Sunteți pe pagina 1din 6

Combaterea buruienilor in agricultura ecologica

Agricultura ecologica nu presupune realizarea unor culturi lipsite


total de buruieni ele fiind un factor al mediului.Buruienile pe langa influenta
negativa asupra dezvoltarii plantelor,poseda si unele avantaje:imbunatatesc
structura solului si impiedica eroziunea,asigura spatiul de viata si hrana
pentru unele insecte utile in agricultura ecologica,iar dupa pieirea lor sunt
hrana pentru microorganism care asigura circuitul de energie si nutrienti
esentiali pentru agricultura ecologica.

În ultimii ani, producerea culturilor în sistemul ecologic a devenit un


trend, unul bine argumentat. Însă, o bună parte din producători întâlnesc
probleme la cultivarea acestora, una dintre care ar fi menținerea sub control
a buruienilor.

Buruienile produc pagube enorme, atât de ordin cantitativ, cât şi


calitativ: reduc calitatea recoltei, a laptelui, impurifică lâna sau blana
animalelor, unele pot fi toxice pentru om şi animale sau produc stări alergice.
Astfel, sunt unul din factorii ce influențează negativ practic orice activitate
agricolă.

Practicile aplicate în agricultura ecologică sunt deosebite, ce nu


produc daune plantei, solului și, în general, mediului, dar stimulează
dezvoltarea microorganismelor. În 10 grame de sol se conţin de 1,5 ori mai
mulţi microbi decât populaţia globului pământesc. Satisfacerea nevoilor lor
în elemente nutritive şi condiţii bune pentru viaţă este nu mai puţin
importantă decât crearea condiţiilor satisfăcătoare de viaţă pentru creşterea
şi dezvoltarea plantelor.

Combaterea buruienilor din culturi se efectuează prin măsuri


menite să prevină răspândirea acestora, dar şi metode ce permit
combaterea acestora.

Metodele ce permit prevenirea dezvoltării buruienilor:

• Evitarea compactării solului – pierderile anuale de materie organică din


sol trebuie compensate, iar numărul trecerilor utilajelor agricole grele pe
sol trebuie redus. Astfel, producătorii trebuie să opteze pentru
combinatoare, ce permit efectuarea mai multor lucrări concomitent;
• Fertilizarea organică a solului trebuie făcută doar cu gunoi de grajd bine
fermentat. Prin creşterea temperaturii în timpul fermentării, la 50-70
grade°C, este distrusă facultatea germinativă a seminţelor de buruieni;
• Este necesară menținerea fertilității solului – pe solurile cu un nivel sporit
de fertilitate, diferența de producție produsă de prezența buruienilor este
mult mai mică. Totodată, impactul negativ al buruienilor se manifestă în
prima 1/3 perioadă de vegetație, deci, în acest moment trebuie făcute
prașile;
• Este recomandată condiționarea (curățirea, sortarea) semințelor înainte
de semănat. Astfel, seminţele care vor fi folosite la semănat trebuie
curăţite cu selectoare, trioare, vânturători, pentru a îndepărta seminţele
de buruieni şi alte resturi;
• Este foarte importantă pregătirea semănătorii înainte de însămânțarea
câmpurilor, pentru a nu avea pe sol porțiuni ce nu au fost semănate sau
rânduri formate incorect. Nu trebuie să fie tuburi de semănătoare
înfundate, rândurile lipsă sunt puternic îmburuienite, mai ales la
cerealele păioase;
• La prăşitul manual sau mecanic trebuie urmărit să nu rămână rânduri
sau porţiuni neprăşite;

• Este importantă menținerea sub control și a buruienilor crescute în


apropierea câmpurilor, plantațiilor: marginile drumurilor, şosele, diguri,
canale de irigaţie sau de desecare, cărări din grădinile de legume, livezi
şi podgorii, stâlpilor reţelelor electrice şi de telecomunicaţii, etc;
• Recoltarea culturilor agricole trebuie făcută la timp. Cu cât mai mult timp
stau acestea pe câmp cu atât mai multe buruieni au timp să fructifice şi
să-şi scuture seminţele la suprafaţa solului. Mai apoi lucrarea solului nu
mai are o eficiență înaltă;
• Evitarea răspândirii seminţelor de buruieni prin intermediul animalelor în
timpul pășunatului;

Metodele ce asigură curățarea câmpurilor de buruieni răsărite sau


în curs de răsărire, în agricultura organică, sunt reprezentate de metodele
agrotehnice, fiind excluse complet metodele chimice de combatere.

Eficiența cea mai bună este obținută când buruienile sunt


combătute până a începe răsărirea acestora din sol, cu cât lucrarea este
efectuată mai timpuriu, cu atât efectul este mai vizibil. Buruiana trebuie
„prinsă” în perioada până când se poate acoperi cu pământ, faza de „ață
albă”.

Pot fi combătute buruienile eficient prin:

• Rotaţia culturilor. Este una dintre cele mai eficiente metode în lupta
împotriva buruienilor, presupunând și costuri neînsemnate. Rescpectând
succesivitatea cultivării culturilor nu se răspândesc boli, dăunători, dar și
se reduce rezerva de buruieni din sol.

Pe lângă respectarea asolamentului, este importantă cultivarea


culturilor prășitoare (cu distanțe mai mari între rânduri) după cele semănate
compact (15 cm) și invers.

• Combaterea buruienilor în anumite faze de vegetație: dacă pălămida


este tăiată în faza de înflorire a lucernei, devine foarte vulnerabilă,
deoarece conține în această perioadă foarte puține substanțe plastice în
rădăcini.
• Amestecurile de culturi graminee și leguminoase, la fel, sunt eficiente și
combat buruienile. Pirul gros, volbura devin vulnerabili la semănarea
costreiului și a golomățului (graminee). La fel, rapița, muștarul,
măzărichea, phacelia pot concura cu buruienile și pot fi semănate în
câmp ca îngrășăminte verzi sau drept cultura de baza stopând
răspândirea și dezvoltarea buruienilor;
• Floarea soarelui, ovăzul și secara au efect alelopatic asupra buruienilor,
dacă sunt încorporate în sol;
• Semănarea culturilor în termenii recomandați permite de a evita
încolțirea acestora concomitent cu buruienile. Iar grapările efectuate
înainte de semănat distrug buruienile. Pentru cultura grâului, în cazul în
care terenul este puternic îmburuienit, este recomandată majorarea
cantității de semințe per hectar.
• Monocultura sau plantarea unei culturi repetat, mai ales la culturile
neprăşitoare favorizează înmulţirea buruienilor. Sfecla, mazărea,
porumbul, sorgul, cerealele păioase de primăvară sunt sensibile la
îmburuienire, în special, în primele săptămâni după răsărire. Rapiţa,
secara, iarba de Sudan, floarea soarelui, lucerna înăbușă buruienile.
• Lucrările solului executate cu plugul, grapa, cultivatorul, freza contribuie
la distrugerea buruienilor în vegetaţie sau în curs de răsărire. Grapatul
terenului distruge buruienile în stadiul de plantulă (când buruienile sunt
mici) și crusta solului. Cultivarea timpurie a terenului se efectuează la
adâncimea de 10-12cm.

Grapele cu dinți arcați și prașile rotative sunt unele dintre cele mai
eficiente utilaje în combaterea buruienilor. Lucrările cu acestea trebuie
făcute când buruienile se află în faza de “ață albă”. Grapatul se efectuează
înainte și după semănat, iar potrivit experiențelor făcute în țară, grapele cu
dinți arcați produc pagube minime culturilor la lucrarea efectuată după
semănat. Totodată, numărul buruienilor scade cu 60-90%;

Pentru lucrarea solului între rânduri se folosesc cultivatoare cu


panouri de protecţie pentru prevenirea acoperirii cu sol a plantelor tinere.
Tractorul trebuie să se deplaseze încet pentru a evita greșurile la
efectuarea lucrărilor, inclusiv tăierea plantelor;

Prin arătură sunt tăiate, încorporate în sol şi distruse practic toate


buruienile anuale şi bienale, iar pentru o perioadă redusă de timp cele
perene (pirul, pălămida, volbura, susaiul etc.), care regenerează după un
timp din organele vegetative. O parte din masa organelor subterane este
adusă la suprafaţa solului și distrusă prin uscare vara, sau prin îngheţ în
timpul iernii. Arătura trebuie efectuată la adâncimea de 15-22 cm, în
depedență de cultură.

• Culturile de toamnă: grâul, orzul, secara pot fi lucrate cu ţesala de


buruieni (grapa cu dinți flexibili) toamna, ca lucrare de întreţinere.
Primăvara culturile descălţate se tăvălugesc și după aceasta se aplică
lucrarea cu grapa cu dinți flexibili. Pe solurile ușoare, aceasta are
randament mai bun, decât pe cele grele. Pe solurile grele, se mai pot
folosi grapele obișnuite.
• O altă metodă eficientă în combaterea buruienilor este prășitoarea
mecanică. În țările dezvoltate se aplică, preponderent această metodă,
prășitul manual întâlnindu-se foarte rar.
• Folosind prășitoarele, trebuie să ținem cont de următoarele recomandări:

• lucrarea trebuie să se facă cât mai repede, pentru a fi cât mai eficientă;
• buruienile dezvoltate sunt tăiate, iar cele mai mici se acoperă pentru a
împiedica o nouă răsărire;
• buruienile care se înmulţesc prin rădăcini se combat greu cu praşila.
Pălămida după praşile nu înfloreşte, dar rizomii se dezvoltă mai bine.
Astfel, aceste buruiene pot fi ținute sub control prin smulgere directă;
Pentru a ține sub control buruienile, semănatul trebuie efectuat astfel
încât să asigure o desime optimă a plantelor. O desime mai mare decât
limita maximă recomandată pentru specia, soiul sau hibridul cultivat
împiedica dezvoltarea buruienilor. Dacă desimea este mai mică, buruienile
invadează repede cultura, mai ales golurile din ea.

Lucrările solului trebuie efectuate la timp, astfel încât să nu permite


buruienilor să formeze semințe ce pot germina;

• Mulcirea solului este una dintre cele mai eficiente metode de combatere
a buruienilor. Lucrarea constă în acoperirea solului cu paie, frunze, gunoi
de grajd fermentat, foile de plastic, hârtie și alte materiale ce împiedică
dezvoltarea buruienilor în culturile prăşitoare. Mulcirea cu folie neagră
previne dezvoltarea buruienilor, dar și evită lucrarea solului, ceea ce este
important pentru un sol supus eroziunii. Prin acest procedeu nu doar
menținem sub control buruienile, dar și favorizăm dezvoltarea râmelor în
sol.

Un alt avantaj al mulcilor este acela că, astfel este redus consumul
de apă din sol prin evaporare. Mulcirea combate eficient buruienile perene
cum ar fi pirul gros, pirul târâtor, volbura. Materialele organice folosite
contribuie la ameliorarea conținutului de humus în sol. Această metodă
poate fi aplicată la producerea legumelor, dar și în livezi (în țările înalt
dezvoltate este răspândită).

Pentru combaterea buruienilor mai pot fi folosite: acidul citric în


amestec cu usturoi, acid citric și acid acetic, ulei de cuișoare cu oțet, ulei
de cimbru, produse pe bază de gluten de porumb (inhibă dezvoltarea
rădăcinilor în timpul germinării, astfel, tratamentul se efectuează înainte de
răsărirea plantelor). Totodată, potrivit experienței fermierilor din țară, aceste
metode sunt mai puțin eficiente, astfel, metoda de bază la combaterea
buruienilor în sistemul ecologic rămâne a fi metoda agrotehnică.

S-ar putea să vă placă și