Medic Rezident: Miclea Daiana

Capitolul 15

Sunetele linguo-palatale si linguo-velare

Sunetele cu adevărat palatine prezintă o problemă mai mică pentru pacientii cu
proteze totale. Sunetele velare (k, g) nu au niciun efect asupra protezelor, cu excepția cazului
în care extensia lucrarii protetice in zona posterioara invadează palatul moale.

Metode de analiza ale fonatiei

In momentul in care pacienții au probleme patologice severe de vorbire, claritatea și
pronunția diferitelor sunete ar trebui, de preferință, analizate de catre un logoped. Ar fi
indicat să se faca acest lucru de la începutul reabilitarii protetice pentru a stabili niste
parametrii clari de ghidaj in vederea viitoarele comparații din timpul tratamentului protetic
dar si pentru identificarea problemelor deja existente.
Exista o varietate larga de metode prin care se poate realiza controlul fonetic, unele
metode fiind mai utile prezentand mai multe avantaje pentru medicul stomatolog decat altele.
Practic, sunt doua mari categorii: analiza perceptiva/acustica si metode cinematice pentru
analiza miscarii.
Analiza acustica se bazeaza pe pronuntia unor cuvinte cheie care vor fi inregistrate de
un sonograf. Analiza cinematică include metode precum ultrasunetele, cartografierea cu raze
X, cineradiografia, urmărirea mișcărilor articulare cu ajutorul optoelectronicii și
electropalatografia (EPG).
EPG este folosita pentru inregistrarea contactelor limbii cu diferitele zone ale cavitatii
orale in timpul vorbirii.

Diagramele tipice de electropalatografie pentru sunetele produse in timpul pronuntiei „oh

sadist”. Zona umbrită reprezintă contactul dintre limbă și palat.
 Cu toate acestea, niciuna dintre aceste metode nu este utilizată în rutină practică ci
mai degrabă sunt folosite după eșecul mijloacelor convenționale pentru a îmbunătăți vorbirea
afectată.

Considerente protetice
In general, problemele de vorbire sunt identificate dupa realizarea tratamentului
protetic. Unii pacienti care prezinta proteze totale întâmpină dificultăți mai mari în adaptarea
discursului lor la noile lucrari protetice și au nevoie de mai mult timp pentru a-și recâștiga
abilitatile fonetice initiale. De asemenea, inainte de inceperea tratamentului protetic este
important sa se realizeze analiza vorbirii pacientului si chiar mai importanta e informarea
acestuia cu privire la posibiliele deteriorari temporare ale vorbirii dupa incheierea
tratamentului protetic.
O adaptare completa a pacientului la noile proteze totale, apare dupa aproximativ 2-4
saptamani de la inceperea utilizarii acestora. Daca probleme de adaptare persista si dupa
aceasta perioada, medicul stomatolog sau logopedul ar trebui sa ia masuri speciale pt a gasi si
indeparta factorul cauzal. O atentie particulara trebuie oferita pacientilor care au purtat
proteze totale in trecut, iar acum prezinta proteze totale noi deoarece invatarea si obisnuirea
cu noile miscari pot duce la o intarziere marcata de adaptare fonetica. În consecință pentru
acesti pacienti, este indicata o duplicare a formei arcului protezei anterioare și lustruirea
suprafețelor acesteia, în special a palatului protezei maxilare, pentru a asigura o perioada
minima de adaptare a vorbirii postinsertie. Utilizarea protezelor vechi ca si ghid iar, dacă este
necesar, o copie virtuală a protezei vor rezolva frecvent problemele care pot apărea ca urmare
a dificultăților de vorbire și adaptare.
O modalitate prudentă de a evita posibilele probleme este reprezentata de realizarea
unui studiu mai atent asupra pacientului pt a determina tipul profilului și directia liniei
buzelor pacientului,care este adesea reprezentativa pentru inclinatia dintilor anteriori. Într-o
astfel de situație, ar fi logic să presupunem că acest profil este paralel cu o poziționare corectă
a dinților anteriori, atât pentru producerea vorbirii, cât și pentru armonia estetică. Daca dintii
frontali sunt lingualizati, sunetul “t” se va auzi “d”, iar daca dintii sunt prea vestibularziati
“d” se va auzi “t”, aceeasi problema va aparea si daca zona palatinala a protezei este prea
groasa.
 Un spațiu al limbii micsorat, mai ales în regiunea premolara, forțează suprafața
dorsală a limbii să formeze o deschidere mică pentru eliminarea aerului. Procedura pentru
corecția acestei probleme este de a îngroșa centrul palatului astfel încât limba să nu se extindă
spre bolta palatină, astfel se formeaza un spatiu suficient pentru evacuarea aerului, iar cand se
realizeaza subtierea zonei de la nivelul palatului se formeaza un spatiu suficient pt pronuntia
sunetului “s”.
Aproximativ o treime din pacienti formeaza sunetul “s” prin contactul dintre varful
limbii si zona linguala anterioara a protezei mandibulare concomitent cu arcuirea limbii pana
in momentul in care intra in contact cu palatul pt a realiza forma si spatiul necesar traiectului
aerian. Pt formarea siflantei “s” proteza mandibulara poate crea anumite probleme daca dintii
anterior au o pozitie lingualizata, astfel limba este fortata sa realizeze o arcuire mai
accentuata (intr-o pozitie mai inalta) micsorandu-se marcat spatiul pt indepartarea aerului.
Dacă portiunea linguală a protezei mandibulare este prea groasă în regiunea anterioară, se va
forma un sunet imperfect care poate fi corectat atunci când dinții artificiali sunt așezați în
aceeasi poziție pe care o ocupau dinții naturaliiar regiunea linguala a protezei mandibulare
este formată astfel încât nu invadează spațiul limbii.
Cand se stabileste dimensiunea verticala de ocluzie, pt o evaluare corecta a acesteia,
medicul roaga pacientul sa vorbeasca. Pt a putea folosi cu succes aceasta metoda este nevoie
de o experienta mai mare a practicianului, precum si de vaste cunostinte in aceasta directie.
In timpul pronuntiei sunetului “s”, distanta interincisiva trebuie sa fie de 1-1.5 mm., acest
spatiu purtand numele de spatiu de vorbire.
Un studiu recent a ajuns la concluzia ca modificarile de forma de la nivelul palatului
ale protezei au influentat negativ intr-o mai mare masura vorbirea si pronuntia corecta a
pacientului decat modificarile dimensiunii verticale de ocluzie.

Considerente speciale in ce priveste protezarea pe implante

Cu toate ca protezele cu suport pe implante de la nivel mandibular prezinta un confort
marit, o stabilitate mai buna si o masticatie mai favorabila decat protezele conventionale , la
niveulul fonatiei nu se pot observa diferente semnificative.
La nivelul maxilarului, problemele de vorbire la pacientii cu proteze
sumpraimplantare sunt mai frecvente si pot persista de la cateva saptamani pana la cateva
luni. Printre sunetele afectate se numara si sunetele sibilante, in mod special “s”. Aceasta
problema se datoreaza spatiului care se formeaza intre zona procesului alveolar si partea fixa
a protezei. Acest spatiu permite trecerea facila a aerului prin aceasta zona determinand erori
in zonele de fritiune localizate la nivelul linguo-alveolar si linguo-palatin. Acest spatiu poate
influenta cresterea sau scaderea presiunilor intraorale precum si zona de frictiune labio-
dentara.
De asemenea, unele studii sugereaza faptul ca latimea zonei frontale a protezelor
poate produce dificultati in fonatie pt unii pacienti.
Purtatorii de proteze totale maxilare care trec la proteze supraimplantare trebuie
avertizati cu privire la problemele de fonatie care pot sa apara in perioada de acomodare la
noua lucrare protetica, perioada care poate ajunge pana la 6 luni,
Cele mai recente studii certifica faptul ca pacientii cu proteze de tip overdenture au
mai putine probleme legate de fonatie fata de pacientii cu lucrari fixe, reusind sa produca
suntele mult mai clar, exceptie facand vocalele la care din pacate nu se poate observa o
imbunatatire marcata in timpul pronuntiei lor.

Sinteza
Dificultatile de vorbire ale pacientilor cu lucrari protetice totale reprezinta o problema
tranzitorie, dar care totusi in unele cazuri sunt mai greu de rezolvat. Prin urmare, practicianul
trebuie sa isi ofere tot interesul inca din primele etape de tratament pt e preveni aparitia
acestora. Daca probleme de vorbire persista mai mult de 2-4 saptamani medicul stomatolog
trebuie sa intervina lunad urmatoarele masuri:

1. Daca pacientul a purtat si in trecut o proteza totala aceasta trebuie comparata cu

noua lucrare protetica pt a putea depista diferentele aparute in design-ul celor doua
lucrari. Daca pacientul prezinta inca dinti naturali restanti care urmeaza sa fie
extrasi pentru realizarea unei proteze totala, pozitia initiala a dintilor naturali
trebuie respectata si transpusa in noua lucrare.
2. Ascultati pacientul si incercati, ca si medic, sa reproduceti cu exactitate sunetele
(chiar daca sunt distorsionate) acestuia urmarind cu atentie pozitia propriilor
structuri anatomice (articulatie, limba, buze, etc) pt a putea identifica structruile
care impiedica o fonatie corecta.
3. Realizati modificarile necasare folosind o ceara moale.
4. Indicati pacientului un consult ORL deoarece un auz afectat va creste perioada de
adaptare la noua proteza deoarece pacientul nu isi va putea identifica probleme
prezente in vorbire.
5. Daca problemele prezente nu se pot rezolva in cabinetul stomatologic, indreptati
pacientul spre un consult de specialitate.