Detunata, pentru celelalte corpuri andezitice localizate în
teritoriul cuprins între vîrfurile triunghiului vulcanic Roşia Montană—Bucium şi Baia de Arieş
(Hărăguş, Geamăna, Păltiniş), apartenenţa la acest ciclu nu este întru totul sigură. Pe lângă faptul că
lipsesc relaţii de vârsta cu formaţiuni sedimentare mai tinere, anumite caractere mineralogice —
prezenţa cantitativă a amfibolului, a hiperstenului, uneori şi a biotitului — şi petrochimice — suficient
să semnalăm valorile mari de SiO2 — le-ar încadra în suita produselor din ciclul II de erupţie.
În apusenidele nordice nu există indicii asupra unei activităţi vulcanice corespunzătoare.
Activitatea vulcanică din această ultimă etapă este lipsită de procese metalogenetice şi în
general de fenomene hidrometasomatice, acestea din urmă constituind aspecte cu totul locale, fără
caractere metalogene, de tipul celor întîlnite în special în spaţiul breciei de explozie din vulcanul Bretea
Mureşană (Florentina Krâutner, 1969).
Din succesiunea evenimentelor vulcanice rezultă o continuitate relativ bine exprimată între
cele trei cicluri de erupţie, de asemenea şi caracterul predominant andezitic al activităţii. Cu excepţia
produselor acide riolitice şi riodacitice din ciclul I, şi acestea în alternanţă cu andezite, restul produselor
sunt reprezentate — excluzînd dacitele de la Roşia Montană,
În continuare discutabile — prin andezite şi andezite cuarţifere cu numeroase varietăţi
mineralogice. Se manifestă în ultimul timp tendinţa nejustificată de a diferenţia produsele andezitice în
tipuri reprezentative, sub aspectul caracterelor petrochimice şi al vîrstei, utilizînd toponimia regionala,
fără ca între acestea să se constate în realitate deosebiri evidente. O grupare schematică a produselor
vulcanice, apreciată în ordinea succesiunii produselor în principalele zone vulcanice examinate, este
consemnata în tabelul nr. 29.
O altă observaţie care rezultă din tabel şi din coloanele litostra-tigrafice (fig. 58, 59, 60) este
sensul procesului de diferenţiere de la acid la bazic, în contextul unei evoluţii sesizate pe plan regional.
Dacă din punctul de vedere al puterii de caracterizare exprimată în nomenclatura adoptată
compoziţia mineralogică nu este suficientă pentru a prezenta un criteriu de sistematizare, paragenezele
întîlnite se pot utiliza, constituind de cele mai multe ori repere bune, sugestive, de corelare pe plan
local, în cuprinsul diverselor structuri, sectoare sau arii vulcanice. Cele mai bune indicaţii în această
direcţie le oferă elementele melano-crate, modul lor variat de asociere şi uneori prezenţa cuarţului.
Studiile mineralogice şi petrografice efectuate pe roci proaspete sau alterate hidro-termal în paralel cu
studiile petrochimice şi geochimice au adus o contribuţie esenţială la adoptarea nomenclaturii utilizate
(D. Rădulescu, M. Borcoş, 1967; M. Borcoş şi colab., 1969, 1972; V. Ianovici şi colab., 1969).

3. PRINCIPALELE FORME DE MANIFESTARE A ACTIVITĂŢII VULCANICE ŞI


DE ACUMULARE A PRODUSELOR VULCANICE

Condiţiile structurale geologice variate în care s-a manifestat magmatismul subsecvent în


Munţii Metaliferi reprezintă una din principalele cauze de diversificare a formelor de manifestare şi
acumulare a produselor vulcanice, la care se adaugă în egala măsură cauze determinate de dinamica
proceselor magmatice, de modul de desfăşurare a fenomenelor vulcanice şi de capacitatea morfologică
de edificare a aparatelor vulcanice. Cele mai multe structuri vulcanice în Munţii Metaliferi sunt bine
conturate prin lucrările miniere şi de foraj, existînd posibilitatea evidenţierii şi a ceea ce în general este
mai puţin cunoscut în alte regiuni, caracterele particulare ale infrastructurii acestora. Ansamblul
situaţiilor examinate caracterizează trei situaţii vulcanologice şi structogenetice distincte: corpuri
înrădăcinate, acumulări efuzive şi explozive (produse intra-şi extiacrateriale) şi formaţiunile vulcano-
sedimentare.

CORPURILE ÎNRĂDĂCINATE

În această categorie intră aparatele vulcanice, corpurile intruzive satelite (asociate), corpurile
subvulcanice şi coloanele de explozie. Aceste forme urmărite în contextul structural al teritoriului şi al
zonelor vulcanice cunoscute se observă că se dispun în lungul unor aliniamente tectono-vulcanice, care
au îndeplinit uneori şi un rol important în desfăşurarea proceselor metalogenetice. Direcţiile principale
de orientare a acestor aliniamente sunt de obicei paralele cu axele zonelor vulcanice; se constată Însă. şi
alte direcţii, nord—sud şi est—vest, mai bine exprimate, în zona Brad— Săcărâmb şi zona Zlatna—
Stănija.
Tabelul nr. 29
— Vulcanii păstrează, de cele mai multe ori, mai puţin de o treime din suprastructura lor;
aparatele au fost supuse unei intense acţiuni de eroziune, uneori fiind distruse şi de fenomene vulcanice
suprapuse, caz frecvent întîlnit pentru cei formaţi în ciclul I de erupţie. În câteva situaţii, la Caraci,
Cetraş şi Săcărâmb, se conservă forme morfologice caracteristice. Majoritatea vulcanilor sunt de tip
mixt (strate-vulcani); vulcanii de lavă sunt mult mai rari (Haneş). Nu se cunosc vulcani piroclastici.
Examinându-se succesiunea în care s-au format produsele şi caracterele acestora, se poate generaliza
observaţia că. în majoritatea situaţiilor, cu excepţia zonei vulcanice din depresiunea văii Mureşului,
gradul de explozivitate a evoluat în sens invers, descrescând pe linia evolutivă a proceselor , atât în
cadrul general al vulcanismului, cât şi pentru fiecare ciclu sau fază de erupţie. De cele mai multe ori se
constată gruparea mai multor structuri vulcanice în jurul unui centru, care a funcţionat în mai multe
etape (Barz,r Cetraş, Săcărâmb, Breaza, Roşia Montană ş.a.). De obicei, în aceste situaţii apar şi
numeroase corpuri intruzive cu poziţii satelit. Cei mai importanţi vulcani s-au edificat în ciclul II de
erupţie. Atrag atenţia în special edificiile vulcanice andezitice cu activitate mixtă Barza , Caraci,
Cetraş, Săcărâmb, Calea Albă, structura vulcanică complexă dacitică de la Roşia Montană, vulcanul
andezitic de lave Haneş, vulcanul andezitic compus Câinel—Măgura Băii, aparate vulcanice de tip
central Băiţa, Conţu, Arama—Corabia, Detunata şi multe altele. În ansamblu, structurile vulcanice —
aparate simple, poligene, edificii vulcanice complexe, ultimele uneori şi cu evoluţii prin stadiul de
calderă — au fost intens erodate în zonele centrală şi central-estică ale Munţilor Metaliferi până
aproape de nivelul de revărsare a lavelor din pîlniile crateriale. O mare parte însă din aceste produse
sunt înecate în molasa terţiară din Depresiunea Zarandului şi în partea estică a culoarului Mureşului.
Din distribuţia produselor şi din formele lor caracteristice de acumulare s-au apreciat principalele
moduri de evoluţie a activităţii, fiind posibile reconstituiri şi realizarea unor imagini paleogeografice.
— Corpurile vulcanice intruzive, în parte cu caracter subvulcanic, s-au format în majoritatea
cazurilor în ciclul II, reprezentînd secvenţele finale ale fazelor de erupţie, mult mai evidente la fazele
andezitice de Barza şi Săcărâmb şi corespondentele lor din zonele Brad — Săcărâmb,, Zlatna—Stănija,
Roşia Montană—Bucium—Baia de Arieş şi valea Mureşului. Formele pe care le îmbracă sunt dintre
cele mai neregulate,. corpurile localizîndu-se atât în rocile fundamentului preterţiar, cât şi în produsele
efuzive şi explozive generate în fazele anterioare de erupţie. Localizarea acestor corpuri vulcanice este
condiţionată în general de evoluţia tectono-vulcanică a structurilor efuzive pe plan local şi de
comportarea aliniamentelor pedogenetice majore pe plan regional. În situaţiile cunoscute din zonele
Brad—Săcărâmb, Zlatna —Stănija şi Bucium, arii activizate de o intensă fractură tectono-vulcanică,
magmele s-au ridicat, consolidându-se spre suprafaţă în formaţiuni cu compactitate relativ scăzută —
depozite sedimentare bodeniene, sarmaţiene, depozite piroclastice — sau în apropierea contactului
dintre acestea cu formaţiunile ofiolitice. În aceste situaţii, corpurile intruzive prezintă de cele mai multe
ori o tendinţă de alungire pe verticală. În infrastructura strate-vulcanului Barza se conturează corpuri cu
aspecte de cupolă sau de microlacolit, la Musariu Nou, Valea Morii Nouă şi Măgura, cu tendinţe de
trecere spre caractere subvulcanice. La Baia de Arieş s-au pus în evidenţă mai multe generaţii de
corpuri vulcanice intruzive care se întrepătrund, fiecare generaţie caracterizîndu-se şi prin compoziţia
mineralogică distinctă a rocilor constitutive.
În accepţiunea strictă a noţiunii de “corp subvulcanic” este evident faptul că în Munţii
Metaliferi nu pot fi citate încă exemple clasice. În ansamblu, se poate considera că structurile vulcanice
de la Deva presupun condiţii apropiate unui asemenea facies, la fel în parte corpul central de la Roşia—
Poieni şi chiar corpurile de la Musariu Nou, Valea Morii şi Măgura. În toate aceste situaţii însă
caracterele structurale şi texturale ale rocilor constitutive nu sunt în totalitate semnificative. Datele
geofizice atrag atenţia şi asupra altor corpuri, care se instalează la următoarea treaptă de adâncime —
de trecere la un facies hipoabisic. între toate aceste corpuri menţionate şi cele localizate în suita
produselor din contextul structurilor efuzive există deosebiri esenţiale, exprimate uneori şi sub aspect
metalogenetic.
Este foarte probabil ca multe din corpurile înrădăcinate considerate centre de activitate
vulcanică efuzivă să reprezinte în realitate asemenea corpuri intruzive, de tipul domurilor, stîlpilor
gonflaţi sau alte forme, cum ar fi de exemplu în dealul Conţu, dealul Arama—Corabia, în edificiul
vulcanic Săcărâmb, Măgura - Trestia şi multe altele. Rata mare de eroziune, care a îndepărtat în aceste
situaţii o parte considerabilă din suprastrud ura edificiilor vulcanice, face dificilă dacă nu chiar
imposibilă o delimitare riguroasă, cu atât mai mult cu cât sub aspect structural şi al compoziţiei rocilor
există foarte mari asemănări, în ansamblu formate în cadrul unei activităţi vulcanice cu indice foarte
scăzut de explozivitate. Situaţiile cele mai complicate din acest punct de vedere se întâlnesc în edificiile
vulcanice Săcărâmb, Măcriş, Cetraş, Cordurea—Cerburea, Bucuresci — Rovina, Trestia—Măgura, în
cele din sectorul Bucium şi în jumătatea de nord-vest a zonei vulcanice Zlatna —Stănija , în care se
aglomerează un număr mare de corpuri vulcanice a căror funcţie primară — rezultat al unei activităţi
efuzive principale, adventive sau intruzive — este mai greu de determinat.
— Coloanele de brecii vulcanice s-au format pe seama erupţiilor de gaze, în mod obişnuit fără
aport de magmă, cele mai frumoase exemple fiind cunoscute la Roşia Montană, Vălişoara, Caraciu şi
Stănija. Corpurile de brecie au o textură afînată şi o compoziţie eterogenă, constituită din fragmente de
roci ale fundamentului şi din rocile eruptive ale edificiului vulcanic în care acestea se localizează. Spre
deosebire de situaţia întîlnită la Roşia Montană, în celelalte cazuri se observă o rotunjire mai avansată a
fragmentelor constitutive, aspect imprimat în mare măsură şi de intervenţia proceselor
hidrometasomatice. Coloanele de explozie de la Baia de Arieş s-au format în structurile subvulcanice
andezitice. În acest caz, pe seama fenomenelor de autoiambleiere, în zonele de curbură a coloanelor, s-
au acumulat haotic fragmente şi blocuri uneori cu dimensiuni metrice, roci cristaline şi eruptive. În
general, corpurile de brecie astfel create, şi în special tipul aparte întîlnit la Baia de Arieş, reprezintă
principalele cai de acces şi concentrare a mincralizaţiei.
Într-o situaţie mai puţin bine cunoscută, în vecinătatea contactului corpului subvulcanic de la
Băiaga spre vest şi nord, se conturează corpuri de brecie în parte cu aspect de coloane, primul delimitat
prin lucrări miniere şi de foraj. Prezenţa lor a fost dovedită şi în partea nord-estică a structurii Săcărâmb
— la Bocşa.
Trebuie menţionate şi corpurile de brecii riolitice de mici dimensiuni din zona Zlatna —
Stănija, care includ fragmente de roci cristalofiliene din fundament, ca şi învelişul de brecie al
corpurilor subvulcanice tip Deva şi Roşia-Poieni.

PRODUSELE EFUZIVE ŞI EXPLOZIVE

— Produsele extracrateriale, cum au fost denumite (V. Ianovici şi colab., 1969), sunt
reprezentate predominant prin lave cu textură masivă. Frecvent Însă, sub influenţa fenomenelor de
alteraţie supergenă şi de transformare hidrotermală, acestea se prezintă ca lave pseudoaglomeratice sau
lave pseudostratificate, cel mai frecvent în cazul andezitelor. Exemple clasice pot fi întîlnite în văile
Trâmpoiele (Zlatna), Mormântul (Stănija), în structura vulcanică Barza, în structurile vulcanice de la
Bucuresci— Rovina, în mina Brădişor (Stănija) s.a. În af ai a tipului de lave omogene şi compacte, s-au
menţionat — într-adevăr, mai rar — şi lave aglomera-tice şi piroclastice, care includ elemente
eterogene de litoclaste şi cristalo-claste rupte din fundament, din vulcanitele consolidate anterior său
care provin din exploziile aparatului de care aparţin sau din centrele de activitate învecinate. O
asemenea situaţie poate fi urmărită în lungul văii Barza (clina nordică a edificiului vulcanic Barza).
Separaţiile prismatice sunt foarte rare, dar caracteristice corpurilor de andezite bazaltice (Detunata şi
Măgura Brătiei). Cu totul sporadic, prisme scurte cu diametru mare se observă la unele corpuri riolitice
din bazinul văii Techereu. Formaţiunile efuzive dacitice sunt cu totul restrânse, mai ales cele riolitice.
Riolitele apar frecvent ca lave piroclastice, ce includ adesea fragmente de andezite formate tot în ciclul
I (bazinul văii Techereu).
— Acumulările piroclastice sunt caracteristice ciclului I şi II de erupţie, îri cantităţi relativ
mari, din care fracţiunea grosieră este mai bine reprezentată. Se disting în asociaţie său cu dezvoltare
regională preferenţială aproape toate tipurile, grupate după dimensiune, formă, originea şi compoziţia
elementelor componente, gradul şi modul de consolidare. Cineritele apar rar; s-au conservat doar câteva
nivele submetrice de cinerite andezitice în sectorul Clinei. Ele apar frecvent în mai multe-nivele în
ariile depresionare din Munţii Apuseni în zona vulcanică a văii Mureşului şi participă cantitativ mai
ales ca liant în piroclastitele grosiere andezitice. Cineritele lapilice, microbreciile, microconglomeratele
litoclastice şi breciile aglomerate piroclastice constituie tipurile reprezentativ ale acumulărilor de
piroclastite. Acestea apar ca intercalaţii de diveirse grosimi în stiva de vulcanite, imprimînd mai mult
sau mai puţin cararf terul mixt al activităţii sau de strato-vulcan al aparatelor create. În ver şanţul drept
al văii Crişului Alb, între Crişcior şi Hălmagiu, se delimitează o arie caracteristică de dezvoltare a
acestor produse pe o grosime de circa 200 m. O a doua zonă, la fel de importantă, se conturează în
bazinele văilor Groşi, Bulza şi Icnească (S. Peltz şi colab., 1970).
Acumularea produselor piroclastice în facies ignimbritic a fost recunoscută (M. Borcoş şi
colab., 1960 —1962 R) pentru riodacitele din Valea Lungă—Almaşu Mare (Zlatna). Aceleaşi caractere
au fost observate pentru unele riolite din bazinul văii Techereu. La Pojoga—Zâna (valea Mureşului), S.
Peltz şi colab. (1967) au semnalat roci piroclastice de tipul tufurilor sudate.

PRODUSELE VULCANO-SEDIMENTARE

Deşi mai puţin caracteristice în Munţii Apuseni, în câteva sectoare «le reprezintă principala
formă de acumulare a materialului vulcanic asociat în cantităţi variabile cu material terigen. Asemenea
secvenţe s-au realiza.! în primul ciclu de erupţie la Roşia Montană — formaţiunea vul-canb-
sedimentară riodacitică badeniană —, în zonele vulcanice Brad — Săcărâmb şi Zlatna —Stănija —
formaţiunea vulcano-sedimentară andezitică la începutul fazei erupţiilor andezitice de Barza şi
Săcărâmb —, precum şi în unele zone din depresiunile Zarandului, Beiuşului (D. Istocescu, 1970; D.
Istocescu, Felicia lstocescu, 1974).
Materialul vulcanic este preluat direct, în timpul activităţii explozive, în depozitele terigene pe
cale de acumulare în bazinele intramontane, sau introdus prin acţiunea de transport a apelor, imprimînd
în aceste situaţii acumulărilor un caracter mai mult sau mai puţin epiclastic În general , caracterul
angular mai ales, întîlnit la fragmentele de litoclaste sau cristaloblaste din formaţiunile vulcano-
sedimentare, indică un transport direct, aerian, demonstrat pe de altă parte şi de prezenţa intercalaţiilor
sedimentogene corespunzătoare momentelor de calm vulcanic. O descriere detaliată a unei asemenea
formaţiuni şi totodată a condiţiilor genetice în Munţii Metaliferi a fost făcută de M. Borcoş şi Gh.
Mantea (1964) la Roşia Montană, cel mai reprezentativ exemplu, pe care Fr. Posepn y (1868), intuind
particularităţile ei litologice, a denumit-o “Lokalsediment”.
Studiul structurilor vulcanice, recunoaşterea principalelor forme de zăcămînt, cu evidenţierea
celor mai caracteristice aspecte pe plan local sau regional, în relaţie genetică cu elementele
geotectonice, au pus la dispoziţie date suplimentare, care au permis aprofundarea dinamicii proceselor
magmatice şi vulcanice. În acest fel a putut fi mai bine stabilit — din acest punct de vedere —
controlul exercitat de aceste structuri în activitatea hidrotermală şi metalogenetică.
Tabelul nr. 30 [..]