Tema 1 Conceptul de management

1. Noţiuni generale privind managementul

2. Evoluţia managementului ca ştiinţă
3. Şcolile de management

Tema 1. Aspecte fundamentale ale managementului

1.1. Noţiuni generale privind managementul.
1.2. Managementul ca ştiinţă şi artă.
1.3. Etapele evoluţiei managementului. Școlile de management.
Principiile managemetnului după Taylor și Fayol

1. Noţiuni generale privind managementul

Management – proces prin care se acţionează împreună, cu şi prin alţii pentru a realiza
obiectivele organizaţiei într-un mediu în continuă schimbare.
Management - este cuvânt american care nu poate fi tradus în alte limbi dar este preluat şi utilizat.
La origine – cuvântul latin “manus” – mână, adică mânuirea hăţurilor la caii ce trag o căruţă. În
limbaj modern ar fi manevrare sau pilotare.
Managementul a apărut iniţial in sfera afacerilor, dar în prezent el şi-a lărgit sfera de cuprindere
şi se utilizează în toate sferele de activitate; cultura, medicina, sport etc. reprezentând activitatea
de conducere, de administrare.
Se definesc câteva sensuri a noţiunii management:
1.Managementul este un proces (activitate).
2. Managementul este un grup de persoane
3. Managementul este o ştiinţă şi o arta.
Managementul ca activitate – este procesul de conducere nemijlocită a organizaţiei în scopul
atingerii obiectivelor ei.
Deci ca proces managementul are 4 funcţii:
1.Planificarea-stabilirea obiectivelor şi a căilor de realizare a lor.
2.Organizarea-repartizarea responsabilităţilor pentru realizarea sarcinilor, crearea sistemului de
conducere.
3.Motivarea-iniţierea angajaţilor in activitate, crearea imboldurilor pentru o activitate
productivă.
4. Control
Ca grup de persoane Managementul este organul de conducere, care gestionează activitatea
unei organizaţii, firme, întreprinderi, deci totalitatea celor care exercită procese de management
dar nu de execuţie.
Managementul ca ştiinţa - ansamblul organizat de cunoştinţe, concepte, principii, metode şi
tehnici prin care se explica in mod sistematic fenomenele şi procesele ce au loc în conducerea
organizaţiilor
Ca artă managementul este măiestria managerului de a aplica la realităţile diferitor situaţii în
condiţii de maximă eficienţă cunoştinţele teoretice.
Arta Ştiinţa
1. Bazat pe calităţi personale, intuiţie, talent, Bazat pe calităţi personale şi
capacităţi de reacţionare, măiestrie, bun simţ. cunoaşterea realităţii cu mijloace
ştiinţifice.
2. Observarea evenimentelor şi acumularea Analiza proceselor, identificarea
experienţei principiilor şi legităţilor.

3. Folosirea în mod exclusiv a experienţei Corelarea experienţei cu cercetarea

4. Rezolvarea problemei după metoda Analizarea completa a acţiunilor

1
 încercărilor diverşilor factori de influenta.
şi erorilor
5. Orientarea prioritara pe termen scurt Orientarea pe termen lung
6. Informaţie limitata şi unilaterala Informaţie completa şi complexa

Managementul este o ştiinţă interdisciplinară care se bazează pe o serie de ştiinţe cum ar fi:
psihologia- studierea şi prognozarea comportamentului indivizilor, determină factorii ce
contribuie sau împedică comportamentul raţional
sociologia- lărgeşte baza metodologică a conducerii prin studierea sistemelor sociale în care
indivizii intră în relaţii reciproce, studiază comportamentul uman in grupe.
ştiinţele economice, dreptul, praxicologia.
2. Evoluţia managementului ca ştiinţă
Dezvoltarea conducerii poate fi structura în 2 etape principale:
1.Conducerea empirică – utilizarea experienţei şi intuiţiei în procesul decizional, în coordonarea
şi controlul activităţilor. În această etapă funcţia de conducere revenea proprietarilor organizaţiei,
neexistînd diferenţa dintre proprietar şi conducător. Creşterea dimensiunilor organizaţiilor a dus
la incapacitatea de a conduce numai pe baza aptitudinilor individuale. PTŞ, interesul obţinerii unui
profit ridicat au provocat modificări asupra relaţiilor de muncă. Iată de ce sarcina conducerii a fost
încredinţată unor specialişti în principalele domenii de activitate a organizaţiei. Astfel apare şi,
începând cu sec. XX, devine important caracterul mediator al managementului între interesele
membrilor organizaţiei şi cele a proprietarilor. Separarea proprietăţii de actul de management a
impus proprietarilor o gestiune generală a capitalului, participând la adoptarea celor mai
importante decizii.
În baza acestor premise, la începutul sec. XX s-a conturat 2.conducerea ştiinţifică cu următoarele
trăsături:
- se bazează pe progresul ştiinţei conducerii, utilizând şi cunoştinţe furnizate de alte
discipline;
- ia în evidenţă legile şi principiile care generează fenomenele;
- abordează realitatea într-un mod obiectiv;
- recurge la metode, tehnici şi procedee ale analizei ştiinţifice.

3. Şcolile de management

Grupând teoriile elaborate în domeniul ştiinţei conducerii, se diferenţiază şcolile sau curentele
de gândire principale:
1. Şcoala clasică sau universală
Această şcoală are trei componente.
1. Managementul ştiinţific. F. Taylor (1856-1915), G. Emerson, F.,L. Gilberth ,H Gant ş.a
2. Managementul administrativ. H. Fayol (1841-1925),.
3. Managementul birocratic. M. Veber

Managementul ştiinţific pune accentul pe creşterea productivităţii muncii prin intermediul

organizării raţionale a muncii . Aceasta presupune înlocuirea metodelor tradiţionale de muncă cu o
serie de reguli formulate în mod ştiinţific. Adepţii şcolii examinează procesul de conducere ca pe o
maşină, în care managerii gândesc, iar muncitorii – lucrează. Mg. ştiinţific pune accentul pe
gestiunea producerii , adică se preocupau de ridicarea eficienţei la nivel mai mic decât cel de
conducere generală.
Taylor cu experienţa decreştere a productiv. muncii în baza raţionalizării lopeţii pentru mineri.
Precum şi datorită majorării salariului.
1. Înlocuirea metodelor tradiţionale, bazate pe experienţă prin metode ştiinţifice .
2. Analiza proceselor de muncă prin descompunerea în elemente componente.

2
3. Evidenţa strictă a timpului de muncă
4. Normarea muncii.
5. Selectarea salariaţilor în mod ştiinţific, antrenarea şi instruirea lor.
6. Diviziunea muncii intelectuale de cele fizice.
7. Delimitarea funcţiilor de conducere de cele de execuţie.
8. Divizarea procesului de planificare a lucrărilor de cel de executare.
9. Aplicarea salarizării în acord. Salariul depinde de volumul de producţie, iar prima de nivelul de
supraîndeplinire a planului.
Meritele solii
- fost demonstrată ipoteza despre importanţa salariului
- au fost efectuate cercetări ştiinţifice privitor la procesul de executare a anumitor lucrări şi
sarcini
- sa demonstrat necesitatea selectării şi instruirii personalului.
Neajunsuri
- nu se lua în seamă contextul social al lucrului şi cerinţele în creştere ale lucrătorilor
-nu se recunoştea diferenţa dintre indivizi
- managerii apreciau insuficient profesionalismul lucrătorilor şi ignorau ideile şi propunerile lor

Managementul administrativ acordă atenţie nu muncitorilor dar organizaţiei în întregime.

Adepţii şcolii priveau organizaţia în general încercând să determine caracteristicile şi legităţile
organizaţiei. Scopul era - elaborarea unor principii generale de conducere, folosirea cărora va duce
la succes. Daca managementul ştiinţific privea la om ca la maşină, apoi managementul administrativ
priveşte la organizaţie ca la o maşină care trebuie bine reglată.
Fayol primul efectuează o grupare sistemică a funcţiunilor întreprinderii,( de producere,
comercială, financiară, contabilă, securitate.) delimitând-o pe cea administrativă cu principalele
operaţiuni administrative: previziune, organizare, motivare, coordonare, control.
Deoarece funcţia administrativă e considerată de bază, teoria lui Fayol – “administrativă”. În
această teorie se pleacă de la ipoteza că există o manieră ideală de organizare a muncii. Organizaţia –
maşină ghidată de legi universale. Scopul managementului este stabilirea acestora şi respectarea lor
strictă. Conform teoriei lucrătorii trebuie specializaţi adânc.
Principiile lui Fayol:
1. Diviziunea muncii prin specializare. Cu cit mai mult muncitorii se concentrează asupra
unei lucrări cu atit mai bine se dezvoltă aptitudinile lor şi drept consecinţă creşte
productivitatea muncii.
2. Autoritatea şi responsabilitatea. Dreptul de a adopta decizii şi responsabilitatea pe cate
a au cadrele da conducere reiese din împuternicirile formale.
3. Disciplina în muncă. esenţa disciplinei constă în respectarea strictă a normelor şi
instrucţiunilor.
4. Unitatea de comandă - la executarea oricărei activităţi muncitorul trebuie să primească
dispoziţii de la un singur conducător.
5. Unitatea de conducere- un singur centru de coordonare şi un singur plan de activitate
pentru un grup de muncitori.
6. Subordonarea intereselor personale intereselor organizaţiei.
7. Recompensarea personalului trebuie să fie cît mai echitabilă pentru a satisface atît firma
cît şi muncitorii.
8. Centralizarea - este problema atingerii unui raport optim dintre centralizare şi
decentralizare pentru organizaţie. Acest raport este în dependenţă de situaţia concretă.
9. Verigii scalare (ierarhie). Trebuie să existe o verigă clară a ierarhiei.
10. Ordinea- fiecare biect trebuie să aibă locul său ceia ce va duce în final la economisirea
timpului.
11. Echitatea- atitudinea managerilor faţă de muncitori trebuie sa fie cu respect şi
prietenoasă.
12. Stabilitatea locurilor de muncă a personalului conduce la creşterea eficienţei.

3
 13. Iniţiativă trebuie să fie încurajată şi susţinută iniţiativa din partea subalternilor ce poate
servi ca sursă de noi idei şi mijloc de recompensă pentru subalterni.
14. Spirit de echipă- înţelegerea şi armonia din colectiv este o forţă uriaşă.
După Fayol gestiunea nu este un talent înnăscut dar o artă ce poate fi învăţată .

Managementul birocratic- acoră atenţia principală conducerii raţionale, impersonale în baza

determinării clare a obligaţiunilor şi responsabilităţilor lucrătorilor, introducerii rapoartelor formale,
a diviziunii gestiunii de proprietate.

2. Şcoala relaţiilor umane / relaţioniştilor Mayo, McGregor, M.P.Follet

Este orientată prioritar la clasificarea rolului şi locului omului în procesul producţiei materiale.
Mayo considera că atitudinea muncitorilor referitor la schimbarea la care sunt supuşi e mai
importantă decât condiţiile obiective ale schimbării. Adepţii propun favorizarea colaborării între
indivizi în scopul de a rezolva problemele la nivel de grup şi de a funcţiona pe baza unor relaţii
informale.
Idei generale:
- factorul uman este în prim plan în orice formă de organizare;
- metodele de conducere trebuie să asigure condiţii de colaborare atât între manageri, cât şi
între aceştia şi executanţi;
- activitatea omului nu este determinată numai de recompense băneşti, ci şi de satisfacerea
unor anumite cerinţe de ordin moral;
- recunoaşterea influenţei structurilor informale.

Mayo cu experienţa de la Hotorn. Maslow cu teoria necesităţilor. McGregor cu teoria X şi Y

3. Şcoala cantitativă (după unele surse reuneşte două şcoli: şcoala deciziilor şi şcoala
matematică) – consideră conducerea ca un sistem de modele şi procese matematice, concentrează
atenţia asupra proceselor decizionale, soluţionarea problemelor legate de decizie, conţinutul şi
fundamentarea ei, elaborarea modelului matematic fiind problema principală. Limitele şcolii date
constau în faptul că aparatul matematic este incapabil de a rezolva problemele de ordin social care
apar în cadrul organizaţiei
4. Şcoala sistemică nu este un set de principii şi indicaţii referitor la procesul de conducere,
dar mai degrabă un mod de gândire referitor la organizaţie. Astfel ea este privită ca un sistem deschis
care este caracterizat prin entropie, sinergism şi interdependenţa subsistemelor.
Org. este un sistem deschis care are intrări şi ieşiri, iar în interior se desfăşoară un proces de
transformare a resurselor în bunuri prin intermediul unei tehnologii

Principiile managemetnului după Taylor și Fayol

Ambele persoane au contribuit la dezvoltarea științei managementului. Contribuția acestor doi

pionieri în domeniul științei managementului a fost revizuită ca „Munca lui Taylor & Fayol a
fost, desigur, în special complementară. Amândoi și-au dat seama că problema personalului și
managementul acestuia la toate nivelurile este cheia succesului individual. Ambele au aplicat
metode științifice acestei probleme, pe care Taylor a lucrat în primul rând de la nivel operativ, de
jos în sus, în timp ce Fayol s-a concentrat pe directorul general și a lucrat în jos, a fost doar o
reflectare a carierelor lor foarte diferite ”. Ambele diferă unele de altele în următoarele aspecte: -
1. Taylor a privit managementul din punctul de vedere al supravegherii și a încercat să
îmbunătățească eficiența la nivel operațional. S-a deplasat în sus în timp ce formula
teoria. Pe de altă parte, Fayol a analizat managementul de la nivelul managementului
superior în jos. Astfel, Fayol își putea permite o viziune mai largă decât Taylor.
2. Taylor și-a numit filosofia „Management științific”, în timp ce Fayol și-a descris
abordarea ca „O teorie generală a administrației”.

4
3. Scopul principal al Taylor - îmbunătățirea productivității muncii și eliminarea tuturor
tipurilor de deșeuri prin standardizarea muncii și a instrumentelor. Fayol a încercat să
dezvolte o teorie universală a managementului și a subliniat necesitatea predării teoriei
managementului.
4. Taylor și-a concentrat atenția asupra faptului prin management și principiile sale sunt
aplicabile la nivelul magazinelor. Dar Fayol concentrat pe funcția managerilor și pe
principiile generale ale roții de management ar putea fi aplicate în mod egal în toate.
Similitudine - Ambele au accentuat cooperarea reciprocă între angajare și angajați.
Sferele activității umane
Teoria lui Fayol este mai larg aplicabilă decât cea a lui Taylor, deși filosofia lui Taylor a
suferit o mare schimbare Sub influența dezvoltării moderne, dar principiile de management
ale lui Fayol au rezistat testului timpului și sunt încă acceptate ca nucleu al teoriei
managementului.
Punct de vedere al psihologilor
Potrivit psihologilor, studiul lui Taylor avea următoarele dezavantaje: -
1. Ignoră factorii umani - îi consideră ca mașini. Ignoră cerințele, dorințele și aspirațiile
umane.
2. Separarea de planificare și de a face.
3. Nemulțumire - Compararea performanței cu ceilalți.
4. Nici o modalitate mai bună - Managementul științific nu oferă o modalitate optimă de
rezolvare a problemelor.

Bază Taylor Fayol

Aspect uman Taylor ignoră elementele Fayol plătește datoria pentru

umane și există un accent elementul uman. De exemplu,
mai mare asupra principiul inițiativei, Espirit De
îmbunătățirii bărbaților, 'Corps și Equity recunoaște
materialelor și metodelor necesitatea relațiilor umane

stare Tatăl conducerii Tatăl principiilor de

științifice management

Eficiență și Accentuat pe eficiență Accentuat asupra administrației

administrare generale

Abordare Are o abordare micro, Are o abordare macro și discută

deoarece este limitată principiile generale de
numai la fabrică management care sunt aplicabile
în toate domeniile
managementului.

Domeniul de Aceste principii sunt Acestea sunt aplicabile în toate

aplicare al limitate la activitățile de tipurile de organizații în ceea ce
principiilor producție privește gestionarea lor

Realizare Management științific Management administrativ