Epic liric si dramatic in poemul Luceafarul

Interferenta elementelor epice, lirice si dramatice in poemul Luceafarul de Mihai Eminescu este o
dovada in plus a apartenentei poemului la romantism.

Organizarea in strofe, inspiratia din basmul Fata in gradina de aur, valorificarea motivului zburatorului
sunt primele elemente “demonstreaza” apartenenta poemului fie la genul epic fie la cel liric.

Prezenta epicului este validate de firul epic al poemului care descrie o poveste de iubire dintre fata de
imparat si Luceafar. Unic copil al cuplului imparatesc, fata se distinge prin armonia trasaturilor fizice si
prin insusirile sufletesti de exceptie: “prea frumoasa”, “mandra-n toate cele”. Ea ramane anonima in
prima parte a poemului. Aspira spre dragostea idilica si viseaza la un tanar frumos, intruchipat de
motivul Zburatoruui. Ritualul de dragoste o aduce in fiecare seara langa fereastra castelului, prin care
Luceafarul o priveste. Repetarea zilnica a schimbului de priviri provoaca atractia erotica dintre fiinta
pamanteana si corpul stelar. In vis se realizeaza si dialogurile fetei cu Luceafarul caruia ii cere sa
paraseasca lumea cosmic si sa se intrupeze ca o fiinta omeneasca. Sirul de evenimentecontinua cu cele
doua intrupari ale Luceafarului. Este evident inca o particularitate a epicului, portretul: “un mandru
tanar”, “voievod”, “cu fata stravezie precum ceara”, “un mort frumos cu ochii vii”. Cele doua intrupari
ale Luceafarului sunt construite pe principiul romantic al antitezei. Il cere fetei dsa devina mireasa lui,
urmand sa stapaneasca “palatele de margean”, insa aceasta il refuza, constientizand ca nemurirea
promise inseamna moartea ei in sens uman: “Caci eu sunt vie, tu esti mort,/ ASi ochiul tau ma-ngheata”.

Trei zile Luceafarul nu-si mai face aparitia (cifra simbolica, specifica basmului), dar dragostea este mai
puternica decat vointa sa si va reveni in cele din urma la fereastra fetei. Intruparea difera de rpima,
apare sub chipe de demon, are “parul negru” si poarte pe cap “o coroana ce arde”. Satul de vesnicie,
Luceafrul aspira spre lumea concreta sis pre forma umana. Adevarat traseu initiatic, Hyperion
calatoreste spre tatal ceresc, instant superioara pentru a-I cere conditia umana, posibila doar prin
intelegerea si impartasirea iubirii. Un plan narativ secundar surprinde iubirea pamanteasca dintre
Catalin si Catalina. CA semn al revelatiei asemanarii de conditie si structura umana cu cel ce apartine
aceleasi lumi ca si ea, Catalina va accepta in cele din urma dragostea lui Catalin. “Baiat din flori si de
pripas”, acesta e un personaj specifiv basmelor, iar cadrul in care se deruleaza ritualul sau erotic este, de
asemenea, specific basmului:”un ungher”, “un paj ce poarta-a-imparatesei rochii”, “ ce imple cupele cu
vin / Mesenilor la masa.”

Se por identifica moment ale subiectului literar. Deznodamantul clarifica neputinta u irii contrariilor,
simbolizate de fata de imparat si Luceafr, acesta intorcandu0se dezamagit in lumea sa celesta.

Pe langa instantele comunicarii narative care se pot recunoaste cu uusurinta (autor, narrator,
persoonaje), actiunea este prezentata prin naratiune la persoana a III-a, mod de expunere characteristic
operelor epice. Constructia poemului in 4 tablouri surprinde disclocarea si intervertirea ordiinii
narrative. Incipitul poemului pastreaza formula specifica basmului, “A fost odata ca-n povesti,/ A fost ca
niciodata”, avertizand asupra caracterului fictional al evenimentelor, dar si asupra caracterului lor
exemplar, unic. Personajele sunt specific basmului: “Din rude mari imparatesti, / O prea frumoasa fata”.
Sursele de inspiratie folclorice ale poemului, basmul cules de Richard Kunisch, Fata in gradina de aur si
mitul erotic al Zburatorului sustin substanta epica a poemului. Astfel, se observa ca poetul a pastrat
cadrul epic al basmului, in care evolueaza insa personaje simbolice, care apropie textul de liric. Un alt
aspect care sustine narativitatea este titlul, care ace referire directa la protagonist.