REFERAT BIOCHIMIE

Anculescu Antonela,
Anul II, Grupa F1
Teme:

1.Metode de separare a amestecurilor de substante.

2.Metode de purificare a substantelor chimice.
3.Proteine si aminoacizi. Surse de proteine. Rol biologic.
4.Conceptul de indice glicemic. Forme de prezentare in farmacii pentru fructoza si glucoza
5.Importanta lipidelor in alimentatie. LDL si HDL.
6.Vitamine. Surse. Rol biochimic si fiziologic. Forme de przentare in farmacii (combinatii de
vitamine si contraindicatii).
7.Enzime digestive. Hormoni estrogeni. Prezentare in farmacii (tratamente de substitutie). Evaluare.
8.Rolul enzimelor in etapele digestiei (bucala, gastrica, intestinala). Bolile metabolismului glucidic.
9.Tulburari ale metabolismului proteic si lipidic. Cai comune de metabolizare a alimentelor.
Calcul: -Metabolism bazal.
-Greutatea ideala.
-Indice de masa corporala.
-Numarul de calorii arse.
10.Exemple de PH-metre, spectrofotometre, cromatografe si electroforeze utilizate in laboratoare
medicale si de revolutie (colaje de imagini, mod de lucru, curbe de etalonare).
11.Analize medicale si valori normale. Analiza grupelor de sange. Sistemul OAB. Sistemul RH.
12.Explorarea secretiilor digestive. Tehnici de ionometrie.
13.Analize de urina. Examenul fizic al urinei. Examenul chimic al urinei.
 1. Metode de separare a amestecurilor de substante

Separarea – metoda prin care se obţin substanţe în stare pură dintr-un amestec. Caracterizarea
unui compus organic incepe intotdeauna cu stabilirea compozitiei sale. In vederea acestui scop,
compusul organic studiat este mai intai izolat din mediul in care a aparut (mediul de reactie) si apoi
purificat pentru indepartarea oricaror urme de substante straine. Izolarea si purificarea compusilor
organici se poate face cu o gama larga de metode fizice, fizico-chimice, chimice si biochimice.
Alegerea metodei de separare sau purificare se face in functie de proprietatile substantelor aflate in
amestec, mai precis de caracteristicile fizico-chimice ale acestora.

Decantarea – operaţia de separare a unui solid dintr-un amestec eterogen solid – lichidul se
foloseste cand densitatea solidului este mai mare decat a lichidului. In practica, decantarea este
folosita pentru obţinerea apei potabile din ape naturale, pentru purificarea sarii extrase din salina
sau pentru obţinerea aurului si a argintului din minereu, in decantoare speciale.

Filtrarea –este operatia de separare a unui solid dintr-un amestec eterogen solid – lichid,
cu ajutorul unor mase poroase, permeabile numai pentru lichid. Se utilizeaza cand densitatea
solidului este mai mica sau egala cu a lichidului. Lichidul care trece prin hartia de filtru se numeste
filtrat. In practica, filtrarea este folosita pentru obtinerea apei potabile. Ca materiale filtrante se
folosesc straturi successive de pietris si nisip. Exista si filtre de aer folosite pentru purificarea
aerului.

Cristalizarea- trecerea unei substante solide din solutie in stare cristalina; cristalul este un corp
solid, omogen, cu forma geometrica definita, marginit de suprafete plane. In practica, metoda
cristalizarii este folosita pentru obtinerea zaharului din trestie de zahar si pentru obtinerea sarii de
bucatarie din apa marii. Cristalizarea nu se foloseste in cazul lichidelor inflamabile. Cristalizarea
poate avea loc in adancul Pamantului prin modificarea magmei formandu-se roci magmatice (granit,
bazalt).
Bibliografie:

http://www.cursuri-online.info/

http://documents.mx/

www.scribd.com

http://documents.tips
 2.Metode de purificare a substantelor chimice

 
Recristalizarea - substanţele organice pe care le obţinem prin sinteză sau cele extrase din produsi
naturali sunt amestecuri complexe din care izolăm, de obicei, componentul care ne interesează.
Pentru a avea un compus unitar, este necesar să-l separăm de impurităţile ce-l însoţesc sau de alte
substanţe care ne interesează în mod egal. Se pune problema separării amestecului de substanţe în
substanţe chimice individuale pure. Pentru a realiza acest aspect, avem la îndemână două metode de
separare eficiente: recristalizarea si distilarea.
  Principii generale.
  Metodele de purificare depind de starea de agregare a componentelor ce se separă
din amestecul respectiv. Purificarea substanţelor solide se face, de obicei, folosind diferenţa de
solubilitate a substanţei respective într-un dizolvant dat, la cald si la rece si anume substanţa se
dizolvă în cantitate mai mare la cald, iar prin răcire precipită cantitativ. Un factor esenţial în
recristalizare este alegerea solventului. Acesta trebuie să îndeplinească o serie de condiţii, ca de
exemplu: să dizolve o cantitate de substanţă mai mare de substanţă la cald, decât la temperatura
obisnuită. Deoarece la dizolvarea unei substanţe pentru recristalizare, lichidul se încălzeste la
fierbere, la alegerea solventului trebuie avut în vedere ca punctul său de fierbere să fie mai coborât
decât punctul de topire al suubstanţ ei de purificat. În caz contrar, substanţa se poate separa sub
formă de ulei, ceea ce dăunează purificării. Solvenţii de laborator uzuali sunt : apa, alcoolul etilic,
alcool metilic, eter etilic, benzenul, cloroformul, sulfura de carbon, tetraclorura de carbon etc.

Sublimarea - transformarea unei substanţe din stare solidă în stare de vapori. Sublimarea poate
avea loc atât la temperatura camerei – mai lent, cât si la temperatură ridicată, prin încălzirea
substantei – mai rapid. Unele substanţe solide pot fi purificate datorită proprietăţilor de a se
transforma direct din stare de vapori în stare solidă. Această proprietate poartă numele de sublimare.
Substanţele rezultate prin sublimare sunt foarte pure. La cele mai multe substanţe, punctul de
sublimare se găseste deasupra punctului de topire si substanţa se topeste înainte de a sublima. Pentru
unele substanţe, punctul de sublimare este mai scăzut decât cel de topire. (naftalină, iod).

Extracţia cu solvenţi - este o operaţie cu multiple aplicaţii la purificarea substanţelor solide sau
lichide.Operaţia constă în dizolvarea, cu ajutorul solvenţilor, a uneia sau a mai multor substanţ
e dintr-un amestec. Extracţia se bazează pe diferenţa de solubilitate a componentelor amestecului
într-un anumit solvent. Pentru efectuarea extracţiei, se alege de obicei un solvent care să dizolve una
din componentele amestecului, iar soluţia se separă de componenta insolubilă cu ajutorul unei pâlnii
de separare, prin filtrare, sau cu ajutorul unui aparat de extracţie.
  Solvenţii cei mai utilizaţi pentru extracţie sunt: eterul etilic, eterul de petrol benzenul,cloroformul,
tetraclorura de carbon, etc.
 Distilarea - operatia de separare a componentilor dintr-un amestec omogen de lichide, prin
fierbere urmata de condensare. Aceasta metoda de separare este utilizata la obtinerea alcoolului si in
prelucrarea titeiului in rafinarii pentru obtinerea benzinei, petrolului lampant si a motorinei.

Uscarea - este o operaţie frecvent utilizată, ce are ca scop îndepărtarea umidităţii

substanţelor obţinute în laborator prin sinteză, fără ca acestea sa sufere transformări. Operaţia de
uscare se poate face la temperatura mediului ambient si la cald.

Calcinarea- in analiza calitativă se face calcinarea reziduurilor, în vederea îndepărtării sărurilor de

amoniu sau a distrugerii unor substanţe sau impurităţi organice. Operaţia se execută
în capsule sau creuzete de porţelan, prin încălzire direct la flacăra becului de gaz. După răcire,
reziduul se reia cu apă sau cu o soluţie acidulată, în funcţie de împrejurări.
 3.Proteine si aminoacizi. Surse de proteine. Rol biologic

PROTEINELE
Proteinele sunt, din punct de vedere chimic compusi macromoleculari naturali, cu structura
polipeptidica, care prin hidroliza formeaza aminoacizi. Ele contin pe langa carbon, hidrogen, oxigen,
azot, sulf, potasiu si alti halogeni. Alaturi de glucide si lipide, proteinele furnizeaza energie pentru
organism, dar ajuta si la refacerea tesuturilor lovite. Pe langa acestea, ele intra in structura tuturor
celulelor, si ajuta la cresterea si refacerea celulelor. Unii hormoni contin proteine, acestia avand rol
in reglarea activitatii organismului. Participa la formarea anticorpilor , ajutand la debarasarea de
toxine si microbi. Formarea unor enzime si fermenti necesita prezenta proteinelor. Si nu in ultimul
rand, ele participa laformarea dioxidului de carbon, a apei, prin aportul energetic rezultat din arderea
lor.
Clasificarea proteinelor
1.Dupa sursa de provenienta :
-proteine de origine vegetala
-proteine de origine animala
2. Dupa solubilitatea in apa si in solutii de electroliti :
- insolubile (fibroase)
- solubile (globulare)
3. Dupa produsii rezultati la hidroliza totala :
-proteine propriu-zise
-proteine conjugate sau proteide
Proteinele fibroase se gasesc in organismul animal in stare solida si confera tesuturilor rezistenta
mecanica (proteine de schelet) sau protectie impotriva agentilor exteriori.
KERATINELE- proteinele din epiderma, par, pene, unghii, copite si coarne, se disting printr-un
continut mare de sulf. Keratinele sunt insolubile in apa atat rece cat si calda, precum si in solutii
saline. Din cauza aceasta keratinele prezinta o mare inertie fata de agentii chimici, precum si fata de
enzime.
FIBROINA, componenta fibroasa din matasea naturala, se gaseste in acest material inconjurata
cu o componenta amorfa, cleioasa, sericina, care reprezinta cca. 30 % din greutatea totala. In cele
doua glande ale viermelui de matase, proteinele sunt continute sub forma de solutie concentrata,
vascoasa.
COLAGENUL, este componenta principala a tesuturilor conjunctive, tendoanelor,
ligamentelor, cartilajelor, pielii, oaselor, solzilor de peste. Exista numeroase varietati de colagen.
Colagenul are o compozitie deosebita de a keratinei si fibroinei, caci este bogat in glicol, prolina si
hidroxiprolina, nu contine cistina si triptofan. Prin incalzire prelungita cu apa, colagenul intai se
imbiba apoi se dizolva transformandu-se in gelatina sau clei.
 ELASTINA constituie tesutul fibros, cu o elasticitate comparabila cu a cauciucului, a arterelor
si a unora din tendoane, cum este de exemplu tendonul de la ceafa boului. Elastina nu se transforma
in gelatina la fierbere cu apa si este digerata de tripsina. Ca si colagenul, fibrele de elastina sunt
compuse din aminoacizi simpli, mai ales leucina, glicocol si prolina. In regnul vegetal nu se gasesc
proteine fibroase; functia lor este indeplinita in plante de celuloza. Proteinele fibroase se dizolva
numai in acizi si baze concentrate, la cald, dar aceasta dizolvare este insotita de o degradare a
macromoleculelor; din solutiile obtinute nu se mai regenereaza proteina initiala. Proteinele fibroase
nu sunt hidrolizate de enzimele implicate in digestie si deci nu au valoare nutritiva.Proteinele
solubile sau globulare apar in celule in stare dizolvata sau sub forma de geluri hidratate. Ele au
insusiri fiziologice specifice si se subimpart in albumine si globuline.
Albuminele sunt solubile in apa si in solutii diluate de electroliti (acizi, baze, saruri), iar
globulinele sunt solubile numai in solutii de electroliti.
Exemple de proteine solubile:
- albuminele din oua
- caseina din lapte
- globulinele si albuminele din sange (hemoglobina, fibrinogenul)
- proteinele din muschi (miogenul si miosina)
- proteinele din cereale (gluteina din grau, zeina din porumb)
- proteinele produse de virusi (antigeni) si bacterii
- anticorpii
- nucleoproteidele
- enzimele
- hormonii proteici (insulina)

AMINOACIZII
Aminoacizii sunt combinatii organice care contin in molecula una sau mai multe grupe amino si
una sau mai multe grupe carboxil. Dupa structura, aminoacizii se impart in doua mari categorii :
aminoacizii alifatici si aminoacizii aromatici.
La aminoacizii alifatici, grupele functionale sunt legate de o catena alifatica, chiar daca in
molecula exista un nucleu aromatic; la aminoacizii aromatici, grupele functionale sunt legate de un
ciclu aromatic. Dintre aminoacizii alifatici cei mai importanti sunt alfaaminoacizii, adica acei
aminoacizi care contin grupele functionale legate de acelasi atom de carbon. Ei sunt produse de
hidroliza proteinelor si peptidelor. Se deosebesc mai multe categorii de alfaaminoacizi alifatici:
aminoacizi monocarboxilici, aminoacizi dicarboxilici, hidroxiaminoacizi, tioaminoacizi,
diaminoacizi heterociclici. Aminoacizii sunt substante incolore, cristalizate, avand puncte de topire
cu mult mai inalte decat cele ale acizilor corespunzatori.
Deoarece se descompun la temperatura de topire, aminoacizii nu se pot distila. Ei sunt insolubili
in apa si greu solubili sau insolubili in alcooli si eteri. Multi aminoacizi au gust dulce. Proprietatile
chimice ale aminoacizilor sunt determinate , in primul rand de existenta grupelor functionale din
molecula. Avand concomitent o grupa -COOH si o grupa -NH2, molecula de aminoacid are atat
caracter acid , cat si caracter bazic, adica poate forma saruri atat cu acizii , cat si cu bazele.
Aminoacizii sunt deci amfoteri. In solutie, aminoacizii sunt disociati cu formare de amfioni
(ionibipolari). Acestia se comporta diferit, dupa pH-ul mediului. Daca mediul este acid, aminoacidul
se comporta ca un cation. Sub actiunea curentului electric el migreaza spre catod. Daca mediul este
bazic, aminoacidul se comprota ca un anion. Sub actiunea curentului electric el migreaza spre anod.
Ca urmare a acestei comportari, daca in solutia unui aminoacid se adauga un acid sau o baza, pH-ul
solutiei nu se modifica mult. De aceea aminoacizii sunt folositi ca solutii tampon.
Aminoacizi mai importanti:
 Glicocolul sau glicina, adica acidul aminoacetic se poate obtine prin hidroliza gelatinei sau prin
hirdoliza acidului hipuric. Pentru sinteza glicocolului se trece amoniac asupra acidului
monocloracetic. Fiind singurul aminoacid alifatic natural, care nu are un atom carbon asimetric, el
este lipsit de activitate optica. Glicocolul este o substanta care se topeste la 232-236 C; are gust
dulceag si este foarte solubil in apa. Acidul azotos il transforma in acidul glicolic.
L (+)-Alanina poate exista sub 3 forme : doi enantiomeri si un racemic. In stare combinata se
gaseste in diferite proteine, cum sunt cazeina, gelatina, dar mai ales fibroina ( din matase). Beta
alanina se gaseste in natura drept component al acidului pantotenic, care este o vitamina din
complexul B, reprezentand unul din factorii de crestere. Este singurul vbeta-aminoacid existent in
natura.
L (+)-Valina apare in cantitati mici in albusul de ou. In timpul fernmentatiei alcoolice trece in
izobutanol.
L (-)- Leucina se gaseste impreuna cu glicocolul in produsele de descompunele a proteinelor:
albumine, cazine etc. La descompunerea albuminelor, pe langa leucina rezulta si L (+)-izoleucina.
Fermentatia acestor doi aminoacizi, sub influenta drojdiei de bere, duce la formarea alcoolilor
amilici, acestia avand un atom de carbon mai putin decat aminoacizii initiali.
Acidul L (+)-aspariagic si acidul L (+)-glutamic au fost obtinuti pentru prima data prin hidroliza
monoamidelor. Acidul glutamic poate fi obtinut si prin sinteza. Ambii acizi au rol important in
metabolismul proteinelor. Acidul L(+)-asparagic are o functie similara la formarea aminoacizilor in
plante.
L (-)-Serina este un component al matasii. (+-)-Serina a fost sintetizata din glicolaldehida si acid
cianhidric in prezenta de amoniac.
L (-)-Tirosina este un component aproape al tuturor proteinelor. In organism poate fi transformat
enzimatic pana la adrenalina .Sunt si alte cai de transformare a tirosinei in organism.
L (-)-Cisteina este un produs de hidroliza a unor proteine. Ea se poate transforma intr-o disulfura.
Cistina este pe langa metionina, principala sursa de sulf din proteine. Cheratina din par contine multa
cistina.
L (-)-Metionina apare in multe proteine, mai ales in cazeina. El are o functie biochimica
importanta, ca agent de transmitere a grupei metil. Astfel poate ceda grupa metil acidului
guanidinoacetic si rezulta homocisteina si creatina. Tot asa, metiotina, prin transmetilare, poate
transforma atanolamina in colina. Enzimele care transmit grupa metil se numesc transmetilaze.
L (+)-Ornitina este impreuna cu ureea, un produs de hidroliza a argininei. In organism aceasta
hidroliza a argininei la ornitina si uree este catalizata de arginaza, o enzima care se gaseste in ficat.
L (-)-Prolina si L (-)-hidroxiprolina care contin grupa amino in heterociclu se obtin de obicei prin
hidroliza gelatinei cu acidul clorhidric.
L (-)-Triptofanul apare in cantitati mici in aproape toate albuminele, prin a caror hidroliza
enzimatica a fost obtinut pentru prima data. Structura lui a fost dovedita prin sinteza, in organism
triptofanul sufera diferite reactii de degradare transformandu-se in continuare in metilindol (sctol)
sau in indol.
Acidul o-aminobenzoic, cunoscut sub numele de acid antranilic, a fost obtinut pentru prima data
prin oxidarea indigoului. Industrial se poate obtine prin tratarea monoamidei ftalice cu brom sau
clor, in mediu alcalin. Acidul antranilic este un produs important pentru industria de coloranti si
medicamente; el constituie material prima pentru una din sintezele indigoului. Esterul sau metilic
este folosit in parfumerie.
Acidul p-aminobenzoic se prepara mult in industrie, mai ales prin reducerea acidului p-
nitrobenzoic. Atat el cat si derivatii lui, sunt medicamente valoroase. Acidul p-aminobenzoic este
vitamina H, necesara cresterii bacteriilor. Esterul etilic al acidului p-aminobenzoic are slabe insusiri
anestezice, de unde si numele de anestezina. Esterul format cu alcoolul dietilaminoetilic este
anestezicul novocaina.
Peptidele rezulta prin reactia dintre doua sau mai multe molecule de aminoacizi, cu eliminare de
apa.

SURSE DE PROTEINE
-Produse animale: lapte, branzeturi (100g branza = 25-30 g proteine), carne (20% proteine), viscere
(ficat, rinichi, inima, splina, peste), oua.
- Leguminoase: fasole (20-25%), mazare, soia (35%).
- Cereale : paine (8%).
- Nuci, arahide, alune, cartofi, ciuperci.

Rolul biologic al proteinelor

Proteinele îndeplinesc în organismele vii mai multe functii biochimice absolut indispensabile
tuturor proceselor metabolice si fiziologice:
a) Rolul plastic - este jucat de proteinele structurale ce reprezinta constituenti principali ai
membranei celulare, citoplasmei, organitelor subcelulare, umorilor si fluidelor tuturor organismelor
vii.
b) Rolul energetic - este asigurat prin faptul ca în urma degradarii lor catabolice se elibereaza o mare
cantitate de energie ce se înmagazineaza în legaturile macroergice ale moleculelor de ATP, energie
ce va fi utilizata în diferite procese vitale (efort fizic si intelectual, procese de biosinteza etc.).
c) Rolul reglator - este îndeplinit de o serie de hormoni cu structura polipeptidica (hormonii reglatori
ai hipotalamusului, ai hipofizei, hormonii pancreasului, hormonii paratiroidieni, ai timusului si cei
gastro-intestinali).
d) Rolul de aparare- este îndeplinit de proteinele specifice din clasa imuno globulinelor (anticorpi)
care prezinta proprietati speciale de a interactiona cu proteinele straine (antigene) în procesul
complex de aparare a organismului fata de agentii patogeni din mediul extern.
e) Rolul de transport - al proteinelor se refera atât la transportul activ prin membranele biologice care
se efectueaza cu consum energetic, contra gradientului de concentratie al metabolitului transportat,
cât si la transportul specific al unor metaboliti sau elemente absolut necesare vietii.
f) Rol în contractia musculara. Procesul contractiei musculare, care sta la baza efortului fizic, este un
proces fiziologic si biochimic complex realizat prin consum energetic (când se utilizeaza energia
înmagazinata în legaturile macroergice ale moleculelor de ATP) de catre o serie de proteine specifice
-actina si miozina – ce formeaza un complex proteic cuaternar cunoscut sub numele de complexul
acto-miozinic.
g) Rolul catalitic este îndeplinit de catre enzime care sunt, fara exceptie, substante proteice. În afara
functiilor enumerate mai sus, proteinele reprezinta instrumentul molecular al expresiei informatiei
genetice continute în acidul dezoxiribonucleic din cromozomi. De aceea, proteinele sunt componente
structurale si functionale intim legate de procesele vietii, procese ce nu pot si concepute în lipsa
substantelor proteice.
 4.Conceptul de indice glicemic. Forme de prezentare in farmacii pentru fructoza si glucoza

Indicele glicemic este un indicator care arata cu cat creste nivelul Zaharului din sange (glucoza)
la ingestia unei cantitati dintr-un aliment, comparativ cu o cantitate similara de glucoza in solutie sau
cu painea alba. Este un indicator al vitezei cu care un anumit tip de carbohidrati ajunge in sange sub
forma de glucoza. Cu cat se absoarbe mai usor cu atat indicele glicemic este cat este mai mare, si
invers. Cu cat glucoza din sange creste mai mult si mai repede, cu atat corpul (pancreasul) este
obligat sa produca mai multa insulina. Acest lucru se intampla cu cel putin doua costuri: epuizarea
pancreasului si cresterea rezistentei la insulina a tesuturilor periferice. Pentru ca in sange avem doar
cateva grame de glucoza, excesul acestui nutrient esential este toxic, in special pentru sistemul
nervos. Exista si sisteme pentru depozitarea glucozei in exces, legand moleculele de glucoza intre ele
intr-o molecula mai mare: glicogenul, asemanator amidonului din plante. Glicogenul poate fi
depozitat in muschi si ficat in anumite cantitati. Insulina este un hormon asemuit cu cheia care
deschide portile celulelor pentru ca glucoza sa intre in ele si sa fie arsa sau transformata. In timp,
epuizarea pancreasului si rezistenta la insulina duc la sindromul metabolic (sindromul X sau diabetul
de grad II) si chiar la diabet de tip I. O serie de boli grave sunt puse in ziua de azi pe seama
consumului exagerat de carbohidrati cu indice glicemic mare: obezitate, diabet, ateroscleroza,  atacul
vascular cerebral, bolile de inima si multe altele. Putem spune ca indicele glicemic masoara
biodispozitia carbohidratilor sau rata de absorbtie intestinala. Daca rata de absorbtie este ridicata
atunci si nivelul zaharului in sange va creste foarte rapid. In comparatie, carbohidratii cu un indice
glicemic mic genereaza o rata a glicemiei foarte mica. Acest indice este foarte putin influentat de
continutul in proteine sau in grasimi al alimentului respectiv. In general, alimentele cu IG scăzut au
nevoie de un timp mai lung pentru a fi digerate ceea ce determina reducerea senzaţiei de foame si
apoi scădere ponderală.
 
Forme de prezentare in farmacii pentru fructoza si glucoza
 
Fructoza, solutie injectabila.

Compozitie:
Fiole a 100 ml solutie apoasa injectabila continand fructoza 20%.
Actiune terapeutica:
Monozaharida asimilata si metabolizata cu usurinta, participa la metabolismul glucidic chiar in
absenta insulinei, se transforma inglicogen, reface rezervele energetice, protejeaza proteinele de
catabolizare.
Indicatii:
Aport caloric in cadrul alimentatiei parenterale.
Contraindicatii:
Intoleranta la fructoza-sorbita, deficit de fructozo-1, 6-difosfataza, hiperlactatemie, intoxicatie acuta
cu alcool metilic (favorizeaza oxidarea informaldehida); la diabetici trebuie stabilita in prealabil
toleranta la fructoza.
Reactii adverse:
Congestia fetei, epigastralgii, sudoratie (dozele mari); in caz de intoleranta poate provoca
hipoglicemie, leziuni hepatice si renale; tromboflebita locala.
Mod de administrare:
In perfuzie intravenoasa lenta, dozata dupa caz (a nu se depasi 800 mgfructoza/kilocorp si ora).

Glucoza
 
  Glucoza, solutie perfuzabila
Compozitie:
Fiole a 10 ml solutie apoasa injectabila de glucoza 33% si 40% ; solutie apoasa perfuzabila de
glucoza 5%, 10% si 20% in flacoane de sticla si saci de PVC a 250 si 500 ml.
Actiune terapeutica:
Monozaharida fiziologica, reprezinta o sursa de energie disponibila; solutia izotona creste volemia si
combate deshidratarea; solutia hipertona, injectata intravenos, realizeaza deshidratare tisulara.
Indicatii:
Stari de denutritie, hipoglicemie, profilaxia si tratamentul cetozei (la denutriti, in diaree, voma); stari
de deshidratare fara pierdere de electroliti (solutia izotona); vehicul pentru medicamente in perioada
pre si postoperatorie.
Contraindicatii:
Hiperglicemie, stari de hiperhidratare; solutiile concentrate sunt contraindicate in coma
hiperosmolara, in soc si in dezechilibre acidobazice de cauza metabolica; la bolnavii cu tulburari ale
tolerantei la glucoza si pentru solutii concentrate administrarea se face sub controlul glicemiei;
atentie la eventuala suplimentare de potasiu si insulina.
Reactii adverse:
Perfuzia rapida poate declansa o diureza osmotica nedorita; injectarea paravenoasa a solutiilor 20%
sau mai concentrate provoaca iritatie sinecroza, iar injectarea intravenoasa de solutii concentrate
poate fi cauza de tromboflebita locala sau sclerozarea venei.
Mod de administrare:
Intravenos, in injectii lente sau perfuzii, pana la 1l/zi pentru solutia 5%; pana la 550 ml/zi pentru
solutiile 33% si 40% (cantitatea nu trebuie sa depaseasca 800-900 mg glucoza/kg corp si ora, adica
circa 300 ml din solutia 20% pentru unadult de 70 kg).

Glucoza, solutie injectabila

Compozitie:
Fiole continand solutie apoasa injectabila 20%; 33%; 40%; 20%: Glucoza pro.inj. 2 g, clorura
de sodiu 0,0026 g, apa distilata pana la 10 ml.33%: Glucoza pro.inj. 3,3 g, clorura de sodiu 0,0026 g,
apa distilata pana la 10ml. 40%: Glucoza pro.inj. 4 g, clorura de sodiu 0,0026 g, apa distilata pana la
10 ml.
Actiune terapeutica:
Monozaharida fiziologica, reprezinta o sursa de energie disponibila; solutia izotona creste
volemia si combate deshidratarea; solutia hipertona, injectata intravenos, realizeaza deshidratarea
tisulara.
Indicatii:
Stari de denutritie, hipoglicemie, profilaxia si tratamentul cetozei (la denutriti, indiaree, voma); stari
de deshidratare fara pierdere de electroliti (solutia izotona), vehicul pentru medicamente in perioada
pre si postoperatorie.
Contraindicatii:
Hiperglicemie, stari de hiperhidratare; solutiile concentrate sunt contraindicate in coma
hiperosmolara, in soc si in dezechilibre acido-bazice de cauza metabolica; la bolnavii cu tulburari ale
tolerantei la glucoza si pentru solutii concentrate administrarea se face sub controlul glicemiei;
atentie la eventuala suplimentare de potasiu si insulina.
Reactii adverse:Injectarea paravenoasa a solutiilor 20% sau mai concentrate provoaca iritatie
sinecroza, iar injectarea intravenoasa de solutii concentrate poate fi cauza de tromboflebita locala
sau sclerozarea venei.
Mod de administrare:
Intravenos, in injectii lente pana la 550 ml pe zi pentru solutiile 33% si 40% (cantitatea nu trebuie sa
depaseasca 800-900 mg glucoza/kg corpsi ora, adica cca 300 ml din solutia 20% pentru un adult de
70 kg).

Dextran 70 - glucoza 5%, solutie perfuzabila

Forma de prezentare:
Solutie perfuzabila cu solutie 6% dextran 70 in glucoza 5%; ct. x 6 fl. x 500 ml.
Indicatii:
Soc hipovolemic, insuficienta circulatorie prin soc toxic sau septic. Arsuri intinse cu deshidratare si
hemoconcentratie. Profilaxia soculuichirurgical. Profilaxia trombozelor postoperatorii.
Dozare si mod de administrare:
Perfuzabila intravenos initial 500-1500 ml/zi si apoi 500 ml/zi sau la 2 zile.
Contraindicatii:
Trombocitopenie marcata, IC congestiva grava, IR, EP.
Atentionari: Nefropatii cu scaderea filtratului glomerular.
Reactii adverse:
Rar, inrosirea fetei, eruptie urticariana, frison. Exceptional, spasm bronsic sau HTA.
 6.Vitamine. Surse. Rol biochimic si fiziologic. Forme de prezentare in farmacii
(combinatii de vitamine si contraindicatii).

Vitaminele reprezinta un grup de substante organice naturale, necesare organismului (desi in

cantitati mici), pentru realizarea in conditii optime a unor procese metabolice esentiale. Vitaminele,
prin moleculele lor, nu elibereaza energie si nu au nici roluri plastice, insa sunt esentiale in generarea
acesteia. Deoarece majoritatea vitaminelor nu pot fi sintetizate de catre organism, acestea trebuie sa
le primeasca prin dieta (fie ca atare, fie sub forma de provitamine). Exista 13 vitamine esentiale
(lipsa lor afecteaza functionalitatea normala aorganismului): A, C, D, E, K, tiamina (B1), riboflavina
(B2), niacina (B3), acidul pantotenic, biotina, vitamina B6, vitamina B12, acidul folic. Functiile
vitaminelor sunt complexe, incluzand aici: functie de hormoni sauhormon-like (vitamina D),
antioxidanti (vitamina E), rol in cresterea si diferentierea tisulara (vitamina A) si lista poate continua.
Vitaminele sunt grupate in doua categorii:
- liposolubile (A, D, E, K), acestea depozitandu-se in tesuturi liposolubile si in ficat
- hidrosolubile (C, P, B) pe care organismul le foloseste imediat, altfel se pierd prin urina. Singura
vitamina hidrosolubila ce poate realiza depozite este vitamina B12 (la nivel hepatic), aceste depozite
mentinandu-se ani de zile.
Vitaminele liposolubile sunt solubile in lipide si insolubile in apa, iar utilizarea (digestia si
absorbtia lor) depinde de capacitatea organismului de a procesa lipidele alimentare.
Vitaminele hidrosolubile se absorb in proportii mari din tubul digestiv, insa au nevoie de
prezenta acidului clorhidric in sucul gastric. Excesul lor este eliminate urinar, organismul
nerealizand, depozite (in caz de insuficiente, carentele lor apar foarte repede).

SURSE
Principala sursă de vitamine pentru organism o constituie plantele; ca sursă secundară de
vitamine trebuie menţionată flora bacteriană intestinală precum sio serie de organe, ţesuturi, lichide
de origine animală în care vitaminele se concentrează sau depozitează.
  Organismul îsi procură vitaminele ca atare sau sub formă de provitamine.
  Lipsa sau insuficienţa vitaminelor din organism determină tulburări metabolice siapariţia unor
boli numite avitaminoze sau hipovitaminoze. Organismul primeste cele mai multe vitamine
din consumul alimentelor. Daca acestea sunt naturale si nu contin conservanti, aportul de vitamine
va fi unul normal si organismul va functiona optim, depasind cu usurinta problemele legate de stres,
de usoare raceli sau forme mai noi ale gripei.
Sursele vegetale ale beta-carotenului sunt grasimile si colesterolul. Vitamina A se gaseste in
natura sub doua forme: vitamina A preformata si provitamina A sau caroten.
Tiamina (vitamina B1) se gaseste in paine, cereale, paste, cereale integrale, carne slaba (in
special carne de porc), peste, fasole uscata, mazare si soia.
Riboflavina o gasim in carne precum si in migdale, ciuperci, cereale integrale,boabe de soia si
legume verzi.
Niacina se gaseste in produse lactate, carne de pasare, peste, carne slaba, nuci si oua.
  Vitamina B4 (adenina) se gaseste in drojdia de bere, cerealele integrale, mierea proaspata si
nealterata, polen, laptisor de matca, propolis precum si in compozitia celor mai multe fructe si
legume proaspete.
Sursele comune pentru acidul pantotenic sunt branza, porumbul, ouale, carnea, arahidele, soia,
mazarea, drojdia de bere si germenii de grau.
Alimentele cu un continut bogat de vitamina B6 sunt carnea alba, de pasare sau peste, bananele,
painea din cereale integrale si cereale, boabele de soia si legumele.
Acidul folic il gasim la fasole, legume cu frunze verzi, citrice, sfecla, germeni degrau si carne.
Sursele bogate in biotina sunt fulgii de ovaz, galbenusul de ou, soia, ciupercile,bananele,
alunele si drojdia de bere.
Vitamina C se gaseste in varza si multe legume colorate verde inchis.
Vitamina D se poate lua din lapte si peste gras.
Vitamina E se gaseste in germeni de seminte sau cereale.
Surse bogate de vitamina K sunt legumele precum broccoli, varza de Bruxelles,varza, conopida,
varza Kale, spanacul si soia.
Bioflavonoidele sunt prezente in cojile de fructe ale citricelor si in alte produse alimentare care
contin vitamina C.

ROL BIOCHIMIC SI FIZIOLOGIC

O serie de vitamine joacă un rol important în reacţiile biochimice catalizate de enzime,
funcţionând în calitate de cofactor (intră în structura enzimelor).
După structura chimică se denumesc:
-acid ascorbic (vitamina C);
-tiamină (vitamina B1);
-riboflavină (vitamina B2);
-piridoxină (vitamina B6);
  După rolul fiziologic ce-l îndeplinesc în organism, vitaminele se clasifică astfel:
 -vitamina antihemoragică (vitamina K);
 -vitamina antiberi-beri (vitamina B1);
- vitamina antirahitică (vitamina D);
-vitamina antisterilităţii (vitamina E);
 -vitamina antiscorbutică (vitamina C).
  Se găseste în toate plantele. Sursele principale de vitamina C, din hrană, sunt legumele,
zarzavaturile si unele fructe. O cantitate foarte mare de vitamina C se găseste în măces (mai ales in
fructele de culoare rosu închis), si în coacăzele negre. Sunt bogate în vitamina C: căpsunile,
portocalele, lămâile, mandarinele, rosiile, varza (nu numai proaspătă, ci si murată, dacă ea se
conservă corect), mărarul, ceapa verde, verdeaţa de pătrunjel si alte zarzavaturi proaspete, hreanul.
În majoritatea produselor care conţin vitamina C se găseste si vitamina P, care intensifică acţiunea
vitaminei C. Vitamina C este un compus chimic labil (puţin stabil). Ea se distruge extrem de rapid în
prezenţa oxigenului din aer, în cazul încălzirii în mediu neutru sau alcalin. De aceea, în urma
prelucrării culinare a alimentelor, o parte din vitamina C deobicei se pierde. Prin fierbere, vitamina C
se distruge.
Din punct de vedere chimic, vitamina C este o γ-lactona unui acid hexonic. Desi se numeste acid,
nu are grupa carboxilică liberă, aceasta fiind blocată de legatura lactonică formată între C1 si C4.
Are o structură furanozică ce îi imprimă o marereactivitate.
Prin oxidare lentă se transformă în acid dehidroascorbic, iar prin oxidare energică se transformă
ireversibil în acid oxalic si acid treonic.
 
 Vitamina C sau acidul ascorbic exercită o influenţă pozitivă asupra metabolismuluidin organism,
contribuie la o bună utilizare a proteinelor din hrană; ea este necesară pentru menţinerea integrităţilor
pereţilor capilarelor.

 FORME DE PREZENTARE IN FARMACII( combinatii de vitamine si contraindicatii)

VITAMINA B6 fiole
Forma de prezentare: fiole ATC: A11HA. ALTE VITAMINE Producator: Sicomed

VITAMINA C 10%fiole
Forma de prezentare: fiole ATC: A11GA. ACID ASCORBIC (VITAMINA C)
Producator: Sicomed

VITAMINA D2 solutie buvabila

Forma de prezentare :solutie buvabila ATC: A11CC. VITAMINA D SI ANALOGI
Producator: Biofarm
 
VITAMINA D2 solutie injectabila
Forma de prezentare: solutie injectabila ATC: A11CC. VITAMINA D SI ANALOGI
Producator: Biofarm

VITAMINA D2 solutie pentru uz intern

Forma de prezentare: solutie pentru uz intern ATC: A11CC. VITAMINA D SI ANALOGI
Producator: Biofarm

VITAMINA D2 solutie buvabila

Forma de prezentare: solutie buvabila ATC: A11CC. VITAMINA D SIANALOGI
Producator: Sicomed

VITAMINA D2 solutie injectabila

Forma de prezentare: solutie injectabila ATC: A11CC. VITAMINA D SI ANALOGI
Producator: Sicomed 
 
VITAMINA D3 solutie injectabila
Forma de prezentare: solutie injectabila ATC: A11CC. VITAMINA D SI ANALOGI
Producator: Sicomed

VITAMINA E capsule gelatinoase

Forma de prezentare: capsule gelatinoase ATC: A11HA. ALTE VITAMINE Producator: Pharco
Pharmaceuticals
 
VITAMINA E FORTE fiole
Forma de prezentare: fioleATC: A11HA. ALTE VITAMINE Producator: Biofarm

VITAMINA E FORTE capsule

Forma de prezentare: capsuleATC: A11HA. ALTE VITAMINE Producator: Biofarm

VITAMINA F capsule
Forma de prezentare: capsuleATC: A11HA. ALTE VITAMINE Producator: Biofarm

VITAMINA F solutie pentru uz intern

Forma de prezentare: solutie pentru uz intern ATC: A11HA. ALTE VITAMINE
Producator: Biofarm

VITAMINA PP fiole
Forma de prezentare: fioleATC: A11HA. ALTE VITAMINE Producator: Sicomed

VITASPOL solutie buvabila

Forma de prezentare: solutie buvabila ATC: A12CC. MAGNEZIU SI COMBINATII
Producator: Biofarm
 7.Enzime digestive. Hormoni estrogeni. Prezentare in farmacii (tratamente de substitutie).
Evaluare.

 
Enzimele digestive sunt fermenti de natura proteica si structura coloidala complexa, specifici
plantelor si animalelor, necesare pentru digestie deoarece au roluri importante in transformarea
alimentelor ingerate in substante primare necesare nutritiei, precum minerale, vitamine, aminoacizi.
Enzimele digestive actioneaza in mod asemanator cu niste catalizatori, avand capacitatea de a
determina o reactie chimica complexa fara ca ele sa fie alterate sau distruse in cursul acestui proces.
Enzimele pot fi insa distruse de factori precum anumite conditii termice.
In transformarile biochimice care au loc in organismul uman, actioneaza doua tipuri de enzime,si
anume:
- enzime endogene, sub forma de fermenti secretati de glandele digestive; au rol de reglare a
digestiei;
- enzime exogene sau enzime propriu-zise, care trebuie procurate din mediul exterior, prin consumul
de alimente de origine vegetala sau animala. In organismul uman, enzimele exogene se gasesc in
cantitati mici, dar fara prezenta lor active
nu pot avea loc multe din procesele chimice de metabolizare (transformare), la nivelul celulelor,
tesuturilor si diferitelor organe, nu se poate produce inmultirea celulelor si nici cresterea si
dezvoltarea plantelor si animalelor.
Fiecare enzima are un rol bine determinat in organism, de exemplu enzima Proteaza digera
proteine, enzimele amilazele descompun carbohidrati, enzimele lipazele descompun grasimile si
lactazele produsele lactate. Pe masura ce imbatraneste, organsimul nostru secreta din ce in cemai
putine enzime digestive. Activitatea enzimatica poate fi micsorata si de stress, boala sau de epuizare.
Simptomele majore care indica o insuficienta enzimatica sunt: arsuri si leziuni la stomac, indigestie,
senzatia de greutate in stomac, balonarea, gazele, oboseala dupa odihna, diareea, intoleranta la
alimente, pierderea apetitului, etc.
Cercetarile au demonstrat efectul pozitiv al consumarii unor enzime digestive, poate
imbunatati procesul digestiv si elimina mai repede toxinele din organism. Un deficit prelungit de
enzyme digestive poate duce la inflamatii cronice, halitoza, obezitate, migrene. Cert este ca
activitatea enzimatica este influentata de numerosi factori: parazitoze, tabagism,cofeina, consumul
de medicamente, alimentatia neadecvata, dezechilibrul acido-bazic, absent aacidului clorhidric din
stomac, etc.
Enzimele se pot gasi in special in alimentele negatite precum: germenii de grau, laptele de vaca
crud (tolerat numai de cei cu ficatul sanatos), galbenusul de ou de gaina (crud sau preparat moale),
sucurile de legume, sucul si salata de orz verde, legumele si zarzavaturile tinere, afinele, caisele,
ceapa, ciresele si visinele, coacazele negre, morcovii, prazul, prunele, rosiile, salata verde, sfecla
rosie, semintele de soia, spanacul, usturoiul, taratele de grau, mierea, lucerna (care  
contine un numar de 8 enzime esentiale), ouale, carnea si pestele. Aceste substante au un rol foarte
bine determinat, fiecare actionand asupra unui anumit component din alimente, neputandu-se inlocui
una pe cealalta. Prin urmare, o cantitatea insuficienta, sau absenta unei singure enzime poate
determina imbolnavirea.
  Enzimele al caror nume se termina cu "aza" au fost denumite pornind de la substanta din
alimente asupra careia actioneaza. De exemplu, enzima care actioneaza asupra lipidelor (grasimi) se
numeste lipaza; cea care descompune zaharul este zaharaza.
 PREZENTARE IN FARMACII
 
Digenzym forte -Combinaţie de fermenţi naturali si enzime digestive (pancreatină, lipază, pectină,
papaină, pepsină, betaină).
Usurează digestia, recomandat în tulburari digestive datorate excesului alimentar, balonări, colite.
  
Zymogen - Indicat în flatulenţă, dispepsie si insuficienţă pancreatică. Conţine pepsină, lipază,
amilază, hemicelulază.
 
Panzcebil - Conţine fermenţi digestivi pancreatici, celulaze si acizi biliari, indicat, printre altele, în
tulburări digestive prin exces alimentar, intoleranţă la grăsimi, tulburări digestive în
tratamentul cu sulfamide sau antibiotice.

Try-Enzymes - Conţine enzime pancreatice, extract de papaya si extract liofilizat de aloe vera. Este
indicat în dispepsii, colite, meteorism, tulburări digestive prin exces alimentar.
 
Mezym Forte - Conţine enzime pancreatice. Indicat în tulburări de nutriţie, meteorism, tulburări
în sistemul hepato-biliar, administrarea de alimente greu digerabile, eliminarea gazelor.

HORMONII ESTROGENI :
Hormonii estrogeni, numiţi si hormoni foliculari, sunt hormoni sexuali feminini ,-se sintetizează
în cea mai mare parte în ovare ( în foliculii ovarieni si corpul galben) si într - o
cantitate mai mică în glandele suprarenale. În timpul sarcinii, se sintetizează si de către placentă, -
acesti hormoni se sintetizează si la bărbaţi în cantităţi mici la nivelul testiculului; de asemenea o
anumită cantitate de testosteron ( hormon sexual masculin) se transformă sub acţiunea unei
enzime în estrogen,- d.p.d.v.chimic, hormonii estrogeni sunt hormoni steroizi care au ca si precursor
colesterolul.
Clasificarea hormonilor estrogeni si acţiunea lor:
a.) Naturali: Estradiol, Estrona, Estriol
Dintre acesti hormoni naturali doar Estriolul poate fi folosit în tratament, pe cale orală. Ceilalţi doi
hormoni administraţi pe cale orală nu au nici un efectiar dacă sunt administraţi pe cale injectabilă se
metabolizează foarte repede, efectul lor fiind ineficient. Din acest motiv, sunt folosiţi estrogeni
sintetici ( fie prin esterificare a hormonului natural, fie prin substituirea lor cu derivaţi care vor fi
metabolizaţi mai încet în organism).
Sinteza hormonilor naturali :
- în organism colesterolul este „cărămida” de construcţie a hormonilor sexuali masculini si feminini,-
lanţul de sinteză al acestor hormoni este următorul: Colestrol, Pregnenolon, Progesteron,17 alfa  –
Hidroxiprogesteron, 4-1Androsten- 3, 17 – dion, Testosteron, 19 Hidroxitestosteron,Estradiol.
Prin oxidarea grupei OH în poziţia 17 se transformă în Estronă
- în sânge hormonii estrogeni sunt legaţi de o proteină si transportaţi către diferite organe ( sâni si
uter ) unde ei sunt direcţionaţi către nucleul celulelor din organul respectiv si astfeinfluenţează
activitatea celulară,- spre deosebire de alţi hormoni ( ex. Adrenalina), acesti hormoni sexuali
(steroizi), nu pot să –si exercite acţiunea decât dacă pătrund în interiorul celulei ţintă unde se
leagă de un receptor (proteina sus menţionată) si pătrunde astfel în nucleu unde va sintetiza proteine
- acţiunea hormonilor începe doar după câteva ore după ce a pătruns în celulă, prin intermediul
acestor proteine sintetizate. Estrogenul natural, după administrare se metabolizează rapid de către
ficat si este inactivat, motiv pentru care nu este eficient în tratament dar nici ca si contraceptiv.
Acţiunea hormonilor estrogeni naturali:
- maturarea ovulului, fiind apt pentru fecundare,
-vascularizarea bună a mucoasei uterine, dezvoltarea vaginului, uterului, ovarului si a a trompelor
uterine,
- dezvoltarea caracterelor sexuale feminine ( cresterea sânilor, pilozitatea axilară si pubiană, a
organelor sexuale externe),
-dezvoltarea colului uterin, secreţia lui ( mucusul cervical) devine fluidă si favorizează înaintarea
spermatozoizilor spre uter,-
„informează” hipofiza când ovulul este matur si astfel declansează în mod indirect ovulaţia,
-concentraţia hormonilor estrogeni se modifică de mai multe ori în timpul ciclului menstrual,
- ei intervin în timpul ciclului menstrual, în prima fază a acestuia, prin cresterea si dezvoltarea
mucoasei uterine ( endometrul),
-secreţia de estrogeni este stimulată de către hipofiză prin intermediul unor hormoni: FSH si
LH,
-în timpul sarcinii: nivelul estrogenilor creste de 10-100 de ori ; din ziua a 8-a după
concepţie placenta va secreta hormonul hCG ( hormon gonadotrop) si o cantitate crescută de
estrogeni; din acest motiv, hipofiza nu mai poate primi „semnalul” (când scade estrogenul) si trebuie
eliminatovulul, deci nu mai are loc ovulaţia. Acesta este mecanismul indus si de pilula contraceptivă
-după menopauză sinteza acestor hormoni cunoaste o scădere bruscă , importantă.
  b.) Sintetici: Etinilestradiol, Mestranolul- ambii hormoni sunt derivaţi din estrogenul natural,
endogen – Estradiolul,
-hormonul sintetic Etinilestradiol este o componentă a piluleimcontraceptive sintetice, alături de
hormonul progesteron. Are o activitate mult mai ridicată decât hormonul natural ( Estradiol) si poate
fi administrat pe cale orală, fără să fie dezactivat,
-Mestranolul are un efect similar cu Etinilestradiolul, având în plus un grup metil în poziţia C3. El
este metabolizat în organism si transformat tot în Etinilestradiol
- partea sa activă. Se administrează tot pe cale orală.
 -modificările, respectiv conjugările care se fac acestor hormoni, fac însă foarte dificilă
metabolizarea lor de către ficat
- doar un procent de 40-60% din hormon va trece în sânge si va fi folosit de către organism,
restul(40-60%) se depozitează în ficat. Fixarea intensă a etinilestradiolului în ficat este responsabilă
de efectele metabolice ( efecte secundare importante )- acesti hormoni nu circulă ca si estrogenul
natural legaţi de proteine, motiv pentru care difuziunea în organism este foarte rapidă,
-după administrare pe cale orală, estrogenii sintetici, datorită modificărilor chimice din structuralor,
au o durată si un potenţial de acţiune mult mai mare decât a celor naturali, fiind mult mai
greu metabolizaţi de către ficat, motiv pentru care cresc însă mult si efectele lor secundare,
metabolice.
Acţiunea hormonilor estrogeni sintetici:
Etinilestradolul:
- inhibă ovulaţia prin suprimarea ( inhibiţia) hormonilor hipofizari ( FSH si LH ). Astfel acesti
hormoni hipofizari nu mai stimulează ovarul să secrete hormoni estrogeni endogeni, deci ovaruleste
practic pus în repaus. Acelasi lucru se întâmplă de fapt si în cazul unei sarcini, motiv pentru care
organismul este „păcălit” si reacţionează asemănător ca într - o sarcină,
-inhibă implantaţia embrionului în uter, prin alterarea mucoasei uterine, modificări care vor duce
la eliminarea embrionului, deci la avort- accelerează transportul ovocitului prin trompa uterină.
Acest lucru poate duce la distrugerea lui datorită faptului că ovocitul rezultat după fecundare mai
rămâne în mod normal pe loc câteva ore timp în care se divizează. Apoi începe migrarea lui prin
trompă către uter. În tot acest timp el se hrăneste din secreţiile de la nivelul trompei. Dacă
transportul lui este foarte mult accelerat de către estrogenii sintetici, riscă să nu se termine
diviziunea, nu se mai hrăneste, deci va fi distrus si eliminat ( avortat)
-estogenii sintetici stimulează sistemul imun, motiv pentru care un tratament estrogenic
 Poate induce boli autoimmune precum Lupus Eritematos Sistemic, Eritem nodos precum si reacţii
autoimune ca: prurit, eczeme, etc.
- estrogenii sintetici pot avea efecte negative asupra psihicului precum depresii, si insomnii.
 
TRATAMENTE DE SUBSTITUTIE
  Cand menopauza intervine in viata unei femei, ovarele produc din ce in ce mai putin estrogen.
Astfel, scopul acestei terapii este de a restitui nivelul natural al estrogenului, ajutandu-ti organismul
sa faca fata problemelor din aceasta perioada: transpiratia excesiva si bufeurile de caldura.
Progestogenul (asemanator cu un alt hormon feminin, progesteron) se administreaza impreuna cu
estrogenul pentru a proteja uterul si este necesar numai in cazul femeilor care nu au facut
histerectomie (indepartarea pe cale chirurgicala a uterului).Terapia de substitutie hormonala in cazul
femeilor aflate in premenopauza (diminuarea treptata a functiei ovariene este diminuata treptat, iar
menstrele pot fi abundente si neregulate) poate fi benefica in atenuarea simptomelor menopauzale si
in regularizarea menstrelor.

FORME DE PREZENTARE
-tablete - cea mai frecvent folosita si necesita o administrare zilnica;
-plasture - se aplica pe piele (de exemplu pe coapse, fund, solduri sau stomac). Estrogenul este
eliberat treptat prin piele si condus in sange. Plasturele trebuie schimbat o data la cateva zile,
deoarece poate sa cauzeze mici iritatii si sa fie nevoie sa schimbi locatia initiala;
-implanturi- estrogenul este introdus in straturile de grasime de sub piele. Aceste implanturi au o
valabilitate de 6 luni de zile si sunt eficiente pentru persoanele cu un stil de viata foarte alert,
deoarece le scuteste de administrarea zilnica a medicatiei;
-geluri - contin estrogen si pot fi aplicate pe piele, o data sau de doua ori pe zi. Odata aplicat,
estrogenul este absorbit in sange;
-tratamente vaginale - sub forma de tablete introduse in vagin sau creme care usureaza disconfortul
simtit la nivelul vaginului. De asemenea, exista si inele vaginale care trebuie lasate in vagin timp de
3 luni in care elibereaza treptat estrogenul;
-spray nasal - este o noua forma de TSH care permite absorbtia in sange a estrogenului prin
intermediul cailor nazale. Se aplica cate o pulverizare in fiecare nara, zilnic.
BENEFICII: stopeaza bufeurile de caldura; reface elasticitatea si lubrifierea naturala a vaginului;
opreste transpiratia excesiva; diminueaza starile depresive;  previne migrenele.
EVALUARE. Nu exista o singura doza corecta in cadrul TSH care sa se potriveasca tuturor
femeilor. TSH nu este un singur "medicament", ci o varietate de combinatii, tipuri si dozaje.
Fiecare femeie in parte are nevoie de un anumit tip de terapie de substitutie hormonala, in functie de
necesitatile individuale.
 8.Rolul enzimelor in etapele digestiei (bucala, gastrica, intestinala).
Bolile metabolismului glucidic.

Digestia reprezinta prima etapa a transformarilor. Faramitate mecanic prin masticatie si imbibate
cu saliva (bolul bucal) sunt propulsate prin esofag in stomac si intestinul subtire, unde se continua
digestia inceputa in cavitatea bucala. La nivelul intestinului are loc absorbtia principiilor nutritive,
resturile nedigerate trec in intestinul gros (colon) unde se definitiveaza digestia si absorbtia. In final,
prin rect (anus) se elimina intermitent alimentele nedigerate (defecatia).
Digestia incepe chiar in cavitatea bucala. Ea intereseaza aici numai glucidele. Enzima
denumită ptialina sau amilaza salivara, degradeaza amidonul in componenti mai simpli (dextrina si
maltoza). In stomac, bolul alimentar este framantat si imbibat cu suc gastric, prin miscarile
peristaltice ale acestuia. Sucul gastric contine două enzime importante: pepsina si labfermentul.
Pepsina transforma proteinele in compusi mai simpli, denumite albumoze si peptone. Pepsina devine
activa numai sub influenta acidului clorhidric, secretat la nivelul mucoasei gastrice, care transforma
pepsinogenul inactiv in pepsina activa. Labfermentul (presura) actioneaza asupra cazeinei (proteina
din lapte) pe care o coaguleaza, operatie indispensabila pentru digestia cazeinei de catre pepsina. Tot
la nivelul stomacului continua digestia amidonului sub actiunea ptialinei salivare. Prin pilor,
alimentele astfel degradate trec in duoden, unde se desavarseste digestia sub influenta celor trei
sucuri digestive prezente aici: intestinal, pancreatic si biliar. Glucidele sunt degradate sub actiunea
amilazei pancreatice in compusi mai simpli numiti dizaharide (maltoza, lactoza). Acestia sunt
descompusi de catre unele enzime din sucul intestinal (maltaza, lactaza etc.) in monozaharide
(glucoza si fructoza) forma sub care pot fi absorbiti prin mucoasa intestinala.
Proteinele sunt degradate in intestin sub actiunea tripsinei, pana la stadiul de polipeptide si chiar
aminoacizi. Tripsina este transformata din forma inactiva denumita tripsinogen, in forma activa, de
catre o enzima intestinala, enterokinaza. La nivelul intestinului se produce si descompunerea
lipidelor. In prealabil lipidele sunt emulsionate de catre sarurile biliare secretate de ficat si depozitate
in bila. Emulsionarea consta in transformarea lipidelor in particule foarte fine cu suprafață mare, care
permit enzimelor denumite lipaze, sa le descompuna in glicerina (glicerol) si acizi grasi. Astfel:
laptele, carnea, branza, ouale, painea, legumele, fructele si grasimile sunt transformate in compusi
simpli, monozaharide (glucoza si fructoza) pentru glucide, aminoacizi pentru proteine si acizi grasi
si glicerol pentru grasimi. Dupa absorbtia la nivelul peretelui intestinal factorii nutritivi mentionati
sunt transportati pe calea circulatiei sanguine si limfatice, in laboratorul central - ficatul. De aici,
dupa nevoie, sunt dirijati in diferite sectoare ale organismului, fie pentru producerea de energie, fie
pentru repararea tesuturilor, fie depozitate ca substanțe de rezerva. Pentru a fi incorporate in tesuturi
si celule si pentru eliminarea resturilor neutilizabile rezultate din ardere, are loc procesul cunoscut
sub numele de metabolism. Acesta cuprinde doua componente: unul de sinteza (refacerea tesuturilor
din substanțe simple) numit anabolism si altul de descompunere, de degradare energetica, numit
catabolism.
Glucoza reprezinta principalul furnizor de energie pentru organism. In sange se gaseste intr-o
concentratie constanta (70-110mg%). Aceasta se numeste glicemie. Variatiile mari sunt periculoase,
de aceea actioneaza un sistem de reglare foarte eficace pe doua cai:
- Autoreglare fizico-chimică. Glicogenul din ficat nu este o masa amorfa. Pentru a fi consumata la
periferie glucoza trebuie sa fie in prealabil fixata sub forma de glicogen. Deci glucoza utilizata de
organism reprezinta fractiunea desprinsa din molecula de glicogen. Iata cum glicogenul este in
permanenta sintetizat si utilizat, ritmul fiind dictat de intensitatea arderilor din organism.
Acest fenomen este valabil numai pentru glicogenul hepatic nu si pentru cel depozitat in muschi.
Sintetic glicogenul ia nastere din patru surse: glucoza alimentara, produsii metabolismului glucidic,
proteine si lipide. In ce priveste autoreglarea, daca apare un supliment digestiv de glucoza, se va
produce o sinteza crescuta de glicogen care va absorbi acest supliment. Invers, o utilizare crescuta a
glucozei, va fi compensata prin accelerarea depolimerizarii glicogenului. Astfel se mentine glicemia
in limitele fiziologice.
- Reglarea hormonala a glicemiei. Aici intervin numerosi hormoni. Dintre acestia numai insulina are
efect hipoglicemiant, ceilalti fiind hiperglicemianti (hormonul somatotrop hipofizar, A.C.T.H,
hormonii glucocorticosteroizi, tiroidieni si catecolaminele presoare (adrenalina si noradrenalina).
Schematic insulina este secretata de celulele beta din insulele Langerhans din pancreas. Stimulul de
secretie este hiperglicemia. Este transportata de sange, fixata de unele globuline si este inactivata la
nivelul ficatului.
Actioneaza accelerand transportul glucozei prin membranele celulare si activeaza unele procese
metabolice (sinteza de glicogen, de proteine, de lipide etc). In concluzie cand glucoza sanguina tinde
sa creasca, surplusul este transformat in glicogen. Procesul se numeste glicogenogeneza. In lipsa
insulinei, glucoza nu se mai transforma in glicogen, creste nivelul in sange (hiperglicemie) iar
excesul este eliminate prin urina (glicozurie) aparand astfel boala denumita diabet zaharat. Cand
glicemia tinde sa scada, glicogenul este descompus si echilibrul glicemiei restabilit. Arderea
glucozei la nivelul celulelor, cu eliberare de energie, se face atat in prezenta oxigenului (aerobioza)
cat si in absenta acestuia (anaerobioza). In caz de aerobioza, actioneaza reactii complexe, diferite
enzime, iar ciclul de desfasurareeste cunoscut sub numele de ciclul Krebs.
La nivelul acestui ciclu se intalnesc nu numai compusi din descompunerea glucidelor, dar si cei
rezultati din degradarea proteinelor si a lipidelor. Aici are loc interconversiunea dintre metabolisme.
Acesta este un mecanism biochimic adaptativ, prin care un principiu alimentar poate sa se
transforme in altul, pe calea unor reactii reversibile, cu produsi intermediari comuni. Astfel pot
aparea sau disparea cantitati apreciabile de glucide, lipide sau proteine. De obicei există o
predominanta a proceselor de transformare a proteinelor si mai ales a lipidelor in glucide
(gluconeogeneza). Procesul de eliberare a glucozei din glicogen se numeste glicogenoliza.
  Ciclul Krebs este cheia de bolta a metabolismului intermediar. La acest nivel intervine in
principal acidul piruvic din degradarea zaharurilor, care este un acid cetonic simplu si care este
degradat in produsi finiti CO2 si H2O. In diferite reactii intervine insa si coenzima A, care da nastere
acetilcoenzimei A, forma activa care participa la interconversiunea metabolismelor. Acesta este
procesul aerobiotic. In conditii de anaerobioza, degradarea glucidelor duce la un compus numit
acidlactic, care poate fi si el oxidat mai departe, cu eliminare de energie, apa si dioxid de carbon.

Bolile metabolismului glucidic

Diabetul zaharat
Diabetul zaharat este o boala metabolica cu evolutie cronica, datorata fie carentei absolute sau
relative de insulina eficienta, fie rezistentei la insulina, ceea ce determina in primul rand perturbarea
metabolismului glucidic, urmata de perturbarea metabolismului lipidic, protidic, hidromineral si
acido-bazic. Este cea mai frecventa boala metabolica, afectand circa 5% din populatia generala in
tarile dezvoltate (inca peste 50% din cazuri raman nediagnosticate).
Clasificarea diabetului zaharat:
-tip 1(insulino-dependent)
Majoritatea cazurilor ar avea la baza un proces inflamator autoimun cu distructia selective a celulelor
beta Langerhans, cu prezervarea celulelor alfa secretoare de glucagon si gama secretoare
de somatostatina. Acest proces ar surveni preferential la indivizi predispusi genetic. Factorii de
mediu declansatori ar putea fi de origine virala (virusul urlian, al rujeolei, al hepatitei epidemice,
Epstain-Barr, coxsackie, citomegalovirus) sau toxica (inclusiv alimentari).
-dibet zaharat tip 2 (non-insulinodependent)
Caracterul hedero-colateral al diabetului zaharat tip 2 este demonstrabil in numeroase cazuri,
agregarea familiala explicandu-se insa atat prin factori genetici, cat si prin transmiterea unui mod de
viata riscant, caracterizat prin obiceiuri alimentare nocive si neglijarea activitatii fizice
(sedentarism): ereditatea; obiceiuri vicioase nocive (aport hipercaloric, exces de glucide concentrate,
exces de lipide); sedentarismul; stresul; factori chimici: alimentari; alcool, coloranti, conservanti,
stabilizatori; medicamentosi: hormoni (corticoizi, contraceptive), diuretice tiazidice, antidepresive
triciclice; toxici industriali sau de uz gospodaresc (pesticide).
 9.Tulburari ale metabolismului proteic si lipidic. Cai comune de metabolizare a alimentelor.
Calcul: -Metabolism bazal.
-Greutatea ideala.
-Indice de masa corporala.
-Numarul de calorii arse.

Tulburari in metabolismul proteinelor

Proteinele constituie un grup de substanțe organice, care îndeplinesc roluri multiple în cadrul
organismului animal:
-rol plastic, întrând în constituția țesuturilor organismului;
-rol de transportator plasmatic al unor hormoni, lipide (lipoproteine), vitamine etc.;
-rol de biocatalizator (enzime);
-rol în apărarea specifică (imunoglobuline) și nespecifică (complementul);
 -rol în menținerea echulibrului acido-bazic (prin grupările aminio și carboxil);
-rol hidropexic, de reținere a apei (generează presiunea oncotică);
-rol detoxifiant (conjugarea cu aminoacizi a toxicului, la nivel hepatic);
-rol energetic, prin utilizarea aminoacizilor:
-în sens energogenic;
-în sens neoglucogenic sau lipogenic.
Organismul procură aminoacizii, indispensabili biosintezei proteinelor proprii din două surse:
 -hrana, care furnizează:
 -proteine, digerate succesiv sub influența enzimelor proteolitice din sucurile gastric (pepsina și
gelatinaza), pancreatic (tripsina,chimotripsina, elastaza și carboxipeptidazele) și intestinal
(enterochinazele, aminopeptidazele triși dipeptidazele);
-biosinteaza în organism a aminoacizilor neesențiali.
Digestia, absorbția și metabolismul proteinelor se derulează prin implicarea următorilor factori:
 -enzimatici, precum: pepsina, gelatinaza, tripsina, chimotripsina, elastaza, carboxipeptidazele,
enterochinazele, aminopeptidazele, triși dipeptidazele, implicate în procesele de digestie
a proteinelor din rație;
-hormonali, implicați în reglarea nivelului metabolismului proteinelor, precum:
-insulina, STH, hormonii tiroidirni iodați (tiroxina) și hormonii sexuali, care amplifică anabolismul
proteinelor;
-glucagonul și hormonii glucocorticoizi, care amplifică catabolismul proteinelor;
-vitaminici, precum vitaminele hidrosolubile din complexul B (B2, B6, B12) și PP, precum și
vitaminele liposolubile (A,D,E,K) care se implică în metabolismul intermediar al proteinelor;
-nervoși, implicați în reglarea biosintezei și secreției unor componente proteice (Sistemul Nervos
Vegetativ) sau asigurarea unei balanțe pozitive a biosintezei proteice în anumite structuri,
precum mușchii scheletici (Sistemul Nervos Central);
-genetici, constituiți de genele implicate în codificarea proteinelor proprii organismului.
 În consecință, orice disfuncție în derularea acțiunilor specifice factorilor enumerați mai sus, are
darul de a induce tulburări ale metabolismului proteinelor.
 
Tulburările metabolismului proteinelor, intră în categoria proteineozelor și se manifestă la nivelul:
 -metabolismului unor aminoacizi;
-metabolismului anumitor proteine sau categorii de proteine.

Tulburări ale metabolismului proteinelor, cu manifestare la nivelul aminoacizilor 

  Aceste tulburări au un caracter congenital, intrând în categoria enzimopatiilor, fiind datorate unor
deficite enzimatice (cantitative sau calitative), care stopează derularea unor lanțuri metabolice,
determinând sindroame specifice, precum:
-fenilcetonemia, produsă de incapacitatea enzimei fenilaalaninhidroxilaza de a transforma
fenilalanina în tirozină;
 -tirozinoza, produsă de deficitul în aminotransferază, fapt care face imposibilă transformarea
acidului b tri fenil piruvic în acidhomogentizinic;
-alcaptonuria,-leucinoza,-cistinuria;
-albinismul, (imposibilitatea transformării tirozinei în melanină).
Albinismul este o afecţiune ereditară, fiind caracterizată prin absenţa pigmentului (melanina)
care conferă culoare pielii, părului si ochilor.
  Aceste tulburări se concretizează prin afectarea nivelului cantitativ și calitativ al unor proteine
specifice organismului,fiind induse prin:
-deficite congenitale manifestate prin afectarea cantitativă sau calitativă a biosintezei unor proteine
specifice organismului (hemofiliile);
-afectarea biosintezei unor proteine specifice, în urma:
-alterării funcționale a organelor care găzduiesc aceste procese (tulburări de coagulabilitate
consecutive și disfuncții consecutive alterării nivelului proteinelor plasmatice, induse de insuficiența
hepatice);
-carențe alimentare, inductoare de:
-diminuarea fondului de aminoacizi necesari biosintezei proteice (malnutriție);
-tulburări ale sintezei proteice, precum carențele în vitamina C (inductoare de deficiențe ale
biosintezei colagenului) și K (inductoare de deficiențe biosintetice ale factorilor plasmatici II, VII,
IX și X, ai coagulării sângelui);
-diminuarea fondului de aminoacizi necesari biosintezei proteice, urmare a maldigestiei și
malabsorbției (tulburări digestive)
-amplificarea biosintezei proteice (hipergamagobulinemia specifică unor stări infecțioase);
-procese patologice concretizate prin distrugerea sau eliminarea crescută a unor proteine specifice
(hemoragii și plasmoragii, inductoare de hipoproteinemii și respectiv hiperproteinemii).
Organismul este un sistem deschis care face schimb de substanţă si energie cu mediul extern.
Acest schimb permanent se numeste metabolism. Metabolismul începe odată cu ingestia
alimentelor si sfârseste cu excreţia produsilor neutilizabili. El se esfăsoară în trei etape: digestivă,
celulară si excretorie. Legătura dintre aceste etape o asigură sângele si circulaţia acestuia.
  Reactiile biochimice, care au ca suport nutrientii, sunt exergonice si endergonice. Reactiile
exergonice sunt cele associate cu degradarea nutrientilor, fiind furnizoare de energie; ele constituie
latura catabolicã a metabolismului sau catabolismul.
Reactiile endergonice sunt cele consumatoare de energie, necesara reconstructiei sau sintezelor
celulare; ele constituie latura anabolica a metabolismului sau anabolismul.
 Tulburari in metabolismul lipidelor

Lipidele constituie un grup de substanțe organice, care îndeplinesc roluri multiple în cadrul
organismului animal:
-rol plastic, întrând în constituția membranelor celulare;
-rol energetic, prin utilizarea energogenică a acizilor grași;
-rol de protecție mecanică a unor organe (rinichii);
-rol de protecție termică a organismului (maniamentele subcutanate – depozite de grasime);
-rol de sursă de apă metabolică, utilizabilă în condiții de deshidratare și inaniție hidrică;
-rol de materii prime utilizate în scopul biosintezei unor substanțe liposolubile biologic active
(hormoni steroizi).
Organismul își procură acizii grași, glicerolul și colesterolul, indispensabili biosintezei lipidelor
proprii din două surse:
-hrana, care furnizează:
-trigliceride, digerate succesiv sub influența lipazei gastrice și a celei pancreatice, în glicerol și
acizi grași;
-fosfolipide, digerate sub influența fosfolipazelor pancreatică și intestinală în glicerol, acizi
grași, colină și radicali fosfat;
-colesterol esterificat, digerate sub influența colesterolesterazei pancreatice în colesterol și acizi
grași.
-biosinteaza, la nivel hepatic a trigliceridelor, folosind ca materie primă glucide și proteine.
Digestia, absorbția și metabolismul lipidelor se derulează prin implicarea următorilor factori:
-enzimatici, precum: lipazele gastrică și pancreatică, fosfolipazele pancreatică și intestinală și
colesterolesteraza pancreatică, implicate în procesele de digestie a lipidelor din rație;
-secreția biliară, răspunzătoare (prin sărurile biliare) de emulsionarea lipidelor din rația alimentară și:
-facilitarea digestiei acestora;
-facilitarea absorbției acestora;
-hormonali, implicați în reglarea nivelului metabolismului proteinelor, precum:
-insulina, care amplifică anabolismul lipidelor;
-catecolaminele, STH, hormonii tiroidirni iodați (tiroxina), hormonii sexuali, glucagonul și hormonii
glucocorticoizi
amplifică catabolismul ;
-prezența în rație a factorilor lipotropi (colina, inozitolul, acidul folic, vitaminele B6 și B12,
metionina, proteinele ), care se opun depunerii lipidelor în diverse țesuturi (ficat);
-prezența în rație a factorilor antilipotropi (biotina, vitaminele B1, B2, PP și cistina), care se opun
depunerii lipidelor în diverse tesuturi
țesuturi (ficat);
-nervoși, reprezentați de hipotalamus, care se implică:
-în calitate sa de centru de reglare a ingestiei de hrană;
-în calitatea sa de releu neuroendocrin, în sinteza unor hormoni implicați direct (STH ) sau indirect
(TSH , ACTH , FSH ), în metabolismul lipidelor;
-genetici, care pot predispune organismul, la dezechilibre metabolice, manifestate fie prin prevalența
anabolismului (tendința de ingrășare), fie prin cea a catabolismului lipidic (tendința de menținere la
un nivel scăzut a depozitelor lipidice corporale).
îngrășare), fie prin cea a catabolismului lipidic (tendința de menținere la un nivel scăzut a
depozitelor lipidice corporale).
În consecință, orice disfuncție în derularea acțiunilor specifice factorilor enumerați mai sus, are
darul de a induce tulburări ale metabolismului lipidelor.
 Tulburările metabolismului lipidelor, intră în categoria lipidozelor se manifestă la nivelul:
-metabolismului lipidelor neutre;
-metabolismului lipidelor complexe.
Tulburările metabolismului lipidelor neutre
Tulburările metabolismului lipidelor neutre se grupează în două categorii:
-tulburări prin aport redus de lipide;
-tulburări prin aport crescut de lipide

Calcul metabolism bazal

Formula Harris-Benedict - este bazata pe varsta (V), greutate (G), inaltime (I)

• pentru femei (kcal): 655 + (9,56 x G) + (1,85 x I) - (4,68 x V)

• pentru barbati (kcal): 655 + (13,75 x G) + (5 x I) - (6,78 x V)

Formula Mifflin-St.Jeor - pentru adulti cu varsta cuprinsa intre 19-78 ani

• pentru femei: (10 x G) + (6,25 x I) - (5 x V) - 161
• pentru barbati: (10 x G) + (6,25 x I) - (5 x V) + 5

Calculul greutatea ideala

Greutatea ideala(kg) = (inaltimea - 100) + varsta / 10 x 0,9

Calcul indice de masa corporala

IMC[kg/m2] = m / h² * [kg] / [m²]
Calcul numar de calorii arse
Formula : Greutate corporala x 33
 10. Exemple de PH-metre, spectrofotometre, cromatografe si electroforeze utilizate in
laboratoare medicale si de revolutie (colaje de imagini, mod de lucru, curbe de etalonare).

HI 4222 Ph-metru de laborator pentru pH/ISE cu 2 canale

 HI 4222 este un ph-metru profesional de laborator pentru măsurători de pH, ORP, ISE si
temperatură.
•Calibrare pH manuală, automată si semiautomată in 5 puncte.
• Functie pentru fixarea pe afisaj a primei citiristabile
• Calibrare ISE manuală in 5 puncte, cu valori (0.1, 1, 10, 100 ppm) si 5 valori personalizate, cu sau
fără compensare termică
• 2 alarme reglabile
• 5 moduri de inregistrare/ automată, cu/fără autoHold; manuală, cu/fără autoHold; autoHold.
• Pană la100 de loturi de memorie
• afisare rezultate sub formă grafica online si offline

HI 2215 Phmetru stationar

PH-metrele stationare Hi 2212 si Hi 2211 sunt ideile pentru utilizitorii care urmăresc obtinerea unor
rezultate de mare precizie pe anumite domenii de pH. Calabrarea pH a aparatelor este automată sa
poata fi efectuată in 4 puncte, folosind cele mai potrivite solutia tampon din cele 5 memorate De
asemenea, phmetru Ha 2212 si Ha 2214 permite utilizatorilor definirea minuală a 2 valori pH pentru
calibrare, valori cat mai apropaate de domeniul utilizat. aceste instrumente sunt dotate cu domeniu
extins pentru temperatură compensare termică manuală sau automată si domeniu de măsurare in
mV. 

pH 2f pH-mecru scacaonar cu calabrare aucomacc

 pH 2/
esce un pH-mecru scacaonar samplu, usor de folosac, proaeccac pencru aplacacaa care necesacă
efeccuareazalnacă, rapadă sa efacaencă, a măsurăcoralor de pH. aparacul esce recomandac, de
asemenea, pencru ucalazare andomenaul educacaonal, pencru famalaarazarea scudencalor cu
anscrumencele de măsură. aparacul are un domenaude măsură de la 0 la a5 pH, cu o rezolucae de
0.0a pH. Procedura de calabrare pH esce aucomacă sa poace faefeccuacă an a sau 2 puncce.Cacarale
de pH poc fa compensace cu cemperacura manual (?@C0 sau aucomac(a@C0. Compensarea
cermacă aucomacă se efeccuează folosand sonda de cemperacură opcaonală Ha 8662.anscrumencul
daspune de funccae HO=: pencru faxarea pe dasplaa a cacaralor an vederea nocăraa acescora.

Phmecru scacaonar pH/mx pencru aplacacaa de concrol a calacccaa

 Ha 22aa
 esce un phmecru scacaonar cu macroprocesor care măsoară valora de pH, m> sa cemperacură.
aparaculesce docac cu un daspala =C: de mara damensauna care permace afasarea samulcană a
valoralor de pH/m> sacemperacură. anscrumencul poace fa calabrac n a sau 2 puncce folosand !
solucaa campon scandard. Bn campul procesulua de calabrare, pe ecranul =C: sunc afasace mesaje
care ghadează ucalazacorul pe coc parcursul proceduraa. Compensarea cermacă a măsurăcoralor de
pH se face aucomac sau manual cu valora cupranse ncre-20 sa a20C. Ha 22aa poace de
asemenea efeccua cacara pe domenaul m>, pencru măsurăcora aSE sau ORP.Prancre alce
caraccerascaca ale anscrumenculua sunc ancluse funccaa de memorare sa andacacorul de
scabalacace amăsurăcoralor.
 Ha 22a6 
 anscrumenc de masurc scacaonar pencru pH/aSE
Ha 22a6 esce un anscrumenc de măsură profesaonal pencru pH, ORP sa cemperacură. ?ăsurăcorale
poc faefeccuace cu o rezolucae de 0.00a pH. aparacul efeccuează sa măsurăcora aSE (aon-
seleccava0 darecc n ppm.Cu Ha 22a6, calabrarea pH poace fa efeccuacă n pană la ! puncce, cu
8 valora campon memorace (pH a.67,5.0a, 6.76, 8.0a, 9.a7, a0.0a, a2.5!0 sa 2 personalazace. afasaj
=C: de mara damensauna. :omenau excans pencru cemperacură. Porc DS. acuracece radacacă n
măsurarea cemperacuraa. Bnregascrarea dacelor pencru carca200 de probe.Phmecru Ha 22a6 esce
lavrac cu eleccrod pH Ha aa4a, sondă de cemperacură Ha 8662, placura cu solucaacampon pH 5
sa pH 8 (20 ml faecare0, solucae rencărcare eleccrod Ha 808aS, suporc eleccrod Ha
86505F,adapcor a2 >cc sa anscruccauna de ucalazare.
 Ha a22/
 Phmecru pencru pH/mx/jv cu valabracaon vhec(0 
• Dn canal de ancrare • Sascem exclusav de avercazarea Calabracaon ChecG• ?esaje de ghadare
afasace pe dasplaa pencru o calabrare exaccă• ! puncce decalabrare cu 8 valora scandard sa !
personalzace• ?ăsurăcora pe domenaul m>relacava • :asplaa =C: cu alumanare• Bnregascrare
manuală a dacelor pencru carca 500 de probe• auco HO=: pencru faxarea cacaraa pe dasplaa •
Coneccare PC pran porc DS• funccae <=P pencru vazualazarea dacelor de calabrare• avercazare
Oucsade Calabracaon RangeJ seleccabală de căcre ucalazacor • avercazare Calabracaon came
oucJ seleccabală de căcre ucalazacor
Ha 9a26 
 Phmecru porcabal pencru pH/a0P cu valabracaon vhec(0 
Phmecru Ha 9a26 face parce dan noua generacae de pHmecre profesaonale, cu mare acuracece sa
usor de folosac.Proaeccac ca un anscrumenc porcabal, acesca furnazează rezulcace precase de
laboracor. Ha 9a26 esce docac cucehnologae HaFFa Calabracaon ChecG K un sascem ce
monacorazează bulbul de pH sa jonccaunea dereferancă a eleccrodulua de faecare dacă cand
anscrumencul esce calabrac. Bn cazul n care bulbul de pH escemurdar, sascemul Calabracaon
ChecG avercazează ucalazacorul asupra necesacăcaa efeccuăraa unea procedurasuplamencare de
curăcare. afasajul cu crascale lachade sa navele mulcaple permace vazualazarea samulcană
avaloralor de pH, a cemperacuraa (n 2C sau 2f0, a grafaculua de scare a eleccrodulua sa a
ghadulua de operare.Phmecru asască ucalazacoraa n campul proceduraa de calabrare pran afasarea
pe ecran a unor mesaje clare deajucor. anscrumencul esce de asemenea docac cu o serae de
modalacăca de daagnoscacare pencru mbunăcăcareacalacăcaa sa faabalacăcaa măsurăcoralor.
Calabrarea esce efeccuacă aucomac n a sau 2 puncce cu 8 valora camponscandard sa 2 valora
personalazace. Ha 9a26 poace fa de asemenea folosac pencru măsurăcora ORP pe domenaum> cu o
rezolucae de 0.a m>. anscrumencul esce prevăzuc cu sascem de prevenare a eroralor cauzace
dedescărcarea baceraea K EPS (accera Error Prevencaon Sascem0 K sascem care nchade
aucomac phmecru porcabal n cazul n care navelul baceraalor esce prea scăzuc sa ar pucea
genera cacara eronace
Echapamence de Eleccroforeza - H2.0gS2S 2 Svg/
Sascem aucomac pencru eleccroforeza pe gel de agaroză - model 20a0, compacc, monobloc
Echapamence de Eleccroforeza - aESvg/
Sascem semaaucomac pencru eleccroforeză cu densacomecru
 11. Analize medicale si valori normale. Analiza grupelor de sange.
Sistemul OAB. Sistemul RH

Analizele medicale au valori ce se incadreaza in anumite limite normale. Cresterea acestor valori
sau scaderea lor sub limitele normalului sunt considerate anormale sau patologice. Sunt frecvent
intalnite situatiile, exceptand boala in sine, care pot modifica valorile normale ale analizelor.
Cunoasterea acestor cauze in scopul eliminarii lor sunt de ajutor atat pacientului cat si medicului
care executa sau interpreteaza analizele. Valorile normale ale analizelor trebuie interpretate si in
raport de conditiile locale, de obiceiurile alimentare, de factori climatici si geografici si chiar in
raport cu factorii genetici. Este foarte important de subliniat ca in majoritatea cazurilor analizele
medicale singure nu pot servi la stabilirea unui diagnostic. Acestea sunt doar un instrument ajutator
la indemana medicului care corelat cu alte investigatii conduce la stabilirea diagnosticului.
In tabelele urmatoare sunt redate valorile normale, cantitative ale analizelor medicale exprimate
in moli/l sau subunitatile acestora: milimoli/l (a mia parte dintr-un mol/l) sau micromoli/l (a miliona
parte dintr-un mol/l). Acestea arata si care este cantitatea de substanta analizata la un ml, la 100 ml
sau la un l de produs lichid analizat. De la un laborator la altul, in functie de metoda folosita la
determinare, aceste valori normale pot varia usor.

Valori in sange
Substanta analizata Valori normale Factorul de Valori normale
in grame si submultiplii multiplicare in moli si submultiplii
0.020-0.050 g/l mg/1X5.95
Acidul uric 119-297 mmol/l
2.0-5.0 mg/100ml mg/100mlX59.5
Amoniacul 0.1-0.3 mg/l mg/1X58.5 5.85-17.55 mmol/l
0.008-0.010 g/l
Bilirubina indirecta mg/1X1.71 13.6-17.1 mmol/l
0.8-1 mg/100ml
0-0.0025 g/l
Bilirubina directa mg/1X1.71 0-4.30 mmol/l
0-0.25 mg/100ml
0.008-0.0125 g/l mg/1X1.71
Bilirubina totala 13.68-21.30 mmol/l
0.8-1.25mg/100ml mg/100mlX17
0.090-0.110 g/l
Calciul mg/1X0.025 2.25-2.75 mmol/l
9-11mg/100ml
3.34-3.95 g/l g/1X28.2
Clorul 94-111 mmol/l
334-395mg/100ml mg/100mlX0.282
1.2-2.6 g/l g/1X2.58
Colesterolul 3.1-6.7 mmol/l
120-260mg/100ml mg/100mlX0.258
0.0005-0.012 g/l mg/1X8.85
Creatinina 44-106 mmol/l
0.5-1.2 mg/100ml mg/100mlX88.5
 0.5-1.8 g/l mg/1X17.9
Fierul 9-32 mmol/l
50-180 mg/100ml g/100mlX0.179
0.030-0.045 g/l mg/1X0.032
Fosforul 0.96-1.44 mmol/l
3.0-4.5 mg/100ml mg/100mlX00.32
0.65-1.10 g/l g/1X5.56
Glucoza 3.6-6.0 mmol/l
65-110 mg/100ml mg/100mlX0.055
Hemoglobina 12-16 mg/100ml g/1X0.621 7.45-9.93 mmol/l
0.020-0.040 g/l mg/1X0.041
Magneziul 0.82-1.64 mmol/l
2-4 mg/100ml mg/100mlX0.41
0.160-0.200 g/l g/1X25.6
Potasiul 4.5-5.1 mmol/l
16-20 mg/100ml mg/100mlX0.256
3.1-3.5 g/l g/1X43.5
Sodiul 135-152 mmol/l
310-350 mg/100ml mg/100mlX0.435
0.5-1.5 g/l g/1X1.14
Trigliceridele 0.57-1.71 mmol/l
50-150 mg/100ml mg/100mlX0.0114
0.2-0.5 g/l mg/1X16.6
Ureea 3.30-8.30 mmol/l
20-50 mg/100ml mg/100mlX0.116

Valori in urina
Valori normale Factorul de Valori normale
Substanta analizata
in grame/24 ore multiplicare in mol/24 ore
0.30-0.80 1.8-4.8
Acidul uric g/24hX5.95
g/24h mmol/24h
Acidul vanil 1.7-7.4 8.6-37.3
mg/24hX5.04
mandelic mg/24h mol/24h
0.10-0.30 2.5-7.5
Calciul mg/24hX0.025
g/24h mmol/24h
6-8 169-225
Clorul g/24hX28.2
g/24h mmol/24h
1-2 8.85-17.7
Creatinina g/24hX8.85
g/24h mol/24h
6-20 20-70
17-cetosteroizii mg/24hX3.47
mg/24h mol/24h
0.5-1.5 16-48
Fosforul g/24hX32
g/24h mmol/24h
0.06-0.18 2.5-7.4
Magneziul g/24hX0.041
g/24h mmol/24h
2-3 51-77
Potasiul g/24hX25.6
g/24h mmol/24h
4-6 174-261
Sodiul g/24hX43.5
g/24h mmol/24h
10-35 166-581
Ureea g/24hX16.6
g/24h mmol/24h
Alte analize
Substanta analizata Valori normale
- la barbati = 40-48%
Hematocrit - la femei = 36-42%
- la copii 2-15 ani = 36-39%
- la barbati = 80-100% sau 13-16 g la 100 ml sange
Hemoglobina
- la femei = 70-90% sau 11-15 g la 100 ml sange
- barbati = 4,2-5,6 milioane pe 1 mm cub
Globule rosii - femei =3,7-4,9 milioane pe 1 mm cub
- copii (1-5 ani)= 4,5-4,8 milioane pe 1 mm cub
- la adulti = 4000-8000 pe 1 mm cub
Globule albe
- la copii (1-6 ani) = 4000-1000 pe 1 mm cub

Trombocite - 150 000-300 000/mm cubi

Fibrinogen - 200-400 mg la 100 ml sange

Lipide totale - 550-750 ml/100 ml

Trigliceride - 50-150mg/100 ml

Acizi grasi - 200-450 mg/100 ml

Lipoproteine - 150-250 mg/100 ml

Fosfataze alcaline - 1,5-5 UB- 3-13 UK- 13-45 UI

Fosfataze acide - 1 UB- 4 UK- 4-14 UI
- 2-10 U/ml- la adulti = 4-6 U.S./ml (unitati Sibley) pe
Aldolaze ml ser= 0,9-2,5 Mui/ML SER
- la copii = 9 UI/ml ser
Transaminaze - 10-40 UK- 2-16 UI
- in sange = 8-32UW/1 ml ser= 230-2700 UI/l ser
Amilaza - in urina = 16-64 UW/ml urina= 8000-30000UW/24 ore
sub 5500 UI/l

LDH - 150-450 unitati Wrobleski- 120-240 U/l

Corticosteroizi - barbati = 10-20 mg/24 h

- femei 6-15 mg/24 h
 - copii = 2-4 mg/24 h
- in sange = 32 mmol/l
- in urina = 10-100 mg/24 h= 0,05-0,55 mmol/24 h-
Catecolamine
AVM – urina = 1,7-7,4 mg/24 h= 8,6 – 37,3 mmol/24 h

Lipaza - 20-140 UI

Sistemul OAB
Acesta cuprinde patru grupe sanguine. Cu exceptia grupei 0(1), globulele rosii contin o substanta
cu rol antigen numita aglutinogen. Pe de alta parte, serul oamenilor, cu exceptia grupei AB(IV),
contine alta substanta cu rol de anticorpi (aglutinina).
Exista doua aglutinine: anti-A si anti-B.
Venirea in contact a antigenelor A si B cu aglutininele respective (anti-A si anti-B) produce
aglutinarea (alipirea una de alta) globulelor rosii.
Este deci foarte important ca atunci cand se fac transfuzii de sange sa nu se intalneasca antigenul
A cu anticorpii anti-A si antigenul B cu anticorpii anti-B.
Sangele persoanelor din grupa sanguina 0(I) neavand antigene (aglutinogene) i s-a spus si sange
de grupa zero (0). De aceea, aceste persoane au fost numite "donatori universali" de sange, pentru ca
sangele lor poate fi donat la subiectii care poseda alte grupe sanguine, fara teama de a se produce
accidente de transfuzie.
Iar persoanele care apartin grupei de sange AB (IV), neposedand in serul lor anticorpi
(aglutinine) care sa se uneasca cu aglutinogenele, pot primi sange de la subiectii cu alte grupe de
sange, de aceea au fost numiti "primitori universali" de sange.
Stabilirea grupelor sanguine este necesara pentru a se putea sti in cazuri de boli si accidente
grave ce tip de sange este necesar pentru transfuzie. Transfuzia sanguina facuta cu sange nepotrivit
poate produce accidente grave. Grupa sanguina cea mai intalnita la noi in tara este A II urmata in
ordine descrescatoare de 0 I, B III si AB IV.

Grupele umane sanguine in sistemul OAB

Deoarece grupele de sange se mostenesc de la parinti si nu se schimba in timpul vietii, in unele

cazuri se poate stabili paternitatea unui copil. Dar pentru aceasta este necesara si analiza altor grupe
sanguine, lucru foarte dificil care se face numai in laboratoare specializate in filiatie.
Desi s-au facut unele speculatii, stiinta nu a dovedit ca ar exista anumite calitati sau defecte ale
oamenilor in legatura cu apartenenta lor la o grupa sau alta de sange.

Sistemul Rh
Prescurtarea Rh provine de la o specie de maimute (Rhesus) la care s-a descris prima data
factorul Rh. Pe baza sistemului Rh, globulele rosii umane au fost impartite in doua tipuri: cele care
poseda antigenul sau factorul Rh (Rh pozitive) si cele care nu poseda acest antigen (Rh negative).
Persoanele care au acest factor in sange se numesc Rh pozitive si reprezinta circa 85% din
populatie, iar restul de 15%, care nu au acest factor, se numesc Rh negative.
 In mod normal nu exista anticorpi (aglutinine anti-Rh) in serul uman care sa aglutinizeze
propriile globule rosii ale persoanelor Rh pozitive. Deoarece globulele rosii ale persoanelor Rh
negative nu contin factor Rh, sangele acestora poate fi transfuzat la persoanele Rh pozitive fara nicio
teama, caci lipsind factorul Rh, nu pot lua nastere nici anticorpii (aglutinina anti-Rh).
Dar in cazul unei transfuzii cu sange de la o persoana Rh pozitiva, la o persoana Rh negativa, in
corpul acestei persoane se produc in mod artificial anticorpi anti-Rh care, cu ocazia unei a doua
transfuzii cu sange Rh pozitiv, produc aglutinarea globulelor rosii ale donatorului, cu complicatii
grave.
Acelasi lucru se poate intampla si cand o femeie Rh negativa ramane insarcinata cu un barbat Rh
pozitiv, iar copilul este Rh pozitiv. Cu ocazia sarcinii, a nasterii, a avortului, sangele copilului trece
prin placenta in sangele mamei dand nastere la anticorpi anti-Rh. Iar in timpul celei de-a doua sarcini
acesti anticorpi ai mamei se combina cu globulele rosii ale fatului pe care le distruge (hemoliza),
provocandu-i icter si anemie grava.
Daca si mama si tatal sunt Rh negativi nu exista niciun pericol pentru copil.
De asemenea, daca ambii soti sunt Rh pozitivi nu se produc anticorpi anti-Rh si nu exista niciun fel
de urmari neplacute pentru copil.
O mama Rh negativa care are un sot Rh pozitiv poate da nastere unui copil Rh pozitiv in 85% din
cazuri si unui copil Rh negativ in 15% din cazuri.
Daca copilul este Rh negativ, ca si mama, nu are nici o importanta pentru nasterile urmatoare.
Dar daca copilul este Rh pozitiv (ca si tatal) atunci el poate cu ocazia primei nasteri sa-si imunizeze
mama (Rh negativa) cu anticorpi anti-Rh ca si in cazul unei transfuzii cu sange Rh pozitiv.
In acest caz, copiii Rh pozitivi nascuti ulterior vor avea de suferit de complicatiile amintite. De
aceea, toate femeile gravide Rh negative, insarcinate cu parteneri Rh pozitivi, sunt luate in evidenta
pentru observatie si tratament in vederea preintampinarii complicatiilor ce ar putea aparea la copii.
Tot in scopul preintampinarii acestor complicatii se determina Rh-ul la fetele care urmeaza sa
faca transfuzie de sange. Daca ele sunt Rh negative trebuie sa primeasca un sange identic. Pentru ca
daca primesc sange Rh pozitiv ele vor forma anticorpi anti-Rh, care vor actiona asupra copilului
atunci cand vor fi gravide.
In unele situatii, mama Rh negativ cu copil Rh pozitiv poate avea anticorpi anti-Rh nu numai in
sange ci si chiar in lapte, in acest caz alaptarea copilului este contraindicata.