Originea si evolutia limbii romane

I. Aspecte teoretice

Dictionarul de stiinte ale limbi imparte limbile in functie de particularitatile si evolutia lor:

- Clasificarea genealogica (in functie de origine)-Limba de baza:

o atestata: Latina pentru limbile romantice
o reconstruita (pentru limbile slave, germanice- limba slava comuna sau limba
germanica)

familiile de limbi:

 indo-europene
 fino-urgice
 caucaziene
 nigero-congoleze
 chino-tibetane

Familia limbilor indo-europene cuprinde următoarele ramuri: romanică, germanică, slavă,

baltică, celtică, indiană, albaneză, armeană, greacă, iraniană.

- Clasificarea tipologica (in functie de particularitatiile linvistice, in special

morfologice)
o Limbi izolate- cuvintele sunt invariabile, sintaxa si intonatia primeaza- ex:
chineza
o Limbi neizolate- aglutinate (ataseaza sufixe cuvintelor) – limba maghiara

-flexionare (partile de vorbire sunt flexibile)- limba romana.

 Limba romana este o limba romantica

Limba romana are ca limba de baza latina vorbita in partile de est ale Imperiului Roman. Din
categoria limbilor romanice mai fac parte si italiana, franceza, spaniola, portugheza, catalana,
sarda, provensala, retoromana si dalmata.

Limba romana nu provine din varianta culta a limbii latine, ci din latina populara (vulgata-
vorbita de popor)

II. Argumente privind latinitatea limbii romane

Latinitatea limbii romane este sustinuta de:

 Structura gramaticala:
- declinarea substantivului (N-Ac-V; D-G), pronumelui
- tipuri de adjective
- conjugarile verbelor
- modurile si timpurile verbelor
- principalele prepozitii si conjunctii
 vocabularul de baza

cuprinde cuvinte care denumesc obiecte, insusiri, actiuni fundamentale, relatiile de rudenie,
partile corpului omenesc, zilele saptamanii.

In procesul de construire a limbii romane s-au produs transformari dupa urmatoarele reguli:

• Căderea consoanelor finale s, t, m, n

Ex: lat. caput- rom. capu, cap
• Transformarea consoanei duble „ll” în „l”
Ex: lat callis- rom. cale
• Transf lui „l” intervocalic în „r”
Ex: lat solem- rom.soare
• Căderea lui „b” intervocalic
 Ex: lat. caballus- rom. cal
• Căderea lui „h” în poziție inițială
Ex: lat. herba- rom. iarbă
• Grupul consonantic „ct” a devenit „pt”
Ex: lat. lactem- rom. lapte
• Grupul consonantic „cs” a devenit „ps”
Ex: lat. coxa- rom. coapsă
• „a” accentuat, urmat de „m” și consoană, precum și „A” urmat de „n” și vocală se
transformă în „â”
Ex: lat. campus- rom. câmp
• „o” accentuat a devenit „oa”
Ex: lat. porta- rom. poartă
• „a” neaccentuat în poziție finală a devenit „ă”
Ex: lat. lana- rom. lână

Formarea limbii romane. Limba romana-limba romanica

Naşterea unei limbi este un proces îndelungat, astfel încât nu se poate preciza cu exactitate când
a început formarea limbii române.

Romanii au pătruns în Peninsula Balcanică pe la sfârşitul sec. al III-lea î.Hr. şi ajunând până la
Dunăre s-au izbit de rezistenţa populaţiei daco-gete. Stăpânirea romană s-a instalat definitiv în
spaţiul carpato-dunărean în anul 106 î.Hr., când Traian a cucerit Sarmisegetusa. Teritoriul cucerit
a devenit aşadar provincie romană, prosperând destul de rapid datorită numeroaselor bogăţii
(Dacia Felix). Începe procesul de romanizare ce a constat în asimilarea rapidă a civilizaţiei, a
culturii şi a limbii din Imperiul Roman. Dacia este colonizată cu oameni aduşi din toate regiunile
imperiului şi treptat băştinaşii încep să vorbească limba latină pentru a se putea înţelege în
primul rând cu reprezentanţii imperiului (militari, funcţionari, comercianţi şi meseriaşi). Se poate
vorbi de o superioritatea a civilizaţiei romane care a adus în Dacia oraşele, castrele, drumurile
etc..
Frecventele atacuri ale populaţiei migratoare au silit însă stăpânirea romană să se retragă în anul
271 î.Hr., în timpul împăratului Aurelian. Procesul de romanizare a continuat însă, în acest
spaţiu, şi după retragerea aureliană.

Limba română provine din limba latină vorbită în părţile de est ale Imperiului Roman. Face
parte din familia limbilor romanice, dintre care unele au devenit limbi naţionale (italiana,
franceza, spaniola, portugheza, româna), altele au rămas limbi regionale, vorbite pe o arie
restrânsă (catalana în Spania, sarda în insula Sardinia din Italia, dialectele retoromane în Elveţia;
occitana, romanşa) sau au dispărut (dalmata).

Limbile romanice nu continuă direct latina clasică, adică varianta literară, aspectul îngrijit şi
normat al acestei limbi, ci latina populară (vulgară), reprezentând limba vorbită în mod obişnuit
de romani.

Limba este un fenomen în mişcare, modificându-se de-a lungul timpului atât prin evoluţia cât şi
prin influenţele exercitate de contactele cu alte limbi. Când s-au înregistrat numeroase modificări
(fonetice, gramaticale şi lexicale) astfel încât varianta de origine nu mai este înţeleasă de
vorbitori, se poate vorbi de o limbă nouă. Totuşi, transformările se petrec continuu şi gradual,
astfel încât nu se pot fixa nişte praguri precise. Se admite că procesul de constituire a limbilor
romanice s-ar fi încheiat prin sec al IX-lea. Pentru limba română s-au propus mai multe date –
sec. VI, VII, VIII sau IX – admiţându-se însă că transformări mai au loc şi astăzi.

Continuitate de limbă şi cultură

Din secolul al X-lea, înconjuraţi de popoare care vorbeau limbi din alte familii (limbi slave,
turcice, maghiară) şi având o confesiune ortodoxă ce nu utiliza latina în biserică, vorbitorii de
română n-au mai avut pentru multă vreme contact cu celelalte limbi romanice şi s-a pierdut
legătura culturală cu reperul latinei culte.

Aşadar, o particularitate a limbii române ar fi această izolare faţă de celelalte limbi romanice,
fapt ce a condus la o mai bună conservare a structurii gramaticale şi a lexicului – moştenite din
limba latină.
Limba română este, fără îndoială, o limbă romanică. Structura sa gramaticală şi vocabularul de
bază sunt majoritar latine. În structura gramaticală, româna conservă din latină clasele de
declinare ale substantivului, pronumele personal, tipurile de adjective, numeralul de la 1 la 10,
clasele de conjugarea ale verbelor, cele mai multe moduri şi timpuri verbale, principalele
conjuncţii şi prepoziţii. În ceea ce priveşte vocabularul, sunt de origine latină cele mai multe
dintre cuvintele care denumesc noţiuni, obiecte şi însuşiri fundamentale, frecvente în vorbire.

Din latina vulgară apare româna comună reprezentând prima fază a evoluţiei limbii române,
cunoscută şi sub denumirea de protoromână, străromână sau română primitivă.

În româna comună:

• Sistemul vocalic cuprindea şase vocale (a, e, i, o, u, ă), vocala „î” apare mai târziu
şi individualizează limba română în cadrul limbilor romanice.
• Sistemul consonantic se caracterizează prin apariţia unor sunete noi, inexistente în
latină (ţ, ş) [Ex.:latină „negotium” > rom. „negoţ];
• Se produc modificări cu valoare de lege, cum ar fi:
- „l” intervocalic trece la „r”, fenomen cunoscut sub denumirea de rotacism (lat.
„filum” > rom. „fir”).
- „ll” intervocalic se păstrează (lat. „callis” > rom. „cale”)
- consoanele m, n, s, t de la sfârşitul cuvintelor latineşti dispar (lat. „sebum” >
„sebu” > „seu”)
- vocala accentuată „o” urmată de e, a, ă, se diftonghează (lat. „molam” > rom.
„moară”)
 Cele cinci declinări latineşti se reduc în limba română la trei, dispărând declinările
a IV-a şi a V-a;
 Se păstrează cazurile din limba latină, cu excepţia ablativului;
 Se menţin cele trei genuri din latină (feminin, masculin, neutru);
 În limba română apare articolul (care nu există în limba latină), acesta formându-
se dintr-un pronume latinesc;
 Numeralele sunt în majoritate latineşti;
 Pronumele îşi îmbogăţeşte formele;
  Verbul moşteneşte cele patru conjugări, menţinându-se, în mare parte, aceleaşi
categorii gramaticale specifice, din latină;
 Sunt păstrate părţile de vorbire neflexibile;
 Sintaxa este, în general, moştenită din latină;
 Lexicul este preponderent latinesc, vocabularul fundamental fiind 60 – 66% de
origine latină.

Teritoriul de formare a limbii române

Există trei teorii principale cu privire la teritoriul de formare a limbii române:

1. Teoria formării limbii române doar la nord de Dunăre, susţinută de Dimitrie

Cantemir, Petru Maior, B.P. Hasdeu, care este infirmată de existenţa unor dialecte
româneşti sud-dunărene (dialectul aromân, meglenoromân, istroromân);
2. Teoria formării limbii române doar sud de Dunăre, susţinută de lingvişti străini
(Franz Joseph Sulzer, Robert Roesler, ) dar şi de savanţi români (precum Ovid
Denusianu, Alexandru). Potrivit acestei teorii, după retragerea aureliană, s-ar fi produs o
migraţiune masivă de populaţie din spaţiul fostei Dacii, care n-ar mai fi fost locuită.
Teoria este însă infirmată de nenumărate dovezi (de natură arheologică, lingvistică, etc)
3. Teoria formării limbii române atât la nordul, cât şi la sudul Dunării, susţinută de
Şcoala Ardeleană şi de numeroşi lingvişti contemporani.

Substratul (fondul autohton)

În cazul limbii române, substratul îl constituie limba daco – geţilor, din familia limbilor trace
(indoeuropeană).

Substratul reprezintă aproximativ 100 – 150 cuvinte.

La reconstituirea elementelor ce alcătuiesc substratul s-a apelat şi la comparaţia cu albaneza (o

limbă ce face parte din familia limbilor indoeuropene).

S-au păstrat din limba dacilor:

 - nume proprii: Argeş, Cerna, Criş, Dunăre, Iaşi, etc.
- substantive comune: abur, baci, balaur, barză, brâu, ceafă, ciorbă, copil, fluier,
gard, grumaz, mazăre, mânz, , ţarc, vatră, viezure, zer etc.
- verbe: a băga, , a cruţa etc.
- sufixe: - esc, - eşte, etc.

Limba română în contact cu alte limbi

1. Influenţa slavă

O puternică influenţă asupra limbii române vechi o exercită influenţa slavă. Ea s-a exercitat pe
cale populară (prin contactul cu populaţiile slave) dar şi pe cale cultă, prin slavonă, care era
limba bisericească şi a cancelariei în Ţările Române . Slavona bisericească a fost acceptată de
Constantinopol ca limbă liturgică (alături de greacă şi latină) şi a primit în secolul al IX-lea un
alfabet – cel chirilic – conceput de către călugării bulgari Chiril şi Metodiu şi de ucenicii
acestora, un alfabet alcătuit pe baza celui grecesc.

Unele împrumuturi din limba slavă (populară ori cultă)au ieşit din uz.

Alte împrumuturi au devenit cuvinte din fondul principal: blid, brazdă, căpiţă, ciocan, , cleşte,
coasă, coş, coteţ, greblă, lopată, plug, etc.

Au fost împrumutaţi numeroşi termeni din domeniul bisericesc: ceaslov, popă, stareţ, strană, etc.
(lexicul bisericesc fundamental este însă cel de origine latină).

2. Influenţa maghiară

Influenţa maghiară începe în secolul al X-lea, când acest popor migrator pătrunde în Panonia,
unde s-a aşezat şi a fost creştinat. În secolele X – XI, maghiarii ajung în Transilvania.

Exemple de cuvinte păstrate din limba maghiară: gând, gingaş, hotar, meşter, sămădău, viclean
etc.
 3. Influenţa turcă

Începând din secolul al XVI-lea, pătrund în limbă termeni aduşi de stăpânirea otomană:
caimacam, paşă etc.

Multe cuvinte rămase în limba română aparţin domeniului culinar: acadea, baclava, chiftea,
ciulama, halva, iaurt, mezel, muşama etc. Unele au intrat chiar şi în vocabularul fundamental:
chef, chirie, cântar, duşman, etc. S-au păstrat şi câteva sufixe: - agiu, - liu, etc.

4. Influenţa greacă

Elementele greceşti au pătruns în limba română începând cu sec. al VI-lea şi până în secolul al
XV-lea (exemple:, arvună, flamură, molimă, omidă, plapumă, zodie etc).

5. Influenţa germanică asupra limbii române în fazele vechi, este şi ea posibilă, însă
nu a fost clar dovedită.

Dialecte sud – dunărene

S-a stabilit faptul că limba română are patru dialecte: dacoromâna (cea pe care o desemnăm de
obicei prin termenul „română”, vorbită la N de Dunăre, pe un teritoriu care este, cu aproximaţie,
cel al României de azi); aromâna (vorbită în unele zone din Grecia, Macedonia, Albania şi
Bulgaria); meglenoromâna (într-o zonă situată la sud de Salonic, între Grecia şi Macedonia);
istroromâna (în localităţi din peninsula Istria, din Croaţia).

Aceste dialecte prezintă trăsături gramaticale şi lexicale asemănătoare dar şi numeroase

diferenţe. Dialectele din Sudul Dunării au fost influenţate de limbi precum: greacă,
macedoneană, croată, italiană, albaneză, bulgară, turcă.

Subdialectele limbii române sunt: muntenesc, moldovenesc, bănăţean, crişean, maramureşean.

Limba română literară a evoluat din graiul muntenesc.
 Începutul scrisului în română (secolul al xvi-lea)

În Ţara Românească şi în Moldova, între sec. al XIII-lea şi al XVI-lea, limba de cultură (a

cancelariei şi a bisericii) a fost slavona, folosită în scris în texte religioase, în hotărâri domneşti,
acte juridice, scrisori, cronici.

În Transilvania, devenită parte a regatului maghiar, limba de cultură a fost, începând cu secolul
al XII-lea, latina. Serviciul religios folosea însă limba slavonă.

Cel mai vechi text românesc, cu datare certă, este o scrisoare a lui Neacşu din Câmpulung, din
anul 1521. Este probabil ca şi înainte de această dată să se fi scris în româneşte, însă textele nu s-
au păstrat. Câteva traduceri de texte religioase, păstrate în manuscris şi descoperite în secolul al
XIX-lea, ar putea fi redactate înainte de 1521: „Codicele Voroneţean”, „Psaltirea
Voroneţeană”, „Psaltirea Scheiană”, „Psaltirea Hurmuzachi” (denumirea este dată de loc sau
proprietar). Acestea nu au putut fi datate şi localizate cu certitudine. Cei mai mulţi filologi
consideră că respectivele traduceri provin din Maramureş, de unde şi denumirea de „texte
maramureşene” sau „rotacizante” (datorită unei particularităţi fonetice, rotacismul, ce constă în
transformarea lui - n - intervocalic în - r - în cuvintele de origine latină).

Diaconul Coresi înfiinţează la Braşov o tipografie proprie şi din 1557 scoate cărţi în slavonă şi
română. Cărţile scrise în limba română, circulând în toate cele trei ţări româneşti, ajută la
procesul de formare a limbii literare.

Un rol însemnat în evoluţia limbii literare îl au şi următoarele cărţi:

- „Cazania” sau „Carte românească de învăţătură”, aparţinând mitropolitului Varlaam (o

traducere, 1643); tot lui Varlaam îi datorăm şi primele versuri în limba română, grupate
sub titlul „Stihuri la stema domniei Moldovei”, aşezate în fruntea „Cazaniei”.
- prima traducere integrală a „Noului Testament”, tipărit în 1648, la Alba-Iulia şi cunoscut
sub numele de „Noul Testament de la Balgrad” – Simion Ştefan.
- prima traducere în versuri a unui text religios („Psaltirea pre versuri tocmită”, 1673) se
datorează mitropolitului Dosoftei.
 - în secolul al XVII-lea, Antim Ivireanul, mitropolitul Ţării Româneşti, inaugurează un nou
tip de scriere, acela al predicilor construite după arta elocinţei, 28 de predici reunite sub
titlul „Didahii”.
- traducerea integrală a Bibliei, în 1688, de către fraţii Şerban şi Radu Greceanu (tipărită
prin grija domnitorului Şerban Cantacuzino).

Textele originale (acte, scrisori, documente manuscrise) sunt mai accesibile decât traducerile
întrucât acestea din urmă au fost influenţate de originalul străin.

Începând cu secolul al XVII-lea apar mai multe tipuri de texte:

- coduri de legi: „Carte românească de învăţătură” sau „Pravila lui Vasile Lupu”, 1646 în
Moldova; „Îndreptarea legii” sau „Pravila lui Matei Basarab”, 1652 în Muntenia.
- se pun bazele istoriografiei româneşti prin cronicarii Grigore Ureche, Miron Costin şi
stolnicul Constantin Cantacuzino. Apar în scrierile cronicarilor observaţii legate de
latinitatea şi chiar de unitatea limbii române. Sunt întâlnite şi elemente de artă literară.
- cărţile populare

Începând cu secolul al XIX-lea, asistăm la un fenomen numit modernizarea şi „reromanizarea”,

limba română înregistrând numeroase împrumuturi din limbile romanice (franceză, italiană) şi
din latină, dar şi din germană, rusă. La mijlocul sec. al XIX-lea se adoptă oficial scrierea cu
alfabet latin; are loc o dispută privind alegerea unei scrieri fonetice (să se scrie aşa cum se
pronunţă) sau a unei scrieri etimologice (să se scrie avându-se în vedere cuvântul de origine).

Limba literară are bază graiul muntenesc.

Umanismul romanesc

Se dezvolta in sec 14 in italia

Apare mai tarziu fata de umanismul European, se dezvolta in sec 16-17

Dezvolta particularitati precum

 Lb slavona-limba de cultura
 Accentul pus pe latinitate
  Afirmarea limbii romane ca limba de origine Latina
 Originea romana a poporului roman
 Dezvoltarea culture prin realizarea textelor scrise
 Aprecierea valorilor propuse de antichitate

Un studiu asupra caracterelor latine ale limbii romane, tudor vianu afirma ca printer trasaturile cele mai
importante ale umanismului romanesc se Numara folosirea textelor sau scrierilor vechi, istorice ca factor
principal de cultura si accentul pus pe latinitate

Primul umanist roman din spatial transilvaniei a fost Nicolaus olahus a carui lucrare numita Hungaria
1937 scrisa in lb Latina sustine originea Latina a limbii romane.- pt studiul de caz

Umanistul desemnat cel mai important a fost constantin cantacuzino a carui lucrare Istoria tarii
romanesti adduce o prima harta a spatiului descris in acest studio. Lucrarea apare in 1700 la padova

In moldova-uomo/homo universale este reprezentat de dimitrie cantemir. O personalitate multilateral

dezvoltata, cunoscator al limbii latine, slavone si grecesti, primul geograf care a realizat o harta a
moldovei, preocupat de filozofie, istorie muzica si picture.

Lucrarile sale sunt scrise in cele 3 limbi pe care autorul le vorbea fluent.

 Romana-istoria ieroglifica, hronicul a vechimei romana moldo vlahilor

 Latina- description moldaviei
 Greaca- divanul sau galceava inteleptului cu lumea

Un roman allegoric in care animale si pasari devin simboluri ale conflictului politic dintre Cantemiresti si
Brancoveni

Istoriografia

Primele lucrari cu character istoric in spatial carpato dunarean sunt descoperite in secolul al 15 lea.

Cea mai veche cronica este dedicate lui Stefan cel mare si se numeste cronica anonima a lui Stefan cel
mare, scrisa in limba slavona; a fost scrisa din ordinal domnitorului, iar autorul a vrut sa ramana anonym

Cronica este continuata in sec 16 de calugarii Macarie, Azarie si Eftimie

In secolul 18 apar primele cronici in limba romana care urmaresc notarea cu exactitate a datelor istorice
in incercare de recuperare a trucutului poporului roman.

Cronicile aceste perioade associate cronicarilor moldoveni, cunoscatori ai culturii occidentale

Cronicarii moldovei

Au fost boieri luminati, carturari preocupati de consemnarea istoriei poporului roman, constienti fiind de
rolul educative al lucrarilor lor

Temele fundamentale ale scrierilor urmaresc formarea constiintei istorice a poporului roman:

 Originea comuna a tuturor romanilor

 Originea romana a romanilor
  Latinitatea limbii romane
 Fenomenul continuitatii poporului roman in acest spatiu geografic
 Consemnarea evenimentelor istorice trecute si contemporane
 Realizarea istoriei domniei prin proiectarea chipurilor domnitorilor moldovei si tipurile de
domnie dezvoltate de acestia

Consemnarea istoriei ia forma artistica in letopisete si cronici, transformandu le din lucrari istoriografice
in primele forme de arta literara

Cronicarii moldoveni
Cronicarii moldoveni au realizat o lucrare comuna, ampla, fiecare continuand munca inceputa de
predecesorul sau.

 Grigore Ureche- a scris letopisetul tarii moldovei de la intemeiere/ de la al 2lea

descalecat 1359 pana la a doua domnie a lui aron voda in 1594
 Miron costin- 1594- de la a doua domnie a lui aron voda pana in 1661- domnia lui dabija
voda
 Ion neculce-1661-domnia lui dabija voda pana in anul 1743-domnia a doua a lui
constantin mavrocordat
Grigore ureche este cronicarul care va nota date importante din perioada marilor framantari in
moldova. Lucrarea ui evidentiaza trecutul conflictual din sfera politica si sociala a moldovei,
ilustreaza chipuri si domnii importante, oferind scrierii sale aspectul unui tabel de date.
 Scopul dezvoltat de cronicar in lucrarea lui este acela de a trezi patriotismul in moldoveni
si ideea de a inlatura jugul turcesc si asuprirea externa;
 Timpul verbal utilizat de ureche este trecutul-perfect compus si mai mult ca perfect
deoarece faptele evocare de cronicar nu sunt traite de acesta;
 Respecta ordinea cronologica a evenimentelor relatate;
 Secventele narative prezinta simplitate, tehnica utilizata de cronicar fiind inlantuirea lor;
 In centrul lucrarii se afla personalitatea lui stefan cel mare, caruia ureche ii realizeaza un
portret de tip medalion dupa rigorile clasicismului imbinand trasaturile fizice cu cele
morale;
 Cronica este impartita in paragrafe cu titluri care anunta continutul acestuia, organizat in
jurul unui eveniment istoric important sau chip al domniforului asociat perioadei
respective: a doua domnie a lui alixandru voda lapusneanul, carili apoi a taiat 47 de
boieri;
 Cronica lui ureche nu s a pastrat in original, ci in copie realizata ca manuscris de calugarii
misail, simon dascalul si eutasie.
Cronica se remarca prin
- Imaginea sintesica aspura istoriei moldovei din perioada prezentata;
 - Afirmarea consitenta si sustinuta a originii latine a tuturor romanilor: toti de la Ram se
trag;
- Concizia si dinamismul naratiunii;
- Dezvolta arta portretului literar.

Miron costin este considerat cel mai erudit dintre cronicarii moldoveni, fiu de diplomat care
reuseste in lucrarea lui sa reconstituie (letopisetul tarii moldovei) evenimentele petrecute intre
1594-1661.
Cronica lui este mai subtila decat cea a lui ureche, acesta notatnd evenimente logice
contemporane. Elementul de noutate adus de costin este meditatia pe marginea evenimentelor
istorice(caracter filozofic imprimat lucrarii), fraza ampla de tip carturaresc, implicarea afectiva in
prezentarea istoriei.
- Perspectiva narativa se modifica deoarece faptele prezentate sunt traite de autor;
- Exceleaza in arta descrieri- invazia lacustelor;
- Sustine idei despre etnogeneza, nareaza prin argumentare;
- Moare decapitat din ordinul lui constantin cantemir fiind acuzat de uneltiri impotriva
domniei;
Din neamul moldovenilor, dn ce tara au iesit stramosii lor- abordeaza problema originii poporului roman.
Lucrarea ramane neterminata, dar surprinde lectorii prin patosul cronicarului pentru afirmarea si
sustinerea originii latine a limbii si poporului roman. De asemenea cronicarul este convins ca scrisul sau
responsabil va reusi sa scoata din intunericul nestiintei poporul roman

- Textele sale prezinta caracter polemic si pe alocuri accente pamfletare.

- Talentul de poet este validat in textul viata lumii.

Ion neculce

Cronica lui neculce- letopisetul tarii moldovei de la dabija voda la a doua domnie a lui constantin
mavrocordat este cea mai importanta cronica dintre cele moldovenesti si in special pentru evolutia
limbii literare prin arta naratiunii, autorul dovedindi-si talentul de povestitor innascut.

- Cronicarul este intemeietorul portretului anecdotic- lipseste descrierea, dar detaliile de

caracterizare morala si psihologica sunt evidentiate prin intamplari in care sunt implicate
personajele portretizate.
- Lucrarea lui este preponderent memorialistica fiind precedata de o culegere de 42 de legende
istorice, numita o sama de cuvinte. Legendele reprezinta fictiunea iar letopisetul adevarul.
 - Legendele au in centrul lor figuri de domnitori precrum stefan cel mare, petru rares, vasile lupu.
9 din cele 42 de legende sunt decicate lui stefan cel mare.

Opera cronicarilor este stiintifica prin continut, dar literara prin forma. Importanta cronicarilor consta,
pe de parte, in ideile pe care le-au pus in circulatie, pe de alta parte prin realizarea artistica a scrierilor
(tehnicile narative si descriptive-portretul medalion, anecdotic si tabloul)

Istoriografia romaneasca a dat un impuls formarii constiiintei identitare si a contribuit la impunerea

limbii nationale ca limba de cultura.

Cronicarii munteni

Temele abordate de cronicarii moldoveni regasesc si in cronicile celor munteni (din tara romaneasca).
Sub denumirea generica de cronicari munteni a ramas in cultura romana un grup de carturari din tara
romaneasca. Cronologic acestia au scris mult mai tarziu fata de cei moldoveni, cronicile lor debuteaza
spre sfarsitul secolului al 17lea

 Stoica ludescu a scris letopisetul cantacuzinesc-este surprinsa istoria familiei cantacuzino pana la
1654. Accentul subiectiv al cronicarului nu permite raportarea clara la evenimentele istorice
 Cronica balenilor- opera anonima aparuta ca o replica la scrierea favorabila cantacuzinilor.

Ambele cronici debuteaza in momentul intemeierii tarii romanesti 1290 si se incheie cu anul 1688 cand
cele 2 famili rivale se impaca.

1688 la tronul tarii romanesti vine constantin brancoveanul, fapt care duce la aparitia unei cronici
despre domnia lui care prezinta subiectiv evenimentele istorice asociate acestei perioade si se opreste in
anul 1717.

O lucrare cu adevarat stiintifica apartine stolnicului constantin cantacuzino- istoria tarii romanesti-1700
la padova.

Cronicile muntenesti sunt diferite de cele din moldova, fiind mai putin documentate si mai putin
obiective. In plus, cronicarii munteni reprezinta diferite factiuni boieresti in lupta pentru putere.

- Caracterul polemic al lucrarilor le confera totusi valoare literara. Rezultatul muncii cronicarilor
munteni nu este un letopiset al tarii romanesti, asa cum au reusit sa creeze cronicarii moldoveni,
ci un rezultat al conflictului politic, al urei si ranchiunei dintre casele boieresti.

Iluminismul

- Curent cultural, aparut si dezvoltat in franta sfarsitul sec 17 inceputul sec 18.
 - Dezvoltarea se produce atat in plan ideologic cat si in plancultural
- Iluministii pun accent pe cunoasterea stiintifica, pe ratiune/suprematia ratiunii care duce la
receptarea rationala a legilor universului si stapanirea lui
- Ea continua ideologia renascentista
- Iluminismul a pornit o miscare filozofica asociata motto ului aveti curajul de a va folosi propriul
simt al ratiunii (immanuel kant)

Trasaturile iluminismului

 Dezvolta un pronuntat caracter laic si anticlerical

 Accentul cade pe puterea ratiunii
 Militeaza pentru eliberarea spiritului de orice prejudecata
 Urmaresc iluminarea maselor populare, emancipare prin cultura
 Interesul acordat libertatiilor culturale si spirituale
 Caracter antifeudal isi anti despotic
 Folosirea ironiei in scrieri pentru a incerca sa restabileasca echilibrul lumii
 Condamnarea actelor de violenta si promovarea dezbaterilor- promovarea increderii in ratiune

Reprezentanti

- Daniel defoe
- I kant
- Swift
- Voltaire
- Isaac newton

Pentru spatiul cultural romanesc

- Samuil micu
- Gheorghe sincai
- Petru maior
- Anton pann
- Ienachita vacarescu
- Ion budai deleanu

Scoala ardeleana

Miscare ideologica literara a romanilor din transilvania secolului al 18lea; dominatie habsburigica

- Scopul infiintarii gruparii viza obtinerea eliberarii de sub dominatie si libertate sociala si
nationala
- Dezvolta un caracter militant, carturarii ei s au afirmat prin lucrari de istorie, filologie si filozofie
precum si ca intemeietori a peste 300 de scoli in mediul rural in special

Ideile centrale ale reprezentantilor scolii ardelene

 Romanitatea si continuitatea elementului roman in dacia

 Latinitatea pura a poporului roman si a limbii romane
  Antifeudalismul
 Inlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin
 Fixarea normelor gramaticale ale limbii romane
 Scrierea etimologica
 Purificarea limbii romane de elementele nelatine (petru maior sustine faptul ca lb romana deriva
din Latina populara

Rolul scolii ardelene a fost Acela de a ajuta la constiturilea identitatii de neam a romanilor din
transilvania.

- Literature dezvolta un character militant. Textile literare sintetizeaza dorinta romanilor din
transilvania de a-si recupera drepturile

Tiganiada- ion budai deleanul

- Budai deleanu a fost considerat adevaratul poet al latinitatii

- Textul apare in prima sa varianta in anul 1801, fiind scris intr o alta versiune in 1812
- Lucrarea este tiparita in volum dupa moartea scriitorului- de teama sa nu I fie afectata cariera
artistica
- Opera este o alegorie, asemenea istoriei ieroglifice a lui dimitrie cantemir- opera de citit sub
manta
- Subtitlul textului este poemation –eroii-comico-satiric semnat de leonachi dianeu

A fost considerate prima epopee romaneasca, inspirata de

 Vadra rapita de tassoni

 Batracomiomahia de homer
 Animalele vorbitoare de abatele casti

Tiganii sunt prin alegorie romanii din transilvania care isi cer drepturile

Perioada pasoptista

- 1830-1860
- Are nucleul in revolutia de la 1848

Pasoptismul este miscarea politica si culturala ale carei obiective social poilitice sunt:

 Independenta politica
 Modernizarea societatii romanesti
 Emanciparea nationala- unirea principatelor
Pasoptismul literar nu cunoaste o ideologie sintetizata intr-un program particular, insa este supusa unor
comandamente exterioare: mesianismul cultural si revolutionar, spiritul critic, deschiderea catre
occident, lupta pentru impunerea specificului national, fundamentarea constiintei civice si patriotice,
retorica entuziasmului, trezirea si reactia din partea poporului.

Pe plan cultural este proclamata necesitatea crearii literaturii nationale- „literatura este expresia vietii
unei natii” (alecu russo)

Temele literaturii pasoptiste: ideea nationala exprimata prin dragostea fata de patrie, elogiul trecutului
glorios, afirmarea omului si a personalitatii sale, natura, erosul, timpul.

Reprezentanti: Costache Negruzzi, Mihail Kogalniceanu, Nicolae Balcescu, Vasile Alecsandri, Ion Heliade
Radulescu, Alecu Russo

Perioada pasoptista poate fii asociata cu 2 mari etape importante:

1. Prima etapa este faza traducerilor si adaptarilor, raspuns/rezultat al imperativului care aducea in
constiinta romanilor necesitatea unei literaturi nationale- „sa fie si la noi!”- incercarea de
racordare la modelul literaturii europene
2. Perioada a doua este asociata aparitiei revistei „dacia literara” ca o reactie a spiritului critic al
celor care considerau ca traducerile nu trebuie realizate oricum si la nesfarsit. Mihail
kogalniceanu preia ideea de la romanticii germani/nemti- harder si chlegel- adevarata
originalitate a unei natii se afla in spiritualitatea ei- folclorul si istoria.