METODE ȘI TEHNICI PENTRU DEZVOLTAREA GÂNDIRII

LATERALE
LA COPIII PREȘCOLARI

Termenul de ,,gândire laterală” a apărut în 1976 şi îşi propunea să desemneze un

proces sistematic de a gândi innovator, depăşind tiparele limitative ale gândirii logice. După
definiţia creatorului său, dr. Edward de Bono, gândirea laterală s-ar explica astfel: ,,Nu poţi săpa
o groapă nouă adâncind o groapă mai veche.”

De la copiii de vârstă preşcolară la echipele manageriale de vârf, gândirea laterală a adus

tuturor celor care au aplicat-o o nouă perspectivă asupra felului în care funcţionează propria
minte şi o uimitoare creştere a capacităţii de a propune idei noi, de a găsi soluţii şi de a obţine
rezultate uimitoare. Gândirea laterală are legătură cu intuiţia, creativitatea şi dispoziţia. Gândirea
laterală este un alt mod prin care ne folosim mintea. Ea se ocupă cu generarea de noi idei şi de
spargerea barierelor conceptuale ale ideilor vechi şi este complementară cu gândirea verticală
(modul în care gândim aproape toţi). Ea se ocupă cu schimbarea modelelor şi generarea de noi
modele.

Principiul esenţial al gândirii laterale este acela că orice mod de a privi o situaţie este
doar unul din nenumăratele moduri posibile. Cred că dacă am ajunge să vedem aşa lucrurile s-
ar schimba multe în societatea noastră. Nu am mai avea discuţii despre cine are dreptate şi cine
nu, nu ne-am mai ţine strâns de punctul nostru de vedere ca fiind singurul valid, am construi mai
multă empatie prin disponibilitatea de a considera modul în care celălalt vede lucrurile, ş.a.

Diferenţe între gândirea laterală şi gândirea verticală.

1. În gândirea verticală fiecare pas trebuie să fie corect, în gândirea laterală nu e cazul. Şi
acesta este un aspect clar care face diferenţa.

2. Gândirea verticală e analitică, gândirea laterală e provocatoare.

3. Gândirea verticală este secvenţială, gândirea laterală face salturi. Când gândim vertical,
înaintăm pas cu pas. Odată ce ajungem la o concluzie, validitatea sa este dată de validitatea
paşilor făcuţi. Când gândim lateral putem face salturi şi umplem golurile după.

4. În gândirea verticală sunt folosite negaţii pentru a bloca anumite drumuri, în gândirea
laterală nu exista negaţii. Ştiaţi că universul nu ştie cuvântul ,,nu”? Iar dacă spui mereu ,,Nu
vreau acest lucru”, exact pe ,,Acela” îl vei primi.

1
5. Gândirea verticală este selectivă, gândirea laterală e generativă. Adică, atunci când
gândim vertical alegem cea mai promiţătoare cale de a privi o situaţie. Când gândim lateral,
generăm cât mai multe abordări.

6. Când gândim vertical ne concentrăm şi eliminăm ce nu e relevant; când gândim lateral

primim cu bucurie intervenţiile întâmplătoare.

7. În gândirea verticală, categoriile, clasificările şi etichetele sunt fixe, în gândirea laterală

nu. Ştim foarte bine cât de distructive pot fi etichetele şi etichetările, de aceea acest pas mi se
pare extrem de important.

8. Gândirea verticală urmează cele mai plauzibile căi, gândirea laterală pe cele mai puţin
probabile.

9. Gândirea verticală înaintează doar dacă există o direcţie în care să înainteze, gândirea
laterală înaintează pentru a genera o direcţie.

Gândirea laterală şi-a câştigat un binemeritat loc în Dicţionarul Oxford şi o reputaţie

mondială de metodă infailibilă de creştere a productivităţii şi de obţinere a unor soluţii
innovatoare optime la orice problemă. O dovedesc companii internaţionale, pentru care gândirea
laterală reprezintă acum cheia reuşitei sau miile de şcoli din întreaga lume în care metodele
gândirii laterale sunt instrumentele de predare cotidiene. Gândirea laterală semnifică aşadar, un
mod de a gândi care urmăreşte schimbări în percepţii, concepte şi idei prin utilizarea unor
instrumente specifice.

La preșcolari, gândirea evoluează foarte repede, de aceea trebuie să-i acordăm o atenție
deosebită. În diverse situații de viață, părinții/educatorii trebuie să stimuleze copilului necesitatea
de a obține informații noi despre obiecte și fenomene, atrăgându-i atenția asupra calităților
importante ale acestora. Deseori, copiii compară obiectele și fenomenele, bazându-se doar pe
caracteristicile exterioare. Trebuie să explicăm copiilor că există particularități esențiale, fără de
care obiectul nu poate fi definit.

Pentru ca preșcolarul să învețe să compare de unul singur, trebuie să îi arătăm ce trebuie

să facă: să privească atent obiectele, să stabilească prin ce se deosebesc, să scoată în evidență
trăsăturile generale. Abilitatea de a compara obiectele va ajuta copilul să le împartă în grupuri,
după o anumită caracteristică, adică să le clasifice. Clasificarea se poate efectua pe baza unor
particularități esențiale sau neesențiale. Important este să fie stabilit corect principiul clasificării.
Orice clasificare trebuie să aibă o singură bază. Există diverse exerciții pentru a deprinde
realizarea unei clasificări: să împartă obiectele în grupuri (după un principiu – mobilă, jucării,
etc.); să spună cât mai multe obiecte ce corespund unui grup (legume: morcov, cartof, ardei,
ceapă, etc.); să elimine obiectul ,,străin’’ dintr-un grup și să explice alegerea.

2
Analiza și sinteza sunt operațiile de bază ale gândirii. Copilul învață să descopere legitatea
aranjării unor figuri, să determine pe baza unor desene, ce a fost și ce a urmat.

Gândirea, prin toate trăsăturile sale, este un element constitutiv al personalității, gradul ei
de dezvoltare reflectând în mare măsură etapa la care a ajuns evoluția intelectuală a unui individ.
De aceea trebuie sa urmărim dezvoltarea gândirii copilului sub toate aspectele ei (operații,
mobilitate, flexibilitate, perspicacitate, etc.), ținând cont de particularitățile de vârstă și
individuale.
Un aspect important, dacă vorbim de gândirea laterală, este stimularea potenţialului
creativ al copiilor preşcolari. Creativitatea este o facultate superioară a omului, un proces psihic
de identificare a posibilităţilor noi, de asigurare a unor elemente disparate, mai mult sau mai
puţin depărtate, constând în cunoştiinţe acumulate prin studii sau experienţă, combinarea
realizată reprezentând o creaţie nouă.
FACTORII CREATIVITĂŢII

1. Factorii psihici
-factorii cognitivi – intelectuali (aptitudinali);
-factorii noncognitivi (motivaţie ,afectivitate, atitudini);
2. Factorii sociali (culturali, educativi, mediu socio-economic);
3. Factorii biologici (diferenţa de sex, de vârstă)

Inteligenţa joacă un rol important în procesul creativ-aptitudine care corespunde în

general gândirii, ea poate fi o condiţie necesară, dar nu şi suficientă pentru creativitate. Toţi
indivizii care manifestă un grad înalt de creativitate sunt şi foarte inteligenţi, pe când numai
puţini din cei cu un înalt grad de inteligenţă sunt şi creativi.

Imaginaţia este o componentă importantă în procesul de creaţie – procesul creaţiei nu

poate fi conceput fără aportul imaginaţiei. Imaginaţia este necesară fiecăruia dintre noi în
condiţiile vieţii obişnuite. Superioritatea imaginaţiei constă în realizarea oricărui fel de
combinaţii, prototipuri, modele, realităţi noi.

3
 CREATIVITATEA

Creativitatea a fost descrisă ca o poveste, o glumă, o idee, un concept, o

capodoperă. Toate acestea provin de la creativitate

FORMARE INOVARE

AUTOR

INTELIGENT INIŢIATOR

MĂIESTRIE TALENT

CREAŢIE

DESCOPERIRE
INGENIOZITATE

LATERAL

INVENTATOR

4
 Vârsta preşcolară este caracterizată de curiozitate, energie, egocentrism, este vârsta
marilor ,,DE CE?” Vârsta preşcolară este importantă atât pentru formarea personalităţii viitorilor
adulţi ce vor face parte şi vor influenţa societatea în care trăim, cât şi pentru acumularea de
informaţii, formarea deprinderilor, formarea imaginii de sine şi dezvoltarea încrederii în sine.
Încă de la intrarea în grădiniţă, acesta este acaparat de aspecte estetice ce ţin de amenajarea sălii
de grupă: organizarea mobilierului, jucării, orientarea în sală a centrelor de lucru, decoraţiunile
sălii, culorile predominante, identificarea grupei cu un anumit nume, grup etc. Toate acestea
acţionează asupra tuturor proceselor cognitive ale copilului şi participă la formarea, conturarea
personalităţii copilului, dar mai ales asupra ramurii creative. Vârsta preşcolară este şi perioada în
care imaginaţia este una foarte bogată datorită capacităţii de achiziţionare rapidă. Stimularea
creativităţii este un demers complex ce cuprinde simultan fenomene de activare, antrenare şi
cultivare a potenţialului creativ.

În scopul dezvoltării potenţialului creativ, este necesară utilizarea adecvată a diferitelor

metode şi procedee specifice de stimulare şi antrenare a creativităţii individuale şi de grup, în
toate momentele zilei şi în toate domeniile de activitate. Cele mai importante şi cunoscute
metode aplicate sunt: demonstrarea, explicaţia, conversaţia şi exerciţiul.

Pe lângă aceste metode clasice, de bază pentru desfăşurarea în condiţii optime a

activităţilor artistico-plastice, mă voi opri şi asupra metodelor interactive, acestea având un rol
esenţial în motivarea, stimularea interesului copiilor faţă de activitatea desfăşurată şi oferind
originalitate şi activism. Pentru a pune în valoare potenţialul creativ al copiilor, cadrul didactic
trebuie să folosească acele metode care pun accentul pe libertatea de acţiune şi în care copiii
devin participanţi la găsirea răspunsurilor. Specific metodelor interactive este promovarea
interacţiunea dintre minţile participanţilor, în cazul nostru al preşcolarilor. Avantajele
interacţiunii sunt:

 Activitatea de grup este stimulativă, generând comportamente de strădanie şi

competitivitate în rezolvarea de sarcini, probleme;
 Stimulează efortul şi productivitatea;
 Dezvoltă capacităţile copiilor de a lucra împreună şi de a colabora;
 Dezvoltă şi stimulează capacităţi cognitive complexe.

După funcţia didactică se pot clasifica metode şi tehnici interactive de grup astfel:

 Metode de predare-învăţare interactive de grup: Metoda predării/ învăţării reciproce;

Metoda învăţării pe grupuri mici; Metoda piramidei sau metoda bulgărelui de zăpadă;
Învăţarea dramatizată.
 Metode de fixare şi sistematizare a cunoştinţelor: Harta cognitivă; Matricea; Lanţurile
cognitive; Pânza de păianjen; Tehnica florii de nufăr; Cartonaşe luminoase.
 Metode de rezolvare de probleme prin stimularea creativităţii: Brainstormingul; Explozia
stelară; Metoda pălăriilor gânditoare; Interviul de grup; Metoda Delphi; Metoda Frisco.

Mă voi opri însă la metoda interactivă de stimulare a creativităţii şi anume: Metoda ,,Pălăriilor
gânditoare”.

5
 Metoda ”Pălăriilor gânditoare”. Această metodă este folosită pentru a obţine cât mai
multe întrebări şi astfel, cât mai multe conexiuni între concepte. Este o tehnică interactivă de
stimulare a creativităţii preşcolarilor. Culoarea pălăriei este cea care defineşte rolul. Grupa se
împarte în grupuri de câte 6. Se împart 6 pălării, câte una pentru fiecare grup, fiecare având altă
culoare. Pălăria albă – informează; Pălăria roşie – exprimă emoţiile, temerile, intuiţiile;
Pălăria neagră – judecă logic, gândeşte negativ, dar logic; Pălăria galbenă – are o gândire
pozitivă, contructivă, oferă încredere, optimism; Pălăria verde – oferă idei noi, alternative
posibile; Pălăria albastră – controlează gândirea, sistematizează concluziile.

6
 METODA CELOR ȘASE PĂLĂRII GÂNDITOARE

,,Albă ca zăpada” – Povestirea copiilor

Cele șase pălării întruchipează şase posibilități de procesare a datelor. Schimbarea pălăriei îți
oferă eliberarea față de stilul convențional de tratare a problemelor și îți permite valorificarea
mai multor informații variate privind o situație concretă. Este o tehnică interactivă, de stimulare a
creativității participanților care se bazează pe interpretarea de roluri în funcție de pălăria aleasă.
Gândește în conformitate cu pălăria pe care o porți. Această metodă a fost creată de Eduard de
Bono.
Tehnica interactivă de stimulare a creativităţii, are la bază interpretarea de roluri prin care copiii
îşi exprimă liber gândirea, dar în acord cu semnificaţia culorii pălăriuţelor care definesc rolul.

Etape:
1. Se formează un grup de 6 copii;
2. Se împart pălăriuţele gânditoare;
3. Se prezintă o situaţie cât mai concis formulată;
4. Copiii dezbat situaţia, ţinând cont de culoarea pălăriei care defineşte rolul.

Mod de organizare:
Semnificaţia culorilor:
 Pălăria albastră – este liderul, conduce activitatea. Este pălăria responsabilă cu controlul
discuţiilor, extrage concluzii – clarifică;
 Pălăria albă – este povestitorul, cel ce redă pe scurt conţinutul textului, exact cum s-a
întâmplat acţiunea, este neutru – informează;
 Pălăria roşie – îşi exprimă emoţiile, sentimentele, supărarea, faţă de personajele întâlnite, nu
se justifică – spune ce simte;
 Pălăria neagră – este criticul, prezintă aspectele negative a întâmplărilor, exprimă doar
judecăţi negative – identifică greşelile;
 Pălăria verde – este gânditorul, care oferă soluţii alternative, idei noi, dă frâu imaginaţiei (Ce
trebuie făcut?) – generează idei noi;
 Pălăria galbenă – este creatorul, simbolul gândirii pozitive şi constructive, explorează
optimist posibilităţile, crează finalul – efortul aduce beneficii;

Aplicaţie:
,,Albă ca zăpada” – Povestirea copiilor
Pălăria albă – povesteşte pe scurt textul povestirii;
Pălăria albastră – o caracterizează pe Albă ca Zăpada în contradicţie cu mama vitregă: veselă,
prietenoasă, bună la suflet, gata să sară în ajutor, în timp ce mama vitregă este rea, trufaşă, şireată
preocupată de propria frumuseţe;
Pălăria roşie – arată cum Abă ca Zăpada care era frumoasă ca lumina zilei, se îngrijeşte de casa
piticilor, iubeşte mult florile, animalele, îi place natura;
Pălăria neagră – critică atitudinea mamei vitrege, care la răspunsul dat de oglindă (,,Frumoasă
ești, crăiasă, ca ziua luminoasă, dar Albă ca Zăpada e mult, mult mai frumoasă!”) se
îngălbenește de ciudă și prinde ură față de Albă ca Zăpada.

7
Pălăria verde – acordă variante Albei ca Zăpada: să meargă să ceară ajutorul tatălui ei care o
iubea nespus; să asculte sfaturile piticilor (aceștia au prevenit-o să nu lase pe nimeni să intre în
casă); să nu accepte darurile de la bătrâna negustoreasă;
Pălăria galbenă – găseşte alt final textului: Albă ca Zăpada se căsătoreşte cu prinţul şi îi invită
pe pitici să locuiască cu ea la palat etc.

BIBLIOGRAFIE:
1. Mih, V., (2007), Psihologie educaţională, Suport de curs, UBB, Facultatea de
Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei; Cluj-Napoca;
2. Piaget, J., (1965), Psihologia inteligenţei, Editura Ştiinţifică, Bucureşti;
3. Piaget, J., (1972), Psihologie şi pedagogie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti;
4. Roco, M., (2001), Creativitate şi inteligenţă emoţională, Editura Polirom, Iaşi;