Sunteți pe pagina 1din 2

LEGENDA BRADULUI

A fost odată, tare demult o pasare care odată cu venirea iernii rămase în pădure şi nu avea
unde se adăposti. Pe vremea aceea, toţi copacii din lume îşi păstrau frunzele verzi şi pe timpul
iernii.
Pasarea nu a mai putut să plece în ţările calde pentru că avea o aripă rănită. Cum să reziste
vitregiei iernii? Iarna era foarte aspră şi geroasă, vântul sufla cu putere şi din norii cenuşii
începuseră să cadă mult mai mulţi fulgi de nea. Pasarea dacă nu îşi găsea repede un adăpost risca
să îngheţe de frig.
Tremurând de frig, ea s-a hotărât să meargă să ceară găzduire copacilor pădurii.
S-a dus mai întâi la stejarul din pădure care era înalt şi frumos, cu frunzele verzi şi
frumoase, s-a aşezat pe o ramură de-a lui şi l-a rugat să îi ofere găzduire pe timpul iernii pentru
că îi este foarte frig.
• Te rog, dragă stejarule, poţi să îmi oferi găzduire pe timpul iernii, pentru că afară este
foarte frig, iar eu am aripa rănită şi nu mai pot zbura în ţările calde? , spuse pasarea
cu un glas duios.
Stejarul, foarte hotărât, a refuzat să o primească, gonind-o :
- Pleacă de aici! Îmi vei mânca toate ghindele!
Biata pasare mica a părăsit ramura stejarului şi s-a refugiat între ramurile unui ulm stufos,
pe care l-a întrebat:
• Te rog, dragă ulmule, poţi să îmi oferi găzduire pe timpul iernii, pentru că afară este
foarte frig, iar eu am aripa rănită şi nu mai pot zbura în ţările calde? , spuse pasarea
cu un glas duios.
- Nu poţi rămâne aici ! Îmi vei rupe frunzele ! spuse ulmul foarte furios.
Speriată, micuţa pasăre s-a ascuns atunci într-un tufiş care, însă, o alungă fără zăbavă :
- Nu te vreau aici ! Îmi vei murdări crengile!
După ce pasarea a tot mers şi a întrebat toţi copacii pădurii şi a fost respinsă, s-a culcat obosită în
zăpadă aşteptând înspăimântată să moară de frig.
Deodată, zări un brad care îi făcea semne cu cetina lui verde şi o chema la el. Cu aripile
îngreunate de frig, pasare s-a târât până la el, iar bradul i-a zis:
- Dragă pasare mica, vino aici, între ramurile mele! Aici nu trebuie să te temi de nimic! Eu voi
avea grijă de tine! , îi spuse cu un glas plin de prietenie frumosul brad.
- Îţi mulţumesc, bradule! Eşti foarte generos şi nobil! Voi fii prietena ta pe veci!, îi spuse pasare
foarte bucuroasă bradului. Apoi se aşeză pe ramurile bradului care erau foarte frumoase şi
frigul iernii nu putea să le pătrundă.

În seara aceea, un vânt groaznic suflă peste pădure. Pentru că era noaptea magică de
Crăciun, iar Moş Crăciun care vede toate faptele bune ale tuturor, a văzut ce faptă frumoasă a
făcut bradul din pădure şi a hotărât să-l răsplătească pentru bunătatea lui: să-l lase să fie veşnic
verde, să aibă un miros de răşină şi în fiecare iarnă în casele oamenilor este împodobit.

Astfel că, în noaptea aceea toţi copacii din pădure şi-au pierdut frunzele sub puterea
vântului, doar bradul a fost cel care şi-a înfăşurat crengile în jurul micuţei păsări pentru a o
adăposti şi şi-a păstrat frunzişul verde.
De atunci Moş Crăciun a hotărât, ca în fiecare an de Crăciun bradul să fie împodobit cu
globuri şi steluţe şi să aducă bucurie tuturor oamenilor din lumea întreagă.