Sunteți pe pagina 1din 78

Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

UNIVERSITATEA „ION IONESCU DELABRAD”


FACULTATEA DE AGRICULTURĂ
SPECIALIZARE: INGINERIE ECONOMICĂ

Proiect de diplomă

Conducător ştiinţific: Candidat :


Lector doctor Dan Donosa

IAŞI 2007

1
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

Fundamentarea deciziei de creditare pe termen


scurt a inteprinderii

2
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

CUPRINS

CAPITOLUL I
Conţinutul deciziei de finanţare pe termen scurt a întreprinderii şi impactul său..4
1.1 Importanţa deciziei de finanţare pe termen scurt a întreprinderii .….…........4
1.2 Resurse de finanţare pe termen scurt ………………………………………..9
1.3 Decizia de finanţare pe termen scurt a întreprinderilor private …………....17

CAPITOLUL II
Resursele de finanţare pe termen scurt a întreprinderilor din sectorul privat....21
2.1 Fondul de rulment ………………………………………......……………...21

2.2 Creditul furnizor şi corelarea acestuia cu creditul clienţi…………..………32


2.3 Creditul bancar pe termen scurt şi costul acestuia……….………………....37
2.4 Creditarea întreprinderilor mici şi mijlocii …………..………..…..…….…51
2.5 Politica de îndatorare şi riscul financiar…………………..…..………....…52

CAPITOLUL III
Credite pe termen scurt specifice economiei de piaţă …………..………..…….…61
3.1 Creditul de trezorerie …………………………………….....………….…..61
3.2 Creditul de mobilizare ...……………………………………..…...………...63
3.3 Creditul de prefinanţare ...………………………………….…...………….66
3.4 Scadenţa şi rambursarea creditelor...…..……………………………….......67
3.5 Verificarea garanţiei creditelor...……………………..……....………….....67
3.6 Creditarea societăţilor comerciale de stat şi a regiilor autonome...………....68

CAPITOLUL IV Concluzii….……………………………………….

………………………………….72
Bibliografie ………………………………………..…………………………………77
3
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

CAPITOLUL1

Conţinutul deciziei de finanţare pe termen scurt a întreprinderii şi impactul său

1.1 Importanţa deciziei de finanţare pe termen scurt a întreprinderii

Aspectele finanţării prezintă importanţă crucială pentru supravieţuirea şi dezvoltarea


întreprinderii.
În primul rând, întreprinderea trebuie să dispună de lichidităţi pentru a face faţă angajamentelor
asumate, adică de a onora datoriile la scadenţă în viitorul apropiat, asigurându-şi astfel echilibrul
financiar pe termen scurt.
În al doilea rând se pune, din partea întreprinderii, problema lansării în investiţii de orice natură
(tehnologice, sociale, comerciale) care să facă să se dezvolte posibilităţile întreprinderii. În acest caz
este vorba de finanţarea dezvoltării pe termen mediu şi lung care condiţionează creşterea rezultatelor
în viitor şi menţinerea echilibrului financiar.1
Deciziile de finanţare pe termen lung stabilesc cadrul general al dezvoltării unei întreprinderi.
Ele sunt temeinic fundamentate şi cel mai adesea ireversibile. Deciziile financiare pe termen scurt
sunt subordonate deciziilor pe termen lung, fiind decizii curente, de corelare. Acest caracter al
deciziilor pe termen scurt nu presupune deloc că sunt mai puţin importante; o eroare a deciziei de
finanţare pe termen scurt poate antrena pierderi importante sau chiar încetarea plăţilor.
În gestiunea financiară a firmei se înregistrează pe parcursul anului decalaje între necesarul şi
existentul de disponibilităţi băneşti. Aceste decalaje sunt generate de două cauze principale:
1. Diferenţa dintre imobilizările totale în activele firmei (mai mari) şi fondurile proprii (mai
mici);
2. Dereglări în încasarea rezultatelor economice, dereglări care determină un deficit de
trezorerie.
Prima cauza este prezentă în majoritatea întreprinderilor, ca un principiu de lucru generat de
existenţa în economie a unor surse ce pot fi solicitate (creditul, bugetul de stat, disponibilităţile
unor agenţi economici) pentru a realiza o activitate economică mai mare decât o poate acoperi
capitalul propriu al firmei, precum şi de motivaţia costului de atragere a capitalului de lucru. De
aceea, activele curente (circulante) sunt acoperite doar parţial din capitalul propriu (fondul de

1
Vasile, I. -Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999, p.199
4
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

rulment). Cea mai mare parte a acestor active au drept corespondent în pasiv obligaţiile firmei către
furnizori, salariaţi şi faţă de bănci (creditul pe termen scurt).
A doua cauză provine din deficienţele destul de frecvente ale decontărilor cu clienţii în
condiţiile blocajului financiar din economie. Prelungirea peste limitele normale a perioadei în care
activele curente ale întreprinderii rămân sub forma de creanţe face ca trezoreria firmei să
înregistreze un deficit în defavoarea capitalului de lucru.
Având în vedere aceste fenomene, sistemul băncilor comerciale răspunde, la solicitarea
firmelor, prin acordarea de credite pe termen scurt adecvate decalajelor dintre activele curente, pe
de o parte şi sursele proprii şi datoriile din exploatare (pasivele), pe de altă parte.
Punctul de plecare în stabilirea tipurilor de credite pe termen scurt îl reprezintă situaţia
lichidităţilor (cash flow-ul) la sfârşitul trimestrului precedent şi previziunile din trimestrul prognozat.
Cu ajutorul informaţiilor respective se întocmeşte bugetul (planul) de trezorerie baza de referinţă
pentru stabilirea tipurilor de credite pe termen scurt posibil de solicitat de către întreprinderi.
Finanţările pe termen scurt vizează activele de exploatare al căror cuatum variază în funcţie de
creşterea sau descreşterea activităţii de la un an la altul, de la un trimestru la altul sau de la un sezon
la altul. În aceste condiţii, decizia de finanţare pe termen scurt trebuie să răspundă nu numai
cerinţelor de acoperire financiară a activelor circulante în cuantumul necesar şi la termenele
prevăzute, dar să prezinte şi suficientă elasticitate, capacitate de adaptare la nevoile concrete ale
diverselor etape, să poată fi majorate sau reduse, după caz, când cerinţele exploatării o impun.2
Multe întreprinderi se confruntă cu flucţuatii însemnate ale activităţii economice de la un
trimestru la altul, ceea ce face ca necesarul permanent de active circulante să fie finanţat din
capitaluri permanente, în măsura posibilităţilor, iar nevoile suplimentare ce apar pe parcursul
desfăşurării activităţii să fie finanţate din resurse de trezorerie. O asemenea strategie pe termen scurt
permite folosirea judicioasă a resurselor proprii, atrase şi împrumutate, cu efecte favorabile pe linia
economicităţii şi rentabilităţii.
Deci mijloacele de finanţare ale întreprinderii trebuie să fie adaptate la nevoile sale. În aceste
condiţii, întreprinderea se poate confrunta cu două tipuri de dificultăţi. În primul rând, poate fi
situaţia în care întreprinderea trebuie să ramburseze resursele chiar înainte de a fi ajuns să recupereze
avansurile efectuate, mai ales când întreprinderea realizează investiţii pe termen lung. În al doilea
rând, întreprinderea poate fi în situaţia de a folosi, pentru operaţiuni pe termen scurt, fonduri pe care
le-ar putea folosi pe termen lung pentru investiţii.

2
Toma, M. ; Alexandru, F. –Finanţe şi gestiunea fianciară a întreprinderii, Editura Economică, Bucureşti, 1998, p.195
5
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

Problemele finanţării prezintă o importanţă vitală, pentru că soluţionarea lor condiţionează


supravieţuirea întreprinderii, perspectivele sale de dezvoltare, performanţele sale prezente şi viitoare,
autonomia proprietarilor şi conducătorilor săi.

Prezentarea societăţii comerciale „Starsem „ S.A. P. Neamţ

Societatea comercială ”Starsem ” S.A. P. Neamţ a fost înfiinţată în luna septembrie a anului
2003, mai exact pe data de 11.09.2003 având codul unic de înregistrare RO 14729035.
Din anul 2003 şi pâna în prezent, obiectul de activitate principal al societăţii constă în
producerea, prelucrarea şi comercializarea materialului de plantat, motiv pentru care principalii
clienţi ai firmei sunt firmele agricole şi micii fermieri, atât din judeţ cât şi din ţară : Braşov,
Dâmboviţa, Teleorman, Suceava, Iaşi şi Satu Mare. De asemenea pentru cartoful de consum avem
contracte de vânzare încheiate cu firme de procesare sau în curs de negociere cu Metro, Carrefour,
piaţa de gros. La nivel local firma are contracte de vânzare cu micii comercianţi atât în P. Neamţ cât
şi în Roman şi cu diverse instituţii de învăţământ din judeţ.
În prezent firma nu are concurenţă pe plan local, iar la nivel naţional, conform ultimelor
statistici din domeniu firma se află pe primul loc la producerea cartofului de sămânţă.

6
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

La celelalte produse firma are contracte de vânzare cu S.C. „ Marsat „ SA, S.C. „ Unisem „ SA,
S.C. „ Pambac „ SA, unităţi de morărit , alte firme de comerţ.

Principalii furnizori sunt :

Termene de Furnizor
Nr. Numele furnizorului Ce furnizeaza
plata incepand cu
1 SC MARSAT SA Materii prime si materiale 180 zile 2003
2 AGRICO - OLANDA Material de plantat 240 zile 2003
DANESPRO A/S -
3 Material de plantat 240 zile 2005
DANEMARCA
SC AGRANA ROMANIA
4 Seminte si pesticide 180 zile 2005
SA
5 SC ANDIMIR SRL Pesticide 180 zile 2006

Iar principalii clienti ai SC „ STARSEM „ SA sunt :

Termene de
Nr. Numele clientului Produse vandute Incepand din
plata
Grau, ovaz, fl.soarelui,
1 SC MARSAT SA 30 zile 2003
porumb
SC AGRANA ROMANIA
2 Sfecla de zahar 90 zile 2005
SA
3 PIATA DE GROS Cartofi 30 zile 2005
DIVERSI
4 Cartof samanta 30 zile 2003
PRODUCATORI
5 SC UNISEM SA Cartof samanta 60 zile 2004

Preţul de vânzare a produselor este influenţat de preţul pieţei pentru fiecare produs în parte, dar
şi de preţul de cost. Faptul că firma deţine un depozit cu ventilaţie mecanică cu o capacitate de 2000 t
permite stocarea în bune condiţii a unei părţi din producţia de cartofi şi le permite valorificarea în
primăvară la un preţ mai bun.
Sediul principal al societăţii este în P Neamţ, comuna Girov, unde se află şi baza tehnică şi
administrativă a societăţii. Structura acţionarilor este precum în tabelul următor :

7
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

Nr. Numele acţionarului Capital detinut ( % )


1 SC Danice Invest APS 34, 8464
2 Pop Silaghi Vasile 18, 0646
3 Stancel Simion 16, 9643
4 Wernersson Olafur Ivan 16, 0238
5 Pop Silaghi Nicoleta 14, 1009

Conducerea firmei este asigurata precum în tabelul următor :

Nr. Numele Functia ocupata Studii


1 Consiliul de Administratie
2 Svend Kristian Hoff Director General
3 Pop Silaghi Vasile Director Executiv USAMV Iasi
4 Bocancia Alexandru Director Tehnic USAMV Iasi
5 Pop Silaghi Nicoleta Director Administrativ General USAMV Iasi

8
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

1.2 Resurse de finanţare pe termen scurt

Pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii unei întreprinderi, prezintă importanţă atât
stabilirea cât mai exactă a volumului de fonduri acoperitoare, cât şi caracterul judicios al folosirii
uneia sau alteia dintre metodele de acoperire financiară.
Activitatea unei întreprinderi este rareori uniformă. În cursul unei perioade de timp nevoile de
finanţare sunt realocate, fondul de rulment net poate acoperi o parte a nevoilor suplimentare apărute
din aceste fluctuaţii dar nu poate acoperi totalitatea nevoilor în perioadele de vârf deoarece
imobilizarea capitalurilor ar fi prea costisitoare.
În majoritatea cazurilor întreprinderea apelează la credite bancare pe termen scurt pentru a face
faţă fluctuaţiilor activităţilor lor de unde rezultă că egalitatea nevoilor de finanţare rezultate din ciclul
de exploataţie sunt egale cu fondul de rulment + creditul furnizori + credite bancare pe termen scurt.
Astfel, în cadrul întreprinderilor din sectorul privat, finanţarea pe termen scurt se realizează pe
baza capitalului propriu (fondul de rulment), resurselor atrase şi prin credite bancare pe termen scurt.

1.2.1 Resurse proprii

În vederea asigurării continuităţii procesului de producţie şi ritmicităţii vânzărilor este necesară


înlocuirea permanentă a stocurilor şi creanţelor. Acestea reprezintă nevoi permanente pentru a căror
acoperire este necesară constitutirea unor resurse permanente. Principala sursă o reprezintă fondul de
rulment (capitalul de lucru).
Fondul de rulment reprezintă excedentul de resurse permanente degajat din finanţarea pe
termen lung a nevoilor permanente, în vederea realizării echilibrului financiar al ciclului de
exploatare şi al trezoreriei.3 Acest surplus reprezintă o marjă de siguranţă pentru activitatea de
exploatare şi astfel întreprinderea beneficiază de o sursă de capital sigură şi pentru care nu există
preocupare de a fi reînnoită.

Fondul de rulment = (Capitaluri proprii + Datorii financiare(pe termen lung)) - Active fixe nete.
global (FRG)
Fondul de rulment propriu (FRP) = Capitaluri proprii - Imobilizări.

3
Vintilă, G.- Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2000, p.321
9
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

Fondul de rulment împrumutat (FRI) = Fond de rulment global - Fond de rulment propriu.

În gestiunea activelor circulante este necesară determinarea unei mărimi optime a fondului de
rulment, adică o mărime strict necesară care să degajeze costuri minime de capital şi să ofere
siguranţă echilibrului financiar.
Fiind o sursă permanentă, este recomandabil ca mărimea fondului de rulment să fie egală cu o
nevoie cvasipermanentă din domeniul exploatării, ori, se ştie că în cadrul ciclului de exploatare,
stocurile şi creanţele sunt reînnoibile. Pentru reînnoire, întreprinderea are permanent nevoie de
capitaluri ca să-şi constituie un stoc optim de materiale şi produse.
Deci, caracterul reînnoibil al stocurilor face ca, şi în ciclul de exploatare, să se manifeste o
nevoie permanentă de capitaluri. O dată cu reînnoirea stocurilor şi creanţelor în pasivul bilanţului se
reînnoiesc, în aproximativ aceeaşi proporţie, şi datoriile de exploatare (salariaţi, furnizori, stat, etc).
În cadrul ciclului de exploatare există o nevoie netă de capitaluri (NFR) şi aceasta ar fi
contrapartida fondului de rulment (FR), ca sursă de finanţare.

NFR = Active circulante – Pasive circulante =


(Stocuri +Creanţe reînnoibile) – (Dat. de exploatare reînnoibile)

Fondul de rulment optim ar fi cel necesar acoperirii nevoii de fond de rulment, minimă şi
permanentă.
În cadrul societăţii „Starsem „ S.A. P. Neamţ, principala sursă proprie de finanţare pe
termen scurt a activităţii întreprinderii, este reprezentată de fondul de rulment. Pe lângă această sursă
de finanţare, societatea mai are la dispoziţie unele rezerve şi resurse constituite în urma repartizării
profitului.
Fondul de rulment a urmat o evoluţie crescătoare în intervalul 2004 - 2006 de la aproximativ
3,5 miliarde lei la 4,9 miliarde lei.

1.2.2. Resurse atrase (datorii de exploatare)

Echilibrul financiar pe termen scurt se bazează, în cea mai mare parte pe resursele temporar
atrase de la terţi în intervalul cuprins între momentul constituirii datoriei şi cel al scadenţei. Echilibrul
10
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

financiar se bazează pe sincronizarea gradului de lichiditate al activelor circulante cu gradul de


exigibilitate al pasivelor circulante.
Datoriile din exploatare rezultă din relaţiile contractuale ale întreprinderii cu terţii (care asigură
furnizarea de materii prime, materiale, manopera, servicii) sau cu statul (către care întreprinderea are
obligaţia, prin lege, de a plăti impozite şi taxe). Pe intervalul de la intrarea şi recepţia materialelor,
serviciilor, manoperei sau de la naşterea datoriilor către stat şi până la momentul plăţii efective a
acestor datorii, întreprinderea beneficiază de o sursă de capitaluri, furnizată de aceşti terţi, în mod
gratuit.4
Aceste datorii apar ca urmare a decalajului de timp între momentul apariţiei unei obligaţii de
plată şi cel al onorării efective a acesteia. În cazul aprovizionărilor de la furnizori, apare un decalaj de
timp între data intrării şi recepţionării materiilor prime şi data plăţii efective a acestora, în timp ce
cumpărătorul foloseşte echivalentul valoric al acestora. În cazul salariilor şi al altor drepturi de
personal apare un interval de timp între momentul formării datoriei şi momentul plăţii efective a
salariului. La rândul lor, sumele datorate bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale, conform
legislaţiei în vigoare, se pot folosi de către agenţii economici pentru finanţarea ciclului de exploatare
din momentul formării acestora până în momentul plăţii efective.
O altă resursă atrasă posibil utilizabilă pentru finanţarea ciclului de exploatare, o reprezintă
rezervele constituite, atât pentru finanţarea reparaţiilor capitale, cât şi pentru plata concediilor de
odihnă.
Datorită caracterului neoneros al acestor datorii, întreprinderea ar putea profita prin creşterea
mărimii lor şi prin amânarea termenului efectiv de plată. Însă, depăşirea termenelor legale de plată
privind obligaţiile fiscale fiind însoţită de amenzi şi penalităţi semnificative, întreprinderile sunt
tentate să amâne datoriile către furnizori. Cum amenzile şi penalizările de la furnizori sunt neoperante
(nesemnificative), s-a ajuns ca în economia românească să se înregistreze un volum impresionant de
arierate, decurgând de aici un blocaj financiar considerabil.
În literatura de specialitate din ţara noastră, resursele atrase de capitaluri permanente sunt
cunoscute sub denumirea de pasive stabile, respectiv datorii ale întreprinderii către terţi, minime şi
atrase pe o perioadă de timp, ca urmare a reînnoirii permanente în termenele legale de plată.
Previzionarea pasivelor stabile se realizează cu ajutorul a două metode: analitică şi sintetică.
Metoda analitică este folosită pentru previzionarea pasivelor stabile de gradul 1 care
reprezintă datorii cu sold zilnic crescător până în ziua plăţii şi cu termene fixe de plată. În această

4
Stancu, I. -Finanţe, Editura Economică, Bucureşti, 1997, pag.509
11
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

categorie se includ datoriile rezultate din salarii, impozit pe salarii, contribuţii la asigurările sociale,
datorii din gaze naturale, energie, etc.

Fundamentarea pasivelor stabile prin această metodă presupune însumarea soldurilor zilnice,
parcurgând următoarele etape:

1. Alegerea trimestrului cu activitate minimă, întrucât pasivele stabile, calculate pentru


acest trimestru, se vor regăsi, cu siguranţă, şi în cadrul celorlalte trimestre.
2. Determinarea datoriei zilnice.
3. Determinarea soldului la începutul unei luni din trimestrul minim.
4. Calculul soldurilor din fiecare zi ale lunii luate în calcul.
5. Însumarea soldurilor din fiecare zi de la toate pasivele stabile de tipul 1.
6. Alegerea soldului zilnic total cel mai mic din luna de calcul.

Prin metoda sintetică se estimează pasivele stabile de gradul 2, în care se înscriu datoriile cu
sold variabil şi cu termene de plată variabile pe parcursul unei luni de zile. Acestea se referă la datorii
faţă de furnizorii de materiale, combustibil, piese de schimb etc, la datoriile pentru constituirea de
rezerve, de garanţii etc.
Previzionarea pasivelor stabile de gradul 2 se face pentru fiecare trimestru al anului de plan, în
funcţie de nivelul trimestrial total al acestor datorii şi de perioada de amânare legală (normală) a
plăţilor către furnizori.

Aprovizionări trimestriale totale Durata medie a


Pasive stabile de gradul 2 = X decalajelor de plăţi
90

Calculul pasivelor stabile de gradul 2 utilizate de către „Starsem „ S.A. P. Neamţ în anul
2006.

12
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

Tabel nr.1 -lei-


Intervalul
Valoarea între Produsul dintre
Număr factură facturii Data recepţiei Data plăţii recepţie şi valoarea facturii
plăţi şi interval
( zile )
3103886 6458316 06.01.2006 10.01.2006 4 25833264
11224275 5562162 07.01.2006 10.01.2006 3 16686486
215261 20820800 09.01.2006 14.01.2006 5 104104000
4882664 48313918 13.01.2006 18.01.2006 5 241569590
3103932 9668250 14.01.2006 17.01.2006 3 29004750
5047001 45493830 15.01.2006 19.01.2006 4 181975320
7464692 31721382 16.01.2006 20.01.2006 4 126885528
8590551 53428005 20.01.2006 25.01.2006 5 267140025
2474555 8000000 21.01.2006 25.01.2006 4 32000000
925106 5175000 23.01.2006 26.01.2006 3 15525000
9012190 40373937 27.01.2006 02.02.2006 6 242243622
2325549 63050000 28.01.2006 02.02.2006 5 315250000
5476658 18147480 29.01.2006 03.02.2006 5 90737400
1550277 42909494 30.01.2006 03.02.2006 4 171637979
77248 1230000 31.01.2006 04.02.2006 4 4920000
- 400352574 - - - 1901512964

Calculul a fost efectuat la aprovizionarea cu materiale reprezentative de-a lungul unei luni,
pentru intervalul de timp dintre data recepţiei şi cea a plăţii.

1601512964
Nzî = = 4.7 zile ; Nzî = numărul mediu al zilelor de întârziere.
400352574

A
Pst = X Nzî Pst = pasive stabile ; A = aprovizionări
90
- trim. I = 5032842 mii lei
A = 11594379 mii lei - trim II = 3267395 mii lei
- trim III = 1700525 mii lei
- trim IV = 1593616 mii lei

5032842

Pst trim I = X 4,7 = 262826,2 mii lei

13
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

90

3267395
Pst trim II = X 4,7 = 170630,3 mii lei
90

1700525
Pst trim III = X 4,7 = 88805,2 mii lei
90

1593616
Pst trim IV = X 4,7 = 83222,16 mii lei
90

Tabel nr.2
- mii ROL -
Nr. Explicaţii Trimestre
crt I II III IV
1 Valoarea aprovizionărilor 5032842 3267395 1700525 1593616
2 Numărul mediu de zile întârziere 4,7 4,7 4,7 4,7
3 Pasive stabile 262826,2 170630,3 88805,2 83222,16

1.2.3.Resurse împrumutate

Dacă cele două tipuri de resurse, proprii şi atrase, sunt insuficiente pentru finanţarea ciclului de
exploatare, întreprinderea apelează la credite bancare pe termen scurt. Acestea pot fi de două
tipuri:
1. Credite de trezorerie.
2. Credite comerciale.
Creditele de trezorerie se acordă întreprinderilor de către băncile comerciale în limita unui
plafon stabilit anterior. Necesarul creditelor de trezorerie se stabileşte trimestrial conform planului de
trezorerie, ca diferenţă între soldul stocurilor şi al cheltuielilor, pe de o parte, şi totalul resurselor
proprii, atrase şi a încasărilor, pe de altă parte.

Necesarul trimestrial = ( stocuri + alte active + cheltuieli - (fond de rulment + surse atrase +
14
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

de credite de trezorerie pentru realizarea producţiei) încasări din vânzarea producţiei)

Deficitul de trezorerie, care apare atunci când necesarul de resurse depăşeşte resursele proprii
şi atrase, va fi acoperit prin solicitarea de noi credite ( dacă plafonul convenit de bancă permite ) în
trimestrul respectiv peste nivelul celor aflate în sold în trimestrul anterior.
Excedentul de trezorerie reprezintă volumul creditelor care urmează a se rambursa în
trimestrul următor, şi apare în situaţia în care necesarul de resurse este mai mic decât volumul
resurselor aflate la dispoziţia întreprinderii. Dacă excedentul de trezorerie este superior creditelor
angajate anterior, atunci diferenţa se poate plasa eficient pe piaţă.
Soldul creditelor bancare, la începutul trimestrului I, se preia din bilanţul contabil la încheierea
exerciţiului contabil anterior, iar la începutul fiecărui trimestru este influenţat, în plus, cu excedentul
de trezorerie, sau în minus, cu deficitul de trezorerie din trimestrul anterior.
Punctul de plecare în stabilirea tipurilor de credite pe termen scurt îl reprezintă situaţia
lichidităţilor (cash flow-ul) la sfârşitul trimestrului precedent şi previziunile din trimestrul
prognozat. Cu ajutorul informaţiilor respective se întocmeşte bugetul (planul) de trezorerie, baza de
referinţă pentru stabilirea tipurilor de credite pe termen scurt posibil de solicitat de către
întreprinderi. Şi astfel avem următoarele tipuri de credite :

1. Credite globale de exploatare, în lei

Nivelul acestui credit depinde de diferenţa dintre activele curente şi pasivele curente, fiind
destinat să acopere obligaţiile de plată pe termen scurt ale întreprinderii. Acest credit, determinat
trimestrial, se acordă agenţilor economici prin contul curent, pentru a acoperi deficitul de trezorerie
în trimestrul prognozat.

2. Credite pentru active constituite temporar (cheltuieli şi stocuri), în lei şi valută

Formarea unor stocuri şi efectuarea de cheltuieli în afara activelor cuprinse în planul de


trezorerie se datorează unor cauze economice determinate de primirea în avans a unor materii prime,
întreruperea producţiei, greutăţi în expedierea produselor finite etc.
Termenul maxim de acceptare la creditare a acestor stocuri şi cheltuieli este de 12 luni.

3. Credite pentru active în stocuri şi cheltuieli sezoniere, în lei


15
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

Specificul procesului de producţie din întreprinderile care prelucrează materii prime agricole
solicită din partea acestora să formeze stocuri care să se consume într-o perioada mai mare de un
trimestru, fără a depaşi 12 luni de la constituire.

4. Credite pentru producţia de export şi exportul de produse , în lei şi valută

Imobilizările cerute de realizarea exportului au în vedere perioada de producţie


(aprovizionarea cu materii prime, materiale, semifabricate, subansambluri, combustibil, energie etc.
din ţară şi din import) sau de prefinanţare a exporturilor, precum şi perioada de decontare cu
partenerii străini (pe baza documentelor care atestă livrarea marfurilor la export). Perioada de
imobilizare admisă este tot de 12 luni, cu excepţia imobilizărilor pentru produse cu ciclu lung de
fabricaţie, unde termenul este mai mare.

5. Credite pe documente remise spre încasare

Aceste credite au în vedere imobilizările de active în decontări cu clienţii, imobilizări


consemnate în documente (cecuri) remise de firmă spre încasare. Perioada de creditare este de
maxim 45 de zile, numai dacă activele respective nu au fost cuprinse în planul (bugetul) de
trezorerie sau nu au asigurată o altă sursă de finanţare.

6. Facilităţi de cont (overdraft – descoperire de cont), în lei

Pentru agenţii economici cu o situaţie economico-financiară foarte bună dar care, din anumite
cauze bine justificate, nu pot face faţă temporar plăţilor, se pot acorda credite pe termen de până la
15 zile şi într-o sumă limitată.

În cazul în care întreprinderea nu poate beneficia de credite de trezorerie, atunci ea poate


recurge la credite comerciale. Acestea se bazează pe operaţiuni de scontare a efectelor comerciale şi
pe operaţiuni de afacturare.
Creditul de scont se întâlneşte dacă întreprinderea are efecte comerciale de vândut. Creditul de
afacturare se practică dacă pe piaţă există societăţi specializate numite societăţi de factoring, care
preiau facturile întreprinderii spre urmărire şi încasare contra unui anumit comision.

16
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

Pentru asigurarea permanentă a capacităţii de plată şi a continuităţii activităţii de exploatare,


societatea comercială „Starsem „ S.A. P. Neamţ contractează credite bancare pe termen scurt sub
forma unei linii de credit.
La sfârşitul fiecărui an, linia de credit de care dispune societatea se închide şi se deschide o
alta, în funcţie de negocierile dintre societate şi banca creditoare. Ca volum, linia de credit a evoluat
de la 2 miliarde lei în anul 2000 la 5,5 miliarde lei în anul 2006. Nefolosirea în totalitate a creditelor
pe care banca le pune la dispoziţia societăţii, duce la penalizarea acesteia, prin perceperea de către
bancă a unui comision de neutilizare.
Creditele au fost garantate cu mijloacele fixe din patrimoniul societăţii care au fost ipotecate în
favoarea băncii finanţatoare.

1.3. Decizia de finanţare pe termen scurt a întreprinderilor private

Cu toate că deciziile financiare majore sunt luate în cadrul gestiunii financiare pe termen lung,
care de cele mai multe ori sunt ireversibile, totuşi finanţarea pe temen scurt are rolul ei foarte
important, întrucât se referă în primul rând la acoperirea cu fonduri necesare desfăşurării normale a
ciclului de exploatare5.
Cheltuielile pe termen scurt deţin o pondere ridicată în comparaţie cu finanţarea pe termen
lung, care cuprinde, printre altele, toate activele imobilizate. Doar la începutul funcţionării
întreprinderii activele circulante sunt egale cu disponibilul de capital rămas din capitalul social după
ce au fost procurate activele imobilizate. Dar nevoile de finanţare pe termen scurt sunt mult mai mari,
ceea ce face ca întreprinderea să se îndatoreze, să utilizeze fonduri atrase.
Finanţarea pe termen scurt se subordonează finanţării pe termen lung, fondurile, fluxurile
băneşi, fiind destinate acivităţii de exploatare curentă a întreprinderii.
Finanţarea pe termen lung stabileşte cadrul general al dezvoltării întreprinderii.
Finanţarea pe termen scurt apare ca urmare a unor măsuri de ajustare. Finanţarea pe termen
scurt nu poate fi însă neglijată sau subestimată.

Şi finanţarea pe termen scurt are ca obiectiv final obţinerea de profit, deci a unei rentabilităţi
cât mai mari în condiţii de raţionalitate şi risc, şi diminuarea riscului.
Şi în cadrul finanţării pe termen scurt este necesar un echilibru. În acest caz, echilibrul
presupune în primul rând, un raport optim între necesarul de active circulante şi resursele de finanţare
5
Nişulescu, I.- Finanţarea şi reorganizarea întreprinderii, Editura Infomedia, Bucureşti, 1999, p. 123
17
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

a acestui necesar. Cu cât necesarul de acitive circulante poate fi satisfăcut cu un minimum de resurse,
cu atât activitatea întreprinderii este mai eficientă, întrucât sunt imobilizate mai puţine fonduri. O
eroare într-o hotărâre pe termen scurt poate antrena pierderi ridicate, chiar încetarea de plăţi.
Gestiunea financiară pe termen scurt cuprinde pe de o parte, gestiunea activelor circulante, pe
de altă parte, alegerea colaborărilor de trezorerie. Această gestiune este însoţită de o planificare
financiară pe termen scurt care se exercită simultan pe două orizonturi: un orizont anual, care permite
să se aprecieze în mod global dacă echilibrul financiar poate fi realizat datorită posibilităţilor de
finanţare pe termen scurt şi un orizont intraanual, necesar realizării unei gestiuni eficace a trezoreriei
de pe o zi pe alta.

Decizia financiară privind finanţarea investiţiilor

În realizarea echilibrului financiar, calitatea a două decizii este esenţială : decizia de investiţii şi
decizia de finanţare.
În funcţie de anumite criterii (profitabilitate, lichiditate etc ), decizia de investiţii va face
alegerea între investiţia internă în active fizice şi investiţia financiară în valori mobiliare. În decizia
de finanţare, principala alegere se face între resursele proprii şi resursele împrumutate.
În cadrul resurselor proprii, gestiunea financiară are de ales între autofinanţare şi aporturi noi
de capital.
Capacitatea de autofinanţare este determinată, în principal, de mărimea amortizărilor şi
provizioanelor calculate şi neconsumate încă şi de mărimea profiturilor nerepartizate. În cea mai
mare parte capitalul intern nu este oneros. Amortizarea şi provizioanele sunt cheltuieli calculate, care
se exonerează de la plata impozitului pe profit.
Profitul net, după deducerea impozitului pe profit, rămâne o sursă gratuită de finanţare până la
încorporarea în capitalul social a rezervelor astfel constituite. Numai după distribuirea de acţiuni
gratuite, autofinanţarea devine generatoare de costuri pentru remunerarea prin dividende a capitalului
intern convertit în capital social.
Sursele externe în finanţarea investiţiilor privesc:
- sursele proprii, prin emisiunea de capital sau prin subvenţii de la bugetul statului.
- sursele împrumutate, prin emisiunea şi vânzarea de obligaţiuni şi / sau contracte de credite
pe termen mediu şi lung.
- închirierea cu posibilitatea cumpărării ulterioare a mijloacelor fixe ( leasing ).

18
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

Selecţia şi combinarea acestor surse formează conţinutul deciziei de finanţare pe termen lung,
iar criteriul de optimizare îl constituie valoarea actualizată netă ce rezultă din fiecare variantă de
finanţare6.

Dividendele şi finanţarea
Politica de dividende se referă la decizia de a plăti profitul sub forma dividendelor acţionarilor
sau ca acesta să fie reţinut de către întreprindere pentru a putea fi reinvestit. Modelul de bază privind
preţul acţiunilor arată că, dacă întreprinderea adoptă o politică de plată a majorităţii dividendelor, va
conduce la o creştere a acţiunilor. Totuşi dacă dividendele plătite cresc, atunci vor fi mai puţini bani
disponibili pentru reinvestire, rata viitoare de creştere aşteptată de către acţionari va fi scăzută şi
aceasta va micşora preţul acţiunilor.7
Decizia de a plăti dividendele acţionarilor este în acelaşi timp o decizie de a nu reinvesti
aceeaşi sumă în întreprindere.
Pentru a observa acest lucru, în figura nr.1 este redată relaţia dintre fluxul de numerar
disponibil şi posibilităţile de utilizare a acestora.

Figura nr.1

Fluxurile de numerar disponibile într-o întreprindere provin din două surse : fluxuri (profituri)
generate intern de întreprindere şi o finanţare externă nouă. Aceşti bani disponibili au, în general, trei
utilizări.

6
Radu, M.; Munteanu, M.-Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Moldova, Bacău, 1999, p.56
7
Hoanţă, N.- Finanţele firmei, Editura Continent, Bucureşti, 1996, p.260
19
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

Prima, o constituie asigurarea condiţiilor financiare pentru continuarea activităţii de exploatare.


Aceasta include plata salariilor, costul materialelor, cheltuieli de marketing, impozite, cheltuieli
financiare etc.
Fondurile rămase pot fi disponibile pentru două scopuri: expansiunea prin intermediul
investiţiilor noi de capital sau prin achiziţii de alte întreprinderi, utilaje etc. sau distribuirea către
acţionarii întreprinderii.
Rezultă că decizia plăţii dividendelor afectează în acelaşi timp structura capitalului şi deciziile
privind alocarea acestuia.

CAPITOLUL 2

Resursele de finanţare pe termen scurt a întreprinderilor din sectorul privat


20
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

2.1 Fondul de rulment

Pentru realizarea echilibrului financiar la nivelul intreprinderii, trebuie să se respecte principiul


parităţii maturităţilor potrivit căruia alocările permanente (imobilizări) trebuiesc finanţate pe seama
surselor permanente (capitalurile proprii şi imprumuturile pe termen lung) datorită rotaţiei mai lente a
acestora; alocările ciclice (activele circulante) se finanţează pe seama surselor temporare (datorii pe
termen scurt).

Cu cât sursele permanente sunt mai mari decât necesităţile permanente de alocare a fondurilor
băneşti, cu atât intreprinderea dispune de o marjă de securitate, care o pune la adapost de evenimente
neprevazute.

Acest surplus de resurse permanente, degajat de ciclul de finanţare al investitiilor, poate fi rulat
pentru reînnoirea stocurilor şi creanţelor. Aceasta utilizare potenţială a marcat şi denumirea lui, şi
anume aceea de fond de rulment. El este expresia echilibrului financiar pe termen lung şi a
contribuţiei acestuia la realizarea echilibrului finanţării pe termen scurt.

Surplusul de surse permanente, degajat din finanţarea pe termen lung a nevoilor permanente, îl
constituie fondul de rulment.8 Fondul de rulment foloseşte la măsurarea condiţiilor echilibrului
financiar, care rezultă din confruntarea lichidităţii activelor pe termen scurt cu exigibilitatea
pasivelor pe termen scurt. Totodată, fondul de rulment este şi un indicator de lichiditate : cu cât
fondul de rulment este mai mare, datoriile pe termen scurt pentru finanţarea activelor circulante vor
fi mai mici.
Stabilirea politicii fondului de rulment (capital de lucru) impune găsirea de răspunsuri la două
întrebări:
1. Cât de mult trebuie să se investească în fiecare categorie de active circulante ?
2. Cum ar trebui să se finanţeze investiţiile în activele circulante ?9
Orice întreprindere, oricât de conservatoare ar fi, are nevoie de credite comerciale, de obligaţii
curente şi de credite bancare pe termen scurt. Recurgerea la resurse pe termen scurt este avantajoasă
numai în măsura în care echipa managerială este sigură că-şi va putea procura resursele necesare
pentru rambursarea datoriilor şi plata dobânzilor. Politica fondului de rulment este importantă mai
ales pentru firmele mici care au acces mai greu la resursele pieţei de capital.

8
Stancu, I-.op.cit, p.507
9
Halpern, P.- Finanţe Manageriale, Editura Economică, Bucureşti, 1998, p.216
21
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

Din punct de vedere al conţinutului său, fondul de rulment poate fi de patru feluri: brut, net,
propriu şi străin.
a) Fondul de rulment brut (FRB) se mai numeşte fond de rulment total sau economic şi
desemnează toate elementele de active circulante susceptibile de a fi transformate în bani într-un
termen mai mic de un an, adică să se reînnoiască, să parcurgă fazele unui ciclu de exploatare ( o
rotaţie, un rulment). Ca ansamblu al elementelor de activ, el se compune din: stocuri diverse, creanţe
clienţi, avansuri acordate furnizorilor, disponibilităţi băneşti în casă, în cont, în carnete de cecuri
eliberate etc.

b) Fondul de rulment net (FRN) sau permanent reprezintă partea din capitalul permanent care
poate fi utilizată pentru finanţarea activelor circulante, sau excedentul activelor circulante cu termen
mai mic de un an, faţă de datoriile cu exigibilitate pe termen mai mic de un an.
Fondul de rulment net poate fi calculat astfel:

FRN = Capital permanent - Active imobilizate


FRN = Active circulante - Datorii pe termen scurt

c) Fondul de rulment propriu (FRP) defineşte excedentul capitalului propriu faţă de


activele imobilizate şi semnifică autonomia de care dispune o întreprindere în materie de
finanţare a activelor circulante.
Fondul de rulment propriu se calculează în două moduri şi anume:

FRP = Capital propriu - Imobilizări


FRP = Fondul de rulment net - Datorii la termen

d) Fondul de rulment străin (FRS) se poate interpreta ca fiind egal cu datoriile la termen
sau cu diferenţa dintre fondul de rulment net şi fondul de rulment propriu şi se calculează astfel:

FRS = Capital permanent – Capital propriu


FRS = Fondul de rulment net – Fondul de rulment propriu

22
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

Prin conţinutul său, fondul de rulment reprezintă o parte a deciziei financiare privind activele
circulante. El conţine partea de cheltuieli sub formă de active circulante şi partea de venituri
financiare ca o componentă a capitalului permanent.
În mod concret, fondul de rulment arată în ce măsură activele circulante sunt finanţate din
fonduri proprii, respectiv din fonduri împrumutate. Cu cât gradul de finanţare din fonduri proprii este
mai mare, cu atât creşte gradul de autonomie financiară a întreprinderii, precum şi posibilitatea
acesteia de a face faţă plăţilor scadente.
Determinarea prin calcul a fondului de rulment şi neînscrierea lui distinctă într- un post din
pasivul bilanţului este o consecinţă a gestiunii globale şi unitare a fondurilor întreprinderii, fără a
separa distinct fondurile pentru investiţii de cele pentru producţie. Utilizarea globală fără destinaţii
prestabilite a fondurilor băneşti, dă întreprinderii libertatea de a le aloca unde nevoia de finanţare
impune acest lucru, fie că este vorba de investiţii, de producţie, de cercetare etc.

Având în vedere datele din bilanţ, fondul de rulment se prezintă grafic astfel:

Active imobilizate Capital permanent


( Ai ) ( Cp )

Fond de rulment propriu Fond de


(FRP) rulment
Fond de rulment străin net Fond de
Active circulante rulment
(FRS)
( Ac ) brut
Resurse de trezorerie
( datorii pe termen scurt )

Figura nr.2 Reprezentarea grafică a fondului de rulment.

23
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

Interpretarea fondului de rulment

Interpretarea fondului de rulment net

Fondul de rulment net are două exprimări echivalente care permit să se definească această
noţiune din două puncte de vedere.
a) Comparaţia între capitalurile permanente şi activele imobilizate. După o primă
formulare, fondul de rulment net este definit astfel:
FRN = Capitaluri permanente - Active imobilizate
Din această perspectivă, fondul de rulment net corespunde excedentului de capitaluri
permanente asupra activelor circulante. Comparaţia între cele două mărimi corespunde uneia din cele
trei situaţii:

1. Capitaluri permanente > Active imobilizate ⇔ FRN > 0


Dacă fondul de rulment net este pozitiv, capitalurile permanente permit să se finanţeze integral
activele imobilizate şi o parte din activele circulante. FRN corespunde mărimii capitalurilor
permanente care permite să se finanţeze activele circulante, după finanţarea în totalitate a
imobilizărilor.
2. Capitaluri permanente < Active imobilizate ⇔ FRN < 0
Dacă fondul de rulment net este negativ, capitalurile permanente nu reprezintă o sursă
suficientă pentru a finanţa integral imobilizările. Acestea trebuie deci să fie finanţate parţial din
resurse pe termen scurt.
3. Capitaluri permanente = Active imobilizate ⇔ FRN = 0
Această a treia situaţie, puţin probabilă, exprimă o armonizare totală a structurii resurselor cu
utilizarea acestora

b) Comparaţia între activele circulante şi datoriile pe termen scurt. După o a doua formulare,
fondul de rulment net poate fi definit în modul următor:
FRN = Active circulante – Datorii pe termen scurt
Din această perspectivă, fondul de rulment corespunde excedentului activelor circulante (acele
care sunt cele mai lichide, adică transformabile în bani în mai puţin de un an) asupra datoriilor pe
termen scurt (acele care sunt cele mai exigibile, adică acele care trebuie să fie rambursate în mai
puţin de un an). Comparaţiile posibile corespund următoarelor situaţii:

24
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

1. Active circulante = Datorii pe termen scurt


⇔ Capitaluri permanente = Active imobilizate
⇔ FRN = 0
În această primă situaţie, foarte puţin probabilă, activele circulante sunt acoperite strict din
datoriile pe termen scurt.

2. Active circulante > Datorii pe termen scurt


⇔ Capitaluri permanente > Active imobilizate
⇔ FRN > 0
Această a doua ipoteză semnifică faptul că activele circulante permit să se prevadă încasări
viitoare pe termen scurt care vor permite rambursarea integrală a datoriilor exigibile pe termen scurt,
cât şi obţinerea de lichidităţi excedentare. Această situaţie apare ca o favorabilă în ceea ce priveşte
solvabilitatea, pentru că se sugerează că întreprinderea beneficiază de perspective favorabile în ceea
ce priveşte capacitatea sa de rambursare.

3. Active circulante < Datorii pe termen scurt


⇔ Capitaluri permanente < Active imobilizate
⇔ FRN < 0
În această a treia situaţie, suma activelor circulante lasă să se prevadă încasări viitoare pe
termen scurt insuficiente pentru rambursarea datoriilor pe termen scurt.

Interpretarea fondului de rulment propriu

Fondul de rulment propriu prezintă o semnificaţie mult mai limitată decât fondul de rulment
net. Reflectă totuşi un aspect important al situaţiei financiare pentru că exprimă autonomia pe care
întreprinderea o dovedeşte în finanţarea investiţiilor în imobilizări.
Un fond de rulment propriu pozitiv semnifică faptul că imobilizările sunt finanţate integral
din resurse proprii, deci există autonomie.

FRP > 0 ⇔ Capitaluri proprii > Active imobilizate

25
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

Un fond de rulment propriu negativ semnifică faptul că imobilizările nu sunt finanţate decât
parţial din resurse proprii. Întreprinderea trebuie să facă apel la îndatorare pentru a finanţa o parte din
imobilizările sale.

FRP < 0 ⇔ Active imoilizate > Capitaluri proprii

Nevoia de fond de rulment

Necesităţile de finanţare ale ciclului de exploatare sunt acoperite, în cea mai mare parte, din
sursele temporare corespunzătoare( datorii curente, furnizori, buget, salariaţi etc.). Diferenţa dintre
necesităţile de finanţare a ciclului de exploatare şi datoriile de exploatare este numită nevoia de fond
de rulment. Ea este expresia realizării echilibrului financiar pe termen scurt, respectiv, a echilibrului
dintre necesarul şi resursele de capitaluri circulante( curente).
Necesarul fondului de rulment reprezintă deci, necesarul de finanţare generat de activitatea
întreprinderii în fiecare stadiu al ciclului de exploatare- cumpărare (aprovizionare) – transformare –
comercializare.10

NFR = alocări ciclice ( în stocuri şi creanţe ) – surse ciclice


= ( stocuri + creanţe ) - Datorii curente

Dacă această diferenţă este pozitivă, atunci ea semnifică un surplus de nevoi de stocuri şi
creanţe, în raport cu sursele temporare posibile de mobilizat. Astfel, NFR poate evidenţia un decalaj
nefavorabil între lichiditatea stocurilor şi a creanţelor, şi exigibilitatea datoriilor de exploatare.
- este o situaţie normală dacă este determinată de :
- politica de investiţii care atrage creşterea nevoii de finanţare a ciclului de exploatare
- creşterea vânzărilor
- mărirea duratei ciclului de fabricaţie datorită creşterii complexităţii produselor
- este o situaţie nefavorabilă dacă este determinată de :
- existenţa unui decalaj nefavorabil dintre lichiditatea activelor circulante şi exigibilitatea
datoriilor din exploatare ( s-a încetinit încasarea şi s-a urgentat plata obligaţiilor)
- existenţa unor stocuri fără mişcare sau cu mişcare lentă

10
Neagoe, I.- Finanţele întreprinderii, Editura Ankarom, Iaşi, 1997, p.254
26
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

Dacă NFR este negativă, atunci ea semnifică un surplus de resurse temporare în raport cu
nevoile corespunzătoare de capitaluri circulante. Ea poate fi apreciată pozitiv, dacă este rezultatul
accelerării rotaţiei activelor circulante şi al degajării de datorii cu scadenţe mai relaxate. În caz
contrar, aceasta nu poate fi decât consecinţa unor întreruperi temporare în aprovizionarea şi
reînnoirea stocurilor, cu efecte nefavorabile în perioada următoare.

Calculul fondului de rulment pe exemplul „Starsem „ S.A. P. Neamţ

a) Fondul de rulment net ( FRN )


FRN = Capital permanent- Active imobilizate
Capital permanent = Capital propriu + Datorii la termen

Deoarece „Starsem „ S.A. P. Neamţ, în vederea desfăşurării activităţii de bază nu se


îndatorează la termen, capitalul permanent va fi egal cu capitalul propriu.

Tabel nr.3 Evoluţia fondului de rulment net -mii lei-


Nr.
crt. INDICATORI 2004 2005 2006
1 Capital permanent 64379076 86596435 85970835
2 Active imobilizate 60587888 81671150 80986346
Fond de rulment net
3 3791188 4925285 4984489
(rd.1–rd.2)

∆ 2005-2004 = FRN2005 - FRN2004 i = FRN2005 / FRN2004*100 - 100


∆ 2005-2004 = 1134097 mii lei i = 29,91 %

∆ 2006-2004 = FRN2006 - FRN2004 i = FRN2006 / FRN2004*100 - 100


∆ 2006-2004 = 1193301 mii lei i = 31,47 %

∆ 2006-2005 = FRN2006 - FRN2005 i = FRN2006 / FRN2005*100 - 100


∆ 2006-2005 = 59204 mii lei i = 1,20 %

27
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

Conform tabelului nr. 3 se observă că fondul de rulment net a avut o evoluţie ascendentă în
perioada analizată, crescând într-o primă fază (2004-2005) cu 36,19 % , adică 18076416 mii lei,
urmată de o creştere foarte redusă (2005-2006) de 1,20 % adică 59204 mii lei, care se datorează
reducerii capitalului permanent şi activelor imobilizate în anul 2006 faţă de anul 2005.
În toţi cei trei ani din perioada analizată, fondul de rulment net este pozitiv (capital permanent
> active imobilizate), ceea ce reflectă o finanţare integrală a activelor imobilizate şi parţială a
activelor circulante.

Grafic nr.1

Evoluţia fondului de rulment net

5000000
4500000
4000000
3500000
3000000
mii lei 2500000 4925285 4984489
2000000 3791188
1500000
1000000
500000
0
2004 2005 2006

Din reprezentarea grafică a evoluţiei fondului de rulment net se poate observa o creştere a
acestuia pe parcursul celor trei ani analizaţi.

b) Fondul de rulment propriu ( FRP )


FRP = Capital propriu – Imobilizări

28
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

FRN = Fond de rulment net – Datorii la termen

Datorită faptului că „Starsem „ S.A. P. Neamţ înregistrează un nivel al capitalului propriu egal
cu cel al capitalului permanent, fondul de rulment propriu va avea aceeaşi valoare cu a fondului de
rulment net şi anume:

Tabel nr.4 Evoluţia fondului de rulment prorpiu -mii lei-


Nr. crt. INDICATORI 2004 2005 2006
1 Capital propriu 64379076 86596435 85970835
2 Active imobilizate 60587888 81671150 80986346
Fond de rulment propriu
3 3791188 4925285 4984489
(rd.1–rd.2)

b) Fondul de rulment străin


FRS = Capital permanent – Capital propiu
FRS = Fond de rulment net – Fond de rulment propriu

În acest caz, fondul de rulment străin este nul, lipsa datoriilor pe termen lung şi mediu ducând
la egalitatea dintre capitalul propriu şi capitalul permanent şi în final la lipsa fondului de rulment
străin.

Tabel nr.5 Evoluţia fondului de rulment străin -mii lei.


Nr. crt. INDICATORI 2004 2005 2006
1 Capital permanent 64379076 86596435 85970835
2 Capital propriu 64379076 86596435 85970835
Fond de rulment străin
3 0 0 0
(rd.1–rd.2)

Calculul necesarului fondului de rulment pe exemplul „Starsem „ S.A. P. Neamţ.

NFR = ( Stocuri + Creanţe ) – Datorii de exploatare


Datorii de exploatare = Furnizori + Clieţi creditori + Venituri înregistrate în avans

Tabel nr.6 Evoluţia necesarului de fond de rulment -mii lei-


29
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

Nr.crt INDICATORI 2004 2005 2006


1 Stocuri 288284 754148 889785
2 Creanţe 4597670 6233839 10511617
3 Datorii de exploatare 6795656 9679687 11276383
Necesarul de fond de
4 -1909702 - 2691700 125019
rulment ( rd 1+rd 2- rd 3)

∆ 2005-2004 = NFR2005 - NFR2004 i = NFR2005 / NFR2004*100 – 100


∆ 2005-2004 = - 781998 mii lei i = - 40.94 %

∆ 2006-2004 = NFR2006 - NFR2004 i = NFR2006 / NFR2004*100 - 100


∆ 2006-2004 = 2034721 mii lei i = 106.54 %

∆ 2006-2005 = NFR2006 - NFR2005 i = NFR2006 / NFR2005*100 - 100


∆ 2006-2005 = 2816719 mii lei i = 104,64%

Din cadrul tabelului nr. 6 se poate observa evoluţia oscilantă a necesarului fondului de rulment
pe perioada analizată. În prima parte a acestei perioade, anii 2004-2005, necesarul fondului de
rulment a avut o valoare negativă şi s-a diminuat cu 172,38 %, adică cu 6410477 mii lei. În a doua
parte a perioadei, 2005-2006, necesarul fondului de rulment a înregistrat o creştere, ajungând la o
valoare pozitivă. Creşterea a fost de 104,64 %, ceea ce înseamnă 2816718 mii lei.
Valoarea negativă din anii 2004 şi 2005 a necesarului de fond de rulment, a reprezentat o
situaţie pozitivă pentru societatea comercială „Starsem „ S.A. datorită faptului că a crescut viteza de
rotaţie a activelor circulante astfel :

Tabel nr.7 Evoluţia vitezei de rotaţie a activelor circulante -mii lei-

30
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

Necesarul de finanţare, generat de activitatea societăţii comerciale „Starsem „ S.A., a putut


fi acoperit în anul 2006 atunci când a înregistrat o valoare de 125019 mii lei, din fondul de
rulment net înregistrat de întreprindere.

Grafic nr.2

Evoluţia necesarului de fond de rulment

500000
125019
0

-500000
-1909702
-1000000
mii lei -2691700
-1500000

-2000000

-2500000

-3000000
2004 2005 2006

Evoluţia grafică a necesarului de fond de rulment arată faptul că, în anul 2005, acesta a scăzut
cu aproximativ 50 % faţă de anul 2004, şi a crescut în următorul an, înregistrând o valoare pozitivă
de 125019 mii lei.
Nr crt INDICATORI 2004 2005 2006
1 Vânzări ( CA ) 83326310 120395676 138806553
2 Total activ 75097934 100306152 103759728
Viteza de rotaţie a activelor
3 1,109 1,119 1,337
circulante ( rd 1 / rd 2 )

31
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

2.2 Creditul furnizor şi corelarea acestuia cu creditul clienţi

Creditul furnizor apare în momentul în care furnizorul acceptă să nu fie plătit o dată cu
livrarea mărfurilor. El reprezintă obligaţiile de plată apărute pentru o firmă, la care, data primirii
mărfurilor sau recepţionării serviciilor devansează termenul de plată. Pentru a nu avea dificultăţi de
trezorerie, furnizorul cere clientului său permisiunea de a trage trate cu scadenţe corespunzătoare. În
acest caz, furnizorul poate sconta aceste trate la banca sa în vederea refacerii trezoreriei.
În principiu, termenul de acordare a creditului furnizor variază între 30-90 de zile. Acest termen
mediu poate fi calculat astfel :

Σ Pc X t
a) Tmpf = în care :
100

Tmpf = termenul mediu de plată a furnizorilor.


Pc = ponderea fiecărei aprovizionări ( cumpărări ) în total.
T = termenele individuale de plată ale fiecărei cumpărări.

( Furnizori + Efecte de plată ) X 360


b) Tmpf =
Cumpărări

Din calculele prezentate este necesar să se scoată sumele aferente achiziţiilor de imobilizări,
pentru că nu privesc procesul de exploatare.
Creditul furnizor poate să contribuie la creşterea cifrei de afaceri a întreprinderii sau chiar
înlocuirea fondului de rulment. Sursele atrase de întreprindere, sub forma creditului furnizor, sunt cu
atât mai avantajoase cu cât ele sunt necostisitoare. Pentru cel care beneficiază de un asemenea tip de
credit este important să se precizeze în contract volumul şi termenul de plată în vederea prevenirii
eventualelor presiuni din partea furnizorului de a accelera termenele de plată.
În practică, furnizorul acordă clientului posibilitatea de a alege fie între un credit comercial pe o
anumită perioadă de timp, fie o bonificaţie calculată asupra volumului total al livrărilor în cazul în

32
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

care clientul preferă să plătească pe loc, în numerar. Pornind de la aceste două oportunităţi, clientul,
la rândul său, poate alege una din următoarele variante :
- acceptă bonificaţia care îi ieftineşte mărfurile, dar îl pune în situaţia de a-şi procura
lichidităţi pentru a plăti pe loc, apelând eventual la un credit bancar pe termen scurt
- renunţă la bonificaţie şi beneficiază de creditul acordat de furnizor, fapt care îl scuteşte să
mai apeleze la credite bancare pe termen scurt. Din acest motiv, creditul furnizor prezintă un cost de
oportunitate, în funcţie de rata dobânzii existentă pe piaţă pe care clientul nu o mai plăteşte, dar care
se regăseşte în gestiunea furnizorului. Însă, dacă clientul acceptă bonificaţia, el va trebui să plătească
rata dobânzii pentru creditul bancar pe termen scurt pe care îl ia de la bancă

Creditul furnizor prezintă următoarele trăsături :


1. Trebuie să facem distincţia între furnizorul de bunuri şi servicii, pe de o parte, şi furnizorul
de active imobilizate, pe de altă parte. În timp ce primul corespunde ciclului de exploatare sau
ciclului de producţie şi comercializare, al doilea furnizor contribuie la finanţarea ciclului de investiţii
al întreprinderii. Aprecierea duratei creditului furnizor se realizează ţinând cont de achiziţiile de
bunuri şi servicii, care sunt specifice ciclului de exploatare. Astfel, durata creditului furnizor se
calculează după următoarea formulă :

Durata Cumpărări de bunuri şi servicii ( taxe incluse )


creditului furnizor = X 360
Furnizori şi conturi asimilate acestora

2. Creditul furnizor are un caracter automat pentru că nu face obiectul unui contract formal
încheiat între furnizor şi client. Acest lucru este datorat modalităţilor de plată a întreprinderilor nu cu
numerar, pe loc, ci cu plata amânată. Plata trebuie efectuată după recepţia mărfurilor şi aproape
întotdeauna există un interval între livrarea mărfurilor şi expedierea facturii, fără să mai luăm în
considerare şi timpul necesar pentru verificarea corectitudinii întocmirii facturii.
3. Creditul furnizor constituie un mijloc suplu de plată pentru că, în practică, furnizorul nu
solicită garanţii acoperitoare riscului de neplată de la clienţi şi chiar este mai tolerant decât un
bancher în cazul nerespectării de către client a termenului de plată.
4. Creditul furnizor permite finanţarea totală sau parţială a stocurilor în funcţie de viteza de
rotaţie a acestora. Astfel, într-un sector cum este cel al marii distribuţii, în care durata de stocare a
mărfurilor este mai mică decât durata de întârziere a plăţii, furnizorul, prin creditul acordat clientului,
finanţează practic în totalitate stocurile. Tot furnizorul este cel care furnizează chiar un excedent de
33
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

disponibilităţi băneşti clientului pentru ca acesta să-şi poată alimenta trezoreria şi, prin urmare,
furnizorul oferă resurse pentru înlocuirea fondului de rulment al clientului.
În practică este posibil să fluctueze durata creditului furnizor. Astfel, creşterea duratei
creditului furnizor peste nivelul existent în sectorul economic în care acţionează furnizorul se poate
datora îmbunătăţirii solvabilităţii clienţilor şi creşterii numărului de comezi care provin de la aceştia.
Reducerea duratei creditului furnizor, poate fi consecinţa atât a unor aspecte negative, cât şi a
unora pozitive. Ca aspect negativ, reducerea duratei creditului se datorează înrăutăţirii situaţiei
financiare şi imaginii de ansamblu a clientului pe piaţa pe care furnizorul le constată, şi îşi ia măsuri
de prevedere reducând durata creditului.
Ca aspect pozitiv, reducerea duratei creditului furnizor se datorează îmbunătăţirii solvabilităţii
clientului şi, prin urmare, acesta îşi poate onora obligaţiile de plată la timp, nemaidorind amânări din
partea furnizorul
Spre deosebire de creditul furnizor, creditul client reprezintă o investiţie. Din acest motiv,
gestiunea creditului client este diferită de gestiunea creditului furnizor care reprezintă o decizie de
finanţare.
Creditul clienţi reprezintă amânările de plată consimţite de furnizorul de mărfuri sau
prestatorul de servicii în favoarea partenerilor de afaceri. Acesta determină o imobilizare de fonduri
pentru firma creditoare, încetineşte viteza de rotaţie a fondurilor şi micşorează lichiditatea financiară,
însă efectele negative resimţite de firma în cauză nu pot fi înlăturate prin sistarea raporturilor cu
clienţii pentru că ar fi prejudiciată realizarea cifrei de afaceri.
Având în vedere că nu toţi clienţii pot plăti cu bani lichizi, nu înseamnă că aceştia nu au
capacitate de plată. În dorinţa extinderii activităţii şi creşterii cifrei de afaceri, firmele sunt nevoite să
vândă pe bază de credit pe termen scurt partenerilor contractuali. Această practică s-a extins în ţările
cu economie de piaţă şi chiar există o concurenţă foarte puternică între firme pe linia acordării unor
facilităţi de plată clienţilor.
În acest caz, gestiunea creditului clienţi urmăreşte două obiective majore :
1. Reducerea sumei creditului client
2. Reducerea riscului ce decurge din creditul client
Minimizarea sumei creditului clienţi se poate obţine prin următoarele modalităţi de acţiune :
- Alegerea unor modalităţi convenabile de plată, simple şi rapide şi înscrierea lor ca atare în
contract
- Facturarea rapidă a loturilor de mărfuri care sunt expediate clienţilor

34
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

- Înscrierea într-o manieră clară în contract a tuturor condiţiilor de plată pentru a nu apărea
interpretări diferite ale acestora
Minimizarea riscului se bazează pe aplicarea unor măsuri preventive şi pe un control ulterior.
Ca măsuri de prevenire se pot menţiona :
- selecţia atentă a clienţilor pentru a preveni apariţia unor situaţii neplăcue, ca urmare a
existenţei unor clienţi rău platnici sau insolvabili
- stabilirea unor limite maxime până la care se poate situa valoarea creditului acordat
clientului
- stabilirea unui plafon al creditului clienţi în funcţie de cifra de afaceri
- rezolvarea prin contract a drepturilor de proprietate asupra mărfurilor vândute pe credit
- realizarea unor contracte de asigurare împotriva riscului de neplată, precum şi solicitarea
de către furnizori a unor garanţii din partea clienţilor
- vânzarea creanţelor clienţilor unor societăţi specializate în preluarea unor asemenea
operaţiuni în cazul riscului de neplată a clientului.
După acordarea creditului clienţi este necesară urmărirea acestuia precum şi un control
temeinic. În cadrul controlului se urmăreşte raportul dintre volumul creditelor şi plafonul stabilit
iniţial, viteza de rotaţie precum şi bonitatea financiară a clientului.
Acordarea unui credit client are 3 elemente principale:
1. Durata de acordare a creditului
2. Volumul creditului
3. Selecţia atentă a clienţilor
Durata unui asemenea credit este variată. Ea se stabileşte prin negociere, necesită prudenţă şi
se adaptează în funcţie de natura activităţii clientului.
Acordarea unor termene de plată mai scurte sau mai lungi, concretizează fie o politică liberală a
întreprinderii din acest punct de vedere, fie o politică restrictivă. Întreprinderea nu poate prelungi
durata unui asemenea credit dacă îşi crează singură dificultăţi în privinţa asigurării lichidităţii sale şi
a posibilităţii de refinanţare de la băncile comerciale.
Marile societăţi comerciale care au un acces lejer pe piaţa de capital pot acorda durate mai mari
pentru creditele acordate clienţilor. Sunt şi unii clienţi foarte puternici care au o poziţie importantă pe
piaţă şi practic ei pot impune furnizorilor acordarea unor condiţii avantajoase de plată.
Volumul. Stabilirea volumului creditului este un element important al politicii întreprinderii şi
se calculează astfel:

35
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

Cifra de afaceri Χ numărul de zile


Volumul =
360

Selecţia clienţilor. “ 5 C “
A. Caracterul clientului. Vizează culegerea de informaţii privind seriozitatea, cinstea,
corectitudinea care dau o imagine despre intenţiile acestuia în a-şi îndeplini obligaţiile.
B. Capacitatea clientului. Se evaluează printr-o analiză a situaţiei privind gestiunea proprie,
situaţiei acestuia de a face faţă la rândul său altor clienţi, precum şi posibilităţile concrete de
refinanţare.
C. Capitalul clientului. Se au în vedere situaţia financiară, volumul creditelor de care dispune,
capitalul permanent din bilanţ, care reprezintă tot atâtea modalităţi de recuperare a creanţelor în cazul
încetării plăţilor.
D. Condiţii colaterale. Acestea pun la dispoziţie anumite informaţii furnizorului din care rezultă
gradul de lichiditate şi mijloacele de plată pe care le foloseşte clientul în mod curent şi eventual unele
proteste pe care le-a primit clientul pentru neplată.
E. Condiţii generale. Se are în vedere obţinerea de informaţii asupra clienţilor privind creşterea
lor economică sau stagnarea şi declinul lor. Se mai au în vedere posibilităţile de retehnologizare ale
clienţilor precum şi gradul lor de sensibilitate la variaţii conjuncturale.
Echilibrul financiar pe termen scurt al întreprinderii se bazează în cea mai mare parte pe
resursele atrase temporar de la terţi în intervalul care apare între momentul constituirii datoriei şi data
efectivă a plăţii. Astfel, echilibrul financiar presupune existenţa unui decalaj de plăţi superior
decalajului de încasări ( plăţile să se facă după încasări ).
Întreprinderea trebuie să-şi organizeze politica creditului furnizor şi creditului client astfel încât
să nu-i fie afectată lichiditatea pe termen scurt, adică scadenţele creditelor furnizor să fie precedate
de scadenţele creditelor clienţi. Întreprinderea trebuie să încaseze mai întâi creanţele provenind de la
clienţi, pentru ca ulterior, să-şi poată onora datoriile, în cuantumul şi la termenul stabilit, faţă de
furnizori.
Asemenea majorităţii agenţilor economici din economia românească, „Starsem „ S.A. P.
Neamţ , are o poziţie favorabilă întârzierilor de plăţi şi nefavorabilă faţă de încasări, ca urmare a
resurselor financiare limitate. Totuşi, ca urmare a desfăşurării ciclului de exploatare, societatea este
deseori pusă în situaţia de a acorda amânări de la plata clienţilor, rezultând astfel creditele clienţi.

36
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

În relaţiile cu clienţii săi „Starsem „ S.A. P. Neamţ încheie contracte în care plăţile sunt
prevăzute a se efectua integral la o singură scadenţă sau eşalonat, în mai multe tranşe. Clienţilor care
achită integral la o singură scadenţă contravaloarea contractului, cu o filă cec, li se acordă unele
facilităţi la plată, astfel :
• când plata se efectuează la 30 de zile de la data recepţiei mărfurilor şi serviciilor, li se acordă
un discount de 1,5 % din valoarea acestora.
• când plata se efectuează la 15 zile de la data recepţiei mărfurilor şi serviciilor, li se acordă un
discount de 3 % din valoarea acestora.
Clienţii care achită integral la o singură scadenţă contravaloarea contractului, însă prin ordin de
plată, nu beneficiază de nici una din facilităţile mai sus menţionate.
Având în vedere că decalajele dintre încasări şi plăţi încetinesc viteza de rotaţie a capitalurilor
şi micşorează rentabilitatea întreprinderii, „Starsem „ S.A.. încearcă să-şi motiveze clienţii să
plătească pe loc şi în numerar contravaloarea bunurilor şi serviciilor, acordându-le în acest sens un
discount de 5 % .
În relaţiile sale cu exteriorul, atât clienţi cât şi furnizori, societatea mai practică de asemenea,
pe scară largă, şi compensări masive. Acestea sunt de două feluri:
• directe – atunci când sunt implicaţi doar doi agenţi economici, din care unul este în mod
automat „Starsem „ S.A.
• indirecte – atunci când, pe lângă „Starsem „ S.A.., mai apar doi sau mai mulţi agenţi
economici.

2.3 Creditul bancar pe termen scurt şi costul acestuia

În completarea nevoilor de finanţare din resurse proprii şi resurse atrase, întreprinderea


apelează la creditul bancar pe termen scurt.
În programul de creditare al băncilor comerciale au fost incluse şi alte obiective de creditare,
ca urmare a diversificării pieţei financiare şi monetare, inclusiv practicarea deschiderii de linii de
credit. Astfel, băncile comerciale acordă credite pe termen scurt pentru operaţiuni de scont,
factoring, pentru valuta vândută, mărfurile vândute în rate, completarea veniturilor proprii pentru
investiţii etc. De asemenea, băncile comerciale acordă credite pe termen scurt în valută pentru
importul de bunuri şi servicii, deschiderea liniilor de credit tip revolving, documente remise spre
decontare etc.

37
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

Pornind de la aceste necesităţi şi de la oferta băncilor comerciale de a le onora, sistemul


bancar şi întreprinderile procedează la fundamentarea şi adoptarea de decizii de creditare. Procesul
decizional în materie de credite cuprinde urmatoarele etape:

1. Analiza managerială şi economico - financiară a firmei solicitatoare. Etapele de credit;


2. Analiza solicitării de credit;
3. Adoptarea deciziei de creditare;
4. Analiza periodică a calităţii portofoliului de credite pe termen scurt deţinut de banca
comercială.
Parcurgerea acestor etape se realizează cu ajutorul unui fond de informaţii economice,
financiare, manageriale, monetare provenit din sistemul bancar, din economia naţională şi din
întreprindere. În unele cazuri, sunt solicitate informaţii şi de pe piaţa financiar – monetară
internaţională (curs valutar, dobânzi, alocatii de credite în valuta etc.).

1. Analiza managerială (analiza aspectelor nefinanciare privind firma)

În faţa băncii comerciale, firma trebuie să vină, în primul rând, cu o activitate economică în
măsură să nu prezinte riscuri majore în perioada de utilizare a creditului. În acest scop, întregul
univers intern şi extern al întreprinderii este supus unei analize şi interpretări riguroase, pentru a fi
depistate efectele posibile ale unor evenimente politice, sociale, economice, militare sau ale unor
schimbări tehnologice, în evoluţia cererii, precum şi cele ale influenţei inflaţiei, recesiunii,
îmbătrânirii produselor etc.
Riscurile generate de aceste fenomene sunt completate cu analize detaliate privind produsele
fabricate de firma solicitatoare de credite, precum şi pieţele pe care desface şi se aprovizionează
firma în cauză. Analiza scoate în evidenţă aspectele de calitate ale produselor, poziţia firmei pe
piaţa produselor sale, calitatea şi starea financiară a principalilor săi clienţi etc.
Pentru aprecierea firmei contează foarte mult metodele de marketing aplicate de managerii
săi, competitivitatea produselor şi stabilitatea segmentelor de piata cucerite. Totodată, interesează
şi mărimea efortului facut de întreprindere pentru activitatea de cercetare-dezvoltare, precum şi
preocuparea de a găsi noi pieţe, de a rezista concurenţei producătorilor de produse similare, din
ţară şi din import. Conteaza, de asemenea, condiţiile de muncă, posibilităţile reale de producţie,

38
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

problemele sociale din întreprindere, relaţiile cu sindicatele, asigurarea cu forţa de muncă


calificată, cu materii prime şi energie din surse de aprovizionare sigure şi alternative.
Condiţiile economiei de piaţă cer şi o analiză a calităţilor manageriale ale conducătorilor
firmei. Între însuşirile analizate se înscriu înclinaţia spre inovare şi creativitate, cunoştinţele în
domeniul spre inovare a financiar, în marketing, în managementul producţiei şi al personalului,
cinstea integritatea personală, flexibilitatea etc.
Pentru managerii actuali, formaţi în condiţiile economiei centralizate, însuşirea cea mai greu
de dezvoltat este asumarea răspunderii pentru gestionarea eficientă a patrimoniului. Cultivarea şi
sprijinirea acestei însuşiri prin privatizare, legislaţie etc. reprezintă o şansă reală pentru ieşirea din
criză a economiei şi a fiecărei întreprinderi în parte, precum şi pentru utilizarea corectă şi eficientă
a creditelor angajate de firmă.
Toate aceste sub-domenii ale managementului firmei sunt analizate de inspectorul bancar şi
comunicate, spre interpretare finală, comitetului de direcţie al băncii comerciale, pe baza unei Fise
de analiză a aspectelor nefinanciare ce caracterizează activitatea clientului. Comitetul de direcţie
transformă informaţiile privind managementul firmei în calificative prezente în calculul ratingului
de credit.

I. Caracteristicile clientului

a) Generale (nivelul local, regional, naţional sau internaţional al firmei; dacă este sau nu
în sistemul de cotare la bursă); /2 indicatori/
b) Financiare (auditare, cifra de afaceri, rentabilitate, solvabilitate); /4 indicatori/
c) Managementul (experienţa şi stabilitatea conducerii, obiectivele strategice); /2
indicatori /
d) Ramura de activitate (perspective şi protecţie) ; /1 indicator/

II. Caracteristicile creditului

a) Istoricul relaţiei de credit client-bancă; /1 indicator/


b) Condiţii de eligibilitate; /1 indicator/
c) Administrare (costuri de operare) ; /1 indicator/
d) Sursa de rambursare; /1 indicator/
e) Colaterale (garanţii speciale) /1 indicator/
39
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

Fiecare din cei 14 indicatori este calificat prin cinci niveluri calitative (criterii).
Criteriul 1 corespunde cu cea mai bună caracterizare dată firmei, iar criteriul 5
corespunde cu un calificativ foarte slab. Media ponderată a acestor calificative dă Ratingul
mediu de credit.

Analiza performanţelor economico-financiare

Pentru acceptarea cererii de credite, rolul hotarâtor îl au performanţele economice şi financiare


realizate de întreprinderea solicitatoare în perioada imediat precedentă (uneori se cer indicatori şi
pentru o perioada mai mare - de circa trei ani) şi cele estimate pentru perioada de angajare a
creditului. Astfel, Banca Comercială Româna face lunar o analiza a agenţilor economici care solicită
sau au angajate credite, pentru cel putin 60% din volumul creditelor aflate pe rol. Aceasta analiza
scoate în relief dinamica indicatorilor privind bonitatea clientului:

- Cifra de afaceri;
- Capitaluri proprii;
- Rezultatul exerciţiului;
- Fondul de rulment;
- Necesarul de fond de rulment;
- Trezorerie netă;
- Lichiditate;
- Solvabilitate;
- Gradul de îndatorare generală şi financiară;
- Viteza de rotaţie a activelor circulante;
- Rentabilitate;
- Acoperirea dobânzii;
- Rata valorii adăugate;
- Politica de dividende.

2. Analiza efectiva a solicitarii de credit

40
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

O dată cu acceptarea solicitantului printre clienţii băncii, se acordă firmei respective o


recunoaştere oficială a performanţelor sale, exigenţa analizei bancare fiind considerată de prim rang.
Obţinerea de către firmă a unui rating bun (ce tinde spre o medie egala cu 1) nu exclude derularea
activităţii de analiză a cererii de credit şi a creditului solicitat.

A. Identificarea scopului şi a nivelului creditului solicitat

Scopul solicitării trebuie precizat foarte clar sub forma deficitului de resurse pe care îl va
suplini creditul cerut. De asemenea, cererea de credit trebuie să se încadreze în prevederile
legislaţiei bancare şi în Normele metodologice de lucru ale băncii comerciale respective. După
precizarea şi acceptarea scopului în care este solicitat creditul, echipa de decizie trece la analiza
nivelului cantitativ al cererii. Nivelul solicitării se determină pe baza analizei fluxului de lichididate
(cash flow) şi a capacităţii de rambursare de la şfârşitul trimestrului precedent precum şi a datelor
din prognozele pe trimestrul luat în calcul (din bugetul firmei sau determinate de inspectorul
bancar).
Dupa stabilirea şi acceptarea nivelului valoric al creditului, echipa de decizie trece la
negocierea dobânzii şi a comisioanelor ce revin băncii. Dobânzile stabilite de bănci au în vedere
dobânda de referinţă practicată de Banca Nationala şi dobânda de depozit acordată firmelor şi
persoanelor fizice care îşi păstrează disponibilităţile băneşti în conturi la banca respectivă. La aceste
dobânzi, banca comercială adaugă dobânda proprie (care îi acoperă propriile cheltuieli şi profitul),
rezultând dobânda propusă solicitatorului de credit.
În privinţa comisioanelor, băncile practică "tarife" pentru analiza cererii de credite de către
experţi, pentru utilizarea sau neutilizarea creditului etc. Nivelul dobânzilor şi al comisioanelor este
corelat şi cu practica celorlalte bănci de pe piaţa creditului, el fiind un element de concurenţă
bancară.

B. Identificarea surselor de rambursare a creditului

Nivelul creditului, al dobânzilor şi al comisioanelor, convenit în urma negocierilor, urmează să


fie comparat de echipa de decizie cu posibilităţile reale de rambursare a creditului şi de plată a
dobânzii şi comisioanelor. Aceste posibilităţi sunt cuantificate ca prognoza pe perioada de angajare
a creditului negociat. În cazul creditelor cu risc redus, banca solicită o singură sursă de achitare;
41
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

pentru celelalte tipuri de credite cu risc ridicat, băncile solicită şi o a doua sursă de rambursare.
Prima sursă este reprezentată de lichiditatea ce rezultă din circuitul economic normal al firmei.
Sursa colaterală, reprezentată de regulă de garanţia depusă de firmă, trebuie identificată clar şi
corect de către inspector şi echipa de decizie.
Pentru a se preciza dacă solicitantul este solvabil la data rambursării, se determină indicatorii
de solvabilitate, lichiditatea la o anumita dată, precum şi nivelul fluxului de numerar în perioada
achitării creditului şi a dobânzii. Astfel, din bugetul de trezorerie, întocmit pentru trimestrul în care
va avea loc rambursarea, trebuie să rezulte un excedent cel puţin la nivelul obligaţiilor firmei către
banca în cauză. Totodata, echipa de decizie apreciază mersul conversiei activelor firmei în numerar,
în corelaţie cu planul de eşalonare a rambursării negociat în procesul decizional al creditării.

C. Identificarea garanţiilor creditului

Un moment important în procesul de adoptare a deciziei de creditare este reprezentat de


identificarea şi verificarea atentă a garanţiilor pe care firma solicitatoare de credit le prezintă.
Garanţiile sunt o asigurare suplimentară pentru rambursarea la termen a creditelor angajate şi pentru
plata dobânzilor aferente, alături de încasările curente din vânzarea rezultatelor activităţii
economice.
În accepţiunea băncilor comerciale, pot constitui garanţii pentru creditele pe termen scurt
urmatoarele valori:

- garanţii de la Guvernul României;


- garanţia bancară dată de altă bancă decât cea care da creditul negociat;
- depozitul bancar al firmei (cash-ul colateral);
- garanţii reale mobiliare cu sau fară deposedare;
- contract de asigurare pentru rate şi dobânzi;
- ipoteca;
- cesiunea de creanţe;
- fidejusiunea (cauţiunea);
- garanţia de firmă ;
- alte garanţii.

42
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

În cazul, clienţilor care se confruntă cu greutăţi financiare, acestora li se cere să semneze


bilete la ordin. Garanţia este supusă unei analize privind valoarea sa reală şi autenticitatea dreptului
solicitantului de credit asupra bunului folosit drept gaj. Astfel, garanţia bancară dată de o altă bancă
în favoarea bancii supuse creditoare se verifică în privinţa valabilităţii documentului bancar, în
privinţa valorii, a valabilităţii în timp şi a bonităţii băncii emitente.
Ipoteca are în vedere bunurile imobiliare ale firmei, iar cesiunea creanţele solicitantului de
credite asupra altor agenţi economici. Pentru a fi acceptate de bancă, garanţiile trebuie să
îndeplinească cumulativ mai multe condiţii: să poată fi transformate rapid în lichidităţi, bunurile să
fie în circuit civil, bunurile gajate să fie în stare bună, să existe piaţa pentru valorificarea bunurilor
ce constituie garanţie etc. Valoarea bunurilor se ia în calcul pe baza unui coeficient variabil aplicat
la valoarea de piaţă a bunurilor respective sau a garanţiei oferite (coeficient care variază de la 100%
– în cazul garanţiilor bancare, spre exemplu - la 60% pentru gajul fără deposedare).
Pentru majoritatea garanţiilor, banca încheie cu solicitantul de credite contracte de gaj, de
depozit bancar, de cesiune sau de garanţie imobiliară, specificându-se baza legală şi obligaţiile
firmelor creditate de a păstra în bune condiţii bunurile gajate şi de a le folosi, în caz de producere a
riscului, la rambursarea creditului primit. Contractele respective însoţesc în final contractul de credit
ce se încheie cu agentul economic după adoptarea deciziei de creditare. În scopul diminuării riscului
de nerambursare a creditului, băncile comerciale solicită beneficiarului de credite şi de scrisori de
garanţie bancară să asigure bunurile aduse drept garanţie la societăţi de asigurare - reasigurare.

3. Adoptarea deciziei de creditare pe termen scurt

După parcurgerea etapelor de fundamentare, echipa de decizie realizează actul final al


procesului decizional, adoptarea deciziei. Înainte de a se pronunţa în favoarea firmei, banca
realizează o corelare a sumelor solicitate cu propriile resurse de creditare, cu restricţiile legale, cu
evoluţia costului capitalului împrumutat etc.
Pentru orice bancă comercială , există restricţia în materie de creditare dată de limitarea
resurselor sale şi a celor procurate de pe piaţa internă şi externă. O administrare eficientă presupune
o prognoză realistă a resurselor de creditare pe termen scurt, cuplată cu preocuparea de lărgire a
gamei de resurse la un cost optim, dat de dobânzile de depozit plătite de bancă, de dobânda
creditelor cumpărate de la Banca Naţională şi de rezervele minime obligatorii ce trebuie depuse la
Banca Naţională a României. De aceea, adoptarea deciziei de creditare este dependentă de evoluţia
resurselor băncii respective. Corelaţia necesară se realizează prin situaţia trimestrială privind
43
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

prognoza şi administrarea resurselor şi plasamentelor bancare. În faza de proiectare, pe baza situaţiei


resurselor şi a plasamentelor, băncile îşi întocmesc programe de credit, cu defalcări pe tipuri de
credite, pentru agenţii economici cu capital de stat şi, respectiv, privat. Aceste defalcări, sub formă
de plafoane, sunt transmise sucursalelor, constituind limite maxime de angajare de credite în
trimestrul respectiv.
În perioada de realizare, zilnic, sucursalele judeţene ale băncilor comerciale raportează nivelul
creditelor angajate, iar săptamânal se analizează creditele grupate pe categorii după obiectul creditat,
cauzele nerambursării la termen etc.
Pe lânga corelaţiile de ordin cantitativ, băncile urmaresc şi respectarea unor constrângeri de
ordin juridic în legatură cu acordarea de credite. Astfel, Legea privind activitatea bancară11 interzice
acordarea de credite unui singur agent economic într-un volum mai mare de 20% din capitalul şi
rezervele băncii respective.

Adoptarea si comunicarea deciziei de creditare


Fiecare bancă comercială, în funcţie de principiile politicii manageriale, stabileşte competenţa
diferitelor structuri ierarhice în privinţa aprobării creditelor. De regulă, aceste competenţe sunt
stabilite sub forma unor limite cantitative, începând cu comitetele directoare de la nivel de agenţie,
filială sau sucursală, până la preşedintele băncii şi comitetul de direcţie din centrala băncii
comerciale respective. Băncile comerciale pun ca o restricţie importantă pentru adoptarea deciziei
existenţa capacităţii de rambursare din partea solicitatorului de credite, pe întreaga perioadă de
creditare. Ofiţerii de credite au în vedere portofoliul de contracte şi comenzi ale clientului, cash-flow
-ul previzionat, precum şi o relaţie de extrapolare a mediei încasărilor zilnice din ultimul trimestru
pentru perioada viitoare

Cr = S I / 90 x p x 70% x Ra x Fe
unde:
Cr reprezintă capacitatea de rambursare a clientului;
SI/90 = suma încasărilor zilnice din ultimul trimestru;
p = perioada de valabilitate a creditului solicitat (în zile);
Ra = rata de actualizare (în funcţie de rata inflaţiei);
F e = factor de extrapolare (extrapolează în perioada viitoare media încasărilor realizate în
perioada expirată).

11
Monitorul Oficial nr. 121/23 martie 1998
44
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

Banca nu va acorda credite solicitanţilor care nu îndeplinesc cerinţa ca suma creditului


solicitat să fie mai mică decât capacitatea de rambursare.
Dupa adoptare, decizia de creditare este comunicată solicitantului. Acesta, împreuna cu
unitatea bancară ce acordă efectiv creditul, procedează la încheierea contractului de credit.
Contractul de credit precizează suma acordată de bancă, obiectul creditat, modalitatea de efectuare a
plăţilor din credit, eşalonarea acordării, dobânda (şi posibilitatea indexarii pe parcurs),
comisioanele, termenele şi ratele de rambursare, garanţiile, alte drepturi şi obligaţii, sancţiunile etc.

Analiza realizarii deciziei de creditare

Pe parcursul perioadei de utilizare a creditului, băncile analizează evoluţia stării economice şi


financiare a debitorului, precizând nivelul riscului de nerambursare a creditului angajat. Această
analiză se referă la serviciul datoriei (capacitatea debitorului de a-şi onora datoriile). În funcţie de
numărul de zile de întârziere a plăţii ratelor şi a dobânzii, serviciul datoriei determină o clasificare a
creditului în mai multe categorii (vezi tabelul următor).

Calificativ pentru
Serviciul datoriei
credit
pâna la 15 zile standard
16 – 30 zile în observaţie
31 – 60 zile substandard
61 – 90 zile îndoielnic
peste 91 zile pierdere

În funcţie de categoriile de calificare a creditului, banca comercială aplică diferiţi coeficienţi


de provizionare. Astfel, pentru credite în observare, coeficientul este de 0,05, pentru credite
substandard, 0,2, iar la cele calificate drept pierdere coeficientul este egal cu 1.

Fluxurile de fonduri determinate de creditul pe termen scurt

45
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

Adoptarea deciziei de creditare are menirea de a veni în întâmpinarea necesarului de fonduri


din întreprindere. Între bancă şi firma solicitatoare de credit pe termen scurt se realizează un flux de
fonduri benefic pentru echilibrul gestiunii financiare. Fluxurile către unitatea economică sunt
completate de fluxurile financiare, dar şi monetare, care leagă cele două instituţii, banca şi firma, cum
de altfel se poate vedea şi din schema următoare

Figura nr.3

În mod concret, după confirmarea aprobării creditului, o parte din resursele băncii
comerciale (Pasive) se îndreaptă catre plasamentele pe termen scurt (1a), cealaltă acoperind activele
interbancare (rezerva obligatorie la B.N.R.), prin legătura (1b). Apoi, fluxul de fonduri se îndreaptă
spre întreprindere (1c), intrând în principal în componenta deciziei financiare privind activele
(mijloacele) circulante, ca informaţie yvn. În unele cazuri, creditul pe termen scurt poate fi localizat
şi în deciziile financiare privind reparaţiile mijloacelor fixe, cercetarea stiinţifică etc.
Creditul primit se alatură prin legatura (1e) fluxului intern al autofinanţării pentru a acoperi
cheltuielile financiare generate de procesul de consum necesar formării, refacerii şi dezvoltării
elementului mijloace circulante al structurii economice a firmei (cheltuieli de tipul ycp).

46
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

Pe parcursul utilizării creditului şi la scadenţă se stabileşte şi un flux invers, de la întreprindere


către bancă.
Plata dobânzilor, a comisioanelor şi rambursarea creditului preiau o parte din veniturile
financiare ale firmei (2a); aceste venituri ajung la banca (2b), refăcând resursele de creditare şi
acoperind o parte din cheltuielile de funcţionare a băncii. Între firme şi bănci apar şi alte fluxuri
legate de formarea depozitelor băneşti la bănci (ca resursă de creditare) - circuitul 3 - şi de plată
către firme a dobânzii de depozit (circuitul 4). Fluxurile determinate de creditarea pe termen scurt a
întreprinderilor şi de relaţiile băneşti cu băncile sunt cuprinse în componenţa bugetului financiar al
firmelor, în structura deciziilor de finanţare sau distinct, într-o anexă privind corelaţiile cu sistemul
bancar.

Costul creditului pe termen scurt

Partea principală care marchează costul creditelor pe termen scurt formează dobânda, care este
preţul capitalului de împrumut, respectiv partea din profit ce se cedează de către întreprinzător băncii
pentru folosirea creditului în calitate de capital.
Nivelul dobânzii diferă în funcţie de conjunctura economică, de cererea şi oferta de capitaluri
de împrumut. Taxa scontului, ca dobândă percepută de bănci cu prilejul mobilizării efectelor
comerciale, reprezintă baza pentru care se eliberează cea mai mare parte a creditelor pe termen scurt,
având rolul hotărâtor pentru nivelul dobânzilor practicate de bănci. La rândul său, taxa scontului
depinde de taxa oficială a scontului, care nu este altceva decât dobânda percepută de banca centrală
cu prilejul operaţiunilor de rescont. Taxa oficială a scontului poate fi considerată dobânda minimă
pentru operaţiuni de scont şi în acest fel determină nivelul general al dobânzilor la creditele pe
termen scurt.
Luând drept punct de plecare taxa scontului, băncile adaugă o cotă reprezentând propriile
cheltuieli administrative şi beneficiul propriu, formând astfel rata dobânzii la care se oferă credite pe
termen scurt clienţilor lor. Majorarea sau diminuarea taxei scontului provoacă creşteri sau reduceri
ale ratei dobânzilor practicate pe piaţă, respectiv scumpirea sau ieftinirea creditelor, ceea ce în ultimă
instanţă poate conduce la creşterea sau recesiunea economică.

Factorii care influenţează nivelul dobânzii

47
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

Costul creditului pe termen scurt nu se limitează numai la rata dobânzii, deşi aceasta reprezintă
elementul principal, ci trebuie luate în considerare şi diverse comisioane şi taxe percepute de bănci în
funcţie de risc, de calitatea garanţiilor oferite de debitori, de bonitatea acestora, precum şi de
posibilitatea de refinanţare a băncilor.
a) Rata dobânzii practicată pe piaţa monetară este factorul determinant al nivelului dobânzilor
la creditele pe termen scurt. Piaţa monetară este o piaţă, între bănci şi alte instituţii financiare, pe care
băncile găsesc zilnic banii de care au nevoie pentru acordarea creditelor pe termen scurt. Băncile
comerciale pot acorda credite sau se pot împrumuta cu fonduri pe diferite termene (zile, săptămâni,
luni) constituind garanţii în efecte comerciale pe care le pun în gaj, sau mobilizează credite de la
banca centrală.
Nivelul dobânzii de pe piaţa monetară este un cost marginal de finanţare, denumit şi cost de
oportunitate a creditelor pe termen scurt. Acest nivel al dobânzii se stabileşte în funcţie de cererea şi
oferta de bani, care fluctuează zilnic constituind, de fapt, o rată a ratei de echilibru.

b) Riscul bancar şi calitatea garanţiilor oferite de debitori. În general, băncile consideră că


riscul financiar depinde de mărimea întreprinderii debitoare. Cu cât întreprinderea are o cifră de
afaceri mai mare, riscul este mai mic la creditele pe termen scurt şi invers. De aceea, băncile clasifică
întreprinderile după mărimea cifrei de afaceri, clasificare ce diferă de la bancă la bancă, ultima
categorie constituind-o debitorii ocazionali, la care băncile aplică cota cea mai mare de risc.
Pentru stabilirea cotei de risc intervine şi cunoaşterea întreprinderii de către bănci din relaţiile
anterioare, estimările riscului depinzând de aprecierile proprii ale băncii. De asemenea, cota de risc
depinde şi de calitatea garanţiilor oferite de debitori.

c) Posibilităţile de refinanţare ale băncilor. Băncile preferă să acorde credite pe termen scurt
care le oferă posibilităţi de refinanţare, adică de mobilizare de la banca centrală sau alte instituţii
financiare prin rescont.
Creditele deschise în contul curent nu oferă posibilităţi de refinanţare, pe când creditele de
scont, creditele de stocuri şi creditele pentru mobilizarea efectelor financiare pot fi mobilizate pe
piaţa monetară, justificând un risc egal creditului pe termen foarte scurt, adică un cost mai scăzut
pentru debitori.
Rata dobânzii stabilită în maniera expusă mai sus nu este decât indicativă, adică reprezintă rata
minimă aplicată pe categorii de debitori şi este rezervată, de obicei, pentru cei mai buni clienţi ai
băncii, urmând să se negocieze între bancă şi debitori.
48
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

Determinarea sumei dobânzii

În general, suma dobânzii ∆ D de bază plătită de beneficiarii de credite este direct proporţională
cu volumul creditului C , rata dobânzii D şi timpul de folosire a creditului T.

C·D·T
∆ D=
360 · 100

În condiţiile unui anumit nivel al dobânzii, suma acesteia creşte proporţional cu volumul
creditelor şi cu durata de folosire a acestora, astfel încât întreprinderile sunt cointeresate să folosească
un volum cât mai redus de credite şi pe perioade cât mai scurte posibil, imprimând o viteză de rotaţie
accelerată activelor circulante.
La creditele pe termen scurt se foloseşte calculul dobânzii simple, ceea ce înseamnă că suma
dobânzii nu se adaugă la capital pentru a aduce ea însăşi dobândă.
Pentru anumite contracte de credit pe termen scurt se aplică dobânda post-calculată, adică
suma ei se varsă , împreună cu rambursarea creditului, la sfârşitul anului sau al contractului. Suma
totală de vărsat, respectiv principalul plus dobânda Cf se determină astfel:

CD ⋅ T ⋅ D  D ⋅T 
Cf = CD + = CD ⋅ 1 + 
100 ⋅ 360  100 ⋅ 360 

Cf – C0 T Cf - Co
D= · ; T=
C0 100 D/100

La numeroase categorii de credite pe termen scurt se aplică dobânda antecalculată, adică


volumul său se determină la începutul contractului de credit ; reţinerea ei încă de la început din
volumul creditului face ca debitorul să primească un credit efectiv Ce mai mic decât cel aprobat. În
aceste condiţii, rata efectivă a dobânzii De este diferită de rata nominală a dobânzii D.

D
De =
D·T
1–
100 · 360

49
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

Costul total al creditului bancar

Costul total al creditului presupune adăugarea la rata negociată a dobânzii, a unor comisioane
bancare şi extinderea timpului de calculare a sumei dobânzii cu aşa-numitele zile de bancă sau zile
valoare.
Comisioanele bancare pot fi legate de natura creditului însuşi sau de diverse servicii făcute de
bancă debitorilor. Astfel, pot fi percepute comisioane pentru confirmarea scrisă a creditului deschis în
contul curent ; comisioane de mişcare sau de cont curent, care se aplică pentru fiecare operaţiune
făcută în cont curent, fie că este vorba de viramente între conturile deschise la aceeaşi bancă, fie de
decontări cu terţii ; comisioane de andosare ( garantare ) de către bancă a efectelor în cazul
rescontării ; comisioane pentru soldul cel mai mare a lunii care urmăreşte să cointereseze
întreprinderea să nu folosească la maximum plafonul aprobat la cont curent, adică să nu solicite
excesiv trezoreria bancară.
În ultimă instanţă, costul total al creditului pe termen scurt se majorează şi cu un anumit număr
de zile în plus faţă de termenul creditului, numite zile valoare, pentru care banca calculează
remuneraţia sa. Practicarea acestor zile valoare, negociate în prealabil între bancă şi debitori şi care
pot fi de la o zi până la cinci zile sau mai multe, se explică prin raţiuni de ordin tehnic-bancar. Este
vorba de diferenţa în timp, de exemplu, între depunerea la bancă a unui cec reprezentând rambursări
de credite şi încasarea efectivă a cecului de către banca debitorului de la banca trasului. La fel se
întâmplă cu depunerile de numerar la bancă ( rambursări de credite ), care se înregistrează în cont în
seara zilei de operaţiuni, dar care devine disponibil pentru bancă abia ziua următoare.
Clienţii bancari trebuie să negocieze cu banca numărul de zile valoare, altfel se va stabili la
aprecierea exclusivă a acesteia, ceea ce poate conduce la stabilirea unui număr mai mare de zile
valoare şi deci, la un cost mai ridicat al creditelor.
Zilele valoare corespund datelor de operare în conturi bancare şi nu coincid cu cele înregistrate
simetric în contabilitatea întreprinderilor. Perioada de calculare a dobânzii este mai mare decât durata
de folosire efectivă a creditelor de către întreprinderi, ceea ce înseamnă că suma totală a dobânzilor
percepute corespunde unei rate de dobândă superioară celei negociate.
Societatea comercială „Starsem „ S.A P. Neamţ beneficiază de credit pe termen scurt acordat de
către Banca Comercială Română, sucursala Neamţ, sub forma unei linii de credit. Valoarea maximă a
liniei de credit de care dispune societatea este de 5.5 miliarde lei în prezent, aceasta crescând ca
mărime, de la suma de 2.5 miliarde în anul 2003.

50
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

Costul acestei linii de credit este format din rata dobânzii şi alte comisioane bancare. Astfel,
rata dobânzii se aplică la creditul zilnic acordat de B.N.R., pentru a acoperi diferenţa dintre soldul
disponibil existent în contul societăţii deschis la sucursala B.N.R. şi limita maximă de 5.5 miliarde
lei. Rata dobânzii a evoluat lunar în funcţie de politica băncii, în intervalul de 24% – 32%.
În caz de nefolosire la maxim a creditului acordat de către bancă, societatea plăteşte un
comision de neutilizare, datorită faptului că banca nu-şi mai realizează veniturile propuse ( sub forma
dobânzilor ).

2.4. Creditarea întreprinderilor mici şi mijlocii

Întreprinderile mici, asociaţiile cu scop lucrativ, asociaţiile familiale şi persoanele autorizate să


desfăşoare o activitate economică independentă pot primi credite bancare, în baza unor garanţii
acoperitoare, în completarea resurselor proprii, în vederea realizării activităţii prevăzute în autorizaţia
de constituire.
Volumul creditului se stabileşte la cererea scrisă a debitorului, în baza unor negocieri, în funcţie
de volumul activităţii, rentabilitatea scontată, resursele proprii şi garanţiile prezentate. Cu ocazia
negocierii creditului, banca analizează bilanţul şi situaţia patrimonială la zi ( în cazul întreprinderilor
mici ) şi situaţia patrimoniului pentru celelalte categorii de debitori.
Băncile pot acorda credite întreprinderilor mici atât pentru activitatea economică prevăzută în
autorizaţia de funcţionare, pe o perioadă de până la 12 luni, cât şi pentru investiţii diverse, pe un
termen până la 5 ani, cu o perioadă de graţie de până la 12 luni. Creditele se acordă printr-un cont
distinct de împrumut, plăţile efective urmând să se facă după epuizarea resurselor proprii din contul
de disponibilităţi. Scadenţele, volumul ratelor de rambursat şi dobânzile se stabilesc prin contractul
de credit.
Garanţiile acestor credite se pot constitui sub diferite forme :
• Ipoteci asupra bunurilor imobile ale debitorilor sau giranţilor
• Alte bunuri proprietate personală a giranţilor ce se înscriu în contractul de credit şi în
registrele speciale de gajuri deschise la primărie
• Cesiuni în favoarea băncii, cum ar fi drepturi de despăgubiri din asigurări de bunuri, drepturi
cuvenite de la partenerii de contracte economice

51
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

• Bunuri ce se cumpără din creditele bancare primite, indiferent dacă garanţiile enumerate mai
sus acoperă volumul creditului.
În toate cazurile se tinde ca valoarea garanţiei să fie cu 10-20 % mai mare faţă de volumul
creditului acordat.
La cererea întreprinderii banca poate accepta amânarea rambursării creditului pe o perioadă de
până la 45 zile. Banca bonifică dobânzi pentru disponibilităţile existente în conturile întreprinderii şi
percepe dobânzi la creditele acordate. Dobânda la credite se calculează în funcţie de volumul
creditelor, termenele de rambursare şi rata dobânzii şi se încasează la fiecare scadenţă.
În vederea asigurării rambursării creditelor, banca supraveghează modul cum se utilizează
creditul, controlează situaţiile economico-financiare pe bază de bilanţ sau pe baza situaţiilor
patrimoniale, verifică existenţa faptică a bunurilor constituite gaj. Dacă nu se respectă clauzele
contractuale de către debitor, banca îl somează să-şi îndeplinească obligaţiile, putând trece la
recuperarea creditelor, inclusiv prin executarea silită ( valorificarea garanţiilor ). Apariţia unor rate
restante de rambursat provoacă perceperea unor dobânzi penalizatoare. În principiu, nu se acordă noi
credite în cazul existenţei ratelor nerambursate la timp.

2.5 Politica de îndatorare şi riscul financiar

Politica de îndatorare pe termen scurt priveşte decizia întreprinderii cu privire la raportul dintre
datorii şi fonduri proprii.
Îndatorarea influenţează asupra rentabilităţii, la prima vedere în mod negativ, întrucât dobânzile
aferente măresc costurile şi micşorează profitul.
În realitate însă, dacă rata rentabilităţii este mai mare decât rata dobânzii, îndatorarea are o
influenţă pozitivă asupra rentabilităţii şi sporeşte avuţia întreprinderii. Efectul împrumuturilor asupra
rentabilităţii se cuantifică prin relaţia dintre cele trei aspecte sub care poate fi analizată rentabilitatea
şi anume :
Profit brut (P)
- Rc= - exprimă rata rentabilităţii comerciale
CA

Profit brut
- Re = - exprimă rata rentabilităţii economice
Total activ

Profit net
52
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

- Rf = - exprimă rata rentabilităţii financiare


Capital propriu (C)

O dată definită valoarea globală de îndatorare, pornindu-se de la alegerea unei structuri


financiare, politica de îndatorare rezultă dintr-un arbitraj între :
- un risc de lichiditate şi de transformare, pe de o parte
- un risc de dobândă, pe de altă parte
Riscul de transformare provine dintr-un decalaj între durata utilizărilor întreprinderii şi durata
resurselor sale. Altfel spus, el provine dintr-o rotaţie a pasivelor mai rapidă decât cea activelor fixe
din cauza ciclului de exploatare sau de producţie fie din cauza diferenţei între instrumentele de
rambursare a creditelor şi de amortizare a activelor. Riscul de transformare apare, deci, atunci când
întreprinderea se îndatorează pe o perioadă mai scurtă decât utilizările pe care le va finanţa astfel.
Riscul de dobândă este riscul de a realiza o minus valoare la un titlu sau de a suporta un cost
suplimentar efectiv sau de oportunitate la o operaţiune de creditare sau de împrumut.12
Pentru a face faţă riscului de dobândă, au fost dezvoltate mai multe tehnici de protecţie. Ele
permit disocierea gestionării riscului de lichiditate de cel al riscului de dobândă. Întreprinderea poate
astfel să se îndatoreze la o dobândă variabilă la bancă.

Analiza gradului de îndatorare a firmei

În activitatea pe care o desfăşoară, pentru finanţarea pe termen scurt sau lung, întreprinderea
apelează la împrumuturi bancare. Studierea gradului de îndatorare a întreprinderii reprezintă în
primul rând o posibilitate de gestiune internă, prin care să se asigure utilizarea eficientă a creditelor
contractate şi asigurarea condiţiilor necesare pentru rambursarea la termen a ratelor scadente şi a
dobânzilor aferente. Ca urmare , în conducerea curentă, operativă a activităţii financiare, trebuie să se
urmărească corelaţia dintre încasări şi plăţi cu ajutorul unor instrumente specifice proprii fiecărei
întreprinderi.
Analizarea gradului de îndatorare urmăreşte punerea în evidenţă a evoluţiei acestuia într-o
anumită perioadă, în vederea adoptării politicii financiare care să asigure independenţa necesară. Ca
instrumente operaţionale, teoria şi practica economică recomandă în principal următorii indicatori:

împrumuturi totale ( pe termen scurt, mediu şi lung )


12
Manolescu, G.- Politici economice: Concepte, instrumente, experienţe, Editura Economică, Bucureşti, 1997, p.247

53
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

a) rata generală a îndatorării =


capital propriu

Prezintă importanţă în special în activitatea bancară, pentru acordarea de noi credite în condiţii
asiguratorii de recuperare. Trebuie să fie mai mică decât 1.

împrumuturi pe termen mediu şi lung


b) rata datoriilor financiare =
capital propriu

Caracterizează îndatorarea pe termen mediu şi lung şi se acceptă ca nivel maxim normal 0, 5.

credite pe termen scurt de trezorerie


c) rata de îndatorare a activelor circulante =
active circulante fără disponibilităţi

Caracterizează gradul de participare a creditului pe termen scurt la finanţarea activelor


circulante. Este dificil de a stabili mărimi operative pentru această rată întrucât sunt elemente
specifice pentru fiecare sector de activitate, unde factori ca viteza de rotaţie a activelor circulante,
rentabilitatea costurilor şi nivelul ratei dobânzii condiţionează apelarea la credite şi crează condiţiile
de rambursare.
împrumuturi pe termen mediu şi lung
d) rata capacităţii de rambursare a =
datoriilor financiare capacitatea de autofinanţare

Exprimă perioada în care urmează a fi rambursate creditele contractate. Evident că un


asemenea indicator prezintă importanţă în primul rând în faza de contractare a împrumuturilor,
întrucât normele bancare pot impune un număr de ani pentru rambursarea teoretică a datoriilor
financiare. În fapt, perioada de rambursare este prevăzută în contractul de împrumut, iar modul în
care au fost respectate prevederile acestuia rezultă din contabilitatea întreprinderii.

Calculul gradului de îndatorare al „Starsem „ S.A în perioada 2004-2006

54
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

Datorită faptului că societatea comercială „Starsem „ S.A nu apelează la credite bancare pe


termen mediu şi lung, analiza gradului de îndatorare se poate realiza doar cu ajutorul a doi indicatori
prezentaţi anterior şi anume : rata generală a îndatorării şi rata de îndatorare a activelor circulante.

a) Rata generală a îndatorării.

Tabel nr. 8 Evoluţia ratei generale a îndatorării -mii lei-


Nr.crt. INDICATORI 2004 2005 2006
1 Împrumuturi totale 1781883 1798271 2747563
2 Capital propriu 64379076 86596435 85970835
Rata generală a îndatorării
3 0,027 0,020 0,031
(rd.1/ rd2 )

Rata generală a îndatorării a avut pe toată perioada analizată o valoare subunitară, ceea ce a
reprezentat o situaţie favorabilă pentru societate, aceasta putând apela în continuare la credite fără a
întâmpina rezerve din partea băncii.

Gafic nr. 3

55
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

Evoluţia ratei generale a îndatorării

0,035 0,031
0,03 0,027

0,025 0,02
0,02
0,015
0,01
0,005
0
2004 2005 2006

rata generală a îndatorării

Din evoluţia grafică a ratei generale a îndatorării se poate observa că aceasta a înregistrat cel
mai scăzut nivel în anul 2005, iar cea mai ridicată valoare în anul 2006.

b) Rata de îndatorare a activelor circulante.

Tabel nr. 9 Evoluţia ratei de îndatorare a activelor circulante -mii lei-


1 INDICATORI 2004 2005 2006
2 Credite pe termen scurt 1781883 1798271 2747563
3 Active circulante fără disponibilităţi 13735270 16808469 20981894
4 Rata de îndatorare a activelor 0,129 0,106 0,130
circulante ( rd.1/ rd.2 )

Din cadrul tabelului nr. 9 putem observa că în ultimul an al perioadei analizate, 2006, rata de
îndatorare a activelor circulante a avut cea mai mare valoare. Aceasta înseamnă că împrumuturile
bancare pe termen scurt au fost utilizate pentru finanţarea activelor circulante într-un grad mult mai
ridicat faţă de anii anteriori ( 2004-2005 ).

56
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

Grafic nr. 4

Evoluţia ratei de îndatorare a activelor


circulante

0,129 0,13
0,14
0,12 0,106
0,1
0,08
0,06
0,04
0,02
0
2004 2005 2006

rata de îndatorare a activelor circulante

Din reprezentarea grafică a ratei de îndatorare a activelor circulante se observă evoluţia


oscilantă a acesteia, cu o valoare mai scăzută în anul 2005 faţă de anul 2004, urmată de o creştere în
ultimul an, în care s-a înregistrat valoarea cea mai ridicată.

Riscul financiar

Pentru desfăşurarea activităţii, întreprinderea utilizează atât resurse financiare proprii cât şi
resurse financiare împrumutate, care se deosebesc prin costul pe care-l generează.
Riscul financiar reflectă variabilitatea indicatorilor de rezultate ca urmare a modificării
structurii financiare a întreprinderii. Spunem că o întreprindere este supusă riscului financiar atunci
când apelarea la îndatorare nu generează eficienţă, atunci când rata rentabilităţii economice este mai
mică decât rata dobânzii capitalului împrumutat.13
Având în vedere diferenţa între nivelurile de remunerare a celor două componente distincte ale
capitalului unei societăţi ( proprii şi împrumutate ), se poate spune că: remunerarea capitalurilor
13
Buglea, A.; Lorant, E.- Evaluarea întreprinderii; Teorie şi studii de caz, Editura Marineasa, Timişoara, 2001, p.101
57
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

împrumutate este inferioară celei a capitalurilor proprii, ceea ce justifică apelarea la îndatorare ca o
posibilă cale de creştere a rentabilităţii. Aceasta presupune căutarea unei structuri optimale a
capitalurilor întreprinderii, în vederea minimizării costurilor şi creşterii rentabilităţii. Însă creşterii
îndatorării îi corespunde o creştere a riscului financiar, ceea ce presupune o rentabilitate superioară a
capitalurilor proprii, pentru acoperirea creşterii riscului.
Riscul financiar poate fi analizat cu ajutorul următoarelor metode :
a) analiza riscului pe baza pragului de rentabilitate
b) efectul de levier
c) explicarea factorială a rentabilităţii financiare pe baza punerii în evidenţă a efectului de levier

Analiza riscului pe baza metodei pragului de rentabilitate

Analiza riscului financiar poate fi abordată prin luarea în considerare a cheltuielilor financiare
( dobânzile aferente capitalurilor împrumutate ), care sunt considerate cheltuieli fixe la un anumit
nivel de activitate. Trebuie însă precizat faptul că dobânda ( D ) se apreciază ca o cheltuială fixă, în
raport cu cifra de afaceri.

F+D
PR =
1–a
în care :
PR = pragul de rentabilitate
F = cheltuieli fixe ( exclusiv dobânda )
D = dobânda ca o cheltuială fixă
a = coeficient privind ponderea cheltuielilor variabile în cifra de afaceri
Evaluarea riscului financiar se face cu ajutorul :
- indicatorului de poziţie
absolut CA – PR
relativ CA / ( CA – PR )
- coeficientului de elasticitate
e = ( ∆ PC/PC )/( ∆ CA/CA )
PC = profitul curent ( după deducerea dobânzii )
CA = cifra de afaceri

58
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

Efectul de levier

Incidenţa îndatorării asupra cifrei de afaceri , în raport cu pragul de rentabilitate, se confirmă şi


prin relaţia efectului de levier. Apelarea la credite conduce la creşterea riscului.
Eficienţa îndatorării asupra rentabilităţii financiare este dependentă de raportul dintre
rentabilitatea economică şi rata dobânzii. Astfel după cum se observă în figura nr. 3 :

R e > Rd ⇒ R f > Re

R e = R d ⇒ R f = Re

Re < R d ⇒ Rf < R e

Levierul = DAT/ CPR


Figura nr.4 Corelaţia dintre rentabilitatea financiară, rentabilitatea economică şi rata dobânzii

- dacă Re > Rd, atunci rentabilitatea este o funcţie crescătoare de gradul de îndatorare.
- dacă Re < Rd, atunci rentabilitatea este o funcţie descrescătoare de gradul de îndatorare.
în care : Re = rata rentabilităţii economice
Rd = rata dobânzii
Rf = rata rentabilităţii financiare
Pornind de la relaţia efectului de levier :
Rf = Re + ( Re – Rd ) · L unde, L = DAT/CPR
Se observă că variabilitatea rentabilităţii financiare depinde de variabilitatea rentabilităţii
economice ( riscul economic ) şi de gradul de îndatorare ( riscul financiar ).

Explicarea factorială a rentabilităţii financiare, pe baza punerii în evidenţă a efectului de levier

Relaţia efectului de levier permite explicarea nivelului şi evoluţiei rentabilităţii financiare, în


funcţie de factori ca :
- îndatorarea întreprinderii
- rentabilitatea întreprinderii
59
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

Rf = ( PC / CA ) · ( CA / AE ) + (( PC / CA ) · ( CA / AE ) – Rd ) · DAT / CPR
în care :
PC/CA = rata marjei curente de acumulare ( fără dobânzi )
CA/AE = rata rotaţiei activului economic
Ca urmare, interesul acţionarilor vizează :
• sporirea marjei curente de acumulare, prin reînnoirea produselor, consolidarea poziţiei pe
piaţă şi pătrunderea pe noi pieţe.
• accelerarea rotaţiei activelor, creşterea eficienţei folosirii acestora, prin corelarea eficienţei
activelor fixe cu eficienţa muncii, rotaţia stocurilor, calitatea managementului.
• fundamentarea judicioasă a politicii financiare.
Mărimea riscurilor financiare este dependentă de performanţa financiară a întreprinderii ce se
cere a fi determinată în cazul în care întreprinderea solicită un sprijin bancar.
Întreprinderea care apelează la credite se poate afla în situaţia de :
1. siguranţă – când re > rd, iar apelarea la credite va conduce la îmbunătăţirea ratei rentabilităţii
financiare. Rentabilitatea financiară este cu atât mai mare cu cât rata îndatorării este mai mare.
2. risc - când re < rd, iar apelarea la credite va conduce la diminuarea performanţelor, ceea ce
impune minimizarea gradului de îndatorare.
3. indiferenţă – când re = rd, iar apelarea la credite nu influenţează gradul de risc al
întreprinderii.
Reducerea riscului financiar presupune:
- accelerarea vitezei de rotaţie a activelor.
- creşterea rentabilităţii comerciale.
- fundamentarea politicii financiare care să permită valorificarea conjuncturilor favorabile.

60
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

CAPITOLUL 3

Credite pe termen scurt specifice economiei de piaţă

Prezenţa creditului pe termen scurt în ansamblul relaţiilor de formare a resurselor este cu atât
mai importantă cu cât el constituie o resursă cu pondere mare în completarea fondurilor agenţilor
economici.14
În economia de piaţă, creditele pe termen scurt prezintă o mare varietate, au trăsături
caracteristice diferite în funcţie de obiect, durată, cost şi modalităţi practicate de acordare-
rambursare. Având în vedere marea varietate a creditelor pe termen scurt, se pot prezenta grupate în
trei categorii: credite cu caracter general sau de trezorerie, credite de mobilizare sau credite legate şi
credite de prefinanţare.

3.1 Creditul de trezorerie

Denumit şi credit cu caracter general, creditul de trezorerie se acordă de către bancă în cazul
deficitului de trezorerie, fără alte garanţii deosebite, în vederea acoperirii plăţilor curente. Singura

14
Toma, M.; Alexandru, F.- op. cit. p.142
61
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

preocupare a băncii, în afara cunoaşterii bonităţii debitorului, este de a se convinge asupra


solvabilităţii pe termen scurt a acestuia.
Creditele de trezorerie prezintă pentru bancă un risc relativ important, căci adesea ele sunt
legate de activitatea curentă a întreprinzătorului şi nu sunt garantate cu active certe.
Creditele de trezorerie sunt de mai multe feluri. După obiectul lor, ele se pot împărţi în: credite
pentru facilităţi de casă, credite sezoniere, credite de legătură, credite pe termen foarte scurt, credite
pentru mobilizarea efectelor comerciale. Întreprinderea alege în funcţie de condiţiile concrete,
avantajele sau de inconvenientele specifice fiecărui credit, de facilităţile de acces, de supleţea lor,
adică de posibilităţile adaptării la volumul şi durata trebuinţelor de lichidităţi ale întreprinderii, dar şi
în funcţie de costul lor.
a) Credite pentru facilităţi de casă. Se acordă regulat pentru plata salariilor, furnizorilor pe un
termen variind de la câteva zile la câteva săptămâni, cel mult până la o lună. Garanţia acestor credite
o reprezintă încasările generale prevăzute pentru viitorul apropiat pe baza cărora debitorul va putea
efectua rambursarea.
b) Credite sezoniere. Pot fi acordate nu numai întreprinderilor agricole, ci şi altor întreprinderi
care lucrează sezonier şi înregistrează un decalaj în timp între încasări şi cheltuieli. Decalajul se poate
produce când veniturile sunt sezoniere, dar cheltuielile au caracter de regularitate sau invers, când
veniturile sunt regulate, dar cheltuielile au oscilaţii mari sezoniere.
c) Credite de legătură. Se mai numesc credite legate de o anumită operaţiune financiară sau
credite de sudură. Ele apar în situaţia când întreprinderea resimte necesităţi de fonduri cu caracter
general (de exemplu pentru investiţii ). Până la obţinerea unui împrumut pe termen lung sau până la
realizarea unui împrumut obligatar sau a unei creşteri de capital prin emiteri de acţiuni, ea poate
primi acest credit pe termen scurt, pentru a efectua primele cheltuieli. Aceste credite sunt legate deci,
de o anumită operaţiune financiară. Prin urmare, creditele de legătură servesc până la obţinerea
capitalului permanent care finanţează nevoi permanente.
d) Credite pentru mobilizarea efectelor financiare. Acest tip de credite nu comportă garanţii
deosebite, fiind un credit general. Întreprinzătorul emite un bilet la ordin în favoarea băncii, îl depune
la bancă ( îl mobilizează ), primeşte în schimb un credit într-un volum şi pe un termen specificate în
biletul la ordin. În acest caz, biletul la ordin este un efect financiar şi nu unul comercial, întrucât este
emis pentru obţinerea unui împrumut şi nu reprezintă o tranzacţie comercială.
Avantajul acestui credit pentru întreprindere constă în faptul că este mai puţin costisitor decât
alte credite acordate prin contul curent întrucât angajează debitorul pentru o perioadă determinată,
până la 90 de zile şi pentru o sumă determinată. Volumul creditului obţinut de întreprinzător este
62
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

ceva mai mic decât suma înscrisă în biletul la ordin, diferenţa fiind reţinută de bancă drept cheltuieli
financiare ale acesteia ( agios ) sau cheltuieli pentru rescontare.
Dezavantajul acestui tip de credit constă în faptul că este mai puţin suplu: el limitează creditul
la valoarea înscrisă în biletul la ordin şi la termenul prevăzut.
e) Creditul pe termen foarte scurt ( spot ). Se acordă de la o zi la alta marilor întreprinderi,
din disponibilităţile zilnice de numerar ale băncii care, în loc să fie plasate pe piaţa monetară, sunt
folosite pentru acordări de împrumuturi, pe termen de la o zi la câteva zile, determinat anticipat.
Creditul spot nu presupune o aprobare scrisă sau verbală a băncii şi nici stabilirea prealabilă a
unui plafon. Se foloseşte în cazurile în care, în mod accidental, contul de disponibilităţi al
întreprinderii devine creditor.
Toate creditele prezentate anterior se acordă prin intermediul contului curent care poate fi : cont
curent simplu şi scont în contul curent.
Contul curent simplu se mai numeşte şi avans în contul curent şi se caracterizează prin
următoarele: întreprinderii i se deschide o linie de credit până la concurenţa unui anumit plafon
(limită) şi pe o durată determinată; plafonul se stabileşte verbal şi poate fi modificat de către bancă;
dacă clientul doreşte o confirmare scrisă a plafonului aprobat, se poate obţine contra unui comision
de confirmare; dacă nu există confirmare scrisă şi banca doreşte micşorarea plafonului, aceasta
trebuie să-şi anunţe din timp clientul pentru a nu-l pune în situaţia delicată de încetare a plăţilor.
Scontul în cont curent este o variantă a creditului prin cont curent simplu care se caracterizează
prin faptul că plafonul aprobat se garantează de întreprindere prin depunerea la bancă, în păstrare, a
portofoliului de efecte comerciale de care dispune.

3.2. Creditul de mobilizare

A mobiliza o creanţă înseamnă a o transforma în bani înainte de scadenţă prin intermediul unei
bănci.15 Este vorba deci, de a transforma creanţe la termen în lichidităţi la vedre.
Creditele de mobilizare pot fi; credite de scont, credite pentru mobilizarea creanţelor
comerciale, credite pentru mobilizarea creanţelor asupra clienţilor externi, vânzarea creanţelor către
instituţii specializate, credite pentru stocuri, cesiunea sau amanetarea de creanţe.

15
Toma, M.; Alexandru, F.- op. cit., p.221
63
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

a) Creditul de scont. Creditul de scont constituie forma cea mai veche şi mai răspândită de
finanţare a activităţii curente a firmelor în economiile dezvoltate.16 Scontarea tratelor de către bănci
reprezintă achiziţionarea acestora în schimbul unei taxe de scont. În realitate, scontul nu este decât o
formă de credit şi nu o achiziţie reală de creanţe. Cel care a vândut trata şi a încasat banii rămâne
răspunzător de achitarea acesteia la scadenţă.
Practic, prin scontare se înţelege transmiterea către o bancă a unui efect comercial, prin
andosare ( gir ). Andosarea este operaţiunea prin care se efectuează transmiterea încasării unui efect
comercial prin înscrierea pe verso-ul documentului a formulei girului :”plătiţi la ordinul X“, după
care semnează transmiţătorul.17
Pentru a fi admise la scontare, efectele comerciale prezentate trebuie să se încadreze în limitele
unui plafon stabilit de bancă, care se numeşte plafon-trăgător sau autorizaţie globală de scont. Suma
maximă a acestui plafon se stabileşte în funcţie de cifra de afaceri a întreprinderii şi termenul mediu
al creditului client acordat de întreprindere terţilor.

Cifra de afaceri x numărul mediu de zile credit-client


Plafon-trăgător =
360

Suma dobânzii ΔD se stabileşte în funcţie de valoarea tratei V, rata dobânzii D şi timpul din
momentul prezentării la scontare şi până la scadenţă T.

V• D• T
ΔD=
100•360

Creditul de scont are avantajul că este cel mai puţin scump, dat fiind că banca este protejată
împotriva riscului de neplată prin dreptul cambial; de asemenea, linia de scont se obţine relativ uşor,
iar întreprinderea este desărcinată de grija recuperării creanţelor scontate deşi până la scadenţă ea
rămâne girant.
Drept inconveniente ale creditului de scont am putea aminti o oarecare lipsă de supleţe în
sensul că întreprinderea nu dispune totdeauna de portofoliu de efecte care să coincidă cu apariţia
necesarului de lichidităţi. De exemplu, este dezavantajos pentru întreprindere să sconteze o cambie de
100.000 cu scadenţă peste trei luni dacă resimte necesar de lichidităţi de 50.000 pe timp de o lună.

16
Cocriş, V.; Işan, V.- Economia afacerilor, vol II, Editura Graphix, Iaşi, 1995, p.302
17
Toma, M.; Alexandru, F.- op. cit., p. 222
64
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

b) Creditul pentru mobilizarea creanţelor comerciale. Spre deosebire de creditul de scont care
mobilizează efecte de comerţ individuale, creditul de mobilizare a creanţelor comerciale se acordă pe
baza unui ansamblu de creanţe grupate în cadrul unui bilet la ordin care se emite în conformitate cu
nevoile întreprinderii.
Creditul pentru mobilizarea creanţelor comerciale are rolul de a atenua carenţele creditului de
scont unde fiecare efect face obiectul unor operaţiuni independente, ceea ce prezintă greutăţi mai ales
în cazul întreprinderilor cu mai multe trate cu termene de plată şi suma mai greu de recuperat.
Sub aspect tehnic, este un credit de mobilizare întrucât întreprinderea prin scontare transformă
nişte drepturi de creanţă în lichidităţi primare, biletul la ordin fiind “mobilizat” la bancă. Biletul la
ordin regrupează creanţele emise într-o perioadă de 10-15 zile cu scadenţe individuale în jurul a 10
zile. Datele scadenţelor se selectează astfel încât să fie ordonate pe biletul la ordin din 10 în 10 zile.
Termenul minim de rambursare a creditului este de 10 zile şi nu poate depăşi 90 de zile.
Acest tip de credit se foloseşte în relaţiile băncii cu clienţii buni, întrucât presupune un risc mai
mare în cazul creditului de scont. Dacă în cazul scontului, tratele acceptate formează garanţia băncii,
în cazul creditului pentru mobilizarea creanţelor comerciale, tratele rămân în proprietatea clientului
bancar (furnizorul), ceea ce uşurează gestionarea de către acesta a creanţelor asupra terţilor.
c) Creditul pentru mobilizarea creanţelor asupra clienţilor din străinătate. Pentru a favoriza
exportul, banca centrală foloseşte o procedură de mobilizare a creanţelor asupra partenerilor străini,
stimulând băncile comerciale s-o utilizeze prin faptul că este de acord să resconteze aceste creanţe în
condiţii relativ avantajoase pentru acestea.
Operaţiunea se desfăşoară astfel: pentru mărfurile exportate, furnizorul emite un bilet la ordin
pe care-l scontează la banca sa comercială, obţinând în schimb un credit, la valoarea mărfurilor
exportate, din care poate să-şi achite alţi parteneri ; la rândul său, banca comercială foloseşte biletul
la ordin pentru a se refinanţa de la banca centrală prin rescont.
Spre deosebire de creditul de scont, acest tip de credit se poate acorda şi pe o perioadă mai
mare de 3 luni, ajungând până la 18 luni, transformându-se într-un credit pe termen mijlociu.
Costul acestui credit este avantajos, stimulând exportatorii în desfăşurarea activităţii lor
economice, întrucât li se oferă posibilitatea de a intra rapid în posesia contravalorii mărfurilor
exportate.
d) Vânzarea creanţelor către societăţi specializate. Anumite societăţi specializate în
operaţiuni financiare cumpără creanţele deţinute de diverşi întreprinzători, preocupându-se în
continuare, pe cont propriu, de reucuperare şi reducerea riscului de neplată din partea debitorilor.
Întreprinzătorii au avantajul că-şi recuperează creanţele prin vânzare, contra unui cost destul de
65
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

ridicat în schimbul căruia scapă de risc şi obţine lichidităţi imediate. De aceea, operaţiunea nu
reprezintă un credit propriu-zis, ci o vânzare-cumpărare de creanţe cu riscuri corespunzătoare. În
ţările unde se utilizează, operaţiunea se numeşte “factoring” sau “l’affeacturage”.
Operaţiunea de factoring reprezintă, aşadar, un transfer de risc de neplată, contra unei dobânzi
cedată de vânzător în schimbul obţinerii de lichidităţi imediate. Avantajele pentru întreprinderea care
vinde efectele către societatea specializată constau, pe de o parte, în recuperarea lichidităţilor şi
transferul de risc, iar pe de altă parte, în simplificarea gestionării contului clienţi.
e) Creditul pentru stocuri (warrants). Acestea sunt credite pe termen scurt, garantate cu
anumite stocuri de mărfuri. Întreprinderea care doreşte să obţină credite depune stocurile gajate în
anumite depozite generale sau antrepozite gestionate de societăţi private de sine stătătoare, pentru
care i se eliberează o “ recipisă warrant” şi care este de fapt, un titlu de credit, reprezentând totodată
un titlu de proprietate asupra stocurilor respective. Acest efect comercial se scontează la banca
comercială, obţinându-se un credit pe termen scurt. Băncile comerciale au posibilitatea, ulterior, să
resconteze recipisele warrant la banca centrală, pentru refinanţare.
În cazul unor produse greu depozitabile, există posibilitatea ca warrantul să poată fi utilizat fără
ca stocurile să poată fi plasate în depozite generale sau antrepozite, ci să rămână în custodia
întreprinderii, aceasta angajându-se să nu le vândă pe durata creditului.
În ţara noastră, întreprinderile care produc pentru export pot fi creditate pe stocuri destinate
exportului, care din motive obiective nu au putut fi expediate rămânând în custodia producătorilor.

3.3. Creditul de prefinanţare

Creditele de prefinanţare sunt specifice anumitor operaţiuni, cum sunt : finanţarea lucrărilor
publice, facilitarea exporturilor, respectiv acoperirea cheltuielilor efectuate de exportator până la
încasarea contravalorii de la partenerul străin, obligaţiuni pe cauţiune.

a) Creditul de prefinanţare a lucrărilor publice. Pentru a acoperi temporar necesităţile de plăţi


ale întreprinzătorilor care livrează mărfuri sau efectuează servicii şi lucrări de stat, anumite instituţii
financiare îşi propun ca scop să finanţeze cheltuielile aferente până în momentul încasării
contravalorii lor de la buget. Este vorba deci, de o prefinanţare a întreprinzătorilor care au relaţii
oneroase avantajoase cu statul, însă plăţile au caracter lent.

66
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

Întreprinderile care se prefinanţează de la instituţiile financiare înaintează cereri de credite şi se


stabilesc plafoane de credite până la concurenţa a 75-100 % din valoarea lucrărilor. Acordarea
efectivă a creditelor se realizează prin simpla prezentare a facturilor.
b) Creditul pentru prefinanţarea exporturilor urmăreşte încurajarea exporturilor ce se fac cu
comandă fermă sau fără comandă fermă : credit-cumpărător, credit-furnizor, credit pentru realizarea
de prototipuri ce urmează a fi prezentate la târguri şi expoziţii internaţionale, credit pentru
prospectarea pieţelor străine etc.
c) Obligaţiuni pe cauţiune. Astfel de credite pot fi acordate întreprinzătorilor de către
administraţia fiscală, care joacă rolul de bancher, sub forma amânărilor de la plata obligaţiunilor
fiscale ( taxe vamale, taxe pe valoarea adăugată etc.) şi care echivalează cu anumite împrumuturi.
Amânările se pot efectua pe un termen ce variază între 2-4 luni, dar pentru aceasta este necesară
cauţiunea unei bănci.
Deschiderea de credit depinde, aşadar, de acceptul de a da garanţia sa (cauţiunea) contra unui
comision, de documentaţia care motivează necesitatea amânării, precum şi de depunerea bilanţului la
administraţia financiară din care să rezulte solvabilitatea generală a întreprinderii.

3.4. Scadenţa şi rambursarea creditelor

Toate creditele pe termen scurt obţinute de agenţii economici se scadenţează şi urmăresc la


rambursare pe măsura utilizării şi valorificării stocurilor şi trecerii pe costuri a cheltuielilor
creditate.18
Pentru creditele de trezorerie, rambursabile din excedente de trezorerie, scadenţele se stabilesc
eşalonat, până la sfârşitul trimestrului curent şi numai în cazuri justificate se pot prelungi până în
trimestrul următor.
Creditele acordate prin conturi simple de împrumut se scadenţează în funcţie de termenele de
valorificare a stocurilor şi a altor active care au stat la baza acordării lor, fără a depăşi 90 de zile în
cazul creditelor pentru nevoi temporare şi 12 luni în cazul celorlalte credite de la acordare.
Scadenţele astfel stabilite, negociate şi acceptate de către agenţii economici şi bancă, se înscriu
în contractul de împrumut, respectarea lor fiind obligatorie pentru împrumutaţi.
Banca îşi rezervă dreptul de recuperare a creditelor înainte de scadenţă atunci când constată
înstrăinarea garanţiilor prezentate, utilizarea creditelor în alte scopuri decât acelea pentru care au fost

18
Toma, M.;Alexandru, F.- op.cit., p.218
67
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

contractate, păstrarea în condiţii necorespunzătoare a valorilor materiale aduse în garanţie sau în


cazul sustragerii debitorilor de la îndeplinirea obligaţiilor din contract.

3.5. Verificarea garanţiei creditelor

Controlul utilizării creditelor şi verificării garanţiilor materiale a acestora se efectuează de către


organele bancare atât faptic cât şi scriptic.

3.5.1. Verificarea faptică

Se realizează prin constatări la faţa locului asupra existenţei stocurilor constituite în garanţie,
calitatea acestora, condiţiile de păstrare, modul de utilizare în consum sau de valorificare. Controlul
se efectuează prin sondaj, de regulă la acordarea creditelor şi de fiecare dată când este necesar.
În situaţia în care la verificarea faptică se constată înstrăinarea garanţiilor prezentate, utilizarea
creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate , păstrarea în condiţii
necorespunzătoare a stocurilor aduse în garanţie banca poate dispune recuperarea creditelor
respective din încasările agenţilor economici înaintea altor plăţi.

3.5.2. Verificarea scriptică

Acest mod de verificare a garanţiei materiale a creditelor se efecuează lunar, pe baza datelor din
contabilitate, atât pentru creditele acordate prin conturi simple de împrumut, cât şi pentru cele de
trezorerie acordate prin contul curent. Cu această ocazie se urmăreşte identificarea activelor
imobilizate în mărfuri expediate şi neîncasate la termen, mărfuri refuzate de clienţi, debitori litigioşi,
avansuri nerecuperate la termen etc., precum şi a pierderilor, care se trec la credite restante la care se
aplică dobânzi majorate.

3.6. Creditarea societăţilor comerciale de stat şi a regiilor autonome

Societăţile comerciale cu capital de stat sau mixt şi regiile autonome se creditează pe termen
scurt prin contul curent şi prin conturi simple de împrumut. Banca Comercială Română acordă
următoarele tipuri de credite pe termen scurt : credite de trezorerie, credite pentru stocuri, cheltuieli şi

68
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

alte active constituite temporar din cauze justificate economic, credite pentru stocuri sezoniere,
credite pentru nevoi temporare.

3.6.1. Credite de trezorerie

Se acordă pentru acoperirea decalajului între totalul stocurilor şi cheltuielilor, pe de o parte, şi


totalul resurselor şi încasărilor , pe de altă parte. Ele se acordă în cont curent, prin care se efectuează,
de regulă, încasările şi plăţile societăţilor comerciale şi altor agenţi economici.
Volumul creditelor de trezorerie se stabileşte pe baza planului de trezorerie care se întocmeşte
de agentul economic la începutul trimestrului, pe baza datelor contabile din trimestrul anterior, a
programelor de activitate şi de desfacere potrivit contractelor şi comenzilor de aprovizionare şi
livrare, precum şi a altor documente din care să rezulte evoluţia raportului dintre totalul stocurilor şi
cheltuielilor, pe de o parte, şi totalul resurselor şi încasărilor, pe de altă parte, în perioada curentă.
Datele din planul de trezorerie sunt analizate şi verificate de către banca creditoare urmărindu-
se realitatea acestora, existenţa contractelor şi comenzilor de aprovizionare-desfacere, pe care se
fundamentează volumul de încasări şi cheltuieli stabilit. În finalul planului de trezorerie se determină
deficitul sau excedentul de trezorerie. Excedentul de trezorerie exprimă volumul creditelor care pot fi
rambursate în perioada curentă, iar deficitul de trezorerie indică volumul noilor credite de care poate
beneficia întreprinderea, înafară de cele obţinute în trimestrul anterior.

În practică, planul de trezorerie se întocmeşte astfel:

1. Stocuri, cheltuieli şi alte active conform bilanţului. . . . . . . . . . . . . . . .

din care : active imobilizate . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .


2. Cheltuieli necesare realizării desfacerilor în perioada curentă (plăţi pentru aprovizionări cu
mărfuri, materiale, combustibil, energie, reparaţii, amortizări, salarii, impozite, asigurări etc.) .....
.......
3. Total stocuri şi cheltuieli la sfârşitul trimestrului curent (1+2) .....
4. Capital de producţie (active circulante) .......................
5. Surse atrase ..............................................

69
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

6. Încasări în perioada curentă (din vânzarea mărfurilor, avansuri, aconturi, alte încasări) .....
.......................................
7. Credite bancare totale (existente anterior) ....................
din care : credite restante . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
8. Total resurse şi încasări ( 4+5+6+7 ) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
9. Deficit de trezorerie ( 3-8 ) ..................................
10. Excedent de trezorerie ( 8-3 ) . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Creditele de trezorerie se pun la dispoziţia agenţilor economici numai în urma negocierii cu


aceştia şi a semnării contractelor de împrumut în care se înscriu toate creditele de care beneficiază,
inclusiv cele provenite din trimestrele anterioare.
Întrucât în planul de trezorerie se au în vedere toate stocurile, cheltuielile şi activele existente în
sold la data ultimului bilanţ, rezultă că volumul total al creditelor de care beneficiază agentul
economic va fi egal cu suma creditelor acordate prin cont curent şi prin conturi simple de împrumut.

3.6.2. Credite pentru stocuri, cheltuieli şi alte active constituite temporar

Se acordă prin cont simplu de împrumut, din cauze justificate, pe baza cererilor şi
documentelor prezentate de agenţii economici. Este cazul creditelor acordate peste cele prevăzute în
planul de trezorerie. Din cererile prezentate de agenţii economici trebuie să rezulte clar obiectul
creditării, cauzele economice de constituire temporară a stocurilor respective, dacă au desfacerea
asigurată, termenele de valorificare şi deci, de rambursare pe această bază a acestor credite.

3.6.3 Credite pentru stocuri sezoniere

Creditele pentru stocuri sezoniere de mărfuri, materii prime şi produse de provenienţă agricolă
se acordă agenţilor economici prin cont simplu de împrumut, pe baza cererilor şi situaţiilor prezentate
la începutul fiecărui trimestru. Stocurile şi creditele aferente se deduc din planul de trezorerie. Din
acest cont simplu de împrumut, agenţii economici pot efectua plăţi pe măsura efectuării

70
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

aprovizionărilor. Scadenţele de rambursare se stabilesc în mod cert, în momentul acordării creditului,


în funcţie de previziunile privind valorificarea respectivelor stocuri sezoniere.

3.6.4 Credite pentru nevoi temporare

Aceste credite au în vedere acoperirea unor nevoi de fonduri peste cele rezultate din planul de
trezorerie, determinate de cauze obiective: primirea unor mărfuri din producţia internă sau din import
în avans sau în devans faţă de termenele contractate, cu condiţia ca mărfurile să aibă asigurată
desfacerea ; acumularea de stocuri în vederea participării la târguri, expoziţii, pentru dechiderea de
noi magazine, pentru schimbul de mărfuri cu alte ţări etc. Aceste credite se aprobă pe baza cererii
societăţii comerciale din care rezultă structura stocurilor pentru care se cer credite pentru nevoi
temporare, cauzele formării, valoarea lor, termenele la care se vor lichida şi prin urmare, se vor
rambursa creditele. Creditul se acordă pe o perioadă de timp de cel mult 90 de zile.
Creditele ce se acordă prin conturi simple de împrumut sunt negociabile, ca şi creditele de
trezorerie. Aceste credite, ca şi stocurile cu care sunt garantate nu se cuprind în planul de trezorerie.
Pentru toate creditele ce se acordă prin conturi simple de împrumut, banca verifică temeinic
documentaţiile prezentate de agenţii economici, inclusiv prin deplasarea inspectorilor bancari şi
constatarea la faţa locului a stocurilor respective, a cauzelor care le-au generat, existenţa
contractelor, a comenzilor şi a oricăror documente menite să convingă organul bancar că aceste
credite sunt garantate şi au asigurată rambursarea.
Acordarea creditelor prin conturi simple de împrumut se face numai dacă s-au utilizat integral
creditele de trezorerie acordate prin cont curent prin virarea sumelor, pe măsura necesităţilor, în acest
cont, din care se efectuează toate plăţile şi încasările agenţilor economici, cu excepţia creditelor
pentru stocuri sezoniere.
Pentru acordarea creditelor de trezorerie şi a creditelor în conturi simple de împrumut, banca
solicită garanţii asiguratorii din partea debitorilor şi care se pot constitui din :
• Întreg patrimoniul agentului economic ( bunuri mobile şi imobile ) , asupra căruia se
constituie dreptul de gaj al băncii ;
• Bunuri ce se procură sau se realizează din credite, asupra cărora dreptul de gaj al băncii se
constituie prin semnarea contractului de împrumut ;
• Cesiunea în favoarea băncii a drepturilor băneşti pe care beneficiarul de credite le are de
primit de la alte unităţi contractante ;
Scrisori de garanţie emise de bănci sau instituţii financiare şi de credit din ţară şi străinătate.
71
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

CAPITOLUL 4
Concluzii

Aspectele privind finanţarea prezintă o importanţă capitală pentru supravieţuirea şi dezvoltarea


întreprinderii. Aceasta datorită faptului că, în primul rând, întreprinderea trebuie să dispună de
lichidităţi pentru a putea face faţă datoriilor scadente în viitorul apropiat, asigurându-şi astfel
echilibrul financiar pe termen scurt şi, în al doilea rând, se pune problema realizării investiţiilor de
orice natură ( tehnologice, sociale, comerciale ) de către întreprindere, care duc la dezvoltarea
posibilităţilor acesteia. În acest caz este vorba de finanţarea dezvoltării pe termen mediu şi lung care
condiţionează creşterea rezultatelor în viitor şi menţinerea echilibrului financiar.
Astfel, finanţarea pe termen scurt vizează activele de exploatare a căror cuantum variază în
funcţie de creşterea sau descreşterea activităţii de la un an la altul, de la un trimestru la altul sau de la
un sezon la altul.

72
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

În cadrul finanţării pe termen scurt este necesar să se realizeze un echilibru ce presupune un


raport optim între necesarul de active circulante şi resursele de finanţare a acestui necesar. Cu cât
necesarul de active circulante poate fi satisfăcut cu un minim de resurse, cu atât activitatea
întreprinderii este mai eficientă, întrucât sunt imobilizate mai puţine fonduri. O eroare într-o decizie
pe termen scurt poate antrena pierderi ridicate, chiar încetarea de plăţi.
Nevoia de finanţare pe termen scurt poate fi acoperită din surse proprii( fond de rulment ), din
surse atrase ( datorii de exploatare ) şi în completarea acestora, din surse împrumutate pe termen
scurt ( credite de trezorerie ).
a) Fondul de rulment, ca sursă proprie de finanţare pe termen scurt, reprezintă surplusul de
resurse permanente, degajat din finanţarea pe termen lung a nevoilor permanente. Acest surplus
reprezintă o marjă de siguranţă pentru activitatea de exploatare a întreprinderii care beneficiază de o
sursă sigură de capital.
Din punct de vedere al conţinutului său, fondul de rulment poate fi de patru feluri: brut, net,
propriu şi străin.
În mod concret, fondul de rulment arată în ce msură activele circulante sunt finanţate din
fonduri proprii, respectiv din fonduri împrumutate. Cu cât gradul de finanţare din fonduri proprii este
mai mare, cu atât gradul de autonomie financiară este mai ridicat.
Mărimea optimă a fondului de rulment ar fi aceea necesară acoperirii nevoii de fond de
rulment, minimă şi permanentă.
Societatea comercială „Starsem „ S.A în perioada 2004 – 2006, a dispus de un fond de rulment
pozitiv şi crescător de la un an la altul.
Datorită faptului că societatea nu se îndatorează la termen, capitalul propriu este egal cu
capitalul permanent şi din acest motiv fondul de rulment net este acelaşi cu fondul de rulment
propriu, iar fondul de rulment străin este nul.
Necesarul de fond de rulment degajat de activitatea societăţii în anii 2004 şi 2005 a înregistrat o
valoare negativă, iar în anul 20061 a avut o valoare de aproximativ 125 milioane lei, valoare ce a
putut fi acoperită din fondul de rulment disponibil.
b) Resursele atrase ( datorii de exploatare ), sunt capitaluri atrase de la furnizori, buget,
salariaţi pe intervalul de la apariţia obligaţiilor de plată către aceştia şi până la plata lor efectivă.
Acestea reprezintă surse gratuite de capital şi, de aceea, se caută toate mijloacele legale ( uneori şi
ilegale ) de amânare a plăţii efective a lor.
Resursele atrase mai sunt cunoscute şi sub denumirea de pasive stabile, care se pot împărţi în
pasive stabile de gradul 1 şi pasive stabile de gradul 2.
73
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

Pasivele stabile de gradul 1 reprezintă datorii rezultate din salarii, impozitul pe salarii,
contribuţiile la asigurări sociale, datorii din consumul de energie, gaze naturale etc.
Pasivele stabile de gradul 2 cuprind datoriile faţă de furnizorii de materii prime, materiale,
piese de schimb, combustibil etc.
O resursă atrasă importantă pentru întreprindere o reprezintă creditul furnizor, ce apare în
momentul în care furnizorul acceptă să nu fie plătit în momentul livrării bunurilor şi prestării
serviciilor.
Termenul de acordare a creditului furnizor, în principiu, variază între 30 – 90 de zile dar în
practică este posibil să fluctueze. Astfel, creşterea duratei creditului furnizor peste nivelul existent în
sectorul de activitate în care acţionează furnizorul, se poate datora îmbunătăţirii solvabilităţii
clienţilor şi creşterii numărului de comenzi care provin de la aceştia.
Reducerea duratei creditului furnizor poate fi conseciţa unor aspecte negative cât şi pozitive. Ca
aspect negativ, reducerea duratei se datorează înrăutăţirii situaţiei financiare a clientului pe care
furnizorul o constată, şi îşi ia măsuri de prevedere reducând durata creditului.
Ca aspect pozitiv, reducerea duratei creditului furnizor se datorează îmbunătăţirii solvabilităţii
clientului şi, prin urmare, acesta îşi poate onora obligaţiile de plată la timp, nemaidorind amânări din
partea furnizorului.
Pentru realizarea echilibrului financiar pe termen scurt al întreprinderii, creditul furnizor trebuie
corelat cu creditul clienţi, astfel încât să existe un decalaj de plăţi superior decalajului de încasări
( plăţile să se facă după încasări ). Întreprinderea trebuie să încaseze mai întâi creanţele provenite de
la clienţi, pentru ca ulterior să-şi poată onora datoriile, în cuantumul şi la termenul stabilit, faţă de
furnizori
În cadrul „Starsem „ S.A. P Neamţ , cea mai mare parte a resurselor atrase, utilizate pentru
finanţarea nevoilor pe termen scurt, sunt reprezentate de resursele atrarse de la furnizori.
Asemenea multor agenţi ecenomici din economia românească, „Starsem „ S.A. P Neamţ, are o
poziţie favorabilă întârzierilor de plăţi şi nefavorabilă faţă de încasări, ca urmare a resurselor
financiare limitate. Totuşi, ca urmare a desfăşurării ciclului de exploatare, societatea este deseori
pusă în situaţia de a acorda amânări de la plata clienţilor, rezultând astfel creditele clienţi.
Având în vedere că decalajele dintre încasări şi plaţi încetinesc viteza de rotaţie a capitalurilor
şi micşorează rentabilitatea întreprinderii, „Starsem „ S.A. încearcă să-şi motiveze clienţii să
plătească pe loc şi în numerar contravaloarea bunurilor şi serviciilor, acordându-le în acest sens un
discount de 5 % .

74
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

c) Resursele atrase. Dacă cele două tipuri de resurse, proprii şi atrase, sunt insuficiente pentru
finanţarea ciclului de exploatare, întreprinderea apelează la credite bancare pe termen scurt ce pot
lua forma creditelor de trezorerie sau de scont.
Necesarul creditelor de trezorerie se stabileşte trimestrial conform planului de trezorerie, ca
diferenţă între soldul stocurilor şi cheltuielilor, pe de o parte, şi totalul resurselor proprii, atrase şi
încasărilor, pe de altă parte.
Deficitul de trezorerie, care apare atunci când necesarul de resurse depăşeşte resursele proprii
şi atrase, va fi acoperit prin solicitarea de noi credite ( dacă plafonul convenit de bancă permite ) în
trimestrul respectiv, peste nivelul celor aflate în sold în trimestrul anterior.
Excedentul de trezorerie reprezintă volumul creditelor care urmează a se rambursa în
trimestrul următor, şi apare în situaţia în care necesarul de resurse este mai mic decât volumul
resurselor aflate la dispoziţia întreprinderii.
Ponderea cea mai însemnată în costul creditelor pe termen scurt o deţine dobânda, care
reprezintă preţul capitalului împrumutat. Nivelul dobânzii diferă în funcţie de conjunctura
economică, de cererea şi oferta de capitaluri de îmrpumut.
Costul creditului pe termen scurt nu se limitează numai la rata dobânzii, deşi aceasta reprezintă
elementul principal, ci trebuie luate în considerare şi diverse comisioane şi taxe percepute de bănci în
funcţie de risc, de calitatea garanţiilor oferite de debitori, de bonitatea acestora, precum şi de
posibilitatea de refinanţare a băncilor.

Dintre factorii care influenţează nivelul dobânzii putem menţiona :


• Rata dobânzii practicată pe piaţa monetară este factorul determinant al nivelului
dobânzilor la creditele pe termen scurt.
• Riscul bancar şi calitatea garanţiilor oferite de debitori.
· Posibilităţile de refinanţare ale băncilor.
Verificarea garanţiei creditelor poate fi realizată prin două metode şi anume:
a) Verificarea faptică
Se realizează prin constatări la faţa locului asupra existenţei stocurilor constituite în garanţie,
calitatea acestora, condiţiile de păstrare, modul de utilizare în consum sau de valorificare. Controlul
se efectuează prin sondaj, de regulă la acordarea creditelor şi de fiecare dată când este necesar.
b) Verificarea scriptică

75
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

Acest mod de verificare a garanţiei materiale a creditelor se efectuează lunar, pe baza datelor
din contabilitate, atât pentru creditele acordate prin conturi simple de împrumut, cât şi pentru cele de
trezorerie acordate prin contul curent.
Politica de îndatorare pe termen scurt priveşte decizia întreprinderii cu privire la raportul dintre
datorii şi fonduri proprii.
Îndatorarea influenţează asupra rentabilităţii, la prima vedere în mod negativ, întrucât dobânzile
aferente măresc costurile şi micşorează profitul.
Însă, în realitate, dacă rata rentabilităţii este mai mare decât rata dobânzii, îndatorarea are o
influenţă pozitivă asupra rentabilităţii şi sporeşte avuţia întreprinderii.
Societatea comercială „Starsem „ S.A. P Neamţ beneficiază de credit pe termen scurt acordat
de către Banca Comercială Română, sucursala Neamţ, sub forma unei linii de credit. Valoarea
maximă a liniei de credit de care dispune societatea este de 5.5 miliarde lei.
Costul acestei linii de credit este format din rata dobânzii şi alte comisioane bancare. Astfel,
rata dobânzii se aplică la creditul zilnic acordat de B.N.R., pentru a acoperi diferenţa dintre soldul
disponibil existent în contul societăţii deschis la sucursala B.N.R. şi limita maximă de 5.5 miliarde
lei. Rata dobânzii a evoluat lunar în funcţie de politica băncii, în intervalul de 24% – 32%.
În condiţiile financiare actuale şi a celor previzionate, firma poate respecta cu uşurinţă graficul
de rambursare. Costul acestui credit (cheltuiala cu dobanda) nu este unul impovărător pentru firmă, el
urmaâd a fi acoperit din veniturile rezultate din desfăşurarea activităţii curente şi a celei pentru care
se solicită creditul.
Pentru desfăşurarea în continuare a activităţii generatoare de venituri în bune condiţii,
recomandarea este de a se respecta disciplina financiar-contabila şi fiscală.

În cadrul economiei de piaţă, creditele pe termen scurt de care pot beneficia agenţii economici
sunt următoarele :
- Creditul de trezorerie. Denumit şi credit cu caracter general, creditul de trezorerie se acordă
de către bancă în cazul deficitului de trezorerie, fără alte garanţii deosebite, în vederea acoperirii
plăţilor curente. Creditele de trezorerie sunt de mai multe feluri. După obiectul lor, ele se pot împărţi
în: credite pentru facilităţi de casă, credite sezoniere, credite de legătură, credite pe termen foarte
scurt, credite pentru mobilizarea efectelor comerciale.
- Creditul de mobilizare. Acesta poate fi: credit de scont, credit pentru mobilizarea creanţelor
comerciale, credit pentru mobilizarea creanţelor asupra clienţilor externi, vânzarea creanţelor către
instituţii specializate, credit pentru stocuri, cesiunea sau amanetarea de creanţe.
76
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

- Creditul de prefinanţare. Creditele de prefinanţare sunt specifice anumitor operaţiuni, cum


sunt : finanţarea lucrărilor publice; facilitarea exporturilor, respectiv, acoperirea cheltuielilor
efectuate de exportator până la încasarea contravalorii de la partenerul străin; obligaţiuni pe cauţiune.

BIBLIOGRAFIE :

Buglea, A., Lorant, E., Evaluarea întreprinderii; Teorii şi studii de caz , Ed. Marineasa,
Timişoara, 2001
Bran, P., Finanţe internaţionale, Ed. Economică, Bucureşti, 1997
Cocriş, V., Işan, V., Economia afacerilor, vol.II, Ed.Graphix, Iaşi, 1995
Giurgiu, A., Mecanismul financiar al întreprinderii, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1995
Halpern, P., Finanţe manageriale, Ed. Economică, Bucureşti, 1998
Herbei, M., Mazuru, L., Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Mitron, Timişoara, 2000
Hoanţă, N., Finanţele firmei, Ed. Continent, Bucureşti, 1996

77
Fundamentarea deciziei de creditare pe termen scurt a întreprinderii

Manolescu, G., Politici economice; concepte, instrumente, experienţe, Ed. Economică,


Bucureşti, 1997
Neagoe, I., Finanţele întreprinderii, Ed.Ankarom, Iaşi, 1997
Nişulescu, I., Finanţarea şi reorganizarea întreprinderii, Ed. Infomedia, Bucureşti, 1999
Radu, M., Munteanu, M ., Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Moldova, Bacău,
1999
Răscoleanu, I., Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Focus, Petroşani, 2002
Sandu, G., Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Universităţii, Suceava, 2000
Stancu, I., Finanţe, Ed. Economică, Bucureşti, 2002
Toma, M., Alexandru, F., Finanţe şi gestiunea financiară, Ed. Economică, Bucureşti, 1998
Turliuc, V., Dimensiunea financiară a întreprinderii, Ed. EcoArt, Iaşi, 1995
Vasile, I., Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1999
Vintilă, G., Gestiunea financiară a întreprinderii, Ed.Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
2000

78