Sunteți pe pagina 1din 1

PERSPECTIVA NARATIVĂ (PUNCT DE VEDERE NARATORIAL/ VIZIUNE/

FOCALIZARE) – poziţia (unghiul) din care sunt prezentate evenimentele, situaţiile, întâmplările
narate; se află în relaţie de interdependenţă cu tipul naratorului şi presupune unul dintre cele trei
tipuri esenţiale de raportare a naratorului (eu) la personaj (el);

1.Dacă naraţiunea se face la persoana a III-a (heterodiegetică), naratorul este omniscient


(atotştiutor), omniprezent, obiectiv, neutru, detaşat, impersonal, neimplicat, creditabil, ştie mai
mult decât ştiu personajele (N>P); viziune ,,dindărăt” (par derriere), punct de vedere auctorial
(adica prezinta punctul de vedere al autorului), focalizare zero.
Ex. Naratorul din Enigma Otiliei, de G. Călinescu

2.Dacă naraţiunea se face la persoana I (autodiegetică, când naratorul este protagonist), naratorul
este subiectiv, implicat, necreditabil, ştie tot atât cât ştie şi personajul (N=P), îi cunoaște
gândurile, trăirile, viziune ,,împreună cu” (avec), punct de vedere actorial, focalizare internă.
Ex. Ștefan Ghiorghidiu din ”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, de Camil
Petrescu,Allan din ”Maitreyi”, de Mircea Eliade

3. Există și narațiune la persoana I (homodiegetică, când naratorul relatează la persoana I,dar din
postura de martor,fără a-și exprima punctual de vedere subiectiv și fără a cunoaște gândurile,
celorlalte personaje, actor-martor sau ascultător).În acest caz, viziunea este ,,dinafară” (du
dehors), punct de vedere neutru, focalizare externă, când naratorul ştie mai puţin decât
personajele sale (N<P), în proza secolului al XX-lea, mai rar întrebuinţată; naraţiunea este
relatată de un martor care povesteşte doar ce a putut vedea şi auzi, fără a putea cunoaşte
nemijlocit gândurile şi sentimentele personajelor principale, deci fără ele toate s-ar fi putut
întâmpla.De obicei, este personaj secundar.
Ex. musafirul din Vizită, de I.L. Caragiale sau naratorul Ienache coropcariul din Hanu Ancuţei
de M. Sadoveanu;