Sunteți pe pagina 1din 12

ri cu mine, ori cu ea!

FADE IN:

EXT. STRĂZILE UNUI ORAŞ – SEARĂ

Peisaj de iarnă: trotuare sclipitoare, case troienite, edili înarmaţi cu fulare şi haine groase. Şosele ticsite
de automobile care îşi croiesc cu greu drum. Din mijlocul traficului o maşină alunecă din şir
strecurându-se pe lângă coloana formată. Înaintează cu grijă o scurtă porţiune iar apoi începe să prindă
viteză.

INT. MAŞINĂ – SEARĂ

MARCEL (32), un tânăr şofer, astenic, blond cu ochi verzi are deja un început de chelie şi o barbă
nerasă de câteva zile.
Conduce atent dar relaxat cu ambele mâini pe volan. 
Lângă el e GINA (55), mama lui Marcel, e corpolentă şi mică de statură. Crede că slăbeşte enorm în
fiecare zi şi are grijă ca toată lumea să beneficieze de această informaţie. Egoistă, superficială şi pur şi
simplu rea, are o expresie de superioritate întipărită pe faţă. Pe bancheta din spate e IULIA, în jurul a
30 de ani, de tip picnic, brunetă, drăguţă, uşor plinuţă. 

Iulia priveşte admirativ interiorul îmbrăcat în piele al limuzinei admirându-i detaliile.


Nimeni nu spune un cuvânt. Gina îşi priveşte cu mândrie odrasla.

IULIA (O.S.): Marcel, câtă vreme ţi-a lăsat şeful tău maşina?
MARCEL: Nu ştiu... câteva zile, pân’ se-ntoarce de la munte.
Gina ascultă cu atenţie dialogul celor doi, sprâncenele ei se ridică uşor apoi se îndreaptă asupra lui
Marcel care tocmai îşi aprinde o ţigară şi învârte volanul plin de siguranţă cu o singură mână.
GINA: Vai copiluţul mamii, ce deştept eşti...! Câte maşini ştii tu să conduci!
Iulia pufneşte ironic de pe bancheta din spate şi îşi atrage o privire aspră din partea Ginei. Marcel
accelerează cu un oarecare disconfort care i se citeşte pe faţă. Vedem acul vitezometrului urcând. Pe
măsură ce viteza automobilului creşte Gina devine din ce în ce mai neliniştită, îşi duce mâna la inimă
gâfâind.
MARCEL: Mie îmi plăcea mai mult cealaltă. Cu asta nu găsesc uşor locuri de parcare, e mai mare.
(observând starea mamei lui) Ce ai iar, mamă ?
GINA: Nimic…, nimic…, n-am nimic.
MARCEL (în glumă): Vezi că te dau jos!
GINA (neîncrezătoare): Daaa, nu-ţi laşi tu mama să meargă pe jos! Că nu de-aia m-am chinuit cu tine
când erai mic şi bolnav!
MARCEL: Da’..., eu îs de vină că tu m-ai uitat afară o jumătate de noapte de am făcut pneumonie!
Marcel reduce viteza. O expresie tristă şi îngrijorată se poate citi pe chipul Iuliei. Privirea ei alunecă la
trotuarele acoperite de zăpadă şi la puţinii trecători înfriguraţi.

EXT. STRADĂ – CONTINUARE

Automobilul se amestecă în trafic. UNGHI ASCENDENT deasupra oraşului scăldat în aburii


dimineţii. PANORAMĂ peste un pod şi peste un râu pe jumătate îngheţat.

INT. APARTAMENT – 25 DE MINUTE MAI TÂRZIU

Gina intră în bucătărie urmată de Marcel şi Iulia care se opreşte însă la uşă.
MARCEL: De ce nu vii înăuntru?
IULIA (încercând să zâmbească): Nu vreau să vă deranjez. 
Gesticulează în semn că bucătăria e mică. Marcel pare satisfăcut de răspuns şi se întoarce spre mama
lui.
MARCEL: Mi-e foame!
GINA (răutăcios): Da, zi-i la nevastă-ta să-ţi facă ceva de mâncare, nu mie! Că eu, câte ţi-am făcut
până acum? Să-ţi mai facă şi ea!
Iulia se înroşeşte, furia i se poate citi limpede în priviri. Îl priveşte pe Marcel şi observând că acesta nu
are nici o reacţie părăseşte rănită cadrul uşii. Tânărul deschide frigiderul plescăind.
GINA (strigând enervată): Închide uşa la frigider! Ai răbdare că-ţi fac eu acum o papară dintr-un ou.
MARCEL (uşor sarcastic): Dintr-un ou?! Nu vrei să-l tai în două? Să avem şi mâine?
GINA: Ce-i? Până acum îţi ajungea!
MARCEL (cu privirea în frigider): Sunt şniţele!
Scoate o farfurie încărcată de şniţele şi apoi închide cu piciorul uşa de la frigider. GINA: Ţi-am zis să
pui alea înapoi ! Alea-s pentru Lara, nu pentru tine. Dacă chiar vrei poţi să iei unul, ăla mai mic! Nu te
prosti, că eşti cal mare!
Gina înhaţă farfuria din mâna lui şi îi dă un şniţel foarte mic, apoi o pune înapoi în frigider de unde
scoate un singur ou, la fel de mic.
GINA: Vezi, tot cu mine ai tu noroc!
Marcel se aşează la masă dar aproape imediat sare în picioare.
GINA: Un’ te duci, iar?
MARCEL: În cameră, la Iulia.
GINA: Să nu stai mult Marceluş, imediat e gata!
MARCEL: Cât poate dura să prăjeşti oul ăla... de struţ !
GINA: Nu face pe deşteptul cu mine, că te las să mănânci ce ţi-a gătit nevastă-ta. Atunci o să vezi ce
slab o să fi, ca un biscuite în dungă !
Marcel iese din bucătărie. Gina bate încruntată oul pentru omletă. 

INT. DORMITOR APARTAMENT – SEARĂ

Iulia stă pe pat citind dintr-o revistă. Marcel intră ciocănind în uşa deschisă.
MARCEL (sărind în pat): Ce faci ?
IULIA: Citesc.
MARCEL: Nu ţi-e foame? Îi spun la mama să-şi facă de cap şi să mai spargă un ou. O să creadă că a
venit Paştele mai repede.
IULIA: Nu ştiu cum poţi trăi cu mâncarea asta. Abia s-ar sătura un şoarece cu atât.
MARCEL (glumind): Am stomacul antrenat !
Iulia îi dă un pumn în umăr, zâmbeşte slab.
MARCEL: Ce-i cu tine ? Nu ţi-e foame ?
IULIA: Nu, am mâncat mult la lucru. Nu mă simt chiar aşa de bine... .
GINA (O. S.): Copiluuuuţ ! Hai la masă că se răceşte!
IULIA: Te cheamă..., fugi şi papă !
Marcel sărută scurt obrazul Iuliei apoi sare din pat şi iese grăbit din cameră. Iulia arată deosebit de
tristă. Îşi ascunde faţa în pernă.

INT. CAMERA LUI MARCEL – NOAPTE

Semiîntuneric. Marcel mângâie voluptuos pe sub plapumă sânii Iuliei care e întinsă pe spate cu ochii
închişi. Brusc, el se ridică şi se aşează deasupra ei sărutând-o pasional. Iulia reacţionează, îşi ridică
pleoapele tremurânde şi îl îmbrăţişează pătimaş mângâindu-i spatele gol. UŞA camerei se deschide
fără zgomot şi Gina îşi bagă capul înăuntru. Femeia îi priveşte neobservată preţ de câteva clipe.
GINA (strigând): Noapte bună copii!
Iulia îl împinge speriată pe Marcel de pe ea iar acesta cade din pat. Gina iese râzând.
Marcel urcă înapoi în pat încercând să continue de unde rămăsese. Iulia se întoarce cu spatele la el
respingându-l.
IULIA: Mă trezesc dimineaţă..., (pauză) nu te supăra.
MARCEL: Mâine e sâmbătă.
IULIA: Mă... doare coloana. 
MARCEL (ofticat): Somn uşor.
IULIA: Şi ţie.

INT. CAMERA LUI MARCEL – DIMINEAŢĂ

Iulia, fixează tavanul. Are ochii înroşiţi şi cearcăne. E evident că nu dormise în noaptea aceea. Se
întoarce cu grijă spre exteriorul patului. Aceiaşi ochi mari şi trişti privesc acum undeva în tavan. 
IULIA (O.S.): Am peste treizeci de ani... şi nu mă pot lăuda cu mare lucru. Nu sunt căsătorită, n-am
copii…, n-am nimic.
De lângă ea se aude un sforăit scurt, răguşit. Iulia îl priveşte scurt pe Marcel dormind. O rază de
lumină ajunge în ochii Iuliei luminând mica încăpere şi patul de o persoană pe care îl împărţeau în
modesta cămăruţă. 
Ceasul de pe noptieră arată ora 8:31. Iulia coboară din patul care scârţâie trezindu-l astfel şi pe Marcel.
Tânăra coboară şi trage o valiză de sub pat. O pune pe un scaun şi o deschide.
MARCEL (răguşit):Ce faci?
IULIA: (deschizând un dulap) Bună dimineaţa.
MARCEL: ‘Neaţa. Te-am întrebat ce faci?
IULIA (respirând adânc): Tu ce crezi? 
Marcel se ridică în capul oaselor ridicând fără să pară îngrijorat.
IULIA (rănită): V-am auzit…, pe tine şi pe maică-ta.
MARCEL: Ce-ai mai auzit şi de data asta?
IULIA (spre el, cu mâinile în şold): Că ţi-a zis să-ţi iei nevasta şi să pleci din casa ei. Zi că nu-i aşa!
(dorindu-şi ca el să o contrazică)
Iulia aruncă nervoasă haine în valiză. Marcel se ridică şi iese din cameră. Se aude apa curgând la
chiuveta din baie iar apoi la scaunul de toaletă. Marcel revine în cameră. Tace doar şi o priveşte din
uşă.
MARCEL: Ce ai vrea să spun?
Iulia nu pare să-l audă. Termină de împachetat şi închide cu ciudă valiza trăgând-o apoi după ea până
lângă uşă. Iulia iese din cameră.
INT. BAIE APARTAMENT – CONTINUARE
Iulia se spală pe faţă. Umerii îi tresaltă ca şi cum ar plânge. Marcel o priveşte mişcat, uimit,
rezemându-se de tocul uşii deschise. 
IULIA: Vrei să ieşi, te rog?
Marcel se lasă împins afară din baie. Rămasă singură Iulia coboară capacul WC-ului şi se aşează pe el
izbucnind în lacrimi.
NARATOR (vocea Iuliei): Toţi avem limite. Adică, ştim câtă suferinţă putem suporta înainte de a
alerga la dentist, ştim că nu trebuie să punem mâna pe foc pentru că arsura e durere. La fiecare dintre
noi limitele sunt diferite? Eu..., ( râs amar) eu mi-am depăşit demult orice limită!
După ce se mai linişteşte se ridică şi îşi priveşte faţa în oglindă. Îşi aruncă din nou cu apă rece pe faţă.

INT. HOL APARTAMENT – CONTINUARE

Iulia iese din baie ducând în mână un prosop, pasta şi periuţa de dinţi şi o trusă cu cosmetice. Trece pe
lângă Marcel care o aşteaptă rezemat de perete cu mâinile încrucişate pe piept. Iulia se opreşte la uşa
camerei
IULIA: Pune ceva pe tine, e frig aici.
MARCEL (agitat): Iulia !
IULIA: Nu mai striga că o să se trezească scumpa şi draga ta mămică.
O altă uşă de pe acelaşi hol întunecat se deschide şi Gina îşi face apariţia. 
GINA: Ce faceţi treji la ora asta? De ce nu dormiţi?
Vocea piţigăiată şi tonul, ca de obicei, deranjat, o fac pe Iulia să intre în cameră lăsându-l pe Marcel
singur cu mama lui.
MARCEL (supus): E deja nouă..., mamă.
GINA: Şi ce?! Până acum tu dormeai în fiecare sâmbătă până la unşpe. Nu mai ştiu ce e cu tine măi
băiete! Culcă-te imediat!
MARCEL: Acum e problemă că nu dorm sâmbăta pân’ la unşpe?
Gina îi aruncă o privire mustrătoare şi intră în camera ei. Marcel o urmează pe Iulia.

INT. CAMERA LUI MARCEL – ACEEAŞI

Iulia tocmai terminase de vorbit cu cineva la telefon. Marcel se aşează pe pat.


IULIA: Am vorbit cu tata să vină după mine, PLEC acasă. Ai putea să vii cu mine!
MARCEL (ezitând): Tu..., tu vorbeşti serios?
IULIA (imitându-l sarcastică): Tu..., tu eşti prost?
MARCEL: Nu te înţeleg... . De ce vrei să pleci? Parcă stabilisem să mai stăm?
IULIA: Eu..., nu mai pot cu tine, nu aşa oricum! Eu vreau să fiu cu tine, nu cu Gina.Tu eşti orb şi nu
vezi decât POALA maică-tii! Dacă nu vrei să vii cu mine eşti liber să rămâi aici cu ea. Că doar nu
suntem luaţi !
Marcel se ridică din pat şi încearcă să o ia în braţe. Uşa se deschide şi Gina intră fără să bată. Iulia
pufneşte nervoasă şi îl împinge pe Marcel, acesta cade înapoi în pat. Dă să se ridice dar vocea maică-
sii îl opreşte :
GINA: Ce-i cu scandalul ăsta ? Vreţi să vină vecinii şi să mă faceţi de ruşine? Aţi înnebunit ?
Chiar dacă foloseşte pluralul o priveşte direct pe Iulia care nu mai rezistă şi izbucneşte la rândul ei:
IULIA: Nu e treaba ta! Bine, Gina?
Gura Ginei se deschide larg şi rămâne aşa.
MARCEL (implorator): Iulia.., te rog !
IULIA: Nu ! Sunt sătulă până peste cap de ifosele ei! (spre Gina) Ai muri dacă ai bate la uşă înainte să
intri? Nici să mă dezbrac nu pot de tine!
GINA (superioară): E casa mea!
IULIA: Ai dreptate!
În mijlocul camerei Iulia îşi scoate pijamaua rămânând doar în bikini. Marcel îşi acoperă ochii cu
palmele, roşind. Gina o priveşte şocată cum îşi alege un sutien, o pereche de blugi şi o bluză pe care le
îmbracă fără grabă.
GINA: Vezi? Ţi-am zis eu că-i o stricată!
MARCEL (indignat, începând să se enerveze): Mamă, vezi cum vorbeşti !
GINA: Ce !? Copilul meu îmi vorbeşte mie aşa ?! Asta te-a stricat dragule, da’ stai liniştit că mama ta o
să aibă grijă de tine!
Vrea să-l îmbrăţişeze dar Marcel o respinge hotărât. Femeia îl priveşte uimită apoi începe să plângă.
Marcel îşi aruncă disperat mâinile pe chelie.
IULIA: Trebuie să alegi acum! Ori cu mine..., (arată cu mâna spre Gina) ORI CU EA!
IULIA: Ori.., ori!
Tânăra aşteaptă câteva clipe apoi încearcă să iasă din cameră. În ultimul moment Marcel o prinde de
mână trăgând-o înapoi.
MARCEL: Eu te iubesc. Te rog să rămâi!
IULIA: Nu te mai cred.
MARCEL: Stai, să vorbim măcar!
IULIA: Nu mai am ce vorbi cu tine..., cu voi.
Gina încă se smiorcăia întoarsă cu spatele la ei. 
Marcel înţelege şi se apropie de maică-sa, întorcând-o spre el.
MARCEL: Mamă, aştepţi te rog... afară?
GINA: (încercând să protesteze): Da’...!
MARCEL: Lasă că noi doi vorbim mai târziu, nu-ţi mai face griji.
Împingând-o din spate reuşeşte să o scoată afară din cameră. Iulia se întoarce cu spatele la Marcel
respirând agitată, are lacrimi în ochi. Tânărul se apropie de ea şi o cuprinde. Iulia nu mai respinge
îmbrăţişarea dar nu îi răspunde, mulţumindu-se să stea pur şi simplu în braţele lui.
IULIA: Cred..., cred că ar fi mai bine să plec.
MARCEL: Vrei..., (gâtuit) să ne despărţim? Sâmbătă!?
Spune “ sâmbăt㔠ca şi cum ar fi fost de neconceput ca cineva să se despartă în acea zi. Iulia se aşează
şi ea pe pat lângă Marcel. Stă cu mâinile în poală fără să-l privească.
IULIA: Nu, nu vreau. Dar cred că, de când stăm aici, ne-am despărţit deja! Nu ţi se pare?
MARCEL (aruncându-şi din nou mâinile în cap): Am crezut că îţi place aici?
IULIA: Ţie îţi place. MIE NU !
Cei doi tac pentru câteva momente. Marcel o priveşte îngândurat.
NARATOR (vocea Iuliei): E trist că în ziua de azi, într-o relaţie serioasă, dragostea contează prea
puţin. Apar atât de mulţi factori care ne influenţează deciziile încât ne trezim că nu ne pasă decât de
bani, de părerile altora, de... ultimul telefon mobil apărut pe piaţă.
Marcel o priveşte insistent, o mângâie dar fata îi respinge mâna, are lacrimi în ochi.
MARCEL: Te iubesc, tu... ?
Pauză.
IULIA (privindu-l în ochi): Nici nu mai ştiu.
MARCEL: De ce!?
IULIA: Ne certăm zilnic, din orice. Nu-ţi mai place nimic din ce fac. Nici măcar nu mă mai ţii de
mână când mergem pe stradă. Îmi vine greu să cred că mă mai iubeşti, şi... mă doare!
MARCEL: Te iubesc! Mă ierţi? 
IULIA: Aici nu mai putem fi împreună.
Marcel tace. Apoi, se ridică şi se aşează mai aproape de ea luând-o de mână.
MARCEL: Vreau să-mi spui tot! Tot ce n-am văzut, toate lucrurile care te-au făcut să te simţi prost!
IULIA: Nu, nu vrei. Te cunosc, nu vrei ca nimeni să zică ceva urât de mama ta.
MARCEL: Te rog!
IULIA (trage adânc aer în piept): Păi..., pe scurt, de când stăm aici mă simt ca o străină. Iar mama ta
nu m-a ajutat deloc, nu m-ai ajutat nici tu. Nu aţi fost satisfăcuţi de nimic din ce am făcut. Mănânc
conserve de două săptămâni pentru că mama ta nu mă lasă în bucătăria ei. Şi tu, nu mai eşti lângă mine
când am nevoie de tine.
Marcel încearcă să zică ceva pentru a o contrazice.
IULIA: Lasă-mă să termin! Ştii cum e să ţi se spună că apa e scumpă ori de câte ori mergi la duş? Să
dormi în frig doar pentru că preţul gazului a crescut un pic? Să fii întrebată în fiecare zi: CÂND PLECI
?
MARCEL: Da, ştiu! Dar e mama mea şi..., aşa e ea.
Iulia se ridică în picioare agitată. 
IULIA: Colegii mei zic că aşa-s toate soacrele. Singura problemă e că noi nu suntem căsătoriţi încă. Şi,
după cum se arată, nici nu vom fi vreodată!
MARCEL: Colegii tăi…?
IULIA: Trebuia să vorbesc şi eu cu cineva, nu?
MARCEL: Habar n-am avut că tu te simţi aşa… .
IULIA (ignorându-l): Eu am o vârstă, ca şi tine! Ne-am făcut planuri împreună, e adevărat. Dar dacă
asta a fost tot, asta e! Nu suntem în măsura de a ne mai pierde timpul. Eu nu sunt!
MARCEL: Şi ce ar trebui să fac?
IULIA: Păi, dacă vrei să-ţi faci o familie, să fi cu mine, va trebui să ieşi azi din casa asta şi să te muţi
la mine. Dacă nu? Atunci e mai simplu: rămâi aici!
Marcel se ridică fără să stea pe gânduri şi întinde mâna spre dulapul în care erau hainele sale. Se
opreşte înainte de a-l deschide.
MARCEL: Iulia...
IULIA: Da?
Marcel o priveşte cu părere de rău.
NARATOR (vocea Iuliei): Aţi observat că toţi bărbaţii sunt dependenţi de mamele lor? E adevărat, nu
pot trăi fără mirosul fustelor pe lângă care au crescut! Ai la fel de multe şanse de a lua un bărbat de
lângă sânul de la care a supt când era prunc..., de fapt, ce tot zic...? Nu ai nici o şansă! 
SONERIA apartamentului ţârâie. Se aud paşi greoi pe hol iar apoi voci înfundate.
IULIA (resemnată): E tata. E timpul să plec. Crede-mă că îmi pare rău...
Uşa camerei se deschide şi tatăl Iuliei, IOAN (61), intră împreună cu Gina. Mai înalt decât toţi cei din
cameră, grizonat, îmbătrânit de griji şi de lipsuri, Ioan e tipicul om de la ţară ajuns taximetrist la oraş,
care şi-a construit viaţa pentru a le oferi un viitor copiilor lui. Îşi adoră fiica şi venise acolo ca să o
ducă acasă! Bătrânul îşi cercetează fata şi pare nemulţumit de ce vede. Vorbeşte cu accent ţărănesc:
IOAN: Eşti bine Lia ?
IULIA: Da tată. Să mergem acasă !
Iulia trece printre Gina şi Marcel şi îi sare la gât bătrânului ei tată. Sărmanului om i se umezesc ochii.
MARCEL (implorator): Iulia, te rog, mai gândeşte-te!
GINA: Lasă-i Marcel, să se ducă o dată!
Ioan îi aruncă o privire ucigaşă Ginei şi aceasta se refugiază înfricoşată în spatele fiului ei. Iulia iese pe
hol, tatăl ei se înarmează cu valiza. Marcel încearcă să fugă pe hol după Iulia dar Ioan se aşează în faţa
lui. Bătrânul e calm, se apropie de Marcel, oprindu-l, obligându-l să facă paşi în spate.
IOAN ( împungându-l cu degetul în piept):Tu..., nu eşti bărbat măi băiete. Eşti un copil mic care se
ascunde sub poalele maică-sii! Să nu te mai apropii de fata mea că... îţi rup picioarele!
Bătrânul iese. Marcel nu are putere să-l urmeze şi rămâne , prostit, în mijlocul camerei. Se aude uşa de
la intrare deschizându-se şi apoi închizându-se scârţâind în urma celor doi. 
Gina şi Marcel se privesc. Femeia este satisfăcută, zâmbeşte, tânărul e posomorât.
GINA: Vai, ce bine că au plecat! Fata aia era... o proastă! Nu era de tine, ţăranca!
Marcel îşi priveşte uimit mama, neputând crede ce aude.
MARCEL: Ce..., ce ai zis?
GINA: Că... 
Marcel se apropie belicos de mama sa şi aceasta îşi uită cuvintele.
GINA (speriată): Marceluşul mamii..., ce..., ce vrei să faci?
MARCEL: Ce vreau să fac? Să plec naibii de aici, înainte să mă transform în... tine!
Trecând ca vântul pe lângă Gina, Marcel iese din cameră plin de hotărâre. Gina se ia după el ca un
căţeluş.

INT. HOL APARTAMENT – CONTINUARE

Marcel e aşezat pe un taburet şi se încalţă cât de repede poate. Gina se proţăpeşte în faţa lui.
GINA: Copiluţul meu, un’ te duci? Stai, nu te du’ de lângă mama ta! Eu te-am născut!
MARCEL: Da, fiindcă n-ai avut de ales.
Ignorând-o complet, Marcel îşi smulge haina de pe cuier şi părăseşte apartamentul lăsându-şi mama
bocind în uşă. 

INT. BUCĂTĂRIA APARTAMENTULUI – CONTINUARE

Gina se apropie de geamul de la bucătărie şi îşi fixează privirile asupra siluetei fiului ei care se
îndepărtează prin ninsoare fără a privi înapoi. Nu mai pare afectată în nici un fel de plecarea lui
Marcel. Se aşează pe un scaun şi muşcă nepăsătoare dintr-un măr aflat pe masă.
Dintr-o dată, după prima înghiţitură, faţa femeii se înroşeşte pe măsură ce se îneacă. Tuşeşte violent şi
faţa ei devine şi mai roşie. Continuă să tuşească şi se ridică de pe taburet împleticindu-se spre chiuvetă.
Nu mai ajunge acolo şi se rezeamă de peretele pe care era lipit un calendar, continuă să gâfâie din ce în
ce mai puternic, faţa ei e deja albastră şi ochii injectaţi. Se prăbuşeşte peste masă, peste scaun,
răsturnându-le, sparge câteva pahare şi căni ce erau pe masă şi îşi loveşte violent capul de gresie.
Horcăie pentru ultima dată iar apoi înţepeneşte.

SE AUD BĂTĂI în uşa de la intrare, apoi paşi pătrunzând în apartament.

EXT. STRADĂ – CÂTEVA ORE MAI TÂRZIU

Marcel păşeşte hotărât cu mâinile adânc înfipte în buzunare înfruntă chircit gerul. Deodată, chiar lângă
el opreşte o maşină. Marcel se opreşte pentru a vorbi cu cei dinăuntru pe care, în mod evident, îi
cunoaşte. Înăuntru doi tineri cam de aceeaşi vârstă cu el îi fac veseli semne să urce.
MARCEL: Nu băieţi, nu azi.
Unul dintre ei coboară geamul şi strigă spre Marcel:
BĂIAT #1: Hai bătrâne! Am auzit că a murit cineva şi mergem să bem pe gratis, vii?
MARCEL: Cine a murit?
BĂIAT #1: Nu ştim, contează?
MARCEL: Nu pot. Mă duc la Iulia.
BĂIAT #2: Las-o pe aia! Hai să ne distrăm.
MARCEL (indignat): “Aia”?! Ai grijă cum vorbeşti! “Aia” e femeia cu care mă însor!
BĂIAT #1: Bine bătrâne..., bine! (spre Băiat #1) Hai să mergem!
Maşina demarează şi Marcel priveşte lung în urma ei.

DIZOLVĂ LA:

INT. BLOCUL IULIEI, CASA SCĂRII – SEARĂ

De la un etaj superior se aud paşi urcând grăbiţi. Pe palier e lipit un afiş care arată cifra opt. Marcel
apare agitat, plin de transpiraţie şi cu fulgi de zăpadă pe cap şi pe haină. Bate frenetic în uşa din stânga
lui. Aşteaptă. Din interior se aud paşi precipitîndu-se spre uşă.
Se aude yala, apoi uşa se întredeschide lăsând să se vadă figura lui Ioan, tatăl Iuliei.
MARCEL: Bună seară..., (agitat) pot să vorbesc puţin cu Iulia ?
Bătrânul îl priveşte plin de milă.
IOAN: Hai înăuntru.
MARCEL (recunoscător): Nu, mulţumesc. O rugaţi să vină..., vă rog !
Ioan aprobă înţelegător şi dispare lăsând uşa deschisă. Se aud alţi paşi, voci scăzute ale Iuliei şi ale
tatălui ei iar apoi Iulia apare în cadrul uşii. Fata iese pe casa scării şi închide uşa apartamentului în
urma ei. Iulia are lacrimi în ochi şi e îmbrăcată în negru.
IULIA: Ahh, Marcel! Mă bucur că ai venit! Te simţi bine?
MARCEL: Da..., acum da .
IULIA: Îmi pare atât de rău, pentru tot !
MARCEL (cu patos): Nu Iulia, nu! Mie trebuie să-mi pară rău. Eu sunt singurul care a greşit, tu
trebuie să mă ierţi pe mine! 
Iulia nu mai rezistă şi sare la gâtul lui îmbrăţişându-l pătimaşă.
IULIA: Te iert...! Te iert iubitul meu scump!
MARCEL: M-am gândit..., să plecăm..., să fugim împreună! Să alegem un loc şi să ne construim o
viaţă aşa cum ne dorim! Departe de mama şi de tot!
IULIA: Marcel...!
Iulia se smulge din braţele iubitului ei.
MARCEL (dezamăgit): Nu vrei? Dar ai zis că mă ierţi, că mă iubeşti!
IULIA: Te iubesc! Dar..., Marcel, mama ta... .
MARCEL: Ce-i? Ce-i cu mama?
IULIA: Nu ştii? Iisuse, de ce nu ştii?!
MARCEL: Să ştiu ce? Spune o dată!
IULIA: M-a sunat Nina acum câteva ore şi... Gina a murit, Marcel! Aşa mi-a spus! Doamne, de ce nu
ţi-a spus nimeni?
Iulia izbucneşte în lacrimi. Marcel rămâne fără aer şi se prăbuşeşte pe scări. Din ochii lui izvorăsc
lacrimi AMARE, plânge. Iulia se aşează lângă el şi îl îmbrăţişează. 
MARCEL (după un timp): Cum... ? Cum a... ?
IULIA: Nina m-a sunat că a găsit-o pe jos, în bucătărie. Nu mi-a spus cum a murit. Sunase deja la
Salvare dar nu ajunsese nimeni acolo încă. După, nu mi-a mai zis nimic, ştii că nici sora ta nu e tocmai
cel mai mare fan al meu... . Îmi pare atât de rău! Ea credea că eşti la mine. Când i-am zis că nu te-am
văzut toată ziua mi-a închis. Unde ai fost?
Marcel nu mai plânge, respiră greu. Încearcă să se ridice dar cade înapoi. 
MARCEL (pierdut): La..., m-am plimbat. Dacă aş fi fost acolo... . Nu s-ar fi întâmplat nimic! Trebuie
să mă duc acasă.
Iulia se ridică şi îl ia de mînă ajutându-l să se ridice. Marcel o ia din nou în braţe şi cade pradă unui
nou acces. Plânge aşa cum trebuie să plângă orice om după mama lui.
IULIA (cu căldură): Hai în casă pentru câteva minute până când te mai linişteşti iar după..., mergem
acolo. O să mergem împreună!
Cei doi intră în apartament.

TAIE LA : 

INT. BLOCUL LUI MARCEL, CASA SCĂRII – NOAPTE

Marcel e flancat de Iulia şi de tatăl acesteia. Urcă împreună scările. Sunt trişti, pregătiţi pentru
sobrietatea momentului care trebuia să urmeze.
NARATOR (vocea Iuliei): Ştiţi momentul acela în care viaţa voastră începe să semene izbitor de mult
cu un serial de televiziune? NU?!? Ei bine, oricât de ciudat ar părea e perfect normal să nu-l
recunoaşteţi! Nu l-am recunoscut nici eu deşi, după toate lucrurile care se întâmplaseră, ar fi trebuit să
ştiu că un om nu e mort până când nu... vine popa!
Cei trei ajung în faţa uşii dorite. Marcel are o clipă de slăbiciune dar Ioan e atent şi îl susţine.
IOAN: Fii tare, băiatu’ meu! Să te ajute Dumnezău!

INT. APARTAMENT – NOAPTE

Marcel aprinde lumina pe hol şi se întoarce mirat în jurul axei sale. În apartament era linişte. Ioan şi
Iulia aprind restul becurilor, de la bucătărie şi de la camere. 
MARCEL: De ce nu e nimeni aici? Unde e toată lumea?
IULIA (înfricoşată): Poate că sunt la... morgă. Au plecat repede...
IOAN: Şi nici măcar nu au acoperit oglinzile şi TV-ul. Unde aveţi..., ai nişte pături, sau ceva?
Marcel îi arată dulapul în care mama lui ţinea păturile. Ioan le ia şi acoperă cu ele ecranul televizorului
şi oglinda din camera mare, apoi pe cea din baie. Intre timp, cei doi tineri trec în suferagerie.

INT. SUFRAGERIE - CONTINUARE

MARCEL (debusolat): Şi eu ce ar trebui să fac acum? Nici nu ştiu măcar la ce spital sunt.
IULIA: Sunt sigură că se vor întoarce imediat, altfel te-ar fi anunţat.
IOAN: Pomană.
MARCEL (pierdut): Poftim ?!
IULIA: La noi, după ce moare cineva din familie, rudele dau de pomană toate lucrurile lui.
Marcel îşi observă telefonul mobil pe o măsuţă.
MARCEL: S-a închis. Să facem ce-a zis Nelu.
Ioan îl bate mândru pe umăr. Apoi, toţi trei încep să scoată de prin dulapuri haine şi restul lucrurilor
care îi aparţineau Ginei. 

INT. BUCĂTĂRIE – CONTINUARE

În bucătărie, Iulia şi tatăl ei aşează cu grijă oale şi farfurii într-o cutie de carton.
IOAN: Ştii cui vrei să le dai ?
MARCEL: Nu, nu am idee. Nu mă interesează.
IOAN: Dacă vrei, le duc eu chiar în seara asta unei familii sărace de lîngă noi. 
Marcel ridică nepăsător din umeri.
IOAN (continuând): Foarte bine, le duc la maşină şi plec chiar acum.
Ioan începe să care sacii şi coşurile afară iar Iulia şi Marcel trec în sufragerie. 

INT. SUFRAGERIA APARTAMENTULUI - CONTINUARE

Cei doi tineri sunt aşezaţi pe o canapea, foarte aproape, îşi vorbesc în şoaptă. Ioan se opreşte şi el în
cameră lângă cei doi.
IOAN: Am terminat, voi sunteţi bine ?
Iulia face semn că da. 
IOAN: Eu mă duc să duc alea şi mă întorc imediat, bine?
IULIA: Nu-ţi face griji tată.
IOAN: Bine, bine.
Ioan pleacă lăsându-i singuri. Iulia îl îmbrăţişează drăgăstos. 

EXT. STRADĂ – NOAPTE

În faţa blocului Ioan pune ultimul sac pe bancheta din spate a Daciei şi scapă coşul cu farfurii care
alunecă afară din maşină zdrobindu-se cu un zgomot ASURZITOR.
IOAN: Fir-ar al dracului! Femeia aia n-ar da nici moartă ceva de pomană!
Bărbatul se apleacă oftând şi încearcă să aleagă o farfurie intactă din maldărul de cioburi de porţelan.
Găseşte una ciobită într-un singur loc şi o pune înapoi în cutie.
IOAN (satisfăcut):Asta încă-i bună.
Bărbatul se urcă în maşină şi pleacă zdrobind cu o roată grămada de cioburi, împrăştiindu-le prin
zăpadă.
O altă maşină se apropie cu faruri orbitoare din direcţia opusă. Opreşte chiar în dreptul cioburilor. 

CLOSE UP din spatele maşinii în aşa fel încât să nu se poată vedea faţa pasagerilor care urmează să
coboare.. 

Portiera se deschide şi o femeie păşeşte afară călcând pe cioburi. Alunecă şi ţipă scurt sprijinindu-se
repede de plafonul maşinii.
GINA: Cineva a avut farfurii ca ale mele. Hm..! Acum nu mai are nimeni! Ştiţi că am dat cinci mii de
lei pe ele acum zece ani?!
Celelalte portiere se deschid şi ele, motorul se opreşte.

INT. SUFRAGERIA APARTAMENTULUI – NOAPTE

Marcel e aşezat lângă Iulia privind meditattiv undeva în gol.


IULIA: O să am eu grijă de tine, nu-ţi face griji!
MARCEL: Îţi mulţumesc că eşti lângă mine. Nu ştiu ce..., ce aş fi făcut fără tine !
Iulia îi zâmbeşte îmbrăţişându-l strâns. Brusc, se aud voci pe hol.
IULIA (înfricoşată):nS-au întors acasă!
Marcel se ridică în picioare tremurând de emoţie.
În uşă apare sora lui Marcel urmată imediat de soţul ei. NINA (28) şi DAN (32) sunt un cuplu alcătuit
de doi oameni care se merită unul pe altul. Ea e o dactilografă a cărei singură calitate e că scrie repede
la maşină şi foarte frumos cu mâna, e apatică, interesată, obsedată de greutatea ei. El, Dan, e înalt şi
uscăţiv cu părul scurt şi sârmos, seamănă cu un doberman încrucişat cu un pudel. Satisface toate
toanele fetiţei sale. E mîndru de salariul lui de director pe care-l flutură ori de câte ori are ocazia.
Superficial şi lipsit de generozitate e însă creierul familiei.
NINA (Iuliei): Vai, încă mai eşti aici? Credeam că... te-ai mutat, nu... Dan ?
DAN: Ce este de mâncare pe aici?
Marcel arată ca un spectator la un film prost, nu mai înţelege nimic!
MARCEL: Poftim?! (gâtuit) Unde-i mama ?
DAN: Ha, ha, ha! Ce întrebare! (spre Marcel) Tu de ce n-ai venit la spital?
NINA: Of Doamne, ce m-am speriat! Îţi vine să crezi că am crezut că mama a murit? Doamne, ce
sperietură! Nu, Dan? (lui Marcel apoi) Chiar aşa, tu pe unde ai umblat? Mama nu întreba decât de tine.
În acel moment intră în încăpere şi GINA ţinând-o în braţe pe LARA ( 3 ).
MARCEL: Mamă! 
Tânărul se repede spre ea şi îşi îmbrăţişează pătimaş mama.
GINA (zâmbind de plăcere): Copiluţul mamii ! 
Iulia se retrage într-un colţ, uimită, evident depăşită de ridicolul situaţiei.
DAN: Pe cine tre’ să plătesc aici ca să primesc ceva de mâncare? 
GINA: Stai Danişor că mă ocup eu de tine acuşica!
Gina o lasă pe Lara în braţele Ninei şi apoi părăseşte camera.
DAN: Vezi, de-aia îmi iubesc eu soacra.
Gina dispare din sufragerie.
NINA: Spune Chelule ce ai făcut toată ziua? Văd că ai adus-o pe Iulia înapoi..., mama o să te certe ! 
MARCEL: Nina...
NINA (amintindu-şi): Te-am sunat de o sută de ori să-ţi spun de mama, ce făceai ? Erai..., (o priveşte
pe Iulia) cu ea?
MARCEL: Nu cred că e treaba ta.
NINA: Bine răule, bine. Şi, cum ai aflat ?
MARCEL: Mi-a spus Iulia.
NINA (cu superioritate Iuliei): Ah, îmi pare rău că nu te-am mai sunat după dar eram aşa speriată! Pur
şi simplu nu m-am mai putut concentra! Stai un pic..., zici că Iulia ţi-a zis că mama era la spital..., nu?
(se încruntă încercând să-şi dea seama ce anume nu se lega) 
DAN: Da’ Iulia nu ştia că Gina e la spital. Tu i-ai zis că murise. Înseamnă că Marcel ştia că Gina e...
MOARTĂ!
Dan izbucneşte într-un râs nesimţit la adresa tânărului. Marcel nu mai rezistă şi îl pocneşte cu pumnul,
dur, în barbă. Dan se prăbuşeşte ca un sac de ciment pe canapeaua din spatele lui răsturnându-se apoi
cu picioarele în sus dincolo de ea.
NINA (urlând ca o nebună): Marcel! Ce naiba faci?
Dan nu se ridică şi Nina fuge spre el abandonând-o pe Lara pe un fotoliu. Dan geme şi se mişcă cu
greu ajutat de Nina.
Gina intră nervoasă în sufragerie.
GINA: Marcel, unde mama dracului îs oalele mele?
Marcel tace încurcat. Gina îl observă pe Dan clătinându-se.
GINA: Tu ce ai păţit?
NINA: Marcel i-a dat un pumn în gură!
GINA: Marcel! Eşti nebun?
Iulia se ridică şi îl prinde de mână pe Marcel care o priveşte scurt, consimţind.
GINA: Spune băiete, ce se întâmplă cu tine? Şi spune-i... ăsteia să plece la ea acasă!
Era prea mult! 
MARCEL (strigând): Gata! Cred că voi aţi scăpat toţi de la o grădină zoologică. (Ninei) Tu o suni pe
Iulia şi îi zici că mama a murit dar nu te oboseşti să o suni înapoi ca să-i zici că eşti o proastă şi că nu
ştii dacă chiar e moartă sau nu. (spre Dan, rece) Cu tine nu am ce discuta! (întorcându-se spre Gina) În
clipa asta nu-mi vine să cred că sunt fiul tău. Aproape că îmi doresc să te bag în pământ peste trei zile
aşa cum meriţi! Hai Iulia, să plecăm de aici! Dacă nu e loc pentru tine, nu e nici pentru mine!
Atunci, înainte ca cineva să aibă timp pentru vreo reacţie intră în sufragerie şi tatăl Iuliei. Văzând-o pe
Gina în viaţă rămâne cu gura căscată, îşi face pios semnul crucii şi nu mai zice nimic. 
MARCEL: Şi, apropo, toate lucrurile tale le-am dat de pomană când credeam că ai murit. Şi mai ştii
ceva? Eram mai liniştit atunci, doar cu Iulia, ca acum cu voi toţi! 
Marcel şi Iulia se năpustesc din sufragerie ţinându-se de mână şi lăsându-i pe toţi cu gura căscată. Ioan
îi priveşte pe toţi cu o expresie de om profund dezamăgit, clatină din cap, apoi pleacă şi el.
În sufragerie, Gina, Nina şi Dan se privesc unii pe alţii ca şi cum s-ar fi văzut pentru prima dată.
FADE OUT.