Scrie un eseu în care să prezinți trăsăturile simboliste ale unei poezii de

George Bacovia.
IPOTEZA
Poezia simbolistă Plumb deschide volumul cu același titlu, apărut în 1916,
definindu-l în totalitate.
FORMULAREA ARGUMENTELOR
Textul poetic se înscrie în lirica simbolistă prin: folosirea simbolurilor, tehnica
repetițiilor, cromatica și dramatismul trăirii eului liric. Dramatismul este sugerat prin
corespondența ce se stabilește între materie și spirit. Textul nu cuprinde nici un
termen explicit al angoasei, totul putând fi dedus din descrierea cadrului.
DEZVOLTAREA ARGUMENTELOR
Titlul poeziei este simbolul plumb, care sugerează apăsarea, angoasa, greutatea
sufocantă, cenușiul existențial, universul monoton, închiderea definitivă a spațiului
existențial, fără soluții de ieșire.
Tema poeziei o constituie condiția poetului într-o societate lipsită de aspirații și
artificială. Lumea ostilă și stranie, conturată de câteva pete de culoare este proiecția
universului interior, de un tragism asumat cu luciditate.
Textul este structurat în doua catrene construite pe baza lexemului plumb, care
este reluat în șase din cele opt versuri ale poeziei. Cele două strofe/ secvențe poetice
corespund celor două planuri ale realității: realitatea exterioară, obiectivă,
simbolizată de cimitir și de cavou și realitatea interioară, subiectivă, simbolizată de
sentimentul iubirii, a cărui invocare se face cu disperare, fiind și el condiționat de
natura mediului. Lirismul subiectiv este redat la nivelul expresiei prin mărcile
subiectivității: persoana întâi a verbelor-,,stăm", „am început; persoana I a
adjectivului posesiv „(amorul) meu":
Strofa I surprinde elemente ale cadrului spațial închis, apăsător, sufocant în care
eul poetic se simte claustrat, un cavou, simbolizând universul interior, și în care
mediul înconjurător a căpătat greutatea apăsătoare a plumbului. Elementele
decorului funerar sunt: „sicriele de plumb”, „veștmântul funerar", ”flori de plumb",
„coroanele de plumb", artificii funerare de duzină, tipice pentru mica burghezie de
provincie. Repetarea epitetului „de plumb" are multiple sugestii cromatică, fizică -
de apăsare), insistând asupra existenței mohorâte, anoste, lipsită de transcendență sau
de posibilitatea înălțării. Lumea obiectuală, în manifestările ei de gingășie și
frumusețe - florile, este marcată de împietrire. Vântul este singurul element care
sugerează mișcarea, însă produce efecte reci, ale morții: „Și scârțâiau coroanele de
plumb".
Cadrul temporal nu este precizat, dar atmosfera macabră poartă sugestia
nocturnului.
Stofa a II-a debutează sub semnul tragicului existențial, generat de
dispariția/moartea afectivității: „Dormea întors amorul meu de plumb". Cuvântul
,,întors" constituie misterul poeziei. Este vorba probabil, cum va spune Blaga, de
întoarcerea mortului cu fața spre apus. Eul liric își privește sentimentul ca un
spectator. „Aripile de plumb" presupun un zbor în jos, căderea surdă și grea,
moartea. încercarea de salvare este iluzorie: „Și-am început să-l strig."
Elementele naturii primordiale sunt, în poezie, frigul și vântul, care produc
disoluția materiei.
Starea de solitudine a eului liric este sugerată de repetarea sintagmei „stăm
singur", care alături de celelalte simboluri accentuează senzația de pustietate
sufletească.
Înstrăinarea, împietrirea, izolarea, solitudinea, privirea în sine ca într-un străin,
se circumscriu esteticii simboliste.
Nivelul fonetic, elemente de prozodie
La nivel fonetic, cuvântul plumb cuprinde o vocală închisă de câte doua
consoane grele, ceea ce sugerează închiderea a spațiului. În restul poeziei
predomină vocalele o, i, u, dând sentimentul golului existențial, al absenței, al vidului
lăuntric. Sonoritățile lugubre sunt obținute prin aglomerarea consoanelor dure: b, p,
m, n, s, ș, t, ț.
În ceea ce privește prozodia, Plumb are o construcție riguroasă care sugerează
prezența morții, prin închiderea versurilor cu rimă îmbrățișată, măsură fixă de 10
silabe, iambul alternând cu amfibrahul.
La nivel morfologic, se remarcă prezența verbelor, în marea lor majoritate
statice. Timpul imperfect desemnează trecutul nedeterminat, permanența unei stări
de angoasă dormeau, stăm, eram, scârțâiau, dormea, atârnau. Verbele statice la
imperfect sunt așezate cu precădere la început de vers, iar acelor verbe cărora nu le
este atestată staticitatea în dicționar, li se reduce intensitatea mișcării. Cele două
verbe, la perfect compus - am început şi, respectiv, la conjunctiv - să strig, sugerează
disperarea poetului atunci când conștientizează că universul înconjurător este cuprins
de atmosfera sumbră a morții.
Verbul a fi, impersonal, apare în două versuri simetrice sintactic.
Versul al treilea din prima strofă se remarcă prin lipsa verbului a fi cu sens
existențial: „Și flori de plumb și funerar vestmânt”, conturând imaginea statică și
sugerând o imagine impresionistă. Adverbul „adânc” așezat lângă verbul
”dormeau" sugerează somnul veșnic, moartea. Apropierea dintre somn și moarte
este clasică, atât datorită nemișcării pe care ambele stări o presupun, cât și faptului
că ambele constituie o rupere de lumea reală.
La nivel sintactic, textul este structurat pe o serie de propoziții principale
independente, coordonate prin juxtapunere sau copulativ. De asemenea se remarcă
topica inversă, cu subiectul postpus: „Dormeau adânc sicriele de plumb”; „Dormea
întors amorul”.
Repetarea conjuncției copulative „și” realizează suprapunerea de imagini pentru
a reda aceeaşi stare.
La nivel lexical, se remarcă prezența cuvintelor din câmpul semantic al morţii:
sicriu, cavou, funerar, coroană, mort. Repetarea acelorași cuvinte are ca efect
monotonia.
La nivel stilistic, se remarcă prezența simbolului central plumb, asociat
metaforelor: „flori de plumb", „coroanele de plumb", „aripile de plumb" și
expresivitatea epitetului din versul: „Dormea întors amorul meu de plumb".
CONCLUZIA
Prin atmosferă, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului și a
corespondențelor, zugrăvirea stărilor sufletești de angoasă, de spleen, poezia Plumb
se încadrează în estetica simbolistă.