1.

NOŢIUNI GENERALE DESPRE MORĂRIT

1.1.Operaţii şi procese tehnologice de obţinere a produselor finite

Moara este o instalaţie industrială complexă, care are ca scop transformarea

cerealelor, dar mai ales a grâului, secarei şi porumbului în produse finite ca făina şi
mălaiul.
Utilajele şi instalaţiile folosite în industria morăritului sunt impuse de structura şi
însuşirile fizico-mecanice ale cerealelor folosite ca materie primă.
Principala cereală care face obiectul morăritului este grâul, urmat de porumb şi
într-o măsură mai mică de secară. În afară de aceste cereale mai pot fi industrializate, în
scopul obţinerii altor produse alimentare: orezul, orzul, ovăzul, meiul, sorgul şi hrişca, care
se pun în consum numai după ce au fost decorticate sau după ce au fost transformate în
fulgi, arpacaş, etc.
Conţinutul cerealelor în substanţe nutritive variază în limite restrânse de la o
specie la alta, iar repartiţia în interiorul bobului este foarte diferită.
In general, cerealele nu se consumă ca atare, ci sunt supuse în prealabil la
diferite prelucrări industriale în urma cărora se obţin crupe (seminţe decorticate cum
este orezul decorticat, arpacaş din grâu sau orz, etc.), griş, făină (zdrobirea şi
transformarea seminţelor într-o masă pulverulentă cu particule mai mari sau mai mici,
prin măcinare), fulgi (prin laminarea seminţelor de cereale decorticate şi prăjite sau
opărite cu vapori de apă), produse expandate (obţinute prin încălzirea bruscă a
seminţelor şi crupelor, fie prin detonare: făina uşor umezită se supune unei presiuni
foarte mari, urmată de o trecere bruscă la presiune obişnuită, ceea ce provoacă o
destindere a aerului comprimat şi transformarea într-un corp spongios).
Prelucrarea cerealelor se împarte în patru etape principale:
- eliminarea corpurilor străine din amestecurile de seminţe;
- condiţionarea seminţelor înainte de transformarea în produs finit (făină, fulgi,
etc.);
- transformarea în produs finit a seminţelor de cereale;
- condiţionarea şi manipularea produsului finit pană la livrare.
La obţinerea produselor finite de grâu, porumb şi orez se pot folosi diverse
variante de procese tehnologice de prelucrare, dintre care unele pot fi ilustrate prin
schemele de operaţii prezentate în fig.1.1, a, b, c.
Recepţia cantitativă şi calitativă reprezintă luarea în primire a produselor prin
verificarea cantităţii şi calităţii acestora, conform normelor în vigoare, privind umiditatea
conţinutul în corpuri străine, masa hectolitrică (masa volumetrică). Normativul de bază
pentru grâu prevede: U = 14%, CS = 3%, MH = 75 kg/hl, [ ].
Eliminarea corpurilor străine depinde de natura şi structura acestora: impurităţi
minerale prezente în amestecul de seminţe, seminţe de buruieni şi ale altor culturi,
impurităţi păioase, etc.
Condiţionarea seminţelor este operaţia de pregătire a acestora înainte de
transformarea în produs finit şi se face atât în funcţie de particularităţile seminţelor, cât şi
ale produsului finit. Prin aceasta se urmăreşte modificarea unor proprietăţi fizice şi
tehnologice ale materialului. La grâu se execută, de obicei, o umectare şi/sau o
condiţionare hidrotermică (umezire cu încălzire), completate, înainte, cu eliminarea
straturilor periferice ale învelişului, prin periere–descojire. La porumb se face eliminarea
germenilor (degerminare) şi gruparea crupelor rezultate după degerminare pe diferite
fracţiuni în vederea transformării în mălai.
La orez, este necesară tăierea sau ruperea aristelor seminţelor de orez şi de
mohor (recoltat odată cu orezul) – operaţie denumită ştuţuire, separarea seminţelor de
mohor, desfacerea din palee, separarea paleelor, separarea cojilor, sortarea seminţelor
după mărime.

GRÂU PORUMB OREZ

RECEPŢIE RECEPŢIE RECEPŢIE

- calitativă - calitativă - calitativă
- cantitativă - cantitativă - cantitativă

PRECURĂŢARE DEPOZITARE
CURĂŢARE
- separare corpuri
DEPOZITARE CURĂŢARE
străine
- pe loturi calitative - ştuţuire
- periere
- separare corpuri străine
- desfacere palee
CURĂŢARE DEGERMINARE - sortare granulometrică
- separare corpuri - sfărâmare
străine - separare germeni
- periere DEPOZITARE

CONDIŢIONARE
- descojire MĂCINARE DECORTICARE
- umezire - sortare crupe - şlefuire
- condiţionare - cernere - periere
hidrotermică - separare sortimente - lustruire (polisare)
- măcinare grişuri
- sortare granulometrică
MĂCINARE
- sfărâmare DEPOZITARE
- sortare, cernere - pe calităţi în vrac
DEPOZITARE
- curăţare produse interm. - orez obişnuit
- măcinare grişuri - orez sortat
- finisare tărâţe AMBALARE
- saci AMBALARE
- pungi - saci sau pungi
OMOGENIZARE
FĂINĂ
LIVRARE
LIVRARE
AMBALARE
- saci GLASARE
(acoperire cu pudră de
DEPOZITARE glucoză şi talc)
GERMENI
DEPOZITARE (maximum 10 zile)
- saci AMBALARE
- vrac - pungi

LIVRARE
LIVRARE - la unităţi de fabricare a LIVRARE
uleiului
 Fig.1.1. Scheme generale de operaţii de prelucrare a cerealelor
La grâu, o fază tehnologică de măciniş reprezintă o anumită etapă din procesul de
transformare a seminţelor şi produselor intermediare de măciniş în făină. Fazele
tehnologice sunt alcătuite din mai multe trepte de prelucrare (mărunţire, sortare, cernere,
curăţire, etc.), fiecare treaptă fiind realizată în cadrul unui pasaj tehnologic.
Şrotarea, ca fază tehnologică, constă în sfărâmarea, atentă şi repetată, între
cilindri de măcinare riflaţi, a seminţelor şi a fracţiunilor intermediare cu înveliş, însoţită de
separarea endospermului. Particulele rezultate în primele trepte ale şrotării variază de la
spărturi mai mari de jumătatea seminţelor până la granule de făină cu granulaţie foarte
fină. Pe măsură ce operaţia de şrotare se repetă se obţin granule din ce în ce mai fine,
cantitatea de făină albă scade, iar învelişul seminţei de la ultimele două trepte ajunge în
stadiul de tărâţă. Dezvoltarea fazei de şrotare este în strânsă legătură cu tipul de măciniş
şi gradul de extracţie a făinii. Produsele obţinute la şrotare se numesc produse
intermediare de măciniş, fiind formate din: şrot mare (3500-2240 m), şrot mic (2250-
1240 m), griş mare (1240-675 m), griş mijlociu (675-495 m), griş mic (495-385 m),
dunst aspru (385-275 m), dunst, fin (275-110 m), făină şi tărâţe.
Curăţirea grişurilor şi a dunsturilor (particule de endosperm de diferite
dimensiuni) urmăreşte sortarea acestora după mărime şi, în special, separarea părţilor cu
înveliş şi a particulelor de înveliş, prezente în amestecul şrotat (mărunţit).
Finisarea produselor tărâţoase se efectuează în scopul recuperării ultimelor
resturi de endosperm care se mai află aderente la acestea.
Compunerea sortimentelor de făină obţinute la mai multe trepte de prelucrare
(pasaje), în funcţie de calitatea acestora, pentru realizarea diferitelor sortimente de faina
de calitate medie şi omogena, corespunzătoare normativelor.
La orez, după descojire şi sortarea seminţelor după mărime, se mai execută:
Şlefuirea orezului care urmăreşte eliminarea pericarpului şi a învelişului seminal,
care se prezintă ca nişte foiţe rezistente, cât şi a resturilor de embrion. Prin eliminarea
învelişului se redă culoarea albă a endospermului;
Lustruirea (polizarea) seminţelor de orez în scopul îmbunătăţirii aspectului
general al produsului finit (periere şi abrazare);
Glasarea – acoperirea seminţelor de orez cu un amestec subţire din amestec de
pudră de talc şi glucoză.

1.2.Clasificarea tipurilor de măciniş

Transformarea calitativă şi cantitativă a cerealelor în făină poartă denumirea de

proces tehnologic de măciniş.
Clasificarea proceselor de măciniş (măcinişurilor) se face după mai multe criterii:
a. după numărul de treceri prin utilajele de sfărâmare şi măcinare, măcinişurile se
împart în măcinişuri plate şi măcinişuri repetate;
b. după gradul de dezvoltare a tehnologiei aplicate se disting măcinişurile simple şi
măcinişurile dezvoltate;
c. după numărul sortimentelor de făină sau mălai care se obţin, măcinişurile pot fi:
măcinişuri pe o singură extracţie şi măcinişuri pe mai multe extracţii.
Măcinişul plat reprezintă procesul prin care produsul finit se obţine la o singură
trecere a seminţelor printr-o maşină de mărunţit. În acest caz realizarea unei făini
suficient de fine se asigură aplicând un regim de lucru strâns al maşinii de mărunţit.
Măcinişul repetat reprezintă procesul prin care produsul finit se obţine în urma
trecerii succesive a seminţelor şi produselor intermediare de măciniş prin mai multe
maşini de mărunţit (valţuri de moară, mori cu pietre, mori cu discuri, etc.).
Măcinişul simplu se bazează numai pe un proces de sfărâmare (şrotare), sau pe
un proces de sfărâmare şi un proces redus de măcinare. După fiecare mărunţire produsul
se cerne, separându-se făina de restul particulelor grosiere, operaţie care se repetă până
la obţinerea cantităţii de făina dorită (la măcinişul simplu cu separarea tărâţelor) sau până
ce toate particulele seminţei se transformă în făină (măciniş simplu fără separarea
tărâţei).
Măcinişul dezvoltat cuprinde parţial sau în totalitate procesele de şrotare
(sfărâmare), sortarea grişurilor şi dunsturilor, curăţirea grişurilor, desfacerea grişurilor,
măcinarea grişurilor şi dunsturilor, măcinarea refuzurilor, separarea germenilor, obţinerea
sortimentelor de făină (A - albă, SA - semialbă, N - neagră, G - griş).
După gradul de complexitate al procesului de curăţire a grişurilor, măcinişul
dezvoltat poate fi:
- fără separarea grişurilor, urmărindu-se gruparea calitativă a fracţiunilor
intermediare şi măcinarea lor repetată;
- cu un procent redus de separare a grişurilor (proces semiînalt), la care o parte
din grişurile obţinute la şrotare se curăţă cu maşini speciale şi se dirijează la măcinare;
- cu un proces dezvoltat de curăţire a grişurilor (proces înalt), la care se urmăreşte
realizarea unei cantităţi foarte mari de grişuri şi dunsturi la operaţia de şrotare, apoi
curăţirea cu maşini de griş şi măcinarea lor separată în vederea obţinerii făinurilor de
calitate superioară.
Măcinişul cu regim prestator este destinat deservirii populaţiei de la sate,
realizându-se făină şi mălai la nivelul calitativ pretins de beneficiari, materia primă şi
produsul finit aparţinând acestora.
Măcinişul cu regim mixt este destinat atât pentru deservirea populaţiei de la sate
cât şi pentru obţinerea de făină prin măcinarea grâului din fondul de stat, făina utilizându-
se în brutăriile din localităţile rurale sau cele de capacitate mică.
Măcinişul pe o extracţie permite realizarea unui singur sortiment de făină sau
mălai. Noţiunea de extracţie exprimă cantitatea de produs finit ce se poate extrage dintr-o
anumită cantitate de material. Se consideră sămânţa împărţita imaginar în 100 zone
(straturi) concentrice, numerotate din centru cu 0, spre exterior, ajungând la 100, ultimul
strat de înveliş. Considerând că se face extracţie de făină numai din zonele cuprinse între
0 şi 30, înseamnă că făina respectivă este compusă numai din endospermul central, deci
o făină de calitate foarte bună şi se notează făină de extracţie 0-30. Cum însă la această
extracţie nu s-au epuizat toate părţile valoroase ale seminţei, se mai poate extrage încă
făină din zonele de la 30 până la 60, deci din straturile mai periferice ale endospermului,
iar făina obţinută se notează: făină extracţie 30-60.
La grâu se obţine făină integrală extracţie 0–100, făină neagră de extracţie 0–85,
făină semialbă extracţie 0–81, sau făină albă extracţie 0–72. La porumb se obţine mălai
în extracţii simple 0-100, 0-90, 0-75; la secară se obţine făină semialbă extracţii 0-70 sau
0-75.
Măcinişul pe mai multe extracţii realizează o gamă variată de sortimente de
făină sau mălai. La grâu se pot realiza concomitent 2-3 extracţii, obţinându-se făină A,
SA, N. La măcinişul pe două sau trei calităţi se mai extrage (după necesitate) circa 2%
griş de consum, în dauna sortimentului de făină cu cel mai mic conţinut mineral.
De obicei, măcinişul cu regim prestator se obţine la o singura extracţie, în timp ce
măcinişul comercial se obţine prin 2-3 extracţii.
La porumbul fără degerminare se practică o singură extracţie, iar la porumbul
degerminat se realizează 2-3 extracţii (mălai comun, superior şi extra).

1.3.Structura anatomică a seminţelor de cereale

Importanţa cerealelor pentru alimentaţie este dată, atât de conţinutul lor în

substanţe nutritive, prezente în diferite proporţii în seminţe, cât şi de conţinutul de
vitamine (B1, B2 ,B6, PP, E şi acid pantotenic), de substanţe minerale (Ca, K, P, Na, Mg,
Fe, S, Cl) şi de conţinutul de microelemente (I, Cu, B, Ni, Co, Li, Ti, etc.) necesare
metabolismului organismului uman.
Structura anatomică a seminţelor principalelor cereale folosite în industria
morăritului (grâu, porumb, orez) este diferită în ceea ce priveşte forma şi modul de
ordonare a straturilor de înveliş şi endosperm (miez făinos), iar tehnologiile de prelucrare
a lor, cât şi utilajele şi instalaţiile aferente depind de aceasta.
Seminţele de grâu sunt nişte cariopse (fructe) care au endospermul acoperit de un
înveliş compus din mai multe straturi (fig.1.2).
La suprafaţă se găseşte stratul de protecţie propriu-zis 4, de natură celulozică
numit pericarp, compus din epicarpul 1, mezocarpul 2 şi endocarpul 3, constituite din
celule celulozice. Sub pericarp se află învelişul seminal 5, alcătuit tot din trei substraturi
succesive: un substrat impermeabil străveziu 6, concrescut cu un strat pigmentat;
substratul hialin 7 şi substratul aleuronic, celular 8, compus din celule străvezii mari
bogate în amidon, între care se află granule mai mici cu conţinut proteic.

1
1

Fig. 1.2. Sămânţa de grâu. Secţiuni şi desfăşurări

1-epicarp; 2-mezocarp; 3-endocarp; 4-pericarp; 5-înveliş seminal; 6-substrat străveziu;
7- substrat hialin; 8- substrat aleuronic; 9-barbiţă; 10-germene; 11-endosperm

Forma seminţelor de grâu este oval-prelungită, cu un şănţuleţ longitudinal pe una

din părţi (partea ventrală). La un capăt se află bărbiţa seminţei 9, constituită din peri
celulozici, iar la capătul opus, pe partea dorsală se află embrionul 10.
Seminţele de porumb (fig.1.3 a) sunt fructe compuse dintr-un pericarp subţire sub
care se află sămânţa propriu-zisă. Pericarpul 1, sau învelişul seminţei este format din
ţesuturi netede continui, chiar lucioase, incluzând în ele şi vârful seminţei 2.
Sub înveliş se află stratul seminal (spermoderma) 3, care acoperă toată sămânţa,
mai puţin baza, alcătuit din două substraturi - substratul hialin şi substratul brun - puternic
comprimate, astfel încât dau impresia unei singure membrane, formând un singur strat
protector pentru germene şi endosperm. Substratul brun este format din celule alungite
de culoare închisă, mai purtând denumirea şi de strat pigmentat.
Sub stratul seminal se găseşte stratul aleuronic 4, alcătuit dintr-un singur rând de
celule mari, dreptunghiulare cu pereţii îngroşaţi, care nu conţin amidon.

Fig. 1.3. Structura anatomică a seminţelor de porumb şi orez

Endospermul ocupă partea centrală a seminţelor (80-84%) şi este compus din

celule cu ţesut de înmagazinare a amidonului şi proteinelor. Endospermul are, în general,
două părţi: o parte cornoasă şi una făinoasă, predominând una sau cealaltă, în funcţie de
varietate. Endospermul cornos 5, denumit astfel pentru că este tare şi translucid
(seamănă cu cornul), în timp ce endospermul făinos 6 este moale şi cu textura relativ
opacă.
In partea inferioară a seminţei se afla embrionul sau germenele 7, sub formă de
pană, cu baza spre vârful seminţei care conţine organele tinere ale plantei, având 10-14%
din masa seminţei. Germenele este format dintr-un înveliş subţire, epiteliu, care acoperă
partea embrionară a plantulei şi depozitul primar de hrană al acesteia, parenchimul,
foarte bogat în ulei. Conţinutul în ulei al germenului de porumb reprezintă circa 25% din
masa sa.
Seminţele de orez au forme foarte variate şi dimensiuni, de la aproape sferice la
eliptico-cilindrice, datorită marii varietăţi de tipuri existente pe glob.
In secţiune, sămânţa de orez poate varia de la complet făinoasă la complet
sticloasă. Spre deosebire de grâu şi de secară, orezul nu are şănţuleţ longitudinal.
Lungimea seminţelor variază de la 4,5 la 10 mm, iar lăţimea între 1,2–3,5 mm.
Structura anatomică a seminţelor de orez (fig.1.3 b) este asemănătoare cu cea a
seminţelor de grâu şi secară, având în plus un înveliş suplimentar, denumit înveliş floral
sau palee 1. Paleea, deşi la desprinderea din spic rămâne bine ataşată de sămânţă,
învelindu-l complet, desfacerea şi separarea ei se realizează relativ uşor în fazele de
prelucrare industrială. Acest înveliş celulozic, cu un conţinut ridicat de silicaţi, este
prelungit cu un vârf ţepos (aristă) 2, de diferite lungimi, ajungând uneori până la 15 mm.
Sub palee se află pericarpul 3, urmând învelişul seminal 4 şi apoi stratul aleuronic 5. Sub
aceste învelişuri apare endospermul 6. La partea inferioară a seminţei se găsesc
embrionul 7 şi învelişul de protecţie al acestuia 8.
Pericarpul este, în general, pigmentat şi după culoarea acestuia orezul se
subîmparte în orez alb, orez roşu sau orez roz-violet. La noi în ţară se întâlnesc varietăţile
de orez alb şi orez roz-violet.

1.4.Organizarea interioară a unei mori. Schema tehnologică

Operaţiile principale enumerate la obţinerea făinurilor, necesită o diversitate mare

de maşini, montate într-o anumită ordine, astfel încât să se realizeze un flux tehnologic
continuu (mecanizat şi chiar automatizat), montaj realizat în construcţii speciale, grupate
pe secţii.
Orice unitate de morărit trebuie să aibă un depozit de materie primă, constituit
din silozuri cu capacitate de depozitare pentru 15–45 zile de funcţionare a secţiei de
produse finite; o secţie de pregătire a materiei prime în vederea transformării în produs
finit - secţia de curăţire şi condiţionare; secţia de transformare în produs finit - moara
propriu-zisă; secţia de omogenizare şi realizare a sortimentelor de făină; secţia de
ambalare şi depozitul de produse finite, fig.1.4.

Secţie de
Magazie produse

Hala utilajelor
Secţie de Siloz Hala utilajelor
pentru morărit curăţire
curăţire pentru morărit
finite

Magazie
Siloz produse
finite
a) b)
Fig.1.4. Organizarea unei unităţi de morărit
 a. cu flux în U; b. cu flux în L

Pentru evitarea transporturilor şi manipulărilor inutile, consumatoare de energie,

toate secţiile prezentate se grupează în vederea asigurării unui flux continuu de deplasare
a produselor în sensul ordinii de prelucrare.
Clădirea centrală (destinată curăţirii şi măcinării) are, în general, cinci sau şase
nivele, maşinile de acelaşi tip fiind grupate împreună, pe cât posibil, la acelaşi nivel.
Primul nivel este ocupat de mijloacele de acţionare a maşinilor (motoare electrice
şi transmisii centrale), de sistemele de captare a produselor (buncăre de recepţie) şi de
transmitere a lor la maşinile următoare, aflate la nivelele superioare.
Al doilea nivel este destinat maşinilor principale din moară – maşinile de mărunţit
(valţurile de moară), după care urmează nivelul conductelor, rezervat special pentru a
asigura distribuirea uşoară a produselor prin cădere liberă pe conductele de transport,
spre diferitele utilaje din fluxul tehnologic.
Următorul nivel (al IV-lea) este ocupat de maşinile de curăţire a grişurilor,
finisoarele de tărâţe, perii şi site centrifugale.
Maşinile de cernut (sitele plane) sunt amplasate la nivelul al cincilea, eventual
împreună cu filtrele, iar ultimul nivel (acolo unde există) este destinat cicloanelor de
decantare din capul conductelor de transport pneumatic sau capetelor de elevatoare şi
instalaţiilor de aspiraţie. Totodată, la acest nivel sau la un nivel superior sunt amplasate şi
umidificatoarele de seminţe cu instalaţiile aferente acestora.
Schema tehnologică principală a unei mori de capacitate mică (6t/24 ore) este
prezentată în fig.1.5.
In general, o schemă tehnologică cuprinde în mare aceleaşi zone (secţii), cu
deosebirea că pe măsură ce capacitatea de prelucrare a morii creşte, gradul de
complexitate al schemei creşte şi el, secţiile cuprinzând un număr mai mare de maşini de
acelaşi tip, dar şi alte tipuri de maşini, în special, în secţia de curăţire unde gradul de
prelucrare este diferit de la o unitate la alta.
In aceasta secţie se executa pregătirea cerealelor în vederea măcinării şi cuprinde
doua subsecţii mai mari numite secţia de curăţire neagra şi secţia de curăţire albă.
In cadrul secţiei de curăţire neagră se separă toate corpurile străine (prafuri
minerale, pământ, nisip, pietriş, pleavă, resturi de paie), seminţele degradate, seminţele
de buruieni şi seminţele altor culturi.
La secţia de curăţire albă se execută prelucrarea învelişului seminţelor cu ajutorul
maşinilor de descojit şi maşinilor de periat, urmată de separarea seminţelor de resturile
organice şi de tocătura (brizura) de seminţe.
 Fig.1.5. Schema tehnologică a unei mori de grâu de capacitate mică
1.buncăr de recepţie; 2.elevatoare cu cupe; 3.basculă semiautomată; 4.separator-aspirator;
5.masă de însăcuire; 6.transportoare elicoidale; 7.celule de siloz; 8.dozatoare volumetrice;
9.sită vibratoare; 10.cutie cu magneţi permanenţi; 11.trior cilindric; 12.descojitor;
13.umidificator; 14.buncăr de odihnă; 15.ventilatoare; 16.ciclon; 17.filtru de praf; 18.valţuri
duble; 19.detaşor; 20.site plane; 21.maşini de griş; 22.finisor de tarate; 23.celule de făină;
24.amestecător de făină

La morile cu capacităţi mici sau cu regim prestator (care prelucrează cereale

numai de la particulari sau asociaţii colective), secţia de curăţire albă se poate reduce la o
singură maşină sau poate lipsi definitiv. De asemenea, secţia de curăţire neagră se poate
simplifica datorita faptului ca cerealele conţin impurităţi în cantitate mult mai mica.
In schema tehnologică din fig.1.5, materia primă este recepţionată cantitativ şi
calitativ şi descărcată în buncărele de recepţie 1, de unde cu ajutorul unui transportor
elicoidal cerealele sunt aduse în coşul de alimentare al unui elevator cu cupe care le
ridică pe verticală, descărcându-le în cupa unei bascule semiautomate 3. De aici,
cerealele trec prin separatorul-aspirator 4, corpurile străine separate fiind colectate în
saci, iar seminţele sunt descărcate în celulele de siloz 7.
Din celulele 7, seminţele sunt dozate cu ajutorul aparatelor de procentaj 8 şi aduse
de transportorul elicoidal 6 la un alt elevator cu cupe care le descarcă la un cântar cu
cupa, trecând mai departe la o maşina combinata de curăţire, alcătuita dintr-o sita
vibratoare 9, un separator magnetic 10, un cilindru trior (sau o baterie de trioare) 11 şi un
descojitor 12, cu manta de sarma. Toate corpurile străine rezultate la aceasta maşina de
curăţire combinata sunt colectate separat, în timp ce seminţele curate sunt trecute printr-
un umidificator 13, care are rolul de a înmuia pericarpul, în scopul desprinderii lui mai
uşoare de pe seminţe.
Cu ajutorul unui transportor elicoidal seminţele sunt descărcate în buncărele de
odihna 14, unde stau intre 5-20 ore pentru înmuierea învelişului pericarpic. De aici,
seminţele sunt preluate de un elevator cu cupe care le descarcă la primul valţ de şrotare
18. La unele valţuri de şrotare, atunci când cilindrii de măcinare sunt foarte apropiaţi, se
formează plăcuţe de material, care înainte de cernere trebuie desfăcute, detaşate,
operaţie care se executa cu ajutorul detaşoarelor 19.
După operaţia de şrotare şi măcinare a grişurilor şi dunsturilor are loc operaţia de
cernere, operaţie care se executa în paralel cu mărunţirea. Cernerea se executa pe sitele
20, cu mişcare vibratoare, colectându-se faina şi taratele.
Înainte de măcinare grişurile sunt curăţate suplimentar cu ajutorul unor maşini de
griş 21, în vederea eliminării particulelor fine de tarate şi a separării particulelor de
endosperm care mai au încă părţi de înveliş, în special după primele patru pasaje de
şrotare (treceri succesive prin valţuri, site).
Faina rezultata în procesul tehnologic este fie însăcuită la o masă de însăcuire 5,
fie descărcată în celulele de faina 23.
In punctele de lucru unde se degaja mult praf se poate face aspiraţia acestuia cu
ajutorul unor ventilatoare centrifugale 15 şi colectarea şi separarea prafului cu ajutorul
unui ciclon 16 sau al unui filtru de praf 17.
Alegerea sau întocmirea unei scheme tehnologice se face în funcţie de:
capacitatea de prelucrare a unităţii; natura şi calitatea cerealelor supuse prelucrării;
echipamentul tehnologic care stă la dispoziţia beneficiarului; regimul de măciniş adoptat.
Fazele tehnologice la care sunt supuse cerealele în cadrul procesului de mărunţire
sunt: şrotarea , divizarea, desfacerea, curăţirea grişurilor, măcinarea.