Gospodarirea apelor

Curs 1

Gospodarirea apelor = Managementul apelor

Apa este elementul indispensabil vietii, care asigura conditiile vitale ale oamenilor,
animalelor si plantelor si care intervine in toate domeniile activitatilor, de ex este sursa de forta
motrice, este sursa de materii prime, este mediu de transport si unealta de lucru. Dpdv stiintific, apa
trebuie studiata intr-o ipostaza dubla, prima ipostaza – resursa naturala epuizabila, a doua – ca
factor de mediu. Ca element primordial al mediului inconjurator, apa influenteaza intregul mediu. In
cadrul sistemului ecologic apa are urmatoarele functii care contribuie la mentinerea echilibrului
ecologic:
a) este mediu de viata pt flora si fauna acvatica naturala
b) are functie de alimentare a faunei salbatice
c) functia de dezvoltare a vegetatiei terestre, si aici rolul primordial il au apele meteorice si
apa subterana
d) functia de indepartare a reziduurilor naturale, functie care rezulta din conceptii de
civilizatie discutabile

I. Obiectul gospodaririi apelor

Prin gospodarirea apelor se intelege ansamblul de masuri organizatorice, tehnice si
economice necesare pentru gestionarea resurselor de apa, urmarind folosirea rationala a apelor,
protectia calitatilor in conditii eficiente pentru mediu si pentru economia nationala. Gestionarea
inseamna prevenirea si combaterea efectelor daunatoare ale apelor dintre care cele mai importante
sunt: inundatiile, eroziunea solului, inmlastinirile si salinitatea solului, alunecarile de teren.
Masurile care se iau pentru satisfacerea cerintelor de apa dpdv calitativ si cantitativ fac obiectul
activitatii de folosire a apelor. Dezvoltarea economiei nationale atrage dupa sine cresterea cerintelor
de apa si lipsa de concordanta intre cantitatea si calitatea debitelor unui curs de apa pe de o parte, si
cerintele de apa pe de alta parte, impun masuri necesare, reglementari ale acestor folosinte.
Industria, agricultura, piscicultura, transporturile, etc.., sunt sectoare economice, interesate
de folosirea complexa si multipla a apelor. Exista intreprinderi industriale care dupa ce au folosit
apa, o restituie in cursuri de apa intr-o stare calitativa improprie folosirii ei pentru alte scopuri in
aval. De aceea este necesara monitorizarea calitatii apelor si interventia organelor de specialitate
pentru restabilirea calitatii apelor.
Pentru valorificarea resurselor hidraulice ale tarii sunt necesare amenajari complexe pe rauri
in scopuri energetice, pentru irigatii in agricultura, pentru alimentari cu apa potabila, cu apa
industriala, pentru piscicultura si alte folosinte. Domeniul gospodaririi apelor se confrunta pe plan
mondial cu dificultati foarte mari, din urmatoarele motive:
- cresterea accentuata a cerintei de apa
- caracterul limitat al resurselor de apa, a distributiei lor neuniforme, ceea ce presupune
executarea unor lucrari costisitoare de amenajare si de acumulare a apelor
- deteriorarea calitatii surselor de apa ca urmare a activitatilor antropice, de exemplu
industrii care descarca reziduuri cu continut de substante impurificatoare foarte stabile in
timp, greu de inlaturat prin procesele de epurare si tratare a apelor
- marirea exigentei standardelor privind conditiile de calitate pe care trebuie sa le
indeplineasca apa livrata populatiei.
In decursul timpului apele au demonstrat umanitatii ca dispun de forte distructive uriase. Pe
masura evolutiei omenirii se constata o colaborare intre gradul general de dezvoltare a diferitelor
civilizatii si masurile tehnice, organizatorice si stiintifice de gospodarirea apei. Un istoric pe nume
Duhamel spune asa: “ Pretuiesc maretia unui popor dupa cate a facut pentru apa”. Domeniul de
gospodarire a apei cuprinde mai multe directii de studiu. Managementul apelor se mai numeste in
termeni stiintifici – hidronomie.

1
 Principalele domenii:
- satisfacerea necesitatilor de apa
- combaterea efectelor daunatoare ale apelor
- protectia apelor
- regenerarea apelor
Notiunea de gospodarire a apelor este pe de o parte o disciplina tehnica si pe de alta parte
ramura a economiei nationale.

II. Ramurile gospodaririi apelor

Se diferentiaza dupa componentele din circuitul natural al apei.
1. Gospodarirea apelor meteorice, stiintific numita pluviometrie. Se refera la apele
atmosferice incepand din momentul evaporatiei pana la revenirea lor pe sol sub forma de
precipitatii. Aceasta ramura este legata de meteorologia aplicata.
2. Gospodarirea apelor de suprafata care are ca obiect toate formele de apa de pe suprafata
solului. Aici avem urmatoarele subdiviziuni:
2.a) gospodarirea apelor care curg pe versanti cu specificatia – inainte ca aceste ape sa
ajunga in cursurile de apa
2.b) gospodarirea apelor ce se ocupa cu ape curgatoare de suprafata ce se refera la
paraie, rauri, fluvii
2.c) gospodarirea apelor statatoare de suprafata (balti si lacuri)
2.d) gospodarirea apelor oceanice si maritime
3. Gospodarirea apelor subterane care studiaza toate tipurile de ape subterane
3.a) Gospodarirea apelor freatice. Sunt ape subterane de mica adancime, fenomenele de
scurgere au loc cu nivel liber, si sunt strans legate de apele de suprafata
3.b) Gospodarirea apelor subterane de adancime. Sunt ape de mare adancime, scurgerea
are loc sub presiune, si sunt foarte putin legate de apele de suprafata
4. Gospodarirea apelor ghetarilor. Ape de suprafata care se gasesc sub forma solida.
In cadrul fiecarei ramuri prezentate se face destinctia intre gospodarirea cantitativa si
calitativa. Aceste 2 laturi au caracterul lor distinct dar sunt indisolubil legate una de cealalta.
Gospodarirea cantitativa cuprinde:
a) Gospodarirea apelor pentru satisfacerea nevoilor cantitative ale activitatii umane.
Se mai numeste gospodarirea debitelor medii.
b) Gospodarirea apelor pentru combaterea efectelor daunatoare datorate direct sau
indirect unui exces cantitativ de apa, care in cazul apelor curgatoare se mai
numeste gospodarirea debitelor mari.
c) Protectia cantitativa a apelor
d) Regenerarea cantitativa a apelor
Gospodarirea calitativa cuprinde:
a) Gospodarirea apelor pentru satisfacerea nevoilor calitative ale diferitelor
activitati umane
b) Gospodarirea apelor pentru combaterea efectelor daunatoare datorita diferitelor
caracteristici calitative ale apelor
c) Protectia calitativa a apelor
d) Regenerarea calitativa a apelor
5. Gospodarirea debitelor solide. Are drept obiect materialele solide antrenate de apa.
Materiile solide pot constitui caracteristici calitative ale apelor (suspensiile; turbiditatea).
Sunt parametri importanti pentru calitatea apelor. Gospodarirea debitelor solide este o
ramura speciala a gospodaririi apelor si are 2 subramuri
5.a) gospodarirea debitelor solide pentru folosinte
5.b) gospodarirea debitelor solide pentru combaterea actiunilor daunatoare

2
 III. Protectia apelor
Este activitatea ce are drept scop realizarea urmatoarelor obiective:
- mentinerea functiilor naturale ale apei in cadrul echilibrului ecologic
- mentinerea conditiilor de dezvoltare pentru generatiile urmatoare ale cantitatii si calitatii
apei
In prezent accentul principal se pune pe conservarea unor caracteristici calitative ale apei,
adica se vorbeste numai despre protectia calitatii apelor. Aceasta este o latura singulara a problemei,
pentru ca sunt necesare tematici pentru conservarea cantitatii de apa (pastrarea debitelor minime in
albii si limitarea extragerii apelor subterane). Totodata este importanta actiunea de regenerare dpdv
calitativ si cantitativ a apelor.

3
 Gospodarirea apelor
Curs 2

Constructii ingineresti de utilizare a apelor

Aceste constructii prezinta o varietate foarte mare datorita faptului ca nu exista domeniu de
activitate care sa nu aiba nevoie de apa. Avand in vedere fluxul tehnologic pe care-l strabate apa de
la sursa pana la utilizator, se deosebesc urmatoarele tipuri de constructii:
1. Constructii pentru captarea apei, ce sunt folosite pentru preluarea controlata a apei
dintr-o sursa. In aceasta categorie intra: baraje, prize de mal, chesoane (tuburi inchise), drenuri,
foraje, puturi pentru ape subterane;
2. Constructii si instalatii pentru transportul apei: conducte subterane sau supraterane
cu nivel liber sau sub presiune, canale;
3. Constructii si echipamente de pompare a apei care asigura conditii hidrotehnice
pentru transportul apei in cazul in care apa nu se poate transporta gravitational: statii de pompare,
pompe;
4. Constructii de inmagazinare a apei – se realizeaza pentru asigurarea apei in perioada
avariilor sistemului in amonte. Aici intra: castele de apa, rezervoare ingropate sau supraterane;
5. Statii de corectare a calitatii apei: statii de tratare a apei in scop potabil, in scop
inductrial si statii de epurare.
Alte categorii de constructii se refera la necesitatea regularizarii debitelor sau folosirea
apelor in scop energetic sau pentru transporturi:
a) amenajari hidroenergetice (baraje, centrale hidroelectrice)
b) cai navigabile interioare
c) porturi interioare si maritime
Toate aceste constructii ingineresti sunt lucrari de mare amploare, implica costuri foarte
mari, eforturi materiale si umane, si au un impact puternic asupra mediului. De aceea pentru
efectuarea acestor lucrari trebuiesc gasite solutii optime atat dpdv al resurselor de apa, cat si pentru
diminuarea efectelor negative ale acestor lucrari asupra mediului.

Lucrari hidrotehnice pentru combaterea efectelor distructive ale apelor

Dupa scopul urmarit, aceste lucrari se clasifica astfel:

1. lucrari pentru inlaturarea deficitului de apa din sol – irigatii
2. lucrari pentru prevenirea si combaterea excesului daunator de ape prin regularizarea
cursurilor, indiguiri, desecari si drenaje
3. lucrari pentru prevenirea si combaterea eroziunii solului, prin amenajarea terenurilor
agricole in panta, amenajarea torentelor si prin lucrari silvice
4. lucrari pentru combaterea inundatiilor prin indiguiri si derivatii
5. lucrari de intretinere a cursurilor de apa, adica: taieri de coturi, protectia malurilor si
combaterea alunecarilor de teren.
Lucrarile de combatere a efectelor distructive sunt lucrari foarte ample, dar au efecte
favorabile pentru mediu.

1
 Folosinte de apa

Folosinta, dpdv al gospodaririi apelor, inseamna activitatile cu caracter social si economic

care utilizeaza apa. Unitatile organizatorice in cadrul carora se desfasoara diferite activitati, se
numesc beneficiari ai folosintei. Pentru ca apa sa poata fi utilizata in cadrul unei folosinte, se
realizeaza un sistem al folosintei. Sistemele folosintelor se denumesc dupa felul folosintei;
exemplu: sistem de alimentare cu apa potabila; sistem de irigatii unde intra toate activitatile de
irigatii, iar unitatile care aplica irigatiile si beneficiaza de efectul lor se numesc beneficiari ai
folosintei.
Un sistem al folosintei de apa comporta:
1. prelevarea apei dintr-o sursa de apa
2. tratarea apei
3. utilizarea apei in cadrul folosintei in care o parte din apa se consuma prin incorporare intr-un
produs sau prin pierderi de apa
4. epurarea apei in urma careia se imbunatateste calitatea apei, evacuata la folosinta, urmata de
valorificarea resurselor si de evacuarea reziduurilor solide, lichide sau gazoase
5. recircularea apei ce permite reutilizarea ei in cadrul folosintei a unei parti din apa uzata.
Prezentarea schematica a sistemului unei folosinte de apa:

sursa de apa

Prelevare

Tratare

recirculare Utilizarea in cadrul

Pierderi
folosintei

Epurare

Evacuare ape uzate

Evacuare reziduuri solide, Recuperare produse
lichide, gazoase valorificabile

emisar

2
 Clasificarea folosintelor de apa

Criterii de clasificare ale folosintelor:

1. Dupa scopul utilizarii apei:

a) scopuri hidroedilitare pentru satisfacerea necesitatilor biologice si sociale ale
populatiei
b) scopuri industriale pentru satisfacerea necesitatilor tehnologice ale unor procese
industriale. Acestea la randul lor se clasifica in functie de ramura industriala a
procesului tehnologic sau dupa modul de folosire in cadrul procesului tehnologic.
Ex: apa care se incorporeaza in produs, apa pentru racire, spalare, etc...
c) irigatii, necesara pentru acoperirea cerintelor de apa ale culturilor agricole
d) zootehnie
e) scopuri energetice, care are drept obiectiv transformarea energiei potentiale a apei in
alte categorii de energie
i. amenajari hidroenergetice – ce transforma en hidraulica in en electrica
ii. amenajari hidromecanice – ce transforma en hidraulica in en mecanica
f) transport pe apa – navigatie si plutarit
g) utilizarea apelor ca mediu de crestere a unor animale sau plante. Apa e folosita ca
mediu de cultura, ex: piscicultura, estericultura (cultura stridiilor), stuficultura
h) pentru agrement – navigatii de agrement, sporturi nautice, pescuit sportiv

2. Dupa caracteristicile care fac obiectul utilizarii apei

a) Folosinte consumatoare de apa (total sau partial)
i. folosinte ale unor cantitati de apa. Acestea utilizeaza apa in diferite volume,
fie prin incorporarea in produs, fie prin indeplinirea unor functiuni, cum ar fi:
apa pentru baut, pentru spalat, pentru indepartarea reziduurilor
ii. folosinte ale unor calitati de apa. Se utilizeaza anumite proprietati fizice sau
chimice ale apei sau folosirea unor substante existente in apele din natura.
Ex: folosirea apei pentru racire sau pentru extragerea sarii sau folosirea apei
de mare pentru obtinerea apei potabile
b) Folosinte neconsumatoare de apa
i. folosinte ale suprafetei apei – pentru navigatie, piscicultura. Aceste folosinte
sunt legate de nivelul apei. Este importanta conditia de adancime minima
pentru navigatie si maxima pentru piscicultura
ii. folosirea energiei apei
iii. gospodarirea debitelor solide

3. Dupa interventia in reteaua naturala

a) folosinte ce nu modifica reteaua naturala a resurselor de apa – navigatia pe cursurile
naturale de apa
b) folosinte ce modifica anumite elemente ale retelei naturale, fara sa se extraga apa din
cadrul retelei. Ex: iazuri piscicole
c) folosinte ce modifica reteaua naturala a apei cu prelevarea apei
i. folosinte neconsumatoare de apa – canale de navigatie
ii. folosinte consumatoare de apa, consumand apa fie prin incorporare in produs,
fie prin evaporare, fie prin pierderi. Ex: constructii hidroedilitare, amenajari
piscicole, irigatii, retele industriale.

3
 Amplasamentul folosintei

Se precizeaza indicand pozitia folosintei de apa, a prizei de apa si a restitutiei in emisar, fata
de anumite repere cunoscute, cum ar fi: localitati, cai de comunicatii, etc. Cunoasterea lucrarilor de
captare si de restituire a apei prezinta importanta pentru stabilirea modului de asigurare a
necesarului de apa in functie de caracteristicile cantitative si calitative ale sursei de apa si de
totalitatea folosintelor din zona respectiva. Conditiile locurilor de captare si de restituire impun
masurile de realizare a sistemului de aductiune a apei, gravitational sau mecanic, precizeaza
posibilitatea de reutilizare a anumitor cantitati de apa de catre mai multe folosinte.

Importanta folosintei

Un criteriu de baza care arata importanta relativa a diferitelor folosinte de apa, este
asigurarea de calcul. Prin asigurarea de calcul a folosintei de apa se intelege numarul de ani dintr-o
perioada indelungata, exprimat in procente, in decursul carora folosinta trebuie sa functioneze fara
reducerea capacitatii sale de productie. Asigurarea de calcul se noteaza “pf”:

- pf = asigurarea de calcul in procente

- n = numarul de ani ai perioadei indelungate, luate in consideratie
- m = numarul de ani in care folosinta functioneaza la intreaga capacitate de
productie
Asigurarea de calcul este o cifra importanta ce indica valoarea pe care o are folosinta
respectiva pentru economia nationala.
Exemple ale asigurarilor de calcul ale principalelor tipuri de folosinte:
I. Centrale hidroelectrice
1. Centrale hidroelectrice cu puteri instalate de peste 300 MW, au pf = 95%. Cele
cu puteri instalate mai mici de 10 MW au pf = 75%
II. Alimentari cu apa industriala
1. Centrale termoelectrice cu puteri instalate > 10 MW, pf = 97%
6. Intreprinderi industr de interes local cu activitati intr-un singur schimb, pf = 90%
III. Alimentari cu apa potabila
1. Centre urbane, pf = 97%
2. Centre mijlocii, pf = 90%
3. Centre populate in mediu rural, pf = 80%

IV. Irigatiile pentru culturile de legume, pf = 80%, iar culturile de camp, pf = 70%
VI. Navigatie – cai magistrale de navigatie pf= 95%, sau cai de navigatie locale pf =
80%
Valoarea asigurarii de calcul depinde de marimea si de importanta folosntei de apa si de
marimea pagubelor care se produc in cazul in care nu se pot capta debitele necesare folosintei,
asigurarea de calcul creste odata cu aceasta.

4
5
 Gospodarirea apelor
Curs 3

Asigurarea reala de calcul

Pentru determinarea asigurarii reale cu care functioneaza o anumita folosinta, se compara

regimul de scurgere al sursei de apa cu graficul de consum al folosintei, ambele fiind inregistrate
pentru un sir cronologic de minim 15-20 ani.
𝑚
𝑝% = ∙ 100 , m= numarul anilor in care debitul sursei este egal sau
𝑛+1
mai mare decat necesarul de consum al folosintei respective
n= numarul de ani dintr-un sir cronologic (ex 25 ani
2000 – 2025)
15
𝑝% = ∙ 100 = ⋯ %
24 + 1
Variatia asigurarii de calcul pentru aceleasi categorii de folosinte de apa este in functie de
marimea puterii instalate pentru uzinele hidroelectrice, de importanta si natura intreprinderii
industriale in cazul alimentarii cu apa industriala, de numarul populatiei si gradul industrializarii in
cazul alimentarii cu apa a centrelor populate, de natura culturilor irigate si de marimea suprafetelor
irigate in cadrul irigatiilor, de marimea suprafetei luciului de apa in cadrul pisciculturii.

Instalatii existente pentru alimentarea cu apa a folosintei

Satisfacerea cantitativa si calitativa a nevoilor de apa implica asigurarea cantitatii de apa

necesare, imbunatatirea caracteristicilor ei in functie de calitatea ceruta si distributia ei la
consumatori. In general aceste instalatii prezinta urmatoarele parti principale:
a) Priza sau sistemul de captare. Asigura debitul necesar prin prelevarea apei dintr-o sursa
sau din mai multe surse, ca de ex ape de suprafata curgatoare, lacuri, apa subterana. Este
evident ca niciuna din surse nu se poate utiliza fara priza sau sistem de captare.
b) Sistemul de tratare. Are drept scop corectarea caracteristicilor apei prelevate din sursa si
aducerea lor la parametri ceruti de consumator
c) Sistemul de aductiune de la sursa la locul utilizarii
d) Sistemul de inmagazinare al apei se face in rezervoare cu scopul realizarii compensarii
variatiilor de consum pentru crearea rezervei de avarie, pentru asigurarea rezervei in
cazul incendiilor. In cazul amplasarii sistemului de inmagazinare la o cota superioara
distributiei, rezervoarele asigura si presiunea ceruta.
e) Statii de pompare a apei necesare numai in cazurile de transport la distanta sau la
inaltime sau pentru ridicarea presiunii in reteaua de distributie.
f) Reteaua de distributie realizeaza transportul apei, deci nu poate lipsi din nici o schema
de alimentare cu apa.
g) Instalatiile de utilizare a apei
h) Sistemul de evacuare de regula de restituire in acelasi curs de apa care a constituit si
sursa de apa.
Pentru caracterizarea folosintei trebuie precizate urmatoarele:
- tipul captarii (cu baraj, fara baraj, gravitational sau prin pompare)
- dimensiuni caracteristice (inaltimea barajului, inaltimea de pompare)
- modul de utilizare al apei (cu recuperare totala sau partiala, in circuit deschis sau
inchis)
- debitul de evacuare
- calitatea apei restituite
- gradul de poluare
- instalatiile de epurare a apei cu dimensiuni si canal de aductiune

1
 Necesarul de apa. Calitatea apei si sursa de apa

Informatiile privind necesarul de apa, sursa si calitatea sunt cele mai importante elemente
care caracterizeaza folosinta de apa dpdv al gospodaririi apei. Necesarul de apa al unei folosinte se
defineste prin notiunea de debit necesar care reprezinta debitul de apa cel mai corespunzator
cerintelor folosintei, asigurand desfasurarea in conditii optime a proceselor in care apa este
necesara. Debitele necesare folosintelor pot sa difere in functie de 2 factori: gradul de dezvoltare al
folosintei si al societatii si caracteristica fiecarei folosinte.
Variatia debitelor in functie de dezvoltarea social economica are un caracter progresiv,
depinzand de cresterea continua a performantelor si de dezvoltare a tehnologiilor. Variatia in functie
de caracteristicile folosintei are un caracter periodic cum ar fi influenta anotimpurilor asupra
activitatii umane, numarul zilelor de lucru dintr-o saptamana. Este important ca debitul necesar
folosintelor sa se exprime sub forma graficelor de consum care reprezinta variatia debitelor in
functie de timp. Cu ajutorul acestor grafice importante pentru gospodarirea apei se poate face un
bilant intre debitul necesar si cel natural. Debitele caracteristice pentru folosinte de apa:
1. Debitul minim necesar unei folosinte reprezinta valoarea minima a debitului pentru
functionarea folosintei la intreaga ei capacitate
2. Debitul brut necesar unei folosinte este suma dintre debitul necesar folosintei si debitul
pierdut prin infiltratie sau evaporatie pe traseul aductiunii de la locul captarii la locul
utilizarii in conditii normale de functionare. Acest debit trebuie sa fie egal cu debitul
preluat din sursa si de aceea se mai numeste debit captat
3. Debitul restituit reprezinta debitul evacuat in acelasi curs de apa de unde s-a facut
captarea
4. Debitul consumat de catre folosinta reprezinta diferenta dintre debitul captat si debitul
restituit, marimea acestui debit depinde de modul de utilizare a apei, de pierderile de apa
pe traseul aductiunii la locul evacuarii si la locul utilizarii. Se impune ca in cadrul
fiecarei folosinte sa se reduca debitul consumat prin micsorarea pierderilor care
reprezinta risipa de apa, de bani si o cauza de periclitare a stabilitatii lucrarilor
hidrotehnice si de degradare a terenurilor invecinate datorita proceselor de infiltratie.
Dupa modul de utilizare a apei in cadrul folosintei si relatia dintre debitul captat si debitul
restituit se disting 2 categorii de folosinte: consumatoare de apa si neconsumatoare de apa.
Folosintele consumatoare de apa: debitul consumat este compus din pierderi datorate
imperfectiunii instalatiilor si constructiilor hidrotehnice cat si debitului efectiv inglobat in obiectul
folosintei. Folosintele neconsumatoare de apa: debitul nerecuperabil este reprezentat numai de
pierderi, iar debitul restituit trebuie sa fie egal cu debitul captat din sursa.

Folosinte consumatoare de apa

Acestea au importanta cea mai mare in activitatea de gospodarire a apei (alimentarile cu apa
industriala, apa potabila, irigatiile, piscicultura, amenajarile stuficole).

Alimentari cu apa potabila

Aceasta folosinta cuprinde ansamblul lucrarilor hidroedilitare necesare pentru satisfacerea

cerintelor de apa cu caracter de potabilitate ale centrelor populate. Acest ansamblu de lucrari este
compus din mai multe parti distincte: captarea apei, aductiunea, imbunatatirea calitatii apei,
inmagazinarea, pomparea si distributia apei. Lucrarile de alimentare cu apa intereseaza colectivitati
mari, influenteaza nivelul de trai . Cu toate ca aspectul social are cea mai mare pondere in
proiectarea, executarea si alimentarea cu apa, nu trebuie neglijat aspectul economic. Aceste lucrari
necesita investitii mari. Instalatiile trebuie executate in asa fel incat pretul de vanzare al apei sa
permita amortizarea investitiilor si recuperarea cheltuielilor de exploatare si pe de alta parte sa se
incadreze in posibilitatile de plata ale consumatorilor.

2
 La stabilirea necesarului de apa potabila conform STAS 1343-1 – 2006, pentru centrele
populate se tine seama de urmatoarele feluri de consum:
a) consum pentru nevoi gospodaresti ale populatiei care se refera la: apa de baut,
prepararea hranei, spalatul corpului si rufelor, curatenia casei, evacuarea deseurilor si
reziduurilor. Norma medie totala de consum corespunzatoare diferitelor zone este
qmediu = 150...700 [l/om zi] - locuitori stabili
qflotanti = 85...450 [l/om zi] - locuitori flotanti
Pentru Cluj q = 300 [l/om zi]; iar pentru Bucuresti q = 600 [l/om zi]
b) consum pentru nevoile publice si ale comertului public: institutii, scoli, camine, hoteluri,
restaurante, cofetarii, sali spectacole
c) com pentru stropitul spatiilor verzi si pentru spalatul si stropitul strazilor
d) consum pentru industria locala: intreprinderi de interes local pentru panifictie,
prepararea laptelui si a carnii, fructelor, intretinerea constructiilor, vehiculelor, utilajelor
respective
Ex: pt fabricarea 1 litru bere sunt necesari 5...7 litri apa
1 kg sapun – 11...20 l apa; 1 kg zahar – 100...150 l apa; 1 tona paine – 850 l apa
e) consum de apa pentru stingerea incendiilor
f) pierderi de apa ale sistemului de alimentare cu apa
g) consum de apa pentru cerinte tehnologice ale sistemului de alimentare cu apa in care
intra pregatirea solutiilor de reactivi si diferite spalari la statia de epurare
h) consum pentru intretinerea si exploatarea sistemelor de canalizare (spalarea
colectoarelor funct statiei de epurare)
i) consum de apa pentru antrenarea zapezii
Sistemele de alimentare cu apa ale centrelor populate trebuie sa satisfaca si cerintele de
consum ale industriei republicane, ale unitatilor agro-zootehnice, institutiilor balneare si terapeutice.
Necesarul de apa pentru sistemele de alimentare ale centrelor populate se stabileste pe baza
numarului de locuitori stabili si flotanti din diferite etape de dezvoltare si a normelor de consum de
apa corespunzatoare fiecarei zone ale centrului populat. Numarul de locuitori din diferite etape de
dezvoltare si categoriile centrului populat se ia in considerare dupa un plan de sistematizare. In
cazul lipsei unui plan de sistematizare si in cazul lipsei unui studiu special pentru stabilirea cresterii
populatiei, la centrele populate pentru care nu se prevede o dezvoltare industriala importanta,
numarul de locuitori se calculeaza luand in considerare numai cresterea populatiei numai pe baza de
excedent sau spor natural.
𝑁𝑛 = 𝑁 ∙ (1 + 0,01 ∙ 𝑝)𝑛
- N = nr locuitorilor existenti la data initiala
- p = procentajul mediu de crestere a populatiei a carui valoare in lipsa datelor
statistice precise se ia intre 1,2 si 1,4
- n = nr de ani (25 ani) pentru care se calculeaza Nn excedentul populatiei

Consumul de apa

Pentru nevoile gospodaresti, publice, stropiri, industrie locala si pierderi aferente se

calculeaza pe baza debitului zilnic mediu:
𝑁 ∙𝑞 𝑁 ∙𝑞
𝑓 𝑓 𝑚3
𝑄𝑧𝑖 𝑚𝑒𝑑 = 𝐾𝑠 ∙ 𝐾𝑝 ∙ � 𝑛𝑠1000
𝑚𝑒𝑑
+ 1000 � � �
𝑧𝑖
- Ks = coeficient de spor pt nevoile tehnologice de apa si depinde de felul sursei si
de modul de tratare al apei.
o Ks = 1,0 - sursa de apa subterana fara tratare
o Ks = 1,05 - sursa de apa subterana cu statie de tratare chimica
o Ks = 1,10 - sursa de apa de suprafata cu decantare, filtrare, tratare
chimica, deznisipare si dedurizare
- Kp = coeficient ce tine seama de pierderi, Kp = 1,2

3
- qmed = norma medie totala de consum / om zi, coresp diferitelor zone; [l/om zi]
- qf = norma de consum pentru populatia flotanta egala cu norma de consum
pentru nevoile gospodaresti corespunzatoare diferitelor zone
- Nns = numarul de locuitori stabili ai centrului populat repartizat pe zone
- Nf = numarul de locuitori flotanti coresp zonelor atunci cand pe intreg centrul
populat este > 5% din numarul populatiei stabile, altfel nu se ia in considerare.

4
 Gospodarirea apelor
Curs 4

Alimentarea cu apa trebuie sa asigure necesarul de apa pentru stingerea incendiilor. Pentru
aceasta se prevede ca in cadrul sistemului sa existe o rezerva intangibila de incendiu care dupa
stingerea incendiului trebuie sa se refaca intr-un interval cuprins intre 24...36 [ore]. Daca consumul
de apa pentru incendii este mai mic de 25 [l/s], timpul pentru refacerea rezervei intangibile de apa
este mai mare, adica 36...48 [ore]. Debitul necesar pentru stingerea incendiilor nu se ia in
considerare la calculele de gospodarire a apei, dar aceste calcule sunt importante pentru
dimensionarea sistemului de alimentare cu apa de la priza pana la rezervorul de compensare, tinand
cont ca pentru toate instalatiile, dimensionarea se face in functie de debitul zilnic maxim.
Pentru coordonarea consumului cu regimul sursei de apa, se intocmesc graficele de consum
care se alcatuiesc utilizand norme de consum si coeficienti de variabilitate a debitului zilnic din
cursul unui an ( Kzi) si de variatie a consumului dn cursul unei zile (Ko). Coeficientii de variatie ai
consumului zilnic reprezinta, in cadrul alimentarilor cu apa potabila, raportul dintre debitul zilnic
maxim Qzimax din cea mai calduroasa zi a anului si debitul zilnic mediu
𝑄
𝐾𝑧𝑖 = 𝑄𝑧𝑖𝑚𝑎𝑥
𝑧𝑖𝑚𝑒𝑑
Coeficientul de variatie al consumului orar maxim in decursul unei zile, este raportul dintre
debitul orar maxim si debitul orar mediu din decursul unei zile. Pentru debitul orar mediu se ia
consumul mediu din decursul unui an si se imparte la 24.
Variatia orara a debitului de apa dintr-un centru populat:
3
Qzi [m /s]
Qmax ≈ 8 [m3/s]

Qmed ≈ 6 [m3/s]

Qmin ≈ 3 [m3/s]

t [ore]
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24

Variatia lunara a necesarului de apa pentru un centru populat:

Qn [m3/s]

Qmax ≈ 7 [m3/s]

Qmed ≈ 4 [m3/s]

Qmin ≈ 1 [m3/s]

t [luni]
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII

1
 Conditii de calitate pentru apa potabila

Apa destinata consumului uman nu trebuie sa contina substante chimice sau organisme care
sa aduca prejudicii sanatatii umane. Sistemele de alimentare cu apa potabila trebuie sa asigure lipsa
riscului de contaminare, apa sa devina “atractiva” pentru baut. De aceea apa trebuie sa aiba o
temperatura scazuta, sa fie limpede, sa lipseasca turbiditatea, sa fie incolora, sa lipseasca orice gust
sau miros neplacut. Pe masura dezvoltarii sistemelor centralizate de alimentare cu apa, a aparut
necesitatea elaborarii asa numitelor norme de potabilitate pentru apele destinate consumului uman.
Aceste norme se modifica pemanent in functie de gradul de dotare tehnica a instalatiei de tratare a
apei. S-a impus un enunt care spune ca o apa este potabila daca este conforma cu normele de
potabilitate. Pentru apa potabila, normele de potabilitate sunt trecute in STAS 1342 – 91. Normele
de potabilitate sunt impartite in mai multe categorii de indicatori:
- indicatori organoleptici (tin de simturi)
- indicatori fizici (concentr ionilor de H => pH, conductiv electrica, culoare, turbiditate)
- indicatori chimici (generali si toxici)
- indicatori radioactivi
- indicatori bacteorologici
- indicatori biologici

STAS 1342 cuprinde 80 de indicatori de calitate structurati pe capitole in care sunt incluse
valorile admisibile normale si valorile admisibile in mod exceptional si se specifica metodele de
analiza si stasul aferent. La industria alimentara se impune efectuarea unor studii speciale asupra
folosintelor respective. In acest scop se face urmatoarea diferentiere:
a) folosinte la care compozitia instantanee a apei influenteaza activitatea folosintei. Astfel
industria alimentara, cum este industria de fabricare a berii sau a whisky-ului, sunt foarte
sensibile la calitatea instantanee a apei. Apa cu duritate mare diminueaza procesele de
fermentatie a bauturilor. De asemenea in industria textila si de preparare a hartiei, apa cu
duritate ridicata provoaca precipitarea de substante insolubile si duce la aparitia petelor.
Efecte asemanatoare se produc si cand e vorba de apa cu continut ridicat de fier si
mangan.
b) folosinte la care compozitia medie a apei influenteaza activitatea folosintei. In centralele
termoelectrice si in alte instalatii industriale ce folosesc schimbatori de caldura, prezenta
substantelor organice duce la infundarea conductelor, datorita inmultirii excesive a unor
microorganisme. In conductele industriale prezenta unor saruri poate provoca corodarea
instalatiilor. De asemenea depasirea salinitatii apei folosita in irigatii duce la saraturarea
terenurilor agricole. Aceste procese nu se produc instantaneu adica in momentul in care
se depasesc anumite caracteristici limita, ci au loc numai atunci cand aceste depasiri au
loc timp indelungat. In practica este important ca si pentru acest tip de folosinte sa se
precizeze valorile limita care sa fie mai mari decat caracteristicile principale, ceea ce are
ca efect supradimensionarea instalatiilor de tratare a apei.

2
1. Proprietatile organoleptice ape apei
- mirosul care provine din substante minerale, substante organice sau organisme vii
- gustul poate fi amar, sarat, acru, dulceag, si se datoreste gazelor si substantelor minerale
dizolvate in apa
Pentru apa potabila, mirosul si gustul trebuie sa fie inexistente sau foarte slab perceptibile
pentru degustatori experimentati.
2. Proprietatile fizice
- turbureala (opalescenta) se datoreaza materialelor solide aflate in suspensie
- temperatura si conductivitatea electrica sunt importante. Conductivitatea este
proportionala cu continutul de saruri dizolvate in apa. Temperatura apelor de suprafata
prezinta variatii foarte mari, cuprinse intre 0....26 [°C], temperatura apei izvoarelor
variaza intre 2...3 [°C], iar a apelor subterane intre 10...12 [°C]. Pentru apa potabile,
temperatura trebuie sa fie intre 7...13 [°C]
Turbureala si culoarea apei potabile trebuie sa fie cuprinsa intre 5...10 [° de turbureala] si
15..20 [° de culoare].
3. Proprietati chimice
a. generale – se refera la continutul in gaze, in substante minerale si substante organice.
Principalele gaze dizolvate in apa sunt:
- oxigenul molecular dizolvat in apa, O2 ; apa potabila - minim admis= 6 [mg/dm3]
- CO2 ; maxim admis = 8 [mg/dm3]
- Ca2+ ; maxim admis = 100 [mg/dm3]
- Mg2+ ; maxim admis = 50..80 [mg/dm3]
- Cl - ; maxim admis = 250 [mg/dm3]
- reziduu fix; minim admis = 100 [mg/dm3]
- sulfuri si H2S ; = 0 [mg/dm3]
In privinta substantelor minerale care dau duritatea apei, duritatea totala dt maxim
admisa = 20 [°d] (grade germane), iar cea permanenta dp = max 12 [°d].
1 [°d] = 10 mg CaO/dm3 = 7,142 mg MgO/dm3
Duritatea totala este insumarea duritatii temporare care se datoreaza carbonatilor de
Ca si Mg plus duritatea permanenta ce se datoreaza sulfatilor, clorurilor si alte saruri de Ca
si Mg. Duritatea permanenta nu se poate indeparta prin fierbere. Substantele organice
oxidabilesunt de max 2,5...3 [mg/dm3].
b. toxice
- azotatii NO3 = max 45 [mg/dm3]
- cianuri libere CN = max 0,01 [mg/dm3]
- mercur Hg = max 0,001 [mg/dm3]
- Pb = max 0,05 [mg/dm3]
- uraniu natural = max 0,02 [mg/dm3]
4. Radionuclizii
- iodul I131 = 5 [Bq/dm3] - Bequereli
- cesiu Cs137 = 5 [Bq/dm3]
- strontiu89 = 30 5 [Bq/dm3]
5. Indicatori bacteorologici
- numar total de bacterii care se dezvolta in instalatii centrale urbane si rurale care contin
apa nedezinfectata
- numar de bacterii care se dezvolta la temp de 37 °C = mai putin de 100 UFC (unitati
formatoare de colonii)
- germeni coliformi totali < 3 / 100 cm3
- coliformi termotoleranti = 0
- strptococi fecali = 0

3
 6. Indicatori biologici
- organisme vegetale si animale care sunt vizibile cu ochiul liber = 0
- organisme animale microscopice = max 20 / dm3
- organisme indicatoare de poluare = 0
- organisme daunatoare sanatatii: protozoare patogene (giardia) = 0

Apa pentru centrele poluate se poate procura din apele de suprafata care sunt paraie, rauri,
lacuri, bazine de acumulare si mari, ape de adancime ce se gasesc sub pamant si apar la suprafata
sub forma de izvoare si apele meteorice ce provin din ploi, grindina, topirea zapezii, etc...
Apa meteorica este buna pentru spalat si gatit, dar nu e buna pentru baut. Se recomanda
pentru populatii reduse unde nu exista alta apa.
Apa de suprafata – ape curgatoare sau statatoare, sunt in cantitati suficiente, dar calitatea
lor este mai putin corespunzatoare; sunt ape tulburi, cu variatii mari de temperatura, de compozitie
chimica si contin cantitati insemnate de materii in suspensie si de bacterii. Din aceasta cauza
resursele de apa de suprafata necesita instalatii complexe de imbunatatire a calitatii lor.
Apele subterane au calitati naturale superioare, corespunzatoare cerintelor de apa potabila.
Diferenta calitativa intre cele 2 surse de apa, de suprafata si subterana, determina rezervarea
resurselor subterane pentru apa potabila si numai cand cantitativ nu sunt suficiente, se recurge la
folosirea surselor de suprafata. Avantajele calitative ale apelor subterane justifica aducerea acestora
de la distante mari, in locul captarii apelor de suprafata din apropiere. Pentru centre izolate cu mai
putin de 5000 locuitori se impune alegerea surselor subterane pentru ca instalatiile de tratare a
apelor de suprafata de debite mici sunt neeconomice si dificil de exploatat.

4
 Gospodarirea apelor
Curs 5

La alegerea variantelor optime pentru sursa de apa se tine cont, in mod primordial, de
calitatea apei, care este mai importanta decat factorii economici. Apa consumata efectiv in centrele
populate reprezinta un procentaj de 20÷30 % din cantitatea de apa furnizata, iar restul de 70÷80%
din apa furnizata este evacuata in cursuri de apa sub forma de apa restituita si acest lucru este
important pentru gospodarirea apei. Importanta rezida in faptul ca procentajul cel mai mare se
reintoarce in sursa de apa si asta e important dpdv al bilantului cantitativ al apelor si al protectiei
calitatii apei. Pentru stabilirea graficului restitutiei de apa in centrele populate, pentru nevoi
gospodaresti, publice si ale industriei locale, precum si ale sistemului de canalizare, restitutia se
considera egala cu captarea si distributia debitului de restitutie se ia corespunzator cu graficul
consumului de apa. Pentru celelalte categorii (nevoi de spalat si stropit strazi) restitutia se considera
numai 50% din norma de consum respectiva.

Apa industriala si alimentari cu apa industriala

Datorita cantitatii importante de apa necesare alimentarii marilor intreprinderi industriale,

racordarea acestora la retelele publice de alimentare cu apa potabila ridica nenumarate si serioase
dificultati, de aceea se impune proiectarea retelelor de alimentare independente. Cele mai mari
debite de apa industriala sunt consumate la termocentrale, la uzine siderurgice, la uzine metalurgice,
in industria chimica si extractiva. In intreprinderile industriale se aplica sistemul de alimentare cu
apa in circuit inchis (cu recirculare). Acest lucru prezinta importanta pentru gospodarirea apelor,
pentru ca necesita o cantitate mai mica de apa captata din sursa, debitul total este redus. Uneori,
necesarul de apa proaspata, care trebuie preluat din sursa, reprezinta 5÷10% din debitul total in
circulatie. La sistemele de alimentare cu circuit deschis, fara recirculare, exista avantajul ca
aducandu-se intreaga cantitate de apa necesara folosintei direct din sursa, sunt simplificate
instalatiile de exploatare a sistemului. Astfel, in cadrul sistemului cu recirculare, apa poate fi
refolosita numai dupa o prelucrare prealabila care se refera la reducerea sau neutralizarea aciditatii
sau alcalinitatii, eliminarea uleiurilor, reducerea duritatii apei si in cele mai frecvente cazuri,
aplicarea sistemului de racire. Aceste procedee necesita instalatii speciale si o exploatare mai
complicata.
In intreprinderile industriale, apa este utilizata pentru urmatoarele cerinte:
- cerinte de productie cu caracter tehnologic: racirea agregatelor, spalarea produselor,
includerea apei in produsul fabricat, transportul hidraulic al materiei prime,
transportul hidraulic al produselor fabricate si al deseurilor industriale
- cerinte igienico-sanitare ale salariatilor
- cerintele unitatilor social-administrative (birouri, cantine, etc)
- cerinte pentru spalatul si stropitul spatiilor din incinte
- cerinte de apa pentru combaterea incendiilor.
Pentru stabilirea necesarului de apa industriala se face calculul analitic al necesarului de apa
pe sectii si pe procese tehnologice, iar la aceste valori se adauga pierderile de apa ale sistemului de
alimentare cu apa cum ar fi: pierderi de retea, pierderi prin evaporare a sistemului de racire, se mai
adauga cerintele de apa tehnologice proprii sistemului de alimentare cu apa necesare pentru tratarea
apei si pentru sistemul de canalizare. Calculul consumului de apa in industrie se face tinandu-se
cont de etapa de dezvoltare a centrului populat sau strict de sistemul de alimentare cu apa care
deserveste unitatea.

1
Calitatea apei industriale
Depinde de destinatia apei in procesul tehnologic.
Apa destinata racirii (cea mai importanta dpdv cantitativ) trebuie sa contina maxim 25 mg/l
materii in suspensie, sa aiba o duritate de max 10 mg/l grade de duritate, sa contina substante
organice de max 10 mg/l cand se foloseste metoda cu KMnO4, temperatura in timpul verii sa fie
10÷15 °C si numai in cazuri speciale poate sa atinga max 25 °C. Apele industriale trebuie sa contina
putine saruri minerale, in special saruri de Ca si Mg, sa nu contina saruri de Fe sau Mn, sa nu aiba
reactie acida (pH=1÷5,5) sau bazica (pH=8,5÷14), sa indeplineasca conditiile de temperatura cerute.
Pentru industria alimentara si in general pentru industriile care includ apa in produsul
fabricat, calitatea apei trebuie sa fie identica cu a apei potabile.
Pentru transportul hidraulic al materiilor prime sau a deseurilor, pentru spalari in industria
extractiva, exigentele de calitate a apei sunt mai reduse.
In functie de conditiile de calitate cerute de ramura industriei respective si de posibilitatile
naturale, se alege si sursa de apa industriala. In general, datorita consumurilor ridicate de apa
industriala si calitatii mai scazute a acestei ape, apa industriala se procura din cursurile de apa
supraterane si foarte rar din surse subterane. Sursele subterane se folosesc numai la intreprinderile
industriale cu consumuri reduse pentru apa cu calitati asemanatoare apei potabile.

Irigatii

Aprovizionarea controlata a terenurilor agricole cu cantitati suplimentare de apa, peste cele

provenite pe cale naturala, in scopul obtinerii unor recolte bogate si sigure, in toti anii indiferent de
conditiile climatice s-a constituit una dintre cele mai importante metode de utilizare a apei. Dpdv al
gospodaririi apelor, irigatiile au o importanta foarte mare pentru ca necesita cele mai mari cantitati
de apa comparativ cu celelalte folosinte, iar consumul nerecuperabil de apa este incomparabil mai
mare decat la toate celelalte folosinte de apa. Astfel, pentru alimentarile cu apa industriala si
potabila, consumurile nerecuperabile de apa variaza intre 20÷30 % din debitul captat, pe cand la
irigatii consumurile efective nerecuperabile variaza intre 80÷90 %.
Stabilirea necesarului de apa pentru irigatii este o operatie laborioasa facuta de specialisti si
depinde de multi factori ca de ex: clima, sol, relief, plante, conditii hidrologice, surse de apa, nivelul
hidrotehnicii aplicate, regimul de irigatii, potentialul tehnic si economic existent la unitatea unde se
proiecteaza sistemul de irigatii. Reamintim ca irigatiile se caracterizeaza prin necesitati importante
de apa, cerinta de apa variaza in medie intre 2500÷4500 m3/ha. Cantitatea de apa ce trebuie
furnizata terenurilor in perioada de vegetatie se determina prin metoda bilantului de apa din sol.
Acest bilant se exprima printr-o ecuatie generala care arata in orice moment egalitatea intre
consumul total de apa din sol prin transpiratia plantelor si evaporarea la suprafata solului si aportul
de apa provenit din precipitatii, apa freatica si apa de irigatii.
Ecuatia generala a bilantului apei din sol se stabileste cu relatia:

- c – coeficient de inmagazinare a precipitatilor de iarna care oscileaza intre

0,3÷0,7 in functie de zona
- Pi – precipitatiile din timpul iernii, se exprima in m3/ha si se refera la
perioada 1.10-1.04
- Pv – precipitatiile din timpul verii, se exprima in m3/ha si se refera la perioada
1.04-1.10
- Af – aprovizionarea cu apa freatica, se exprima in m3/ha
- a – norma udarii de aprovizionare, se exprima in m3/ha
- m – suma normelor de udare in perioada de vegetatie.
- ET – evapo-transpiratia, se exprima in m3/ha, si reprezinta consumul apei din
sol prin pierderi neproductive datorita evaporarii de la suprafata solului si
prin pierderi productive datorita transpiratiei plantelor cultivate.

2
 Se impune alcatuirea unui grafic de consum care se confrunta cu hidrograful cursului de apa
pentru anul in curs; acest grafic ne arata conditiile de functionare a sistemului de irigatie si gradul in
care sursa corespunde cerintelor de irigatii. Intocmirea graficului de consum se face pe baza
regimului de irigatie specific culturilor agricole de pe un anumit teren. Prin regim de irigatie se
intelege modul de distributie al apei de irigatie in timp, prin norme de udare date plantelor la
anumite termene dupa o schema a udarilor. Volumul total de apa administrat prin irigatie in
decursul unui an se numeste norma de irigatie. Cantitatea de apa care se da la o singura udare pentru
umectarea stratului activ de sol pentru o anumita suprafata si o anumita cultura reprezinta norma de
udare.
In activitatile de gospodarire a apei se da importanta randamentului unui sistem de irigatie
care se noteaza η si care reprezinta raportul dintre debitul util folosit de plante si debitul captat din
sursa de alimentare. Randamentul total al sistemului de irigatii se ia ca produsul intre randamentul
retelei permanente de canale ηr si randamentul udarii la camp ηc.

a) pentru canale de pamant neimpermeabilizate, η = 0,5÷0,6

b) pentru canale de pamant partial impermeabilizate, η = 0,65÷0,7
c) pentru canale de pamant total impermeabilizate cu jgheaburi de beton, η = 0,75÷0,85
In sistemele mari de irigatii nu trebuie admise randamente totale ale sistemului de irigatii <
0,7÷0,75, in caz contrar se impune impermeabilizarea retelei de canale. Apa cu aceleasi calitati
fizico-chimice poate sa fie corespunzatoare pentru anumite plante si soluri, in anumite zone
climatice, iar pentru alte plante sa fie daunatoare.
Calitatea apei de irigatii se apreciaza dupa urmatoarele caracteristici:
- cantitatea de saruri
- incarcarea cu aluviuni care trebuie sa fie cat mai mica
- temperatura
Limita continutului total de saruri in apa de irigatie este de 0,8÷1 g/l. La un continut mai
ridicat de saruri se impune o analiza pentru a se verifica tipul sarurilor.

Norme de apa

La determinarea cantitatilor de apa de alimentare utilizam urmatoarele notiuni:

- necesar de apa = cantitatea de apa ce trebuie furnizata unei folosinte in punctele de utilizare
astfel incat procesele in care este folosita sa fie satisfacute integral si in mod rational fara
intreruperi
- cerinta de apa = cantitatea de apa ce trebuie prelevata din sursa pentru a acoperi necesarul de
apa in mod rational.
Necesarul de apa se determina cu relatia:

- Qn este debitul necesarului de apa exprimat de obicei ca debit zilnic Qzi [m3/zi] sau
lunar Qlunar [m3/luna]. Prin raportarea debitului necesar Qn la numarul de secunde
dintr-o zi, respectiv dintr-o luna, se obtine debitul necesar in [m3/s]
- N este numarul de unitati a folosintei, adica numarul de locuitori, animale, utilaje,
incendii pentru o anumita perioada
- q este debitul necesarului de apa specific, corespunzator unitatilor folosintei,
exprimat in [m3/unitate de capacitate si zi] sau [m3/unitate de capacitate si luna].

3
 Gospodarirea apelor
Curs 6

Pentru stabilirea necesarului de apa trebuie sa se tina seama de toate procesele care
utilizeaza apa in unitatile servite de acelasi sistem de alimentare cu apa. Este important sa se tina
seama si de prioritati si de simultaneitatea in folosirea apei, urmandu-se decalarea rationala a
varfurilor de utilizare a apei. Necesarul de apa include si consumul de apa. Aici intra la consum
in primul rand apa inglobata in produse si procese fiziologice si in al doilea rand apa pierduta in
tehnologia de folosire a apei la locul de utilizare. Cerinta de apa se determina in 2 moduri:
- in sistemele fara recirculare
QS = KP . KS . Qn
- QS = debitul cerintei de apa (debitul preluat din sursa)
- KP = coeficient supraunitar ce tine seama de pierderile de apa in
aductiune si in reteaua de distributie
- KS = coeficient supraunitar ce tine seama de nevoile tehnologice ale
instalatiilor de tratare si epurare a sistemului de alimentare cu apa, precum si pentru
spalarea retelelor
- Qn = debitul necesarului de apa
- in sistemele cu recirculare interna, debitul se determina astfel:
QS = KP . KS . (Qn – Qn . Ri) + (Qn . Ri . p)
- Ri = coeficient de recirculare interna a apei care se obtine prin raportul
dintre apa recirculata si necesarul de apa
- p = coeficient subunitar corespunzator nevoilor tehnologice ale instalatiei
de recirculare inclusiv pierderile respective.
Cerintele de apa se exprima prin debitele de calcul corespunzatoare perioadelor de
compensare interna a folosintei, adica daca perioada de compensare interna trebuie sa fie 24 ore
se numeste compensare zilnica, daca nu, este lunara. Necesarul de apa si cerinta de apa se
stabilesc pe categorii de apa: apa cu aceleasi calitati si grade de asigurare. Pentru stabilirea
modalitatilor in care se utilizeaza apa este important sa se tina seama de capacitatea sursei de apa
precum si de capacitatea receptorului, urmarindu-se obtinerea unor cerinte mai reduse. La
stabilirea necesarului de apa si a cerintei de apa pentru industrii, pentru irigatii, pentru zootehnie
si altele, trebuie sa se tina cont de realizarea unor instalatii si tehnologii pentru reducerea in timp
a necesarului specific de apa.
Pentru stabilirea debitului de calcul, se analizeaza 3 elemente:
1) modul de functionare in perioadele de restrictie
2) consecintele restrictiilor (pagube materiale, deficiente in alimentarea cu apa potabila a
populatiei, insalubrizare)
3) perfectionarea instalatiilor si procedeelor pentru reducerea la minimum a pierderilor de
apa.
Pentru calculele de gospodarirea apei si de dimensionare a retelelor de alimentare cu apa,
se folosesc urmatoarele debite de calcul:
- debitul cerintei de apa, corespunzator perioadelor de compensare interna a
folosintelor pentru stabilirea conditiilor de satisfacere a folosintei de catre sursa de
apa. In acest sens se folosesc debite zilnice atunci cand folosinta dispune de capacitati
de compensare zilnica, sau debite saptamanale cand folosinta dispune de capacitati de
compensare saptamanale
- debitul maxim al cerintei de apa, corespunzator perioadelor de compensare a
folosintei, adica debitul zilnic maxim in care folosinta dispune de capacitate de
compensare zilnica. Acest debit maxim se foloseste pentru dimensionarea
constructiilor si instalatiilor de la sursa la rezervoarele de compensare interna
- debitul orar maxim al necesarului de apa pentru dimensionarea retelei de distributie si
a instalatiilor aferente acesteia.

1
 Norme de apa pentru populatie

Necesarul de apa pentru centrele populate trebuie sa includa apa pentru urmatoarele
categorii de nevoi:
- nevoi gospodaresti ale populatiei care se refera la apa pentru baut, prepararea hranei,
spalatul corpului, rufelor, vaselor, curatirea casei si pentru cresterea animalelor de pe
langa gospodariile locuitorilor
- nevoi publice pentru institutii, unitati de invatamant de toate gradele, pentru
magazine, piete, unitati de intretinere a vehiculelor si utilajelor
- spalatul si stropitul strazilor, pietelor publice, a parcajelor si intretinerea spatiilor
verzi
- nevoi ale unitatilor industriei locale care deservesc populatia centrului respectiv.
Debitele necesarului de apa se determina cu relatiile:
[ ]
[ ]
- qsp = debitul specific zilnic mediu al necesarului de apa care se
determina cu relatia:
qsp = qg + qp + qS + qi [l/om zi]; qzimax = Kzi . qsp [l/om zi]
- Kzi = coeficient de neuniformitate a debitului zilnic. Valorile
debitului specific zilnic mediu (qsp), valorile debitului specific zilnic maxim
(qzimax) si valorile lui Kzi se diferentiaza in functie de gradul de dotare al cladirilor
cu instalatii de alimentare cu apa rece si calda, precum si canalizare ale fiecarei
localitati. Am stabilit ca localitatile se caracterizeaza dpdv al dotarii cu inst
de apa calda, rece si canalizare in 4 zone distincte.
- Ni = numarul locuitorilor permanenti (stabili) si flotanti pe zone
diferentiate in functie de dotarea cladirilor cu instalatii de alimentare cu apa si
canalizare la care se refera debitul specific mediu.
Locuitorii flotanti sunt locuitorii care nu au domiciliu permanent in localitatea
considerata, dar prin activitatile pe care le desfasoara, determina cresterea debitului zilnic mediu
al necesarului de apa (de ex pentru un hotel se va considera numarul locuitorilor flotanti,
numarul de paturi ale hotelului si nu numarul de persoane inregistrate timp de un an)
Kzi se diferentiaza in functie de tipul climei. Definirea climei se face pe baza numarului
anual de zile de vara ce se noteaza “n”, ca medie multianuala cu temperatura maxima masurata la
≤ 25 °C cand n ≤ 80 este vorba de clima continental temperata, iar cand n > 80 clima continental
excesiva.

Norme de apa pentru industrie

In instalatiile de alimentare cu apa pentru industrie se tine cont de gradul de recirculare,

astfel incat volumele de apa alocate din sursa sa fie cat mai reduse. Gradul de recirculare este
raportul dintre cantitatea de apa recirculata si necesarul de apa exprimat in procente. Pentru
stabilirea normelor de apa este necesara atat cunoasterea cerintei de apa cat si a necesarului de
apa, precum si a volumelor de apa recirculata. In acest scop se impune alcatuirea unei scheme de
flux de la apa de alimentare la evacuarea apelor de toate categoriile, cu toate debitele vehiculate:
apa de alimentare, de recirculare si evacuata.

alocat din sursa folosinta de apa apa restituita

cerinta de apa

apa recirculata

2
 S-au calculat norme de apa pentru principalele ramuri industriale, aceste norme stabilesc
conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca apa utilizata in diferite procese de productie.

Principalele categorii de apa utilizate in industrie

 apa de racire utilzata la schimbatoarele de caldura ale instalatiilor industriale

 apa pentru cazane utilizata in generatoarele de abur si apa fierbinte
 apa de proces necesara proceselor tehnologice, recirculata, reutilizata, tratata in
instalatiile proprii. In functie de indicatorii impusi de procesele respective exista
urmatoarele categorii de apa:
o apa prelevata direct din surse pentru spalare si transport, fara conditii speciale
de calitate, se utilizeaza in industria energetica, metalurgica, miniera, a
zaharului...
o apa predecantata si filtrata, cu conditii diferentiate pentru continutul de materii
in suspensie si la anumite categorii de apa, pentru continutul in fier si mangan
o apa decarbonatata si dedurizata, cu conditii diferentiate pentru continutul
sarurilor de Ca si Mg, adica carbonatii de Ca si Mg pentru duritatea temporara
si sulfatii si clorurile de Ca si Mg pentru duritatea permanenta.
o apa demineralizata partial sau total pentru continutul de saruri minerale
dizolvate
 apa pentru incendiu, pentru spalat spatii si utilaje si pentru stropit, este prelevata
direct din sursa si sunt mai putine restrictii de calitate privind indicatorii fizici,
chimici, radiochimici, biologici si bacteorologici
 apa potabila livrata de instalatiile centrale de alimentare cu apa sau de instalatiile
intreprinderilor pentru folosinte igienico-sanitare si folosinte industriale. Aceasta
calitate a apei este reglementata de STAS 1342 /91 si prezinta indicatorii fizici,
chimici, radiochimici, bacteorologici si biologici. In unitatile industriale se urmareste
inlocuirea apei potabile cu apa industriala in cadrul unor procese tehnologice care nu
necesita o calitate superioara a apei.
De ex: - pentru prepararea unei tone de soda caustica sunt necesari aprox 270 m3 apa
- pentru fabricarea unui autoturism de teren = 500 m3
- pentru 1 tona de zahar trebuie peste 300 m3 apa
- pentru 1 tona carbune trebuie 4 m3 apa

Folosinte neconsumatoare de apa

In aceasta categorie se includ amenajarile hidroenergetice, navigatia, plutaritul,

instalatiile hidromecanice cum sunt morile si fierastraiele, si amenajarile pentru agrement. La
aceste folosinte apa este utilizata fara pierderi si practic debitul restituit este egal cu debitul
captat, se scad doar pierderile din reteaua de aductiune si de evacuare. La aceste folosinte nu se
pune problema de preluari de debite cu consumuri nerecuperabile, dar in activitatea de
gospodarirea apei se iau in considerare aceste folosinte pentru ca exista o interdependenta
privind functionarea celor doua categorii de folosinte consumatoare si neconsumatoare de apa,
pentru acelasi curs de apa.

3
Amenajari hidroenergetice

Producerea de energie electrica trebuie concentrata in centrale termo- si hidro-electrice

pentru ieftinirea pretului de cost. Conditiile din tara noastra sunt favorabil hidroenergetice.
Principalele tipuri de amenajari pentru hidroenergetica sunt urmatoarele:
- tipuri de amenajari cu baraj, unde intreaga cadere de apa o creeaza barajul
- cu derivatie, unde caderea de apa este creata cu ajutorul unui canal de derivatie de-a
lungul raului, care are o panta mai mica decat râul
- mixt, cu baraj si derivatie, cand apa din lacul creat prin baraj este dirijata in canalul
de derivatie al hidrocentralei.
Tipul cu baraj si cel mixt modifica regimul natural al scurgerii pe raul respectiv datorita
formarii acumularilor si influenteaza asupra functionarii folosintelor de apa, situate in aval. De
aceea, aceste 2 tipuri de amenajari principale hidroenergetice influenteaza gospodarirea apei. In
cazul acestor amenajari problema exploatarii uzinei trebuie rezolvata in concordanta cu cerintele
folosintelor din aval.
Tipul cu derivatie fara acumulari nu influenteaza regimul natural al debitelor, nu ridica
probleme in gospodarirea apei pentru ca nu influenteaza celelalte folosinte. Necesarul de apa
pentru amenajarile hidroenergetice cu acumulari se stabilesc in functie de graficul de sarcina si
de contributia pe care uzina hidroelectrica o are in acoperirea graficului in cadrul sistemului
energetic respectiv.
Debitul Qi necesar pentru obtinerea de catre o uzina hidroelectrica a unei puteri maxime
Pi pe care sa o furnizeze in retea se determina cu relatia:
[ ]
η = randamentul global al turbinelor si generatoarelor uzinei
H = caderea neta a apei

4
 Gospodarirea apelor
Curs 7

Clasificarea si specificul resurselor de apa

Resursele de apa intervin in circuitul natural al apei si sunt supuse procesului de

reimprospatare. Rezervele de apa sunt supuse numai procesului de exploatare. Pentru
satisfacerea cerintelor de apa ale diferitelor folosinte se recurge la surse de suprafata, surse
subterane, surse meteorice si de mare. Apa subterana poate fi folosita direct ca apa potabila sau
industriala, pe cand apa de suprafata din rauri si lacuri trebuie tratata. In Romania, sursele de
suprafata sunt de 3 ori mai mari decat sursele subterane daca se iau in considerare debitele medii
anuale. Pentru ca folosirea surselor subterane este mai putin costisitoare si teoretic sunt de
calitate superioara, acestea sunt rezervate in majoritatea cazurilor pentru apa potabila, iar apele
de suprafata sunt alocate cerintelor industriale care de regula sunt mai mari decat cele menajere.
Apele de suprafata: Reteaua de rauri a tarii totalizeaza 115000 km (cursuri de apa
permanente). Au o densitate medie de 0,5 km/km2 . Debitul mediu specific este de 4,51 l/s /km2.
Debitul mediu al tuturor raurilor interioare este de 1070 m3/s, la care se adauga debitul Dunarii
care la Orsova are 5400 m3/s si cand ajunge la Tulcea are 6330 m3/s. Resursele de apa de
suprafata totalizeaza un volum mediu multianual de aproximativ 33*109 m3. Dunarea are
200*109 m3 anual si are un rol considerabil pentru regimul hidric al tarii, dar datorita pozitiei sale
periferice, posibilitatile de utilizare economica a acestei resurse sunt reduse la o portiune limitata
din interiorul tarii. Din stocul anual de apa al Dunarii, cam 39*109 m3 reprezinta aportul
cursurilor de apa interioare, dar pentru evaluarea debitelor disponibile este necesar sa se tina
seama de debitele consumate si de celelalte tari riverane.
Ape subterane: Romania are un potential disponibil pentru nevoile alimentarilor cu apa
de aproximativ 380 m3/s din apele freatice si 80 m3/s din apele de adancime. Resursele de apa
subterane sunt mai putin cunoscute, au valori reduse si sunt repartizate neuniform. Aceste resurse
se pot aprecia cam intre 6 ÷11*109 m3/an. Pentru determinarea si monitorizarea variatiilor
nivelurilor apelor subterane, a influentei folosintelor asupra acestora, s-au alcatuit retele de
puturi de observatie hidrogeologice.
Ape meteorice: Constituie o sursa importanta in perioadele de seceta in anumite zone din
tara. Pentru stocarea lor, la topirea zapezilor si a ploilor de primavara se alcatuiesc canale
speciale pentru depozitarea acestor ape si cu ajutorul acestora se rezolva cerintele gospodaresti in
zonele unde lipsesc alte surse. De ex bazinul Teleorman nu dispune de cursuri de ape
permanente datorita permeabilitatii terenului. In aceste zone panza freatica este inexistenta si s-
au amenajat rezervoare de pamant prin excavare sau bararea unor vai existente si s-au obtinut asa
numitele benturi. De aceea aceste zone poarta denumirea de zonele benturilor. Un alt mod prin
care se inlatura lipsa de apa cu ajutorul apelor meteorice este stocarea naturala a apei in zonele
cu crovuri in care apa poate fi folosita pentru piscicultura si pentru irigatii. Crovurile sunt
depresiuni naturale care apar pe campurile intinse ale tarii, unde lipseste reteaua hidrografica.
Prin executarea unor canale de legatura intre crovuri, apa se strange intr-unul cu adancime si
suprafata mai mare si acolo se amenajeaza un helesteu. Desi in tara noastra roua nu este folosita,
in alte zone ale lumii ca Anglia sau Israel, roua furnizeaza in anotimpul uscat tot atata apa cat
furnizeaza ploaia si este singura sursa pentru intretinerea culturilor agricole.
Apa de mare: Intereseaza regiunile unde marea este singura sursa. De ex in Gibraltar, in
insulele Bermude, Bahamas, se folosesc instalatii de alimentare cu apa dulce provenita din apa
de mare desalinizata prin procesul de distilare. Dobrogea este o zona cu precipitatii foarte putine
si cu exceptia apei din Dunare nu dispune de alte surse de apa suficiente pentru dezvoltarea unor
industrii consumatoare de apa. De aceea apa trebuie transportata in acele zone de la distante
foarte mari sau se impun procedee de desalinizare a apei de mare. Pentru desalinizarea apei de
mare se pot folosi diferite procedee cum ar fi distilarea, inghetarea, osmoza inversa
(ultrafiltrarea), electrodializa sau extractia cu solventi.

1
 Specificul calitatii diferitelor surse naturale de apa

Fiecare tip de sursa de apa are caracteristici proprii fizico-chimice si biologice, variind de
la o regiune la alta in functie de compozitia mineralogica a zonelor strabatute, de timpul de
contact cu zonele respective, de temperatura si de zonele climatice, toate acestea influenteaza in
mod direct tehnologia adecvata de tratare a apei.
Apa de rau: Cursurile de apa cum sunt raurile si afluentii lor sunt caracterizate prin
mineralizare mai scazuta, suma sarurilor minerale dizolvate este mai mica de 400 mg/l si este
formata din bicarbonati, cloruri, sulfati de Na, K, Ca, Mg. Duritatea totala d t < 15°d fiind formata
in cea mai mare parte din duritate bicarbonatata. Concentratia ionilor de hidrogen sau pH este
cuprinsa intre 6,8÷7,8. Dintre gazele dizolvate sunt prezente O2 dizolvat in apa cu un nivel de
saturatie intre 65÷95%, iar al doilea gaz este CO2 liber care ajunge la o concentratie de 10 mg/l.
Caracteristica principala a cursurilor de apa este incarcarea cu materii in suspensie si substante
organice, incarcare influentata in mod direct, proportional, de conditiile meteorologice si
climaterice. Cantitatea de materii in suspensie creste in perioada ploilor ajungand la nivelul cel
mai ridicat in perioada viiturilor mari de apa, iar cantitatea minima de materii in suspensie se
evidentiaza in perioada iernii. Deversarea unor efluenti insuficient epurati a condus la degradarea
calitatii cursurilor de apa si la aparitia unei game largi de substante impurificatoare cum sunt
substantele organice greu degradabile, compusi ai azotului, sulfului si ai fosforului, apoi
elemente chimice ca metalele grele Cu, Zn, Pb, pesticide, insecticide organoclorurate, detergenti.
Pe langa impurificarea chimica, se remarca impurificarea bacteorologica. O caracteristica
specifica apei de rau este capacitatea de autoepurare sau epurare naturala. Aceasta capacitate se
datoreaza unor procese biochimice naturale, favorizate de contactul aer-apa.
Apa de lac: Lacurile formate prin barare naturala sau artificiala a unui curs de apa
prezinta modificari ale indicatorilor de calitate comparativ cu efluentul principal datorita
stagnarii apei un anumit timp in lac, a insolatiei puternice si a fenomenului de stratificare termica
si minerala in special in sezoanele de vara si iarna si perioade de destratificare in perioadele de
primavara si toamna. Stagnarea apei in lac conduce la o decantare naturala a materiilor in
suspensie, apa lacurilor este mai limpede si mai putin afectata de conditiile meteorologice.
Stratificarea termica combinata la lacurile adanci si cu o stratificare minerala conduce in
perioadele de vara si iarna la excluderea totala a circulatiei apei pe verticala. Acest lucru aduce
dupa sine scaderea oxigenului dizolvat in zonele de fund, aparitia proceselor anaerobe, avand
drept urmare cresterea continutului de substante organice, a sarurilor de azot si fosfor si uneori
aparitia pe fundul lacurilor a unui compus numit hidrogen sulfurat H2S. In perioadele de
destratificare termica si minerala adica in sezoanele de primavara si toamna, are loc o circulatie a
apei pe verticala si uniformizarea calitativa a apei lacului, conducand la imbogatirea cu substante
organice si nutrienti pe baza de azot si fosfor care apare in zona fotica a lacului. Rezulta ca apa
lacurilor se caracterizeaza printr-un continut mai ridicat in substante organice, in nutrienti si
biomasa, care influenteaza calitatea apei dpdv organoleptic, adica se modifica mirosul, gustul,
culoarea, turbiditatea si pH-ul. Dpdv al tratarii apei, acumularile au efecte favorabile asupra
calitatii apei si anume prin reducerea continutului de materii in suspensie, asigurarea unei
temperaturi scazute si relativ constante, eliminarea pericolului inghetului si a pericolului formarii
zaiului. Pot aparea si influente defavorabile: dezvoltarea masiva de biomasa, aparitia coloratiei
apei. Prin tratarea acestor ape un rol important il au 2 elemente: avantajele stationarii indelungate
cu mentinerea temperaturii relativ constante si diminuarea materiilor in suspensie si astfel
procesele de tratare se simplifica si se ajunge mai usor sa se corecteze indicatorii nefavorabili.

2
 Apa subterana: Sursele subterane sunt caracterizate printr-un continut ridicat de saruri
minerale dizolvate, adica o cantitate > 400 mg/l, aceasta cantitate de saruri este datorata
bicarbonatilor, clorurilor, sulfatilor de Ca, Mg, Na, K. Duritatea totala d t este cuprinsa intre
10÷20°d fiind formata din duritate bicarbonatata. Concentratia ionilor de hidrogen (pH) este
cuprinsa intre 6,5÷7. Dintre gazele dizolvate predomina bioxidul de carbon liber, iar continutul
de O2 dizolvat este foarte scazut, mai mic de 3 mg/l. In functie de compozitia mineralogica a
zonelor strabatute, unele ape subterane contin cantitati importante de Fe, H2S, Mn si sulfuri si
compusi ai azotului.

Poluarea surselor de apa

Majoritatea surselor de apa este constituita din surse subterane si de suprafata. Exista
diferente mari intre calitatea surselor naturale de apa si cea a apei ceruta de consumatori, adica
apa potabila, industriala sau pentru irigatii. Aceste diferente de calitate se elimina prin aplicarea
tehnologiilor de tratare a apei. Dezvoltarea diferitelor tehnologii a condus la modificarea
sistemelor de tratare a apei cunoscute. De aceea, cu timpul, a trebuit sa se renunte la sursa
respectiva de apa si sa se caute alte surse cu cheltuieli suplimentare de captare si transport sau sa
se gaseasca tehnologii mai eficiente de tratare a apei dar si mai costisitoare decat tehnologiile
anterioare. Datorita fenomenului de poluare cand metodele de tratare devin complicate, se ajunge
la situatia cand apa se aduce de la distante foarte mari de peste 100 km sau se pompeaza de la
adancimi foarte mari de peste 300 m. Procedeele de tratare ca osmoza sau coloanele de
schimbatori de ioni, sau ozonizarea, absorbtia pe coloana de carbune activ, presupune consumuri
energetice ridicate, lucrari costisitoare ce maresc pretul de cost al apei.

3
 Gospodarirea apelor
Curs 8

Principalele activitati antropice au rolul sa modifice atat cantitativ cat si calitativ

substantele care patrund in apa producand dezechilibre grave la nivelul apei si mediului in
general. Majoritatea interventiilor in acest echilibru presupun cresterea concentratiei de substante
poluante admise in apa si implicit cresterea poluarii acestora. Poluarea afecteaza toate formele
apei in natura. Exista cai de patrundere a substantelor poluante in apa atmosferica, in apa de pe
suprafata solului, in apele marilor si oceanelor si in apa subterana. Nivelul poluarii apelor
prezinta tendinte de crestere in special in zonele unde industria sau populatia s-au dezvoltat si
respectiv au crescut puternic fara sa se ia masuri pentru protectia calitatii apei.

Surse de poluare a apei

Se pot imparti in 2 mari categorii:
1) surse organizate: care produc poluarea in urma evacuarii unor substante in ape
prin intermediul instalatiilor destinate acestui scop. De ex orasele canalizate,
evacuari industriale, crescatorii de animale, etc.
2) surse neorganizate: care produc poluarea prin patrunderea necontrolata a unor
substante poluante in ape. De ex centrele lipsite de canalizare.
Dupa actiunea lor in timp sursele de poluare se grupeaza astfel:
1) surse permanente
2) surse nepermanente
3) surse accidentale
Un alt criteriu de clasificare il constituie modul de generare al poluarii. Exista 2 categorii:
1) surse de poluare naturale
2) surse de poluare artificiale, datorate activitatii omului si acestea se pot subdiviza
in 2 categorii: ape uzate si depozite de deseuri.
Surse de poluare a apelor subterane
Ele provin din :
1) impurificari cu ape saline, gaze sau hidrocarburi produse in urma unor lucrari
miniere sau a unor foraje
2) impurificari produse de infiltratiile de la suprafata solului care produc
impurificarea tuturor categoriilor de apa si impurificarea surselor de suprafata
3) impurificari produse de sursa de captare datorita nerespectarii zonelor de protectie
sanitara sau a conditiilor neadecvate de executie
Substantele impurificatoare care se gasesc in sursele de alimentare cu apa sunt de 3
categorii:
1) compusi organici care se acumuleaza in sedimentele din albie
2) compusi organici biogeni (datorati organismelor vii) cu degradare biologica
rapida
3) compusi organici refractari cu degradare foarte lenta
Surse de poluare permanente naturale
Acestea provoaca modificari ale caracteristicilor calitative ale apelor. Principalele
conditii in care se produce poluarea naturala a apelor sunt urmatoarele:
1) trecerea apelor prin zone cu roci solubile (ex zacaminte de sare). Un caz deosebit
il constituie rocile radioactive ce pot conduce la contaminarea apelor de suprafata
si a apelor subterane
2) trecerea apelor de suprafata prin zone cu fenomene de eroziune a solului, in
special zone cu marne si argile
3) vegetatia intensa activa fixa sau flotanta conduc la fenomene de impurificare
4) vegetatiile de pe maluri care in urma elementelor organice sunt supuse proceselor
de descompunere in special in perioadele cu ape mici sau sub pod de gheata

1
Surse de poluare accidentale naturale
Se dezvolta datorita unor fenomene cu caracter geologic. De ex patrunderea unor ape
puternic mineralizate in straturile subterane sau de la suprafata. Aceste fenomene se produc in
urma eruptiilor vulcanice sau zonelor cu deschideri cu casturi; aceste fenomene sunt foarte rare.
Surse de poluare permanente artificiale
Principala sursa o constituie restitutiile de apa dupa utilizarea lor de catre folosinte. Dupa
provenienta lor exista urmatoarele categorii de ape uzate:
1) ape uzate menajere rezultate in urma satisfacerii nevoilor gospodaresti ale
centrelor populate
2) ape uzate publice rezultate in urma satisf. nevoilor publice ale centrelor populate
3) ape uzate industriale rezultate din industriile de orice fel
4) ape uzate ale unitatilor agrozootehnice si piscicole
5) ape uzate rezultate din satisfacerea nevoilor tehnologice proprii sistemelor de
canalizare
6) ape meteorice infectate. Acestea sunt ape de precipitatii care vin in contact cu
terenurile unor zone sau incinte amenajate sau ale unor centre populate care in
timpul scurgerii antreneaza sau dizolva substante minerale sau organice, ape care
trec prin zone cu deseuri sau prin zone cu substante chimice utilizate in activitati
agricole sau silvice. O alta sursa de impurificare a apelor meteorice o constituie
depozitele de deseuri de diferite reziduuri solide asezate pe sol in halde care sunt
nerational amplasate si organizate ecologic.
Deosebit de grave pot fi cazurile de impurificare provocate de halde, de deseuri situate in
albiile majore ale cursurilor de apa si antrenate de viiturile acestora. Cele mai importante si mai
raspandite depozite de acest fel sunt gunoaiele orasenesti si deseurile solide industriale in special
cenusa de la termocentrale cu carbuni, zgura metalurgica, sterilul de la prelucrarile miniere,
deseurile lemnoase de la fabricile de cherestea, depozitele de namoluri provenite de la fabricile
de zahar, din industria chimica si de la statiile de epurare a apelor.

Tehnici si tehnologii de epurare a apelor

Procesul de poluare a apelor are o influenta nefavorabila asupra tuturor folosintelor.
Intensitatea proceselor de poluare a depasit capacitatea naturala de autoepurare a cursurilor de
apa, fiind necesara interventia pentru prevenirea si combaterea proceselor de poluare. Prevenirea
poluarii se face prin masuri de supraveghere si control, iar combaterea se realizeaza prin
constructii, instalatii si echipamente, prin asa numitele statii de epurare a apelor.
Epurarea apelor uzate reprezinta ansamblul de masuri si procedee prin care impuritatile
de natura chimica, minerala sau organica, sau de natura bacteorologica, continute in apele uzate
sunt reduse sub anumite limite astfel incat aceste ape sa nu mai dauneze receptorului in care se
revarsa si sa nu pericliteze folosirea apelor acestuia. Procesele de epurare sunt asemanatoare cu
cele care se produc in timpul autoepurarii, dar se desfasoara cu viteza mai mare. Instalatiile de
epurare sunt realizate in scopul intensificarii si favorizarii proceselor ce se desfasoara in timpul
autoepurarii. Procesele de epurare sunt de natura fizico-chimica, fizico-mecanica si biologica. In
urma aplicarii acestor procese rezulta 2 tipuri de produse:
1) ape epurate (efluent epurat) care sunt evacuate in receptor sau care pot fi
valorificate prin irigatii sau alte folosinte
2) namoluri care sunt indepartate din statie si sunt valorificate
Epurarea apelor uzate cuprinde 2 grupe mari de operatii succesive. Prima este retinerea
sau/si transformarea substantelor nocive in produsi nenocivi, iar a doua este prelucrarea
substantelor rezultate din prima operatie sub diferite forme. Ex: namoluri, emulsii sau spume.
Procedeele de epurare a apelor uzate sunt denumite dupa procesele pe care se bazeaza, adica:
1) procedee mecanice ce cuprind procese de epurare de natura fizica
2) procedee chimice ce se bazeaza pe procese de epurare de natura fizico-chimica
3) procedee biologice ce se bazeaza pe procese de epurare biochimica.

2
 Epurarea mecanica

Metodele de epurare mecanica asigura eliminarea din apele uzate a corpurilor mari
vehiculate de acestea, a impuritatilor care se depun si a impuritatilor care plutesc sau pot fi aduse
in stare de plutire. Aceasta metoda este larg folosita ca epurare prealabila sau ca epurare unica
finala in functie de gradul de epurare necesar. In treapta de epurare mecanica se retin suspensiile
grosiere si cele fine. Pentru retinerea lor se folosesc gratare, site, separatoare de grasimi,
deznisipatoare si decantoare.
Gratare: - retin reziduurile aflate in suspensie in apele uzate. Aceste materiale retinute pot fi
evacuate ca atare, pot fi depozitate in gropi speciale, incinerate sau maruntite prin taiere la
dimensiuni cuprinse intre 0,5 si 0,1 mm in dezintegratoare mecanice. Dezintegratoarele se
instaleaza direct in canalul de acces al apelor uzate brute. Dupa marimea interspatiilor, gratarele
se clasifica astfel:
a) gratare rare cu interspatii de 40÷50 mm. Barele sunt inclinate la o treime, iar
viteza de curgere a apei prin gratare se mentine la 60÷100 cm/s pentru a se evita
depunerile; materiile retinute pe gratarele rare se ridica la 2÷3 l/om.an. Curatirea
gratarelor se poate face manual sau mecanic.
b) gratare dese (obisnuite) cu interspatii de 20 mm sau mai mici; se utilizeaza cand
statiile de epurare poseda instalatii mai sensibile ce pot fi degradate de corpurile
plutitoare. Inclinarea barelor la gratarele dese este mult mai mica. Cantitatea de
materii retinute este mult mai mare, de la 5÷10 l/om.an si necesita neaparat un
dispozitiv de curatare mecanizat care sa fie pus in functiune automat in functie de
pierderea de presiune a apei la trecerea prin gratare
In functie de marimea gratarelor si gradul de mecanizare adoptat la statia de epurare,
retinerile de pe gratare pot fi transportate mecanic, hidraulic sau manual, sortate in vederea
recuperarii materialelor metalice, pot fi deasemenea faramitate si reintroduse in apa sau pot fi
compostate, incinerate sau ingropate.
Deznisipatoare: sunt dispozitive destinate eliminarii impuritatilor de natura nisipurilor adica
particule mai mari de 0,2 mm. Un deznisipator este un bazin in care prin relativa stationare a apei
are loc depunerea gravitationala a nisipurilor. Dupa directia generala principala a curentului de
curgere, deznisipatoarele pot fi orizontale (cele mai frecvente) sau verticale. Cele orizontale
constau din 2 sau mai multe canale inguste si relativ putin adanci cu timpul de stationare intre
0,5÷1 minut. Deznisipatoarele verticale sunt cilindrice; apa circula de jos in sus cu o viteza de
0,02÷0,05 m/s, iar depunerile raman la baza cilindrului. Cantitatea de nisip retinuta in
deznisipatoare este variabila in functie de tipul canalizarii. Pentru canalizari in sistem unitar se
retin cantitati de 0,075 m3 nisip/1000m3apa. Normativul romanesc de proiectare indica 0,2 l/om si
zi la o greutate volumetrica a nisipului de 1,5 t/m3.
Separatoare de grasimi (bazine flotoare): Au ca scop indepartarea din apele uzate a uleiurilor,
a grasimilor si in general a tuturor substantelor mai usoare decat apa care se ridica la suprafata
acesteia. Separatoarele de grasimi sunt amplasate dupa deznisipatoare daca reteaua de canalizare
a fost construita in sistem unitar si dupa gratare daca reteaua a fost construita in sistem divizor si
lipseste deznisipatorul. Flotarea este folosita ca treapta suplimentara de epurare inaintea epurarii
biologice.

3
 Gospodarirea apelor
Curs 9

Pentru epurarea apelor uzate industriale, flotarea este utilizata pentru apele provenite din
industria petroliera, miniera, alimentara, in special cand apele uzate trebuie tratate biologic si
sunt tratate fie separat, fie impreuna cu apele uzate orasenesti. Separatoarele de grasimi pot
utiliza pentru indepartarea impuritatilor 2 metode: flotarea naturala si flotarea cu aer.
Flotarea naturala se realizeaza in bazine obisnuite in care datorita vitezelor mici cu care
se deplaseaza apa, particulele usoare se ridica la suprafata. Flotarea cu aer poate fi de presiune
joasa sau sub presiune, bulele de aer introduse in apa adera la materialul in suspensie, realizeaza
deplasarea lor la suprafata lichidului; prin acest procedeu se ridica la suprafata particule solide
sau coloidale aflate in masa apei uzate. Procedeele de flotare se mai utilizeaza si pentru
indepartarea din apa a particulelor mai grele decat apa cum este cazul sterilului de la prelucrarea
minereului. Procedeele de retinere sunt in functie de natura grasimilor, astfel:
1. grasimile libere care au tendinta sa se ridice la suprafata apei
2. grasimi sau sapunuri care se afla in dispersie coloidala sau sub forma de emulsii
in mod normal nu au tendinta sa se ridice la suprafata
3. gudroanele are au tendinta sa se depuna
Pentru grasimile din prima grupa (libere) procedeul se bazeaza pe micsorarea vitezei de
curgere a apei, grasimile separandu-se la suprafata. Principalii parametri de proiectare pentru
separatoarele de grasimi sunt urmatorii:
 timpul de stationare: 5 – 10 min
 cantitatea de aer: 0,2 – 0,8 m3aer / m3apa
 adancimea apei: 1,2 – 2,75 m
Stratul de spuma care se formeaza este colectat la o lama care il conduce spre gura de
evacuare. Materiile decantabile se depun pe fundul bazinului de unde sunt raclate sau evacuate.

Decantoare Sunt instalatii in care se sedimenteaza cea mai mare parte a substantelor aflate in
suspensie din apele uzate. Dupa directia de curgere a apei, decantoarele pot fi orizontale sau
verticale. Dupa forma in plan pot fi dreptunghiulare sau circulare. In mod normal, la noi in tara
se numesc “decantoare orizontale” cele care au circulatie orizontala a apei si forma
dreptunghiulara. Se numesc “decantoare radiale” cele cu circulatie verticala si forma circulara.
Dupa pozitia pe care o ocupa in schema de epurare, se impart in 2 categorii:
 decantoare primare, situate inaintea treptei de epurare biologica
 decantoare secundare, situate dupa treapta de epurare biologica
Decantoarele orizontale sunt bazine dreptunghiulare in care apa circula cu o viteza medie
orizontala de 5÷20 mm/s, iar timpul de stationare variaza intre 1,5÷2 ore. Colectarea depunerilor
se face la palnia din capul amonte. Aceasta se face de mai multe ori pe zi pentru a se impiedica
procesele de fermentatie anaeroba. Pentru indepartarea sedimentelor se folosesc mijloace
mecanice sau hidraulice.

1
 Decantoarele verticale sunt bazine cu sectiune circulara in care apele circula de jos in sus
cu o viteza ascensionala de aproximativ 0,7 mm/s. Timpul obisnuit de stationare este 1,5 ore,
indepartarea depunerilor se face hidraulic printr-un tub vertical pe baza diferentei de presiune.

Epurarea chimica

Este cunoscuta sub denumirea de epurare mecanico-chimica pentru ca este precedata de

instalatii de epurare mecanica. Epurarea mecanico-chimica se realizeaza intr-un ansamblu de
constructii ce cuprind:
1. constructii pentru prepararea, dozarea si introducerea reactivilor de
coagulare in apa de tratat
2. instalatii de amestec de reactiv
3. decantoare
La epurarea mecanico-chimica se folosesc reactivi pentru indepartarea prin coagulare si
floculare a materiilor fin dispersate si a particulelor coloidale. O suspensie coloidala este formata
din particule foarte mici ce poseda la suprafata o anumita incarcare electrica. Incarcarile electrice
induc o forta de respingere intre particulele vecine ceea ce explica stabilitatea acestor suspensii.
Prin modificarea pH sau prin introducerea unui coloid cu sarcina electrica contrara se reuseste
anularea sarcinilor electrice ale particulelor din apa de epurat, aceste particule se aglomereaza si
formeaza precipitate voluminoase (flocoane) capabile sa se decanteze rapid. Efectul este mai
rapid daca are loc o agitare a lichidului. Pentru procesul de coagulare-floculare se folosesc
reactivi chimici care se numesc coagulanti sau adjuvanti de coagulare sau floculanti. Reactivii
clasici sunt saruri metalice anorganice in special saruri de aluminiu si saruri de fier. Se mai
folosesc si polimeri organici sau polielectroliti. Printre coagulanti se numara:
1. saruri pe baza de Al:
a. sulfatul de aluminiu hidratat Al2(SO4)3.nH2O
b. aluminat de sodiu NaAlO2
c. clorura de aluminiu AlCl3
d. polimeri pe baza de aluminiu – policlorura bazica de aluminiu PCBA
2. saruri pe baza de fier:
a. clorura ferica FeCl3
b. sulfat feros FeSO4.7H2O
c. sulfat feric Fe2(SO4)3
d. polimeri pe baza de fier
Foarte des folositi pentru efluenti urbani sunt 2.a. si 2.b. Pentru 2.b. doza uzuala este de
55 g/m3apa. Pentru 2.a. este 35 g/m3apa. Sulfatul feros actioneaza la un pH cuprins intre 6-7, iar
clorura ferica lucreaza la pH alcalin (pH>8).
Substantele ce pot activa flocularea sunt: bentonitul (mineral argilos), argilele si taniul.
Timpul necesar pentru reactia coagulantului cu apele uzate este de 10÷20 min. Acest proces se
produce in bazine speciale care asigura un amestec intim intre materiile in suspensie si agentii
floculanti. Folosirea coagulantilor produce in decantoare un volum de namol de 2÷3 ori mai
mare decat in decantoarele unde nu s-a folosit coagulant. Procedeul tratarii chimice se inscrie ca
eficienta intre decantarea simpla si epurarea biologica.

2
 Epurarea biologica

Este procesul tehnologic prin care impuritatile organice din apele uzate sunt transformate
de catre o cultura de microorganisme in produsi de degradare inofensivi CO2 si H2O si se
produce si biomasa celulara noua. Cultura de microorganisme poate sa fie dispersata in instalatia
de epurare sau poate sa fie fixata pe un suport inert dpdv chimic. In primul caz cultura poarta
denumirea generica “namol activ”, iar epurarea se numeste epurare biologica cu namol activ. In
al doilea caz cultura se dezvolta sub forma de pelicula biologica, iar epurarea se realizeaza in
constructii cu filtre biologice sau biodiscuri. Namolul activ fiind un material in dispersie trebuie
separat de efluent prin sedimentare, filtrare, flotatie sau centrifugare. Cea mai aplicata metoda
este separarea gravitationala (sedimentarea). In cazul peliculei biologice, ca urmare a cresterii
microorganismelor, pelicula se desprinde de pe suport si se indeparteaza prin sedimentare. Rolul
principal in epurarea biologica este detinut de bacterii. Aceste microorganisme consuma
substante organice din ape uzate si pot trai fie in prezenta oxigenului, fie in absenta lui. In functie
de necesitatea de oxigen procesul de epurare poate sa fie aerob sau anaerob. Procesul aerob (in
prezenta oxigenului) se utilizeaza cu prioritate pentru indepartarea poluantilor din apele uzate, iar
procesul anaerob se utilizeaza numai pentru prelucrarea namolurilor.

3
 Gospodarirea apelor
Curs 10

Bazine de epurare cu namol activ

Un rol important revine bazinelor de aerare care formeaza si intretin namolul activ.
Aceste bazine sunt constructii a caror forma in plan poate sa fie radiala, dreptunghiulara sau
patrata. La statiile mari de epurare se folosesc bazine dreptunghiulare pentru economie de teren
construibil. Apa uzata, decantata primar este transferata in bazinul de aerare. Aerarea mecanica
sau pneumatica trebuie sa indeplineasca urmatoarele functiuni de baza:
1. sa asigure un transfer cat mai intens al oxigenului din aer in apa uzata
2. sa realizeze un amestec cat mai omogen intre apa uzata si namolul activ
3. sa impiedice flocoanele namolului activ sa se depuna pe radierul bazinului,
unde in absenta oxigenului ar intra in fermentatie anaeroba.
Bazinele de aerare pneumatica se caracterizeaza prin introducerea de bule de aer in apa.
Aceste bule sunt de 3 categorii:
1. bule fine cu diametru 1-1,5 mm
2. bule mijlocii cu diametru 1,5-3 mm
3. bule mari cu diametru > 3 mm
Bulele fine se obtin prin distributia aerului, prin difuzori porosi. Cele mijlocii se obtin
prin distributia aerului in conducte prevazute cu orificii ce au diametrul 1-5 mm la distante mai
mici de 5 mm. Cele mari sunt rezultatul distributiei aerului prin conducte sau placi gaurite cu
diametrul > 5 mm.

Decantoarele secundare

In cazul epurarii biologice cu namol activ, bazinele de aerare in care se formeaza namolul
activ, sunt urmate de decantoare secundare in care namolul activ din apa uzata este retinut prin
procesul de decantare. Decantoarele secundare fac parte integranta din epurarea biologica. Ele au
drept scop sa retina namolul si materiile solide separabile prin decantare. Evacuarea namolului
activ din decantoarele secundare trebuie realizata in mod continuu pentru a se evita procesul de
fermentare. Cele mai recomandabile decantoare sunt cele verticale. La statiile de epurare se
folosesc decantoare radiale sau longitudinale.

Filtre biologice

Cultura biologica este pusa pe un suport inert dpdv chimic. Filtrele biologice sunt
constructii de epurare alcatuite din cuve de beton care contin un material granular de umplutura
care de obicei este pietris, zgura, cox, material ceramic sau plastic. Pe acest material granular se
formeaza pelicula biologica care contribuie la oxidarea impuritatilor din apa uzata. Procesele
prin care impuritatile de natura organica se transforma in biomasa sunt asemanatoare cu cele care
au loc la epurarea naturala. Apa cu continut de impuritati este introdusa in partea superioara a
filtrului biologic, strabate materialul granular de umplutura pe care creste pelicula biologica si
paraseste instalatia pe la partea inferioara. Pentru ca o singura parcurgere a materialului de
umplutura nu este suficienta pentru asigurarea epurarii, efluentul se recircula. In urma
indepartarii impuritatilor de catre pelicula biologica, bacteriile se inmultesc, pelicula de pe
materialul granular creste si se desprinde de pe umplutura. Acest fenomen se numeste
“naparlire”. Pelicula desprinsa se inlatura din efluentul epurat prin decantare. Filtrul biologic este
urmat de decantorul secundar. Ca si la epurarea biologica cu namol activ, si in cazul filtrului
biologic rolul esential in procesul de epurare il detin bacteriile. De obicei, aceste filtre pot fi
infectate cu o musca numita Psychoda.

1
 influent efluent recirculat

material pelicula biologica

filtrant

pompa de recirculare

decantor secundar

efluent emisar

Epurarea biologica naturala

Se realizeaza pe campuri de irigare sau filtrare, prin filtre de nisip sau iazuri biologice.
Dpdv al indepartarii substantelor organice aflate in suspensie, aceste instalatii au eficacitatea cea
mai mare, de 90-95%. Folosirea unor astfel de instalatii se recomanda cand este necesar sa se
evacueze in receptor o apa cu grad foarte mare de epurare, dar aceasta metoda prezinta
dezavantajul unor suprafete foarte mari.
Campurile de filtrare si irigare sunt suprafete de teren folosite fie pentru epurare si irigare
in scopuri agricole, cum sunt campurile de irigare, fie numai pentru epurare, cum sunt campurile
de filtrare. Folosirea la irigatii a unor ape industriale uzate, ex ape cu continut ridicat de
substante organice se recomanda pentru efectul lor fertilizant datorita faptului ca au un continut
ridicat de N, P, K (azot, fosfor, potasiu). Culturile care se prefera pentru irigare sunt plantele
tehnice, pasunile si padurile; nu se recomanda plante ce se consuma crude cum ar fi salata,
castravetii, rosiile, ridichiile.

Constructii si instalatii
Apele uzate brute sunt epurate prin:
1. decantare, in care timpul de retentie este de 1,5÷2 ore. Namolul care se
sedimenteaza este trimis in bazine de fermentare, dupa care este raspandit pe
camp
2. bazine de egalizare a debitelor, unde se produce o decantare suplimentara
3. reteaua de distributie ce are ca scop transformarea si raspandirea apelor uzate
pe parcele. Aceasta se face intr-un canal principal si canale de distributie si
irigatie.
Pe parcele apa se raspandeste ca si la apele naturale prin brazde pe la suprafata solului,
prin inundare sau aspersiune. Modul de distributie al apei pe parcele depinde de tipul solului,
culturii si panta. Sunt necesare sisteme de drenaj si constructii anexe cum sunt stavilarele,
camine de vizitare, cai de acces, diguri, plantatii pentru reducerea actiunii mustelor si a
mirosurilor.
Filtre de nisip
Sunt constructii destinate epurarii apelor uzate; apele uzate traverseaza nisipul la diferite
intervale de timp, pentru a se realiza o aerare naturala. Filtrele de nisip se utilizeaza pentru
epurarea unor efluenti proveniti din decantoare primare, sau de la treapta de epurare biologica.
Iazurile biologice
Ele se mai numesc iazuri de stabilizare. Sunt bazine putin adanci, care se amenajeaza in
depresiuni naturale; ele au functie multipla: pot fi considerate instalatii unice de epurare a apelor
uzate, pot fi instalatii de epurare secundara sau tertiara, pot fi bazine de egalizare sau de
sedimentare suplimentara.

2
 In functie de procesul biologic, se disting 3 tipuri de iazuri:
1. anaerobe cu fermentatie metanica (CH4)
2. facultativ anaerobe-aerobe. Aici se produc procese de oxidare anaeroba si oxidare
aeroba
3. aerobe de mare incarcare si de mare eficienta; sunt iazuri cu recirculare, cu aerare
artificiala care necesita sisteme constructive suplimentare.
In iazurile anaerobe si facultativ aerobe substantele organice din apele uzate sunt
descompuse de catre bacterii in produsi cum sunt CO2, NH3 si fosfati. In prezenta oxigenului
namolul este descompus de catre bacteriile aerobe cu formare de bioxid de carbon si amoniac. In
procesele anaerobe in care oxigenul este in cantitate mai mica sau lipseste, namolul se
descompune anaerob si se elimina gaze ca metanul CH4, CO2, NH3, H2S (hidrogen sulfurat), H2
(hidrogen molecular) si alte substante volatile.

Scheme tehnologice de epurare

Statia de epurare face parte integranta din sistemul de canalizare. Un sistem de canalizare
cuprinde un ansamblu de dispozitive care dupa un anumit procedeu colecteaza, transporta,
epureaza si evacueaza apele uzate de la folosintele din bazinul de canalizare pe care il deserveste.
Numarul, felul amplasamentelor care alcatuiesc canalizarea sunt impuse de dispunerea localitatii,
de situatia cursurilor de apa invecinate care pot juca rol de emisar; de cantitatile si calitatea
apelor care trebuie canalizate, de relieful si natura terenului, de conditiile de vacuare a apelor de
canalizare in emisar, de amplasamentul statiei de epurare, de conditiile de evacuare a namolurilor
din statiile de epurare. Pe traseul deplasarii apei uzate se produce epurarea ei treptata, la inceput
se depun impuritati grosiere, iar apoi impuritatile cele mai fine aflate in stare solubila. Instalatiile
pentru epurare mecanica formeaza prima grupa in care se prevad succesiv gratare,
deznisipatoare, instalatii pentru prelucrarea namolului – metantancuri. Etapa 2 – instalatiile
pentru epurarea biologica formeaza a doua grupa; in aceste instalatii se produce oxidarea
impuritatilor de natura organica care au ramas in apa dupa epurarea mecanica. Epurarea apelor
uzate ar trebui sa se termine cu o dezinfectie, dar aceasta etapa se aplica foarte rar.

Tratarea si prelucrarea namolului din statiile de epurare

In statiile de epurare se formeaza namoluri care concentreaza poluantii eliminati din apa.
Namolurile rezultate din epurarea apelor uzate sunt sisteme coloidale complexe cu compozitie
eterogena avand particule coloidale cu marimi mai mici de 1 μm. A doua categorie – particule in
faza dispersa cu dimensiuni intre 1-100 μm. A treia categorie – agregate in suspensie. A patra –
polimeri organici.
1. dupa provenienta namolurile pot proveni de la:
a. statii de epurare orasenesti
b. statii de epurare industriale
2. in functie de treapata de epurare pot proveni de la
a. decantoarele primare
b. decantoarele secundare
3. dupa stadiul de prelucrare pot fi
a. proaspat
b. fermentat (stabilizat)
4. dupa compozitia chimica
a. cu compozitie organica, au un continut de peste 50 % substante organice
b. cu compozitie anorganica ce contin substante anorganice peste 50 %
Namolurile pot fi caracterizate pe baza urmatorilor parametri: parametri fizico-chimici in
care se include umiditatea, greutateaspecifica, rezistenta specifica la filtrare, factorul de
compresibilitate, puterea calorica si continutul in metale grele si substante nutritive.

3
 Gospodarirea apelor
Curs 11

Procedee de prelucrare si de evacuare a namolului

Scopul procedeelor de prelucrare a namolului il constituie indepartarea apei si reducerea

volumului prin procese de ingrosare care utilizeaza urmatoarele metode: sedimentare, flotare,
filtrare sau centrifugare.
Ingrosarea namolurilor
Este cea mai simpla si raspandita metoda de concentrare a namolului, avand drept
rezultat reducerea volumului namolului. Prin procedeele de ingrosare, volumul namolului se
poate reduce de 20 de ori fata de volumul initial; dar ingrosarea este eficienta dpdv tehnico-
economic pana la o concentratie a materiilor solide de 8÷10 %. Metoda cea mai aplicata este
decantarea sau ingrosarea gravitationala. Ingrosatoarele gravitationale sunt instalatii de tipul
decantoarelor secundare cu forma circulara care au radierul in panta spre centru si sunt dotate cu
echipamente mecanice de amestec lent, pentru a favoriza dirijarea namolului spre centru, de unde
se extrage. Apa separata se evacueaza la partea superioara a bazinului. Timpul de retinere a
solidelor este de 0,5÷2 zile. Instalatiile se calculeaza la o incarcare hidraulica de 0,6÷1,2 m3apa
2 2
uzata / m filtru / h. Incarcarea cu solide este cam de 1,5÷6 kg/m /h.
Fermentarea (stabilizarea) anaeroba
Namolurile care au compozitie preponderent organica, fiind namoluri primare orasenesti
sau namoluri biologice, sunt materiale usor putrescibile, formand mirosuri dezagreabile si in
acelasi timp atrag insecte, rozatoare care au un puternic potential infectios. In cazul utilizarii
agricole a namolurilor este necesara stabilizarea lor. Procesul de stabilizare consta in degradarea
controlata a materiilor organice, mai putin stabilizate incat sa se produca un material final cu un
raport mineral/subst organice modificat, iar materiile organice remanente sa fie stabile.
Stabilizarea namolurilor se realizeaza prin diferite procedee:
1. procedee biochimice (procese de fermentare anaeroba)
2. procedee fizice – se aplica tratamente termice
3. procedee pur chimice – se fac prin oxidare cu clor sau modificarea concentratiilor
ionilor de hidrogen (schimbarea pH-ului) in asa fel incat procesele biologice nu se
mai pot produce.
Fermentarea anaeroba este cel mai raspandit proces.
Deshidratarea namolurilor
Se poate face prin procedee naturale, pe platforme de uscare a namolului sau in iazuri de
namol, sau prin procedee artificiale cum sunt filtrele obisnuite, filtrele presa sau procese de
centrifugare. Primele procedee se folosesc pentru cantitati mai mici de namol si atunci cand sunt
conditii de teren corespunzatoare realizarii acestor procese. Procedeele artificiale sunt utilizate
pentru cantitati mai mari de namol. Deshidratarea naturala a namolurilor se face pe platforme de
uscare a namolului care sunt constructii executate la suprafata solului si sunt caracterizate in
special de natura stratului de sustinere. Daca solul este permeabil si nu exista pericolul infectarii
stratului acvifer, stratul de sustinere are rolul de a colecta si respectiv de a drena apa din namol.
Platforma cu strat subtire impermeabil este executata numai cand exista pericolul patrunderii
apei infectate in startul acvifer. Deshidratarea se realizeaza datorita infiltrarii sau drenarii si
evaporarii apei din namol. Folosirea acestui procedeu de deshidratare este conditionata de
existenta suprafetei necesare, de posibilitatea distributiei namolului pe platforme, in general prin
procese de gravitatie si depinde de numarul locuitorilor deserviti. Astfel, la un numar de locuitori
de 15000÷20000 costul suprafetelor necesare precum si a celorlalte instalatii si utilaje este foarte
mare si apare necesitatea aplicarii procedeelor de deshidratare artificiala. Un rol important il au
si conditiile climatice si pozitia geografica pentru ca platformele de uscare sunt avantajoase in
zonele cu precipitatii scazute, cu perioade cat mai scurte de inghet pentru ca aceste platforme sa
poata fi folosite in tot timpul anului.

1
Deshidratarea artificiala a namolului
Se realizeaza prin procedee statice (filtre presa, vacuumfiltre) sau procedee dinamice
(centrifugare). Principalele avantaje ale proceselor de deshidratare artificiala sunt urmatoarele:
 durata scurta a procesului
 suprafata redusa necesara pentru utilaje
 absenta influentei inhibitorilor asupra procesului de deshidratare
Dezavantaje:
 conditionarea prealabila a namolului
 influenta negativa asupra potentialului patogen
 limitarea aplicarii ulterioare a proceselor de incinerare, datorita cresterii
continutului mineral al namolului, in special atunci cand conditionarea se face cu
saruri minerale
 valoarea fertilizanta scazuta a namolului deshidratat

Bazine hidrografice

Este suprafata de teren de pe care toate scurgerile de suprafata curg printr-o succesiune
de curenti, rauri si posibil lacuri spre mare intr-un rau cu o singura gura de varsare, estuar sau
delta.
Subbazinul hidrografic este o suprafata de teren de pe care toate scurgerile curg intr-o
succesiune de curenti, rauri si posibil lacuri spre un anumit punct intr-un curs de apa sau o
confluenta de rau sau lac.
Resursele de apa dintr-un bazin hidrografic pot fi de suprafata sau subterane. Factorii ce
caracterizeaza debitul si calitatea apelor de suprafata si de adancime sunt urmatorii:
1. factorii climatici in care intra precipitatiile, umiditatea atmosferica, temperatura si
vanturile
2. factorii topografici, adica aria si forma bazinului hidrografic
3. factorii geomorfologici, adica relieful bazinului
4. factorii pedologici, tin de textura nisipoasa care usureaza infiltrarea apei sau
stratul argilos care este impermebil si care face ca apa din precipitatii sa se scurga
la suprafata si astfel impiedica alimentarea izvoarelor
5. factorii geobotanici, vegetatia arborescenta ce are o influenta mai puternica in
retinerea apei de precipitatii astfel ca apa intensifica procesul de eroziune si
produce viituri bruste pe cursuri de apa
6. factorii geologici – rolul rocilor; pe un strat impermeabil puternic inclinat, apa
infiltrata se scurge mult mai repede decat pe un strat impermeabil mai putin
inclinat
7. factorii social-economici
Omul influenteaza regimul apelor fie indirect prin defrisari, extinderea terenurilor
agricole, pasunat si agrotehnica aplicata, sau influenteaza direct prin regularizarea debitelor cu
ajutorul acumularilor si derivatiilor prin amenajari de torenti, prin regularizarea albiilor, prin
indiguiri sau desecari si prin extinderea folosintelor consumatoare de apa, adica pentru irigatii,
apa potabila si apa industriala.

2
 Prezentarea bazinului hidrografic Somes

Caracteristici generale: este un bazin transfrontalier situat in N-V Romaniei, delimitat la

N-V de granita Romano-Ungara, este situat atat in Romania cat si in Ungaria.
Resursele de apa si reteaua hidrografica: Resursele de apa de care dispune bazinul
hidrografic Somes sunt relativ mici, dar suficiente pentru nevoile locale si sunt neuniform
distribuite in spatiu. Principalele surse de apa sunt reprezentate de apele de suprafata care
cuprind raurile si acumularile de apa si apele subterane reprezentate de apele freatice si de
adancime.
In cadrul surselor de suprafata:
1. ape de suprafata, in total 715 mil m3, din care avem 2 subcategorii: ape asigurate
in regim natural 400 mil m3 si ape asigurate din acumulari 315 mil m3
2. ape subterane, in total 230 mil m3 din care ape freatice 150 mil m3 si ape de
adancime 80 mil m3
Nivelul de utilizare al resurselor de apa din bazin s-a modificat in timp. In perioada ’85 –
’90, nivelul de utilizare era 210 m3/locuitor si an. Din 2000 pana in prezent a scazut sub 140
m3/locuitor si an.
Aproximativ 80% din resursele de apa de suprafata sunt clasificate in categoria intaia de
ape, 15% intra in categoria a doua, iar 4% in categoria a treia.
Principalele rauri din bazinul Somes:
1. Somes – 376 km si o suprafata de 15 km2 ;
2. Somesul Mare – 130 km si o suprafata de 5000 km2;
3. Lapus, Sieu, Almas, sunt afluenti ai Somesului Mare;
4. Somesul Mic – 178 km si o suprafata de 3800 km2 . Se mai numeste Somesul Cald
pana la confluenta cu Somesul Rece;
5. Somesul Rece, Nadasul, Fizesul, afluenti ai Somesului Mic, ce au aproximativ
150 km lungime si suprafata de 1200 km2.

3
 Gospodarirea apelor
Curs 12

Principalele lacuri de acumulare care au fost construite in bazinul hidrografic Somes

pentru urmatoarele scopuri:
 producerea de energie electrica
 alimentari cu apa potabila
 atenuarea viiturilor
Principalele acumulari:
1. Fantanele – situat pe Somesul Cald, cu o capacitate > 200 mil m3;
2. Tarnita – situata pe Somesul Cald, cu o capacitate > 70 mil m3 ;
3. Somesul Cald – situat pe Somesul Cald, cu o capacitate de 7 mil m3 ;
4. Gilau – situat pe Somesul Mic, cu o capacitate de 4 mil m3;
5. Floresti 2 – situat pe Somesul Mic, cu o capacitate de 1 mil m3 ;
Cea mai noua dintre toate este Floresti 2 realizata in 1986, iar cea mai veche, din 1971
este Gilau.
Delimitarea administrativa si caracteristici demografice: Bazinul Somes cuprinde
urmatoarele judete: Bistrita Nasaud, Cluj, Salaj, Maramures, Satu-Mare. Cele mai importante
orase: Cluj Napoca – 330 mii locuitori, Baia-Mare – 150 mii locuitori, Satu-Mare – 140 mii
locuitori, Bistrita – 80 mii locuitori, Zalau – 70 mii locuitori. Aproximativ 52% din populatie
locuieste in zona urbana si 48% in zona rurala.
Caracteristici administrative si demografice ale teritoriului pe care il delimiteaza bazinul
Somes: Principalul judet este Bistrita-Nasaud si are o suprafata de aprox 5000 km2, urmeaza Cluj
– 4400 km2, Salaj – 3400 km2, Maramures – 6000km2, Satu-Mare – 3500 km2.
Relief: Cele mai numeroase sunt dealurile, adica zona colinara ocupa 75% din totalul
reliefului. Urmeaza zona muntoasa ce ocupa 22% din suprafata si zona de campie 4%.
Utilizarea terenului si vegetatia: Utilizarea terenului este destul de neuniform distribuita
datorita diversitatii formelor de relief. Avem 40% suprafata acoperita de paduri, 37% agricultura,
22% zone urbane, rurale, si industriale; 1% rauri, lacuri si acumulari.
Geologie: Principalii munti: Maramuresului si Tiblesului, formati din roci vulcanice. Ei
sunt acoperiti de paduri de molid.
Clima: Continental-temperata
Precipitatii medii anuale: Sunt influentate de formele de relief si variaza intre 600 mm/an
si 1400 mm/an. Cantitatea cea mai mare se semnaleaza in munti iar cea mai mica in campiile
Somesului si Transilvaniei.
Temperatura medie anuala a aerului este de 7,9°C si variaza intre 9,7°C si -20°C in
muntii Rodnei.
Scurgeri medii anuale: Scurgerea medie multianuala este de 125 m3/s la iesirea din tara.
Scurgerea maxima se inregistreaza primavara cu procentaje de 30-50% si vara cu 20-40%.
Scurgerea minima se inregistreaza de obicei iarna si foarte rar in perioadele de seceta vara.

1
 Bilantul apelor

Elementele de baza ale calculelor de bilant sunt urmatoarele: pentru amenajarea unui
bazin hidrografic sunt necesare 3 etape de studiu:
1. calculul bilantului apelor. Prin acest calcul se compara debitele afluente cu
cerintele de apa ale folosintelor. In acest mod se determina posibilitatile
satisfacerii folosintelor in regim natural sau efectuarea unor lucrari de gospodarire
a apelor prin acumulari sau derivatii
2. intocmirea schemelor de amenajare in care se stabilesc amplasamentele diferitelor
folosinte de apa din bazin si principalele lucrari de gospodarire a apelor pentru
satisfacerea cerintei de apa
3. calculul gospodaririi apelor ce cuprinde masurile necesare pentru regularizarea
scurgerii in lucrarile prevazute in schema hidrotehnica de amenajare. Scopul
principal este asigurarea necesitatilor de apa ale folosintelor si valorificarea
corecta a potentialului resurselor de apa.
In calculul de bilant al apelor, principalele date de baza se refera la 2 tipuri de debite si
anume: debite afluente si debitele cerintelor de apa. Se lucreaza cu debite medii orare, zilnice,
lunare sau anuale. Intervalul de calcul se alege in functie de raportul intre marimea debitelor
afluente si marimea debitelor cerintelor de apa ale folosintelor si in functie de schema de
amenajare.
Pentru variatii importante ale consumurilor in cursul unei zile sau saptamani, care
necesita regularizari in proportii reduse, se lucreaza cu debite orare sau zilnice, iar pentru
folosinte care necesita regularizari in proportii mari se lucreaza cu debite medii anuale. Din
comparatiile care se efectueaza rezulta doua situatii:
1. perioada in care debitele afluente depasesc debitele cerintelor de apa, aceste
perioade se numesc perioade excedentare
2. perioada in care debitele afluente sunt mai mici decat debitele cerintelor de
apa, aceste perioade se numesc perioade deficitare

Metode de calcul ale bilantului

Se disting urmatoarele categorii de metode:

1. metode directe care folosesc elementele de baza pentru un sir de ani caracteristici
supusi observatiilor
2. metode indirecte cu caracter aproximativ in care apar date generale asupra
scurgerii si folosintelor
O alta grupare a metodelor de calcul al bilantului este urmatoarea:
1. metode succesive – in care calculele se efectueaza din amonte spre aval,
determinandu-se succesiv modificarile din schema de amenajare a scurgerii
naturale
2. metode cumulative – in care calculele se efectueaza prin cumularea in diferite
puncte din bazin a tuturor efectelor lucrarilor hidrotehnice, efectuate in amonte
3. metode mixte – ce rezulta prin combinarea primelor 2 metode

Influenta folosintelor

Folosintele se grupeaza asftel:

1. folosinte cu necesar de apa constant. Ele prezinta variatii pe termen scurt,
diurne sau saptamanale, care au posibilitati interne de compensare a acestor
variatii, prelevand din sursa un debit constant
2. folosinte cu necesar de apa variabil in cursul unui an sau de la un an la altul

2
 Alte grupari:
1. folosintele care nu sunt interesate in consumarea unor cantitati de apa mai mari
decat cele necesare (irigatiile)
2. folosinte care se pot utiliza cu avantaje economice a unor cantitati mai mari de
apa decat cele stabilite. Aici se incadreaza amenajarile hidroenergetice
In ambele cazuri se pot distinge 2 regimuri de exploatare a amenajarilor:
1. regim normal – cel care corespunde perioadelor in care necesarul de apa al
folosintei este asigurat
2. regim cu restrictii care corespunde perioadelor ce depasesc asigurarea de calcul a
folosintei
Aceasta grupare a folosintelor nu influenteaza modul de dimensionare a acumularilor, dar
determina o diferentiere a modului de exploatare a folosintelor.
In functie de numarul de folosinte ale caror necesitati sunt satisfacute, lucrarile de
gospodarire a apei se grupeaza astfel:
 lucrari ce deservesc o singura folosinta
 lucrari ce deservesc mai multe folosinte ce pot avea o singura asigurare de calcul
sau asigurari separate, diferite pentru fiecare folosinta.

Cadastrul apelor

Prin cadastrul apelor se intelege actiunea organizata pentru inventarierea, evidenta in

timp, sistematizarea si sintetizarea datelor referitoare la caracteristicile cursurilor naturale de apa,
precum si la lucrarile de folosire si de protectie a calitatii apei. Cunoasterea datelor privind
cadastrul apelor este o conditie fundamentala pentru proiectarea si realizarea lucrarilor
hidrotehnice precum si pentru combaterea efectelor daunatoare ale apelor. Desfasurarea
activitatilor cadastrale se realizeaza in 2 faze principale:
1. inventarierea cadastrala primara
2. inventarierea cadastrala periodica
Invantarierea cadastrala primara cuprinde 4 grupe de obiective:
1. cadastrul caracteristicilor naturale ale albiilor cursurilor de apa (ex degradari ale
albiilor, depuneri suplimentare, inundatii, eroziuni)
2. cadastrul lucrarilor hidrotehnice pentru combaterea efectului daunator al apelor
(regularizari de albii, consolidari de maluri, indiguiri, desecari)
3. cadastrul folosintelor de apa (alimentari cu apa potabila, cu apa industriala,
folosinte in domeniul energetic, pentru irigatii, piscicultura, navigatie sau
acumulari)
4. cadastrul surselor de impurificare si a lucrarilor necesare pentru protectia calitatii
apelor (canalizari, surse de impurificare, statii de epurare).
Inventarierea cadastrala periodica se intocmeste pentru lucrarile noi realizate si pentru
modificari survenite la lucrarile care au facut obiectul inventarierii cadastrale primare.
Datele obtinute prin evidenta cadastrala se inscriu in fise tip care cuprind si o schita a
obiectivului cadastral. Inventarierea cadastrala se intocmeste pe bazine hidrografice. Exista o
sinteza cadastrala pe baza careia s-a intocmit “atlasul cadastrului apelor din Romania” care
cuprinde 3 volume: 1. reteaua hidrografica; 2. stapanirea, folosirea si protectia apelor; 3. resurse
de apa.