Particularităţile operei “Enigma Otiliei”

G. Călinescu a fost un critic, istoric literare, prozator şi dramaturg român din perioada
interbelică. Este considerat drept unul dintre cei mai importanţi critici români din toate
timpurile alături de Titu Maiorescu şi Eugen Lovinescu.

În ansamblul operelor sale se remarcă romanul „Enigma Otiliei”, apărut la sfârşitul

perioadei interbelice, fiind un roman obiectiv, realist, de factură balzaciană, dar depăşeşte
acest program estetic, apelând la elemente de modernitate.

Realismul este curentul literar care a apărut în a doua jumatate a secolului al 19-lea
în Franța, ca reacție împotriva romantismului si idilismului. Se valorifică conceput de
“mimesis” înțeles ca redare exactă, completă și sinceră a realității. De asemenea realiștii au
o preferență pentru tematica socială, moştenirea, paternitatea, parvenitismul, înfațișând
conflicte interioare și exterioare puternice.

Personajele sunt prezentate în relaţie cu mediul din care provin, fiind tipice pentru o
anumiă categorie socială: Felix, intelectualul ambiţios, Pascalopol artistrocatul rafinat,
Stănică Raţiu parvenitul şi avocatul demagog. Cu toate acestea romanul depăşeşte modelul
realismului clasic, prin spiritul critic şi polemic, prin elemente ce ţin de modernitate, precum
ambiguitatea personajelor. Astfel, Otilia este atipica, iar moş Costache nu este un avar
dezumanizat, ci are o iubire paternă sinceră pentru Otilia. Pascalopol o iubeşte pe Otilia,
patern şi viril în acelaşi timp.

De asemenea, romanul valorifică metoda realit-balzaciană de perspectivă narativă cu

relatare la persoana a treia, realizată de către un narator obicetiv, omniscient,
omniprezent, extradiegetic şi heterodiegetic, căruia îî corespunde viziunea „din spate”.
Autorul valorifica şi un element de modernitate precum prezenţa personajului reflector Felix
Sima, căruia îi corespunde „focalizarea internă”.

--- ca tehnica modernă, comportamentismul şi reflectarea poliedrică in caracterizarea

otiliei.

Din punct de vedere tematic, romanul e o frescă socială balzaciană, recreând

atmosfera societății bucureștene de la începutul secolului al XX-lea. În centrul operei stă o
temă balzaciană, istoria moștenirii lui moș Costache, împletită cu tema averii şi a banului
care influenţează decisiv viaţa personajelor.

O primă secvenţă ilustrativă pentru temă este prezentarea străzii Antim. În romanul
realist-balzacian prezentarea mediului reprezintă un document sociologic şi moral, astfel
încât prin intermediul prezentării străzii Antim, naratorul realizează o primă caracterizare a
societăţii burgheze de pe strada menţionată. În aparenţă, arhitectura este una
impresionantă ce împrumută forme ale stilului clasic, sugerând pretenţia de confort şi de
bun gust a locuitorilor. Ochiul lui Felix Sima surprinde realitatea inculturii, a snobismului, a
avarismului unei lumi de îmbogăţiţi aflată în declin moral, întrucât totul este o banală copie,
realizată cu materiale derizorii, nepotrivite, ieftine. Naratorul evidenţiază discrepanţa dintre
aparenţă şi esenţă, punând în lumină defectele morale ale unei lumi în care parvenitismul,
snobismul şi egoismul sunt trăsături definitorii şi care va ca determina modernizarea fortaţă
a protagonistului.

A doua secvenţă relevantă pentru tema este moarte lui Costache Giurgiveanu ce
are loc în al 19-lea capitol, fiind consemnată lapidar, fără a avea nimic măreţ sau tragic,
întrucât tragicul are legătură cu dispariţia unor valori sau eroi, moş Costache nefăcând parte
din aceste categorii. Moartea sa este provocată cu sânge rece de Stănică Raţiu, care îl
deposedează de avere, anulându-i identitatea. Se împlineşte profeţia, „aici nu stă nimeni”,
fiind o anticipare a însăşi mortii personajului, care priveşte acest moment ca pe un furt total.
Evenimentul este determinant pentru evoluţia celorlalte personaje, destinele se separă,
întrucât Stănică se îmbogăţeşte din averea lui Giurgiuveanu, se desparte de Olimpia şi se
căsătoreşte cu Georgeta, Otilia pleacă împreună cu Pascalopol, iar Felix îşi pierde aspiraţia la
iubire în schimbul realizării pe plan profesional.

Un element important în particularizarea operei este titlul, element paratextual ce

stabileşte un orizont de aşteptare la nivelul polului receptor. Titlul iniţial, „Părinţii Otiliei” se
află în consonanţă cu tema balzaciană a paternităţii, sugerând faptul ca fiecare personaj îşi
asumă simbolic rolul de părinte al Otiliei, dar fiecare eşuează lamentabil. Titlul actual este
unul metaforic, de tip oglndă, fiind în legătura cu elementele de modernitate din roman,
dând impresia ca personajul este scos din sfera determinismului şi evidenţiind o trăsătură
definitiorie a Otiliei, anume eternul mister feminin. G. Călinescu afirmă că "nu Otilia are vreo
enigmă, ci Felix crede că are. Pentru orice tânăr de douazeci de ani, enigmatică va fi in veci
fata care îl respinge, dându-i totuşi dovezi de afecţiune".

Un al doilea element definitoriu în construcția romanului este relația incipit-final.

Incipitul si finalul, praguri textuale, esențializează viziunea asupra lumii, transferând
semnificațiile de la nivel macrotextual în formulele de intrare și de ieșire din universul
ficțional. Incipitul este unul disipat, descriptiv, prin care se conturează cronotpul realist,
“Într–o seară de la începutul lui iulie 1909”, „pe strada Antim”. În corespondenţă cu incipitul
disipat se află finalul dublu, deznodământul, în care Felix, părăsit, primește o explicație din
partea Otiliei care a sacrificat iubirea romantică cu scopul împlinirii pe plan profesional și
epilogul care comprimă timpul, redă întâlnirea lui Felix cu Pascalopol în tren, o înâlnire
urmată de rememorare. Incpitul şi finalul sunt construite simetric prin inserarea replicii lui
Costache Giurgiveanu, „Aici nu stă nimeni”, replică absurdă cu valoare oraculară în incipit şi
concluzivă în final, conferă ideea că romanul balzacian înfăţişează viaţa ca istoria unui eşec.

În concluzie, romanul „Enigma Otiliei” este o operă reprezentativă în literatura

română, încadându-se în categoria prozei realist-balzacine, fiind o oglindire a lumii de la
începutul secolului al XX-lea într-o frescă socială ce dezvăluie viziunea caricaturală asupra
societăţii burgheze, contaminate de carenţe morale si psihologice majore.