Sunteți pe pagina 1din 14

UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA: DREPT
CENTRUL : SIBIU

DISCIPLINA:
DREPT INSTITUȚIONAL BANCAR

Referat
Rolul BNR în constituirea și funcționarea instituțiilor de
credit

COORDONATOR:
CONF. UNIV.DR. RUSU ALEXANDRA DORINA

Student :Pandia Ion Nicușor


Anul : IV ID

1
CAP.I Rolul şi funcţiile BNR. Sistemul bancar Românesc

I.1. Rolul BNR în menţinerea stabilităţii financiare

Banca Naţională a României are un rol intrinsec în menţinerea stabilităţii


financiare, date fiind responsabilităţile ce rezultă din dubla sa ipostază de
autoritate monetară şi prudenţială. Atribuţii subsumate obiectivelor de stabilitate
financiară sunt exercitate atât prin reglementarea şi supravegherea prudenţială a
instituţiilor aflate sub autoritatea sa, cât şi prin formularea şi transmiterea eficientă
a măsurilor de politică monetară şi supravegherea funcţionării în condiţii optime a
sistemelor de plăţi şi decontări de importanţă sistemică. Totodată, este necesară
identificarea riscurilor şi vulnerabilităţilor întregului sistem financiar, în ansamblul
său şi pe componentele sale, deoarece monitorizarea stabilităţii financiare este
preventivă. Apariţia şi dezvoltarea unor disfuncţionalităţi, precum evaluarea
incorectă a riscurilor şi ineficienţa alocării capitalului, pot afecta stabilitatea
sistemului financiar şi stabilitatea economică.
BNR stabileşte şi conduce politica monetară şi de credit în cadrul politicii
economice şi financiare a statului cu scopul de a menţine stabilitatea monetară.
Operaţiunile pe care le desfăşoară BNR se pot grupa in 4 categorii:
1. Operatiuni cu bănci şi alte instituţii de credit;
2. Operatiuni cu trezoreria statului;
3. Operatiuni cu aur si valuta;
4. Infiinţarea pieţei valutare interbancare.

1. Operaţiuni cu bănci si alte instituţii de credit


De regula, acestea sunt: creditarea băncilor pe termen scurt, deschiderea de
conturi curente pentru fiecare banca, coordonarea si supravegherea sistemului de
plăti, atragerea de depozite de la bănci, stabilirea regimului rezervelor minime
obligatorii in lei si valuta pe care băncile trebuie sa le menţinut în contul deschis la
BNR, colectarea de date şi informaţii privind incidentele de plăţi si riscurile de
creditare, acordarea de credite societăţilor bancare şi instituţiilor de credit. BNR
acţionează ca un împrumutător de ultima instanţa pentru societăţile bancare aflate
temporar în dificultăţi de plăţi.

2. Operaţiuni cu trezoreria statului


BNR ţine evidenţele sale despre contul curent al trezoreriei, acţionează
direct sau prin intermediul altor bănci la emisiunea obligaţiunilor de stat, vânzarea
si răscumpărarea acestora, acorda bugetului de stat credite pentru acoperirea
nevoilor temporare ivite pe parcursul execuţiei bugetare.

2
3. Operaţiuni cu aur si valuta
De asemenea, BNR răspunde de elaborarea reglementarilor referitoare la
operaţiunile cu aur si valuta in scopul protejării leului, întocmirea balanţei de plăţi
externe, a balanţei angajamentelor si creditelor cu străinătatea, stabilirea si
publicarea cursului de schimb valutar, păstrarea si administrarea rezervelor
internaţionale ale statului, autorizarea si retragerea autorizaţiilor date persoanelor
juridice care au ca obiect activităţi valutare. Totodată, BNR cumpără, vinde şi
efectuează tranzacţii cu moneda şi lingouri de aur si alte metale preţioase.

4. Infiinţarea pieţei valutare interbancare.


Piaţa internaţională româneasca s-a realizat în urma obiectivelor stabilite
prin memorandumul încheiat cu FMI. BNR exercita controlul valutar prin
reglementările transmise in ordine si in circulare privind efectuarea si controlul
tranzacţiilor valutare, emiterea autorizaţiei pentru transferurile valutare in
străinătate. BNR prin activitatea sa, constituie cel mai important organism al
activităţii financiar-valutare din tara.

I.2. Funcţiile BNR

1. Funcţia de emisiune monetară


BNR deţine monopolul emisiunii monetare, ia măsuri pentru păstrarea în
siguranţa a monedelor şi bancnotelor care nu sunt puse în circulaţie, precum şi
pentru distrugerea bancnotelor retrase din circulaţie. BNR este unica autorizata să
emită însemne monetare. Bancnotele emise trebuie să fie rezistente si dificil de
imitat, să conţină elemente de protecţie împotrivă falsificării: fir de siguranţă,
filigram, cerneala autocopiere, fibre invizibile flourescente, etc.
2. Funcţia de supraveghere a sistemului bancar
BNR decide care societăţi pot opera ca bănci şi stabileşte reguli de emitere
a autorizaţiei de funcţionare a băncilor, monitorizează activitatea băncilor
comerciale, cerându-le periodic raporturi financiare şi statistice sau efectuând
controale la sediul acestora.
3. Politica monetara si de credit
- controlează nivelul masei monetare si ratele dobânzilor din economie, ca
parte a politicii generale macroeconomice a Guvernului. De regula BNR
colaborează cu Ministerul de Finanţe. căile prin care BNR acorda împrumuturi
sunt:
- creditarea trezoreriei publice;
- intervenţii pe pieţele valutare.
Pe plan extern banca poate participa la organizaţii internaţionale cu caracter
financiar, monetar şi de plăţi.
4. Funcţia de banca a băncilor

3
BNR acţionează ca un bancher al celorlalte bănci. Societăţile comerciale
bancare păstrează disponibilităţi la banca centrala sub forma de rezerve, ca
depozite nepurtătoare de dobânzi sau cu o dobândă mica. Prudenta, necesitatea
asigurării lichidităţilor motivează orice banca sa-si constituie depozite la BNR.
Aceste depozite reprezintă rezerve potenţiale ce ar putea fi utilizate in cazuri
imprevizibile. Tot in funcţia de bancă a băncilor, BNR se afirma ca un
supraveghetor al comerţului de bancă, supunând unui control specific înscrierea,
funcţionarea şi orientarea activităţii băncilor.

5. Funcţia de banca a statului


- asigurator de fonduri pentru Guvern, BNR acţionează ca trezorerie a
statului, ţinând in evidentele sale contul curent al trezoreriei statului prin care se
reflecta impozitele percepute şi alte plăti efectuate in numele trezoreriei statului.
BNR gestionează datoria publica, rambursând valoarea obligaţiunilor şi a
celorlalte titluri de valoare, când acestea ajung la scadenta şi sunt înlocuite cu noi
emisiuni de valori mobiliare. BNR poate acorda bugetului statului credite pentru
acoperirea nevoilor temporare intre venituri si cheltuieli bugetare.
6. Funcţia de administrator al rezervelor valutare
- la BNR sunt păstrate rezervele ţării în aur, valuta convertibilă şi alte
rezerve recunoscute pe plan internaţional. BNR le utilizează atunci când intervine
pe pieţele valutare pentru a controla evoluţia cursului de schimb al monedei
naţionale. Totodată BNR întocmeşte balanţa de plăti externă, balanţa creanţelor şi
angajamentelor, încheie acorduri de clearing şi de plăti cu instituţii publice şi
private din străinătate, vinde si cumpară aur şi alte metale preţioase,
tranzacţionează bonuri de tezaur si alte titluri emise sau garantate de guverne
străine. BNR este corespondentul băncilor centrale străine si al diverselor instituţii
financiare.
7.Functia de asigurare a legăturilor cu organizaţiile financiar-bancare
internaţionale.
Banca Centrala gestionează si tine evidenta operaţiilor financiare ale ţării
cu organismele internaţionale: FMI, Banca Mondiala, etc. o instituţie financiara
internaţionala de importanta deosebita este Banca Reglementarilor Internaţionale
din Basel (1930) Elveţia, pentru a se ocupa de transferurile legate de datoriile
internaţionale. Acesta banca a ajuns sa fie considerata ca banca centrala a băncilor
centrale, întrucât se ocupa de problemele privind cooperarea bancara, de
acordurile privind reguli ce trebuie sa guverneze tranzacţiile financiare
internaţionale.

I.3. Conducerea şi organizarea BNR

4
Banca Naţională a României este condusă de un Consiliu de administraţie.
Acesta este alcătuit din 9 membri numiţi de Parlament, cu nominalizarea
conducerii executive, pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea reînnoirii mandatului.
Membrii Consiliului de administraţie nu pot fi parlamentari şi nu pot face parte,
potrivit legii, din justiţie sau din administraţia publică. Structura executivă
permanentă a Băncii Naţionale este formată din guvernator şi 3 viceguvernatori,
dintre care unul este prim-viceguvernator. Ceilalţi 5 membri nu sunt salariaţi ai
BNR. Preşedintele Consiliului de administraţie este guvernatorul Băncii Naţionale
a României.

Consiliul de administraţie este organismul cu drept de decizie în ceea ce


priveşte politicile în domeniul monetar şi al cursului de schimb, autorizarea,
reglementarea şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit, monitorizarea
sistemelor de plăţi, organizarea internă a băncii. Consiliul de administraţie
hotărăşte, de asemenea, care sunt atribuţiile ce revin structurilor executive şi
personalului Băncii Naţionale a României.

Pentru asigurarea eficienţei procesului decizional, în cadrul BNR


funcţionează 4 structuri operative cu responsabilităţi în exercitarea principalelor
funcţii ale unei bănci centrale:

 Comitetul de politică monetară,


 Comitetul de supraveghere,
 Comitetul de administrare a rezervelor internaţionale
 Comitetul de audit

Comitetul de politică monetară constituit ca o structură permanentă, cu


rol consultativ şi decizional, este alcătuit din 9 membri şi este condus de
guvernatorul BNR. Principalele  atribuţii se referă la stabilirea coordonatelor
strategice ale politicii monetare, caracteristicile cadrului operaţional al acesteia,
obiectivele şi liniile directoare pe orizonturi diferite de timp, precum si masuri de
imbunatatire si de crestere a eficacitatii politicii monetare si a cadrului sau
operational, inclusiv din perspectiva armonizării acestuia cu cerinţele Băncii
Centrale Europene.

Comitetul de supraveghere reprezintă o structură permanentă, cu caracter


deliberativ şi decizional. Este compus din 10 membri şi este condus de
guvernatorul BNR.  Atribuţiile şi competenţele sale vizează activităţile de evaluare
şi monitorizare a funcţionării instituţiilor de credit din perspectiva calităţii
activelor, a performanţelor financiare şi a încadrării lor în nivelul reglementat al
indicatorilor de prudenţă bancară, dar şi a asigurării bazei de reglementare,
conform legislaţiei specifice şi practicilor internaţionale în materie.

5
Comitetul de administrare a rezervelor internaţionale este o structură
permanentă, alcătuită din 13 membri şi este condus de viceguvernatorul
coordonator al structurii responsabile cu această activitate. Principalele atribuţii
ale acestuia sunt legate de îndeplinirea orientărilor strategice adoptate de Consiliul
de administraţie în domeniul administrării rezervelor internaţionale. Comitetul
stabileşte lista entităţilor cu care se derulează tranzacţiile, a emitenţilor pentru
investiţiile în titluri şi a activelor acceptate pentru investire, ia decizii privind
utilizarea instrumentelor derivate, analizează evoluţia pieţelor şi formulează
propuneri de strategie pentru perioada următoare.

Comitetul de audit analizează şi propune direcţiile strategice şi politica


BNR în domeniul controlului intern, managementului riscurilor, auditului intern şi
extern. Este format din 5 membri ai Consiliului de administraţie care nu fac parte
din conducerea executivă a băncii.

CAP.II. Politică monetară

Potrivit statutului său (Legea nr.312/2004 privind Statutul BNR), Banca


Naţională a României are ca obiectiv fundamental asigurarea şi menţinerea
stabilităţii preţurilor. Totodată, Banca Naţională a României sprijină politica
economică generală a statului, fără prejudicierea îndeplinirii obiectivului său
fundamental.

Conform art.2 din Legea nr. 312/2004, o atribuţie principală a Băncii


Naţionale a României o constituie elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi a
politicii de curs de schimb. Totodată, în vederea atingerii obiectivului său
fundamental, banca centrală stabileşte strategia de politică monetară şi decide
asupra instrumentelor şi a procedurilor pe care le utilizează pentru implementarea
politicii monetare.

II.1. Strategia de politică monetară a BNR- ţintirea directă a inflaţiei

Aceasta a fost adoptată în august 2005, după finalizarea unui proces de


pregătire, a cărei ultimă etapă a constituit-o crearea şi testarea funcţionării cadrului
de analiză economică şi de decizie a politicii monetare specific ţintirii directe a
inflaţiei. Concomitent au fost satisfăcute şi celelalte cerinţe şi criterii care
condiţionează eficacitatea acestei strategii:
- coborârea ratei anuale a inflaţiei sub nivelul de 10 la sută;
- acumularea unui câştig de credibilitate de către banca centrală şi consolidarea
acestuia;

6
- întărirea independenţei de jure (prin intrarea în vigoare la 30 iulie 2004 a noului
Statut al BNR) şi de facto a BNR;
- restrângerea dominanţei fiscale, derularea procesului de consolidare fiscală şi
ameliorarea coordonării dintre politica fiscală şi cea monetară;
- relativa flexibilizare a cursului de schimb al leului şi reducerea gradului de
vulnerabilitate a economiei la fluctuaţiile acestei variabile;
- însănătoşirea şi întărirea sistemului bancar şi relativa creştere a intermedierii
bancare;
- sporirea transparenţei şi a responsabilităţii băncii centrale, precum şi a ariei şi
intensităţii comunicării BNR cu publicul şi pieţele financiare, inclusiv în ceea ce
priveşte aspectele legate de noua strategie de politică monetară şi de pregătirea
adoptării ei;
- conturarea mai clară a comportamentelor macroeconomice şi a mecanismelor de
funcţionare a economiei necesară identificării şi creşterii eficacităţii canalelor de
transmisie monetară.
Demersurile BNR de creare a cadrului organizatoric şi tehnic necesar
implementării noii strategii de politică monetară au durat 16 luni şi au beneficiat
de asistenţă tehnică acordată de Fondul Monetar Internaţional şi de Banca
Naţională a Cehiei.

II.2. Mecanismul de transmisie a politicii monetare.


Instrumente de politică monetară
Pe termen scurt evoluţia preţurilor este supusă unor influenţe multiple, generate de
factori provenind din economia naţională şi din mediul extern, care acţionează
asupra cererii şi ofertei agregate. Pe termen mediu şi lung, însă, un rol
fundamental în asigurarea stabilităţii preţurilor îi revine conduitei politicii
monetare. Mecanismul de transmisie a politicii monetare reprezintă totalitatea
canalelor prin care banca centrală, utilizând un set variat de instrumente de
politică monetară poate influenţa dinamica cererii agregate şi a preţurilor din
economie.
Instrumentele de politică monetară
- sunt definite ca fiind setul de instrumente şi proceduri prin care banca
centrală implementează politica monetară în vederea atingerii obiectivului său
fundamental formează cadrul operaţional al politicii monetare.
Principalele instrumente de politică monetară pe care BNR le are la
dispoziţie conform reglementărilor în vigoare sunt:
- operaţiunile de piaţă monetară
- facilităţile permanente acordate instituţiilor de credit
- rezervele minime obligatorii (RMO)

7
Dintre canalele (sau mecanismele specifice) de transmisie a politicii
monetare identificate de literatura de specialitate, practica economică a relevat cu
precădere importanţa următoarelor: canalul ratelor dobânzilor practicate de
instituţiile financiare; canalul creditului; canalul cursului de schimb; canalul
efectelor de avuţie şi bilanţ; canalul anticipaţiilor agenţilor economici privind
inflaţia.
O descriere simplificată a acestor canale de transmisie şi a interacţiunii
dintre acestea, adaptată particularităţilor economiei româneşti, stă la baza
construcţiei modelului de analiză şi prognoză pe termen mediu al BNR.

În general, semnalele transmise prin deciziile de politică monetară îşi


produc efectele asupra economiei în mod indirect, propagându-se prin intermediul
verigii intermediare reprezentate de sistemul financiar-bancar. Relaţia dintre banca
centrală şi băncile comerciale se stabileşte în cadrul pieţelor financiare (monetară,
valutară), banca centrală având capacitatea de a controla relativ eficient ratele
dobânzilor pe termen scurt prin gestionarea lichidităţii pe piaţa monetară
interbancară.
De regulă, în cadrul sectorului financiar-bancar transmisia impulsurilor de
politică monetară se realizează relativ rapid. La nivelul relaţiei dintre băncile
comerciale şi economia reală, impulsurile de politică monetară ale băncii centrale

8
se transmit mai degrabă imperfect şi după o perioadă de timp care depinde de
particularităţile structurale ale economiei naţionale.
Deşi banca centrală poate controla ratele dobânzilor pe termen scurt,
economia reală este influenţată cu precădere de ratele dobânzilor pe termen mediu
şi lung practicate de băncile comerciale pentru depozitele atrase sau pentru
creditele acordate clienţilor acestora. Nivelul acestora din urmă depinde de cel al
ratei dobânzii de politică monetară, dar şi de un număr de alţi determinanţi
(aşteptările privind inflaţia, perspectivele privind creşterea economică etc.), şi este
hotărâtor pentru deciziile de investiţii, consum sau economisire.
În general, dobânzi mai reduse stimulează investiţiile şi consumul în
defavoarea economisirii, în timp ce dobânzi mai ridicate stimulează economisirea,
inhibând pe termen scurt consumul şi investiţiile. Astfel este influenţată cererea
agregată din economie. Oferta agregată are o capacitate de ajustare la nivelul
cererii agregate limitată la un orizont scurt de timp. Pe termen lung, oferta depinde
în principal de dinamica factorilor fundamentali precum capacităţile de producţie,
forţa de muncă şi gradul de înzestrare tehnologică şi prin urmare se ajustează mai
lent şi pe termen mai îndelungat, neputând fi influenţată prin intermediul politicii
monetare.
În aceste condiţii, pe termen scurt/mediu, politica monetară poate afecta
numai decalajul dintre nivelul efectiv al activităţii economice şi cel sustenabil pe
termen lung (deviaţia PIB real de la nivelul său potenţial, sau - excesul de cerere).
La rândul său, deviaţia PIB real este un factor determinant pentru inflaţia
preţurilor de consum. De exemplu, o cerere în exces pentru bunuri de consum sau
de investiţii pune în mod direct presiune asupra costurilor cu factorii de producţie
(inclusiv cu factorul muncă, respectiv salariile).
În faţa unor astfel de creşteri ale costurilor de producţie, o parte a firmelor
pot decide în favoarea unei diminuări a marjelor de profit obţinute, lăsând preţurile
finale de vânzare nemodificate. Pe termen mediu, însă, în condiţiile unor creşteri
persistente ale costurilor de producţie, firmele vor transfera tot mai mult aceste
costuri asupra preţurilor de vânzare, ceea ce va conduce în cele din urmă la
creşterea preţurilor bunurilor de consum (generând inflaţie). Un deficit de cerere
agregată pe de altă parte va avea efecte contrare.
Având un control relativ eficace asupra ratelor dobânzilor pe termen scurt,
banca centrală poate influenţa inclusiv motivaţia agenţilor economici de a deţine
monedă naţională comparativ cu aceea de a deţine monedă străină şi, prin aceasta,
cursul de schimb. Cu toate acestea, evoluţia cursului de schimb este rezultatul
acţiunii unui număr mult mai mare de factori (de exemplu, aversiunea la risc a
investitorilor străini, dezechilibrele macroeconomice interne şi externe, factori
politici etc.). Asupra unora dintre aceşti factori politica monetară nu poate acţiona,
iar asupra altora are o influenţă limitată şi condiţionată strict de coerenţa celorlalte
politici macroeconomice (fiscală, de venituri, a reformelor structurale).
Cursul de schimb influenţează preţul relativ al bunurilor interne faţă de cel
al bunurilor tranzacţionate pe pieţele externe. Un exportator va câştiga mai mult

9
dacă preţul obţinut în valută din vânzarea bunurilor sale pe pieţele externe este
transformat în lei la un curs de schimb mai ridicat (moneda naţională este mai
depreciată). Pe de altă parte, un importator va câştiga mai mult dacă bunurile
vândute pe piaţa internă sunt achiziţionate în valută la un cost mai mic exprimat în
lei, echivalent al unei monede naţionale mai apreciate. Cursul de schimb transmite
astfel (prin intermediul canalului exporturilor nete - sau canalului indirect al
cursului de schimb) cu un anumit decalaj în timp, impulsurile iniţiale ale ratei
dobânzii de politică monetară asupra activităţii economice (sintetizată prin deviaţia
PIB real).
Un alt mecanism important prin care cursul de schimb şi ratele dobânzilor
acţionează asupra activităţii economice este efectul de avuţie şi bilanţ. O
depreciere a cursului de schimb al monedei naţionale generează o diminuare a
apetitului pentru contractarea de credite în valută. În acelaşi timp, deprecierea
leului va reduce venitul disponibil al celor care au deja contractate astfel de
credite. Acest efect decurge din faptul că agenţii economici care obţin venituri în
monedă naţională vor fi nevoiţi - în situaţia unei deprecieri - să plătească mai mulţi
lei pentru serviciul datoriei contractate în valută. Aprecierea cursului de schimb va
avea efecte de sens invers: va spori motivaţia sectorului privat de a se împrumuta
în valută mai degrabă decât în monedă naţională, în principal datorită costurilor
mai comparativ mai scăzute în lei asociate serviciului datoriei.
Unul din cele mai simple şi mai rapide mecanisme prin care care sunt
transmise modificările cursului de schimb este cel al preţului bunurilor de import
(canalul direct al cursului de schimb). Preţul la care un agent economic va
comercializa pe piaţa internă bunuri achiziţionate din import, este format din
preţul în valută (de pe piaţa externă) al bunului respectiv transformat în lei la
cursul de schimb relevant. În general, preţul în monedă naţională se ajustează
incomplet la variaţiile cursului de schimb. Aceasta se datorează în principal
costurilor ridicate pe care le-ar genera pentru importatori modificarea preţurilor
practicate pe piaţa internă cu aceeaşi frecvenţă ridicată pe care o manifestă
fluctuaţiile cursului de schimb Alături de preţurile bunurilor din import, o serie
întreagă de alte preţuri răspund mai mult sau mai puţin la modificările cursului de
schimb, precum preţurile combustibililor, unele preţuri administrate (pentru
medicamente, telefonie fixă etc.), preţurile bunurilor complementare sau
substituibile celor importate.
Percepţia agenţilor economici cu privire la consecvenţa cu care banca
centrală urmăreşte îndeplinirea obiectivelor sale fundamentale afectează
semnificativ aşteptările cu privire la inflaţie. În condiţiile creşterii transparenţei şi
credibilităţii demersurilor băncii centrale, ancorarea aşteptărilor inflaţioniste la o
traiectorie compatibilă cu obiectivele acesteia privind inflaţia devine unul dintre
cele mai puternice şi mai eficiente canale de transmisie a politicii monetare.
Dincolo de influenţa politicii monetare, dinamica cererii agregate şi a preţurilor
este determinată şi de conduita altor componente ale setului de politici
macroeconomice, cum ar fi politica fiscală şi politica veniturilor. Politica fiscală

10
are un efect direct asupra economiei influenţând cererea agregată prin intermediul
impulsului fiscal. 
O politică fiscală optimală are rolul de a atenua şi stabiliza fluctuaţiile
ciclului economic şi, prin urmare, dinamica deviaţiei PIB real de la nivelul său
potenţial. Pe de altă parte, o politică echilibrată a veniturilor trebuie să fie ghidată
de asigurarea corelaţiei dintre câştigurile salariale reale din domeniul public cu
cele din domeniul privat şi cu dinamica productivităţii muncii.

CAP.III. Contolul bancar şi valutar

III.1. Control bancar. Supravegherea bancara

Băncile, prin implicarea in viata economica si sociala constituie un element


structural deosebit in viata societăţii a cărei buna organizare, permanenta şi
eficienta condiţionează întreaga viaţa economica.
Ca atare, buna organizare si funcţionare a băncilor nu poate fi lăsată in voie,
iar comerţul de banca nu poate fi exercitat pe deplin liber.
O dereglare in activitatea bancara, fie ea cat de mica, creează mari
impedimente miilor de societăţi comerciale creditate si poate pune in panica
milioane de depunători.
Ca urmare, supravegherea bancară este una din funcţiile de baza ale BNR.
Conferita prin lege, BNR realizează supravegherea activităţi tuturor societăţilor
bancare, are competenta exclusiva de autorizare a funcţionării băncilor ăi răspunde
de supravegherea prudenţiala a băncilor pe care le autorizează.
Acesta funcţie de supraveghere bancara se realizează prin intermediul
direcţiei generale de autorizare, reglementare si supraveghere prudenţiala a
societăţilor bancare.
BNR este autorizata sa controleze si sa verifice pe baza raporturilor primite sau
prin inspecţii la fata locului, registrele conturilor si alte documente ale băncii
autorizate, pe care le considera necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor sale de
supraveghere.
Pentru supravegherea băncilor româneşti care funcţionează în străinătate,
BNR cooperează cu autorităţile de supraveghere bancara ale tarilor respective,
acestea in baza acordului de la Basel, pe de alta parte si sucursalele sau filialele

11
băncilor străine, care funcţionează în România. In echipele de control pot fi încluşi
şi reprezentanţii autorizaţi din ţara de origine a băncii respective.

III.1.1. Supravegherea prudenţială bancară

In cadrul supravegherii bancare globale exercitata de BNR se desprinde


supravegherea prudenţială bancară care presupune stabilirea unor norme si
indicatori de prudenta bancara şi urmărirea respectării acestora in scopul prevenirii
şi limitării riscurilor bancare.
Activitatea de supraveghere prudenţiala a societăţilor bancare se impune
din următoarele motive:
- limitarea riscului fata de deponenţi;
- menţinerea încrederii publice in sistemul financiar;
- protejarea infrastructurii financiare;
- menţinerea stabilităţii globale a sistemului financiar. Supravegherea prudenţiala
bancară cuprinde activitatea de reglementare, priveşte domeniile monetar, valutar,
de credit, de plăţi.
Pârghiile şi resursele utilizate de către autoritatea de supraveghere bancară
pentru urmărirea activităţii societăţilor bancare pot fi: tangibile (urmărirea
indicatorilor de sovabilitate, rentabilitate, lichiditate, etc.) si intangibile
(portofoliul de norme interne).
In România, in conformitate cu practica internaţională în materie, activitatea de
urmărire prudenţiala a activităţii desfaşurate de societătile bancare se realizează pe
2 cai:
a. Supravegherea off site;
b. Supravegherea on site.

a. Supravegherea off site


Consta in analiza indicatorilor raportaţi de către bănci pornind de la
conţinutul normelor de prudenta bancara emise de BNR, care urmăreşte
respectarea termenelor de raportare a indicatorilor financiari-contabili, a
modalităţii de calcul a acestora de către băncile comerciale.
Băncile, fiind societăţi comerciale trebuie sa-şi conducă evidenţa contabilă
in baza Legii contabilităţii si a reglementarilor specifice de aplicare a acelora date
de BNR si aprobate de Ministerul Finanţelor. Bilanţul contabil al unei bănci este
valabil numai după ce a fost verificat si semnat de cenzorii băncii respective.
Printre principalii indicatori economico-financiari raportaţi de societăţile
bancare si analizaţi de BNR, se numără:

12
1. solvabilitatea, respectiv gradul de acoperire a riscului de credit prin resursele
proprii disponibile la un moment dat;
2. evaluarea expunerii valutare: se urmăreşte evaluarea riscului valutar in limitele
de prudenta pentru înregistrarea de pierderi din diferenţe de curs valutar;
3. evaluarea si urmărirea încadrării expunerilor mari din credite acordate unul
singur debitor in limitele legale. Unul singur debitor i se poate acorda credit numai
in limita a 20% din fondurile proprii ale băncii.
4. evaluarea calităţii portofoliului de credite al societăţilor bancare şi a gradului
de acoperire a riscului de credite. Acesta evaluare se face pe baza clasificării
creditelor şi a provizioanelor de risc constituite;
5. lichiditatea societăţilor bancare, respectiv capacitatea unei societăţi bancare de
a deconta obligaţiile curente din disponibilităţile proprii;
6. rentabilitatea si profitabilitatea societăţilor bancare, respectiv eficienta
activităţii desfăşurate de fiecare societate bancara calculata in baza rezultatelor
financiare obţinute.
b. Supravegherea on site
Supravegherea are ca obiectiv examinarea la sediul societatii bancare prin
inspectii la fata locului de catre inspectorii BNR a situatiei acestora. In baza
acestei supravegheri principiile de prudenta bancara in efectuarea operatiunilor se
realizeaza prin sistemul “CAMEL”.
C: organele de supraveghere urmăresc constituirea si utilizarea capitalului,
modul de utilizare a fondurilor proprii existenta acţionarilor si modificările
intervenite in drepturile de vot.
A: calitatea activelor:
- evaluarea portofoliului de credite si gradul de acoperire a riscului;
- acordarea de împrumuturi mari;
- acordarea de împrumuturi persoanelor aflate in relaţii speciale cu societatea
bancara;
- constituirea garanţiilor pentru creditele acordate.
M: managementul - calitatea conducerii pe baza situaţiei constatate la sediul
bancilor
E: profitabilitatea si rentabilitatea, in baza datelor înscrise in evidentele contabile.
L: lichiditatea :
- capacitatea societăţilor bancare de a acoperi obligaţiunile curente de plata cu
disponibilităţile existente;
- raportul dintre resurse si plasamente în funcţie de termenele scadente.
III.2. Controlul valutar
Agenţii economici, indiferent de forma de proprietate, care efectuează
operaţiuni de import-export, sunt obligaţi sa efectueze operaţiuni cu valuta prin
băncile comerciale autorizate.
BNR emite reglementari in acest sens cu privire la:
- efectuarea si controlul tranzacţiilor valutare;
- emiterea autorizaţiei pentru transferul în străinătate;
- tranzacţiile pe pieţele valutare.
Principalele obiective:
- plăţile externe, livrări in cadrul acreditivelor documentare si scrisorile de
garanţie;
- plăţi externe pentru mărfuri sosite in tara;
- plăţi externe pentru mărfuri destinate revânzării;
- operaţiuni efectuate in valuta efectiva;
- operaţiuni de schimb efectuate pentru persoane fizice.

13
Tot BNR efectuează si controlul activităţii caselor de schimb valutar,
urmărind:
- desfăşurarea activităţii în spatii autorizate;
- efectuarea operaţiunilor numai de către personalul autorizat;
- întocmirea curenta a documentelor;
- ţinerea curenta a registrelor;
- verificarea concordantei intre solduri;
- existenţa documentelor justificative.

BIBLIOGRAFIE:
 Heteş-Gavra I., Activitatea şi operaţiunile instituţiilor de credit, Editura
Mirton,Timişoara, 2009;
 Imireanu M., Produse şi servicii bancare în relaţiile de plăţi interne şi
internaţionale, Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2002;
 Imireanu M., Tehnica şi practica operaţiunilor bancare, Editura Tribuna
Economică, Bucureşti, 1995;
 Medar L.I., Chirtoc I.E., Operațiuni bancare și instituții financiare
internaționale, Editura Academica Brâncuși, Târgu Jiu, 2016,
 Capraru B., Activitatea bancara. Sisteme, operatiuni si practici. Editia 2,
Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2014;

14

S-ar putea să vă placă și