Sunteți pe pagina 1din 2

SUBIECTUL I

A. 1. Sensul secvenței „decât în parte ” este „parțial”. Nelli mărturisește că


personajul lui Dostoievski a convins-o doar în mică măsură să se îndepărteze de
starea acestora/personajelor.

2. Personajele din roman sunt prințul Mîșkin, Nastasia Philipovna și Aglae.

3. Efectul pe care îl are lectura romanului asupra lui Nelli este unul negativ,
deoarece Nelli resimte o senzație de greutate sufletească: „Senzația pe care am
simţit-o în decursul lecturii a fost aceea de chin, înăbușire, apăsare.”

4. Nelli îl încurajează pe Dinu și crede că impasul creator va fi depășit odată cu


trecerea timpului și acumularea unei experiențe diverse de viață. Acesta nu
trebuie să renunțe la roman, căci viața îi va îmbogăți sufletul și îi va spori
capacitatea de înțelegere.

5. Nelli este sinceră, deoarece își dezvăluie cu ușurință sentimentele și, în același
timp, este generoasă și atentă la nevoile lui Dinu, încurajându-l în demersul
creator.
Nelli este o cititoare pasionată, hotărâtă să îl încurajeze pe Dinu, extrem de
sensibilă, cu un spirit analitic bine dezvoltat. Crede în puterea experienței de
viață și de lectură. De asemenea, are sentimente de afecțiune profundă pentru
Dinu.

B.

Cititul reprezintă o metodă de evadare din cotidian și, totodată, un portal spre o
lume imaginară, un mijloc de relaxare./
A citi înseamnă a evada din realitate, a te transpune într-un univers imaginar,
propriu lumii create de către scriitor și percepute subiectiv de cititor.
Consider că lectura este o modalitate de a te detașa de realitate, de a trăi o altă
viață prin prisma personajelor, de a împrumuta stări, idei și sentimente.

În primul rând, lectura o ajută pe Nelli să uite de vremea mohorâtă și să devină


parte a poveștii lui Dostoievski. Alături de Mîșkin, Nastasia și Aglae simte apropierea de
iad, greutatea sufletească, nesiguranța, întemnițarea sufletului: „deseori simțeam nevoia
să deschid fereastra și să respir cât mai mult aer.”
De asemenea, momentul lecturii nu este întâmplător: Nelli citește cartea în timpul celui
de Al Doliea Război Mondial, ca o încercare de evadare dintr-un timp nefast. Realitatea
exterioară influențeză starea de spirit a cititoarei: „senzația pe care am simţit-o în decursul
lecturii a fost aceea de chin, înăbușire, apăsare.”

În al doilea rând, lectura a fost întotdeauna un spijin, o cale de îndepărtare de


realitate, atât pentru cititor, cât și pentru personajele unor opere literare. Astfel,
personajul-narator din „Romanul adolescentului miop” se izola de lume în mansarda sa,
devenită spațiu al lecturii, al redescoperirii de sine.
Pentru mine, cartea care mă apropie de copilărie, de un timp lipsit de griji și plin
de bucurie, este „Micul Prinț”, deoarece nevoia de prieteni, de aventură și de cunoaștere
trebuie să ne însoțească mereu. Trăim atâtea vieți câte cărți citim, consideră Nicolae
Manolescu, așadar, putem deveni nemuritori prin lectură.

În concluzie, cărțile sunt un nou univers care poate completa lumea reală, în care
ne putem cufunda la nevoie, găsind sprijin și, uneori, soluții pentru problemele noastre
de zi cu zi. Lumea reală și lumea ideilor conferă lecturii caracter gnomic, descătușează
sufletul și mintea.

SUBIECTUL II

Ciornă: relația dintre ideea poetică și mijloacele artistice


- Mărcile eului liric
- Mod de expunere
- Figuri de stil
- Imagini artistice
- Simboluri
- Titlu
- Tema/teme
- Motive literare

Poet simbolist, George Bacovia, surprinde în poeziile sale condiția nefericită a


creatorului, care se simte captiv într-un univers incapabil să îl înțeleagă.
Poezia „Pălind” descrie prin monolog liric sentimentele de nevroză și apăsare
sufletească ale eului liric, evidențiat în text prin mărci lexico-gramaticale specifice: verbul la
persoana I „sunt” și pronumele personal „mi”. Acesta se definește în versurile refren „sunt
solitarul pustiilor piețe” și „ tovarăș mi-i râsul hidos, și cu umbra”. Muzicalitatea este
funebră, iar imaginarul poetic se construiește în jurul motivelor literare cu valoare de simbol:
„solitarul” și „umbra”.

Tema poeziei este condiția nefericită a creatorului, universul nocturn fiind cadrul care
accentuează nevroza dusă către nebunie. Imaginile artistice sunt preponderent vizuale: „Cu
tristele becuri cu pală lumină ”, „sunt solitarul pustiilor piețe”. Epitetele în inversiune dezvăluie un
spațiu al singurătății absolute: „pustiilor”, tristele”, „pale”.
În concluzie, poezia „Pălind” evidențiază un univers închis, un spațiu al claustrării, al
solitudinii care apropie cititorul de neant, căci umbra este dublul, iar dublul eului liric înseamnă
moarte.