CUPRINS:

1. Întroducere..........................................................................................................1
2. Obiectul şi scopul urmării penale......................................................................2
3. Organele abilitate cu exercitarea urmăririi penale.........................................4
4. Noţiunea, importanţa şi condiţiile începerii urmăririi penale........................4
5. Efectuarea acţiunilor de urmărire penală.....................................................6
6. Procedura punerii sub învinuire şi înaintarea acuzării...............................10

Concluzii ......................................................................................................14
Bibliografie...................................................................................................14

1. Întroducere
În condiţiile vieţii sociale moderne în care infracţiunile devin din ce în ce mai variate, iar
modul lor de realizare ţine de pasul de dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii, victima, ca persoană
particulară izolată, s-ar găsi dezarmată faţă de infractorii, fără sprijinul unor organe de stat avînd
dotarea şi pregătirea profesională necesară de luptă contra infracţionalităţii. În acesata rezidă altă
justificare a necesităţii obiective a existenţei organelor de urmărire penală şi activităţii lor.
Această idee a fost de mult scoasă în evidenţă în literatura de specialitate. Astfel
I.Tanoviceanu arată : „Nimic din tot ceea ce progresul a pus la îndemîna omului modern, spre
folosinţă onestă şi binefăcătoare, nu a rămas nespeculat de odioasa armată a infractorilor. În
lupta contra crimelor, societatea este datoare să pună la contribuţie toate mijloacele pe care
civilizaţia actuală i le oferă.
La perspicacitatea şi ingeniozitatea infractorilor moderni, trebuie să se răspundă printr-o
organizare metodică şi serioasă a urmăririi penale. După cum infractorii îşi perfecţionează
sistemele lor de atac, tot astfel societatea trebuie să-şi perfecţioneze sistemele sale de luptă.”
Necesitatea unui sistem procesual în care urmărirea penală să constituie o fază distinctă,
porneşte de la ideea, că cine judecă nu poate efectua urmărirea pe materialele cauzei şi invers.
În literatura de specialitate, urmăririi penale i s-au dat numeroase definiţii, apropiate ca
sens şi conţinut din care se deduce că aceasta constă în activitatea desfăşurată de organele de
urmărire penală în care se strâng şi verifică toate probele cu privire la săvîrşirea infracţiunii, se
descoperă făptuitorului stabilindu-se răspunderea acestuia, în vederea trimiterii în judecată şi se
iua măsurile menite să asigure în continuare buna desfăşurare a procesului penal.

2. OBIECTUL ŞI SCOPUL URMĂRII PENALE

Sarcina de a descoperi o infracţiune impune existenţa unei faze independente în procesul
penal – urmărirea penală.
Urmărirea penală – este activitatea desfăşurată de către organele de urmărire penală,
ofiţerii de urmărire penală şi procuror în vederea descoperirei infracţiunei şi are ca scop
colectarea şi verificarea probelor care dovedesc faptul infracţional, care identifică persoana şi
probează vinovăţiea lui.
Urmărirea penală are ca obiect acumularea probelor necesare cu privire la existenţa
infracţiunilor, identificarea făptuitorului şi stabilirea răspunderii acestuia. 1
Activitatea organelor de urmărire penală a fost întotdeauna o condiţie importanţă la
asigurarea legalităţii şi ordinei de drept. De activitatea organelor de urmărire penală depind
rezultatele finale în combaterea criminalităţii, asigurarea limitelor reale ale respectării drepturilor
cetăţenilor şi intereselor de stat.
În conformitate cu prevederile Codului de procedură penală, art.252:”Urmărirea penală
are ca obiect colectarea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunii, la identificarea
făptuitorului, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se transmită cauza penală în judecată
în condiţiile legii şi pentru a stabili răspunderea acestuia”.
Scopul urmării penale este strînsă legătura cu principiile fundamentale ale legii procesual
penale, fiind protejarea persoanei, societăţii şi Statului de infracţiuni.
În cadrul obiectului urmăririi penale sunt cuprinse următoarele sarcini, ce trebuie
îndeplinite în cadrul fazei de urmărire, ele sunt următoarele:
a. Verificarea prezenţei sau absenţei elementelor competenţei de infracţiune;
b. Identificarea infractorului, prin colectarea probelor care se vor constata cu
certitudine participarea persoanei la săvîrşirea actului infracţional, precum şi rolul
acestuia în cadrul infracţiunei;
c. Stabilirea vinovăţiei persoanei;
d. Descoperirea rapidă a infracţinii;
e. Cercetarea circumstanţelor cauzei sub toate aspectele, complect şi obiectiv;
f. Asigurarea participării învinuitului la proces şi curmarea posibilităţii de a
continua activitatea infracţională;
1
I.Neagu, Trata de Procedură Penală, Bucureşti: pro 1997

3
 g. Depistarea cauzelor şi condiţiilor ce au favorizat şi au contribuit la săvîrşirea
infracţiunii.
Ţinînd cont de sarcinile specifice atribuite obiectului urmării penale, ca fază a procesului
penal este reglementată atît regulele de bază ale întregului proce penal, cît şi anumite dispoziţii
speciale.
În literatura de specialitate sînt menţionate ca trăsături caracteristice ale urmăriei penale:
- subordonarea ierarhică în efectuarea actelor de urmărire penală. Faza de
urmărire penală se caracterizează printr-o subordonare strict ierarhică în efectuarea actelor de
urmărire penală. În cadrul efectuării urmăririi penale procurorul conduce şi verifică activitatea de
urmărire penală a organelor de poliţie şi a altor organe, care sunt obligate să aducă la îndeplinire
indicaţiile procurorului în condiţiile legii.
- caracterul secret al urmărirei penale. Urmărirea penală are un caracter secret şi
aceasta nu în sensul că participanţii la cauza penală nu au cunoştinţă despre anumite activităţii
realizate de către organele de urmărire penală, ci în sensul că dosarul penal poate fi cunoscut
doar fragmentat, şi doar de anumiţi subiecţi oficiali sau particulari, cauza penală nefind publică,
aşa cum prevede legea pentru faza de judecată. Această trăsătură a urmării penale se impune în
condiţiile, în care raportul de drept penal apare în contururi neclare, probele urmînd abia a se
strînge. Ori, în cazul în care urmărirea s-ar desfăşura în mod deschis, ar exista posibilitatea ca
învinuitul ori inculpatul, precum şi ceilalţi participanţi să încerce denaturarea probelor şi, în
final, să zădărnicească aflarea adevărului. Pe parcursul urmării penale există momente cînd
părţile sau alte persoane pot lua totuşi cunoştinţă de unele probe administrate în cauză, însă nu de
toate materialele urmării penale.2
- caracterul necontradictoriu al urmăriei penale. Această trăsătură rezidă din
lipsa de publicitate a urmării penale. Organele de urmărire penală administrează probele fără a le
prezenta pentru discuţie părţile existente în cauză. Pe de altă parte, contadictorialitatea reclamă
cunoaşterea de către părţi a susţinerilor pe care le au părţile cu interese opuse, ceea ce nu este
posibil datorită caracterului de secret al urmăririi penale.
- caracterul prepoderent formări scrise. Această trăsătura este conferită urmării
penale de faptul că, pe de o parte, au relevanţă juridică în faţa instanţei nuami actele curinse în
dosar sub formă scrisă, iar pe de altă parte, că pe parcursul urmării penale părţile nu pot acţiona
în scris, prin cereri şi memorii scrise. spre deosebire de urmărire penală, judecata se
caracterizează prin publicitate, oralitate şi contradictorialitate. 3

3. ORGANELE ABILITATE CU EXERCITAREA URMĂRII PENALE

2
I neagu. Op.cit., pag 403
3
Nicolae Volonciu, Tratat de procedură penală, Partea generală, Bucureşti: Paideia, 1993 pag 9

4
 În conformitate cu prevederile art.253CPP. organele de urmărire peanlă:
1) urmărirea penală se efectuează de către procuror şi de către organele constituite
conform legii în cadrul:
a. Ministerul Afacerilor Interne;
b. Serviciul Vamal;
c. Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei.
2) Organele de urmărire penală sînt reprezentate de ofiţeri de urmărire penală anume
desemnaţi în cadrul instituţiilor menţionate în ali.(1) şi subordonaţi organizaţional
conducătorului instituţiei respective.
3) Ofiţerii de urmărire penală sunt independenţi, se supun legii şi indicaţiilor scrise
ale conducărorului organului de urmărire penală şi ale procurorului.
4) Statutul ofiţerului de urmărire penală este abilitat prin lege.
Sarcinile de colaborare şi cooperare a organelor competente de drept în combaterea şi
prevenirea criminalităţii sunt: sporirea eficacităţiilucrului privind preîntîmpinarea, stabilirea,
curmarea, descoperirea şi cercetarea infracţiunilor.
După cum este relatat în C.P.P., activitatea de urmărurea penală este înfăptuită de ofiţeri
de urmărire penală. În dependenţă de caracterul infracţiunei care s-a consumat, se va repartizat
pentru soluţionarea ulterioară la organul competent.

4. Noţiunea, importanţa şi condiţiile începerii urmăririi penale

Începerea urmăririi penale constituie un fapt juridic important ce marchează declanşarea
unui proces panel şi care presupune că organele competente de stat au cunoştinţă de săvîrşirea
unei infracţiuni şi se întreprind toate acţiunile prevăzute de lege în scopul constatării acestei
fapte prejudiciabile.
Pe de o parte, începerea urmării penale marchează declanşarea procesului penal, iar per
de altă parte, ea implicit drepturi şi obligaţii specifice atît pentru organele de urmărire penală cît
şi pentru ceilalţi participanţi la proces.
Începerea urmării penale este unul din temeiurile juridice care justifică efectuarea
acţiunilor procesuale penale şi aplicarea măsurilor procesaule ce limitează drepturile şi libertăţile
persoanei.
Importanţa etapei de înepere a urmărirei penale se caracterizează printr-un şir de
întrebări, care stau la baza organului de urmărire penală şi procuror; volumul mijloacelor
procesuale, mijloacele de rezolvare a acestor probleme precum şi numărul şi calitatea subiecţilor
procesuali etc.
Etapa pornii urmării penale are un dublu caracter.
5
 Primul caz reprezintă reacţia faţă de fapta infracţională realizată prin înregistarea şi
verificarea imediată a fiecărei sesizării faşă de organul penală competent, care conţine semnele
laturii obiective ale infracţiuni.
În al doilea caz, îngrădirea celorlante etape ale urmării penale, în special etapa de
desfăşurare a urmării penale de următoarele fapte:
- fapta care în realitate nu există;
- faptele care nu conţin semnele constitutive ale infracţiunei, precum şi faptele
care se califică conform contravenţiilor administrative.
În pofida următoarelor fapte, problemele date se consideră rezolvate numai după finisarea
verificării sesizărilor primite.
Urmărirea penală începe cu pornirea acesteia conform CPP. Art.274, premisele pornirii
urmării penale se clasifică în două categorii:
1. premise de fapt. Sunt cele care confirmă că fapta infracţională a avut loc în realitate.
2. premise de drept. Sunt cele care confirmă că fapta respectivă conţine indicii competenţei
de infracţiune şi este prevăzută de legea peanlă.
Etapa pornii urmării penale realizează în afară de sarcinile principale ale procesului, un
şir de sarcini speciale:
a. reacţionarea imediată la informaţiile despre comiterea infracţiunei şi descoperirea
acesteia;
b. prevenirea şi înlăturarea erorilor privind prezenţa sau absenţa componenţei de infracţiune
în cadrul pornirei urmării penale;
c. calificarea corectă a faptei conform legii penale materiale;
d. stabilirea organelor competente de a efectua urmărirea peanlşă.
Din cele arătate, se poate constata că pentru începerea urmării penale sunt necesare
următoarele condiţii prevăzute la art. 274 din C.P.P:
 din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor de constatare trebuie
să rezulte elementele infracţiiunii. Pentru începerea urmării penale
nu se cer date privind cunoaşterea tuturor elementelor infracţiunii,
fiind suficiente infromaţiile ce caracterizează două elemente ale
infracţiunii (obiectul onfracţiunii şi latura obiectivă a infracţiunii.
Astfel, urmărirea penală începe in rem (în privinţa faptei săvîrşite),
după cum s-a menţionat în literatura de specialitate, nefiind
necesară cunoaşterea persoanei făptuitorului.
 Să nu existe vreuna din circumstanţele care exclud urmărirea
penală stipulate al art. 275 din C.P.P. dacă din cuprinsul actului de

6
 sesizare rezultă vreunul din cazurile care împedică pornirea urmării
penale, organul de urmărire penală întemeiază procurorului actele
întocmite cu propunerea de a nu porni urmărirea penală. Dacă
procurorul consideră că nu sunt circumstanţe care împedică
urmărirea penală,el restituie actele, cu rezoluţia sa, organul
menţionat pentru începerea urmării penale potrivit alin.(4) al
art.274 din C.P.P.
 La momentul cînd a luat cunoştinţă de ordonanţa de începere a
urmăririi penale” de către procuror în temeiul alin (3) al art.274 din
CPP.
Subiecţii împuterniciţii de a porni urmărirea penală sunt:
- organul de urmărire peanlă competent;
- procurorul.

5. EFECTUAREA ACŢIUNILOR DE URMĂRIRE PENALĂ

Acţiunea de urmărire penală sunt o totalitate de acţiuni procesuale, efectuate de către
organele de urmărire penală în vederea stabilirei împrejurărilor ce au importanţă pentru
soluţionarea cauzelor penale şi se caracterizează printr-o procedură distinctă stipulată în Codul
de Procedură Penală.
Fiecare cauză penală, prin specificul ei, impune efectuarea unei anumite game de acţiuni
de urmărire penală. De aceea, se poate spune că paleta de acţiuni pe care le realizează, pe
parcursul urmării penale, organele de urmărire penală, depind de particularităţile fiecărei cauze
penale în parte.
Avînd în vedere varietatea activităţilor de urmărire penală ce pot fi întreprinse pe
parcursul urmării penale, precum şi faptul că organele de urmărire pot dispune luarea unor
măsuri prin care sunt restînse strictă a legalităţii de către toţi subiecţii oficiali. În această idee, se
apreciază că, în actuala legislaţie procesaulă penală, au sporit garanţiile procesaule ce însoţesc
exercitarea drepturilor celor implicati în cadrul urmării penale.
Ca şi orice acţiune de ordin procesual penal, acţiunile de urmărire peanlă au următoarele
trăsături caracteristice:
 sunt efectuate numai de către organele de urmărire penală competente, stabilite în
legea procesaul penală.
 Au ca scop culegerea şi verificarea probelor.
 Sunt asigurate de puterea de constrîngere a statului.

7
  Limitează într-o măsură oarecare drepturilor cetăţenilor.
 Procedura de efectuare a acestor acţiunii este detaliat stipulată în Codul de
procedură penală al Republicii Moldova.
Sistemul acţiunilor de urmărire penală include următoarele:
1. aplicarea măsurilor procesuale de constrîngere;
2. interogarea martorului, părţii vătămate, bănuitului şi a învinuitului;
3. cercetarea la faţa locului;
4. confruntarea;
5. prezentarea spre recunoaştere;
6. ridicarea de obiecte şi documente;
7. percheziţia;
8. punerea sub sechestru a averii;
9. examinarea corporală (a cadavrului);
10. reconstituirea faptei;
11. efectuarea expertizei;
12. efectuarea comparaţiilor de probe etc.
Analizarea cuprinsului acestui paragraf, a ansambluilui de activităţii procesuale, care se
desfăşoară în cadrul urmării penale, presupune anumite observaţii şi precizării.
Noţiunea de acţiune de urmărire penală poate fi acceptată într-un sens larg, presupunînd
orice activitate procesuală care se realizează în cursul urmării penale. În acest sens, constituie
acţiune de urmărire penală începerea urmării , pornirea urmării penale, suspendarea sau încetarea
urmării, prezentarea materialelor urmării etc.
Noţiunea se foloseşte şi într-un sens mai restrîns, incluzînd numai acele activităţi care sînt
legate de stîngerea şi administrarea probelor sau luarea măsurilor procesaule. Ascultarea
bănuitului/învinuitului sau martorilor, dispunerea expertizei, ridicarea de obiecte, efectuarea
percheziţiei sau confruntării, aplicarea măsurilor procesaule de constrîngere, diverse dispuneri de
sechestre precum şi altele reprezintă acţiuni de urmărire penală.4
Expunerea sistematică a urmării penale ca de altfel părţi speciale ale procesului penal se
face în ordine cronologică. Criteriul nu poate fi aplicat însă la tratarea acţiunilor de urmărire
penală, întrucît, cu rare excepţii.
Unele acţiuni de urmărire penală, care se examinează în acest paragraf nu sunt excusiv
acţiuni de urmărire penală.
De altfel, cu excepţia instituţiilor propriu-zise ale urmăririi penale, ca de pildă pornirea
urmării penale, prezentarea materialelor urmării, suspendarea urmării penale etc. Acţiuni

4
N.Volonciu , „dicţionar de procedură penală” Editura Ştiinţifică şi Encicopedică, Bucureşti 1998. pag 270.

8
exclusive de urmărire penală există foarte puţine (de exemplu: constatarea tehnico-ştiinţifică,
constatarea medico-legală, reţinerea).
Rezultă că, anumite acţiuni de urmărire penală ce se vor examina în continuare se pot
întîlni şi în cursul judecării cauzei.
În examinarea acţiunilor de urmărire penală din acest paragraf, se dă o extensiune numai
acţiunilor care nu au format deja obiectul de studiu al altor capitole. Cu privire la acestea din
urmă acţiuni (de ex: ascultarea învinuitului, audierea martorilor, dispunerea expertizeă, luarea
măsurilor procesuale de constrîngere etc.)
Condiţiile care trebuie îndeplinite înainte de a începe efectuarea acţiunilor de urmărire
penală sunt:
1. pornirea urmăririii penale;
2. existenţa temeiurilor legale pentru efetuarea actului de urmărire;
3. acţiunile de urmărire penală se efectuează de persoana competentă sau la
însărcinarea acesteia;
4. unele acţiuni de urmărire penală necesită sancţiunea procurorului sau a
judecătorului de instrucţie;
5. rezultatele şi procedura de efectuare a acţiunilor de urmărire penală se fixează în
procesele verbale ale urmării penale.
Conform art.260 C.P.P., procesul –verbal privind acţiune penală se întocmeşte în timpul
efectuării acestui act, sau imediat după terminarea lui de către ofiţerul de urmărire penală.
Procesul – verbal privind acţiunea de urmărire penală cuprinde:
1) locul şi data efectuării acţiunii de urmărire penală;
2) funcţia, numele şi prenumele persoanei care întocmeşte procesul-verbal;
3)  numele, prenumele şi calitatea persoanelor care au participat la efectuarea acţiunii de
urmărire penală, iar dacă este necesar, şi adresele lor, obiecţiile şi explicaţiile acestora;
4) data şi ora începerii şi terminării acţiunii de urmărire penală;
5) descrierea amănunţită a faptelor constatate, precum şi a măsurilor luate în cadrul fectuării
acţiunii de urmărire penală;
6) menţiunea privind efectuarea, în cadrul realizării acţiunii de urmărire penală, a
fotografierii, filmării, înregistrării audio, interceptării convorbirilor telefonice şi a altor
convorbiri sau executarea mulajelor şi tiparelor de urme, privind mijloacele tehnice
utilizate la efectuarea acţiunii respective de urmărire penală, condiţiile şi modul de
aplicare a lor, obiectele faţă de care au fost aplicate aceste mijloace, rezultatele obţinute,
precum şi menţiunea că, înainte de a se utiliza mijloacele tehnice, despre aceasta s-a
comunicat persoanelor care participă la efectuarea acţiunii de urmărire penală.

9
 Dacă în cadrul efectuării acţiunii de urmărire penală s-au constatat şi ridicat obiecte care
pot constitui corpuri delicte, ele vor fi descrise amănunţit în procesul-verbal, cu menţiunea
despre fotografierea lor, dacă aceasta a avut loc, şi despre anexarea lor la dosar.
Procesul-verbal se citeşte tuturor persoanelor care au participat la efectuarea acţiunii de
urmărire penală, explicîndu-li-se, totodată, că au dreptul de a face obiecţii, iar acestea urmează să
fie consemnate în procesul-verbal.
La procesul-verbal se anexează schiţele, fotografiile, peliculele, casetele audio şi video,
mulajele şi tiparele de urme executate în cursul efectuării acţiunilor de urmărire penală.
Fiecare pagină a procesului-verbal se semnează de persoana care îl întocmeşte, precum şi
de persoanele menţionate la alin.(2) pct.3), cu excepţiile prevăzute de prezentul cod. Dacă vreuna
din aceste persoane nu poate semna sau refuză să semneze procesul-verbal, despre aceasta se
face menţiune.

6. PROCEDURA PUNERII SUB ÎNVINUIRE ŞI ÎNAINTAREA

ACUZĂRII
Punerea sub învinuire este o acţiune procesaulă a procurorului, drept rezultat al
propunerii de punere sub învinuire din parte a ofiţerului de urmărire penală, materializată prin
emiterea ordonanţei despre punere sub învinuire a persoanei bănuite de comiterea unei
infracţiuni.
Scopul acestei acţiuni procesuale este de a stabili statutul juridic al persoanei trase la
răspundere penală. Determinarea statulului juridic al persoanei trase la răspundere este necesară
organelor de urmărire penală peantu a obţine dreptul de aplica arsenalul măsurilor procesuale
care duc în cele din urmă la descoperirea adevărului şi soluţionarea cauzei penale.
Procedura punerii sub învinuire a bănuitului este reglementată de art.280-281 C.P.P., şi
întruneşte necesităţiile stabilite de urmărirea penală şi princiilor generale ale procesului penal.
Fiind o instituţie care se înscrie între garanţiile dreptului la apărare al persoanei
făptuitoare în faza de urmărire penală, propunerea şi punerea sub învinuire este plasată, cum era
firesc, la sfîrşitul urmării penale, cînd organul de urmărire penală consideră că au fost
administrate toate probele necesare care susţin apartenenţa certă a persoanei făptuitoare la
comiterea infracţiunei.
Înstituţia punerii sub învinuire, oferă persoanei care urmează a fi atrasă în calitate de
învinuit posibilitatea să ia cunoştinţă de probele existente în dosar şi să-şi organizeze apărarea, în

10
acelaşi timp, această instituţie oferă făptuitorului posibilitatea să ia cunoştinţă de eventualele
lipsuri în ceea ce priveste caracterul complet al urmării penale.5
Confom art.280 alin1, propunerea de punere sub învinuire este tratat în felul următor: „În
cazul în care există suficiente probe că infracţiunea a fost săvîrşită de o anumită persoană,
organul de urmărire penală întocmeşte un raport cu propunerea de a pune persoana respectivă
sub învinuire. Raportul cu materialele cauzei se înaintează procurorului”.
Urmărirea penală începe „in rem” pentru declanşarea urmăririi nefiind necesară
cunoaşterea făptuitorului. În momentul cînd acesta devine cunoscut, apare posibilitatea punerii
sub învinuire. Punerea sub învinuire se exercită numai „in personam” întrucît tragerea la
răspundere penală trebuie să aibă în vedere o persoană certă.
După pornirea urmării penale, organul de urmărire penală poate ajunge la concluzia că în
cauză există temeiuri pentru înaintarea acuzării. În acest caz, ofiţerul de urmărire penală face
propuneri corespunzătoare pe care le înaintează procurorului.
Legea specufică în ce constau temeiurile pe care se bazează propunerea organului de
urmărire penală în legătură cu propunerea de punere sub învinuire. Aceste temeiuri urmează a se
limita la condiţile care permit aprecierea obiectivă că propunerea devine exercitabilă. Rezultă că
pentru a face propunerea corespunzătoare, organul de urmărire penală trebuie să considere
întrunite cumulativ următoarele condiţii:
 făptuitorul este cunoscut;
 există probe sau indicii temeinice care justifică tragerea la răspundere penală a
celui de faţă de care se efecuează urmărirea penală;
 nu subzită vreunul din cazurile prevăzute în art.275 C.P.P., în urma cărora
urmărirea penală nu poate fi pornită, iar dacă a fost pornită ea urmează a fi
încetat obligator.
Propunerea de punere sub învinuire, a organului de urmărire penală, materializată într-un
referat se înaintează procurorului care se pronunţă asupra propunerii. Înaite de a decide,
procurorul este obligat să examineze dosarul. Pe baza examinării dosarului procurorul poate
aprecia că propunerile făcute de organul de urmărire penală sunt judicioase. În acest caz
manifestă acordul pe cale de ordonanţă dispunînd punerea sub învinuire.
În lumina acestor reglementări, punerea sub învinuire se efectuiază de către procuror.
Pentru că procurorul să purcede la întocmirea acestui act procesaul, trebuie îndeplinite
următoarele condiţii:
a. Posibilitatea înaintării acuzării în viitorul apropiat;
b. Învinuitul să fie prezent penatu a putea lua contact cu organul de urmărire penală.

5
Mihai Apetrei, Drept Procesual Penal, Bucureşti, oscar 1998. pag-543.

11
 Dacă procurorul nu este de acord cu propunerea de punere sub învinuire, el restituie
materialele cauzei penale cu indicarea de a se continua efectuarea cercetărilor mai departe. În
unele cazuri procurorul poate singur indica care acţiuni de urmărire penală urmează a fi
înfăptuite, ori de cîte ori ele sunt necesare. În celelalte cazuri, procurorul dispune, după caz,
clasarea cauzei, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale.
În cazul în care urmărirea penală este înfăptuită de către procuror, necesitatea propunerii
de punere sub învinuire, aceasta din urmă urmînd a fi confirmată de către procurorul şef al
unităţii sau al celui ierarhic superior.
Procedura de înintare a acuzării este într-o strînsă interdependenţă cu acţiunea de punere
sub învinuire. În mod direct acuzarea şi reprezintă rezultatul învinuirei. Asupra acestui fapt se
datorează şi schimbul capacităţii procesuale a potenţialului infractor, schimbarea statutului
juridic de bănuit, învinuit, drept rezultat al subiectelor probante reeşite din materialele cauzei
penale. Schimbul statutului juridic al persoanei este urmat cu schimbul radical al volumului
drepturilor şi obligaţilor ce îi aparţin, survenind o stare procesuală mai complicată din punct de
vedere juridico-procesaul.
Procedura de înaintare a acuzării este reglementată de art.282 al C.P.P., ea este înfăptuită
de către procuror, în prezenţa apărătorului în decurs de 48 de ore de la data emiterii ordonanţei
de punere sub învinuire, dar nu mai tîrziu de ziua în care învinuitul s-a prezentat sau a fost adus
în mod silit.
Procurorul, după stabilirea identităţii învinuitului, îi aduce la cunoştinţă ordonanţa de
punere sub învinuire şi îi explică conţinutul ei. Îndeplinirea acestor acte se atestă cu semnăturile
procurorului, învinuitului, apărătorului şi ale altor persoane care participă la acestă acţiune
procesuală, aplicate pe ordonanţa de punere sub învinuire, indicîndu-se data şi ora punerii sub
învinuire.
Înaintarea învinuirei este o instituţie plasată către sfîrşitul fazei de urmărire peanlă,
constituind un moment de contact obligator între organul care înfăptuieşte urmărirea penală şi
învinuit, instituit pe de o parte pentru a crea învinuitului o serioasă garanţie a dreptului la
apărare, pe de altă parte în vederea asigurării unei urmării complete şi de calitate prin acordarea
posibilităţii pentru învinuit de a de explicaţii, cere completări şi ridică toate problemele sub
aspectul cărora consideră că cercetarea nu a elucidat cauza penală.
Pentru ca procurorul să purceadă la întocmirea actului de înaintare a acuzării, el se
conduce după îndeplinirea următoarelor condiţii:
- posibilitatea contactului organului de urmărire penală cu persoana făptuitară;
- convingerea organului de urmărire penală că cauza este elucidată în mod
complect;

12
 - urmărirea efectuată să ducă organul competent la concluzia că suvine
posibilitatea trimiterii în curînd a făptuitorului în judecată.
Procurorul este obligat după înaintarea acuzării să-i explice învinuitului drepturile şi
obligaţiile pe care acesta le are în conformitate cu art.66 al C.P.P.,(drepturile şi obligaţiile
învinuitului şi inculpatului).

7. Concluzie
Dat fiind faptul că relaţiile sociale în permanenţă se modifică apar noi fenomene sociale,
tehnice, mijloace noi şi descoperiri. Da totul tinde spre un apogeu, dar nu trebuie de uitat că în
societate există şi lucruri mai puţin plăcute şi una din acestea este criminalitatea cu care ne
confruntăm noi toţi.
Astăzi ca nici odată este actual fenomenul social numit crima organizată şi lupta cu ea,
precum şi întreaga activitatea criminală. De a nu trăi după regulile jungelei, unde învinge cel mai
puternic, este nevoie de o reglementare concisă şi exactă care ar veni să asigure o echitate
socială.
Dar cum am menţionat mai sus lumea este într-o permanentă mişcare, astfel această
instituţie a dreptului procesual penal fiind într-o permanentă perfecţionare. Specialiştii
practicieni, doctrinarii caută cele mai eficiente metode ca întrgul sistem de pedepse penale să-şi
atingă scopul aspirat. Limitarea şi combaterea activităţii infracţionale, profilaxia în rîndul
populaţiei şi ridicarea culturii civice.
Odată cu proclamarea independenţei, Republica Moldova devine independentă şi în
aspect legislativ generîndu-se posibilitatea viitorului să se manifeste neinfluenţat de factorii
politicii externe.
Această ciecumstanţă finalmente a condiţionat multiplile modificări legislative, inclusiv
procesual penale cu menire de protegare a societăţii de fenomenul infracţional.
Actualul Cod de procedură penală, consfinţeşte egalitatea persoanelor în faţa legii
procesual-penale, bazîndu-se pe principiul legalităţii; egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor;
respectării drepturilor, libertăţilor şi a demnităţii umane.
Urmărirea penală este unul dintre cele mai voluminoase şi importante capitole din Codul
de Procedură Penală, pe lîngă aceasta urmărirea penală reprezentînd şi una din instituţiile
fundamentale ale Dreptului Procesaul Penal.
Urmărirea peanlă – reprezintă faza cea mai complicată şi îndelungată a procesului penală
în cadrul căreia sunt efectuate majoritatea acţiunilor şi de către organele de urmărire penală.
În cadrul fazei date se soluţionează mojoritatea problemelor de urmărire penală. Bazată în
exclusivitate pe principiile constituţionale, prevederile naţionale şi internaţionale, precum şi

13
prevedrile C.P.P., urmărirea penală are drept scop atît culegerea şi administrarea probelor
necesare identificării făptuitorului şi stabilirii răspunderii acestuia cît protejarea persoanelor
participante în faza dedicată, precum întregii societăţii şi statului de eventualele infracţiuni.
Lichidarea criminalităţii în perioada actuală este şi constituie nu doar sarcina organelor
specializate, dar şi a oricărei persoane în parte, care este cointeresată ca în societate să domine o
atmosferă moral ridicată, stimulînd în acest mod înlăturarea actelor care pot pune în pericol viaţa
şi sănătatea întregii populaţii şi a existenţii în genere a unui stat bazat pe drept, cu toate
instituţiile sale democratice.
Dar, pentru ca cetăţeanul să manifeste acţiuni împotriva actelor criminale, trebuie, în
primul rînd ca el să posede un înalt grad de cunoştinţe şi cultură juridică. Lupta contra atacurilor
antisociale ţin de morala şi demnitatea fiecărei persoane în parte, reprezentînd nişte valori care
caracterizează persoanlitatea unamă.
Bibliografie

1. Alexandru Boroi, Georgeta-Stefania Ungureanu, Nicu Jidovu, Drept Procesual

Penal, ediţia a II-a Bucureşti 1998
2. Apetrei Mihai, Drept Procesual Penal, Bucureşti 1998
3. Neagu Ion, „Tratat de procedură penală” Bucureşti 1997.
4. Nicolae Volonciu „Tratat de procedură penală” Partea Generală, Bucureşti 1993.
5. Nicolae Volonciu „Tratat de procedură penală” Partea Specială, Bucureşti:Paidea
1997.
6.Noul Cod Penal/Noul Cod Procedură Penală

14