http://ro.wikipedia.

org/wiki/Bulgaria

Primul Imperiu Bulgar

Urmașul lui Kubrat, hanul Asparuh, a migrat, împreună cu o parte din triburile bulgare, spre
cursurile inferioare ale râurilor Dunăre, Nistru și Nipru (cunoscute drept „Ongal”), cucerind Moesia,
Sciția Minor (Dobrogea), în dauna Imperiului Bizantin, lărgind și mai mult teritoriul Bulgariei Mari în
Peninsula Balcanică. Istoricii consideră tratatul de pace semnat cu Bizanțul în 681, și stabilirea
capitalei la Pliska, la sudul Dunării, fondarea primului Imperiu Bulgar. În același timp, unul dintre frații
lui Asparuh, Kuber, s-a stabilit împreună cu alt grup bulgar în actuala regiune a Macedoniei.
În 718 bulgarii au ajutat la apărarea Constantinopolului în timpul asediului arab, omorând 40-
60.000 soldați arabi. Conducătorul lor, hanul Tervel, a fost numit de contemporanii săi „Salvatorul
Europei”. Influența și expansiunea teritorială a Bulgariei au crescut în timpul domniei hanului Krum
[3]
, care în 811 a obținut o victorie decisivă împotriva armatei bizantine conduse de Nicephorus I, în
bătălia de la Pliska. [4].
În 864, Bulgaria a acceptat ortodoxismul ca religie și a devenit o mare putere în secolele IX și X,
timp în care s-a luptat cu Imperiul Bizantin pentru supremația în Balcani. Avea s-o obțină în timpul
domniei lui Boris I. În acea perioadă alfabetul chirilic a fost creat în Preslav și Ohrid,[5], adaptat fiind
după alfabetul glacolitic, creat de călugării sfinți Chiril și Metodiu[6]. Alfabetul chirilic a devenit piatra
de bază pentru dezvoltarea culturală ulterioară. Secole mai târziu, acest alfabet, împreună cu limba
bulgară veche, avea să devină limba cultă scrisă (lingua franca) a Estului Europei, cunoscută drept
Slavona Bisericească.
Cea mai mare extindere teritorială a fost atinsă în timpul lui Simeon I, primul țar bulgar, fiul lui
Boris I,[7] acoperind aproape întreaga Peninsulă Balcanică. Cu toate acestea, cea mai mare realizare a
sa a fost o bogată cultură creștin-slavonică, ce a servit drept exemplu pentru celelalte popoare
slavonice din Estul Europei, asigurând continuarea existenței națiunii bulgare în secolele următoare.
A urmat apoi o decădere la mijlocul secolului al X-lea, cauzată de războaiele cu Croația și
rebeliunile frecvente din Serbia (ajutate de aurul bizantin), precum și de invaziunile dezastruoase ale
maghiarilor și pecenegilor[8]. După asaltul rușilor din 969-971, Bulgaria a fost mult slăbită[9]. Imediat
după, bizantinii au început campania de cucerire a Bulgariei. În 971, ei au pătruns în capitala Preslav
și l-au capturat pe Împăratul Boris al II-lea[10]. Rezistența bulgarilor din vest a durat încă jumătate de
secol, sub țarul Samuil. Țara a reușit să se recupereze și i-a învins pe bizantini în mai multe bătălii
importante, ajungând să controleze mare parte din Balcani, și în 991 să invadeze statul sârb.[11] Cu
toate acestea, statul a ajuns să fie distrus definitiv în 1018, de către bizantinii conduși de Vasile al II-
lea, în urma bătăliei de la Kleidion.[12]